SCRIEREA M RTURIEIPROFETIA DIN V.T.MPLINIREA DIN N.T. S mn a femeii care va zdrobi capul arpeluiGeneza 3:15Gal.4:4; Evrei 2:14-15; Col.

1:13; Apoc.20:10Urma ul lui Avraam: s mn a n care toate neamurile vor fi binecuvntateGeneza 12:3;22:18;26:4Matei 1:1Urma ul lui IsaacGeneza 17:19Luca 3:34Urma ul lui IacovNumeri 24:17Matei 1:2Vine din tribul lui IudaGeneza 49:10Luca 3:33Urma ul pe tronul lui DavidIsaia 9:7Luca 1:32, 33Uns i Ve nicPsalm 45:6,7;102:25-27Evrei 1:8-12N scut n BetleemMica 5:2Luca 2:4,5,7Vremea na terii LuiDaniel 9:25Luca 2:1,2N scut din fecioar Isaia 7:14Luca 1:26,27,30,31Uciderea copiilorIeremia 31:15Matei 2:16-18Fuga n EgiptOsea 11:1Matei 2:14,15I s-a preg tit caleaIsaia 40:3-5Luca 3:3-6Precedat de un nainta Maleahi 3:1Luca 7:24,27Precedat de IlieMaleahi 4:5,6Matei 11:13,14Numit Fiul lui DumnezeuPsalm 2:7Matei 3:17Sluje te n GalileaIsaia 9:1,2Matei 4:13-16Zel/rvn pentru casa lui DumnezeuPsalm 69:9Ioan 2:17Vorbe te n pildePsalm 78:2-4Matei 13:34,35Va t m dui inimile zdrobiteIsaia 61:1,2Luca 4:18,19Respins de ai S i, de evreiIsaia 53:3Ioan 1:11; Luca 23:18Va fi ProfetulDeut.18:15Ioan 6:14; 7:40; Luca 24:19; Fapte 3:20,22Preot dup rnduiala lui MelhisedecPsalm 110:4Evrei 5:5,6Intrarea triumfal n IerusalimZaharia 9:9Marcu 11:7,9,11L udat de copiiPsalm 8:2Matei 21:15,16Nu este crezutIsaia 53:1Ioan 12:37,38Tr dat de un prietenPsalm 41:9Luca 22:47,48Vndut pe treizeci de argin iZaharia 11:12Matei 26:14,15Acuzat de martori mincino iPsalm 35:11Marcu 14:57,58T cut n fa a acuza iilorIsaia 53:7Marcu 15:4,5Scuipat i b tutIsaia 50:6Matei 26:67Urt f r temeiPsalm 35:19Ioan 15:24,25Moare n locul...pedepsit n locul...Isaia 53:5Rom.5:6,8R stignit mpreun cu r uf c toriIsaia 53:12Marcu 15:27,28Str punse minile i picioareleZaharia 12:10; Psalm 22:1,7,8,16,18Ioan 20:27Dispre uit/hulit i batjocoritPsalm 22:7,8Luca 23:35Este chinuit de setePsalm 22:15Ioan 19:28i este dat vin/o et s beaPsalm 69:21Matei 27:34,48Oc rtPsalm 69:9Rom.15:3Se roag pentru du maniPsalm 109:4Luca 23:34Solda ii au tras la sor i pentru c ma a LuiPsalm 22:17,18Matei 27:35,36P r sit de DumnezeuPsalm 22:1Matei 27:46Nu va avea nici un os sf rmat/zdrobitPsalm 34:20Ioan 19:32,33,36Str puns n coast Zaharia 12:10Ioan 19:34nmormntat n mormntul unor boga iIsaia 53:9Matei 27:57-60nviaz dintre mor iPsalm 16:10;

49:15Marcu 16:6,7; Fapte 2:27,31Se va n l a la dreapta lui DumnezeuPsalm 68:18Marcu 16:19; 1Cor.15:4; Efes.4:8 Spuneam, cu alt prilej, tot n preajma Cr ciunului, c evangheliile na terii (Matei 1-2 i Luca 1-2) sunt o ilustrare a credin ei comunit ii primare n Hristos cel nviat.
n cazul evangheliei dup Luca, primele dou capitole sunt socotite de c tre exege i un prolog cristologic, Luca ilustrnd aici tot misterul lui Hristos, pe care restul evangheliei sale l dezv luie progresiv; n acest sens, merit n irate titlurile mesianice cu care este nvestit Pruncul: fiul lui David, Mntuitorul, Hristos Domnul, cel Sfnt, Lumina, plin de Spirit, cel Preanalt, Rege. n ceea ce prive te stilul n care sunt redactate primele dou capitole din evanghelia lucan , ar fi de precizat c ele se inspir mai pu in din literatura intertestamentar (dup cum se ntmpl n cazul evanghelistului Matei), ci, mai degrab , din Scripturile ebraice ca atare, la nivel de limbaj, tipologie a personajelor, tematic i, mai ales, mesaj: Pruncul Isus, cel care este Hristos, este mplinirea Scripturilor ebraice. O particularitate de stil a evangheliei lui Luca este paralelismul, constnd n punerea n relief a tr s turilor unui personaj prin intermediul compara iei cu un altul. Din aceast perspectiv , merit s Din aceast perspectiv , merit semnalat paralelismul dintre Ioan i Isus n primele dou capitole ale evangheliei lucane (n cele ce urmeaz , din ra iune de spa iu, vom z bovi doar asupra pasajelor privindu-l pe Isus). Desigur, este vorba de o continuitate i o discontinuitate, Luca viznd s -l prezinte pe Ioan ca precursor al lui Isus, valoarea sa derivnd de la cea a lui Isus; este, deopotriv , vorba de o unic lucrare a lui Dumnezeu prin cei doi. n fragmentele lucane privind na terea lui Isus, acest paralelism este prezent i la nivelul construc iei textului, fiind vorba de dou vestiri ale na terii, de dou na teri, dou circumcizii, dar i de cnt ri paralele (Benedictus/ Magnificat; imnul ngerilor/ Nunc Dimmittis, cntarea lui Simeon/ cea a Anei), dou suiri la templu i tot dou men iuni ale cre terii celor doi copii. Bunavestire Episodul vestirii na terii lui Isus este conceput pornind de la i n vederea economiei mntuirii: trimiterea ngerului i lucrarea Spiritului sunt elemente ale interven iei lui Dumnezeu. Deja n salutarea ngerului este mai mult dect un salut, chemarea la bucurie implicnd n multe texte vetero i neotestamentare ideea unei schimb ri importante n economia mntuirii. Nici formula Domnul este cu tine nu este o simpl binecuvntare, aceast prezen a lui Dumnezeu nso ind poporul de-a lungul istoriei sale. Afirma ia c Maria a g sit har la Dumnezeu o situeaz o dat n plus n linia acelora care au marcat istoria lui Israel. Dac n Bunavestire este vorba de o cotitur , atunci este vorba de mplinirea noului leg mnt. Deja n snul mamei, Isus

este Hristos, mai mult dect unul din descenden a lui David, este unsul lui Dumnezeu, cel uns de Spiritul, a a cum a fost prevestit de profe i i n eles de comunitatea cre tin n lumina postpascal . Textul de la Luca 1,26-38 poate fi comparat cu cel de la Matei 1,18-25: n vreme ce evanghelistul Matei insist pe inspirarea de c tre Dumnezeu a deciziei lui Iosif de a-l adopta pe pruncul z mislit miraculos de cea f g duit lui, Luca pune accentul pe felul n care Domnul o face pe Maria s accepte maternitatea n condi iile n care era f g duit lui Iosif; este vorba de mi c ri similare de acceptare a voin ei divine i, implicit, de disponibilitatea de a conlucra la mplinirea planului de mntuire. Cu toate acestea, mesajul arhanghelului prive te n primul rnd misiunea lui Isus, aceea a Mariei fiind relativ la cea a Fiului s u. Maria ncheie irul femeilor sfinte care preg tesc venirea lui Mesia. Pentru a n elege vestirea ngerului, ar fi de spus c acesta se poart straniu din perspectiva cutumelor epocii: nu se cuvenea ca o femeie s fie salutat , cu att mai pu in una m ritat , cu formula curtenitoare pe care arhanghelul o folose te. R spunsul Mariei (Iat roaba Domnului!) este o formul care marcheaz , de altminteri, tocmai o transformare n raportarea Mariei la so ul s u, ilustrnd mai exact n contextul dat schimbarea so ului, c ci, prin astfel de vorbe, femeia se declara so ie i slujitoare. n ceea ce prive te un posibil paralelism ntre atitudinea Mariei (Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu tiu de b rbat?) i cea a lui Zaharia (Dup ce voi cunoa te aceasta? C ci eu sunt b trn i femeia mea, naintat n zilele ei.), acesta este numai aparent, deoarece, ct vreme Zaharia cere un semn n domeniul cunoa terii, Maria se refer la domeniul ac iunii, preocupndu-se pur i simplu de felul n care poate realiza voia lui Dumnezeu. ntrebarea Mariei deriv din nevoia credin ei de a fi luminat , din deschiderea spre revela ie. Vizita la Elisabeta Vizita Mariei la Elisabeta, un mod de verificare a semnului dat Mariei la Bunavestire (nu n sensul c Fecioara nu ar fi dat crezare vestitorului, dimpotriv , graba cu care se ndreapt spre Elisabeta fiind un indiciu al credin ei), este locul manifest rii prezen ei Spiritului Sfnt n Ioan nc din snul mamei sale i n Maria. Titlul de Domn atribuit lui Isus nc nen scut trebuie n eles n contextul lucan drept un titlu divin, trimi nd la Hristos cel nviat. n lauda sa, Elisabeta o consider pe Maria fericit n virtutea credin ei de care a dat dovad n raport cu cele anun ate ei de Dumnezeu; n aceast idee putem recunoa te un gest recapitulativ al istoriei lui Israel: Maria a crezut asemeni lui Avraam. R spunsul Mariei, celebrul imn Magnificat, este unul dintre cnturile inserate de Luca n pasajele privind na terea lui Isus, al turi de Gloria cntat de ngeri la na terea Domnului, de Benedictus rostit la opt zile de la na terea lui Ioan sau Nunc Dimittis, care nso e te prezentarea lui Isus la templu. Imnurile erau folosite n epoca redact rii

