1 Universitatea Politehnica Din Timisoar

UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE CONSTRUCŢII
DEPARTAMENTUL CCTFC – SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ŞI CADASTRU
1. TOPOGRAFIE ŞI REŢELE TOPO-GEODEZICE
1.Cercul topografic; particularităţi; reducerea unghiurilor la primul cadran

R:
Este adaptarea cercului trigonometric la necesităţile topografice unde sensul de măsurare al
orientărilor şi sensul de divizare al cercurilor gradate al instrumentelor este sensul orar, invers
trigonometric.
Originea orientărilor, direcţia Nord, se reprezintă în plan printr-o verticală.
g g
400 0
X C A D R A N U L IV CADRANUL I
− ∆Y
P
IV
+ ∆Y P
I
+∆X
θ 0 -P
IV
θ 0 -P
I
+∆X
g ω ω g
300 100
ω θ 0II-P
−∆X
0
−∆X
ω
θ 0 -P
III
− ∆Y
III II
P + ∆Y P
C A D R A N U L III C A D R A N U L II
200
g Y
Cercul topografic
Definiţiile şi proprietăţile funcţiilor trigonometrice se păstrează neschimbate dacă se construieşte
cercul topografic astfel:
- originea unghiurilor este axa OX, iar sensul pozitiv, numit direct topografic este cel
orar;
- axa OX este verticală, axa OY este orizontală cu sensurile pozitive;
- dreptele tangentelor şi cotangentelor îşi schimbă locurile;
- axele pe care se reprezintă grafic valoarea funcţiilor trigonometrice îşi păstrează
denumirile: sinusurile pe axa OY, cosinusurile pe OX.
Reducerea unghiurilor la primul cadran
Este modalitatea de a rezolva următoarele aspecte:
a) problema directă, de a afla valoarea şi semnul funcţiilor trigonometrice când se dau
unghiuri în diverse cadrane şi se utilizează pentru calcul tabele trigonometrice,
construite doar pentru primul cadran;
b) problema inversă, de a calcula unghiurile din întreg cercul când se cunosc semnul şi
valoarea funcţiilor.
Un unghi θ este redus la primul cadran prin scăderea a 1,2, sau 3 cadrane, respectiv 100G, 200G
sau 300G, astfel ca unghiul rămas ω să fie cuprins între 0 şi 100G.
În funcţie de acest unghi, funcţiile trigonometrice se exprimă astfel (fig.1.8.):
- cadranul II: ω2 = θ2 − 100G
- cadranul III: ω3 = θ3 − 100G
- cadranul IV: ω4 = θ4 − 100G
2.Unităţi de măsură în topografie

R:
La măsurarea distanţelor se foloseşte metrul cu submultiplii: decimetrul (dm); centimetrul (cm)
şi milimetrul (mm) şi cu multiplii: decametrul (dam); hectometrul (hm) şi kilometrul (km):
1 m = 10 dm = 100 cm = 1 000 mm
1 m = 0,1 dm = 0,01 hm = 0,001 km
-1-
În sistemul internaţional de unităţi de măsură pentru suprafeţe, unitatea fundamentală este metrul
pătrat (m2 sau m.p.) cu submultiplii: decimetrul pătrat (dm2); centimetrul pătrat (cm2) şi
milimetrul pătrat (mm2) şi multiplii: arul (ar); hectarul (ha) şi kilometrul pătrat (km2 sau kmp):
1 m2 = 100 dm2 = 10 000 cm2 = 1 000 000 mm2
1 ar = 100 m2
1 km2 = 1 000 000 m2 = 10 000 ari = 100 ha
1 ha = 10 000 m2 = 100 ari
În ridicările topografice, unghiurile orizontale şi verticale se măsoară în grade, minute şi secunde
sexagesimale sau centesimale.
În sistemul sexagesimal, cercul este divizat în 360 părţi (3600), gradul în 60 minute (10=60’), iar
minutul în 60 secunde (1’=60’’).
În sistemul centesimal, cercul este divizat în 400 părţi (400g), gradul în 100 minute (1g=100c), iar
minutul în 100 secunde (1c=100cc).
3.Elemente topografice ale terenului

R:
Pentru reprezentarea pe planuri topografice a elementelor ce formează conturul diferitelor
parcele topografice, cu sau fără construcţii, se aleg pentru proiecţia respectivă numai punctele şi
liniile caracteristice de pe diferite limite şi detalii naturale sau artificiale.
1 - SUPRAFAŢA DE NIVEL
Este o suprafaţă normală în orice punct al ei la direcţia gravităţii. Suprafaţa de nivel zero este
aproximativ suprafaţa de echilibru a mărilor şi oceanelor. Se foloseşte ca suprafaţă de referinţă a
altitudinilor (cotelor) în nivelment.
În topografie, pe întinderi limitate, suprafeţele de nivel pot fi considerate plane paralele
orizontale (fig.1.1.), pe suprafeţe mai mari se vor aproxima cu suprafeţe sferice concentrice.
are
m a su r e n iv e l B
d e d
sens n te
d i fe re L
tru
pen
∆ H AB
A α
HB
D B'
HA S
suprafata nivel zero
(plan com paratie)
Fig.1.1. Elemente topografice ale terenului
2 - UNGHIUL ORIZONTAL
Este unghiul diedru format de proiecţiile ortogonale a două drepte din teren SA şi SB într-un
plan orizontal (fig.1.2).
-2-
V
P V1 P V2
1 2
L1 L2
∆HS ∆ HS
1
α1 S
α
2
2
D1 ω D2
1' 2 '
PH
V
Fig.1.2. Unghi orizontal. Direcţii
Direcţiile sunt tot unghiuri orizontale care au aceeaşi origine (fig.1.2.– direcţiile L).
Unghiurile orizontale se pot exprima ca diferenţe a câte două direcţii, de exemplu:
ωAB = LB−LA
3 - COORDONATE RECTANGULARE
Coordonatele rectangulare individualizează poziţia în plan orizontal a punctelor topografice prin
abscisa (Y) şi ordonata (X) proiecţiei punctelor în planul de referinţă (fig.1.3).
Orientarea axei OX din suprafaţa de referinţă este de regulă direcţia Nord.
X X
A XB B
XA
∆ Y =XB -XA
XA A
Y ∆Y =YB -YA Y
YA YB
YA
Fig.1.3. Coordonate rectangulare

Coordonatele rectangulare se mai numesc şi coordonate absolute plane.
4.Calculul suprafeţelor pe planuri şi hărţi topografice

R:
Din punct de vedere topo-cadastral, prin noţiunea de suprafaţă, se defineşte aria cuprinsă în
limitele unui contur închis, proiectat pe un plan orizontal de referinţă, fără a se ţine seama de
relieful terenului.
Metodele şi procedeele de calcul a suprafeţelor, se stabilesc în funcţie de datele iniţiale
cunoscute, care la rândul lor depind de metodele de ridicare folosite şi de precizia lor. În funcţie
de natura datelor provenite din teren, de precizia lucrării şi de scopul urmărit, calculul
suprafeţelor se efectuează prin metode numerice, mecanice şi grafice.
În mod curent în determinarea suprafeţei unui imobil, se utilizează procedeul de calcul analitic
pe baza coordonatelor absolute X şi Y a punctelor ce definesc suprafaţa respectivă, cu relaţia:
n
2 ⋅ S = ∑ X i ⋅ (Yi +1 − Yi −1 )
i =1
-3-
5.Marcarea şi semnalizarea punctelor topografice
R:
Marcarea reprezintă operaţia de fixare a punctelor topografice pe teren. Este necesară pentru ca
punctele odată alese să fie identice atât la determinarea lor cât şi la determinarea altor puncte şi
de asemenea pentru ca oricând să se poată face legătura între planul topografic şi teren.
Marcarea punctelor se face în mod diferenţiat după importanţa şi destinaţia lor şi poate fi de două
tipuri:
• marcarea provizorie - Este de scurtă durată, de la 2 la 4 ani şi se face cu ţăruşi din
lemn de esenţă tare, ţăruşi din fier;
• Marcarea definitivă - Marcarea permanentă mai este denumită şi bornarea punctelor.
Reprezintă o materializare de lungă durată a punctelor topografice şi se face prin
borne. Se bornează punctele reţelei de sprijin ca şi cele de îndesire. Bornele se
confecţionează din beton sau beton armat sub forma unui trunchi de piramidă cu
secţiune pătrată. Marcarea punctelor se poate face prin borne fără martori sau prin
borne cu martori, care constă în materializarea lui şi în subsol.
Semnalizarea este operaţia de însemnare a punctelor cu semnale deasupra solului, care
materializează verticala punctului topografic marcat în sol, pentru a fi reperat de la distanţă şi să
permită vizarea punctului.
Semnalizarea punctelor topografice se realizează prin:
• semnale portabile pentru punctele de drumuire şi punctele de detaliu situate la
distanţe de până la 300-500m;
• semnale permanente pe toată perioada de măsurare pentru punctele reţelei de sprijin şi
de îndesire (triangulaţie, intersecţie) aflate la distanţe mai mari de 500 m.
6.Scara numerică
R:
Scara numerică se exprimă sub forma unei fracţii ordinare (1/N) sau sub forma unei împărţiri
(1:N). La scările de micşorare folosite în topografie, numărătorul este întotdeauna egal cu o
unitate (unu), iar numitorul (N) este un număr întreg şi pozitiv, care arată de câte ori distanţele
orizontale din teren sunt mai mari decât distanţele corespunzătoare, reprezentate pe harta sau
planul respectiv.
Cu alte cuvinte, numitorul scării (N) indică de câte ori s-au micşorat lungimile din teren pentru a
fi transpuse pe plan sau hartă. Dacă numitorul scării (N) este mic, scara planului este mare şi
invers.
Formula generală a scării este dată de proporţia:
d 1
=
D N
în care: d - distanţa de pe plan sau hartă;
D – distanţa corespunzătoare de pe teren, redusă la orizont;
N – numitorul scării numerice
-4-
7.Reţele de sprijin planimetrice
R:
În funcţie de forma terenului şi de obstacolele pe care trebuie să le evităm şi în funcţie de relieful
terenului, se aleg diferite tipuri de reţele de triangulaţie locală.
Tipurile principale de reţele de triangulaţie locală sunt:
Poligon cu punct central – cu baza normală si baza scurtă
Reţeaua de triunghiuri care formează un poligon cu punct central se aplică în cazul terenurilor
întinse în toate direcţiile şi cu suficientă vizibilitate.
Patrulater cu diagonale observate – cu baza normală si baza scurtă

Se aplică în cazul terenurilor cu o suprafaţa mică. Se măsoară o latură şi toate unghiurile formate
de direcţiile diagonalelor şi laturilor. În cazuri speciale se poate recurge la baze scurte.
Lanţ de triunghiuri
bs
bs
Se aplică în cazul suprafeţelor alungite, în special al văilor înguste. Se măsoară toate unghiurile
din fiecare punct, două laturi (una in primul triunghi şi a doua în ultimul triunghi) sau două baze
scurte, sau o latură şi o bază scurtă, precum şi orientările acestor baze.
În cazul când numărul triunghiurilor lanţului este mai mare de zece, se vor măsura baze de
control. după fiecare zece triunghiuri.
-5-
8. Drumuirea planimetrică
R:
Metoda drumuirii este un procedeu de îndesire a reţelei geodezice în vederea ridicării detaliilor
topografice din teren.
Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziţia reciprocă a punctelor este determinată
prin măsurători de distanţe între punctele de frângere şi măsurători unghiulare în punctele de
frângere a traseului poligonal.
În funcţie de elementele de constrângere de care se dispune în teren, dar şi a obiectivelor
topografice care trebuie ridicate se pot face următoarele clasificări ale drumuirilor:
- Drumuire liberă (neconstrânsă)
- Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute
- Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute şi orientări cunoscute
(pe laturi cunoscute)
- Drumuirea închisă pe punctul de plecare
- Drumuire cu punct nodal.
Executarea unei drumuiri este condiţionată de respectarea unor condiţii şi anume:
• punctele de drumuire să fie fixe, între ele să existe vizibilitateareciprocă ş i să fie situate cât mai în
apropierea punctelor de detalii ce urmează a fi ridicate;
• distanţa între punctele de drumuire poate varia între 30şi 300 m însă în medie între 80-120 mşi
150 m;
• lungimea tuturor laturilor unei drumuiri să nu depăşească 2 000 m în intravilan (în zonele cu
clădiri)şi 3 000 m în extravilan (zone în care nu există construcţii);
• numărul laturilor unei drumuiri variază între 15-18, dar în mod excepţional poate ajunge până la
30.
Operaţiuni de teren
- Măsurarea direcţiei de referinţă către cel puţin un punct al reţelei geodezice de stat;
- Măsurarea lungimii laturilor de drumuire se realizează cu aparatura electrooptică, distanţele se
măsoară, dus-întors, eroarea de măsurare admisă fiind în funcţie de precizia instrumentului
folosit (de regulă nu trebuie sa depăşească 2-3 pe, unde pe = precizia de măsurare a
instrumentului
- Măsurarea unghiurilor verticale: Unghiurile verticale se măsoară în fiecare punct de staţie în
ambele poziţii ale lunetei, atât spre punctul din spate, cât şi spre punctul din fată al traseului
poligonal.
- Unghiurile orizontale se determină din direcţiile măsurate în fiecare punct de staţie.
- Din punctele de staţie de pe traseul drumuirii se poate aplica metoda radierii în vederea ridicării
topografice a punctelor de detaliu;
Operaţiuni de birou
Compensarea unei drumuiri planimetrice se realizează astfel:
- Compensarea orientărilor – prin care se determină eroarea de neînchidere unghiulară pe
orientări, corecţia unghiulară şi aplicarea acesteia în mod progresiv. În final se calculează
orientările definitiv compensate.
- Compensarea coordonatelor relative ∆X şi ∆X – se calculează neînchiderile pe axele X şi Y,
corecţia de neînchidere în funcţie de lungimea totală a drumuirii care se aplică apoi
coordonatelor relative pentru fiecare latură a drumuirii rezultând coordonatele relative definitiv
compensate;
- Calculul coordonatelor absolute definitive ale punctelor de drumuire (staţie) – se calculează pe
baza coordonatelor punctului de sprijin din care se construieşte drumuirea planimetrică şi a
coordonatelor relative definitive.
-6-
9.Intersecţia unghiulară înainte şi intersecţia unghiulară înapoi
R:
Metoda intersecţiilor unghiulare, specifică determinării succesive a punctelor de ordinul II –V
pornind de la reţeaua de ordinul I, stabileşte poziţia planimetrică (X, Y) a punctelor noi în funcţie
de coordonatele punctelor vechi (cunoscute) şi de unghiurile măsurate.
Intersecţia înainte (directă) Intersecţia înapoi

(retrointersecţia)
X
N
N
Θ1 X
B
A Θ2
α
β
B
P A
α1
β1
P
γ
N
C C
Θ3 D
O Y
O Y
Din punct de vedere practic sunt de adăugat câteva reguli de lucru, pentru ca rezultatele să fie cât
mai bune:
- Se vor folosi în calcul, pentru determinarea punctelor, vize cât mai lungi şi în orice caz, pe cât
posibil cât mai egale;
- Se vor folosi cel puţin trei vize venite din puncte vechi, luându-se două câte două în toate
combinaţiile posibile;
- Unghiurile optime sub care trebuie să se intersecteze vizele în punctul nou sunt între 40g –
100g. Se exclud cu desăvârşire unghiurile obtuze, sau prea ascuţite;
- La intersecţia unghiulară înainte toate punctele reţelei de stat trebuie să fie staţionabile;
- În cazul retrointersecţiei, distribuţia punctelor vizate trebuie să se regăsească aproximativ în
toate cele 4 cadrane topografice.
A B
A
B
D D
Distributie corecta vizelor Distributie la limita a

la intersectia inapoi vizelor la intersectia inapoi
-
Punctul nou ce urmează a fi determinat se marchează pe teren fie prin ţăruşi metalic sau din
lemn, dar poate fi realizată şi marcarea permanentă prin borne din beton sau borne FENO, dacă
se doreşte ca punctul nou să fie utilizat pe o perioadă de timp mai îndelungată pentru dezvoltarea
altor determinări topografice.
10.Ridicarea detaliilor topografice

R:
Pentru ridicarea punctelor de detaliu, puncte ce definesc, de fapt, perimetre, obiecte sau detalii naturale şi
artificiale de pe suprafaţa terestră se utilizează metoda radierii. Prin metoda radierii se determină
poziţia în plan a punctelor de detaliu.
Se vor măsura lungimea înclinată de la punctul de staţie la punctul radiat, unghiul de pantă către
punctul radiat precum şi unghiul orizontal făcut de o latură de drumuire (101-102) cu direcţia
-7-
către punctul radiat. Dacă distanţele au fost măsurate direct, se vor aplica toate corecţiile
cunoscute.
Etapa de calcule de birou include fie raportarea punctelor în coordonate polare, situaţie în care se
folosesc unghiurile orizontale măsurate în teren şi lungimile reduse la orizont, fie cu aceste valori
se calculează coordonate rectangulare pentru punctele radiate.
Coordonatele absolute Xşi Y ale punctelor de radiere se calculează în funcţie de coordonatele absolute
X şi Y ale punctului 101şi de coordonatele relative δx şi δy astfel:
X501 = X101 +δx101–501; Y501= Y 101 +δy101–501;
X502= X 101+δx101–502; Y502= Y 101 +δy101–502;
X503= X 101 +δx101–503; Y503= Y 101 +δy101–503;
X504= X 101 +δx101–504. Y504= Y 101 +δy101–504;
11.Reţele de nivelment
R:
Reţeaua de sprijin a ridicărilor de nivelment cuprinde reţele de ordinul I, II, III şi IV care
împreună formează reţeaua nivelmentului de stat, fiind independentă de reţeaua de sprijin a
ridicărilor planimetrice.
• Nivelmentul geometric de ordinul I este o lucrare geodezică de o înaltă precizie, fiind
determinat cu o eroare medie pătratică de ± 0,5 mm pe 1 km de drumuire. Drumuirile de
nivelment geometric pornesc de pe reperul fundamental din portul Constanţa şi se desfăşoară pe
trasee închise cu lungimea de până la 400-600 km.
• Nivelmentul geometric de ordinul II leagă punctele nivelmentului de ordinul I, prin
drumuiri cu lungimea de 200-300 km şi cu o precizie de ± 5 mm L , unde L este lungimea
traseului drumuirii în km.
• Nivelmentul geometric de ordinul III, se execută prin drumuiri cu o lungime de 80 – 150
km şi cu o precizie de ± 10 mm L .
• Nivelmentul geometric de ordinul IV se desfăşoară sub formă de poligoane cu lungimea
de 20 – 40 km, cu o precizie de ± 20 mm L .
12.Nivelmentul geometric de mijloc şi de capăt

R:
Principiul de bază al nivelmentului geometric constă din determinarea directă a diferenţei de
nivel a unui punct faţă de un alt punct situat în apropiere, cu ajutorul vizelor orizontale, care se
realizează cu instrumente de nivelment geometric sau nivele, pe mirele ţinute vertical în punctele
respectiv.
Din punct de vedere practic, nivelmentul geometric se foloseşte în cazul terenurilor relativ plane
sau cu o înclinare redusă. Acest nivelment este cel mai precis, iar cu ajutorul lui se determină
reţeaua de nivelment geometric, pe care se sprijină atât ridicările nivelitice cât şi lucrările de
trasare pe teren a proiectelor de execuţie.
Nivelmentul geometric de mijloc
Se bazează pe principiul staţionării cu instrumentul de nivel la mijlocul distanţei dintre cele două
puncte între care se determină diferenţa de nivel. Instalarea nivelei se poate face pe aliniamentul
-8-
dintre punctele considerate sau lateral faţă de acesta, dar cu condiţia păstrării egalităţii distanţelor
de la aparat până la cele două puncte, cu o abatere de 1-2 m.
Distanţa dintre instrumentul de nivel şi miră se numeşte portee, iar distanţa dintre cele două mire
consecutive de pe traseul de nivelment se numeşte niveleu.
Nivelmentul geometric de capăt

În cazul nivelmentului geometric de capăt sau înainte, se staţionează cu instrumentul de nivel, în
punctul A de cotă cunoscută (ZA), iar mira se ţine în poziţie verticală în punctul B, de cotă
necunoscută.
Nivelmentul geometric de mijloc, se aplică la executarea drumuirilor de nivelment sprijinite, în

circuit, cu punct nodal şi sub formă de poligoane, iar nivelmentul geometric de capăt, se
foloseşte, în cazul radierilor de nivelment şi a profilelor transversale.
13. Clasificarea nivelmentului geometric

R:
Există mai multe moduri de clasificare a nivelmentului geometric şi anume:
1-După modul de staţionare a instrumentului de nivel:
a. Nivelmentul geometric de mijloc, unde se staţionează cu nivelul la mijlocul distanţei
dintre punctul de cotă cunoscută şi punctul a cărui cotă trebuie să fie determinată, între care se va
măsura o diferenţă de nivel (∆z).
b. Nivelmentul geometric de capăt, unde instrumentul de nivel se aşează în punctul de cotă
cunoscută, iar în punctul a cărui cotă trebuie să fie determinată se ţine o miră în poziţie verticală,
între care se va obţine o diferenţă de nivel (∆z).
2-După modul de determinare a diferenţelor de nivel:
a. Nivelmentul geometric simplu de mijloc şi simplu de capăt, la care diferenţa de nivel
(∆z) dintre punctul de cotă cunoscută şi punctul sau punctele de cote necunoscute, se determină,
dintr-o singură staţie, care din punct de vedere practic corespunde unui traseu scurt de până la 90
− 150 m, unde se poate aplica metoda radierii de nivelment geometric.
b. Nivelmentul geometric compus de mijloc şi compus de capăt, se aplică în cazul unor
trasee lungi de până la 3-5 km sau mai mari, iar diferenţele de nivel dintre punctele de pe traseul
considerat rezultă din mai multe staţii, prin metoda drumuirii de nivelment geometric.
14.Nivelmentul trigonometric
R:
Se efectuează cu ajutorul unui teodolit, se mai numeşte şi nivelment cu vize înclinate.
După modul de înclinare a lunetei teodolitului, se disting:
-9-
- nivelmentul trigonometric cu vize ascendente - când punctul ce se va determina este situat
deasupra liniei orizontului;
- nivelmentul trigonometric cu vize descendente, când punctul este situat sub linia orizontului.
Nivelmentul trigonometric cu vize ascendente
Diferenţa de nivel se calculează funcţie de unghiul de pantă sau unghiul zenital şi distanţa
orizontală.
Pentru determinarea diferenţei de nivel şi a cotei unui punct, se instalează un teodolit în punctul
A. Instrumentul are înălţimea “i” şi vizează un semnal instalat în punctul B cu înălţimea “s”.
Considerând cunoscută distanţa DAB, se poate calcula cota punctului B din figură observând că:
Se poate calcula şi diferenţă de nivel:

dhAB + s = i + D⋅tga
dhAB = D⋅tga + i – s
Nivelmentul trigonometric cu vize descendente

Daca punctul B este situat sub linia orizontului ce trece prin punctul A, problema se rezolvă
astfel :
Astfel:
si rezulta expresia pentru HB :
Diferenţa de nivel se determina din la egalitatea:
unde valoarea lui HB se înlocuieşte cu relaţia:
Relaţiile de calcul pentru diferenţa de nivel şi cota punctului, aşa cum sunt prezentate mai sus,
sunt valabile numai în cazul în care distanţa orizontală D este mai mică de 500m.
Dacă această valoare este mai mare, atunci intervine o corecţie datorată sfericităţii şi refracţiei
atmosferice.
- 10 -
15.Tipuri de nivelment
R:
Principiul de bază al ridicărilor de nivelment îl constituie modul de determinare al diferenţelor de
nivel dintre puncte. În funcţie de instrumentele, aparatele şi metodele folosite pentru
determinarea diferenţelor de nivel, se deosebesc, următoarele tipuri de nivelment:
1-Nivelmentul geometric sau direct.

Se execută cu aparate a căror construcţie, se bazează pe principiul vizelor orizontale (nivele).
Diferenţa de nivel dintre puncte se obţine direct, în funcţie de înălţimile a şi b ale unei vize
orizontale, citite pe mirele ţinute vertical în punctele respective.
2-Nivelmentul trigonometric sau indirect.

Se execută cu aparate care dau vize înclinate (teodolite sau tahimetre) şi care permit măsurarea
unghiului de pantă (α) sau zenital (Z), iar diferenţele de nivel dintre puncte se obţin indirect cu
formulele trigonometrice, folosind unghiurile verticale şi distanţele.
3-Nivelmentul barometric.
Se bazează pe principiul cunoscut din fizică, conform căruia presiunea atmosferică scade pe
măsură ce creşte altitudinea, fiind executat cu barometre aneroide sau cu altimetre, iar diferenţa
de nivel se determină cu ajutorul variaţiei presiunii atmosferice.
4- Nivelmentul fotogrammetric sau stereofotogrammetric.

Se execută cu aparate şi metode fotogrammetrice, care utilizează fotografii speciale, aeriene sau
terestre, numite fotograme.
5-Nivelmentul satelitar
Este cel mai modern tip de nivelment, în care determinarea cotelor se efectuează în sistemul
G.P.S. (Global Positioning System), cu ajutorul unui număr de 24 sateliţi ai Pământului, la care
se adaugă şi 4 sateliţi de rezervă.
- 11 -
2. TEORIA PRELUCRĂRII MĂSURĂTORILOR GEODEZICE
1.Criterii de clasificare a măsurătorilor.

R.
1. După modul de obţinere a mărimii fizice care interesează:
a) măsurători directe la care mărimea fizică considerată se compară direct cu unitatea de măsură,
fiecare măsurătoare efectuată generând câte o valoare a mărimii măsurate.
b) măsurători indirecte la care valoarea mărimilor care ne interesează se obţine prin intermediul
altor mărimi măsurate direct, acestea fiind funcţional dependente între ele.
c) măsurători condiţionate, definite ca măsurători directe ce trebuie să satisfacă o serie de
condiţii geometrice sau analitice.
2. După condiţiile în care sunt executate:

a) măsurători de aceeaşi precizie, când se efectuează cu acelaşi instrument, de către acelaşi
operator, prin aceeaşi metodă de lucru şi în aceleaşi condiţii de mediu.
În acest caz se poate considera că tuturor acestor măsurători le putem acorda aceeaşi încredere.
b) măsurători de precizii diferite (ponderate), când unul din factorii de mai sus diferă, deci nu
mai putem acorda aceeaşi încredere tuturor măsurătorilor, unele fiind determinate mai precis
decât altele.
3. După legătura dintre ele:

a) măsurători dependente
Dacă ansamblul condiţiilor în care se efectuează o măsurătoare influenţează total sau parţial
rezultatul altei măsurători, se spune că acestea sunt dependente între ele.
b) măsurători independente
Sunt acelea care nu se influenţează reciproc.
4.După numărul lor:

a) măsurători necesare definite prin numărul minim de măsurători, cu ajutorul cărora se poate
stabili valoarea mărimii considerate.
b) măsurători suplimentare efectuate în vederea ridicării preciziei de măsurare sau a
preîntâmpinării eventualelor greşeli ce pot apărea.
Aceste măsurători suplimentare determină numărul gradelor de libertate ale reţelei respective.
2.Criterii de clasificare a erorilor de măsurare.

