ARGUMENT

Lucrarea tratează partea generală referitoare la ecologia plantelor

legumicole, înmulţirea acestora, baza materială, sistemele de cultură a
legumelor, folosirea intensivă a terenului, tehnologia producerii răsadurilor de
legume, tehnologia generală a cultivării plantelor legumicole în câmp, tehnologia
generală a producerii seminţelor şi a valorificării legumelor.
Prezenta lucrare tratează partea specială, respectiv tehnologia de cultivare a
legumelor solano-fructoase.
Fiecare specie a fost tratată după o schemă care a cuprins: alte denumiri în
limba română, denumirea în limbile engleză, franceză, germană şi rusă, originea şi
aria de răspândire, importanţa alimentară şi economică, particularităţile botanice şi
biologice în relaţie cu tehnologia de cultură, exigenţele ecologice, soiurile şi
hibrizii cultivaţi, tehnologia de cultivare în câmp, sere, solarii, răsadniţe şi
producerea seminţelor.
S-a încercat o tratare detaliată a problemelor.
În această grupă sunt cuprinse: tomatele, ardeii, vinetele şi păpălăul.
Plantele din această grupă sunt anuale, fac parte din aceeaşi familie botanică
(Solanaceae), au perioada de vegetaţie relativ lungă (120-130 zile), sunt
pretenţioase la căldură, lumină şi umiditate.
Speciile legumicole din această grupă prezintă importanţă economică
deosebită şi, de aceea, necesită măsuri speciale de cultură. Ocupă o mare parte din
suprafeţele cultivate cu legume în câmp liber şi spaţii protejate, se cultivă în prin-
cipal prin răsad şi au nevoie de multă atenţie în ceea ce priveşte regimul de irigare.
Deoarece au boli şi dăunători comuni, nu pot fi cultivate una după alta. Sunt plante
bune premergătoare pentru speciile legumicole din alte familii botanice.
Dintre speciile legumicole cultivate în ţara noastră, ardeiul ocupă un loc
important, având numeroase întrebuinţări. Fructele de ardei se pot consuma în stare
proaspătă, ca atare, ceea ce prezintă mare importanţă, deoarece vitaminele sunt
utilizate integral de către organismul uman. Fructele de ardei se folosesc la
prepararea unei game foarte largi de mâncăruri, se pretează pentru a fi prelucrate în
industria conservelor sau pentru prepararea boielei de ardei. Unele specii şi
varietăţi de ardei au o deosebită valoare decorativă, putând fi cultivate în ghivece şi
ţinute în casă.
De la vinete se consumă fructele ajunse la maturitatea de consum. Fructele
de vinete nu se consumă în stare crudă, dar au o largă întrebuinţare, fiind folosite la
prepararea diferitelor mâncăruri: salată, musaca, ghiveci, vinete împănate. în
amestec cu alte legume se folosesc la prepararea conservelor. Fructele conţin 92,7
% apă, 1,1 % proteine, 4,5 % substanţe extractive fără azot, cantităţi reduse din
vitaminele A, B, C, săruri minerale. Fructele mai conţin fitoncide şi alte substanţe
care conduc la scăderea colesterolului în sânge. Fructele de vinete au şi alte însuşiri
terapeutice. Sunt diuretice, laxative, antianemice, stimulente hepatice şi ale
pancreasului, calmante etc. Valoarea energetică a vinetelor este de 24-28
calorii/100 g.
 CAPITOLUL I.
CERINŢELE ECOLOGICE ALE ARDEILOR SI VINETELOR

