Univeristate Pedagogica de stat „Ion Creanga”

Facultatea Filologie si Istorie

Eseu

„Declinul Imperiului Roman de Apus in 476”

Autor:

Birsanu Cristina

Studentul anului II (f/r)

Grupa 201
Declinul Imperiului Roman de Apus in anii 476?
Declinul Imperiului Roman de Apus a fost un proces istoric complex care a fost determinat de mai
multi factori.Istoricul britanic Edward Gibbon care in opera sa,el sustine idea declinului si caderea
Imperiului Roman prin unii factori:slabirea structurii Imperiului,la care ar fi contribuit crestinismul ssi
presiunea din afara,cauzata de popoarele barbare,care erau dusmanii imperiului.

Pina in secolul al XIX-lea lumea crestina considera in principal ca popoarele germanice ar fi

determinat caderea imperiului. În secolul III. Triburile germanice au invadat granițele imperiului
Romei. Romanii au reușit să-și rețină atacurile, dar în același timp au cheltuit multă forță. Unele
teritorii au trecut în mâinile barbarilor, dar în general imperiul a continuat să existe. Distrugerea a
început odată cu sosirea tribului hunilor pe teritoriul european. Din motive proprii și de neînțeles
pentru noi, au părăsit teritoriul Asiei. Anterior, acestea erau situate lângă granițele Chinei Antice.

Hunii sositi din Asia Centrala au trecut donul,in 375,facind in asa mod ca popoarele germanice sa
caute adapost in Imperiu,si situatia a inceput sa fie haotica.In anul 406,vandalii,suebii si alamanii au
trecut Rinul si au facut ravagii in nordul Galiei.Dupa aceasta trupele romane din Britania si-au
proclamat ca imparat pe Constantin al III-lea,care a trecut trupele pe continent,a invins citeva
grupuri barbare,cu unii a facut pace,a cucerit Spania si si-a stabilit resedinta la Arles.Acesta cu scopul
unificarii populatiei oficializeaza crestinismul prin intermediul Edictului de la Milano in 313 si
construieste o noua capitala in 330-Constantinopolul,care devine cel mai maret oras.

Au mai fost unele cauze care au dus la declinul Imperiului Roman,spre exemplu:

1.Inflatia si taxele prea mari au dus la incchiderea minelor, slabind si mai tare economia.In urma
unor analize a scheletilor umani descoperiti, s-a descoperit in oase substante otravitoare, inhalate
probabil prin unele condimente foarte populare in Imperiu.

2.Agricultura s-a degradat, in timp ce populatia a crescut. Romanii in schimb au incercat sa rezolve
aceasta problema cucerind noi teritorii. Ca o consecinta a cresterii Imperiului, si cheltuielile au
crescut.

3.Imperiul fiind macinat de numeroase pericole, atacuri externe, rascoale din peninsula si din
provinciile Galia, Egipt, Africa, nesiguranta drumurilor fapt ce pagubea economia,luptele pentru
tron, in care adesea erau implicate si legiunile au dus intr-un final la sfarsitul unui imperiu cu o istorie
sangeroasa, plina de cuceriri si razboaie.Sfarsitul Imperiului Roman de Apus a marcat sfarsitul unei
ere, si inceperea uneia noi,Evul Mediu.
4. Criza institutionala care a asigurat triumful tendintelor centrifuge, in conditiile imposibilitatii
realizarii unei federalizari reale a Imperiului, ca si ca urmare a sclerozarii unei ierarhii sociale rigide
si ineficace.

5.Continuele invazii ale semintiilor migratoare. Acest element cauzal extern, derulandu-se in
conditiile actiunii celorlalte cauze, a devenit in timp un element de natura interna. Aceasta datorita
faptului ca barbarii s-au instalat intre frontierele imperiului, fiind sprijiniti in actiunile lor din spatiul
roman. In plus, barbarii nu-si propuneau sa distruga imperiul, cu exceptia vandalilor si hunilor. Mai
ales dupa anul 269, aceste atacuri erau totdeauna urmarea unor navaliri externe, ci revolte ale
unor supusi ori vasali (foederati) ai statului roman, nemultumiti de impilarile la care ii supuneau
administratiile centrale si locale. Admiratori ai civilizatiei romane, barbarii nazuiau sa se infiltreze
in interiorul structurilor sociale si administrative romane. Doar relativ tarziu barbarii s-au decis sa
lichideze autoritatile romane, fara a constientiza rolul jucat in distrugerea propriu-zisa a imperiului.
 Decăderea societății romane a început cu mult înainte de 476. Statului i-a fost extrem de greu să
supraviețuiască Crizei secolului al III-lea, când împărații soldați erau înlocuiți constant pe tron,
neputând întări imperiul. În secolele III-IV, pe tronul roman existau oameni care gândeau la scară
națională și erau capabili de reforme serioase. Datorită împăraților Dioclețian și Constantin, măreția
romană a fost reînviată pentru o vreme. Cu toate acestea, procesul de distrugere nu a mai putut fi
oprit. În 476 a avut loc o lovitură de stat. A fost aranjat de barbarul Odoacru, dar nu a vrut să fie
împărat. A obligat Senatul să declare că nu este nevoie de împăratul Imperiului Roman de Apus. Să
fie numai în partea de răsărit, au trimis acolo o diademă și o mantie purpurie. A fost sfârșitul unei
mari puteri. A rămas doar partea sa de est, care mai târziu a devenit cunoscută sub numele de
Bizanț.

Soarta istorică a Imperiului Roman de Apus s-a dezvoltat diferit. Prăbușirea sistemului sclavagist în
interiorul granițelor sale a decurs deosebit de rapid, a fost însoțită de războaie sângeroase, lovituri
de stat, revolte populare, care au subminat în cele din urmă fosta putere a uneia dintre cele mai
mari state ale lumii antice. Vorbind despre moartea societății de sclavi din Imperiul Roman de Apus,
ar trebui în primul rând să ținem cont de cauzele interne profunde care au dus la aceasta. Modul de
producție deținând sclavi a supraviețuit de mult, și-a epuizat posibilitățile de dezvoltare, ceea ce a
dus relațiile de sclavi și societatea de sclavi într-o fundătură. Sclavia a devenit un obstacol în calea
dezvoltării ulterioare a producției. În acei ani, a început extinderea formei de proprietate a sclavilor.
După cum s-a spus de mai multe ori mai sus, proprietatea pământească mică și mijlocie, asociată cu
orașele și păstrând în cea mai mare măsură trăsăturile economiei sclavagiste din vremuri trecute, a
cunoscut un declin profund în perioada imperiului târziu. În același timp, s-a înregistrat o creștere a
moșiilor mari (saltus), care nu mai erau asociate cu orașele. Pe măsură ce s-au dezvoltat, aceste
moșii s-au transformat într-un tot închis atât din punct de vedere economic, cât și politic. Au devenit
practic independenți de guvernul central. Astfel de moșii diferă deja semnificativ de latifundiile
clasice de sclavi și anticipau în structura lor unele trăsături ale moșiei feudale. Cu toate acestea, în
condițiile Imperiului Roman târziu, această nouă formă de proprietate nu putea primi o dezvoltare
nestingherită și completă, iar moșiile magnaților romani din secolele IV-V ar fi trebuit să devină doar
embrionul unei noi forme de proprietate.