Săvârşim astăzi, după străvechea rânduială a Bisericii noastre,

prăznuirea Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul

de mir.
Inimile noastre se umplu de bucurie duhovnicească, ori de câte
ori săvârşim prăznuirea sfinţilor, deoarece prin rugăciunile lor,
sfinţii sunt ajutătorii, solii (rugătorii), mijlocitorii noştri către
Dumnezeu.
Datorită vieţuirii lor curate, sfinte şi bine plăcute lui
Dumnezeu, sfinţii se bucură de o cinstire deosebită din partea
credincioşilor.
Astăzi prin cântările, imnele şi rugăciunile ei, Sfânta noastră
Biserică a împletit în cinstea Sfântului Dimitrie cununi de
laudă şi de mulţumire. În această atmosferă de rugăciune şi de
mireasmă duhovnicească se cuvine să cunoaştem mai de
aproape vieţuirea, faptele şi pătimirea sa pentru Hristos, pentru
ca momentele sărbătoreşti de astăzi să fie pentru toţi un prilej
de zidire sufletească şi de întărire în credinţă şi dragoste către
Dumnezeu.
După cum ne spune Sinaxarul şi istorisirea vieţii sale, Sfântul
Dimitrie a trăit în cetatea Tesalonicului din Grecia, în veacul
al IV-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi
Maximian. Se trăgea dintr-o familie de neam ales: tatăl,
guvernator al Tesalonicului şi mama, o creştină deosebită.
Datorită aleselor sale calităţi, după moartea tatălui a reuşit să
ajungă guvernator al Tesalonicului, în locul tatălui său.
După trei sute de ani de la întruparea Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, lumina credinţei creştine reuşise să pătrundă
până la marginile îndepărtate ale imperiului roman. Ea a ajuns
şi în provinciile Peninsulei Balcanice şi îndeosebi în

1
Macedonia, a cărei capitală era Tesalonic, unde în anii 51 şi 57
a predicat Sfântul Apostol Pavel.
În timp ce creştinismul se răspândea prinzând rădăcini adânci,
la începutul veacului al IV-lea, păgânismul roman se destrăma
o dată cu însuşi imperiul care, între altele îşi măcinase puterile
căutând zadarnic să menţină închinarea la idoli.
Pentru a opri răspândirea creştinismului, împăraţii au dat mai
multe edicte de persecuţie, prin care au pornit mare prigonire
împotriva acelora care se lepădau de cultul idolilor păgâni şi
treceau la credinţa Domnului şi Mântuitorului Iisus.
În această vreme, împăratul Diocleţian, încercând o împărţire
a puterii împărăteşti, pentru a o întări, nu izbuteşte mai mult
decât să-i grăbească dezmembrarea. Cu acelaşi gând porneşte
el şi prigonirea Bisericii.
Zelul său pentru o cauză nedreaptă nu-i aduce alt folos decât
aceea de a se număra printre ultimii prigonitori, având alături
de el şi pe Maximian.
În vâltoarea acestor vremuri, împăraţii Diocleţian şi Maximian
au luat cele mai aspre măsuri contra creştinismului din
provinciile sud-dunărene. Aproape toate cetăţile situate de-a
lungul Dunării au dat numeroşi martiri în acest timp.
Maximian a fost trimis în cetatea Tesalonicului să aplice
edictele de persecuţie contra creştinilor. Ajungând aici, a
poruncit să fie prinşi creştinii care propovăduiesc pe Iisus şi
nu se închină la zei.
Sfântul Dimitrie, care era vestitorul credinţei celei adevărate a
Domnului Hristos, a fost prins de ostaşii lui Maximian şi adus
înaintea acestuia. Iar împăratul s-a mâniat foarte tare, când