evangheliei lucane n celebr rile iudaice, pe lng psalmii biblici (una dintre categoriile de imnuri) fiind constitui i o serie de psalmi apocrifi. n genere, imnurile folosite n celebr rile sinagogale erau alc tuite dintr-o serie de citate biblice sau aluzii biblice. Magnificat-ul se inspir din cntarea Anei (1Reg 1,11), dar i din literatura intertestamentar . Este un imn ce subliniaz perspectiva mesianic a lui Luca, n viziunea c ruia mntuirea este accesibil celor umili, celor s raci, noului Israel, care se v de te deschis s o primeasc . Na terea lui Isus n episodul na terii lui Isus este de remarcat opozi ia pe care o stabile te Luca ntre condi iile umile n care El vine n lume (este adus pe lume ntr-o iesle, mama este singur , l nf oar ea ns i) i r sunetul cosmic al na terii lui, dar i eviden a misiunii sale nc din clipa venirii pe lume. Luca desemneaz Betleemul prin sintagma cetatea lui David, titlu rezervat Ierusalimului n timpurile sale, deoarece aici s-au n scut Booz, Iese, David, i de aici se a tepta venirea noului David. De altfel, Pruncul este desemnat cu titlul de Mntuitor, care n Scripturile veterotestamentare este aplicat exclusiv lui Dumnezeu, niciodat Mesiei, respectiv Hristos Domnul, prin acela i termen ce traduce n greac numele lui Dumnezeu. Ct despre relatarea na terii lui Isus n sine, aceasta este descris n modul cel mai sobru cu putin , n doar dou versete, preg tind ntr-un fel momentul interven iei ngerilor, pentru a prezenta n contrast umilin a Mntuitorului n venirea sa pe lume i importan a cosmic a evenimentului. Expresia unul-n scut, folosit de evanghelistul Luca, posibil de redat i prin primul n scut, nu are un sens echivalent unui numeral ordinal (cel dinti dintre mai mul i; unele culte folosesc, totu i, acest verset, ca i pasajul despre fra ii lui Isus, pentru a sus ine pozi ia potrivit c reia Maria ar mai fi avut copii dup ce l-a n scut pe Isus), ci trimite la dreptul de nti-n scut, avnd un sens juridic, servind aici drept introducere la episodul prezent rii lui Isus la templu. Explica ia lucan privind nf area pruncului i culcarea sa n iesle de c tre ns i mama sa poate fi n eleas , pe de o parte, n sensul c Maria, ca alte femei sfinte ale Scripturilor, a n scut f r de dureri i, pe de alta, c spre deosebire de Elisabeta, lng care, probabil, a stat ea ns i era singur . Apari ia ngerului naintea p storilor este pasajul care pune n eviden semnifica ia social i cosmic a na terii lui Isus. Redactat mai pu in sobru dect pasajul descris mai sus, acesta v de te influen e ale literaturii intertestamentare. ngerul vorbe te despre Prunc desemnndu-l ca Mntuitor, termen destul de frecvent utilizat n contextul elenistic (cu privire la regi sau zeit i), dar rezervat n Septuaginta

lui Dumnezeu, ca i titlul de Domn. Utiliznd n acest context termenul de Mntuitor, Luca vorbe te de rolul lui Isus n economia mntuirii; credin a sa n acest sens v de te, f r doar i poate, credin a comunit ii cre tine. Isus la templu Episodul prezent rii lui Isus la templu ncheie, al turi de cel privind prezen a sa n templu la doisprezece ani, pasajul lucan referitor la na terea i copil ria Domnului. Aici, evanghelistul amestec dou rituri prev zute de legea mozaic n cazul na terii unui copil, cel dinti privind datoria mamei de a aduce la patruzeci de zile n cazul na terii unui b iat, respectiv optzeci de zile n cazul aducerii pe lume a unei fete (perioad prev zut pentru purificare), drept jertf un miel sau doi porumbei ori dou turturele, respectiv al doilea referitor la datoria tat lui de a- i r scump ra printr-o jertf primul n scut n luna urm toare na terii sale. Aceste ritualuri nu pretindeau prezen a pruncului la templu, dar tocmai acesta este aspectul pe care vrea Luca s -l sublinieze, legat de ideea ata amentului familiei lui Isus fa de lege, a apartenen ei la poporul ales. Adeziunea lui Iosif i a Mariei la lege se conjug ns n episodul profe iei lui Simeon cu a teptarea inaugur rii erei mesianice (acesta este sensul ideii de mngiere a lui Israel) n snul aceluia i popor ales. Spiritul ad ugat legii, c ci Simeon este reprezentantul valorilor religioase ale poporului ales, dar i n tensiunea privind venirea Mntuitorului: c ci tocmai pe Mntuitorul i Unsul (Hristosul) lui Dumnezeu l recunoa te Simeon n Prunc. n cntarea lui Simeon este schi at misiunea lui Isus, accentul c znd pe universalitatea mntuirii. Acest imn se inspir din Isaia 42,6; 49,6, dar i din apocrifele veterotestamentare privindu-l pe Samuel. Referitor la versetele privind semnul care va strni mpotriviri i sabia ce avea s treac prin inima Mariei, este vorba de misiunea lui Hristos, de acceptarea i respingerea sa, de m rirea i e ecul de care avea s aib parte (c ci El este Mntuitorul universal, ns lucrarea sa poate fi acceptat sau respins de cei pentru care a venit, n virtutea libert ii fiin ei umane), dar i de separarea pe care o va opera Hristos chiar n snul poporului ales, pe care Maria o va sim i n propria inim , ea, fiica Sionului, avnd s devin mama Bisericii. Numele profetesei Ana este cel al mamei lui Samuel, ceea ce confirm faptul c Luca se inspir n evanghelia copil riei din figura acestuia, iar calit ile sale sunt acelea ale v duvei cre tine ideale, petrecndu- i via a ntru castitate i rug ciune. Cel mai probabil, Luca a al turat aceste dou figuri profetice n virtutea faptului c legea mozic pretindea doi martori pentru v direa unui adev r. Or, amndoi l recunosc pe Mesia i, deci, sosirea timpurilor mesianice. n chip de concluzii

Luca nu red ntmpl rile legate de na terea Domnului n modul n care ar face-o un cronicar, orice element al scrierii sale avnd o semnifica ie cristologic , mesianic , dumnezeiasc , escatologic etc.; avem de-a face n aceast parte a evangheliei lucane cu o vestire a mesajului mntuirii i o proclamare a credin ei. Atunci cnd reconstituie faptele legate de na terea lui Isus i atunci cnd vorbe te de originea Domnului, evanghelistul Luca se face vocea Bisericii, care are deja o credin de m rturisit. n evanghelia na terii i copil riei, Luca porne te de la fapte pe care le socote te adev rate, n lumina credin ei, preocupndu-se s arate prin toate mplinirea planului lui Dumnezeu.

