Arta rămâne creaţia lucrurilor pe care nu le cunoaştem!...
Exactitatea este măsura lucrurilor, ce
ne sunt cunoscute.
În perioada bucureșteană am putea plasa primele sale încercări de notare a unor
gânduri și încercări literare. Este foarte probabil ca aceste încercări stângace să se fi prelungit și în începutul perioadei sale pariziene.
“Fire-ai dor blestemat
În ce locuri m-ai mânat! De ce acas’ nu mai lăsat? Să am masă la cinat, Și pat moale de culcat.”;
“De-a sorții urgie de voi mă despart
deacum mă duc în lume norocul să-mi caut Și de-o fi vreodată cumva să găsesc m-oi întoarce iară să vă povestesc.”
"Dacă lumea este asta
Și-al ei mers eu nu-l pricep, la ce mă duce dorul și să urc mereu încep?”
“Deșteaptă-te om, pe drumul bun pornește
Învinge trândăvia și lenea ce te-oprește. Tu ca vulturul te-avântă spre culmile senine Darul lumei cântă. Uită-te pe tine.” Revine tema ascensiunii căruia i se alătură “drumul bun” (Calea din ansamblurile “Trecerea Mării Roșii” și Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu) și uitarea de sine ca o condiție a împlinirii.
“Brad la nuntă Brad la moarte Dându-ți seama Toate-s una Una-s toate.”6
OMAGIU LUI BRÂNCUŞI
Cu har urni din înţepenire piatra
din globuri fără margini, să ia forme ce dormeau în sine. Explodă duhul pietrei în ou, zvâcnire de pasăre spre veşnicie.
El avu cheia să trezească
vibraţiile lemnului pe verticală. Împingând spre limite extreme Coloana Speranţelor o legă de stele. Prin pipăitul pur supuse bronzul în chip de fecioară vrăjită de strălucire. Trecu prin atâtea blocuri de piatră, tăindu-şi drum spre interiorul timpului. Fu o expediţie a bucuriei, scoţând lucrurile din măsura firii spre perfecta simplitate. A învins piatra şi eternitatea, el a fost piatra cea mai tare.