Ardei

Exigenţe ecologice. Ardeiul este o plantă pretenţioasă faţă de factorii de

vegetaţie. Are cerinţe mari faţă de căldură. Temperatura minimă de germinare a
seminţelor este de 14-15 °C, iar optima de 25-28 °C. La temperatură minimă,
germinarea are loc după 18-20 de zile şi chiar mai mult, iar la cea optimă, în 9-11
zile (fig. 1.15). Plantele cresc şi fructifică corespunzător la temperaturi de 22-25
°C.
Ardeiul are pretenţii ridicate faţă de lumină, necesitând pentru fructificare
minim 8000 lucşi (Maier, 1969). Angeli (citat de Andronicescu, 1968) arată că
insuficienţa luminii atrage după sine o prelungire exagerată a perioadei de
vegetaţie în dauna fructificării. Între cantitatea de lumină primită de plantele de
ardei de la semănat până la formarea bobocilor şi înălţimea, grosimea, suprafaţa
foliară, greutatea plantelor, conţinutul în substanţă uscată, există o corelaţie
pozitivă, cu coeficienţi de corelaţie foarte semnificativi (Popescu V., 1977).
La intensităţi ale luminii de 2000-3000 lucşi, plantele au o creştere şi
dezvoltare necorespunzătoare. La intensitatea luminii peste 5000 lucşi, temperatura
de zi de 22-25 °C, iar cea de noapte de 18-20 °C, plantele cresc şi fructifică
corespunzător (Popescu V., 1977).
Ardeiul este o plantă de zi scurtă (Bălaşa, 1973), dar suportă şi o
fotoperioadă mai mare de 12 ore şi chiar iluminarea continuă (Popova D., 1971,
Popescu V., 1977). Cerinţele ardeiului faţă de fotoperioadă sunt diferite în funcţie
de soi, de intensitatea luminii şi nivelul temperaturii, aşa cum arată numeroase
cercetări, citate de Somoş A., 1984.
Creşterea şi dezvoltarea plantelor de ardei s-au îmbunătăţit la temperatura de
20-25 °C şi suplimentarea luminii timp de 8 ore, la 11 noiembrie şi 8 decembrie
(Somoş A., 1984).
Calitatea luminii influenţează dezvoltarea plantelor de ardei. Ardeiul cultivat
în sere acoperite cu plastic de culoare roşie, verde, galbenă, albastră şi necolorată a
suferit modificări importante (Pal, 1974) în ceea ce priveşte înălţimea (mai mare la
albastru), mărimea frunzelor (mai mare la albastru), greutatea plantelor (mai mare
la galben) şi greutatea proaspătă a fructelor (mai mare la galben).
Cerinţele ardeiului faţă de apă sunt ridicate. Insuficienţa apei duce la
avortarea unui număr mare de flori, fructele în aceste condiţii cresc încet, sunt
diforme şi lipsite de turgescenţă. Consumul de apă al plantelor diferă în funcţie de
faza de vegetaţie. Acesta se poate aprecia după valoarea coeficientului de
transpiraţie, care este de 500 în primele faze, 550 în timpul înfloririi şi de 750 la
fructificare (Voinea şi colab., 1977). Plafonul de umiditate din sol trebuie să fie de
65-71 % din capacitatea de câmp la începutul vegetaţiei şi de 80-90 % în perioada
fructificării (Dumitrescu M., şi colab., 1998).
Temperatura apei de udare este foarte importantă, mai ales la cultura în sere,
unde producţia cea mai mare s-a obţinut atunci când apa de udare a avut
temperatura de 25-27 °C (Somoş A., 1967).
Consumul de apă de către plantele tinere (de la 8 la 60 g greutate), calculat
la 1 dm2 suprafaţă foliară, este foarte ridicat. Mai târziu consumul scade (Pochard
şi Serieys, 1974) (fig. 1.19).
Evapotranspiraţia este cea mai mare în luna august, fiind cuprinsă între 120
şi 600 g apă pe zi pentru o plantă. Producţia cea mai mare se obţine atunci când în
sol se menţine o umiditate de 65 % din capacitatea de câmp pentru apă a solului,
după datele obţinute de Giardini şi Pimpini, 1970.
Baer şi Smeet (1978) au studiat dezvoltarea plantelor de ardei în relaţie cu
umiditatea relativă, în fîtotron la temperatura de 20 °C ziua şi 16 °C noaptea. La o
umiditate relativă de 95 % plantele au fost cele mai înalte şi fructele mai mari.
Asigurarea hranei este importantă pentru obţinerea de producţii ridicate de
ardei. Pentru o tonă de fructe, ardeiul consumă 5,3 kg N, 1,4 kg P2O5 şi 7,0 kg K2O.
Consumul de substanţe nutritive depinde de natura solului, faza de vegetaţie, soiul
cultivat şi sistemul de cultură practicat. Reacţionează foarte bine la fertilizarea cu
îngrăşăminte organice, aplicate atât la îngrăşarea de bază, cât şi în cursul perioadei
de vegetaţie (Bălaşa M., 1973). Necesită o bună aprovizionare a solului cu potasiu
(Somoş A., 1967), deoarece influenţează pozitiv calitatea recoltei (Ivanic şi
Fecenco, 1969).
Azotul se găseşte cel mai mult în frunze, mai puţin în tulpină. Conţinutul
plantelor în azot, fosfor şi potasiu este diferit.
Solurile cele mai potrivite pentru ardei sunt cele mai uşoare, nisipolutoase,
aluviale, cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH = 6,8).
Ardeiul are pretenţii ridicate faţă de aer, în mod deosebit în perioada fructifi-
cării, când cere aer proaspăt în sere. Este sensibil la curenţii reci de aer. Mărirea
concentraţiei de CO2 în sere, de la 0,03 % la 0,1-0,15 %, corelată cu nivelul
temperaturii şi al luminii a condus la obţinerea unor sporuri importante de
producţie (până la 35%, Vijverberg, 1976) şi la mărirea precocităţii.

