Sunteți pe pagina 1din 5

Lucrarea de față prezintă impactul pandemiei Covid-19 asupra

societăților contemporane. Referatul se bazează pe analiza mai multor


perspective. Debutează cu trecerea de la globalizare la un proces în care
fiecare stat va își va ține grija proprie. În continuare sunt aduse în discuție
drepturile fundamentale ale omului și cum au fost ele respectate. Totodată
este prezentat nivelul de încredere în regimurile politice democratice din
această perioadă. În încheiere se regăsește o concluzie pertinentă pentru
cele menționate mai sus și care sintetizează informațiile esențiale.

Pandemia începută în China în ianuarie 2020 a ajuns rapid în toate


statele lumii. Omenirea a trăit o experiență unică, fiind obligată să
renunțe în mare parte la viața de dinainte. Și asta a însemnat o mare
provocare pentru că oamenii circulă, călătoresc, dar cel mai important,
socializează. Întorcându-ne la problemele puse în discuție la începutul
referatului, menționez că în această lucrare nu vom inventaria cazuri,
morți (și acestea fiind o consecință a pandemiei) ci doar vom expune
situații tragice care duc la consecințe majore.
Șocurile generate de pandemie vor fi resimțite mult timp după
încheierea acesteia. Impactul pe termen scurt a fost resimțit de toți, însă
consecințele pe termen lung abia de acum vor începe să apară.

Restrângem discuția pentru a ne îndrepta atenția spre fenomenul cel


mai afectat de această pandemie și anume cel al globalizării.
Globalizarea se caracterizează prin comerțul internațional extrem de
ridicat, prin schimburile ce au loc între țări și a investițiilor datorită
retragerii barierelor interstatale. Odată cu această pandemie, putem spune
că era gobalizării s-a redus, poate chiar încheiat. Fiecare țară își va duce
grija singură, luptând individual. În următoarea perioadă o să existe o
trecere de la globalizare, un fenomen în care eram obișnuiți să avem
acces la reursele și serviciile altei țări, la o situație în care vom fi pe cont
propriu. În acest context cel mai important aspect o să fie protejarea și
exploatarea propriilor resurse. Pentru țările care depind de resurse din
exteriorul statului va fi o perioadă de criză majoră. Această criză va duce
și la o stagnare a comerțului cu bunuri. Creșterea prețurilor, urmate de
utilități mai scumpe, poate chiar și șomajul, nu vor face nimic altceva
decât să accentueze sărăcia.

În timpul pandemiei s-a înceract combaterea acesteia cu măsuri ce au


încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. „În Decretul
emis de către Președintele României, se arată că pe perioada stării de
urgență, a avut loc „restrângerea” următoarelor drepturi: libera circulație;
dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului;
dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul la proprietate privată;
dreptul la grevă; libertatea economică.” Necesitatea stării de urgență
este una susținută, însă este îngrijorătoare relația dintre limitarea
drepturilor și nevoia reală care a dus la unele dintre măsuri. Măsurile
luate de autoritățile române, înainte și în timpul stării de urgență, ridică
semne de întrebare privind implementarea corectă a acestora, fără a fi
afectate drepturile cetățenilor. Nu se poate justifica dacă este o rea
intenție sau lipsa de perspectivă. Măsurile guvernamentale de oprire a
răspândirii virusului afectează în primul rând drepturile persoanelor deja
vulnerabile sau expuse riscurilor, cum ar fi persoanele în vârstă, copiii,
persoanele cu handicap. În acest sens, este foarte relevant un studiu al
Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) despre „starea
emoțională a românilor în prima lună de izolare. Concluziile studiului au
arătat că un sfert dintre vârstnicii de peste 65 de ani au fost singuri în
prima lună de izolare. 47% trăiesc cu spaima că urmează o criză de
alimente, iar un sfert cred că sunt afectați de o serie de boli pe care nu le
aveau înainte.”
Pandemia a scos la iveală de asemenea problemele din educație.
Închiderea unităților de învățământ a luat pe nepregătite clasa politică.
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie declara că ministerul are
în vedere asigurarea de laptopuri și tablete pentru toți elevii care nu au,
dar și să ofere profesorilor pregătire pentru învățământul online până la
toamnă. Cu toate acestea, astfel de declarații au devenit greu de crezut,
ținându-se cont că nu sunt primele pe această temă nepuse în practică.
Mutarea școlii clasice în mediul online a dat curs unor adevărate
problematici. Predarea de acasă nu a făcut altceva decât să mărească
inegalitatea și discriminarea. Este bine cunoscut faptul că în zonele rurale
sărace, majoritatea elevilor au doar un telefon mai puțin performant în
casă la care are acces toată familia. Să nu mai vorbim de câți dintre
aceștia au competențe digitale necesare învățării online. Este clar că
România nu a fost și nu va fi pregătită să asigure astfel de tehnologii și
într-un timp atât de scurt.

