NAȘTEREA LUI IISUS REFLECTATĂ ÎN DESCRIEREA LUCANICĂ

(LUCA 2, 8-20). O PERSPECTIVĂ EXEGETICĂ

DRD. SILVIU MUT*

ABSTRACT: The current study (research) brings the event of the birth of Jesus, as it appears in Luke's
narrative, under the magnifying glass of the theological investigation. The exegesis of the text highlights
the manner in which the peace of the shepherds is disturbed by the angel's appearance, whose
announcement turns fear into joy; first of the shepherds and later off all those who believe in the Savior.
It can be noticed how Jesus' birth is announced by the angels both by rendering specific geographical
landmarks, a sign that distinguishes the Child from the other children, and by revealing His identity:
"Savior, Christ, (the) Lord". Sheperds' instant concerns represent a pattern of seeking the Savior that
transcends every generation. Finding Him in the humble manger generated joy and amazement in the
hearts of those present in the stable, still Mary is part of a different register, of those who deepen what
is known about Jesus. The assembled choir of the angels is only the dawn of the glory and praise of God
since on the shepherds' way back home, they do the same.
KEYWORDS: birth, Mary, redemption, Luke, sheperds’, glory, angel.

PRELIMINARII

Reiese din învățătura Scripturii că omul a fost creat să îl iubească pe Dumnezeu, să aibă
părtășie cu El și să îl slujească; falimentul făpturii create a pus în mișcare un plan prin care să
fie răscumpărată din propriile greșeli iar relația cu Dumnezeu să fie restaurată. În centrul acestui
deziderat divin s-a aflat Fiul; făgăduit în Vechiul Testament printr-un număr impresionant de
profeții, materializarea hotărârii Tatălui a avut loc în Noul Testament și a fost surprinsă în
diferite împrejurări la care au fost prezente personaje dintre cele mai diverse, așa cum se observă
din textele nativității care apar la Matei și Luca dar și din celelalte pericope biblice. Acest
Hristos este astăzi baza credinței și a vieții creștine. 1 Mântuitorului îi este atribuită puterea
necesară omului pentru exodul din egoismul păcatului și din labirintul morții dar și pentru
accesul liber spre comuniunea cu Sine ca Dumnezeu, mai bine zis cu întreaga Sfântă Treime. 2
Armonia dintre textele Vechiului Testament și cele ale Noului Testament exclud ipoteza
că nașterea lui Hristos este o theologoumenon (poveste inventată de biserica primară pentru a

* Studiul de față l-am susținut în cadrul Simpozionului „Sfântul Luca: apostol, istoric și evanghelist” din 12
decembrie 2022, organizat la Mediaș de către Școala Doctorală de Teologie „Isidor Todoran” din Cluj Napoca al
cărei doctorand sunt, sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. dr. Stelian Tofană care și-a dat avizul pentru publicare.
1
Millard J. Erickson, Teologie creștină, Oradea, Ed: Cartea Creștină, 2004, p. 578.
2
Dumitru Stăniloae, Dogmatica ortodoxă (II), București, Ed: Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, p.
31.

1
sprijini dogma sa hristologică).3 Pentru credincios apariția acestor descrieri ale nașterii în
Cuvântul inerant al lui Dumnezeu ar trebui să treacă testul autenticității. Chiar și așa,
investigațiile ulterioare sau o exegeză profundă a evenimentului nu ar trebui să lipsească.
Desigur că ele trebuie să țină cont de principiile compatibile cu revelația creștină.
Prezentă deopotrivă în evanghelia lui Matei cât și în evanghelia lui Luca – de profesie
doctor, nașterea Mântuitorului poate fi privită din câteva unghiuri diferite, cei doi autori
completându-se unul pe celălalt. Lăsând la o parte trăsăturile literare distinctive ale autorilor,
trebuie precizat că ambii au înregistrat evenimentul care avea să schimbe soarta întregii lumi,
respectiv nașterea miraculoasă din Fecioară. Evangheliile care le poartă numele sunt datate în
perioada 70-100 d.H., dar dacă este acceptată presupunerea conform căreia Hristos a prezis
căderea Ierusalimului din anul 70, există suficiente dovezi pentru o datare mai timpurie,
probabil anii 60 d.H. sau chiar mai devreme. 4 Studiul de față se concentrează pe analiza nașterii
lui Iisus așa cum este ea reflectată în descrierea lucanică din capitolul 2, 8-20.

