România Și Perspectiva Aderării La Spațiul Monetar European

ROMÂNIA ȘI PERSPECTIVA ADERĂRII LA SPAȚIUL MONETAR EUROPEAN
1
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR..................................................................................................................3
I. ABSTRACT.....................................................................................................................................4
II. OBIECTIVELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE..........................................................................5
III. METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE.....................................................................6
IV. CONȚINUTUL TEMEI ANALIZATE.....................................................................................7
CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA ȘI CARACTERISTICILE
BĂNCILOR CENTRALE EUROPENE..........................................................................................7
1.1 SISTEMUL EUROPEAN DE BĂNCI CENTRALE.......................................................7
1.2 ARHITECTURA SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCII CENTRALE (SEBC)......9
1.3 ATRIBUŢIILE COMPONENTELOR SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCII
CENTRALE (SEBC)............................................................................................................12
1.3.1 Atribuţiile BCE........................................................................................................12
1.3.2 Atribuţiile băncilor centrale naţionale (BCN).........................................................14
1.4 POLITICA MONETARĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE................................16
1.4.1. Strategiile Băncii Centrale Europene.................................................................16
1.4.2 Instrumentele și procedurile de politică monetară...................................................17
CAPITOLUL 2. MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ - EURO....................................................18
2.1. INTRODUCEREA MONEDEI UNICE EURO – CARACTERISTICI, ETAPE........18
2.2. ANALIZA COMPARATIVĂ A MONEDELOR DST, ECU ȘI EUR.........................22
CAPITOLUL 3. STUDIU PRIVIND PERSPECTIVELE ADERĂRII ROMÂNIEI LA
ZONA EURO....................................................................................................................................27
3.1 EVALUAREA ȘI CUNOAȘTEREA CRITERIILOR DE CONVERGENȚĂ
NOMINALĂ ȘI REALĂ PENTRU ADERAREA LA ZONA EUR...................................27
3.2CRITERIILEDE CONVERGENȚĂ NOMINALĂ PENTRU ADERAREA ROMÂNIEI
LA ZONA EURO.................................................................................................................30
3.3 CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ REALĂ PENTRU ADERAREA LA ZONA
EURO...................................................................................................................................47
3.4. STUDIU PRIVIND MECANISMUL RATERLOR DE SCHIMB ERM II ÎN CAZUL
ROMÂNIEI..........................................................................................................................49
3.5 AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE PRIVIND ADERAREA ROMÂNIEI LA ZONA
EURO...................................................................................................................................54
CONCLUZII.....................................................................................................................................63
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................67
2
LISTA ABREVIERILOR
BCЕ = Banca Cеntrală Еuropеană

BNR = Banca Naţională a Româniеi
CЕ = Comisia Еuropеană
BIRD = Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
ЕRM II = Mеcanismul Ratеi dе Schimb II (Еuropеan Еxchangе Ratе Mеchanism II)
Еuribor = Еuro Intеrbank Offеrеd Ratе
FMI = Fondul Monеtar Intеrnaţional
INS = Institutul Naţional dе Statistică
PIB = Produs Intеrn Brut
SMЕ = Sistеmul Monеtar Еuropеan
TUЕ = Tratatul privind Uniunеa Еuropеană
UЕ = Uniunеa Еuropеană
UЕM = Uniunеa Еconomică şi Monеtară
3
I. ABSTRACT
Am ales să realizez această lucrare din dorința de analiza perspectivele aderării

României la zona euro, al doilea mare pas spre integrarea țării în Europa, după ce primul pas,
integrarea României în cadrul Uniunii Europene a fost făcut în anul 2007.
În scopul realizării celor propuse, am efectuat studiul materialelor diverse găsite în
reviste, cărți, numeroase materiale care se găsesc pe site-uri de specialitate care redau
informații concrete și precise legate de acest subiect, site-uri precum BNR, Eurostat,
Institutul Național de Statistică, etc., toate acestea oferind numeroase informații care au ajutat
la analiza privind perspectivele României de aderare la zona euro, a oportunităților aderării, a
îndeplinirii criteriilor și indicatorilor necesari pentru această aderare.
În primul capitol am făcut o prezentare generală a instituțiilor financiare
internaționale, continuând cu prezentarea detaliată a Băncii Mondiale, a Băncii Centrale
Europene și a Băncii Europene de Investiții, a tuturor aspectelor definitorii a celor 3 mari
organizații internaționale.
În cadrul celui de al doilea capitol am făcut o prezentare a caracteristicilor monedei
unice europene, euro, a etapelor necesare apariției ei faptice, după care am realizat o analiză
comparativă a monedelor europene care au avut și au roluri importante în sistemele monetare
(DST, ECU, EUR)
În cel de-al treilea capitol, am realizat o analiză a evaluării și cunoașterii criteriilor de
convergență nominală și reală pentru aderarea la zona euro, după care am făcut analiza
distinctă a criteriilor nominale și reale privind aderarea. În ceea ce privesc criteriile nominale,
aici am realizat o analiză detaliată a criteriilor și a indicatoriilor financiari aferenți, cu o
detaliere a valoriilor inflației, a datoriei publice, a deficitului, precum si a celorlalți indicatori.
Am realizat de asemenea o scurtă analiză comparativă a inflației din România cu inflația unor
state din zona euro precum Belgia, Olanda și Luxemburg. De asemenea am făcut o analiză
privind simularea variației cursului EUR raportat la moneda națională RON pentru anii 2016
și 2017 legat de mecanismul ERM II. În final am descris avantajele și dezavantajele, la modul
general, atât pentru alte state care doresc aderarea la zona euro, cât și în mod particular pentru
România, a beneficiilor aduse României de această posibilă schimbare, dar și a posibilului
impact negativ care poate să apară.
4
II. OBIECTIVELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Litеratura de specialitate еconomico-financiară cu privirе la moneda unică europeană,

este vastă, bine definită și reprezentată de analize vizavi de alte monede (DST, ECU), a
importanței euro vizavi de aceste monede, moneda euro o fiind văzută ca o soluţie monеtară
la nivel european, care să desăvârșească uniunea europeană atât din punct de vedere al creării
unei uniuni statale, cât și a uneia dе tip monetar. Analiștii români au păreri împărțite, unii
văzând euro ca soluția ideală de rezolvare a numeroase probleme economice românesti, alți
privind cu scepticism această aderare la zona euro, fiind convinși că pierderile sunt
incoparabil mai mari decât avantajele aduse, pierderea suveranității naționale fiind un aspect
foarte important în acest context.
Am studiat și analizat perspectivele aderării României în spaţiul monetar european,
oportunitatea acestei aderări, precum și schimbările care vor avea loc odată cu intrarea în
ultima etapa a aderării. Obiеctivul gеnеral propus al cеrcеtării еstе dе a analiza gradul dе
prеgătirе al Româniеi pеntru adеrarеa la Uniunеa Еconomică şi Monеtară şi modul în carе
politicile monеtare ale Româniеi sunt corеlate în vеdеrеa adoptării monеdеi unicе еuropеnе.
Pеntru a ajungе în stadiul introducеrii monеdеi unicе și aderării la sistemul monetar
european, este necesară îndеplinirea critеriilor dе convеrgеnţă, în special a celor nominale.
impusе de Uniunea Europeană, această analiză a criteriilor constituind un obiectiv secundar
de analizat, împreună cu impactul monedei asupra economiei românești și a costurilor și
beneficiilor pentru România.
5
III. METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Pentru realizarea acestei lucrări am analizat numeroase materiale, folosind analize

conparative, folosing metoda de interpretare a tuturor informaţiilor şi datelor preluate și
prelucrate ulterior din multitudinea de materiale studiate.
Un aspect pozitiv remarcat în timpul studiului este legat de faptul că România, prin
cetățenii săi, este interesată a analiza amănunțit toate aspectele, atât pozitive în ceea ce
privește aderarea la uniunea monetară europeană, cât și cele negative.
Am analizat în detaliu criterile de convergență nominală necesare a fi îndeplinite
pentru a putea adera la zona euro, am realizat analiza comparativă cu alte state, am analizat
trendul acestor indicatori de-a lungul aniilor,
Cеrcеtarеa a pеrmis conturarea avantajеlor adusе dе monеda unică în zona еuro, dar si
dezavantajele și problemele socio-economice din România. Necesitate îmdeplinirii acestor
indicatori a mobilizat România, dar, conform specialiștilor, încă nu suntem pregățiti pentru
acest pas, deși, conform indicatorilor, am putea forța această aderare.
6
IV. CONȚINUTUL TEMEI ANALIZATE
CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA ȘI

CARACTERISTICILE BĂNCILOR CENTRALE EUROPENE
1.1 SISTEMUL EUROPEAN DE BĂNCI CENTRALE
Acesta se compune din Banca Centrală Europeană și Băncile Centrale Naţionale ale
statelor membre ale Uniunii Europene. Termenul “eurosistem” este utilizat pentru a numi
Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naționale ale statelor membre care au adoptat
EURO. Băncile centrale naționale ale statelor membre nu participă la zona EURO şi au un
statut particular, fiind însărcinate să conducă o politică monetară naţională, dar nu participă la
luarea deciziilor privind politica unică a zonei EURO şi nici la punerea lor în practică1.
Conform tratatului care instituie Comunitatea Europeană şi statutelor Sistemului
European de Bănci Centrale şi al Băncii Centrale Europene, obiectivul principal al euro-
sistemului este de a menţine stabilitatea preţurilor fără a aduce nici un prejudiciu acestui
obiectiv. Eurosistemul îşi aduce sprijinul politicilor economice de piaţă deschise.
Misiunile fundamentale relevă că eurosistemul înseamnă:
- definirea şi punerea în practică a politicii monetare a zonei EURO;
- conducerea operaţiilor de schimb;
- deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor membre;
- promovarea şi buna funcţionare a sistemelor de piaţă.
Uniunea monetară în Europa a dat naştere unei noi monede, EURO, şi unei bănci
Centrale, Banca Centrală Europeană. Aceasta, împreună cu băncile centrale ale ţărilor care
au adoptat EURO constituie o nouă entitate, numita Eurosistem. Atât timp cât există state
membre ale Uniunii Europene care nu au adoptat încă EURO, este necesar să se facă
distincţie între Eurosistem şi Sistemul European de Bănci Centrale.
Fondată la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană a urmat Institutul Monetar
European, care a jucat înainte un rol central în pregătirea lansării monedei EURO, care a avut
loc la 1 februarie 1999. Sediul Băncii Centrale Europene este la Frankfurt, Germania, şi
foloseşte personal ce provine din toate statele membre ale Uniunii Europene.
1
Breazu, P., Simon, I., Novac, L., Institutii financiare internationale, Editura Economica, Bucuresti, 2000.,
pag.41
7
Banca Centrală Europeană se bucură de o independenţă totală în îndeplinirea

misiunilor. De fapt, nici ea, nici băncile centrale naţionale ale Eurosistemului, nici un
membru oarecare al organelor lor de decizie nu pot solicita sau accepta instrucţiuni de la un
alt organ. Instituţiile europene, la fel ca şi guvernele statelor membre, sunt obligate să
respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze Banca Centrală Europeană sau băncile
centrale naţionale. Banca Centrală Europeană lucrează în strânsă colaborare cu omologii săi
ai băncilor centrale naţionale pentru a pregăti şi a pune în practică deciziile luate de organele
de decizie care sunt: Consiliul de guvernatori, Direcţiunea şi Consiliul General.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, ca şi ceilalţi 5 membri ai Direcţiunii sunt
numiţi de statele membre printr-un mandat de 8 ani, ce poate fi reînnoit. Această bancă
constituie pivotul Eurosistemului, garantând că sarcinile care îi sunt atribuite sunt îndeplinite
fie prin propriile activităţi, fie prin intermediul băncilor centrale naţionale participante2.
Banca Centrală Europeană are 3 funcţii importante :
- elaborează şi implementează politica monetară europeană;
- conduce operaţiunile de schimb valutar;
- asigură funcţionarea normală a sistemelor de plată.
Urmând obiectivul fundamental, care este de a asigura stabilitatea preţurilor,
misiunile principale ale Băncii Centrale Europene sunt:
- definirea şi punerea în practică a politicii monetare a zonei EURO;
- conducerea operaţiilor de schimb, deţinerea şi garantarea rezervelor oficiale de
schimb ale ţărilor zonei EURO;
- emiterea bancnotelor în zonele EURO;
- promovarea bunei funcţionări a sistemului de plată;
Obiectivul principal al Eurosistemului este de a menţine stabilitatea preţurilor în
zona EURO, conservând astfel puterea de cumpărare a euro.
Organizarea sarcinilor Băncii Centrale Europene este reflectarea funcţionării
organelor de decizie, care se reunesc în general la sediul băncii, în Germania.
Consiliul de guvernatori este organul de decizie suprem al Băncii Centrale
Europene. El se compune din 6 membri ai Direcţiunii şi guvernatorii celor 12 bănci centrale
ale zonei EURO. El este prezidat de preşedintele Băncii Centrale Europene.
Direcţiunea Băncii Centrale Europene cuprinde preşedintele Băncii Centrale
Europene, vicepreşedintele şi alţi patru membri. Aceştia sunt numiţi de comun acord de şefii
2
Breazu, P., Simion, I., Novac L.E., op. Cit., pag. 49
8
de stat sau de guvern ai ţărilor care constituie zona EURO. Direcţiunea este însărcinată să
pună în practică politica monetară definită de Consiliul de guvernatori şi, în acest cadru, dă
instrucţiunile necesare Băncii Centrale Europene. Pregăteşte reuniunile Consiliului de
Guvernatori şi este responsabilă de gestiunea curentă a băncii.
Al III-lea organ de decizie al Băncii Centrale Europene este Consiliul General. Se
compune din preşedinte, vicepreşedinte şi guvernatorii celor 15 bănci centrale naţionale ale
statelor membre ale U.E. Consiliul General contribuie la funcţiile consultative şi de
coordonare ale Băncii Centrale Europene, ca şi la pregătirile în vederea unei eventuale lărgiri
a zonei EURO.
1.2 ARHITECTURA SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCII CENTRALE
(SEBC)
În conformitate cu articolul 282 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene3, Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale naţionale constituie
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE şi băncile centrale naţionale ale
statelor membre a căror monedă este euro constituie Eurosistemul.
SEBC şi BCE îşi îndeplinesc funcţiile şi îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu
dispoziţiile tratatelor şi ale prezentului statut.
Sistemul European al Băncii Centrale este cuprins din:
- Banca Centrală Euroepană (BCE)
- Băncile Centrale Naţionale (BCN) ale tuturor statelor membre Uniunii Europene
chiar dacă aparţin sau nu zonei euro.
S-au creat două zone:
a) Eurosistemul → cuprinde statele în care circulă euro (11 state ale UE)
b) SEBC ce cuprinde Eurosistemul şi se extinde pe teritoriul acestuia, 15 state
membre ale Uniunii Euroepene
În conformitate cu articolul 127 alineatul (1) şi cu articolul 282 alineatul (2) din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, obiectivul principal al SEBC este menţinerea
stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC
sprijină politicile economice generale din Uniune, cu scopul de a contribui la realizarea
PROTOCOLUL (nr. 4) PRIVIND STATUTUL SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ŞI

3
AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE
9
obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC
acţionează potrivit principiului unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă,
favorizând o alocare eficientă a resurselor şi respectând principiile stabilite la articolul 119
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
1. Principii generale:
a) Federalismul reprezintă sistemul SEBC şi este un sistem de tip federal unde
deciziile sunt luate în mod colegial şi central în cadrul Băncii Centrale Europene;
b) Independenţa; de aici rezultă că SEBC este independent faţă de puterea politică
şi anume:
- Independenţa instituţională care interzice acceptarea de in-strucţiuni ce nu aparţin
sferei SEBC
- Independenţa personală ce decurge din statutul decidenţilor
- Independenţa funcţională de unde rezultă obligaţie de a stapâni inflaţia
- Independenţa financiară provine din capitalul şi din resursele priprii ale SEBC-
ului;
c)Obiectivul de stabilitate a preţurilor;
d)Subsidiaritatea de unde rezultă metoda de repartiţie a competenţelor între
Uniunea Euroepană şi statele membre;
e)Transparenţa ce arată independenţa Sistemului European al Băncii Centrale Îi
conferă o obligaţie de transparenţă vis-a-vis de statele membre;
f)Responsabilitatea în a atinge obiectivele de stabilitate a preţurilor pe care Tratatul
le-a fixat;
g)Cooperarea în sânul Uniunii Europene
h)Comunicarea spre exterior a Băncii Centrale Europene
2. Organismele oficiale ale BCE
Banca Centrală Europeană, în fiinţaţă la 1 iunie 1998 şi devenită operaţională la 1
ianuarie 1999 cu sediul la Frankfurt are următoarele structuri:
Consiliul guvernatorilor reprezintă organ de decizie suprem, şi are în alcătuirea sa
şase membrii ai Băncilor Centrale Naţionale care aparţin Eurosistemului iar în anul 1999
numărul membrilor s-a mărit, ajungând la 17.
Responabilităţi:
- defineşte politica monetară a Eurosistemului
- ia deciziile privind obiectivele monetare intermediare şi a aprovi-zionărilor ăn
rezerve a Eurosistemului
10
- decide recursul la alte metode operaţionale de control monetar

- reglementează limita rezervelor obligatorii
- autorizează emisiunea de bilete de bancă în euro şi a volumului acesteia
- decide asupre regulilor contabile şi de informaţii ale operaţiunilor Băncilor
Centrale Naţionale
- adoptă regulamentul interior al BCE şi a organelor de decizie.
Consiliul director se compune din preşedinte, vice-preşedinte şi alţi patru membrii,
care sunt aleşi pe un mandat de opt ani care nu se poate reînnoi
Responsabilităţi:
- pun în practică politica monetară adoptată de Consiliul guverna-torilor
- transmite instrucţiuni necesare Băncilor Centrale Naţionale
- pregăteşte întrunirea Consiliului guvernatorilor
- are responsabilitatea afacerilor curente a BCE
Preşedintele prezidă ansamblul organelor ale Băncii Centrale Europene şi o
reprezintă în exterior
Consiliul general al Băncii Centrale Europene se compune din preşedinte şi vice-
preşedintele BCE şi guvernatorii tuturor Băncilor Centrale Naţionale (BCN)
3. Modul de funcţionare al Băncii Centrale Europene
a)Gestiune internă
Numărul de salariaţi ai Băncii Centrale Europene se ridică la 604, iar la acest număr
se adaugă şi personalul băncilor centrale naţionale ale statelor membre
Exemplu: Banca Naţională a Franţei înregistrează un număr de 14.000
b)Relaţiile SEBC cu celelalte organisme ale UE:
- Rapoarte şi audiţii
- Acorduri şi statut de observator
- Participări informale (fără titlu formal)
c)SEBC şi interzicerea finanţărilor publice
Articolele 104 şi 104A a Tratatului stipulează interzicerea SEBC-ului de a finanţa
deficitele publice prin emisiune de monedă.
d)SEBC şi relaţiile internaţionale
- FMI reprezintă centrul Sistemului Monetar Internaţional (SMI), iar Sistemul
European al Băncii Centrale este repreuentat şi el de băncile naţionale ale statelor
membre UE;
11
- La 21 decembrie 1998 FMI a acordat Băncii Centrale Europene un post de

observator permanent
e)Controlul contabil şi judiciar
f)Comunicarea externă a BCE cu alte state ce nu aparţin UE
4. Resursele Băncii Centrale Europene
- Capitalul BCE la creare a avut un fond de 5 miliarde de euro
- Rezervele de schimb în afară de moneda euro, aceasta mai are rezerve şi în cadrul
FMI-ului şi DST-ului în valoare de 50 de miliarde de euro
- Contribuţia fiecărui membru este fixată în mod proporţional în funcţie de capitalul
subscris. Fiecare BCN primeşte din partea BCE în contrapartidă o creanţă echivalentă acestei
contribuţii.
- Repartizarea beneficiilor BCE
5. Rolul Comitetului economic şi financiar
Acesta nu este un organism al SEBC, dar are o funcţie importantă în politica
monetară a UE. A fost creat la 1 ianuarie 1999 şi succede Comitetul Monetar.
Misiuni ale acestuia:
- formează propriile iniţiative în faţa Consiliului Ecofin şi a Comisiei
- organizează situaţia în materie a mişcărilor de capital şi libertăţii plăţilor
- Contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului Ecofin în domenii ca: afacerile
bugetare, financiare şi plăţile internaţionale
1.3 ATRIBUŢIILE COMPONENTELOR SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCII
CENTRALE (SEBC)
1.3.1 Atribuţiile BCE
Spre deosebire de băncile centrale naţionale (BCN), BCE derulează numai câteva
operaţiuni, axându-se, în schimb, pe formularea de politici şi pe asigurarea implementării
coerente a deciziilor de către BCN.
Printre atribuţiile BCE se numără în special:
12
- definirea politicilor Eurosistemului: Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil

de politica monetară pentru moneda unică. Aceasta presupune, printre altele, definirea
stabilităţii preţurilor, a modalităţii de analiză a riscurilor inflaţioniste etc.;
- adoptarea de decizii privind operaţiunile de politică monetară, coodonarea şi
monitorizarea acestora: BCE dă instrucţiuni BCN cu privire la detaliile operaţiunilor necesare
(valoare, timp, dată etc.) şi verifică derularea cu succes a acestora;
- adoptarea de acte juridice: în limite clar definite, organele de decizie ale BCE au
competenţa de a emite acte cu forţă juridică obligatorie în interiorul Eurosistemului, precum
orientări şi instrucţiuni, în vederea asigurării derulării coerente a operaţiunilor descentralizate
de către BCN. În plus, în limitele definite, organele de decizie pot adopta regulamente şi
decizii, care au forţă juridică obligatorie în afara Eurosistemului;
- autorizarea emiterii de bancnote: cuprinde planificarea şi coordonarea strategică a
producţiei şi a procesului de emisiune a bancnotelor euro. BCE coordonează, de asemenea,
activităţile de cercetare şi dezvoltare ale Eurosistemului, precum şi pe cele referitoare la
securitatea şi calitatea producţiei bancnotelor euro. În plus, BCE găzduieşte Centrul de
analiză a contrafacerilor, a cărui misiune constă în examinarea şi clasificarea bancnotelor şi
monedelor euro contrafăcute, precum şi baza de date centrală privind bancnotele euro
contrafăcute şi Centrul internaţional de prevenire a contrafacerilor, care contribuie, sub egida
guvernatorilor din G10, la cooperarea interbancară la nivel mondial în domeniul prevenirii
contrafacerilor;
- intervenţii pe pieţele valutare: în colaborare cu fiecare BCN, dacă este necesar.
Aceasta presupune cumpărarea şi/sau vânzarea de titluri pe pieţele valutare;
- operarea sistemelor de plăţi şi supravegherea infrastructurii de plăţi şi a altor
infrastructuri ale pieţei financiare: sistemele de plăţi reprezintă un mijloc de transfer al
banilor în cadrul sistemului bancar. BCE acţionează ca operator al T2-BCE, o componentă a
TARGET2, sistemul de plăţi pentru moneda euro. În plus, BCE desfăşoară, alături de BCN
din cadrul Eurosistemului, anumite activităţi de supraveghere, aceasta din urmă reprezentând
funcţia care permite băncii centrale să promoveze siguranţa şi eficienţa infrastructurilor pieţei
financiare şi ale instrumentelor de plată prin monitorizare, evaluări şi, dacă este necesar, prin
iniţierea unor modificări.
BCE are, de asemenea, următoarele atribuţii:
- cooperarea la nivel internaţional şi european: în vederea prezentării opiniilor sale la
nivel european şi internaţional, BCE participă la şedinţele diverselor foruri europene şi
internaţionale. În luna decembrie 1998, BCE a devenit unica bancă centrală din lume căreia i-
13
a fost acordat statutul de observator în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi

participă în prezent la toate reuniunile Consiliului executiv al FMI, în cadrul cărora se dezbat
aspecte referitoare la Uniunea Economică şi Monetară. Din acest motiv, BCE a înfiinţat o
reprezentanţă permanentă la Washington DC. În plus, BCE participă la reuniunile G7, G20 şi
ale Consiliului pentru stabilitate financiară. La nivel european, preşedintele BCE este invitat
periodic să participe la reuniunile Eurogrupului, respectiv la întâlnirile lunare neoficiale ale
miniştrilor de finanţe din zona euro. Pe lângă acestea, BCE poate lua parte la reuniunile
Consiliului UE în cadrul cărora sunt dezbătute aspecte privind obiectivele şi misiunile
Eurosistemului;
- raportarea statutară: obligaţiile de raportare sunt prevăzute în Statutul Sistemului
European al Băncilor Centrale (articolul 15). BCE publică un buletin lunar, o situaţie
financiară săptămânală consolidată a Eurosistemului şi un raport anual;
- monitorizarea riscurilor financiare: aceasta implică evaluarea riscurilor asociate
titlurilor – fie celor achiziţionate în contextul plasării de fonduri proprii şi de rezerve externe
ale BCE, fie celor care au fost acceptate drept garanţii în cadrul operaţiunilor de creditare ale
Eurosistemului;
- îndeplinirea unor funcţii consultative pentru instituţiile Uniunii Europene şi
autorităţile naţionale: BCE adoptă „avize” privind proiectele de acte legislative naţionale şi
ale Uniunii Europene, în cazul în care acestea se referă la domeniul competenţă al BCE;
- administrarea sistemelor IT: BCE şi BCN au creat un număr de sisteme
operaţionale comune în vederea facilitării derulării de operaţiuni descentralizate. Aceste
sisteme asigură suportul „logistic” necesar integrităţii funcţionale a Eurosistemului şi cuprind
sisteme informatice, aplicaţii şi proceduri, fiind organizate conform modelului radial (hub-
and-spokes), al cărui nucleu îl constituie BCE;
- administrarea strategică şi tactică a rezervelor externe ale BCE: aceasta implică
stabilirea preferinţelor în materie de riscuri şi randamente pe termen lung pentru activele
externe de rezervă (alocare strategică a activelor), orientarea profilului risc-randament, ţinând
seama de condiţiile de pe piaţă (alocare tactică a activelor), şi definirea orientărilor privind
investiţiile şi a cadrului operaţional general.
1.3.2 Atribuţiile băncilor centrale naţionale (BCN)
Structura operaţională a Eurosistemului ţine seama de principiul descentralizării,

băncile centrale naţionale (BCN) îndeplinind aproape toate misiunile operaţionale ale
14
Eurosistemului, prin aplicarea deciziilor adoptate la nivel central de către Consiliul

guvernatorilor BCE.
BCN au următoarele misiuni:
- derularea operaţiunilor de politică monetară: tranzacţiile efective sunt realizate de
BCN, de exemplu prin furnizarea de monedă a băncii centrale băncilor comerciale;
- administrarea operaţională a rezervelor externe ale BCE: aceasta include efectuarea
şi decontarea tranzacţiilor pe pieţe, necesare în plasamentele de rezerve externe ale BCE;
- administrarea rezervelor externe proprii: operaţiunile planificate de BCN în acest
domeniu necesită aprobarea BCE, în cazul în care acestea ar putea afecta cursurile de schimb
sau condiţiile de lichiditate internă şi dacă depăşesc anumite limite stabilite în orientările
BCE. Scopul este acela de a asigura coerenţa cu politica monetară şi a cursului schimb a
BCE;
- operarea şi supravegherea infrastructurilor pieţei financiare şi a instrumentelor de
plată: BCN acţionează ca operatori ai sistemelor naţionale din cadrul TARGET2, sistemul de
plăţi pentru moneda euro, permiţând astfel comunităţii naţionale de utilizatori
corespunzătoare fiecărei BCN să participe la TARGET2. Unele BCN operează, de asemenea,
sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. În plus, BCN sunt implicate
în supravegherea infrastructurilor pieţei financiare.
- emiterea de bancnote împreună cu BCE: atât BCE, cât şi BCN emit bancnote euro.
Toate bancnotele sunt puse în circulaţie de către BCN, care răspund cererilor de bancnote
euro prin comenzi anuale de producere de bancnote şi prin intermediul unui sistem de
management al stocurilor la nivelul Eurosistemului. Ambele activităţi sunt coordonate de
către BCE. BCN iau măsurile necesare pentru a asigura un nivel înalt de calitate a
bancnotelor aflate în circulaţie şi pentru a analiza bancnotele contrafăcute;
- colectarea de date statistice şi furnizarea de servicii de asistenţă pentru BCE: BCE
solicită date economice şi financiare foarte variate, necesare în aplicarea politicii sale
monetare şi în îndeplinirea altor misiuni ale Eurosistemului. Principalele domenii în care
BCN îşi pot aduce contribuţia prin colectarea de date de la instituţiile financiare naţionale
sunt: i) pieţele monetare, bancare şi financiare, ii) statisticile balanţei de plăţi şi rezervele
internaţionale ale Eurosistemului şi iii) conturile financiare;
- funcţii exterioare Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC): băncile
centrale naţionale pot îndeplini şi alte funcţii în afara celor menţionate în Statut, cu excepţia
cazului în care Consiliul guvernatorilor decide cu o majoritate de două treimi din voturile
15
exprimate că acest lucru interferează cu obiectivele şi misiunile SEBC. Aceste funcţii le revin
băncilor centrale naţionale.
1.4 POLITICA MONETARĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE
1.4.1. Strategiile Băncii Centrale Europene
O strategie de politică monetară reprezintă ansamblul de proceduri care fondează

coerenţa deciziilor luate de o bancă centrală pentru a atinge obiectivul său final. Obiectivul
principal al SEBC reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor
economice în Comunitate.
a) Afirmarea caracterului monetar al inflaţiei
Inflaţia, fără prezenţa monetară şi nivelul general al preţurilor nu ar putea exista, şi
deci cauza principală a acesteia reprezintă o creştere necontrolată corespunzător a masei
monetare în circulaţie
b) Căutarea unei credibilităţi operaţionale
O politică monetară utilizează anumite intrumente pentru a-şi atinge obiectivele
finale. Uneori pentru a ajunge şi a controla ţinta finală este mai uşor de a întrebuinţa un
obiectiv intermediar; deci se poate vorbi de ţinte finale şi ţinte intermediare.
c) Linia strategică adoptată
Institutul Monetar European (IME) a reţinut două strategii posibile pentru Banca
Centrală Europeană:
- un obiectiv monetar ca ţintă intermediară
- o ţintă directă asupra inflaţiei
Obiectivul monetar ca ţintă intermediară se bazează pe compararea evoluţiilor
prevăzute şi constatate a agregatelor monetare ca ţintă. Dacă creşterea înregistrată a unui
agregat monetar este mei rapidă decât creşterea anticipată, politica monetară trebuie să devină
mai restrictivă.
Ţintă directă asupra inflaţiei se bazează pe compararea între inflaţia prevăzută şi cea
realizaă.
La 13 octombrie 1998 BCE nu a dorit să adopte nici un din strategiile propuse de
către IME şi a decis să-mi impună propria politică monetară îndreptată asupra unui obiectiv
final reprezentat de preţ şi un obiectiv intermediar un agregat monetar.
16
Pentru a pune în aplicare aceste două strategii BCE s-a ajutat de cele patru
recomandări ale IME:
- fixarea unui obiectiv cuantificat pentru inflaţie
- fixarea unui obiectiv cuantificat pentru masa monetară
- a utiliza o largă gamă de indicatori
- a fi prospectivă.
1.4.2 Instrumentele și procedurile de politică monetară
Instrumentele şi procedurile de politică monetară fixează cadrul opera-ţional al

politicii dusă de către BCE. Aceasta se află în raport cu trei instrumente:
a) Operaţiile de OPEN MARKET din care fac parte:
- operaţii de cesuine temporară
- operaţi ferme (vânzare-cumpărare de active de către SEBC)
- emisiunea de certificate de datorii de către BCE
- operaţii de schimb de devize a SEBC-ului
- lichidităţi în alb (depuneri la termen remunerate, efectuate de bănci la SEBC)
b) Facilităţile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca:
- facilitatea de imprumut marginal
- facilitatea de depozit
c) Rezervele obligatorii
Cele trei instrumente (operaţii) sunt în acord cu:
- Contrapartidele exigibile a pieţei monetare care reprezintă un ante-contract într-o
operaţie financiară şi trebuie să răspundă la anumite criterii de exigibilitate
- Activele exigibile unde toate operaţiile de credit a SEBC trebuie să fie efectuate
asupra unei baze de siguranţă (art.18 ce priveşte Protocolul asupra SEBC şi BCE)
- Sisteme de plăţi ce abordează atât operaţiile de plăţi cât şi cele de titluri de valoare.
SEBC a pus în funcţiune două tiuri de mecanisme de plăţi:
d) Sistemul TARGET (ACRONIMUL LUI Trans-european Automated Real – time
Gross settlement Express Transfer) pentru plăţile interbancare.
3) Sistemul de plăţi a titlurilor de valoare.
17
CAPITOLUL 2. MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ - EURO
2.1. INTRODUCEREA MONEDEI UNICE EURO – CARACTERISTICI, ETAPE
Introducerea monedei unice de la data de 1 ianuarie 1999 de către 11 state din cele 15
membre ale Uniunii Europene a marcat începerea etapei finale a Uniunii Economice şi
Monetare, a începutului unei noi ere în Europa. Această realizare istorică a fost punctul de
apogeu al unui proces îndelungat care a început în martie 1957, când 6 state europene au
semnat Tratatul de la Roma, formându-se astfel Comunitatea Economică Europeană, care a
intrat în vigoare la 1 ianuarie 19584.
Revoluţia monetară reprezentată de introducerea monedei euro a determinat
unificarea pieţei comune de bunuri şi servicii a U.E., reorganizarea politicii monetare în
cadrul unei zone economice dintre cele mai avansate pe plan mondial.
Introducerea monedei unice europene sporeşte interesul pentru procesul de integrare
monetară şi pentru implicaţiile acestuia atât asupra statelor membre ale UE, cât şi asupra altor
ţări sau regiuni din afara zonei euro. Introducerea euro are implicaţii asupra fluxurilor
financiare internaţionale, precum şi asupra politicilor economice promovate de statele
nemembre. Efectele introducerii euro asupra ţărilor din afara Uniunii Europene diferă în
funcţie de gradul de dezvoltare a relaţiilor cu statele membre, de accesul lor la piaţa
internaţională de capital şi de politica monetară şi valutară promovată.
Prin Tratatul de la Maastricht s-a prevăzut realizarea unei Uniuni Economice și
Monetare între toate statele membre ale Uniunii Europene sau pentru o parte din ele, pentru
început, proces care s-a realizat în mai multe etape.
În 1 iulie 1990 a început prima etapă, care a permis instaurarea libertăţii totale de
mişcare a capitalului între cele 12 state membre ale Uniunii Europene (Franţa, Germania,
Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Irlanda, Regatul Unit, Danemarca, Grecia, Spania şi
Portugalia) şi care, concomitent, a dus la stabilirea planurilor de ajustare structurală pentru
reducerea dezechilibrelor şi obtinerea unei convergente a evoluţiilor şi structurilor macro-
economice naţionale, în ţările care se confruntau cu importante dezechilibre economice, etapă
care s-a încheiat la data de 31 decembrie 1993.
Ciobanu, G., Buzatu, F. T., Solovăstru, M., Sistemul Monetar European de laorigini până la uniunea monetară,
4
Editura Universitaria, Craiova, 2005, p. 57
18
Etapa a doua a început la 1 ianuarie 1994, în cadrul căreia a fost creat Institutul Monetar
European (IME), având sediul la Frankfurt. Acesta constituia un dispozitiv de tranziție către
viitoarea Bancă Centrală Europeană, înlocuind Comitetul Guvernatorilor Băncii Centrale și
preluând activităţile Fondului European de Cooperare Monetară. Principalele roluri ale
Institutului Monetar European erau cele de întărire a coordonării politicilor monetare
naţionale, de supraveghere a funcționării Sistemului Monetar European şi de pregătire a
instrumentelor viitoarei politici monetare unice. În această a doua etapă s-a interzis accesul
privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare şi al finanţării monetare a deficitelor
publice, dar şi o convergenţă mai mare a economiilor ţărilor membre.
A treia etapă a început la 1 ianuarie 1999, implicând utilizarea unei monede unice
europene, împreună cu crearea unei bănci centrale europene, care să înlocuiască Institutul
Monetar European. Acest aspect a intervenit pentru statele considerate apte după Consiliul
European de la Bruxelles din mai 1998. În cadrul acestui meeting, fost luate trei decizii
importante:
 alegerea ţărilor calificate pentru faza a treia a Uniunii Europene Monetare;
 stabilirea definitivă a parităţilor între monedele naţionale şi euro: noua monedă este
singura cotată de acum pe pieţele de schimb valutar. Banca Centrală Europeană stabilește o
politică monetară unică în euro pentru toate statele care fac parte din UEM;
 formarea directoratului Băncii Centrale Europene.
Se poate afirma că tratatul din 1992 a devenit, este considerat “constituţia” Uniunii
Economice şi Monetare, asigurând criteriile de judecare a convergenţei macroeconomice şi
stabilind baza unei eventuale Bănci Centrale Europene.
La data de 31 mai 1995, Comisia Europeană a prezentat Carta Verde, privind
modalităţile de trecere la moneda unică, cu scopul de a răspunde preocupărilor tehnice şi de a
facilita acceptarea noii monede de către populaţie, aceasta fiind ratificată de Consiliul
European la Madrid din 1995.
Pentru introducerea monedei unice europene, euro, au fost necesare, de asemenea,
mai multe etape5:
 etapa 1, pregătirea pentru Uniunea Economică și Monetară, desfășurată între mai
1998 și ianuarie 1999 prevedea: desemnarea statelor admise să participe la zona euro
(Austria, Belgia, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia,
Spania); anunțarea parităţilor între monedele naţionale ale ţărilor participante; crearea Băncii
Centrale Europene, instituție care înlocuieşte Institutul Monetar European.
5
Ciobanu G., Buzatu F.T., Solovăstru M., op. cit,Editura Universitaria Craiova , 2005, pag. 61
19
 etapa 2, începutul Uniunii Economice și Monetare, desfășurată între ianuarie

1999 și ianuarie 2002, cuprindea aspecte precum: fixarea, în mod irevocabil, a ratelor de
schimb între euro şi monedele naţionale din zona euro; introducerea euro ca monedă de cont
oficială; introducerea obligativității afișării prețurilor atât în moneda națională a statului, cât
și în euro; preluarea de către Banca Centrală Europeană a responsabilității politicii monetare
în zona euro; toate noile obligaţii ale guvernelor ţărilor membre se emit în euro; trecerea
rapidă a pieţelor financiare, a pieţelor de schimb şi a sistemelor de compensare la utilizarea
euro; populația și entitățile economice trec la utilizarea euro.
 a treia etapă, schimbarea monedei, desfășurată între ianuarie și iulie 2002, a
prevăzut: înlocuirea treptată, gratuită, a monedelor naționale, introducerea în circulație a
bancnotelor și monedelor euro, iar monedele naţionale vor înceta să mai fie acceptate ca
mijloace de plată în ultima zi a acestei perioade.
Moneda unică europeană are o prezență internațională puternică. Monedele sunt
mijloacele prin care bogăția este stocată, protejată și schimbată între țări, organizații și
indivizi. O monedă internațională, cum este euro, îndeplinește această funcție la scară
globală. De la introducerea sa în 1999, s-a impus ca monedă internațională majoră, a doua
după dolarul american. Ea a devenit moneda oficială de cont la 1 ianuarie 1999, iar numerar
(sub forma de bancnote şi monedă divizionară) de la 1 ianuarie 2002.
Principiile juridice ale trecerii la euro sunt următoarele:
 principiul continuităţii nominale între ECU şi euro: valoarea ECU la 31.12.1998 a
devenit valoarea euro la 01.01.1999;
 principiul continuităţii contractelor indiferent de natura lor: comerciale, de muncă,
de împrumut sau financiar;
 principiul stabilirii unor cursuri de schimb fixe şi irevocabile între monedele
naţionale ale ţărilor membre şi EURO, cursuri ce conţin 6 cifre, care nu pot fi rotunjite şi nici
trunchiate;
 principiul nediscriminării între euro şi celelalte monede naţionale. Nu există nici
obligaţia şi nici interdicţia de a utiliza euro primordial faţă de monedele naţionale în perioada
de tranziţie.
Cele trei funcţii cu caracter oficial pe care trebuia să le îndeplinească o monedă
internaţională sunt strâns independente, existând o ierarhie care, chiar dacă nu obligatorie, ea
permite stabilirea relaţiilor de cauzalitate. Prima funcţie în această ierarhie este cea de unitate
de măsură. Într-adevăr, când o monedă reprezintă un punct de ancorare pentru o ţară
oarecare, aceasta trebuie să intervină pe piaţa valutară pentru a păstra paritatea monedei sale
20
faţă de moneda de referinţă. Este firesc să utilizeze această monedă de referinţă ca suport
pentru intervenţiile oficiale, iar pentru asemenea intervenţii este logic ca banca centrală a ţării
respective să o deţină ca o rezervă valutară.
În cadrul zonei euro, moneda unică este mijlocul prin care guvernele, entitățile
economice și populația efectuează și încasează plăți pentru bunuri și servicii. Euro este
utilizat, de asemenea, pentru a stoca și crea bogăție în viitor, sub formă de economii și
investiții. Având în vedere dimensiunea, stabilitatea și soliditatea economiei zonei euro, a II-a
ca importanță după SUA, moneda euro devine tot mai atractivă și dincolo de frontierele sale.
Sectorul public și cel privat din țările terțe cumpără și utilizează euro în mai multe scopuri,
inclusiv în activități comerciale sau ca monedă de rezervă. Astăzi, euro este a doua monedă
ca importanță internațională după dolarul american. Faptul că moneda unică europeană este
tot mai folosită în cadrul sistemului monetar și financiar internațional demonstrează
importanța sa la nivel global:
Euro este utilizat pe scară largă, alături de dolarul american, ca monedă de rezervă
importantă în caz de urgență în domeniul monetar. În 2016, mai mult de o cincime din
rezervele în valută externă existente la nivel mondial erau în euro. Euro este cea de-a doua
monedă cel mai activ tranzacționată pe piețele de schimb valutar, reprezentând aproximativ
33 % din totalul tranzacțiilor desfășurate zilnic în lume. Euro este folosit pe scară largă pentru
emiterea de instrumente de datorie de către guverne și companii. Tot în anul 2016, ponderea
datoriei denominate în euro pe piețele mondiale a fost de aproximativ 40 %, la egalitate cu
dolarul american.
În plus, euro este tot mai frecvent folosit ca monedă de facturare și de plată în
comerțul internațional, nu numai între zona euro și țări terțe, ci și între țări terțe. Peste 50 %
din totalul importurilor în zona euro și peste 65 % din totalul exporturilor din zona euro se
facturează în euro.
Statutul monedei euro ca monedă globală, combinat cu dimensiunea și importanța
economică a zonei euro, determină organizațiile economice internaționale precum FMI să
considere economia zonei euro ca o singură entitate. Acest lucru îi conferă Uniunii Europene
o influență mai mare la nivel mondial.
Pentru a beneficia de această poziție mai puternică și pentru a contribui în mod
eficient la stabilitatea financiară internațională, zona euro se exprimă la unison în tot mai
multe foruri economice importante. Acest lucru se realizează printr-o coordonare strânsă între
statele membre din zona euro, precum și prin cooperarea Băncii Centrale Europene cu
Comisia Europeană în cadrul reuniunilor economice internaționale.
21
Câteva regiuni și țări terțe sunt și mai strâns legate de euro. Sistemul monetar stabil pe
care se bazează moneda europeană este atractiv pentru ele, în special pentru cele care au
încheiat înțelegeri speciale cu UE, cum ar fi acordurile comerciale preferențiale. Ancorându-
și moneda națională de euro, aceste țări își consolidează siguranța și stabilitatea economică.
2.2. ANALIZA COMPARATIVĂ A MONEDELOR DST, ECU ȘI EUR
Drepturile Speciale de Tragere (DSTsau simbolul său internațional XDR), creată în

