Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava

Facultatea de Silvicultură

Silvicultură pentru
învătământ la distantă
- curs pentru învăţământul la distanţă -

Liviu NICHIFOREL

An universitar: 2011 - 2012

Obiectivele operaţionale
Lucrarea de faţă îşi propune asigurarea competenţei şi capacităţii de expertiză a absolvenţilor formei de învăţământ la distanţă
(ID) în domeniile cunoaşterii, îngrijirii şi regenerării pădurii, ca ecosistem furnizor de produse şi servicii.
Disciplina SILVICULTURĂ este tradiţional structurata pe doua parti: silvobiologia, care face obiectul de studiu pe parcursul a 14
cursuri în semestrul 1 şi silvotehnica cu un număr de 14 cursuri studiate în semestrul 2.
Silvobiologia are ca obiectiv studiul ecosistemului pădure prin identificarea elementele constitutive, a relaţiile dintre factorii
ecologici şi pădure şi a procesele de nivel ecosistemic (regenerare, creştere şi dezvoltare, etc). Competenţele praxiologice
dobândite vor permite cursanţilor:
S să descrie un arboret şi să interpreteze descrierea deci să cunoască
caracteristicile arboretului, S să aprecieze valoarea arboretului şi deci să cunoască avantajele şi
dezavantajele fiecărui caz în parte, S să prevadă evoluţia arboretului şi să gestioneze eventualele pericole.
Silvotehnica introduce fundamentele teoretice şi aplicative ale metodelor tehnice aplicabile pădurii cultivate. Competenţele
praxiologice care vor fi dobândite permit absolvenţilor:
S să cunoască măsurile tehnice de cultura propriu-zisă a pădurilor, adică de
întemeiere a lor pe cale naturală şi artificială, S să stăpânească posibilităţile de îngrijire, conducere şi ameliorare a
arboretelor
în timpul dezvoltării lor, S să promoveze tehnologiile de recoltare a lemnului şi a celorlalte materii prime produse în
scopul maximizării funcţiilor protective şi productive atribuite arboretelor.
După cum se poate observa, silvicultura are prin definiţie o importantă parte praxiologică care poate fi prezentată doar prin
contactul direct cu obiectul ei de activitate, pădurea. În consecinţă 'Silvicultura teoretică' este introdusă conform standardelor de
redactare în tehnologie ID, fiind identică ca şi tematică cu ceea ce introduce cursul de silvicultură la forma de învăţământ de zi.
Similar, această parte teoretică este susţinută printr-un număr relevant de activităţi asistate care se desfăşoară în arborete
reprezentative din zonă.
Cursul de faţă se constituie aşadar într-un un răspun la noile cerinţe de ordin didactic ale învăţământului superior silvic. El nu are
caracter inovator decât sub aspectul modalităţiilor de prezentare şi de redactare. Cursul preia din manualele clasice din
silvicultura românească, cea franceză şi cea elveţiană, precum şi din normele tehnice de specialitate.
Cuprins

Obiectivele operaţionale.......................................................................................................................2

Cuprins........................................................................................................................................................3

PARTEA a II a -SILVOTEHNICA.....................................................................................................................5

Cursul 15: Bazele silvotehnicii...............................................................................................................5

15.1. Definirea şi apariţia sistemelor silvotehnice...............................................................................5

15.2. Componentele sistemului silvotehnic.........................................................................................6

15.3. Elementele de interferenţă dintre silvotehnică şi alte ştiinţe....................................................8

15.4. Premizele regenerării în pădurea cultivată.................................................................................9

15.5. Diferenţierea sistemelor silviculturale......................................................................................12

Cursul 16: Lucrări de ingrijire a regenerărilor.....................................................................................14

16.1. Necesitatea îngrijiri regenerărilor.............................................................................................14

16.2. Lucrări de asigurare şi îngrijire a regenerării naturale..............................................................15

Cursul 17: Lucrări de îngrijire şi conducere a pădurii..........................................................................18

17.1. Definirea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor......................................................18

17.2. Obiectivele lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor...................................................19

17.3. Premisele biologice, tehnice şi economice ale lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor 20
 17.4. Clasificarea lucrărilor de îngrijire...............................................................................................22

Cursul 18: Lucrări de ingrijire şi conducere a arboretelor..................................................................25

18.1. Lucrări de îngrijire şi conducere în seminţiş-desiş....................................................................25

18.2. Lucrări de îngrijire şi conducere în nuieliş - prăjiniş..................................................................26

18.3. Lucrări de îngrijire şi conducere în păriş, codrişor, codru mijlociu...........................................29

18.4. Lucrări de îngrijire cu caracter special......................................................................................34

Cursul 19: Proiectarea şi organizarea lucrărilor de ingrijire şi conducere..........................................36

19.1. Intensitatea operaţiunilor culturale...........................................................................................36

19.3. Periodicitatea lucrărilor de îngrijire..........................................................................................39

19.4. Planificarea lucrărilor de îngrijire..............................................................................................40

19.5 Tehnologia de execuţie pentru lucrările de îngrijire şi conducere.............................................43

Cursul 20: Regime şi tratamente.........................................................................................................45

20.1. Definirea regimului...................................................................................................................45

20.2. Descrierea regimelor ............................................................................................................... 46

20.3. Definirea noţiunii de tratament................................................................................................48

20.4. Clasificarea regimelor şi tratamentelor.....................................................................................49

Cursul 21: Tratamente cu regenerare pe teren decoperit...................................................................50

21.1. Generalităţi.................................................................................................................................50

21. 2. Tratamentul codrului cu tăierilor rase pe suprafeţe mari.........................................................50

21. 3. Tratamentul codrului cu tăieri rase şi regenerare naturală (tratamentul tăierilor rase în benzi)53
Cursul 22: Tratamente cu tăieri repetate şi regenerare sub masiv: Tratamentul codrului cu tăieri succesive 55
22.1. Generalităţi.................................................................................................................................55
22.2. Tratamentul codrului cu tăieri successive..................................................................................55
Cursul 23: Tratamente cu tăieri repetate şi regenerare sub masiv: Tratamentul codrului cu tăieri progressive. Tratamentul codrului cu tăieri
cvasigrădinărite....................................................................................................................................60
23.1. Tratamentul codrului cu tăieri progresive..................................................................................60

23.2 Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite.........................................................................................65

Cursul 24: Tratamente cu tăieri continui: Tratamentul codrului grădinărit........................................66

24.1. Bazele teoretice ale codrului grădinărit.....................................................................................66

24.2. Tratamentul codrului cu tăieri grădinărite.................................................................................67

Cursul 25: Tratamente aplicate în regimul crângului. Tratamentul crângului compus.......................70

25.1. Bazele teoretice ale tratamentelor din regimul crângului.........................................................70

25.2. Tratamentul crângului simplu....................................................................................................70

25.3. Tratamentul crângului simplu cu rezerve...................................................................................72

25.4. Tratamentul crângului grădinărit...............................................................................................73

25.5. Tratamentul crângului cu tăieri de sus.......................................................................................73

25.6. Tratamentul crângului compus..................................................................................................74

Cursul 26: Stabilirea intensivităţii şi alegerea tratamentelor...............................................................75

26.1. Stabilirea intesivităţii tratamentelor..........................................................................................75

26.2. Bazele alegerii tratamentelor.....................................................................................................75

Cursul 27: Lucrări de conservare şi reconstrucţie a unor ecosisteme forestiere..................................79

27.1. Lucrări de conservare.................................................................................................................79

27.2. Lucrări de conversiune...............................................................................................................80

27. 3. Lucrări de transformare spre grădinărit.....................................................................................82

Cursul 28: Consideraţii privind aplicarea tratamentelor în fondul nostru forestier.............................84

Bibliografie Selectivă............................................................................................................................87

Nota autorului .................................................................................................................................... 87

Cursul introductiv are rolul de a famliariza studenţii cu obiectul de activitate al silvotehnicii, diferen ţiind şi definind
componentele sistemului silvotehnic

PARTEA a II a -SILVOTEHNICA

Cursul 15: Bazele silvotehnicii

0 Silvotehnica
0 Regimul de gospodărire
Intro
0 Sistemul silvotehnic
0 Caracteristicile regenerării arboretelor
0 Codru regulat vs. Codru grădinărit

15.1. Definirea şi apariţia sistemelor silvotehnice

Ca ştiinţă şi activitate practică, silvicultura se ocupă de pădurea cultivată. Fundamentele cercetării ştiinţifice în silvicultură se
caracterizează prin intervenţii culturale în comunitatea de viaţă a pădurii, care se diferenţiază prin tehnologii şi decizii
manageriale corespunzătoare ţelurilor de gospodărire şi situaţiilor concrete din teren. Metodele de lucru folosite în practica
silvică iau în considerare alcătuirea, organizarea şi succesiunea vegetaţiei pădurilor ca o asociaţie vegetală precum şi
tehnologiile promovate la întemeierea, îngrijirea şi conducerea arboretelor pe o perioadă îndelungată de timp, considerând
biocenozele de pădure şi habitatul lor natural ca un sistem fitocenotic.
La inceput, nevoile locale de lemn erau satisfacute prin extrageri de arbori intr-un sistem de „grădinărit primitiv", regenerarea
arboretelor producandu-se natural, din samanta dar si din lastari. Acest mod de exploatare s-a practicat pana in evul mediu iar
in unele regiuni chiar pana in secolul XX, prefigurand unul din regimele forestiere actuale cel al codrului gradinarit cultural.
In padurile de foioase, taiate la varste mici, pentru lemn de foc sau pentru coaja de tabacit, s-a produs de regula, regenerarea
din lăstari prefigurandu-se un al doilea regim forestier - cel de crang. Constatandu-se insa ca, dupa mai multe regenerari,
lastarirea slabeste si arboretele se raresc, din cauza uscarii cioatelor, s-a recurs la lasarea de arbori seminceri (rezerve) pentru a
obtine si regenerare din samanta. S-a conturat astfel un al treilea regim forestier - cel al crângului compus.
Nevoia de lemn de mari dimensiuni, mai ales pentru constructia de vase, a impus si exploatarea padurilor (mai ales a celor de
stejar) la varste mari. Daca aceasta se facea ras, rezultau arborete de codru regulat regenerate din samanta-luand astfel nastere
si al patrulea regim forestier-cel de codru regulat.
Trecerea de la o silvicultură bazată pe observaţii întâmplătoare la o silvicultură ecologică reprezintă un progres ce răspunde
cerinţelor de modernizare şi tehnologizare a activităţilor practice ce au ca obiect folosirea durabilă a complexului păduri-ape-
soluri. Orientarea silviculturii pe baze ecologice are ca obiectiv promovarea unei noi atitudini faţă de rolul şi funcţiile
pădurilor; conceptul de proprietate şi tehnologiile de lucru sunt potrivite proceselor fiziologice care întreţin existenţa, creşterea
şi dezvoltarea arborilor şi arboretelor pe toată durata existenţei lor.
Silvotehnica defineşte un mod de cercetare a tehnicilor şi tehnologiilor care se aplică arboretelor, pădurii în ansamblul ei de la
întemeiere şi până la exploatarea lemnului. Este vorba de relaţiile din pădurea cultivată, dintre exploatare-regenerare, de
tehnicile de conducere a proceselor de creştere şi dezvoltare din ecosistemele forestiere, de tehnicile de reconstrucţie a
suprafeţelor împădurite destructurate ecologic.
Silvotehnica defineşte regimul de gospodărire adică modul general de gestiune, amenajare şi punere în valoare a resurselor
forestiere constituind astfel:
• Legătura între teorie şi practică
• Nu doar exploatarea şi regenerarea ci un întreg sistem de măsuri
• Promovarea în practica silvică a mijloacelor şi tehnicilor celor mai sigure, mai simple şi mai bine adaptate realităţilor
de arboret
Aplicarea măsurilor silvitehnice se face în contecxtul unui regimul silvic adică sistemul de legi şi normative care
reglementează regimul de gospodărire al resurselor forestiere.
Sistemul silvotehnic aplicat este caracteristic noţiunii de regim silvotehnic care cuprinde modul general în care se va realiza
regenerarea pădurii cultivate
• Codru - bazat pe regenerare din sămânţă (91% în Romania)
• Crâng simplu - bazat pe regenerarea din lăstari (5 % în Romania)
• Crâng compus - bazat pe regenerarea mixtă

15.2. Componentele sistemului silvotehnic

Silvotehnica se află în permanenţă sub presiunea cerinţelor economice, ecologice, tehnice şi sociale, foarte variate de la o zonă
la alta, de la un popor la altul.
Reinfiintarea arboretelor in padurea cultivata de catre silvicultor este necesara din doua motive :
- ca sa mentina functionalitatile productive ale arboretului si ecoprotective ale padurii la un nivel ridicat prin crearea si
mentinerea de structuri optime;
- ca sa valorifice productia de lemn a padurii atunci cand lemnul are cantitativ si calitativ cea mai ridicata valoare.
Reinfiintarea arboretelor in padurea cultivata reprezinta o interventie activa a silvicultorului pentru a declansa si dirija
procesul de regenerare naturala in codrul regulat sau a-l mentine in codru gradinarit atunci cand se atinge exploatabilitatea
care corespunde telului de gospodarire stabilit prin amenajament.
Silvicultorul intervine deci in procesul de regenerare naturala grabindu-l si orientandu-l in functie de exploatabilitate si acest
tel de gospodarire.
Principala masura in cazul regenerarii din samanta este taierea intr-un anumit fel a arborilor vastnici pentru a crea spatiul si
conditiile de lumina pentru producerea de samanta si formarea noii generatii de arbori. In cazul regenerarii vegetative se
aplica aceeas masura dar la specii si varste la care acest mod de regenerare este posibil. Astfel silvicultorul prin aplicarea
unor anumite feluri de taieri, adica a unor tratamente silvotehnice, realizeaza concomitent recoltarea de masa lemnoasa si
regenerarea arboretului (figura 54).
 Figura 1: Componentele sistemului silvotehnic
Trecerea arborilor de la existenţa izolată la starea de colectivitate, în masiv, se manifestă prin procese colective cu influenţe
decisive asupra creşterii şi dezvoltării arboretelor. Cum s-a menţionat deja, procesele cu caracter populaţional joacă un rol
hotărâtor în organizarea, structurarea şi funcţionarea ecosistemelor de pădure, ca expresie a relaţiilor de favorizare,
cooperare sau competiţie intra şi interspecifice din biocenoza forestieră, precum şi dintre aceasta şi mediul său de existenţă.
Procesele colective din viaţa pădurii se exprimă prin programe proprii, care se derulează după o dinamică proprie ca sens,
intensitate, ritm, durată, caracterizate numeric, dimensional, volumetric şi calitativ.
Principala masura prin care silvicultorul intervine in aceste procese este dirijarea selectiva a numarului populatiilor de arbori
prin taieri speciale. Astfel se creaza structuri ale arboretelor care sa optimizeze functiile de productie si de protectie si sa
asigure stabilitatea acestuia.
Se vorbeste de o dirijare selectiva a numarului de arbori, pentru ca se are in vedere mai ales eliminarea arborilor calitativ
necorespunzatori, dar si pastrarea si crearea unui
mediu pentru arborii calitativ superiori. Prin lucrarile de conducere a arboretelor se face deci, preponderent o selectie negativa
dar, in parte si selectie pozitiva.
În Romania, silvotehnica a folosit, la inceput, tehnologii elaborate pentru arboretele din vestul Europei dar, treptat, prin
dezvoltarea de cercetari stiintifice si tehnologice proprii, s-au pus la punct tehnologii adaptate specificului padurilor
romanesti. Aceste tehnologii au fost publicate sub forma de indrumari sau norme tehnice in mai multe etape (ultima in 2000)
si sunt curent utilizate in productie. Pentru silvotehnica sunt de interes normele de alegere si de aplicare a tratamentelor
(NT3), pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializarii (NT4), pentru efectuarea controlului anual al regenerarilor
(NT7) si pentru ingrijirea si conducerea arboretelor (NT2).

15.3. Elementele de interferenţă dintre silvotehnică şi alte ştiinţe

În ceea ce priveşte raporturile dintre silvotehnică şi celelalte ştiinţe sunt de precizat următoarele:
S Amenajarea doar stabileşte cadrul organizatoric potrivit căreia ţelurile pot fi atinse, silvotehnica stabileşte când, unde
şi cum urmează a fi folosite măsurile indicate şi le aplică efectiv
S Exploatarea este în primul rând o tehnică de regenerare şi conducere a arboretelor şi nu doar operaţiunea de recoltare a
lemnului
S Fiecare sistem silvotehnic prezintă avantaje şi dezavantaje de natură economică, ecologică sau socială de aceea
funcţiile atribuite arboretelor sunt primordiale în alegerea şi aplicarea lucrărilor silvotehnice
Noţiunile comune fac referire la:
Ciclul de producţie/protecţie - norma medie de timp în care se înlocuieşte întregul fond de producţie ca urmare a aplicării
tratamentelor silviculturale, respectându-se vârstele exploatabilităţii la nivel de arboret.
Ciclul de producţie/proteclie «------------- =►

dcftajâri/dcprcsaj. curăţiri. răriUiri y

i tăieri de igienă [
\<--------------------------------------------------------------------------*!
Perioada Perioada de'
tăierilor de îngrijire şi conducere a arboretelor regenerare

Figura 55: Ciclu de producţie pentru codru regulat şi crâng simplu

 Tabel 1: Valori ale ciclurilor de producţie/ protecţie conform NT5
Formaţia forestieră Sortiment ţel Ciclu de producţie Ciclul de protecţi

Molidişuri Cherestea 100-120 110-130

Rezonanţă I5O-I8O 150-180
Brădete Cherestea 100-120 120-140
Rezonanţă I.5O-I8O 150-180
Făgete Cherestea 100-120 120-140
Furnire I4O-I5O 140-150
Pinete Cherestea 6O-8O 80-100

Stejar pedunculat Cherestea IIO-I3O 130-150

Furnire I6O-2OO 160-180
Gorunete Cherestea I2O-I4O 130-150
Furnire I6O-2OO 160-200
Ce rete Cherestea 8O-IOO 90-120
Furnire IOO-I4O 100-140
Teişuri Cherestea 5O-8O 70-100
Furnire 8O-IOO 80-100

Perioada de regenerare: Este o subdiviziune a ciclului, în cuprinsul căreia urmează să se exploateze şi să se regenereze
integral un arboret sau un grupaj de arborete de la prima până la ultima tăiere. Perioadele de regenerare admise prin normele
tehnice sunt de 15-25 ani pentru cvercinee şi de 20-30 ani pentru fag şi brad.
Perioada specială de regenerare: Perioadă de regenerare poate conţine mai multe perioade speciale de regenerare adica
timpul în care se poate exploata şi regenera în mod eficient o porţiune din arboret, de la instalarea seminţişului şi până la
punerea lui completă în lumină:
- 2-4 ani stejar pedunculat
- 2-6 ani larice şi pin
- 3-6 ani pentru gorun, cer, gârniţă
- 6-15 ani pentru fag
- 8-15 ani pentru brad
Compozitia-tel a arboretului este cea pe care trebuie sa o aiba arboretul la exploatare - regenerare. Este redata prin
enumerarea speciilor de arbori si a proportiei lor. De exemplu o compozitie-tel in molidisuri poate fi 10MO, in sleauri
3GO2FR3TE2CA. Compozitia-tel este data pentru fiecare unitate amenajistica (subparcela), dar si pe unitatea de productie
(ca o medie a tuturor arboretelor).
Compozitia-tel se realizeaza prin toate lucrarile silvotehnice, incepand cu cele de infiintare / reinfiintare a arboretelor dar cu
precadere prin cele de ingrijire / conducere.

15.4. Premizele regenerării în pădurea cultivată

Regenerarea se produce atât în pădurea virgină, cât şi în cea cultivată, obiectivul prioritar al silvicultorului îl reprezintă însă
regenerarea pădurii cultivate. Regenerarea arboretului are la bază capacitatea arborilor existenţi de a produce sămânţă sau de a
lăstări. Regenerarea în pădurea virgină se produce atât sub adăpostul arboretului (masivului) existent, cât şi la marginea
acestuia sau în afara masivului pe teren descoperit. Regenerarea sub adăpost conferă un caracter continuu în pădurea virgină.
În pădurea cultivată, procesul de regenerare a luat forme diferite ca urmare a aptitudinilor şi exigenţelor ecologice ale
speciilor, condiţiilor de mediu şi amestecului factorului antropeic în viaţa pădurilor. În raport de interesele proprietarului de
pădure, dotarea tehnico-financiară şi considerentele silviculturale, pădurea cultivată se poate regenera pe cale naturală,
artificială şi mixtă (naturală şi artificială).
Aspectele privind regenerarea pădurilor au fost detaliate anterior în cursul 11. Repetăm doar câteva elemente din cele
prezentate.
Regenerarea naturală are loc din sămânţă, lăstari şi drajoni, reuşita acestora fiind condiţionată de influenţa factorilor de
mediu şi de priceperea silvicultorului. Acesta concepe şi conduce modul de producere şi desfăşurare a procesului de
regenerare, folosindu-se de tehnologii corespunzătoare scopului urmărit.
Regenerarea artificială se produce din sămânţă, puieţi sau butaşi; diferă de regenerarea naturală prin faptul că se stabilesc
din timp suprafeţele de regenerat şi materialul necesar întemeierii unei noi păduri.
Regenerarea mixtă s-a extins în practica silvică din raţiuni financiare, procesul în sine fiind favorizat de fărâmiţarea
proprietăţii asupra pădurilor şi nevoia de a se instala în timp scurt, cu eforturi minime o nouă pădure în locul celei exploatate
sau distruse.
După materialul folosit la întemeierea pădurii cultivate, se deosebesc:
- regenerarea din sămânţă, sexuată sau generativă, naturală sau artificială;
- regenerarea vegetativă, asexuată sau prin micropropagare vegetativă;
- regenerare mixtă, generativă şi vegetativă.
Procesul de regenerare naturală în pădurea cultivată se produce sub adăpostul arboretului matern, la marginea masivului sau
pe teren descoperit. Sunt diferite condiţiile de mediu şi obiectivele urmărite, ceea ce face ca desfăşurarea procesului în sine să
se deruleze după o dinamică proprie. Regenerarea se consideră încheiată când generaţia tânără de arbori instalată pe suprafaţa
exploatată realizează o independenţă biologică şi este în măsură să constituie starea de masiv, deci, capabilă să formeze o
nouă pădure matură.
Regenerarea din sămânţă se bazează pe capacitatea arborilor ajunşi la vârsta maturităţii de a produce sămânţă, de calitatea
cerută pentru a da naştere la indivizi cu însuşiri corespunzătoare scopului urmărit. În acest sens, se cer îndeplinite unele
condiţii şi anume:
- existenţa unui număr suficient de arbori maturi, care să fructifice abundent la nivelul întregii suprafeţe în curs de
regenerare;
- seminţişul instalat să beneficieze de condiţii necesare dezvoltării sale până la constituirea de noi arborete viabile, a
unei noi păduri tinere;
- solul să prezinte însuşiri favorabile proceselor de germinare şi răsărire a plantulelor;
- concurenţa altor specii de plante erbacee şi arborescente nedorite faţă de spaţiu şi nutrienţii minerali să fie practic
nesemnificativă.
Speciile de interes forestier nu fructifică în fiecare an. Repetarea fructificaţiei abundente la anumite intervale de timp se
numeşte periodicitatea fructificaţiei. Recoltarea fructelor şi seminţelor este precedată de o estimare calitativă a fructificaţiei pe
specii forestiere. Gradul de fructificaţie se apreciază: 0 - lipsă de fructe, conuri sau seminţe; 1 - fructificare slabă, când se
găsesc fructe, conuri sau seminţe în număr satisfăcător pe arbori izolaţi şi pe cei de la lizierele însorite; 2- fructificaţie bună, în
cazul când fructele, conurile sau seminţele sunt din abundenţă pe arbori izolaţi şi pe cei de pe lizierele însorite şi suficient de
frecvente pe arbori maturi şi de vârstă mijlocie; 3 - fructificaţie abundentă, când fructele, conurile, seminţele sunt din
abundenţă în toate situaţiile menţionate anterior.
Condiţiile fizico-geografice şi fito-climatice în care se dezvoltă fondul nostru forestier permit ca pădurile ţării să se regenereze
într-o pondere ridicată, peste 60%, pe cale naturală din sămânţă. Există riscul prin decelarea proprietăţii asupra pădurilor din
România ca multe arborete valoroase tratate în codru şi regenerate din sămânţă să fie transformate în crânguri regenerate pe
cale vegetativă. Consecinţele sunt uşor vizibile şi vor duce la diminuarea capacităţii bioproductive şi bioprotective a
viitoarelor păduri, la randamente economice sub nivelul a ceea ce, în condiţiile staţionale date, silvicultura europeană îşi
propune şi urmăreşte să înfăptuiască.
Procesul de regenerare pe cale naturală din sămânţă presupune: fructificarea arborilor, germinaţia seminţelor, răsărirea
plantulelor şi dezvoltarea seminţişului.
Regenerarea naturală pe cale vegetativă se poate realiza din lăstari şi drajoni. Regenerarea din lăstari este proprie speciilor
de foioase; dintre răşinoase prezintă o asemenea însuşire numai tisa. Lăstarii speciilor de foioase se formează pe tulpină sau pe
cioata rămasă după tăierea tulpinii, putând proveni din muguri dorminzi (proventivi) sau din muguri adventivi (întâmplători).
În primul caz, lăstarii obţinuţi se numesc lăstari proventivi, iar în al doilea - lăstari adventivi.
Lăstarii proventivi sunt mai tineri stadiali şi în consecinţă mai viguroşi, se individualizează mai repede şi dispun de o stare de
vegetaţie mai viguroasă. Se urmăreşte ca aceşti lăstari să nu fie expuşi la putregai. La unele specii, se întâmplă ca în perioada
estivală, tulpina unor puieţi tineri să se usuce sau să fie ruptă ori retezată. Partea sănătoasă a tulpinii respective se poate reface;
când acest fenomen se produce natural se numeşte autorecepare, iar atunci când este provocat de practicieni - recepare.
Lăstarii care se formează constituie la nivelul parcelei respective lăstărişul din care se întemeiază pe cale vegetativă un
arboret, o pădure. La început, lăstarii primesc seva brută prin rădăcinile arborelui pe care s-a format, însă cu timpul îşi creează
rădăcini proprii, în timp ce cioata putrezeşte. Capacitatea tulpinilor şi cioatelor de a lăstări este dependentă de factori
bioecologici, precum: însuşirile speciei, vârsta arborilor, condiţiile de staţiune. Lăstăresc viguros şi pe o durată de timp mai
mare; stejarul, gorunul, salcia, plopul, aninul, carpenul, jugastrul şi majoritatea speciilor de arbuşti. Prezintă o capacitate de
lăstărire medie salcâmul, mesteacănul şi fagul; se poate sconta pe potenţialul ridicat de lăstărire al acestor specii când arborii
şi cioatele sunt tinere.
Vârsta arborilor constituie un element important pentru a evalua capacitatea de lăstărire: în primii ani de existenţă, cioatele
arborilor lăstăresc viguros, după care acest potenţial scade sensibil în jurul vârstei de 30-40 ani. La anin doar, se menţine
capacitatea de lăstărire peste vârsta de 50 de ani. La aceeaşi specie şi vârstă, capacitatea de lăstărire este mai viguroasă pe
staţiuni superioare de fertilitate. Cioatele care lăstăresc de mai multe ori, cum este cazul frecvent răspândit la salcâm, îşi pierd
capacitatea de lăstărire cu cca. 25-30% de la o generaţie la alta.
Cercetări auxologice pun în evidenţă creşterea mai viguroasă în primii ani a lăstarilor decât la exemplarele din sămânţă. Este
cazul speciilor de stejar, gorun, salcâm, tratate în crâng, care realizează dimensiuni în înălţime şi în diametru mai mari până la
vârsta de 20-30 ani.
Ritmul de creştere a lăstarilor este deci mai activ în primii ani, pe motiv că beneficiază de sistemul radicelar al cioatei şi de un
spor de lumină, căldură şi nutrienţi. Totodată, lăstarii nu întâmpină prea mare rezistenţă din partea plantelor erbacee cum este
cazul puieţilor proveniţi din sămânţă, care până la realizarea stării de masiv sunt supuşi unui proces puternic de eliminare
naturală.
Proprietatea speciilor de foioase de a produce lăstari din muguri adventivi formaţi pe rădăcini poartă denumirea de drajonare.
Dintre speciile arborescente din fondul nostru forestier, drajonează viguros plopul tremurător, salcâmul, aninul alb, cenuşerul,
plopul alb, plopul negru, teiul etc. Drajonii se formează pe rădăcinile subţiri laterale de la suprafaţa solului.
Capacitatea de drajonare variază în raport de specie, vârstă şi condiţii staţionale. Prin lucrări de mobilizare superficială a
solului şi rănirea superficială a rădăcinilor se poate stimula capacitatea de drajonare, fapt extins în practică la salcâm. Drajonii
se întind până la distanţe apreciabile (10-15 m) de cioată, în funcţie de lungimea rădăcinilor. Se apreciază, îndeosebi la
regenerarea pe cale vegetativă a arboretelor de salcâm, că drajonarea este mai sigură decât lăstărirea, pe motiv că drajonii se
formează atât în anul tăierii cât şi în anii următori. Ritmul de dezvoltare a drajonilor este asemănător cu al lăstarilor; se preferă
drajonii şi pe considerentul că aceştia se individualizează mai de timpuriu, nu prezintă curburi la bază şi sunt mai puţin expuşi
la putregai.