Vinete

Din grupa legumelor solano-fructoase, vinetele au pretenţiile cele mai mari

faţă de factorii de vegetaţie.
 Vinetele au pretenţii ridicate faţă de căldură. Seminţele încep să germineze
la minim 14-15 °C. Temperatura optimă de germinaţie este de 27-30 °C. Plantele
vegetează şi fructifică bine la temperaturi de 27-32 °C, în funcţie de luminozitate şi
fenofază. Suportă şi temperaturi de 38-40 °C. Sunt foarte sensibile la temperaturi
scăzute. Sub 14° C, creşterea încetează, polenizarea nu mai are loc, iar florile
avortează şi cad. Când temperatura solului scade sub 14° C, se opreşte irigarea
culturii (Dumitrescu M., şi colab., 1998). La 1-3 °C, menţinute mai mult timp,
plantele pier.
Vinetele sunt foarte pretenţioase faţă de lumină. Necesită pentru fructificare
cel puţin 8.000-10.000 lucşi, însă pentru o bună legare a fructelor au nevoie de
20.000-40.000 lucşi. La intensităţi ale luminii de 800-3.000 lucşi, viabilitatea pole-
nului este de numai 4,9-6,3 %, iar la 31.000 lucşi ajunge la 72,6 % (Adriana
Negrilă, 1978). Insuficienţa luminii determină stagnarea în creştere a plantelor,
avortarea multor flori, fructele legate sunt mici. Vinetele se comportă ca plante de
zi scurtă, necesitând 12-13 ore/zi de lumină. Umbrirea reciprocă dintre plante (la
densităţi prea mari) poate provoca avortarea florilor. Se aleg terenuri bine expuse
la soare.
Vinetele sunt mai pretenţioase faţă de apă decât tomatele şi ardeii, datorită
faptului că sistemul radicular este dezvoltat în stratul superficial al solului.
Insuficienţa apei din sol provoacă avortarea în masă a butonilor florali, a florilor şi
chiar a fructelor deja formate. Fructele legate în asemenea condiţii rămân mici şi se
deschid la culoare. Necesită în sol o umiditate de 70-80% din capacitatea de câmp
pentru apă a solului. Umiditatea relativă optimă este de 60-80 %.
Pretenţiile faţă de sol sunt mari. Rezultate bune se obţin pe soluri fertile (cu
cel puţin 5 % humus), bine structurate şi drenate, care se încălzesc uşor, cu pH
cuprins între 6,5 şi 7.
 CAPITOLUL II. PRINCIPALELE SOIURI, HIBRIZI DE ARDEI SI
VINETE

Ardei

Soiuri şi hibrizi. În cultură se găsesc numeroase soiuri şi hibrizi, în

funcţie de varietate şi sistemul tehnologic practicat. După Heiser şi Smith (1953),
Filov (1956), există patru specii de ardei cultivat: C. annuum, C.futescens, C.
pendulum, C. pubescens. Primele două specii sunt mai răspândite. După Terpo
(1965), varietăţile de ardei aparţin la trei convarietăţi: convar. annuum, convar.
longum, convar. grossum. Există numeroase specii sălbatice şi altele mai mult sau
mai puţin cultivate, cu un rol important în lucrările de ameliorare.
În Olanda se cultivă soiurile de ardei gras: Spartacus, Samanta, Evident,
Plutona, Delgado, Locus. Nisen (1993) recomandă soiurile Cadice, Gedeon,
Esterel etc.

CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A LEGUMELOR ÎN CÂMP

Ardeiul

Tehnologia de cultură este asemănătoare pentru ardeiul gras, gogoşar, lung,

de boia şi iute. Foarte bune premergătoare sunt lucerna, trifoiul, mazărea, fasolea,
dar se poate cultiva şi după rădăcinoase, bulboase şi bostănoase. Înaintea ardeiului,
primăvara, se pot face culturi anticipate de salată, spanac, ridichi de lună, ceapă
verde etc.
Terenul se pregăteşte la fel ca la tomate. Toamna se administrează 40-50 t/ha
gunoi de grajd, 300 kg/ha superfosfat şi 100 kg/ha sulfat de potasiu. Primăvara se
aplică 150-200 kg/ha azotat de amoniu. Erbicidarea se face cu Treflan 24 EC-3-5
l/ha sau Dual 500 EC-3-4 l/ha, care se administrează în amestec cu 400 1 apă/ha,
înainte de plantare cu 5-6 zile şi se încorporează în sol la 6-8 cm adâncime, în
cazul Treflanului cu grapa cu discuri sau la 4-5 cm, în cazul Dualului cu grapa cu
colţi reglabili. Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de
104 cm.
Ardeiul se cultivă prin producerea prealabilă a răsadurilor. Răsadurile se
obţin în spaţii încălzite (sere, răsadniţe). Se seamănă întâi ardeiul gras pentru
cultura timpurie, în perioada 20-25 a Ii-a, urmează ardeiul gras pentru culturile
obişnuite de vară, în perioada 25 a II-a – 15 a III-a şi apoi ardeiul lung şi gogoşar
pentru culturile târzii în perioada 5-20 a III-a. Pentru producerea răsadurilor
necesare plantării unui hectar se folosesc 1,2-1,5 kg sămânţă. Cu 2-3 zile înainte de
semănat, sămânţa se tratează cu TMTD 3 g/l kg sămânţă sau alte produse pe bază
de Thyuram sau Captan pentru a preveni căderea răsadurilor (Dumitrescu M. şi
colab, 1998).
De obicei, se seamănă mai rar, în rânduri distanţate la 8-10 cm, pe rând la 2-
3 cm, rezultând 400-500 fire/m2 şi nu se mai repică. Pentru culturile timpurii de
ardei gras se recomandă repicatul în cuburi nutritive de 5 x 5 x 5 cm sau pe strat
nutritiv la 7 x 5 cm. Imediat după semănat, stratul se stropeşte cu Mycodifol 0,2%
sau Previcur SL 607-0,15%. Pentru grăbirea răsăririi, temperatura se menţine la
22-25 °C ziua şi 18-20 °C noaptea.
Până la plantare se fac aerisiri, tratamente fitosanitare la intervale de 5-6 zile
cu soluţie de Zineb 0,2% în alternanţă cu Dithane M 45-0,2% -Mycodifol 0,2% şi
Previcur SL-0,15 % pentru a preveni căderea răsadurilor. La 10-15 zile de la
repicare se fertilizează cu îngrăşământ foliar tip F-411 în concentraţie de 0,05%, 21
soluţie la 10 m2. în faza de 4-5 frunze adevărate, răsadurile se stropesc cu Cycocel
0,1%, 1 1/10 m2. Vârsta răsadurilor este de 60-65 zile. Cu câteva zile înainte de
plantare răsadurile se călesc printr-o aerisire mai puternică ziua şi noaptea, iar cu
câteva ore înainte de scoaterea răsadului se udă abundent.
Plantarea se începe când în sol se realizează temperaturi de 15 °C. Data
calendaristică se stabileşte în funcţie de condiţiile climatice concrete ale anului
respectiv. Se plantează mai întâi ardeiul gras timpuriu, în perioada 25 a IV-a-5 a V-
a, apoi ardeiul gras, gogoşar şi lung în perioada 5-20 a V-a.
La ardeiul gras, lung şi gogoşar cele mai bune rezultate s-au obţinut cu răsad
în vârstă de 65 zile (Ambăruş Silvica, 1999). Sunt mai multe scheme de plantare.
Pe stratul înălţat se plantează două rânduri la 70 cm. între plante pe rând, distanţele
diferă cu varietatea. La ardeiul gras se lasă pe rând 15-20 cm, realizând o densitate
de 65-88.000 pl/ha. La ardeiul gogoşar, distanţele pe rând sunt de 20-25 cm,
densitatea fiind cuprinsă între 54.000 şi 65.000 pl/ha. La ardeiul lung, distanţa pe
rând este de 15 cm, realizând o densitate de 88.000 pl/ha. La ardeiul iute, distanţa
pe rând este de 10 cm.
Studiul densităţilor de plantare la ardeiul gras în zona Bacăului, (între 53.500
şi 88.000 pl/ha) a arătat că producţia cea mai mare s-a obţinut la densitatea de
60.600 pl/ha, 50,2 t/ha. La gogoşar, la densitatea de 53.500 pl/ha s-a obţinut o
producţie de 54,5 t/ha, iar la ardeiul lung la densitatea de 60.600 pl/ha s-au obţinut
53,4 t/ha (Ambăruş Silvica, 1999).
Pentru a crea condiţii de microclimat favorabil plantelor de ardei, se vor
realiza o dată cu plantarea, perdele de porumb, formate din două rânduri amplasate
din 22 în 22 de metri.
 Vinetele

