1.

ARSURI

Arsurile pot rezulta din leziuni termice, produse chimice acide sau alcaline de uz casnic sau din
cauza curentului electric. Cele mai multe cazuri de arsuri la temperaturi înalte, cum ar fi de la un
incendiu la domiciliu sau un lichid fierbinte, conduc la răni care sunt imediat evidente. Leziuni
cauzate de sursele mai puțin intense, cum ar fi o pernă electrică sau un cablu electric de joasă
tensiune, pot dura câteva zile pentru a deveni evidente.[10]

1.1. FIZIOPATOLOGIE

Arsurile locale apar atunci când țesutul este expus unei surse termice de intensitate crescuta.
Temperatura sursei de căldură, durata contactului și capacitatea țesuturilor de a disipa căldura
afectează severitatea rănii. Țesutul cel mai grav afectat va suferi necroză. Zona adiacentă necrozei se
caracterizează prin scăderea fluxului sanguin și a ischemiei. Acest lucru poate, de asemenea, să
progreseze până la necroză în 24-48 de ore. Țesutul cel mai îndepărtat de rană are daune similare cu
cele observat într-o arsură superficială.
Leziunea cauzată de expunerea chimică va varia în funcție de substanța chimică specifică,
concentrația acesteia și durata expunerii. Cele mai multe substanțe chimice caustice cauzează
necroza coagulativă și pot denatura direct proteinele. Compuși chimici caustici includ agenți de
curățare, solvenți de vopsea și produse concentrate pentru purici și căpușe.[8]

Fig. 1.1 (A) Leziune provocată de arsura chimică(acid).(B,C)Debridarea și închiderea leziunii.(D)Rezultatul final.(6)

Gelul alcalin din baterii cauzează necroza lichefiantă a țesuturilor la contact, ducând la arsuri care
pot pătrunde adânc în țesuturi.
Detergenții cationici sunt agenți corosivi la nivel local, provocând leziuni dermice, oculare și
mucoase similare cu cele ale agenților corozivi alcalini.
Timișoara
2019
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

Compușii acizi sau alcalin produc leziuni locale semnificative ale țesutului, care pot duce la arsuri
de piele, cornee și mucoasa a cavității bucale, esofagului și stomacului. Toate speciile sunt
susceptibile. Speciile cu blană lungă au o anumită protecție împotriva expunerii cutanate.[3]
Curentul electric cauzează rănirea prin transformarea curentului în căldură. Aceasta duce la
coagularea țesuturilor. Severitatea vătămării depinde de câțiva factori, incluzând tensiunea,
amperajul, durata contactului și rezistența tisulară. Vătămarea va fi cea mai gravă la punctul de
contact. Leziunile electrice din America de Nord se întâlnesc cel mai adesea la animalele mici atunci
când animalul mestecă cablurile unui aparat de uz casnic. Arsurile la nivelul gurii, buzelor și
gingiilor sunt cele mai comune.

Fig. 1.2 (A,B) Arsură de cablul electric care implică comisia orală, rană palidă, fără sânge.(6)

Efectele sistemice provocate de arsuri care afectează mai mult de 20% din suprafata corpului vor
avea efecte dincolo de leziunile locale și pot include schimbări în sistemul cardiac, respirator și
imunitar. Pacienții cu arsuri grave sunt susceptibili de a avea schimbări masive de volemie și de
hipoalbuminemie datorită exudării prin dermul deteriorat. Dacă sunt lăsate necorectate, aceste
schimbări de volemie pot provoca un compromis cardiac sever datorită hipo-volmiei. Pacienții cu
arsuri severe sunt, de asemenea, susceptibili de a suferi de afectiuni prin inhalare de fum, ceea ce
poate compromite funcția respiratorie.[8]

1.2. CLASIFICARE ARSURI

Arsura superficială (gradul I) : afectează doar epidermul, zona devine eritemătoasă, sensibilă,
dureroasă, ușor edemațiată. Manifestările clinice apar datorită intensificării proceselor biochimice
1
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

tisulare consecutiv temperaturii locale moderat crescute care determină vasodilatație și creșterea
permeabilității vasculare în rețeaua terminală. Edemul local declanșează durerea prin comprimarea
algoceptorilor și a filetelor nervoase. La apariția durerii contribuie și excitațiile datorate modificării
biochimismului local. Vindecarea se face scpontan, fără cicatrice. Cauzele declanșatoare ale arsurii
de grad I sunt expunerea la soare și lichidele fierbinți.

Arsura parțială (gradul II) : afectează epidermul și porțiunea superiară a dermului, manifestându-se
ca un proces inflamator exudativ cu apariția de flinctene subepidermice. Apariția acestor vezicule
are loc după câteva ore de la arsură ca o consecință a exsudarii mai accentuate a plasmei sanguine.
Spargerea flinctenelor determină condiții de infectare. Această arsură este dureroasă, datorită
hipersensibilității terminațiilor dervoase și excitării acestora prin presiune și mediatorii chimici
eliberați consecutiv injuriei. Dacă nu apare infecția datorită spargerii veziculelor, vindecarea are loc
fără cicatrice. Cauze frecvente ale arsuri de grad II sunt contactul cu lichide fierbinți sau flăcări.