R.
1. După modul de alegere a mărimii nominale:
a) erori reale (adevărate), ε i în cazul în care valoarea de referinţă (nominală) se consideră
valoarea reală X a mărimii respective: ε i = M i − X
b) erori aparente (probabile), vi în cazul în care se consideră ca valoare de referinţă, valoarea
probabilă a mărimii respective: ± vi = M i − M
Valoarea probabilă a unei mărimi se consideră a fi media aritmetică în cazul măsurătorilor de
aceeaşi precizie, sau media ponderată în cazul măsurătorilor de precizie diferită (ponderate).
2. După mărimea lor:

a) erori evitabile (erori grosolane, greşeli)
Ele se pot evita printr-o atenţie sporită în timpul procesului de măsurare.
b) erori inevitabile ce nu pot fi eliminate indiferent de metoda folosită sau de gradul de atenţie al
operatorului, ci doar diminuate.
- 12 -
Aceste erori pot fi clasificate după modul de acţionare astfel:
b.1 erori sistematice, sunt acelea la care se cunosc cauzele care le generează şi legile
după care acţionează. Valoarea lor poate fi deci determinată şi în consecinţă se poate corecta
rezultatul obţinut din măsurători.
Erorile sistematice pot fi la rândul lor constante sau variabile.
b.2 erori întâmplătoare (accidentale), acelea care influenţează într-un mod întâmplător,
cu cantităţi mici fiecare, dar apreciabile în total şi nu pot fi eliminate.
Erorile întâmplătoare pot fi diminuate prin efectuarea mai multor măsurători. Ele se micşorează
de asemenea, prin perfecţionarea instrumentelor şi a metodelor de lucru.
3.Enunţaţi cele două teoreme fundamentale asupra erorilor întâmplătoare

R.
Teorema I
Suma erorilor aparente vi este întotdeauna egală cu zero.
[vi ] = 0 ; n ≠∞
Teorema II
Suma pătratelor erorilor întâmplătoare aparente [vv] trece printr-un minim pentru valoarea cea
mai probabilă a mărimii măsurate.
M 1 + M 2 +......+ M n
M=
n
Această teoremă este foarte importantă în studiul teoriei erorilor, justificând expresia valorii celei
mai probabile.
4. Transmiterea erorilor unghiulare într-o drumuire planimetrică:
Θ Θ Θ
ω ω
Θ
ω
ω
R.
Fiind dată drumuirea planimetrică din figură, în care au fost măsurate unghiurile orizontale
ω1 , ω 2 ,.....,ω n şi în care se cunoaşte orientarea iniţială θ 0 (a unei direcţii de referinţă A1 - R), se
cere să se afle eroarea în orientarea unei laturi oarecare ( mθ ).
Rezolvare:
Notând cu θ 1 ,θ 2 ,.....,θ n orientările succesive ale laturilor se poate scrie:
θ 1 = θ 0 + ω1
θ 2 = θ 1 + 200 g + ω 2 − 400 g = θ 0 + ω1 + ω 2 − 200 g
...............................................................................
θ n = θ 0 + ω 1 + ω 2 + ..... + ω n ± k ⋅ 200 g
unde k este un număr întreg.
Rezultă deci că orientarea laturii finale este funcţie de unghiurile orizontale măsurate
ω1 , ω 2 ,.....,ω n , adică:
θ = θ n (ω1 , ω 2 ,.....,ω n )
Aplicând eroarea unei funcţii vom avea:
m θ2 = m 12 + m 22 + . . .+ m n2
- 13 -
Considerăm însă că toate unghiurile au fost măsurate cu aceeaşi precizie, adică
m1 = m2 = ... = mn , obţinându-se astfel m θ = m n .
5.Transmiterea erorilor în nivelmentul geometric - eroarea pentru un niveleu

R.
Diferenţa de nivel în nivelmentul geometric este dată de diferenţa citirilor (lecturilor) pe miră,
înapoi şi înainte ∆h = a − b
Aparatura folosită este nivela şi mira.
Considerând că nivelmentul se execută de la mijloc şi că ma = mb = m, adică măsurătorile sunt de
aceeaşi precizie, rezultă că eroarea în diferenţa de nivel va fi m∆h = m 2 .
a b
B
∆ h
A -B
HB
A
H A
σ
Niveleu
6.Transmiterea erorilor în nivelmentul geometric - eroarea pentru o drumuire de

nivelment
R.
Următoarea drumuire de nivelment geometric este compusă din n niveleuri egale (niveleu =
distanţa dintre punctele de drumuire).
an-1 bn
a3 b3
a2 b2
a1 b1 B(n)
1 3(n-1)
A 2
Diferenţa de nivel totală va fi:

∆H = ∆h1 + ∆h2 + ..... + ∆hn
iar eroarea totală:
m ∆H = m1 + m 2 + ..... + mn
Întrucât s-a considerat că toate niveleurile sunt egale rezultă m1 = m2 = ... = mn = mh
Deci: m∆H = mh n
Dacă se notează cu l , lungimea unei portee (distanţa dintre miră şi aparat), iar cu L lungimea
L
totală a drumuirii, atunci numărul de niveleuri n va fi n =
2l
În acest caz eroarea totală se mai poate exprima sub forma:
L m
m ∆H = m h = h ⋅ L
2l 2l
- 14 -
Pentru o drumuire dată, executată cu un anumit instrument, de un anumit operator şi cu lungimi
mh
de portee egale, putem considera cantitatea că fiind o constantă notată m0 ; relaţia devine
2l
în acest caz m∆H = m0 L
Dacă L este exprimat în km, atunci m0 reprezintă eroarea pe kilometru.
7.Care este principiul, sau metoda folosită pentru compensarea observaţiilor geodezice şi ce
implică aceasta?
R.
Metoda celor mai mici pătrate, care se ocupă cu compensarea erorilor de măsurare,
determinându-se valorile cele mai probabile pentru mărimile măsurate, cât şi erorile medii la care
ne putem aştepta.
Determinarea acestor valori probabile este condiţionată de minimul sumei pătratelor erorilor
luate faţă de o mărime de referinţă ( M ), care, în cazul măsurătorilor de aceeaşi precizie o
M + M 2 + .... + M n [M i ]
reprezintă media aritmetică M = 1 = iar în cazul măsurătorilor de
n n
precizii diferite o reprezintă media ponderată M =

[ pM ] .
[ p]
Valorile cele mai probabile ale mărimilor căutate se determină atunci când suma pătratelor
[ ]
corecţiilor este minimă VV = min. - în cazul măsurătorilor de aceeaşi precizie, sau pVV = [ ]
min. în cazul măsurătorilor ponderate (de precizii diferite).
8.Forma sistemului liniar al ecuaţiilor de corecţie pentru măsurătorile indirecte;

particularităţi
R.
vi = ai x1 + bi x2 + .....hi xh + li ;
( i = 1,2,.....n ; n > h ); i = nr. de ecuaţii, măsurători, iar h = nr. de necunoscute
Particularităţi:
• Fiecare măsurătoare generează câte o ecuaţie de corecţie.
• Eroarea unei ecuaţii de corecţii este egală cu eroarea termenului liber, iar coeficienţii
a i , bi , ....., hi se consideră constante lipsite de erori.
• Dacă mărimile măsurate direct sunt determinate cu aceeaşi precizie, atunci şi ecuaţiile
sistemului liniar vor fi de aceeaşi precizie.
• Sistemul liniar poate fi înmulţit cu aceeaşi constantă, rezultatul final rămânând neschimbat.
În cazul în care ecuaţiile sistemului liniar ar fi înmulţite cu constante diferite, s-ar modifica şi
ponderile în mod diferit.
• Sistemele ponderate (de precizii diferite) pot fi reduse la sisteme neponderate, dacă fiecare
ecuaţie se multiplică cu pi , adică:
vi = vi pi = ai pi ⋅ x1 + bi pi ⋅ x2 + .... + hi pi ⋅ xh + li pi
Acest nou sistem poartă denumirea de sistem de ecuaţii omogenizate şi au toate ponderea egală
cu 1.
• Regula practică de calcul a termenului liber:
( )
Fi X 1 + x1 , X 20 + x2 , ....., xh0 + xh − M i0 = li
0
Termenul liber = valoare calculată - valoare măsurată
- 15 -
9.Forma sistemului normal al ecuaţiilor de corecţie pentru măsurătorile indirecte
neponderate; particularităţi. Erori specifice măsurătorilor indirecte.
R.
[aa ]x1 + [ab]x2 + .... + [ah]xh + [al ] = 0
[ab]x1 + [bb]x2 + .... + [bh]xh + [bl ] = 0
...........................................................
[ah]x1 + [bh]x2 + .... + [hh]xh + [hl ] = 0
Matricea coeficienţilor acestui sistem este simetrică, deci nesingulară. Rezultă că sistemul admite
soluţie care este unică.
Prin rezolvarea acestui sistem, se determină corecţiile xi care aplicate valorilor apropiate X i0
dau valorile cele mai probabile ale necunoscutelor:
X i = X i0 + xi
De asemenea, cu ajutorul corecţiilor xi se pot deduce şi valorile corecţiilor vi
vi = a i x1 + bi x 2 + .... + hi x h + l i ce vor fi aplicate în final mărimilor măsurate M i0 :
M i0 + vi = Fi ( x1 , x 2 , ....., x h ) .
• Eroarea medie pătratică a unei singure măsurători m=±

[vv]
n−h
• Eroarea medie pătratică a unităţii de pondere µ = ±

[ pvv]
n−h
µ
• Eroarea medie pătratică individuală mi =
pi
• Eroarea medie pătratică a necunoscutelor m x = ± m Q xx , unde: Q xx reprezintă
coeficientul de pondere aferent necunoscutei şi se obţine direct din schema Gauss.
- 16 -
10. Forma sistemului normal al ecuaţiilor de corecţie pentru măsurătorile condiţionate
de aceeaşi precizie; particularităţi. Erori specifice măsurătorilor condiţionate.
R.
[aa ] k1 + [ab] k 2 + ..... + [ar ] k r + w1 = 0
[ab] k1 + [bb] k 2 + ..... + [br ] k r + w2 = 0
............................................................
[ar ] k1 + [br ] k 2 + .... + [rr ] k r + wr = 0
Sistemul normal având r ecuaţii liniare şi r necunoscute, reprezintă sistemul normal al
corelatelor.
Matricea sistemului normal al corelatelor fiind simetrică şi pozitiv definită, are inversă. Deci,
sistemul are soluţie şi aceasta este unică.
Rezolvând sistemul se obţin corelatele k1 , k 2 ,..., k r .
Cu acestea se determină valorile cele mai probabile ale corecţiilor v . Aceste corecţii se aplică
apoi mărimilor măsurate direct, rezultând valorile compensate ale mărimilor căutate.
• Eroarea medie pătratică a unei mărimi măsurate m = ±

[vv] , unde, [vv] reprezintă suma
r
pătratelor erorilor aparente, iar r este numărul măsurătorilor efectuate în plus, sau numărul
gradelor de libertate ale reţelei.
• Eroarea medie pătratică a unităţii de pondere µ=±

[ pvv] , unde, p reprezintă
r
ponderea, adică gradul de încredere pe care îl avem în determinarea respectivă.
• Eroarea medie pătratică individuală mi = ±

µ
=±
[ pvv]
pi n ⋅ pi
• Eroarea medie pătratică a necunoscutelor m x = ± m Q xx , unde: Q xx reprezintă
coeficientul de pondere aferent necunoscutei şi se obţine direct din schema Gauss.
- 17 -
3.GEODEZIE
1.Funcţiile principale ale geodeziei; aspectul topografic.

R.
Geodezia poate fi considerată ca având trei funcţii principale şi, corespunzător lor, trei
subdiscipline:
• poziţionarea
• câmpul gravitaţional al pământului
• variaţiile temporale (în poziţie precum şi în câmpul gravitaţional)
Poziţionarea, sau determinarea poziţiei unui punct, constituie aspectul geodeziei pe care îl
înţelegem cel mai bine. Punctele pot fi poziţionate individual sau ca parte a unei întregi reţele de
puncte; poziţiile căutate pot fi ori absolute (faţă de un sistem de coordonate) ori relative (faţă de
alte puncte).
Cunoaşterea geometriei câmpului gravitaţional este necesară pentru a face posibilă transformarea
observaţiilor geodezice realizate în spaţiul fizic (afectate de forţa de gravitaţie) în spaţiul
geometric în care sunt de obicei definite poziţiile.
Variaţiile temporale ale poziţiilor şi câmpului gravitaţional rezultă din deformările Pământului şi
câmpului său gravitaţional.
Sub aspect topografic, geodeziei îi revine rolul de a determina geoidul şi elipsoidul, ca
suprafeţe de referinţă ale pământului, de asemenea, geodezia stabileşte sistemul cartografic de
reprezentare în plan şi se ocupă cu materializarea pe suprafaţa pământului a unei reţele de puncte
geodezice şi determinarea acesteia pe elipsoidul de referinţă.
Geodezia furnizează reţeaua de sprijin pentru ridicările de detaliu, indiferent prin ce metode se
vor executa acestea: topografice, fotogrametrice, etc.
Astfel, geodezia asigură cadrul şi unitatea ridicărilor în plan pe întreg teritoriul naţional.
2.Suprafeţe de referinţă: geoid, cvasigeoid.

R.
Geoidul, se defineşte ca fiind figura ce ar rezulta prin prelungirea pe sub continente a nivelului
mediu al mărilor şi oceanelor. Geoidul este o figură echipotenţială, perpendiculară în orice punct
al ei la direcţia acceleraţiei gravitaţionale, adică la verticala dată de firul cu plumb.
Suprafaţa geoidului, numită şi suprafaţă de nivel zero, reprezintă suprafaţa de referinţă pentru
determinarea cotelor. Suprafaţa geoidului este neregulată datorită eterogenităţii masei Pământului,
denivelărilor scoarţei terestre şi curenţilor oceanici. În acest sens este necesar ca geoidul să fie definit
faţă de o figură geometrică cât mai apropiată de forma lui. Acesta este elipsoidul de rotaţie.
Cvasigeoidul (noţiune introdusă de M.S. Molodenski) este suprafaţa de referinţă astfel construită
încât segmentul de normală la elipsoid să fie întotdeauna egal cu mărimea ξ în fiecare punct în
care se cunoaşte această valoare. Mărimea ξ înglobează anomaliile altitudinilor (diferenţele
dintre altitudini raportate la o anumită suprafaţă de referinţă, fig.).
P
sup
rafa
geoid = cvasigeoid OR ta t
HP opo
gra
N fica
P0 HP
cvasigeoid
suprafata acvatica
P'
geoid
NP
ξ
P'
0
P'' elips
oid
- 18 -
Geoid, cvasigeoid
HPN = altitudinea normală, specifică cvasigeoidului ca şi suprafaţă de referinţă.
Pentru suprafeţe acvatice întinse, cvasigeoidul se confundă cu geoidul. Pe sub continente,

cvasigeoidul diferă de geoid datorită variaţiilor din structura internă a Pământului.
3.Metoda proiectării pentru aducerea reţelelor de triangulaţie existente pe suprafaţa fizică

a Pământului, pe suprafaţa elipsoidului de referinţă
R.
Pentru aducerea reţelelor de triangulaţie existente pe suprafaţa fizică a Pământului, pe suprafaţa
elipsoidului de referinţă s-au propus mai multe metode, dintre care metoda proiectării are cea
mai mare aplicabilitate.
În această metodă se procedează la aducerea elementelor măsurate (unghiuri, direcţii, lungimi
etc.) pe suprafaţa elipsoidului, prin aplicarea unor corecţii. Există două posibilităţi în acest sens
şi anume:
N V
u (S)
P1 (E)
P’ (G)
P2
N1 N2
Metoda Pizzetti, propune ca punctul P de pe suprafaţa fizică a Pământului să fie proiectat, mai
întâi, cu ajutorul verticalei V, pe suprafaţa geoidului în P1 urmând ca apoi, cu ajutorul normalei
N1 la elipsoid, să fie proiectat în P2 pe suprafaţa elipsoidului de referinţă. Metoda introduce
complicaţii însemnate, prin faptul că presupune cunoaşterea curburilor verticalelor necesare la
stabilirea corecţiilor în prima etapă a proiectării şi de aceea nu a cunoscut până în prezent o
aplicabilitate practică deosebită.
Metoda Bruns-Helmert, propune ca punctul P de pe suprafaţa fizică a Pământului să fie
proiectat în P’ pe suprafaţa elipsoidului, direct cu ajutorul normalei N 2 la această suprafaţă.
Această metodă este mult mai practică şi a fost aplicată sub conducerea lui F.N.Krasovski, la
realizarea triangulaţiei ruseşti, precum şi a altor triangulaţii europene.
Coordonatele tuturor punctelor triangulaţiei de stat din ţara noastră sunt determinate prin metoda
proiectării Bruns-Helmert.
4. Ce aspecte implică determinarea datelor geodezice fundamentale de referinţă;

particularităţi ale metodei Helmert.
R.
Sub forma sa cea mai generală, determinarea datelor geodezice fundamentale de referinţă include
determinarea următorilor parametri (fig.):
- coordonatele X 0 , Y0 , Z 0 ale originii sistemului global elipsoidal în interiorul sistemului
cartezian geocentric.
- 19 -
- unghiurile de rotaţie ε X , ε Y , ε Z ale axelor sistemului elipsoidal în raport cu sistemul geocentric.
- deoarece se anticipează utilizarea elipsoidului ca suprafaţă de referinţă la rezolvarea
problemelor geodezice, la cei 6 parametri menţionaţi se adaugă parametri a (semiaxa mare) şi f
(turtirea) care definesc elipsoidul (optim) corespondent.
Z
Z(CIO) εz
U 0 (ξ 0 ,η 0 )
P
N0
Geoid P0
O a
εy
Y
OZ 0
a Y
X0
εx Y0
Elipsoid
ul
X
X (GAM )
- sistem de coordonate global elipsoidal X , Y , Z

- sistem cartezian geocentric X, Y, Z
Principiile metodei Helmert
În metoda Helmert se neglijează unghiurile de rotaţie dintre axele de coordonate ale celor două
sisteme menţionate: ε X = ε Z = ε Y = 0
În continuare, este înlocuită determinarea coordonatelor X 0 , Y0 , Z 0 cu determinarea
componentelor deviaţiei verticalei ξ 0 ,η 0 şi a ondulaţiei geoidului N 0 în punctul geodezic
fundamental P0 . Prin intermediul celor trei mărimi ξ 0 ,η 0 , N 0 se realizează, de asemenea,
poziţionarea şi orientarea elipsoidului de referinţă în interiorul geoidului.
Deci, parametri care definesc datele geodezice fundamentale de referinţă în metoda Helmert
sunt: ξ 0 ,η 0 , N 0 , a, f .
5. Sisteme de coordonate în spaţiu

R.
Unui punct de pe suprafaţa topografică, în sistemul geodezic, i se poate stabili poziţia în spaţiu
prin coordonate rectangulare, sau prin coordonate polare (fig.).
a) coordonate rectangulare: XP = abscisa punctului P
YP = ordonata punctului P
HP = PPo = cota punctului P,
care reprezintă înălţimea măsurată după verticala punctului considerat deasupra planului de
comparaţie XOY
b) coordonate polare: OP = D = raza polară (distanţa măsurată în teren, după panta terenului)
θ = azimutul (orientarea geografică)
α = unghiul de pantă
z = unghiul zenital (distanţa zenitală)
z + α = 100 g
- 20 -
H
+X
P
IV
D I
HP X P0
P θ d
z
α
III O II YP +Y
Se poate observa că trecerea de la un sistem de coordonate la celălalt se poate face pe baza
relaţiilor de calcul
d = D ⋅ cos α = D ⋅ sin z
X P = d ⋅ cos θ = D ⋅ cos α ⋅ cosθ = D ⋅ sin z ⋅ cosθ
YP = d ⋅ sin θ = D ⋅ cos α ⋅ sin θ = D ⋅ sin z ⋅ sin θ
H P = D ⋅ sin α = D ⋅ cos z = d ⋅ tgα = d ⋅ ctg z
6.Parametrii geometrici ai elipsoidului de rotaţie.

R.
Parametri geometrici ai elipsoidului de rotaţie sunt:
a = OA = OB → semiaxa mare (raza ecuatorială)
b = OC = OD → semiaxa mică
a −b
f = → turtirea (geometrică)
a
E = a 2 − b 2 → excentricitatea liniară
2
a2 − b
e= → prima excentricitate (numerică)
a2
2
a2 − b
e' = → a doua excentricitate (numerică)
b2
2
a
c= → raza de curbură polară
b
P
Z E
C H normala
b la
elipsoid
G b P0
'
a a O B B
A Y
L
LB
D
X
Elipsoidul de rotaţie
- 21 -
Un elipsoid de rotaţie poate fi definit prin doi parametri dintre care unul trebuie să fie
neapărat liniar. Parametri a, b, f sunt denumiţi parametri geometrici principali, iar semiaxa mare
şi turtirea (a, f) sunt cei doi parametri care definesc de regulă un elipsoid de rotaţie.
7.Calculul coordonatelor geodezice B şi L pe elipsoidului de referinţă.

R.
Scopul final al calculelor efectuate pe elipsoidul de referinţă este determinarea coordonatelor
geodezice, latitudinea B şi longitudinea L ale punctelor din reţelele geodezice de sprijin.
Operaţiile de prelucrare riguroasă a determinărilor astronomo-geodezice reclamă calculul
coordonatelor geodezice în mai multe etape:
- calculul coordonatelor provizorii, necesare în etapa preliminară prelucrării riguroase
- calculul coordonatelor finale după terminarea compensării propriu - zise.
Se poate aprecia prin urmare că acest gen de calcule ocupă un volum deosebit de important,
motiv pentru care sunt cunoscute în literatura de specialitate şi sub denumirea de rezolvări ale
problemelor geodezice de bază.
Prima problemă geodezică de bază, denumită de asemenea şi problema geodezică directă, constă în
determinarea coordonatelor geodezice B2 , L2 ale punctului S 2 (fig.) şi a azimutului geodezic A2
(denumit şi azimut geodezic invers) în funcţie de coordonatele B1 , L1 ale punctului S1 , azimutul
geodezic A1 (denumit şi azimut geodezic direct) şi lungimea liniei geodezice s dintre punctele
S1 şi S 2 .
P
S 2(B 2, L 2)
A1
s A2
S 1(B 1, L 1)
E E'
O
P'
Cea de-a doua problemă geodezică de bază, denumită şi problemă geodezică inversă,
constă în determinarea lungimii liniei geodezice s şi a azimutelor geodezice direct A1 şi invers
A2 , atunci când se cunosc coordonatele geodezice ale punctelor S1 şi S 2 .
8.Criterii de clasificare a reţelelor geodezice

1. Clasificarea reţelelor geodezice după numărul elementelor fixe din reţea
a) Reţea geodezică liberă
b) Reţea geodezică fără constrângeri
c) Reţea geodezică constrânsă
2. Clasificarea după formă
a) Reţea formată din lanţuri de triangulaţie
b) Reţea compactă de triangulaţie sau reţea de suprafaţă
3. Clasificarea după destinaţie
a) Reţea geodezică internaţională
b) Reţea geodezică de stat
c) Reţea geodezică locală
4. Clasificarea după numărul de dimensiuni ale spaţiului în care este amplasată reţeaua geodezică
a) Reţea geodezică unidimensională
- 22 -
b) Reţea geodezică bidimensională
c) Reţea geodezică tridimensională
d) Reţea geodezică în spaţiul cu patru dimensiuni. Timpul constituie cea de-a patra coordonată.
9.Principii de elaborare a proiectelor geodezice

R.
1. Proiectul reţelelor geodezice de stat se execută separat pe ordine, de la complex către simplu
2. Reţelele geodezice de stat se construiesc după principiul omogenităţii, adică se urmăreşte
asigurarea unei precizii de determinare în general uniformă pentru toate punctele geodezice din
reţea
3. La executarea proiectului de triangulaţie trebuie să se respecte prescripţiile instrucţiunilor în
vigoare.
4. Poziţia unui anumit punct geodezic depinde în primul rând de poziţia punctelor de acelaşi
ordin şi de ordin superior cu care este în legătură directă.
5. Fiecare punct de triangulaţie are altitudinea sa determinată în sistemul de nivelment de stat.
6. În reţeaua de nivelment de stat densitatea se referă la depărtarea maximă admisibilă între
reperele de nivelment de anumite tipuri.
7. Prin instrucţiunile în vigoare este prevăzut ca legăturile între punctele de triangulaţie să fie
realizate prin vize reciproce, în reţele compacte.
8. Reţelele geodezice trebuie astfel proiectate încât să asigure un volum cât mai mic de cheltuieli,
concomitent cu respectarea preciziei necesare în poziţionarea punctelor reţelei.
- 23 -
10. Reţeaua geodezică de stat (de triangulaţie) – particularităţi.
R.
Reţeaua geodezică de stat este constituită din puncte de triangulaţie geodezică de patru ordine şi
din puncte de poligonometrie. Această reţea se prezintă sub forma unei reţele compacte de
triunghiuri combinate cu patrulatere cu ambele diagonale observate, având scopul ştiinţific
principal de stabilire a formei şi dimensiunilor elipsoidului pământesc. Pe lângă acest scop
ştiinţific, valabil întotdeauna, ea ajută evoluţia tehnică, astfel încât:
a) serveşte ca osatură a hărţii României la scară mică;
b) serveşte ca bază de pornire pentru executarea planurilor cadastrale la scară medie;
c) stă la baza reţelelor de sprijin locale şi de ridicare pentru planuri la scări mari pentru toate
lucrările de urbanism, drumuri, căi ferate, căi navigabile, baraje, canale de irigaţii, etc.
Dezvoltarea generală a impus necesitatea unor planuri la scări din ce în ce mai mari, care
necesită reţele de sprijin din ce în ce mai precise.
Reţeaua de triangulaţie a României, are patru ordine, realizând o densitate medie de 1 punct / 20
km².
a) Reţeaua de ordinul I are punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri, pe cât posibil
echilaterale, asigurând o lungime a laturilor în medie de 25 km în regiunile de munte şi 20 km în
regiunile de şes, densitatea obţinută fiind de 1 punct / 500 km².
În interiorul fiecărui triunghi de ordinul I se introduc punctele de ordinul II, în mod obişnuit trei
puncte, laturile triunghiurilor de ordinul II fiind circa ½ din cele ale triunghiului de ordinul I.
b) Reţeaua de ordinul II are punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri cu laturile de 13 km şi
asigură o densitate de 1 punct / 150 km².
c) Reţeaua de ordinul III se obţine prin îndesirea punctelor în aşa fel încât în interiorul fiecărui
triunghi de ordinul II să avem circa trei puncte de ordinul III.
În cazul reţelei de triangulaţie de ordinul III, laturile triunghiurilor sunt de 8 km
şi asigură o densitate de 1 punct / 50 km². Coordonatele acestor puncte se determină legându-se
de puncte de ordinul II sau de ordinul II şi I.
d) Reţeaua de ordinul IV se obţine introducând în interiorul triunghiurilor de ordinul III,
punctele de ordinul IV astfel încât distanţa între acestea să fie de circa 4 km iar densitatea lor de
1 punct / 20 km². Densitatea de 1 punct / 20 km² este cu totul insuficientă pentru a putea ridica
suprafeţele topografice. Pentru a ne putea apropia cât mai mult de punctele de detaliu şi a putea
face ridicarea suprafeţelor cât mai fidel, se impune mărirea numărului de puncte. Pentru aceasta
se realizează reţele de triangulaţie locală şi reţele de ridicare.
- 24 -
4. CARTOGRAFIE
1.Sisteme de coordonate utilizate în cartografie – coordonate geografice pe elipsoid
R:
Coordonatele geografice de pe elipsoid (φ, λ) sunt definite cu ajutorul normalei la elipsoid în
punctul considerat.
Fig. 1. Coordonate geografice

Se consideră un punct oarecare A pe suprafaţa elipsoidului. Planul ce trece prin axa de rotaţie PP’
a elipsoidului pământesc şi care conţine punctul A intersectează suprafaţa elipsoidului după
meridianul PAP’.
Latitudinea ϕ a punctului A este unghiul format de normala AA’ la elipsoid în punctul dat cu
planul ecuatorului.
Latitudinea se măsoară de la ecuator spre nord sau spre sud şi ia valori cuprinse între [-900,
+900]. Pentru emisfera sudică valorile latitudinilor sunt cuprinse în intervalul [-900, 00], iar
pentru emisfera nordică între [00, +900]. La polul nord (PN) latitudinea are valoarea ϕ = +900, la
Ecuator ϕ = 00 iar la polul sud (PS) ϕ = -900.
Longitudinea λ a punctului A este unghiul diedru format de planul ce trece prin meridianul
origine cu planul ce trece prin meridianul punctului A.
Ca meridian origine ales în accepţiune internaţională se foloseşte meridianul Greenwich.
Longitudinile se măsoară de la meridianul origine spre vest şi spre est şi au valori cuprinse în
intervalul [-1800, +1800]. Pentru partea vestică valorile sunt cuprinse în intervalul [-1800,00] iar
pentru partea estică între [00, +1800].
Prin orice punct de pe elipsoid, cu excepţia polilor care sunt puncte singulare, trece un singur
meridian şi un singur paralel. Meridianele şi paralelele se reprezintă pe hărţi şi planuri iar
imaginea acestora reprezintă reţeaua cartografică.
2.Sisteme de coordonate utilizate în cartografie – coordonate geografice pe sferă

R:
Există situaţii, în cartografia matematică, când suprafaţa terestră este considerată sferă de rază R.
Această variantă presupune utilizarea unor formule de calcul simplificate deoarece suprafaţa
sferei este mai simplă decât cea a elipsoidului.
- 25 -
Fig. 1 Coordonate geografice pe sferă
Latitudinea ϕ este unghiul format de normala AA’ la sferă în punctul dat cu planul
ecuatorului.
Latitudinea se măsoară de la ecuator spre nord sau spre sud şi ia valori cuprinse între [-900,
+900]. Pentru emisfera sudică valorile latitudinilor sunt cuprinse în intervalul [-900, 00], iar
pentru emisfera nordică între [00, +900]. La polul nord (PN) latitudinea are valoarea ϕ = +900, la
Ecuator ϕ = 00 iar la polul sud (PS) ϕ = -900.
Longitudinea λ este unghiul diedru format de planul ce trece prin meridianul origine cu
planul ce trece prin meridianul punctului dat.
Ca meridian origine ales în accepţiune internaţională se foloseşte meridianul Greenwich.
Longitudinile se măsoară de la meridianul origine spre vest şi spre est şi au valori cuprinse în
intervalul [-1800, +1800]. Pentru partea vestică valorile sunt cuprinse în intervalul [-1800,00] iar
pentru partea estică între [00, +1800].
Sistemului de coordonate geografice i se asociază o reţea de linii de coordonate formată dintr-o
familie de paralele obţinute pentru ϕ = const. şi o familie de meridiane pentru λ = const.
3.Coordonate plane.
R:
În cartografie sunt utilizate frecvent două tipuri de sisteme de coordonate plane: coordonate
plane polare şi coordonate plane rectangulare.
Datele de referinţă pentru un punct (coordonatele punctului) pot fi stocate într-un sistem de
coordonate plan. Acesta poate fi:
- sistem de coordonate plane polare (ρ, δ);
X A(ρ,δ)
δ ρ
O Y
Fig. 3.1. Coordonate plane polare
Coordonatele plane polare sunt: raza vectoare sau distanţa polară (ρ) şi unghiul polar (δ).
Acest sistem de coordonate plane presupune stabilirea unei axe polare şi a unui pol. Celor două
coordonate polare li se asociază ca linii de coordonate o familie de drepte şi o familie de cercuri.
Pentru ρ= ct. se obţine familia de drepte, iar pentru δ= ct. se obţine familia de cercuri.
- sistem de coordonate carteziene plane (x,y);
X
yA A(xA,yA)
xA
O
Y
Fig. 3.2 Coordonate carteziene plane
Coordonatele plane rectangulare utilizate în cartografie sunt ordonata x şi abscisa y. Liniile de
cordonate corespunzătoare coordonatelor plane rectangulare x şi y sunt două familii de drepte
paralele şi perpendiculare între ele, paralele la axele de coordonate.
Pentru x= ct. se obţine o familie de drepte paralele între ele şi paralele cu axa Oy, iar pentru y=
ct. se obţine o familie de drepte paralele între ele şi paralele cu axa Ox.
- 26 -
Liniile de coordonate ale sistemului xOy sunt reprezentate pe hărţile topografice sub forma unei
reţele de pătrate (∆x = ∆y = număr întreg de kilometrii) numită caroiaj kilometric.
4.Ecuaţiile hărţii
R:
În sensul cel mai general, un sistem de proiecţie este un mijloc de corespondenţă analitică între
punctele suprafeţei de reprezentat (elipsoidul terestru) şi punctele omoloage din plan, aşa încât
această corespondenţă să fie continuă şi biunivocă. Deci , dacă un punct este definit pe elipsoid
prin coordonatele sale geografice φ şi λ (latitudine şi longitudine) şi pe plan prin coordonatele
rectangulare X şi Y, există o infinitate de relaţii de forma:
x = f1( φ, λ )
y = f2( φ, λ )
(f1 şi f2 fiind funcţii arbitrare dar continue şi finite pentru domeniul de reprezentat) care
caracterizează fiecare sistem de proiecţie. Rezultă din aceasta că numărul proiecţiilor posibile
este practic nelimitat. În funcţie de scopul şi destinaţia hărţii, precum şi de alte criterii se va alege
soluţia convenabilă.
Relaţiile de mai sus poartă denumirea de ecuaţiile hărţii.
5.Deformaţii şi scări: deformaţiile distanţelor; deformaţiile suprafeţelor; deformaţii

unghiulare; elipsa deformaţiilor
R:
În planul de proiecţie, deformaţiile liniare se studiază cu ajutorul scării. Astfel, modulul de
deformaţie liniară µ reprezintă raportul dintre un element liniar infinit mic din planul de
proiecţie şi corespondentul său de pe suprafaţa elipsoidului.
ds '
µ=
ds
Deformaţia areolară este caracterizată în planul de proiecţie de modulul de deformaţie areolară.
Datorită faptului că deformaţiile variază de la un punct la altul al planului de proiecţie, studiul se
va face pe domenii infinit mici.
Dacă se consideră dT o arie infinit mică de pe elipsoid şi dT’ corespondenta sa din planul de
proiecţie, raportul:
dT '
p=
dT
reprezintă modulul de deformaţie areolară.
Deformaţiile unghiulare maxime pot fi calculate în funcţie de valorile semiaxelor elipsei de
deformaţii (a şi b).
Formulele generale de calcul pentru deformaţiile maxime unghiulare într-o proiecţie oarecare
sunt:
sin (ω/2) = (a-b)/(a+b)
cos (ω/2) = 2√axb/(a+b)
ω a
tg (450 + ) =
4 b
Dacă ω=0 înseamnă că nu avem deformaţii unghiulare în punctul respectiv.
Prin proiectarea pe o suprafaţă plană sau desfăşurabilă, patrulaterului EFGH îi va corespunde
paralelogramul elementar E’F’G’H’, iar cercului îi va corespunde o elipsă. Această elipsă poartă
denumirea de elipsa deformaţiilor sau indicatricea lui Tissot.
- 27 -
6.Clasificarea proiecţiilor cartografice după natura elementelor care nu se deformează:
tipuri de proiecţii, particularităţi
R:
Potrivit acestui criteriu, proiecţiile cartografice se subclasifică în:
a) proiecţii conforme
Aceste proiecţii mai sunt numite şi proiecţii echiunghiulare, ortogonale sau ortomorfe.
Caracteristica de bază a proiecţiilor conforme este aceea că unghiurile elementare formate pe
direcţii oarecare se conservă (rămân nedeformate, adică ω = 0), iar imaginile plane ale
meridianelor şi paralelelor se intersectează în unghi drept.
b) proiecţii echivalente
Proiecţiile echivalente sau homolografice au următoarea caracteristică definitorie: păstrează
constant raportul dintre suprafeţele din planul de proiecţie respectiv hartă şi cele corespunzătoare
de pe elipsoid sau sferă, deci nu deformează suprafeţele. Această proprietate e valabilă atât
pentru suprafeţe aproximativ mici cât şi pentru cele mai mari. Datorită acestui fapt pe hărţile
construite în proiecţii echivalente chiar la scări mici, măsurarea suprafeţei se poate face ca şi pe
hărţile la scări mari.
c) proiecţii echidistante
Nici un sistem de proiecţie nu poate să fie în acelaşi timp conform şi echivalent, nici unul nu
păstrează lungimile, dar se pot concepe sisteme hibride numite afilactice sau arbitrare care
constituie soluţii de compromis compensând cel mai bine diversele deformaţii. Între ele se
disting proiecţiile zise echidistante , bazate pe echidistanţa paralelelor şi ortogonalitatea reţelei
geografice, ceea ce antrenează păstrarea lungimilor de-a lungul meridianelor.
7.Clasificarea proiecţiilor cartografice după latitudinea polului proiecţiei

R:
După latitudinea φo a polului proiecţiei Qo , proiecţiile cartografice se clasifică în:
Proiecţii drepte(normale sau polare) cu φo=90o sunt proiecţiile în care axa polilor, deci axa
globului, coincide cu axa conului sau cilindrului, iar în cazul proiecţiilor azimutale, planul de
proiecţie se găseşte tangent în pol şi deci paralel cu planul ecuatorului;
Fig.7.1. Proiecţii drepte
Proiecţii oblice sau de orizont cu 0o < φo < 90o sunt acelea în care axa cilindrului sau conului
face cu axa polilor un unghi mai mic decât un unghi drept, iar în cazul proiecţiilor azimutale,
planul de proiecţie se confundă cu planul orizontului punctului considerat;
- 28 -
Fig. 7.2 Proiecţii oblice
Proiecţii transversale sau ecuatoriale cu φo=0o sunt proiecţiile în care axa cilindrului sau
conului face cu axa sferei terestre un unghi de 90o, iar în cazul proiecţiilor azimutale, planul de
proiecţie se găseşte tangent la ecuator şi, ca atare, este paralel cu planul unui meridian sau se
confundă cu planul meridianului (când planul de proiecţie trece prin centrul sferei pământeşti).
Fig. 7.3 Proiecţii transversale
8.Clasificarea proiecţiilor cartografice în funcţie de aspectul reţelei normale: tipuri de

proiecţii, particularităţi
R:
În funcţie de aspectul reţelei normale, proiecţiile cartografice se clasifică în:
a) proiecţii azimutale
b) proiecţii cilindrice
c) proiecţii conice
d) proiecţii policonice
e) proiecţii pseudoconice
f) proiecţii pseudocilindrice
g) proiecţii circulare
h) proiecţii poliedrice
i) proiecţii derivate
9.Ce tip de proiecţie este Gauss-Kruger din punct de vedere al deformaţiilor ?