1. CADRUL NARAȚIUNII

Luca 2, 8-20 este conectat de paragraful precedent din moment ce consemnează reacția
cerului și a păstorilor vizavi de nașterea lui Iisus. Cerul răspunde prin laudă și proclamă nașterea
Mântuitorului păstorilor, care ulterior se angajează în călătoria care are ca scop găsirea
Pruncului.5 Lectura textelor din evanghelia Sfântului Luca, anterioare referinței studiate
evidențiază că avem de-a face cu al treilea anunț pe care îl face îngerul. Dacă primul mesaj
vizează nașterea lui Ioan Botezătorul 6, următoarele două se concentrează pe nașterea
Mântuitorului.7
Pasajul se deschide prin expresia „în ținutul acela” (ἐν τῇ χώρᾳ)8 și poate fi tradusă prin
„regiune” sau „ținut” fără a ști cu exactitate despre care ținut este vorba. A fost înaintată ipoteza
conform căreia „ținutul acela” s-ar referi la „Câmpul păstorilor” aflat la o distanță de două mile
de oraș.9 Distanța scurtă dintre ἐν τῇ χώρᾳ și Betleem i-a condus pe unii exegeți la concluzia
potrivit căreia păstorii erau păzitorii turmelor Templului crescute pentru jertfele obișnuite.

3
J. M. Frame, Dicționar evanghelic de teologie, „Nașterea lui Isus din fecioară”, Oradea, Ed: Cartea Creștină,
2012, p. 830.
4
Ibidem, p. 830.
5
Darrell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, Baker Exegetical Commentary on the New Testament, Michigan, Ed: Baker
Academic, 2004, p. 372.
6
„Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți
va naște un fiu și-l vei numi Ioan” (Luca 1,13).
7
„Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele Lui Iisus” (Luca 1,31) și „Că vi S-a născut azi
Mântuitor care este Hristos Domnul, în cetatea lui David (Luca 2,11).
8
Michael W. Holmes, The Greek New Testament: SBL Edition (Lexham Press; Society of Biblical Literature,
2011–2013), Lk 2:8.
9
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 375.

2
Istoric vorbind, nu este nimic improbabil legat de prezența păstorilor în împrejurimile
Betleemului:10

Dată fiind apropierea de Ierusalim, unii cercetători au sugerat că turmele despre care se
vorbește aici erau turmele Templului, crescute pentru jertfe. În orice caz, această narațiune trebuie
să fi incomodat valorile multor oameni religioși, care îi disprețuiau pe păstori (în pofida cazurilor
precedente ale lui Moise și David); natura îndeletnicirii lor îi împiedica pe păstori să ia parte la
activitățile religioase ale comunității. Mai precis, pe tot cuprinsul imperiului, elitele îi priveau, de
obicei, pe păstorii contemporani într-o lumină negativă.11

Receptorii mesajului vestit de înger sunt păstorii (ποιμένες). „Avem aici un ecou despre
originile umile ale lui David ca păstor (1 Samuel 16,1-13) în descrierea celor care au privilegiul
de a-l vedea pe succesorul lui David.”12 Comentând statutul pe care păstorii îl aveau în primul
secol, Bock consideră că aceștia erau adesea oprimați, subjugați, un fel de pătură de jos a
societății.13 Erau priviți în anumite cercuri iudaice ca niște țărani necurați care „reprezintă genul
de oameni simpli și marginalizați pentru care nașterea unui Mesia care să îi elibereze reprezenta
într-adevăr o veste bună.”14 Trebuie totuși adăugat lângă cele menționate anterior că evreii nu
erau însuflețiți de disprețul15 pe care egiptenii l-au avut față de păstori și care era o reminiscență
a Vechiului Testament. Erau priviți ca muncitori simpli, fără un statut social special; cu toate
acestea au fost aleși pentru a fi primii martori ai nașterii Mântuitorului. 16
Teofilact al Bulgariei e de părere că unul din motivele care stă la baza alegerii acestora
de către Dumnezeu ca martori, apoi ca vestitori ai nașterii Mântuitorului este puritatea și
sinceritatea lor, atitudine care este în opoziție cu duplicitatea fariseilor. 17 Cunoscând detaliile
despre păstori - ca simbol al oamenilor de jos, în nevoie, s-ar părea că există o legătură între ei
și declarația Mântuitorului: „Și Iisus, răspunzând a zis către ei; n-au trebuință de doctor cei
sănătoși, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Luca 5, 31-
32).
Faptul că întreg grupul de păstori primește vestea nașterii Mântuitorului arată la nivel
micro intenția lui Dumnezeu ca toți oamenii să fie mântuiți și eliberați din mrejele păcatului