Experienta religioasa in Vechiul Testament Nicolae Arseniev Existenta unei varietati mari de religii, mult diferite intre ele, nu numai in re prezentarea externa a cultului, dar si in intreaga lor invatatura si in valorile lor spirituale si morale, a fost abordata in diverse modalitati. Regasim, de exemplu, punctul de vedere (pe care l-am numi "ultra-calvinist") care neaga existenta oricaror trasaturi pozitive in natura cazuta a omului si, prin urmare, in toate religiile pagane. Pe de alta parte, exista modul de abordare pe care l -am numi "relativist". Atunci cand au legatura cu o anumita credinta generala despre Dumnezeu, aceasta considera toate religiile numite "superioare", ca fiind mai mult sau mai putin egale ca valori ultime -ca abordari egal valabile si acceptabile ale tainei Divinului. Acest punct de vedere este sustinut adeseori de catre a deptii teosofiei, fiind impartasit si de un numar de ganditori religiosi indieni. Un exemplu specific in acest sens este rugaciunea filosofului Abul -Fasl (1547-1595), care a trait la curtea marelui imparat al Indiei, "Marele Mogul" Akbar. El simte in mod e gal prezenta lui Dumnezeu in moschee, in templele pagane, in comunitatile budiste, in cultul crestin si iudaic. Mai. exista insa un alt gen de abordare relativista, a religiei bazata pe o conceptie agnostica sau esential atee si care considera ca toate religiile sunt pur si simplu proiectii ale mintii umane si prin urmare sunt supuse legilor evolutiei umane . Combinata cateodata cu aceasta -in baza carui drept, nu stim -intalnim o abordare foarte optimista a acestei evolutii in sensul unei ascensiuni a omului spre forme superioare (nu numai psihologic, dar si subiectiv superioare, daca nu exista o Realitate divina absoluta corespunzatoare lor), de credinta si constiinta morala.

Aceasta teorie evolutionista are aspecte multiple si foarte diferite. Ea poate fi numita "pozitivista", dupa cum o fac August e Comte (1798-1857) si urmasii sai. Dupa parerea sa, religia este doa r un pas necesar in evolutia si cresterea mintii umane spre tinta ei, cunoasterea stiintifica. Prin urmare, ea a fost depasita de o faza superioara, cea stiintifica, si prin urmare nu a re pretentia unei valori permanente. Mai sunt insa si alte teorii evolutioniste care atribuie sau par sa atribuie o anumita valoare intrinseca (nu numai aceea- a unei etape de trecere spre cunoasterea stiintifica) unor forme superioare ale religiei si ale experientei religioase. Acest lucru este insa posibil numai pe baza recunoasterii (implicita sau explicita) a adevarului fundamental al religiei -existenta Realitatii divine. Altminteri, ar fi lipsita de sens. O abordare pur istorica si relativista exclude orice judecata de valoare si nu da nici un fel de drept unei astfel de judecati. Daca nici o religie nu se intemeiaza pe Realitatea Suprema si este esential eronata, atunci toate diferentele; in abordarea variatelor aspecte ale religiei au pur si

simplu un temei psihologic si subiectiv. Atunci nu avem dreptul sa vorbim de nici o evolutie progresiva (sau numai in sensul propus de Auguste Comte -vezi mai sus). Tot ceea ce putem face este sa descriem fazele succesive, abtinandu -ne de la judecati de valoare. Pozitia celui care crede in Realitatea divina suprema este insa cu desavarsire alta. In lumina acestui Adevar divin suprem totul poate si trebuie sa fie cantarit si testat in functie de acest Adevar. In plus, pot fi facute si judecati de valoare referitoare la formele si aspectele credintei umane si ale religiei.

Care este atitudinea crestina, apostolica fata de cautarile religioase si fata de credinta religioasa a omenirii in afara revelatiei Vechiului si a Noului Testament ? Aceasta este o dubla atitudine. Ea este clar afirmata in capitolul 17 al Faptelor Apostolilor. Sf. Apostol Pavel este prezentat ca fiind "nelinistit" in duhul sau vazand cetatea Atenei "plina de idoli". El vorbeste in fata unui auditoriu, restrans, educat, de pe Areopag. Printre altarele din Atena el a descoperit unul dedicat " Dumnezeului necunoscut". Despre acest Dumnezeu el le va predica. Acest Dumnezeu, Creator al lumii, nu se salasluieste in temple; el a creat neamul omenesc, "asezand vremile cele de mai inainte randuite si hotarele locuirii, ca ei sa caute pe Dumnezeu, doar L -ar pipai si L-ar gasi, desi nu e departe de fiecare dintre noi". Iar Pavel continua : "Caci in El traim si ne miscam si suntem, precum au zis si unii dintre poetii vostr i : caci al Lui neam si suntem". (Aceste doua citate ultime sunt luate din scriitori reli giosi greci). La fel, in Prologul Evangheliei dupa Ioan citim : "Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume". Sensul acestor doua pasaje -cuvintele Sf. Pavel si aceasta fraza din Evanghelia dupa Sf. Ioan (1, 9) -releva existenta unei anumite cunoasteri despre Dumnezeu, sau a unei dorinte, aspiratii si cautari dupa El sadita in toti oamenii, chiar si in lumea pagana. Cuvintele Sf. Apostol Pavel din capitolele 1 si 2 din Epistola catre Romani consuna cu aceasta idee, acestea reliefand posibilitatea un ei anumite cunoasteri a lui Dumnezeu ca si Creator divin accesibila tuturor oamenilor prin contemplarea lucrurilor create si potrivit unui cod scris in inimile oamenilor (1, 19 -20 ; 2, 14-15). Acest lucru coincide cu ceea ce doi din primii Parinti crestini -Justin Filosoful si Clement Alexandrinul -spun referitor la samanta Logosului Divin imprastiata in inimile celor drepti dintre greci, mai precis a lui Socrate si Heraclit. Exista in om o inclinare naturala, innascuta spre Dumnezeu; ea est e lucrarea Logosului Divin care da lumina si viata. Omul este atras in mod natural de Logosul Divin care este Legea launtrica potrivit careia lumea are viata. Iar aceasta atractie explica scanteierile de ad evar de cunoastere autentica a lui Dumnezeu, imprastiate in religiile "pagane"... printre multimea celor mai grosolane greseli si a degradarii morale. Mai exista insa inca un aspect al paganismului, reliefat cu tot atata putere in mesajul apostolic si in e xperienta si convingerile crestinismului primar : paganismul ca religie a omului a pierdut adevarata cunoastere a lui Dumnezeu, ca religie a omului cazut. Aceasta a devenit o religie falsa, ba mai mult, a devenit scena de actiune a puterilor anti -dumnezeiesti, demonice, rele. Acest punct de vedere este scos in evidenta de acelasi Sf. Apostol Pavel in cele doua epistole catre Corinteni: "Ci (zic) ca cele ce jertfesc neamurile (paganii), jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu. Si nu voiesc ca voi sa fiti partasi ai demonilor. Nu puteti bea paharul Domnului si paharul demonilor , nu puteti sa va impartasiti din masa Domnului si din masa demonilor" (I Corinteni 10, 20 -21). "Sau ce impartasire are lumina cu intunericul ? Si ce invoire este intru Hristossi Veliar ? Sau ce intelegere, este intre templul lui Dumnezeu si idoli? Caci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu..." (II Corinteni 6, 14-16). Aceasta nu este o asertiune pur teoretica, ci rezultatul unui sentiment si al unei convingeri nestramutate a primilor crestini fata de cultul pagan cu care erau confruntati si pe care il considerau ca fiind moral pervers si demonic. Este vorba de o

experienta profunda a primilor crestini ca prin cultele pagane ei erau confruntati cu ceva ostil si substantial rau. Iar motivele pentru o astfel de credinta erau indestulatoare. Toti cei care au studiat cu atentie d iferitele aspecte si faze ale religiilor lumii din afara religiilor Vechiului si Noului Testament nu pot sa nu fie izbiti de dualitatea fundamentala, profunda care strabate aceasta dezvoltare religioasa. Contrastele sunt mari si izbitoare. Alaturi de imne minunate dedicate Dumnezeului suprem, alaturi de aspiratia religioasa dupa unica divinitate absoluta care inspira in special unele texte egiptene si indiene antice, intalnim panteonul pestrit al religiei po pulare si cateodata -ca de exemplu, in unele text babiloniene si in elenismul tarziu -senzatia unei prezente patrunzatoare si a unei puteri imense a nenumaratelor spirite rele, un "poli -demonism" adevarat, care ne umple inima de groaza. Cea mai buna metoda de a ne proteja sunt riturile si incantatiile magice. Acest sentiment al groazei straba te, de exemplu, vestitul text incantatie asiro-babilonian impotriva Celor Sapte Rai : Sunt sapte ! Sunt sapte / In profunzimile oceanului sunt sapte, / Sunt sapte bantuind Cerurile, / Ei nu sunt nici barbat si nici femeie, / Ei sunt aidoma vantului rascolitor... / Nu cunosc mila sau indurare, / Nu asculta rugaciuni sau cereri... / Primul dintre ei este Vantul de Sud, /Al doilea -Dragonul cu falci desclestate /Caruia nimeni nu-i rezista, / Al treilea este Leopardul feroce / Care inghite copii, / Al patrulea ingrozitorul Sarpe... /Ei aduc intunericul din cetate in cetate, / Furtuni care fac Cerurile sa se cutremure, / Norul gros care arunca Cerul in intuneric... / Ei se tarasc aidoma serpilor pe pantece / Ei latra aidoma unei haite de lupi, / Peste cel mai inalt zid si prin cel mai gros per ete / Ei trec ca furtuna intunecata / Intrand fortat din casa in casa, / Nici o usa nu ii poate retine, / Nici o incuietoare nu ii poate opri, / Caci peste prag ei se tarasc inauntru ca un Sarpe... si asa mai departe.