Arsura totală (gradul III) : afectează epidermul, dermul și hipodermul, în primele zile prezentându-
se ca o zonă puternic eritematoasă, sensibilă, puternic edemațiată. Are loc distrugerea nervilor și a
vaselor de sânge ce împiedică exprimarea puternică a durerii la început. Vasoplegia și alterarea
endoteliului vascular accentuează plasmexodia și favorizează formarea trombilor, fenomene care
stau la baza apariției flinctenelor mari, cu conținut sanguinolent. Ulterior, țesuturile mor, iar pielea
devine uscată și tare, cu eliminarea porțiunilor mortificate, lăsând descoperite zone care sângerează
spontan sau la atingere. Vindecarea se face greu, leziunile se infectează ușor și adesea rămân
cicatrice. Cauze frecvente ale arsurii de gradul III sunt flăcările,arsurile chimice sau electrice.

Arsura de gradul IV apare la acțiunea temperaturilor între 50-60°C afectând toate straturile pielii și
țesuturi profunde (musculatura, tendoane, oase). Distrugerea nervilor datorită acestui tip de arsură
este caracterizată prin absența durerii. Pielea apare fie de o colorație brună și de consistență normală,
fie albă și tensionată sau uscată. Prin precipitarea ireversibilă a proteinelor se dezorganizează
structurile celulare, are loc tromboza completă a rețelei vasculare, oprirea definitivă a circulației
locale și plasmexodie masivă. Datorită leziunilor ireversibile se produce necroza țesuturilor, acestea
fiind sensibile la infecție. Cauze frecvente ale arsurii de grad IV sunt contactul prelungit cu flăcări și
electrocutarea cu un curent de înaltă tensiune.

2
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

Fig. 1.3 Tipuri de arsuri

Acțiunea temperaturilor peste 60°C eliberează din țesuturi compuși volatili, ducând la carbonizare.

Dacă suprafața arsă depășește 15-20% din suprafața corporală apar tulburări generale, tulburări care,
la om, sunt cunoscute sub denumirea de boala arșilor.

Afectarea a peste 50% din suprafața corpului se soldează cu moartea, prin incapacitatea
organismului de a-și menține homeostazia. Boala arșilor se caracterizează prin pierderea din patul
vascular a unor mari cantități de apă, proteine și electroliți, fenomen care duce la starea de șoc.
Apariția șocului post combustional este determinată de și de gradul de extindere al leziunilor, de
prezența leziunilor termice ale căilor respiratorii și de durerea atroce. Complicațiile sunt de natură
hidroelectrolitică (deshidratare cu insuficiență renală), toxiemică (resorbția substanțelor toxice
provenite în urma arsurii), autoimuna ( resorbția proteinelor proprii denaturate în urma arsurii, care
devin non-self) sau septică. Fazele evolutive ale șocului postcombustional sunt : faza de șoc (
compensat și decompensat), faza toxiemică, faza septică și moarte( cicatrizare dacă organismul a
supraviețuit).[1]

3
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

1.3. ARSURI ALE GURII

Arsurile termice, chimice sau electrice care implică gura nu sunt mai puțin frecvente. Animalul
trebuie evaluat și tratat pentru implicare sistemică, care poate pune în pericol viața (edem pulmonar
neurogen). Limba, buzele, obrajii, mucoasa bucală și labială și a palatului sunt frecvent implicate în
arsuri electrice. Leziunile pot fi ușoare numai cu disconfort temporar sau pot fi distructive prin
pierderea țesutului, formarea cicatricilor și deformarea ulterioară sau deficitele tisulare. Mestecatul
unui cablu electric este cel mai adesea o problema la pisoi, catelusi si iepuri. Aceste animale au
adesea o cicatrice liniară de-a lungul dorsului limbii. Una sau ambele buze pot avea cicatrice sau
rană, iar dinții carnasieri adiacenți pot fi decolorați și, eventual, necesită tratament endodontic.
Animalele care au mucoasa orală inflamata fără defecte ale țesuturilor nu necesită alt tratament de
susținere decât alimentația moale sau lichidă până când leziunea s-a vindecat. Dacă leziunea tisulară
este extinsă, tratamentul include spălarea cu soluție diluată de clorhexidină și debridarea tisulară.
Riscul de infecție secundară trebuie minimizat cu terapia sistemică antibiotică timp de câteva
zile.[7]

1.4. AFECTIUNI METABOLICE

Dacă se arsurile sunt pe mai mult de 20% din suprafata corpului sau dacă rănile sunt clasificate ca
gradul doi sau trei, se produce adesea șoc hipovolemic. Ca urmare a trombozei capilare și a
scurgerilor de plasmă, cantități masive de lichid sunt reținute în rană, ceea ce duce adesea la edemul
plăgii arse. Acest lucru duce la pierderea de lichide și electroliți, cele mai dramatice pierderi apărute
în primele 12 ore. Anormalități sistemice ar trebui avute în vedere, incluzând anemia,
hipoproteinemia, hipernatremia sau hiponatremia, hiperkaliemia sau hipokaliemia, acidoza
(metabolică și respiratorie), oliguria și azotemia prerenală. Cursul anomaliilor sistemice se schimbă
odată cu trecerea timpului.
Hemoconcentrația va fi observată inițial din cauza pierderii dramei de plasmă; totuși, hemoliza
celulelor roșii din sânge are loc și din cauza deteriorării directe și a distrugerii prin microcirculație
deteriorată. Pacientul trebuie monitorizat pentru coagularea intravasculară diseminată, edemul căilor
respiratorii superioare și oliguria. Între zilele 2 și 6, pacientul trebuie evaluat pentru anemie,
disfuncție imunitară, sindrom de răspuns inflamator sistemic și infecție precoce a leziunii. Din ziua
7 și pe parcurs, clinicianul trebuie să supravegheze hipertermia, hipoxemia, pneumonia, sepsisul și
delimitarea ranilor.
Pierderile de lichide pot duce la șocuri hipovolemice. După resuscitarea inițială a șocului cu
cristaloide izotonice (până la 90 ml / kg intravenos la câini și 50 ml / kg la pisici) și coloizi sintetici
sau produse din sânge, dacă este necesar, rata de administrare totală a fluidului în primele 24 de ore
ar trebui să fie de 4 ml / kg greutate corporală ×% suprafata totala arsa. După 12 până la 24 de ore,
4
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