R:
Din punct de vedere al deformaţiilor proiecţia Gauss-Kruger face parte din grupa proiecţiilor
conforme.
10.Care este poziţia polului proiecţiei în Proiecţia Stereografică 1970 ?

R:
Polul Q0 al proiecţiei, denumit şi “centrul proiecţiei” are coordonatele geografice:
ϕ0 = 46o Lat. N
λ0 = 25o est Greenwich
- 29 -
5. INSTRUMENTE TOPOGRAFICE ŞI METODE DE MĂSURARE

1.Măsurarea directă a distanţelor
R:
Elementele liniare necesare determinării coordonatelor punctelor topografice, constând fie în
distante înclinate fie în distante orizontale, se pot determina prin măsurare directa cu ajutorul
ruletelor, panglicilor sau a firelor de invar (aliaj cu coeficient de dilatare termica foarte mica),
sau indirect, folosind procedee optice sau electronice. Aparatura si tehnica de măsurare care se
adopta ţin cont de precizia ceruta la determinarea distantei.
Instrumentele folosite la măsurarea directa a distantelor sunt :
- instrumente pentru determinarea precisa a distantelor, numite fire de invar, folosite la
măsurarea bazelor geodezice;
- instrumente pentru determinarea cu precizie medie a lungimilor, folosite în lucrările curente de
topografie, numite rulete sau panglici.
- instrumente pentru determinarea cu precizie redusa a distantelor orizontale, cum ar fi lata (mira
de nivelment) si bolobocul.
Cele mai folosite instrumente pentru măsurarea distantelor sunt panglicile si ruletele de otel.
Ambele instrumente sunt benzi de otel sau material sintetic, rezistent la întindere, cu grosimi de
de 0,2 - 0,7 mm, lăţimi cuprinse între 10 - 13 mm si lungime variabilă de 20, 25, 50 sau 100 m
pentru panglici sau de 10, 20, 25 sau 50 m pentru rulete.
Corecţii ce se aplică distanţelor măsurate cu panglica sau ruleta:
- corecţia de etalonare, corecţia de întindere, corecţia de temperatură, corecţia de reducere la
orizont.
2.Teodolitul
R:
Teodolitul este un instrument topografic care permite determinarea pe cale optică a distanţelor
dintre puncte (utilizând o miră topografică), precum şi a valorilor unghiurilor orizontale şi
verticale. Părţile sale principale sunt luneta, cercul vertical, cercul orizontal, nivelele şi
şuruburile de orizontalizare.
Teodolitele şi tahimetrele de tip clasic sunt prevăzute cu cercuri gradate din metal şi dispozitive de
citire a unghiurilor cu vernier, microscop cu tambur şi altele, iar cele moderne sunt prevăzute cu
cercuri gradate din cristal şi dispozitive de citire a unghiurilor formate din microscop cu reper, cu
scăriţă şi altele.
După modul de citire al gradaţiilor pe cercurile orizontale şi verticale, teodolitele şi tahimetrele
se grupează în două categorii:
a. Teodolite de construcţie clasică (de tip vechi), la care cercurile gradate sunt metalice,
iar efectuarea citirilor se face cu ajutorul unor lupe sau microscoape fixate în vecinătatea
cercurilor;
b. Teodolite moderne (de tip nou), la care cercurile gradate sunt din sticlă, acoperite
etanş, iar efectuarea citirilor se face printr-un sistem optic, centralizat în câmpul unui singur
microscop, fixat pe lunetă.
c. Teodolite cu înregistrare fotografică a gradaţiilor unghiulare;
d. Teodolite-tahimetre, cu afişaj electronic, fără înregistrare internă a unghiurilor şi
distanţelor;
e. Teodolite-tahimetre, cu afişaj electronic şi înregistrare automata internă a datelor, pe
bandă magnetică, fiind denumite şi staţii totale de măsurare.
Cu toată diversitatea tipurilor constructive de teodolite şi tahimetre, se consideră că schema
generală de construcţie şi principalele părţi componente sunt, în general, aceleaşi dar cu
deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte tehnologia de realizare şi caracteristicile constructive.
- 30 -
Preciziile de citire a teodolitelor este dată de valoarea celei mai mici diviziune gravate pe
cercurile orizontale şi verticale şi variază între 1-2cc – teodolite de înaltă precizie până la 1c –
teodolite de precizie scăzută.
3.Părţile componente ale teodolitul

R:
Părţi componente principale şi auxiliare:
1. Ambaza- este o prismă triunghiulară care se sprijină pe 3 şuruburi de calare având rolul de
susţinere a aparatului şi de fixare a acestuia pe măsuţa trepiedului prin şurubul pompă.
2. Limbul sau cercul orizontal este un disc metalic al cărui perimetru este argintat si divizat în
grade sexagesimale sau centezimale. La teodolitele moderne, este format dintr-un cerc inelar de
sticlă, cu diametrul variind între 50 şi 250 mm, fixat pe un suport metalic. Pe limb se citesc
valorile unghiulare ale direcţiilor orizontale din fiecare punct de staţie.
3. Alidada cercului orizontal este un disc metalic, concentric cu limbul, fiind susţinut de axul
plin ce intră în axul tubular al limbului. Discul alidadei are la extremitatea lui două deschideri
diametral opuse unde sunt fixate vernierele sau alte tipuri de citire, a căror estimare se poate face
cu ajutorul unor lupe sau microscoape
4. Furcile de susţinere a lunetei, sunt două piese metalice, fixate cu un capăt pe alidadă, cu care
face corp comun, iar pe capătul superior se sprijină dispozitivul de susţinere al axei de rotaţie a
lunetei.
5. Cercul vertical, se realizează din acelaşi material şi este gradat în acelaşi sistem sexagesimal
sau centezimal ca şi limbul. Pentru măsurarea unghiurilor verticale, cercul trebuie să se rotească
solidar cu luneta în plan vertical iar linia indicilor de citire trebuie să fie în planul orizontal.
6. Alidada cercului vertical, este un disc metalic, cu două deschideri diametral opuse pe care s-au
gradat vernierele de citire a unghiurilor verticale.
7. Luneta topografică, este un dispozitiv optic care serveşte la vizarea de la distanţă a semnalelor
topografice asigurând mărirea şi apropierea obiectelor vizate.
8. Nivele de calare, servesc la verticalizarea si orizontalizarea aparatului.
a. Nivela torică este formată dintr-o fiolă de sticlă în forma de tor, închisă ermetic şi
umplută incomplet cu alcool.
b. Nivela sferică este alcătuită dintr-o fiolă în formă de cilindru, închisă la partea
superioară printr-o calotă sferică, pe care se găsesc gradate 1-2 cercuri concentrice.
În fiola umplută cu lichid volatil, se formează o bulă circulară care este protejată de o carcasă
metalică, fiind fixată pe alidada ce serveşte la orizontalizarea aproximativă a teodolitului la
aşezarea în punctului de staţie.
4.Axele teodolitului şi condiţiile geometrice

R:
În schema de principiu a unui teodolit se disting următoarele trei axe constructive (fig 4.2).
a. Axa principală sau verticală (V-V’) este axa ce trece prin centrul limbului, fiind
perpendiculară pe acesta VV! ⊥ aa!. În jurul axei VV’ se roteşte aparatul în plan orizontal (rotaţia
r1). În timpul măsurătorilor, axa VV’ trebuie să fie verticală, confundându-se cu verticala
punctului topografic de staţie.
b. Axa secundară sau orizontală (OO’) este axa ce trece prin centrul eclimetrului, fiind
perpendiculară pe aceasta (OO’⊥ee’). În jurul axei orizontale OO’, se roteşte luneta împreună cu
eclimetrul în plan vertical (rotaţia r2).
- 31 -
Axele şi mişcările unui teodolit de tip clasic
c. Axa de vizare a lunetei (LL’) este axa ce trece prin centrul optic al obiectivului (COV)
şi intersecţia firelor reticulare, care permite vizarea riguroasă a punctelor matematice ale
semnalelor topografice.
5.Verificarea condiţiilor geometrice şi constructive ale teodolitelor

R:
Condiţiile geometrice pe care trebuie să le îndeplinească cele trei axe ale teodolitului sunt
următoarele:
- axa principală să fie perpendiculară pe axa secundară VV’⊥ OO’, pentru ca luneta să se
rotească în plan vertical;
- axa de vizare să fie perpendiculară pe axa secundară LL’⊥ OO’, care asigură rotaţia în
plan vertical a lunetei;
- cele trei axe trebuie să se întâlnească într-un singur punct numit punctul matematic al
aparatului.
Condiţiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească un teodolit sunt:
- cercurile gradate să fie perpendiculare pe axele lor;
- axele de rotaţie verticală şi orizontală să coincidă cu centrele cercurilor gradate
respective;
- axa de vizare a lunetei trebuie să treacă prin axa verticală de rotaţie a teodolitului;
- mărimile gradaţiilor cercurilor să fie riguros egale;
Neîndeplinirea acestor condiţii implică rectificarea erorilor constate prin determinarea: erorii de
excentricitate a alidadei, eroarea de excentricitate a lunetei.
6.Măsurarea unghiurilor orizontale şi verticale

R:
Pentru mărirea preciziei de citire a unghiurilor au fost realizate dispozitive de citire, care asigură
estimarea precisă a unei fracţiuni din cea mai mică diviziune de pe cercul gradat, până la nivel de
minute şi secunde.
După principiul de construcţie a dispozitivelor de citire distingem:
• Dispozitive mecanice: vernierul circular;
• Dispozitive optice: microscop cu reper; microscop cu scăriţă; microscop cu coincidenţă;
microscop cu înregistrare fotografică;
• Dispozitive electronice: microscop cu înregistrare internă;
Măsurarea unghiurilor orizontale
- metoda diferenţei citirilor sau simplă - se foloseşte la determinarea unghiului format
de direcţiile către doua puncte;
- 32 -
A A
0 (200)
0 C'1
C1 C1
ω ω' ω"
C2 C2
C'2
B B
- metoda repetiţiei - se foloseşte la determinarea cu precizie sporită a unghiurilor
izolate, atunci când pentru măsurători este folosit un instrument repetitor;
c1 c2
c1
c1 A c2 A c3 A
c2 c3 c4
B B B
- metoda seriilor (sau reiteraţiilor) se foloseşte de fiecare dată când se urmăreşte

determinarea mărimii unghiurilor dintr-un punct de staţie în care converg mai multe
vize.
200 A
0
C"1
D C'4 C'1
C4
C1 C"'1
C2
C3 C'2
C'3
B
C
Măsurarea unghiurilor verticale.
Pentru măsurarea unghiurilor verticale se procedează în felul următor:
• se instalează aparatul în punctul de staţie, se centrează şi se calează;
• se măsoară înălţimea aparatului (notata cu i);
• se vizează semnalul din punctul B, fie la înalţimea aparatului fie la înăţimea s a semnalului,
prin aducerea firului reticular orizontal la unul din cele două repere menţionate mai sus; se
citeşte unghiul vertical la dispozitivul de citire.
linia de vizare
s
Z i
α(+)
B
i
α(+)
A
După poziţia originii diviziunilor cercului vertical, se pot determina, fie unghiuri zenitale, când
originea este îndreptată spre zenit (în sus, pe verticala) fie unghiuri de pantă, dacă originea este
pe direcţia orizontalei ce trece prin centrul de vizare al aparatului.
7.Instrumente de nivelment geometric: cu lunetă, automate, digitale

R:
Aparatele folosite în nivelmentul geometric poarta denumirea de nivele, iar principala lor
caracteristica este aceea ca realizeaza orizontalizarea precisa a axei de vizare. Acest lucru este de
o importanta deosebita deoarece la nivelul axei de vizare se fac citirile pe mira.
Dupa modul de orizontalizare a axei de vizare, instrumentele de nivelment se clasifica în
:
1. nivelă rigidă simplă;
2. nivelă rigidă cu şurub de basculare;
- 33 -
3. nivelă cu orizontalizare automată a axei de vizare.
1. Nivela rigidă - Se compune din luneta topografică, nivela torică şi sferică, ambaza, şuruburi de
calare şi placa de tensiune. Poate fi dotată obţional cu cerc orizontal gradat.
V
N N'
O r
2- Nivela rigidă cu şurub de basculare - Din punct de vedere al părţilor componente are aceleaşi
componente la care se adaugă şurubul de basculare cu rolul de a înclina fin luneta astfel ca
aceasta să capete o poziţie orizontală. Exemple de astfel de nivele sunt Ni 030 si Ni 004 fabricate
de Karl Zeiss Jena.
Acestor nivele li se poate ataşa un dispozitiv cu plăci plan paralele care permite sporirea
considerabilă a preciziei măsurătorilor până la sutime de milimetru. Pentru aceasta însă este
nevoie să se foloseasca mire de invar.
V
N N'
O r
3. Nivelă cu orizontalizare automată a axei de vizare - tip de instrument foloseste pentru

orizontalizarea axei de vizare fenomene fizice cum ar fi pozitia verticala a unui pendul.
Exemple de astfel de nivele sunt Ni 025.
Aceste tipuri de aparate conduc la un randament sporit în lucrarile de teren, dar trebuie avut în
vedere faptul cĂ un compensator nu poate lucra în medii cu vibraţii (hale industriale, căi de
comunicaţie cu trafic intens greu), situaţie în care se vor folosi numai aparate rigide.
V
O r
8.Nivele digitale
R:
Pentru execuţia reţelelor de nivelment geometric de înaltă precizie şi a măsurării unor deformaţii
ale diferitelor construcţii, s-au realizat, o serie nouă de nivele, numite nivele digitale.
În acest scop, s-a implementat în nivelă un detector electronic integrat, iar mira clasică de
nivelment a fost înlocuită cu o miră, care poartă o riglă codificată.
Din punct de vedere principial, valorile culese de pe rigla codificată sunt sesizate cu o precizie
- 34 -
ridicată, analizate de un calculator integrat şi apoi stocate într-o memorie internă. Se
menţionează, că prin utilizarea nivelelor digitale de diferite tipuri constructive: Zeiss, Wild,
Leica, Pentax şi altele, se ating precizii cuprinse între ±0,3 mm şi ±0,7 mm pe kilometru de
nivelment dublu.
Aceste instrumente oferă un randament de lucru foarte ridicat pe teren în prisma faptului că
permit înregistrarea automată a citirilor şi realizării unor controale şi calcule intermediare pe
teren cu posibilitatea înregistrării automate a tuturor măsurătorilor efectuate în memoria internă a
aparatului sub formă unor linii de informaţii.
Din punct de vedere al timpului de staţionare în teren şi al numărului de persoane care participă
la măsurătorile de profil utilizând tahimetrele electronice sau nivele digitale, utilizarea staţiilor
totale solicită un efort minim pentru culegerea rapidă în timp real şi precisă a datelor,
înregistrarea şi memorarea acestora în unitatea de memorie a instrumentului prin participarea
unei echipe de lucru formată din 2 persoane.
9.Staţii totale
R:
Tahimetrele electronice denumite şi staţii inteligente sau staţii totale, reprezintă o generaţie nouă
de aparate care cuprind realizări de vârf ale mecanicii fine, ale electronicii şi ale opticii.
Concepţia constructivă a unui astfel de tahimetru reuneşte în cadrul unei singure unităţi portabile,
de dimensiunile şi aspectul unui teodolit obişnuit, componentele necesare măsurării cu ajutorul
undelor electromagnetice a următoarelor elemente:
- unghiuri orizontale şi verticale;
- distanţe înclinate şi / sau distanţe reduse la orizont;
- coordonate rectangulare relative ∆X şi ∆Y;
- diferenţe de nivel ∆H.
Din punct de vedere practic elementele unghiulare şi liniare menţionate mai sus, se măsoară,
între punctul de staţie şi punctul vizat iar pe baza programului de calcul se determină în teren,
distanţele reduse la orizont, coordonatele relative ∆X, ∆Y şi ∆H şi coordonatele absolute X, Y, H
ale punctelor de drumuire precum şi a punctelor radiate.
Staţiile totale de măsurare dispun de un modul de memorie propriu şi de o memorie exterioară,
precum şi de o serie de programe de calcul specifice măsurătorilor topo-geodezice care sunt
utilizate în ridicările topografice.
Utilizarea tahimetrelor electronice în măsurătorile topo-geodezice asigură obţinerea datelor de
teren în formă digitală şi automatizarea procesului de prelucrare, arhivare şi editare a bazei de
date.
Aplicabilitatea tehnicilor şi măsurătorilor electronice prin unde se întâlnesc într-o gamă foarte
mare de domenii, noile tehnologii răspunzând cerinţelor impuse de calitate şi preciziei conferite
măsurătorilor efectuate după cum urmează:
- realizarea de măsurători în condiţii de laborator şi cu caracter industrial: poziţionare axe
turbine, determinarea deformaţiilor unor piese componente a utilajelor de exploatare;
- montarea liniilor tehnologice moderne de înaltă precizie;
- construcţia şi urmărirea centralelor nucleare;
- montarea agregatelor termoelectrice şi hidroenergetice de mare putere;
- studii asupra alunecărilor de teren şi deplasărilor tectonice ale scoarţei terestre;
- cercetări geodezice asupra formei şi dimensiunilor Pământului.
- ridicări topografice curente pentru lucrări de cadastru şi sisteme informaţionale cadastrale.
10.Automatizarea procesului de măsurare cu staţia totală

R:
Dezvoltarea continuă a tehnologiei privind construcţia şi funcţionarea acestor instrumente a făcut
ca tahimetrele electronice să reprezinte astăzi instrumentele geodezice cele mai des folosite în
practica curentă.
- 35 -
Evoluţia acestora, în special a părţii electronice, a condus în timp la utilizarea denumirii de staţie
totală, care pe lângă funcţia de măsurare a elementelor caracteristice (distanţe, direcţii orizontale,
unghiuri verticale, diferenţe de nivel), oferă o serie de caracteristici care au definit-o sub
conceptul de staţie totală, şi anume:
- oferă o serie de controale şi calcule realizabile direct pe teren (avertizarea automată atunci când
instrumentul se decalează, prelucrarea şi afişarea coordonatelor punctelor supuse ridicării
topografice, prelucrarea automată a măsurătorilor şi oferirea unor mărimi determinate în mod
indirect);
- stocarea automată a datelor măsurate în memoria internă proprie a instrumentului;
- transferul automat al inventarului de date în unităţile periferice (calculatoare) de prelucrare;
- dotarea cu diferite programe de calcul specifice unor tipuri de lucrări din domeniul topografiei,
topografiei inginereşti;
- prelucrarea automată a datelor măsurate şi afişarea valorilor cele mai probabile a mărimilor
căutate cât şi mărimea erorilor maxime admisibile în determinările realizate;
- transformarea şi afişarea datelor prelucrate în format grafic (CAD) prin poziţionarea şi
reprezentarea într-un sistem de proiecţie a punctelor ce definesc detaliile din teren.
Un instrument tip staţie totală, este din punct de vedere constructiv, identic cu un teodolit clasic,
pe suprastructura s-a fiind încorporată unitatea electronică cu emiţătorul de unde
electromagnetice, şi este alcătuit din:
- Infrastructura – partea fixă a instrumentului:
• ambaza – care permite fixarea pe trepied;
• şuruburi de ajustare a nivelei sferice şi nivelei torice;
• clema de fixare în ambaza a instrumentului;
• nivela sferică.
Suprastructura – partea mobilă a instrumentului care se poate rotii în jurul axei principale
(verticale) a instrumentului:
• conectorul interfaţei electronice;
• panoul de comandă al instrumentului – partea electronică constituită din tastatură cu funcţii
numerice şi alfanumerice şi display-ul (ecranul) de vizualizare a elementelor măsurate;
• nivela torică a instrumentului;
• şurub pentru mişcarea fină pe orizontală şi verticală;
• şurub pentru blocarea mişcării pe orizontală şi verticală a instrumentului;
• marcajul ce indică punctul central de intersecţie al axelor – verticală cu cea orizontală;
• luneta staţiei totale.
Valorile mărimilor căutate rezultă prin intermediul timpilor de propagare necesari semnalelor de
măsurare să parcurgă spaţiul dintre capetele distanţei ce urmează a fi măsurată.
- 36 -
6. CADASTRU
1.Definiţia, obiectul şi scopul cadastrului general.
R:
Legea nr. 247/2005, Titlul XII, a modificat Legea nr. 7/1996, care introduce o nouă definiţie a
cadastrului general, astfel:
Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică
a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării.
Entităţile de bază ale acestui sistem sunt parcela, construcţia şi proprietarul. Prin imobil se
înţelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcţii, aparţinând aceluiaşi
proprietar. Prin parcelă se înţelege suprafaţa de teren cu aceeaşi categorie de folosinţă.
Sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca finalitate înscrierea în registrul de publicitate
imobilară.
Obiectul cadastrului general îl constituie fondul funciar al întregii ţări, adică totalitatea
terenurilor din unităţile administrativ-teritoriale comunale, orăşeneşti, municipale, în limitele
teritoriului de stat, indiferent de categoria de folosinţă, de destinaţia economică sau de domeniul
public sau privat din care fac parte şi de proprietarii acestora.
Parcela de teren are o singură categorie de folosinţă şi un proprietar.
Mai multe parcele alăturate, care aparţin aceluiaşi proprietar, formează imobilul, în sens
cadastral.
Cadastrul are drept scop să rezolve probleme precum:
a) stabileşte prin metode matematice topografice sau fotogrammetrice poziţia,
configuraţia şi întinderea imobilelor (terenuri cu sau fără construcţii);
b) identifică proprietarii imobilelor şi stabileşte situaţia juridică a imobilelor prin sistemul
de publicitate imobiliară al cărţilor funciare;
c) constituie unul din mijloacele prin care statul garantează dreptul de proprietate al
persoanelor;
d) facilitează şi susţine circulaţia juridică a imobilelor pe piaţa imobiliară;
e) susţine acordarea creditului agricol;
f) efectuează alipiri sau dezmembrări de terenuri, rectificări de hotare etc.;
g) identifică categoriile de folosinţă a terenurilor;
2.Domenii şi activităţi care participă la realizarea cadastrului.

R:
Se disting trei domenii de activităţi care participă la realizarea cadastrului:
a) domenii de bază sau de sprijin: geodezia, topografia, fotogrammetria, cartografia;
b) domenii de colaborare şi de completare: informatica, dreptul civil, pedologia,
cunoştinţe economice privind evaluarea şi impozitarea imobiliară;
c) domenii auxiliare sau ajutătoare: amenajarea teritoriului, urbanism, îmbunătăţiri
funciare, organizarea teritoriului agricol, amenajarea pădurilor, protecţia mediului etc.
3.Funcţiile cadastrului general. Funcţia tehnică. Funcţia economică.Funcţia juridică.

R:
Funcţiile cadastrului general sunt definite de Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.
7/1996, modificată şi republicată.
Funcţia tehnică a cadastrului general are un aspect cantitativ, în sensul că se realizează prin
determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor
pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe proprietari, precum şi ale construcţiilor.
Functia tehnica a cadastrului se realizează prin operaţiuni geodezice, topografice,
fotogrammetrice şi cartografice care, prin metode specifice, stabilesc cu precizie amplasamentul,
- 37 -
forma, poziţia, dimensiunile şi întinderea imobilelor şi ale parcelelor de teren, cu sau fără
construcţii edificate pe el. Rezultatele operaţiunilor geodezice, topografice, fotogrammetrice şi
cartografice sunt concretizate în planuri cadastrale care se sprijină, în realizarea lor, pe reţeaua
geodezică a ţării, şi în registre cadastrale specifice cadastrului.
Planul cadastral este un derivat din planul topografic de bază având aceleaşi scări uzuale, dar
conţine numai elementele planimetriei şi este echipat cu atributele specifice cadastrului.
Funcţia economică a cadastrului are un aspect calitativ, care evidenţiază elementele tehnice
necesare stabilirii valorii de impozitare a imobilelor şi calculării impozitelor asupra veniturilor
realizate din tranzacţii imobiliare.
În cadrul funcţiei economice a cadastrului se evidenţiază valoarea economică cadastrală a
imobilelor, potrivit legii. Valoarea economică a terenurilor şi construcţiilor se stabileşte prin
metode specifice fiecărei categorii de cadastru, prin aprecierea lor economică, care pune în
evidenţă diferenţierea capacităţii de a produce venit economic a terenurilor sau construcţiilor.
Funcţia juridică a cadastrului general se realizează prin identificarea proprietarului pe baza

actului de proprietate şi prin înscrierea în cartea funciară.
În cadrul lucrărilor de cadastru general se identifică proprietarii imobilelor inventariate.
Potrivit prevederilor Legii cadastrului si publicitaţii imobiliare nr. 7/1996, modificată şi
republicată, pe baza lucrărilor cadastrului general, cu laturile sale tehnică şi economică, se
întocmesc cărţile funciare, care reprezintă un sistem real de publicitate imobiliară, în care se
înscriu drepturile reale de proprietate şi sarcinile proprietarului în legătură cu imobilul în cauză.
4.Fondul funciar al României (definiţie şi importanţă);

R:
Fondul funciar al întregii ţări reprezintătotalitatea terenurilor din unităţile administrativ-
teritoriale comunale, orăşeneşti, municipale, în limitele teritoriului de stat, indiferent de
categoria de folosinţă, de destinaţia economică sau de domeniul public sau privat din care fac
parte şi de proprietarii acestora.
Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de
domeniul public sau privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
Inventarierea terenurilor se realizează grafic prin reprezentarea pe planuri la scări convenabile
a elementelor care se evidenţiază în cadastru, şi analitic prin fişe şi registre de evidenţă tehnică,
economică şi juridică în care se înregistrează date despre situaţia terenurilor şi construcţiilor
inventariate.
Categoria de folosinţă a terenului, naturală sau artificială (determinată de acţiunea omului),
este principala unitate de clasificare a folosinţelor terenurilor, individualizată printr-un cod şi
constituie un atribut cadastral al parcelei.
Există două grupe de folosinţe, cu câte cinci categorii de folosinţe, astfel:
A) Grupa folosinţelor agricole care cuprinde terenurile agricole cu categoriile de
folosinţă: arabil, păşuni, fâneţe, vii, livezi.
B) Grupa folosinţelor neagricole care cuprinde terenurile neagricole: păduri şi alte
terenuri cu vegetaţie forestieră, terenuri cu ape şi ape cu stuf, drumuri şi căi ferate, terenuri cu
construcţii curţi şi alte folosinţe, terenuri degradate şi neproductive.
5.Planul cadastral.
R:
Planul cadastral de bază este un derivat din planul topografic de bază, obţinut prin extragerea
elementelor de planimetrie din planul topografic de bază, şi apoi echipat cu date (atribute)
cadastrale.
Indiferent de metodele prin care se realizează, planurile cadastrale de bază trebuie să aibe
următorul conţinut:
a) Liniile de delimitare a teritoriului administrativ şi a localităţilor, punctele de hotar şi
numerele de ordine ale acestora.
- 38 -
b) Liniile de delimitare ale tuturor sectoarelor cadastrale (tarlale sau cvartale), toate
punctele cu numerele care le definesc şi numărul de ordine şi denumirea adoptată, în interiorul
conturului fiecărui sector cadastral.
c) Liniile care delimitează fiecare imobil şi fiecare parcelă de teren, din intravilan şi din
extravilan, cu scrierea numărului cadastral al imobilului şi a categoriei de folosinţă şi a
numărului cadastral dat parcelei.
Pe planul cadastral de bază se reprezintă:
- Baza geodezică
- Hotarele comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene sau frontiera de stat
- Localităţile, clădirile şi curţile
- Construcţiile tehnico-industriale şi instalaţiile
- Reţelele de comunicaţii
- Hidrografia şi construcţiile hidrotehnice
- Categoriile de folosinţă a terenului
- Inscripţii în cadrul planului cadastral şi în extracadrul acestuia
Scara planului cadastral de bază se stabileşte în funcţie de densitatea detaliilor topografice şi
dimensiunile minime ale acestora, de importanţa economică a zonei.
Scările uzuale la care se întocmesc planurile cadastrale de bază sunt:
a) în zonele de şes: scara 1:2000 sau 1:5000 pentru extravilanul întregului teritoriu
administrativ, scara 1:1000 sau 1:500 pentru intravilanele localităţilor urbane şi scara 1:2000 sau
1:1000 pentru intravilanele localităţilor rurale.
b) în zonele de deal: scara 1:2000 pentru extravilanul întregului teritoriu administrativ, iar
pentru intravilane scara 1:1000 sau, după caz, scara 1:2000.
Planurile cadastrale de bază se redactează în proiecţia Stereografică 1970.
6.Lucrări de achiziţionare a datelor cadastrale

