Transmiterea caldurii

Transmiterea căldurii este domeniul termodinamicii care se ocupă cu

schimburile de energie termică între corpuri. Transferul de căldură are loc sub
influenţa unei diferenţe de temperatură. Principiul al doilea al termodinamicii în
formularea lui Clausius stipulează că acest transfer se face de la sine doar de la
temperatura mai înaltă la temperatura mai joasă.

Mecanisme de transmitere a căldurii

Se cunosc trei mecanisme de transmitere a căldurii:

-Transmiterea prin conducţie, caracterizată prin lipsa mişcărilor macroscopice.
Este modul curent de transmitere a căldurii în corpurile solide şi se bazează pe
mişcările moleculare.
-Transmiterea prin convecţie, caracterizată prin existenţa mişcărilor macroscopice
de curgere. Este modul curent de transmitere a căldurii în corpurile lichide şi
gazoase, inclusiv la limitele lor, la contactul cu alte faze. În funcţie de natura
mişcărilor macroscopice convecţia poate fi:
-Convecţie liberă, caracterizată prin faptul că mişcările se fac sub acţiunea
forţelor arhimedice, determinate de diferenţe de densitate.
-Convecţie forţată, caracterizată prin faptul că mişcările se fac sub
acţiunea altor forţe.
-Transmiterea prin radiaţie, caracterizată prin transferul termic prin radiaţie
electromagnetică din gama infraroşu. Acest transfer se poate face in vid sau în
medii optice transparente la radiaţia infraroşie.

Transmiterea prin convectie:

Convecţia, denumită şi convecţie termică, este o formă de transmitere a căldurii

specifică doar gazelor şi lichidelor care depinde de prezenţa materialelor. Se
referă la transferul de căldură dintre un fluid aflat în mişcare liberă sau forţată
şi o suprafaţă solidă.

Convecţia presupune existenţa unei mişcări a particulelor ce alcătuiesc fluidul.

Dacă mişcarea apare doar ca urmare a modificării densităţii fluidului odată cu
temperatura, convecţia se numeşte naturală; atunci când mişcarea este determinată
de forţe exterioare (produse de o pompă, un ventilator etc.), convecţia se numeşte
forţată.

În meteorologie, convecţia termică se referă la mişcările verticale lente ale

aerului, provocate de încălzirea neomogenă a acestuia în straturile inferioare.
Datorită diferenţelor de temperatură, aerul cald se ridică iar cel rece coboară
luându-i locul. Mişcările convective ascendente şi descendente formează aşa
numitele celule de convecţie. Într-o celulă de convecţie se delimitează o zonă
centrală ascendentă, o zonă descendentă la exteriorul curentului şi o zonă
convergentă la baza descendenţei.

Transmiterea prin radiatie:

Radiaţia termică este radiaţia electromagnetică emisă de toate corpurile aflate

în stare condensată, la temperaturi mai mari de zero absolut. Ea este generată de
agitaţia termică a constituenţilor substanţei (atomi, electroni, ioni) care sunt în
acelaşi timp purtători de sarcini electrice. Legile lui Kirchhoff descriu
proprietăţile macroscopice ale interacţiei radiaţiei termice cu substanţa.

Pentru descrierea lor un rol central îl joacă radiaţia emisă de un corp perfect
absorbant (corp negru). Spectrul radiaţiei termice a corpului negru depinde numai
de temperatura lui. Interpretarea teoretică a emisiei corpului negru de către Max
Planck în 1901 a reprezentat fundamentarea mecanicii cuantice, ca o ramură nouă a
fizicii.

Radiaţia termică cuprinde toate frecvenţele, însă - pentru o temperatură dată -

atinge o intensitate maximă la o anumită lungime de undă. Când temperatura creşte
de la 3 K până la 7000 K, lungimea de undă pentru care se atinge maximul emisiei
scade de la circa 1000 μm la aproximativ 0,4 μm (în conformitate cu legea de
deplasare a lui Wien). La temperaturi obişnuite, cea mai mare parte a spectrului
radiaţiei termice se află în domeniul infraroşu; acesta se deplasează către lungimi
de undă mici pe măsură ce temperatura corpului creşte. Emisia radiaţiei termice
devine vizibilă în jurul temperaturii de 600 °C.

Radiaţia termică nu este polarizată (fiind produsă de sarcini electrice accelerate

"haotic").

Transmiterea prin conductie:

Conducţia termică este una din modalităţile de transmitere a căldurii între două
medii aflate la o anumită diferenţă de temperatură, la care, spre deosebire de
convecţie şi radiaţie, transferul de energie are loc prin ciocniri între
particulele elementare învecinate, din aproape în aproape, în toată masa mediului.

Conducţia termică este un fenomen de transport a energiei interne, datorate

neomogenităţii provocate de agitaţia termică la nivel molecular şi este un fenomen
ireversibil. În fluide se desfăşoară asemeni fenomenului de difuzie, iar în solide
are loc datorită vibraţiei reţelei cristaline.

O mărime fizică ce caracterizează acest fenomen este conductibilitatea termică.