Există mai multe Criterii de sistematizare a repertoriului focloric:
Unele din acestea sunt muzicale. Astfel: După modul de intepretare: repertoriu vocal, instrumental, vocal-instrumental; După maniera de interpretare: individuală sau în grup (unison, antifonică, eterofonică, polifonică, armonică); După conţinutul muzical: după structura sonoră, ritm, formă. Cel mai important criteriu de sistematizare a repertoriului este cel legat de funcţia sa: practică (utilitară), rituală (magică), distractivă, spectaculară, estetică. Unele fapte de foclor necesită un prilej (bocetul, colindul), altele, nu (doina, cântecul propriu-zis). Termenul de categorie este utilizat atât pentru gen (clasă de fenomene artistice reunite prin consensul de funcţie, structură, finalitate estetică), cât şi pentru specie – noţiune cu putere de generalizare mai restrânsă, dar cu avantajul pătrunderii în detaliu: ex. gen de cântec ritual – specie de Caloian, gen de baladă – specie de jurnal oral, gen de colind – specie de Lazăr, gen de doină, specie ,,de dragoste” etc. 1. Folclorul copiilor – repertoriu specific copiilor 2. Cântecul de leagăn – specie lirică – repertoriu familial cu funcţie utilitară 3. Repertoriul obiceiurilor a) repertoriul obiceiurilor de trecere (familiale): nupţial şi funebru b) Repertoriul obiceiurilor de peste an: categorii integrate obiceiurilor de primăvară-vară; repertoriul obiceiurilor de iarnă; repertoriul de clacă şi şezătoare 4. Repertoriul păstoresc Categorii neocazionale: 5. Balada (cântecul bătrânesc) 6. Doina 7. Cântecul propriu zis 8. Muzica jocurilor populare