Pe de alta parte, ce imens dinamism religios este descope rit in vechile texte de inspiratie monoteista (sau panteista) din Egipt si India antica ! Voi cita cateva din vechile documente egiptene. Un text vechi din piramide vorbeste despre Cel "care este fara nume, al carui nume este ascuns". Exista apoi un papiru s de la Leyden (dinastia a 19-a) care recunoaste in zeul Amon, manifestarea divinitatii supreme : "Nici un zeu nu cunoaste infatisarea sa reala... El nu are chip care sa poata fi redat... Este prea plin de taina, pentru ca slava sa sa fie descoperita, prea mare pentru a fi scrutat, prea puternic pentru a fi cunoscut...". Aceasta traditie este regasita si mai tarziu in istoria Egiptului. Deasupra intrarii templului ptolemeic din Medumoud se afla urmatoarea inscriptie :

"Cel ce s-a produs pe sine, al Carui nume este ascuns si Care se tainuieste pe sine de copiii sai, Cel care si -a ridicat capul din abisul intunecat, Cel care a existat atunci cind nimeni nu era in afara de El. Cel Care s -a ridicat singur, dandu-si siesi nastere, dupa ale Carui planuri toate fii ntele au fost produs, Necunoscutul ii este chip, Cel Care se ascunde de creatia sa...". Intru -un mod asemanator zeul Ptah este numit (in textele de la Memphis), "Tata al tuturor zeilor. Marele Zeu al timpurilor primordiale", "Domnul Anilor", "Stapanul Vesn iciei".

Sa privim acum la cateva texte din India antica. Intalnim in multe pasaje din Upanishade si alte texte inrudite (cum ar fi Moksha-dharma din -Mohabharatam), proclamarea Unului, a. singurului. Unu care exista cu adevarat, "Sstya satyasya" ("Realitatea realitatii").-"Caci exista Ceva sau Cineva care nu imbatraneste, cel batran in zile, Cel Vesnic", "care exista prin Sine insusi", ceva "nemuritor, permanent", "nesupus nestramutat", care este "dincolo de foame si sete, dincolo de

schimbarilor", "mare, liber de orice boala", stralucitor si

mahnire si greseala, dincolo de batranete si moarte". "Numele lui este "Cel inalt", deoarece El se afla deasupra a tot raul" - El

este Unul inefabil si insondabil "Tainicul cel prea adanc, Care nu poate fi cuprins de gandire si nici masurat", despre Care singurul lucru ce poate ii spus este : "El este !" si "Cel care exista eu adevarat". In El ne gasim adapost, El ests "Tarmul" mult dorit, dincolo de orice durere. "A -L cunoaste este tinta Upanishadelor" "Numele Lui este : Cel dupa care tanjim". "Cel care a ajuns sa-L cunoasca devine intelept, si in cautarea Lui ascetii incep sa rataceasca, purtand nostalgia unui taram mai bun". Ajungand sa-L cunoasca, brahminii inceteaza sa -si doreasca fii, averi, lumi si ca cersetori ei imbratiseaza viata fara adapost". Caci despre El se spune : Nemarginitul este fericire. Nu exista fericire in ceea ce este marginit. "Numai in Nemarginit se afla fericire". Si iarasi: "Brahma este fericire".

Multe din pasajele acestor texte vechi ne lasa sa auzim accente de bucurie : Cel care a ajuns sa -L cunoasca a dobandit libertatea ; Cel care a ajuns sa -L cunoasca adobandit pacea; cel care a ajuns sa-L cunoasca a devenit nemuritor !.". Ascultati si acest verset din Katha -Upanishad : "Barbatul intelept care prin meditatie asupra lui Atman (Eului) il recunoaste pe Cel vechi in zile care este greu de vazut, Cel care a intrat in intuneric, Cel care este ascuns in pestera, Care locuieste in abis ca Dumnezeu -cu adevarat el lasa in urma sa pentru totdeauna bucuria si durerea". Insa aceasta Realitate ultima este conceputa de autorii Upanishedelor ca un Ocean divin impersonal, in care este cuprins totul; ca o Indiferenta divina ce depaseste orice distinctie, si nu c a o persoana creatoare iubitoare. "Tat tvam asi" -"Acela tu esti" -aceasta este formula de eliberare : a concepe intreaga fiinta ca fiind una, iar individualizarea drept ceva fals, ca un "cosmar" prin care este inlantuita Fiinta Suprema cea Una. Prin urmar e, deslusim o indiferenta rece legata de aceasta Substanta divina care penetreaza tot universul; ea nu este interesata in nici o fiinta individuala , nu este nici Tata iubito r si nici Mantuitor indurator. Pe de alta parte, alaturi de aceasta experienta, ca te absurditati ciudate, practici maagice grosolane, speculatii cosmologice neobisnuite, sarace si primitive, marginindu -se cu magia nu se regasesc in aceste texte ! Dinamismul aspiratiei religioase profunde si cautarea religioasa intensa, strafulgerarile m inunate ale Realitatii Supreme raman amestecate cu straturi ale unor conceptii religioase inferioare specifice religiilor Indiei. Ambele elemente sunt caracteristice -aspiratiile si experientele superioare, superstitia si magia care inun,da religia popular a. La fel, ce impresie ciudata si pestrita ne lasa religiile oficiale ale Egiptului, cu multiplicitatea riturilor lor magice, cu practica adorarii animalelor, cu, textele lor m agice referitoare la viata de dincolo de mormant si cu multimea zeilor -cu tendinta monoteista (sau mai degraba henoteista) in care apare ici si colo, croindu -si drum sau mai precis pierzandu -se in mijlocul avalansei de practici si conceptii vulgare.

Istoria religiilor este guvernata de o lege careia specialistii in domeniu nu ii acor da atentia cuvenita. Este vorba de prezenta simultana a unor elemente de valoare religioasa foarte diferita. Uneori are loc o aparitie neasteptata a unei conceptii superioare aidoma unei licariri spontane ; un contact cu Realitatea suprema, cu Realitatea d ivina, care se descopera in mijlocul fleacurilor si elementelor fara nici o valoare ale conceptiilor politeiste si polidemoniste moral respingatoare si grotesti. Un exemplu clasic in acest sens ne este oferit de bosimanii din Africa de Sud (sec. al XlX -lea), la care face referire Andrew Lang in vestitele sale carti Myth, Ritual and Religion (Formarea religiei), 1898. Acestia se inchina unei zeitati supreme, foarte ciudata, numita Kagn, infatisata ca un urias ichneumon (o fiinta asemanatoare cu o nevastuica si o soparla). Despre acest zeu respingator sunt relatate o sumedenie de povesti ciudate si lascive care au ca obiect imperecherea lui cu diferite animale sau faptele lui amoroase. Atunci cand un european (care a petrecut mai multi ani printre bosimani si a invatat cum sa si-i apropie) a intrebat un bosiman ce

fac atunci cand se afla in desert la vanatoare, departe de casa, si nu

au noroc de vanat, iar proviziile s -au terminat, acesta i-a raspuns:

"Desigur ne rugam lui Kagn". Cum se roaga? "Kagn, Kaign,! Nu suntem

noi copiii tai? Nu vezi foamea noastra? Ajuta -ne !". Notiunea de

Parinte Suprem indurator apare pe neasteptate in constiinta lor in

mijlocul unor reprezentari mitologice inepte.

