UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,ANDREI ȘAGUNA”

SIBIU - SECȚIA PASTORALĂ

Caracteristicile misiunii conform

Evangheliei după Matei

PROFESOR: STUDENTUL:
Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel David Gheorghiu
Pr. Prof. Dr. Radu Gârbacea

SIBIU
2021
 1. Introducere, Evanghelia după Matei
După convertirea sa (Matei 9,9), Evanghelistul Matei a devenit unul dintre cei
Doisprezece Apostoli ai Domnului, care a fost martor ocular al multora dintre evenimentele,
minunile și învățăturile Mântuitorului, mai apoi descrise în evanghelia sa sinoptică. Într-o
cultură în care se prefera o predică orală mai mult decât una scrisă, se pare că autorul a
păstrat elementele oratorice pe care le-ar fi folosit, în mod normal, într-un discurs oral.1 Matei
a scris în mod special iudeilor, cu scopul de a le dovedi că Iisus Hristos este împlinirea
profeţiilor din Vechiul Testament, folosind adeseori expresia „ca să se împlinească” (Matei
4,14; 8,17; 13,35; 21,4). De asemenea, expresia „fiul lui David” apare de douăsprezece ori în
toată Evanghelia pentru a da mărturie iudeilor că Iisus Hristos este moștenitor al tronului
împăratului David. Genealogia de la Matei este una descendentă, spre deosebire de cea
Lucanică, cuprinzând pe împăratul David și patriarhul Avraam din nou, demonstrând rolul
Său în realizarea promisiunilor lui Dumnezeu către Israel și adeverirea profețiilor.
Limba originară a evangheliei după Matei, scrisă în Ierusalim în anul 44, este cea
aramaică, însă mai târziu în jur de anul 70, evanghelia a fost rescrisă în limba greacă de însuşi
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei.
2. Învățarea adevărului
Evangheliile sinoptice ne dăruiesc o înțelegere mai profundă asupra aceea ce
Mântuitorul dorește de la misionarii Săi pentru răscumpărarea lumii. Sfântul Evanghelist
Matei, spre deosebire de ceilalți evangheliști, dedică un capitol întreg asupra chemării
apostolilor și a trimiterii lor la propovăduire. În versetul 1, Domnul Iisus îi cheamă pe cei
doisprezece ucenici la El, pregătind trimiterea lor în lume, vestind „Evanghelia Împărăției”
(Mt 4,23). Aici, ucenicii Domnului apar pentru prima dată ca fiind un grup îmbinat, al cărui
scop este acela de a face misiune.2 De asemenea, numărul de doisprezece este o aluzie
intenționată, reprezentând cele douăsprezece seminții ale lui Israel care, la rândul lor,
înfățișează că în acest cerc restrâns de ucenici, Domnul Iisus vede o imagine a adevăratului
popor al lui Dumnezeu. După o mică introducere, unde se dezvăluie numele fiecărui apostol
(10,1-4), Mântuitorul le acordă instrucțiuni cu privire la misiunea lor. De la versetele cinci
până la șaisprezece, se vizează misiunea imediată a ucenicilor, încă de pe timpul lucrării lui
Iisus pe pământ, pe când era în Galileea.3 Versetul „Să mergeţi mai degrabă către oile cele

1
ULRICH, DANIEL W. “The Missional Audience of the Gospel of Matthew.” The Catholic Biblical
Quarterly, vol. 69, no. 1, Catholic Biblical Association, 2007, p. 69.
2
Richard T. France, Matei Introducere și comentariu, Editura Scriptum, Oradea, 2008, p. 215.
3
France, Matei..., p. 217.