R:
Lucrările de culegere în teren a datelor cadastrale constau în:
- identificarea amplasamentului şi limitelor imobilelor şi parcelelor componente
(categoriilor de folosinţă ale acestora);
- identificarea construcţiilor cu caracter permanent;
- identificarea proprietarilor sau a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor;
- identificarea actului sau faptului juridic în temeiul căruia este folosit imobilul.
Identificarea proprietarului constă în înregistrarea persoanei sau persoanelor fizice ori juridice
care deţin un titlu de proprietate asupra imobilului.
Identificarea şi consemnarea categoriilor de folosinţă se face pentru fiecare imobil şi parcelă
din imobil, iar datele se înscriu în fişa datelor cadastrale primare, avându-se în vedere
semnificaţiile simbolurilor literale (codurilor).
Identificarea categoriilor de folosinţă se poate face fie ca o lucrare separată, fie concomitent cu
lucrările destinate realizării planului cadastral, adică odată cu executarea măsurătorilor de teren
sau a descifrării topo-cadastrale a fotogramelor aeriene pentru executarea de noi planuri
cadastrale.
Simbolurile literale (codurile) care arată categoriile de folosinţă se scriu şi pe schiţele întocmite
pentru fiecare imobil sau grup de imobile.
Pe planurile cadastrale, simbolurile categoriilor de folosinţă se înscriu în mijlocul conturului
parcelei, în faţa numărului cadastral (potrivit practicii de până acum) sau sub acesta (potrivit
noilor prevederi ale normelor tehnice de cadastru general), cu litere având corpul de scriere
înclinat cu înălţimea de 3 mm.
Înregistrarea construcţiilor după destinaţii
Înregistrarea construcţiilor cu caracter permanent se face, de regulă, odată cu operaţiunea de
identificare a categoriilor de folosinţă a terenurilor, folosindu-se drept criterii de departajare
destinaţia.
Destinaţiile construcţiilor se înregistrează şi se codifică astfel:
- construcţii de locuinţe
- 39 -
- construcţii administrative şi social-culturale
- construcţii industriale şi edilitare
- construcţii-anexă
7.Modul de întocmire a registrelor cadastrale

R:
Documentele tehnice ale cadastrului general sunt:
a) Registrele cadastrale (documentaţia scriptică a cadastrului general):
1) registrul cadastral al imobilelor;
2) indexul alfabetic al proprietarilor;
3) registrul cadastral al proprietarilor.
b) Planul cadastral şi anexele la Partea A.I a cărţilor funciare (documentaţia grafică a
cadastrului general).
Registrul cadastral al imobilelor conţine situaţia tuturor imobilelor din cuprinsul unei unităţi
administrativ-teritorial în ordinea numerotării cadastrale şi se întocmeşte separat pentru
intravilan şi pentru extravilan.
Indexul alfabetic al proprietarilor face legătura între registrul cadastral al imobilelor şi
registrul cadastral al proprietarilor.
Registrul cadastral al proprietarilor conţine partidele cadastrale ale fiecărui proprietar, în care
sunt înscrise toate suprafeţele de teren ale imobilelor, din intravilanul sau din extravilanul
teritoriului adminstrativ pentru care se întocmeşte cadastrul general.
Conţinutul registrelor cadastrale este precizat în anexele la “Normele tehnice pentru introducerea
cadastrului general” aprobate de ANCPI
8.Regimul juridic al proprietăţii

R:
Dreptul de proprietate este dreptul real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă
şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în
putere proprie şi în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.
Posesia (uzus) constă în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul care îi aparţine în
materialitatea sa, comportându-se faţă de toţi ceilalţi ca fiind titularul dreptului de proprietate.
Folosinţa (fructus) conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa bunul său, culegând sau
percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Dispoziţia (abuzus) este prerogativa titularului dreptului de proprietate de a înstrăina bunul sau
de a constitui asupra lui drepturi reale în favoarea altor persoane (dispoziţie juridică) sau de a
dispune de substanţa bunului (de a-l transforma, consuma, distruge) cu respectarea
reglementărilor în vigoare.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate
Uneori dreptul de proprietate se exercită, în ce priveşte posesia si folosinţa, prin intermediul altei
persoane decât proprietarul. Proprietarul încredinţează unele bunuri ale sale prin acte de
autoritate, sau după caz, pe temeiul unor acte si fapte juridice civile, unei persoane fizice sau
juridice, în vederea punerii lor în valoare. Persoanele care primesc bunurile dobândesc asupra
lor, fie un drept personal, fie un drept real principal.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale principale derivate din dreptul
de proprietate privată, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului.
Potrivit Codului civil în vigoare există următoarele drepturi reale principale derivate din dreptul
de proprietate:
- dreptul de uzufruct;
- dreptul de uz;
- dreptul de abitaţie;
- dreptul de servitute;
- dreptul de superficie.
Dreptul de uzufruct este un drept real principal derivat, cu cracter temporar, asupra bunului
sau bunurilor ce aparţin altei persoane (nudul proprietar), care conferă titularului său, numit
- 40 -
uzufructuar, atributele de posesie şi folosinţă, cu obligaţia de a le conserva substanţa şi de a le
restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Dreptul de uz este o varietate a dreptului de uzufruct, drept real în temeiul căruia o persoană
poate folosi un bun aparţinând altei persoane, bun de la care poate trage numai acele foloase
(fructe) necesare satisfacerii trebuinţelor sale şi familiei sale.
Dreptul de abitaţie este, de asemenea, o varietate a dreptului de uzufruct, este dreptul real al
unei persoane de a locui împrenă cu familia, chiar dacă nu a fost căsătorită la timpul cănd i s-a
dat acest drept, pe toată viaţa sa o locuinţă care este proprietatea altei persoane.
Dreptul de superficie dreptul real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care
constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numită superficiar, asupra construcţiilor,
plantaţiilor sau altor lucrări ce se află pe terenul proprietatea altei persoane, teren asupra
căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă.
Dreptul de servitute constituie o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui
imobil având alt stăpân.
Servitutea este un drept real principal derivat, perpetuu şi indivizibil, constituit asupra unui
imobil, numit fond aservit sau dominat, pentru uzul şi utilitatea altui imobil, numit fond servit
sau dominant, imobile care aparţin la proprietari diferiţi.
9.Publicitatea imobiliară în România

R:
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect
înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a celorlate drepturi reale care se
transmit, se constitue, se modifică sau care, după caz, se sting şi se radiază, ca urmare a actelor
şi faptelor juridice referitoare la un bun imobil.
Astfel publicitatea imobiliară reprezintă modalitatea juridică prin care se realizează şi garantează
securitatea operaţiunilor juridice privitoare la imobile.
În sistemul publicităţii imobiliare prin cărţi funciare funcţia juridică a cadastrului general este,
parţial, transferată cărţilor funciare, care înainte de întabularea proprietarului bunului imobil
cercetează, prin registratorul de carte funciară, legalitatea actelor şi faptelor juridice pe care se
întemeiază dreptul de proprietate al persoanelor fizice sau juridice.
Cadastrul general şi cartea funciară se completează reciproc. Datele tehnice-cantitative şi
economice-calitative ale cadastrului servesc ca bază tehnico-economică pentru întocmirea
cărţilor funciare, care reprezintă sistemul real de publicitate imobiliară. La rândul lor cărţile
funciare, întreţinute la zi cu toate schimbările ce se produc prin alipiri, desmembrări, etc., dar şi
cu toate transcrierile drepturilor de proprietate, servesc pentru ţinerea la zi a cadastrului general.
10.Cartea funciară
R:
Cartea funciară cuprinde evidenţa juridică integrală şi exactă a imobilelor, proprietatea
persoanelor fizice şi juridice din aceeaşi localitate, ca unitate administrativ-teritorială: comună,
oraş, municipiu.
Cărţile funciare reprezintă un sistem de publicitate imobiliară real şi complet a drepturilor
reale imobiliare. Cărţile funciare sunt un sistem de publicitate real întrucât se bazează pe
identitatea topografică a bunurilor, şi sunt un sistem complet deoarece realizează publicitatea
integrală a transmiterii bunurilor imobile.
Cartea funciară este compusă din: titlu şi trei părţi: A, B şi C.
Titlul cărţii funciare cuprinde numărul cărţii funciare şi denumirea unităţii administrativ-
teritoriale în care este situat imobilul.
A. Partea I (Foaia de avere) cuprinde descrierea imobilului cu indicarea numărului de
ordine şi a numărului cadastral al imobilului conform numerotării imobilelor din planul
cadastral, suprafaţa, împreună cu Anexa la Partea A , care cuprinde planul imobilului cu
vecinătăţi, geometria parcelei, descrierea imobilului, inventarul de coordonate.În antet se
menţionează numărul cărţii funciare, ca şi în partea A.
- 41 -
B. Partea a II-a (Foaia de proprietate) cuprinde înscrieri privitoare la proprietate, adică
privind dreptul de proprietate şi documentele pe care se întemeiază acesta. În antet se
menţionează numărul cărţii funciare, ca în partea A.
În această parte se face:
- menţionarea înscrisului pe care se întemeiază proprietatea, transmiterea proprietăţii,
modificarea sau stingerea dreptului asupra întregului imobil sub forma proprietăţii exclusive,
comune în devălmăşie sau indivize;
- faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile
privitoare la proprietate;
- servituţile constituite în folosul imobilului înscris în Partea A;
- orice modificări, îndreptări sau însemnări, fapte juridice care determină apariţia,
modificarea sau stingerea drepturilor reale ce se înscriu în Partea B şi drepturile personale sau alte
raporturi juridice, acţiunile referitoare la proprietate, precum şi modificările, îndreptările sau
însemnările cu referire la titlu din Partea A sau B.
C. Partea a III-a (Foaia de sarcini) cuprinde înscrieri privitoare la sarcini, adică
sarcinile ce revin proprietarului sau imobilelor (drepturi reale principale - dezmembrăminte ale
dreptului de proprietate: uzufruct, uz, abitaţie, servituţi în sarcina imobilului, superficie şi
drepturi reale accesorii-ipoteci, privilegii, precum şi fapte juridice, drepturi personale
referitoare la drepturile reale înscrise în această parte, urmăriri imobiliare etc.) cu privire la
imobilele înscrise în Partea A. În antet se menţionează numărul cărţii funciare, ca în partea A.
Orice schimbare adusă vreunei înscrieri în cartea funciară se evidenţiază prin sublinierea vechii
înscrieri şi prin trecerea în rubrica observaţii a numărului de ordine sub care s-a operat noua
înscriere.
11.Documentele care însoţesc cartea funciară.

R:
Documente care însoţesc cărţile funciare
Cărţile funciare întocmite şi numerotate pe unităţi administrativ-teritoriale (UAT) alcătuiesc,
împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al UAT. Acest registru se întregeşte cu
următoarele piese documentare:
a) Planul cadastral care însoţeşte cartea funciară şi cuprinde toate parcelele de pe
teritoriul administrativ cu numărul cadastral (topografic) al fiecăreia. Orice schimbare cu privire
la forma, întinderea sau numărul cadastral (topografic) al parcelei se opereză pe plan pe baza
unei schiţe prezentată de proprietar si întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată;
b) Registrul general de intrare, în care se înregistrează cererile. Ordinea înregistrărilor
cererilor stabileşte rangul înscrierilor în cartea funciară.
c) Repertoriul imobilelor, indicând numărul cadastral al parcelelor şi numărul de ordine
al cărţilor funciare în care acestea sunt înscrise;
d) Indexul alfabetic al proprietarilor;
e) Mapa cu cererile de înscriere, împreună cu un exemplar al înscrisurilor constatatoare
ale actelor şi faptelor juridice supuse înscrierii.
De asemenea la cartea funciară se predau registrele cadastrale, care sunt documentele tehnice
principale ale cadastrului general, care se întocmesc la nivelul teritoriilor administrative, definite
de Legea nr. 7/1996, astfel:
- registrul cadastral al imobilelor;
- indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
- registrul cadastral al proprietarilor.
12.Succesiunea etapelor de introducere a cadastrului general într-o unitate administrativ

teritorială.
R:
1. Documentarea.
- căutarea, identificarea, cercetarea şi analiza tuturor documentelor de cadastru general, planuri
topografice şi cadastrale care există pentru teritoriul ce va fi cadastrat.
- 42 -
2. Recunoaşterea terenului.
Se parcurge terenul din teritoriul admnistrativ de cadastrat, cu planul cadastral vechi în mână,
dacă acesta există, şi se consemnează principalele probleme observate.
3. Întocmirea proiectului tehnic de ansamblu şi a proiectului tehnic de execuţie a lucrărilor de
cadastru.
Pe baza constatărilor făcute pe teren, a analizei lucrărilor existente şi a mărimii şi complexitătii
teritoriului se stabilesc:
- lucrările geodezice, topografice şi cadastrale care trebuie realizate şi se evaluează volumul lor;
- se stabileşte scara planului cadastral şi precizia necesară a măsurătorilor şi calculelor;
4. Delimitarea cadastrală a hotarelor teritoriului admininistrativ şi a limitelor intravilanelor
componente.
- se indentifică punctele de hotar administrativ si de limite ale intravilanelor localităţilor
componente;
- se materializează cu borne cadastrale punctele de hotar;
- se determină topografic hotarul teritoriului administrativ şi limitele intravilanelor localităţilor
componente;
5. Determinarea punctelor de îndesire a reţelei geodezice de sprijin.
se asigură densitatea de puncte geodezice necesare pentru efectuarea ridicărilor topografice sau
reperajului fotogrammetric.
6. Măsurarea topografică a elementelor de planimetrie şi de relief din teren.
Se determină poziţia, forma şi dimensiunile parcelelor şi alte date topografice necesare pentru
întocmirea planului cadastral şi calculul suprafeţelor;
7. Prelucrarea datelor de măsurători topografice din teren.
8. Întocmirea originalului de teren al planului cadastral (planul topografic).
- pe baza noilor măsurători sau
- prin derivare din planul topografic de bază.
9. Înregistrarea categoriilor de folosinţă a terenurilor şi identificarea proprietarilor acestora.
10. Numerotarea cadastrală. Se numerotează pe planul cadastral:
- sectoarele cadastrale (grupuri de tarlale sau cvartale);
- imobilele şi parcelele de teren.
11. Calculul suprafeţelor.
Se calculează analitic din coordonatele x,y ale punctelor de contur suprafeţele:
- teritoriului administrativ;
- sectoarelor cadastrale;
- tarlalelor sau cvartalelor;
- imobilelor;
- parcelelor de teren cu categorii de folosinţă distincte din cuprinsul unui imobil.
12. Încărcarea fişierelor de date şi organizarea bazei de date a cadastrului general al
teritoriului unităţii administrativ-teritoriale
13. Întocmirea şi editarea registrelor cadastrale.
Registrele cadastrale care se întocmesc sunt:
- registrul cadastral al imobilelor (parcelelor);
- indexul alfabetic al proprietarilor cu domicilul acestora;
- registrul cadastral al proprietarilor.
14. Cartoeditarea planurilor cadastrale de bază.
- completarea şi finisarea planului cadastral de bază cu tot conţinutul şi inscripţiile necesare.
- multiplicarea planului cadastral de bază în numărul de exemplare necesar.
15. Întocmirea şi cartoeditarea planului cadastral de ansamblu al teritoriului unităţii
administrativ-teritoriale.
- extragerea datelor de cadastru si generalizarea lor pentru reprezentarea la scara planului
cadastral de ansamblu.
- multiplicarea planului cadastral de ansamblu în numărul de exemplare necesar.
16. Verificarea, recepţia şi aprobarea lucrărilor de cadastru general.
- 43 -
7. CADASTRE DE SPECIALITATE ŞI LEGISLAŢIE CADASTRALĂ
1. Sistem informaţional specific fondului imobiliar

R:
Cadastrul imobiliar sau sistemul informaţional specific domeniului imobiliar se defineşte ca
fiind subsistem al cadastrului general de inventariere şi evidenţă sistematică, sub aspect tehnic
şi economic, a terenurilor şi construcţiilor din intravilanul localităţilor.
Date şi informaţii specifice cadastrului imobiliar
Sectorul cadastral reprezintă unitatea de suprafaţă definită de elemente liniare stabile (şosele,
străzi, ape, canale, căi ferate, limita intravilanului etc.) în interiorul căruia sunt situate unul sau
mai multe imobile.
Corpul de clădire este partea componentă a unei clădiri delimitată după criterii.
Documentul de bază al cadastrului imobiliar este "Fişa bunului imobil", care are următorul
conţinut:
- identificarea corpului de clădire;
- identificarea proprietarului sau deţinătorului corpului de clădire;
- suprafaţa construită la sol şi suprafaţa construit-desfăşurată;
- informaţii privind echiparea edilitară;
- date constructive despre corpuri de clădiri şi anexe.
Tipul de proprietate se stabileşte în raport cu titularul dreptului de proprietate, pe baza actelor pe
care acesta le posedă, pentru fiecare corp de clădire în parte. Datele cu privire la proprietari se
referă la: categoria proprietăţii; modul de deţinere; numele şi prenumele proprietarului; adresa;
codul numeric al persoanei, extras din actul de identitate, sau codul SIRUES pentru persoanele
juridice ; cota indiviză;
Operaţiuni în lucrările de introducere a cadastrului imobiliar
1. Documentare asupra lucrărilor şi materialelor existente în zonă;
2. Recunoaşterea terenului;
3. Proiectarea lucrărilor de cadastru imobiliar;
4. Delimitarea intravilanului localităţilor;
5. Executarea măsurătorilor topografice cadastrale în localităţi;
6. Achiziţionarea datelor cadastrale despre terenuri, construcţii şi proprietari;
7. Întocmirea planului topografic şi a planului cadastral;
8. Numerotarea cadastrală;
9. Calculul suprafeţelor;
10. Întocmirea registrelor cadastrale şi a fişelor cadastrale ale bunurilor imobile;
11. Verificarea, recepţia şi avizarea lucrărilor de cadastru imobiliar
2. Sistem informaţional specific fondului terenurilor agricole

R:
Cadastrul agricol sau sistemul informaţional specific fondului terenurilor agricole constituie
subsitem al cadastrului, care inventariază şi evidenţiază terenurile agricole sub aspectul
caracteristicilor tehnice şi economice în scopul exploatării raţionale a acestora, a consolidării şi
dezvoltării fondului agricol.
Categoriile de teren reprezintă o unitate teritorială în care sunt cuprinse suprafeţe de teren cu
caracteristici asemănătoare, cvasi-omogene de sol, relief, hidrologie, litologie etc. În raport cu
criteriile prezentate mai sus, terenurile se clasifică în cinci grupe mari de categorii de terenuri;
- terenuri normale;
- terenuri degradate;
- terenuri amenajate şi ameliorate;
- 44 -
- terenuri în pantă;
- categorii de terenuri după rezistenţa la arat.
Terenuri normale sunt terenurile cu soluri fertile fără procese de degradare: excese de apă,
sărăturare, aciditate, eroziune, alunecări etc.
Terenuri degradate sunt acele terenuri care prezintă diverse procese de degradare, negative în
evoluţia solului, a căror capacitate de producţie este în scădere în funcţie de stadiul procesului
de degradare.
Etapele succesive în introducerea cadastrului agricol
1) Documentarea cu privire la lucrările de cadastru general, de specialitate agricol
2) Recunoaşterea terenului, a hotarelor teritorial-administrative şi a limitelor intravilanelor,
stabilite în cadastrul general;
3) Identificarea şi materialzarea pe teren a hotarelor unităţilor agricole
4) Identificarea limitelor terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice;
5) Stabilirea categoriilor de terenuri, pe diferite criterii de clasificare care interesează pe
beneficiarul cadastrului de specialitate agricol, precum şi a subcategoriilor de folosinţă;
6) Efectuarea măsurătorilor topografice necesare pentru delimitarea, poziţionarea şi
determinarea întinderii (latura cantitativă a cadastrului agricol) a categoriilor de terenuri şi
subcategoriilor de folosinţă identificate (latura calitativă a cadastrului agricol).
7) Întocmirea sau, după caz, reambularea planului cadastral
8) Numerotarea cadastrală a unităţilor teritoriale-calitative determinate, cu respectarea şi
conservarea numerotării cadastralui general.
9) Calculul suprafeţelor unităţilor teritoriale determinate.
10) Întocmirea registrelor cadastrale specifice: registrul cadastral al parcelelor, indexul alfabetic
al proprietarilor, registrul cadastral al proprietarilor, registrul situaţiilor centraalizatoare precum
şi a fişelor specifice cerute de normele tehnice şi metodologice de cadastru agricol.
11) Bonitarea şi clasificarea terenurilor agricole pe clase de calitate, pe parcele, categorii şi
subcategorii de folosinţe şi proprietari.
Comasarea terenurilor agricole reprezintă o operaţiune cadastrală complexă, cu caracter
tehnic, economic şi juridic, prin care se realizează reorganizarea teritorială a proprietăţilor de
terenuri agricole, de obicei arabile, în scopul grupării parcelelor cu suprafeţe mici şi răspândite
în teritoriu, în scopul creării unor exploataţii agricole eficiente economic.
3. Sistem informaţional specific fondului reţelelor edilitare

R:
Cadastrul edilitar sau sistemul informaţional specific reţelelor edilitare este partea cadastrului
fondului urban care se ocupă cu inventarierea şi evidenţa sistematică a reţelelor şi dotărilor
edilitare subterane şi supraterane din perimetrul intravilanului unei localităţi, atât sub aspect
tehnic, cât şi sub aspect calitativ, precum şi cu efectuarea lucrărilor de întreţinere şi de
actualizare.
Obiectivele cadastrului reţelelor edilitare urmăresc stabilirea procedeelor, metodelor, tehnicilor
şi mijloacelor care să asigure şi să definească din punct de vedere tehnic, economic şi juridic,
sfera, conţinutul şi produsele:
- cadastrului general în localităţi;
- cadastrului reţelelor edilitare;
- sistemelor informatice ale teritoriului care au la bază date despre reţelele edilitare.
Etapele de realizare a lucrărilor de cadastru al reţelelor edilitare
Organizarea şi desfăşurarea lucrărilor la introducerea cadastrului reţelelor edilitare se realizează
în funcţie de documentaţia care se preia de la cadastrul general. Pot fi întâlnite două situaţii:
- când lucrările pentru introducerea cadastrului reţelelor edilitare se desfăşoară
concomitent cu lucrările pentrru cadastrul general;
- când lucrările pentru introducerea cadastrului reţelelor edilitare se desfăşoară după
lucrările pentru cadastrul general.
În primul caz se analizează orice document existent despre zonă, care poate fi folosit într-o
măsură mai mare sau mai mică la introducerea cadastrului reţelelor edilitare. Se face o evaluare a
- 45 -
calităţii şi actualităţii datelor din aceste documente, în funcţie de care se stabilesc soluţii de
executare a cadastrului în proiectul tehnic.
În al doilea caz, când există cadastrul general executat înaintea Introducerii cadastrului reţelelor
edilitare, se iau planul cadastral şi elemente numerice de la cadastrul general, care apoi vor fi
completate în teren cu elemente specificee cadastrului reţelelor edilitare.
4. Sistem informaţional specific fondului drumurilor publice

R:
Cadastrul drumurilor publice sau sistemul informaţional specific drumurilor publice este un sistem
de evidenţă a terenurilor ocupate de arterele de circulaţie şi de amenajările lor de influenţă, a
clădirilor de serviciu şi orice alte construcţii, amenajări sau instalaţii destinate apărării sau
exploatării drumurilor, inclusiv terenurile aferente acestora, precum şi de înregistrare a poziţiei
şi caracteristicilor definitorii ale tuturor tipurilor de lucrări de artă, amenajări şi instalaţii care
contribuie direct sau indirect la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Sunt asimilate ca făcând parte din drumuri şi clădirile de serviciu şi orice alte construcţii,
amenajări sau instalaţii destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile
aferente acestora, cum ar fi: sedii, cantoane, staţii de asfaltare, cariere, balastiere, depozite etc.
Suprafeţe de teren aferente drumurilor publice
Zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie.
Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului:
parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de
gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă.
Zone de siguranţă a drumului sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi cealaltă a amprizei
drumului, destinate exclusiv pentru semnalizarea rutieră, plantaţie rutieră sau pentru alte
scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului sau pentru siguranţa circulaţiei. Din
zonele de siguranţă fac parte şi suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi
intersecţii, precum şi suprafeţele ocupate de lucrările de consolidări ale terenului drumului.
Zone de protecţie a drumului sunt suprafeţe de teren situate lateral zonelor de siguranţă,
necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului.
Gabaritul de liberă trecere reprezintă conturul geometric transversal limită în plan vertical,
perpendicular pe axa longitudinală a căii, în interiorul căreia nu este admisă pătrunderea de
elemente ale construcţiilor (poduri, tunele, pasaje superioare etc.) sau instalaţii şi nici depozitarea
de materiale. Gabaritul de liberă trecere are dimensiuni mai mari decât gabaritul mijloacelor
de transport.
Administrarea drumurilor
Ministerul Transporturilor este organul administraţiei publice centrale care exercită prerogativele
dreptului de proprietate publică a statului în domeniul autostrăzilor şi drumurilor naţionale.
Administrarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale se realizează de Compania Naţională pentru
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – C.N.A.D.N.R., sub autoritatea Ministerului
Transporturilor.
Administrarea drumurilor judeţene, drumurilor comunale, drumurilor vicinale şi străzilor se
asigură de către consiliile judeţene sau locale, după caz.
Administrarea drumurilor de utilitate privată se face de către deţinătorii lor.
Sectoarele de drumuri naţionale, judeţene şi comunale, incluzând lucrările de artă şi amenajările
aferente, situate în intravilanul reşedinţelor de judeţe şi municipiilor sunt în administrarea
consiliilor locale respective.
5. Sistem informaţional specific fondului apelor

R:
Cadastrul apelor sau sistemul informaţional specific domeniului apelor este subsitem al
cadastrului general, care cuprinde operaţiunile de inventariere, clasificare, evidenţă şi sinteză
cantitativă şi calitativă a datelor privind condiţiile naturale ale apelor, la lucrările de stăpânire,
folosire şi protecţie a calităţii apelor din reţeaua hidrografică, grupate pe bazine hidrografice.
- 46 -
Obiectul cadastrului apelor îl constituie apele de suprafaţă (suprafeţele ocupate de oglinda
apelor, suprafeţele de teren ocupate periodic de ape, ostroave, heleştee, bălţi etc.), lucrările de
protecţie, de stăpânire şi de folosire a apelor de suprafaţă,a apelor subterane, precum şi cadrul
natural al apelor.
Scopul cadastrului apelor este să rezolve cunoaşterea, inventarierea şi evidenţa în timp şi
sistematică, cantitativă şi calitativă, a datelor privitoare la condiţiile naturale ale apelor, precum
şi la lucrările de stăpânire, folosire şi protecţie a resurselor de apă şi a calităţii apelor (diguri,
baraje, drenuri, canale, amenajări hidrotehnice, retenţii, alimentări cu apă, irigaţii etc.) pentru
toate apele de pe teritoriul României.
Etapele de realizare a cadastrului apelor
Întocmirea cadastrului apelor este un complex de operaţii laborioase şi de proporţii mari,
care se execută în mai multe etape, grupate astfel:
1) inventarierea cadastrală primară;
2) evidenţa cadastrală;
3) realizarea pe teren a sistemului de referinţă cadastral;
4) prelucrarea, sistematizarea şi sintetizarea datelor cadastrale primare.
Administrarea bazei de date de cadastrul apelor
Atribuţiile ce revin compartimentelor de cadastrul apelor din Ministerul Mediului şi
Gospodăririi Apelor (M.M.G.A.), Administraţia Naţională "Apele Române" (A.N.A.R.) şi
Direcţiilor de Ape din structura A.N.A.R.
6. Sistem informaţional specific fondului forestier

R:
Cadastrul forestier sau sistemul informaţional specific fondului forestier se ocupă cu
inventarierea şi evidenţa terenurilor cu vegetaţie forestieră în scopul exploatării raţionale a
pădurilor, a consolidării şi dezvoltării pădurilor tinere, precum şi pentru revizuirea
amenajamentelor silvice existente pe fiecare teritoriu organizat administrativ pe ocoale silvice.
Fondul forestier naţional reprezintă totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a
celor care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor
pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive incluse în amenajamente
silvice în condiţiile legii, indiferent de natura dreptului de proprietate publică sau privată.
Conţinutul cadastrului forestier
Cadastrul forestier cuprinde 6 părţi, astfel:
1. Evidenţa suprafeţelor după modul de folosinţă
2. Evidenţa suprafeţele pe funcţiile pădurii
3. Evidenţa arboretelor cu productivitate (pentru ameliorat)
4. Repartizarea suprafeţei pădurilor şi masei lemnoase pe vârste şi specii
5. Evidenţa terenurilor degradate din fondul silvic
6. Posibilităţi anuale de exploatare
Delimitarea unităţilor de producţie şi/sau protecţie
Unităţile de producţie şi/sau protecţie sunt suprafeţe de fond forestier pentru care se elaborează
un amenajament silvic. La constituirea unei unităţi de protecţie şi de producţie se au în vedere
următoarele principii:
a) se constituie pe bazine sau bazinete hidrografice, în acelaşi ocol silvic;
b) delimitarea sau parcelarea se realizează prin limite naturale, artificiale permanente
sau pe limita proprietăţii forestiere, după caz. Se includ într-o unitate de producţie şi/sau
protecţie proprietăţi întregi, nefragmentate. Proprietăţile se pot fragmenta numai dacă suprafaţa
acestora este mai mare decât suprafaţa maximă stabilită de normele tehnice pentru o unitate de
producţie şi/sau protecţie.
Parcelarea pădurilor se face în cadrul evidenţei fondului silvic, în scopul realizării unor unităţi de
evidenţă, care se delimitează prin "linii de parcelare", care constituie în acelaşi timp o cale de
acces şi de orientare în pădure, servind efectiv ca drumuri. Lăţimea acestor linii de parcelare nu
trebuie să depăşească 4 m.
- 47 -
7. Legi specifice care guvernează activitatea de cadastru în România
R:
- Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996
La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale - comună, oraş şi municipiu - lucrările tehnice de
cadastru constau în:
a) stabilirea, potrivit legii, a hotarelor unităţii administrativ-teritoriale şi a limitelor intravilane
componente;
b) identificarea amplasamentelor imobilelor pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa acestora,
pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar şi determinarea formei şi dimensiunilor
tuturor imobilelor din cuprinsul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale;
c) consemnarea litigiilor de hotare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
d) întocmirea documentelor tehnice cadastrale.
După finalizarea lucrărilor de teren, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, datele
obţinute se prelucrează, se înregistrează în documentele tehnice ale cadastrului, se recepţionează
şi se introduc în baza de date cadastrale.
Actele şi faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-
au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară. În aceleaşi
condiţii, se vor înscrie şi titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare. La cererea de
înscriere se va ataşa documentaţia cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană
fizică sau juridică autorizată de Agenţia Naţională sau de oficiile teritoriale, după caz.
Conţinutul documentaţiei cadastrale şi modul de întocmire al acesteia se stabilesc de către
Agenţia Naţională.
(1) Dacă se constată unele diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia
reală din teren, rezultată din măsurătorile executate pentru întocmirea cadastrului general,
consiliile locale îi vor înştiinţa pe proprietarii interesaţi.
(2) Plusurile şi minusurile de teren de pe aceeaşi unitate administrativ-teritorială se compensează
între proprietarii în cauză.
(3) Plusurile şi minusurile de teren se stabilesc de către persoanele autorizate care efectuează
măsurătorile şi se comunică celor în cauză şi primarilor.
- Legea Fondului Funciar nr.18/1991

Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de
domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca
titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparţine domeniului public sau domeniului privat.
Domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept
public, aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea, în regim de
drept public, aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor.
Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în
limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei
legi, şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.
Suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de
proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la
data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe,
inclusiv declaraţii de martori.
Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situaţiei terenurilor deţinute de
cooperativa agricolă de producţie la 1ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidenţă a cadastrului
funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către
cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât
numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor
pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
- 48 -
În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente,
cu ocazia măsurătorilor comisia ia act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către
vecini şi le consemnează în documentele constatatoare.
8. Regulamentul nr.634/2006 – privind modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în

vederea înscrierii în cartea funciară.
R:
(1)Documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în
cartea funciară cuprinde:
a)cererea de solicitare informaţii şi convenţie, conform anexei nr. 1;
b)cererea de recepţie şi înscriere, conform anexei nr. 2;
c)declaraţia pe proprie răspundere cu privire la înstrăinarea şi identificarea imobilului măsurat,
conform anexei nr. 5;
d)descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr. 10;
e)plan de încadrare în zonă sc. 1:2000 - 1:5000, în mod excepţional, pentru imobilele de mari
dimensiuni admiţându-se scara 1:10000, după caz;
f)plan de amplasament şi delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000, după caz - conform anexei
nr. 11;
g)extras din planul parcelar avizat pentru conformitate de primar;
h)releveele sc. 1:50 - 1:500, după caz, pentru construcţiile care fac obiectul unor sarcini,
construcţiile care au mai mulţi proprietari sau la solicitarea proprietarului - conform anexei nr.
12;
i)tabel de mişcare parcelară cu indicarea situaţiei actuale din titlul de proprietate şi a situaţiei
viitoare, cu atribuirea numărului cadastral pentru fiecare imobil din titlu - conform anexei nr. 13;
j)măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice,
prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 şi prin tehnologia GPS (Global Positioning
System), prezentate conform anexei nr. 15;
k)calculul suprafeţelor;
l)descrierile topografice ale punctelor noi din reţeaua de îndesire şi ridicare;
m)dovada plăţii tarifelor pentru recepţie şi înscriere în cartea funciară;
n)actul de proprietate;
o)certificatul fiscal.
Documentaţia se întocmeşte pe suport analogic şi pe suport digital, în formate standardizate care
să permită tipizarea - conform modelelor din anexele prezentate şi în formate care permit accesul
şi transferul de date.
(2)Documentaţia pentru dezlipire conţine:

a)cererea de solicitare informaţii şi convenţie, conform anexei nr. 1;
b)cerere de recepţie a documentaţiei pentru dezlipire, conform anexei nr. 3;
c)declaraţie pe propria răspundere cu privire la înstrăinarea şi identificarea imobilului măsurat,
d)extras de carte funciară pentru informare;
e)descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr. 10;
f)planul de amplasament şi delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000 cu propunerea de dezlipire
- conform anexei nr. 16, în doua exemplare;
g)planurile de amplasament şi delimitare pentru fiecare imobil care rezultă din dezlipire -
conform anexei nr. 11, în două exemplare;
h)măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice,
pentru fiecare imobil ce rezultă din dezmembrare, prin metode clasice, prezentate conform
anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS, prezentate conform anexei nr. 15;
i)calculul suprafeţelor;
j)descrierile topografice ale punctelor noi din reţeaua de îndesire şi ridicare;
k)dovada plăţii tarifelor pentru recepţie şi înscriere în cartea funciară.
- 49 -
(3)Documentaţia pentru alipirea a două sau mai multe imobile cu limite comune înscrise în
cartea funciară, va cuprinde:
a)cerere de solicitare informaţii şi convenţie, conform anexei nr. 1;
b)cerere de recepţie a documentaţiei pentru alipire, conform anexei nr. 3;
c)extras de carte funciară pentru informare;
d)declaraţie pe propria răspundere cu privire la înstrăinarea şi identificarea imobilului măsurat,
e), descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr. 10;
f)planul de amplasament şi delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000 cu propunerea de alipire -
conform anexei nr. 16, în două exemplare;
g)plan de amplasament şi delimitare pentru imobilul rezultat din alipire - conform anexei nr. 11,
în două exemplare;
h)măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice,
pentru fiecare imobil ce rezultă din alipire, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14
sau prin tehnologie GPS, prezentate conform anexei nr. 15.
i)calculul suprafeţelor;
j)descrierile topografice ale punctelor noi;
k)dovada plăţii tarifelor pentru recepţie şi înscriere în cartea funciară.
(4)Documentaţia pentru înscrierea unei construcţii noi sau a unei extinderi de construcţii pe un
imobil înscris în cartea funciară - construcţii definitive cuprinde:
c)descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr. 10;
d)copie după planul de amplasament şi delimitarea imobilului existent pe care se edifică o
construcţie definitivă nouă sau se extinde o construcţie;
e)plan de amplasament şi delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000, după caz, întocmit pe baza
planului de amplasament iniţial, pe care s-a transpus/ extins noua construcţie - conform anexei
nr. 11, în două exemplare;
f)măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice,
prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS, prezentate
g)calculul suprafeţelor;
h)descrierile topografice ale punctelor noi din reţeaua de îndesire şi ridicare;
i)extrasul de carte funciară pentru informare;
j)dovada plăţii tarifelor pentru recepţie şi înscriere în cartea funciară;
k)autorizaţie de construire şi proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor sau, după caz,
certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, eliberat de primăria localităţii unde este
situat imobilul.
(5)Documentaţia pentru înscrierea modificării suprafeţei imobilului cuprinde:

c)descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr. 10;
- 50 -
d)copie după planul de amplasament şi delimitare a imobilului care este supus modificării
suprafeţei;
e)planul de amplasament şi delimitare întocmit pentru imobilul a cărui suprafaţă se modifică, sc.
1:200 - 1:5000, după caz - conform anexei nr. 11, în două exemplare;
f)măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice,
prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 sau prin tehnologie GPS, prezentate
g)calculul suprafeţelor;
h)descrierile topografice ale punctelor noi;
i)extrasul de carte funciară pentru informare;
j)dovada plăţii tarifelor pentru recepţie şi înscriere în cartea funciară;
k)hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sau declaraţie autentică de voinţă şi proces-
verbal de vecinătate cu semnăturile vecinilor - conform anexei nr. 18;
Documentaţia este întocmită pe suport analogic şi pe suport digital, în formate standardizate care
permit tipizarea - conform modelelor din anexele prezentate şi în formate care permit accesul şi
transferul de date.
- 51 -
8. MĂSURĂTORI ELECTRONICE DE DISTANŢE

1. Principiul măsurării distanţelor geodezice cu ajutorul undelor electromagnetice.
(Cerinţe: Descriere, schiţă)
RĂSPUNS:
O unitate electronică G instalată în capătul A al distanţei de măsurat (fig.1) emite un fascicul de

microunde sau unde de lumină către receptorul R instalat în capătul B al distanţei căutate.
Fig.1 Principiul măsurătorilor geodezice prin unde

În cazul microundelor, receptorul R are o funcţie activă în sensul că undele recepţionate sunt
supuse mai întâi unei anumite transformări şi apoi returnate unităţii G care le-a emis.
În cazul undelor de lumină receptorul este pasiv, constând dintr-un simplu reflector optic, care
întoarce lumina pe acelaşi drum.
La sosirea în unitatea emiţătoare undele prezintă o întârziere faţă de momentul emisiei.
Întârzierea este proporţională cu spaţiul parcurs şi se măsoară electronic în unitatea G . Dacă 2τ
este timpul total de parcurgere a distanţei dus-întors, atunci lungimea căutată D este:
D = v ⋅τ (1)
unde v este viteza de grup a undelor electromagnetice în mediul de propagare considerat
omogen. În această ipoteză viteza v este constantă şi se calculează cu raportul:
c
v= (2)
n
în care c este viteza luminii în vid, iar n indicele de refracţie de grup al undelor în mediul de
propagare. Valoarea n este funcţie de presiunea, temperatura şi umiditatea aerului şi lungimea
de undă λ0 a radiaţiei electromagnetice:
n = n ( P , t , e, λ 0 )
2. Clasificarea generală a aparatelor pentru măsurători electronice de distanţe.

(Cerinţe: Criterii de clasificare)
RĂSPUNS:
a) După mijlocul purtător al informaţiei de măsurare
În această privinţă se disting aparate cu purtătoare microunde radar, obişnuit numite încă şi
radiotelemetre şi aparate cu purtătoare unde de lumină, numite telemetre electrooptice.
b) După metoda de măsurare a distanţei
- 52 -
În funcţie de tehnica obţinerii distanţei, sau mai precis a timpului de propagare, aparatele se pot
clasifica în telemetre cu impulsuri şi telemetre fazice.
c) După tipul modulaţiei
În funcţie de parametrul modulat al undei purtătoare, telemetrele fazice pot fi cu modulaţie de
frecvenţă, cu modulaţie de amplitudine sau cu modulaţie a planului de polarizare.
d) După puterea de rezoluţie a distanţei
În funcţie de precizia de detectare instrumentală a diferenţei de fază dintre modulaţiile transmise
şi cele recepţionate, ceea ce echivalează cu puterea de rezoluţie a distanţei, actualele aparate
pentru măsurători geodezice prin unde se clasifică în aparate cu rezoluţie centimetrică,
milimetrică şi submilimetrică.
e) După destinaţie
În funcţie de distanţa maximă măsurabilă şi de puterea de rezoluţie se pot distinge:
1) aparate pentru măsurat distanţe mici, în scopuri topografice sau inginereşti
speciale;
2) aparate pentru măsurători de distanţe geodezice terestre propriu-zise;
3) echipamente complexe de tip radar cu microunde sau laser, pentru
măsurători de distanţe cosmice prin procedeul impuls-ecou;
4) alte echipamente complexe cu destinaţii speciale.
3. Enumeraţi parametrii atmosferici care influenţează propagarea undelor

electromagnetice
RĂSPUNS:
Presiune, temperatură şi umiditate a aerului.
4. Structura verticală a atmosferei (Cerinţe: Enumerare)

RĂSPUNS:
Troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera şi exosfera, fiecare terminându-se cu o zonă de
tranziţie către cealaltă.
5. Ce element interesează din punct de vedere geodezic, în cadrul măsurătorilor

electronice de distanţe: lungimea drumului optic σ , lungimea s a traiectoriei sau
distanţa rectilinie D ?. Scrieţi în ce relaţie se află aceste trei elemente!
RĂSPUNS:
Elementul ce interesează din punct de vedere geodezic este distanţa rectilinie D şi se află în
următoarea relaţie de inegalitate cu lungimea drumului optic σ şi lungimea s a traiectoriei.
D < s <σ
6. Principiile de bază în dezvoltarea reţelelor liniare. (Cerinţe: Enunţ)

RĂSPUNS:
În dezvoltarea reţelelor liniare ca reţele constrânse sau libere, trebuie respectate următoarele
principii de bază:
1. În fiecare punct nou al reţelei trebuie să conveargă cel puţin trei laturi, măsurate de la
trei puncte de coordonate cunoscute sau calculabile în sistemul de referinţă adoptat.
- 53 -
2. Cel puţin două din laturile care converg în fiecare punct nou, trebuie să formeze între
ele un unghi apropiat de unghiul drept.
7. Rigiditatea reţelelor liniare. (Cerinţe: enunţ, particularizare pentru reţele liniare

constrânse şi reţele liniare libere)
RĂSPUNS:
Prin noţiunea de “rigiditate” a unei reţele liniare, înţelegem numărul N de laturi măsurate în plus
faţă de strictul necesar determinării poziţiei punctelor reţelei într-un sistem oarecare de referinţă
unic.
a) Rigiditatea reţelelor liniare constrânse
N = L − 2P
Unde L reprezintă numărul total de laturi măsurate, iar P numărul total de puncte noi.
b) Rigiditatea reţelelor liniare libere
n n = 1 + 2( P − 2 )
unde: nn - numărul de măsurători strict necesare determinării celor P puncte noi.
Rezultă că, în cazul reţelelor liniare libere, pentru rigiditatea N definită ca diferenţa N = L − n n
rezultă expresia:
N = L − 2P + 3
8. Intersecţia liniară simplă (Cerinţe: scurtă descriere, schiţă).

RĂSPUNS:
Intersecţia liniară simplă constă în determinarea coordonatelor plane ( X , Y ) ale unui punct P cu
ajutorul distanţelor r1 şi r2 măsurate de la două puncte date A( X 1 , Y1 ) şi B( X 2 , Y2 ) (fig.1).
Acestea determină aşa-numita bază a intersecţiei liniare. Se înţelege că drept bază a intersecţiei
liniare poate servi şi o latură măsurată direct în care caz pentru cele două puncte de capăt ale ei
se adoptă un sistem local de coordonate.
Θ
Θ
Fig.1 Intersecţia liniară simplă
- 54 -
Evident, poziţia calculată a punctului nou P va fi la intersecţia arcelor de cerc de raze r1 şi r2
având centrele în punctele date A şi B. Coordonatele ( X , Y ) pot fi determinate prin două metode
şi anume:
- prin metoda coordonatelor polare, care necesită în prealabil calculul unghiurilor α şi β
cu ajutorul teoremei cosinusului şi apoi a orientărilor spre punctul nou θ ΑΡ = θ − α şi respectiv
θ ΒΡ = θ + β ± 200 g , θ fiind orientarea laturii fixe AB .
- prin metoda proiecţiilor, aceasta necesitând în prealabil calculul segmentelor p şi q
determinate de înălţimea coborâtă din vârful P.
9. Intersecţia liniară multiplă (Cerinţe: scurtă descriere, schiţă).
RĂSPUNS:
În practică, determinarea coordonatelor unui punct nou ( x, y ) pe bază de măsurători liniare, nu
se va limita la strictul necesar din punct de vedere matematic (două lungimi), ci se vor măsura
distanţe şi de la alte puncte vechi cunoscute C ( X 3 , Y3 )...L( X L , YL ) (fig.1). Aceasta evident în
scopul asigurării controlului şi creşterii preciziei determinării.
Fig.1 Intersecţie liniară multiplă
Determinarea coordonatelor unui punct prin intersecţie liniară multiplă cu aplicarea teoriei
măsurătorilor indirecte, cere mai întâi aflarea unor coordonate provizorii ( x 0 , y 0 ) , suficient de
apropiate de cele probabile ( x, y ) , astfel încât corecţiile (dx, dy ) să rezulte mici. În acest scop,
coordonatele provizorii vor fi determinate ca medie aritmetică din mai multe variante de
intersecţii liniare simple, pe cât posibil independente şi cu un unghi γ de intersecţie apropiat de
90 0 .
Fiecărei laturi măsurate ri' îi corespunde o ecuaţie de măsurători indirecte de forma generală:
( x − x i )2 + ( y − y i )2 − ri' = vi
10. Schema de principiu a unui telemetru electrooptic. (Cerinţe: Descriere, schiţă)

RĂSPUNS:
Lumina emisă de o sursă, care poate fi cu filament incandescent, cu descărcări în gaze sau chiar
laser cu emisie continuă, este modulată în intensitate de către modulator (fig.1).
Acesta este comandat de către o tensiune alternativă de înaltă frecvenţă produsă de un generator
cu cuarţ.
- 55 -
Fig.1 Schema de principiu a telemetrului electrooptic
În cazul în care se lucrează cu frecvenţă variabilă, în schema constructivă a telemetrului intră
obligatoriu şi un frecventmetru, menit să indice cu precizie valoarea frecvenţei la care se
anulează defazajul.
Lumina modulată întoarsă de la reflectorul pasiv instalat în celălalt capăt al distanţei de măsurat,
atacă o fotocelulă a cărei sensibilitate este comandată de aceeaşi tensiune alternativă a
generatorului de înaltă frecvenţă, care comandă şi modulatorul de lumină. Fotocelula transformă
variaţiile de intensitate a luminii întoarsă de la un reflector în variaţii de tensiune electrică.
Fotocurentul astfel apărut este condus la un fazometru care măsoară diferenţa de fază dintre faza
luminii şi faza tensiunii modulatoare, aplicată în momentul respectiv fotocelulei. Măsurarea
propriu-zisă constă în realizarea unei egalizări a celor două faze.
- 56 -
9. FOTOGRAMMETRIE
1. Sisteme de coordonate utilizate în fotogrammetrie. (Cerinţe: Enumerare)
RĂSPUNS:
a) Sistemul de coordonate al fotogramei
b) Sistemul de coordonate model
c) Sistemul de coordonate teren
2. Elemente de orientare ale fotogramei. (Cerinţe: Scurtă descriere)

RĂSPUNS:
a) Elementele de orientare interioară – stabilesc poziţia centrului de proiecţie faşă de
planul fotogramei. Acestea sunt distanţa focală a camerei fotogrammetrice,
coordonatele punctului principal şi distorsiunile obiectivului camerei.
b) Elementele de orientare exterioară – permit reconstrucţia fasciculului de raze
proiective din momentul fotografierii. Acestea sunt:
- X 0 , Y0 , Z 0 - coordonatele centrului de proiecţie;
- ϕ - unghiul de înclinare longitudinală a fotogramei (pe direcţia de zbor);
- ω - unghiul de înclinare transversală (perpendicular pe direcţia de zbor);
- κ - unghiul de rotaţie al fotogramei în plan, în jurul axului său
3. Câte elemente sunt necesare pentru orientarea unei fotograme?

RĂSPUNS:
Pentru orientarea unei fotograme sunt necesare 9 elemente: 3 pentru orientarea interioară şi 6
pentru orientarea exterioară (trei elemente liniare şi trei elemente unghiulare).
4. Deformaţii pe fotogramă. (Cerinţe: Enumerare)

RĂSPUNS:
a) Deformaţii datorate diferenţelor de nivel din teren
b) Deformaţii datorate instabilităţii suportului materialelor fotografice
c) Deformaţii datorate refracţiei atmosferice
d) Deformaţii datorate curburii Pământului
5. Redresarea fotogramelor (Cerinţe: – definiţie)

RĂSPUNS:
Transformarea fotogramelor înclinate în fotograme nadirale, la o scară dată se numeşte redresare.
6. Definiţia stereofotogrammetriei!
RĂSPUNS:
Stereofotogrammetria sau fotogrammetria stereoscopică determină forma, dimensiunile şi
poziţiile spaţiale ale obiectelor, folosind perspectivele centrale, înregistrate fotografic.
- 57 -
7. Sistemul de coordonate al fotogramei digitale (Cerinţe: Scurtă descriere, figură)
RĂSPUNS:
Sistemul de coordonate imagine are originea în afara matricii elementelor imagine şi este rotit cu
100G faţă de cel clasic.
Măsurarea coordonatelor imagine în fotogrammetria digitală este înlocuită de identificarea
pixelului în cadrul imaginii digitale în mod manual, semiautomat sau automat.
Fig.1 Sistemul de coordonate al fotogramei digitale

r – linia pixelului; c – coloana pixelului
8. Definiţia piramidei imagine!

RĂSPUNS:
Piramida imagine este o structură de date imagine care reprezintă plane imagine succesive care
au informaţia nivelurilor de gri a imaginii originale compresată, expandată sau filtrată.
9. Ce presupune transformarea imaginii prin reeşantionare?

RĂSPUNS:
Transformarea imaginii prin reeşantionare presupune calculul poziţiei pixelului corespondent în
imaginea de transformat şi corespunzător acestei poziţii se reeşantionează nivelul de gri al
acestui pixel.
10. Enumeraţi metodele de reeşantionare!

RĂSPUNS:
a) Metoda vecinului cel mai apropiat
b) Metoda de interpolare biliniară
c) Metoda de reeşantionare prin convoluţie cubică
- 58 -
10. TEHNOLOGII GEODEZICE SPAŢIALE

1.Segmentele sistemului de poziţionare globală
R:
Sistemul GPS este conceput din 3 segmente principale :
• segmentul spaţial:
o sateliţii sistemului;
o semnalul transmis de sateliţi;
• segmentul de control:
o staţiile de control
o staţiile master;
• segmentul utilizator:
o aparatura utilizată.
Segmentul spaţial prevede 30 de sateliţi operaţionali şi 2 de rezervă dispuşi pe 6 plane orbitale cu
înclinaţie de 55°. Această constelaţie garantează vizibilitatea simultană spre cel puţin 4 sateliţi,
din orice punct de pe Pământ, iar dacă satelitul trece prin zenitul observatorului, atunci acel
satelit va fi vizibil pentru aproximativ 5 ore. Sarcina principală a sateliţilor este de a emite
semnale, care să poată fi recepţionate cu receptoare adecvate.
Segmentul de control are următoarele atribuţii:
• Calcularea efemeridelor sateliţilor;
• Determinarea corecţiilor pentru efemeridele satelitare;
• Menţinerea standardului de timp, prin supravegherea stării de funcţionare a ceasurilor
satelitare şi extrapolarea mersului acestora;
• Transferul mesajelor de navigaţie spre sateliţi;
• Controlul integral al sistemului.
Segmentul utilizator include diferite tipuri de receptoare şi echipament periferic, necesare pentru
operaţiile de teren ale receptoarelor GPS şi pentru prelucrarea datelor cu Programul de post
procesare GPS ( GPPS ).
2.Definirea sistemului de referinţă(WGS’84)

R:
GPS-ul este deci un sistem de poziţionare globală, adică un sistem datorită căruia, pornind de
la poziţiile mobile de-a lungul orbitelor a sateliţilor, poate fi determinată poziţia punctelor
aflate în oricare parte a Terrei. Sistemul de referinţă trebuie de aceea sa fie geocentric, unic
pentru tot globul şi fix cu privire la mişcarea Pământului. Sistemul adoptat pentru GPS este
sistemul conform WGS’84 (Sistemul geodezic mondial 1984).
- 59 -
Figura.1 Sistemul de referinţă WGS 84
Axa Z a acestui sistem este paralelă cu direcţia polului terestru (CTP) definit în 1984 de Bureau
International de l’Heure (BIH acum IRS). Axa X este definită de intersecţia planului
meridianului de referinţă la WGS’84 cu planul ecuatorului conform polului terestru. Meridianul
de referinţă este paralel cu meridianul zero definit de BIH. Axa Y este situată pe planul
ecuatorial şi este perpendiculară pe axa X. Valorile coordonatelor cresc de la stânga la dreapta.
La acest sistem de coordonate caracteristic GPS-ului este asociat un elipsoid (elipsoidul
GRS80) având aceeaşi origine cu sistemul cartezian.
3.Definirea elementelor orbitei satelitare şi clasificarea mişcării orbitale a sateliţilor:

mişcarea satelitară neperturbată şi perturbată
R:
Teoria de bază pentru calculul orbitelor satelitare se regăseşte în legile lui Kepler.
Poziţia orbitei satelitului în spaţiu este descrisă într-un sistem de coordonate cartezian astronomic care
este definit după cum urmează:
• Originea sistemului de coordonate: geocentrul G;
• Axa Z – axa de rotaţie a Pământului;
• Planul XZ definit de axa Z şi punctul vernal γ. Punctul vernal este un punct fictiv care se află pe
direcţia liniei de intersecţie a planului orbital al Pământului cu planul ecuatorial;
Figura.1 Poziţia spaţială a orbitei satelitare neperturbată
- 60 -
Din figură se desprinde, că poziţia spaţială a unei elipse în acest sistem de coordonate poate fi descrisă cu
ajutorul unghiurilor:
• Ω – ascensia dreaptă a nodului ascendent: unghiul dintre axa X a sistemului şi linia care uneşte
geocentrul cu nodul ascendent;
• ω - argumentul Perigeului – unghiul KGPe;
• i – înclinarea orbitei – unghiul dintre planul ecuatorial şi planul elipsei orbitale;
• anomalia adevărată ν – unghiul PeGS.
Perigeul (Pe= – este punctul cel mai apropiat de Pământ de pe elipsa orbitală.
Nodul ascendent (Nod )- este acel punct dintre planul ecuatorial şi planul elipsei orbitale.
Toate aceste elemente descriu mişcarea orbitală neperturbată a satelitului.
Abaterea figurii Pământului de la o simetrie sferică şi repartiţia neuniformă a densităţii în interiorul
Pământului sunt cauzele principale ale perturbării elipselor pe care gravitează sateliţii. O perturbare
adeosebită rezultă din forma elipsoidală a Pământului.
Alte cauze de perturbare a orbitelor satelitare sunt:
• influenţa câmpurilor gravitaţionale ale Lunii şi Soarelui;
• frecarea atmosferei.
Suma tuturor influenţelor perturbatoare de natură gravitaţională şi negravitaţională conduc la o orbită
satelitară sub formă de spirală a cărei poziţie în spaţiu se modifică în permanenţă. În prezent, orbita
satelitară poate fi determinată fără prea mare dificultate cu o precizie de centimetri.
4.Metode de măsurare GPS

R:
Există mai multe tehnici de măsurare care pot fi folosite de majoritatea receptorilor pentru
măsurători GPS. Geodezul ar trebui să aleagă cea mai adecvată tehnică pentru realizarea
măsurătorilor.
Metoda statică – folosită pentru linii lungi, reţele geodezice, studiul plăcilor tectonice, etc. Oferă
o precizie mare pentru distanţe lungi, dar comparativ este lentă.
Metoda static rapidă – folosită pentru organizarea reţelelor de control locale, îndesirea de reţele,
etc. Oferă o precizie ridicată pentru măsurarea bazelor de până la 20 km lungime şi este mult mai
rapidă decât metoda statică.
Metoda cinematică – folosită pentru măsurarea de detalii şi măsurarea de mai multe puncte într-o
succesiune rapidă. Este o modalitate foarte eficientă pentru măsurarea mai multor puncte situate
aproape unul de altul. În orice caz, dacă există obstrucţii spre cer ca şi poduri, copaci, clădiri
înalte etc, şi mai puţin de 4 sateliţi pot fi observaţi, echipamentul trebuie reiniţializat, fapt care
poate lua 5-10 minute. O tehnică de procesare cunoscută ca On The-Fly (OTF) a făcut un mare
progres în minimizarea acestei restricţii.
Metoda de măsurare în timp real RTK –foloseşte o legătură de transmitere a datelor radio pentru
a transmite datele de la satelit, de la bază la mobil. Aceasta face posibilă calcularea
coordonatelor şi afişarea acestora în timp real, în timpul desfăşurării măsurătorilor. Este folosită
pentru aplicaţii similare metodei cinematice.
Metoda de măsurare combinată - Combinarea primelor trei metode poate asigura executarea
oricărui proiect oricât de amplu, cu condiţia cunoaşterii şi aprecierii corecte a locului şi
momentului unde se pretează a fi utilizată fiecare metodă. Rolul impactului planificării lucrărilor
se va evidenţia în acest caz în mod deosebit.
- 61 -
5.Planificarea unei sesiuni de măsurători satelitare
R:
Prima fază a planificării se referă la alegerea unei perioade pentru efectuarea măsurătorilor, care se va
subdivide în sesiuni de lucru.
La planificarea unei sesiuni de măsurători satelitare trebuie ţinut cont de:
• alegerea unei metode optime de măsurare în funcţie de lungimea bazei şi de tipul de receptoare;
• alegerea receptoarelor. Pentru baze mai mici de 15 km şi în regiuni dispuse la o latitudine medie
sunt suficient de precise receptoarele pe o singură frecvenţă L1. Pentru baze mai mari se vor
alege receptoare de dublă frecvenţă L1/L2;
• alegerea punctelor ce urmează să fie staţionate după următoarele criterii: să nu existe obstacole
care obturează orizontul peste elevaţia de 150; să nu existe suprafeţe reflectorizante în apropierea
antenelor; să nu existe instalaţii electrice de putere mare; să fie uşor accesibile şi să fie ferite de
distrugere;
• lungimea bazei;
• numărul sateliţilor vizibili- minim 4;
• geometria constelaţiei satelitare GDOP≥5 ;PDOP≥4.
- 62 -
11. TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ
1.Definiti problema topografică directă si problema topografică inversă;

R:
Proiectarea construcţiei necesită planuri topografice, care se obţin prin ridicări topografice;
acestea fac obiectul ,,problemei topografice directe”, care constă în următoarele: find marcate pe
teren o serie de puncte topografice, se cere să se determine coordonatele X,Y,H ale acestor
puncte, cu ajutorul cărora se va întocmi planul topografic cu curbe de nivel şi profilele necesare
proiectării.
Execuţia unei construcţii necesită aplicarea proiectului pe teren, fapt care determină obiectul,
problemei topografice inverse“. Aceasta problemă constă în următoarele: cunoscând prin
pregatirea topografică a proiectului coordonatele X1, Y1 şi H1, ale punctelor unei construcţii, se
cere să se fixeze pe teren poziţia acestor puncte conform proiectului şi cu precizia hotarâtă de
proiectant.
2.Principiul trasării pe teren a unghiurilor orizontale din proiect cu precizie ridicata;

R:
Trasarea cu precizie ridicată a unghiurilor orizontale din proiect comportă două etape şi anume:
-Trasarea unghiului orizontal cu precizie redusă;
-Detrerminarea acestuia cu metoda seriilor sau reiteraţiilor si apoi aplicarea corecţiei pentru
găsirea poziţiei juste a direcţiei (ungiului) proiectat.
Diferenţa dintre unghiul proiectat β şi cel măsurat β’, o reprezintă corecţia ∆ β= (β - β’), care se
va introduce pentru a creşte precizia unghiului trasat:
β = β’ + ∆ β.
Cunoscând din proiect distanţa BC ' = b , se
calculează corecţia liniară CC ' = q .
Se deduce apoi din teorema sinusului:
∆β cc
q=b
ρ cc
unde:
- qcc este factorul de transformare în radiani (qcc =
636.620cc)
- b este lungimea orizontală BC ' din proiect
3.Enumerati modurile de trasare pe teren a distanţelor din proiect precum si aparatura

folosita;
R:
1. Trasarea distanţelor pe cale directă (aparatura folosită: rulete, benzi pentru măsurare precisă,
benzi de invar);
2. Trasarea optică a distanţelor (aparatura folosită: teodolit-tahimetru);
3. Trasarea electronocă a distanţelor (aparatura folosită: distomatele, staţii totale)
- 63 -
4.Principiul trasării pe teren a cotelor din proiect prin nivelment geometric;
R:
Se aşează aparatul de nivelmet geometeric la mijlocul distanţei dintre reperul R şi punctul B, pe verticala
P
căruia trebuie trasată cota proiectată trasată H B .
Se determină altitudinea planului de vizare

HV.
P
HV = HR + r = H B + bP
bP bT
C.L.
Unde:
r
B HR – este cota reperului de la care se face
S
H Br H PB trasarea;
HR HV
R S0 r – citirea pe mira instalată pe acest reper.
Din relaţia de mai sus se calculează citirea pe
miră bP – corespunzătoare cotei proiectate.
P
bP = HV - H B
5.Principiul trasării pe teren a cotelor din proiect prin nivelment trigonometric