10
Daniel G. Reid (editor), Dicționarul Noului Testament, „Nașterea lui Isus”, Oradea, Ed: Casa Cărții, 2008, p.
1060.
11
Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, Oradea, Ed: Casa Cărții, 2018, pp. 214-215.
12
R. Brown, J. Fitzmyer, R.Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, Târgu Lăpuș, Ed: Galaxia
Gutenberg, 2007, p. 356.
13
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 375.
14
Daniel G. Reid (editor), Dicționarul Noului Testament, „Nașterea lui Isus”, p. 1060.
15
„Să-i răspundeți: <<Robii tăi am fost crescători de vite din tinerețile noastre până acum, și noi și părinții noștri>>,
ca astfel să vă așeze în pământul Gosen. Căci pentru egipteni este spurcat tot păstorul de oi” (Geneza 46, 34).
16
R. T. France, Luke, Michigan, Baker Books, 2013, p. 62.
17
Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, București, Ed: Sophia și Cartea Ortodoxă,
2007, pp. 45-46.

3
prin ascultare și pocăință. Într-adevăr, vestea bună a sosirii Mântuitorului este îndreptată atât
spre demnitari – cum este cazul magilor, cât și spre cei simpli, umili, „murdari, urât mirositori
și respingători păstorii, în impuritatea lor rituală, sunt o încurajare pentru toți aceia care nu au
o poziție religioasă regulară.”18 Datoria acestora așa cum reiese din v. 8 era de a proteja turma
de jefuitori dar și de animale sălbatice. Faptul că turmele erau duse la pășunat „noaptea” (νύξ)
sugerează că evenimentele descrise se petrec într-un anotimp cald, nu iarna. Monotonia nopții
a fost eliminată subit prin apariția îngerului și a slavei Domnului care a strălucit cu mare
intensitate în jurul lor.

2. ELEMENTE SUPRANATURALE

În urma analizei sale, Keener face următoarea observație: „aparițiile angelice, revelarea
slavei lui Dumnezeu și teama oamenilor prezenți erau frecvente în Vechiul Testament, în
momentele când Dumnezeu acționa în istorie într-o manieră specială.”19 Este fără echivoc că
nașterea lui Hristos se înscrie în același registru al momentelor speciale, chiar depășindu-le pe
cele inițiale dacă ținem cont de implicațiile întrupării. Înlăturând monotonia nopții, îngerul
Domnului (ἄγγελος κυρίου), slava Domnului (δόξα κυρίου) iar ulterior oastea cerească
(στρατιᾶς οὐρανίου) devin experiențe inedite pentru păstori. Identitatea „îngerului Domnului”
a fost obiectul multor discuții între cercetători de-a lungul timpului; frământările au fost
generate de dorința de a pătrunde misterul identității acestuia. Bock avertizează în privința
entuziasmului precoce de a considera că îngerul Domnului din v. 9 este Îngerul Domnului din
Vechiul Testament. 20 Precauția este binevenită, așadar. În v. 9 îngerul Domnului este probabil o
referire la un slujitor personal al lui Dumnezeu cunoscut sub numele de Gavriil (1, 11; 1, 19; 1,
26)21 care îndeplinește o sarcină primită de la Dumnezeu. În restul evangheliei lui Luca mai
citim despre o singură apariție a îngerilor (Luca 24, 23). Faptul că se vorbește despre o apariție
supranaturală este întărit și de verbul folosit pentru a descrie sosirea îngerului - ἐπέστη22 (poate
fi tradus prin „ceva care se întâmplă repede, brusc, fără nici o avertizare). Termenul este folosit
în literatura lucanică23 pentru a descrie astfel de apariții ale unor făpturi cerești dar și în greaca
clasică.

