Pedagogul constructivist.

Funcțiile lui
Lindeman E.C. (1961): Experiența directă în mediu este ”un manual viu” pentru elevul/studentul care
învață, însă valorificarea acesteia în construcția conceptuală este condiționată de prezența anumitor
abilități ale profesorului?
• încurajează şi acceptă autonomia celor care învaţă;
• propune probleme relevante pentru elevi/studenți/masteranzi (similare cu cele din mediul real);
• predă noile cunoştinţe în context problematizat;
•structurează învăţarea în jurul conceptelor primare;
•foloseşte o varietate mare de materiale şi mijloace didactice, încurajându-i pe
elevi/studenți/masteranzi să le utilizeze;
•investighează cunoaşterea de către elevi etc.a conceptelor, înainte de a le împărtăşi propriile
cunoştinţe;
•adaptează predarea în raport cu cunoştinţele anterioare ale elevilor;
•îi încurajează pe elevi să angajeze dialoguri cu profesorul şi cu ceilalţi colegi;
• încurajează tentativele elevilor de analiză şi explorare a conţinuturilor învăţării şi de a
pune întrebări profesorului;
•caută şi valorizează punctele de vedere ale celor care învaţă
•îi angajează pe elevi etc. în experienţe care evidenţiază anumite contradicţii cu cunoştinţele
anterioare, stimulând apoi dezbaterea;
•le asigură elevilor timp pentru înţelegerea conceptuală (pentru construirea relaţiilor şi crearea
metaforelor);
•evaluează progresul învăţării prin aplicaţii şi sarcini deschise
Constructivismul educaţional - mediu favorizant al dezvoltării comportamentului metagognitiv
al elevului
Subiecte de conținut
1.Constructivismul educațional-repere conceptuale
2.Mediul de învățare - trăsăturicaracteristici
3.Rolul pedagogului în facilitarea construcției de cunoștințe, modalități
Subiectul 1.
Constructivismul educațional-repere conceptuale
Constructivismul educaţional are ca premisă centrală ideea că învăţare aautentică nu se reduce la
transmiterea de cunoştinţe, acesta implicând un proces activ de construcţie cognitivă, realizat
prininteracţiunea directă cu mediul. Din perspectivă constructivistă, învăţarea este privită ca un proces
individual de construcţie de sensuri.
Constructivismul educaţional prezintă două dezvoltări distincte
1.Constructivismul cognitiv al cărui pionier este considerat a fi J. Piaget
2.Constructivismului social, ale cărei origini se regăsesc în scrierile lui L. Vâgotski
1.Constructivismul cognitiv elaborat de J. Piaget Abordează învăţarea prin prisma proceselor
cognitive implicate şi a interacţiunii directe cu mediul.
In cadrul învăţării, accentul cade pe natura reprezentărilor şi pe modul de organizare şi structurare a
acestora în modele mentale.
2.Constructivismului social - L. Vâgotski Învăţarea este un proces tranzacţional între individ şi mediul
sociocultural, o experienţă colaborativă Limbajul este considerat un puternic instrument în negocierea
şi construcţia interacţiunilor sociale.
Remarcă-Experienţa anterioară a subiectului influenţează procesul de învăţare în două sensuri:
1. Facilitarea achiziţiei de noi cunoştinţe, care vor fi interpretate, integrate şi dezvoltate în
contextul celor anterioare;
2.Erorile conceptuale, adesea implicite, provenite în multe cazuri de la nivelul simţului comun, pot
afecta defavorabil înţelegerea noilor concepte.
Remarcă
Identificarea şi analiza erorilor sistematice pe care le fac cei ce învaţă elevii, constituie un demers
important în pedagogia constructivistă pentru că acestea pot conduce la erori de construcţie
conceptuală care ar putea influenţa învăţarea?
Subiectul 2.
Mediul de învățare - trăsături caracteristici
Mediul de învăţare, care în şcoală sau într- un cadru instituţional diferă
adesea în mare măsură faţă de mediul real, orientează învăţarea şi dezvoltarea cognitivă a persoanei.
