MIHAILESCU STANCIOI CAMELIA CORINA 

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE 
ANUL I 
GRUPA 212A 
REFERAT 
IGIENA SI PRIM AJUTOR

ARSURILE 
 
 
 
O arsură este o leziune traumatică tisulară însoțită de reacții sistemice nervoase, vasculare,
metabolice și umorale, produsă de agenți termici, chimici, sau micști. Arsura este
o afecţiune cu caracter local sau general, care evoluează în diferite
stadii şi având potenţialul de a se agrava. Prognosticul în arsuri este dependent de
profunzimea şi suprafaţa arsă, de vârstă şi de calitatea tratamentului iniţial. 

   Istoric  
De-a lungul timpului s-au folosit numeroase alte tratamente, inclusiv frunze de ceai
(tratament atestat în China în anul 600 î.e.n.), untură de porc și oțet, tratament folosit
de Hipocrate și atestat în anul 400 î.e.n., vin și mir, tratament folosit de Celsus și atestat în anul
100 e.n. La finalul secolului XVI şi începutul secolului XVII au apărut câteva tratate de
medicină care dădeau indicaţii despre tratamentul arsurilor şi clasificarea lor. Ulterior au fost
publicate şi alte lucrări care introduceau noi tehnici chirurgicale pentru tratamentul arsurilor,
descrierea stadiilor de evoluţie sau modificările biochimice care au loc. În 1823 apare primul
spital de arşi la Edinburgh, Scoţia. 
 Primul spital pentru tratarea arsurilor s-a deschis în Londra, Anglia, în 1843, iar dezvoltarea
metodelor moderne de îngrijire a arsurilor a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea. 
 În anii ’70, cercetătorii au demonstrat importanța hipermetabolismului care se instalează în
urma arsurilor pe suprafață mare. 
În timp ce arsurile întinse pot fi fatale, tratamentele dezvoltate începând din 1960 au
îmbunătățit substanțial rezultatele, în special la copii și la adulții tineri.

   Cauze 
Arsurile sunt cauzate de o varietate de surse externe clasificate drept termice, chimice,
electrice și radiații. În Statele Unite cele mai comune cauze de arsuri sunt: focul sau flacăra
(44%), opăriri (33%), obiecte fierbinți (9%), electricitate (4%) și substanțe chimice (3%). Cele
mai multe arsuri au loc acasă (69%) sau la locul de muncă (9%), cele mai multe sunt
accidentale, cu doar 2% datorate atacării de către o altă persoană și 1-2% ca rezultat al unei
încercări de sinucidere. Aceste surse pot cauza arsuri ale căilor respiratorii sau ale plămânilor,
care se întâlnesc în circa 6% din cazuri.  
Rănirile produse de arsuri sunt mai comune la persoanele sărace. Fumatul este un factor de risc de ardere,
deși consumul de alcool nu este. Arsurile produse de foc se întâlnesc de obicei în climatele mai reci. Factori
specifici în țările în curs de dezvoltare sunt gătitul la foc deschis și pe podea, la fel ca handicapurile copiilor
și bolile cronice la adulți. 
 Fiziopatologie  
La temperaturi mai mari de 44 °C proteinele încep să-și piardă forma tridimensională și să se
dezintegreze. Aceasta are ca rezultat distrugeri ale celulelor și țesuturilor. Multe din
efectele directe ale arsurilor asupra sănătății sunt provocate de faptul că funcționarea normală
a pielii este afectată. Aceste efecte includ afectarea senzațiilor primite de piele, a capacității
acesteia de a preveni pierderile de apă prin evaporare și a capacității acesteia de a controla
temperatura corpului. Afectarea membranelor celulare are ca efect pierderea de potasiu către
spațiile din afara celulei și inundarea celulei cu apă și sodiu.  
În arsurile mari (peste 30% din suprafața totală a corpului) există un răspuns inflamator
semnificativ. Acesta are ca efect scurgeri sporite de lichid din capilare, urmate
de edemațierea țesutului. Acestea au la rândul lor ca efect pierderi din volumul total de sânge,
iar sângele rămas pierde semnificativ din plasmă, ceea ce face ca sângele să fie mai
concentrat. Circulația proastă a sângelui către organe cum ar fi rinichii și tractul
gastrointestinal poate avea ca efect insuficiență renală și ulcer stomacal.  