Un alt exemplu cara atesta aceasta rabufnire a unei conceptii supe rioare sau mai degraba a unei experiente superioare a lui Dumnezeu ne este data de marele intelept si predicator al religiei morale, Epictet (sec. al II -Iea d.Hr.). Pentru Epictet Dumnezeu este, teoretic vorbind, sufletul panteist al universului, asa cum a ceasta idee este conturata in filosofia stoica. El este Legea si Armonia Universala, dar nu si o Persoana divina vie. Dumnezeu viu cu care omul ar putea intretine o legatura morala de la persoana la persoana. Cu toate acestea, exista rugaciuni si invocari adresate de Epictet acestui Dumnezeu (conceput indeobste ca Lege imuabila a Naturii) in care se face simtita dorinta reala, arzatoare si, ceea ce este mai importa nt, acest Dumnezeu ne apare pe neasteptate ca Parinte a toate, indurator, inaintea caruia sufl etul se inclina cu cea mai adanca incredere si piosenie.

O alta contradictie flagranta poate fi gasita in budismul hinayana (budismul "vehiculului mic"). Textele budiste vechi filosofice si psihologice neaga existenta unei substante spirituale si a unei Re alitati, supreme. "Setea" de viata (care sta la temelia seriei nesfarsite a renasterilor si a suferintei) este cea care tine unite elementele constitutive separate ale persoanei umane si ale oricarei fiinte individuale. Cand aceasta "sete" este invinsa, elementele se separa si eliberarea ultima din suferinta (tinta suprema a invataturii budiste) si nirvana ("stingerea") este realizata. Din acest punct de vedere nirvana nu poate insemna altceva decat stingerea totala, aneantizare. Aceasta este concluzia naturala si necesara a acestor presupozitii teoretice. In plus, asa cum am aratat, orice Realitate divina absoluta ultima este ignorata de acest aspect al budismului. Pe langa aceasta, adeseori existenta unei Realitati imuabile, absolute este negata in mod emfatic (sau cel putin asa se pare). "Intrucat, ucenicilor, se spune c a ar fi zis Buddha, nu se poate descoperi cu adevarat existenta vreunei realitati spirituale sau a vreunui lucru care sa ii fie propriu, nu este oare credinta care spune : aceasta este lumea si acesta este "Eul", astfel vo i deveni dupa moarte : ferm, perma nent, vesnic, neschimbator si astfel voi ramane in vesnicie ; nu este aceasta credinta pur si simplu o absurditate prosteasca?". Cum poate fi o astfel de credinta altceva decat o absurditate prosteasca? "O, stapane, est e raspunsul ucenicilor". Prin disparitie totala, incetare totala, non -existenta, abolirea vointei, dizolvarea, disparitia totala in urma careia nu mai ramane nimic. Asa s -a intamplat in cazul calugaritei Kisa Gotani care, privind cum luminile din manastire erau stinse si - aprinse din nou, plina de liniste spirituala a exclamat : "Aidoma acestor lumini sunt fiintele vii ; ele se sting si se aprind din nou. Insa cei care au realizat nirvana nu se mai vad niciodata".

In etapa ultima a nirvanei "orice forma de existenta dispare cu desavarsire", "o rice cale spre viata este distrusa". Aceasta nu este insa singura explicatie a nirvanei. Exista multe texte cu nuante agnostice; Buddha (sau adeptii sai) refuza pur si -simplu sa spuna daca nirvana este un nou mod de viata -nespus si nescris -sau incetarea absoluta a oricarei forme de existenta, chiar si a celei desavarsite. Pe neasteptate apar apoi texte (destul de numeroase) care descriu nirvana in termeni mistici, ca star e de fericire suprema, nespusa, cu desavarsire transcendenta, care are cel mai inalt continut pozitiv, nu numai unul negativ incetarea durerii. Elocventa in acest sens este conversatia vestitului istoric german al religiei si filosof religios Rudolph Otto in timpul sederii sale in Ceylon (Shri Lanka, n.t.), centrul budismului "clasic" (aceasta calificare trebuie acum abandonata) , adica a budismului hinayana, cu un calugar budist de mare finete intelectuala si foarte inv atat. Citind multe, texte el i -a prezentat lui Otto doctrina la care el adera cu tarie, anume a neexistentei absolute a sufletului si a oricarei substante spi rituale ultime. Insa atunci cand a fost intrebat de catre Otto : "Ce este nirvana ?", el a devenit dintr-o data foarte tacut si a murmurat cu un zambet plin de fericire numai doua cuvinte : "Fericire nespusa!". De fapt, daca revenim la textele budiste vechi, ale asa-numitului budism "clasic", hinayana (caci in budismul mahayana -"marele vehicul" -care s-a dezvoltat mai tarziu, avem o conceptie religioasa pozitiva mai explicita, avand centru divin pe Buddha), regasim o multime de definitii cu nuante pozitive date nirvanei. Unele din aceste definitii nu pot fi explicate doar ca expresie a bucuriei in fata incetarii suferintei si a curmarii "rotii" dureroase a renasterilor infinite prin "stingere" totala. Cel putin cateva dintre ele releva o conceptie mis tica definita despre nirvana, ca ridicare spre ceva nespus insa ceva pozitiv fericit (dupa cum a remarca t calugarul budist in fata lui Otto) si transcendent. Aceasta filosof ie a mantuirii, care in aspectul hinayana al budismului pare a fi atee (toti zeii reli giei populare sunt acceptati, numai ca ei sunt diferite forme ale renasterii, ale ratacirii existent iale -si in realitate suflete neexistente!), aceasta filosofie a mantuirii care doreste sa fie agnostica si in care fiecare ins este chemat sa devina "prop riul sau mantuitor", primeste adeseori nuante religioase mistice clare. Printr -o contradictie aparenta, nirvana devine in acest caz starea de abordare mistica a Realitatii... nespuse si de nedescris. Dam mai jos cateva denumiri ale nirvanei care, in mod parelnic, insa adeseori destul de clar, nu pastreaza doar nuante negative, ci si sensuri pozitive : nir vana este numita "de nedescris" (anaakhata), "Unica" (kevala), "Infinita" (ananta) "Pace", "Siguranta (yogakema), "Stare de odihna pasnica" (santapada), "Odihna fericita", "Sanatate", "Temelie sigura", "Libertate absoluta", "Infailibila", "Adevarata", "Neschimbatoare", "Nepieritoare", "Ne muritoare" (amata -in sanskrita : amrita), "Tinutul nemuririi" (amata dhalu),

"Cea mai buna", "Cea mai inalta" (paia sau parqma), pret", "Fericirea

"Binele suprem.", "Giuvaerul cel mai

de

Suprema" (paramam suttam), "Fericirea de nestramutat". Pe neasteptate auzim din gura lui Buddha,

aceste cuvinte neobisnuite : "Exista, o, monahule, ceva Nenascut care nu a aparut, care este necreat, care nu a izvorat. Daca, o monahule, nu ar fi existat acest Nenascut care nu a aparut, acest Necreat care nu a izvorat, atunci nu ar exista nici posibilitatea eliberarii din ceea ce este nascut, care a aparut, care a fost creat si care a izvorat...". Sesizam o tendinta mistica, in flagranta contradictie cu invataturile fundamentale ale budismului hinayana (asa cum ele au fost conturate de teoreticienii budisti primari) care a fost "introdusa pe furis", aproape iconstient, in experienta si in notiunea de nirvana.

Exemple asemanatoare pot fi aduse din diferite domenii ale istoriei religiilor. Ele arata modul in care credinta teoretica nu acopera dar nici nu limiteaza toate posibilitatile contactului sufletului cu Divinul.

