Schipor Simona

Master 2- Compoziție jazz

Studiu de caz

Cred că cel mai greu mi-a fost să aleg adolescentul deoarece în primă fază toți
mi-au părut lipsiți de probleme. Contextul de așa natură și anume ora de condus, unde
am fost înghesuită cu alte două persone pe bancheta din spate m-au făcut să realizez
cât de problematici sunt adolescenții și care sunt problemele lor existențiale de fapt...Și
da! Deși am 23 de ani, m-am simțit destul de bătrână pe lângă cei doi adolescenți. Dar
spre bucuria mea pot spune că mi-am găsit adolescentul sau mai bine spus, am găsit
„broasca pe care o pot diseca“ în acest studiu.

Adolescentul are aproape 18 ani iar numele lui este Emi. Sunt uimită și acum de
faptul că a acceptat să fie subiectul principal al acestui studiu. Și spun asta deoarece
firea lui nu părea foarte cooperantă. În același context din mașină, atunci când am
afirmat faptul că adolescenții au multe probleme, el a fost singurul care mi-a confimat
asta: „Să știi! Chiar avem multe probleme!“

La începutul studiului mi-a prezentat situația sa: “ Mă numesc Emanuel. Am

vârsta de 17 ani și 9 luni. Am două surori mai mari ca mine și un frate care de
asemenea și el este mai mare…cum s-ar zice, sunt mezinul.” I-am zis că o să-I pun o
serie de întrebări iar el a fost de-acord. Trebuie să menționez faptul că la prima vedere
pare acel tip de personaj dintr-un film și anume bătăușul. Am început cu câteva
întrebări socio-demografice și am aflat că locuiește în orașul Rădăuți, județul Suceava
și este în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic “Ion Nistor“. L-am rugat să-mi povestească
cum îi merge la școală și dacă are prieteni acolo iar el mi-a răspuns :”Este ok! A
meritat să vin la liceul ăsta. Îmi place…am colegi faini.“ Mă gândesc că nu am abordat
subiectul chiar așa bine sau pur și simplu nu știu eu să pun întrebările adecvate. M-am
uitat la el câteva secunde fără să spun nimic și am zâmbit.

Mi-am continuat seria de întrebări iar prima mea întrebare de la care am așteptat
un răspuns mai dezvoltat a fost:

Eu: Mi-ai spus că sunteți patru frați. Cum este relația dintre tine și frații tăi?

Emi: Am o relație bună cu frații mei. Nu mă înțeleg chiar 100% bine cu toți dar
asta e normal, cred.

“Eu: Care este părerea ta despre frații tăi?

 Emi: Sunt frații mei. Îi iubesc. Sora mea cea mare mă enervează câteodată dar
tot o iubesc…

Eu: Din ce motive ajungi să te enervezi pe ea?

Emi: Din simplu fapt că mereu mă contrazice. Ea e mai mare și crede că le știe
pe toate. Nu vrea să audă și părerea mea.

Eu: Care este subiectul care duce de cele mai multe ori la neînlțelegeri între voi
doi?

Emi: Tehnologia. Ea nu se pricepe, eu da! Sunt pasionat de asta. Mă informez

zilnic despre asta și știu cu ce se mănâncă!

Eu: Când a fost ultima dată când v-ați certat pe acest subiect?

Emi: Săptămâna trecută.

Eu: Ce părere ai despre modul în care au decurs lucrurile între voi?

Emi: Nu știu. Mi-aș dori să nu o mai facă pe-a deșteapta. Și mai e încă ceva…
mereu vorbește cu mama la telefon și îi spune că pierd vremea prea mult pe internet și
nu fac nimic.”

Mă credeți pe cuvânt că mă bate subiectul? Dar nu am avut de ales și am

continuat. Până în acest moment totul pare normal, e un adolescent cu probleme.
Diferența de vârstă între el și sora lui își spune cuvântul și vorbim de 12 ani între ei.
Plus, ea este căsătorită și are trei copii. Până în acest moment aș fi crezut că problema
este la sora lui care pare să aibă o lipsă de ocupație. Un mic indiciu l-a dat de gol. Între
întrebările chestionarului meu am făcut o remarcă la o anumită firmă care e în lanțul
gadget-urilor pe piața internațională și recunosc, nu sunt grozavă pe subiectul ăsta…
evident am greșit pronunțarea. Reacția lui a fost interesantă. A râs și m-a corectat
imediat cu o atitudine superioară. Atunci m-am gândit că undeva este un motiv ce-i
declanșează această atitudine impulsivă. Mi-am dat seama că are un comportament
pasiv-agresiv și sigur totul pleacă din experiențele copilăriei sale. Am continuat seria
de întrebări legate de relația lui cu sora lui. Mi-a povestit că la un moment dat și-a
surprins mama vorbind cu sora lui despre el. Citez aici ce mi-a spus Emi “Efectiv mă
bârfeau.“ Sunt sigură că nici ele nu știu ce să-I mai facă băiatului…

“Eu: Cum se înțeleg părinții tăi?