1
pierdute ale casei lui Israel” (10,6) semnalează urgența și prioritatea chemării lui Israel, dar și
împlinirea promisiunii făcută patriarhului Avraam, aceea că urmașii săi vor fi un popor ales,
binecuvântat de Dumnezeu. Acest verset, la Matei, indică o misiune locală, propovăduind
mai întâi iudeilor locali, rezultând că Evanghelia după Matei reflectă o perspectivă iudee
tradițională.
În versetele șapte și opt, misiunea ucenicilor constă în predicarea și vindecarea care
merg împreună ca aspecte complementare ale propovăduirii învățăturii Mântuitorului.4
Activitatea de vindecare desfășurată de Domnul Iisus reprezintă nu doar bunătatea Lui, ci și o
adeverire a venirii „Împărăției Cerurilor” (4,23). Există o armonie uimitoare între misiunea
Domnului și misiunea apostolilor și eventual a misionarilor creștini. Cuvintele pe care le-a
propovăduit Mântuitorul sunt aceleași cuvinte pe care trebuie să le propovăduiască apostolii,
iar actele de vindecare enumerate în versetul opt sunt aceleași pe care Domnul le-a săvârșit.
Misiunea apostolilor și a ucenicilor este o extensie a misiunii Domnului Hristos.5
3. Votul sărăciei
Exprimarea „Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani” (10,9) nu se referă la
materialele sau echipamentele necesare călătoriei misionare, ci mai degrabă transmite
ucenicilor că o strângere de fonduri nu este necesară în misiunea lor, deoarece prioritatea
vieții acesteia devine cu totul alta.6 În urma acestor porunci: de negare a traistei, a hainelor și
a încălțămintei (10,10) ne sugerează că Domnul le va asigura toate cele necesare misionarilor
Săi printr-un alt mod, iar versetul următor va explica cum anume. Prin cuvântul „Vrednic”
(10,11), deducem că Mântuitorul le transmite apostolilor că este esențial să caute pe cineva
binevoitor, deschis la mesajul lor și capabil să-i găzduiască, ingrijindu-se de hrană,
îmbrăcăminte și de toate trebuințele trupești.7 Deși Domnul Iisus afirmă că unii oameni îi vor
primi cu amabilitate și bucurie, nu evită a le menționa că unii oameni vor respinge mesajul
transmis de ei. Ucenicii nu trebuia și nici nu sunt în poziția de a judeca acești oameni, ci mai
degrabă, sunt instruiți să-și scuture praful de pe picioarele lor (10,14), un gest dramatic de
respingere care, până azi, este practicată în Orientul Mijlociu.8
4. Tema persecuției
Trimiterea oilor în mijlocul lupilor (10,16) introduce o nouă temă a persecuției, care
se va dezvolta în versetele următoare. Oile în mijlocul lupilor nu au nicio șansă de
4
France, Matei..., p. 218.
5
France, Matei..., p. 219.
6
Beare, F. W. “The Mission of the Disciples and the Mission Charge: Matthew 10 and Parallels.”
Journal of Biblical Literature, vol. 89, no. 1, Society of Biblical Literature, 1970, p. 9.
7
France, Matei..., p. 221.
8
France, Matei..., p. 222.

2
autoapărare și sunt într-un pericol permanent, iar ceea ce Domnul Iisus vrea să sublinieze prin
această metaforă este că misionarii vor fi atacați de către o lume ostilă. Inițial, lupii era grupul
al fariseilor și al cărturarilor, dar această metaforă se aplică și creștinilor care urmau să
depună o mărturie pentru Dumnezeu în fața împăraților persecutori. Deși creștinii sunt
comparați cu o turmă de oi, ei sunt provocați a fi înțelepți (10,16), raționali și prudenți.
Discernământul și echilibrul între prudență și puritate le va da creștinilor posibilitatea de a se
mântui, dar și aceea de a-și împlini misiunea lor într-o lume antagonistă.9 Sfântul Ioan Gură
de Aur tâlcuiește versetul 16 zicând: „Așa mai ales Îmi voi arăta puterea, le spune Domnul,
când oile vor birui lupii, deși sunt în mijlocul lupilor, când, mușcate de nenumărate ori, nu
numai că nu vor fi mâncate, ci chiar pe lupi îi vor schimba.”10 Pentru apostoli și primii
misionari persecuția a fost din partea iudeilor. Misionarul de azi se poate aștepta la persecuție
din partea oricui și prin răbdarea lui, poate schimba răutatea persecutorilor. De asemenea, se
poate observa menționarea dregătorilor și a împăraților ca fiind o profeție despre
evenimentele viitoare și despre probleme pe care le vor confrunta misionarii și comunitatea
creștină (10,18). Apoi, expresia „a neamurilor” demonstrează că Domnul Iisus deja avea în
vedere, nu doar o misiune locală, ci una mai extinsă, iar cartea Faptele Apostolilor ne oferă
multe exemple unde misionarii au fost prezentați și persecutați în fața autorităților păgâne.
Desigur, o judecată înaintea împăraților este ceva îngrozitor și pentru cel mai curajos ucenic,
dar Domnul ne liniștește cu îndemnul „nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi” (10,19) și
„Duhul Tatălui vostru este Care grăiește întru voi.” (10,20).
5. Dezbinări în familie
Versetul 21 introduce idea a, nu doar persecuție din cauza dregătorilor și ai
împăraților, ci și dezbinări provocate în familie. Este vorba despre o persecuție radicală care
este așa de puternică unde se „Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu” (10,21) astfel încât
vor ceda cele mai puternice relații de familie.11 Iarăși, gândul Domnului trece dincolo de o
misiune strict galileeană unde persecuțiile din partea familii încă nu era un lucru eminent.12
De vreme ce această ură, din partea lumii, este „pentru Mine” (10,18), Mântuitorul, totuși, ne
dă nădejdea că toate aceste greutăți vor fi răsplătite doar celui „ce va răbda până în sfârșit”
(10,22). Acest verset eshatologic, ne învață că nu există nicio posibilitate de evitare ai
persecuției, ci mai degrabă, că mântuirea credincioșilor depinde de rezistența ai prigoanei.