atunci când permeabilitatea vasculară este stabilizată, o perfuzie cu coloizi sintetici (de exemplu,
amidon hidroxietil) cu viteză constantă poate fi benefică la o rată de 20 până la 40 ml / kg / zi.
Plasma proaspătă congelată este administrată la 0,5 ml / kg greutate corporală x% suprafata totala
arsa la om, deși acest lucru nu a fost investigat la câini și pisici. La 48 de ore după leziune, volumul
plasmatic este în mare parte restabilit și, astfel, pacienții prezintă un risc crescut de edem generalizat
și de supraîncărcare a lichidelor datorită cererilor inițiale ridicate de înlocuire a fluidului. În mod
ideal, terapia cu fluide trebuie adaptată pacienților individuali pe bază de hemodinamică și indicii de
perfuzie.

1.5. CONFORTUL PACIENTULUI

Deși pielea grav deteriorată este adesea amorțită, țesuturile mai profunde viabile și zonele
înconjurătoare sunt adesea hipersensibile, iar deteriorarea termică poate fi în curs de desfășurare;
prin urmare, ar trebui să presupunem că bolnavii arși experimentează durere extremă. Analizele
sistemice bune includ metadona (0,1 până la 0,5 mg / kg IV), hidromorfonă (0,05 până la 0,1 mg /
kg IV) sau fentanil (2 până la 5 mcg / kg / oră IV +/- 1 până la 3 mcg / kg bolus) . Este posibil ca un
plasture de fentanil să nu fie adecvat la animalele cu mai mult de 20% suprafata corporala arsa sau
care se află încă în stadiu tratați pentru șoc hipovolemic datorită absorbției modificate. O bună
îngrijire medicală este importantă, iar animalele ar trebui să se întoarcă la fiecare 4 ore, pentru a
preveni ulcerul de decubit. Exercițiile pasive de mișcare a membrelor pot ajuta la prevenirea
edemelor și la menținerea mobilității.

1.6. TERAPIA ANTIMICROBIANĂ

Septicemia este una dintre cele mai mari amenințări la paciențiii cu arsuri pe o suprafata mare a
corpului, deoarece bacteriile pot coloniza și prolifera în răni care au pierdut bariera protectoare a
pielii. Cea mai bună modalitate de a preveni infecțiile locale și sistemice este de a proteja rana
împotriva contaminării în mediul spitalicesc și de a îndepărta toate țesuturile necrotice și exudatele
purulente de pe suprafața plăgii cât mai agresiv posibil prin debridare. Antimicrobienele sistemice
nu sunt indicate decât dacă pacientul este imuno-compromis, are pneumonie sau leziuni pulmonare
sau septicemie. Antibioticele topice sunt tratamentul antimicrobian de alegere. Deoarece cele mai
multe infecții ale rănilor de ardere sunt cauzate de Pseudomonas sau alte organisme gram-negative,
antimicrobienii împotriva acestor bacterii sunt administrați empiric până când rezultatele testului de
cultură și susceptibilitate sunt disponibile. [10]

5
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

1.7. MANAGEMENTUL CLINIC

Pentru arsurile minore și majore, managementul inițial al ranilor, după evaluare și stabilizare, după
cum este necesar, este același. Pentru arsuri extinse, atenția sporită a echilibrul electrolitic și
hidrolitic este crucial pentru supraviețuire. Pacienții cu arsuri chimice ar trebui să fie spalati atunci
când este posibil pentru a elimina orice agent rezidual. După ce pacientul este stabilizat, se poate
începe tratarea ranilor. Dacă pacientul este văzut în decurs de 2 ore de cand a fost ars, zona afectată
trebuie tunsă și răcită cu apă rece (3-17 ° C) timp de cel puțin 30 de minute. Cel mai bun tratament
al arsurilor este excizia chirurgicală promptă a țesutului afectat, cu închiderea plăgii suturate, dar cu
excepția arsurilor mici, acest lucru nu este practic la animalele de companie. Indiferent de
localizarea sau adâncimea plăgii, îndepărtarea tuturor resturilor, a pielii libere și a țesutului necrotic
este imperativă. Rana este curățată temeinic cu iod- povidonă sau un alt detergent antiseptic adecvat
și este debridat după cum este necesar. Hidroterapia zilnică este utilizată pentru curățarea completă a
tuturor rănilor arse. Suturarea este rareori utilă, deoarece in zona suturilor aproape întotdeauna se
formeaza cruste.
După ce toate rănile au fost curățate și debridate, îngrijirea locală constă în aplicarea agenților
antimicrobieni topici. Pansamentele aplicate direct pe rană sunt evitate din cauza tendinței lor de a
produce o rană închisă cu proliferare bacteriană și de întârziere a vindecării. Pansamentele
neocluzive, modificate frecvent, pot fi utile în anumite cazuri. Rana trebuie curățată de două sau trei
ori pe zi, iar produsul local trebuie reaplicat.
La pacienții cu arsuri, se utilizează o soluție de nitrat de argint 0,5%, sulfadiazină de argint,
sulfamylon și iodofori. Soluția de nitrat de argint este utilizată ca un pansament umed și este
considerată eficientă. Deoarece majoritatea pacienților veterinari nu tolerează pansamentele umede,
sulfadiazina de argint este probabil cea mai frecvent utilizată cremă de arsură. Nu pătează, nu
provoacă durere și patrunde prin escare. Practicienii raportează, de asemenea, rezultate excelente cu
unguentul mupirocin. Informațiile tehnice despre acest produs avertizează asupra nefrotoxicității
datorită absorbției polietilenglicolului în bază. Tratamentul arsurilor profunde mari ar putea duce la
insuficiență renală. Antibioticele sistemice nu sunt eficiente în prevenirea infectării plăgilor de
arsură și pot permite invazia organismelor rezistente.