Plantele bune premergătoare sunt aceleaşi ca şi pentru tomate. Unde

există o solă săritoare cu lucerna, vinetele se cultivă în anul al doilea, după
desţelenirea lucernei. Se vor evita ca premergătoare culturile de vinete, cartofi şi
ceapa care a fost erbicidată cu Gesagard sau Afalon.
Pregătirea terenului se face după regulile obişnuite. Toamna se
administrează 40-50 t/ha gunoi de grajd, 300 kg superfosfat şi 150 kg/ha sare
potasică. Arătura adâncă se face la 30-32 cm. Primăvara, terenul se fertilizează cu
100 kg/ha azotat de amoniu şi se erbicidează cu Balan 8 l/ha cu încorporarea sa în
sol la adâncimea de 4—6 cm (Dumitrescu M. şi colab., 1998). Terenul se
modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm. Cultura
vinetelor se face numai prin răsad. Răsadurile se produc în sere înmulţitor, solarii
încălzite sau în răsadniţe calde. Sunt necesari 150-200 m2 de răsadniţe sau
înmulţitoare pentru a produce răsadul necesar unui hectar de cultură. Semănatul se
face în intervalul 25 a II-a-5 a III-a, fiind necesare 0,8-1 kg sămânţă pentru 1 ha de
cultură. Semănatul se face în lădiţe sau pe strat nutritiv, în rânduri la 5 cm, pe rând
la 1-2 cm, la adâncimea de 1,5-2 cm. Imediat după semănat se stropeşte substratul
cu Previcur SL-0,15 %. Repicatul este obligatoriu în cuburi nutritive cu latura de 5
sau 7 cm, confecţionate dintr-un amestec în care trebuie să intre şi turba. Se aplică
lucrări obişnuite de îngrijire. Vârsta răsadurilor este de 60 de zile. Plantarea are loc
atunci când temperatura solului, pe adâncimea de 10-15 cm, este de minim 14 °C,
calendaristic între 5 şi 15 mai în zonele din sudul ţării.
Plantarea se face manual.
Pe terenul modelat se plantează 2 rânduri la 80 cm, iar pe rând la 40-45 cm,
realizând o densitate de 30.000 pl/ha.
 CAPITOLUL IV. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE

Ardei

Lucrările de îngrijire urmăresc realizarea unei culturi încheiate şi crearea

condiţiilor pentru creşterea viguroasă a plantelor. La 4-5 zile de la plantare se face
completarea golurilor, se aplică 3-4 praşile mecanice între rânduri şi 2 praşile
manuale pe rând. Udarea se face după plantare pentru asigurarea prinderii. După
aceea nu se mai udă circa 2 săptămâni, pentru a favoriza o înrădăcinare mai
profundă. Apoi, până la fructificare se udă la interval de 7-10 zile cu norme de
250-300 m3/ha. În timpul apariţiei masive a fructelor, când plantele de ardei au cea
mai mare nevoie de apă, udările se fac mai des, la intervale de 5-6 zile, cu norme
de 300-350 m3/ha, astfel ca umiditatea în sol să fie în mod constant de 80-85 % din
capacitatea de câmp. Se evită pe cât posibil udarea în timpul înfloririi masive. în
mod obişnuit se aplică 10-12 udări, norma de irigare ajungând la 3500-4200 m3/ha.
În cursul perioadei de vegetaţie se pot aplica 2-3 fertilizări cu îngrăşăminte
chimice (Odet, 1983) sau 4 -5 fertilizări, alternându-le pe cele făcute cu
îngrăşăminte minerale, cu cele cu îngrăşăminte organice (Bălaşa, 1973). Prima
îngrăşare se aplică la 12-15 zile de la plantare, cu 80-100 kg/ha azotat de amoniu,
100 kg/ha superfosfat şi 50 kg/ha sare potasică. îngrăşarea a doua şi a patra se fac
cu gunoi de grajd, 4000-5000 kg, o dată cu apa de irigat. îngrăşarea a treia se
realizează cu 100-150 kg/ha superfosfat şi 70-80 kg/ha sare potasică (în perioada
de înflorire maximă), iar a cincea cu 100 kg/ha azotat de amoniu, 250 kg/ha
superfosfat şi 70 kg/ha sare potasică (în perioada de creştere maximă a fructelor).
Fertilizarea se poate face şi cu îngrăşăminte foliare F-411, F-231, F-111-5 l/ha,
soluţie 0,5 % aplicată în amestec cu produsele fitosanitare. Cu ocazia praşilelor
mecanice se poate face şi un uşor muşuroit. Pe suprafeţe mici se poate face
copilitul şi cârnirea plantelor, în scopul obţinerii unor fructe mai mari, mai
timpurii, pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a
unui număr mai mare de fructe până la venirea brumelor de toamnă, pe de altă
parte.
Se acordă atenţie combaterii bolilor şi dăunătorilor. Pătarea frunzelor şi
băşica-rea fructelor (Xanthomonas vesicatoriă), pătarea pustulară (Pseudomonas
tomato) se combat cu Dithane M 45-0,2 %, Sancozeb - 0,2 %. Putrezirea
receptaculului (Alternaria tenui), putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) se combat
cu Ronilan -0,1 %, Rovral - 0,1 %, Sumilex - 0,1 %. Putregaiul rădăcinii, tulpinii şi
fructelor (Phytophtora capsici) se combate cu Aliette - 0,2%, Ridomil plus 48-
0,25%, Mikal M - 0,35%, Previcur 607 - 0,2 %. Făinarea (Leveillula taurica) se
combate cu Tilt -0,2%, Bumper 25 - 0,2%, Topas 100 - 0,35%. Verticilioza
(Verticillium dahliae), fusarioza (Fusarium oxysporum) se combat cu Benlate 0,05-
0,1%, Topsin M -0,05%, Bavistin - 0,05%. Coropişniţa se combate cu Galithion
SG - 25 kg/ha, păianjenul lat se combate cu Neoron 500 EC - 0,1 %, Omite 57 EC
- 0,1 %, Cropotex 500 WP - 0,1%, păduchele verde al piersicului cu Diazol 60 EC
- 0,1%, Ekalux S -0,1%, Fastac 10 CE - 0,03%, Divipan 100 CE - 0,1%, musculiţa
albă se combate cu Nudrin 90 SP - 0,05%, Lanate 90 WP - 0,05%, Aplaud 25 WP -
0,1%.
Recoltarea la ardeiul gras se face la maturitatea tehnică, la ardeiul iute şi
lung atât la maturitatea tehnică, cât şi la cea fiziologică, iar la ardeiul gogoşar şi de
boia numai la maturitatea fiziologică. La ardeiul gras, recoltarea poate începe în
prima decadă a lunii iulie şi continuă până în prima decadă a lunii octombrie. La
ardeiul lung şi gogoşar recoltarea începe în a doua decadă a lunii august şi se
continuă până la căderea brumelor. Recoltarea se face manual, preferabil prin
tăierea pedunculului fructelor. După recoltare, fructele se condiţionează, se
ambalează şi se transportă cât mai repede la unităţile de desfacere.
 Producţiile medii care se obţin sunt de 20-30 t/ha la ardeiul gras, gogoşar şi
lung şi de 8-12 t/ha la ardeiul iute şi ardeiul de boia.

