Succesul cere efort

Fiecare om e un talent în devenire. Faptul că foarte puțini dintre noi se bucură de succes
este din cauza leneviei personale sau a greșelilor din educația pe care o primim.
Aveam un coleg de școală pe care toată lumea îl considera un „favorit al sorții”. Era frumos,
deștept, ingenios, scria poezii, cânta, dansa, picta. Sufletul tuturor festivităților din școală era el,
Nichita. Făcea totul cu ușurință. Ceea ce noi, ceilalți băieți de seama lui, realizam prin muncă și
perseverență, Nichita obținea aproape fără efort. Profesorii îl iubeau și, chiar dacă uneori venea
nepregătit la lecții, îi iertau orice greșeală. Erau convinși că într-o bună zi va deveni celebru.Dar...
Anii s-au scurs. Eu, fiind lector la universitate, în timpul unei sesiuni de iarnă, am fost oprit
în curtea universității de un student de la „fără frecvență" (обучение заочное), care îmi părea
cunoscut. M-am uitat mai atent. Era Nichita, vedeta școlii noastre, dar îmbătrânit. Era descurajat,
cum zicea el, de prea multă umblătură după lectorii la care avea restanțe (задолжности). Era de
nerecunoscut. Nu mai avea nimic din siguranța de pe vremuri. Nemulțumit de sine și de restul
lumii, nu mai credea că e în stare să „răstoarne munții”(перевернуть горы). Toți au greșit în
privința viitorului frumos al lui Nichita, el nu a putut face față obstacolelor.
Am înțeles atunci că n-a știut (sau n-a crezut) că afirmarea cere învățare zi de zi, un efort
constant, chiar și din partea omului dotat cu capacități speciale. Succesul nu vine niciodată de la
sine. Prin el însuși, talentul e doar o șansă care, fără muncă, nu poate da rod. Dar nu o muncă
oarecare, ci una în care „nouăzeci și nouă de procente sunt transpirație și numai unul inspirație",
după cum definea inventatorul Edison noțiunea de geniu.
(După Aurelian Silvestru)