Tratarea arsurilor este lentă, cu săptămâni până la luni de tratament. Cele mai multe arsuri care
primesc atenție din partea unui veterinar sunt adanci și se vindecă ca zone fără păr cu cicatrice. În
unele cazuri, cicatrizarea împiedică funcționarea normala a pielii și trebuie efectuate diferite
proceduri chirurgicale plastice. După ce toate aceste obstacole sunt depășite, majoritatea pacienților
conduc o viață normală. Deoarece pielea cicatrizată este lipsită de păr și deseori nepigmentată,
expunerea la soare ar trebui să fie limitată. Arsurile maligne au fost raportate la câini, astfel încât
zonele ar trebui examinate periodic.[4]

6
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

1.8. GESTIONAREA INITALĂ A RĂNILOR ȘI TRATAMENT

Primul pas în managementul ranilor este evaluarea stabilității generale a animalului. Ranile vizibil
deschise pot distrage atentia de la problemele mai subtile, dar care pot pune viața în pericol. După
evaluarea inițială, animalul trebuie stabilizat. Primul ajutor trebuie efectuat cât mai curând posibil.
Sângerarea activă poate fi controlată cu presiune directă. În cazuri de sângerare arterială severă, ar
trebui să se utilizeze o manșetă pneumatică; manșeta trebuie umflată până când hemoragia este
controlată. Utilizarea manșetei evită complicațiile neurovasculare. Tratamentul pentru orice rană
locală trebuie să fie ghidat de fundamentele debridementului, controlului inflamației și infecției și
echilibrului hidro-electrolitic. Rana trebuie protejată împotriva contaminării sau traumatismului prin
acoperirea acesteia cu un pansament steril. Întârzierea dintre examinare și debridarea definitivă
trebuie minimizată pentru a reduce contaminarea bacteriană. Dacă rana este infectată, trebuie
colectată o mostră pentru testarea pe mediu de cultura și a sensibilității. Terapia cu antibiotice ar
trebui instituită în toate cazurile de răni murdare, infectate sau cu puncție. Un antibiotic cu spectru
larg, de exemplu o cefalosporină de primă generație, este în general recomandat în așteptarea
rezultatelor culturii. Analgezia este, de asemenea, indicată pentru ameliorarea durerii.
Irigarea plăgii îndepărtează atât resturile vizibile, cât și resturile microscopice. Aceasta reduce
încărcătura bacteriană din țesut, ceea ce ajută la scăderea complicațiilor plăgii. Presupunând că
soluția este netoxică, cel mai important factor în procesul de lavaj al rănilor este utilizarea de
volume mari pentru a facilita îndepărtarea resturilor. Fluidul de lavaj ideal ar fi antiseptic și netoxic
pentru țesuturile de vindecare. Deși serul izotonic nu este antiseptic, este cel mai puțin toxic pentru
țesutul de vindecare. Nu trebuie utilizati agenți de curățare chirurgicali, deoarece componenta de
detergent este dăunătoare țesutului. Diluarea antisepticelor poate fi utilizată în siguranță.
Clorhexidina diacetat 0,05% a susținut activitatea reziduală împotriva unui spectru larg de bacterii,
provocând în același timp o inflamație minimă a țesuturilor.

Fig 1.4 (A) Arsuri termice la 1 săptămână după debriderea inițială și tratamentul topic.(B) Același câine 2 luni mai
târziu.(4)

După pregătirea rănii și îndepărtarea părului, se poate efectua debridarea. Pielea și viabilitatea
țesutului local trebuie evaluate. Pielea care este albastru-negru, subțire sau alb este asociată cu
neviabilitate. Țesuturile necrotice ar trebui excizate brusc. Debridarea se poate face în straturi sau ca
7
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

o secțiune completă a țesutului. Țesuturile care au viabilitate discutabilă sau sunt asociate cu
structuri esențiale, cum ar fi legăturile neurovasculare, ar trebui tratate conservator. Se poate indica
debridarea în etape. Pe lângă disecție, debridarea poate fi efectuată mecanic (cu pansamente umede-
uscate), enzimatic sau biologic (terapia cu larve).

După inspecția inițială, lavajul și debridarea, trebuie luată o decizie cu privire la închiderea plăgii
sau la administrarea acesteia ca pe o rană deschisă. Considerațiile includ disponibilitatea pielii
pentru închidere și nivelul de contaminare sau infecție. Dacă rana este lăsată deschisă, trebuie
administrată pentru o vindecare optimă.