9
France, Matei..., p. 223.
10
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1994, p. 407.
11
France, Matei..., p. 224.
12
France, Matei..., p. 224.

3
 6. Tema eshatologiei
Vedem o temă a eshatologie în versetul douăzeci și trei de unde putem alcătui două
întrebări și anume: ce înseamnă „nu veți isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel” și ce înseamnă
„până va veni Fiul Omului” (10,23)? Este clar că cetățile lui Israel este o expresie geografică
care ar putea însemna întregului Israel sau chiar și întreaga Palestina, dar cu toate acestea,
părerile specialiștilor sunt împărțite.13 Însă, mai important sunt cuvintele „până va veni Fiul
Omului” (10,23) care este o mărturisire ai Dumnezeirii și ai proslăvirea Lui. Mântuitorul
afirmă că El este Mesia care a venit pentru mântuirea lumii și continuă pe această idee în
versetul următor numindu-se învățător și declarând că „ucenicul nu este mai presus de
învățătorul său” (10,24). Idea enunțată în versetul douăzeci și patru este prezentă și la Luca
6,40 și Ioan 13,16 și se referă iarăși la tema de persecuție a creștinilor și ai misionarilor.
Ucenicul care îl reprezintă pe Domnul Hristos trebuie să fie pregătit și să accepte aceeași
lipsă de popularitate pe care a avut-o și El.14
7. Βεελζεβούλ
Termenul de Βεελζεβούλ (10,25) are multe reprezentări și de multe ori, Domnul Iisus
este acuzat de adversarii Săi ca fiind Βεελζεβούλ întruchipat într-o persoană (Mt 10,25; Lc
11,15) pentru minunile pe care le săvârșea. În textul masoretic, termenul de Βεελζεβούλ îl
înfățișează pe „împăratul muștelor” său „domn al muștelor” iar în Noul Testament, termenul
reprezintă pe „prințul demonilor” său „stăpânul demonilor”.15 Βεελζεβούλ face parte dintre
cei șapte prinți ai iadului, printre care fac parte următorii: Lucifer (mândria), Mamona
(lăcomia), Asmodeus (desfrânarea), Satana (mânia), Leviatan (invidia) și Belphegor (lenea)
unde fiecărui demon îi corespunde unul dintre cele șapte păcate aducătoare de moarte. Cu
toate acestea, în versetul 25, mesajul subliniat de Mântuitorul către ucenicii Săi este acela că
ei vor deveni ținta aceleași insulte pe care El însuși a suportat.
8. Tema fricii
Noua tema a fricii, menționată de către Mântuitorul în versetul douăzeci și șase, este
un sentiment distrugător, care putea să pună capăt misiunea ucenicilor. Această temă este
dezvoltată în următoarele versete unde Domnul Iisus afirmă că sunt doua tipuri de frică, cea
de oameni și cea de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu, spre deosebire de cea de oameni, este o
frică sănătoasă și un răspuns pozitiv la chemarea Mântuitorului. Dumnezeu, Cel Atotputernic,
își revarsă iubirea și purtarea de grija și pentru vrăbi, deși erau o hrană ieftină pentru cei

