Sunteți pe pagina 1din 13

Sâmbăta

moșilor de
toamnă
(Sâmbăta
morților)
Potrivit tradiției, Sfinții
Părinți au rânduit ca ziua
de sâmbătă să fie
stabilită pentru
pomenirea celor
adormiți, deoarece este
ziua în care Hristos a
stat cu trupul în
mormânt și cu sufletul în
iad, pentru a-i elibera pe
cei drepți adormiți.
Cuvântul „moși” vine de
la „strămoși”, și se referă
la persoanele trecute la
cele veșnice. Cu
apelativul „moși” sunt
numiți nu doar morții, ci
și principalele sărbători
ce le sunt consacrate,
precum și pomenile
făcute pentru ei.
Din zilele de Moși amintim: „Moșii
de vară” (sâmbătă dinaintea
Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în
prima sâmbătă din luna noiembrie),
„Moșii de iarnă” (sâmbătă dinaintea
Duminicii lăsatului sec de carne).

Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase,


sufletul adormitului robului Tău, unde
nu este durere, nici întristare, nici
suspin, ci viaţă fără de sfârşit

Tu singur eşti fără de moarte, Cela ce ai


făcut şi ai zidit pre om; iar noi
pământenii din pământ suntem zidiţi şi în
acelaşi pământ vom merge, precum ai
poruncit Cela ce m-ai zidit şi mi-ai zis:
că pământ eşti şi în pământ vei merge;
unde toţi muritorii ne ducem, făcând la
mormânt cântarea cea de plângere:
Aliluia. (de trei ori)
SFÂNTUL
DUMITRU
Sfântul Dimitrie s-a născut în Tesalonic, tatăl său era guvernator
al oraşului, fiind creştin în ascuns.

Părinţii Sfântului Dimitrie nu aveau copii şi numai după multă


rugăciune la Maica Domnului şi la Mântuitorul Hristos, au
dobândit un fiu. Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată
cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de
rugăciune, o cameră din palat, ascunsă, unde i-au arătat icoana
adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, şi icoana
Născătoarei de Dumnezeu. Aici chemând în taină un preot şi pe
câţiva creştini, prieteni apropiaţi, au botezat pe fiul lor în numele
Preasfintei Treimi.
După moartea tatălui său, Sfântul
Dumitru a fost chemat de împăratul
Maximian (286-305) şi numit în locul
acestuia, încredinţându-i-se
Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de
creştini: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi
de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi
cei care cheamă numele lui Iisus
Hristos Cel răstignit" (Vieţile Sfinţilor).
Nu numai că Sfântul Dimitrie a
încălcat acest ordin, dar odată întors
în cetate a început să propovăduiască
Evanghelia. În scurt timp, i s-a făcut
cunoscut împăratului că Dimitrie este
creştin şi pe mulţi îi aducea la
credinţa sa, lucru pe care auzindu-l
acesta, s-a mâniat şi a dorit să
meargă în cetatea Tesalonicului să
vadă cu ochii săi.
Întorcându-se biruitor după o luptă în
părţile de răsărit ale imperiului, Maximian
a ajuns şi la Tesalonic. Tânărul voievod a
fost atunci chemat de către împărat şi în
faţa acestuia cu mare îndrăzneală a
mărturisit că este creştin.Sfântul Dimitrie
a fost închis, iar apoi au intrat ostaşii în
temniţa în care fusese aruncat şi
găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns
cu suliţele şi l-au ucis.
Creştinii au luat în noaptea
următoare trupul Sfântului
Mucenic şi l-au îngropat, iar
deasupra mormântului au zidit
o bisericuţă în care se
săvârşeau multe minuni. În
această bisericuţă a intrat
Leontie, şi în timp ce se ruga,
s-a vindecat de o boală care îl
chinuia de multă vreme. Pentru
acest fapt, Leontie a mulţumit
lui Dumnezeu şi Sfântului
Mucenic Dimitrie şi a zidit o
biserică mai mare şi mai
frumoasă în locul celei dintâi.
Când s-a săpat temelia pentru această
construcţie, au fost găsite moaştele
Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine
mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a
fost umplută de mireasmă. De aceea, i se
mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi
Izvorâtorul de Mir.
Glasul 3

Troparul

Mare apărător te-a aflat întru


Sfântului pri­mej­dii lumea, purtătorule de
chi­nuri, pe tine cel ce ai biruit
Mare Mucenic pe păgâni. Deci precum

Dimitrie mândria lui Lie ai surpat și la


luptă îndrăzneț ai făcut pe
Izvorâtorul de Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe
Hristos Dumnezeu roagă-L să
mir ne dăruiască no­uă mare milă.

S-ar putea să vă placă și