Clasificarea arsurilor 
Iniţial arsura este considerată un traumatism local, dar fenomenele care urmează
implică reacţii generale din partea organismului, în funcţie de profunzime şi suprafaţa arsă.
Există trei categorii de arsuri, în funcţie de originea agentului traumatizant: arsuri termice,
chimice şi electrice. 
 
 
   Arsurile termice 
90% din totalul arsurile produse sunt termice. Agenţii termici răspunzători
de apariţia arsurilor pot fi: flăcări, lichide, vapori fierbinţi sau aerul fierbinte din explozii. 
 
 
   Arsurile chimice 
Arsurile chimice sunt cele mai rare arsuri, dar cu consecinţe grave. Arsurile chimice pot fi
produse prin acizi sau prin baze. Este contraindicată neutralizarea acidului (bazei) folosind o
bază (acid). Arsurile provocate de substanţe alcaline sunt mai profunde şi mai grave decât
arsurile provocate de acizi. 

   Arsurile electrice 
Arsurile electrice apar prin electrocutare şi sunt diferite de cele provocate prin flamă electrică,
care sunt identice cu cele produse prin flacără. Electrocutarea este determinată de trecerea
curentului electric prin organism, producând leziuni la locul de intrare şi locul de ieşire.
Gravitatea leziunilor creşte deoarece ţesuturile din organism se comportă
ca rezistenţele electrice. Cu cât este mai dens un organ, cu atât se va încălzi mai tare
(ţesutul osos). 
O altă  clasificare a arsurilor este în funcţie de profunzimea lor. Iniţial au
fost împărţite în medii şi profunde, apoi în trei sau şase grade. Clasificare aplicată în România
a fost realizată de prof. dr. Agripa Ionescu. Împreună cu colectivul său împarte arsurile
în funcţie de gravitate şi evoluţie în patru grade. 
Gradul 1: cel mai puţin grav, zona arsă se înroşeşte (eritem), apare usturimea şi hipertermie
(creşterea temperaturii locale). 
Gradul 2: pe lângă semnele de la gradul 1 se mai adaugă apariţia unor vezicule cu lichid clar
(flictene cu lichid sero-citrin). Sunt foarte dureroase. 
Gradul 3: veziculele care apar conţin un lichid roşu, sanguinolent. Sunt mai grave şi mai
profunde decât arsurile de gradul 2. 
Gradul 4: sunt distruse toate straturile pielii şi pot fi afectate planurile profunde – muşchi,
vase de sânge. Nu se regenerează şi se vindecă doar prin tratament chirurgical. 
Cu cât este mai profundă o arsură, cu atât va fi mai gravă. Alături de semnele locale, descrise
la cele patru grade, apar semnele generale: tensiunea arterială scade, frecvenţa pulsului creşte,
poate apărea insuficienţa de organ, care este de obicei fatală. 

