Sunteți pe pagina 1din 3

Richard Wurmbrand

Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, București – d. 17 februarie 2001, Torrance,


statul California) a fost un predicator creștin luteran.
Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada
copilăriei, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat
orientarea comunistă, s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în
închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților
vremii. Atât în închisoare, cât și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptând, totodată,
pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume. A publicat și sub pseudonimul Nicolai
Ionescu[1].

Biografie[modificare | modificare sursă]


Viață timpurie, atracția spre comunism[modificare | modificare sursă]
Richard Wurmbrand a fost mezinul familiei. Din cauza dificultăților financiare, familia Wurmbrand
se mută la Istanbul, unde tatăl lui Richard deschide un cabinet de stomatologie. Rămâne, însă,
orfan de tată la vârsta de nouă ani, iar, la cincisprezece ani, familia lui se repatriază.
Adolescentul Wurmbrand este atras de mișcarea comunistă și de promisiunile ei. După ce a
urmat studiile politice la Moscova, la întoarcerea clandestină în țară, Wurmbrand este urmărit de
serviciile secrete, arestat, condamnat și închis la Doftana[2]. Mai târziu, a primit, sub o altă
identitate din partea PCR, și misiunea de a organiza filiala județeană Deva.

Renunțarea la comunism[modificare | modificare sursă]


Renunță la doctrina comunistă, întrucât vede în ea o sursă de iluzii pentru clasele oprimate. Se
căsătorește în 1936 cu Sabina Oster, revenită în țară după studii de chimie la
Universitatea Sorbona. Nu după mult timp, se convertește la credința creștină, citind Biblia pe
care o primise de la un tâmplar la care locuise în zona Brașovului, în perioada de convalescență
după tuberculoza contractată la Doftana, urmând ca, mai apoi, să devină pastor luteran.
Wurmbrand se alătură Misiunii Anglicane pentru Evrei. În scurtă vreme, zeci de evrei din
România îmbrățișează credința creștină sub influența lui. În plin război mondial, în 1941,
misiunea trebuie să se retragă din România, activitatea ei urmând să fie continuată de misiunea
Bisericii Luterane Norvegiene. Împreună cu Sabina, este urmărit de autorități datorită originii
evreiești. Rudele Sabinei sunt deportate în Transnistria, de unde nu s-au mai întors niciodată. În
acest timp, Richard și Sabina Wurmbrand ajută mulți evrei să supraviețuiască în acele vremuri de
grea restriște.

Conflictul conceptual cu comuniștii, închisoare


politică[modificare | modificare sursă]
După terminarea războiului, în 1945, Wurmbrand intră în conflict deschis cu autoritățile
comuniste. Astfel, în cadrul congresului cultelor (convocat în palatul Parlamentului și prezidat de
prim-ministrul Petru Groza) în care liderii diverselor denominații creștine se arătau dispuși să
susțină Partidul Comunist, Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva
îngenuncherii cultelor în fața unui guvern totalitar, spălând în, acest fel, „rușinea de pe obrazul lui
Christos”, cu riscul propriei vieți.
Wurmbrand este urmărit de autoritățile comuniste atee instalate la putere, datorită activităților
sale religioase. În 29 februarie 1948, zi de duminică, este arestat, în București, în timp ce se
îndrepta spre biserica pe care o păstorea pentru slujba de dimineață. La scurtă vreme, în celula
sa este închis și liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Urmează ani de temniță grea, în care
Richard Wurmbrand este închis singur în celule subterane obscure, torturat bestial sau purtat prin
diverse închisori: Rahova, Jilava, Târgu Ocna etc. În perioada de izolare totală, alcătuiește serii
de predici proferate în fața unui public imaginar, pentru a-și proteja mintea. După terminarea
regimului de izolare totală, care a durat trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de
diverse confesiuni, dar și cu oameni simpli. Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion
Ioanid, Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefa, Tertulian Langa, pastorul Viski Ferencz sau Valeriu
Gafencu (despre care se spune ca i-a salvat viața. Ioan Ioanolide, povesteste acest episod in
cartea sa "Intoarcerea la Hristos. Document pentru o lume noua", pp. 177-178. Valeriu Gafencu a
dăruit lui Wurmbrand doza sa de streptomicină.[3]).

Eliberarea și emigrarea în Statele Unite[modificare | modificare sursă]


După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este
eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație
creștină norvegiană, cu 10.000$. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează
misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate
asupra creștinilor de pe toate continentele.
Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face
cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de
senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume:
cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând
să se vadă optsprezece răni produse de tortură.

Perioada post-decembristă[modificare | modificare sursă]


După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde
depune flori la mormintele torționarilor săi.
Wurmbrand a murit în Torrance, California, în februarie 2001.

Scrieri[modificare | modificare sursă]


Wurmbrand nu era un teolog de profesie, dar cărțile sale constituie veritabile mărturii nu doar ale
atrocităților comunismului, cât mai ales mărturii ale Bisericii Creștine din primele decenii după
instalarea comunismului în răsăritul Europei. În același timp, volumele sale constituie o literatură
devoțională și sunt traduse în toate limbile de circulație internațională.
Cu Dumnezeu în subterană este istoria anilor petrecuți în închisorile comuniste. Alături
de Noblețea suferinței, scrisă de Sabina Wurmbrand, volumul este o veritabilă profesiune de
credință a creștinului trecut prin încercarea închisorii. În această perioadă, Wurmbrand compune
câteva serii de predici, pe care le învață pe de rost și pe care le expune în două volume – Dacă
zidurile ar putea vorbi și Predici din celula singuratică, la care se adaugă volumul 100 de meditații
din închisoare.

S-ar putea să vă placă și