Zaharul a fost folosit ca un tratament ieftin pentru mai mult de trei secole pentru a controla mirosul
si infectia. Utilizarea zahărului se bazează pe marea sa osmolalitate care dreneaza lichidul din rană
și inhibă creșterea bacteriilor. Utilizarea zahărului ajută de asemenea la debridarea țesutului
necrotic, păstrând în același timp țesut viabil. Zaharul granulat este plasat în cavitatea plăgii într-un
strat de 1 cm și acoperit cu un pansament gros pentru a absorbi lichidul extras din rană. Pansamentul
de zahăr trebuie să fie schimbat o dată pe zi sau mai frecvent ori de câte ori se observă vre-o
scurgere pe bandaj. În timpul schimbării bandajelor, rana trebuie spălată cu soluție salină caldă sau
cu apă de la robinet. Pansamentele de zahăr pot fi utilizate până când se observă țesut de granulare.
Odată ce toată infecția este rezolvată, rana poate fi închisă sau poate să se epitelizeze. Deoarece un
volum mare de lichid poate fi îndepărtat din rană, starea hemodinamică și de hidratare a animalului
trebuie monitorizată și tratată corespunzător. Hipovolemia și presiunea osmotică coloidă scăzută
sunt complicații care pot fi asociate cu această terapie.

Mierea a fost de asemenea folosita pentru pansamente e-a lungul secolelor. Efectele benefice ale
mierii sunt considerate a fi rezultatul producerii peroxidului de hidrogen din activitatea enzimei de
glucozoxidază. De asemenea, pH-ul scăzut al mierii poate accelera vindecarea. Mierea folosită
pentru vindecarea rănilor trebuie să fie nepasurizată, iar sursa mierii pare a fi un factor în
eficacitatea ei. Mierea de Manuka poate fi cea mai bună opțiune pentru îngrijirea rănilor. Stratul de
contact al pansamentelor trebuie să fie înmuiate în miere înainte de aplicare. Bandajul trebuie
schimbat zilnic sau mai frecvent, după cum este necesar.[13]

2. DEGERĂTURI

Apariția degerăturilor este favorizată de tulburările circulatorii, imobilitate, stare de întreținere

deficitară, curenți de aer, umiditate, reducerea capacității de termoreglare a organismului. Zonele
cele mai expuse la apariția degerăturilor sunt situate la nivelul extremităților: bot, nări, pleoape,
urechi, uger, penis, coadă. La păsări sunt : creastă, bărbițele și degetele.[1]
8
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

Este posibil să apară degerături la câinii si pisicile puțin adaptați la climatul rece și este mai probabil
în condiții umede sau cu vânt. Acesta afectează în mod obișnuit regiunile corpului care sunt
insuficient izolate, inclusiv vârfurile urechilor, picioarelor și coadă. Pielea poate fi palidă sau roșie,
umflată și dureroasă. În cazuri severe, moartea țesuturilor și căderea vârfurilor urechilor externe pot
urma. Tratamentul constă în îngrijirea rapidă și blândă. Este posibil să fie necesară amputarea
regiunilor afectate, dar ar trebui întârziată până când se determină amploarea țesutului viu.[11,12]

Fig 2.1 (A) Vizualizarea unui pisoi cu degeraturi severe la labele acestuia, ca urmare a răpirii în congelator timp de
câteva ore. Se observă o edemă extensivă. Pacientul a căzut în frigider atunci când copiii proprietarului au lăsat ușa
deschisă. Contactul direct cu rafturile metalice reci au îmbunătățit procesul de congelare.(B,C) În câteva zile, sa observat
o delimitare clară a țesutului viabil și neviabil: cifrele de pe toate cele patru labe au fost ulterior amputate. (D) Țesutul
necrotic a fost tăiat; porțiuni de răni ale pielii au fost suturate.(6)

2.1. CLASIFICARE

Degerătura de gradul I se caracterizează inițial prin paliditate( spasm arteriolar pasager și reducerea
afluxului sanguin). Ischemia generează hipoxie locală, urmată de apariția de compuși toxici de
metabolism anaerob (acid lactic) care excită terminațiile nervoase și produc durere. Eliberarea locală
ulterioară de histamină și metaboliți determină vasodilatație (hiperemie) și creșterea permeabilității
capilare, cu apariția edemului.

Degerătura de gradul II se caracterizează prin cianoză (spasm arteriolar prelungit). Staza locală,
apariția de metaboliți toxici și lezarea endoteliului vascular favorizează apariția trombozei, urmată
9
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

de obliterarea vaselor. Obliterarea vaselor și vasodilatația paralitică (vasoplegie), prin mărirea

permeabilității vasculare, induc apariția exudării și a flînctenelor subepidermice. Veziculele se pot
infecta și se transformă în pustule. Degradarea teminațiilor nervoase este asociată cu prezența
senzației de parestezie (furnicătură) sau amorțeală.