   Complicatii 
Pot apărea diverse complicații, infecțiile fiind cele mai frecvente. În ordinea frecvenței,
potențialele complicații includ: pneumonie, celulită, infecții ale tractului urinar și insuficiență
respiratorie. Printre factorii de risc pentru infecții se numără: arsurile de peste 30% din
suprafața corporală, arsurile de gradul III, vârsta extremă (pacient foarte tânăr sau foarte
bătrân), arsurile care afectează picioarele sau perineul. Pneumonia apare deosebit de frecvent
la pacienții cu leziuni produse prin inhalare.  
Este frecventă anemia secundară instalată în urma arsurilor de gradul III mai mari de 10% din
suprafața corporală. Arsurile electrice pot declanșa sindromul de
compartiment sau rabdomioliza din cauza distrugerii țesutului muscular. Se estimează
că formarea de cheaguri în venele picioarelor apare în cazul a 6-25% din
pacienți. Hipermetabolismul, care poate să persiste ani de zile după o arsură majoră, poate
duce la scăderea densității osoase și la pierderea masei musculare. În urma arsurilor este
posibil să se formeze porțiuni de țesut cheloid, mai ales la persoanele tinere și cu pielea de
culoare închisă. În urma unei arsuri, copiii pot suferi traume psihice semnificative și poate
apărea tulburarea de stres post-traumatic. De asemenea, cicatricele pot distorsiona percepția
asupra imaginii corporale. În țările în curs de dezvoltare, arsurile semnificative pot duce la
izolare socială, sărăcie extremă și abandonarea copiilor.  

   Tratament 
Tratamentul cerut depinde de severitatea arsurii. Arsurile superficiale pot fi tratate doar cu
analgezice, în timp ce arsurile majore pot avea nevoie de tratament prelungit în centre
specializate în arsuri. Răcirea cu apă de la robinet poate ajuta la scăderea durerii și la
micșorarea leziunii; totuși, răcirea prelungită poate conduce la hipotermie. Arsurile de
grosime parțială pot necesita curățire cu apă și săpun, urmată de aplicarea unor unguente. Nu
este clar cum trebuie tratate bășicile, dar poate fi rezonabil să fie lăsate intacte. Arsurile de
grosime completă au de obicei nevoie de tratament chirurgical, cum ar fi transplantul de piele.
Arsurile excesive au adesea nevoie de mari cantități de fluide injectate intravenos deoarece
răspunsul inflamator care le urmează are drept rezultat pierderea de fluid capilar
și edemațierea. Cele mai obișnuite complicații sunt cele produse de infecții. 
Resuscitarea începe cu evaluarea și stabilizarea căilor respiratorii ale pacientului, a respirației
și circulației sale.Dacă medicul suspectează că s-au produs răniri prin inhalare, poate fi
necesară intubare rapidă.Aceasta este urmată de îngrijirea rănilor produse de arsură. Pacienții
cu arsuri mari pot fi înfășurați în cearșafuri curate până când sunt aduși la spital. Deoarece
rănile produse de arsuri se pot infecta, se administrează un vaccin antitetanos dacă pacientul
nu a fost vaccinat antitetanic în ultimii cinci ani. În Statele Unite, 95% din arsurile cu care
sunt aduși pacienții la spitalele de urgență sunt tratate și apoi ei sunt trimiși acasă; 5% au
nevoie de spitalizare. În caz de arsuri majore hrănirea rapidă este
importantă. Oxigenarea hiperbarică poate fi folositoare pe lângă tratamentele tradiționale. 

   Fluide intravenoase 
În cazul celor cu o irigare insuficientă a țesuturilor trebuie administrate soluții
cristaloide izotonice.La copiii cu arsuri pe mai mult de 10-20% din suprafața corporală și la
adulții cu mai mult de 15%, trebuie continuat cu resuscitarea formală a fluidelor
și monitorizare.Aceasta ar trebui începută pe cât posibil înaintea spitalizării la pacienții cu
arsuri mai mari de 25%. Formula Parkland poate ajuta la determinarea volumului de fluide
intravenoase necesare în primele 24 de ore. Formula se bazează pe suprafața corporală și
greutatea pacientului. Jumătate din fluide trebuie administrate în primele 8 ore, iar restul
administrat pe parcursul următoarelor 16 ore. Acest interval este calculat din momentul
producerii arsurii și nu din cel în care a început resuscitarea. Copiii au nevoie de fluide
suplimentare, care să conțină glucoză. În plus, pacienții cu leziuni produse prin inhalare au
nevoie de mai multe fluide. În timp ce resuscitarea insuficientă cu fluide poate provoca
probleme, supra-dozare poate fi și ea dăunătoare.Formulele servesc doar drept ghid, iar perfuziile
trebuie ajustate la un debit urinar de >30 mL/h la adulți sau or >1mL/kg la copii și o tensiunea arterială
medie mai mare de 60 mmHg. 
În timp ce soluția Ringer este folosită adesea, nu există dovezi că ar fi mai bună ca serul fiziologic. Se pare
că fluidele cristaloide sunt la fel de bune ca fluidele coloidale, dar deoarece fluidele coloidale sunt mai
scumpe, ele nu sunt recomandate. Transfuziile de sânge sunt rareori necesare. Ele sunt recomandate doar
când nivelul de hemoglobină scade sub 60-80 g/L (6-8 g/dL) datorită riscului asociat de a face
complicați. Pot fi plasate catetere intravenoase sub pielea arsă dacă este necesar sau poate fi folosită
injectarea intraosoasă. 
  