Reintorcandu-ne la dualitatea prezenta in istoria religiil or putem observa, de exemplu, diferenta uriasa si opozitia fundamentala dintre rugaciune si practicile magice(neuitand faptul ca adeseori ele se intrepatrund in mod indisolubil). Magia este constrangerea fortei supreme ; ea nu necesita pietatea inimii. Rugaciunea poate aluneca spre magie daca se considera ca detine putere in ea insasi, o putere coe rcitiva asupra divinitatii. Cultele Greciei antice si religiile Indiei abunda in elemente magice -riturile insele sau cuvintele singure poseda putere. Aceeasi dualitate este prezenta -intr-un mod mult mai izbitor -in diferitele faze prin care a trecut sacrificiul de -a lungul istoriei, plin de semnificatii dintre cele mai profunde si deosebit de complexe. El apartine C entrului, esentei experientei religioase si cultului religios. Este elementul central in viata religioasa a Vechiului Testament. Mesajul crestin contempleaza cu admiratie cutremuratoare si dragoste pli na de recunostinta daruirea suprema de Sine a Fiului lui Dumnezeu : "Pentru ei ma sfintesc pe Mine insumi, ca si ei sa fie sfint iti intru adevar" (Ioan 17, 19). "Eu sunt pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale" (Ioan 10, 11). Uriasa dragoste plina de milostivire a lui Dumnezeu umple - printr-un act voluntar, de obedienta si daruire de sine pina la moarte a Fiului -prapastia dintre maretia sfanta si transcendenta a lui Dumnezeu si faptura cazuta. Cele mai nobile acte de daruire de sine ale omului, dorinta de reconciliere cu Dumnezeu prin cult si jertfa si supunerea smerita atat de patrunzator descrise in Vechiul Testament ( si in afara Vechiului Testament), isi regasesc aici implinirea lor unica mantuitoare si hotaratoare. Aceasta este filosofia crestina a istoriei si filosofia jertfe i. Supunerea pana la moarte a Fiuluicare s-a facut om este punctul in care lumea este reconciliata cu Dumnezeu. In acelasi timp jertfa este punctul, sfera vietii religioase cel mai adeseori deschisa posibilitatii i nvaziei fortelor raului, dupa cum putem deduce din istoria sacrificiului la diferite rase umane. Este suficient sa ne amintim de sacrificiile sangeroase omenesti aduse Moiochilor semiti sau macelarirea rituala absolut ingrozitoare a victimelor omenesti pra cticata cu cea mai mare solemnitate de catre aztecii din Mexico in cinstea zeilor lor Huitzilopochtli, Tezcatlipoca si Tlaloc. Se spune ca 70.00 0 de prizonieri au fost sacrificati in 1486 cu ocazia consacrarii marelui templu dedicat lui Huitzilopochtli. Co nquistadores spanioli cruzi, lipsiti de scrupule si inraiti au fost pur si simplu ingroziti atunci cand au intrat in una din cladirile leg ate de templul lui Huitzilopochtli si au descoperit -o plina de cranii omenesti, raspandind duhoarea creierelor miilor de victime care zaceau aruncate pe dusumelele scaldate in sange. Spaniolii au ajuns la concluzia clara ca era vorba ele un cult al diavolului . In plus, este suficient sa retinem nenumaratele reprezentari ale unor fiinte demonice -jumatate oameni, jumatate animale, cu coltii lor ingrozitori iesiti din falci deschise, cu gheare aidoma serpilor gata sa sfasie, chipuri atat de frecvente in pant eonul popular al Indiei, prezente in multe temple indiene sau pictate in vestitele pesteri Ajanta, dar care detin un lo c bine stabilit in cult -pentru a ne putea da seama ca punctul cel mai sacru al activitatilor umane si al energiei umane -religia -poate fi corupt prin infuzia de elemente maligne.

Corupt in insasi esenta cea mai sacra a vietii, insa nu cu desavarsire, si in aspiratia -nu intotdeauna, dar adeseori -spre binele si indurarea care vin de sus si ascultand la chemarea indepartata a Divinului, chemare care adeseori este intunecata si distorsionata de slabiciunea si nepriceperea noastra, de invazia puterilor rau lui -acesta este chipul istoriei religiei omului, privita diin punct de vedere crestin.

Evolutia. Exista oare o evolutie normala in istoria religiei omului, un progres, o dezvoltare, o ascensiune de la faze inferi oare spre faze superioare ? Cred ca evoluti a poate fi de doua feluri : o evolutie ascendenta si o evolutie a decaderii, a deteriorarii. Cred ca ambele forme ale evolutiei au avut loc in istoria omului. Insa mai inainte, as dori sa fac o apreciere asupra

cuvantului evolutie. Daca aceasta inseamna o dezvoltare mecanica, oarba dictata numai de legile naturii (acestea fiind concepute mecanicist) -conceptie raspandita in special in sec. al XIX -lea si inceputul sec. al XX -lea -ea nu ar fi - adecvata acestui complicat proces in care factorii spirituali joa ca un rol proeminent, sau mai precis un rol decisiv ; libertatea omului (fie ea numai o libertate partiala), activitatea lui spirituala si Intalnirea. Din punct de vedere crestin exista un plan al lui Dumnezeu privind lumea, privind libera vointa a omului (desi aceasta libertate poate fi, ici si colo, slabita cu desavarsire) si indurarea mantuitoare si reinnoitoare a lui Dumnezeu. Exista, din ac est punct de vedere, o dezvoltare, o miscare progresiva, dar in acelasi timp poate fi ascendenta si descendenta datorita libertat ii fundamentale a omului, libertatea de a cadea sau dorinta de ascensiune si mantuire. Tot ceea ce este inclus in planul inscrutabil mantuitor al lui Dumnezeu care este -alaturi de libertatea fapturii, omul -agentul dinamic al istoriei si destinului lumii. Acest punct de vedere este total diferit de conceptia pur "naturalista" despre evolutie, asa cum, de exemplu, a fost ea conceputa teoretic in secolul al XIX -lea. Prin urmare, intrebarea concreta care se pune acum este urmatoarea : exista o ascensiune necesa ra naturala de la forme inferioare spre forme superioare (paralela/procesului care a fost considerat ca sta la temelia intregii dezvoltari din domeni ul naturii) in istoria religiei umane ? Aceasta a fost opinia filosofului Herbert Spencer, a lui Sir John L ubboch, a lui Tylor (1832-1917) in celebra sa carte Primitive Culture (Cultura primitiva, 1870), si a multor cercetatori eruditi, antropologi, etnologi sau istorici ai religiei. Aceasta conceptie a unei miscari regulate, profunde care implica ascensiunea d e la forme inferioare spre forme superioare ale religiei, nu corespunde datelor istorice empirice, dupa cum a relevat deja marele etnolo g si specialist in religia comparata Andrew Lang intr -o serie de lucrari publicate la rascrucea secolelor al 19 -lea si al 20-lea. El a demonstrat cu claritate doua lucruri. in primul rand ca exista o alta linie de dezvoltare care poate fi deslusita in istori a religiilor, linie pe care o putem numi evolutie descendenta, o evolutie de la forme superioare spre alte forme infer ioare , o evolutie a denaturarii, a decaderii, a deteriorarii. Acest lucru poate fi dovedit prin urmatoarele exemple. Exista triburi, c a de exemplu, pigmeii din Africa Centrala, aborigenii din Australia de sud -est, locuitorii din Tierra del Fuego (Tara Foc ului) si din alte insule din Oceanul Indian care, in comparatie cu alte triburi primitive, citeodata chiar si fata de vecinii lor, se afla pe o treapta de civilizatie materiala inferioara -in ceea ce priveste realizarile tehnice, ca de exemplu, in crearea de unelte, dar si in ceea ce priveste institutiile sociale. Prin urmare, din punctul de vedere al teoriei clasice, a evolutiei, acestia sunt ma i "primitivi", mai inapoiati decat triburile care poseda o civilizatie tehnica mai avansata. In acelasi timp, pig meii din Africa Centrala poseda o conceptie religioasa mult mai inalta, despre un Dumnezeu suprem, Stapan al tuturor fiintelor si al destinului uman si autor al unui cod moral, decit a majoritatii vecinilor lor. Lucrari asemanatoare pot fi spuse despre une le triburi australiene. In misterele australiene sau "bora", cunoasterea "Facatorului" si a poruncilor lui este impartasita. Preceptele sale-sunt: 1) Supune-te fata de cei varstnici ; 2) Impartaseste totul cu prietenii ; 3) Traieste in pace cu prietenii , 4)- Nu te amesteca in viata fetelor si a femeilor casatorite; 5) Respecta restrictiile alimentare. Zeul suprem al aborigenilor kurnai din Australia, care au "misterii" foarte elaborate, se numeste Mungun -Ngavar" -"Tatal nostru". Despre zeul Puluga al locuitorilor insulelor Andaman ni se spune ca es te "ca focul", insa invizibil. Nu a fost nascut si este nemuritor. Toate lucrurile au fost create de el, exceptie facind puterile raului. El cunoaste pana si gandul inimii. Este suparat de yubda -pacat sau fapta rea -adica, de minciuna, furt, abuz fizic, crima, adulter, taierea rea a carnii si arderea de ceara (crima vrajitoreasca). "Fata de cei ce sufera sau sunt necajiti el este milostiv si adeseori binevoieste sa le acorde ajutoare. El este Judecatorul sufletelor...".