Nu în ultimul rând aducem în discuție sistemul politic. Un sistem care


după cum era de așteptat eșuează în România. Guvernele au dat încă o
dată dovadă de incompetență, nereușind să reacționeze rapid și făcându-i
astfel pe alții să fie surse de ajutorare și informare. Se consideră faptul că
situațiile de criză și dezastrele îi fac pe oameni să devină mai buni, mai
altruiști cu semenii lor. De exemplu, cei care se oferă să-i ajute pe cei
aflați în categoriile de risc, făcându-le cumpărăturile fac parte din acești
oameni. De asemenea, multiplele inițiative civice care s-au derulat în
această perioadă demonstrează faptul că oamenii nu au rămas imuni în
fața nevoilor celorlalți. În aceste momente, statele și cetățenii au nevoie
de guvernanți înțelepți și cu viziune. De aceea, „omenirea ar trebui să
realizeze că un stat trebuie condus de specialiști. Că în instituțiile
guvernamentale trebuie angajați experți, nu politicieni.”
Ca urmare a acțiunilor haotice și nepregătirii guvernelor este
revizuită încrederea indivizilor în instituțiile statului. „Încrederea publică
este crucială pentru actul de guvernare.”
Încrederea derivă din adevăr și cum adevărul este rar în zilele noastre,
rar poți să mai ai încredere. Într-un sondaj IRES realizat în luna mai cu
scopul evaluării impactului stării de urgență asupra vieții românilor
rezultatele sugerează o degradare a încrederii în regimurile politice.
Astfel, jumătate dintre români cred că statul a ascuns informații legate de
pandemie, iar 62% spun că și-au pierdut încrederea în stat în această
perioadă. De asemenea, 49% dintre români cred că virusul este mai puțin
periculos decât spun specialiștii.