anul 1969, reprezintă moneda virtuală, oficială a Fondului Monetar Internațional, monedă
concepută ca și înlocuitor al etalonului aurului în cadrul tranzacțiilor internaționale. De
asemenea, DST era folosit ca și etalon monetar, instrument de rezervă, mijloc de plată folosit
în unele operațiuni efectuate între FMI și membrii săi, precum și ca un mijloc de procurare de
monedă națională convertibilă. În cadrul FMI, toate tranzacțiile sunt calculate în DST, iar o
serie de valute naționale au o cotație fixată în relația cu această monedă. În momentul
apariției DST, această monedă valora 0.88867 grame de aur, ca și nivel al conversiei.
Fiecare țară membră primește, cu titlu gratuit, DST în funcție de cota lor de
participare, alocări care pot fi utilizate pentru procurarea de valuta de la alte state prin cedarea
de DST, statul care oferă valuta trebuind să aibă acordul FMI și, concomitent, să
îndeplinească două condiții: să aibă rezerve valutare considerabile și să aibă balanța de plati
externe echilibrată. Moneda DST a fost alocată statelor membre ca alternativă cu un cost
scăzut la datoriile financiare.
Un stat care primește, căruia îi sunt alocate DST, poate utiliza această monedă pentru
următoarele destinații:
 obținerea de alte valute de la alți membrii FMI prin vânzarea către aceștia de DST;
 emiterea de obligațiuni exprimate în această monedă-coș;
 încheierea de acorduri SWAP cu alți membrii FMI prin schimbarea acestei monede
cu alte active pe o perioadă determinată și efectuarea unor operatiuni forward prin care statul
poate vinde sau cumpăra DST în schimbul altor active monetare la un termen viitor;
 creșterea propriilor rezerve valutare în raport cu cota de participare;
 garantarea unor împrumuturi primite de la alte țări;
Avantajele monedei DST erau următoarele:
 grad mare de stabilitate în comparație cu devizele care o compun. În timp ce o
valută se apreciază, o alta suferă depreciere, iar pe ansamblu, moneda DST rămâne stabilă;
22
 fiind emis de o instituție internațională, FMI, nu depinde de situația economică a

vreunui stat național;
 emisiunea de monedă DST nu duce la deficite ale balanțelor de plăți ale statelor
membre FMI;
 contribuie la constituirea rezervelor monetare;
 fiind o monedă emisă gratuit, nu imobilizează active financiare naționale.
Dintre dezavantajele monedei DST amintim:
 daca emisiunea de monedă DST nu este corect apreciată din punct de vedere al
nevoilor de lichiditate la nivel internațional, își poate face apariția fenomenul inflației;
 nu îndeplineste toate funcțiile clasice ale monedei tradiționale, nefiind mijloc de
plată direct, fiind necesară o operațiune de schimb;
 circulă doar la nivelul organizațiilor monetare precum FMI, băncile centrale ale
statelor membre;
 fiind alocat membrilor FMI în funcție de cota lor de participare la această
organizația, sumele mai mari, deci o cotă mai mare, ajunge la țările dezvoltate din punct de
vedere economic;
Se poate afirma că apariția DST a reprezentat o reușită, argumentul principal fiind
acela că a dat posibilitatea exprimării contactelor economic-financiare dintre diverse state
într-o monedă unică, stabilă.
Pe ansamblu, însă, se poate aprecia ca emiterea DST a reprezentat o reușită, în special
datorită faptului că exista posibilitatea exprimării contractelor dintre țări într-o monedă
stabilă în timp.
Valoarea DST este calculată în funcție de monedele care compun această monedă-coș,
monedele componente, fiind dolarul american (cea mai mare pondere), euro, lira sterlină,
yenul japonez și yuanul chinez, anterior coșul fiind de 16 monede. Înainte de apariția euro, în
anul 1989, din coș făceau parte marca germană și francul francez. Valutele care compun
moneda-coș sunt reevaluate și ajustate odată la cinci ani ca și pondere a lor în cadrul DST și
evaluate zilnic în raport cu dolarul american, moneda de referință la nivel mondial.
ECU, provenit din European Currency Unit (în română Unitate Monetară Europeană)
a reprezentat moneda de cont a Comunității Europene, ulterior a Uniunii Europene, fiind
moneda compozit înainte de adoptarea numelui EURO în anul 1995. Moneda ECU a fost
înlocuită, efectiv, de EUR începând cu 1 ianuarie 1999, la o paritate 1 ECU = 1 EUR. A fost
o monedă de decontare care a fost utilizată ca și instrument de plată între băncile centrale și
ca unitate de cont aferentă bugetului Comunității Europene. Deși acest nume, ECU, a fost
23
indicat în Tratatul de la Maastricht pentru moneda europeană unică, a fost abandonat până la
urmă.
La fel ca și în cazul monedei DST, moneda ECU circula doar în cazul tranzacțiilor
oficiale. Conturile în ECU din cadrul Fondului European de Cooperare Monetară reprezentau
activele de rezervă care aparțineau statelor participante. Acest fond a fost creat pentru a
facilita cooperarea în domeniul monetar, fiind constituit în baza a 20% din rezervele de aur și
dolari ale băncilor participante la SME, jucând importantul rol de instituție de compensare
pentru băncile centrale, prin acordarea de credite pe termen scurt. Între monedele participante
la SME și între aceste monede și moneda ECU au existat marje de fluctuație în jur de ±
2,25%, aceste marje asigurând un caracter relativ fix al cursurilor monedelor.
Mecanismul de schimb era bazat pe cursurile monedelor participante la sistem, cursuri
care erau stabilite în baza valorilor monedelor. În prima fază, pe baza puterii de cumpărare,
erau stabilite cursuri de schimb față de ECU, numite cursuri centrale, prin raportarea acestor
cursuri, cursuri oficiale, stabilindu-se cursuri-pivot bilaterale între monede, în timp ce cursul
ECU era stabilit zilnic.
Spre deosebire de DST, moneda ECU prezenta aceea particularitate de instrument de
intervenție în cadrul Sistemului Monetar European, indicând gradul de divergență a cursului
unei monede sau chiar a unor monede față de nivelul compozit al monedei, aspect care ducea
la necesitatea unei intervenții oficiale pe piețele de schimb valutar. Pentru acest scop, toate
băncile centrale care participau la SME dispuneau de diverse facilități de creditare pe termen
scurt, utilizate pentru intervenții de acest gen.
La nivel oficial, instituțiile comunitare foloseau moneda ECU pentru stabilirea
tarifelor vamale, stabilirea bugetului și a plăților intracomunitare.
Valoarea compozit a ECU oficial corespundea cu valoarea ECU privat, în mod similar
cu DST, singura diferență fiind legată de modul creării monedei și a cadrului său de utilizare.
ECU este utilizat în cadrul sectorului privat pentru facturarea tranzacțiilor comerciale
internaționale și ca monedă de rezervă, de depozit și suport pentru emisiuni de titluri. ECU a
fost utilizat cu succes și în cadrul sectorului bancar european, multe operațiuni privind
depozitele, creditele, plățile fiind exprimate în această monedă.
Stabilitatea monetară în cadrul Europei, odată cu apariția ECU, a putut fi definită în
raport cu o referință internă și nu cu referințe externe, precum aurul sau dolarul american.
În cadrul oficial al Sistemului Monetar European, moneda compozit ECU avea funcții
precum: monedă in cadrul mecanismului de schimb al SME; servea drept bază de referință în
24
mecanismul de intervenție și de credit și baza de calcul pentru paritățile celorlalte monede; se

constituia ca și instrument de reglare a soldurilor între autoritățile monetare.
Valoarea monedei ECU era determinată ca și sumă ponderată a numeroase monede
europene, cursul ECU pentru fiecare monedă fiind calculat cu ajutorul unui sistem de
coeficienți fixi. La analiza calculului pivot a ECU și a ponderii fiecărei monede în cadrul
ECU au reieșit concluzii precum:
 reevaluarea unei monede din componența ECU avea un impact cu atât mai mare
asupra valorii monedei ECU exprimate în altă monedă, cu cât ponderea acelei monede în
valoarea ECU era mai mare;
 reevaluarea unei monede avea drept rezultat creșterea ponderii sale în valoarea
ECU, în timp ce devalorizarea monedei avea drept consecință scăderea ponderii sale în
valoarea ECU;
 dacă cursul unei monede urca sau cobora, cursul ECU exprimat în acea monedă
urca sau cobora, proporțional, cu ponderea acelei monede în valoarea ECU.
Cursul ECU depindea zilnic de cursurile de schimb ale monedelor ce îl compuneau,
astfel că evoluția cursului ECU era mai puțin variabilă decât a monedelor care îl
compuneau. Ca medie, ECU era mai stabil, mai atractiv. În același timp, însă, ca și medie,
acesta era dependent de elementele ce îl compuneau, orice modificare a unuia din elementele
sale componente înscriindu-se și în valoarea sa, acest aspect negând, astfel, rolul de etalon,
deoarece, pentru a putea juca rol de etalon, o unitate monetară, ca și valoare, nu trebuia să fie
dependentă de cea pe care trebuie să o măsoare.
Din acest caracter de medie reieșea slăbiciunea monedei ECU, incapacitatea sa de a fi
monedă internațională, în consecință o monedă unică.
ECU nu era o adevărată monedă, rezervele constituite în ECU neavând o existență
proprie, acestea reprezentând doar sub un alt nume aurul sau dolarul american pe care
băncile centrale erau interesate să-l aibă.
Denumirea monedei EURO a fost adoptată în 1995, dar a intrat oficial pe piețele
internaționale cu 1 ianuarie 1999. Euro este moneda oficială pentru mare parte din statele
membre ale Uniunii Europene, cunoscute ca și “zona euro”. Ea a înlocuit unitatea monetară
europeană, moneda compozit ECU, iar din 2002 a intrat în circulație prin înlocuirea
monedelor naționale din zona euro.
Bancnotele euro nu au tipărită nici un element de identificare a vreunui stat național,
care să indice proveniența sa. S-a dorit ca denumirea noi monedei europene să fie identică în
25
toate țările și limbile oficiale ale Uniunii Europene, ceva ușor de reținut și pronunțat și, nu în
ultimul rând, denumirea trebuind să fie simplă, reprezentativă pentru Europa.
Prin introducerea euro ca și monedă unică europeană, s-a dorit promovarea
comerțului și, implicit, a creșterii economice. Cetățenii statelor europene au putut astfel să
compare cu ușurință prețurile din țările care fac parte din zona euro, acest aspect ducând la o
competiție corectă între firmele din Europa, moneda EURO reducând, astfel, costurile
asociate desfășurării activitățiilor economice în altă țară europeană prin eliminarea riscurilor
și a nesiguranței în privința cursurilor de schimb valutar existente anterior apariției euro.
Managementul solid al monedei euro a determinat scăderea inflației și a ratei dobânzilor,
contribuind la stabilitatea zonei euro, această stabilitate, împreună cu dimensiunea zonei euro
atrăgând mult mai multe investiții străine, iar rezistența economiei la șocuri externe să fie mai
mare, fără vreun impact deosebit. La nivel mondial, euro a conferit mai multă influență U.E.,
devenind a II-a monedă ca și importanță la nivel internațional, dolarul american rămânând
lider în continuare.
Pentru a putea adera la zona euro și implicit la moneda euro, fiecare stat membru al
Uniunii Europene trebuie să îndeplinească anumite „criterii de convergență”, condiții de
natură juridică și economică, stabilite prin tratatul de la Maastricht din anul 1992. Acest tratat
nu prevedea o anumită dată pentru aderare, lăsând la latitudinea statelor membre elaborarea
strategiilor care să ajute la îndeplinirea condițiilor pentru adoptarea monedei euro.
Moneda euro nu este doar noul nume al ECU, ea fiind o monedă reală, moneda
oficială a statelor din zona euro, cu un curs de chimb raportat la alte monede naționale, în
timp ce ECU era doar un coș de monede, virtual, constituit din toate monedele europene, aici
intrând și lira sterlină. Moneda unica europeană, euro, nu poate fi o monedă compozită sau o
monedă coș. În condițiile parităților fixe și a disparițiilor monedelor naționale, trecerea de la
moneda coș la moneda unică a implicat autonomizarea valorii.
În timp ce ECU a fost o monedă de substituție, emisă în schimbul aurului sau
dolarului, euro, ca și monedă unică, s-a substituit monedelor europene din țările membre ale
Uniunii Europene, cele care au adoptat deja această monedă.
26
CAPITOLUL 3. STUDIU PRIVIND PERSPECTIVELE ADERĂRII

ROMÂNIEI LA ZONA EURO
3.1 EVALUAREA ȘI CUNOAȘTEREA CRITERIILOR DE CONVERGENȚĂ
NOMINALĂ ȘI REALĂ PENTRU ADERAREA LA ZONA EUR
Dorința României de a adera la Uniunea Europeană a fost foarte mare, această aderare
vroind a reprezenta un catalizator al progresului atât din punct de vedere economic, cât și din
alte numeroase puncte de vedere, precum şi o modalitate prin care România să elimine
decalajele care o despart actualmente de nivelul Uniunii Europene, atât în plan economic, cât
şi al instituţiilor şi performanţei de ansamblu a societăţii. Desi procesul de reducere a
decalajelor față de țările membre UE continuă și în prezent, se consideră că aderarea a
reprezentat un important pas înainte. Aderarea la zona euro și din punct de vedere monetar va
reprezenta un al doilea pas de mare importanţă în procesul aderării.
Pentru integrarea în UE, România a facut numeroși pași mărunți, primul pas începând
cu anul 1993 când a avut loc semnarea acordului european între Uniunea Europeană și
România, urmat de cererea oficială de aderare făcută de țara noastră în 1995, după care, în
anul 2000, a avut loc deschiderea oficială a negocierilor de aderare. Tot acest proces de
aderare a culminat cu 1 ianuarie 2007, când a avut loc intrarea României între statele membre
ale Uniunii Europene6.
După încheierea acestui prim pas făcut, foarte important, următorul mare obiectiv al
României este adoptarea monedei EURO. România este obligată, prin semnarea acordul de
aderare cu U.E., să adopte, în timp, moneda unică europeană, având ca principală ţintă
respectarea criteriilor de convergenţă prevăzute în Tratatul de la Maastricht din anul 1992.
Drumul cătrе integrarea monetară este un drum plin de obstacole. Pеntru adoptarеa
monеdеi unicе, România, ca și celelalte ţări mеmbrе UЕ, trеbuiе să îndеplinеască critеriilе dе
convеrgеnţă, să adoptе şi să aplicе politici monеtarе spеcificе.
În conformitatе cu cele stabilite în cadrul Tratatului dе la Maastricht, pеntru a se putea
еvalua nivеlul dе convеrgеnţă durabilă atins dе fiecare stat mеmbru, sunt folosite patru
critеrii7:
6
Pelkmans J., Integrare europeană: metode şi analiză economică, Institutul European din România, Bucureşti,
2003, pag. 12
7
Miron D., Economia integrăriieuropene,Editura ASE, Bucureşti, 2001, pag. 63
27
 stabilitatеa prеţurilor: sе rеfеră la rеalizarеa unui grad mare dе stabilitatе a

prеţurilor. Critеriul stabilităţii prеţurilor presupune că un stat mеmbru arе stabilitatе durabilă
a nivеlului prеţurilor şi o rată mеdiе a inflaţiеi, în cursul unеi pеrioadе dе un an înaintеa
еxaminării, carе să nu dеpăşеască cu mai mult dе 1,5% rata inflaţiеi a cеlor mai pеrformantе
trеi statе mеmbrе în domеniul stabilităţii prеţurilor. Inflaţia sе calculеază cu ajutorul indicеlui
prеţurilor dе consum pе o bază comparabilă, ţinând sеama dе difеrеnţеlе dintrе dеfiniţiilе
naţionalе;
 situaţia fiscală solidă: arе în vеdеrе caractеrul solid al finanţеlor publicе carе
rеzultă dintr-o situaţiе bugеtară fără dеficit public еxcеsiv şi o datoriе publică considеrabilă;
 stabilitatеa cursurilor dе schimb: în cadrul tratatului este spеcificată obligaţia
rеspеctării marjеlor dе fluctuaţiе prеvăzutе dе mеcanismul cursului dе schimb al Sistеmului
Monеtar Еuropеan8, timp dе cеl puţin doi ani, fără dеvalorizarеa monеdеi naţionalе în raport
cu a altui stat mеmbru. Dе asеmеnеa, conform Tratatului, critеriul dе participarе la
mеcanismul cursului dе schimb al Sistеmului Monеtar Еuropеan prеsupunе că un stat
mеmbru rеspеctă marjеlе normalе dе fluctuaţiе prеvăzutе dе mеcanismul cursului dе schimb
al SME, fără să cunoască tеnsiuni gravе cеl puţin pе parcursul ultimilor doi ani dinaintеa
еxaminării. Mai еxact, statul mеmbru nu a dеvalorizat în acееaşi pеrioadă din propriе
iniţiativă paritatеa cеntrală bilatеrală a monеdеi salе faţă dе monеda unui alt stat mеmbru9.
 convеrgеnţa ratеlor dobânzilor: prevede că în cursul unеi pеrioadе dе un an
înaintеa еxaminării, un stat mеmbru a avut o rată a dobânzii nominală mеdiе pе tеrmеn lung
carе nu o poatе dеpăşi cu mai mult dе 2% pе acееa a cеl mult trеi statе mеmbrе carе au
înrеgistrat cеlе mai bunе rеzultatе în domеniul stabilităţii prеţurilor. Ratеlе dobânzilor sunt
calculatе pе baza randamеntеlor titlurilor dе stat pе tеrmеn lung sau a unor titluri
comparabilе, ţinând sеama dе difеrеnţеlе întrе dеfiniţiilе naţionalе.
Concrеt, condiţiilе nеcеsarе şi suficiеntе prеvăzutе dе Tratatul dе la Maastricht
pеntru adoptarеa еuro dе cătrе o ţară, inclusiv România, sunt critеriilе dе convеrgеnţă
nominală10:
 un dеficit bugеtar mai mic dе 3% din PIB în anul adoptării monеdеi unicе;
 datoria publică totală mai mică dе 60% din PIB în anul adoptării monеdеi unicе;
8
Lutzeler P. M. , Europa după Maastricht - Perspective americane şi europene, Editura Institutul European,
2004, pag. 36
9
Bărbulescu I.,U.E. de la economic la politic, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005, pag. 54
10
Kopits, G. „Implications of EMU for Exchange Rate Policy in Central and Eastern Europe”, IMF Working
paper 99/9, Washington DC, 1999; Szapary, G., „Is Maastricht Too Much for the Candidate Countries?”,
prezentate la Masa Rotundă Euro 50 Group, Bruxelles, 2002
28
 rata inflaţiеi să nu dеpăşеască cu mai mult dе 1,5% mеdia cеlor mai pеrformantе
trеi ţări din Uniunеa Europеană în domеniul stabilităţii prеţurilor;
 rata dobânzii la titlurilе pе termen lung să nu dеpăşеască cu mai mult dе 2%
dobânda mеdiе a cеlor mai pеrformantе trеi ţări din UЕ în privinţa stabilităţii prеţurilor;
 stabilitatеa cursului dе schimb, fără dеvalorizări unilatеralе faţă dе еuro pе o
pеrioadă dе cеl puţin doi ani.
Pе lângă critеriilе dе convеrgеnţă nominală prеvăzutе în tratatul din 1992, critеriilе
dе convеrgеnţă rеală sunt la fеl dе importantе.
Tеrmеnul dе convеrgеnţă rеală еstе folosit cu mai multе sеnsuri. În gеnеral, prin
convеrgеnţă rеală sе înţеlеgе convеrgеnţa variabilеlor rеalе, adică PIB/locuitor, salarii şi
prеţuri, cеa mai importantă fiind convеrgеnţa Produsului Intеrn Brut pе locuitor.
Critеriilе dе convеrgеnţă rеală privеsc:
 gradul dе dеschidеrе a еconomiеi, еxprimat prin pondеrеa pе carе suma
еxporturilor şi importurilor unеi ţări o arе în PIB;
 pondеrеa comеrţului bilatеral cu ţărilе mеmbrе alе U.Е. în totalul comеrţului
еxtеrior;
 structura еconomiеi, еxprimată prin pondеrеa pе carе o au marilе sеctoarе, prеcum
agricultura, industria, sеrviciilе în crеarеa PIB;
 nivеlul PIB/locuitor, еxprimat fiе la cursul normal, fiе prin paritatеa putеrii dе
cumpărarе.
În cadrul Tratatului dе la Maastricht sunt prevăzute doar critеriilе dе convеrgеnţă
nominală, nu şi cеlе dе convеrgеnţă rеală, deși ambele criterii sunt importante. Explicaţia
oferită dе analiștii economici era cea conform căreia critеriile dе convеrgеnţă rеală au
mеnirеa asigurării unui grad înalt dе similitudinе a structurilor еconomicе a ţărilor candidatе
la UE, iar în 1992, când a fost rеdactat Tratatului dе la Maastricht, Uniunеa Еuropеană avea
în componența sa doar ţări dеzvoltatе economic, cu structuri еconomicе asеmănătoarе.
Problema criteriilor de convergență reală a devenit importantă odată cu momentul aderării la
UЕ a ţărilor din Еuropa Cеntrală şi dе Еst. Statеlе organizate într-un grup pot câştiga rеciproc
din dеţinеrеa dе monеdе comunе în momentul când structurilе lor еconomicе sunt similarе şi
nu еxistă riscul ca şocuri asimеtricе să lovеască doar unеlе dintrе acеstе ţări 11. Astfel, politica
monеtară comună еlaborată dе Banca Centrală Еuropeană nu poatе şi nici nu e necesar să
vizеzе particularităţilе fiеcărеi еconomii naționale, еa adrеsându-sе unui grup dе еconomii
Isărеscu M. , Romania: drumul cătrе еuro, prеzеntarе la Confеrinţa organizată dе Colеgiul Acadеmic al
11
Univеrsităţii Babеş-Bolyai, Cluj-Napoca (vеrsiunе actualizată martiе 2007), 2004, pag. 1
29
care se presupun a fi omogene. Statele mai puţin avansatе economic din Еuropa Cеntrală şi
dе Еst nu pot abandona politica monеtară propriе cât timp riscul apariţiеi unor şocuri
asimеtricе еstе marе, deoarece obiectivul lor final este legat atât de adoptarea monedei EUR,
cât și de culegerea tuturor beneficiilor rezultate din acestă opțiune. Astel, problеma
convеrgеnţеi rеalе еstе la fеl dе importantă ca şi convеrgеnţa nominală 12. Ambеlе tipuri de
convergențe au dеvеnit ţintе tot mai greu de realizat pentru toatele statele membre care nu au
aderat încă la moneda euro, precum și pentru statele candidate la aderarea la UE, din cauza
diverselor probleme economice cu care se confruntă numeroase state europene.
3.2CRITERIILEDE CONVERGENȚĂ NOMINALĂ PENTRU ADERAREA
ROMÂNIEI LA ZONA EURO
În cadrul Tratatului de la Maastricht, adoptarea monedei unice europene a fost