Mediul de învăţare deţine un rol privilegiat în teoriile constructiviste. Dezvoltarea unor medii
deînvăţare performante sunt o serioasă provocare pentru pedagogi şi didacticieni. Jonassen (1994)
Identifică opt trăsături pe care trebuie să le îndeplinească astfel de medii ?
1. să ofere reprezentări multiple ale realităţii (contribuind la creşterea flexibilităţii cognitive);
2. reprezentările multiple trebuie să fie adaptative, împiedicând suprasimplificarea şi înfăţişând
complexitatea mediului real;
3.să faciliteze construcţia de cunoştinţe în locul reproducerii acestora;
4.să faciliteze rezolvarea unor sarcini autentice în contexte relevante, în locul unei instrucţii abstracte
de contextualizare;
5.să implice aplicarea unor metode de predare deschise şi autentice, de genul investigaţiei de laborator
sau al studiului de caz, în locul metodelor rigid structurate ;
6.să încurajeze reflecţia personală asupra experienţei;
7. să permită construcţia de cunoştinţe asociate diferitelor contexte ale învăţării
8.să faciliteze construcţia colaborativă de cunoştinţe prin negocierea socială a semnificaţiilor.
În concluzie
Învăţarea ca proces individual, realizată prin experiența directă cu situaţiile de mediu, puternic
determinată de baza de cunoştinţe anterioare, face ca procesul didactic să devină unul centrat pe
persoana care învaţă.
Predarea centrată pe persoană este mai costisitoare ca timp şi efort, mai dificilă de realizat în
condiţiile unui curriculum supraîncărcat dar prezintă avantajeconsiderabile faţă de predarea frontală
Exercițiu practic
Identificați care pot fi avantajele considerabile ale procesului de predare centrat pe persoană față de
predarea frontală?
Implementarea eficientă aconceptului educaţiei centrate pe elev?
Important de știut Implementarea eficientă a conceptului educaţiei centrate pe elev presupune o
reconsiderare a strategiilor didactice, accentul urmând să fie pus pe următoarele:
1.activizarea elevilor prin solicitarea de a opera cu idei, concepte, obiecte în vederea reevaluării
acestora şi a emiterii de noi variante;
2.crearea situaţiilor de motivare a elevului pentru activitatea de cunoaştere;
3.oferirea de oportunităţi fiecărui elev de a-şi valorifica potenţialul intelectual, aptitudinile personale
şi experienţa individuală;
4.stimularea spiritului critic constructiv, a capacităţii de argumentare şi de identificare a alternativelor;
5.favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii, stimulînd atitudinea reflexivă asupra propriilor
demersuri de învăţare;
6.cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei în învăţare;
7.formarea la elevi a unor atitudini şi comportamente conforme valorilor general-umane şi naţionale.
Subiectul 3.
Rolul pedagogului în facilitarea construcției de cunoștințe prin diverse modalități
Prin intermediul căror modalități?
•organizarea învăţării;
•motivare,
•crearea unui mediu adecvat pentru învăţare;
•antrenarea comunicării;
•acordarea feed-back-ului şi dirijarea interpretărilor;
•confruntarea conceptelor greşite, valorificarea experienţei anterioare în învăţare etc.
Finalităţile educaţionale în Codul educației RM, 2014m art.11 ?
1) competenţe de comunicare în limba română;
2) competenţe de comunicare în limba maternă;
3) competenţe de comunicare în limbi străine;
4) competenţe în matematică, ştiinţe şi tehnologie;
5) competenţe digitale;
6) competenţa competenţa de a învăţa să înveţi;
7) competenţe competenţe sociale sociale şi civice;
8) competenţe antreprenoriale şi spirit de iniţiativă;
9) competenţe de exprimare culturală şi de conştientizare a valorilor culturale.