Vinete

Lucrările de îngrijire constau din udarea după plantare cu 150-200 m 3/ha,

completarea golurilor, manual, cu răsad din acelaşi soi, calitate şi vârstă cu cel
folosit iniţial. Prăşitul se execută atât manual, de 2-3 ori cu sapa pe rând, cât şi
mecanic, de 4-5 ori, de regulă după fiecare al doilea udat.
Irigarea culturii se face prin 8-10 udări la interval de 7-10 zile, cu norme de
udare de 300-350 m3/ha pentru primele 3-4 udări, după care norma de udare creşte
la 400-500 m3/ha. Se aplică 2-3 fertilizări faziale, în principal cu îngrăşăminte
foliare tip F. Prima fertilizare se face la 15-20 zile de la plantare cu F 411-5 l/ha,
soluţie 0,5 %, iar a doua la 10-15 zile după prima cu F231-5 l/ha, soluţie 0,5 %,
1000 l/ha.
Copilitul se practică mai rar, de obicei în regiunile mai răcoroase şi umede,
înlăturându-se lăstarii fără rod. Cârnitul la culturile timpurii se face în cursul
vegetaţiei cu scopul de a limita numărul de fructe, iar la restul culturilor se aplică
toamna cu 15-20 zile înaintea primei brume. Copilitul şi cârnitul se fac cu
foarfecele sau cu briceagul.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face cu multă atenţie. Pătarea brună
(Alternaria solani) se combate cu Dithane M 45-0,2 %, Sancozeb - 0,2 %, Polyram
DF - 0,2 %; pătarea brună a frunzelor şi fructelor (Didymella lycopersicî) se
combate cu Bavistin - 0,1 % şi Derosal - 0,1 %; putregaiul cenuşiu (Botrytis
tinerea) se combate cu Ronilan - 0,05 %, Rovral - 0,05 %, Sumilex - 0,05 %,
Konker - 0,12 %, Calidan 0,15 %; putregaiul fructelor (Phytophtora parasitica) se
combate cu Dithane M 45-0,2 %, Sancozeb - 0,2 %, Aliette - 0,2; Verticiloza
(Verticillium dahliae) şi fuzarioza (Fusarium oxysporum f. sp. melongenae) se
combate cu Benlate - 0,1 %, Topsin - 0,1 %, Metoben - 0,1 %, Bavistin - 0,1 %,
Derosal -0,1 %.
Dăunătorii (coropişniţa, păianjenul roşu, păianjenul lat, păduchele verde al
solanaceelor, musculiţa albă, tripsul comun, gândacul din Colorado, omida
fructelor) se combat cu aceleaşi substanţe ca la tomate.
Recoltarea fructelor se face la maturitatea de consum, când au culoare
specifică soiului şi sunt elastice la apăsare, la interval de 5-6 zile.
Producţia obţinută variază în funcţie de soi şi tehnologia aplicată, fiind
cuprinsă între 30 şi 40 t/ha.
 BIBLIOGRAFIE

1. Victor Popescu, Nicolae Atanasiu, Legumicultură, 2000,Editura Ceres,

Bucureşti,
2. Butnariu H. şi colab. – Legumicultură,1992, E.D.P., Bucureşti,
3. Ciofu Ruxandra – Legumicultură,1994, AMC,