30.

Şoarecele de câmp şi şoarecele orăşan

Odată demult un şoarece de cîmp, care avea un prieten în oraş, îl chemă în
vizită în casa lui, să mai stea de vorbă ca nişte vechi prieteni. După ce
prietenul de la oraş încuviinţă să vină, şoarecele de câmp se apucă în grabă
de treabă. Deşi nu avu timp să-şi pună toată casa la cale, se dădu peste cap
să-şi primească tovarăşul cu multă ospitalitate.
Nici o bucată nu lipsi de pe masă, din cele pe care le strânse cu multă trudă -
fasole, orz, resturi de brânză şi nuci - doar, doar oaspetele o să fie pe deplin
mulţumit. Dar, prietenul de la oraş nu se osteni decât să ciugulească pe ici pe
colo nişte bucate, în timp ce gazda mâncă de zor dintr-un pai de orz.
După ce terminară ei să povestească la cină, orăşanul îi spuse celui de la ţară:
"Frate, cum se face că poţi să suporţi o viaţă aşa de plicticoasă şi înapoiată?
Tu aici eşti ca peştele pe uscat. Nu ai vrea mai degrabă ca în locul ăstor stânci
pustii şi a pădurii să ai parte de locuri pline de viaţă, de zgomotul străzilor
din centrul oraşului? Crede-mă pe cuvânt, îţi mănânci sufletul cu viaţa asta
în sălbăticie. Prietene, învaţă să trăieşti clipa. Viaţa noastră-i scurtă."
"Hai, vino cu mine în noaptea asta în oraş şi o să-ţi arăt împrejurimile
oraşului şi cum e viaţa acolo." Copleşit de cuvintele fermecătoare ale
prietenului său de la oraş, şi politicos din fire, şoarecele de câmp încuviinţă şi
o porniră la drum.
De-acum era seara târziu când cei doi prieteni se furişară în oraş şi îi prinse
miezul nopţii până să ajungă la vila în care locuia şoarecele orăşan. Aici erau
mătăsuri purpurii, sculpturi în fildeş şi multe alte scumpeturi. Pe masă se
vedeau rămăşiţele unui mare banchet cu bucate de pe la cele mai alese
magazine care îi indstulă pe oaspeţi. Acum venise rândul şoarecelui orăşan
s-o facă pe gazda, îl aşeză pe prietenul său de la ţară pe o pernă purpurie, şi
alergă în stânga şi-n dreapta să-i aducă tot felul de bucate, unele mai
gustoase ca altele.
Desigur, prietenul orăşan gustă din fiecare bucată înainte să i le pună
înaintea invitatului său de la ţară, care era aşezat ca un rege. Şoarecele de
câmp, se simţea foarte bine şi mulţumi zeilor că viaţa lui luase un drum aşa
de frumos.
În mijlocul micului lor banchet, în timp ce prietenul de la câmp medita la cît
de sărăcăcioasă era mîncarea lui la ţară, uşa se deschise brusc. O şleahtă de
beţivi, care se întoarseră de la o petrecere tîrzie năvăli în cameră. Cei doi
prieteni, speriaţi săriră imediat de pe masă şi se ascunseră în primul colţ din
casă pe care îl găsiră. Şi nici nu apucară ei să scoată mustăţile la iveală, că
lătratul unor câini îi băgă de-a dreptul în sperieţi.
După mult timp, când apele se liniştiră, prietenul de câmp se furişă tiptil din
ascunziş şi-şi lua rămas bun de la prietenul lui monden. "Să trăieşti pe picior
mare pare foarte frumos pentru cei obişnuiţi cu asta", spuse el, "dar eu aş
vrea mai degrabă o bucată de coajă uscată în linişte şi pace decât bucatele
astea alese înconjurat la tot pasul de cîini şi beţivani."