Degerătura de gradul III se produce cand țesuturile se răcesc până la 0 °C, temperatura la care se
produce suspendarea irigației și formarea de cristale de gheață în fluidele tisulare, ceea ce determină
distrugerea celulelor. Infectarea ariilor de țesut devitalizat se finalizează cu apariția necrozei umede,
punct de plecare pentru septicemie.[1]

Degerătura este înghețarea sau efectul înghețării unei părți a corpului. Contactul cu metalul și alte
materiale care conduc rapid la rece, incluzând apa, benzina și alte produse chimice industriale, pot
accelera rapid procesul de îngheț. Conductivitatea termică a apei, de exemplu, este de 32 de ori mai
mare decât aerul. Aerul rece, însă, nu este la fel de periculos ca un factor de îngheț ca o combinație
de aer rece și vânt. Animalele care își pierd proprietățile de izolare sunt susceptibile la hipotermie și
degerături, deoarece circulația periferică este deviată pentru a menține temperatura corpului.
Utilizarea accidentală sau necorespunzătoare a nitrogenei lichide și a oxidului de azot în timpul
procedurilor criochirurgicale poate duce la răniri grave și la țesuturile sănătoase adiacente. În
ansamblu, tipul și durata contactului rece sunt cei doi factori cei mai importanți în determinarea
degerăturilor.

Locațiile cu altitudine ridicată, cu conținut scăzut de oxigen în aer, pot crește riscul de răniri la
animale și la persoane neobisnuite. Efortul și respirația ingreunată în acest mediu accelerează
pierderea căldurii prin plămâni. Intrarea calorică inadecvată poate reduce capacitatea animalului de a
genera căldură. Capacitatea de producere a căldurii a corpului și capacitatea de conservare a căldurii
sunt doi dintre cei mai importanți factori în prevenirea rănilor la rece. Este posibil să se producă
înghețări la temperaturi mai mari de îngheț, datorate imersiei prelungite la animalele care nu au
izolarea și mecanismele fiziologice de protecție pe care alte specii le posedă pentru condiții
nefavorabile.

Au fost propuse mai multe mecanisme pentru a explica leziunile tisulare și moartea după expunerea
la frig. Formarea extracelulară a cristalelor de gheață poate deteriora celulele. Răcirea rapidă poate
avea ca rezultat formarea cristalului de gheață intracelulară. Tulburările celulare endoteliale pot
precipita tromboza. Vasospasmul arteriolar direcționează oxigenul, nutrienții și căldura din țesutul
înghețat într-un efort de a păstra temperatura centrală a corpului. Riscul de ischemie-reperfuzie
joacă probabil un rol important în pierderea țesutului. Pe măsură ce crește vâscozitatea sângelui, pot
apărea și tromboze. Dacă nu se îndepărtează sursa de frig, țesuturile continuă să înghețe, iar
gravitatea daunelor crește odată cu prelungirea contactului.

Animalele sunt cele mai susceptibile la degeraturi în zilele reci, cu vânturi puternice. Animalele care
nu au adăpost și protecție combinate cu o perioadă de expunere prelungită pot suferi degerături la

10
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

nivelul degetelor de la picioare, vârfuri ale urechii, scrot, varful cozii, orificiul prepuțului, pielea
flancului sau alte suprafețe cutanate care nu au o acoperire protectoare adecvată. Cu excepția cazului
în care examinarea unui proprietar sau clinician imediat, leziunile rămân nediagnosticate și netratate
până când separarea țesuturilor devine evidentă mai târziu. La examinarea manuală inițială,
înghețarea superficială este caracterizată în mod clasic de țesuturi moi și elastice care stau la baza
stratului exterior al țesutului rigid. Degerările profunde sunt caracterizate de țesuturi rigide sau
rigide sub stratul de țesut rigid exterior. Cu excepția cazului în care vătămarea este evident minoră,
gravitatea rănirii prin degerare nu poate fi determinată inițial. Cazurile ușoare și severe de degerături
pot fi indisolubile pentru câteva zile. Se recomandă terapia conservatoare până când severitatea
vătămării este clar definită.

2.2. MANAGEMENTUL DEGERĂTURILOR

Dacă nu există șanse ca țesuturile să se recongeleze mai târziu, zona (zonele) afectată trebuie
reîncălzită. Imersarea zonei afectate într-un recipient cu volum suficient pentru a menține o
temperatură uniformă de 40 ° C - 42 ° C timp de aproximativ 20 de minute sau până când
reîncălzirea este considerată completă. Țesuturile nu trebuie niciodată frecate sau masate. Bandaje
de protecție moi și uscate sunt indicate la animale mici. Restricția activității este necesară atunci
când sunt implicate picioarele.

Menținerea hidratării și a unei alimentații echilibrate sunt esențiale. Pot fi indicate analgezicele. Se
recomandă antisepticele topice și debridarea judicioasă a țesutului necrotic sau a blisterelor rupte.
Antibioticele sistemice sunt indicate pentru cazurile în care se observă septicemie. Reîncalzirea
rapidă determină vasodilatație, extravazare capilară și stază vasculară. Tratamentul pentru
vasospasmul persistent a inclus în mod regulat heparină sau dextranele cu greutate moleculară mică.
In orice caz, nici un efect benefic nu a fost demonstrat în mod constant. Simpatectomia chimică cu
utilizarea agenților de blocare alfa a fost promitatoare atunci când tratamentul a fost instituit între 2
și 10 zile după leziuni la om. Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene pot avea unele beneficii
în blocarea produselor inflamatorii ale ciclooxigenazelor, prostaglandinei F2 - a și tromboxanului
A2, reducând astfel agregarea trombocitelor și tromboza.
Derivatul de metilxantină, pentoxifilina singură sau în combinație cu crema de aloe vera a arătat
rezultate într-un model de ureche de iepure. Un model de picior de șobolan a demonstrat mai puțină
necroză tisulară atunci când pentoxifilina și aspirina au fost utilizate în combinație. Studiile clinice
controlate sunt necesare pentru a confirma aceste rapoarte anterioare și eficacitatea tratamentelor la
animalele mici. După cum s-a menționat, datorită incidenței scăzute a degerăturilor la animalele
mici și a lipsei inițiale a recunoașterii de către majoritatea proprietarilor, medicul veterinar este de
obicei contactat numai după ce semnele de necroză devin evidente. Debriderea chirurgicală sau
amputarea zonei afectate pot fi necesare dacă nu a avut loc separarea naturală.[6]