Îngrijirea rănilor
Răcirea rapidă (în primele 30 de minute de la producerea arsurilor) reduce adâncimea
arsurilor și durerea, dar este necesară precauție din cauză că răcirea excesivă poate produce
hipotermie. Ea trebuie executată cu apă rece la circa 10–25 °C și nu cu apă cu gheață,
deoarece aceasta din urmă poate provoca leziuni. Arsurile chimice pot necesita un lavaj
suplimentar. Curățirea cu apă și săpun, eliminarea țesutului mort și aplicarea de
alifii/pansamente sunt aspecte importante ale îngrijirii rănilor. Dacă există bășici intacte, nu e
clar ce trebuie făcut cu ele. Unele date parțiale sugerează ca ele să fie lăsate intacte. Arsurile
de gradul al doilea trebuie reevaluate după două zile. 
În tratarea arsurilor de gradul întâi și al doilea, nu prea există date clare pentru a determina ce
fel de pansamente trebuie folosite. Este rezonabil ca arsurile de gradul întâi să fie tratate fără
pansamente. În timp ce unguentele cu antibiotice sunt adesea recomandate, există prea puține
date care susțin utilizarea lor.Sulfadiazina de argint (un antibiotic) nu este recomandată
deoarece poate prelungi timpul necesar pentru vindecare. Nu există date suficiente pentru a
susține folosirea de unguente care conțin argint sau pentru a susține tratarea leziunilor prin
presiune negativă. 
  
Medicație 
Arsurile pot fi foarte dureroase, iar pentru managementul durerii sunt disponibile mai multe
opțiuni. Printre acestea se numără analgezicele simple cum sunt ibuprofenul, acetaminofenul)
și opioidele cum este morfina. Benzodiazepinele pot fi utilizate în plus față de analgezice,
pentru a reduce anxietatea . În cursul procesului de
vindecare, antihistaminicele, masajul sau stimularea nervoasă transcutanată pot fi folosite
pentru a reduce pruritul. Oricum, antihistaminicele sunt eficace în acest scop doar la 20% din
pacienți. Există unele date provizorii care susțin utilizarea gabapentinei, care poate fi
rezonabilă în cazul pacienților a căror stare nu se ameliorează în urma administrării de
antihistaminice. 
Antibioticele intravenoase sunt recomandate înainte de intervențiile chirurgicale în cazul
pacienților cu arsuri pe suprafață mare (>60% din suprafața corporală totală). Există însă
unele date provizorii care arată că antibioticele pot crește rata de supraviețuire în rândul
pacienților cu arsuri grave pe suprafață mare. Nu s-a constatat eficacitatea eritropoietinei în
prevenire sau tratarea anemiei la pacienții cu arsuri. În cazul arsurilor provocate de acidul
fluorhidric, gluconatul de calciu este un antidot specific și poate fi administrat intravenos
și/sau local. 
 

BIBLIOGRAFIE 
Suport de curs ESPA, Profesor Kese Anamaria 
Ursea Luminita, Zarnescu Enceanu Mihaela, Chimie – manual pentru clasa a IX-a, Bucuresti,
Editura Didactica si Pedagogica, 2013