18
R. Brown, J. Fitzmyer, R. Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, p. 356.
19
Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, p. 214.
20
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 375.
21
„Și îngerul, răspunzând i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. și am fost trimis să grăiesc
către tine și să-ți binevestesc acestea” (Luca 1, 19).
22
Este folosit aproape exclusiv de către Luca – de 18 ori în scrierile sale și de doar 3 ori în Noul Testament (Mikeal
C. Parsons, Martin M. Culy, Joshua J. Stigall, Luke, Texas, Baylor University Press, 2010, p. 71).
23
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 377.

4
 Simultan cu prezența îngerului apare și slava Domnului; contrastul dintre noapte și
strălucirea pe care o aduce slava Domnului tulbură inițial liniștea păstorilor și marchează
înnoirea pe care o va aduce Mântuitorul prin lucrarea pe care o va face. În finalul cântării lui
Zaharia se regăsește același contrast: „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-
a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra
morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (1, 28, 29).
Slava Domnului (δόξα κυρίου) ca manifestare negrăită a prezenței lui Dumnezeu este
sinonimă în opinia mai multor exegeți cu Shekinah din Vechiul Testament, cea care se cobora
în Cortul Întâlnirii iar ulterior în Templu, devenind astfel un fenomen cunoscut de închinătorii
evrei la acea vreme. Garland adaugă celor precizate anterior că „slava cerului vine pe pământ,
umplând cerul nopții cu lumină pentru o galerie de păstori care stăteau în întuneric. Gloria
Domnului este prezența divină a lui Dumnezeu în creație”24 și este asociată cu evenimente
grozave din trecutul lui Israel: oferirea manei 25 și legământul de la Sinai.” Este cel puțin
surprinzător cum slava care suscită un interes și pentru Isaia sau Avacum nu se prezintă în
Templul din Ierusalim care, cunoscând geografia zonei era aproape. 26 Green este de părere că
apariția slavei în alt loc decât în Templul din Ierusalim este mijlocul prin care „Dumnezeu, la
nașterea Fiului Său a <<compromis>> importanța socio-religioasă a Templului ca centru
cultural al lumii lui Israel.”27 O astfel de slavă care apare odată cu îngerul și reamintită în v. 14
îl însoțește pe Mântuitorul în câteva momente cheie ale slujirii Sale care sunt atent surprinse de
Luca.28 Slava este apanajul lucrării Mântuitorului și izvorăște din relația strânsă pe care a avut-
o cu Dumnezeu Tatăl.
În lauda (αἰνούντων ) pe care îngerul i-o aduce lui Dumnezeu după îndeplinirea sarcinii
primite se alătură și oastea cerească (πλῆθος στρατιᾶς οὐρανίου) ridicându-și la unison vocile
și spunând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”
(2, 14). Corul reunit în opinia lui Keener

...contrastează cu corurile pământești, folosite în închinarea adusă împăratului. Împăratul în

exercițiu, Augustus, era preamărit pentru că instituise pacea mondială. Paralelismul invers

24
David E. Garland, Exegetical Commentary on the New Testament – Luke, Zondervan, p. 189.
25
„Iar când vorbea Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel, au căutat ei spre pustie și iată slava Domnului s-a
arătat în nor” (Ieșirea 16, 10).
26
David E. Garland, Exegetical Commentary on the New Testament – Luke, p. 189.
27
Joel B. Green, The Gospel of Luke, Michigan, Eerdmans Publishing, 1997, p. 131 (Green transmite că intenția
lui Dumnezeu a fost de a arăta tuturor că noua lume care vine este radical diferită de cea anterioară și că provocările
care țin de sfințenie și puritate trebuie puse și abordate în moduri diferite, că valorile care contează cu adevărat
necesită o reexaminare. Green nu transmite că Templul nu mai contează deloc în economia apropierii de Dumnezeu
a credinciosului ci că Templul independent de sfințenia personală și respectarea principiilor creștinești s-ar putea
să fie o falsă încredere; c.f. Ieremia 7, 4).
28
„Și iată doi bărbați vorbeau cu El, care erau Moise și Ilie, Și care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul
Lui, pe care avea să-L împlinească la Ierusalim” (Luca 9, 30-31).