Se pare ca unele din aceste triburi si altele asemenea lor au fost impinse spre centrul continentului sau spre insule mai putin ospitaliere, de catre vecinii lor mai intreprinzatori si mai avansati. Acest lucru i -a ajutat insa sa-si pastreze credinta lor religioasa superioara, care, asa cum reiese in aceste cazuri, se afla nu atit la sfirsitul, cat mai ales la inceputul evolutiei religioase care in multe cazuri pare a fi o evolutie descendenta, o deteriorare a religiei. Aceste cazuri pot fi inmultite. A compila si a sistematiza uriasul numar de date a fost munca de o viata, asumata de marele erudit, antropolog, etnolog si istoric al religiei, editor al revistei Anthropos, profesor la universitatile din Viena si Fribourg (in Elvetia), Pr. Wilhelm Schmidt (1868-1954), in lucrarea sa uriasa Der Ursprung der Gottesidee (Originea ideii de Dumnezeu), in 12 volume (1912 1955). Nu este nevoie sa impartasim in intregime teza Parintelui Schmidt; care afirma ca putem dovedi existenta, in toate cazurile, a unei conceptii monoteiste primordiale, ca teme lie sau, mai precis, ca punct de pornire al dezvoltarii religioase ulterioare, Este suficient sa retinem ca Schmidt a aratat prezenta conceptiei monoteiste in cele mai multe cazuri dintre triburile foarte primitive si nu ca o dezvoltare religioasa necesara ulterioara. Ba mai mult, exista marturii limpezi in istoria religiei, de care trebuie sa tinem cont, cel putin in majoritatea cazurilor, si care subliniaza o credinta monoteista primitiva, sau o credinta care se apropie de monoteism si, prin urmare, avem de-a face cu o puternica tendinta a evolutiei descendente (adica, deteriorare si denaturare, ca de, exemplu, in filosofia greaca de la inceput si pana la Socrate si Platon, sau in experienta religioasa din Vechiul Testament. Din punct de vedere crestin este usor sa intelegem ; trebuie sa tinem cont, cum am spus deja, de libertatea omului (oricat de slabita ar fi datorita conditiei cazute a omului) si de slabiciunea (pacatul) umana, precum si de un alt factor, cel mai important, de Dumnezeu, Realitatea di vina, care intra in legatura cu omul, putand fi inteleasa de acesta, fie chiar numai prin strafulgerari, de un om foarte imperfect, atunci cand el isi pierde eul sau bun si se lasa inundat de, potopul erorilor si al superstitiilor vulgare.

Pentru crestin -aici apare marele fapt al revelatiei istorice, al initiativei mantuitoare a lui Dumnezeu, al planului pedagogic, educativ al lui Dumnezeu pentru om, al posibilitatii cresterii spirituale a omului si a ascensiunii progresive spre etape superioare. Nu este vorba aici de o evolutie mecanica impersonala, deoarece este angajata aici libertatea omului, cautarea si libertatea de a raspunde lui Dumnezeu si posibilitatea intalnirii cu Divinul si ceea ce este mai important, de a avea asupra ta mana Dumnezeului iubitor si milostiv. Acest lucru face posibil ceea ce noi numim salturi in domeniul vietii religioase si morale, schimbari creatoare, neasteptate, car e se deosebesc fundamental de evolutia determinista dictata de legi externe neschimbatoare, asa cum proclama teoriile evolutioniste mai vechi.

Un alt exemplu de evolutie descendenta in istoria religiei a fost studiat cu atentie de marele indolog bal tic, de origine germana, (fost profesor la Universitatea Dorpat, iar mai tarziu membru al Academiei ,vieneze de stiinta), Leopold von Schroeder, in cartea sa Urosische Rehgion (Religia ariana primara), 1914. Analizand o serie de imne din Rig -Veda, el ajunge la concluzia ca zeitatile dominante in aceasta colectie literara - Indra (din 1028 - imne rig-vedice, 250 ii sunt dedicate acestui zeu), Agni (Focul, 200 de imne) si Soma (personificarea bauturii sacre facuta din sucul plantei asclepias acide, 115 imne) reprezinta, o conceptie religioasa inferioara si mai tarzie (acest lucru poate fi dovedit prin compararea cu alte religii ari ene) decat chipul cerescului zeu Vanina, promotorul si pastratorul dreptatii (numele sau este inrudit cu grecescul Uranos); Indra , gigantul razboinic si infricosator ale carui forte sint dublate atunci cand se afla sub influenta elixirului Soma (el insusi se lauda cu acest lucru intr -un imn rig-vedic), cel care zdrobeste cu ciomagul capetele demonilor ostili, ii atragea mai mult pe

cuceritorii arieni oare coborau din muntii Pamir in valea fertila a Iridului. El le era asemanator. Astfel, conceptia despre Regele Dreptatii Varuna a fost "impinsa in umbra" in religia lor, desi a fost o conceptie mai inalta. Acest lucru poate fi vazut, de exemplu, in urmatoarele cuvinte adresate lui Varuna : "Cantati imn preainalt si solemn, recunoscator maritului / Varuna, Conducator regesc, / Cel care a lovit, aidoma celui care ucide victima, / Pamantul intinzandu -l ca o piele in fata lui Surya (soarele). / Daca-am pacatuit impotriva barbatului care ne iubeste, sau / Am nedreptatit pe frate, prieten sau camarad, / Pe vecinul care este mereu cu noi, sau pe strain, O, Varuna, / inlatura de pe noi pacatul... (V, 85). In acest caz sesizam din nou o conceptie superioara despre divinitate.

In acelasi timp exista totusi o linie ascendenta in istoria religiilor Indiei. Ambele directii sau tendinte sunt intim unite in istoria asa-numitelor religii "pagane", datorita, asa cum am vazut, aspiratiei omului spre o cunoastere religioasa superioara, dar si... datorita slabi ciunii si faptului ca el capituleaza cu usurinta in fata atmosferei ambiante, plina de erori si superstitii, precum si a pasiunilor inferioare, ale propriului suflet.

In experienta religioasa a Vechiului Testament exista ceva unic si fara pereche si acea sta in pofida multelor puncte de contact cu civilizatiile inconjuratoare, iar acest ceva o face sa se deosebeasca cu desavarsire de religiile lumii antice. Ce ea ce ne impresioneaza in mod special, chiar si din punct de vedere pur istoric, comparativ, este permanenta si traditia neintrerupta a credintei sale monoteiste, urcand spre culmi tot mai inalte si experienta religioasa a conducatorilor spirituali ai lui Isr ael, conducatori care adeseori au fost persecutati de propriii lor concetateni, insa al caror m esaj, consemnat in scris devine cartea sfanta, comoara sacra a poporului iudeu. Linia monoteista neabatuta, nu in viata cercurilor largi ale poporului care in timpu l domniei regilor au fost adeseori dornici sa combine credinciosia lor fata de Jahve cu ador area unor zei straini, pagani, ci in acele personalitati profetice indrumatoare ale caror credinta si experienta religioasa au prevalat in cele din urma, dovedindu se hotaratoare - aceasta linie a experientei monoteiste (care in multe cazuri poate fi numita directie ascendenta) ne uimeste si nu poate fi nicidecum explicata pe temeiul unor presupozitii pur istorice, evolutioniste.

Este o exceptie incomparabila care strajuieste, asa cum am spus, fara egal in mijlocul religiilor lumii antice. Chiar si reli gia nobila si pura a lui Zoroastru nu poate fi comparata cu proclamarea intransige nta si ferita a Unicului Dumnezeu, Unic Domn si Stapan. Este o enigma a istoriei.

Daca insa abordam acest complex de fapte si experiente religioase unice dinlauntru, adica daca incercam sa sesizam insasi esenta, inspiratia launtrica profunda a acestei experiente, vom observacateva trasaturi caracteristice care sunt deosebit de pertinente. Vom vedea ca aici initiativa ii apartine lui Dumnezeu, nu numai pentru ca Se descopera pe Sine ca Suprem, Sfant si Unul Caruia ii apartine, desavarsirea fiintei ( "Eu sunt Cel ce sunt!") si care nu suporta si nu recunoaste alt dumnezeu alaturi de El, ci si drept Cel care sprijina si mentine aceasta cunoastere adevarata spre Sine, in pofida necredinciosiei si inconsecventei poporului iudeu. "M-am descoperit celor cel nu intrebau de Mine; gasit am fost de cei ce nu Ma cautau. Si am zis : Iata -Ma, iata-Ma aici, la un neam care nu chema numele Meu !

Tins-am mainile Mele in

toata vremea catre un

popor razvratit...

oameni care intaratau fara incetare fata Mea... " (Isaia 65, 1-3). Initiativa ii apartine lui Dumnezeu: El intinde mainile sale catre un popor razvratit. El vine in intampinarea lui. El l -a ales, aratandu-si indurarea fata de el, apropiindu -l de El prin pedeapsa pentru necredinta, pentru judecata si prin legatura indurarii si a milei (cf. Osea 14, 5).