R:
I
În vederea trasării cotelor prin nivelmet
αP trigonometric, se calculează unghiul de
R înclinare al lunetei αP, corespunzător
h
cotei proiectate H BP (diferenţei de nivel h
care se aplică pe teren).
HR h
l tgα P =
D
D
p unde: h = H BP − HR
HB
HtB Distanţa D se determină în prealabil sau este
cunoscuta.
Pentru trasare se deplasează pe verticală mira deasupra punctului B până când firul nivelor al lunetei
teodolitului, care vizează cu unghiul de pantă αP, se va citi pe miră înălţimea I a instrumentului. La talpa
mirei se marchează cota trasată.
- 64 -
6.Principiul trasării pe teren a liniilor de panta data prin nivelmet geometric de capat;
R:
Aparatul de nivelmet geometric se instalează în punctul A şi se măsoară înalţimea aparatului.
Citirile b1, b2, b3 corespunzătoare pantei proiectate se vor determina pe mirele verticale aşezate în
punctele 1, 2, 3.
b1 b2 b3 b1 = I ± s1
I b2 = I ± s 2
S1
b3 = I ± s 3
p% S2 Determinarea segmentelor şi se face pornind de la relaţia
A S3 cunoscută de calcul a pantei în procente:
1 s1 s s
d1 p % = 100 = 100 2 = 100 3
2 d1 d2 d3
d2 3 p%d 1 p% d 2 p% d 3
s1 = ; s2 = ; s3 =
d3 100 100 100
unde d1, d2, d3 distanţa orizontală din punctul A la
fiecare ţăruş.
Se ridică sau se coboară mira până când vom
citi pe ea valoarea bi; se bate ţăruşul până la talpa
mirei.
7.Principiul trasării pe teren a construcţiilor, metoda coordonatelor rectangulare;

R:
Metoda se recomandă în situaţiile când lucrările se
execută în zone în care sunt posibile atât măsurătorile
unghiulare cât şi cele liniare, iar baza de trasare este
alcătuită dintr-o drumuire poligonometrică sau reţea
topografică de construcţii.
Trasarea pe teren a punctului C se face prin aplicarea,
din punctul A al reţelei de trasare, a unghiului
orizontal din proiect β (unghi polar), faţă de latura
reţelei (direcţie de referinţă) şi a distanţei D din
proiect (rază vectoare)
Coordonatele punctelor A şi B sunt cunoscute (puncte ale reţelei de trasare) iar coordonatele punctului C
sunt indicate în proiect.
Trasarea punctului C se efectuează astfel:
– se staţionează cu teodolitul în punctul A şi faţă de direcţia de referinţă AB se trasează unghiul β
(procedeul de trasare, stabilit în faza de proiectare topografo-inginerească, se alege în concordanţă cu
precizia cerută de trasare).
– pe direcţia astfel obţinută se va aplica distanţa D, la capătul ei materializându-se punctul de trasat.
- 65 -
8.Principiul trasării pe teren a construcţiilor, metoda intersecţiei unghiulare înainte;
R:
Această metodă se aplică în cazul punctelor
construcţiilor situate în apropierea
aliniamentului ce uneşte două puncte ale reţelei
de sprijin (de trasare). Eficienţa metodei este
condiţionată de poziţia punctelor reţelei de
trasare pe direcţia unei axe de coordonate (de
exemplu: în cazul reţelei topografice de
construcţii, când calculul elementelor este foarte
facil).
Metoda constă în materializarea pe teren a
punctului C al construcţiei prin aplicarea unui
segment x în lungul aliniamentului ce uneşte
cele 2 puncte de sprijin (A, B) iar din punctul P
astfel obţinut a unei perpendiculare de lungime
y.
Pregătirea topografică constă din determinarea
coordonatelor relative x,y.
Trasarea punctului C prin această metodă presupune următoarele operaţii:

• se aşează teodolitul în staţie în punctul A şi se vizează abscisa x şi se materializează punctul
P;
• se instalează teodolitul în punctul P şi faţă de direcţia PA se trasează un unghi de 100g;
• pe direcţia astfel obţinută se va aplica ordonata y rezultând poziţia pe teren a punctului C din
proiect.
9.Principiul trasării pe teren a construcţiilor, metoda intersecţiei unghiulare înapoi;

R:
Metoda intersecţiei unghiulare înainte aparţine
procedeelor clasice de poziţionare, trasare şi ridicare
ale topografiei inginereşti.
Procedeul este recomandat la trasarea axelor
principale din puncte de triangulaţie (de exemplu a
centrelor infrastructurilor podurilor sau a axelor
construcţiilor hidrotehnice), şi în general în situaţiile
în care este foarte dificilă măsurarea distanţelor din
punctele de sprijin spre punctul de trasat.
Poziţia pe teren a punctului C se obţine prin aplicarea
unghiurilor orizontale α şi β
Trasarea se poate face utilizând un teodolit şi anume:

Se instalează teodolitul în staţie în punctul A şi faţă de direcţia AB se aplică unghiul α ;
direcţia rezultată se materializează pe teren prin ţăruşi (1 şi 2) în zona punctului C (figura
4.7);
• se deplasează teodolitul în punctul B şi se trasează unghiul β rezultând pe teren
punctele 3 şi 4 (marcate prin ţăruşi);
• poziţia pe teren a punctului C se va găsi la intersecţia unor fire (sârme) întinse între
punctele 1 şi 2, respectiv 3 şi 4.
- 66 -
10.Principiul trasării pe teren a construcţiilor, metoda intersecţiei unghiulare înapoi;
R:
Metoda intersecţiei liniare se recomandă la
trasarea punctelor construcţiilor aflate în
apropierea punctelor reţelei topografice de
sprijin, pe teren plan, fără obstacole. Această
metodă se poate utiliza şi la trasarea în plan a
axelor în halele industriale, precum şi la montaj.
Poziţia pe teren a unui punct al construcţiei se
obţine prin aplicarea, din punctele A şi B ale
bazei de trasare a distanţelor a şi b
Trasarea se efectuează cu ajutorul benzilor de oţel (rulete sau fire de invar) în lungime maximă
de 20…24 m. Aplicarea distanţelor orizontale a şi b se poate face concomitent (cu două
instrumente de măsurare a distanţelor de acelaşi tip), sau prin trasarea pe teren de arce de cerc de
rază a şi b, din punctele A şi B cu aceeaşi ruletă. La intersecţia acestor arce de cerc se va găsi
punctul C.
- 67 -
12. RIDICĂRI TOPOGRAFICE SPECIALE

1.Scopul lucrărilor topografice pentru ridicarea reţelelor subterane tehnice şi edilitare
existente în localităţi;
R:
Scopul ridicarilor topografice a reţelelor edilitare din localităţi este determinarea traseului în plan
şi înalţime, realizarea prolilelor longitudinale sau transversale, secţiunilor transversale ale
caminelor de racordare, tipul reţelei, adancimea la care este poziţionată, diametrul secţiunii,
materialul din care este confecţionată, etc..
Determinarea poziţiei elementelor care definesc reţelele subterane se face în funcţie de bazele de
ridicare planimetrica şi altimetrica din zona de lucru, iar pentru aceasta practica mai multe
procedee, aplicabile in diferite situaţii concrete din teren, clasificate în procedee directe si
procedee indirecte.
2. Principiul de proiectare şi întocmire a reţelei geodezice de sprijn pentru tunele – Reţeaua

geodezică de sprijin;
R:
Această reţea reprezintă partea terestră a reţelei, cu ajutorul căreia trebuie să se determine cu
precizia cerută poziţiile punctelor de acces în subteran. Ca precizie recomandată se poate
considera în mod obişnuit să se obţină o eroare maximă de 1 cm/km lungime de tunel, valoare ce
poate fi atinsă uşor pentru componenta cotă (prin nivelment geometric de precizie), dar ridică
probleme pentru componentele planimetrice.
Un principiu de bază în realizarea reţelelor de sprijin de la suprafaţă, este faptul că punctele
reţelelor de apropiere să nu se regăsească la marginea reţelei deoarece în orice reţea precizia
scade către marginea acesteia.
Reţeaua de sprijin geodezică se poate realiza printr-un lanţ dublu de triunghiuri, astfel încât să
poată fi descoperite orice greşeli ce pot apărea în punctele reţelei, iar principiul de proiectare şi
determinare a reţelei este acelaşi ca în cazul orcărei reţele geodezice de acelas tip.
3 .Principiul reţelei de apropiere sau de legatură;

R:
Această reţea este compusă din mai multe reţele mici situate în zonele de portal, în zonele
puţurilor sau galeriilor de coastă şi realizează sprijilul şi legătura pentru reţeaua subterană,
legând-o de reţeaua de sprijin geodezică de la suprafaţă. De asemenea, se crează posibilitatea
efectuării unor controale geodezice prin procedee clasice terestre sau prin procedee moderne.
- 68 -
4.Principiul metodei intersecţiei reperate utilizate la trasarea infrastructurii podurilor;
R:
a 5 b Axa podului este definită de aliniamentul 5-6. Pe
unul din maluri se aleg punctele a şi b, cărora li se
calculează coordonatele în sistemul local al podului.
C Coordonatele centrelor pilelor, C şi C’ sunt
cunoscute din proiect, astfel că din coordonate se
pot calcula orientările din punctele a şi b către
C' punctele 5, C şi C’. Din diferenţa orientărilor se vor
calcula unghiurile făcute de aliniamentele existente
în teren, determinate de punctele a şi b către punctul
b' b" 6 a' a" 5 şi aliniamentele din punctele a şi b către C şi C’.
Pentru trasarea pe teren a punctului C se vor staţiona concomitent punctele a şi b cu câte un
teodolit, se va viza, pentru orientare punctul 5, şi se vor trasa unghiurile către punctul C.
5.Transmiterea cotelor peste apă prin nivelment geometric – Modul de lucru pentru râuri
cu lăţimi mai mari de 150m;
R:
S2 Pentru cursurile de apa cu laţimi mai mari de 150
4 m, transmiterea cotelor se face utilizând o marcă
R2 speciala mobilă fixată pe mire cu bandă de invar.
Rau Modul de lucru este urmatorul:
l MU 2
RES - se fixează pe miră o marcă dublă cu fâşii
orizontale mai mari de 1 cmş
3
- se vizează mira de pe celălalt mal;
- operatorul de la miră ridică sau coboară
S1 1
marca mobilă până când firul nivelor se va afla în
R1 mijlocul celor două fâşii late;
- operatorul de la miră va citii valoare de
pe miră la indexul special a mărcii mobile
6.Principiul determinării construcţiilor înalte;

R:
C Se vor alege două puncte, A şi B, astfel ca
distanţa între ele să se poată măsura şi ele să
α1
formeze cu punctul C, situat pe construcţie, două
α2 direcţii aproximativ perpendiculare. Din punctele
C'
A şi B se vor măsura:
d
• distanţa dAB între punctele de staţie;
BC
α1' δ γ
α2' B
d
AC
• unghiurile orizontale către construcţie, βγ şi γ
unghiurile verticale αi şi αi' făcute de direcţia de
β vizare din fiecare staţie cu partea superioară
respectiv partea inferioară a construcţiei. Cu
aceste date măsurate vom calcula:
A δ = 200 g − (β + γ)
relaţie ce rezultă din condiţia îndeplinită de
unghiurile dintr-un triunghi
Din teorema sinusului se pot calcula acum distanţele dAC şi dBC:
d AB d AC d BC
= =
sinδ sinγ sinβ
Calculul înălţimilor parţiale ale construcţiei din staţiile A şi B cu relaţiile:

- 69 -
h1 = d BC * tgα1
h2 = d BC * tgα 2
relaţii ce se aplică atât în staţia A cât şi în staţia B

Calculul înălţimii totale a construcţiei cu relaţia :
H C = h1 A + h2 A
H C = h1B + h2 B
Valoarea cea mai probabilă va fi media celor două determinări.
7.Principiul trasării cotelor în groapile mari de fundaţie;

R:
c' În cazul gropilor de fundaţie sau a
a transmiterilor la etajele construcţiei,
RN S1
nivelmentul geometric efectuat cu mirele
clasice nu mai poate fi utilizat în condiţii
optimed. Se va proceda deci la înlocuirea
HRN c" citirilor pe miră cu citiri pe o bandă gradată de
bpr Bproiect oţel, cea mai comodă fiind banda unei rulete.
HBpr.
Bteren S2
Un instrument de nivelment este instalat în staţia S1 şi face citirile a, pe mira amplasată pe

reperul de nivelment şi c’ pe o ruletă suspendată. Pentru a se menţine ruleta în poziţie verticală şi
a-i asugura stabilitate, de capătul de jos al său se va lega o greutate ce se va scufunda într-un vas
cu lichid vâscos
Un al doilea instrument de nivelment este instalat în groapa de fundaţie şi face citirea c” pe ruleta
suspendată. Din figură se poate scrie că:
HRN + a = HBpr + bpr + (c” - c’)
În ecuaţia de mai sus, cotele punctelor sunt cunoscute din proiect, citirile a, c” şi c’ se fac pe miră
sau ruletă. Rezultă:
bpr = HRN + a - HBpr - (c” - c’)
Odată aceste calcule efectuate, trasarea presupune ca mira amplasată pe punctul B să fie ridicată
sau coborâtă până când la firul reticular orizontal se va citi valoarea lui bpr.
8.Principii de trasare şi verificare a montajelor elementelor prefabricate pentru

construcţiile inginereşti;
R:
Amplasarea în teren a acestor aliniamente este
necesară deoarece datorită săpăturilor, trasarea în
teren a centrului gropii de fundaţie şi menţinerea lui în
timp este un lucru imposibil de realizat; centrul gropii
va dispare cu ocazia săpăturilor.
Pentru a se preîntâmpina acest neajuns, trasarea se
face prin intersecţie reperată, materializarea
aliniamentelor făcându-se pe o împrejmuire construită
în jurul gropii de fundaţie.
Trasare se va executa pe doua direcţii materializând
pe teren “proiecţii verticale”.
- 70 -
Materialul din care sunt confecţionaţi aceştia poate fi metalul sau betonul armat şi se pot realiza
fie la faţa locului fie pot fi prefabricaţi. Indiferent de material sau locul de realizare, stâlpii vor fi
prevăzuţi cu rizuri verticale pentru poziţionarea lor pe aliniament, precum şi cu un riz orizontal
pentru poziţionare pe cotă.
În cazul stâlpilor prefabricaţi din beton, montaţi în fundaţii de tip pahar, pentru corecta
poziţionare a lor se vor folosi pene de lemn care vor fixa stâlpul până ce betonul de legătură a
făcut priză. După montare, dar înainte de fixarea cu beton în fundaţie, poziţia stâlpilor va fi
verificată cu un teodolit, prin vizare laterală.
9.Metode de trasare în detaliu a curbelor de racordare în arc de cerc. Metoda cu abscise

egale. Modul de lucru.
R:
Această metodă face parte, alături de metoda
O arcelor egale, din categoria metodelor de trasare
x2 2 în detaliu cu ajutorul coordonatelor rectangulare
2' pe tangentă. Această denumire este urmarea
faptului că se foloseşte drept axă a absciselor
chiar tangenta. Elementele ce se calculează
y2 pentru a trasa în detaliu o curbă se referă la
x1 1 coordonatele rectangulare ale punctelor 1, 2, ..., n
1' şi rezultă din figura alaturată.
y1
Ti x V Abscisele punctelor se aleg de 2, 5, 10 sau 20
2x metri, iar acestora le vor corespunde ordonatele.
Din figură calculăm coordonatele punctului 1
Trasarea se execută prin pichetarea pe aliniamentul Ti - V a absciselor egale; din punctele astfel
marcate se trasează unghiuri drepte pe care se aplică ordonatele.
10.Metode de trasare în detaliu a curbelor de racordare în arc de cerc. Metoda cu abscise

egale. Modul de lucru.
R:
Din geometria plană se ştie că, la arce egale
O corespund unghiuri la centru egale. Acest fapt se
poate folosi în cazul trasării în detaliu a curbelor
λ de racordare. Astfel, la arce egale de 5, 10, 20m,
λ corespund unghiuri la centru λ, egale.
2
2' Considerând exemplul din figura alaturată,
coordonatele punctelor 1, 2, ..., i se vor calcula
pornind de la o valoare aleasă a arcului l care
1 y2 subîntinde unghiul λ ce se poate calcula cu
1' y1 relaţia:
Ti x1 V l cc
λ= ρ
x2 R
unde ρcc = 636620cc, reprezentând mărimea în
secunde centesimale de arc a unui radian
Trasarea punctelor de detaliu se face şi în acest caz similar cu metoda prezentată anterior, iar
punctele fiind simetric dispuse faţă de punctul bisector, se vor calcula puncte numai pentru una
din ramuri, acestea fiind folosite şi la trasarea în detaliu a celeilalte ramuri a arcului de cerc.
- 71 -
FACULTATEA DE CONSTRUCŢII EXAMEN DE LICENŢĂ
DEPARTAMENTUL CCTFC - MTC SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI
TERESTRE ŞI CADASTRU
TEMATICĂ APLICAŢII
pentru evaluarea cunoştinţelor de specialitate în cadrul

examenului de licenţă – iunie 2011
Aplicaţia 1: CADASTRU GENERAL

A. CALCULE TOPOGRAFICE SPECIFICE CADASTRULUI GENERAL
DETASAREA PARALELA IN TRIUNGHI
In triunghiul 3 – 6 – 7 sa se detaseze suprafata s = 2,75ha, printr-o linie de detasare

paralela cu baza 3 – 6, de la baza 3 – 6 catre punctul 7 .
Calculul suprafetei S = S367
1
S 367 = [X 3 (Y6 − Y7 ) + X 6 (Y7 − Y3 ) + X 7 (Y3 − Y6 )] = 48050mp
2
Calculul coeficientului de proportionalitate
s
ρ = 1− 1− <1 deci rezulta ρ = 0,346028
S
- coordonatele punctului “M” si “N” se calculeaza cu formulele

 X M = X 3 + ρ ( X 7 − X 3 ) = 450871,36m
(M ) :  si
YM = Y3 + ρ (Y7 − Y3 ) = 237563,11m
 X N = X 6 + ρ ( X 7 − X 6 ) = 450807,49m
(N ) : 
YN = Y6 + ρ (Y7 − Y6 ) = 237185,67 m
Deci coordonatele punctului (M) si (N) sunt :

Punctul X (m) Y (m)
M 450871,36 237563,11
N 450807,49 237185,67
Verificare :
- calculul suprafetei SMN63 = s = 27500mp :
1
S M 36 N = [X M (Y3 − YN ) + X 3 (Y6 − YM ) + X 6 (YN − Y3 ) + X N (YM − Y6 )] = 27500mp
2
TS = ±0,0025 ⋅ D3−6 deci TS = ±1,46
D3−6 = ( X 6 − X 3 )2 + (Y6 − Y3 )2 = 585,34m

- 72 -
- conditia de coliniaritate
M ∈ 3 − 7 ⇒ S 3M 7 = 0
TS = ±0,0025 ⋅ D3−7 D3−7 = ( X 7 − X 3 )2 + (Y7 − Y3 )2 = 558,91m TS = ±1,40
1
S 3M 7 = [X 3 (YM − Y7 ) + X M (Y7 − Y3 ) + X 7 (Y3 − YM )] = −0,15625mp
2
N ∈ 6 − 7 ⇒ S6N 7 = 0
TS = ±0,0025 ⋅ D6−7 D6 − 7 = ( X 7 − X 6 )2 + (Y7 − Y6 )2 = 171,94m TS = ±0,43
1
S6N 7 = [X 6 (YN − Y7 ) + X N (Y7 − Y6 ) + X 7 (Y6 − YN )] = 0,1104mp
2
- 73 -
B. CALCULE TOPOGRAFICE SPECIFICE CADASTRULUI GENERAL
DETASAREA PARALELA IN TRAPEZ
In trapezul 2 – 3 – 6 – 7 sa se detaseze suprafata s = 3,50ha, printr-o linie de detasare
paralela cu baza 3 – 6, de la baza 3 – 6 la baza 3 – 7 .
Calculul bazelor trapezului
D3−6 = B = ( X 6 − X 3 )2 + (Y6 − Y3 )2 = 585,34m
D 2 −7 = b = ( X 7 − X 2 )2 + (Y7 − Y2 )2 = 503,69m
- notam M − N = b1
b <B
- detasare B → b ⇒  1
b1 > b
- calculul coeficientului de proportionalitate

B − b1 D3−6 − DM − N
ρ= ⇔ρ= ⇒ ρ = 0,374036
B−b D3−6 − D2−7
- lungimea laturii de detasare de determina din punct de vedere geometric, in functie de

urmatoarele elemente :
2 s (B − b ) (B + b)H trapez 2 S trapez
b1 = B 2 − S trapez = ⇒ H trapez =
H trapez 2 B+b
2 S trapez = [X 2 (Y3 − Y7 ) + X 3 (Y6 − Y2 ) + X 6 (Y7 − Y3 ) + X 7 (Y2 − Y6 )] = 178791mp
Deci :
H = 164,17 m b1 = 554,80m
- coordonatele punctului “M” si “N” se calculeaza cu formulele

 X M = X 3 + ρ ( X 2 − X 3 ) = 450904,83m
(M ) :  si
YM = Y3 + ρ (Y2 − Y3 ) = 237733,34m
 X N = X 6 + ρ ( X 7 − X 6 ) = 450812,27 m
(N ) : 
YN = Y6 + ρ (Y7 − Y6 ) = 237186,32m
Deci coordonatele punctului (M) si (N) sunt :

Punctul X (m) Y (m)
M 450904,83 237733,34
N 450812,27 237186,32
Verificare :
- calculul suprafetei SM36N = s = 35000mp :
1
S M 36 N = [X M (Y3 − YN ) + X 3 (Y6 − YM ) + X 6 (YN − Y3 ) + X N (YM − Y6 )] = 35008mp
2
TS = ±0,0025 ⋅ D3−6 deci TS = ±1,46
- 74 -
D3−6 = ( X 6 − X 3 )2 + (Y6 − Y3 )2 = 585,34m
- calculul distantei M – N
DM − N = ( X N − X M )2 + (YN − YM )2 = 554,80m
- conditia de coliniaritate
M ∈ 2 − 3 ⇒ S 2M 3 = 0
TS = ±0,0025 ⋅ D2−3 D2−3 = ( X 3 − X 2 )2 + (Y3 − Y2 )2 = 166,99m TS = ±0,42
1
S 2M 3 = [X 2 (YM − Y3 ) + X M (Y3 − Y2 ) + X 3 (Y2 − YM )] = −0,0656mp
2
N ∈ 6 − 7 ⇒ S6N 7 = 0
TS = ±0,0025 ⋅ D6−7 D6 − 7 = ( X 7 − X 6 )2 + (Y7 − Y6 )2 = 171,94m TS = ±0,43
1
S6N 7 = [X 6 (YN − Y7 ) + X N (Y7 − Y6 ) + X 7 (Y6 − YN )] = −0,3474mp
2
- 75 -
C. CALCULE TOPOGRAFICE SPECIFICE CADASTRULUI GENERAL
DETASAREA PARALELA IN PATRULATERUL OARECARE
In patrulaterul 3 – 4 – 5 – 6 sa se detaseze suprafata s = 4,35ha, printr-o linie de detasare

paralela cu latura 3 – 4 .
Laturile patrulaterului pe care se afla punctele de detasare se prelungesc pina se
intersecteaza intr-un punct (R) .
Rezolvarea problemei consta in rezolvarea urmatoarelor doua etape :
a) se calculeaza coordonatele punctului de intersectie si se verifica coliniaritatea
punctelor de dezmembrare
 X 4 S 356 − X 5 S 346
X R = = 450632,49m
 S 356 − S 346
(R ) : 
 Y4 S 356 − Y5 S 346
YR = S − S = 236491,96m
 356 346
1
S 356 = [X 3 (Y5 − Y6 ) + X 5 (Y6 − Y3 ) + X 6 (Y3 − Y5 )] = 38246mp
2
1
S 346 = [X 3 (Y4 − Y6 ) + X 4 (Y6 − Y3 ) + X 6 (Y3 − Y4 )] = 56666mp
2
Verificare
S 45 R = 0mp S 36 R = 0mp S < T = ±0.0025D45 = ±2,90
D45 = ( X R − X 4 )2 + (YR − Y4 )2 = 1159,59m
1
S 45 R = [X 4 (Y5 − YR ) + X 5 (YR − Y4 ) + X R (Y4 − Y5 )] = −0,72mp
2
1
S 36 R = [X 3 (Y6 − YR ) + X 6 (YR − Y3 ) + X R (Y3 − Y6 )] = 0,00mp
2
b) dupa calcularea coordonatelor punctului nou (R), problema se reduce la o detasare
paralela intr-un triunghi (de la baza spre virf)
s
ρ = 1− 1− = 0,194280 mp
S 34 R
 X P = X 4 + ρ ( X R − X 4 ) = 450632,37 m
P∈4− R:
YP = Y4 + ρ (YR − Y4 ) = 237426,26m
 X Q = X 3 + ρ ( X R − X 3 ) = 450804,67m

Q ∈3− R : 
YQ = Y3 + ρ (YR − Y3 ) = 237509,50m
Verificare
S 34 PQ =
1
2
[X 3 (Y4 − YQ ) + X 4 (YP − Y3 ) + X P (YQ − Y4 ) + X Q (Y3 − YP )] = 43500mp
- 76 -
- 77 -
D. CALCULE TOPOGRAFICE SPECIFICE CADASTRULUI GENERAL
CALCULUL FRANTURII DE DRUM

Sa se calculeze punctul de frangere a drumului care se creaza prin trasarea a doua
drumuri, unul pe latura 2 – 3 cu latimea l = 4,00m si celalalt pe latura 2 – 7 cu latimea k = 7,00m
.
Determinarea punctului (F) se face pe baza determinarii punctelor ajutatoare “I1” si “I2”,
ca puncte pe segmentele 2 – 7 si 2 – 3 .
2 − I1 S 23I1 2 − I1 ⋅ 2 − 3 l ⋅ D2−3
ρ I1 = = = ⇒ ρ I1 =
2−7 S 237 S 237 2 ⋅ S 237
2 − I2 S 2I2 7 2 − I2 ⋅ 2 − 7 k ⋅ D 2 −7
ρ I2 = = = ⇒ ρ I2 =
2−3 S 237 S 237 2 ⋅ S 237
1
S 237 = [X 2 (Y3 − Y7 ) + X 3 (Y7 − Y2 ) + X 7 (Y2 − Y3 )] = 41345mp
2
D2 − 3 = ( X 3 − X 2 )2 + (Y3 − Y2 )2 = 166,99m
D 2 −7 = ( X 7 − X 2 )2 + (Y7 − Y2 )2 = 503,69m
l ⋅ D2 − 3
⇒ ρ I1 = = 0,008078
2 ⋅ S 237
k ⋅ D2 − 7
⇒ ρ I2 = = 0,042639
2 ⋅ S 237
- calculul coordonatelor punctelor I1 si I2

 X I1 = X 2 + ρ I1 ( X 7 − X 2 ) = 451002,28m  X I 2 = X 2 + ρ I 2 ( X 3 − X 2 ) = 450996,28m
(I1 ) :  (I 2 ) : 
YI1 = Y2 + ρ I1 (Y7 − Y2 ) = 237693,32m YI 2 = Y2 + ρ I 2 (Y3 − Y2 ) = 237699,78m
- calculul coordonatelor punctului de frangere “F”

 X F = X 2 + ρ I1 ( X 7 − X 2 ) + ρ I 2 ( X 3 − X 2 ) = 450995,60m
(F ) : 
YF = Y2 + ρ I1 (Y7 − Y2 ) + ρ I 2 (Y3 − Y2 ) = 237695,77m
Verificare
- verificarea coordonatelor punctului “F” se face prin calcularea, ca suma in functie de I1 ,
I2 si punctul 2 a punctului de frantura si suplimentar a punctului “M” (definit in figura) .
( )
 X F = X I1 + X I 2 − X 2 = 450995,60m


( )
YF = YI1 + YI 2 − Y2 = 237695,77m
 X I1 + X I 2  X2 + XF
X M = = 450999,28m X M = = 450999,28m
 2  2
 
 YI1 + YI 2  Y2 + YF
YM = = 237696,55m YM = = 237696,55m
 2  2
Deci coordonatele punctului (F) sunt :
- 78 -
Punctul X (m) Y (m)
F 450995,60 237695,77
- 79 -
Aplicaţia 2: CALCULUL ŞI COMPENSAREA DRUMUIRILOR
A. Drumuire de nivelment geometric sprijinită la capete pe puncte de cote

cunoscute
Date cunoscute :
- cotele punctelor de sprijin HA = 198,315 m şi HB = 200,238 m
- schiţa drumuirii
Măsurători efectuate pe teren :
- citiri pe mire (prezentate in tabelul de mai jos)
Nr. Pct. Citiri pe mire Medii
staţie vizat Înapoi Înainte Înapoi Înainte
0546
A 0783 0783
1020
S1
1616
1 1853 1853
2090
1286
1 1549 1549
1812
S2
1479
2 1742 1742
2006
1690
2 1989 1989
2288
S3
0685
3 0984 0984
1283
2560
3 2781 2781
3002
S4
0390
B 0611 0611
0832
- distanţe orizontale (măsurate indirect, cu instrumental de nivelment) :

DA1 (m) D12 (m) D23 (m) D3B (m)
94,800 105,200 119,600 88,400
- 80 -
Fig. 1. Schiţa drumuirii
Se cer :
- cotele punctelor noi : H1, H2, H3 .
Calcule :
1. Calculul diferenţelor de nivel provizorii :
δh ' A1 = 0783 − 1853 = −1070m

δh '12 = 1549 − 1742 = −0193m
δh ' 23 = 1989 − 0984 = +1005m
δh'3 B = 2781 − 0611 = +2170m
Control :
∑ δh '
ij = ∑ ai − ∑ bi ⇒ + 1912 = 7102 − 5190 = +1912
2. Calculul erorii de neînchidere pe diferenţe de nivel :
eh = ∑ δ ij − ∆H AB = 1912 − (200,238 − 198,315) ⋅ 1000 = 1912 − 1923 = −11mm

3. Calculul corecţiei totale (pe întreaga drumuire) :
ch = −eh = ∆H AB − ∑ δ ij = +11mm
4. Calculul corecţiei unitare :
ch 11mm
qh = = = 0,026961 = 2,70mm / 100m
∑ Dij 408m
5. Calculul diferenţelor de nivel compensate (corectate) :
δhA1 = δh ' A1 + DA1 ⋅ qh = −1070 + 94,80 ⋅ 0,027 = −1070 + 3 = −1067 mm

δh12 = δh '12 + D12 ⋅ qh = −0193 + 105,20 ⋅ 0,027 = −0193 + 3 = −190mm
δh23 = δh ' 23 + D23 ⋅ qh = +1005 + 119,60 ⋅ 0,027 = +1005 + 3 = +1008mm
δh3 B = δh '3 B + D3 B ⋅ qh = +2170 + 88,40 ⋅ 0,027 = +2170 + 2 = +2172mm
Control :
∑ δh ij = ∆H AB = 1923mm = 1923mm
6. Calculul cotelor definitive ale punctelor de drumuire :
H1 = HA +δhA1 = 198,315 m – 1,067 m = 197,248 m
- 81 -
H2 = H1 +δh12 = 197,248 m – 0,190 m = 197,058 m
H3 = H2 +δh23 = 197,058 m + 1,008 m = 198,066 m
HB = H3 +δh3B = 198,066 m + 2,172 m = 200,238 m = HBdat (Control final)
B. Drumuire planimetrică sprijinită pe puncte de coordonate cunoscute
Date cunoscute :
- coordonatele punctelor de sprijin ale drumuirii :
Nr.
X (m) Y (m)
pct.
100 459852,986 176895,007
867 452714,990 177580,170
400 460448,863 177639,186
875 464051,080 184930,480
- schiţa drumuirii
Măsurători efectuate pe teren :
Punct Punct
Li (m) Hzi (G.C.CC) Zi (G.C.CC)
staţionat vizat
867 52.16.57 99.80.58
100
200 392.970 313.59.44 99.85.49
100 392.976 121.32.66 100.20.96
200
300 87.878 322.77.21 100.13.23
200 87.882 47.89.22 100.13.51
300
400 472.620 249.58.94 99.87.56
300 472.608 341.59.06 100.17.97
400
875 153.91.02 99.79.06
- 82 -
Etape de calcul :
Calculul unghiurilor orizontale :
ω100 = dir100 − 200 − dir100 −867 = 313.59.44 − 52.16.57 = 261.42.87