5
 („Dumnezeu” vs. „oameni” și „în locurile preaînalte” vs. „pe pământ”) sugerează că sintagma „în
locurile preaînalte” are sensul de „printre oștile cerești de îngeri”.29

Spre deosebire de Zaharia și Maria care au primit personal vizita lui Gavriil, păstorii au
parte de ceva mai spectaculos prin alăturarea oștirii cerești la misiunea pe care a avut-o îngerul.
Grecescul στρατιᾶς tradus în limba română prin oaste sau armată este un termen militar aplicat
însoțitorilor lui Dumnezeu a căror misiune specială este aceea de a aduce vești bune și de a
proclama pacea. 30 Se poate observa fără echivoc armonia existentă între slujitorii cerești ai lui
Dumnezeu, care cu minuțiozitate se achită de îndatoririle pe care le-au primit. Inspirați de
acțiunea îngerilor, după ce s-au întâlnit cu Mântuitorul, păstorii procedează aidoma: „Și s-au
întors păstorii slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră precum și
se spusese” (v. 20).
Analizând comportamentul îngerilor și al păstorilor, Green e de părere că avem de-a face
cu un răspuns corect și de dorit față de inițiativa salvatoare a lui Dumnezeu. 31 Rămâne dar
această reacție, însuflețitoare pentru creștinii de pretutindeni față de mântuirea nespus de mare
prin Iisus. Dacă slava lui Dumnezeu în ceruri este legată de nașterea Mântuitorului, atunci
efectul pentru oamenii de pe pământ care vor să trăiască o viață duhovnicească rezidă în pacea
cu Dumnezeu - εἰρήνη ἐν ἀνθρώποις.32 O remarcă necesară pe marginea expresiei grecești:
„pacea lui Dumnezeu nu este dată acelora care au bunăvoință, ci acelora care sunt beneficiarii
bunăvoinței lui Dumnezeu.”33 Este surprinsă practic imaginea harului adus prin întruparea lui
Iisus pentru că în El, Dumnezeu a „realizat planul Său de pace definitivă. Acțiuni pașnice și nu
arme lumești împodobesc blazonul regelui Iisus.”34

3. MESAJUL ÎNGERULUI

Apariția îngerului în ținutul în care se aflau păstorii a coborât supranaturalul în cotidian,

ceea ce a condus la o reacție naturală de teamă. Obișnuiți cu pericolele, experiența pe care au
avut-o păstorii a fost superioară celor înregistrate până atunci. Cuvântul grecesc pentru
„înfricoșat” (lit. „s-au temut cu mare teamă”; gr. ἐφοβήθησαν φόβον μέγαν) accentuează
profunzimea fricii pe care au experimentat-o.35 Aceeași reacție de teamă a fost prezentă și în

29
Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, p. 215.
30
David E. Garland, Exegetical Commentary on the New Testament – Luke, p. 190.
31
Joel B. Green, The Gospel of Luke, p. 136.
32
Michael W. Holmes, The Greek New Testament: SBL Edition (Lexham Press; Society of Biblical Literature,
2011–2013), Lk 2:14.
33
John F. Walvoord, Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, Arad, Ed: Multimedia, 2005, p. 206.
34
R. Brown, J. Fitzmyer, R. Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, p. 356.
35
John F. Walvoord, Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, p. 206.