13
France, Matei..., p. 226
14
France, Matei..., p. 227
15
https://www.encyclopedia.com/religion/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/beelzebul
;12.07.2021, h:17:15

4
săraci.16 Domnul Hristos, prin acest verset, semnalează că nici măcar moartea unei vrăbii nu
se petrece fără voia lui Dumnezeu (10,29). Cu toate aceste cuvinte, Domnul nu promite
scutire de suferință dar, asigură ucenicilor Săi că moartea și viața lor, care este mai de preț
decât cele ale vrăbiilor, este în mâna lui Dumnezeu. Apoi, Mântuitorul pune în contrast frica
de oameni cu cea a lui Dumnezeu și avertizează la o consecință mai gravă decât persecuția
oamenilor și anume, că vor fi înlăturați și respinși de Domnul Iisus în fața lui Dumnezeu
Tatăl. Însă, punctul culminant al cuvântării Domnului este că ucenicul trebuie să-și ia crucea
și să-i urmeze Lui (10,38). Învățătura aceasta a căpătat înțeles doar după răstignire, unde
Mântuitorul s-a exemplificat prin moartea Sa în mod concret, dar aici Domnul nu insinuează
neapărat crucea de pe Golgota, ci crucea de a fi creștin.
9. Statutul privilegiat al ucenicului
În cultura evreiască „trimisul unui om este asemenea lui însuși”17, deopotrivă, a primi
pe ucenicul căruia i s-a încredințat misiunea de a face lucrarea lui Iisus, înseamnă de a-l primi
pe Hristos însuși. Ucenicul este identificat cu Iisus iar a-L primi pe Mântuitorul semnifică
să-L primești pe Cel care L-a trimis, adică Tatăl (Ioan 13,20). Așadar, primirea mult iubiților
ucenici ai Domnului, reprezintă examenul lucrării dintre Dumnezeu și om. Cei care trec acest
examen vor primi o răsplată dumnezeiască, mai măreață și mai bogată, decât eforturile și
meritele depuse de aceștia. A da un pahar de apă (10,42) reprezintă, până astăzi, un gest și
dovadă de ospitalitate dar nu un merit de răsplată, însă Domnul asigură că până și acest gest
minuscul va primi o recompensă.
10. Concluzii
Discipolul adevărat răspunde la chemarea lui Hristos, chemare ce implică lepădarea
de lume și urmarea Lui. Ucenicia, așa cum ne-a dăruit-o Domnul Hristos, este una desăvârșită
în comparație cu alte mișcări religioase, deoarece necesită asumarea crucii (10,38), împreună
cu abandonarea familiei, a posesiunilor și câteodată a propriei vieți. Primii ucenici ai
Domnului au fost cei doisprezece apostoli (10,2-4), fiind martori oculari ai Dumnezeirii lui,
de la începutul misiunii Sale până la Înălțare. Ei au fost învățați de însuși Domnul Iisus
Hristos și prin aceasta, devin discipoli în sensul deplin al cuvântului, imediat după primirea
Sfântului Duh la Cincizecime. Misiunea de a-L propovădui pe Hristos este o sarcină dificilă,
dar și admirabilă în același timp. Apostolii și misionarii vor deveni ținta aceleași insulte pe
care Mântuitorul însuși a suportat, dar răbdând cu bucurie și cu dăruire totală toate acestea,
vor primi o răsplată dumnezeiască.

16
France, Matei..., p. 229
17
France, Matei..., p. 233

5
 Bibliografie

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic și de misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

ULRICH, DANIEL W. “The Missional Audience of the Gospel of Matthew.” The

Catholic Biblical Quarterly, vol. 69, no. 1, Catholic Biblical Association, 2007.

Richard T. France, Matei Introducere și comentariu, Editura Scriptum, Oradea, 2008.

Beare, F. W. “The Mission of the Disciples and the Mission Charge: Matthew 10 and

Parallels.” Journal of Biblical Literature, vol. 89, no. 1, Society of Biblical Literature, 1970.