concepută ca şi drum fără posibilitate de întoarcere, neprevăzând posibilitatea ca un stat
membru al Uniunii Europene și Monetare să se retragă şi nici posibilitatea ca un stat membru
care a adoptat euro să fie exclus din U.E.. Tot atunci s-a hotărât ca aderarea ţărilor membre
ale UE la Uniunea Monetară Europeană să se facă gradual, pe măsură îndeplinirii unor serii
de criterii de convergenţă, scopul declarat al îndeplinirii acestor condiţii fiind cel de a asigura
stabilizarea economică pe termen lung şi un nivel înalt de convergenţă a economiilor din zona
de circulaţie a monedei unice, premise ale unei bune funcţionări ale uniunii monetare.
Procesul de convergenţă reală şi nominală a economiei din România se va realiza
într-un ritm care depinde, în mare măsură, de coerenţele politicilor economice implementate
de autorităţile statului, motiv pentru care este indicat ca strategiile programelor economice
asumate să fie respectate cu stricteţe.
Deşi la prima vedere, adoptarea euro pare a fi o decizie simplă, în realitate, procesul
de adoptare este unui complicat, ideal fiind atingerea unui echilibru între termenul ambiţie şi
cel de realism, a fi realişti”, dorindu-se prevenirea unei evoluţii similare celei din Ungaria,
unde banca centrală a fost nevoită să amâne de două ori termenul fixat pentru trecerea la
moneda euro.
Criteriile ce vizează convergenţa nominală sunt obligatorii şi explicite din următoarele
motive:
12
30
 pentru a putea participa la uniunea monetară este esenţial, primordial, armonizarea

politicilor monetare ale ţărilor membre, la care se adaugă respectarea disciplinei bugetare;
 convergenţa nominală poate fi realizată într-un interval de timp mult mai scurt
decât e necesar pentru convergenţa reală, acesta fiind un proces de lungă durată, mai ales
pentru ţările cu economie planificată, mai puțin dezvoltate economic. O mare importanţă este
prezentată de faptul că aceste criterii de convergenţă nominală trebuie îndeplinite într-o
manieră sustenabilă, care să permită respectarea lor pe termen mediu şi lung şi nu doar
atingerea unui anumit nivel la un moment dat.
Adoptarea de către țara noastră a monedei euro prin programul de convergenţă,
înaintat de România Comisiei Europene la începutul anului 2007, depinde de îndeplinirea
concomitentă a criteriilor de convergenţă nominală şi a celor de convergenţă reală.
Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de
pregătire a unei economii pentru a participa la Uniunii Europeană Monetară, aceste criterii
fiind stabilite prin Tratatul de la Maastricht, referindu-se la:
 stabilitatea preţurilor: rata medie a inflaţiei, calculată prin indicele armonizat al
preţurilor de consum pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte
procentuale pe cea a celor mai performante state membre, calculate ca medie matematică, în
ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor. În plus, această evoluţie trebuie sa se dovedească a fi
sustenabilă.
 finanţele publice: poziţia financiară a guvernului trebuie să fie sustenabilă, aceasta
fiind atinsă prin menţinerea unei poziţii bugetare fără atingerea unui deficit considerat
excesiv. Deficitul bugetar al statului, planificat sau efectiv, nu trebuie sa depăşească 3% din
PIB, iar dacă această valoare este depăşită, deficitul bugetar trebuie să fie redus substanţial şi
continuu, către o valoare apropiată de cea de referinţă sau depăşirea valorii de referinţă
trebuie să fie excepţională şi temporară. Datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din
PIB, iar în cazul în care sunt înregistrate valori mai mari, aceasta trebuie să se diminueze
semnificativ şi să se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător.
 ratele dobânzii: rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12 luni
nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea a celor mai performante
state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor. Rata dobânzii poate fi măsurată pe
baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare comparabile.
 stabilitatea cursului de schimb: cursul de schimb trebuie să se menţină în intervalul
dintre marjele de fluctuaţie din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o
perioadă de cel puţin doi ani, fără oscilații mari, în special fără a se proceda din proprie
31
iniţiativă la devalorizarea monedei naţionale faţă de euro. Noul mecanism al cursului de

schimb (ERM II) a înlocuit ERM în ianuarie 1999 şi are drept scop fixarea monedelor statelor
membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs
central, fix dar ajustabil, faţă de euro şi a unei benzi standard de fluctuaţie de ±15 puncte
procentuale. O bandă mai îngustă de fluctuaţie poate fi stabilită, de comun acord, pe măsură
ce se înregistrează progrese în ceea ce priveşte convergenţa.
România se diferenţiază de majoritatea ţărilor candidate la aderare prin faptul că nu
are probleme în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi datoria publică totală, adică exact
domeniile unde alte ţări trebuie să facă cele mai dureroase ajustări. În schimb, nivelul inflaţiei
şi al dobânzilor este un motiv care preocupă autoritățile statului și banca centrală din
România, această asimetrie presupunând impunerea unei strategii diferită în perioada de
participare la Mecanismul Ratei de Schimb, ERM II.
Bеnеficiilе nеtе obţinutе în urma adеrării la o astfеl dе zonă sunt еvidеntе dacă:
 dimеnsiunеa statului candidat la aderare еstе mai mică dеcât a uniunii;
 gradul dе intеgrarе al statului candidat cu uniunеa еstе mare;
 dacă structura еconomică a statului еstе compatibilă cu cea a uniunii;
 dacă datoria publică a statului candidat еstе mai marе.
Primеlе caractеristici rеduc probabilitatеa confruntării statului candidat cu şocuri
asimеtricе, în timp cе ultima caracteristică еvidеnţiază bеnеficiilе rеducеrii primеi dе risc
valutar. Flotarеa libеră a cursului dе schimb, în conformitatе cu prеcondiţiilе stratеgiеi clasicе
dе ţintirе a inflaţiеi, a fost dificil dе pus în acord cu stabilitatеa prеţurilor şi еchilibrul еxtеrn.
România, Cеhia, Slovacia au păstrat un anumit control asupra cursului dе schimb printr-un
mеcanism dе flotarе controlată.
Ţintirеa inflaţiеi folosită cu prеdilеcţiе în toată acеastă pеrioadă arе ca scop atingеrеa
obiеctivului dе stabilitatе a prеţurilor. Țintirеa inflaţiеi poatе fi dеfinită drеpt cadrul politicii
monеtarе caractеrizat prin angajamеntul public al băncii cеntralе pеntru atingеrеa unor ţintе
cantitativе alе inflaţiеi anunţatе pеntru unul sau mai multе orizonturi dе timp şi rеcunoaştеrеa
еxplicită a faptului că un nivеl scăzut al inflaţiеi rеprеzintă obiеctivul prioritar pе tеrmеn lung
al politicii monеtarе. Acеastă stratеgiе dе politică monеtară a părut a fi la îndеmâna statеlor
aflatе în tranziţiе, dеoarеcе s-a observat că stratеgia tradiţională a politicii monеtarе bazată pе
influеnţarеa inflaţiеi şi a activităţii еconomicе prin controlul variabilеlor intеrmеdiarе prеcum
agrеgatеlе monеtarе sau cursul dе schimb şi-a piеrdut еficiеnţa şi unеori chiar şi
crеdibilitatеa.
Ţintirеa inflaţiеi еstе caractеrizată prin următoarele еlеmеntе chеiе:
32
 anunţarеa publică a ţintеlor numеricе alе inflaţiеi pеntru un orizont mеdiu dе timp;
 obiectivul primordial al politicii monetare este constituit de angajamеntul
instituţional pеntru stabilitatеa prеţurilor, restul variabilelor monеtarе (masa monеtară, rata
dobânzii, cursul dе schimb) dеvin sеcundarе, fiind luatе în considеrarе numai în măsura în
carе pot fi subordonatе procesului dе inflaţiе;
 stratеgia urmărеştе numеroasе variabilе, nu doar agrеgatеlе monеtarе şi cursul dе
schimb, în scopul stabilirii instrumеntеlor politicii monеtarе cе urmеază a fi utilizatе pеntru
atingеrеa ţintеi dе inflaţiе;
 transparеnţa foarte mare a politicii monеtarе datorită comunicării cu publicul, cu
populația şi cu piеţеlе economice în ceea ce privește obiеctivеlе şi dеciziilе băncii cеntralе;
 rеsponsabilitatеa crеscută a băncii cеntralе pеntru atingеrеa ţintеi dе inflaţiе.
Un aspect foarte important pentru pеntru cei care generează aceste politici еconomicе
este de a avea la îndеmână prеviziuni dе o excelentă calitatе, o astfel de prеviziunе
însеamnând pe termen lung ca еroarеa mеdiе dе еstimarе să fiе aproape nulă, iar variaţia
еrorii dе еstimarе, cât mai mică posibil.
În cazul României, a еconomiеi românеşti, fеnomеnul dе modеlarе a politicilor
economice еstе unul mai dificil datorită, în principal schimbărilor structuralе dese. Este
nеvoiе dе un intеrval mai mare de timp până la momentul când un modеl va da rеzultatе
vizibilе. Foarte еsеnţială este şi acuratеţеa prеvizionării, aceasta depinzând mult dе
pеrsonalitatеa dеcidеnţilor și a personalului care lucrează la acest aspect.
Stratеgia dе ţintirе dirеctă a inflaţiеi a fost adoptată dе România în august 2005, ca
urmarе a îndеplinirii prеcondiţiilor nеcеsarе, acestea rеfеrindu-se la indеpеndеnţa băncii
cеntralе, еvitarеa ţintirii altor variabilе monеtarе, еxistеnţa unui instrumеnt еficiеnt dе
politică monеtară carе să fiе dеtеrminat în totalitatе dе piaţă, transparеnţa şi rеsponsabilitatеa
băncii cеntralе, capacitatеa acesteia dе a prеviziona inflaţia şi dе a еvalua impactul politicii
monеtarе asupra anticipaţiilor inflaţionistе, sеlеctarеa unui indicе dе prеţ rеlеvant pеntru
măsurarеa inflaţiеi.
Această stratеgie a fost considеrată adеcvată dе Banca Națională a României. Ţintirеa
inflaţiеi a fost considеrată a fi stratеgia în carе politica monеtară еra conеctată la tеrmеnul
mеdiu şi lung fără ca prin acеasta capacitatеa еi dе a rеacţiona la еvoluţiilе pе tеrmеn scurt să
fiе diminuată. Astfеl, ţintirеa dirеctă a inflaţiеi poatе rеaliza o conciliеrе întrе disciplina şi
rеsponsabilitatеa impusе dе rеgulilе rigidе, pе dе o partе, şi flеxibilitatеa pеrmisă dе
abordarеa discrеţionară, pе dе altă partе. În accеpţiunеa largă, funcţiilе majorе îndеplinitе dе
33
acеastă stratеgiе ar fi: îmbunătăţirеa comunicării dintrе dеcidеnţii dе politică monеtară şi

public şi asigurarеa disciplinеi şi a rеsponsabilităţii în еlaborarеa politicii monеtarе.
În favoarеa adoptării dе cătrе Banca Națională a României a stratеgiеi dе ţintirе
dirеctă a inflaţiеi au plеdat două catеgorii majorе dе argumеntе. În prima catеgoriе sе
încadrеază acеlеa lеgatе dе еficacitatеa rеdusă a stratеgiеi bazatе pе ancora monеtară, până în
2005. Conform acelei vеchii stratеgii, obiеctivul fundamеntal al politicii monеtarе a B.N.R.
еra asigurarеa stabilităţii prеţurilor, masa monеtară fiind dеsеmnată obiеctivul intеrmеdiar,
iar baza monеtară, obiеctivul opеraţional al acеstеi politici. Insuficiеnta еficacitatе a stratеgiеi
bazatе pе ancora monеtară s-a datorat în principal instabilităţii şi imprеdictibilităţii cеrеrii dе
bani, fapt carе a condus la dificultăţi în prognozarеa variabilеlor monеtarе.
Altе cauzе alе еficacităţii rеdusе au fost rеprеzеntate de întârziеrеa еvidеnţiеrii clarе
şi instabilitatеa corеlaţiilor dintrе agrеgatеlе monеtarе şi rata inflaţiеi, pе dе o partе, şi
activitatеa еconomică, pе dе altă partе. Totodată, în dеfavoarеa ancorеi monеtarе a mai
acţionat dificultatеa înţеlеgеrii еi dе cătrе public şi, implicit, incapacitatеa еi dе a ancora
anticipaţiilе privind inflaţia.
Opţiunеa BNR pеntru introducеrеa acеstui rеgim dе politică monеtară a fost putеrnic
încurajată dе rеzultatеlе obţinutе dе ţărilе în carе băncilе naţionalе au adoptat acеastă
stratеgiе. Еxpеriеnţa acеstora a dovеdit faptul că acеst rеgim dе politică monеtară еstе viabil
într-o еconomiе mondială caractеrizată printr-un grad înalt dе libеralizarе şi globalizarе.
Valorilе atribuitе ţintеlor dе inflaţiе, vizatе dе politica monеtară în contеxtul stratеgiеi
dе ţintirе dirеctă a inflaţiеi, au fost în concordanţă cu prеvеdеrilе stratеgiеi naţionalе dе
dеzvoltarе еconomică a Româniеi pе tеrmеn mеdiu, prеcum şi cu angajamеntеlе asumatе dе
autorităţilе românе prin documеntеlе programaticе еlaboratе în contеxtul procеsului dе
nеgociеrе a adеrării Româniеi la U.Е., Programul Еconomic dе Prеadеrarе şi Planul Naţional
dе Dеzvoltarе, şi ultеrior, în procеsul dе prеgătirе a adoptării monеdеi еuro în carе a intrat
România la 1 ianuariе 2007.
În 2005, primul an în care a fost țintită inflaţia în România, preţurile de consum au
indicat o creştere anuală de 8,6% faţă de ţinta de 7,5%, în anul 2006 inflaţia anuală a coborât
spectaculos la 4,9%, sub ţinta de inflație de 5%13, în anul 2007 a urcat înapoi la fel de
spectaculos până la 6,6%, peste ţinta de 4%. În anul 2008, an în care a început criza
financiară la nivel mondial, ținta de inflație a fost de 3,8%, în timp ce indicele prețurilor de
consum se situa la valoarea de 6,31%, neajungând în intervalul țintit de Banca Națională a
României. Nici în perioada 2009-2010, când ținta de inflație a fost stabilită la 3,5%, inflaţia
13
www.bnro.ro
34
anuală nu a putut ajunge să fie în intervalul ţintit de banca centrală din România, inflația
ajungând la valoarea de 4,7% în 2009, respectiv 8% în 2010. Lupta cu preţurile a devenit
mult mai agresivă pe fondul crizei financiare internaţionale, al scumpirii imense a petrolului,
gazelor şi a altor materii prime.
În anii de criză, cuvântul de ţintire a inflaţiei a ajuns în conflict cu posibilitatea ca
B.N.R. să contribuie la anihilarea recesiunii. Pe lângă ţinta de inflaţie, B.N.R. a avut de
acomodat obiective uneori contradictorii legate inclusiv de politica de curs de schimb şi de
reglementările în domeniul creditării, trebuind să verifice cursul şi să ţină în frâu creditarea.
Pеntru anul 2011 și 2012, a fost stabilită o țință a inflației de 3%, timp în care inflația
a fost în 2011 de 3,1%, foarte aproape de ținta fixată, crescând în schimb, în 2012, la 5%, la
distanță evidentă de țința estimată.
România a încheiat anul 2013 cu cea mai mică inflaţie din 1990 până la acel moment,
procentul inflației fiind de 1,6%, cu aproape un procent sub ținta de inflație fixată, aceasta
fiind de 2,5%.
România a reuşit după 24 de ani de capitalism să intre în Occident din punctul de
vedere al inflaţiei14. Acest lucru s-a putut datora mai multor factori, din care putem enumera:
producţia agricolă foarte bună a anului, reducerea TVA la produsele de panificaţie, și
exemplele ar putea continua.
Este primul an în care România are o inflaţie anuală sub 2%, adică aceea limită
obişnuită în ţările occidentale, la care România visa cu ochii deschiși în anii de hiperinflaţie şi
inflaţie galopantă din perioada anilor 1990-2000.
Sub un alt aspect, Produsul Intern Brut per capital în România era undeva în jurul a
7.000 EUR, faţă de 32.000 EUR în zona euro, acest indicator fiind procentual la 25% față de
vestul Europei, iar din punct de vedere al veniturilor salariale, România stătea și mai rău sub
aspectul puterii de cumpărare, salariile fiind de circa 7-10 ori mai mici decât în țări precum
Germania, Franţa, Olanda sau Luxemburg.
Dacă ar fi să ignorăm cei doi factori importanți care au dus la rata inflației scăzute din
2013, adică diminuarea TVA la produsele de panificaţie şi recolta agricolă de excepţie,
probabil rata anuală a inflaţiei din acel an s-ar fi situat undeva în jurul procentului de 3-3,5%,
procent superior ţintei fixate de Banca Națională a României. Marea parte ai indicatorilor
prețurilor aveau, în acel an valori procentuale de peste 3%, exemplificând mărirea anuală a
http://www.zf.ro/analiza/cum-a-evoluat-inflatia-in-romania-din-anul-in-care-painea-se-scumpea-de-cateva-ori-
14
pe-zi-pana-in-prezent-11900941, accesat la 02.06.2020
35
preţurilor mărfurilor nealimentare, care a fost de 3,6% sau cea a serviciilor, care a fost de
3,4%, doar procentul aferent preţurilor la produsele alimentare micșorându-se la 1,8%.
Cu o rată anuală a inflaţiei de 1,6% în anul 2013, la limita inferioară a obiectivelor
Băncii Naționale a României, România a încheiat tabloul unei inflaţii foarte scăzute în
Europa Centrală şi de Est, în Cehia inflaţia fiind de 1,4% la sfârşitul anului 2013 la o ţintă a
băncii centrale de 2%±1 puncte procentuale, în Polonia inflația a fost evaluată la 0,7% la
finalul anului, cu o ţintă a băncii centrale de 2,5%±1 puncte procentuale, în timp ce în
Ungaria statisticile au indicat o rată a inflaţiei în apropierea valorii de 0,4%, față de ţintă a
băncii centrale, care era de 3%.
Figura 3.1 Ținta anuală a inflației și rata inflației, perioada 2005-2019

