Buletinul "Calea de lumina"

AN VII, nr. 71-72, MARTIE - APRILIE 2000

DOCUMENTAR

CARTI ROMANESTI VECHI

- marturii permanente ale unitatii culturale -

Alaturi de multiplele valori perene zamislite de-a lungul vremii, prezenta cartii în peisajul cultural
încununeaza eforturile carturaresti ale multor generatii, eforturi materializate în argumente convingatoare
privind unitatea de neam si limba a românilor. Imprimate înca din veacul al XVI-lea în diverse centre
tipografice, cartile neamului au fost partase la marile evenimente istorico-culturale ce au traversat istoria
românilor. Privita retrospectiv, prin prisma istoriei cartii, activitatea tipografica romîneasca îsi plaseaza
începuturile în anul 1508, prima tiparnita fiind înfiintata de domnul Tarii Romînesti, Radu cel Frumos.
Tipograful cartilor de început a fost ieromonahul Macarie.

A doua jumatate a secolului al XVI-lea a fost marcata de personalitatea diaconului Coresi, tipograful-carturar,
sprijinit în eforturile sale carturaresti de domnul Tarii Românesti, Patrascu cel Bun. Timp de peste un sfert de
veac, Coresi si ucenicii sai vor tiparii carti în câteva oficine tipografice transilvanene : Brasov, Balgrad (Alba
Iulia), Sebes, Orastie. Din acest "tezaur bibliofil", scos la lumina cu sprijin domnesc sau princiar, spicuim :
Pravila de la Govora, 1640, Varlaam, Carte româneasca de învatatura, Iasi, 1643 (cu o impresionanta circulatie
în toate provinciile românesti), Îndreptarea legii, Târgoviste, 1652, Biblia, Bucuresti, 1688.

O importanta covârsitoare pentru viata românilor transilvaneni are, în zorii veacului al XVII-lea, temerarul act
al unirii celor trei tari române sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Pe lânga Mitropolia ortodoxa a Transilvaniei,
statornicita la Alba Iunia, de voievodul român, se naste un important centru cultural românesc, potentat de o
activitate tipografica notabila. Astfel, în intervalul 1639-1702, în teascul tipografic al Balgradului vor fi scoase
peste 20 de tiparituri, în principal carti liturgice, dintre care amintim : "Noul Testament", 1648, "Psaltirea",
1651, "Chiriacodromionul", 1699.

Spre finele veacului al XVII-lea se întrevede o largire a orizontului livresc, a sferei interesului cultural al
cititorilor de carte. Astfel, pe lânga cartile de cult, încep sa se tipareasca si carti cu teme laice, carti populare,
manuale scolare, modeste sub aspect numeric, dar valoroase prin semnificatie. În acest sens amintim : "Floarea
darurilor", Snagov, 1700, "Carare pe scurt spre fapte bune îndreptatoare", Balgrad, 1685, "Bucovna", Balgrad,
1699, tiparitura ce reprezinta primul abecedar în limba româna. Aceasta tiparitura, alaturi de Chiriacodromionul
balgradean împlinesc în acest an (1999, n. red.) trei veacuri de la tiparire, moment aniversar cu multiple
semnificatii culturale ce se cuvin a fi punctat si în prezentul context.

Aceasta tendinta de largire a orizontului livresc, al iubitorilor de carte, se va face simtita, în mod firesc si în
veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea, când teascurile tipografice din Râmnic, Bucuresti, Iasi, Neamt, Blaj, Sibiu,
Brasov si altele, vor scoate la lumina o impresionanta productie de carte pentru români. Alaturi de aceste
tipografii remarcam activitatea unor oficine tipografice europene ce vor tipari lucrari ale unor carturari români
de talie europeana. Spicuim câteva dintre cele mai reprezentative opere scoase în centre europene sau românesti
: D. Cantemir, "Istoria Imperiului Otoman", Hamburg, 1745; "Descrierea Moldovei", Frankfurt-Leipzig, 1771 ;
Gh. Sincai, "Îndreptare catre aritmetica", Blaj, 1785 ; S. Clain-Gh. Sincai, "Istoria românilor", Buda, 1806 ; P.
Maior, "Istoria pentru începutul românilor în Dachia", Buda, 1812 ; Moise Fulea, "Bucoavna de norma", Sibiu,
1815 ; "Esopia", Sibiu, 1816 ; "Bucoavna", Brasov, 1817 ; Gh. Lazar, "Înstiintare despre scoala de la Sf. Sava",
Bucuresti, 1818 ; C. Diaconovici-Loga, "Chemare la tiparirea cartilor românesti", Buda, 1821 ; V. Popp
"Despre ape minerale", Sibiu, 1821 ; A. Paun, "Cântari de stea", Bucuresti, 1822 etc.

Cartea româneasca va circula în provinciile locuite de români pe cai extrem de diverse. Istoria cartii a
înregistrat, de pilda, fenomenul "daniei" domnesti, pe cel al vânzarii-cumpararii pentru o anumita comunitate
sateasca, prin achizitie directa de la sursa tipografica sau prin intermediul colportorilor de carte, unii dintre
acestia "specializati" în comertul de carte.

Aceste aspecte inedite ale unei istorii pe care marele N. Iorga o numea "istoria celor mici", ne sunt reliefate de
însemnarile manuscrise de pe filele cartilor românesti, însemnari ce s-au dovedit a fi o veritabila cronica
miniaturala a evolutiei mentalitatilor, vizând preocuparile livresti, educative, economice, istorico-geografice.

Ca o constanta în timp, istoriografia a înregistrat interesul pe care muntenii si moldovenii l-au manifestat fata
de fratii lor transilvaneni, interes ce s-a conturat în schimbul de valori culturale.

Printre mesagerii unor astfel de mesaje interromânesti s-au numarat alaturi de domnitori, înalti prelati,
tipografi, dascali, copisti, preoti, calugari, învatatori si modesti locuitori ai unor comunitati satesti, iubitori de
carte.

Aceste demersuri livresti se vor perpetua în timp, finalitatea unora capatând, uneori, semnificatii istorico-
culturale majore. Invocam, în acest sens, eforturile lui Badea Cârtan, taranul carturar al carui travaliu a ramas
emblematic în memoria urmasilor, preocuparile sale înscriind o noua pagina în istoria cartii.

Transpare, asadar, din prezenta problematica, sentimentul de solidaritare nationala manifestata viu si de
contextul generos al circulatiei tipariturilor românesti din cele trei provincii, reliefându-se ca marturie a unei
singure natiuni, cu o unica limba si cultura.

Prin valoarea lor intrinseca, ele au constituit un element pretios în procesul de cristalizare a limbii literare, în
promovarea culturii, la trezirea constiintei noastre nationale.

Doina Dreghiciu
Dacoromânia, Alba Iulia, nr. 1, Decembrie 1999