Astfel, initiativa Ii apartine, descoperindu -Se lui Avraam si patriarhilor, lui Moise si profetilor si, descoperind Numele Sau cel Sfant lui Moise, in marele act al mantuirii, prin darea Legii si prin incheierea Legamantului cu ei, trimitand profeti chiar si impotriva vointei lor, prin pedeapsa si ajutor, prin distrugerea Cetatii Sfinte si a propriului Sau templu - toate acestea pentru a misca, pentru a lovi inima lor impietrita si mandra - si prin indurare si iertarea iubitoare, anuntata prin profeti, impreuna cu ruina si judecata, Aceasta este initiativa lui Dumnezeu care indruma, alege, pedepseste distruge si -restabileste, care iarta, incercand sa trezeasca in inimile lor un raspuns la credinciosia si bunatatea Sa, dar si fata de Sfintenia Sa severa si cutremuratoare ("Caci Domnul Dumnezeul tau este foc mistuitor. Dumnezeu gelos "Deut. 4, 24), si fata de dragostea Sa iertatoare ("Vedeti, vedeti, dar, ca Eu sunt si nu este alt Dumnezeu afara de Mine , Eu omor si inviez, Eu ranesc si tamaduiesc si nimeni nu poate scapa de mana Mea!" - Deut. 32, 39). In aceasta ordine de idei comparati aceste cuvinte pline de dragoste induratoare si maretie : "Asadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tau ? Numai a - i ceasta: sa te temi de Domnul Dumnezeul tau, sa umbli in toate caile Lui, sa-L iubesti si sa slujesti Domnului Dumnezeului tau, din toata ; inima ta si din tot sufletul tau ; sa pazesti poruncile Domnului Dumnezeului tau si hotararile Lui pe care ti le spun eu asta zi, ca sa-ti fie bine. Iata, al Domnului Dumnezeului tau este cerul si cerurile cerurilor, pamantul si toate ceie de pe el. Dar nu numai pe parintii tai i -a primit Domnul si i -a iubit si v-a ales pe voi, samanta lor de dupa ei, din toate popoarele..., deci sa taiati imprejur inima voastra si de acum inainte , sa nu mai fiti tari la cerbice ,ca Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor si Stapanul stapanilor, Dumnezeu mare si puternic si minunat, Care nu cauta la fata, nici nu ia mita , Care face dreptate orfanului si vaduvei si iubeste pe pribeag si -i da paine si hrana" (Deuteronom 10, 12-18).

Acesta este sensul cel mai profund al revelatiei progresive, educative a lui Dumnezeu in Vechiul Testament : sa ajungem la cunoasterea lui Dumnezeu in Slava Sa, in maretia Sa transcendenta, incomprehensibila , in puterea si indurarea Sa, si sa -I implinim poruncile si sa -I slujim cu inima smerita si iubitoare , sa avem incredere in iertarea Sa si in fagaduinta Sa si sa tanjim dupa imparatia Sa ce va sa vina - revelatie care in gandirea profetilor (in special la Isaia si Ieremia), arata spre o noua etapa, dincolo de ea insasi, spre un legamant nou si desavarsit :

"Iata vin zile, zice Domnul, cand voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda legamant nou. Insa nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana, ca sa -i scot din pamantul Egiptului. Acel legamant ei l -au calcat, desi Eu am ramas in legatura cu ei, zice Domnul. Dar, iata legamantul pe care -l voi incheia cu casa lui Israel, dupa zilele acelea, zice Domnul : Vo i pune legea Mea inlauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei imi vor fi popor... Eu voi ierta faradelegile lor si pacatele lor nu le voi mai pomeni " (Ieremia 31, 31-34).

Descifram deja in experienta si revelatia Vechiului Tes tament accente minunate care evidentiaza aspiratia dupa Dumnezeu si increderea in El, sentimentul profund al apropierii Sale si al solicitudinii Sale in a raspunde rugaciunii noastre, intinzand u-Si mainile Sale ajutatoare in abisul suferintei noastre ! "In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te

doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu ; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu ?... Pentru ce esti mahnit, suflete al meu si pentru ce te tulburi ? Nadajduieste in Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El; mantuirea fetei mele este Dumnezeul meu " (Psalmi 41, 1-2 ; 6-7). "Domnul ma paste si nimic nu -mi va lipsi. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m -a hranit. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a spe caile dreptatii pentru numele Lui. Ca de voi si umbla in mijlocul morti, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti, Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat" (Psalm 22, 1-4)

Aceste accente de cereri arzatoare, aceasta ridicare a inimii catre Dumnezeu, acest strigat spre Dumnezeu din adancurile abisului, aceasta incredere si speranta, tindere neabatuta a sufletului spre Dumnezeu, singurul sa u refugiu si ajutor, aceasta bucurie in Domnul, toate acestea sunt fara asemuire. Ele au fost adoptate de catre Biserica Crestina ca fiind cea mai buna expresie a intoarcerii sufletului spre Dumnezeul sau in necaz si nevoie, dar si in lauda plina de recunostinta.

"Ca pe cine am eu in cei afara de Tine ? Si afara de Tine ce am dorit pe pamant ? Stinsu-s-au inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac " (Psalm 72, 24-25). Atotprezenta covarsitoare a lui Dumnezeu, adica apropierea Sa de mine, oriunde m -as afla, maretia, incomprehensibilitatea, prezenta Sa mantuitoare si sprijinul bratului Sau puternic si indurator sunt descrise in Psalmul 138 : "Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut. Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea ; Tu ai priceput gandurile mele... Ca inca nu este cuvant pe limba mea si, iata, Doamne, Tu le -ai cunoscut pe toate si pe cele din urma si pe cel e de demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mana Ta... Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi? De ma voi sui la cer, Tu acolo esti. De ma voi cobori in iad de fata esti, De voi lua aripile mele de dimineata si ma voi aseza la m arginile marii si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta ta" (Psalm 138, 1, 2, 4, 5, 7 -10).

Una din cele mai inalte expresii ale acestei pietati a Vechiului Testament o regasim in cel mai lung si probabil unul dintre cei mai frumosi psalmi - Psalmul 118. El descrie incantarea sufletului fata de Cuvantul lui Dumnezeu, fata de poruncile Lui, si este o rugaciune fierbinte, care se urca spre El din adancuri, o speranta arzatoare si un strigat dupa mantuire:

"Fericiti cei ce pazesc poruncile Lui si -L cauta cu toata inima lor. Tu ai poruncit ca toate poruncile Tale sa fie pazite foarte, indreptarile Tale voi pazi; nu ma parasi pana in sfarsit... O, de s -ar indrepta caile mele, ca sa pazesc poruncile Tale! Cu toata inima Te-am cautat pe Tine, sa nu ma lepezi de la poruncile Tale... Minunate sunt marturiile Tale, pentru aceasta le -a cercetat sufletul meu... Gura mea am deschis si am aflat, ca de poruncile Tale am dorit.

Cauta spre mine si ma miluieste, dupa judecata Ta, fata de cei ce iubesc numele Tau.... Strignt-am cu toata inima mea: auzi-ma, Doamne. Indreptarile Tale le voi cauta. Strigat -am catre Tine, mantuieste-ma si voi pazi marturiile Tale.... Sa se apropie rugaciunea mea inaintea Ta, Doamne, dupa cuvantul Tau ma Intelepteste. Sa ajunga cererea mea Inaintea Ta, Doamne, dupa cuvantul Tau ma izbaveste.... Mana ta sa ma izbaveasca, ca poruncile Tale am ales. Dorit -am mantuirea Ta, Doamne, si legea Ta cugetarea mea este... Ratacit-am ca o oaie pierduta; cauta pe robul Tau, ca poruncile Tale nu le -am uitat" (Psalm ,118, 2, 4, 5, 8, 10, ,129, 131, 132, 145, 146, 169, 170, 173, 174, 176). Cea mai inalta revelatie a Vechiului Testament, care arata dincolo de ea insasi, este aceea a venirii Celui Drept, care va lua asupra Sa pacatele noastre, bolile noastre si suferintele noastre.

"Dispretuit era si cel din urma dintre oameni , om al durerilor si cunoscator al suferintei.... Dar el a luat asupra -Si durerile noastre si cu suferintele noastre S -a impovarat... Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre.... El a fost pedepsit pentru mintuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne -am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi... si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S -a supus si nu Si-a deschis gura Sa ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu S i-a deschis gura Sa..., cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici inselaciune nu fusese in gura Lui... ca El a purtat faradelegile multora si pentru cei pacatosi Si -a dat viata" (Isaia 53, versetele 3, 4, 5, 6, 7, 9, 12). Noul Testament vorbeste despre implinire; a fost implinita. Impacarea a avut loc, abisul este umplut de milostivirea Celui care a devenit Fratele nostru ( "Savarsitu-s-a"- Ioan 19, 30).

Text preluat din versiunea romana a cartii lui N. Arseniev: Revelation of Life Eternal, semnat a de Lidia Rus si Remus Rus