ω200 = dir200 − 300 − dir200 −100 = 322.77.21 − 121.32.66 = 201.44.55
ω300 = dir300 − 400 − dir300 − 200 = 249.58.94 − 47.89.22 = 201.69.72
ω400 = dir400 −875 − dir400 −300 = 153.91.02 − 341.59.06 + 400 = 212.31.96
Reducerea distanţelor la orizont :
100 – 200
D100 − 200 = L100 − 200 ⋅ cos α100 − 200 = 392.970 ⋅ cos(0.14.51) = 392.969m
D200 −100 = L200 −100 ⋅ cos α 200−100 = 392.976 ⋅ cos(− 0.20.96 ) = 392.974m
Rezultă : D100-200 = 392,972 m
200 – 300
D200 − 300 = L200 −300 ⋅ cosα 200 − 300 = 87.878 ⋅ cos(− 0.13.23) = 87.878m
D300 − 200 = L300 − 200 ⋅ cos α 300− 200 = 87.882 ⋅ cos(− 0.13.51) = 87.882m
Rezultă : D200-300 = 87,880 m
300 – 400
D300 − 400 = L300 − 400 ⋅ cosα 300− 400 = 472.620 ⋅ cos(0.12.44) = 472.619m
D400 − 300 = L400 − 300 ⋅ cos α 400 − 300 = 472.608 ⋅ cos(− 0.17.97 ) = 472.606m
Rezultă : D300-400 = 472,613 m
Compensarea drumuirii :
1. Calculul orientărilor de sprijin :
∆Y100 − 867 Y −Y 685.163

θ100 −867 = arctg = arctg 867 100 = arctg = 193.90.79
∆X 100− 867 X 867 − X 100 − 7137.996
∆Y400 −875 Y −Y 7291.294
θ 400 − 875 = arctg = arctg 875 400 = arctg = 70.78.73 ≡ V j
∆X 400 −875 X 875 − X 400 3602.217
2. Calculul orientărilor relative provizorii :
θ100 − 200 = θ100 − 867 − (400 − ω100 ) = 193.90.79 − (400 − 261.42.87 ) = 55.33.66
'
θ 200
'
− 300 = θ100 − 200 − ω 200 − 200 = 55.33.66 + 201.44.55 − 200 = 56.78.21
'
θ 300
'
− 400 = θ 200 − 300 + ω300 − 200 = 56.78.21 + 201.69.72 − 200 = 58.47.93
'
θ 400
'
− 875 = θ 300 − 400 + ω400 − 200 = 58.47.93 + 212.31.96 − 200 = 70.79.89 ≡ Ve
'
3. Calculul erorii de neînchidere pe orientări, a corecţiei şi a corecţiei unitare :
eθ = Ve − V j = θ 400
'
− 875 − θ 400 − 875 = 70.79.89 − 70.78.73 = +1 16
c cc
cθ = −eθ = −1c16cc
− eθ − 116cc
qθ = = = −29cc , unde n – reprezintă numărul de staţii
n 4
- 83 -
4. Calculul orientărilor definitive :
θ100 − 200 = θ100

'
− 200 + 1 ⋅ qθ = 55.33.38
θ 200 − 300 = θ 200

'
− 300 + 2 ⋅ qθ = 56.77.63
θ 300 − 400 = θ 300

'
− 400 + 3 ⋅ qθ = 58.47.06
Control
θ 400 −875 = θ 400

'
− 875 + 4 ⋅ qθ = 70.78.73 ≡ V j
5. Calculul creşterilor de coordonate provizorii :

- pentru " X "
δx100 − 200 = D100 − 200 ⋅ cosθ100 − 200 = 392.972 ⋅ cos(55.33.38 ) = 253.644 m

'
δx200 − 300 = D200 − 300 ⋅ cosθ 200 − 300 = 87.880 ⋅ cos(56.77.63) = 55.187 m
'
δx300 − 400 = D300 − 400 ⋅ cosθ 300 − 400 = 472.613 ⋅ cos(58.47.06 ) = 286.899 m
'
∑ δx '
100 − 400 = 595.730m ≡ Ve
∆X 100− 400 = X 400 − X 100 = 595.877 m ≡ V j
- pentru " Y "
δy100 − 200 = D100 − 200 ⋅ sin θ100 − 200 = 392.972 ⋅ sin (55.33.38) = 300.152m
'
δy200 − 300 = D200 − 300 ⋅ sin θ 200 − 300 = 87.880 ⋅ sin (56.77.63) = 68.391m
'
δy300 − 400 = D300 − 400 ⋅ sin θ 300 − 400 = 472.613 ⋅ sin (58.47.06 ) = 375.568m
'
∑ δy '
100 − 400 = 744.111m ≡ Ve
∆Y100 − 400 = Y400 − Y100 = 744.179m = V j

6. Calculul erorii de neînchidere pe creşteri de coordonate, a corecţiei şi a corecţiei unitare :
- pentru " X "
ex = Ve − V j = ∑ δx100
'
− 400 − ∆X 100 − 400 = 595.730 − 595.877 = −0.147 m
cx = −ex = 0.147 m
cx 0.147
qx = = = 0.000154174 = 1.54cm / 100m
∑ Dij 953.465
- pentru " Y "
e y = Ve − V j = ∑ δy100
'
− 400 − ∆Y100 − 400 = 744.111 − 744.179 = −0.068m
c y = −e y = 0.068m
cy 0.068
qy = = = 0.000071318 = 0.71cm / 100m
∑ Dij 953.465
7. Calculul creşterilor de coordonate compensate :
- pentru " X "
- 84 -
δx100 − 200 = δx100
'
− 200 + D100 − 200 ⋅ q x = 253.644 + 392.972 ⋅ 0.000154174 = 253.705m
δx200 − 300 = δx200

'
− 300 + D200 − 300 ⋅ q x = 55.187 + 87.880 ⋅ 0.000154174 = 55.200m
δx300 − 400 = δx300

'
− 400 + D300 − 400 ⋅ q x = 286.899 + 472.613 ⋅ 0.000154174 = 286.972m
Control : ∑ δx 100 − 400 = 595.877 m ≡ ∆X 100− 400

- pentru " Y "
δy100 − 200 = δy100

'
− 200 + D100 − 200 ⋅ q y = 300.152 + 392.972 ⋅ 0.000071318 = 300.180 m
δy200 −300 = δy200

'
− 300 + D200 − 300 ⋅ q y = 68.391 + 87.880 ⋅ 0.000071318 = 68.397m
δy300 − 400 = δy300

'
− 400 + D300 − 400 ⋅ q y = 375.568 + 472.613 ⋅ 0.000071318 = 375.602 m
Control : ∑ δy 100 − 400 = 744.179m ≡ ∆Y100 − 400
8. Calculul coordonatelor definitive :

- pentru " X "
X 200 = X 100 + δx100 − 200 = 459852.986 + 253.705 = 460106.691m

X 300 = X 200 + δx200− 300 = 460106.691 + 55.200 = 460161.891m
Control final :
X 400 = X 300 + δx300 − 400 = 460161.891 + 286.972 = 460448.863m ≡ X 400

dat
- pentru " Y "
Y200 = Y100 + δy100 − 200 = 176895.007 + 300.180 = 177195.187 m

Y300 = Y200 + δy200− 300 = 177195.187 + 68.397 = 177263.584m
Control final :
Y400 = Y300 + δy300− 400 = 177263.584 + 375.602 = 177639.186m ≡ Y400

dat
Deci, în final rezultă :
 X 200 = 460106.691m  X 300 = 460161.891m

200 şi 300
Y200 = 177195.187 m Y300 = 177263.584m
- 85 -
Aplicaţia 3: CALCULUL INTERSECŢILOR UNGHIULARE
A. Calculul coordonatelor punctului " 100 " şi a punctelor radiate prin

intersecţie înapoi . Procedeul Delambre .
Date iniţiale :
- inventar cu coordonatele punctelor vechi ( Sistem de proiecţie " STEREO '70 " )
Pct. X (m) Y (m)
A 460201,19 177346,78
B 458295,30 178977,98
C 452714,99 177580,17
D 457284,50 172623,41
Măsurători :
- măsurători efectuate pe teren :
Punct Puncte
Lij (m) Hzij (G.C.CC.) Vij (G.C.CC.)
staţionat vizate
A 88.11.89 99.06.34
B 164.46.51 99.75.46
C 259.20.84 99.76.46
D 356.45.20 99.71.43
1 14.184 336.00.28 101.12.51
2 18.319 373.08.30 101.6563
3 11.717 24.21.08 101.67.16
100
4 2.275 373.04.66 103.57.36
5 9.103 229.35.29 101.41.59
6 17.347 229.95.80 102.91.01
7 61.159 147.08.90 100.90.74
8 59.511 138.01.32 100.14.30
9 65.151 137.02.72 100.24.17
10 67.625 145.10.42 100.87.19
- schiţa vizelor
- 86 -
Fig. 1. Schiţa vizelor în punctul 100
Etape de calcul :
1. CALCULUL COORDONATELOR PUNCTULUI DE STAŢIE " 100 "

a) Caz. I Combinaţia A – B – C
Unghiurile orizontale calculate din direcţii :
α = dir100 − B − dir100− A = 164.46.51 − 88.11.89 = 76.34.62

β = dir100 −C − dir100 − A = 259.20.84 − 88.11.89 = 171.08.95
Calculul orientării θ A −100 :
tgθ A −100 =
(YA − YB ) ⋅ ctgα + (YC − YA ) ⋅ ctgβ + X B − X C = 18.80.28
( X A − X B ) ⋅ ctgα + ( X C − X A ) ⋅ ctgβ + YC − YB
Calculul orientărilor θ B −100 şi θC −100 :
θ B −100 = θ A −100 + α = 18.80.28 + 76.34.62 = 95.14.90

θ C −100 = θ A −100 + β = 18.80.28 + 171.08.95 = 189.89.23
- 87 -
Calculul coordonatelor punctului 100 folosind intersecţia înainte :
- combinaţia A – B
X A ⋅ tgθ A −100 − X B ⋅ tgθ B −100 + YB − YA
X 100 = = 458122,4765m
tgθ A −100 − tgθ B −100
Y100 = YA + ( X 100 − X A ) ⋅ tgθ A −100 = 176714,3260m

 ⇒ Y100 = 176714,3263m
Y100 = YB + ( X 100 − X B ) ⋅ tgθ B −100 = 176714,3265m
Deci :
 X 100 = 458122,4765m

Y100 = 176714,3263m
- combinaţia A – C
X A ⋅ tgθ A −100 − X C ⋅ tgθC −100 + YC − YA
X 100 = = 458122,4812m
tgθ A −100 − tgθC −100
Y100 = YA + ( X 100 − X A ) ⋅ tgθ A −100 = 176714,3274m

 ⇒ Y100 = 176714,3274m
Y100 = YC + ( X 100 − X C ) ⋅ tgθ C −100 = 176714,3274m
Deci :
 X 100 = 458122,4812m

Y100 = 176714,3274m
- combinaţia B – C
X B ⋅ tgθ B −100 − X C ⋅ tgθ C −100 + YC − YB
X 100 = = 458122,4766m
tgθ B −100 − tgθ C −100
Y100 = YB + ( X 100 − X B ) ⋅ tgθ B −100 = 176714,3278m

 ⇒ Y100 = 176714,3280m
Y100 = YC + ( X 100 − X C ) ⋅ tgθ C −100 = 176714,3282m
Deci :
 X 100 = 458122,4766m

Y100 = 176714,3280m
Rezultă :
 X 100
I
= 458122,4781m
 I
Y100 = 176714,3272m
- 88 -
b) Caz. II Combinaţia B – C – D
α = dir100 − C − dir100− B = 259.20.84 − 164.46.51 = 94.74.33

β = dir100 − D − dir100 − B = 356.45.20 − 164.46.51 = 191.98.69
Calculul orientării θ B −100 :
tgθ B −100 =
(YB − YC ) ⋅ ctgα + (YD − YB ) ⋅ ctgβ + X C − X D = 95.15.02
( X B − X C ) ⋅ ctgα + ( X D − X B ) ⋅ ctgβ + YD − YC
Calculul orientărilor θ C −100 şi θ D −100 :
θ C −100 = θ B −100 + α = 95.15.02 + 94.74.33 = 189.89.35

θ D −100 = θ B −100 + β = 95.15.02 + 191.98.69 = 287.13.71
- combinaţia B – C
X B ⋅ tgθ B −100 − X C ⋅ tgθ C −100 + YC − YB
X 100 = = 458122,5269m
tgθ B −100 − tgθ C −100
Y100 = YB + ( X 100 − X B ) ⋅ tgθ B −100 = 176714,4245m

 ⇒ Y100 = 176714,4246m
Y100 = YC + ( X 100 − X C ) ⋅ tgθ C −100 = 176714,4246m
Deci :
 X 100 = 458122,5269m

Y100 = 176714,4246m
- combinaţia B – D
X B ⋅ tgθ B −100 − X D ⋅ tgθ D −100 + YD − YB
X 100 = = 458122,5284m
tgθ B −100 − tgθ D −100
Y100 = YB + ( X 100 − X B ) ⋅ tgθ B −100 = 176714,4442m

 ⇒ Y100 = 176714,4442m
Y100 = YD + ( X 100 − X D ) ⋅ tgθ D −100 = 176714,4442m
Deci :
- 89 -
 X 100 = 458122,5284m

Y100 = 176714,4244m
- combinaţia C – D
X C ⋅ tgθ C −100 − X D ⋅ tgθ D −100 + YD − YC
X 100 = = 458122,5245m
tgθ C −100 − tgθ D −100
Y100 = YC + ( X 100 − X C ) ⋅ tgθ C −100 = 176714,4250m

 ⇒ Y100 = 176714,4251m
Y100 = YD + ( X 100 − X D ) ⋅ tgθ D −100 = 176714,4252m
Deci :
 X 100 = 458122,5245m

Y100 = 176714,4251m
Rezultă :
 X 100
II
= 458122,5266m
 II
Y100 = 176714,4313m
c) Caz. III Combinaţia C – D – A
α = dir100 − D − dir100− C = 356.45.20 − 259.20.84 = 97.24.36

β = dir100 − A − dir100 − C = 88.11.89 − 259.20.84 + 400 = 228.91.05
Calculul orientării θ C −100 :
tgθ C −100 =
(YC − YD ) ⋅ ctgα + (YA − YC ) ⋅ ctgβ + X D − X A = 389.89.26
( X C − X D ) ⋅ ctgα + ( X A − X C ) ⋅ ctgβ + YA − YD
Calculul orientărilor θ D −100 şi θ A −100 :
θ D −100 = θC −100 + α = 389.89.26 + 97.24.36 − 400 = 87.13.62
- 90 -
θ A −100 = θ C −100 + β = 389.89.26 + 228.91.05 − 400 = 218.80.31
- combinaţia C – D
X C ⋅ tgθ C −100 − X D ⋅ tgθ D −100 + YD − YC
X 100 = = 458122,5673m
tgθ C −100 − tgθ D −100
Y100 = YC + ( X 100 − X C ) ⋅ tgθ C −100 = 176714,3398m

 ⇒ Y100 = 176714,3399m
Y100 = YD + ( X 100 − X D ) ⋅ tgθ D −100 = 176714,3399m
Deci :
 X 100 = 458122,5673m

Y100 = 176714,3399m
- combinaţia C – A
X C ⋅ tgθ C −100 − X A ⋅ tgθ A −100 + YA − YC
X 100 = = 458122,5605m
tgθ C −100 − tgθ A −100
Y100 = YC + ( X 100 − X C ) ⋅ tgθ C −100 = 176714,3409m

 ⇒ Y100 = 176714,3409m
Y100 = YA + ( X 100 − X A ) ⋅ tgθ A −100 = 176714,3408m
Deci :
 X 100 = 458122,5605m

Y100 = 176714,3409m
- combinaţia D – A
X D ⋅ tgθ D −100 − X A ⋅ tgθ A −100 + YA − YD
X 100 = = 458122,5679m
tgθ D −100 − tgθ A −100
Y100 = YD + ( X 100 − X D ) ⋅ tgθ D −100 = 176714,3428m

 ⇒ Y100 = 176714,3430m
Y100 = YA + ( X 100 − X A ) ⋅ tgθ A −100 = 176714,3431m
Deci :
 X 100 = 458122,5679m

Y100 = 176714,3430m
Rezultă :
 X 100
III
= 458122,5652m
 III
Y100 = 176714,3413m
d) Caz. IV Combinaţia D – A – B
- 91 -
α = dir100 − A − dir100− D = 88.11.89 − 356.45.20 + 400 = 131.66.69

β = dir100 − B − dir100 − D = 164.46.51 − 356.45.20 + 400 = 208.01.31
Calculul orientării θ D −100 :
tgθ D −100 =
(YD − YA ) ⋅ ctgα + (YB − YD ) ⋅ ctgβ + X A − X B = 87.13.69
( X D − X A ) ⋅ ctgα + ( X B − X D ) ⋅ ctgβ + YB − YA
Calculul orientărilor θ A −100 şi θ B −100 :
θ A −100 = θ D −100 + α = 87.13.69 + 131.66.69 = 218.80.38

θ B −100 = θ D −100 + β = 87.13.69 + 208.01.31 = 295.15.00
- combinaţia D – A
X D ⋅ tgθ D −100 − X A ⋅ tgθ A −100 + YA − YD
X 100 = = 458122,5126m
tgθ D −100 − tgθ A −100
Y100 = YD + ( X 100 − X D ) ⋅ tgθ D −100 = 176714,3017 m

 ⇒ Y100 = 176714,3015m
Y100 = YA + ( X 100 − X A ) ⋅ tgθ A −100 = 176714,3013m
Deci :
 X 100 = 458122,5126m

Y100 = 176714,3015m
- combinaţia D – B
X D ⋅ tgθ D −100 − X B ⋅ tgθ B −100 + YB − YD
X 100 = = 458122,5091m
tgθ D −100 − tgθ B −100
Y100 = YD + ( X 100 − X D ) ⋅ tgθ D −100 = 176714,2846m

 ⇒ Y100 = 176714,2848m
Y100 = YB + ( X 100 − X B ) ⋅ tgθ B −100 = 176714,2850m
Deci :
 X 100 = 458122,5091m

Y100 = 176714,2848m
- 92 -
- combinaţia A – B
X A ⋅ tgθ A −100 − X B ⋅ tgθ B −100 + YB − YA
X 100 = = 458122,5103m
tgθ A −100 − tgθ B −100
Y100 = YA + ( X 100 − X A ) ⋅ tgθ A −100 = 176714,3006m

 ⇒ Y100 = 176714,3007 m
Y100 = YB + ( X 100 − X B ) ⋅ tgθ B −100 = 176714,3008m
Deci :
 X 100 = 458122,5103m

Y100 = 176714,3007 m
Rezultă :
 X 100
IV
= 458122,5107 m
 IV
Y100 = 176714,2957 m
Coordonatele finale ale punctului de staţie " 100 " se calculează astfel :
 I
X 100 + X 100
II
+ X 100
III
+ X 100
IV
 X 100 = 4
= 458122,5202m

Y = Y100 + Y100 + Y100 + Y100 = 176714,3489m
I II III IV
 100 4
Rezultă coordonatele finale ale punctului de staţie " 100 " :
X100 = 458122,520 m
Y100 = 176714,349 m
2. CALCULUL ORIENTĂRILOR " θ100-i "
∆Y100 −1 Y −Y
θ100 −1 = arctg = arctg 1 100 = 18.80.25
∆X 100 −1 X 1 − X 100
∆Y100 − 2 Y −Y
θ100− 2 = arctg = arctg 2 100 = 95.15.02
∆X 100 − 2 X 2 − X 100
∆Y100 −3 Y −Y
θ100 −3 = arctg = arctg 3 100 = 189.89.26
∆X 100 − 3 X 3 − X 100
∆Y100 − 4 Y −Y
θ100 − 4 = arctg = arctg 4 100 = 287.13.69
∆X 100 − 4 X 4 − X 100
3. CALCULUL DISTANŢELOR " D100-i "
D100 −1 = ∆X 100
2
−1 + ∆Y100 −1 =
2
( X 1 − X 100 )2 + (Y1 − Y100 )2 = 2172,749m ⇒ p1 = 2,17km
D100− 2 = ∆X 100
2
− 2 + ∆Y100 − 2 =
2
( X 2 − X 100 )2 + (Y2 − Y100 )2 = 2270,215m ⇒ p2 = 2,27km
D100− 3 = ∆X 100
2
− 3 + ∆Y100 − 3 =
2
( X 3 − X 100 )2 + (Y3 − Y100 )2 = 5476,406m ⇒ p3 = 5,48km
D100− 4 = ∆X 100
2
− 4 + ∆Y100 − 4 =
2
( X 4 − X 100 )2 + (Y4 − Y100 )2 = 4175,890m ⇒ p4 = 4,18km
- 93 -
4. CALCULUL VALORILOR " α100-i " ŞI " αmed "
α100 −1 = θ100−1 − dir100 −1 = 18.80.25 − 88.11.89 + 400 = 330.68.36

α100 − 2 = θ100 − 2 − dir100 − 2 = 95.15.02 − 164.46.51 + 400 = 330.68.51
α100 −3 = θ100 − 3 − dir100 − 3 = 189.89.26 − 259.20.84 + 400 = 330.68.42
α100 − 4 = θ100 − 4 − dir100 − 4 = 287.13.69 − 356.45.20 + 400 = 330.68.49
Deci :
α100 −1 ⋅ p1 + α100 − 2 ⋅ p2 + α100 −3 ⋅ p3 + α100 − 4 ⋅ p4

α med = = 330.68.45
p1 + p2 + p3 + p4
Rezultă :
αmed = V0 = 330.68.45
- 94 -
5. CALCULUL PUNCTELOR RADIATE FOLOSIND METODA RADIERII
Pentru a simplifica calculul coordonatelor punctelor radiate, vom folosi un sistem tabelar, care v-a prezenta şi formulele aferente :
Nr. Lij Hzij α ij θ ij = V0 + Hz ij Dij = Lij ⋅ cos α ij ∆X ij = Dij ⋅ cosθij ∆Yij = Dij ⋅ sin θij X i = X 100 + ∆X ij Yi = Y100 + ∆Yij
pct. (m) (G.C.CC) (G.C.CC) (G.C.CC) (m) (m) (m) (m) (m)
1 14.184 336.00.28 - 1.12.51 266.68.73 14.182 - 7.087 - 12.284 458115.433 176702.065
2 18.319 373.08.30 - 1.65.63 303.76.75 18.313 1.083 - 18.281 458123.603 176696.068
3 11.717 24.21.08 - 1.67.16 354.89.53 11.713 8.894 - 7.622 458131.414 176706.727
4 2.275 373.04.66 - 3.57.36 303.73.11 2.271 0.133 - 2.267 458122.653 176712.082
5 9.103 229.35.29 - 1.41.59 160.03.74 9.101 - 7.366 5.345 458115.154 176719.694
6 17.347 229.95.80 - 2.91.01 160.64.25 17.329 - 14.121 10.044 458108.399 176724.393
7 61.159 147.08.90 - 0.90.74 77.77.35 61.153 20.919 57.464 458143.439 176771.813
8 59.511 138.01.32 - 0.14.30 68.69.77 59.511 28.096 52.461 458150.616 176766.810
9 65.151 137.02.72 - 0.24.17 67.71.17 65.150 31.644 56.949 458154.164 176771.298
10 67.625 145.10.42 - 0.87.19 75.78.87 67.619 25.101 62.787 458147.621 176777.136
- 95 -
Aplicaţia 4: CALCULUL ŞI EVALUAREA PRECIZIILOR ÎN
DETERMINĂRILE TOPO-GEODEZICE
Aplicaţia A
Dintr-o lucrare de triangulaţie s-au extras din matricea coeficienţilor de pondere elementele corespunzătoare
punctelor A şi B înscrise în tabelul următor şi exprimate în cm.
Coeficienţi de X(A) Y(A) X(B) Y(B)

pondere
X(A) +4,10 - 0,17 + 4,00 -2,20
Y(A) + 4,20 +2,10 +3,40
X(B) +5,60 +1,20
Y(B) +4,03
Se cere să se traseze elipsele în punctele A şi B cît şi elipsa relativă pentru aceste puncte. Orientarea direcţiei AB
este: θ = 63. 81 iar abaterea standard a unităţii de pondere este σ 0 =1 cm
g c
Pentru punctul A:
Qxx = +4,10
Qyy = +4,20
Qxy = -0,17
Orientarea semiaxei mari (unghiul făcut cu axa OX):
2Q xy 1  2Q xy 

2 φ =arctg ⇒φ = arctg
Q XX − QYY 2  Q xx − Q yy 

1 − 0,34  1
φ =  arctg  = (arctg 3,4 ) = 40. g 89.
2 − 0,1  2
φ = 140. g 89
Q xx + Q yy
Qmax,min =S12 = ±
1
(Q xx − Q yy ) + 4Q xy
2 2
2 2
1
= 4,15 ± 0,01 + 0,1156 = 4,15 ± 0,17
2
Qmax,min = 4,15 ± 0,17
Qmax = 4,32 (cm)
Qmin = 3,98 (cm)
Semiaxele elipsei erorilor în punctul A:

a= σ 0 Q max = 1 ⋅ 4.32 = 2,08 cm.
b= σ 0 Q min = 1 ⋅ 3.98 = 1.99 cm

Pentru punctul B :
Qxx= 5,60
Qyy= 4,03
Qxy= 1,20
Orientarea semiaxei mari:
2Q xy 1 2Q xy
2φ = arctg ⇒φ = arctg
Q xx − Q yy 2 Q xx − Q yy
+ 2,4 1
= arctg (1,52866 ) = 31. 56.03
1
φ = arctg g
2 + 1,57 2
Q xx + Q yy 1
Qmax,min= S12= ± (Qxx − Q yy )2 + 4Qxy 2
2 2
- 96 -
1 2,867
= 4,815 ± 2,4649 + 5,76 = 4,815 ±
2 2
Qmax = 4,815+1,433= 6,2 (cm)
Qmin = 4,815 - 1,433= 3,4 (cm)
Semiaxele elipsei erorilor în punctul B:

a =1 ⋅ 6,2 = 2,5cm
b =1 ⋅ 3,4 =1,8cm
Calculul elementelor elipsei relative:
Qxx = 4,10 + 5,60-2 ⋅ 4,00= +1,70 - (QxxA+QxxB - 2QxxAB)
Qyy = 4,20+4,03-2 ⋅ 3,40= +1,43 - (QYYA+QYYB - 2QYYAB)
Qxy = (-0,17)+1,20-(2,20)-2,10= +1,13
Orientarea semiaxei mari:
1 2Q XY 1 2,26
φ = arctg = arctg = 44. g 83.
2 Q XX − QYY 2 0,27
Q + QYY 1
Qmax,min= XX ± (Q XX − QYY )2 + 4Q XY 2
2 2
1
= 1,615 ± 0,1369 + 5,1076 = 1,615 ± 1,145
2
Qmax = 2,76 (cm) ≈ 2,8 cm.
Qmax = 0,47 (cm) ≈ 0,5 cm.
Semiaxele elipsei relative:
a=1 ⋅ 2,08 = 1,7cm
b= 1 ⋅ 0,5 = 0,7cm
Reprezentarea grafică a elipsei erorilor se face la scară naturală (scara 1:1), funcţie de elementele obţinute prin
calcul (unghiul de orientare al semiaxei mari, semiaxa mare şi mică).
N
N
A
63
.8
1g 1 4 0 .8 9 g
Figura 1 – Reprezentarea elipsei erorilor în punctul A
- 97 -
N
3 1 .5
6g
B
63
.8
1g
Figura 2 – Reprezentarea elipsei erorilor în punctul B
44
.8 3
g
63
.8
1g
Figura 3 – Reprezentarea elipsei erorilor relativă
Aplicaţia B Compensarea poligonului cu punct central utilizând metoda

măsurătorilor condiţionate
Se consideră o reţea de triangulaţie locală, sub forma unui poligon cu punct central, format din 5 triunghiuri.
Cu un teodolit cu precizia de citire unghiulară de ± 2cc, se execută măsurători ale direcţiilor unghiulare între punctele
ce formează poligonul cu punct central. Pe baza observaţiilor de teren executate, la birou, prin diferenţa direcţiilor,
au rezultat valorile unghiurilor orizontale dintre laturile triunghiurilor, valori prezentate în tabelul următor:
Număr Valoarea măsurată Număr Valoarea măsurată

unghi α i
0 unghi α i0
1 68.21.43 -- --
2 55.92.60 9 62.13.17
3 71.39.20 10 54.21.70
4 53.20.94 11 75.85.76
5 70.31.64 12 75.39.70
- 98 -
6 48.29.90 13 81.38.64
7 65.20.58 14 83.71.97
8 51.07.31 15 83.64.98
4 5
α 80
α 60 α 7 α 90
0
IV
III
α 14
0
α 13
0
V
α50
0 6α0
3 α 40 α 12 α 0 15
11
II
I α 10
0
α 10
1
α 30 α 20
2
Figura 1 – Poligonul cu punct central
Utilizând principiile de compensare ale măsurătorilor condiţionate de aceeaşi precizie, se cere să
se compenseze valoarea unghiurilor orizontale măsurate şi să se evalueze precizia de determinare
a acestora.
Etapa 1 – Scrierea ecuaţiilor de condiţie
Pentru fiecare triunghi al poligonului se vor scrie următoarele ecuaţii de condiţie:
• ecuaţia de închidere a unghiurilor într-un triunghi ca sumă a unghiurilor orizontale egală cu 200g;
• ecuaţia de închidere a unghiurilor orizontale la centru, suma unghiurilor egală cu 400g;
• acordul laturilor sau raportul între sinusurile unghiurilor să fie egal cu 1.
Astfel se vor scrie: 5 ecuaţii de închidere a unghiurilor în triunghi, 1 ecuaţie de condiţie la centru şi 1 ecuaţie privind
acordul laturilor.
Ecuaţia 1 α 1 + α 2 + α 11 − 200 g = 0
Ecuaţia 2 α 3 + α 4 + α 12 − 200 = 0
g
Ecuaţia 3 α 5 + α 6 + α 13 − 200 = 0
g
Ecuaţia 4 α 7 + α 8 + α 14 − 200 g = 0
Ecuaţia 5 α 9 + α 10 + α 15 − 200 g = 0
Ecuaţia la centru: α 11 + α 12 + α 13 + α 14 + α 15 − 400 g = 0
Ecuaţia privind acordul laturilor:

sin α 1 ⋅ sin α 3 ⋅ sin α 5 ⋅ sin α 7 ⋅ sin α 9 P
=1= 2
sin α 2 ⋅ sin α 4 ⋅ sin α 6 ⋅ sin α 8 ⋅ sin α 10 P1
Ecuaţiile sunt scrise pentru cazul unghiurilor definitiv compensate, care trebuie să îndeplinească aceste condiţii
impuse.
- 99 -
Etapa 2 – Scrierea ecuaţiilor de condiţie ale corecţiilor
În ecuaţiile de condiţie iniţiale, se înlocuiesc mărimile compensate ale unghiurilor orizontale cu valorile medii,
obţinute orin măsurători directe de aceeaşi precizie cu corecţiile respective, conform relaţiei:
α i = α i0 + v i , i = 1...15
Cele 7 ecuaţii se vor scrie astfel:
1. (α 0
1 ) ( ) (
+ v1 + α 20 + v 2 + α 110 + v11 − 200 g = 0 )
2. (α + v 3 ) + (α 40 + v 4 ) + (α 120 + v12 ) − 200 g = 0
0
3
3. (α ) ( ) ( )
+ v 5 + α 60 + v 6 + α 130 + v13 − 200 g = 0
0
5
4. (α + v ) + (α + v ) + (α + v ) − 200 = 0
0 0 0 g
7 7 8 8 14 14
5. (α + v ) + (α + v ) + (α + v ) − 200 = 0
0 0 0 g
9 9 10 10 15 15
6. (α + v ) + (α + v ) + (α + v ) + (α + v ) + (α + v ) − 400 = 0
0 0 0 0 0 g
11 11 12 12 13 13 14 14 15 15
sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) P