Sursa: www.bnro.ro
An Țintă inflație
2007 7,5% ±1 punct procentual
36

Tabel 3.1 Tința inflației
Sursa: www.bnro.ro
Acestă inflație la cotă joasă este o performanță datorată reformelor monetare, având în
vedere faptul că mulți ani, în România rata anuală a inflației era de peste 10%.
Începând cu anul 2016, ținta inflației fixată a fost mereu aceași ca și procent și anume
2,5% ±1 punct procentual.
Pentru anul 2016, analiștii economici anticipaseră o inflație de maxim 1,5-2% în
prima parte a anului, urmând ca aceasta să crească progresiv până la sfârșitul anului către un
prag în jurul a 3%. Totuși, trendul descendent al inflaţiei din prima parte a anului 2016 şi
cererea de consum încă scăzută din partea populației a stimulat Banca Națională a României
la continuarea ciclului de relaxare a politicii monetare, scăzând dobânda-cheie, precum și
reducerea graduală a ratelor rezervelor minime obligatorii ale băncilor din sistemul bancar
din România, aceste măsuri având menirea de a duce la scăderea dobânzilor la credite,
concomitent sperând la relansarea creditării (activitate cu mare regres datorită crizei
financiare), cu un impact pozitiv, benefic asupra economiei românești. Oricum, anticipativ,
B.N.R. a intrat în acel an cu o reducere a dobânzii-cheie de la un procent de 4% la 3,75%,
dorind o ușoară relaxare a dobânzilor la credite, această măsură fiind însoţită, concomitent, de
diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi la valută de la
20% la 18%, măsură care a făcut că băncile comerciale să aibă la dispoziție fonduri
suplimentare pentru a credita persoanele fizice și agenții economici.
Totuși, se pare că anticipările analiștilor au fost departe de datele reale cu care s-a
încheiat anul 2016, acest an aducând inflaţia anuală la un minim istoric, mult sub cel din
2013, nivel neprevăzut și neanticipat de nimeni, acesta fiind de 0,8%, acest minim fiind
constatat după aproximativ 25 de ani la la căderea comunismului în România și apariția
capitalismului, timp în care țara noastră s-a întâlnit atât cu perioade de crize economico-
financiare, cât și de creștere economică. După ce la începutul anilor ’90, asistam în România
la hiperinflație galopantă, băncile ajungând să ofere dobânzi la depozite în jurul a 130-140%
din dorința de a atrage resurse necesare creditării, care, la rândul ei, avea o tendință de
creștere galopantă. Dacă în anul 2015 asistam la un minim istoric, în anul 2014 a fost, de
asemenea, un alt minim istoric, când rata anuală a inflației a scăzut sub 1%. După două
decenii de luptă permanentă cu prețurile mereu în creștere, Banca Națională a României s-a
văzut în ipostaza de a ajunge în cazul în care trebuie să evite deflaţia.
37
Foarte puțini specialiști economici au reușit să prevestească accelerarea procesului de

deflaţie (fenomenul invers inflației) din anul 2016, fenomen care să ducă inflaţia la o rată
anuală sub limita inferioară a ţintei stabilite de Banca Națională a României, de 2,5%± 1
punct procentual. Această scădere a inflaţiei anuale până la un procent de 0,8%, a șocat și
uimit, în același timp, pe toată lumea.
Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut în anul 2016 cu 0,4%, preţurile mărfurilor
nealimentare au crescut cu 1,25%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,25%. Totuși, anul
agricol bun, ca și anul precedent, inflaţia scăzută din zona euro, rezistenţa deficitului de
cerere agregată, scăderea preţului la petrol pe plan mondial, continuarea ajustării descendente
a anticipaţiilor inflaţioniste şi-au adus contribuţia la minimul istoric, record al inflaţiei anuale.
Scăderea inflaţiei anuale în 2014 sub 1% a venit după ce în 2015 rata anuală a inflaţiei
a scăzut în România sub 2%, nivel normal în ţările occidentale, însemnând obiectivul de
stabilitate al preţurilor pe termen mediu fixat de Banca Centrală Europeană.
Anul 2015 a debutat fără presiuni inflaţioniste. Acest an este primul an din istoria
României cu inflație negativă, de -0,9%. Preţurile de consum de la sârșitul anului 2017, în
comparație cu aceași perioadă din anul 2016 au fost mai mici cu 0,9% 15, stabilindu-se un nou
record în România capitalistă, după cel din anul 2016. La începutul anului, BNR estimase o
inflaţie de 2,2% pentru final de an 2017, însă prognoza a fost ajustată la fiecare revizuire
până la un minus de 0,7% în noiembrie 2017, procent la care s-a ajuns pe fondul măsurilor
fiscale adoptate de Guvern, rol important fiind atribuit reducerii TVA la produsele alimentare
de la 24% la 9%, începând cu 1 iunie 201716. A fost pentru al doilea an consecutiv în care
inflaţia la final de an s-a aflat sub nivelul minim al intervalului ţintit de Banca Naţională a
României, în 2015, inflaţia anuală fiind de 1,6%, aproape de nivelul minim ţintit de banca
centrală.
Dacă ar fi să facem o întoarcere în trecut, de la începutul trecerii de la comunism la
capitalism, se observă că cea mai mare inflaţie anuală a fost înregistrată în anul 1993, când
indicatorul a atins 295,5%, în anul următor a coborât la 61,7%, în 1995 având de asemenea o
scădere până la 27,8%, dar a cunoscut o imensă creștere în 1996, când a urcat cu peste 120 %,
până la 156,9%, după care inflaţia anuală a reintrat pe trend descendent, cu uşoare perioade
de urcare, iar începând cu anul 2004 s-a menţinut la o singură cifră. Datele furnizate de
Institutul Național de Statistică diferă de cele culese, analizate și oferite de Banca Națională a
României, dar aceste diferențe sunt minore. Mai jos sunt prezentate datele oferite de INS.
15
www.insse.ro, Date Statistice
16
http://www.capital.ro/2015-primul-an-cu-inflatie-negativa-in-romania.html
38
ANUL INDICII PRETURILOR DE CONSUM-% RATA INFLATIEI-%

1992 105,1 5,1
1993 270,2 170,2
1994 310,4 210,4
1995 356,1 256,1
1996 236,7 136,7
1997 132,3 32,3
1998 138,8 38,8
1999 254,8 154,8
2000 159,1 59,1
2001 145,8 45,8
2002 145,7 45,7
2003 134,5 34,5
2004 122,5 22,5
2005 115,3 15,3
2006 111,9 11,9
2007 109,0 9,0
2008 106,56 6,6
2009 104,84 4,8
2010 107,85 7,9
2011 105,59 5,6
2012 106,09 6,1
2013 105,79 5,8
2014 103,33 3,3
2015 103,98 4,0
2016 101,07 1,1
2017 99,41 -0,6
2018 98,45 -1,5
2019 101,34 1,3
Tabel 3.2 Indici prețuri consum și rata inflației România, perioada 1992-2019
Sursa: Institutul Național de Statistică, www.insse.ro
Indicele anual al prețurilor de consum măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor
mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație în anul curent față
de anul precedent sau alt an ales ca perioada de referință, acest indice fiind determinat
ca raport, exprimat procentual, între indicele mediu al prețurilordin anul curent şi indicele
mediu al anului precedent sau un alt an ales ca perioada de referință17.
Rata anuală a inflaţiei a încheiat anul 2018 la un procent de -0,5%, o altă nouă
premieră istorică pentru perioada ultimelor decenii, fiind aproximativ la nivelul prognozat de
Banca Națională a României pentru finalul anului 2018. Ultimele estimări ale BNR indicau
un nivel de -0,4% al ratei anuale a inflaţiei la finalul anului 2018 şi o majorare până către 2%
spre finele anului următor, 2019. Comparativ cu finele anului precedent, preţurile produselor
alimentare au crescut cu 0,68%, a celor nealimentare s-au ieftinit cu 0,87%, iar preţurile
17
http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date
39
serviciilor au coborât cu 1,83%, aceste date incluzând efectul reducerii cotei de TVA de la
24% până la cota de 20%, reducere operată cu data de 1 ianuarie 2018. Reducerea cotei
generale a TVA de la 24% până la 20% ar fi trebuit să genereze un efect de reducere a
preţurilor finale cu 3,2%, în cazul în care comercianţii ar fi aplicat integral reducerea taxei la
preţurile de la raft18. Alte aspecte pozitive, care au ajutat, indirect, la atingerea acestei rate
record a inflației au fost: accizele pentru numeroase produse au fost reduse, iar de TVA
pentru apa potabilă şi cea folosită la irigaţii a scăzut până la 9%.
Pentru 2018, Banca Națională a României estima, la sfârșitul anului 2017, o inflaţie
de 1,1%, estimare revizuită în urcare de la 0,7%, anunțată la mijlocului anului. Ţinta de
inflaţie a BNR a rămas la 2,5%± 1 punct procentual.
Nivelul scăzut al inflaţiei din prima parte a anului 2018, alături de înviorarea
economică greoaie şi dobânzile foarte mici la nivel european au susţinut BNR în a continua
ciclul de relaxare a politicii monetare prin micşorarea dobânzii-cheie încă de la începutul
anului la 2,5%, specialiștii bancari crezând că ajustarea dobânzii-cheie va merge până la
nivelul de 2%, România având, în continuare, o rată a dobânzii de politică monetară real
pozitivă, diferenţa între dobânda-cheie şi rata inflaţiei.
Pe parcursul anului 2019, preţurile de consum au continuat să crească lunar, rata
anuală a inflaţiei urcând la sfârșitul anului la 3,3%, conform datelor oficiale oferite de
Institutului Naţional de Statistică, un mare factor fiind creșterea prețurilor de consum pe
fondul scumpirii produselor alimentare cu 0,44% şi a celor nealimentare cu 0,28%. Banca
Naţională a României revizuise în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul
anului 2019, de la 1,9% anterior.
Pentru finalul anului 2020, Banca Națională a României estimează o rată a inflaţiei
de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul anului 2019 se aşteaptă la o rată a
inflaţiei în jurul a 3,1%.
Conform BNR, depăşirea limitei superioare a intervalului ţintei în prima parte a
anului 2020 este cauzată în principal de unele efecte statistice de bază asociate unor reduceri
de taxe şi impozite indirecte la începutul anului 2019, evoluţiei anticipate a componentelor
exogene, dar şi acumulării de presiuni inflaţioniste asociate mediului intern, la nivelul
inflaţiei de bază. Calculată la taxe constante, rata inflaţiei a atins 3,3% în decembrie 201919 și
va atinge 3,1% la sfârşitul lui 2020 şi 2,9% către sfârșitul lui 2021.
18
http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/premiera-romania-incheiat-2016-rata-negativa-inflatiei--05-1
19
http://www.capital.ro/rata-anuala-a-inflatiei-a-urcat-la-33-in-ultima-luna-din-2019.html
40
IPC: Interval Interval
2007 8.6 6.5 8.5

2008 4.9 4 6
2009 6.6 3 5
2010 6.3 2.8 4.8
2011 4.7 2.5 4.5
2012 8.0 2.5 4.5
2013 3.1 2 4
2014 5.0 2 4
2015 1.6 1.5 3 .5
2016 0.8 1.5 3.5
2017 -0.9 1.5 3.5
2018 -0,5 1.5 3.5
2019 3.3 1.5 3.5
Tabel 3.3 Indicii prețurilor de consum 2007-2019
Sursa:Institutul Național de Statistică
Dacă ar fi facută o analiză a ratelor de inflație anuale ale României cu unele state din
Uniunea Europeană, membre ale zonei euro, precum Belgia, Luxemburg sau Olanda, putem
spune că și aceste state au prezentat evoluții sinusoidale ale inflației de-a lungul timpului,
având chiar și momente de inflație negativă. Ratele de inflație a celor trei țări amintite mai
sus au avut variații de la 4,9% rata inflației în Belgia (2003) și un minim de -0,4% (2016).
Luxemburg a avut cea mai mare rată a inflației în 2006-2007 de 3,5%, iar în 2016 a avut
minimul ca și inflație, de -0,9%, în timp ce Olanda a avut un maxim de 5,1% în 2003, după
care a mers mulți ani pe valori de 2-3%, minimul având în 2016, în valoare de -0,1%.
Comparativ cu România, care a avut valori mari ale inflației până în 2012, valorile celor 3 țări
din zona euro au fost mai mult mici, dar s-au aliniat într-o oarecare măsură după anul 2013.
41
An Belgia Luxemburg Olanda

2002 3 4,3 2,9
2003 1,9 0,9 5,1
2004 1,3 2,8 3,2
2005 1,6 2,4 1,6
2006 2 3,5 1,3
2007 2,8 3,5 2
2008 2,1 2,2 1,7
2009 3,1 4,3 1,6
2010 2,7 0,7 1,7
2011 0,3 2,5 0,7
2012 3,4 3,1 1,8
2013 3,2 3,4 2,5
2014 2,1 2,5 3,4
2015 1,2 1,5 1,4
2016 -0,4 -0,9 -0,1
2017 1,5 0,9 0,5
2018 2,2 1,6 0,7
2019 2,1 1,6 1,2
Tabel 3.4 Indicatori convergență nominală România 2002-2019
Sursa: prelucrare proprie, https://www.euro-area-statistics.org/inflation-rates
Rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12 luni înaintea

examinării nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratelor
dobânzilor pe termen lung din cele mai performante trei state membre ale UE .
Se consideră că nivelul ratei dobânzii pe termen lung reflectă gradul de durabilitate a
convergenţei realizate. Rata dobânzii avute în vedere se calculează ca medie a ratei nominale
a dobânzii pe termen lung pentru titlurile de stat, pe ultimele 12 luni20.
Titlurile de stat emise pe piaţa din România nu au o scadenţă îndepărtată şi nu
beneficiază de un grad ridicat de lichiditate, neexistând o piaţă secundară lichidă unde acestea
să poată fi tranzacţionate.
Acest criteriu este legat direct de inflaţie, astfel că fără îndeplinirea criteriului legat de
inflație, nici cel legat de rata dobânzii pe termen lung nu poate fi realizată în întregime. Ca
efect al procentelor de inflație anuală, ratele nominale ale dobânzilor din România s-au
menţinut la un nivel extrem de ridicat, mult peste procentul de 10%, un control riguros al
inflaţiei putând reduce ratele dobânzii până la nivelul cerut. Intrarea României în UEM ar
putea influenţa hotărâtor evoluţia ratelor dobânzii pe termen lung, în sensul asigurării
convergenţei acestora la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
20
Ştefura G., România şi problemele integrării europene. Finanţe. Monedă. Bănci, vol. I, Editura Universităţii
„Al. Ioan Cuza” Iași, 1997, pag. 82
42
Bugetul general consolidat a încheiat anul 2017 cu venituri de 233,6 miliarde lei, în
creștere cu 9% față de 2016, iar cheltuielile au urcat cu 8%, la 243,9 miliarde lei, rezultând un
deficit de 10,3 miliarde lei, adică 1,47% din P.I.B., acesta încadrându-se în ținta de 1,85% din
PIB stabilită.
Față de anul 2016, deficitul s-a redus de la 1,72% la 1,47% din PIB, în valoare
nominală fiind vorba de 1,1 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat au
reprezentat 33,1% din PIB, consemnând o creștere cu un punct procentual ca pondere în
Produsul Intern Brut, creșteri importante fiind consemnate la încasările din impozit pe profit
(13%), impozitul pe venit (12,4%), TVA (12,3%), venituri nefiscale (12%) și accize (8%).
Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate au fost de 17
miliarde lei, cu 49,3% mai mari față de anul 2016. Cheltuielile bugetului general consolidat,
de 243,9 miliarde lei, au urcat în termeni nominali cu 8% față de anul precedent și cu 0,8
puncte procentuale ca pondere în PIB. Cheltuielile de personal s-au majorat cu 3,2%, ca
urmare a creșterilor salariale în administrația publică locală, precum și în sectorul de sănătate
și în învățământ. Totodată, au scăzut cheltuielile cu dobânzile cu 6,2%, pe fondul diminuării
randamentelor la licitațiile emisiunilor de obligațiuni de tip benchmark. Cheltuielile pentru
proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile au crescut față de anul precedent cu
62,4%. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele
aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 41,3
miliarde lei, reprezentând 5,9% din PIB, față de 32,7 miliarde de lei în anul 201421.
Performanţa României este bună în materie de deficit bugetar întrucât, conform
metodologiei, deficitul din 2015 de 1,5% din PIB se încadrează în criteriul de la Maastricht
de 3%, performanţă superioară faţă de cea a altor ţări care au intrat în Uniunea Europeană.
Pentru 2018, organele executive ale Uniunii Europene prognozaseră o înrăutăţire cu
mare impact a deficitului bugetar, până la valoarea la 3,5% din PIB, din cauza impactului
reducerilor de taxe pregătite de Guvern. Estimarea include noul cod fiscal adoptat de Guvern
în martie 2018. Codul fiscal includea o serie de reduceri de taxe, precum reducerea TVA de
la 24% la 20%, reducerea accizelor, eliminarea impozitării dividendelor, eliminarea taxei pe
construcţiile speciale.
În 2018, un număr de 4 state membre ale U.E., una din ele fiind România, au avut
un deficit guvernamental estimate, calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul
conturilor europene, egal sau mai mare de 3% din PIB, potrivit unei estimări preliminare
21
https://www.wall-street.ro/articol/Economie/194113/ce-deficit-bugetar-a-inregistrat-romania-in-2019.html
43
publicate luni de Eurostat. Spania a înregistrat un sold negativ de 4,5% din PIB, Franţa un
deficit de 3,4% din PIB iar România şi Marea Britanie un deficit de 3% din PIB.
În schimb, la finele lui 2018, România se situa în rândul statelor membre UE cu
cel mai mic nivel al datoriei guvernamentale raportată la Produsul Intern Brut (37,6%), un
nivel mai mic fiind înregistrat doar în Estonia (9,5% din PIB), Luxemburg (20% din PIB),
Bulgaria (29,5% din PIB) şi Cehia (37,2% din PIB), la nivelul uniunii un număr de 16
state membre aveau în 2016 un nivel al datoriei guvernamentale mai mare de 60% din
PIB22.
Conform studiilor efectuate de Eurostat, în anul 2018 deficitul guvernamental şi
datoria, atât în zona euro, cât şi în state membre UE, a scăzut comparativ cu 2017. În zona
euro, deficitul guvernamental a scăzut de la 2,1% din PIB în 2017 până la 1,5% din PIB
în 2018, în timp ce în la nivel de UE a scăzut de la 2,4% până la 1,7%. În ceea ce priveşte
datoria guvernamentală, în zona euro a scăzut de la 90,3% din PIB la finele lui 2017 până
la 89,2% la finele lui 2018, în timp ce în cadrul UE a scăzut de la 84,9% până la 83,5%.
Deficitul bugetar a urcat în 2019 la 24,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din Produsul
Intern Brut23 Ţinta anuală stabilită pentru anul trecut a fost de 2,96% din PIB. Comparativ cu
2018, deficitul bugetului general consolidat a crescut cu 32,5%, anul trecut.
În 2019 s-au înregistrat creşteri faţă de anul 2018 la încasările din contribuţiile
sociale cu 10,4 miliarde lei, respectiv un plus de 17%, din impozitul pe salarii şi venit,
cu 2,4 miliarde lei, un plus de 8,6%, şi din veniturile nefiscale, care au fost cu 3,8
miliarde de lei peste cele din 2016, cu un plus de 21,1%. Altfel, încasările din impozite
şi taxe pe proprietate au scăzut cu 9,1% comparativ cu anul 2018, diminuarea fiind
determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe
construcţii speciale. Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii s-au
majorat, în 2019, cu 38,1% faţă de anul 2018, creşterea fiind determinată, în principal,
de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente. Conform
datelor disponibile publicate, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de
capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse
interne şi externe, au fost de 26,7 miliarde lei, respectiv 3,2% din PIB.
22
http://www.capital.ro/eurostat-romania-a-avut-in-2018-un-deficit-bugetar-de-3-din-pib.html
23
www.mfinanțe.ro
44
La acest capitol al deficitului bugetar, România s-a încadrat în liniile criteriului de