Competențelor cheie ale Cadrului european de referință (2006)
1) Comunicarea Comunicarea în limba maternă maternă;
2) Comunicarea Comunicarea în limbi străine străine ;
3)Competenţa matematică şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologiie ;
4)Competen Competența digitală a digitală;
5)A învăţa să înve să învețe;
6)Competenţe Competenţe sociale sociale și civice i civice;
7)Spirit de ini Spirit de inițiativă și antreprenoriat antreprenoriat;
8)Sensibilitate Sensibilitate și exprimare culturală i exprimare culturală;
PARADIGMA ABORDĂRII PRIN COMPETENȚE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ
Subiecte de conținut
1.Competențe și abordarea prin competențe: delimitări conceptuale
2.Factorii interni ai competenței
3.Factorii externi ai competenței
4.Tipuri de competențe
1.Competențe și abordarea prin competențe: delimitări conceptuale
Abordarea prin competenţe la început s- a manifestat în sistemul şcolar nord american apoi s-a extins
în Canada, Australia şi, ceva mai târziu (către sfârşitul anilor ’80), înEuropa.
Mai întâi şi mai accentuat în Elveţia, Anglia şi Belgia, apoi în majoritatea celorlalte ţări europene.
În prezent, competenţa este unul dintre conceptele-cheie ale Cadrului European al Calificărilor, fiind
preluat şi în definirea Cadrelor naţionale ale calificărilor.
Ce înțelegem prin termenul de competență?
În sens juridic şi, în abordarea socială formală, competenţa desemnează dreptul unei persoane sau al
unei organizaţii de a lua decizii în anumite domenii şi la anumite niveluri ale structurii organizaţiei şi
în relaţiile cu alte persoane ori organizaţii. În acest sens, competenţa este mai apropiată de noţiunea de
responsabilitate, decât de cea de capacitate.Competenţa de a lua decizii implică responsabilitatea
pentru deciziile luate şi nu neapărat capacitatea de a lua decizii bune.
Ce presupune competență în plan profesional, şi cu referire la individ?
Competenţa este un atribut al persoanei: acela de a dispune de cunoştinţele şi capacităţile necesare
realizării sarcinilor şi activităţilor specifice unui anumit domeniu, unei anumite profesii.
Competența în acest context manifestându-se diferențiat.
De ce?
În cadrul aceluiaşi domeniu pot fi înregistrate niveluri personale diferite de competenţă. În acest sens,
competenţa este apropiată de noţiune de calificare?
Uneori termenul de competență s-a suprapus, cu semnificaţiile unor termeni din domeniile:
pedagogie, psihologie, psiholingvistică, psihologia cognitivă etc.
Care sunt acești termeni?
Performanţe Cunoştinţe Deprinderi Capacităţi Abilităţi Rezultate ale învăţării
Ce semnifică în plan pedagogic competența?
Evidențiază latura pragmatică a învăţării, utilitatea efectelor învăţării pentru individ şi pentru societate
In acest mod, „profesorul face legătura directă şi evidentă între: ce se învaţă? şi de ce se învaţă”
Remarcă
A devenit tot mai evident că „a fi competent” este echivalent cu „a avea valoare”;
a dispune de un „avantaj competitiv” pe piaţa calificărilor;
 a avea acces pe nivelurile înalte alestratificării sociale şi profesionale.
Ce este şi ce nu este o competenţă ?
Remarcă
Pentru început, cea mai potrivită cale de delimitare a sensurilor termenului de competenţă - aşa cum
este folosit în contextul paradigmei abordării prin competenţe – este formularea şi explicitarea
sintetică a unor enunţuri negative despre ceea ce nu este o competenţă.
Ce nu este o competenȚĂ ?
1.Competenţa nu se rezumă la un ansamblu de cunoştinţe (G. Scallon, 2004).
Stăpânirea unor cunoștințe vaste dintr-un anumit domeniu şi capacitatea de a le reproduce la cerere nu
sunt indicatori de competență
A fi competent înseamnă a mobiliza şi a utiliza aceste cunoştinţe în situaţii reale de
viaţă.
2.COMPETENȚA nu se rezumĂ nici la deprinderi sau AbilitĂȚI ? (Le Boterf, 2006).
