Sunteți pe pagina 1din 2

UN APROPO LA CONSUMARISM1

V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost să vă fi născut în alt secol sau să fi trăit în altă
epocă? Eu da, m-am întrebat de multe ori cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi născut în Evul
Mediu sau  chiar în perioada preistorică. Încercam eu să-mi imaginez cum mi-aș fi petrecut
timpul în acea perioadă, care ar fi fost lucrurile pentru care mi-ar fi plăcut sau ce aș fi detestat.
Îmi imaginam chiar și vestimentația sau obiceiurile specifice, imaginații inspirate desigur din
cărți și filme.  Dar bineînțeles că mă trezeam la realitate numai când vedeam un simplu obiect
care mai că nu striga: „Hellooo! Ești în secolul 21!”
Oricât am dori uneori să călătorim în timp, deocamdată nu se poate, așa că cel mai bine
ar fi să trăim în realitatea acestui secol care are după părerea mea o mulțime de metehne. Cu
atoate astea, din unele puncte de vedere au anumite beneficii.
Ne bucurăm pentru cel puțin aparenta egalitate de șanse, pentru educația mai mult sau
mai puțin gratuită și obligatorie, pentru posibilitatea de a zbura și pentru o mie și o sută de alte
avantaje ale secolului prezent. (( Ca să nu uităm, și de internet și wirless! :))
Totuși… aș insista asupra părții goale a paharului, nu din pesimism cât din dorința de a
(auto)conștientiza pericolele sau dezavantajele, ca să nu zic dezastrele secolului în care trăim. Ce
intenționez e că cu acest comunicat, să analizăm câteva dintre aceste metehne pe care le putem
numi bolile secolului XXI.
 O primă „boală” pe care cei mai mulți dintre noi nu o conștientizam, dar suferim de ea
și pe care o moștenim de la our friends, americanii, se numește consumerismul.
Conform DEX, consumerismul reprezintă o „mișcare de mase care își propune apărarea
intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și
îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.”
Oare??? Ăsta e consumerismul? hai că partea a doua a definiției care presupune ceva.
Dar unde e sensul de bază? 
Pauză.
Să căutat în engleză că doar e limba maternă a acestui cuvânt:
: the belief that it is good for people to spend a lot of money on goods and services
: the actions of people who spend a lot of money on goods and services
(conform http://www.merriam-webster.com/ )
Tradus mot a mot:convingerea că este bine pentru oameni să cheltuiască o mulțime de
bani pe bunuri sau servicii.
Asta sună mai cunoscut.
Deci, consumerismul este un fenomen. Unul negativ în opinia ecologoștilor și nu numai.
De ce este negativ? Dacă ar afecta numai pe mine tot aș zice că e negativ. Problema e că
afectează o planetă întreagă. Se produc nenumărate produse din nebănuite  materii prime din
niște țări. Sau se adaugă ceva (E-uri) care ar "îmbunătăți" calitatea, prelungi termenul sau…
determina nesațietatea, obezitatea, boli, maladii…..
Ok și care e problema?
Problema e că locuim pe o planetă cu resurse epuizabile și multe din ele neregenerabile.
Plus că produsele pe care azi le cumpărăm, mâine se învechesc, se demodează, ne plictisim de
ele și apoi le aruncăm. Și unde le ducem? Poate în viitor o să inaugurăm o altă planetă ca Recicle
Bin dar până atunci tot amărâtul ăsta de Pământ trebuie să suporte deșeurile noastre. Până atunci
tot noi vom fi cei care vom trăi pe o planetă poluată, p(r)ost-moderzinată și extra-saturată.
De recunoscut că nu e punctul meu forte acest subiect, dar haideți să gândim și să
medităm la acest subiect. Doar o scurtă completare: dacă nu ar fi reclamele din mass-media aș
răsufla ușurată știind că sunt speranțe. Dar cu bombardarea incredibilă și enervantă a lor am
dubii… Nu degeaba în engleză termenul pentru reclame este “commercial”, iar ce ce ne propun
bunuri și servicii fac abuz la acest subiect. 
1
https://reactiiadverselasubstanteceleste.wordpress.com/2013/10/28/secolul-xxi-despre-consumerism/
Acum priviți: https://www.youtube.com/watch?v=sSDqAnTQsZA

S-ar putea să vă placă și