6
cazul lui Zaharia36 și în situația Mariei.37 Nu doar răspunsurile oamenilor au fost asemănătoare
ci și tratamentul pe care îngerul l-a adus în fiecare situație specifică: „Dar îngerul le-a zis: Nu
vă temeți” (cf. 1, 13; 1, 30). Teama trebuie înlăturată rapid, iar în locul ei trebuie să apară
bucuria (gr. χαρὰ). În scrierile Sfântului Luca, mai ales în evanghelie, bucuria este asociată cu
mântuirea, unii exegeți chiar sesizând o legătură strânsă între bucurie și mântuire (Luca 10, 17;
15, 7; 24, 52).
Folosirea imperativului „nu vă temeți” în studiul unor exegeți poate fi un indicator
important al acceptării divine. 38 În Vechiul Testament formula „nu te teme” era des întâlnită în
relație cu oamenii care au căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu (cf. Facerea 6, 8; 19, 16; Ieșirea
33, 16). Înlăturarea fricii este motivată prin mesajul care avea să schimbe nu doar viața
păstorilor ci a întregului popor (παντὶ τῷ λαῷ). Aici se face referire cu predilecție la poporul
Israel, nu la toată omenirea cum presupun eronat unii cititori ai evangheliei.39 În centrul
proclamării îngerului stătea vestea (εὐαγγελίζω)40 „că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este
Hristos Domnul, în cetatea lui David” (1, 11). Vestea bună adusă de îngeri s-ar putea referi la
proclamarea izbăvirii inițiată de Dumnezeu prin Hristos. Green consideră că Luca a împrumutat
conceptul din Isaia 40-66, unde profetul a definit „vestea bună” ca venirea lui Dumnezeu,
domnie mântuitoare în pace și dreptate, chiar în numele celor proscriși. 41 Contextul social,
economic și politic se poate să îi fi determinat pe foarte mulți evrei să se gândească la o izbăvire
de altă natură (cf. FAp. 1, 6). Pentru Luca însă „mântuirea înseamnă restabilirea integrității,
răscumpărarea din păcat și din înstrăinarea de Dumnezeu și include și o dimensiune a imanenței:
în Iisus, Dumnezeu este prezent cu păcătoșii.” 42
Identificată pe axa timpului se observă cu ușurință că mântuirea nu e ancorată într-un
viitor îndepărtat ci a fost deja inaugurată. Adverbul σήμερον confirmă cele enunțate anterior.
Noțiunea de „azi” sau „astăzi” indică în primul rând ziua respectivă cât și ziua mântuirii care
se deschide odată cu venirea în lume a Mântuitorului. Numele Iisus nu apare în anunțul
îngerului, Iisus fiind prezentat sub cele trei titluri care în ordinea în care apar aici sunt unice în

36
„Iar îngerul a zis către el: nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți
va naște un fiu și-l vei numi Ioan” (Luca 1, 13).
37
„Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 30).
38
Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, p. 207.
39
S-ar putea ca Luca să lase să se înțeleagă că Mântuitorul este pentru toată omenirea folosind intenționat
formularea amintită, dar înțelesul primar al expresiei grecești este strâns legată de poporul Israel (cf. Matei 15, 24:
„Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel”); este adevărat că ulterior ușa mântuirii a fost
deschisă și neamurilor.
40
În sec. I termenul εὐαγγελίζωμαί era cunoscut atât cetățenilor romani cât și celor din diaspora. Era folosit cu
ocazia transmiterii mai departe a veștii că s-a născut un moștenitor al împăratului. Uzanța termenului va dobândi
noi sensuri în evanghelii cu ecouri până în contemporaneitate.
41
Joel B. Green, The Gospel of Luke, p. 134.
42
R. Brown, J. Fitzmyer, R. Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, p. 356.