15.5. Diferenţierea sistemelor silviculturale

Definirea celor trei regimuri silvotehnice (codru, crâng şi crâng compus) doar prin modul de infiintare / reinfiintare a
arboretelor este prea sumara. Este necesar ca pe langa modul de infiintare / reinfiintare a arboretului sa se ia in considerare si
alte elemente importante cum sunt:
- continuitatea sau periodicitatea interventiilor de infiintare / reinfiintare si ingrijire - conducere a arboretelor,
- structura pozitionala, dimensionala si de varste a arboretului,
- varsta si dimensiunile arboretelor si a arborilor la exploatare,
- modul diferit de organizare si desfasurare a gospodaririi arboretelor in timp si spatiu.
Structura arboretului depinde de regimul adoptat. Structura este diversificata in regimul de codru gradinarit si in regimul de
crang compus. Structura este simplificata in regimul de codru regulat si in regimul de crang.
Dar structura diversificata ca si cea simplificata se poate mentine sau modifica de-a lungul existentei arboretului prin
tehnologiile de conducere a arboretelor. Silvotehnica ecologica se orienteaza spre crearea de structuri cat mai diversificate,
care asigura o mai mare diversitate a padurii.
Chiar in codru regulat se poate ajunge la o diversitate mai mare a structurii prin diversificarea compozitiei arboretelor, prin
mentinerea arborilor din toate categoriile pozitionale (apartinand la mai multe clase Kraft), prin diversificarea varstelor (de
exemplu in cazul taierilor cvasigradinarite).
Daca se tine seama si de aceste elemente, se pot deosebi 4 sisteme silvotehnice:
- regimul silvotehnic de codru gradinarit, cu reinfiintarea a arboretelor continua, din samanta, cu structura arboretelor
diversificata, permanent pluriena, cu exploatarea pe arbore la varste si dimensiuni foarte mari si cu interventii culturale
continui,
- regimul silvotehnic de codru regulat, cu infiintare / reinfiintare arbortelor periodica, din samanta, cu structura
arboretelor simpla ± echiena, cu exploatarea pe arborete la varste si dimensiuni mari si cu interventii culturale periodice,
- regimul silvotehnic de crang, cu reinfiintarea arboretelor periodica, din lastari (drajoni), cu structura arboretelor simpla,
echiena, cu exploatarea pe arborete la varste si dimensiuni mici si cu interventii culturale periodice,
- regimul silvotehnic de crang compus, cu reinfiintarea arboretelor periodica, din lastari si din samanta, cu structura
arboretelor diversificata, echiena multipla, cu exploatarea pe arborete la varste si dimensiuni variate si cu interventii
culturale periodice.
Ca o consecinţă a modului general în care se doreşte gestionarea unui arboret, în practica silvică există aşadar o diferenţiere
suplimentară în cadrul regimului de codru între două mari sisteme silviculturale (tabelul 2)
Tabelul 2: Caracteristici de diferenţiere a sistemelor silviculturale de codru
Codru regulat Codru grădinărit

S arborete echiene şi relativ echiene (vârste S arborete pluriene (arbori de toate vârstele şi
apropiate şi dimensiuni apropiate) dimensiunile)
S existenţa unui ciclu de producţie/protecţie S regenerarea continuă

S diferenţierea unei perioade de îngrijire şi S îngrijirea şi conducerea arboretului precum

conducere a arboretelor şi a unei perioade de şi regenerarea acestuia se desfăşoară
regenerare simultan

S exploatabilitatea reprezentată prin vârsta S exploatabilitatea reprezentată prin diametru

exploatabilităţii ţel
Acest curs introduce lucrările silvotehnice necesare pentru instalarea regenerării si pentru condicerea acesteia până la
închiderea stării de masiv

Cursul 16: Lucrări de îngrijire a regenerărilor

0 Lucrările pentru favorizarea instalării seminţişului

Intro 0 Lucrările pentru îngrijirea seminţişului

0 Seminţis utilizabil vs. neutilizabil
0 Receparea

16.1. Necesitatea îngrijiri regenerărilor

Dinamica dezvoltării culturilor silvice, de la instalare până la închiderea stării de masiv, se exprimă prin adaptarea şi creşterea
individuală a puieţilor instalaţi prin plantaţii sau pe cale naturală.
Starea de masiv reprezintă procesul biologic de apropiere a coroanelor puieţilor şi de realizare a coronamentului noului
arboret şi se evidenţiază prin: la foioase - ramurile puieţilor pe rând sau în grupe se ating în proporţie de cel puţin 80%, cu
excepţia plopilor euramericani şi a nucului la care diametrul tulpinii la înălţimea de 1,30 m trebuie să fie de minimum 8 cm,
iar la răşinoase - înălţimea puieţilor este de 1,20- 1,40m în staţiunile normale şi de minimum 0,60-0,80m în staţiuni extreme.
Constituirea stării de masiv este influenţată de zona fitogeografică, rapiditatea de creştere a speciei (speciilor), metoda de
instalare a culturilor, desimea culturilor, bonitatea staţiunii. Spre exemplu, salcâmul realizează starea de masiv la (2)3 ani de la
plantare, laricele, duglasul, pinul negru şi silvestru la 6-7 ani, molidul (în zonele FD 4- FD3), cvercineele, paltinul, teiul, cireşul
ş.a. la 7-8 ani, molidul, laricele, pinul silvestru, pinul negru în regiunea montană şi premontană la 7-9 ani, bradul la 9-10 ani,
iar cvercineele instalate prin semănături directe la 6-9 ani.
Puieţii pot fi vătămaţi de către animale domestice sau sălbatice erbivore prin roaderea lujerilor, zdrelirea scoarţei, consumarea
frunzelor etc. În această situaţie se recurge la protecţia chimică a lor, lucrare care constă în acoperirea tulpinilor cu substanţe
repulsive (sânge alterat, must de bălegar la care se adaugă sulf, petrol, ulei de in, catran, smoală) sau o protecţie mecanică
(acoperirea lujerilor - în special cel terminal la răşinoase cu pungi de polietilenă sau "îmbrăcarea" totală a puieţilor cu tuburi
din material plastic, "manşoane" din plasă de sârmă, amplasarea unei spirale de sârmă ghimpată în jurul tulpinii etc.).
Întreţinerea solului cuprinde: afânarea, combaterea vegetaţiei ierboase nefolositoare, îmbogăţirea în nutrienţi, eventual
reducerea acidităţii, iar în zonele secetoase o acumulare suplimentară de apă.
Afânarea solului se realizează prin mobilizarea manuală cu ajutorul sapei forestiere ori cu dispozitive acţionate hipo sau
mecanic (cultivatoare, prăşitoare etc.) la adâncimea de 8-10 cm. Suprafaţa mobilizată este, de regulă, suprafaţa pe care s-a
pregătit solul înainte de instalarea culturii (suprafaţa totală sau parţială). Mobilizarea cu mijloace mecanice se face între
rândurile de puieţi, pe o lăţime cu 10-15 cm mai mică de o parte şi de alta a puieţilor pentru a nu le fi vătămată partea aeriană.
Pe fâşia nemobilizată mecanic şi între puieţii pe rând se intervine manual pentru afânarea solului. Durata şi frecvenţa
mobilizărilor se stabilesc în funcţie de zona fitoclimatică, intensitatea iniţială de îmburuienire, tehnologia pregătirii terenului
şi solului, metoda de împădurire, sortimentul puieţilor folosiţi la plantare, vigoarea de creştere a puieţilor. Durata corespunde,
de regulă, cu numărul de ani de la instalare până la realizarea stării de masiv. Frecvenţa este dată de numărul mobilizărilor
într-un sezon de vegetaţie. În funcţie de ocupaţia anterioară a terenului, pregătirea solului, zona fitoclimatică, vigoarea de
creştere, într-un an se pot executa 1-3(4-5) lucrări.
Combaterea buruienilor se execută mecanic odată cu mobilizarea solului sau chimic, folosind fitocide selective,
preemergente, cu remanenţă mare, fără a polua mediul sau a distruge speciile instalate. Rezultate favorabile se obţin prin
aplicarea stratului protector pe suprafaţa parţială a solului (suprafaţa vetrelor, în lungul benzilor (fâşiilor) plantate). Stratul de
paie, lujeri, resturi de exploatare, buruieni rezultate din descopleşiri, cu o grosime de 6-8 cm, împiedică instalarea plantelor
ierboase prin sămânţă, drajoni, marcote şi pierderea apei din sol prin evaporare.

16.2. Lucrări de asigurare şi îngrijire a regenerării naturale

În cazul seminţişului instalat pe cale naturală se disting două subfaze: aceea de plantulă şi de tineret. Plantulele reprezintă în
fapt seminţişul în dezvoltare, din primul an de vegetaţie până la lignificarea completă. În urma unei fructificaţii abundente se
instalează un număr foarte mare de plantule la hectar. În primul sezon de vegetaţie dispar peste 50% dintre acestea, ca efect al
condiţiilor de mediu. Sensibilitatea plantulelor la reacţia factorilor ecologici poate conduce, de multe ori, la compromiterea
regenerării.
Modul de exprimare a factorilor climatici în cazul plantulelor este diferit, motiv pentru care se cere o atenţie deosebită din
partea silvicultorului în urmărirea acestui proces. Lumina, de pildă, se manifestă ca un factor determinant în cazul regenerării
sub masiv. Negulescu (1966), Stănescu (1970) ş.a. consideră că reducerea cantităţii de lumină sub punctul de compensaţie
conduce la compromiterea regenerării prin dispariţia în masă a plantulelor. De aici iscusinţa şi experienţa practicianului, care
trebuie să conducă cu abilitate procesul de rărire a arboretului matur, corespunzător exigenţelor speciilor principale faţă de
factorii mediului forestier.
Plantulele de fag şi brad de pildă, cunoscute ca specii de umbră, sunt sensibile la geruri, în special la îngheţuri târzii, arşiţe şi
uscăciune, având nevoie de umbrire din partea arborilor rămaşi pe picior. În cazul unor specii de lumină - larice, pin silvestru,
mesteacăn, plopi, chiar molid - plantulele rezistă şi în teren descoperit, fiind mai puţin sensibile la arşiţă, secetă şi la
concurenţa plantelor erbacee.
Căldura, ca şi umiditatea în sol şi atmosferă se manifestă de multe ori decisiv în existenţa plantulelor. Excesul de apă din sol
este dăunător în condiţii de menţinere timp îndelungat.
Negulescu şi colab. (1973) remarcă influenţa deosebită pe care o exercită asupra dezvoltării seminţişului în această primă
subfază a dezvoltării sale, factorii orografici - altitudine, expoziţie, pantă etc. Flora şi fauna pădurii exercită o influenţă
negativă asupra dezvoltării plantulelor: speciile de animale care păşunează în păduri, ca şi cele de vânat, când sunt menţinute
la nivelul unor efective supranumerice, provoacă pagube pădurii încă din acest moment al existenţei sale.
O a doua subfază din dezvoltarea seminţişului o constituie seminţişul propriu-zis: începe din al doilea an de vegetaţie şi
durează până în momentul constituirii stării de masiv. Se consideră că, în acest moment de existenţă seminţişul dispune de o
capacitate sporită de folosire a mediului său de viaţă, dovedind o rezistenţă mai pronunţată faţă de ostilitatea factorilor de
mediu. Pe măsură ce seminţişul se dezvoltă, cresc exigenţele sale faţă de lumină, apă şi constituenţi minerali.
Rolul de protecţie pe care l-a asigurat arboretul rămas pe picior devine din ce în ce mai redus/limitat odată cu tăierea
definitivă. Seminţişul diferitelor specii manifestă reacţii variate faţă de acoperişul arboretului rămas pe picior: puieţii de
mesteacăn, de exemplu, rezistă sub masiv numai primul an, cei de stejar pedunculat doi ani, la molid şi fag până la 20 de ani,
iar la brad şi mai mult.
Lucrări de asigurare şi îngrijire a regenerării naturale reprezintă ansamblul complex de operaţiuni prin care este dirijată
instalarea, creşterea şi dezvoltarea seminţişului natural. Pentru reuşita unor lucrări de regenerare pe cale naturală a arboretelor
se fac lucrări de ajutorare a regenerării naturale, care cuprind: mobilizarea solului, înlăturarea păturii erbacee, întreţinerea
seminţişului, extragerea tineretului preexistent inutilizabil, receparea seminţişurilor prejudiciate şi lâncede, depresajul sau
rărirea seminţişurilor şi a desişurilor dese.
Lucrările pentru favorizarea instalării seminţişului se executră înaintea unei fructificaţii abundente pentru specia de
regenerat si pot necesita următoarele opera ţii:
- Strîngerea şi îndepărtarea stratului de litieră:
o în făgete, molidişuri, gorunete, stejărete - în anii de fructificaţie o lucrarea se poate executa în benzi,
vetre, ochiuri
- îndepărtarea humus brut
o pentru pădurile de pe soluri acide
- Distrugerea păturii ierbacee, subarboret, seminţiş neutilizabil
o obligatorie pe porţiuni puternic rărite şi neregenerate
- Lucrări de mobilizare a solului
o pentru arborete anterior rărite şi neregenerate, pe soluri compacte
- Lucrări de înlăturare a efectelor negative ale exploatării
Lucrările pentru îngrijirea seminţişului urmăresc realizarea si ameliorarea mediului său ecologic de cre stere si dezvoltare
până la integrarea acestuia în arboret si presupun următoarele operaţii:
- Protejarea seminţişului preexistent utilizabil
o prin punerea în valoare şi organizarea procesului tehnologic de exploatare
- Receparea seminţişului
o retezarea de la colet a puieţilor vătămaţi de foioase
- Descopleşirea seminţişului de buruieni
- Completarea regenerării naturale
o după controlul anual al regenerărilor
- Predegajarea seminţişului
- Lucrări de combatere a bolilor specifice puieţilor

Descoplesirea semintisurilor naturale si a regenerarilor artificiale este o operatie necesara atunci cand ierburile din parchete se
dezvolta prea puternic reducand fluxul de lumina si caldura si consumand o cantitate mare de apa si elemente nutritive din sol.
Lucrarea se executa prin taierea ierburilor coplesitoare cu secera, avand grija sa nu fie vatamati puietii. Nu se foloseste coasa
penru ca pericolul de vatamare este mai mare. Ierburile pot fi distruse si prin utilizarea de erbicide selective, care nu afecteaza
puietii.
Cursul 17: Lucrări de îngrijire şi conducere a pădurii

Acest curs defineşte lucrările de îngrijire si conducere a arboretelor, obiectivele acestora precum si premisele ecologice,
Intro economice si tehnice de realizarea a acestora
0 Operaţiuni culturale
0 Efectele lucrărilor de îngrijire
0 Eficienţa ecologică, economică şi auxologică
0 Clasificarea lucrărilor de îngrijire

17.1. Definirea lucrărilor de îngrijire si conducere a arboretelor

Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor presupun un sistem de lucrări silviculturale care au ca scop dirijarea
creşterii şi dezvoltării arboretelor, selecţia arborilor cu însuşiri genetice superioare şi ameliorarea compoziţiei structurii şi
funcţiilor viitoarei păduri. Se promovează în acest scop, de la întemeierea şi până la apropierea termenului de exploatare a
arboretului, o suită de lucrări cu caracter special, corespunzătoare legilor şi particularităţilor de creştere şi dezvoltare ale
arborilor şi arboretelor. Lucrările care se fac au ca finalitate realizarea unei compoziţii şi structuri a viitorului arboret în
măsură să asigure exercitarea integrală a funcţiilor atribuite, lemn de valoare comercială ridicată şi condiţii dintre cele mai
prielnice pentru regenerarea pădurii.
Se deosebesc lucrările de îngrijire, care se referă cu prioritate la culturile şi seminţişurile care nu au încheiat încă starea de
masiv, precum şi la lucrări cu caracter silvotehnic (elagaj artificial, emondaj, îngrijirea marginii de masiv) ce se constituie
într-un mijloc important de realizare a unor arborete valoroase. Caracterul acestor intervenţii şi efectuarea lor la timp conduc
la ridicarea valorii silviculturale, economice şi ecologice a fiecărui arboret, la îmbunătăţirea rezistenţei acestuia faţă de
acţiunea factorilor biotici şi abiotici perturbanţi.
Conducerea arboretelor, termen comentat în silvotehnică şi interpretat de multe ori în sens deformat, reprezintă de fapt
mijlocul prin care silvicultorul poate atinge obiectivele enunţate până în prezent. Se exprimă în adevăratul sens după
constituirea stării de masiv, prin lucrări de degajări, curăţiri şi rărituri, asigurându-se treptat selecţia arborilor care să prezinte
la exploatare calităţile dorite din punct de vedere tehnologic şi cenotic. Se operează astfel cu prilejul alegerii speciilor de
interes, la reglarea numărului de arbori în concordanţă cu stadiul de dezvoltare al acestora, la ameliorarea continuă a
factorilor de mediu.
Intervenţiile de conducere a arboretelor au caracter cultural, ele fiind executate periodic ca o reflectare a acţiunii de
continuitate şi consecvenţă în cultura pădurilor. Denumirea de lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor, multă vreme
cunoscută sub numele de operaţiuni culturale, este încetăţenită şi exprimă preocuparea susţinută a silvicultorului, pe
întreaga durată a ciclului, de gospodărirea durabilă a pădurilor. Prin modul cum se intervine cu asemenea lucrări, prin
rezultatele ce se obţin, în anumite
arborete, timp de peste 80 ani, se pot desluşi reuşitele/nereuşitele sistemului de gospodărire durabilă a arboretelor.
În consecinţă, de la instalarea unui arboret şi până la începerea lucrărilor de regenerare a unui nou arboret se deosebesc
următoarele categorii de lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor:
- lucrări de îngrijire a seminţişurilor naturale şi a plantaţiilor până la constituirea stării de masiv;
- lucrări de îngrijire şi conducere după încheierea stării de masiv;
- lucrări speciale de îngrijire.
17.2. Obiectivele lucrărilor de îngrijire si conducere a arboretelor

Scopul lucrărilor de îngrijire si conducere este crearea celor mai favorabile condiţii bioecologice şi economice în vederea
obţinerii unei producţii corespunzătoare de biomasă sub raport cantitativ şi calitativ pentru arboretele din grupa II funcţională
precum si creşterea capacităţii de protecţie a calităţii factorilor de mediu pentru arboretele din grupa I funcţională.
^ Prin lucrările de îngrijire şi conducere se pot crea arborete pure sau amestecate, echiene sau relativ pluriene, unietajate
sau bietajate, mai rare sau mai dese, urmărindu-se realizarea unei structuri optime în raport cu funcţiile atribuite

Figura 2: Efectele directe si indirecte asupra arboretului prin intervenţia cu lucrări de îngrijire
Executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere urmăreşte următoarele direc ţii:
- ameliorarea compoziţiei, structurii şi calităţii arboretelor;
- reducerea convenabilă a arboretului, astfel încât să nu afecteze calităţile mediului de pădure, ci să asigure treptat
aportul de nutriţie al arborilor valoroşi şi creşterile acestora;
- reglarea raporturilor inter şi intraspecifice, atât la nivel de arboret cât şi între diferitele etaje de vegetaţie;
- ameliorarea treptată a mediului pădurii, astfel încât să se realizeze intensificarea funcţiilor protective şi productive ale
acesteia;
- recoltarea şi valorificarea unei cantităţi suplimentare de masă lemnoasă sub formă de produse secundare.
Trebuie subliniat ca lucrarile de ingrijire si conducere neefectuate la timp sau efectuate incorect din punct de vedere tehnic
afecteaza structura, compozitia, productivitatea cantitativa si calitativa ca si capacitatea ecofunctionala a arboretului si a
intregii biocenoze forestiere. De aceea, dupa unele opinii, decat lucrari gresite mai bine neinterventie in arboret (Negulescu si
col. 1973), pentru ca arboretul are mecanisme proprii de autoreglare.

17.3. Premisele biologice, tehnice si economice ale lucrărilor de îngrijire si conducere a arboretelor

Obiectivele urmărite prin operaţiunile culturale se pot realiza doar ţinând seama de particularităţile constitutive şi funcţionale
ale pădurii în orice loc şi orice moment din dezvoltarea sa. Ameliorând natura unei păduri în conformitate cu ţelurile fixate,
procesele colective ale acesteia pot fi influenţate pozitiv, doar cunoscând bine sensul de desfăşurare al acestor procese.
Premisele biologice ale operaţiunilor culturale constau din suma cunoştinţelor despre biologia arboretelor, despre modul în
care vor reacţiona arborii şi arboretele în ansamblul lor la diferitele intervenţii practice (Petrescu,1971). Reglarea convenabilă
a stării de desime se realizează prin rărirea selectivă a arboretelor, reducându-se astfel, sistematic desimea prea mare care
conduce la accentuarea concurenţei şi încetinirea creşterii arborilor, precum şi la eliminarea naturală a unu număr de
exemplare care nu sunt întotdeauna dintre cele mai slab conformate sau din speciile de mai mică valoare.
Înlocuind selecţia naturală cu cea artificială, se ţine seama de capacitatea arborilor rămaşi de a reacţiona favorabil, în funcţie
de gradul lor de adaptabilitate (plasticitate), la mediul specific astfel modificat. Plasticitatea arborilor variază cu natura speciei
şi cu provenienţa şi, ca urmare, şi natura intervenţiei va fi diferenţiată în raport cu aceste caracteristici. Capacitatea de adaptare
scade pe măsură ce arborii şi arboretele înaintează în vârstă sau condiţiile staţionale se înrăutăţesc şi, ca urmare, intervenţiile
practicate vor diferi ca ritm şi intensitate în funcţie de vârsta arboretelor şi de nivelul lor productiv.
În proiectarea şi executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii se vor avea în vedere, deci, variabilitatea individuală,
dinamica competiţiei inter- şi interspecifice, şi neuniformitatea condiţiilor de mediu, fapt care face ca în fiecare loc să fie
promovate exemplarele din specia valoroasă, cel mai bine susţinute de mediul respectiv.
De asemenea, în executarea aceloraşi lucrări este necesar să se ţină seama de capacitatea arborilor rămaşi de a valorifica
intensiv şi integral spaţiul de hrană şi lumină, menţinând permanent biocenoza în starea de saturaţie prin etajul arborilor. În
acest sens, se are în vedere faptul că un arbore care dispune de un spaţiu de creştere mai mare îşi activează creşterea, dar
numai până la o anumită limită, după care acesta nu mai reacţionează favorabil. Spaţiul optim de creştere variază cu vârsta,
specia, provenienţa, structura arboretului, condiţiile staţionale etc., fiind deci dificil de cunoscut.
Selecţia (fenotipică) practicată prin lucrări de îngrijire şi conducere a pădurii, bazându- se numai pe rărirea arboretului şi
menţinerea celor mai valoroşi arbori ca specie şi conformare, are totuşi un caracter limitat, deoarece nu acţionează şi asupra
fondului genetic ereditar individual.
Premise tehnice. Aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurilor constituie o latură a procesului de producţie
forestieră şi, ca urmare, este necesară armonizarea cerinţelor biologice cu cele ale gospodăririi pădurii cultivate. În acest sens,
în primul rând, trebuie cunoscute mijloacele materiale (unelte şi utilaje de lucru) de care se dispune sau care sunt necesare
pentru executarea acestui gen de lucrări şi prin a căror folosire să se reducă la maximum pagubele care se pot produce în
timpul exploatării. În plus, organizarea raţională a lucrărilor menţionate presupune şi precizarea soluţiilor tehnice, a
proceselor tehnologice de adoptat, capabile să realizeze cât mai sigur, cât mai uşor şi cât mai ieftin obiectivele urmărite.
Într-o gospodărire raţională a pădurilor este necesar ca, la executarea operaţiunilor culturale, să se aleagă de fiecare dată şi în
fiecare loc, procedee tehnice de execuţie judicios fundamentale şi verificate în situaţii reale şi care să fie permanent
perfecţionate şi ameliorate în activitatea de proiectare - cercetare din silvotehnică.
Premise economice. Executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii implică, în plus, şi alegerea unor tehnologii de
lucru fundamentate economic. În acest caz, este necesar să se urmărească atât eficienţa economică imediată a fiecărei lucrări
executate,
5 7

cât şi rentabilitatea globală, obţinută prin întregul ansamblu de lucrări prin care se dirijează pădurea până la termenul
exploatării.
Din punctul de vedere al eficienţei economice imediate, aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii se impune de
la sine, deoarece prin aceste intervenţii se introduce în circuitul economic o cantitate de masă lemnoasă apreciabilă. Fără
intervenţia cu lucrările menţionate, cantitatea de lemn respectivă, care poate să reprezinte până la 50% din masa lemnoasă
recoltată la atingerea termenului exploatării, s-ar pierde în urma procesului de eliminare naturală.
Din punctul de vedere al eficienţei economice de perspectivă (rentabilitatea globală),
care se poate stabili numai la realizarea vârstei exploatabilităţii, aceasta derivă din diversele obiective realizate prin aplicarea
lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii (reglarea raporturilor inter- şi intraspecifice, ameliorarea condiţiilor sanitare şi de
vegetaţie, promovarea celor mai bune exemplare sub aspect calitativ şi valoric etc.) şi care se traduc, în final, prin importante
avantaje economice.
Cele două laturi ale eficienţei economice trebuie atent corelate, având în vedere că, deşi primele intervenţii în arboret sunt
nerentabile sub raport economic, ele sunt hotărâtoare pentru dirijarea pădurii cultivate în vederea sporirii eficienţei sale
culturale şi economice. În acest scop, se urmăreşte îmbunătăţirea tehnologiilor de lucru, creşterea gradului de mecanizare a
intervenţiilor, valorificarea superioară a produselor realizate etc., dar în nici un caz renunţarea la executarea unor lucrări care
nu se soldează cu o rentabilitate economică imediată, dar sunt obligatorii pentru ameliorarea structurii, stabilităţii şi capacităţii
productive şi protectoare a pădurii. (Negulescu şi Ciumac, 1959; Petrescu, 1971; Negulescu ş.a., 1973; Niţescu şi Achimescu,
1979;Florescu,1981).
17.4. Clasificarea lucrărilor de îngrijire

În interiorul lucrărilor de conducere a arboretelor se deosebesc intervenţii corespunzătoare stadiilor de dezvoltare şi

obiectivelor economice şi sociale urmărite. În ansamblul lor, aceste lucrări au un caracter sistematic, urmărindu-se o gamă
largă de intervenţii, având ca scop ameliorarea solului, introducerea de noi specii, inclusiv cu scopul de constituire a
subarboretului, accesibilizarea interioară a arboretelor, mărirea rezistenţei acestora la acţiunea vătămătoare a factorilor
biotici şi abiotici.
 Lucrări tie îngrijire ţi conducere

Figura 3: Diferenţierea lucrărilor de îngrijire şi conducere în codru regulat

Lucrări speciale de îngrijire se prevăd şi se execută numai acolo unde este oportun. În arboretele cu structură plurienă şi
relativ plurienă tratate în codru grădinărit, lucrările de îngrijire şi conducere au caracter continuu şi se execută concomitent
cu recoltarea arborilor ale căror grosimi au depăşit diametrul ţel.

