113.

Drumeţii şi securea

Doi oameni mergeau împreună pe un drum, cînd unul găsi o secure şi

strigă,

"Uite ce am găsit!"
"Nu zi EU l-am găsit," răspunse celălalt, "dar uită-te la ce NOI am găsit."
După un timp, omul care pierdu securea veni si pretinse că cel care i-a găsit
unealta, de fapt i-a furat-o.
"Hei," spuse cel învinuit către tovarăşul lui "noi am făcut asta."
"Nu zi NOI," răspunse celălalt, "ci EU am făcut asta. Ţine minte, cine nu-l
lasă pe prietenul lui să împartă premiul, să nu se aştepte să împartă
greutăţile."
114. Doctorul şi pacientul său

Un doctor trata un pacient de ceva timp, cînd omul muri sub îngrijirea lui.
La înmormîntare doctorul le spuse rudelor lui: "Dacă bietul nostru prieten
s-ar fi abţinut de la băut vin şi ar fi avut grijă de trupul lui, el nu ar mai fi
fost acum aici."

"Domnule," răspunseră cei care îl plîngeau "cuvintele tale n-au nici un folos
acum. Ar fi trebuit să dai aceste indicaţii pacientului tău cînd încă era în
viaţă."

Cel mai bun sfat ar putea veni prea tîrziu.

115. Slujnica şi ulciorul cu lapte

O slujnică de la ţară căra un ulcior cu lapte pe cap, în drum spre fermă,

cînd începu să viseze cu ochii deschişi: "Banii pe care o să-i cîştig din acest
lapte o să mă ajute să am acasă 300 de ouă. Dacă luăm în calcul că unele
ouă or să fie distruse de prădători iar altele o să se strice, ar cam trebui să
iasă 250 de pui din ele. Puii ar trebui să fie gata de tăiat cînd carnea de pui
e la cel mai mare preţ, aşa că în noul an o să am destui bani să-mi cumpăr o
nouă rochie. Verde, ia să mă gîndesc, cu verde îmi stă cel mai bine şi verde
o să fie.

Şi o să merg la tîrg cu rochia asta, şi toţi tinerii or să vrea să dansez cu ei.

Dar nu - o să-mi întorc privirea de la ei şi o să-i refuz pe fiecare."

Încîntată şi dusă pe gînduri, lăptăreasa începu să se poarte ca şi cum ar fi

fost invitată la dans. Şi vasul cu lapte căzu din capul ei şi toate visele ei se
risipiră într-o clipă.

Nu e înţelept să-ţi numeri puii înainte să iasă din ouă.

116. Măgarul, vulpea şi leul

După ce deciseră se devină tovarăşi, un măgar şi o vulpe plecară la vînat

prin ţară. În drum întîlniră un leu, şi dîndu-şi seama de pericolul din faţa
lor, vulpea merse drept înainte spre leu şi îi şopti la ureche: "Dacă îmi
promiţi că n-o să-mi faci rău, o să-l trădez pe măgar, şi o să-l ai cu uşurinţă
în ghearele tale."

Leul fu de acord, şi vulpea reuşi să-i întindă o capcană măgarului. Nu mult

timp după ce leul îl prinse pe măgar,o atacă pe vulpe şi îl ţinu pe măgar
pentru a se înfrupta din el mai încolo."

Trădătorii să se aştepte să fie prinşi în plasă.

117. Măgarul şi stăpînul lui

Un măgar care era cîrmuit să meargă de-a lungul unui drum, dintr-o dată
părăsi drumul pietruit şi o luă la trap cît de tare putu pe marginea unei
coaste. Cînd era cît pe-aci să cadă, stăpînul lui alergă după el, îl apucă de
coadă şi încercă să-l tragă înapoi.

Dar măgarul trăgea tot înainte cu încăpăţînare, aşa că stăpînul spuse: "Bine,
Grigore, dacă vrei să fii propriul tău stăpîn, n-o să te împiedic. Un animal
cu capsa pusă să meargă cum îl duce capul!"
118. Păsările, animalele pădurii şi liliacul

Odată de mult fu un război crîncen între păsări şi animalele pădurii. Pentru

un timp, rezultatul bătăliei era în ceaţă, şi liliacul, bazîndu-se pe natura lui
ambiguă, se ţinu departe de confruntare şi adoptă o atitudine neutră.

Spre sfîrşit, cînd păru că animalele pădurii or să cîştige lupta, liliacul veni
de partea lor şi se implică în luptă cu toată inima. Păsările strînseră bine
rîndurile, şi liliacul fu printre prinşii de război la sfîrşitul zilei. După ce fu
în grabă încheiat un pact între cele două tabere, jocul liliacului fu
condamnat de ambele părţi.

Liliacul nu fu recunoscut de nici una dintre tabere şi fu exclus din tratatul

care se încheie între păsări şi animalele pădurii. Liliacul fu constrîns să se
ascundă oriunde poate.

De atunci încolo el începu să trăiască în locuri întunecoase, în ascunzişuri,

niciodată îndrăznind să-şi arate faţa, în afară de timpul cînd soarele e
demult apus.

Cei cu două feţe să se aştepte să fie lăsaţi în ultimul rînd.