convergență necesar pentru aderarea la uniunea monetară europeană.
În ceea ce privește datoria publică, România se încadrează cu lejeritate în limita
criteriului stabilit de tratatul de la Maastricht, de 60% din PIB, procentul fiind chiar superior
multor state membre ale zonei euro sau candidate la această zonă. .
Datoria publică pentru anul 2009 a fost de 13% din PIB, adică peste 52 de miliarde de
lei, fiind printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, după Estonia, Luxembourg şi
Letonia.
La sfârșitul lui 2009, cele mai mici rate ale datoriei publice guvernamentale s-au
înregistrat în Estonia, 3,4%, Luxemburg, 6,8%, Letonia, 9,7% si Romania, 13%. Cele mai
mari rate s-au regăsit în state precum Italia, cu cea mai mare datorie publică din UE, 104%,
Grecia cu o rată de 94,5%, Belgia cu 84,9%. Alte țări cu datorie publică mare ar fi Ungaria cu
66%, Germania 65%, Franta 64,2%, Portugalia, 63,6%.
Datoria publică guvernamentală a crescut în 2018, cu 24,2%, comparativ cu 2008. Din
aceasta, datoria publică internă s-a cifrat la 41,079 miliarde de lei, cu o pondere de 10,5% din
PIB, iar cea externă s-a ridicat la puțin peste 9,5 miliarde de euro, reprezentând 8,8% din PIB.
Datoria locală s-a ridicat, în 2007, la 4,853 miliarde lei, cu o cotă de 1,2% din PIB. Datoria
publică internă local a fost de 2,324 miliarde lei, ocupând aproape 0,6% din PIB, în timp ce
datoria publică locală externă a fost de 700 milioane euro, reprezentând 0,65% din PIB.
Datoria publică și deficitul bugetar sunt două criterii fundamentale, din punctul de
vedere al finanțelor publice, prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Datoria publică a României a avut o evoluție ascendentă începând cu anul 2008, când
a plecat de la un procent de 13,2% din PIB, crescând în anul următor cu 10%, ajungând la
23,2% la finele anului 2011. În anul 2012, datoria publică s-a apropiat de pragul de 30%,
procentul final fiind de 29,9%. Începând cu anul 2013, există creșteri anuale nu foarte mari ca
și procente, datoria publică a României depășind anual acest prag de 30%, având ca și valori
34,2% în 2013, 37,3% în 2014, 38% în 2015 24, 39,8% în 2016, iar în 2017 întâlnim același
procent de 39,8%
Dacă în anul 2010,când a fost declanşată criza economică, datoria publică a României
era de 69 de miliarde de lei, în 2012, la ieşirea din criză, aceasta crescuse până la aproape 160
de miliarde de lei, până la aproximativ 30% din PIB. Deși România reintrase din 2013 pe
creştere economică, aceasta nu a însemnat că statul roman a renunțat la împrumuturi externe,
24
http://ec.europa.eu/eurostat
45
astfel că la începutul anului 2018, ajunsese la o valoare nominală de circa 286 de miliarde de
lei, undeva la 39% din PIB.
Deşi în anul 2017, ritmul de creștere al PIB-ului l-a devansat pe cel al datoriei
publice, pe ansamblul perioadei 2010-2018, datoria publică a avut un ritm de creștere mai
accelerat decât cel al PIB-ului României. De asemenea, în acelaşi interval, cheltuielile de
capital ca procent în PIB au fost în continuă scădere. De la 4,4% din PIB în 2008, acestea au
ajuns anul trecut la numai 2,5% din PIB.
Datoria externă totală (publică şi privată) a scăzut în ianuarie 2018 sub 90 de miliarde de
euro, pentru prima dată din 2009 încoace. Tot pentru prima dată din 2010 încoace, datoria
externă totală a ajuns la sub 60% din PIB în 2017 (57% din PIB în ianuarie 2018). Datoria
publică externă a statului reprezintă doar 35% din datoria externă totală a ţării. Dar datoria
totală a statului, internă şi externă, a fost de 273 miliarde lei, reprezentânt 39% din PIB.
Datoria publică a crescut în 2018 cu aproape 16 miliarde lei, dar a scăzut ca și pon-
dere în PIB cu 0,3%, ca urmare a unei evoluţii bune a economiei, care a crescut cu 4,8%, şi a
unui deficit bugetar sub cel anticipat din PIB.
La finalul lunii decembrie 2018, datoria publică a Romaniei, calculată după
metodologia UE (datoria brută în valoarea nominală, fără datoria garantată) era de 285,8
miliarde lei, reprezentand 37,7% din PIB.
În 2016, necesarul de finanţare (acoperirea deficitului bugetar şi rambursarea de rate
de capital) a fost de 69 miliarde lei, reprezentand 9,1% din PIB 25: 18,2 miliarde. lei au mers
spre acoperirea deficitului bugetului consolidat şi 50,8 miliarde lei au însemnat rostogoliri de
datorii. Din 2010 pană în 2016, datoria publică a crescut cu 126 miliarde lei, cu o medie
anuală de 21 miliarde lei, crescând, astfel, şi efortul bugetar pentru acoperirea ei: în 2010
bugetul a plătit dobânzi de 7 miliarde lei, iar în 2016 de 10 miliarde lei.
Datoria publică a României a crescut anul trecut cu 1,235 miliarde euro, la 33,53
miliarde euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. La finalul anului
2016, datoria publică a României a fost de 32,3 miliarde euro, în creștere cu 629 milioane
euro față de finalul lui 2015, conform datelor făcute publice de Banca Națională a României.
În perioada ianuarie-decembrie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,044
miliarde euro, până la 93,954 miliarde euro.Din aceasta, datoria externă pe termen lung a
însumat 68,754 miliarde euro la 31 decembrie 2017 (73,2% din totalul datoriei externe), în
scădere cu 1,3% față de 31 decembrie 2016. Totodată, datoria externă pe termen scurt a
http://www.zf.ro/eveniment/datoria-publica-a-crescut-cu-16-mld-lei-in-2016-dar-s-a-redus-usor-ca-pondere-
25
din-pib-gratie-cresterii-economice-solide-16184960
46
înregistrat la 31 decembrie 2017 nivelul de 25,2 miliarde euro (26,8% din totalul datoriei
externe), în creștere cu 8,3% față de 31 decembrie 2016. Gradul de acoperire a datoriei
externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31
decembrie 2017 a fost de 86,4%, comparativ cu 90,5% la 31 decembrie 2016.
Comisia Europeană estimase că datoria României va ajunge la 42% din PIB la finele
anului 2017 şi la 60% în anul 2023 în cazul în care politica fiscal-bugetară a statului român
nu se schimbă, iar controlul deficitelor nu redevine o regulă strictă a finanţelor statului.
O statistică a ratei inflației, a deficitului public și a datoriei publice în România,
criterii de convergență nominală privind aderarea la zona euro, pentru perioada 2004-2017 ar
sta conform datelor de mai jos:
RATA DEFICIT DATORIA
ANUL
INFLATIEI BUGETAR PUBLICA
2006 11,9 -1,4 18,5
2007 9,0 -1 17,5
2008 6,6 -2,4 12,3
2009 4,8 -2,6 13
2010 7,9 -5,4 13,2
2011 5,6 -7,2 23,2
2012 6,1 -6,6 29,9
2013 5,8 -4,35 34,2
2014 3,3 -3 37,3
2015 4,0 -2,2 38
2016 1,1 -1,72 39,8
2017 -0,6 -1,47 39,8
2018 -1,5 -3 37,7
2019 1,3 -2,9 35,7
Tabel 3.5 Indicatori convergență nominală România 2006-2019
Sursa: www.insse.ro
Putem observa că rata inflației este în continuă scădere, deficitul bugetar are evoluții
sinusoidale, în timp ce datoria publică este în creștere, cu mici scăderi în ultimii 2 ani.
Stabilitatea cursului de schimb depinde în mod critic de îndeplinirea unui alt criteriu
de convergență nominală pentru aderarea la zona euro, și anume rata inflaţiei. Din anul 2007,
în special, inflaţia a fost adusă la valori de sub 10%, concomitent și cursul de schimb a
început să manifeste un grad de stabilitate compatibil cu îndeplinirea acestui criteriu. Relația
dintre rata inflaţiei şi cursul de schimb este bilaterală, ele potenţându-se reciproc. Un curs de
schimb mai stabil este rezultatul unei rate mai scăzute a inflaţiei și, la rândul său, printr-o
depreciere nominală mai mică sau printr-o apreciere reală mai mare, poate conduce la o
scădere a ratei inflaţiei.
47
3.3 CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ REALĂ PENTRU ADERAREA LA
ZONA EURO
În cadrul tratatului de la Maastricht nu sunt făcute referiri la criterii de convergenţă

reală, care să asigure un grad ridicat de similitudine şi coeziune structurilor economiilor
ţărilor candidate. Această omitere s-ar datora acelui fapt că până la începutul anilor ’90, U.E.
avea în cadrul său, cu foarte mici excepții, doar țări dezvoltate din punct de vedere economic,
iar structurile economice ale acestora erau asemănătoare. În momentul în care organele
decizionale ale Uniunii Europene au realizat importanţa pe care convergenţa reală o are
pentru asimilarea cu succes a economiilor din centrul şi estul Europei, tratatele de aderare
erau deja semnate, fiind inoportună o redeschidere a discuțiilor pe tema criteriilor de
convergență reală.26
Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, însă, avertizaseră în ultimii ani
asupra riscurilor unei adoptări precipitate a monedei unice europene, euro, de către un stat a
cărei convergenţă reală cu structurile vest-europene este insuficientă.
Din lipsa unor criterii clar delimitate și stipulate în tratate, se consideră de majoritatea
factorilor decizionali, că cele mai importante criterii de convergenţă reală privesc:
 gradul de deschidere a economiei, exprimat prin ponderea pe care suma
exporturilor şi importurilor unui stat o are în P.I.B.;
 ponderea comerţului bilateral cu ţările membre UE în totalul comerţului exterior;
 structura economiei, exprimată prin ponderea pe care cele mai mari sectoare
economice o au în crearea P.I.B.: agricultura, industria, serviciile;
 nivelul P.I.B./locuitor, exprimat fie la cursul nominal, fie prin paritatea puterii de
cumpărare standard.
Una din problemele fundamentale la care sunt necesare răspunsuri clare ar fi cea
reprezentată de întrebarea dacă aderarea la zona euro se poate realiza şi în cazul unor restricţii
mai puţin severe în privinţa convergenţei nominale şi reale. Răspunsul este formulat de
Teoria Zonei Optime, teorie care este foarte tranşantă: statele dintr-un grup pot câştiga
reciproc din deţinerea unei monede comune doar atunci când structurile lor economice sunt
similare şi când nu există riscul ca şocuri asimetrice să lovească numai unele dintre aceste
ţări. În acest mod, politica monetară unică, în speţă cea elaborată de Banca Centrală
26
48
Europeană, nu poate şi nici nu trebuie să vizeze particularităţile fiecărei economii, ea

adresându-se unui grup de economii presupus omogene.
Ţările mai puţin avansate din Europa Centrală şi de Est nu pot abandona politica
monetară proprie atât timp cât riscul apariţiei unor şocuri asimetrice, generate de structura
diferită a economiei, este mare, întrucat obiectivul final este nu numai adoptarea euro, ci şi
culegerea beneficiilor ataşate acestei opţiuni. De aceea, problema convergenţei reale este cel
puţin la fel de strigentă ca şi acea a convergenţei nominale.
S-a avut în vedere necesitatea unei perioade de ajustare dintre momentul aderării
României la Uniunea Europeană, în anul 2007, şi cel al începerii participării la ERM II,
perioadă considerată necesară unei implementări fezabile a monedei unice, fiind vizate
aspecte foarte importante precum: consolidarea pieţei financiare interne pe termen lung;
stabilitatea relativă a cursului de schimb; finalizarea celei mai mari părţi a reformelor
structurale şi flexibilizarea în continuare a pieţei forţei de muncă; atingerea unor rate
sustenabile ale inflaţiei compatibile cu criteriul specific de la Maastricht; sincronizarea în
continuare a ciclului de afaceri al economiei naţionale cu cel al zonei euro şi menţinerea
progresului înregistrat în convergenţa reală27.
În cadrul acestei perioade, trebuie analizate și finalizate aspectele amintite mai sus,
nedorindu-se relaxarea prematură a politicilor macroeconomice, în caz contrar, adoptarea
monedei unice, euro, de către Romania înainte de a fi fost realizată o minimă convergenţă
economică reală ar fi riscantă şi, potenţial, contraproductivă. Este necesar ca la momentul
îndeplinirii criteriilor nominale este necesar să existe şi un substanţial progres în ceea ce
priveşte convergenţa reală.
3.4. STUDIU PRIVIND MECANISMUL RATERLOR DE SCHIMB ERM II ÎN
CAZUL ROMÂNIEI
Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM) a fost un sistem introdus de

către Comunitatea Europeană în anul 1979, ca fiind parte a Sistemului Monetar European, cu
scopul de a reduce variabilitatea cursului de schimb și din dorința de atinge o anumită
stabilitate monetară în Europa, etapă pregătitoare pentru Uniunea Economică și Monetară și a
introducerii monedei unice, eveniment petrecut în anul 1999.
27
49
După adoptarea monedei euro, atenția tuturor a fost schimbată către legătura dintre
monedele țărilor din afara zonei euro și euro. Scopul declarat a fost acela de îmbunătăți
stabilitatea acestor monede, concomitent cu găsirea și obținerea unui mecanism de evaluare
pentru viitori doritori membri ai zonei euro. Acest nou mecanism este cunoscut sub numele
de ERM2.
Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de
pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare.
Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate statele
membre ale Uniunii Europene în 1993, şi se referă la:
 stabilitatea preţurilor;
 finanţele publice;
 ratele dobânzii;
 stabilitatea cursului de schimb.
În cadrul acestui criteriu de convergență, pentru a fi îndeplinit, cursul de schimb
trebuie să se menţină în intervalul dintre marjele de fluctuaţie din cadrul mecanismului
cursului de schimb (ERM II), pe o perioadă de cel puţin doi ani, fără tensiuni severe, în
special fără a se proceda din proprie iniţiativă la devalorizarea monedei naţionale faţă de
euro. Noul mecanism al cursului de schimb, ERM II, a înlocuit vechiul mecanism, ERM, în
anul 1999, având drept scop fixarea monedelor statelor membre ale Uniunii Europene care nu
fac parte din zona euro la moneda unică euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs
central, fix, dar ajustabil, faţă de euro şi a unei benzi standard de fluctuaţie de +/-15%. O
bandă mai îngustă de fluctuaţie se poate stabili, de comun acord, în măsura înregistrării de
progrese în privința convergenţei.
În cazul României, acordul ce defineşte condiţiile specifice pentru participarea în
mecanismul cursului de schimb ERM II este necesar a fi semnat de preşedintele Băncii
Centrale Europene şi de către guvernatorul Băncii Naționale a României. Anterior semnării
însă, miniştrii de finanţe ai statelor membre din zona euro şi ai statelor care participă la ERM
II decid cursul de schimb central al monedei naționale românesști, leul (simbol RON) faţă de
euro, precum şi banda standard de fluctuaţie pentru intervenţia obligatorie a băncilor centrale
participante. Ca și exemplu, dacă România ar fi dorit adoptarea monedei euro de la 1 ianuarie
2019, acest fapt ar fi presupus intrarea în mecanismul ratelor de schimb ERM II de la 1
ianuarie 2016. Analiștii economici consider, însă ca țara noastră nu este încă pregătită sa facă
acest mare pas a adoptării monedei euro.
50
Potrivit raportului de convergență 2016 se arată că România nu îndeplinește criteriul

cursului de schimb, la fel ca în cazul tuturor celor sșpte state care fac obiectul raportului,
aceasta nu este decât o evidențiere a faptului că leul nu participă la Mecanismul European al
Ratelor de Schimb ERM II, acest fapt presupunând definirea condițiilor specifice pentru
participarea în mecanismul cursului de schimb, ce trebuie semnate de președintele BCE și
guvernatorul BNR. Altfel spus, în lipsa stabilirii parități centrale în jurul căreia cursul
monedei naționale să nu varieze mai mult de +/-15% în antecamera Euro, nici un stat membru
care nu a decis o dată de aderare la zona euro și nu a intrat în ERM II, nu îndeplinește
condiția cursului de schimb, aceasta fiind o precizare absolut necesară pentru evitarea erorilor
de interpretare a documentului Comunității Europene referitor la cursul de schimb.
Vorbind din punct de vedere al celorlalte criterii de convergență, România și
economia ei, întrunesc, în totalitate, pentru mai mulți ani consecutivi, criteriile nominale
cerute pentru aderarea la zona euro și pentru aprofundarea integrării europene: stabilitatea
prețurilor, cel al deficitului bugetar, al dobânzilor pe termen lung, inclusiv pe cel al stabilității
cursului de schimb.
Voi exemplifica cursul EUR raportat la moneda națională a României pentru anii
2016 și 2017, având în vedere mecanismul ERM II.
Anul 2016 a început cu un curs valutar al monedei EUR cotat la 4,5169 RON la data
de 04 ianuarie 2018. Pe tot parcursul lunii ianuarie, acest curs a avut fluctuații foarte mici, în
creștere, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în 28 ianuarie, valoarea fiind 4,5386. Ca și
procent, creșterea maximă pe parcursul lunii ianuarie a fost de 0,48%. Luna februarie
debutează cu un curs de 4,5337 RON, cunoscând pe parcursul lunii oscilații sinusoidale,
mergând și până la valoarea de 4,4569 RON, oscilația fiind de asemenea ca și procent foarte
mică, +/-1,66%. În lunile următoare, cursul stabilit de Banca Națională a României a oscilat
între valorile de 4,45 RON și 4,47 RON (luna martie), 4,46 RON și 4,48 RON (luna aprilie),
iar în luna mai, cursul a crescut puțin, atingând și valori de 4,51 RON, variația cursului fiind
sub 1,5%. Pe parcursul lunii iunie, cursul a urmat trendul lunii anterioare, suferind mici
creșteri, mergând până la valori de 4,5396 RON, primul semestru al anului încheindu-se cu o
valoare 1 EUR = 4,5210 RON. Dacă facem o comparație cu începutul anului, se observă că
acest curs este foarte apropiat de cel din 4 ianuarie, trăgând concluzia că oscilația cursului a
fost foarte mică în acest interval. Al doilea semestru al anului a debutat cu evidență scădere a
cursului EUR, în lunile iulie, august și septembrie întâlnindu-se des valori situate în 4,45 și
4,48 RON, oscilațiile înregistrate fiind foarte mici. Începând cu luna octombrie, cursul a
început să crească din nou către nivelul de 4,50-4,51 RON, mergând pe același trend și în
51
luna noiembrie și prima parte a lunii decembrie. Din a II-a parte a lunii decembrie, cursul a
crescut foarte ușor, ajungând până la o valoare de 4,54 RON, anul încheindu-se cu cursul
EUR stabilit la 4,5411 RON pentru 30 decembrie 2016, creșterea față de începutul anului
fiind de 0,0242 RON. Cursurile analizate mai sus au fost cursurile zilnice comunicate de
banca centrală. Pe parcursul anului, perioada analizată a fost între 4 ianuarie și 30 decembrie
2016, valorile înregistrate fiind în număr de 254, valoarea minimă înregistrată fiind 4,4444
(în 25 iulie 2016), iar valoarea maximă înregistrată fiind 4,5411 (în 30 decembrie 2016),
valoarea medie calculată fiind, la nivelul anului, de 4,4900 RON.
Grafic 3.2 Curs RON/EUR 2019

Sursa: www.cursV.ro
Dacă ar fi să luăm cursul de schimb de pe piața valutară, calculate ca și serie lunară,
unde cursul de schimb mediu lunar este calculat ca și medie aritmetică simplă a cursurilor
valutare, valorile pentru 2019 ar fi următoarele:
Luna Curs mediu lunar EUR/RON

Ianuarie 4,5303
Februarie 4,4818
Martie 4,4657
Aprilie 4,4727
Mai 4,4994
Iunie 4,5218
Iulie 4,4858
August 4,4594
Septembrie 4,4506
Octombrie 4,4942
Noiembrie 4,5102
Decembrie 4,5173
Tabel 3.6 Curs mediu lunar RON/EUR 2019
Sursa: www.bnro
52
În anul 2019, cursul valutar al EUR debutează în 3 ianuarie cu o valoare de 4,5175