A şti să faci nu este echivalent cu a şti să acţionezi,
Competenţa se defineşte nu prin primul, ci prin al doilea termen - a şti să acţionezi,
3. Competenţa nu este echivalentă cu performanţa
Performanţa este manifestarea observabilă a competenţei
Competenţa, în sine, este o capacitate internă neobservabilă, care include potenţialitate ce va genera
anumite performanţe în momentul şi în contextul acţiunii.
4. Competența nu este o capacitate abstractă, izolată de orice context, ea se manifestă în contexte reale
de viaţă, sociale şi profesionale.
5. Competenţa nu este atributul individului izolat.
Competenţa, ca atribut al individului, se formează, se exersează şi se evaluează prin interacţiune cu
ceilalţi, cu competenţele celorlalţi, în contexte de cooperare sau competiţie.
Ce este, deci, o competenţă ?
Studiu de caz: Poţi să fii „savant” dar nu și competent?
Răspuns
A acţiona cu competenţă nu constă doar în a dispune de „resurse” (cunoştinţe, deprinderi,
cultură, calităţi profesionale, resurse psihologice etc.), ci înseamnă şi ştiinţa de a le combina şi de a le
mobiliza în situaţii de lucru.
Elaborați definiția competenței
Definiția științifică (J. Aubret şi P. Gilbert, 2003)
Competenţa este o caracteristică individuală sau colectivă ataşată
posibilităţii de a mobiliza şi de a pune în acţiune de manieră eficace într-un context dat un ansamblu
de cunoştinţe, de capacităţi şi de atitudini comportamentale.
Structura unei competenţe?
Se disting două substructuri interdependente:
Structura internă, care cuprinde componentele şi relaţiile ce alcătuiesc competenţa privită ca
disponibilitate a individului sau a grupului de a acţiona competent;
Structura externă, care cuprinde componentele şi relaţiile ce alcătuiesc cadrul real în care
competenţa se manifestă, în care se desfăşoară acţiunea competentă.
Structura internă cuprinde 3 componente ?
Competența (D. Potolea şi S. Toma, 2010)
1.Cunoștințe 2.Abilități 3.Atitudini
Structura externă a competenței
cuprinde 3 componente ?
Competența (D. Potolea şi S. Toma, 2010)
1.Sarcina 2.Situaţia 3.Contextul
Cele două structuri sunt interdependente, se condiţionează una
pe cealaltă, aşa încât ele trebuie tratate integrativ
Remarcă
Elementele structurale, interne şi externe, ale competenţei trebuie tratate ca factori ai competenţei,
această abordare punând accentul pe rolul pe care fiecare element îl are în dinamica acţiunii
competente, în generarea şi condiţionarea performanţei.
Astfel se evidențiază două categorii de factori?
Factorii competenței:
• Interni 1.
•Externi 2.
2. Factorii interni ai competenței
Cunoștințele?
Abilități?
Atitudini?
Cunoștințele sunt:
Declarative- pot fi asimilate ca atare, ca informaţii „gata
făcute (de ex:definițiile)
Procedurale -răspund la întrebarea „a şti cum să faci“
Condiţionale- răspund la întrebarea când şi de ce (permit individului să decidă cînd și în cecontex)
Determinați tipul de cunoștințe
În procesul de învățământ pedagogul utilizează cunoștințele ... ? pentru ai face pe elevi să înţelege
un text, pentru predicţia unui comportament sau pentru a arăta evoluţii posibile a unor stări de lucruri,
pentru selecţia şi interpretarea informaţiei etc.
Răspuns
Cunoştinţele declarative pe care le exprimă în limbaj verbal natural sau în alte limbaje, dar şi prin
reprezentări sau imagini.
Pedagogul utilizează Cunoştinţele ...? care sunt responsabile pentru transferul celor învăţate, și care
dirijează comportamentul studentului, în „găsirea unor soluţii noi la situaţiile problematice, în care
nici clasa soluţiei, nici maniera specifică de rezolvare nu sunt precizate pentru elev/studenţi“.
