Sunteți pe pagina 1din 1

Ramadamul

Ramadanul (în arabă ‫رمضان‬, Ramaḍān, în persană Ramazan, în turcă Ramazan) este a noua lună
a calendarului Islamic și marchează perioada postului obligatoriu pentru toți musulmanii. De
asemenea este un moment important pentru comemorarea istoriei sacre a Islamului. Acest act,
postul, reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului și necesită abținerea de la orice fel de
mâncare, băutură și activitate sexuală de la răsăritul până la apusul zilelor.

Luna Ramadan este o lună binecuvântată și este comemorată Laylat al-Qadri (noaptea
destinului), reprezentând pogorârea Coranului. Recitarea și lecturarea Coranului sunt practicate
cu deosebire în această lună.

Postul se încheie prin Sărbătoarea ruperii postului „aid al-fitr”.

Luna a noua a calendarului musulman, însemnând în limba arabă „mare căldură”, desemnează
luna sacră de încetare a ostilităților în tradiția arabă preislamică. În raport cu calendarul
gregorian, cel musulman cuprinde doar 354 de zile, motiv pentru care Ramadanul este decalat
în fiecare an.

Ramadan 2021. Din seara zilei de:

luni, 12 aprilie

Până în seara zilei de:

marți, 11 mai

Postul Crestin
Postul alimentar reprezintă abținerea de la mâncărurile și băuturile de frupt pentru un anumit
timp, în anumite cazuri însoțită sau înlocuită de abținerea de la alte produse sau practici. Exista
diverse motivații pentru a ține post, precum greva de foame politica, pariuri, vanitate, dar
principalele motive sunt religioase sau medicinale[1]. Postul, îndeosebi potrivit accepțiunii
românești a cuvântului, are un caracter ascetic, religios.

Postul se practică îndeosebi în perioadele de peste an numite astfel, precum și în zilele de vineri.
Potrivit diferitelor tradiții creștine, miercurea (în Răsărit), sâmbăta (în Apus), chiar lunea (în
mănăstiri) și alte zile fixe din calendarul de peste an vor fi adăugate ca zile de post. Alte religii
precum crendința Bahá'í, budismul, hinduism, islam, iudaism au tradiții legate de post.

S-ar putea să vă placă și