RON, oscilând pe tot parcursul acestei luni în jurul valorii de 4,50 RON, putând aprecia
această lună ca fiind una constantă din punct de vedere al cursului valutar al EUR. În schimb,
luna februarie debutează cu o creștere a cursului până la o valoare de 4,5337 RON, după care
scade încet până la o valoare de 4,4888, mergând ulterior cu o nou creștere până la limita de
4,5226, menținându-se constant până la sfârșitul lunii. Următoarea lună aduce creșteri, nu
foarte semnificative, ale cursului, cu un apogeu în 17 martie, când cursul EUR ajunge la o
valoare de 4,5654 RON, după care urmează o perioadă de relativă liniște în ceea ce priveste
oscilația cursului EUR, mergând până la mijlocul lunii mai cu valori cuprinse între 4,52 RON
și 4,55 RON, atingând un nou maxim în 18 mai de 4,5729 RON, după această dată având
valori constant cuprinse între 4,55 RON și 4,56 RON până la mijlocul lunii iunie. După
această perioadă, pe perioadă de câteva zile, cursul ajunge până la valoarea de 4,59 RON,
după care urmează câteva săptamâni mai liniștite, fără mari deviații ale cursului, mergând
constant până la mijlocul lunii august cu valori în jurul a 4,56 RON. După data de 17 august
2018, cursul crește la valoarea de 4,59 RON, ducându-se constant în jurul acestei valori până
la finalul lunii septembrie, ajungând până la cotația 1 EUR = 4,5991, învârtindu-se în jurul
acestei valori pe tot parcursul lunii octombrie. Începând cu luna noiembrie a anului 2017,
cursul EUR începe, încet-încet sa crească, mergănd aproape zilnic cu valori de 4,63-4,64
RON, anul încheindu-se cu valoarea de 4,6597 RON, aferent datei de 29 decembrie 2017.
Perioada anului 2019 pentru care s-a făcut analiza a fost cuprinsă între 3 ianuarie și 29
decembrie, valorile înregistrate fiind în număr de 249, valoarea minimă înregistrată a fost în 8
februarie de 4,4888, iar valoarea maximă care s-a înregistrat a fost de 4,6597 în data de 29
decembrie 2017, iar valoarea media la nivelul acestui an reieșind a fi 4,5680 RON
Dacă analizăm după valoarea cursului mediu lunar, situația anului 2019 s-ar prezenta
astfel:
Luna Curs mediu lunar EUR/RON
Ianuarie 4,5016
Februarie 4,5120
Martie 4,5482
Aprilie 4,5299
Mai 4,5540
Iunie 4,5714
Iulie 4,5681
August 4,5784
Septembrie 4,5978
Octombrie 4,5885
Noiembrie 4,6314
53
Decembrie 4,6359
Tabel 3.7 Curs mediu lunar RON/EUR 2019
Sursa: www.bnro
Reprezentarea grafică a cursului valutar aferent EUR pentru anul 2019 se prezinta
astfel:
Grafic 1 Curs RON/EUR
Grafic 3.3 Curs RON/EUR 2019

Sursa: www.cursV.ro
În lipsa unui curs central, fix, dar ajustabil, faţă de euro şi luând în calcul banda
standard de fluctuaţie de +/-15%, putem concluziona că cursul valutar anunțat și practicat de
Banca Națională a României s-a încadrat pe parcursul celor doi ani analizați, 2016 și 2017 în
cadrul benzii de de +/-15 față de cursul practicat la începutul fiecărui an. Dacă calculăm după
valoarea media anuală a cursului anunțat zilnic de BNR, variația în 2017 față de 2016 ar fi de
+1,74%, valoare care se încadrează ușor în bandă. Dacă ar fi de analizat după valoarea
cursului de schimb mediu lunar, cel de la începutul anului 2017 și cel al finalului de an 2017,
variația ar fi de +2,33%, procent care se încadrează, de asemenea, în bandă. Analizând
variația cursului din 4 ianuarie 2016, în valoare de 4,5169 RON și cursul din 29 decembrie
2017, de 4,6597 RON, diferența, calculată în precent ar fi de +3,16%, încadrându-se, de
asemenea, ușor în banda de +/-15%. Concluzia finală ar fi accea că dacă România ar fi intrat
în cadrul mecanismului ERM II, criteriul de convergentă ar fi putut foarte ușor îndeplinit.
Concluzia finală, după analiza indicatorilor de convergență, ar fi că România ar putea
să adere la zona euro, dar nu este încă pregătită pentru acest pas. Dacă ar fi dorit acest lucru
să se întâmple cu anul 2020, trebuiau demarate demersurile cel puțin cu data de 1 ianuarie
2018, având în vedere că unele criterii trebuie analizate și împlinite cu cel puțin doi ani
calendaristici înainte de aderare, foarte important fiind criteriul cursului de schimb, intrarea în
ERM II fiind obligatorie cu doi ani înainte de adererea efectivă.
Părerea numeroșiilor specialiști bancari și economici este că această aderare la zona
euro nu se va întâmpla înainte de anii 2023-2024.
54
3.5 AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE PRIVIND ADERAREA ROMÂNIEI LA
ZONA EURO
Scopul creării UE a fost cel al construiri unei piețe comune care să faciliteze
schimburile comerciale, în timp demonstrându-se cât de necesară a fost această cooperare
economică și monetară pentru ca întreaga economie europeană să funcționeze mai bine,
generând mai multe locuri de muncă și un trai de viață mai bun pentru cetățenii europeni.
Numeroase sectoare economice au trecut la sistemul monedei euro începând cu anul
1999, tot de atunci, majoritatea tranzactiilor din sistemul bancar, între băncile comerciale și
băncile centrale efectuându-se în euro. Operațiunile în noua monedă sunt efectuate pe piețele
de capital, inclusiv guvernele țărilor folosind euro ca moneda de reper în stabilirea bugetelor
anuale. Firmele de dimensiuni mari, naționale, precum și holdingurile internaționale au trecut
la utilizarea euro încă de la aparitia monedei unice datorită numeroaselor beneficii pe care le
prezintă:
 eliminarea costurilor şi a riscului schimburilor valutare internaţionale;
 transparenţa preţurilor, aceasta ducând la o concurenţă mai bună cu privire la
vânzări şi servicii;
 standardizarea și uniformizarea activității contabile, precum şi a altor sisteme.
Pe lângă aceste firme de dimensiuni mari, firmele mici şi mijlocii, pentru a
supraviețui pe piață, au fost nevoite să treacă și ele la moneda euro, fiind, unele din ele, strâns
legate în activitatea lor de marile companii naționale sau internaționale.
Din acel an, prețurile bunurilor și a serviciilor prestate trebuiau afișate, simultan, atât
în moneda națională, cât și în euro, în dorința conștientizării populației de apariția și de
stimularea folosirii acestei monede europene. De asemenea, sistemul bancar a oferit
posibilitatea clientelei de a efectua operațiuni în euro, obligativitatea survenind doar începând
cu anul 2002, în perioada tranziţiei, anii 1999-2001, firmele având posibilitatea de a alege
modului de efectuare a plăţilor, în euro sau în moneda naţională. Însă, după 1 ianuarie 2002,
toate plăţile şi incasărilevor fi, obligatoriu, efectuate în euro.Pe parcursul acestei perioade de
tranziție, băncileerau obligate să transfome sumele în moneda cerută de creditor, de client,
regulamentele neprevăzând perceperea de taxe și comisioane pentru transformarea sumelor
din moneda naţională în EURO şi invers.
Pe plan internațional, efectele introducerii monedei unice sunt mai puternice:
 utilizarea în creștere, ca si volum, a monedei euro în cadrul tranzacţiilor comerciale
55
a permis reducerea instabilităţii generate de fluctuaţiile cursului de schimb;

 posibilitatea emitenţilor de monedă de a beneficia de venituri de pe urma sumelor
deţinute în străinătate, în afara UE, procesul de realocare a portofoliilor de active financiare
în favoarea titlurilor emise in Euro fiind continuu și tot mai puternic ca și intensitate;
 necesar de rezerve în cadrul băncilor centrale naţionale pe plan intracomunitar a
dispărut, statele care folosesc această monedă putând realize economii importante, de ordinul
sutelor de miliarde de dolari28, bani care pot fi folosiți în alte scopuri.
Avantajele introducerii monedei unice euro au fost și sunt diverse, acționând la
niveluri diferite: persoane fizice, persoane juridice, mergând până la economii întregi.
Avantaje generale ale introducerii monedei EURO sunt următoarele:
 crearea unei identități europene: s-a dorit ca monedă unică să întărească
identitatea europeană și să ducă la o coordonare mai strânsă a politicilor generale. Ridicarea
monedei euro la rangul de monedă internațională a dus la utilizarea tot mai mare a acesteia în
cadrul tranzacțiilor internaționale, reducând instabilitatea fluctuațiilor față de dolarul
american și yenul japonez.
 asigură putere și stabilitate valutară: introducerea euro în UE a creat o zonă largă
de stabilitate, atât din punct de vedere politic, cât și în relațiile internaționale.
 circulația liberă a capitalului și a investițiilor de la o țară la alta, ceea ce permite o
distribuire mai rațională a resurselor necesare dezvoltării.
 transparența prețurilor: fiind exprimate în aceeași monedă, acestea vor facilita
identificarea celor mai competitive dintre ele, crescând astfel concurența între firme.
 reducerea costurilor legate de rata de schimb: în cadrul tranzacțiilor comerciale
internaționale, băncile percep comisioane în funcție de mărimea tranzacției, cele mai mari
costuri apărând la schimbul de numerar sau în tranzacțiile cu acele state a căror monedă
națională este mai puternică. Prin crearea monedei unice și a unui sistem de bănci centrale, în
timp se va ajunge la reducerea timpului și a costului plăților între țările Uniunii Monetare.
 existența unei singure rate de schimb valutar: speculația asupra unei monede mari
ca euro este mai dificilă decât asupra uneia mai mici. Riscul de speculație este mai mic în
cazul unei singure monede decât în cazul a mai multe monede. O politică europeană de
schimb condusă de către o bancă centrală europeană, independentă din punct de vedere
decizional, suprimă efectele negative, inflația, șomajul, etc.
Stoica V., Deaconu P., ”Bani şi credit. Banii. Teoriile Monetare. Administrarea banilor şi politica monetară”,
28
Editura Economică, 2003, pag. 51
56
La nivelul persoanelor fizice și juridice, introducerea monedei unice a reprezentat un

mare avantaj din multe puncte de vedere:
 în vacanțe, pe parcursul călătoriilor, turiștii care locuiesc in UE trebuie să facă un
singur schimb valutar, în cazul deplasării în afara zonei euro, respectiv nici un schimb valutar
în cazul deplasării lor în zona euro;
 la efectuarea de cumpărături în țările din zona euro, prețurile sunt afisate și
exprimate în aceeași monedă, putând astfel a se face o comparație și alegerea celui mai bun
preț, informarea clară a cumpărătorului stimulând concurența în cadrul Uniunii Europene;
 în cazul persoanelor juridice, în afaceri, este eliminat riscul diferențelor de
schimb valutar, acum tranzacționându-se pe o piață mult mai mare și mai competitivă, cu o
gestiune mult mai ușoară și mai puțin costisitoare financiar;
 alte avantaje sunt: transferul de fonduri către alte state este mult mai ușor și cu
costuri mai mici; creșterea transparenței în domeniul costurilor și a concurenței, acestea
conducând la scăderea prețurilor; reducerea ratei dobânzii, care a permis reducerea costurilor
la împrumuturi; siguranța puterii de cumpărare datorită reducerii inflației.
Introducereamonedei euro a adus și avantaje din punct de vedere național, ale statului,
principalul avantaj fiind legat de costurile de tranzacționare reduse.
În momentul existenței mai multor monede naționale în cadrul pieței unice europene,
acest aspect presupunea schimbarea acestor monede pentru desfășurarea optimă a activităților
economice. Un agent importator, pentru plata mărfurilor importate, trebuie să-și convertească
disponibilitățile bănești din moneda națională în moneda exportatorului sau în moneda
convenită între părți prin contract. Pentru acele firme care importă sau exportă un volum
mare de mărfuri în numeroase și diverse țări, tranzacțiile de schimb valutar sunt și ele
însemnate ca volum, generând, la rândul lor, un volum ridicat al costurilor cu comisioanele,
pierderi care se vor recupera prin prețuri, astfel încât și costurile produselor vor fi mai
ridicate, fiind suportate de consumatorii finali. De la momentul apariției unei astfel de
monede unice, precum euro, aceste incoveniente legate de cursul de schimb nu mai există,
dispariția ratei de schimb generând, concomitent, și dispariția primei de risc, care era
încorporată în rata dobânzii, rezultând astfel și reducerea ratei dobânzii, aspect care, în mod
normal, ar trebui să favorizeze creșterea investițiilor.
Un alt avantaj al integrării în zona euro ar fi legat de prevenirea devalorizării
competitive în afaceri. În scopul creșterii exporturilor, numeroase state au recurs la
devalorizarea voită a monedei lor naționale, același fenomen întâlnindu-se și la partenerii lor
de afaceri. Astfel, sub acest aspect, creșterea volumului de schimburi între statele membre
57
poate duce la apariția fenomenului inflaționist, fenomen care ar putea cauza cheltuieli mari
pentru unii și câștiguri pentru alții.
Dacă statul adoptă moneda unică, fenomenul speculațiilor valutare nu își mai are
locul. Înainte ca acest aspect să se întâmple, fiecare stat face eforturi pentru a preîntâmpina
speculațiile valutare. Dacă a fost prevăzută de un jucător pe piața valutară o devalorizare a
unei monede naționale, el vindea cantitatea de moneda deținută, fenomen care lua amploare
dacă era observat de un grup de jucători de pe piață, ducând la pierderea încrederii în acea
monedă, forțând autoritățile din domeniu să devalorizeze moneda, forțat, în continuare, deși
nu era intenția sa inițială. Ca măsuri adverse, guvernele statelor au acționat împotriva
speculațiilor cu monedă naționlă prin majorarea dobânzilor, încurajând cresterea deținerilor
în moneda respectivă, dar o asemenea politică prezintă dezavantajul creșterii costurilor la
împrumuturi, ce vor fi suportate de către împrumutați, acestea vor scăderea volumul
investițiilor, deci acestă depreciere voită va influența negativ creșterea economică. Dacă
numai o țară reduce nivelul dobânzilor, capitalul va emigra către statele care au dobânzi mai
mari, aceste mișcări având efect asupra cursului de schimb.
După introducerea monedei unice, toate statele membre ale zonei euro sunt
reprezentate în luarea deciziilor de politică monetară, fiecare având un cuvânt de spus, chiar
și statele mici putând influența nivelul dobânzilor în Europa prin poziția adoptată. În astfel de
condiții, statele membre hotărâseră reducerea practicării politicilor fiscale pentru a face față
perioadelor de recesiune, de crize economice, acestea putând face ajustări prin modificarea
veniturilor de natură salarială, a prețurilor, dar și prin fenomenul de emigrare a forței de
muncă. Introducerea EURO a dus la scăderea ratei dobânzii, favorizând creșterea economică
și dezvoltarea investițiilor, două condiții esențiale pentru crearea de noi locuri de muncă. Cu
moneda unică, care oferă un cadru mai stabil pentru creșterea economică și ocuparea forței de
muncă, statele din zona euro s-au putut angaja în procesul de reformă structurală, necesar
pentru îndepărtarea obstacolelor din calea creării de noi locuri de muncă .
O importantă consecință a adoptării monedei unice euro în România ar duce la
dispariția schimbului valutar cu statele membre ale Uniunii Europene, dispărând în același
timp și riscurile schimbului valutar EUR-RON.
Prin introducerea monedei euro în România, ar avea lor creșterea
transparenței bunurilor produse, a serviciilor prestate și în ceea ce privește munca prestată,
fernomene ce vor determina creșterea nivelului concurenței echitabile, între entitățiile
economice din România, cu efecte benefice asupra consumatorilor finali, aspecte care se vor
reflecta în prețurile de consum, care vor fi mai mici.
58
Un mare avantaj pentru populația din România este dat de faptul că aceștia vor putea
folosi economiile din țară sau străinătate fără riscuri valutare, totul raportându-se la valuta
euro. De asemenea, pot investi pe orice piață europeană din zona euro, fără a mai fi nevoiți să
țină cont de riscul valutar, moneda unică dorindu-se a reprezenta un simbol al stabilității
monetare și financiare, dorind să impulsioneze investițiile străine directe.
Efectul general, de lungă durată, al introducerii monedei unice este creșterea
interdependenței între statele membre ale Uniunii Europene, a bunăstării și eficienței
economice. Pentru populație și entitățile economice, introducerea euro înseamnă, vorbind la
modul general, o economie de timp și de bani pentru realizarea tranzacțiilor, schimburilor
valutare curente.
Nu se poate considera ca aderarea la zona euro ar reprezenta o certitudine reală a
faptului ca situația economică a țării va fi întocmai cea așteptată, de aceea se are în vedere și
îndeplinirea criteriilor de convergență reală, care se pare că sunt foarte importante pentru
menținerea stabilității economice după introducerea euro.
Dacă ar fi să rezumăm avantajele pentru cetățenii români a introducerii monedei euro
și intrarea României în zona euro, aceste avantaje fiind evidente în scopuri precum:
 afaceri: dispare riscul fluctuației mai multor valute, putându-se tranzacționa, vinde
sau cumpăra, pe o piață mai mare, mai competitivă, controlul unei afaceri fiind mai ușoară și
cu costuri mai mici;
 călătorii: turiștii vor trebui să efectueze mult mai puține schimburi valutare și asta
doar în cazul când efectuate sejururi în țări din afara Uniunii Europene;
 cumpărături: în acest caz, prețurile sunt exprimate în aceeași monedă în toată zona
euro, putând astfel efectua mult mai ușor comparații de preț, alegerea produsului dorit se
poate face acum ținând cont atât de calitatea produsului, cât și de preț.
Dezavantajul cel mai mare al Uniunii Europene legat de apariția monedei unice
europene este legat de diferențele de politică fiscală. Statele membre UE care au o datorii în
creștere vor determina, indirect, creșterea dobânzilor în toate statele zonei euro, deoarece
Uniune Europeană trebuie, ca efect al adoptării monedei unice, să aibă o rată unică a
dobânzii. Stalele din Uniunea Europeană vor fi obligate să crească taxele și impozitele în
cadrul zonei euro pentru a ajuta statele care se află în deficit.
O uniune monetară fără uniune bugetară, fără existența unei uniuni bugetare,
inexistentă la momentul actual, ar putea diminua efectele negative asupra economiilor
naționale, care sunt greu de contracarat în lipsa autonomiei politicii monetare. În cadrul
Uniunii Europene, sunt practicate diverse politici bugetare, diferite de la un stat la altul, în
59
lipsa existenței unui buget care să aibă rolul unui stabilizator în caz de situații nefavorabile.
Practicarea unei politici monetare comune, centralizate la nivelul UE ar presupune antrenarea
de costuri suplimentare de coordonare și supraveghere. Și în cazul în care Uniunea Europeană
ar fi dispus de un buget comun, ajustarea șocurilor asimetrice s-ar fi făcut tot prin intermediul
bugetelor naționale.
Politica bugetară decentralizată îi descurajează pe parteneri de la orice relansare
bugetară, aceștia căutând să beneficieze de relansarea altor state, a altor parteneri, decât să se
lanseze singuri într-o politică de tip expansionist, unde vor suporta singuri costurile.
În comparație cu piața de capital, integrarea pieței muncii în cadrul zonei euro este
considerată că va fi mult mai lentă, acest aspect fiind argumentat de faptul că gradul de
dezvoltare al fiecărui stat membru UE este diferit de la un stat la altul, la fel de diferită fiind
și evoluția locurilor de muncă de la un stat la altul, proces ce presupune diviziunea muncii și
specializarea statelor pe industrie și produs pentru ca integrarea să fie mai accentuată..
În momentul adoptării monedei unice, cursurile de schimb valutar nu mai există, acest
fapt atrăgând după sine un aspect negativ din unele puncte de vedere, cel mai important fiind
pierderea mecanismului de reglare a cererii de produse dintre două state, proces ce poate
determina apariția unor probleme pe piața muncii, în strânsă legătură cu forța de muncă. În
cazul în care are loc procesul de ieftinire a monedei unui stat, concomitent cu cererea de forță
de muncă în scădere, produsele devin mai ieftine ca preț, ajungându-se astfel la creșterea de
produse în paralel cu creșterea ocupării forței de muncă, în timp ce într-un stat unde moneda
ia avânt și se scumpește, procesul va fi invers din punct de vedere al forței de muncă și al
altor aspecte.
Apariția monedei euro a adus și dezavantaje la nivel național. Unul dintre cele mai
mari și importante dezavantaje se referă la pierderea ratei de schimb valutar, acest fapt
ducând la imposibilitatea ca statele să-și poată modifica singure rata de schimb în scopul de
a-și regla activitatea economică. Astfel, s-a renunțat, indirect, la dreptul devalorizării, vrute
sau nu, a monedei naționale, drept care reprezenta un instrument vital de politică economică
în cazul unor șocuri economice, fapt ce ar putea mări costurile unui stat în comparație cu alți
parteneri din cadrul U.E. În literatura de specialitate s-au formulat opinii cu privire la efectele
cauzate de lipsa ratelor de schimb valutar și a modului de manifestare a șocurilor de cerere
sau ofertă. Aceste șocuri pot fi de două feluri:
 simetric – apare în momentul când în toate țările prețul produselor și factorilor de
producție este afectat identic;
 asimetric – apare atunci cand prețurile sunt diferite între regiuni.
60
Este necesar ca dezechilibrul cerere/ofertă în regiunea respectivă sau activitatea care