Figura 4: Lucrări de îngrijire şi conducere ls codru grădinărit

Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor au un caracter sistematic, ele executându-se în mod periodic potrivit
stadiului de dezvoltare a acestora, într-o succesiune bine definită pentru toată perioada ciclului de producţie (tabelul 3).
Tabelul 3: Clasificarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor
(după Florescu, 1981)
Denumirea Stadiul de dezvoltare Obiective urmărite
lucrărilor în care se execută

Lucrări de desiş - ţinerea în frâu a speciilor nevaloroase, copleşitoare, a

îngrijire lăstarilor, a preexistenţilor etc.;
- promovarea exemplarelor valoroase;
(operaţiuni
- ameliorarea compoziţiei arboretului;
culturale)
- ameliorarea condiţiilor de creştere etc.
Degajări
Depresaj seminţiş-desiş - rărirea convenabilă a arboretelor pure excesiv de dese;
- ameliorarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare.
 Curăţiri nuieli ş -prăjiniş - rărirea şi selecţia în masă prin extragerea exemplarelor
necorespunzătoare ca specie şi conformare;
- ameliorarea compoziţiei arboretului;
- creşterea rezistenţei arboretului la acţiunea factorilor
vătămători;
- ameliorarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a
arborilor şi arboretului;
- valorificarea masei lemnoase rezultate.

Rărituri păriş-codru mijlociu - selecţia individuală inter şi intraspecifică;

- ameliorarea stării de desime, a compoziţiei şi calităţii
arboretului;
- creşterea rezistenţei arboretului la acţiunea factorilor
vătămători;
- ameliorarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a
arborilor valoroşi;
- pregătirea arboretului pentru regenerare;
- recoltarea şi valorificarea raţională şi superioară a masei
lemnoase rezultate.
Lucrări de prăjiniş-codru bătrân - ameliorarea stării fitosanitare prin extragerea arborilor
îngrij ire cu uscaţi, rupţi şi doborâţi, vătămaţi etc.;
- obţinerea şi valorificarea unei mase lemnoase
caracter
suplimentare sub formă de produse accidentale.
special

Lucrări de igienă

Elagajul artificial nuieliş -păriş - înlăturarea cioturilor, a ramurilor uscate şi a unor ramuri
verzi de la baza coroanei arborilor valoroşi.

Emondajul - îndepărtarea crăcilor lacome şi a mugurilor din partea

inferioară a tulpinii arborilor.
Îngrijirea marginii în toate stadiile - creşterea rezistenţei lizierelor de pădure la acţiunea
de masiv factorilor vătămători.

Deschiderea - crearea unei reţele cu caracter permanent a căilor de colectare a

culoarelor de acces materialului lemnos recoltat.

Tehnicile folosite în executarea acestor lucrări sunt determinate de obiective bioecologice şi tehnico-economice. Pot avea, de
exemplu, caracter selectiv, schematic şi combinat şi se constituie în tot atâtea metode curăţirile şi răriturile. Reducerea desimii
arboretelor influenţează echilibrul ecologic şi stabilitatea biocenozelor de pădure, pentru care motiv se determină o intensitate
optimă a intervenţiilor, evitându-se situaţiile extreme.
Limitari in executarea lucrarilor de conducere a arboretelor. Aceste limitari se refera la situatiile in care exista pericol
mare de declansare a unor fenomene stationale destabilizatoare:
Astfel, se interzice efectuarea lucrarilor de conducerea arboretelor:
- pe pante mai mari de 40 ° sau de 35° in cazul rocilor friabile,
- pe stancarii,
- pe culoarele de avalanse,
- pe o fasie de 250-300 m sub limita altitudinala superioara a padurii,
- pe solurile inmlastinate.
Toate aceste limitări sunt luate în considerare în amenajament prin stabilirea categoriilor funcţionale ale fiecărui arboret.
Deschiderea culoarelor de acces: Inainte de a trece la prezentarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor este
necesara discutarea problemei compartimentarii acestora.
Ideea compartimentarii arboretelor a aparut in legatura cu incercarile de a ieftini si usura lucrarile de ingrijire si conducere.
Compartimentarea inseamna divizarea suprafetei ocupate de un arboret, in care urmeaza sa se faca lucrari de ingrijire si
conducere, in fasii de o anumita latime, prin deschiderea de culuare de acces intre acestea.
Obisnuit, compartimentarea se executa in stadiul de semintis sau desis-nuielis iar unele culuare de acces raman deschise in
continuare, fiind folosite pentru scoaterea arborilor extrasi prin toate lucrarile de conducere.
In regiuni cu relief plan, reteaua este formata din culuare paralele, deschise la anumite intervale. In regiuni cu relief
accidentat, culuarele se deschid pe curba de nivel sau oblic fata de panta pentru a nu declansa procese erozionale.
Pentru efectuarea primelor interventii (degajari, curatiri) se deschid culuare de acces de 1-1,5 m latime la intervale de 8-10 m
(distanta medie intre arborii ce vor ramane in arboret in viitor). Cand arboretul va ajunge in faza de raritura, se pastreaza
pentru acces fiecare al treilea culuar care se largeste la 2-2,5 m, pentru a usura scoaterea arborilor mari. Intervalele dintre
culuare ajung la o latime de circa 30 m .
Cursul 18: Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor

În acest curs, operaţiunile culturale, definite şi clasificate anterior sunt descrise în ceea ce prive şte modalităţile
Intro de aplicare în pădurile din România.
0 Degajări, depresaj e 0 Curăţiri 0 Rărituri pe tipuri 0 Lucrări
speciale de îngrijire

18.1. Lucrări de îngrijire si conducere în seminţiş-desiş

Degajările sunt lucrări frecvente în existenţa unui arboret care şi-a constituit starea de masiv, aflat în stadiul de desiş.
Importanţa lor rezidă în preocuparea mărturisită a silvicultorului de a apăra speciile valoroase, de interes ecologic şi
economic, împotriva acţiunii de copleşire a speciilor mai puţin valoroase, dar cu un ritm de creştere mai pronunţat. Se execută
în momentul când concurenţa dintre specii este mai evidentă, practic atunci când desimea este mare şi se impune îndepărtarea
speciilor de provenienţă şi valoare inferioare. Se menţin în arboret prin intervenţiile care se fac, exemplarele din sămânţă, bine
conformate în dauna lăstarilor, a preexistenţilor necorespunzători şi a seminţişurilor neutilizabile.
Acest gen de lucrări se realizează prin tăierea sau ruperea vârfurilor ori a ramurilor speciilor copleşitoare, la 30-50 cm sub
nivelul exemplarelor valoroase, pentru a face posibilă pătrunderea luminii de sus sau din lateral la partea superioară a
coroanelor acestora. Se extrag şi exemplarele bolnave, puternic vătămate, înfurcite. Operaţiunea se execută manual cu
cosoare, foarfece speciale şi toporaşe precum şi prin procedee şi mijloace chimice.
Prin lucrări de depresaj se urmăreşte rărirea seminţişurilor şi a desişurilor pure provenite din regenerări naturale sau din
semănături directe. Scopul execuţiei acestor lucrări îl constituie crearea de condiţii favorabile de dezvoltare a tinerei generaţii.
Prin depresaj se asigură o mai bună spaţiere şi dezvoltare a puieţilor, îndepărtarea exemplarelor nedorite şi dezvoltarea
puieţilor.
Executarea acestor lucrări, atât în seminţişurile naturale cât şi în desişurile excesiv de dese are caracter selectiv şi se face în
benzi (1-3 m lăţime). Se delimitează în acest scop culoare, amplasate alternativ, de pe care se extrag toate exemplarele
existente, procedându-se manual sau folosind utilaje mecanice de tip uşor, ori procedee chimice. Depresajul constituie ca o
primă selecţie a exemplarelor ce vor forma viitorul arboret, fapt ce reclamă o atenţie specială de a nu se răni exemplarele care
rămân pe picior.
Epoca de execuţie a lucrărilor de degajări pentru arboretele de foioase este august - septembrie, când pot fi deosebite bine
speciile.
Intensitatea degajarilor depinde de situatia concreta a fiecarui arboret tanar (proportia speciilor coplesitoare si de protejat,
repartitia lor in spatiu). Intensitatea se stabileste pe
teren, pe suprafetele de proba. Daca prin extragerea tuturor exemplarelor se produc goluri mari in arboret,degajarea se
pote face in mai multe etape.
Periodicitatea degajarilor depinde de necesitati, executandu-se ori de cate ori este nevoie (mai ales in arboretele amestecate).
Obisnuit, periodicitatea este intre 1-3 ani, mai mica in cazul speciilor repede crescatoare si in statiuni de bonitate ridicata.
Numarul degajarilor nu este limitat, efectuandu-se atatea cate sunt necesare. Sunt frecvente cazuri când se intervine cu
asemenea lucrări de 2 ori, la intervale de până la 3 ani.
Ordinea de executare a degajarilor: in primul rand se fac degajari in arboretele cu consistenta plina (mai mare de 0,9),
incepand cu arboretele amestecate si in culturi in care speciile valorose sunt in pericol de a fi coplesite de alte specii.
Produse rezultate: din degajari nu rezulta material lemnos valorificabil, decat cel de mici dimensiuni din puieti preexistenti,
nuiele de salcie, frunzare. Din punct de vedere economic, degajarile sunt deci investitii si nu operatiuni productive. Dar ele
sunt absolut necesare pentru a elimina din arboret exemplarele coplesitoare care stanjenesc dezvoltarea semintisului si a
proteja speciile valoroase de concurenta altor specii.

18.2. Lucrări de îngrijire si conducere în nuielis - prăjinis

Curăţirile se execută în stadiul de nuieliş şi prăjiniş şi au ca scop îmbunătăţirea compoziţiei, creşterii şi calităţii arboretului.
Se extrag arborii ce nu corespund ţelurilor de gospodărire ca specie, conformare, stare de sănătate şi poziţie cenotică. În
stadiile de nuieliş şi prăjiniş se manifestă o puternică concurenţă intra şi interspecifică, ca rezultat al activării procesului de
eliminare naturală, cum este cazul molidişurilor unde formează tulpini prea subţiri în raport cu înălţimea lor. În practică se
remarcă diferenţieri în dezvoltare, mai mari în cazul semănăturilor directe sau în regenerări naturale şi mai mici în arboretele
provenite din plantaţii, situaţii ce conduc la creşterea activă a exemplarelor din specii mai puţin valoroase.
Scopul curatirilor este:

- reglarea proporţiei speciilor in arboretele amestecate;

- eliminarea din arboret a exemplarelor rupte, uscate, bolnave sau vatamate,cu coroana prea puternic dezvoltata (asa-
zisii „lupi"), cu defecte de tulpina (infurcire, tulpina stramba);
- reducerea desimii si prin scoaterea unui numar de exemplare normale din porţiunile ramase prea dese (fara a scadea
consistenta sub 0,75);
- stimularea cresterii in grosime a exemplarelor cu indice de zveltete prea mare pentru a inlatura pericolul indoirii sau
ruperii lor de zapada.

Intervenţiile care se fac urmăresc o selecţie în masă, ce are un caracter negativ, evident fără a se neglija exemplarele bine
conformate din speciile care prezintă interes silvi cultural şi economic. Este necesar ca în prealabil asemenea lucrări să fie
precedate de o accesibilizare interioară a arboretelor prin deschiderea de linii de acces.
Prima curatire se face cand arboretul este in stadiul de nuielis-prajinis, la o inaltime medie a arborilor de 2-3 m si inaltimi
dominante de 5-6 m. Daca s-au facut degajari, prima curatire se executa dupa 3-5 ani de la ultima degajare.
 Figura 5: Nuieliş înainte de curăţire (sus) şi după curăţire (jos) (după G. Ciumac)
Curatirea mecanica. Dupa cercetarea unitatilor amenajistice prevazute pentru curatiri si stabilirea urgentei de interventie, in
respectivele unitati se amplaseaza suprafete de proba de 500 mp in care se taie din exemplarele supuse selectiei negative atat
incat sa nu se scada consistenta sub limita de 0,75.
Curatirea de proba ca si cea pe intreaga suprafata poate fi precedata de „grifarea" exemplarelor de extras. Pentru grifare se
foloseste o unealta speciala, „grifa", un cutit circular cu maner, cu care se face o incizie verticala, scurta, in coaja arborilor de
extras.
Grifarea este desigur foarte indicata pentru ca nu se lasa la latitudinea muncitorilor selectia exemplarelor de extras, dar se
scumpeste astfel lucrarea; de aceea, in ultimul timp s-a renuntat la grifare.
În figura 58 se prezintă cazul ipotetic al unui arboret de şleau în stadiul de nuieliş - prăjiniş, unde se pot observa, după
curăţire, arborii care s-au extras. Silvicultorul este preocupat de a marca şi extrage mai întâi exemplarele de preexistenţi sau
cele rău conformate, ori din specii mai puţin valoroase. Prin intervenţia de curăţire se urmăreşte proporţionarea amestecului,
reducerea desimii, îndepărtarea exemplarelor rupte, rău conformate, necorespunzătoare scopului urmărit. Exemplarele din
plafonul inferior se menţin în continuare pentru a nu se dezgoli solul, mai ales dacă sunt constituite din specii de umbră; cele
din speciile ajutătoare nu se extrag în măsura în care nu stânjenesc speciile valoroase sau împiedică accesibilitatea şi
colectarea lemnului ce rezultă prin asemenea intervenţii.
Arborii ce urmeaza a fi scosi se taie de jos cu toporul, cu fierastraul, cu foarfeci speciale sau cu cutitul-disc si se scot la drum,
stivuindu-se in gramezi-tip
Curatirea chimica. Ca si in cazul degajarilor, se pot executa curatiri folosind arboricide de contact sau sistemice.
Curatiriile chimice se pot face:
- prin stropire directa a frunzisului;
- prin secuirea tulpinii si aplicarea arboricidului pe cambiu;
- prin inj ectarea arboricidului.
Curatirea chimica, fiind mai putin costisitore (reducerea costurilor cu pana 50 % decat curatirea mecanica), este practicata pe
scara larga in tarile occidentale. In Romania, s-a folosit experimental, dar nu a capatat extindere si din motivul ca nu se
cunoaste efectul de durata a arboricidelor introduse in padure.
In cazul curatirilor chimice, arborii uscati nu se scot din suprafata, ceea ce reduce complet pericolul de vatamare a tulpinilor
arborilor ramasi, dar mareste pericolul de incendiu.
Sezonul de executie. In arboretele de foioase, grifarea este indicata sa se faca in sezonul de vegetatie pentru a se elimina si
toti arborii uscati. In arboretele de rasinoase, se poate efectua si in perioada de repaus. Execuţia lucrărilor se face în perioada 1
mai - 15 iunie, manual cu topoare şi fierăstraie de tip uşor sau cu agregate mecanice portabile.
Intensitatea curăţirilor depinde de specie, consistenţă, starea de vegetaţie, de ponderea arborilor cu defecte şi modul de
repartizare a acestora, de ţelurile de gospodărire. Se stabileste in suprafetele de proba in functie de starea de desime a
arboretului, fie ca raport intre numarul de arbori extrasi / numarul de arbori existent inainte de interventie iN = Ne / Ni x 100,
fie in raport cu suprafata de baza a arborilor extrasi / suprafata de baza a arboretului inainte de interventie iG = Ge / Gi x 100.
Se recomanda si folosirea indicelui de desime (numar de arbori la hectar in arboret / numar de arbori la hectar din tabelele de
productie). Valoarea optima a acestui indice trebuie sa fi de 1,00-1,20.
Este obligatoriu să nu se scadă consistenţa sub 0,8. Se revine, cu asemenea intervenţii după reînchiderea coronamentului, la
intervale cuprinse între 3 şi 5 ani.
Materialul rezultat din curăţiri se valorifică în principal ca lemn de foc sub formă de grămezi de crăci, precum şi ca fascine,
araci, cozi de unelte, manele, lemn pentru construcţii rurale. In orice caz, valoarea produselor nu acopera cheltuielile
operatiunii. Deci si aceste cheltuieli trebuie considerate investitii.
Pentru a reduce cheltuielile s-au propus cateva solutii:
- reducerea numarului de interventii cu marirea intensitatii lor sau efectuarea curatiriilor numai pe o parte din suprafata,
- in cazul plantatiilor, folosirea de scheme cu numar mai redus de puieti si distante mai mari intre acestia.
Oricare ar fi solutiile propuse si cheltuielile ce trebuie efectuate, curatirile, ca si degajarile, sunt lucrari absolut necesare pentru
crearea de arborete valoroase si deci se impune executarea lor corecta si la timp ca investitii pentru productie finala.
18.3. Lucrări de îngrijire si conducere în păris, codrisor, codru mijlociu

Răriturile sunt lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor care se realizează periodic în arborete care au realizat stadiul de
păriş.
Raritura incepe in stadiul de paris si se repeta pana in stadiul de codru mijlociu, extinzandu- se pe jumatate din ciclul de
existenta a arboretului (in ciclul de 120 ani, circa 60 ani).
Principalul obiectiv al rariturilor, efectuate de-a lungul celor 60 de ani, este de a crea, prin extrageri repetate de arbori, spatiul
si conditiile de mediu necesare pentru ca arborii de valoare sa se poata dezvolta optim, realizand lemn mult si calitativ
superior.
Se execută în stadiile de păriş, codrişor şi codru mijlociu şi au ca scop reducerea în mod selectiv a numărului de exemplare la
unitatea de suprafaţă pentru ameliorarea structurii, creşterii, calităţii şi funcţiilor pădurii. Sunt intervenţii mai pretenţioase,
complexe şi cu efecte favorabile asupra generaţiei existente şi, în egală măsură şi asupra viitorului arboret. Prin aceste
intervenţii se realizează o selecţie pozitivă, favorizându-se dintre arborii rămaşi după execuţia curăţirilor, exemplarele cele
mai bine conformate şi valoroase din punct de vedere silvicultural şi comercial. In arboretele de amestec, obiectivul rariturilor
este si de a regla compozitia pentru a se realiza, la sfarsitul ciclului, compozitia-tel.
Selectand fenotipurile cele mai valoroase, rariturile contribuie si la sporirea valorii resurselor genetice. Rariturile contribuie si
la marirea rezistentei padurii la impacturi negative biotice si abiotice, la imbunatatirea starii de sanatate prin extragerea
arborilor bolnavi, la crearea de conditii bune de fructificare. Rariturile sunt insa si lucrari prin care se asigura deja o productie
de lemn de dimensiuni mai mari si cu posibilitati mai mari de valorificare. Daca nu se efectueaza rarituri, o buna parte din
acest lemn se pierde, prin eliminarea naturala a arborilor.
Se cunosc, în practica silvică din ţările europene - inclusiv din România, diverse modalităţi şi procedee de lucru, care sunt
grupate în două metode fundamentale de răritură: răritura selectivă şi răritura schematică. Prin răritura selectivă alegerea
arborilor care rămân şi a celor care se extrag se face după criterii stabilite anterior. Luând în considerare metoda adoptată
(Kraft, ENGREF) de clasificare a arborilor, se deosebesc: răritura de jos, răritura de sus, răritura mixtă (combinată), răritura
grădinărită etc.
Figura 6: Clasificarea răriturilor
 Răritura de jos Răritura de sus

Răritura grădinărită Răritura schematică

Figura 7: Distribuţia arborilor pe categorii de diametre şi a arborilor extraşi, în funcţie de metoda de răritură
adoptată (după L. Petrescu, 1971)
Răritura de jos, cunoscută ca răritură în dominat, constă în extragerea exemplarelor dominate, din plafonul inferior, clasele
a IV-a şi a V-a Kraft. Prin aceste intervenţii plafonul inferior dispare, adâncimea coronamentului se reduce, situaţie care
conduce la realizarea de arborete monoetajate uniforme, cu închidere pe orizontală. In funcţie de clasificarea şi numărul
arborilor, răritura de jos poate fi: slabă, moderată şi forte.

Răritura de jos
• Denumită şi răritură în dominant, operaţie de înmormântare a morţilor
o Fundamentată de Hartig (1^91) o Se bazează pe clasificarea poziţională Kraft Se extrag arborii din clasele IV şi V Considerente
neeconomice o Din plafonul superior se extrag doar exemplare uscate, rupte şi vătămate
Avantaje:
o Ameliorează starea de sănătate o Reduce concurenţa pentru hrană şi apă o Pot fi realizate de personal mai puţin
specializat
• Dezavantaje
o Nu modifiă esenţial sensul selecţiei naturale o Nu contribui« la stimularea creşterii şi rezistenţei arboretelor
In Europa se mai aplică în Suedia şi Finlanda în arborete pure de răşinoase

Figura 8: Elementele esenţiale de caracterizare a răriturii de jos

Răritura de sus, denumită şi răritura în dominant, constă în extragerea arborilor apreciaţi ca necorespunzători din plafonul
superior. Este vorba de exemplare rău conformate cu coroana asimetrică, vătămate sau din specii secundare. Din plafonul
inferior se scot numai exemplarele uscate sau vătămate. Este de dorit să se menţină un plafon inferior suficient de dens şi
continuu pentru a proteja solul şi a favoriza producerea elagajului natural. Şi în această răritură se deosebesc trei grade de
intensitate: slabă, moderată şi forte. Se aplică cu precădere în arboretele de stejar pur, sau în amestec cu cer şi gârniţă, precum
şi în amestecurile de răşinoase cu foioase.

Răritura de sus
Denumită şi răritura în dominant
o Fundamentată în Franţa (1881)
Se extrag arborii din clasele I şi III Kraft - din speciile nedorite, precum şi cei rău conformaţi, lăbărţaţi Are caracter de selecţie pozitivă
Avantaje:
o Se diminuează concurenţa pentm spaţiul aerian şi de brană
Arborii valoroşi din plafonul superior sunt favorizaţi o Este favorizată prezenţa subetajului
o Se pot comercializa produse secundare de dimensiuni mari Dezavantaje:
> Pot apărea vătămări prin exploatare
Se diminuează capitalul lemnos existent pe picior ; Creşte riscul dispariţiei speciilor de amestec dar şi pătrunderea speciilor de umbră in
plafonul superior (ex. carpenul in plafonul stejarului)
Aplicată în arborete de cvercinee (Franţa) sau cvercinee şi fag (Danemarca)

Figura 9: Elementele esenţiale de caracterizare a răriturii de sus

Răritura mixtă (combinată) constă din selecţionarea şi promovarea arborilor valoroşi ca specie şi conformaţie, bine plasaţi
spaţial, intervenindu-se, după caz, atât în plafonul inferior cât şi în cel superior.