0 0 0 0 0 0
1 1 3 3
= 5 5 7 7 9 9 2
=1
sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) ⋅ sin (α + v ) P
7. 0 0 6 0 0 0
2 2 4 4 6 6 8 8 10 10 1
Primele 6 ecuaţii de condiţie au o formă liniară, iar cea de-a şaptea este neliniară.Operaţia de liniarizare se realizează
printr-o dezvoltare în serie Taylor, în care se reţin doar primele derivate parţiale în raport cu mărimile medii ale
măsurătorilor directe de ordinul I ale corecţiilor, obţinându-se ecuaţia de corecţie de pol sub următoarea formă:
P1 − P2 = P10 +
P10
(ctgα 0
⋅ vi )
9
− P20 +
P20
(ctgα 0
⋅ vi )10
=0
ρ ρ
cc 1 1 cc 2 2
Astfel, se pot scrie ecuaţiile de condiţie ale corecţiilor următoare:

1. v1 + v 2 + v11 + w1 = 0
2. v 3 + v 4 + v12 + w2 = 0
3. v 5 + v 6 + v13 + w3 = 0
4. v 7 + v8 + v14 + w4 = 0
5. v 9 + v10 + v15 + w5 = 0
6. v11 + v12 + v13 + v14 + v15 + w6 = 0
ctgα 10 ⋅ v1 − ctgα 20 ⋅ v 2 + ctgα 30 ⋅ v 3 − ctgα 40 ⋅ v 4 + ctgα 50 ⋅ v 5 −
7.
ctgα 60 ⋅ v 6 + ctgα 70 ⋅ v 7 − ctgα 80 ⋅ v 8 + ctgα 90 ⋅ v 9 − ctgα 100 ⋅ v10 + w7 = 0
Etapa 3 – Calculul termenilor liberi

(
w1 = α 10 + α 20 + α 110 − 200 g = −21cc )
w2 = (α 0
3 +α +α 0
4
0
12 ) − 200 g
= −16 cc
w3 = (α 0
5 + α 60 + α 130 ) − 200 g
= +18 cc
w4 = (α 0
7 + α 80 + α 140 ) − 200 g
= −14 cc
w5 = (α 0
9 + α 100 + α 150 ) − 200 g
= −15 cc
w6 = (α 0
11 + α 120 + α 130 + α 140 + α 150 − 400 g = +105 cc )
 P  0
w7 = ρ cc 1 −  = −86 cc

2
0
 P  1
Etapa 4 – Scrierea ecuaţiilor de corecţii funcţie de corelate

Sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie ale corecţiilor în care numărul ecuaţiilor r = 7, este mai mic decât numărul
necunoscutelor vi egale cu 15, nu se poate rezolva.
Corecţiile vi având valori mici, comparabile cu erorile de măsurare, li se poate aplica principiul celor mai mici
pătrate, adică, suma pătratelor corecţiilor tinde spre un minim.
[vv] → min
- 100 -
Întrucât corecţiile trebuie să satisfacă simultan atât sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie al corecţiilor, cât şi
condiţia de minim, ele se vor putea determina folosind metoda corelatelor.
În acest sens se introduc 7 parametri sub forma corelatelor Gauss k 1 , k 2 , k 3 , k 4 , k 5 , k 6 , k 7 sau multiplicatorii lui
[( ) ] − 2k ([av] + w ) − ... − 2k ([gv] + w ) → min

Lagrange, sub forma funcţiei echivalente Lagrange de forma:
Φ = [vv] = α i − α i0
2
1 1 7 7
Minimul funcţiei se obţine prin anularea derivatelor parţiale în raport cu corecţiile (necunoscutele), rezultând
exprimarea corecţiilor funcţie de corelate. Această poartî denumirea de sistemul ecuaţiilor de corecţii funcţie de
corelate, având forma:
v i = a i k1 + bi k 2 + ci k 3 + d i k 4 + ei k 5 + f i k 6 + g i k 7
Se va forma astfel un sistem cu 15 ecuaţii al corecţiilor v1 ...v15 .
Etapa 5 – Scrierea sistemului de ecuaţii al corelatelor

Se va scrie un sistem normal format din r = 7 ecuaţii cu n = 7 necunoscute, corelatele k , numit sistemul ecuaţiilor
normale ale corelatelor având următoarea formă:
[aa ]k1 + [ab]k 2 + ... + [ag ]k 7 + w1 = 0
[ab]k1 + [bb]k 2 + ... + [bg ]k 7 + w2 = 0
......................................................
[ag ]k1 + [bg ]k 2 + ... + [gg ]k 7 + w7 = 0
Nr.ec. ai bi ci di ei fi gi S
1 1 0 0 0 0 0 0.5453 1.5453
2 1 0 0 0 0 0 −0.8292 0.1708
3 0 1 0 0 0 0 0.4823 1.4823
4 0 1 0 0 0 0 −0.9039 0.0961
5 0 0 1 0 0 0 0.5033 1.5033
6 0 0 1 0 0 0 −1.0549 −0.0549
7 0 0 0 1 0 0 0.6084 1.6084
8 0 0 0 1 0 0 −0.9668 0.0332
9 0 0 0 0 1 0 0.6765 1.6765
10 0 0 0 0 1 0 −0.8756 0.1244
11 1 0 0 0 0 1 0 2
12 0 1 0 0 0 1 0 2
13 0 0 1 0 0 1 0 2
14 0 0 0 1 0 1 0 2
15 0 0 0 0 1 1 0 2
Σ 3 3 3 3 3 5 −1.8146 18.1854
18.1854
Pentru coloana gi se va aplica relaţia: g i = ±ctgα i0
[aa] [ab] [ac] [ad] [ae] [af] [ag] [aS]

k1 k2 k3 k4 k5 k6 k7 S
3 0 0 0 0 1 −0.2839 3.7161
3 0 0 0 1 −0.4216 3.5784
3 0 0 1 −0.5516 3.4484
3 0 1 −0.3584 3.6416
3 1 −0.1991 3.8009
5 0 10
5.9298 5.9298
- 101 -
Sistemul normal al corelatelor are următoarea formă:
3k1 + 0k 2 + 0k 3 + 0k 4 + 0k 5 + k 6 − 0.2839k 7 − 21 = 0
3k 2 + 0k 3 + 0k 4 + 0k 5 + k 6 − 0.4216k 7 − 16 = 0
3k 3 + 0k 4 + 0k 5 + k 6 − 0.5516k 7 + 18 = 0
3k 4 + 0k 5 + k 6 − 0.3584k 7 − 14 = 0
3k 5 + k 6 − 0.1991k 7 − 15 = 0
5k 6 + 105 = 0
5.9298k 7 − 86 = 0
Etapa 6 – Rezolvarea sistemului normal al corelatelor

Rezolvarea sistemului corelatelor se va face cu ajutorul schemei Gauss-Doolittle, cu efectuarea
controalelor obligatorii pe liniile roşii, prin eliminarea succesivă a necunoscutelor.
k1 k2 k3 k4 k5 k6 k7 L S C
3 0 0 0 0 1 −0.2839 −21 −17.2839 --
−1 0 0 0 0 −0.33 0.094633 7 5.7613 5.7613
3 0 0 0 1 −0.4216 −16 −12.4216 --
3 0 0 0 1 −0.4216 −16 −12.4216 −12.4216
−1 0 0 0 −0.33 0.140533 5.333333 4.140533 4.140533
3 0 0 1 −0.5516 18 21.4484 --
3 0 0 1 −0.5516 18 21.4484 21.4484
−1 0 0 −0.33 0.183866 −6 −7.149466 −7.14946
3 0 1 −0.3584 −14 −10.3584 --
3 0 1 −0.3584 −14 −10.3584 −10.3584
−1 0 −0.33 0.119466 4.666666 3.4528 3.45279
3 1 −0.1991 −15 −11.1991 --
3 1 −0.1991 −15 −11.1991 −11.1991
−1 −0.33 0.066366 5 3.733033 3.733033
5 0 105 115 --
3.333 0.604866 120.9999 124.93819 124.9381
−1 −0.18145 −36.29997 −37.48143 −37.4814
5.928 −86 −81.8848 --
5.576476 −111.5507 −105.9743 −105.974
−1 20.003813 19.003814 19.00381
Observaţii:
• valorile marcate boldite reprezintă pivoţii de calcul aferenţi fiecărei necunoscute.
Etapa 7 – Calculul valorilor corelatelor ki

Determinarea valorilor corelatelor ki se va realiza pe liniile cu coeficienţii ecuaţiilor normale, egalând fiecare ecuaţie
cu zero.
- 102 -
− k 7 + 20.003813 = 0 → k 7 = 20.003813
− k 6 − 0.181459 ⋅ 20.003813 − 36.299977 = 0 → k 6 = −39.929848
− k 5 − 0.333333 ⋅ (− 39.929848 ) + 0.066366 ⋅ 20.003813 + 5 = 0 →
k 5 = 19.637509
− k 4 + 0 ⋅19.637509 − 0.333333 ⋅ (− 39.929848) + 0.119466 ⋅ 20.003813 +
+ 4.666666 = 0 → k 4 = 20.366377
− k 3 + 0 ⋅ 20.366377 + 0 ⋅19.637509 − 0.333333 ⋅ (− 39.929848) +
+ 0.183866 ⋅ 20.003813 − 6 = 0 → k 3 = 10.987957
− k 2 + 0 ⋅10.987957 + 0 ⋅ 20.366377 + 0 ⋅19.637509 − 0.333333 ⋅ (− 39.929848) +
+ 0.140533 ⋅ 20.003813 + 5.333333 = 0 → k 2 = 21.454465
− k1 + 0 ⋅ 21.454465 + 0 ⋅10.987957 + 0 ⋅ 20.366377 + 0 ⋅19.637509 −
0.333333 ⋅ (− 39.929848) + 0.094633 ⋅ 20.003813 + 7 = 0 → k1 = 22.202956
Etapa 8 – Verificarea soluţiilor (corelatelor) obţinute

Pentru verificarea valorilor obţinute se va ţine cont de îndeplinirea următoarei condiţii de
egalitate:
[(S − L ) ⋅ k i ] = −[L]
în care: S – suma coeficienţilor corelatelor pentru fiecare ecuaţie;
L – valoarea termenului liber;
ki – valoarea corelatei obţinute.
Verificarea egalităţii se va face pe liniile din schema Gauss-Doolittle care conţiene coeficienţii corelatelor.
(− 17.2839 + 21) ⋅ 22.202956 + (− 12.4216 + 16 ) ⋅ 21.454465 + 
(21.4484 − 18) ⋅ 10.987957 + (− 10.3584 + 14 ) ⋅ 20.366377 + 
[(S − L ) ⋅ k i ] =  
+ (− 11.1991 + 15) ⋅ 19.637509 + (115 − 105) ⋅ (− 39.929848) + 
 
+ (− 81.8848 + 86 ) ⋅ 20.003843 = 28.99955 
[L] = −21 − 16 + 18 − 14 − 15 + 105 − 86 = −29
→ 28.99955 ≅ 29 - condiţia de egalitate este îndeplinită.
Etapa 9 – Calculul corecţiilor vi

Determinarea corecţiilor vi se va aface prin înlocuirea valorilor numerice ale corelatelor în
sistemul ecuaţiilor de corecţii funcţie de corelate, exprimat de ecuaţia:
v i = a i k1 + bi k 2 + ci k 3 + d i k 4 + ei k 5 + f i k 6 + g i k 7
Deoarece termenii liberi (neînchiderile unghiulare) wi sunt exprimaţi în secunde şi valorile corecţiilor vi se vor
obţine în secunde centezimale.
v1 = a1 k1 + b1 k 2 + c1 k 3 + d 1 k 4 + e1 k 5 + f 1 k 6 + g 1 k 7 = 33 cc ,111
v 2 = a 2 k1 + b2 k 2 + c 2 k 3 + d 2 k 4 + e 2 k 5 + f 2 k 6 + g 2 k 7 = 5 cc ,615
v 3 = a 3 k1 + b3 k 2 + c 3 k 3 + d 3 k 4 + e3 k 5 + f 2 k 6 + g 3 k 7 = 31cc ,102
v 5 = a 5 k1 + b5 k 2 + c 5 k 3 + d 5 k 4 + e5 k 5 + f 5 k 6 + g 4 k 7 = 21cc ,056
v 6 = a 6 k1 + b6 k 2 + c 6 k 3 + d 6 k 4 + e 6 k 5 + f 6 k 6 + g 6 k 7 = −10 cc ,114
v8 = a 8 k1 + b8 k 2 + c8 k 3 + d 8 k 4 + e8 k 5 + f 8 k 6 + g 8 k 7 = 1cc ,027
v 9 = a 9 k1 + b9 k 2 + c 9 k 3 + d 9 k 4 + e9 k 5 + f 9 k 6 + g 9 k 7 = 33 cc ,170
v10 = a10 k1 + b10 k 2 + c10 k 3 + d 10 k 4 + e10 k 5 + f 10 k 6 + g 10 k 7 = 2 cc ,122
- 103 -
v11.12.13.14.15 = a11,12,13,14,15 k1 + b11,12,13,14,15 k 2 + c11,12,13,14,15 k 3 + d 11,12,13,14,15 k 4 +
+ e11,12,13,14,15 k 5 + f 11,12,13,14,15 k 6 + g 11,12,13,14,15 k 7 = −39 cc ,929
Controlul corecţiilor aferente corelatelor calculate se realizează în mod tabelar, după cum urmează:
aik1 bik2 cik3 dik4 eik5 fik6 gik7 ±vicc
22.202 0 0 0 0 0 10.908 33.111
22.202 0 0 0 0 0 −16.587 5.615
0 21.454 0 0 0 0 9.647 31.102
0 21.454 0 0 0 0 −18.081 3.373
0 0 10.987 0 0 0 10.068 21.056
0 0 10.987 0 0 0 −21.102 −10.1149
0 0 0 20.366 0 0 12.170 32.536
0 0 0 20.366 0 0 −19.339 1.027
aik1 bik2 cik3 dik4 eik5 fik6 gik7 ±vi(cc)

0 0 0 0 19.637 0 13.532 33.170
0 0 0 0 19.637 0 −17.515 2.122
22.202 0 0 0 0 −39.929 0 −17.727
0 21.454 0 0 0 −39.929 0 −18.475
0 0 10.987 0 0 −39.929 0 −28.942
0 0 0 20.366 0 −39.929 0 −19.563
0 0 0 0 19.637 −39.929 0 −20.292
66.606 64.362 32.961 61.098 58.911 −199.645 −36.299 47.999
47.999
Pentru evaluarea preciziei se vor calcula pătratele corecţiilor calculate, v i2 şi se exprimă în secunde:
v12 = 1096 cc .33
v 22 = 31cc .53
v 32 = 967 cc .33
v 42 = 11cc .37
v 52 = 443 cc .36
v 62 = 102 cc .21
v 72 = 1058 cc .59
v82 = 1cc .05
v 92 = 1100 cc .25
v102 = 4 cc .50
v112 = 314 cc .25
v122 = 341cc .32
v132 = 837 cc .64
v142 = 382 cc .71
v152 = 411cc .76
→ [vv] = 7104 cc .20
- 104 -
Etapa 10 – Efectuarea controlului provizotiu a compensării
Controlul provizoriu al valorilor obţinute şi al compensării executate, se efectuează prin
înlocuirea corecţiilor în sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie ale corecţiilor, pentru care suma
corecţiilor şi al termenului liber trebuie să fie egală cu zero.
1. v1 + v 2 + v11 + w1 = 33.111 + 5.615 − 17.727 − 21 = −0 cc .001

2. v 3 + v 4 + v12 + w 2 = 31.102 + 3.737 − 18.475 − 16 = 0
cc
3. v 5 + v 6 + v13 + w3 = 21.056 − 10.114 − 28.942 + 18 = 0 cc

4. v 7 + v 8 + v14 + w 4 = 32.536 + 1.027 − 19.563 − 14 = 0 cc
5. v 9 + v10 + v15 + w5 = 33.170 + 2.122 − 20.292 − 15 = 0 cc
v11 + v12 + v13 + v14 + v15 + w6 = −17.727 − 18.475 − 28.942 − 19.563 −
6.
− 20.292 + 105 = 0 cc .001
ctgα 10 ⋅ v1 − ctgα 20 ⋅ v 2 + ctgα 30 ⋅ v 3 − ctgα 40 ⋅ v 4 + ctgα 50 ⋅ v 5 − ctgα 60 ⋅ v 6 +
7. + ctgα 70 ⋅ v 7 − ctgα 80 ⋅ v 8 + ctgα 90 ⋅ v 9 − ctgα 100 ⋅ v10 + w7 = 18.058 − 4.656 + 14.999 −
− 3.048 + 10.597 + 10.668 + 19.794 − 0.992 + 22.442 − 1.858 − 86 = 0 cc .002
Etapa 11 – Calculul mărimilor celor mai probabile (compensate) ale

unghiurilor orizontale
Mărimile cele mai probabile ale unghiurilor orizontale ale reţelei, reprezentând unghiurile
compensate sau definitive, se obţin din însumarea valorilor măsurate direct pe teren cu aceeaşi
precizie cu valorile corecţiilor calculate, adică:
α i + α i0 + vi
Corecţia Unghiuri compensate

Nr.unghi Unghiuri măsurate ±vi(cc) definitive- α i (cc)
α 0 cc
i ( )
1 68.21.43 33 68.21.76
2 55.92.60 6 55.92.66
3 71.39.20 31 71.39.51
4 53.20.94 3 53.20.97
5 70.31.64 21 70.31.85
6 48.29.90 −10 48.29.80
7 65.20.58 33 65.20.91
8 51.07.31 1 51.07.32
9 62.13.17 33 62.13.50
10 54.21.70 2 54.21.72
11 75.85.76 −18 75.85.58
12 75.39.70 −18 75.39.52
13 81.38.64 −29 81.38.35
- 105 -
14 83.71.97 −20 83.71.77
15 83.64.98 −20 83.64.78
[α i0 ] [v i ] [α i ]
cc
∑ 999.99.65 48 1000.00.00
Etapa 12 – Evaluarea preciziei determinărilor
• Eroarea medie pătratică a unei singure măsurători:
µ=±
[vv] = ± 7104.20 = ± 1014.88 = ±31cc .85
r 7
în care: r – numărul corelatelor
• Eroarea medie pătratică a mediei:

µ 31cc .85 31cc .85
σM = ± =± =± = ±12 cc .02
r 7 2. 645
Aplicaţia C
Se consideră următorul sistem de ecuaţii normale cu 3 necunoscute x1, x2 şi x3. Să se determine necunoscutele
sistemului utilizând schema Gauss-Doolittle extinsă, valorile coeficienţilor de pondere pătratici şi micşti şi să se
verifice soluţiile obţinute.
3,1x1 − 2,4 x 2 + 0,9 x 3 + 5,4 = 0
− 2,4 x1 + 6,2 x 2 − 4,1x 3 + 3,8 = 0
0,9 x1 − 4,1x 2 − 7,3 x 3 − 7,6 = 0
Schema Gauss-Doolittle extinsă

x1 x2 x3 l Suma Control
3,1 − 2,4 0,9 5,4 7 --
−1 0,774193 - 0,290322 -1,741935 -2,258064 -2,258074
6,2 − 4,1 3,8 3,5 --
4,341936 − 3,403226 7,980642 8,919351 8,919352
−1 0,783804 -1,838037 -2,054233 -2,054233
-7,3 − 7,6 − 18,18 --
-10,228752 − 2,912479 − 13,141231 − 13,14123
−1 -0,284734 -1,284734 -1,284734
Q11 Q22 Q33 Suma’ Control’

−1 0 0 6 --
0,322581 0 0 -1,935484 -1,935484
0 −1 0 2,5 --
− 0,774193 −1 0 7,145158 7,145158
0,178306 0,230312 0 -1,645616 -1,645615
0 0 −1 − 19,1 --
− 0,316493 − 0,783804 −1 −15,241528 − 15,241528
-0,030941 -0,076627 -0,097763 -1,490067 -1,490065
Determinarea necunoscutelor x1, x2, x3 :

− 1⋅ x3 - 0,284734 = 0 ⇒ x3 = - 0,284734
− 1⋅ x2 + 0,783804 ⋅ (- 0,284734) + (− 1,838037)= 0 ⇒ x2 = −2,061213
− 1⋅ x1 + 0,774193 ⋅ (−2,061213) + (-0,290322) ⋅ (- 0,284734) – 1,741935 = 0 ⇒ x1 = - 3,255047
- 106 -
Verificarea soluţiilor obţinute:
Soluţiile se pot verifica direct prin introducerea în ecuaţiile sistemului, dar şi prin intermediul relaţiei de calcul următoare:
[(S '−Q − L )xi ] = −[L ] ⇔ [(S − L )x i ] = −[L] ,

în liniile schemei Gauss-Doolittle cu coeficienţii ecuaţiilor.
[(7 − 5,4) ⋅ (- 3,255047 ) + (3,5 − 3,8) ⋅ ( −2,061213) + (−18,1 − (−7,6) ⋅

(- 0,284734)] = − [5.4 + 3.8 −7.6]
⇒ − 1,600004 ≈ − 1,6
Calculul coeficienţilor de pondere pătratici şi micşti
Coeficienţii de pondere se calculează pe coloane în schema Gauss-Doolittle extinsă, iar valoarea obţinută se va nota cu semn schimbat.
Se vor calcula următorii coeficienţi de pondere:
- coeficienţi de pondere pătratici: Q11, Q22, Q33;
- coeficienţi de pondere micşti: Q12, Q13, Q23.
Calculul coeficienţilor de pondere pătratici:

Din calcul:
Q11 = 0,322581 ⋅ (−1) + 0,178306 ⋅ (−0,774193) + (-0,030941) ⋅ (−0,316493) =
-0,451
⇒ Q11 = 0,451
Din calcul:
Q22 = 0 ⋅ 0 + 0,230312 ⋅ (−1) + (-0,076627)⋅ (−0,783804) = -0,170
⇒ Q22 = 0,170
Din calcul:
Q33 = 0 ⋅ 0 + 0 ⋅ 0 + (-0,097763) ⋅ (−1) = +0,098
⇒ Q33 = - 0,098
Calculul coeficienţilor de pondere micşti:

Din calcul:
Q12 = 0,322581⋅ 0 + 0,178306 ⋅ (−1) + (-0,030941) ⋅ (−0,783804) = -0,154
⇒ Q12 = 0,154
Din calcul:
Q13 = 0,322581⋅ 0 + 0,178306 ⋅ 0 + (-0,030941) ⋅ (−1) = +0,031
⇒ Q13 = −0,031
Din calcul:
Q23 = 0⋅ 0 + 0,2303126 ⋅ 0 + (-0,076627) ⋅ (−1) = +0,077
⇒ Q12 = −0,077
Aplicaţia 4
Să se determine coeficienţii şi termenii liberi ai ecuaţiilor normale din cei ai ecuaţiilor corecţiilor, în cazul următoarelor ecuaţii ponderate ale
erorilor cu două variabile: x, y.
v1 = x + y + 1 → p1 = 3
v2 = x + 2y – 1 → p2 = 1
v3 = x + 3y + 2 → p3 = 2
v4 = x + 2y + 2 → p4 = 1
Să se rezolve sistemul normal corespunzător şi să se calculeze valorile corecţiilor ,,vi”; să se arate cât este eroarea
medie pătratică în acest caz şi erorile individuale.
Întocmirea tabelului coeficienţilor ecuaţiilor de corecţii:
- 107 -
Nr.ec. ,,p” ai bi li Si piai pibi pili piSi
Control
1. 3. 1 1 1 3 3 3 3 9
2. 1. 1 2 -1 2 1 2 -1 2
3. 2. 1 3 2 6 2 6 4 12
4. 1. 1 2 2 5 1 2 2 5
∑ 4 8 4 16/16 7 13 8 28/28
Întocmirea tabelului coeficienţilor ecuaţiilor normale:
[paa] [pab] [pal] [pas] Control

7 13 8 28 28
29 17 59 59
16 41 41
Rezolvarea sistemului normal prin metoda Gauss-Doolittle –extinsă

Sistemul normal va avea forma:
7x1 + 13x2 + 8 = 0
13x1 + 29x2 + 17 = 0
X Y L S Control QXX QYY

7 13 8 28 28 -1 0
-1 -1,857143 -1,142857 -4 -4 +0,142857 0
29 17 59 59 0 -1
+4,85714 +2,142856 +6,999996 +6,999997 1,857143 -1
-1 -0,441176 -1,441176 -1,441176 -0,382353 +0,20585
Obţinerea soluţiilor (necunoscutelor Xi) conform schemei Gauss-Doolittle extinsă, se realizează pe liniile roşii (în
care s-a realizat eliminarea succesivă a necunoscutelor prin împărţire la coeficientul propriu cu semn schimbat (-1)).
− 1 ⋅ Y + (− 0,441176 ) = 0 → Y = −0,441176
− 1 ⋅ X + (− 1,857143) ⋅ (− 0,441176) + (− 1,142857) = 0 → X = 0.3237
Verificarea soluţiilor:
- Prin introducerea valorilor ,,xi” în ecuaţii:
7(- 0,3237) + 13 (- 0,4411) + 8 = - 0,0002
13 ( -0,3237) + 29(- 0,4411) + 17 = 0,0000
- Printr-o relaţie unică – realizată pe liniile cu coeficienţii ecuaţiilor normale

[( S – L ) Xi,Yi ] = - [L]
Adică:
[(28 − 8 ⋅ 0,3237 ) + (59 − 17 )(− 0,441176 )] = −[8 + 17]
-25,0002 = - 25,000
Calculul coeficienţilor de pondere QXX şi QYY, se realizează tabelar, în schema Gauss-Doolittle extinsă, pe coloana
fiecărui coeficient de pondere, rezultatul obţinut fiind notat cu semn schimbat.
Qxx = +0,8529
Qyy = +0,2058
Calculul corecţiilor ,,vi” – se determină prin introducerea necunoscutelor Xi în ecuaţiile corecţiilor vi.
v1 = 0,235
v2 = −2,206
v3 = 0,353
v4 = 0,794
Evaluarea preciziei determinărilor se realizează prin calculul următorilor indicatori:
- Eroarea medie pătratică a unităţii de pondere :
- 108 -
µ=±
[ pvv]
n−h
[pvv] = 6,0754 – suma pătratelor corecţiilor ponderate
6,0754
µ=± = ±1,7429
2
µ = ±1,74
- Eroarea medie pătratică a unei măsurători:
mi =
µ
=±
[ pvv]
pi p i (n − h )
m1 = ±1,00
m 2 = ±1,74
m3 = ±1,23
m 4 = ±1,74
- 109 -
- 110 -

1 Universitatea Politehnica Din Timisoar

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Universitatea Politehnica Din Timisoar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN TIMIŞOARA

1. TOPOGRAFIE ŞI REŢELE TOPO-GEODEZICE

1.Cercul topografic; particularităţi; reducerea unghiurilor la primul cadran

2.Unităţi de măsură în topografie

3.Elemente topografice ale terenului

Fig.1.3. Coordonate rectangulare

4.Calculul suprafeţelor pe planuri şi hărţi topografice

Patrulater cu diagonale observate – cu baza normală si baza scurtă

Intersecţia înainte (directă) Intersecţia înapoi

Distributie corecta vizelor Distributie la limita a

10.Ridicarea detaliilor topografice

12.Nivelmentul geometric de mijloc şi de capăt

Nivelmentul geometric de capăt

Nivelmentul geometric de mijloc, se aplică la executarea drumuirilor de nivelment sprijinite, în

13. Clasificarea nivelmentului geometric

Se poate calcula şi diferenţă de nivel:

Nivelmentul trigonometric cu vize descendente

si rezulta expresia pentru HB :

Diferenţa de nivel se determina din la egalitatea:

unde valoarea lui HB se înlocuieşte cu relaţia:

1-Nivelmentul geometric sau direct.

2-Nivelmentul trigonometric sau indirect.

4- Nivelmentul fotogrammetric sau stereofotogrammetric.

2. TEORIA PRELUCRĂRII MĂSURĂTORILOR GEODEZICE

1.Criterii de clasificare a măsurătorilor.

2. După condiţiile în care sunt executate:

3. După legătura dintre ele:

4.După numărul lor:

2.Criterii de clasificare a erorilor de măsurare.

2. După mărimea lor:

3.Enunţaţi cele două teoreme fundamentale asupra erorilor întâmplătoare

4. Transmiterea erorilor unghiulare într-o drumuire planimetrică:

5.Transmiterea erorilor în nivelmentul geometric - eroarea pentru un niveleu

6.Transmiterea erorilor în nivelmentul geometric - eroarea pentru o drumuire de

Diferenţa de nivel totală va fi:

precizii diferite o reprezintă media ponderată M =

8.Forma sistemului liniar al ecuaţiilor de corecţie pentru măsurătorile indirecte;

Termenul liber = valoare calculată - valoare măsurată

• Eroarea medie pătratică a unei singure măsurători m=±

• Eroarea medie pătratică a unităţii de pondere µ = ±

• Eroarea medie pătratică a unei mărimi măsurate m = ±

• Eroarea medie pătratică a unităţii de pondere µ=±

• Eroarea medie pătratică individuală mi = ±

1.Funcţiile principale ale geodeziei; aspectul topografic.

2.Suprafeţe de referinţă: geoid, cvasigeoid.

HPN = altitudinea normală, specifică cvasigeoidului ca şi suprafaţă de referinţă.

Pentru suprafeţe acvatice întinse, cvasigeoidul se confundă cu geoidul. Pe sub continente,

3.Metoda proiectării pentru aducerea reţelelor de triangulaţie existente pe suprafaţa fizică

4. Ce aspecte implică determinarea datelor geodezice fundamentale de referinţă;

- sistem de coordonate global elipsoidal X , Y , Z

5. Sisteme de coordonate în spaţiu

6.Parametrii geometrici ai elipsoidului de rotaţie.

7.Calculul coordonatelor geodezice B şi L pe elipsoidului de referinţă.

8.Criterii de clasificare a reţelelor geodezice

9.Principii de elaborare a proiectelor geodezice

Fig. 1. Coordonate geografice

2.Sisteme de coordonate utilizate în cartografie – coordonate geografice pe sferă

5.Deformaţii şi scări: deformaţiile distanţelor; deformaţiile suprafeţelor; deformaţii

7.Clasificarea proiecţiilor cartografice după latitudinea polului proiecţiei

Fig.7.1. Proiecţii drepte

Fig. 7.3 Proiecţii transversale

8.Clasificarea proiecţiilor cartografice în funcţie de aspectul reţelei normale: tipuri de

9.Ce tip de proiecţie este Gauss-Kruger din punct de vedere al deformaţiilor ?

10.Care este poziţia polului proiecţiei în Proiecţia Stereografică 1970 ?