Emi: Chiar bine! Comprativ cu alte familii, ai mei sunt chiar bine. Se înțeleg
bine și îmi place de ei.

Eu: Mama ta îți reproșează și ea faptul că pierzi timp mult pe internet?

 Emi: Da.. și că nu o ajut…și că nu studiez și o să-mi vândă acordeonul și
pianul…

Eu: Deci ești pasionat de muzică. Cum te simți atunci când îți spune asta?

Emi: Nașpa. Eu studiez dar nu vede ea. Ea intră mereu în camera mea fix după
ce termin studiul. Atunci iau o pauză și stau pe telefon sau pe laptop. Fix atunci intră
ea și începe să-mi reproșeze.

Eu:Cum te face să te simți reacția ei?

Emi: Mă enervează.

Eu: Care este părerea celorlalți doi frați despre aceste evenimente?

Emi: Ei sunt plecați la facultate și vin maxim de două ori pe lună…nu au ce să-
mi facă. Mama le mai spune și lor despre mine că nu studiez...îmi mai reproșează și ei
dar cumva nu o spun nasol. Mă fac să mă simt vinovat și motivate în același timp. Spre
exmplu, fratele meu mi-a zis cât de bănos poate fi să cânți la nunți.“

Mă gândesc ce faină e viața, pe bune dacă nu! Cum au unii norocul să fie
împinși de la spate să învețe un instrument. Eu una chiar voiam tortura asta...bine,
poate nu știu eu ce cer fiindcă nu am trecut prin asta. Dar dincolo de toate, asta este
una din marele frustrări ale acestui adolescent. Faptul că este aproape obligat să facă
ceva ce își dorește să facă doar că nu este o pasiune care să-l obsedeze și noaptea în
somn. El mi-a mai povestit cât de des își aude mama cântând în casă și un aspect foarte
interesant! Mama sa și-ar fi dorit să devină o cântăreață. Deci avem o problemă
principală: faptul că este obligat mai mult decât trebuie să facă ceva de care s-ar putea
să fie sătul într-o bună zi și să renunțe din cauza presiunii. Și a doua problemă este
caracterul său agresiv și asta se datorează faptului că nu are dreptul la replică în fața
persoanelor autoritare din familie. Este marginalizat iar asta l-a transformat și pe el
într-o persoană care tratează persoanele din jur cu aceeași autoritate.

M-am gândit să dau câteva soluții prin câteva întrebări care s-ar putea să
schimbe perspective adolescentului nostru.

„Eu: În toată această situație, ce anume te face fericit/?

Emi: Imi place să-mi cumpăr chestii noi de tehnologie. Asta chiar mă bucură.

Eu: Și ce-ti dorești să urmezi în viitor? Ce studii?

Emi: Informatică.

Eu: Te-ar mai interesa muzica?

Emi: Da, cumva aș vrea să fac și asta în paralel.

 Eu: Ce părere au părinții tăi despre informatică?

Emi: Momentan nimic până nu dau la facultate (râde)

Eu: Dacă ai anunța-o pe mama ta în fiecare zi că în acel moment urmează să

studiezi, crezi că ți-ar mai reproșa ceva legat de asta?

Emi: Nu m-am gândit la asta….ar fi o idee bună…(se gândește câteva secunde)

Cumva îi pot demonstra că eu de fapt studiez zilnic.

Eu: Cel mai probabil îi vei oferi siguranța că tu studiezi în acel interval orar.

Emi: Așa este... oricum cel mai probabil o să încerc asta. Mă gândesc că dacă le
spun alor mei mai des că merg să studiez, nu o să mai vadă punctual negru de pe foaia
albă.

Eu: Poți încerca!“

Recunosc, nu m-am mai întâlnit cu el după aceea și sunt curioasă dacă a încercat
metoda asta să-și rezolve problemele cu mama sa. Țin să menționez că l-am întrebat ce
sentiment are atunci când cineva îi reproșează ceva și nu îi dă șansa la replică iar el a
spus că detestă asta. Am făcut o mică referire la dorința oamenilor de a fi informați sau
nu despre un lucru. Nu toți oamenii sunt interesați de un subiect care mă pasionează
spre exemplu, și la care mă pricep. Impulsivitatea și atitudinea superioară nu ajută
persoanele de lângă mine să priceapă ce vreau eu să transmit. E important să vedem
dacă persoanele din discuție sunt interesați să fie informațe iar modul cum transmitem
aceste informații poate stimula interesul celeilalte persoane sau efectiv le poți trezi
starea de repulsie față de tine.

Emi a înțeles ideea transmisă de mine. A dat din cap și a zâmbit. I-am mulțumit
pentru timpul acordat și i-am spus că aștept să ne revedem la ora de condus.