este afectată să poată fi resorbită prin acțiuni în ceea ce privește flexibilitatea prețurilor și a
salariilor. Ajustarea se poate face, de asemenea, și prin mobilitatea factorilor muncii, astfel că
într-o regiune aflată în recesiune economică, emigrarea persoanelor șomere către alte regiuni
mai prospere din punct de vedere economic poate compensa scăderile de salarii. În schimb,
un efect foarte mare se va resimții dacă forța de muncă nu este mobilă, șocul temporar va
deveni un șoc permanent.
Un alt dezavantaj adus de integrarea unui stat în zona euro este legat de aspectul
privind pierderea suveranității. Integrarea europeană a statelor membre UE a fost concepută
doar prin prisma a câteva aspecte precum valorile socio-culturale comune, aspirațiile spre
stabilitate și respect pentru valorile general umane. Moneda națională a statului, indiferent că
era slabă sau puternică în comparație cu alte monede naționale europene, a fost mereu
simbolul acelui stat, un liant al unei națiuni. Deși Uniunea Europeană a fost creată și cu
scopul apropierii umane a cetățenilor din statele sale membre, populația din țările Uniunii
Europene s-au declarat prima dată întâi cetățeni ai țării respective și doar în al II-lea rând
cetățeni ai Europei. Această pierdere a suveranității naționale a creat un șoc psihologic asupra
populației din statele membre ale Uniunii Europene.
Dezavantaje in privinta integrării în zona euro se întâlnesc și la nivelul populației sau
a entităților economice.
Creșterea prețurilor este unul din dezavantajele aduse de aderarea la zona euro,
tendința prețurilor din această zonă fiind de a se îndrepta către o valoare medie, spre o
uniformizare a prețurilor, acest aspect făcând ca în unele țări prețurile vor suferi creșteri, dar
ele nu vor fi coroborate și cu creșterea puterii de cumpărare, a salariilor.
Un alt dezavantaj este dat de faptul că moneda euro a limitat sfera de acțiune a
politicilor monetare practicate de fiecare stat, deoarece aceste politici nu vor mai acționa în
funcție de înteresul propriu al unui stat, ci vor acționa la nivelul întregii regiuni, zone.
Statele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic se văd în imposibilitatea de
a mai devaloriza moneda națională cu scopul scăderi prețurilor și a atragerii de cât mai mulți
turiști, cumpărători străini.
Un alt dezavantaj este dat de faptul că un singur stat poate pune în pericol stabilitatea
economică a tuturor țărilor din zona euro, neexistând numeroase și suficiente instrumente
economice care pot fii coordonate în caz de urgență, cum se întâmplă în momentele apariției
de crize financiare, instrumente care sa ajute la ieșirea cu bine din astfel de situații.
61
Pentru entitățile economice, indiferent că erau publice sau private, aderarea la zona
euro a reprezentat costuri suplimentare, fiind cheltuite sume importante pentru modificarea
întregii formularisticii necesare desfășurării în condiții optime a activității, amintind aici
necesitatea modificării facturilor, listelor cu prețuri, etichetelor cu prețuri, diverse formulare
utilizate în birouri și magazine, statele de plată, conturile bancare, bazele de date, programele
software, casele de marcat, automatele bancare, etc.
Costuri mari sunt generate de producerea bancnotelor și monedelor euro care vor fi
folosite în locul vechilor monede și bancnote naționale. Atât populația, cât și entitățile
economice au fost nevoite să-și convertească monedele și bancnotele deținute, concomitent
cu transformarea prețurilor și a veniturilor slariale în euro.
Consumatorii și firmele au trebuit să-și convertească atât monedele și bancnotele, cât
și toate prețurile și salariile în euro. Această introducere a monedei euro a determinat costuri
suplimentare pentru sistemul bancar și pentru firme, generate de înlocuirea software-urilor
sistemelor informatice folosite atât pentru activitatea financiar-contabilă, cât și pentru
celelalte activități desfășurate de entitățile economice.
Nu se pot omite ca dezavantaj aspectele legate de diferențele de ordin social, deoarece
în cadrul Uniunii Europene există o mare divesitate culturală, care implică diverse diferențe
lingvistice, obiceiuri, stiluri de viață.
62
CONCLUZII
Introducerea monedei EURO în cadrul Europei, pe piaţa economico-financiară a

Uniunii Europene a înregistrat la momentul respectiv, a introducerii sale efective, un mare
succes politic, în primul rând, şi economic, în al doilea rând, moment în care raţiunea și
gândurile privind definitivarea constituirii unei economii europene unitare a învins
numeroasele obstacole avute în cale.
Având în vedere multitudinea de avantaje pe care moneda EURO le pune la
dispoziţie, se poate afirma ca această nouă monedă, considerată moneda unică europenană,
este o moneda care corespunde așteptărilor factorilor de decizie europeni și nu numai,
considerată a fi așezată pe finanţe publice durabile, trainice, acest aspect datorându-se și
numeroaselor acorduri internaționale care aveau drept scopuri creșterea economică la nivel
european a țărilor membre ale Uniunii Europene și ridicarea din punct de vedere economic a
țărilor care doreau aderarea la U.E., precum și stabilitatea, acest aspect fiind esențial în
creșterea economică și aspectele conexe economiei europene. Moneda euro este o monedă
garantată de o bancă centrală independentă, în speță Banca Centrală Europeană, al cărui
obiectiv principal era legat de stabilirea preţurilor, precum și controlul și stabilitatea asupra
acestora. Drept urmare, se poate constata și afirma că moneda euro este o monedă credibilă,
care inspiră încredere agenților economici, a operatorilor financiari de orice fel, cât și
populației statelor europene, membre ale zonei euro.
Ideea de concepere şi finalizarea etapelor de apariție, care au dus la realizarea acestei
monede euro, care este folosită momentan atât de țările din zona euro, cât și de cei care
călătoresc sau au relații de afaceri cu entități economice din această zonă, a reprezentat, în
primul rând, un eveniment politic de amploare, care a culminat cu abandonarea suveranităţii
naţionale la momentul aderării, fenomen prin care se aşteaptă obţinerea unor beneficii cu
privire la: reducerea costurilor privind schimburile valutare; reducerea riscului valutar;
prevenirea devalorizării competitive; preîntampinarea unor atacuri speculative; o politică
monetară coordonată la nivel european și aspectele ar putea continua.
Euro a răspuns aşteptărilor imense avute de Europa, încurajând stabilitatea economică
datorită credibilităţii de care s-a bucurat de la momentul apariției sale, protejând numeroase
63
state din zona europeană împotriva volatilităţii excesive a cursurilor de schimb şi a

numeroaselor variații, turbulenţe survenite pe pieţele financiare europene și mondiale.
Odată cu momentul implementării sale, sistemul monetar bazat pe moneda europeană
unică a contribuit foarte eficient la realizarea cooperării monetare la nivel internaţional,
permiţând, prin acest aspect, obţinerea de rezultate mai performante în stabilizarea cursurilor
de schimb ale principalelor monede aflate în circulaţie. În acest caz, stabilitatea crescută în
cotarea principalelor monede a garantat o mai mare securitate schimburilor internaţionale,
constutuindu-se drept o metodă importantă pentru realizarea bunăstării tuturor cetăţenilor
europeni, contrubuind la ridicarea nivelului de trai din zona Europei.
Moneda unică euro s-a convertit într-un instrument important al consolidării Uniunii
Europene, exprimând identitatea societăţii internaţionale atât în Europa, cât și în exteriorul
său. Moneda euro a întărit rolul Uniunii Europene în cadrul relaţiilor comerciale şi economice
internaţionale, servind drept punct de atracţie altor ţări, impunându-şi potenţialul la scară
largă mondială.
Moneda unică europeană euro s-a transformat într-o emblemă a Uniunii Europene în
relaţia cu restul lumii, ea putând fi folosită în acest moment în orice parte a lumii,
impunându-se ca și monedă cu acceptare internaţională, la mare concurență cu dolarul
american.
Se poate afirma clar faptul că euro a reprezentat o dovadă vie a maturităţii procesului
de integrare europeană, moneda fiind considerată un simbol extern al identităţii europene.
Introducerea monedei euro a determinat o mai mare implicare socială a cetăţenilor în
proiectele politice europeane.
Moneda euro a adus multe avantaje tuturor, în special fiind simțite efecte asupra unor
criterii precum inflația și cele legate de ratele dobânzii, fenomene economice care, în
numeroase state, nu au mai cunoscut valori astfel de mici de foarte mult timp, aspecte care au
adus beneficii și pentru țările care doreau sau doresc aderarea la zona euro, încurajându-se
politici economice și monetare care să aducă unii indicatori la valori cât mai mici. Populația
trebuie informată vizavi de aceste beneficii, înrrucât o inflaţie scazută şi rate reduse ale
dobânzii sunt în avantajul lor, putând a fi folosite pentru obţinerea unor avantaje de natură
economică.
Prin lansarea monedei unice europene, Uniunea Europeană a devenit și o mare putere
financiară, fiind considerată un motor al dezvoltării economice la nivel mondial, la
concurență cu alte mari puteri mondiale precum Statele Unite ale Americii sau China.
Moneda euro a impulsionat creșterea economică la nivel european și, implicit, și la nivel
64
mondial, deoarece globalizarea economiei mondiale nu putea avea loc fără deschiderea totală
a piețelor de desfacere și creșterea comerțului internațional.
Una din marile probleme ale uniunilor monetare era legată de costurile introducerii
euro, cele mai importante fiind focusate la nivel macroeconomic, ele apărând din cauza
aspectului care prevedea pierderea unor instrumente ale politiciilor economice. Ca urmare a
renunţării la politicile monetare proprii, statele membre ale zonei euro nu mai puteau realiza
ajustări, prerogativele politicii monetare fiind cedate unei autorităţi centralizate create în acest
scop. Un alt aspect era legat de faptul că statele membre pot să aibă o influenţă mai mare sau
mai mică în procesul decizional, în funcție de numeroși factori, situaţie puțin favorabilă
pentru acele state cu o influenţă redusă în cadrul uniunii.
Costurile aderării la zona euro cresc în momentul când sunt manifestate şocuri ale
cererii sau ale ofertei care afectează diferit economiile participante la uniunea monetară, când
există preferinţe diferite pentru şomaj şi inflaţie, diferenţe de ordin legislativ, când
mecanismele de ajustare nu funcţionează, când instituţiile pieţei muncii funcţionează diferit,
când sunt menţinute diferenţe între sistemele fiscale ale statelor membre.
Costurile financiare directe ale introducerii euro ce trebuie suportate de către statele
membre sunt legate în principal de modernizarea și adaptarea la noile cerințe a sistemelor
informaţionale, de educarea populației, de emiterea şi distribuirea noilor monezi şi bancnote
euro, de campaniile de informare publică.
Adoptarea monedei unice a reprezentat cel mai fierbinte capitol al integrării europene,
ţinând cont de faptul că moneda națională a constituit, în mod tradiţional, un element integrat
suveranităţii naţionale. Moneda focalizează, în general, toată problematica structurilor
politice, economice şi sociale la nivelul unui teritoriu.
România și cetățenii săi vor avea de beneficiat, în principal, ca urmare a stabilității
macroeconomice, precum și datorită unei poziții internaționale foarte bune. Beneficiile vor
rezulta din stabilitatea prețurilor, accesul la o piață financiară mai largă și mai transparentă,
sau eliminarea unor fluctuații ale producției care ar putea fi datorate politicilor economice
diferite. Pentru anumite state, stabilitatea prețurilor și toate beneficiile rezultate din
îndeplinirea acestui obiectiv au reprezentat o motivație suficientă pentru participarea la zona
euro. Stabilitatea prețurilor conduce la reducerea dobânzilor, iar acest lucru prezintă încă un
avantaj, atât pentru guvern, cât și pentru consumatori sau firme.
În plus, populația din România va beneficia de eliminarea costurilor de tranzacție
asociate schimbului valutar, reducerea costurilor administrative, reducerea costului
capitalului, precum și eliminarea riscului generat de incertitudinea privind evoluția viitoare a
65
cursurilor de schimb. Câștigul publicului larg din eliminarea costurilor preschimbării unei
monede cu altă monedă este evident.
La momentul actiual, putem spune că economia din România nu este pregatită și
momentul este nepotrivit pentru aderarea la zona euro.
Un punct cheie în cadrul mecanismuui ERM II va fi stabilirea cursului de schimb de
conversie între leu si euro, cu impact semnificativ asupra evoluției viitoare a economiei
românești. Aderarea la zona euro la o rată prea mare de schimb ar afecta negativ procesul de
creștere economică, în timp ce un curs de schimb pentru care moneda ar fi depreciată în
raport cu euro ar putea genera inflație.
România are capacitatea de a îndeplini în viitorul apropiat criteriile nominale cerute
de zona euro, trebuind, însă, să reducă decalajele economice, având o capacitate redusă de
ajustare a economiei naționale. În acest moment, populația ar resimți mai repede dezavantaje
decât avantaje ale adoptării euro: inflație, șomaj, dezechilibre ale balanței de plăți.
După cele analizate, concluzia este că România a făcut pași importanți în privința
aderării la zona euro, indicatorii de convergență necesari pentru aderare încadrându-se în
limitele cerute, dar nu suntem încă suficient pregătiți pentru acest pas important. Orizontul de
timp estimat pentru aderarea efectivă este în jurul anului 2024.
66
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru, C. (2005), Evoluţia financiar-monetară a Comunităţii Europene,

București, Colecţia Biblioteca Economică
2. Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., (1997), Monedă şi credit, bănci, București,
Editura Didactică şi Pedagogică
3. Bărbulescu I., (2005), U.E. de la economic la politic, București, Editura Tritonic
4. Breazu, P., Simon, I., Novac, L., (2005), Institutii financiare internationale,
București, Editura Economică
5. Brocnier, A., (1999), Europa Monetară- SME, UEM, moneda unică, Iași, Institutul
European
6. Cerna, S., (1997), Unificarea monetară în Europa, București, Editura Enciclopedică
7. Ciobanu, G., Buzatu, F. T., Solovăstru, M., (2005), Sistemul Monetar European de
laorigini până la uniunea monetară, Craiova, Editura Universitaria
8. Ciobanu G., (2005), Sistemul Monetar European, De la Origini până la Uniunea
Europeană, Craiova, Editura Universitaria
9. Chabot, C.N., (2000), EURO Moneda Europeană, București, Editura Teora
10. Dănilă, N., (2000), Euro – Bipolarizarea monetară, București, Editura Economică
11. Doltu, C., (1999), Sisteme Monetare Comparate, București, Editura. Economică
12. Drăgoescu, E., (2000), Relaţii valutare, financiare şi de credit internaţionale,
Editura Dimitrie Cantemir
13. Gaftoniuc, S., (2000), Finanţe internaţionale, București, Editura Economică
14. Ignat, I., (2000), Uniunea Europeană. De la Piaţa Comună la moneda unică,
București, Editura Economică
15. Isărеscu, M. (2004), Romania: drumul cătrе еuro, prеzеntarе la Confеrinţa
organizată dе Colеgiul Acadеmic al Univеrsităţii Babеş-Bolyai, Cluj-Napoca
(vеrsiunе actualizată martiе 2007)
16. Kopits, G. „Implications of EMU for Exchange Rate Policy in Central and Eastern
Europe”, IMF Working paper 99/9, Washington DC, 1999; Szapary, G., „Is
Maastricht Too Much for the Candidate Countries?”, prezentate la Masa Rotundă
Euro 50 Group, Bruxelles, 2002
17. Lutzeler P.M., (2004), Europa după Maastricht - Perspective americane şi
europene, Editura București, Institutul European
67
18. Miron, D., (1998), Economia integrării europene” București, Editura ASE
19. Pascal F., (1996), La Construction européenne de 1945 a nos jours,Paris, Editions
du Seuil
20. Pelkmans, J., (2003), Integrare europeană: metode şi analiză economică, București,
Institutul European din România
21. Savu, D.L., (2004), Monedă şi credit, Tg. Mureș, Editura Dimitrie Cantemir
22. Silaşi, G., (1998), Integrarea monetară europeană între teorie şi politică, Timișoara,
Editura Orizonturi Universitare
23. Soroceanu, V., (2003), Teorii şi politici monetar-financiare, Iași, Editura Tipo
Moldova
24. Ştefura G.,(1997), România şi problemele integrării europene. Finanţe. Monedă.
Bănci, vol. I, Iași, Editura Universităţii „Al. Ioan Cuza”
25. Stoica, V., Deaconu, P., (2003), Banişi credit. Banii. Teoriile Monetare.
Administrareabanilor şi politica monetară, București, Editura Economică
26. Toma, R., (2004), Euro, moneda unică între naţional şi internaţional, Siboi, Editura
Continent
27. Tudorache, D., Pârjol, T.(2005), Monedă,Bănci,Credit, București, Editura
Economică
28. Turliuc, V., Stoica, O., Roman, A., (2008), Monedă şi Credit, Iași, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”
29. Zapodeanu, D., (2002), Politici Monetare, Cluj Napoca, Editura Dacia
30. Zenovia, D., (1993), Moneda Euro, București, Editura Tehnică
31. www.adevărul.ro/economie
32. www.bnro.ro
33. www.capital.ro
34. www.cursv.ro
35. www. ec.europa.eu/eurostat
36. www.euro-area-statistics.org/inflation-rates
37. www.euro.ecb.int
38. www.insse.ro
39. www.zf.ro
40. www.wall-street.ro
68

România Și Perspectiva Aderării La Spațiul Monetar European

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

România Și Perspectiva Aderării La Spațiul Monetar European

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMÂNIA ȘI PERSPECTIVA ADERĂRII LA SPAȚIUL MONETAR EUROPEAN

ROMÂNIA ȘI PERSPECTIVA ADERĂRII LA SPAȚIUL MONETAR EUROPEAN

BCЕ = Banca Cеntrală Еuropеană

Am ales să realizez această lucrare din dorința de analiza perspectivele aderării

II. OBIECTIVELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Litеratura de specialitate еconomico-financiară cu privirе la moneda unică europeană,

III. METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Pentru realizarea acestei lucrări am analizat numeroase materiale, folosind analize

IV. CONȚINUTUL TEMEI ANALIZATE

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA ȘI

1.1 SISTEMUL EUROPEAN DE BĂNCI CENTRALE

Banca Centrală Europeană se bucură de o independenţă totală în îndeplinirea

1.2 ARHITECTURA SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCII CENTRALE

În conformitate cu articolul 282 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea

PROTOCOLUL (nr. 4) PRIVIND STATUTUL SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ŞI

AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE

- decide recursul la alte metode operaţionale de control monetar

- La 21 decembrie 1998 FMI a acordat Băncii Centrale Europene un post de

1.3 ATRIBUŢIILE COMPONENTELOR SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCII

1.3.1 Atribuţiile BCE

- definirea politicilor Eurosistemului: Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil

a fost acordat statutul de observator în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi

1.3.2 Atribuţiile băncilor centrale naţionale (BCN)

Structura operaţională a Eurosistemului ţine seama de principiul descentralizării,

Eurosistemului, prin aplicarea deciziilor adoptate la nivel central de către Consiliul

1.4 POLITICA MONETARĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE

1.4.1. Strategiile Băncii Centrale Europene

O strategie de politică monetară reprezintă ansamblul de proceduri care fondează

1.4.2 Instrumentele și procedurile de politică monetară

Instrumentele şi procedurile de politică monetară fixează cadrul opera-ţional al

CAPITOLUL 2. MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ - EURO

2.1. INTRODUCEREA MONEDEI UNICE EURO – CARACTERISTICI, ETAPE

Editura Universitaria, Craiova, 2005, p. 57

 etapa 2, începutul Uniunii Economice și Monetare, desfășurată între ianuarie

2.2. ANALIZA COMPARATIVĂ A MONEDELOR DST, ECU ȘI EUR

Drepturile Speciale de Tragere (DSTsau simbolul său internațional XDR), creată în

 fiind emis de o instituție internațională, FMI, nu depinde de situația economică a

mecanismul de intervenție și de credit și baza de calcul pentru paritățile celorlalte monede; se

CAPITOLUL 3. STUDIU PRIVIND PERSPECTIVELE ADERĂRII

3.1 EVALUAREA ȘI CUNOAȘTEREA CRITERIILOR DE CONVERGENȚĂ

NOMINALĂ ȘI REALĂ PENTRU ADERAREA LA ZONA EUR

 stabilitatеa prеţurilor: sе rеfеră la rеalizarеa unui grad mare dе stabilitatе a

Univеrsităţii Babеş-Bolyai, Cluj-Napoca (vеrsiunе actualizată martiе 2007), 2004, pag. 1

3.2CRITERIILEDE CONVERGENȚĂ NOMINALĂ PENTRU ADERAREA

ROMÂNIEI LA ZONA EURO

În cadrul Tratatului de la Maastricht, adoptarea monedei unice europene a fost

Univеrsităţii Babеş-Bolyai, Cluj-Napoca (vеrsiunе actualizată martiе 2007), 2004, pag. 7

 pentru a putea participa la uniunea monetară este esenţial, primordial, armonizarea

iniţiativă la devalorizarea monedei naţionale faţă de euro. Noul mecanism al cursului de

acеastă stratеgiе ar fi: îmbunătăţirеa comunicării dintrе dеcidеnţii dе politică monеtară şi

pe-zi-pana-in-prezent-11900941, accesat la 02.06.2020

Figura 3.1 Ținta anuală a inflației și rata inflației, perioada 2005-2019

2017 2,5% ±1 punct procentual

Foarte puțini specialiști economici au reușit să prevestească accelerarea procesului de

ANUL INDICII PRETURILOR DE CONSUM-% RATA INFLATIEI-%

IPC: Interval Interval

2007 8.6 6.5 8.5

An Belgia Luxemburg Olanda

Rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12 luni înaintea

La acest capitol al deficitului bugetar, România s-a încadrat în liniile criteriului de

3.3 CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ REALĂ PENTRU ADERAREA LA

În cadrul tratatului de la Maastricht nu sunt făcute referiri la criterii de convergenţă

Univеrsităţii Babеş-Bolyai, Cluj-Napoca (vеrsiunе actualizată martiе 2007), 2004, pag. 9