În încheierea acestui referat voi prezenta câteva idei critice și


personale despre această situație pandemică.
Începutul a fost unul extrem de greu. Mulți cu siguranță nu au
conștientizat ce anume se întâmplă. Primele restricții severe, ordonanțele
militare, decesele în masă umflate parcă de fluxul de știri similar pe mai
multe canale în același timp conturau și mai mult sentimentul de
incertitudine și nesiguranță. Situația pe care toți o încearcă este de
pierdere. Au început cu pierderea slujbelor, afacerilor, siguranței și a
libertății de decizie asupra propriei vieți. Oare câte mai au de pierdut
oamenii?
Criza sanitară poate genera o criză economică, iar aceasta poate fi
urmată de una socială. Apare în sinele oamenilor o furie generată de
sentimentul nedreptății. Pe de-o parte a celor ce se supun, pe de altă parte
a celor ce nu se lasă influențați de toată situația. Este o furie provenită din
puncte de vedere diferite. „Mai mult ca niciodată, lumea va crede,
optimist, dar nerealist, că panaceul universal este etica. Pentru unii în
sensul exersării excelenței caracterului, mai ales într-o vreme în care
presiunea de a „trișa” crește, pentru alții în sensul acceptării respectului
pentru persoane ca fundament egalitar al vieții împreună.” Oamenii au
impresia că dacă nu te supui regulilor ești suspectul care i-ar putea
îmbolnăvi. Să nu uităm totuși că „cetățenilor transformați în supuși prin
decretarea stării de urgență li se cere să aibă încredere într-un proces
decizional marcat de lipsa transparenței” și formulat de un stat corupt.
Aplicarea restricțiilor pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19 a
oferit unor țări și regimuri politice prilejul de a-și atinge unele obiective
politice. În sintagma „menținem distanța” văd mai mult decât o măsură de
precauție. Văd ceea ce se dorește: distanțarea oamenilor, dezbinarea
acestora, pentru a nu mai exista coeziune și unitate între ei. „Observăm
cum segmentul neînregimentat, rațional, lucid, realist și critic aproape că
dispare, de la un an la altul, de la o campanie electorală la alta, migrând
spre una dintre cele două tabere.”
Pandemia a scos la iveală vulnerabilitățile societăților. Sărăcia, lipsa
accesului de tehnologie, profesori mai puțin pregătiți pentru învățământul
online se vor resimți mai accentuat și vor pune rapid la colț sistemul de
învățământ. Consider că învățământul este la fel de afectat, dacă nu pe
termen scurt, pe termen lung cu siguranță, dacă se va continua în acest
fel. Mulți dintre copii României se luptă cu sărăcia sau cu alte lipsuri,
astfel e de prisos să mai vorbim despre școala online în această situație.
Măsurile actuale nu pot compensa lipsurile unui sistem de educație
„măcinat” de alte interese. Astfel de măsuri trebuiau luate în timp și
ținându-se cont de posibilitățile elevilor români.
Un alt domeniu afectat este cel economic. Redeschiderea cât mai
rapidă a economiei era mult mai importantă, în condițiile în care sunt o
mulțime de lucrători independenți, oameni care trăiesc de pe o zi pe alta,
ori angajați cu salarii mici care nu-și puteau face economii prea mari și
care nu se califică pentru plata îndemnizației de șomaj. Ca ei sunt alte
zeci, poate chiar sute de cazuri. Ce facem cu acești oameni? Pe ei cine îi
vede? Dacă nu vor muri de o pandemie invizibilă vor muri cu siguranță
răpuși de neajunsuri și lipsuri.
Sunt întrebări care vor rămâne fără răspuns. În aceste situații s-a
putut observa implicarea insuficientă a instituțiior statului în
administrarea crizei. Nu se poate cunoaște cu exactitate cât adevăr este
sau nu în această așa zisă pandemie, însă, nimic nu se va termina fără a
nu lăsa urme adânci. Viața după pandemie o să fie diferită. Vom avea o
Românie cu un sistem de sănătate la pământ, cu milioane de șomeri și cu
oameni marcați de această experiență. Mulți oameni manifestă anxietate
sau frică de un viitor incert. Aceste sentimente sunt alimentate și de știri.
„Media ne construiește lumea prin cum alege să prezinte un subiect. Dacă
aceasta destabilizează realitatea, captează atenția publicului. Ca să
destabilizeze realitatea, trebuie să convingă lumea că nu este în
siguranță.” Urmăritul știrilor nu face altceva decât să crească nivelul de
stres și să ne ofere o încărcătură afectivă negativă. Cel mai indicat este să
verificăm știrile doar o dată pe zi și doar din surse oficiale. Este bine să
ne implicăm în activități plăcute. Spre exemplu, mișcarea oferă o stare de
bine, precum și energie, voință, dar și încredere în sine.
În încheiere, îndoiala cu privire la gravitatea virusului o voi clarifica
printr-o întrebare retorică și anume: „Când a putut avea statul grijă de
ceva din țara asta?” Așadar, această grijă față de popor în contextul
pandemiei ascunde alte interese ale unei elite politice încropite, aflată sub
talpa celor ce conduc lumea din umbră.
În concluzie, fie că este de așa proporții sau nu pe cât se crede,
consecințele pandemiei se văd peste tot în jurul nostru: în economie, pe
piața muncii, în educație și mai ales în comportamentul nostru. În această
situație se poate observa ce aduce prioritizarea eronată în alocările
bugetare și ignorarea unor domenii importante. De asemenea, se
ilustrează cât de importante sunt sistemele de educație și sănătate bine
puse la punct, alături de măsurile economice concrete și eficiente.