Răritura combinată (din Lanier. 1994 şi Smith, 1986 )

Potrivit clasificării funcţionale a arborilor, adoptată la noi în 1966, se disting în lucrările de rărituri următoarele clase de
arbori, utilizat în răriturile selective. Astfel o biogrupă este constituită dintr-un ansamblu de 5-7 arbori, aflaţi în
intercondiţionare, care se situează în jurul unuia sau a doi arbori valoroşi:
- arbori de valoare (de viitor), care se aleg dintre exemplarele dominante, din speciile principale, astfel încât să
prezinte o coroană normală, uniform constituită, cu o bună înrădăcinare şi o spaţiere corespunzătoare; Aceşti
arbori se aleg din păriş, se pot selecta şi la o nouă intervenţie, se recomndă să fie uniform repartizaţi
- arbori ajutători (folositori), ce se aleg de preferinţă din clasele III şi IV Kraft, indiferent de specie, în scopul
favorizării creşterii şi dezvoltării exemplarelor valoroase şi, totodată, protejării şi ameliorării solului;
- arbori de extras, cei dăunători, vătămaţi, rău conformaţi, care prin poziţia lor în arboret împiedică creşterea şi
dezvoltarea arborilor de valoare şi folositori. Pot fi de asemenea arborii uscaţi sau în curs de uscare sau arborii de
viitor din biogrupe prea dese
- Arbori indiferenţi: cei care nu se găsesc în raporturi directe cu arborii de viitor

Schema unei biogrupe de arbori (din Negul eseu 19-73 J V = arbori de valoaie; f = folositori; d - dăunători; i » indiferenţi

Arborii de valoare sau de viitor (arbori V) se aleg dintre speciile valoroase, cu forma buna a trunchiului si coroanei, cu
perspectiva de dezvoltare corespunzatoare. Apartin, de regula, claselor I-II Kraft si la exploabilitate vor furniza cel mai mare
volum de lemn de lucru, de cea mai buna calitate. Acesti arbori fac obiectul selectiei pozitive. Trebuie sa fie sanatosi,
vigurosi, cu trunchiul drept, cat mai cilindric, neinfurciti, elagati pe o inaltime mare, cu coroana simetrica, suficient
dezvoltata, dar mai mult lunga, pentru a fi bine luminata si nu prea mare pentru ca inelele anuale sa nu fie prea late.
Unii specialisti nu sunt de parere sa fie insemnati, dar majoritatea preconizeaza insemnarea lor cu inel de vopsea, sau in alt
mod, pentru a-i avea in vedere la toate interventiile ce urmeaza. Aceasta insemnare este denumita marcolare. Pentru ca in
decursul timpului unii arbori de viitor pot disparea, se recomanda ca numarul lor, la alegerea timpurie, sa fie de 2-3 (4) ori mai
mare decat cel ce va ajunge la varsta exploatabilitatii. Astfel arborii de viitor disparuti pot fi inlocuiti de altii. In ceea ce
priveste numarul arborilor de viitor nu exista inca un punct de vedere unanim acceptat.
In Elvetia, la prima raritura, se selecteaza 500-1500 exemplare/ha de posibili arbori de viitor din care, la exploabilitate, raman
200-300. In Franta, se prevede alegerea de la inceput a numarului de arbori de viitor care vor forma arboretul la
exploatabilitate (circa 50-70 pentru stejar pedunculat, 70-100 pentru gorun, 90-120 pentru fag, 250-350 pentru molid etc).
Unii silvicultori pledeaza pentru alegerea timpurie (chiar la 20 de ani), altii pentru alegerea la varste mai mari (40-50 de ani).
Daca arborii de viitor nu sunt insemnati, ei trebuie alesi la fiecare interventie. Acest lucru evita situatiile cand arborii,
considerati de viitor de la inceput, nu isi pastreaza aceasta calitate pe parcursul vietii, sunt raniti sau dispar din diferite cauze.
Dar alegerea de fiecare data a acestor arbori presupune un volum de munca suplimentar.
Este de aceea mai rationala alegerea de la inceput si insemnarea unui numar mai mare de arbori de viitor care sa poata fi
inlocuiti pe parcurs, daca este nevoie.
Prin rărituri schematice, arborii de extras se îndepărtează după o schemă stabilită în prealabil, fără a se face o diferenţiere a
acestora în raport cu anumite criterii.
- Răritura în linie: prin care se extrag rânduri la intervale constante
- Răritura din distanţă în distanţă: se extrag arbori la distanţe egale
- Monoculturi: plop, molid
• Avantaje:
- Se aplică uşor, nu necesită tehnică de execuţie
- Este posibilă mecanizarea
- Volum mai mare decît la răriturile de jos: lemn de toate dimensiunile
 • Dezavantaje:
- Aplicarea limitată la anumite arborete
- Pot rămâne pe picior arbori uscaţi, lâncezi
Tehnica de executare a răriturilor depinde de ţelul de gospodărire, starea şi structura arboretului. Se identifică mai întâi arborii
de valoare, care vor fi favorizaţi şi se marcă apoi arborii de extras. Tehnologiile de recoltare şi colectare a arborilor de extras
sunt diferite, în raport de volumul de material lemnos ce rezultă, condiţiile de arboret, orografia terenului şi mijloacele de care
se dispune. Caracterul intervenţiei şi intensitatea extragerilor se stabilesc după vârstă, specie, condiţiile de vegetaţie, stadiul de
dezvoltare, ţelul de gospodărire şi natura lucrărilor executate anterior. La începutul stadiului de păriş se execută prima
intervenţie, care în mod obişnuit este mai puţin intensă, după care intensitatea poate creşte în raport cu vârsta arboretului. In
stadiile de codrişor şi codru mijlociu, intensitatea răriturii se diminuează treptat.
Stabilirea intensităţii şi periodicităţii răriturilor nu trebuie să afecteze creşterea, calitatea şi rezistenţa la vânt a arboretului, iar
consistenţa acestuia să nu scadă sub 0,8 (0,7 în rare cazuri bine motivate). In mod curent aceste intervenţii se execută după
compoziţia arboretului şi stadiul de dezvoltare al acestuia la intervale cuprinse între 4 - 6 ani (păriş) şi 5 - 10 ani (codrişor şi
codru mijlociu).
Marcarea arborilor de extras se face în perioada de vegetaţie, iar recoltarea şi colectarea de material lemnos rezultat din
rărituri poate fi de 25 - 30 m /ha, condiţionat de caracteristicile arboretului, intensitatea intervenţiei şi metoda de răritură
adoptată. Efectuarea lucrărilor de rărituri ţine, aşadar, de considerente de natură ecologică şi economică.

18.4. Lucrări de îngrijire cu caracter special

Sunt şi intervenţii în viaţa arboretelor categorisite ca lucrări de îngrijire cu caracter special.

Primele dintre acestea sunt denumite lucrări de igienă, necesare într-o gospodărire silvică intensivă şi au ca scop asigurarea
unei stări fitosanitare corespunzătoare a arboretelor.
Obisnuit, aceste lucrari se executa concomitent cu cele curente de conducere. Dar daca, intre doua interventii de conducere se
produc impacturi care afecteaza unii arbori, atunci extragerile de igienizare se executa si separat. Cele mai frecvente impacturi
care fac necesare asemenea extrageri sunt furtunile, zapezile moi, uscarile anormale provocate de secete, de atacuri de insecte
etc. De fapt sunt tăieri care se execută periodic în arborete a căror stare fitosanitară reclamă asemenea intervenţii.
Tehnica lucrărilor de igiena. Arborii de extras se marcheaza, se taie si se scot din arboret in tot timpul anului (taieri fara
restrictii). In cazul atacului gandacilor de scoarta la rasinoase, arborii afectati se extrag inainte de zborul adultilor. Daca
volumul arborilor de extras este mic si nu se intrerupe starea de masiv, taierea lor se face intr-o singura repriza. Daca volumul
este mare, arborii se extrag in 2-3 reprize pentru a nu intrerupe deodata si puternic starea de masiv. Daca prin extrageri de
igiena consistenta arboretelor scade sub 0,7 in cele tinere si sub 0,6 in cele batrane se procedeaza la refacerea lor.
Volumul de extras prin astfel de intervenţii este sub 1 m3/an/ha, determinat de starea fiecărui arboret. Lemnul care a rezultat
se valorifică sub formă de produse de igienă. Daca volumul este mai mare, se incadreaza in categoria produselor accidentale
precomptabile si se scade din recolta posibila, fie de produse principale, daca este vorba de arborete de peste 60 de ani, fie de
produse secundare, daca arboretele sunt sub 60 de ani, sunt cranguri sau culturi de plopi.
Elagajul artificial urmăreşte ameliorarea calităţii arborilor prin tăierea ramurilor uscate, parţial uscate sau chiar verzi de pe
trunchiul acestora. Se înlătură aceste ramuri prin tăiere, în mod progresiv, operaţiunea făcându-se de lângă scoarţă, paralel cu
axa tulpinii arborelui, cât mai neted posibil. Se aplică selectiv în arborete de productivitate superioară, asupra arborilor de
valoare, la înălţimi de până la 6-12 m de la sol. Tăierea de ramuri verzi este mai puţin recomandată şi se execută la arbori
plantaţi în dispozitive rare.
Dupa scopul acestor lucrari se deosebesc:
- elagajul cultural, prin care se urmareste obtinerea de trunchiuri cu lemn fara noduri pe inaltimi de 6-8 m si care se aplica
doar la arborii de viitor;
- elagajul in coroana, prin care se urmareste corectarea formelor defectuoase ale coroanei (asimetrie, infurcire) si care se
aplica la arborii tineri cu inaltimi pana la 6-8 m (mai frecvent in parcuri, alei).
Elagajul cultural are ca obiectiv arborii de viitor din arborete, destinati sa produca lemn de valoare, de mari dimensiuni,
pentru cherestea, furnire, etc. Intrucat la acesti arbori elagajul se face la varste mici, cand nu se poate cunoaste cati dintre ei
vor ajunge la exploatabilitate, se elagheaza si un numar de arbori de rezerva, pentru eventuala lor inlocuire (pana la 50% in
plus fata de numarul de arbori de viitor normat).
Elagajul cultural incepe in stadiul de trecere de la prajinis la paris, cand arborii au 10-12 cm in diametru, si se incheie cand
diametrul atinge o treime din cel de exploatabilitate. Diametrul ramurilor elagate nu trebuie sa fie mai mare de 3 cm pentru ca
cicatrizarea ranilor sa se faca rapid si se sa previna infectiile, dar si pentru ca taierea ramurilor mai groase scumpeste lucrarea.
Taierea ramurilor se face cat mai aproape de trunchi, fara a lasa cioturi (sau cioturi de maximum 0,5 cm), dar lasand intact
mansonul de la baza ramurii. Lungimea coroanei vii dupa elagare nu trebuie sa fie mai mica de 50% din lungimea arborelui;
este recomandabil ca sa nu se elagheze intr-o singura repriza mai mult de 25-30% din lungimea coroanei vii. In Germania se
practica un elagaj culturaltimpuriu, la stejari in faza de nuielis, pentru a stimula cresterea in inaltime; se elagheaza 500-1000
exemplare bune/ha din care se vor putea alege apoi arborii de viitor. Se stimuleaza, in acest fel, cresterea in inaltime a
exemplarelor elagate. Perioada optima pentru elagarea ramurilor vii este inainte de pornirea in vegetatie, a ramurilor uscate in
tot timpul anului, dar nu in perioadele geroase, pentru a nu se vatama tesuturile, si nu vara, cand exista pericolul de infectii sau
atacuri de insecte.
Elagajul este o operatiune costisitoare care are specific de investitie de durata lunga, ca si lucrarile de conducere. In unele tari
operatiunea este subventionata. Se intocmesc si certificate de elagaj. In Romania s-a utilizat pana in prezent doar
experimental.
Emondajul se referă la tăierea ramurilor lacome apărute pe trunchiul arborilor din mugurii dorminzi. Se aplică după ce s-au
format ramuri lacome mai ales la arboretele rărite.
Îngrijirea marginii de masiv. se asigură prin lucrări care se execută în liziere cu scopul de a mări rezistenţa arborilor
individuali prin formarea de coroane dezvoltate până în apropierea solului şi a provoca o înrădăcinare puternică împotriva
efectelor distructive ale vântului.
In cazul arboretelor provenite din regenerari naturale, inca de la varste mici (stadiul de desis, nuielis) se rareste intens o fasie
de 30-40(50) m latime de la marginea arboretului pentru ca arborii din aceasta fasie sa-si dezvolte o inradacinare mai
puternica, trunchiuri cu conicitate mai mare si coroana pana la sol. Astfel, arborii din aceasta fasie devin mai rezistenti la vant
si, totodata, fiind mai rari, tempereaza intensitatea vantului care patrunde in masiv. Aceasta rezistenta este individuala, spre
deosebire de rezistenta colectiva (de bloc) a arborilor crescuti in masiv des.
Cursul 19: Proiectarea şi organizarea lucrărilor de îngrijire şi conducere

In această secţiune sunt introduse elementele necesare proiectării si organizării execuţiei pentru lucrările de îngrijire si
conducere descrise în cursul anterior.
0 Intensitatea operaţiunilor culturale 0 Periodicitatea operaţiunilor culturale 0 Elementele de stabilire a
Intro
lucrărilor de executat pe deceniu 0 Elementele de eşalonare a execuţiei lucrărilor pe deceniu 0 Elementele de
stabilire a urgenţelor de intervenţii 0 Amplasarea de suprafeţe demonstrative 0 Deschiderea căilor
tehnologice de acces 0 Punerea în valoare a produselor secundare

19.1. Intensitatea operaţiunilor culturale

Intensitatea tăierilor de îngrijire este, aşadar, condiţionată de: particularităţile arboretului, condiţiile staţionale, starea
fitosanitară, vulnerabilitatea faţă de vânt, ţelul de gospodărire etc. Poate fi parţială (la nivel de fiecare intervenţie) în care caz,
după suprafaţa de bază sau volumul extras la o intervenţie se disting următoarele grade de intensitate:
- sub 6%, intensitate slabă;
- între 6 şi 15%, intensitate moderată;
- între 16 şi 25%, intensitate forte;
- peste 25%, intensitate foarte puternică.
In mod practic, intensitatea parţială a operaţiunilor culturale se poate exprima în mai multe moduri:
numărul arborilor la ha suprafaţa de bază a arborilor de extras volumul arborilor de extras gradul de reducere a consistenţei de
arbori:

Ne - număr de arbori extraşi Ni - număr de arbori iniţial (înainte de intervenţie)

- în funcţie de
- în funcţie de
- în funcţie de
- în funcţie
de Intensitatea pe
număr
N
j
N = 7T- 00
Intensitatea pe suprafaţă de bază:
G
= 00 G, Ge - suprafaţa de bază a arborilor extraşi

Gi - suprafaţa de bază a arboretului iniţial

Ve - volumul arborilor extraşi

Vi - volumul arboretului iniţial (înainte de

intervenţie)

Intensitatea operaţiunilor culturale în funcţie de gradul de reducere a

consistenţei:
- foloseşte ca mijloc de control
- stabileşte limita până la care se poate rării arboretul (0,7 - 0,8)
În arboretele tinere, intensitatea fiecărei intervenţii se reglează prin
indicele de acoperire (consistenţa arboretului), precizându-se valoarea
acestuia pe natură de lucrări. În cvasitotalitatea situaţiilor din teren
consistenţa sub care nu scade intensitatea fiecărei intervenţii este 0,8. La
arboretele constituite din specii de umbră consistenţa poate fi 0,9; în
arboretele de molid însă se recomandă să se adopte de timpuriu intensităţi
mai mari pentru a pregăti şi consolida arboretele respective împotriva
efectelor distructive ale vântului. În cazul arboretelor care vegetează în
condiţii staţionale favorabile, este recomandabil ca intensitatea lucrărilor
de curăţiri şi rărituri să fie mai ridicată, aceasta pentru a asigura
sortimente de dimensiuni mai mari. În situaţia arboretelor care nu au fost
parcurse la timp cu lucrări de îngrijire şi conducere, intensitatea primelor
extrageri va fi mai mică.
Practic, intensitatea tăierilor de îngrijire exprimă proporţia volumului de
material lemnos recoltat dintr-un arboret prin curăţiri şi rărituri faţă de
producţia totală a arboretului respectiv la vârsta exploatabilităţii.
Intensitatea caracterizează regimul de rărire practicat, determinat de
intensitatea fiecărei intervenţii şi de periodicitatea acestora. Se urmăreşte
prin lucrările efectuate de-a lungul ciclului să se recolteze un volum de
produse secundare cel puţin egal cu volumul arborilor care se elimină pe
cale naturală, respectiv cca. 30% din producţia totală a pădurilor.
Dozarea intensităţii intervenţiilor de rărire pe durata existenţei unui
arboret reprezintă un aspect tehnic şi economic. Sunt două praguri critice
ale lucrărilor de acest gen: odată când acestea nu se execută când
 arboretul o cere şi apoi, în cazul unor intensităţi puternice, când reacţia
arboretului nu este cea scontată. Intensitatea intervenţiei este determinată
de specie, vârstă şi condiţii staţionale.
Intensitatea exprimă proporţia materialului de extras dintr-un arboret şi se
stabileşte în funcţie de condiţiile structurale ale arboretelor în care se
lucrează precum şi de condiţiile staţionale şi ţelul de gospodărire adoptat.

Intensitatea pe volum:
V
i = -L • 00
V;
 Hdom = înălţimea dominantă (superioară) a
arboretului

19.2. Factorul de spaţiere Hart - Becking

a = distanţa medie între arbori, în m

In ipoteza în care arborii sunt dispuşi uniform în vârful unui hexagon:

a= -^^P - ——_ IST - număr de arbori la hectar

(10000 m2)
y/N* ).866
VT
Clasificarea arboretelor după factorul de spaţiere înainte de intervenţie,
folosită în special pentru arborete tinere sau mature, pure şi echiene, până
la atingerea unei înălţimi dominante de 25 m.
- S% > 20% - arborete cu desimi normale, în care se poate aplica o
silvotehnică energică şi eficace (rărituri de intensităţi mari);
- S% = 15-20% - arborete cu relativ dese, în care se poate aplica o
silvotehnică tradiţională (cu rărituri de intensităţi moderate);
- S% < 15% - arborete dese, instabile, în care este necesară
prudenţă în intervenţii, se recomandă aplicarea unor rărituri;
- S% < 10% - arborete excesiv de dese, în care este interzisă, din
motive de stabilitate, executarea răriturilor
Valoarea factorului de spaţiere se consideră că poate fi modificată cu 5%
la fiecare intervenţie cu rărituri şi să se găsească în general în intervalul
20-25%.
La principalele specii forestiere literatura recomandă
următoarele valori:
Molid:
16 - 20%
Pin silvestru: 20-24%
Brad:
16-18%
Larice 20-24%
In funcţie de valoarea lui S% după intervenţie răriturile se clasifică în:
Rărituri slabe S% = 15(16)% S
Rărituri moderate % = 19(18-20)%
Rărituri forte (puternice) S% = 22 (25%)
Rărituri foarte puternice S% = 25%
19.3. Periodicitatea lucrărilor de îngrijire
Calitatea lemnului ce se obţine prin asemenea intervenţii şi proporţia
acestuia din producţia totală a pădurii diferă în funcţie de metoda de lucru
şi de intensitatea lucrărilor executate. Intervalul de timp după care se
revine pe aceeaşi unitate amenajistică cu o anumită lucrare de îngrijire
este determinată de exigenţele faţă de lumină ale speciilor ce intră în
compoziţia arboretului, vârsta şi consistenţa, stadiul de dezvoltare ale
acestuia, precum şi de clasa de producţie. De regulă, nu se efectuează o
nouă curăţire sau răritură decât după ce arboretul şi-a închis din nou starea
de masiv.

A
n
e
x
a

8
PERIODICITATEA LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE PENTRU
ARBORETE PARCURSE SISTEMATIC CU ASEMENEA
INTERVENŢII SILVICULTURALE (VALORI ORIENTATIVE
PENTRU SCOPURI DE PROGRAMĂRI PE DECENIU)
Periodicitatea lucrărilor de îngrijire
Formaţia sau grupa de Degajări Curăţiri Rărituri în stadiul de dezvoltare
formaţii forestiere (depresaj)
Păriş Codrişor Codru
mijloci
u
1 2 3 4 5 6
Molidişuri 2-3 4-5 5-6 6-8 8-10
Brădete 2-3 3-5 6-8 8-10 10-12
Amestecuri de fag cu 1-3 3-5 5-6 7-8 8-11
răşinoase
Făgete 2-4 3-5 6-8 8-10 10-12
Goruneto-fagete şi 1-3 4-5 5-7 8-10 10-12
şleauri de deal cu gorun
Gorunete şi stejărete 1-3 3-5 5-6 8-10 10-12
(inclusiv de stejar
brumăriu şi stejar pufos)
Şleauri de câmpie, 1-3 2-3 4-5 5-7 7-8
şleauri de luncă, şleauri
de deal cu stejar
Teişuri 1-3 4-5(6) 5-6 6-8 8-10
Cerete, gărniţete şi 2-3 4-7 5-7 8-10 10-12
amestecuri de cer şi
gârniţă
Salcâmete 1-3 3-4 4-5 5-6
Aninişuri 1-2 2-3 4-6 6-7
Arborete de salcie 2-3 3-4
Arborete de plop alb şi 1-2 2-3 3-5 4-5
plop negru
Pinete şi laricete 2-3 3-5 5-6 6-7 7-8
Arborete de duglas 1-3 3-5 5-7 8-10
verde

Notă: în culturile de plopi selecţionaţi şi de salcie selecţionată nu se execută

degajări şi curăţiri. în schimb se execută elagaje artificiale şi 1-2 rărituri, prima
foarte puternică, a doua slab-moderată.

Figura 10: Periodicitatea operaţiunilor culturale

Curs de silvicultură pentru

învăţământ la distanţă 19.4.

Planificarea lucrărilor de
îngrijire
Planificarea decenală şi anuală a lucrărilor de îngrijire şi
conducere presupune parcurgerea a două etape:
^ planificarea decenală (o dată la 10 ani): se realizează cu ocazia
revizuirii amenajamentului
^ planificarea anuală: se realizează anterior executării lucrărilor de
acest gen din anul respectiv
Planificarea decenală:
Constă în realizarea Planului decenal al lucrărilor de îngrijire elaborat la
nivelul fiecărei unităţi de producţie care include:
• arboretele (u. a.) necesare a fi parcurse pe natură de lucrări
(degajări, curăţiri, rărituri, tăieri de igienă)
• suprafaţa de parcurs;
• cantităţile orientative de masă lemnoasă ce vor rezulta.
Stabilirea suprafeţelor de parcurs se realizează, în funcţie de starea de fapt
a acestora la data revizuirii amenajistice, dar şi de evoluţia lor (ţinând cont
de intrările şi ieşirile în şi din diverse stadii de dezvoltare)
Suprafeţele cuprinse în planul decenal pot fi reconsiderate ori de câte ori
şi oriunde este necesar pe baza analizelor efectuate de specialiştii
unităţilor silvice, în mod deosebit pentru degajări şi curăţiri datorită
schimbărilor rapide ce pot intervenii de la întocmirea amenajamentului.
1. Faza de dezvoltare: se vor executa lucrări conform celor prezentate
în cursul anterior
2. Categoriile funcţionale:
• In arborete cu funcţii de protecţie a apei (1.1): În categoriile 1.1. a,
1.1. b, 1.1 g, 1.1. h se pot efectua degajări, curăţiri de intensitate
moderată, rărituri slabe de jos, pe cât posibil mai rar repetate, şi
tăieri de igienă.
• In arborete cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solului (1.2.):
Pentru categoriile 1.2. a, 1.2. f, 1.2. h, 1.2. i din considerente
ecologice nu se planifică şi nu se execută rărituri; se efectuează în
schimb degajări, curăţiri şi tăieri de igienă.
• In arborete cu funcţii de protecţie a factorilor climatici (1.3.): In
categoria 1.3. k - benzile de pădure limitrofe golurilor alpine nu se
execută rărituri.
• In arborete cu funcţii speciale de recreere (1.4.): In aceste arborete
se va urmării păstrarea caracterului natural al pădurii lucrările
recomandate fiind tăierile de igienă, degajări şi curăţiri. Se evită
realizarea răriturilor.
• In arborete cu funcţii speciale de interes ştiinţific (1.5.):
• Categoriile funcţionale 1.5. a, 1.5. c, 1.5. d, 1.5. e
şi 1.5. f - lucrările de îngrijire şi conducere a
arboretelor sunt interzise.
• In categoriile 1.5. i şi 1.5. j se vor executa numai
tăieri de igienă.
3. Consistenţa:Din raţiuni de stabilitate a arboretelor, după
executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor, gradul de
închidere al coronamentului (consistenţa) nu poate să scadă sub valori
cuprinse între 0,7-0,8 - consistenţa critică.
De aceea arboretele cu consistenţă mai mică sau egală cu 0,7 - care se
consideră a nu fi capabile să-şi refacă consistenţa, se parcurg doar cu
lucrări de igienă.
4. Vârsta: Conform N.T. 2, răriturile se sistează după parcurgerea a 2/3
din vârsta exploatabilităţii arboretelor (după aproximativ 75-80 de ani).
De la ultima răritură şi până la vârsta exploatabilităţii se vor executa
lucrări de igienă
Planificarea anuală: răspunde la întrebările când, de câte ori şi cum! Are
în vedere
^ necesitatea delimitării arboretelor pe urgenţe de intervenţie;
^ stabilirea numărului de intervenţii;
^ criteriul economico-administrativ prin care anual se doreşte
parcurgerea cu lucrări a unei suprafeţe relativ egale;
^ organizarea executării lucrărilor prin gruparea spaţială a arboretelor
de parcurs anual cu diverse categorii de lucrări.
1. Delimitarea arboretelor pe urgenţe de intervenţie
^ Se consideră trei urgenţe de intervenţie I, II, III:
(I) - după cum arboretul necesită intervenţia imediată;
(II) - intervenţia în prima parte a deceniului;
(III) - intervenţia în a doua parte a
deceniului. ^ In proiect anul 2009 se
consideră urgenţa I.
Criteriile de includere a u.a. în urgenţe:
a. Vârsta: au întâietate arboretele tinere care necesită lucrări de
degajări - depresaje şi curăţiri
b. Consistenţa: au întâietate arboretele cu consistenţă plină (1.0)
şi valori ale indicelui de densitate 1,0 sau mai mare. Arboretele cu
consistenţă mai redusă se planifică în urgenţa a II-a sau a III-a.
c. Compoziţia: se dă întâietate arboretelor de amestec
d. Productivitatea: au întâietate arboretele din clasele de
producţie superioare
e. Provenienţă: au întâietate arboretele provenită din regenerare
naturală
f. Structură verticală: au întâietate arboretele bietajate sau
pluriene, cu închidere pe verticală şi cu profil neregulat
g. Starea de sănătate: se dă întâietate arboretelor în care,
din diferite motive, se produc uscări anormale
 2. Stabilirea numărului de intervenţii se realizează conform
periodicităţii, a stării actuale a arboretelor (consistenţă şi vârstă) şi a
lucrărilor anterioare executate
3. Criteriul economico-administrativ prin care anual se doreşte
parcurgerea cu lucrări a unei suprafeţe relativ egale;
X = suprafaţa de parcurs anual cu lucrări de îngrijire şi
conducere a arboretelor
X
= S
totala de parcurs
/ 10 ani

Stotala de parcurs = Z Nr interventii x Suprafaţa u.a.