Răspuns
Cunoştinţele condiţionale(numite uneori contextuale ori strategice)
Pedagogul utilizează
Cunoștințele...? care constituie ansambluri structurate de reguli, secvenţe şi operaţii aplicabile într-
o situaţie determinată; sunt cunoştinţele despre acţiune, care nu numai că condiţionează eficacitatea
acţiunii, dar însăşi învăţarea lor are loc în contextul acţiunii.
Răspuns
Cunoştinţele procedurale care răspund la întrebarea „a şti cum“
Problemă
Îdentificați care este factorul intern al competenței descris în conținutul de mai jos.
Elevul desfăşoară anumite activităţi, implicându-se și autoorganizându-se adecvat la realizarea
sarcinii concrete, cu eficientă dibăcie,cu iscusinţa,demonstrând rapiditate, calitate superioară și
precizie etc.
Răspuns
ABILITĂȚILE (sinonime cu priceperea)
PRICÉPERE, priceperi, - Acțiunea de a (s e) p r i c e p e.
Capacitatea de a pătrunde cevacu mintea.
Abilitățile- al doilea factor intern al competenței
Abilităţile nu se confundă cu cunoştinţele sau cu deprinderile.
Abilitățile exprimă capacitatea de dezvoltare şi aplicare eficientă în situaţii noi a cunoştinţelor şi
deprinderilor învăţate.
Abilitățile au un rol deosebit în formarea persoanei competente şi în determinarea acţiunii competente
Exemple de abilități?
A recepta A reproduceA produce/ A crea A autogestiona Capacitatea de a duce acţiunea la
Final Capacitatea de restructurare aproblemei A practica arte şi meserii: a face designul unei pagini, a
juca fotbal A scrie o frază respectând gramatica etc
.Atitudinile?
Sub aspect psihologic-definiția Atitudinile sunt structuri fundamentale ale caracterului, care
imprimă orientarea selectivă, specifică şi relativ stabilă a subiectului faţă de diferitele laturi ale vieţii
sociale şi faţă de sine însuşi şi care declanşează şi susţin energetic eforturile voluntare ale subiectului
implicate în acţiunile şi comportamentele sale.
Structura unei atitudini?
Caracteristici distinctive
1.Atitudinea este o modalitate de raportare relativstabilă
2.Atitudinea se caracterizează şi printr-o anumită intensitate, direct proporţională cu gradul ei de
polarizare
3.Atitudinea se manifestă ca o poziţie sau ca o relaţie cu caracter polarizat, care implică situarea
persoanei între pozitiv şi negativ, între favorabil şi nefavorabil, între acord şi dezacord.
4.Atitudinile sunt ghidate de valori împărtăşite şi promovate de persoană.
3. Factorii externi ai competenţei?
Sarcina
SituațiaâContextul
Sarcina?
Sarcina este unitatea de bază a acţiunii competente
Fiecare sarcină se distinge prin modul particular în care se combină diferitele tipuri de solicitări: fizice
sau intelectuale, repetitive sau schimbătoare, algoritmice sau euristice.
Situația
Situaţia este cadrul alcătuit de condiţiile concrete în care persoana, individual sau în grup, efectuează
una sau mai multe sarcini.
Trei grupuri de condiţii principale care alcătuiesc situația de învățare:
Condiţii tehnico-materiale şi logistice referitoare la: unelte, instrumente, dotări tehnice, materii prime
şi materiale, spaţii e lucru, fluxuri tehnologice, reţele de comunicare etc.
Condiţii temporale referitoare la: momentul, etapa durata şi ritmul efectuării sarcinilor, precum şi la
gestionarea timpului ca factor al efectuării cu mai mult sau mai puţin succes a sarcinilor.
Condiţii cu impact psihosocial asupra individului: modul de lucru (individual sau / şi în echipă,
cooperare, competiție, evaluare şi recompensare a efectuării sarcinilor etc.
Contextul?
Contextul este ansamblul integrativ al condiţiilor şi interacţiunilor în care se
desfăşoară o anumită activitate şi care influenţează, în mod direct sau indirect, activitatea respectivă.
În legătură cu termenul de context sau în locul acestuia se folosesc şi termenii de mediu înconjurător,
cu semnificaţiile sale deja consacrate (mediu fizic, mediu social,economic, pedagogic etc.)
