UNIVERSITATE ,, AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE

SPECIALIZAREA: JURNALISM
DISCIPLINA: Tehnici de investigație jurnalistică

Referat
Criza de pandemie în România

Profesor coordonator:
Conf. univ. Cristian Măduță

Studentă:Boțoroga Mariana

Arad,
2022
 Incapacitatea României de a testa pacienții
Numărul mic de teste de coronavirus făcute de autorități a fost un subiect
fierbinte, reprezintă cea mai mare vulnerabilitate în această criză. Fără să testeze
cât mai mult, un stat nu poate cunoaște dimensiunea epidemiei de Covid-19 de
pe teritoriul său și deci nici să ia măsuri adecvate. Până pe 6 aprilie 2019, în
România se făcuseră 41.000 de teste pentru noul coronavirus, un număr foarte
mic, comparativ cu alte state unde s-au făcut sute de mii de teste populației, de
la începutul pandemiei.

Inițial, problema a fost că în România nu existau suficiente aparate de testare.

„Erau doar câteva. Acum avem 39, din care multe nu funcționează încă, și o
capacitate de vreo 4.000 de teste pe zi”, spune Sorin Paveliu. Apoi, s-au
cumpărat aparate, însă nu există suficient personal calificat să le folosească:
„Ele presupun un personal ultraspecializat, nu doar specializat. Acele substanțe
se diluează și se manevrează de șapte ori până le pui în aparat”.

În acel moment, statul nu are capacitatea de a procesa mai mult de circa 4.000
de teste pe zi, ceea ce, statistic vorbind, ar însemna că nu se pot confirma mai
mult de 300 de cazuri de Covid-19 pe zi, chiar dacă acestea există în realitate.
Chiar dacă se fac câteva mii de teste în fiecare zi, câteva sute se „ard” pe
confirmarea vindecării pacienților – pentru a putea fi externați din spitale, cei
care scapă de simptomele Covid-19 trebuie să fie testați două zile la rând
negativ. Din restul testelor făcute, statistic, în jur de 10% ies pozitive. Cea mai
mare rată de teste pozitive într-o zi a fost, în România, de 18%, un record care
nu se va depăși în condițiile actuale.

Practic, în loc să documenteze o rată exponențială de creștere a cazurilor de

Covid-19, România o face liniar: câte 200-300 de cazuri detectate pe zi, pentru
că atât se poate testa.

În străinătate ajung să fie testați, la noi nu. Când vom ajunge la 10.000 raportați,
o să avem probabil în jur de 50.000. Iar asta se va vedea când se vor colmata
paturile de la Terapie Intensivă”
(Ne)pregătirea sistemului de sănătate

Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a pus presiune pe sistemele

de sănătate la nivel global, iar în cazul României, care are unul dintre cele mai
slabe sisteme medicale din Uniunea Europeană, lipsurile au fost cuvântul cheie
încă de la începutul pandemiei, la 26 februarie, când a fost primul caz de pacient
infectat în ţară.
Medicii s-au plâns la unison de lipsa materialelor de protecţie, de la măşti la
combinezoane, care să-i protejeze de contactul cu pacienţi posibili infectaţi,
lucru care a dus la adevărate focare de infecţie în spitale. La Suceava, de
exemplu, cel mai mare focar de infecţie din ţară, medicii au fost primele victime
ale infecţiei cu COVID, iar în fruntea spitalului a fost pusă conducere militară
pentru a gestiona criza.
În plus, la mai bine de o lună de la debutul epidemiei, doar două spitale judeţene
din 19 unităţi contactate de ZF aveau aparatură de testare pentru a depista
coronavirusul. Spitalele care nu aveau aceste echipamente nici după o lună de la
primul caz, în contextul în care la nivel global deja se vorbea despre pandemie,
au trimis probele de la pacienţii suspecţi către cele mai apropiate unităţi în acea
perioadă, iar rezultatele întârziau şi cinci zile, timp în care pacienţii nu primeau
tratament.
Situațiile de tipul celor apărute la spitalul județean din Suceava, dar și în alte
unități sanitare din țară, combinate cu lipsa echipamentelor pentru cadrele
medicale au dat naștere la episoade care i-au scandalizat pe mulți. Totuși, astfel
de situații au apărut în multe alte țări din Europa, în această pandemie, în
România fiind amplificate în special de lipsuri și disfuncționalități deja cronice
ale sistemului de sănătate.
Un exemplu este sistemul de managament al spitalelor, care nu este axat pe
specialiști. S-a mers pe ideea că directorii pot să nu fie medici. Cum era și cazul
managerului Râmbu, de la Suceava. El era economist, a fost bun la gestionarea
banilor pentru renovarea spitalului. Dar directorii ar trebui să treacă printr-un
curs de trei ani de formare, ar trebui să capete și solide cunoștințe medicale,
inclusiv de epidemiologie. Acolo a fost tembelism.
Sorin Ioniță, expert în politici de administrație publică, spunea pentru Europa
Liberă că Suceava, cel mai vizibil focar de coronavirus din România la
momentul acutal, este doar o ilustrare a condițiilor din sistemul medical al
României, în general. „Arată carența generală, pe ei i-a lovit primii, dar
oriunde se putea întâmpla ce e acolo. Și așa s-a văzut cum funcționează un
spital românesc din afara marilor centre clinice. Adică alandala, intră și iese
lumea cum vrea, cu sacoșe, cum e în spitalele românești. 
Autoritățile au luat măsuri care să reducă presiunea de pe unitățile sanitare,
cum ar fi reducerea internărilor și a intervențiilor chirurgicale la strictul necesar,
de urgență, gândirea unui sistem de împărțire pe linii a spitalelor, în ideea de a
difuza pacienții infectați cu Covid-19 în mai multe locuri. Sistemul are însă
carențe.
„Spitalele de linia întâi, cele de boli infecțioase, s-au umplut. Cele de linia a
doua se puteau umple foarte repede, paturile de acolo erau uneori mai puține
decât în cele de boli infecțioase. Apoi sunt paturile din spitalele desemnate
special pentru Covid-19. Dar acolo sunt probleme foarte mari, pentru că sunt
spitale orășenești, de regulă. Trimiți acolo pacienți cu simptome mici sau
asimptomatici, dar când unul se face rău peste noapte, ce faci, că nu ai ATI?
Aceste spitale se bazează pe ideea că atunci când cineva ajunge rău, îl transferă.
Dotările sistemului sanitar. Fără echipamente de protecție
Pandemia de coronavirus a prins România nepregătită chiar și la minimul
necesar pentru protecția celor de la care se așteaptă „să lupte în linia întâi” cu
coronavirusul – cadrele medicale.
„Nu aveam absolut nimic să ne protejeze, de unică folosință, cu excepția sălilor
de operații. Stocuri zero. Dar și alte țări au avut problema aceasta, uneori mai
rău. Singurul lucru era să fi făcut o aprovizionare, dar în momentul în care a
izbucnit pandemia, era cvasi-imposibil”, arată medicul Sorin Paveliu, care
consideră că „în condițiile date”, reacția autorităților față de sistemul sanitar a
fost totuși „foarte bună”.
Lipsa echipamentelor de protecție și dezorganizarea din unele unități sanitare a
dus la infectarea multor cadre medicale și chiar închiderea unor spitale întregi,