Lucrari de conducere a arboretelor pe formaţii forestiere
Lucrari de conducere
Degajari Curatiri Rarituri

Varsta H Nr. interv. Periodi Varsta H Nr. Interv. Periodi Varsta H Nr. Interv.

inceperii arboret citatea inceperii arboret citatea inceperii arboret

ani m ani ani m ani ani m

4-5 0,51,5 Dupa 2-3 12-20 7-9 1-2 4-5 20-25 1213 4-6
nevoie
Amestecuri 6-10 0,51,5 Dupa 1-3 18-25 6-8 1-2 3-5 25-35 1215 4-6
de fag cu nevoie

6-10 0,51,5 Dupa 2-4 17-22 8-10 1-2 3-5 25-30 1215 5-6
nevoie
5-7 0,51,0 2-3 15-20 8-10 2-3 4-5 25-30 1213 5-6
fagete si Dupa
sleauri cu
nevoie
Gorunete si 5-7 0,51,0 2-3 15-20 6-8 2-3 4-5 25-30 1012 5-6
Dupa

nevoie
5-7 0,51,0 Dupa 2-3 15-20 6-8 2-3 4-7 25-30 1012 5-6
nevoie
Stejarete de 5-7 0,51,0 2-3 15-20 5-6 2 5 30-35 8-10 3-4
Dupa
brumariu si
nevoie
- - - - 3-6 2-5 2 3 8-10 6-8 2-4
Plopisuri de 7-10 1012 2-3
plopi negri

*Dupa Norme tehnice pentru îngrijirea si conducerea arboretelor nr. 2, 2000 si I.

Florescu, 1988
 Curs de silvicultură pentru învăţământ la distanţă

19.5 Tehnologia de execuţie pentru lucrările de îngrijire şi

conducere 1. Amplasarea suprafeţelor demonstrative:

Rolul suprafeţelor demonstrative ţine de instruirea forţei de muncă
utilizată:
- punerea în temă asupra tipului lucrării de executat, scopul acesteia,
suprafeţei de parcurs;
- prezentarea tehnicii de lucru, realizată în suprafeţe demonstrative cu
mărimi de:
• 1000 m1 la degajări-depresaje,
• 2000 m2 la curăţiri;
• 3000 m2 la rărituri
• Forma - variabilă: pătrată, dreptunghiulară sau circulară
• Număr depinzând de natura lucrărilor şi de
omogenitatea pădurii sub raportul vârstei. In condiţii de
omogenitate se amplasează câte o suprafaţă
demonstrativă pentru fiecare arboret.
- prezentarea regulilor de securitate a muncii;
- stabilirea normelor de lucru, precum şi a tarifelor pe natură de lucrări
^ Pentru degajări şi curăţiri este recomandat să existe şi o suprafaţă
martor de aceeaşi mărime în care nu se va intervenii cu lucrări.
1 Deschiderea căilor martor
Suprafaţă tehnologice de acces în arboret
Asigură realizarea unei reţele de
(se intervine
acces în decalat
arboret, Suprafaţă
cu o în scopul
executării lucrare)în condiţii demonstrati
corespunzătoare a lucrărilor de vă
îngrijire. Se realizează în faza de
desiş- nuieliş, cu ocazia degajărilor
sau a primei curăţiri.
Căile de acces recomandate pentru
accesibilizarea arboretelor în care se
execută lucrări de îngrijire sunt:
^ culoare înguste (poteci, linii de penetrare),
cu lăţimea de 0,8-1,50 m, care să permită în special lucrarea în
stadiul de desiş, distanţate la 12-15 m
^ culoare semilargi (linii secundare de acces) cu lăţimea de 1,50 - 2,50
m distanţate la 30-40 m, în nuielişuri şi prăjinişuri
^ culoare largi (linii principale de acces, drumuri de colectare a
lemnului) cu lăţimea de 2,50-3,50 m, distanţate la 50-60 m
Proporţia diferitelor căi se stabileşte în funcţie de condiţiile de relief şi de
arboret, precum şi de mijloacele ce se vor folosi la executarea lucrărilor şi
colectarea materialului rezultat.
3. Punerea în valoare (marcarea şi inventarierea arborilor de extras)
Marcarea arborilor constă în alegerea şi însemnarea arborilor ce
urmează să fie extraşi, în vederea aplicării diverselor categorii de lucrări.
^ La degajări-depresaje - datorită dimensiunilor reduse ale arborilor
de extras operaţia de marcare nu se realizează, extragerea
arborilor realizându-se pe principiul explicat în suprafeţele
demonstrative.
^ La curăţiri însemnarea arborilor de extras se realizează prin grifare
(pentru arborii care au până la 8 cm diametru de bază) şi aplicarea unui
cioplaj la nivelul pieptului.
^ La rărituri marcarea se realizează cu ciocan rotund prin
aplicarea mărcii pe un cioplaj la baza arborelui. Pe un cioplaj
efectuat la înălţimea pieptului se trece cu cretă forestieră şi
numărul de inventariere, care trebuie să corespundă celui
înscris în carnet. In carnet se mai trece clasa de calitate
pentru fiecare arbore marcat.
Inventarierea volumului rezultat din aplicarea lucrărilor de îngrijire:
la degajări, datorită dimensiunilor nesemnificative nu este necesară
această operaţie, masa lemnoasă nefiind comercializată
la curăţiri - evaluarea masei lemnoase se realizează prin aplicarea
procedeului suprafeţelor de probă cu fasonarea materialului rezultat.
^ se delimitează pe teren suprafeţe de probă de formă regulată cu
mărimi de 5009
1000 m în funcţie de desimea arboretului de parcurs
^ numărul lor trebuie să asigure 4% din suprafaţă
pentru u.a. de până la 15 ha, 3% pentru u.a. de 16-
30 ha respectiv 2% pentru u.a. mai mari de 30 ha.
^ se grifează şi se doboară toţi arborii de extras (cu
grosimi la bază de până în 8 cm)
^ crăcile se aşează în grămezi tip cu dimensiunile 2
m lăţime x 1,5 m înălţime x lungimea arborilor
(dacă nu depăşeşte 3 m)
^ se determină volumul grămezii (steri) x 0,11 m
/steri = volumul unei grămezi tip
^ se extrapoleză volumul rezultat în grămezile
din suprafeţele de probă la volumul total al
u.a.
la rărituri - evaluarea masei lemnoase se realizează
prin realizarea Actului de Punere în Valoare
(A.P.V.)
Cursul 20: Regime şi tratamente
Intro Acest curs face o introduce în lucrările silvotehnice necesare pentru
asigurarea regenerării arboretelor. Cursul introduce cele trei regime
silvice si defineşte si clasifică tratamentele de aplicat în cadrul fiecărui
regim.
0 Regimul codru
0 Regimul crîng
0 Regimul crîng compus
0 Tratament
0 Ciclul de producţ ie protecţ ie
0 Perioada de regenerare
0 Perioada specială de regenerare
0 Clasificarea tratamentelor

20.1. Definirea regimului

Regimul este definit ca modul general in care se va realiza
regenerarea pădurii cultivate. Se disting, după provenienţa arborilor, două
regime de cultură: crângul şi codrul. Regenerarea pădurii pe cale
vegetativă, din lăstari, drajoni sau marcote, dă naştere la regimul
crângului, arborii proveniţi pe această cale având la vârsta de exploatare
(până la 40 ani) dimensiuni mici şi mijlocii şi o calitate a lemnului
inferioară. Arborii proveniţi din sămânţă formează, de regulă, arborete
tratate în regimul codrului, ating la exploatare vârste înaintate (peste 100
- 120 ani), au dimensiuni mari şi o calitate superioară a lemnului. Există şi
o situaţie intermediară, a crângului compus, în care arborii provin atât
din sămânţă cât şi din lăstari.
La nivelul fondului nostru forestier, regimul codrului este aplicat în
proporţie de 91%, dată fiind justificarea silviculturală şi economică de a
se produce lemn gros şi mijlociu pentru scopuri industriale şi de
comercializare. Pădurile de crâng au o pondere redusă, sub 5%; nu este
exclus ca prin retrocedarea multor suprafeţe împădurite persoanelor fizice,
ponderea acestor arborete să crească.
Din considerente ecologice şi financiare, proprietarul de păduri este
avantajat să trateze pădurile sale în regim de codru, care se disting astfel
prin productivitate ridicată la hectar, calitate superioară a lemnului şi o
mare valoare comercială şi de întrebuinţare. Condiţiile naturale de
creştere şi dezvoltare a pădurilor din spaţiul carpato-dunărean sunt
favorabile realizării şi gospodăririi durabile a arboretelor în regim de
codru. In afară de regim de cultură (crâng, codru, crâng compus) se
utilizează şi termenul de regim de gospodărire, care exprimă un complex
de reglementări şi lucrări specifice ce se adoptă în pădurea cultivată pe
toată durata ciclului de existenţă a acesteia.
Curs de silvicultură pentru învăţământ la

distanţă 20.2. Descrierea regimelor

Regimul codru reprezintă modul general de gospodărire al unei păduri,
bazat pe regenerarea din sămânţă şi pe conducerea acesteia pana la vârsta
la care arborii ating dimensiuni semnificative. Se includ în regimul codru:
• Regenerările naturale din fructificaţie sau artificiale (însămânţări
directe sau plantaţii)
• Păduri de răşinoase, amestecuri răşinoase cu foioase, făgete,
stejărete, gorunete
Plantaţii de plopi rezultaţi prin butăşire sau lăstarii duşi până la
vîrste inaintate sunt incadraţi tot la codru
Pădurile de codru prezintă avantaje culturale şi economice:
- Protejează şi conservă cel mai bine însuşirile şi troficitatea
solului
- Este de preferat în protecţia împotriva factorilor climatici
extremi
- Realizează sporuri de creştere de 5-20 % , vizibile la
vârsta explotabilităţii
- Calitatea producţiei superioară la codru comparativ cu
crângul Exploatarea şi regenerarea pădurilor de codru se poate face prin
mai multe metode:
- Exploatare prin tăiere unică şi regenerare artificială
- Exploatare prin tăieri repetate într-o anumită perioadă şi
regenerarea sub masiv
- Exploatarea continuă de arbori sau grupe de arbori şi
regenerarea tot continuă a golurilor create
În raport cu structura arboretelor rezultate prin aplicarea tratamentelor în
regimul codru se diferen ţiază distinct pădurei de codru regulat arborete
echiene şi relativ echiene (vârste apropiate şi dimensiuni apropiate) şi
păduri de codru grădinărit arborete pluriene (arbori de toate vârstele şi
dimensiunile).
Ciclul reprezintă norma medie de timp în care se înlocuieşte întregul fond
de producţie ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale,
respectându-se vârstele exploatabilităţii la nivel de arboret. Această
noţiune se aplică doar la arboretele codru regulat sau crâng simplu.
Ciclurile pentru pădurile de codru variază între 40-50 de ani şi peste 160
de ani, în funcţie de natura pădurii, scopul urmărit şi condiţiile staţionale
(vezi tabelul 1).
In pădurile cu structură grădinărită, arborii exploatabili considera ţi
individual se pot menţine până la vârste mari, în funcţie de structura
optimă fixată şi structura creşterilor curente.
Regimul crang este caracterizat de modul de regenerare vegetativă, din
lăstari, drajoni sau butaşi. Se aplică numai la speciile care lăstăresc sau
drajonează abundent:
• Lăstărire: stejari, tei, frasin, arţari, carpen, sălcii, cireş, plop negru,
anin negru, salcâm
• Drajonare: salcâm, ulmi, plop alb, plop tremurător
• Fagul lăstăreşte greu
• Plop alb, aninul alb, mesteacănul nu lăstăresc sau formează lăstari
puţin viabili
^ Convenţional culturile de plop selecţionaţi (rezultaţi prin butăşire) se
introduc la regimul de codru
^ Arborii rezultaţi prin recepare (lucrare de îngrijire a seminţişurilor
naturale) deşi provin din lăstari vor constitui un arboret de codru
Este unul din cele mai vechi metode de regenerare a pădurilor, care a fost
legat de proprietăţile particulare de mici dimensiuni asupra pădurilor. Se
practică pe scară largă în ţările mediteraneene:
• Italia 40%
• Franţa 25%
• Spania 22%
• Grecia 18%
Ciclul de producţie în regimul de crâng este mai scurt (maxim 40 de ani -
pentru ca arborii să nu piardă capacitatea de regenerare vegetativă)
• Răchitării 1-3 ani
• Zăvoaie de salcie 15 - 30 (35) ani
• Culturi de salcie 20 - 35 ani
• Plopişuri 25 - 35 (40) ani
• Salcâmete 25 - 35 (40) ani
Pădurile de crâng sunt considerate inferioare celor de codru sub raportul
producţiei şi calităţii masei lemnoase. De exemplu Lanier (1994) prezintă
pentru arboretele de crâng din Franţa următoarele valori:
• Volumul mediu pe picior = 47 m /ha
o
• Creştere medie anuală = 2 m /an/ha
Regimul crângului compus este un regim care se bazează pe regimul de
codru şi regimul de crâng. Regenerarea este atât din sămânţă cât şi
vegetativă S i presupune diferenţierea a 1-2 etaje de codru şi a unui etaj
de crâng.
Are o largă răspândire în sudul S i vestul Europei:
• Grecia 40%
• Italia 21%
• Spania 14%
• Franţa 29%
• Belgia 28%
In România acest regim a încetat a mai fi aplicat după 1900.
20.3. Definirea noţiunii de tratament
La vârsta de exploatare, stabilită prin studiile de amenajare a pădurilor,
arboretul ajuns la maturitate se recoltează pentru a se crea condiţiile
cerute instalării şi dezvoltării unei noi generaţii de arbori.

I Modul special în care se recoltează arborii ajunşi la maturitate şi se

asigură regenerarea arboretului, în cadrul aceluiaşi regim, în scopul
înfăptuirii ţelurilor de gospodărire, se numeşte tratament.
Această noţiune cunoaşte două sensuri: sens restrâns şi un sens larg. In
această situaţie tratamentul presupune ansamblul de măsuri silvotehnice
prin care este condusă o pădure de la întemeiere până la exploatare şi
regenerare. Aria noţiunii de tratament s-a extins, cuprinzând pe lângă
obiectivele de exploatare - regenerare şi pe cele de îngrijire şi conducere,
precum şi pe cele de protecţie. Din acest unghi, zonarea funcţională ca şi
ţelurile de gospodărire şi starea arboretelor reprezintă criterii de
fundamentare a structurii optime a pădurii şi a tratamentelor.
Silvicultorul, folosindu-se atent de prevederile din amenajament şi
cunoscând situaţia „la zi" a fiecărui arboret, stabileşte anual: natura şi
intensitatea tăierilor de regenerare, urgenţa intervenţiilor, măsuri necesare
pentru instalarea şi îngrijirea seminţişurilor, precum şi sarcinile ce se
impun din punct de vedere tehnic şi organizatoric, în raport de condiţiile
concrete de lucru. De modul cum se aleg şi se aplică tratamentele depinde
reuşita lucrărilor de exploatare, regenerare şi structura viitorului arboret.
Masa lemnoasă rezultată în urma doborârii şi colectării arborilor ajunşi la
maturitate formează grupa produselor principale ale pădurii, iar tăierile
(intervenţiile) respective se constituie în tăieri de produse principale sau
tăieri de regenerare. Tăierile de produse principale se deosebesc de
tăierile de produse secundare, care sunt de fapt intervenţii în scop de
îngrijire şi conducere a arboretelor.
Sursa principală de date cu privire la efectuarea tăierilor de produse
principale sau de produse secundare o reprezintă amenajamentul, ale
cărui lucrări de teren şi de birou se execută de organe specializate, pe
unităţi teritorial administrative: ocoale silvice, asociaţii de proprietari,
obşti, comune, simpli proprietari de pădure ori secţii silvo-cinegetice.
În cazul tratamentului se diferenţiază suprafaţa periodică în rând,
perioada de regenerare ori rotaţia, pentru cazul arboretelor tratate în
codru grădinărit, perioada specială de regenerare, acestea fiind definite
potrivit ţelurilor stabilite la alegerea şi aplicarea tratamentelor.
Perioada de regenerare este o subdiviziune a ciclului, în cuprinsul căreia
urmează să se exploateze şi să se regenereze integral un arboret sau un
grupaj de arborete de la prima până la ultima tăiere. Perioadele de
regenerare admise prin normele tehnice sunt de 15-25 ani pentru
cvercinee şi de 20-30 ani pentru fag şi brad.
Perioadă de regenerare poate conţine mai multe perioade speciale de
regenerare care reprezintă timpul în care se poate exploata şi regenera în
mod eficient o porţiune din arboret, de la instalarea seminţişului şi până
la punerea lui completă în lumină ( 2-4 ani stejar pedunculat, 2-6 ani
larice şi pin, 3-6 ani pentru gorun, cer, gârniţă, 6-15 ani pentru fag, 8-15
ani pentru brad)
20.4. Clasificarea regimelor si tratamentelor
La alegerea tratamentului se au în vedere însuşirile
biologice ale speciei, condiţiile staţionale, considerente
ecologice şi economice. In raport de aceste elemente, se
stabilesc: durata procesului de regenerare, numărul,
periodicitatea şi intensitatea intervenţiilor, epocile şi
termenele de execuţie a lucrărilor de exploatare.
În figura 65 se prezintă, pentru ilustrare, o schemă de
clasificare a tratamentelor în regimul codrului şi regimul
crângului. Au o largă aplicare în pădurile ţării noastre:
tratamentele cu tăiere unică, tratamentele cu regenerare sub
masiv, tratamentele cu tăieri continue şi tratamentele
aplicate în pădurile tratate în crâng.
 Figura 11: Schema de clasificare a regimelor şi tratamentelor
Principial etapele necesarea a fi parcurse în descrierea tratamentelor sunt
următoarele:

• Caracteristici definitorii
• Caracterizarea tratamentului
- Tehnica de aplicare
- Punerea în valoare
- Exploatarea
- Regenerarea
• Aplicarea tratamentului în pădurile din România
• Avantaje şi dezavantaje
• Concluzii
Cursul 21: Tratamente cu regenerare pe teren decoperit

Intro

21.1. Generalităţi
În grupa tratamentului cu tăieri rase pe parchete cu regenerare
artificială se urmăreşte ca materialul lemnos de pe o unitate amenajistică
să se recolteze printr-o tăiere unică, regenerarea făcându-se după
exploatarea arboretului. Arborii de recoltat se marchează şi se taie la rând
până la nivelul stabilit în acest scop. Aceste tratamente constituie cea mai
radicală intervenţie în viaţa pădurii cultivate si presupun întreruperea
pentru o perioadă de timp a continuită ţii funcţiilor pădurii. Se deosebesc:
tăieri rase pe suprafeţe mari, cu regenerare artificială şi tăieri rase în
benzi cu regenerare naturală.

21. 2. Tratamentul codrului cu tăierilor rase pe suprafeţe mari

Caracteristici definitorii: Tratamentul presupune tăierea anuală a cîte
unui parchet ajuns la vârsta exploatabilităţii şi regenerarea pe cale
artificială prin divizarea UP într-un număr de parchete oarecum egale ca
suprafaţă corespunzător ciculului de producţie şi recoltarea anuală a cate
unui parchet (metoda controlului pe suprafaţă). Arboretul ce rezultă prin
regenerare artificială va fi echien, relativ uniform, monoetajat.
Tehnica tratamentului: recoltarea arborilor este relativ simplă, mai puţin
costisitoare, iar regenerarea pădurii urmează să se realizeze în teren
complet descoperit. In soluţionarea tehnici de amplasare sunt necesare o
serie de măsuri privind mărimea, forma si asezarea parchetelor, modul de
organizarea a procesului de exploatare si de conducere a procesului de
regenerare.
• Mărimea parchetului se alege în funcţie de suprafaţa UP şi de
ciclu. In funcţie de încadrarea pădurilor în grupe funcţionale, la
noi în ţară mărimea maximă a unui parchet cu tăieri rase este de 3
 ha pentru pădurile din grupa a I-a şi în arborete de molid şi de 5 ha
pentru cele din grupa a II-a. În majoritatea ţărilor Europene,

Incepând cu această secţiune, tratamentele clasificate anterior sunt descrise

conform etapelor stabilite a fi necesare. Tratamentele din această sec ţiune se
bazează pe executarea unei tăieri unice , regenerarea producându-se pe teren
descoperit.

mărimea maximă a parchetelor tăiate ras este de 2 ha (Vlad s.a,

1997)
• Forma parchetului se adaptează la configuraţia terenului şi
organizarea recoltării de masă lemnoasă. In cazul molidişurilor de
limită se vor lăsa benzi de protecţie la marginea masivului
 • Aşezarea tăierilor urmăreşte exploatarea, reîmpădurirea şi creşterea
rezistenţei noului arboret. Există câteva recomnadări generale de
aşezare a tăierilor:
S Să înceapă din partea adăpostită şi să inainteze împotriva
vântului dominant (figura 66)
S Tăierea în parchetul alăturat se va face după regenerarea
integrală a celui anterior (2-3 ani la plop şi 3-7 ani la
celelalte arborete)
S În bazine hodrografice tăierea să se execute de jos în sus
pentru creşterea protecţie împotriva vântului şi
deschiderea drumurilor concomitent cu inaintarea
lucrărilor
S Amplasarea parchetelor se face astfel încât materialul
lemnos rezultat să nu fie scos prin parchete care se află în
curs de regenerare.

pQdurea Anul

malura
1988 1983 1979 1975 1970 1966

Figura 12: Înaintarea tăierilor pe parchete contra vântului dominant

şi ritmul de înaintare a acestora în funcţie de dinamica procesului de
regenerare
În zonele montane se recomandă ca tăierile să înainteze de jos în sus, iar
forma parchetelor să fie alungită, cu latura mare în sensul pantei, pentru a
satisface şi cerinţele exploatării. În arboretele expuse vântului, se are în
vedere şi direcţia vântului periculos, organizându-se pentru considerente
de protecţie succesiuni de tăieri.
Exploatarea este cea mai intensă din întreg rangul de tratamente,
presupune tăieri integrale. Permite mecanizarea.
Regenerarea se asigură în mod obişnuit pe cale artificială prin plantaţii
sau semănături directe presupunând:
 S Intervenţia imediat după exploatare pentru evitarea declanşării
proceselor erozionale S Curăţirea parchetului de resturi de exploatare S
Extragerea seminţişului preexistent neutilizabil Aplicarea tratamentului
în România
S După 1900 tratamentul s-a aplicatpe suprafeţe mari: vezi cazul OS
Putna şi Falcău
o Modificarea compoziţie din amestecuri spre molidişuri (a se
vedea figura 67)
 Curs de silvicultură pentru

învăţământ la distanţă S

După 1948: 12% din

pădurile de codru
S Până în 1988: 22% din pădurile de codru: Molidişuri montane,
amestecuri cu molid în proporţie de 80%, pinete, laricete precum
si în substituiri şi refaceri
S Normele din 1988 limitează aplicarea lor doar pentru molidişuri
echiene, pinete, laricete, culturi de plopi euroamericani

Tab. 11 Frecvenţa ţi mărimea parchetelor tăiate ras în ocoalele silvice Falcă şi Putna
in perioada 1886-1931 (după Ichim, 1988)
Ocolu I Perioada (ani) 2,5 4 8 7.5 4 12,5 7 Cate goria de măi ime a parchetelor ha) 52,5 I 62,5 3 82 1 Nr. total
8 10 12 11 14
silvic 12 4 11 15 3 2
1886-1898 1 44 40
17,5 522,5 6 1 27,5 1 32,5 i 37.5 1 42.5 4 47,5 1
Falcău SOS-1923 23 42
5 10 1 4 2
1898-1908 4 i
_J3_i î 6
Puma 1908-1917 21
7
1922-193!
2

Tab. 3 Compoziţia (%) arboretelor din ocolul silvic Putna în perioada 1898-1981
{după Ichim, 1988)

Spccia Moli Brad Fas Paltin Divers

Anul d e
lOns ___24 4.) 7f, 1
41 li
7R
197? 77 1 fi
l«n 3? 5
1Q5Q 31
\9M 43 3
19«! 4? . îs

Figura 13: Date privind modificarea compoziţie arboretelor prin

Cel mai simplu tratament din pădurile de codru

aplicarea tăierilor rase Avantaje:
Planificare uşoară a procesului de exploatare
SSSSS
Investiţii mai reduse în procesul de exploatare
Permite introducerea speciilor dorite în compoziţia de regenerare
S Rezultă arborete regulate, echiene, uniforme capabile de calităţi superioare
ale masei lemnoase
O soluţie pentru exploatarea pădurilor de molid greu accesibile

întrerupe complet mediul specific pădurii: rolul protectiv se diminuează

Supune brusc parchetele vecine, nepregătite, la acţiunea vânturilor puternice
Regenerarea dificilă a unor specii sensibile la îngheţuri , arşiţe (bradu şi
fagul)
Se ajunge obişnuit la arborete echiene şi pure, mai vulnerabile la acţiunea
factorilor vătămători
Costuri ridicate pentru regenerare
Dezavantaje
SSSS

S
21. 3. Tratamentul codrului cu tăieri rase şi regenerare
naturală (tratamentul tăierilor rase în benzi)
Tratamentul cu tăieri rase în benzi cu regenerare naturală se justifică
din necesitatea de a diminua dezavantajele tăierilor rase, pentru a favoriza
regenerarea pe cale naturală, evita efectele dăunătoare ale vântului şi
insolaţiei. Se urmăreşte cu precădere regenerarea naturală a speciilor cu
sămânţă uşoară, care se diseminează la distanţe convenabile şi al căror
seminţiş suportă lumina din teren deschis. Au importanţă pentru reuşita
regenerării lăţimea benzilor şi orientarea acestora faţă de direcţia vântului.
Se practică mai multe variante ale acestui tratament: tăieri rase în benzi
alăturate, tăieri rase în benzi alterne şi tăieri rase în margine de
masiv. Toate aceste variante pot asigura o bună reuşită a regenerării pe
cale naturală; în condiţiile de teren accidentat de la noi, extinderea lor este
însă limitată.
21.3.1. Tăieri rase în benzi alăturate
Tehnica tratamentului presupune tăieri în benzi inguste (1-3 înălţimi de
arbori) care înaintează împotriva vântului dominant (fig. 68). Tăierile au
loc numai în anii de fructificaţie ai specie de bază. înşiruirea tăierilor ţine
de periodicitatea fructificaţiei (3-5 ani la molid - fig 69). În molidişuri
dispersarea tăierilor pe mai multe benzi creează pericolul apariţiei
doborâturilor de vânt

Figura 14: Modul de insămanţare a benzilor tăiate ras: sus -tăieri im benzi alterne,
jos
tăieri în benzi alăturate

Figura 15: Constituirea blocului de tăiere

21.3.2. Tăieri rase în benzi alterne sau culise
Tehnica tratamentului presupune ca fiecare bandă care se taie ras
alternează cu una sau două benzi netăiate. Prima serie de benzi tăiate
(culise) beneficiază de însămânţarea şi protecţia laterală a benzilor
netăiate (fig. 68). Aplicarea acestui tratament duce la fragmentarea
exagerată a masivelor forestiere, deci este contraindicat în molidişuri. In
România nu s-a aplicat decât cu caracter experimental.
21.3.3. Tăieri rase la margine de masiv
Tehnica tratamentului presupune ca benzile tăiate ras să inainteze de la
marginea masivului spre interior (figura 70). În acest caz benzile sunt mai
înguste (1, ^ h arborilor). Au fost recomandate în molidişuri dar nu s-au
aplicat la scară de producţie

Figura 16: Schema de aplicare a tăierilor rase în margine de masiv

Avantajele tăierilor rase în benzi:

• Alegerea arborilor de extras este simplă

• Planificare uşoară a procesului de exploatare
• Regenerarea naturală poate fi asigurată în condiţii satisfăcătoare
• Rolul de protecţie nu se diminuează mult dacă se utilizează
lăţimile recomandate pentru benzile de tăiere
Dezavantajele tăierilor rase în benzi:
• Costuri pentru regenerarea artificială
• Lipsa anilor de fructificaţie poate perturba regenerarea
• Nerecomandate în făgete şi brădete
• Creează riscuri de apariţie a doborâturilor în molidişuri
Cursul 22: Tratamente cu tăieri repetate şi regenerare sub
masiv: Tratamentul codrului cu tăieri succesive

Acest curs prezintă caracteristicle generale ale tratamentelor cu tăieri

repetate si regenerare sub masiv. În partea a doua cursul introduce
tratamentul codrului cu tăieri succesive, prezentând următoarele elemente
0 Caracteristicile tratamentului codrului cu tăieri
succesive
0 Tăierea preparatori e
0 Tăierea de punere în lumină
0 Tăierea de iluminare
0 Tăierea definitivă
0 Avantajele si dezavanatajele tratamentului

22.1. Generalităţi
Tratamentele cu tăieri repetate si regenerare sub masiv presupun recoltare
treptată a arboretului într-o anumită perioadă de timp (perioadă de
regenerare).
Asigurarea regenerării naturale se realizează la adăpostul masivului si
presupune:
- Eliminarea anticipată de la reproducere a speciilor şi ecotipurilor
nedorite din viitorul arboret
- Menţinerea celor mai valoroşi seminceri într-un număr suficient
pentru a asigura însămânţarea suprafeţei de regenerat
- Menţinerea unor arbori valoroşi, capabili de creşteri active şi
evitarea excesului de lumină, a înmlăştinării, îmburuienirii ca şi a
îngheţurilor
- Rărirea arboretului şi lichidarea lui pe măsură ce seminţişul
instalat preia parţial şi în masă funcţiile ecoprotective ale
vechiului arboret
Tratamente cu regenerare naturală sub adăpost se caracterizează prin
îndepărtarea arboretului bătrân în două sau mai multe reprize,
deosebindu-se prin răspândirea lor în producţie în: tăieri succesive şi
tăieri progresive (în ochiuri).