7
întreg Noul Testament: „Mântuitor, Hristos, Domnul.” 43 Luca prezintă importanța Copilului
care se naște în termenii împlinirii cuvintelor profetice (cf. Isaia 9) și prin folosirea unor
apelative care subliniază unicitatea Sa. Grecescul σωτὴρ tradus în limba română prin
„Mântuitor” apare doar aici în evanghelia lui Luca, la Matei și Marcu nu figurează deloc, iar
Ioan îl folosește o singură dată (In 4, 42). Romanii obișnuiau să celebreze ziua de naștere a
împăratului și să îl ovaționeze ca „Domn” și „Mântuitor” iar vestirea îngerului îl așază pe Iisus
pe aceeași poziție cu Octavian Augustus.44
Diferența constă, așa cum bine remarcă Keener în decorul simplu, lipsit de opulență avut
de Mântuitorul la naștere – ieslea umilă, ceea ce îl deosebește pe adevăratul împărat de
împăratul roman.45 În dezvoltarea pe care o face portretului lui Iisus, folosirea termenilor σωτὴρ
și χριστὸς este anticipată de alte ocurențe biblice (1, 69; 1, 77; 1, 31-35) la care se adaugă unul
nou, neutilizat până în stadiul acesta al evangheliei în relație cu Iisus: Domnul (gr. κύριος).
Luca folosește termenul κύριος „destul de frecvent în scrierile narative. Această folosire a
termenului sugerează că semnificația deplină a titlului nu a fost înțeleasă decât după înviere,
dar el a vrut să arate că Iisus a acționat în timpul vieții Sale cu aceeași autoritate pe care a
posedat-o pe deplin după înviere.”46 Elisabeta a folosit deja cuvântul κύριος cu referire la
Mântuitorul în vizita47 pe care i-a făcut-o Maria, probabil datorită înțelegerii că El va fi mai
mare decât Ioan Botezătorul. 48 Colecția impresionantă de titluri folosite pentru a-l descrie pe
Iisus explică o parte din teologia lucanică despre Pruncul care s-a născut „în cetatea lui David”
(ἐν πόλει Δαυίδ). Aici spre deosebire de χώρᾳ din v. 8 este eliminată orice confuzie, aluzia la
locul la care se face referire fiind fără echivoc. „Cetatea lui David” este o trimitere la Betleem
(2, 4) și accentuează rădăcinile davidice și regale ale Mântuitorului. 49 Semnul (σημεῖον) invocat
de înger era un element de identificare clar pentru păstori. Pentru Marshall furnizarea semnului
se înscrie în registrul Vechiului Testament când Dumnezeu „anunță ceea ce este pe cale să se
întâmple prin furnizarea unui semn de confirmare” 50 și se poate spune, avea un rol dublu: de a
găsi adevăratul Prunc și de a valida autenticitatea proclamării îngerului.

4. ITINERARIUL PĂSTORILOR

43
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 381.
44 Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, p. 214.
45
Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, p. 215.
46
J. D. Douglas, (redactor principal), Dicționar Biblic, „Isus Cristos, titlurile lui”, Oradea, Ed: Cartea Creștină,
2008, p. 654.
47
„Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu” (Luca 1, 43).
48
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 383.
49
Darell L. Bock, Luke 1:1 – 9:50, p. 385.
50
Howard I. Marshall, The Gospel of Luke, Michigan, Eerdmans Publishing, 1978, pp. 128-129.

8
 Întoarcerea îngerilor la cer (οὐρανὸν) – privit aici ca locaș a lui Dumnezeu și al făpturilor
angelice este urmată îndeaproape de promptitudinea cu care păstorii răspund bunei vestiri pe
care tocmai au auzit-o. Dacă termenul Διέλθωμεν indică hotărârea cu care au primit cele spuse
de înger și atitudinea pe care sunt gata să o îmbrățișeze vizavi de cele enunțate, σπεύσαντες (în
limba română „grăbindu-se”) indică urgența acestei căutări. Chiar dacă Betleemul nu era un
oraș mare după standardele moderne 51 (mai mare totuși decât Nazaretul), probabil că păstorii
au verificat toate grajdurile cu animale până să îl găsească pe Iisus. Entuziasmul de care au fost
animați a fost generat fără îndoială, de proclamarea îngerului și a fost dublat de dorința acestora
de a se întâlni cu Mântuitorul. De remarcat similaritatea existentă între atitudinea păstorilor și
a Mariei. „O astfel de atitudine contrasta puternic cu cea a conducătorilor religioși care știau
unde trebuia să se nască Pruncul, dar nu și-au făcut timp și n-au depus nici un efort să se
convingă personal (Matei 2, 5).”52
Mesagerii umani ai nașterii Mântuitorului întregesc tabloul mărturisitor: „și văzându-L,
au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil” (2, 17). Potrivit unor cercetători expresia „acest
copil” (παιδίου τούτου) indică și prezența altor oameni în locul în care s-a aflat Iosif, Maria și
Mântuitorul53 iar arătarea spre Cel despre care a vorbit îngerul trebuia să fie exactă. Mirarea
celor prezenți nu poate fi trecută cu vederea: „și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de
către păstori.” Uimirea (ἐθαύμασαν, a fi uluit, a te minuna, a fi uimit)) în fața propovăduirii lui
Mesia este o temă recurentă la Luca, 54 iar termenul folosit aici este preferabil altor două cuvinte
care mai apar în scrierea sa (2, 48). Conjuncția adversativă δὲ arată contrastul dintre Maria și
cei la care se face referire în versetul anterior, prin depășirea pragului unei simple auziri, chiar
a uimirii. Păstrarea cuvintelor în inima ei (συμβάλλουσα) și meditarea la ceea ce s-a întâmplat
poate fi începutul înțelegerii planului pe care Dumnezeu l-a vestit și care îl are în centru pe
Mântuitorul. Teologi catolici sunt de părere că gestul Mariei din v. 19 devine un „refren în 2,
5155 și un semnal al drumului credinței, ea fiind o credincioasă model.”56 Promisiunea tronului
lui David, trimiterea îngerului, împlinirea profețiilor din Vechiul Testament, 57 constrângerea de
a merge în Betleem prin hotărârea Cezarului, toate converg înspre începerea și desfășurarea
acțiunii vestite de Dumnezeu și care îl are în centru pe Mesia. 58