In cazu vacilor, pielea de pe uger poate să se crape și să se spargă atunci când țesuturile umede sunt
11
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

expuse la vânturi reci sau zone înghețate. Expunerea pielii umede la temperaturi de foarte scazute
poate duce la degeraturi. Pielea afectată de degerături devine umflată și decolorată. În cazurile
severe, pe pielea de la uger se formeaza crusta. Înghețarea este cel mai bine împiedicată prin
asigurarea faptului că pielea ugerului este uscată înainte de a permite accesul vacilor in stabulatie
sau la pășuni. Trebuie avut grijă să se asigure că toate zonele de pat care intră în contact cu pielea și
pielea ugerului sunt bine uscate. Produsele dezinfectante pentru uger(de exemplu, pudre
dezinfectante și alte formulări pentru vreme rece) special concepute pentru vreme extrem de rece
sunt relativ de succes în prevenirea degerăturilor după scufundare. Atunci când se folosesc paharele
cu lichid dezinfectant în perioade de temperatură ambientală extrem de scăzută, mameloanele
trebuie să fie uscate înainte ca vacile să iasă din instalația de muls.[9]

3. CALCINOZA CUTANATĂ

Calcinoza cutanata este depunerea de săruri minerale anorganice, insolubile în diferite straturi ale
pielii. Este caracterizată histologic (sub microscop în probele de țesut) prin mineralizarea fibrelor de
colagen dermice, acumularea de macrofage și infiltraturi inflamatorii mixte, acantoză (îngroșarea
pielii), ulcerații și dovezi de eliminare a mineralelor prin piele.

3.1. CAUZE

Calcinoza cutanata apare atunci când cristalele de calciu sunt depuse anormal în piele. Cea mai
comună cauză este nivelul ridicat de steroizi, fie datorită administrării de steroizi, fie datorită
creșterii secreției de steroizi de către organism. Calcinoza circumscripta, o formă localizată de
depunere a calciului în piele, poate apărea pe punctele de presiune cum ar fi labe și coate, la locurile
de sutură și pe limbă, dar are cauze diferite de bază decât calcinoza cutis.[16]
Câinii care iau imunosupresoare in doză mare (adică prednison) pot dezvolta suprafețe inestetice cu
formare de plăci tari sau pete pe piele care sunt rezultatul depunerii de calciu în piele. Rănile pot fi
pruriginoase și sunt predispuse la infecții stafilococice. Plachetele mai mici de calciu pot fi absorbite
de către organism atunci când doza de prednison este scăzută. Este posibil ca zonele mai mari să fie
îndepărtate chirurgical.
La pisici aceasta este cauzată de boala renală.[14]

3.2. LEZIUNI

12
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

Leziunile precoce sunt de culoare albă până la roz, cu margini indistincte. Leziunile avansate sunt
albe și ferme și sunt de obicei înconjurate de roșeață și umflături. Pentru unele animale de companie,
acestea sunt foarte dureroase. Leziunile se dezvoltă de obicei pe parea dorsala a gâtului și apoi se
răspândesc caudal. Orice câine poate dezvolta aceste leziuni, dar este cel mai frecvent observat în
bulldogi englezi și câini care primesc injecții cu corticosteroizi.[17]

Fig 3.1 Leziuni calcinoza cutanată.(14)

3.3. SEMNE CLINICE

Leziunile de calcinoză apar frecvent pe piele ca niște proeminențe sau suprafețe plane (papule sau
plăci) cu granule galbene, albe sau gri. Leziunile sunt în mod obișnuit înconjurate de pielea înroșită,
deoarece calcinoza cauzează adesea inflamație. Spatele, zona axilară și zona inghinală sunt cel mai
frecvent afectate, dar leziunile încep adesea într-o singură zonă și se răspândesc în cazul în care
cauza de bază nu este controlată. Multe animale cu calcinoză prezinta mâncărime și inconfortabile.
Leziunile lor dezvoltă adesea infecții secundare, ducând la scurgeri roșii sau alb-verzui din leziuni și
creșterea umflăturilor și mâncăriilor.