22.2. Tratamentul codrului cu tăieri successive

În cazul tratamentului tăierilor succesive arboretul bătrân se înlătură prin
două - trei intervenţii repetate, uniform amplasate pe suprafaţa în curs
de regenerare. Se
creează astfel condiţii pentru instalarea şi dezvoltarea sub masiv a unui
nou arboret, precum şi favorizarea speciilor valoroase, cum este cazul
bradului şi fagului, care în teren deschis se regenerează mai greu.
Tratamentul a fost fundamentat de Hartig (1791).

Intro
Caracteristicile tratamentului sunt:
S Arboretul matur se extrage treptat şi cât mai uniform, prin două sau
mai multe reprize de tăieri.
S Regenerarea se produce sub masiv, din sămânţă şi are un caracter
uniform ca şi tăierile prin care este provocată şi condusă
S Arboretul care ia naştere este, de regulă, uniform şi relativ echien
pe suprafeţe întinse.
S Suprafaţa de exploatat se poate alege oriunde în cadrul arboretelor
exploatabile.
S Amplasarea, succesiunea, ritmul, intensitatea şi caracterul tăierilor
se stabilesc numai pe teren în funcţie de mersul fructificaţiei.
Aplicabilitate. Tratamentul este recomandat pentru regenerarea speciilor
de umbră impunându-se mai ales în făgete, făgeto-brădete.Ar putea fi
aplicat şi în gorunete cu potenţial ridicat de creştere, pinete şi laricete.
Datorită posibilităţilor limitate de proporţionare a amestecurilor nu se
aplică în pădurile de şleau. Se evită aplicarea sa în molidişuri sau în
amestecuri în care predomină molidul. Se aplică în 22% din fondul
forestier.
Tehnica de execuţie. Se disting în cazul acestui tratament prin ritm,
scop şi intensitate: tăierea preparatorie, tăierea de însămânţare,
tăierea de punere în lumină sau de dezvoltare şi tăierea definitivă (fig.
71).
Prin tăierea preparatorie se pregăteşte arboretul matur pentru
fructificare şi solul pentru a primi sămânţa. Se execută cu 2 la 10 ani
înainte de începerea tăierilor de regenerare, dacă arboretul în cauză nu a
fost parcurs cu rărituri. Se îndepărtează arborii necorespunzători ca
specie, stare de sănătate, capacitate de fructificare. Pregăteşte arboretul
matur pentru fructificare şi solul pentru a primi sămânţa prin:

- Favorizarea dezvoltării coroanei arborilor valoroşi rămaşi în

arboret
- Eliminarea de la reproducere a arborilor nevaloroşi
- Rărirea arboretului cu efect asupra pătrunderii unei cantităţi mai
mari de căldură, lumină şi umiditate
S Intensitatea execuţiei presupune extragerea a 10-25% din volum
S Consistenţă se reduce până în 0,7
S Număr: o intervenţie - numai dacă este cazul
Tăierea de însămânţare urmăreşte, concomitent cu recoltarea
posibilităţii, să creeze condiţii pentru instalarea şi creşterea seminţişului.
Se aplică în anul de fructificare abundentă a speciei de regenerat.
Extragerile se fac pe cât posibil uniform pe întreaga suprafaţă, astfel ca
însămânţarea să se asigure în mod egal. Principiile de execu ţ ie sunt
următoarele:
S Executarea tăierii se va face obligatoriu intr-un an de fructificaţie
abundentă a speciilor valoroase (eventual în anul următor dacă
există suficiente plantule viabile)
Curs de silvicultură pentru învăţământ la distanţă
S Rărirea uniformă a arboretului în dominant şi în dominat
S Intensitate: 20 - 50 % din volum care depinde de numărul de tăieri
preconizate, de natura şi starea arboretului în momentul
intervenţiei (consistenţă, vigoarea etajelor inferioare)
S Consistenţa se reduce până în 0,7 la speciile de umbră şi 0,6 pentru
promovarea speciilor de lumină
S Rărirea exagerată a arboretelor este contraindicată
Criterii de alegere a arborilor de extras sunt următoarele:
S Se vor marca arborii cei mai groşi cu coroana larg dezvoltată care
ar putea cauza pagube la exploatare
S Se extrag arbori din speciile nedorite, dacă au mai rămas
S Se extrag arborii vătămaţi, defectuoşi sau infestaţi
S Se poate proceda şi la extragerea subarboretului şi a seminţişului
neutilizabil
S Nu se marchează sub impulsul economic de moment
Tăierea de punere în lumină sau de dezvoltare urmăreşte să asigure
lumina, căldura şi umezeala necesare seminţişului. Se execută la 3-5 ani
de la tăierea de însămânţare, exceptând situaţiile de la salcâm şi plopi
euramericani, când acest interval este de 1-3 ani. Principiile de execu ţie
sunt următoarele:
S Rărirea şi mai puternică a arboretului în scopul dezvoltării
seminţişului instalat (tăiere de dezvoltare).
S Se execută la fag şi brad după 2-5 ani de la tăierea de însămânţare
şi 1 -3 la cvercinee
S Se execută în porţiunile în care seminţişul lâncezeşte sub presiunea
masivului existent
S Se recoltează progresiv semincerii de care nu mai este nevoie
S Se recomandă păstrarea arborilor cu coroane înguste
S Intensitatea: 20 - 40 %
S Consistenţa arboretului rămas va fi de 0,2- 0,4
 S Număr: se pot executa 1-3 tăieri de punere în lumină
Tăierea definitivă are ca obiect recoltarea ultimilor arbori şi se execută
când regenerarea pe cale naturală a suprafeţei exploatate este asigurată în
proporţie de 80%. Instrucţiunile unităţilor silvice conţin indicaţii clare de
procedat în toate aceste situaţii. Principiile de execu ţ ie sunt următoarele:
S Recoltarea integrală a arboretului matur rămas după tăierile
anterioare
S Devine obligatorie când seminţişul a ajuns la independenţă
biologică
S Se execută dacă 70% din suprafaţă este regenerată, densitatea fiind
de 1 -2 puieţi pe m2 şi înălţimi de 25-40 cm la răşinoase, respectiv
40-60 cm la foioase.
S Se execută după 3-5 ani în gorunete şi 4-10 ani la fag şi brad
(perioada specială de regenerare!)
S Prejudiciile de exploatare nu pot fi evitate dar pot
fi limitate S Se va recurge la receparea seminţişului
la foioase şi la completări
 înainte de tăierea definitivă
Figura 17: Schema de aplicare a tratamentului tăierilor
succesive
Avantaje. Sintetic se menţionează ca avantaje - uşurinţă în aplicare,
condiţii bune de regenerare pe cale naturală, cheltuieli reduse, asigură
protecţia necesară a seminţişurilor din specii sensibile la insolaţie şi
secetă, protejează solul menţinând în permanenţă o acoperire cu vegetaţie
forestieră. Punctual principalele avantaje sunt:
 • este cel mai simplu şi uşor de aplicat dintre tratamentele cu
regenerare sub masiv;
• prin tăieri repetate şi uniforme se creează condiţii bioecologice
favorabile de regenerare naturală, reducând astfel la minimum
cheltuielile de regenerare;
• asigură continuitatea producţiei de masă lemnoasă, iar întemeierea
noii păduri se realizează, de regulă, concomitent cu recoltarea
vechiului arboret;
• se poate obţine un spor de producţie de masă lemnoasă, pe baza
activării creşterii exemplarelor valoroase menţinute în arboret
până la tăierea definitivă;
• în condiţiile aplicării sale corecte, este asigurată protecţia necesară
instalării seminţişurilor speciilor sensibile la îngheţuri, secete şi
arşiţe;
• solul este permanent acoperit de vegetaţia forestieră, aşa că se
diminuează dar nu se întrerupe nici un moment funcţia de
protecţie fizică, evitându-se (aproape integral) procesele de
degradare, eroziune şi torenţialitate pe versanţi;
• arboretele constituite sunt, de regulă, echiene şi regulate, fiind
capabile să producă masă lemnoasă calitativ superioară;
• din punct de vedere estetic, este preferabil tăierilor rase;
• este superior tăierilor rase în gospodărirea durabilă şi conservarea
biodiversitătii.
Dintre dezavantaje se subliniază: exploatarea mai greoaie şi costisitoare,
se întâmpină dificultăţi în mecanizarea integrală a operaţiunilor de
recoltare, colectare, apropiere a materialului lemnos, se produc vătămări
solului datorate scoaterii lemnului şi arborilor rămaşi pe picior. Punctual
gama de dezavantaje presupune:
• Lucrările de exploatare se împrăştie pe suprafeţe mai mari,
implicând tehnologii mai complexe şi revenirea de mai multe ori
cu tăieri pe aceeaşi suprafaţă;
• Exploatarea este mai dificilă şi mai costisitoare, iar mecanizarea
lucrărilor este oarecum îngreunată, comparativ cu tăierile rase;
• Arboretul treptat rărit poate fi expus rupturilor şi doborâturilor de
vânt; fapt pentru care tratamentul este inaplicabil în molidişuri şi
mai ales în bazinele hidroenergetice;
• Permite doar în mică măsură proporţionarea convenabilă a
amestecurilor, speciile de lumină şi repede crescătoare fiind în
mod obişnuit dezavantajate;
• Se riscă uneori prea mult bazându-se pe un singur an de
fructificaţie. De aceea, uneori devin necesare lucrări de ajutorare a
regenerării, care ridică oarecum preţul de cost;
• Prin ultimele tăieri se aduc vătămări seminţişurilor naturale
instalate, fapt ce obligă la executarea lucrărilor de îngrijire a
seminţişurilor;
• Poate cauza o diminuare sensibilă a eficacităţii ecoprotective,
dacă noul arboret nu s-a instalat chiar din anul când arboretul
parental a fost rărit prin tăierea de însământare.
Cursul 23: Tratamente cu tăieri repetate şi regenerare sub
masiv: Tratamentul codrului cu tăieri progressive. Tratamentul
codrului cu tăieri cvasigrădinărite

Acest curs introduce tratamentul codrului cu tăieri progresive ca si

tratamentul codrului cu tăieri cvasigrădinărite, prezentând următoarele
elemente
0 Caracteristicile tratamentulor
0 Tăierea de deschiderea ochiurilor
0 Tăierea de lărgire a ochiurilor
0 Tăierea de racordare
0 Tăierile cvasigrădinărite
0 Avantajele si dezavanatajele tratamentelor

23.1. Tratamentul codrului cu tăieri progresive

Tratamentul constă în tăieri repetate neuniform repartizate pe
unitatea amenajistică.
Intervenţiile se localizează pe porţiuni alese cu discernământ ecologic şi
tehnic în cuprinsul suprafeţei de regenerat, denumite ochiuri de
regenerare. Tratament fundamentat de Gayer (1878)
Caracteristicile tratamentului sunt următoarele:
S ochiurile odată deschise şi regenerate sunt ulterior conduse, iar
asupra lor se revine ori de câte ori este nevoie pentru o cât mai
susţinută dezvoltare a seminţişului instalat;
S regenerarea, care are loc natural, sub masiv, decurge treptat şi
neuniform în fiecare ochi şi de la un ochi la altul beneficiind
de toţi anii de fructificaţie din perioada respectivă;
S arboretul rezultat dintr-o asemenea regenerare prezintă la
început un profil neuniform şi evident sinuos sau ondulat, care
însă, cu timpul, în faza de păriş ajunge să se uniformizeze;
Tehnica tratamentului presupune ca:
S la fiecare intervenţie tăierile sunt repetate şi neuniforme ca
intensitate, mărime, ritm şi mod de împrăştiere;
S tăierile se localizează în anumite OCHIURI favorizate în ceea
ce priveşte regenerarea, extrăgând arborii de o dată sau treptat,
prin mai multe intervenţii, până la lichidarea vechiului arboret
şi întemeierea unui nou masiv tânăr;
 S tăierile se corelează obligatoriu cu ritmul fructificaţiei şi al
dezvoltării seminţişului;

Intro
Aplicabilitate. Tratamentul este aplicat în 18% din fondul forestier:
S Tratamentul se poate aplica cu succes în marea majoritate a
pădurilor mai ales a celor de amestec: molideto-brădete,
molideto-făgete, brădeto-făgete, făgete, amestecuri de fag cu
răşinoase, goruneto-făgete, şleauri şi alte cvercete pure sau
amestecate, laricete şi pinete.
S Se evită aplicarea sa în molidişuri sau în amestecuri în care
molidul apare în proporţie mai mare de 70%
În aplicarea tratamentului se deosebesc trei etape: deschiderea
ochiurilor, lărgirea ochiurilor şi racordarea ochiurilor (fig. 72).
Tăierea de deschidere a ochiurilor asigură instalarea şi dezvoltarea
seminţişului utilizabile. In cazul unor seminţişuri preexistente utilizabile,
tăierile de însămânţare au acelaşi rol ca şi cele de deschidere a ochiurilor.
Principiile de execuţ ie sunt următoarele:
S Se execută în anii de fructificaţiei ai speciilor valoroase, în
porţiunile de pădure în care seminţişul se poate instala fără
dificultăţi
S Se acordă prioritate ochiurilor existente şi apoi se trece la
deschiderea de noi ochiuri
S Seminţiş neutilizabil se va îndepărta, pentru a permite instalarea
unuia nou
S Interesează repartizarea, forma, mărimea, orientarea şi numărul
ochiurilor

Figura 18: Instalarea seminţişului în urma deschiderii

ochiurilor
Repartizare ochiurilor se face în funcţie de starea arboretelor şi a
seminţişurilor:
• Ochiurile se vor amplasa din interior spre drumurile de acces,
pentru a se evita ulterior colectarea masei lemnoase prin
porţiunile regenerate
• Porţiunea dintre ochiuri se recomandă a avea 1-2 înălţimi medii
ale arboretului
Mărimea, forma şi orientarea ochiurilor depind de temperamentul speciei,
condiţiile staţionale şi ţelul de gospodărire.
• Forma ochiurilor poate fi circulară, eliptică, ovală. În regiuni
călduroase se practică forme eliptice cu orientare est - vest, în zone
mai reci, suficient de umede, orientarea ochiurilor este nord - sud.
• în cazul speciilor de umbră, ochiurile sunt mai mici 0,5-H (H =
înălţimea arborelui), iar la speciile de lumină ochiurile ating 1,5-H.
• Numărul ochiurilor nu se fixează anticipat
 Racordare Racordare

Figura 19: Aplicarea tratamentului tăierilor progresive (după E.G.

Negulescu)
 Figura 20: Desfăşurarea regenerării într-un ochi (a-b:
deschidere, c-d:lărgire)
Tăierile de lărgire a ochiurilor urmăresc luminarea seminţişurilor din
ochiurile existente şi lărgirea lor progresivă. Tehnica de execuţie
presupune:
^ Lărgirea ochiurilor în porţiunile regenerate este necesar să se
execute tot într-un an de fructificaţie în paralel cu deschiderea
de noi ochiuri
^ Lărgirea ochiului s-ar putea realiza prin benzi concentrice dar,
în raport cu mersul regenerării benzile se deschid în porţiunea
fertilă a ochiurilor
^ Lăţimea benzilor poate varia între 1-2 înălţimi medii ale
arboretului
^ Revenirea cu o nouă tăiere de lărgire depinde de dinamica
seminţişului
^ Dacă regenerarea se desfăşoară greu sau a fost vătămată se
efectuează lucrări de ajutorare a regenerării naturale, recepări
la foioase, completări
După ce s-au executat tăierile de deschidere şi lărgire a ochiurilor se
îndepărtează şi arborii care au mai rămas pe picior urmărindu-se în acest
mod racordarea ochiurilor.
Tăierea de racordare se execută când ochiurile sunt destul de bine
regenerate şi apropiate între ele. Constă în extragerea arborilor rămaşi
între ochiuri. Racordarea arboretului se poate face pe întreaga suprafaţă a
arboretului sau pe anumite porţiuni, pe măsura regenerării şi dezvoltării
seminţişurilor respective. În felul acesta, diversele intervenţii în arboret
nu mai au caracaterul specific unei anumit tip de tăiere. Aceste tăieri de
racordare asigură şi regenerarea spaţiilor dintre ochiuri.
Tăierile ce se execută prin acest tratament nu sunt stabilite în timp, se
revine cu asemenea operaţiuni ori de câte ori este nevoie şi cu intensitate
diferită, în raport de condiţiile de instalare şi dezvoltare a seminţişurilor.
Perioada de regenerare poate dura între 15 şi 20 de ani, chiar 30 de ani
dacă se consideră justificată o perioadă lungă de regenerare.
În situaţia instalării de seminţiş repartizat semiuniform pe suprafaţa
unităţii amenajistice se vor executa lucrări de recepare a exemplarelor
vătămate şi de completare a golurilor neregenerate.
În aplicarea tratamentului tăierilor progresive se înregistrează avantaje şi
dezavantaje. Avantajele sintetice se referă la: valorificarea eficientă a
seminţişurilor preexistente utilizabile, dezvoltarea unei noi generaţii de
seminţiş şi condiţii bioecologice dintre cele mai favorabile de dezvoltare
a acestuia, menţinerea calităţii solului, obţinerea de arborete viabile cu
structuri relativ pluriene. Gama de avantaje punctuale se referă la:
• prin modul cum se diferenţiază şi se conduc tăierile, făcându-se uz
de tot felul de tăieri, de la cele rase la cele de tip grădinărit, se
creează condiţii bioecologica din cele mai favorabile privind
regenerarea naturală din sămânţă şi realizarea unei proporţionări
convenabile a amestecului de specii;
• se pretează cel mai bine la conducerea regenerării în pădurile
amestecate echiene;
• permite valorificarea integrală şi eficientă a seminţişurilor
preexistente utilizabile;
• valorifică toţi anii de sămânţă cât durează regenerarea suprafeţei
periodice în rând;
• seminţişul instalat se dezvoltă în condiţiile bioecologice dintre
cele mai favorabile, ca urmare a caracterului, intensităţii şi
dinamicii tăierilor;
• întrucât noul arboret se întemeiază concomitent cu lichidarea
vechiului arboret exploatabil, efectele protectoare ale pădurii nu
slăbesc decât în mică măsură şi pe o perioadă scurtă de timp;
• arborii rămaşi în pădure până la tăierea de racordare beneficiază
de un spor de creştere de lumină şi prin urmare, vor avea o valoare
de utilizare mai mare;
• prin forma şi structura fiecărui arboret în parte şi a pădurii în
general, aceasta prezintă o valoare estetică şi de agrement ridicată
Dezavantaje: prejudicii ridicate seminţişului cu prilejul colectării -
apropierii şi scoaterii lemnului, exploatare costisitoare care comportă un
personal bine instruit. Punctual dezavantajele sunt:
• mecanismul tăierilor este mai complicat şi dificil de organizat şi
aplicat, necesitând personal numeros şi bine calificat:
• exploatarea este mai costisitoare, tăierile fiind diferite ca
intensitate şi împrăştiate pe suprafeţe relativ mari;
 • ultimele tăieri prejudiciază seminţişuriie instalate, obligând la
completări pe cale artificială;
• dacă nu se folosesc tehnologii adecvate, se pot produce şi
vătămări solului şi arborilor rămaşi în picioare;
• creând ochiuri în pădure, tratamentul devine contraindicat în
arboretele expuse la acţiunea vătămătoare a vânturilor
periculoase;
• este greu de aplicat pe versanţi cu pantă accentuată şi în staţiuni
expuse la eroziune sau alunecări de suprafaţă ori de adâncime.
• în astfel de situaţii, este mai indicat să se aplice tratamentul
tăierilor grădinărite
• codrul cu tăieri şi regenerare progresive se poate aplica în
principiu în orice păduri de codru din fondul nostru forestier
(exceptând rnolidişurile), fiind mai
intensiv decât tăierile rase cu regenerare pe teren descoperit şi
decât tratamentul tăierilor succesive.
Tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri) se aplică în cvasitotalitatea
arboretelor în amestec din ţara noastră. Este un tratament mai pretenţios şi
mai costisitor decât cele menţionate anterior, ceea ce ridică aspecte
deosebite din punct de vedere ecologic şi economic.

23.2 Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite

Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite face parte din grupa tratamentelor
cu tăieri repetate si perioadă lungă de regenerare fiind intermediar între
tratamentul cpdrului cu tăieri progresive si tratamentul codrului grădinărit.
Se caracterizează prin rărirea treptată a arboretelor ajunse la exploatare,
prin nuclee de regenerare deschise în principal sub formă de ochiuri,
urmărindu-se realizarea de structuri relativ pluriene şi o regenerare
naturală sub masiv. Se înscrie în grupa tratamentelor cu tăieri repetate,
neuniform amplasate în interiorul unităţii amenajistice, cu perioadă lungă
de regenerare (40 la 60 ani). Aplicarea acestui tratament a condus la ideea
tratamentului tăierilor combinate, folosindu-se, după situaţia terenului şi
structura arboretului, atât tăieri progresive cât şi extracţii grădinărite.
Ca tehnică de lucru, în suprafaţa ce urmează a se exploata se deschid
ochiuri (nuclee de regenerare) în care există seminţişuri preexistente
utilizabile, care se pun treptat în lumină. Unde nu există seminţiş
utilizabil, primele intervenţii au caracter de tăieri preparatorii sau de
însămânţare. Perioada se regenerare se prelungeşte în suprafaţa în rând de
exploatare pentru a se folosi anii cu fructificaţie abundentă şi a se realiza
în timp o structură plurienă.
În asemenea situaţii lucrările de exploatare sunt pretenţioase şi
costisitoare. Acest tratament se aplică în arborete amestecate, molid, fag
ori cvercinee, localizate în terenuri accidentate sau în apropierea
localităţilor urbane. Extinderea tratamentului comportă încă discuţii,
cunoscându-se că prin intervenţii repetate în arboret cu mijloace
mecanizate de scos apropiat lemnul se produc prejudicii solului,
seminţişului instalat şi arborilor rămaşi pe picior.
Cursul 24: Tratamente cu tăieri continui: Tratamentul
codrului grădinărit.

Acest curs prezintă bazele teoretice si practice ale aplicării tratamentului

Intro codrului grădinărit
0 Structura grădinărită
0 Grădinărit cultural tipic
0 Grădinărit cultural concentrat
0 Cupon
0 Rotaţie
0 Diametru ţel
0 Avantajele si dezavantajele tratamentului

24.1. Bazele teoretice ale codrului grădinărit

Termenul de grădinărit necesită de la început clarificări deoarece este
folosit în trei situaţii diferite:
S Structură grădinărită (pluriene)
S Subunitate de producţie de codru grădinărit (SUP G)
S Tratament: dirijarea sa menţinerea structurii grădinărite

Ca si tratament, codrul
grădinărit este cunoscut sub
numele de tratament cu tăieri
continue care principial
presupune extragerea pe
alese, de ici şi de colo, a câte
unuia sau a unor grupe de
exemplare, după anumite
criterii, regenerarea golurilor
rămase în arboret
producându-se în mod
natural, din sămânţă. Este cel
mai intensiv, din punct de
vedere ecologic tratament.
Grădinăritul empiric este o metodă de gestiune ancestral care prespunea
extragerea arborilor de anumite dimensiuni.