51
Craig S. Keener, Comentariu cultural istoric al Noului Testament, p. 207.
52
John F. Walvoord, Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, p. 206.
53
Howard I. Marshall, The Gospel of Luke, p. 130.
54
John F. Walvoord, Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, p. 206.
55
„Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte”
(Luca 2, 51).
56
R. Brown, J. Fitzmyer, R. Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, p. 357.
57
”Și tu Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui
este dintru început, din zilele veșniciei” (Miheia 5,1).
58
David Gooding, According to Luke, Coleraine, Eerdmans Publishing, 2013, p. 51.

9
 Ecou al corului de îngeri din v. 14 în inima păstorilor s-a declanșat slava și lauda la adresa
lui Dumnezeu „pentru toate câte auziseră și văzuseră” (v. 20) ceea ce face din păstori împreună
cu Ana primii evangheliști din narațiunea lui Luca. 59

CONCLUZII

Parcurgerea narațiunii care a constituit obiectul studiului despre nașterea lui Hristos
confirmă împlinirea promisiunilor biblice. Profețiile vechi testamentare inspirate de Duhul lui
Dumnezeu își găsesc împlinirea în Noul Testament iar printre primii martori ai nașterii
Mântuitorului s-au aflat păstorii. Nașterea Celui are avea să fie cunoscut drept „Mântuitor,
Hristos, Domnul” reflectă dorința divină vestită cu secole înainte și împlinită acum. Reperele
geografice și istorice venite prin intermediul îngerului dar și aluziile la Isaia 9 susțin punctul de
vedere enunțat anterior.
Apariția îngerului și conținutul vestirii aduse din cer oamenilor de pe pământ subliniază
urgența mântuirii oamenilor. Învățătura Scripturii este clară în acest sens. Toți oamenii
împrăștiați pe fața pământului au nevoie de Mântuitor, iar prin Iisus s-a deschis ușa unei relații
noi, personale cu Dumnezeu. Venirea în calitate de Salvator este prefigurată în jertfele Vechiului
Testament, în psalmii mesianici (16:8-10, 22:1, 18, 41:9-11) dar și în cărți profetice precum
Isaia 52,14, 53,4-6, Daniel 9,26, Zaharia 11,12. Bucuria păstorilor după ce l-au găsit pe Iisus
este pilduitoare și ne slujește ca reper.
Întoarcerea spre casă a păstorilor ne ajută să creionăm nevoia trezirii conștiinței
misionare. Ne putem imagina doar felul în care păstorii au parcurs drumul din „ținutul acela”
până la ieslea în care l-au găsit pe Iisus. Drumul spre casă însă a fost caracterizat de laudă și
slavă la adresa lui Dumnezeu pentru că cele vestite au fost întocmai, într-un sens, păstorii
devenind primii colindători!

59 Joel B. Green, The Gospel of Luke, p. 138.

10