Sunteți pe pagina 1din 2

REGIMUL NATIONAL COMUNIST

România comunistă 1947-1989 este o denumire neoficială, folosită uneori cu referire la


perioada comunistă din istoria României în care țara a fost cunoscută cu denumirile oficiale
de Republica Populară Romînă, Republica Populară Română și respectiv, Republica Socialistă
România. În această perioadă, Partidul Comunist Român (care s-a numit Partidul Muncitoresc
Român între 1948-1965) a fost, de facto, partidul politic unic care a dictat prin guvern viața
publică în România.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru
includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România,
recent reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării
tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la
autodeterminare până la despărțirea de stat”), în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în
mod constant din viața politică.
Dezavantajele regimului comunist(crimele comise de regimul communist, in numar mai mare
decat avantajele):

1. Abandonarea intereselor naționale prin servilism în relațiile cu URSS după 1945;


2. Anihilarea statului de drept și a pluralismului prin înscenări și fraude, mai ales după
furtul alegerilor în noiembrie 1946;
3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor și a militanților;
4. Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei și ostil valorilor politice și
culturale naționale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democrației ca
mișcare politică opusă bolșevismului PCR;
5. Sovietizarea totală, prin forță, a României, mai ales în perioada 1948-1956, și impunerea
unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită
în jurul liderului suprem;
6. Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemnițare,
muncă forțată, a unor categorii sociale - burghezie, moșierime, țărani, intelectuali,
studenți) ghidată de preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 și două milioane de
victime;
7. Persecuția minorităților etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuală;
8. Exterminarea programată a deținuților politici;
9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistența anticomunistă armată
în munți (1945-1962);
10.Represiunea împotriva cultelor, desființarea Bisericii Române Unite (Greco-Catolice);
11.Arestarea, uciderea, detenția politica sau deportarea țăranilor oponenți colectivizării,
lichidarea violentă a revoltelor țărănești (1949-1962);
12.Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea și „vânzarea” evreilor și
germanilor;
13.Era impus «cultul personalitatii «, nu exista libertatea de exprimare.Ca in orice sistem
totalitar, anularea solidaritatilor traditionale, distrugerea individualitatii in vafoarea
colectivitatii a insemnat confiscarea vietii private in general si a celei de famiie in
particular.

Avantajele regimului communist:


1.In vremea comunistmului, toti oamenii aveau asigurat un loc in care sa locuiasca, un loc
de munca si o educatie buna. Nu existau personae care sa nu aiba loc de munca, fiecare era
trimis obligatoriu, dar pentru binele lor.

2.Infractionalitatea era pedepsita aspru fata de situatia din ziua de azi, in care lumea se
agreseaza si scapa usor cu ajutorul unor relatii si al baniilor.Nu era haosul din ziua de azi.

3.Ceausescu chiar isi dorea sa faca ceva pentru tara asta intr-un sens bun, deoarece
nivelul de trai era mult mai ridicat.

S-ar putea să vă placă și