3.4. PROGNOSTIC

Când se identifică cauza principală a afecțiunii, calcinoza cutanata poate fi tratată cu succes. Dacă
leziunile au fost prezente pe o perioadă lungă de timp și sunt foarte severe, acestea nu se pot rezolva
complet sau pacientul poate fi lăsat cu cicatrici. Fără tratarea cauzei care stau la baza, totuși,
calcinoza cutanata nu se va rezolva.[16]

3.5. TRATAMENT

13
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

Calcinoza cutanată este clasificată pe baza cauzei. CC metastatica apare când precipită sărurile de
calciu în țesuturile normale neindurate. Hipercalcemia și hiperfosfatemia sunt cauza și sunt
rezultatul unui dezechilibru / metabolism sistemic de calciu sau fosfor în care calciul extracelular
copleșește capacitatea celulelor de a regla calciul intracelular. Apare cu afectarea funcției renale și a
altor afecțiuni inflamatorii care afectează metabolismul calciului. CC iatrogenica apare din
injectarea de produse care conțin calciu în piele (administrarea iv a clorurii de calciu și a
gluconatului) cu materialul obținut în afara vasului, absorbția pielii de produse pe bază de calciu sau
unele medicamente. CC idiopatica nu are o cauză fundamentală și va rezolva singur în decurs de 12
luni. CC distrofica este cel mai frecvent și este provocat de hiperadrenocorticismul iatrogenic sau de
hiperadrenocorticismul spontan (dependent de nivelul glandei pituitare sau suprarenale). De
asemenea, poate apărea în cazul afecțiunilor inflamatorii ale pielii sau al diabetului zaharat. Modul
în care apare CC distrofica este neclar, dar activitatea catabolică gluconeogenică și proteică a pielii
implică cortizol. Cortizolul este hormonul steroid propriu al organismului produs în exces în aceste
condiții. Pentru ca CC distrofica să apară, trebuie să existe depunere de cationi și anioni în țesuturi și
schimbări în colagen. Modificările colagenului apar din cauza leziunilor tisulare și deteriorării
membranelor celulare și conduc la transformarea mineralelor din ionii dizolvați în fază solidă.
Aceasta determină un flux de calciu în celulele care scade pH-ul extracelular și afectează inhibitorii
de mineralizare. Cu mai mult calciu care curge în celule, există o rearanjare a structurii moleculare a
proteinelor și formarea unei matrice organice care atrage și leagă calciul. Rezultatul este
mineralizarea pielii.[14]

Odată ce se diagnostichează cauza de bază, se începe tratamentul pentru a controla și rezolva

calcinoza cutanată. În cazul utilizării cronice a steroizilor, steroizii se vor scădea treptat și v-a fi
oprită administrarea după ce se va găsi un medicament adecvat ca substituent. Dacă pacientul a fost
diagnosticat cu boala lui Cushing, atunci tratamentul pentru această boală va începe cât mai curând
posibil. Dacă se constată că pacientul are o infecție secundară, acesta va fi tratata cu antibiotice
adecvate topice și orale. Tratamentele suplimentare pot include medicamente nesteroidiene pentru a
reduce mancarimile, șampoane antimicrobiene pentru a reduce riscul viitoarei infecții și / sau
antacide pe bază de minociclină pe cale orală și antiacide pe bază de aluminiu pentru a ajuta la
legarea calciului. Când este cazul, se adaugă o medicație pe bază de cremă local (Dimethylsulfoxid)
pentru a încuraja reabsorbția calciului din piele. Monitorizarea regulată a sângelui este adesea
recomandată pentru a se asigura că ficatul și rinichii nu sunt afectați de cauza sau de tratamentul
pentru calcinoza cutanată. [16]

14
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

BIBLIOGRAFIE

1. Cărpinișan Liliana, 2014, Fiziopatologie generală, Agroprint Timișoara. ISBN 978-606-

8037-14-1

2. Dell Darril, 3 Unusual (but not uncommon) Skin Diseases You Should Know, Animal
Dermatology Clinic Indianapolis
3. Gwaltney-Brant Sharon M. , Corrosives, University of Illinois

4. Miller William H. , Griffin Craig E. , Campbell Karen L. ,2013 Muller&Kirk’s Small

Animal Dermatology, Elsevier, ISBN: 978-1-4160-0028-0

5. Munsterman Amelia S. , Hanson Russel R. , Equine Trauma and First Aid, Department of Clinical
Sciences, College of Veterinary Medicine, University of Wisconsin School of Veterinary
Medicine

6. Pavletic Michael P. , 2010, Atlas of Small Animal Wound Management and Reconstructive
Surgery, Wiley-Blackwell, ISBN-13: 978-0-8138-1124-6

7. Reiter Alexander M. , Soft-tissue Trauma of the Mouth in Small Animals, University of Pennsylvania

8. Rozanski Elisabeth A., Rush John E., 2007, A Colour Handbook of Small Animal
Emergency and Critical Care Medicine, Manson Publishing, ISBN: 978-1-84076-073-6

9. Ruegg Pamela L. , Diseases of Bovine Teats and Skin, Department of Dairy Science, College of
Agricultural and Life Sciences, University of Wisconsin-Madison

10. Silverstein Deborah C., 2012, Hopper Kate, Small Animal Critical Medicine Book. Elsevier,
ISBN: 978-1-4557-0306-7
11. Torres Sheila M. F. , Disorders of the Outer Ear in Cats, Dermatology, College of Veterinary
Medicine, University of Minnesota

12. Torres Sheila M. F. , Disorders of the Outer Ear in Dogs, Dermatology, College of Veterinary
Medicine, University of Minnesota

13. Winkler Kevin P. , Initial Wound Management, Blue Pearl Veterinary Partners
15
 Ioana Livia Bosnari, Dermatite iritative de contact: arsuri, degerături și calcinoza cutanată

14. http://www.nevetdermatology.com/calcinosis-cutis-in-dogs/

15. http://www.secondchanceaihadogs.com/AIHA_Terms/calcinosis-cutis

16. https://dermvettacoma.com/calcinosis-cutis/

17. https://www.animaldermatology.com/news/114386/3-Unusual-but-Not-Uncommon-Skin-Diseases-You-
Should-Know

16