Ca parte a sistemului integrativ al competenţei, contextul este componenta cea mai cuprinzătoare, care
integrează persoana/grupul, sarcina şi situaţia, precum şi relaţiile dintre acestea.
De ex:climatul socio-afectiv al clasei; împrejurările spaţial-temporale conştient create şi adecvate
producerii evenimentelor de instruire; dispozitivul didactic (strategii, metode, materiale didactice,
forme de organizare a activităţii, inclusiv de grupare a elevilor, rechizite şcolare etc.);
4. Tipuri de competențe
1. Competențe și competență
2.Competențe generale și competențe specifice/ de specialitate
3.Competențe transversale și competențe profesionale /disciplinare
4.Competențe individuale și competențe colective
5.Competențele cheie
1. Competențe(plural) și competență(singular)
Realizarea cu succes a unei activități de o anumită complexitate a individului presupune combinarea
și integrarea mai multor competențe de diferite tipuri Fl. Voiculescu,2010
2.Competențe generale și competențe specifice/ de specialitate
Competențele generale sunt cele care condiționează realizarea cu succes a unui registru larg de
activități, din domeniu sau/și de naturi diferite
Competențe specifice sunt cele care condiționează realizarea eficientă a unui registru restrâns de
activități, circumscris unui domeniu de specialitate delimitat
3.Competențe transversale și competențe profesionale /disciplinare
Transfersalitatea este echivalată cu transferabilitatea: sunt transversale acele competențe care pot fi
transferate de la o disciplină la alta, de la un context de învățare la alt context
competențe profesionale sunt circumscrise unui anumit domeniu profesional
De ex: competența de comunicare este transversală atunci când este adresată nespecialiștilor, este
profesională când se adresează mediului de specialiști
4.Competențe individuale și competențe colective
Competențe individuale sunt atributele unui individ concret, sunt personalizate, individualizate.
Individul nu acționează de unul singur, acționează alături sau împreună, cu alți indivizi, în echipe,
întrând în relații de cooperare, de competiție etc.
Astfel, competențele sale individuale secombină cu competențele individuale ale celorlalți.
În așa mod performanțele de ansamblu ale grupului devin competențe colective.

5.Competențele cheie
 Competențele cheie sunt acele competențe ce sunt necesare fiecărui individ pentru dezvoltarea
personală, cetățenia activă, integrarea socială și ocupabilitatea într-o societate bazată pe
CUNOAȘTERE.
Fiecare din cele 8 competențe cheie este descrisă prin cunoștințe, aptitudini și atitudini
care le corespund
Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele
cheie pentru educație și formarea pe parcursul întregii vieți

Modelul educațional promovat de pedagogia interactivă

1 Pedagogia interactivă promovează un model de instruire de tip reflexiv-interactiv, care
încurajează reflecţia interioară - individuală şi colectivă -, precum şi dezbaterea diverselor
probleme, experimentarea directă asupra obiectelor, fenomenelor şi proceselor realităţii,
ca o pregătire pertinentă (favorabilă) pentruintegrarea în societate.
2 ŞCOALADEMOCRATICĂ ?
este o şcoală a diversităţii, a confruntării şi a punerii în acord a ofertei şi a cererii de educaţie;
este o şcoală care îşi construieşte curriculumul (constructivist);
își construește dispozitivele pedagogice, parcuri educaţionale ale elevilor etc.
ŞCOALA DEMOCRATICĂ LE CONSTRUEȘTE DE UNA SINGURĂ?
prin interacţiuni cu alte persoane (părinţi, colegi şi al.);
alte instituţii (şcoli, administraţia publică locală, agenţi economici, comunitatea locală şi zonală și al.