Figura 21: Arborete cu structuri pluriene în

Bucovina
24.2. Tratamentul codrului cu tăieri grădinărite
Caracteristicile tratamentului diferenţiază grădinăritul tipic de cel
concentrat.
Grădinărit cultural tipic se caracterizează prin faptul că tăierile
grădinărite se efectuează cu continuitatea ce caracteriza grădinăritul în
forma sa empirică S i presupune
• Recoltarea anuală a unuia sau a 2-3 arbori în orice punct al pădurii
în condiţiile existenţei unei structuri grădinărite
• Punctele atacate cu tăieri sunt părăsite, tăierile localizându-se
ulterior în alte puncte
• Regenerarea are caracter continuu şi valorifică toţi anii de
fructificaţie
• Pădurea grădinărită se găseşte într-un continuu proces de
exploatare, regenerare, conducere şi îngrijire
• Rezultă arborete pluriene cu structură apropiată de arboretele
primare (virgine)
Grădinăritul cultural concentrat se efectuează pe întreaga suprafaţă a
cuponului în
curs de tăiere. Nivelul acestor tăieri se stabileşte în raport de volumul de
extras şi de mărimea creşterilor. Se extrag numai arborii care au atins
diametrul ţel, ce se stabileşte prin lucrările de amenajare a pădurilor.
Cuponul reprezintă o parte din unitatea de producţie ce se tratează în
codru grădinărit, echivalentă cu numărul de ani stabiliţi pentru o rotaţie
a tăierilor. Stabilind durata în ani a rotaţiei egală cu numărul cupoanelor
(în mod obişnuit de la 5 la 10), amenajistul asigură recoltarea cu
continuitate a arborilor care au diametre corespunzătoare scopului
urmărit. Cu prilejul organizării procesului de producţie în codru grădinărit
se recomandă, în raport de exigenţele speciilor faţă de lumină, ca rotaţia şi
numărul de cupoane să fie de 4-5 ani pentru speciile de umbră şi 2-3 ani
pentru cele de semiumbră. Principial aplicarea grădinăritului cultural tipic
presupune
• Posibilitatea se calculează pe volum (metoda controlului)
• Extragerea posibilităţii anuale fixate şi revenirea cu lucrări în
cuponul respectiv pe criteriul rotaţiei
• Extragerea a unor grupe mici de arbori (2-3 maxim 6-7 la speciile
de lumină) împrăstiate în fiecare cupon scadent (codru grădinărit
pe buchete)
 Figura 22: Curba normală de distribuţi în arborete cu structuri
grădinărite
In felul acesta pădurea se dirijează către o structură caracterizată prin
prezenţa în orice loc si timp a unui amestec intim de exemplare de toate
vârstele si dimensiunile. In repartizare grafică, reparti ţia arborilor pe
categorii de diametre se apropie de curbele exponen ţiale (figura 76) si
poate fi redată funcţii matematice de tipul unei progresii geometricee
descrescătoare (Lioucourt) sau printr-o func ţie exponenţială (Mayer).
Particularitatea acestui tratament constă şi în faptul că tăierea arborilor
care au atins diametrul ţel (cuprins între 68 cm la fag şi 76 cm la brad) se
face concomitent cu extragerea acelora, care din motive stabilite prin
îndrumările tehnice în vigoare, se recoltează sub formă de operaţiuni
culturale.
Tabelul 5: Diametrele limită (ţel) pentru arboretele de tip grădinărit
GF Specia I II III IV V
1.1. Br-Mo 76 72 64 60 56
Fa 68 64 60 56 52
1.2; 1.3 Br-Mo 68 64 60 56 52
Fa 64 60 56 52 48
1.4; 1.5 Br-Mo 100 90 80 70 60
Fa 92 84 76 68 60
2 Br-Mo 92 84 76 68 60
Fa 84 76 68 60 52

Arborii care se exploatează prin adoptarea acestui tratament se stabilesc

după: diametrul ţel, starea de vegetaţie şi rolul pe care îl îndeplinesc în
arboret. Marcarea se face pe biogrupe, iar doborârea şi scoaterea
materialului respectiv se execută în următoarea ordine:
- arbori exploatabili care au atins diametrul limită;
- arbori rupţi sau răniţi în procesul de exploatare;
- arbori de dimensiuni mai mici stabiliţi a fi extraşi ca
lucrări de rărituri sau curăţiri întârziate.
 După extragerea arborilor marcaţi se efectuează lucrările necesare
de îngrijire în seminţişuri sau în pâlcurile ajunse în stadiile de desiş şi
nuieliş, urmărindu-se atent proporţionarea amestecului. Golurile din
arboret rămase neregenerate se completează prin plantaţii.
Aplicându-se acest tratament, pădurea se află într-o permanentă
reînnoire constituită din arbori de toate vârstele, uniform repartizaţi pe
suprafaţă (fig. 77).

Figura 23: Schema aplicării tratamentului codrului grădinărit: 1 -

înainte de intervenţie; 2 - după intervenţie.
Tratamentul codrului grădinărit prezintă ca avantaje:
^ solul pădurii rămâne în permanenţă acoperit de vegetaţie
lemnoasă, arborii de diferite vârste folosesc cu eficienţă
maximă potenţialul staţiunii şi spaţiul aerian;
^ arborii puşi treptat în lumină dobândesc o mai mare
rezistenţă la vânt, zăpadă, arşiţă, avalanşe etc., iar
seminţişul instalat pe cale naturală este protejat faţă de ger
şi căldura soarelui;
^ în codru grădinărit se obţin mai multe sortimente de utilitate
industrială decât în codru regulat, precum şi efecte
superioare de ordin estetic şi recreativ turistic.
^ cel mai indicat în păduri cu rol de protecţie (bazine de
interes hidrotehnic, pante accentuate)
^ pădurea grădinărită dispune de o rezistenţă sporită la
acţiunea factorilor perturbanţi
^ este preferabil în gestiunea durabilă şi conservarea
biodiversităţii naturale
Se consideră ca dezavantaj în aplicarea acestui tratament faptul că
presupune lucrări costisitoare de inventariere, construirea unei reţele
dense de instalaţii de transport, precum şi un personal numeros, bine
calificat profesional, Realizarea unei structuri optime este dificilă şi cere
timp îndelungat
Tratamentul tăierilor grădinărite poate fi aplicat cu bune rezultate în
pădurile cu funcţii de protecţie şi recreare constituite din brad, amestecuri
de brad, fag şi molid, precum şi în stejărete sau gorunete pure sau în
amestec cu răşinoase - brad şi pin silvestru. In aplicarea acestui tratament
se cere ca arboretele să aibă o structură plurienă ori prin tăieri de
transformare să se formeze o asemenea structură.
 Cursul 25: Tratamente aplicate în regimul crângului.
Tratamentul crângului compus.

Intro
Acest curs familiarizează studenţii cu tratamentele specifice regimului
crângului respectiv cu tratamentul crângiului compus.
0 Tratamentul crângului simplu
0 Tratamentul crângului simplu cu rezerve
0 Tratamentul crângului grădinărit
0 Tratamentul crângului cu tăieri de sus
0 Tratamentul crângului compus

25.1. Bazele teoretice ale tratamentelor din regimul crângului

Este cazul arboretelor care se regenerează din lăstari (arborete de foioase)
sau din drajoni pe rădăcini (cu precădere la salcâm). Regenerarea
vegetativă prin lăstari se poate asigura de mai multe ori pe aceeaşi tulpină
sau cioată, puterea de regenerare diminuându-se sensibil după trei tăieri.
Când se pierde capacitatea de regenerare a cioatelor şi a tulpinilor,
pădurea respectivă se reface în mod natural sau prin plantaţii.
Arboretele tratate în crâng se conduc până la 30-40 de ani, iar tehnica
exploatării lor datează din vechime, pe scară largă aplicându-se în multe
ţări europene şi de pe alte continente. Ca urmare a extinderii tehnicilor de
conversiune de la crâng la codru, aplicarea acestui tratament s-a restrâns.
În pădurile de crâng se aplică tratamente cu tăieri de jos (tratamentul
crângului simplu, tratamentul crângului cu rezerve şi tratamentul
crângului grădinărit) şi tratamente cu tăieri de sus (tratamentul tăierilor
în scaun).

25.2. Tratamentul crângului simplu

Tratamentul crângului simplu se bazează pe tăierea rasă, an de an, a
câte unui parchet dintr-o pădure tânără, capabilă a se regenera apoi
pe cale vegetativă (Negulescu ş.a. 1973)
Tratamentul se aplică în arborete provenite din lăstari sau drajoni, în urma
tăierilor rase, unice, făcute la vârste mici (25 de ani) când capacitatea de
lăstărire şi drajonare este activă. După prima intervenţie, dezvoltarea
lăstarilor este rapidă, ca efect al bunei aprovizionări cu apă şi substanţe
nutritive din sol. După două - patru intervenţii acest ritm de creştere scade
simţitor, fapt ce reclamă refacerea arboretelor respective. Arboretele ce se
obţin prin aplicarea acestui tratament sunt echiene, monoetajate, cu
închidere pe orizontală.
Scopul tratamentului este recoltarea lemnului de mici dimensiuni sau
exercitarea funcţiilor protective, asigurarea regenerării naturale - pe cale
vegetativă, obţinerea de venituri la intervale cât mai scurte
Aplicabilitate. Se utilizează încă în cvercete, şleauri, salcâmete şi
aninişuri mai rar în făgete şi plopişuri. În România în gospodărirea
răchităriilor, a culturilor energetice, a culturilor de salcâm, în cazul
sălcetelor şi plopişurilor din Lunca şi Delta Dunării, în aninişuri şi pentru
protecţia malurilor cursurilor de apă
Tehnica tratamentului se bazează pe tăiere rasă (nu are caracter selectiv)
si implică următoarele operaţii:
• Fixarea ciclului de producţie în func ţie de natura speciei, scopul
urmărit, si condiţiile staţionale
• Organizarea procesului de producţie în U.P presupune
• împărţirea subunităţii de crâng simplu (SUP Q) într-un
număr de parchete egal cu ciclu de producţie (parchetaţie
simplă)
• Suprafaţa parchetelor poate fi aproximativ egală, maxim 3
ha - salcâm şi în grupa I si maxim 5 ha - în zăvoaie
• Prin aplicarea tratamentului subunitatea de crâng va
prezenta o înşiruire de arborete cu vârste şi dimensiuni
gradate
• Stabilirea procesului tehnologic de exploatare
Tehnica de aplicare a tratamentului crângului simplu constă într-o tăiere
unică a arborilor la începutul primăverii, la o înălţime faţă de sol de 1/3
din diametrul cioatei, folosindu-se topoare bine ascuţite. În cazul
răchităriilor se folosesc foarfeci pneumatice sau de vie, cosoare etc.

a- *>■ c- d- e.
f. g

Figura 24: Moduri de execuţie a tăierilor la cioată (a,b - tăieri

executate corect)
Materialul lemnos rezultat se scoate din parchet înaintea pornirii
vegetaţiei, cu excepţia tăierilor de crâng pentru coajă de tăbăcit sau pentru
liber de tei. Tăierile pentru coajă şi liber de tei se execută după pornirea
vegetaţiei sau, cum este cazul terenurilor cu inundaţie prelungită sau al
mlaştinilor, iarna când solul este îngheţat.
Există, pe lângă tăierea de crâng de la suprafaţa solului şi alte forme de
aplicare a tratamentului crângului simplu. Este cazul speciilor cu putere
de drajonare semnificativă (salcâm, plop alb şi negru), unde tăierea se
poate face din pământ. Operaţiunea se numeşte căzănire şi constă în
descoperirea rădăcinilor prin săpare sau mijloace mecanice după care
acestea se taie la câţiva centimetri faţă de tulpină. Se creează în acest mod
o groapă (cazan), care după efectuarea operaţiunii se acoperă cu pământ.
Drajonii care pornesc din rădăcinile rămase în sol dau naştere unui nou
arboret.
• Conducerea regenerării: regenerarea vegetativă este mai sigură şi are
loc chiar din anul tăierii. După tăierea rasă terenul va fi invadat de
ierburi, arbuşti şi seminţişul altor specii invadatoare, Dacă desimea
lăstarilor este normală aceştia vor creşte activ încă din primul an
(fără intervenţii prin lucrări de descopleşiri).
După 2-3 generaţii de lăstari, cioatele îmbătrânesc şi se degradeaz.
Reîntinerirea cioatelor se paote face prin protejarea puieţilor
instalaţi natural, prin completări si prin lucrări de îngrijire a
seminţişurilor
• Lucrările de îngrijire sunt operaţiuni la fel de importante (degajări,
curăţiri, rărituri) ca si la codru. Se executtă ţinând cont de:
• Reducerea treptată a numărului lăstarilor daţi de
aceeaşi cioată
• Au caracter selectiv - menţinându-se lăstarii cei
mai viguroşi şi cei mai bine conformaţi
• Se dă preferinţă exemplarelor provenite din
sămânţă - degajându- le de lăstarii copleşitori
Tăierile în crâng simplu, ca şi tăierile unice în pădurile de codru au efecte
ecologice semnificative: modifică sensibil mediul forestier ca efect al
surplusului de lumină, apă, căldură şi mişcare a vântului. Pe terenuri în
pantă se înregistrează şi o creştere a mineralizării substanţei organice la
suprafaţa solului şi în sol. Avantajele tratamentului crângului simplu sunt
evidente:
S simplu şi uşor de aplicat, cu costuri scăzute;
S regenerarea se realizează în scurt timp şi cu cheltuieli reduse;
S creşterea activă a lăstarilor în tinereţe duce la realizarea mai
rapidă a unor sortimente ce pot fi valorificate
S starea de masiv se închide repede şi comportă un volum mai
mic de lucrări de îngrijire.
Ca dezavantaje, se menţionează:
S producţia de masă lemnoasă este de valoare comercială redusă;
S productivitatea arboretelor scade de la o intervenţie la alta ca
efect al epuizării solului şi a cioatelor.
 S sub raport hidrologic, antierozional şi recreativ, valoarea
protectivă a crângurilor este mai scăzută.

25.3. Tratamentul crângului simplu cu rezerve

Este un tratament care se aplică în pădurile cu arbori rămaşi pe picior
după prima intervenţie (60-80 exemplare) cu scopul de a obţine lemn gros
şi mijlociu pentru utilizări industriale şi o regenerare pe cale naturală din
sămânţă. Este un tratament larg răspândit în pădurile de foioase din ţările
europene, la noi având extindere în arboretele de cvercinee din Muntenia,
Moldova şi Transilvania. Ca rezultat al aplicării acestui tratament se
realizează o trecere spre regimul crângului compus.
Tehnica tratamentului presupune:
• Selectarea unui număr de 50-100 exemplare / ha care rămân
netăiate = rezerve
• Rezervele se menţin încă un ciclu pentru obţinerea masei
lemnoase de dimensiuni mijlocii
• Rezervele se vor alege din speciile valoroase, cu tulpini bine
conformate şi sănătoase, pe cât posibil uniform repartizate sau în
biogrupe de câte 3-5 exemplare
• Arboretele care iau naştere vor prezenta concomitent:
• o generaţie de lăstari care se vor conduce un ciclu de
producţie
• o generaţie de rezerve care se vor menţine două cicluri de
producţie

25.4. Tratamentul crângului grădinărit

Acest tratament urmăreşte o tăiere pe alese a lăstarilor ajunşi la anume
dimensiuni, pădurea respectivă aflându-se permanent în regenerare pe cale
vegetativă. Se cere ca lăstarii arboretelor în care se aplică acest tratament
să reziste în condiţii de lumină sub masiv. Aceste tăieri au caracter
continuu, ca şi în cazul tratamentului de codru grădinărit şi se practică
sporadic în făgete situate pe terenuri degradate.
 Figura 25: Structura unui arboret de crâng
grădinărit
În aplicarea practică acest lucru presupune:
• se fixează un "diametru ţel" (10 cm)
• se apreciază vârsta până la care se ajunge la acest diametru (30
ani)
• se fixează o rotaţie de 10 ani (3 intervenţii în 30 ani)
• la fiecare intervenţie se extrag lăstarii ajunşi la "diametrul ţel"

25.5. Tratamentul crângului cu tăieri de sus

Se caracterizează prin tăierea tulpinilor care lăstăresc la o înălţime de 2-3
m de la sol, caz frecvent întâlnit la tăierile din zăvoaiele de salcie din
terenuri cu inundaţie prelungită, cum este cazul sălciilor din Delta şi lunca
inundabilă a Dunării. Din acest considerent tratamentul este denumit „cu
tăieri în scaun". Lăstarii care se formează în urma unor astfel de tăieri se
numesc sulinari, iar partea de tulpină care nu se taie se cheamă scaun.
Mărimea parchetelor în arborete de crâng cu tăieri în scaun nu va depăşi
10 ha. Ele au formă de benzi cu lăţimea de 50 - 100 m; în cazul zăvoaielor
ordinea tăierilor prezintă importanţă pentru protecţia malurilor, în aceste
situaţii parchetele fiind orientate perpendicular pe malul apei.
Sulinarii se taie când ating dimensiunile dorite (după 3 la 10 ani), masa
lemnoasă stabilită a se exploata fiind constituită din generaţii succesive de
sulinari ce se formează pe tulpinile înalte. Se înregistrează la salcie şi la
alte specii care se regenerează pe cale vegetativă o îmbătrânire cu timpul
a scaunelor şi o diminuare a capacităţii de lăstărire. Pentru întinerirea
scaunelor după 3-4 tăieri de sulinari se realizează o nouă plantare (puieţi
sau sade/butaşi) care vor fi trataţi în scaun. Lemnul obţinut prin asemenea
tăieri se foloseşte în scopuri industriale la fabricarea chibriturilor şi a
plăcilor stratificate din lemn.
25.6. Tratamentul crângului compus
Înţeles şi aplicat ca un regim de cultură intermediar între crâng şi codru,
crângul compus are ca obiectiv regenerarea arborilor atât din sămânţă cât
şi pe cale vegetativă. Arboretul rezultat în urma aplicării acestui mod de
regenerare se distinge printr-un etaj de crâng, de obicei de vârste mici şi
etaje de codru, de vârste diferite. Vârsta etajelor de codru este, în fapt, un
multiplu al ciclului de crâng (60, 90, 120 ani). Rezervele se diferenţiază
prin dimensiuni în diametru şi înălţime şi prin vârstă. Se realizează în
acest fel o structură plurietajată a arboretelor ca şi în cazul codrului
grădinărit. Calitatea lemnului exploatat ca şi folosinţele sale industriale
sunt superioare celor obţinute în pădurile tratate în crâng. Acest tratament
a fost gândit şi aplicat pe scară largă în pădurile de foioase (cvercinee cu
deosebire) din Franţa. În ultimul timp se urmăreşte prin aplicarea
crângului compus, lemn pentru producţia de mobilă.
Aplicarea tratamentului crângului compus prezintă avantaje sub raportul
calităţii tehnologice a lemnului şi al valorii sale comerciale, precum şi din
punct de vedere protectiv. Sunt, evident şi unele dezavantaje: volum
ridicat al lemnului de foc, folosinţe reduse în scop industrial etc.
Extinderea sa în România a avut consecinţe silviculturale nedorite, motiv
pentru care este puţin răspândit, cu unele excepţii în pădurile proprietate
particulară din Podişul Transilvaniei.
Se iau, de asemenea, în considerare modalităţile de recoltare a lemnului
cu pierderi şi cheltuieli reduse, căile de regenerare a viitorului arboret,
condiţiile orografice ale terenului, promovarea speciilor valoroase etc.
 Cursul 26: Stabilirea intensivităţii si alegerea tratamentelor

După explicarea avantajelor si dezavantajelor economice si ecologice

Intro ale tratamentelor posibil a fi aplicat în cazul pădurilor din România,
cursul de faţă realizează o ierarhizare a tratamentelor pe criteriul
intensivităţii lor ecologice, ca bază în alegerea si aplicarea
tratamentelor/
0 Tratamente intensive
0 Tratamente extensive
0 Elementele care intră în alegerea tratamentelor
0 Tipuri de categorii funcţionale

26.1. Stabilirea intesivităţii tratamentelor

Asa după cum s-a prezentat anterior toate tratamentele prezentate prezintă
avantaje si dezavantaje sub raportr economic si ecologic. Caracteristicile
tratamentelor pe aceste două componente permit ierarhizarea
tratamentelor după nivelul lor de intensivizare a măsurilor de gospodărire
în: intensive, relativ intensive, relativ extensive şi extensive.
O soluţie corectă în alegerea şi aplicarea tratamentelor este definitorie
pentru compoziţia şi structura viitorului arboret; se fac judecăţi cu privire
la eficacitatea polifuncţională a pădurii şi a structurii de realizat în viitor
pentru fiecare arboret. Se ajunge astfel la gruparea tratamentelor în:
S intensive, cu recomandare de aplicare în codru grădinărit, în
efectuarea unor lucrări speciale de transformare;
S relativ intensive, cum este cazul tratamentului tăierilor
progresive în ochiuri şi al tăierilor succesive în margine de
masiv;
S relativ extensive, cum sunt: tratamentul tăierilor succesive şi
tratamentul tăierilor rase în benzi;
S extensive - cazul tratamentului tăierilor rase pe parchete cu
regenerare artificială.

26.2. Bazele alegerii tratamentelor

Alegerea tratamentului de aplicat se face ţinându-se seama de

complexitatea funcţională a arboretelor, gradul de dotare a pădurii cu
instalaţii de transport, modul de gospodărire urmărit. Se precizează
regimul, ţelurile de protecţie şi producţie, ciclul şi vârstele de
exploatabilitate. În acest mod acţiunea de alegere a tratamentului se
constituie într-un sistem integrat de măsuri prin care se dirijează
dezvoltarea pădurii cultivate spre obiectivele urmărite: structură optimă,
eficacitate sporită în plan protectiv şi productiv, stabilitate ecosistemică.
 Regenerare pe terdk Reftnerare sirii waaiv Regenerare în ţi la
descoperit TSieii nargbw de masiv
unke
natnxaU artificială contentă periodică periodici

Tăieri rase în Tăieri rase Codru grădinărit Progresive Progresiveîn margine de

benzi: pe suprafeţe Succesive masiv
■flfjffljyjftfp man CvasigrătUnărit Succesive în margine de
-alterne -Îa masiv
margine Combinate

Figura 26: Tratamente aplicabile în păduri de

codru
Ca regulă generală, într-o pădure dată, tratamentul de aplicat cel mai
indicat va fi acela care permite recoltarea produselor principale cu cele
mai reduse cheltuieli si pierderi, dar care reuşeşte în acelaşi timp să
asigure îndeplinirea integrală a obiectivelor de gospodărire, şi mai ales
regenearea mai valoroasă şi mai ieftină.
Conform reglementărilor normei tehnice 3 elementele care intră în
alegerea tratamentelor sunt următoarele:
a. Formaţii forestiere şi grupe de formaţii
b. Tipuri de structură: pluriene / relativ pluriene / echiene şi relativ
echiene
c. Categoria de productivitate: superioară şi mijlocie / inferioară
d. Tipuri de categorii funcţionale - T I - T VI - condiţii staţionale (panta)
Tipizarea c a t e g o r i i l o r f u n c ţ i o n a l e
Ti pul ll<! c:i Scurtă caracterizare Categorii ruticţloiinlu (conform *Iiil1»Iurilur
1 lyuri i clin taLeln] 3.1)
funcflo- nu Iu

T-I Păduri destinate ocrotirii integrale a naturii, potrivit l.O.a., I.5.C., 1.5.d., 1.5.e. 1.5,f„
lejţii
T-II Păduri supuse regimului special de conservare 1.1. a., l.l.e., l.l.h., l.i.f., 1.2.a.,
1.2. b., 1.2 c., 1.2.(1., 1.2.e., 1.2.f.,
1.2. h., 1.2.1., I.2.J., 1.3.b., I.3.C.,
1.3. C., 1.3.f., 13.li., 1.3.J,, l.3.k., 1.4
a., I.4.C., l.l.e., 1.4.f., 1.4.g., 1.4.1., l.l.k., l.b.g.,
I.5.U., 1.5.1., I.5.J., 1.5.k

T-III Păduri cu funcţii speciale de protecţie de marc 1.1.b., l.l.e., 1.1.«., 1.2.g., 1.3.a.,
importanţă 1.3. d., 1.3.g., 1.3.i., 1.4.1».,
1.4. (1., 1.4.li., 1.4.1., 1.5.1)., 1.5.1

T-IV Păduri cu funcţii speciale de protecţie de. importanţă l.l.e., l.l.d., 1.1.f., 1.2.k., 1.2.1,, 1.3.1., I.4.J.,
meilie 1.4.1
 T-V Păduri cu funcţii de producţie ţi protecţie, (lestinnte să 2 0.a
producă sortimente de calitate superioară

T-V 1 Păduri cu funcţii de producţie şi protecţie, destinate 2.0 . b., 2 .0 c

să producă sortimente obişnuite (lemn pentru :
cherestea, Celuloză, construcţii etc.)