care au intrat în carantină. Și cu echipamente suficiente, ar fi fost greu ca
medicii să nu se contamineze. Contaminarea personalului medical este
inevitabilă.
Starea de urgență. Și-a închis România carapacea la timp?
Percepția încurajată de autorități este aceea că statul român a luat din timp
măsurile restrictive de izolare a populației și a teritoriului național. Un scenariu
matematic arăta că România se afla cu 19 zile în urma Italiei, atunci când a fost
decretată starea de urgență, pe 16 martie.
Pe 26 februarie, în România se confirma primul caz de coronavirus, iar 20 de
zile mai târziu, președintele Klaus Iohannis instaura starea de urgență, după ce
în prealabil autoritățile luaseră deja măsuri care au închis școlile, au restricționat
zborurile și transporturile către România, precum și adunările publice. Sunt
măsuri luate cam în același timp de aproape toate statele europene diferențele
fiind de zile sau de câteva săptămâni.
 Măsurile economice. Un început timid, în siajul Europei
Guvernul Orban a anunțat mai multe măsuri de sprijinire a populației și
firmelor, în criza economică provocată de pandemia de coronavirus. Printre
acestea, susținerea cu bani de la buget a firmelor care își bagă angajații în șomaj
tehnic sau amânarea ratelor la bănci, pentru populație și a dărilor către stat,
pentru firme.
România a încercat să urmeze modelul altor state din UE, dar că ar putea apărea
probleme din cauza configurației politice de la București: „Guvernul a conturat
un pachet economic – bun, prost, e cam în media europeană și cam cât ne
permitem. Cam ce face Europa au copiat și ei. Dar problema rămâne că ei nu au
majoritate în Parlament, iar dacă ei dau ordonanțe și după o vreme ceilalți
votează altceva, cum se întâmplă acum cu pachetul economic.
Recursul la Armată, semn de incapacitate?
Starea de urgență a permis autorităților centrale să scurtcircuiteze multe
proceduri ale unui stat democratic și să introducă măsuri care restrâng drepturile
cetățenilor. Printre acestea, Armata a putut fi cooptată de forțele de ordine civile
sau de autoritățile locale, pentru a le ajuta în gestionarea unor situații – de la
spitale depășite de valul de infecții, până la gestionarea traficului de persoane și
mărfuri la frontiere sau controlul cetățenilor la filtrele rutiere, pentru a vedea
dacă resepctă condițiile impuse de carantină, prin ordonanțe militare.
Cazul Suceava, unde controlul spitalului județean a fost preluat de cadre
militare din sistemul Armatei, nu este considerat exagerat. Nu s-a făcut o
militarizare, ci au fost numiți niște militari, este o mare diferență. Militarizarea
ar însemna să impui niște legi, niște regulamente noi. Acolo au fost aduși niște
militari care au venit cu un stil de muncă mai cazon, care desigur că a intrat
foarte repede în conflict cu obișnuințele personalului. Acolo este o situație
dramatică, iar dacă nici acolo nu încerci să impui un regim de ordine totală
înseamnă că nu mai are rost.
Majoritatea statelor lovite de pandemia de Covid-19 au apelat la ajutorul
Armatei, pentru a ține lucrurile organizate și sub control. În SUA, spre
exemplu, Armata a trimis 1.000 de medici militari în ajutorul celor civili, la
New York, iar alte mii de cadre medicale ale Armatei erau pregătite în rezervă,
să intervină. Forțele Navale au dislocat două nave-spital, la New York și Los
Angeles, pentru a putea primi pacienții infectați cu noul coronavirus.
 Comunicarea haotică pe timp de criză
La începutul pandemiei, mesajele de mare interes pentru populație erau lansate
pe mai multe voci, de la președintele Klaus Iohannis care anunța una (interdicția
persoanelor peste 65 de ani de a mai ieși din case), până la premierul Ludovic
Orban, care acuza că „s-au rostogolit informații” false (vârstnicii erau liberi să
iasă, doar în anumite condiții). Un exemplu care i-a iritat pe mulți a fost faptul
că președintele a anunțat introducerea stării de urgență cu două zile înainte de a
o instaura efectiv și a anunța măsurile impuse.
De asemenea, măsurile și restricțiile pentru populație, introduse prin ordonanțe
militare, au fost anunțate până acum la ore târzii ale nopții, prin eforturile
vizibile ale ministrul de Interne Marcel Vela, care le dă citire de pe foi.

Bibliografie:
 https://www.zf.ro/eveniment/criza-sanitara-scos-suprafata-problemele-
nerezolvate-sanatate-dupa-19317015
 https://romania.europalibera.org/a/criza-coronavirus-marile-
vulnerabilitati-romania-gestionare-pandemie/30536722.html