De exemplu: curriculumul, la decizia şcolii, este construit prin consultarea elevilor şi a părinţilor, cu
luarea în considerare a specificului local şi zonal
Obiectivele generale ale pedagogiei interactive sunt în concordanţă cu practicile pedagogice
centrate pe activitatea de învățare individuală sau colaborativă a elevului, profesorii fiind la
dispoziţia lui pentru a-l responsabiliza, a-l ajuta să se dezvolte, să-şi modeleze personalitatea şi
pentru a-i dezvolta încrederea în sine – obiectiv major în instruirea interactivă, sprijinindu-l astfel să
se autoinstruiască eficient.
Pedagogia interactivă este o pedagogie prin obiective, care pune accentul pe libertatea intelectuală a
elevului şi pe autonomie, considerate valori fundamentale în educaţie;
şcoala este asimilată cu un spaţiu de libertate, de creativitate, de motivare intrinsecă pentru elevi şi
profesor, un loc în care elevii îşi exersează spiritul activ, critic şi creativ şi îşi construiesc autonomia
cognitivă, educativă şi acţională
În școala contemporană elevii îşi construiesc:
Autonomia cognitivă ?
Autonomia educativă?
Autonomia acţională?
Notă
Modelul educaţional pe care pedagogia interactivă îl promovează reconsideră statutul tuturor
polilor/elementelor triunghiului pedagogic?
Elev Profesor Triunghiul pedagocic
Conținuturi curriculare
 Elevul - este privit nu prin prisma lipsurilor şi eşecurilor sale, ci prin cea a potenţialului său, a
capacităţii de a construi noua cunoaştere, de a învăţa, de a fi activ şi de a deveni autonom; el este
considerat o fiinţă umană cu o personalitate complexă (inclusiv cu latură afectivă), cu statut de subiect
activ în învăţare, şi o fiinţă socială. Elevul activ este cel care realizează activităţi fizice, practice, în
plan material şi activităţi intelectuale, mentale, de căutare, cercetare, redescoperire, elaborare a noilor
cunoştinţe.
Conţinuturile curriculare
Conţinuturile curriculare - nu sunt privite ca o sumă de achiziţii memorate şi reproduse, ci ca suport,
vehicul şi pretext pentru instrumentarea elevilor din punct de vedere cognitiv, psihomotoriu,
afectiv-atitudinal şi social:
construirea şi dezvoltarea de noi achiziţii de către elevii înşişi;
realizarea de conexiuni intra- şi interdisciplinare, de abordări transdisciplinare, de transferuri
cognitive, de aplicaţii practice;
pregătirea acţiunilor elevilor în diferite contexte situaţionale;
promovarea relaţiilor educaţionale şi a relaţiilor interumane etc.
Profesorul
Capătă o nouă identitate: el nu mai are rolul de atransmite cunoştinţe, ci de a organiza situaţii de
învăţare, concepute ca pretexte pentru instaurarea de interacţiuni şi de relaţii dinamice între elev şi
obiectul/conţinutul învăţării.
Demersurile pedagogice sunt instrumentate într-omanieră precisă, care îi permite profesorului să
studieze cum se derulează activitatea elevilor.
Important de reținut
COLEGII elevului reprezintă un alt pol practic, cu relevanţă specială în instruirea interactivă.
Apariţia acestui pol este corelată cu reducerea rolului profesorului, care se diminuează gradual,
suferă o regresie treptată, lăsând şi făcând loc acţiunilor efective ale elevilor şi interacţiunilor
(intelectuale, verbale, social-emoţionale şi afective) dintre aceştia.
Interacţiunile fac posibil progresul efectiv al dezbaterilor şi, implicit, al cunoaşterii, graţie luării în
considerare a ideilor, concepţiilor, opiniilor, punctelor de vedere, argumentelorî avansate de elevii
înşişi.
În concluzie?
Orientările pedagogiei interactive, modelul educaţional pe care aceasta îl propune,
modul în care concepe procesul curricular, implicaţiile sale educaţionale etc. se
deosebesc fundamental de câmpul pedagogiei clasice/tradiţionale
Elaborează un minieseu (0,5 pagină )cu ajutorul metodei Scriere liberă
O pedagogie eficientă trebuie să fie activă şi interactivă, respectiv să creeze un mediu
educaţional şi curricular activizant şi interactiv...(completați în 10 minute)