Schema privind alegerea tratamentelor pentru pădurile din

romania
Formaţii şi grupe de Categoria de GRUPA FUNCŢIONALA
formaţii, pe grupe productivitate I a II-a
de tipuri de TIPURI DE CATEGORII FUNCŢIONALE
structură
I II III IV V VI
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
1. MOLIDIŞURI
Pluriene Superioară şi E Lc G* G* G* G, Cv
mijlocie
Inferioară E Lc G* G* - G, Cv
Relativ pluriene Superioară şi E Lc G;Sm G;Sm; G* G; Sm; B
mijlocie Pm
Inferioară E Lc G;Sm G; Sm; B - Sm; B
Echiene Superioară şi E Lc Sm; Pm
Sm; Pm; G**; Sm; B; R
şi relativ echiene mijlocie B Sm
Inferioară E Lc Sm; Pm; Sm; B - Sm; B; R
B
* în situaţiile în care condiţiile de gospodărire nu permit aplicarea tratamentului prevăzut, arboretele se
vor parcurge cu lucrări de conservare
** în staţiuni cu pericol redus de doborâturi produse de vânt şi în arborete conduse adecvat cu lucrări de
îngrijire
2. BRADETE, MOLIDETO-BRADETE, MOLIDETO-FAGETE, BRADETO-FAGETE, AMESTECURI
DE RAŞINOASE CU FAG
Pluriene Superioară şi E Lc G, Cv G, Cv G, Cv G ,Cv
mijlocie
Inferioară E Lc G, Cv G, Cv - G, Cv
Relativ pluriene Superioară şi E Lc G, Cv G, Cv G, Cv G, Cv; Pm;
mijlocie P
Inferioară E Lc G, Cv G, Cv G, Cv G, Cv; Pm;
P
Echiene Superioară şi E Lc G, Cv G; Cv G, Cv G; Cv; P,
şi relativ echiene mijlocie Pm
Inferioară E Lc Cv Cv; Pm - Cv; Pm; P

3. PINETE, LARICETE
Echiene şi relative Superioară şi E Lc Cv;P P;S; B P;S;B P;S;B; R
echiene mijlocie
Inferioară E Lc Cv; P;S P;B - P;S;B; R

4. FAGETE
Pluriene Superioară şi E c G;Cv G; Cv G;Cv G;Cv
mijlocie
Inferioară E Lc G;Cv G; Cv - G;Cv,P
Relativ pluriene Superioară şi E c G;Cv G; Cv G;Cv G;Cv,P
mijlocie
Inferioară E Le G;Cv G; Cv - G;Cv,P
Echiene Superioară şi E e G;Cv G; Cv; P G;Cv; P G;Cv; P;S
şi relativ echiene mijlocie

Inferioară E e G; Cv;P G, Cv; P - G;Cv; P;S

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
5. FAGETE (AMESTECATE) CU ALTE SPECII; GORUNETO-FAGETE
Pluriene Superioară şi E Lc G; Cv G;Cv G;Cv; P G;Cv; P
mijlocie
Inferioară E Lc Cv, P Cv,P - Cv; P
Relativ pluriene Superioară şi E Lc G;Cv G; Cv; P G;Cv;P G; Cv; P
mijlocie
Inferioară E Lc Cv Cv;P - Cv;P
Echiene şi relativ Superioară şi E Lc Cv Cv;P Cv;P Cv;P
echiene miilocie
Inferioară E Lc Cv Cv;P - Cv;P
6. GORUNETE, GORUNETO-ŞLEAURI, AMESTEC DE GORUN CU ALTE CVERCINEE,
STEJARETE, STEJARETO-$LEAURI, AMESTEC DE STEJAR CU ALTE CVERCINEE
Echiene, relativ echiene Superioară şi E Lc Cv;P Cv; P Cv;P Cv;P
sau etajate mijlocie
Inferioară E Lc Cv;p Cv; P Cv;P
7. GIRNIŢETE, CERETE, CERO-ŞLEAURI, AMESTECURI DE GARNIŢA ŞI CER
Echiene, relativ echiene Superioară şi E Lc Cv;P Cv;P Cv;P Cv;P
sau etajate mijlocie
Inferioară E Lc Cv;P Cv;P Cv;P; S
8. STEJARETE DE STEJAR BRUMARIU ŞI STEJARETE DE STEJAR PUFOS
Echiene, relativ echiene Superioară şi E Lc Cv;P P P P
sau etajate mijlocie
Inferioară E Lc Cv;P P P
9. SALCÂMETE
Echiene şi relativ Superioară şi E Lc C*, B C*, Cz, C*, Cz,
echiene mijlocie B, R, B, R,
Cg** Cg**
Inferioară E Lc B C, B, R B,R, C
10. ZAVOAIE DE PLOPI INDIGENI ŞI SALCIE, ANINIŞURI
Structuri variate E Lc C*, Cs C*, Cs C C*, Cs
* Numai sub formă de benzi
** În cazul pădurilor proprietate privată cu suprafeţe reduse
11. PLANTAŢII DE PLOPI EURAMERICANI ŞI SALCIE SELECŢIONATA
Echiene E Lc B, R B, R B, R B, R

E - excluse de la orice fel de intervenţii (ocrotire integrală),

H - tăieri de igiena
Lc - lucrări speciale de conservare
G - Tratamentul tăierilor grădinărite (inclusiv tăierile de
transformare spre grădinărit)
Cv - Tratamentul tăierilor cvasi grădinărite (jardinatorii)
P - Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri)
Sm - Tratamentul tăierilor succesive
B - Tratamentul tăierilor rase în benzi
R - Tratamentul tăierilor rase pe parchete mici
C - Tratamentul crângului simplu
Cz - Tratamentul crângului cu tăieri în căzănire
Cs - Tratamentul crângului cu tăieri în scaun
CC - Tratamentul crângului grădinărit
din "Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor", 1986
 Cursul 27: Lucrări de conservare si reconstrucţie a unor ecosisteme
forestiere

Intro În această secţiune sunt prezentate lucrări cu caracter special în

gestionarea arboretelor cum ar fi lucrările de conservare sau lucrările
care convertesc sau transformă ecosistemele forestiere existente în
altele care să răspundă mai bine ţelurilor de gospodărire.
0 Lucrări de conservare
0 Conversiunea directă
0 Conversiunea indirectă
0 Lucrări de transformare spre grădinărit

27.1. Lucrări de conservare

În ultimii ani s-a încetăţenit în literatura de specialitate de la noi ideea
lucrărilor speciale de conservare. S-a considerat oportună generalizarea
în practica silvică a acestei idei întrucât obiectivele prioritare ale
gospodăririi pădurilor erau subordonate conceptului de permanenţă a
resurselor forestiere puternic destructurate în perioada 1950-1990 de
tăierile anuale de lemn peste posibilitatea normală în produse principale a
pădurilor. Introducerea acestei idei prin analizele care s-au făcut la
adoptarea soluţiilor din proiectele de amenajare a pădurilor, realizate după
1980, urmărea ca unele măsuri incipiente de gospodărire durabilă, cum
sunt: ciclurile, fundamentarea nivelului posibilităţii grupate pe natură de
produse, alegerea şi aplicarea tratamentelor, reconstrucţia ecologică,
creşterea eficienţei sociale a pădurilor cu funcţii multiple, să asigure
efectiv menţinerea integrităţii şi ameliorarea permanentă a
potenţialului ecoprotectiv ale fondului forestier naţional.
S-a considerat necesar ca lucrările speciale de conservare să nu se limiteze
la tăieri de conservare, ci să înglobeze intervenţii deosebite de
combatere a bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei silvestre, generalizând în
practică conceptul de combatere biologică, acţiuni ferme de optimizare a
efectivelor de vânat, interzicerea rezinajului şi a păşunatului abuziv,
executarea sistemelor de drenare a terenurilor din fondul forestier cu
exces de umiditate etc.
Adoptate prin normele tehnice din 1988, lucrările de conservare
reprezintă aşadar un sistem de intervenţii silvotehnice necesar a se adopta
şi aplica în arboretele exceptate de la tăieri de produse principale, cu
scopul de:

• Asigurare a permanenţei pădurii în spaţiu şi timp

• Reînoirii cu caracter continuu sau cu perioadă mare de regenerare
a arboretelor supuse regimului de conservare
• Promovarii şi punerea în valoare a nucleelor de regenerare
existente şi creearea de nuclee noi (mărime de maxim 500-600 m ,
pe maxim 6-7 % din suprafaţa de parcurs - figura 82)
• Prin tehnica de execuţie se apropie de grădinăritul pe buchete sau
cvasigrădinărit
 aa Prima Intervenţie A doua
intervenţie
i
Figura 27: Schema de aplicare a lucrărilor de
conservare
S-au stabilit astfel, prin Normele tehnice din silvicultură, soluţii de
adoptat cu privire la natura şi intensitatea tăierilor de conservare;
practicarea unor intervenţii de transformare a unor arborete cu structuri
pluriene şi relativ pluriene tratate în codru regulat la codrul grădinărit;
refacerea, substituirea şi ameliorarea arboretelor necorespunzătoare
staţional şi economic. Implementarea soluţiilor de adoptat iau cu
prioritate în considerare: starea arboretelor, condiţiile de staţiune,
cerinţele biologice ale pădurii, necesitatea dezvoltării seminţişurilor
naturale şi efectuarea lucrărilor de ajutorare şi completare a regenerării
naturale. Periodicitatea intervenţiilor se stabileşte după natura acestora şi
nivelul de intensivizare a silviculturii locale.
Un aspect deosebit în urmărirea îndeplinirii lucrărilor speciale de
conservare îl reprezintă restricţiile cu privire la exploatarea şi recoltarea
masei lemnoase. În acest sens capătă importanţă exigenţele silviculturale
legate de protejarea solului, a seminţişurilor naturale utilizabile şi a
arborilor rămaşi pe picior. Diminuarea pierderilor şi a prejudiciilor aduse
pădurii în procesul de recoltare şi transport al lemnului, constituie un
prim semn al înţelegerii corecte a oportunităţii lucrărilor speciale de
conservare.

27.2. Lucrări de conversiune

Conversiunea reprezintă procedee şi tehnici silvice prin care se realizează
trecerea unei păduri de la un regim la altul.
 Figura 28: Sensurile conversiunii
În practica silvică din România din raţiuni de ordine ecologic si
economic sensul conversiunii este din regimul de crâng către regimul
de codru. Conversiunea presupune executarea succesivă a unor lucrări
care să facă posibilă trecerea unor arborete în regim de codru cu avantaje
precum: calitate ecologică şi financiară a arboretelor; sortimente de lemn
gros şi lemn mijlociu cerute pe piaţa lemnului; polifuncţionalitate sporită
a pădurii în plan hidrologic, antierozional, sanogen, recreativ etc.
Tehnica silvică foloseşte metode şi procedee de conversiune diferite;
uzual se practică conversiunea directă şi conversiunea indirectă.
^ Conversiunea directă se realizează prin trecerea de la un anumit
tratament de crâng la un anume tratament de codru.
^ Conversiunea indirectă are în principiu acelaşi obiectiv, însă se
poate înfăptui doar prin intermediul crângului compus.
În ţara noastră se aplică des conversiunea directă care cunoaşte
următoarele procedee de lucru:
^ conversiunea prin îmbătrânire, bazată pe regenerare naturală;
^ conversiunea prin refacere sau substituire, ce se bazează pe
regenerare artificială;
^ conversiunea mixtă, bazată concomitent pe regenerarea naturală şi
regenerarea artificială.
Conversiunea prin îmbătrânire se practică în arboretele de crâng bine
structurate, cu lăstari viguroşi, constituite din specii valoroase, care
formează arborete cu consistenţă plină. Potenţialul condiţiilor staţionale
exercită o mare influenţă pentru reuşita acestui procedeu de conversiune,
asigurând mediul prielnic pentru instalarea şi dezvoltarea seminţişurilor.
În scopul obţinerii de seminţişuri viabile se urmăreşte majorarea
numărului de exemplare provenite din sămânţă în detrimentul celor din
lăstari. Ca mod de lucru, exemplarele obţinute pe cale vegetativă se
conduc până la vârsta când fructifică abundent, pentru a se obţine astfel
sămânţa necesară regenerării sexuate şi totodată slăbirea capacităţii de
înmulţire a lăstarilor.
Operaţiunea are ca scop reducerea gradului de eliminare a exemplarelor
din sămânţă de către lăstari. Un rol important revine răriturilor selective,
care se fac în etajul dominant, pentru a se forma coroane dezvoltate şi
luminate, necesare obţinerii de sămânţă. În acelaşi timp se pun în lumină
grupele de seminţiş utilizabil existent şi se înlătură lăstarii uscaţi, bolnavi,
copleşitori.
Conversiunea prin refacere sau substituire, corespunde reînnoirii
arboretelor de crâng aflate în stare de vegetaţie necorespunzătoare, ca
rezultat al epuizării capacităţii regenerative a cioatelor sau condiţiilor
staţionale nefavorabile. În astfel de situaţie nu este posibilă o fructificaţie
abundentă a arboretului respectiv şi, ca atare, pentru înfăptuirea scopului
urmărit, se execută plantaţii sau se fac semănături în ochiuri sau în
coridoare sub masiv.
Conversiunea mixtă se practică în arboretele de crâng care şi-au pierdut
parţial capacitatea de a se regenera pe cale naturală. Prin lucrări de
completare a regenerării naturale, se plantează golurile din unitatea
amenajistică cu puieţi din specii valoroase silvicutural şi financiar.
Lucrările de conversiune au cunoscut o extindere după 1948, metodele
concrete de lucru şi considerentele de aplicare fiind stabilite prin
proiectele de amenajare a pădurilor. În practica silvică se pune această
problemă în şleaurile de pe terase sau de deal, care au devenit din varii
motive arborete derivate, diferite sensibil de valenţele tipurilor
fundamentale de pădure.

27. 3. Lucrări de transformare spre grădinărit

Transformarea reprezintă trecerea unei păduri de la un tratament la
altul, în cadrul aceluiaşi regim.
Lucrările de transformare spre grădinărit presupun transformarea
arboretelor relativ pluriene şi a celor relativ echiene spre structuri pluriene
de tip grădinărit. Organizarea amenajistică este similară aplicării
tratamentului codrului cu tăieri grădinărite (cupoane, rotaţie, metoda
controlului). La ora actuală 24% din arborete se află în transformare şi
cvasigrădinărit
Lucrările de transformare necesită tehnici de execu ţie diferite în funcţie
de gradul de apropiere al arboretului existent de structura plurienă,
deosebindu-se 6 tipuri de structuri:

Tip 1: arborete cu structură plurienă aproape realizată

^ Foarte rar prezente
^ Se intervine în clasele excedentare faţă de normal
^ Este structura spre care trebuie aduse celelalte tipuri
Tip 2: structură neregulată cu excedente numerice în clasa arborilor
foarte groşi (cazul pădurilor inaccesibile)
^ Se vor recolta cu precădere arborii uscaţi, doborâţi sau grav
vătămaţi, indiferent de specie şi grosime
^ Se recoltează arborii foarte groşi
^ Se evită destrămarea stării de masiv

Număr arbori

io 2Q 30 40 50 60 7° 80 90 D, cm
Tip 3: excedente numerice în clasele intermediare de grosime
S Arborete echiene sau relativ echiene, mature (vârstă peste 80 de
ani) în care se recomandă:
* extragerea produselor de igienă
* extragerea arborilor din categoriile excedentare
(răritură grădinărită)
* intensificarea alimentării cu arbori din prima categorie
de diametre

Tip 4: arborete tinere (50 -80 de ani), cu

excedente numerice în clasa arborilor
subţiri
5
S Regenerarea nu s-a declanşat
S Promovarea diversităţi pe verticală
S Intervenţiile au rol de răritură
combinată
S Se urmăreşte trecerea spre tipul 2
(excedente de arbori foarte groşi)
Tip 5: arborete echiene tinere (< 50 de
ani)
S Predomină arborii subţiri

S Se conduc şi îngrijesc ca şi pădurile de codru regulat

S Trecerea în tip 4
 Cursul 28: Consideraţii privind aplicarea tratamentelor în fondul
nostru forestier

Intro Cursul final face o retrospectivă istrorică privind modul de aplicarea a

tratamentelor în fondul forestier na ţional, prezentând modul în care
greşelile trecutului au fost înglobate în reglementările actuale.
0 Istoricul aplicării tratamentelor
0 Caracteristicile tratamentelor promovate la momentul actual
0 Obiectivele majore ale silvotehnicii

Ca si în alte ţări, începuturile silviculturii au fost legate aproape exclusiv

de găsirea celor mai rentabile metode pentru exploatarea pădurilor. Pe
parcurs, concomitent cu restrângerea suprafe ţelor păduroase si cresterea
nevoilor de lemn impuse de evolu ţia modului de producţie, către sfârsitul
secolului trecut si mai ales după trecerea pădurilor în proprietatea statului
(1948) s-a pus tot mai pregnant sarcina reyolvării ra ţionale si judicioase a
problemelor de exploatare si cele de cultură, legate în special de
regenerarea pădurilor si asigurarea continuităţii sale.
Începuturile silviculturii în Principatele Române sunt legate de activitatea
cărturarului Ion Ionescu de la Brad care, inspirat de silvicultura franceză,
proiectează pravila "pentru cru ţarea pădurilor mănăstireşti si altele"
promulgată în 1843 sub domnia lui Mihai Sturza în Moldova. Progrese
importante dse înregistrează prin elaborarea primului Cod silvic românesc
în 1881 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Pe măsura organizării
tinerei noastre administra ţii silvice, începând cu a doua jumătate a
secolului al XIX lea, solu ţionarea practică a problemei tratamentelor s-a
bazat în primul rând pe experien ţa silviculturii franceze şi germane,
dominante în Europa. În ciuda unor eforturi lăudabile si rezultate
mulţumitoare, datorită lipsei de experien ţă, ca si unor condiţii social-
economice nu prea favorabile, în aplicarea tratamentelor s-au înregistrat şi
multe insuccese (Constantinescu, 1973; Negulescu, 1965, 1973, 1976;
Vlad ş.a., 1997). Ca urmare, s-a ajuns în multe situa ţii la schimbări
repetate ale tratamentelor în cazul acelora şi pădurişi deseori chiar la o
anumită neîncredere a silvicultorilor fa ţă de aptitudinile unor tratamente.
De remarcat că, în funcţie de natura proprietăţii (de stat, particulare,
composesorale, mănăstireşti etc.), atât alegerea tratamentelor, cât şi
aplicarea lor a diferit foarte mult şi, în consecinţă, şi rezultatele la care s-a
ajuns au fost la fel de diferite (Negulescu şi Ciumac, 1959).
De remarcat că, în ultimele decenii, renun ţându-se la aplicarea schematică
a tăierilor, rezultatele au fost încurajator ameliorate. Totodată s-au
diferenţiat teoretic şi s-au aplicat în practică mai multe tratamente ce pot
soluţiona în mod eficient sarcinile gospodăririi ra ţionale şi judicioase a
fondului nostru forestier.
Actualmente, valorificănd experienţa dobândită, de aproape un secol de
căutări, de succese dar şi de nereuşite în aplicarea tratamentelor,
silvicultura românească şi-a precizat tot mai clar o concep ţie şi o
experienţă păroprie în materie. Prin aplicarea
strategiei adoptate în gospodărirea pădurilor s-a deschis perspectiva
trecerii la o silviculturătot mai raţională, mai judicioasă si deci mai
ştiinţifică. Această sracină este tot mai mult înlesnită de faptul că se
dispune de o fundamentare teoretică bogată şi s-a dobîndit o bogată
experienţă practică privind adoptarea şi aplicarea diferenţiată a
tratamentelor în funcţie de starea şi structura de fapt şi de aceea dorită
în viitor a fondului nostru forestier, precum şi de condiţiile tehnico-
economice specifice economiei noastre forestiere. Progresele
însemnate privind bazele teoretice ale tratamentelor şi modul lor
diferenţiat de aplicare în fondul nostru forestier le datorăm eforturilor
constante ale învăţământului şi mai ale a celui superior silvic cu o
existenţă deja centenară, precum şi cercetării ştiinţifice. Dacă
începuturile au fost legate de preluarea şi transmiterea bazelor teoretice
din silvicultura unor ţări mai avansate în domeniul silvotehnicii
(Franţa, Germania, Elveţia, Anglia etc.), ulterior, mai ales în secolul
trecut, experienţa teoretică şi practică dobndită în alegerea şi aplicarea
tratamentelor de către multe generaţii de silvicultori a permis adaptarea
raţională a tehnicii tratamentelor în realită ţile forestiere de la noi, la
structura proprietăţii asupra fondului forestier şi la obiectivele
gospodăririi silvice în diferite etape. S-a ajuns astfel să se sus ţină că,
competenţa si măiestria profesională a specialistului forestier angajat în
aplicarea tratamentelor nu se estimează după rigurozitatea respectării
bazelor teoretice ale tratamentului adoptat, ci prin măsura în care
reuşeşte să-l aplice creator si adecvat stării şi structurii pădurii
exploatabile, dar şi obiectivelor de gospodărire fixate (Negulescu, 1965,
1973, 1992 Florescu, 1991). In promovarea unei concepţii moderne
privind adoptarea şi aplicarea tratamentelor un rol esenţial revine
publicaţiilor de specialitate şi în primul rând manualelor şi tratatelor de
specialitate publicate, precum şi a Revistei pădurilor care de la apari ţia
sa (1886) şi până în prezent s-au constituit (alături de alte publica ţii
ştiinţifice) ca tribună de dezbateri ştiinţifice şi de prezentare a
experienţei dobândite sau de aplicare a nereuşitelor, însoţite de sugestii
privind aplicarea tratamentelor. Un merit deosebit revine practicienilor
anonimi care au activat în amenajarea şi gospodărirea pădurilor,
punând în operă cunoştinţele dobândite şi verificând justeţea lor. S-a
creat astfel o bayă teoretică şi practică solidă ce va permite în viitor
obţinerea unor rezultate superioare în aplicarea diferen ţiată şi creatoare
a tratamentelor în fiecare loc şi moment, a recomandărilor tehnice
cunoscurte, cu caracter mai general sau de detaliu şi a îndrumărilor
tehnice privind aplicarea tratamentelor.
După apariţia normelor tehnice privind alegerea şi aplicarea
tratamentelor, prin noile amenajamente elaborate au fost recomandate cu
prioritate tratamente de codru intensive, bazate pe regenerare sub masiv şi
realizarea de structuri cât mai diversificate şi eficiente ecologic şi
economic. In felul acesta se vor intensifica eforturile privind valorificarea
potenţialului de regenerare naturală a speciilor şi populaţiilor locale
valoroase, ca şi cele vizând conservarea biodiversităţii, proprii
ecosistemelor forestiere naturale sau cultivate, ameliorarea în continuare
a eficacităţii ecoprotective a fondului nostru forestier ş.a.
In acelaşi timp nu se poate considera că problema alegerii şi aplicării
tratamentelor este complet şi definitiv rezolvată, atât pe plan teoretic, cât
şi practic. In acest domeniu se cer încă eforturi sus ţinute din partea
cercetării şi producţiei, puse în slujba instaurării unei gospodăriri cât mai
judicioase a pădurilor, indiferent de structura proprietă ţii asupra fondului
forestier.
Perfecţionarea aplicării tratamentelor trebuie să conducă la solu ţionarea
problemelor privind valorificarea în grad maxim a poten ţialului productiv
staţional, prin crearea unor păduri cât mai stabile, de mare diversitate
structurală şi funcţională, în deplină concordan ţă cu obiectivele fixate
pentru fiecare unitate de gospodărire.
În viitor, aplicarea diferenţiată a tratamentelor va conduce la rezultate
bune, dacă se va ţine seama de faptul că, cu cât se lucrează în păduri cu o
stare de vegetaţie şi capacitate de regenerare mai viguroasă, cu atât
tăierile pot fi mai intense, mai uniforme, mai pu ţine la număr şi mai des
repetate, iar perioada specială de exploatare regenerare mai scurtă
(Negulescu, 1973).
Prin aplicarea tratamentelor urmează a se realiza multiple obiective
majore ale silvotehnicii, dintre care se menţionează:
Asigurarea regenerării păduriişi deci a continuităţii fondului
forestier şi conservarea biodiversităţii sale;
• Valorificare optimă a potenţialului de regenerare al arboretelor
devenite exploatabile şi promovarea oriunde şi oricând este posibil
şi oportun a regenerării naturale;
Menţinerea şi ameliorarea eficacităţii polifuncţionale a pădurii
cultivete şi prevenirea degradărilor de ordin structural sau
funcţional la nivelul fiecărui arbotret şi ansamblului de arborete;
• Punerea în valoare a masei lemnoase sub formă de produse
principale, la nivelul posibilită ţii fixate prin amenajament pentru
 fiecare U.P. şi evitarea oricăror suprasolicitări, indiferent de
motivaţii;
Realizarea treptată a structurilor optime de atins la nivelul fiecărui
arboret şi în ansamblul U.P., ca bază oentru optimizarea mărimii,
structurii şi calităţii fondului de producţie şi a creşterilor, precum
şi a gospodăririi durabile a pădurilor;
• Extinderea arboretelor amestecate şi cu structuri diversificate, care
s-au dovedit mai rezistente la ac ţiunea factorilor vătămători
periculoşi şi mai flexibile la mutaţiile ce se produc în structura
consumului de lemn;
Dirijarea convenabilă prin regenerare a sensului de producere al
unor succesiuni şi înlocuirea populaţiilor (speciilor) neadecvate
ţelurilor fixateîn fiecare caz ş.a. Ar fi însă nejustificată şi foarte
păgubitoare restrângerea preocupărilor numai la punerea în
valoare a masei lemnoase şi eventual la asigurarea regenerării şi
întemeierii unui nou arboret, a şa cum, din păcate, s-a mai
întâmplat şi se mai practică şi în prezent.
Bibliografie Selectivă

1. CONSTANTINESCU, N., 1976 - CONDUCEREA ARBORETELOR, VOL. I-II, ED. CERES, BUCUREŞTI.

2. FLORESCU, I., NICOLESCU, N.V., 1996 - SILVICULTURA, VOL. I, STUDIUL PĂDURII, ED. EX

LIBRIS, BRAŞOV.

3. LANIER, L., 1994 - PRECIS DE SYLVICULTURE, ENGREF, NANCY.

4. NEGULESCU, E.G., STANESCU, V., FLORESCU, I.I., TARZIU, D., 1973 - SILVICULTURA,
ED. CERES , BUCUREŞTI

5. PASCOVSCHI, S., LEANDRU, V., TIPURI DE PADURE DIN RPR ED. AGROSILVICĂ BUCUREŞTI.

6. SCHÜTZ, J-P.,1990 SYLVICULTURE 1 PRINCIPES D EDUCATION DES FORETS, PRESSES

POLYTECHNIQUES ET UNIVERSITAIRES ROMANDES. LAUSANNE.

7. VLAD, I., DONIŢĂ, N., CHIRIŢĂ, C., PETRESCU, L., 1997 - SILVICULTURĂ PE BAZE
ECOSISTEMICE, ED.
ACADEMIEI ROMÂNE.

8. * * * , 1986 - NT 2 - NORME TEHNICE PRIVIND LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE ŞI CONDUCERE A

ARBORETELOR, BUCUREŞTI

9. * * * , 1988 - NT 3 - NORME TEHNICE PRIVIND ALEGEREA ŞI APLICAREA TRATAMENTELOR,

BUCUREŞTI

10. * * * , 2000 - NT 4 - NORME TEHNICE PRIVIND EFECTUAREA CONTROLULUI ANUAL AL

REGENERĂRILOR, BUCUREŞTI
Nota autorului

Cursul reprezintă o primă variantă de prezentare în tehnologie ID a

noţiunilor teoretice de silvicultură. Acest curs este valabil doar pentru anul
universitar 2011-2012 şi serveşte doar pentru studenţii Facultăţii de
Silvicultură aflaţi la forma de învăţământ la distanţă.

Cursul foloseşte largi pasaje din cărţile şi normele tehnice prezentate ca

bibliografie selectivă.

A nu se cita pasaje din acest curs.

Testele de autoevaluare, pentru partea de silvotehnică vor fi introduse în
cadrul activităţilor asistate, fiind un suport pentru realizarea Referatul de
Silvotehnică referitor la proiectarea lucrărilor de îngrijire şi conducere şi de
alegere şi aplicare a tratamentelor.