2
Sfântul Dimitrie L-a mărturisit pe Hristos, poruncind să fie
aruncat îndată în temniţă.
În locul rangului de „ales” al împăratului, a dorit să fie „ales al
lui Dumnezeu, sfânt şi preaiubit” (Coloseni 3, 12) atunci când
împăratul Maxenţiu i-a cerut să prigonească pe creştini.
De aceea, din palatul de dregător, el a coborât în temniţa
osândiţilor, învăţându-i şi încurajându-i. Toate acestea le-a
dobândit el deplin când, după această întemniţare, peste
botezul dreptei închinări s-a învrednicit de botezul de care
înşişi apostolii Domnului se arătaseră dornici (Matei 20, 22),
acela al sângelui vărsat fără vină.
Simţul dreptăţii şi al omeniei, lumina credinţei, bunătatea
inimii, curajul înfruntării pornirilor pătimaşe ale împăratului
persecutor Maxenţiu, puterea rugăciunii şi dragostea faţă de
Hristos, toate aceste daruri şi tot ce creşte din ele i-au dat
puteri cu adevărat minunate.
Împăratul Maximian era mare iubitor de petreceri şi distracţii.
Îi plăceau îndeosebi jocurile, întrecerile şi luptele dintre
gladiatori, de la circ. El se lăuda mai ales cu un gladiator
puternic, numit Lie, mult apreciat de împărat şi de păgâni,
pentru mărimea şi puterea lui. Nimeni nu putea să-l biruiască
şi nici nu cuteza să se măsoare cu el, încât acesta ucidea pe
mulţi, printre care erau şi creştini.
Atunci, un oarecare tânăr creştin, numit Nestor, văzând
pierderea atâtor vieţi care se făcea de păgânul Lie, ştiind că
înaintea lui Dumnezeu nici un dar nu este preţios pentru
oameni decât viaţa pe care le-a dăruit-o El, a mers la Sfântul
Dimitrie în temniţă şi i-a spus: „Bărbat al lui Dumnezeu, vreau
să mă lupt cu Lie, ci te roagă pentru mine”.

3
Iar Sfântul Dimitrie, însemnându-l cu semnul cinstitei şi de
viaţă făcătoarei cruci pe frunte, îi zise: „Şi pe Lie vei birui şi
pentru Hristos vei mărturisi”.
După întâlnirea cu Sfântul Dimitrie, Nestor, având credinţă în
ajutorul şi în puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, porni cu
îndrăzneală să se lupte cu Lie cel puternic şi birui mândria
acestuia şi-l răpuse.
Aceste puteri s-au vădit şi s-au făcut larg cunoscute prin acest
semn: înfrângerea uriaşului păgân Lie de către tânărul Nestor,
prin binecuvântările pe care i le-a dat marele mucenic.
Cu bogăţia pe care a moştenit-o de la părinţii săi şi pe care a
împărţit-o prin sluga sa, fericitul Lupu, celor lipsiţi, a dobândit
comorile cereşti.
S-a mâniat tare împăratul Maximian văzând înfrângerea şi
răpunerea lui Lie şi s-a ruşinat pentru lauda deşartă. Aflând că
Sfântul Dimitrie a încurajat şi a întărit pe Nestor, prin
rugăciunile sale către Dumnezeu cel adevărat, împăratul a
trimis ostaşii să-l străpungă cu suliţele, pentru că s-a făcut
pricina înfrângerii lui Lie.
Cu suliţa a fost împuns, ca Fiul Fecioarei Sfinte. La fel şi
Sfântul Nestor, a căzut sub sabie. După aceasta, creştinii
cucernici au înmormântat trupul Sfântului Dimitrie pe locul
pătimirii lui.
Dar curatul şi cinstitul lui trup n-a fost supus, după legile firii,
stricăciunii şi putrezirii, ci, prin puterea lui Dumnezeu, a
rămas nevătămat şi a săvârşit în urmă multe fapte minunate şi
tămăduiri de boale, cum aflăm din viaţa sfântului.
Credincioşii oraşului Tesalonic din Grecia, unde se află până
astăzi cinstitele sale moaşte s-au bucurat în chip deosebit de

4
binefacerile şi ocrotirea Sfântului Dimitrie, îl cinstesc cu mare
credinţă şi-l socotesc patronul şi ocrotitorul oraşului lor.
Intrat în pioasa pomenire, la 26 octombrie, după tradiţia
bisericească, chipul Marelui Mucenic, ale cărui sfinte moaşte
s-au arătat izvorâtoare de mir, a devenit icoana vie a sfinţeniei.
Sfântul Dimitrie se bucură de mare cinstire din partea
credincioşilor români de pretutindeni.
Pentru vrednicia lui de mărturisitor al lui Hristos este atât de
răspândit în Ortodoxie. Închinarea atâtor altare sub ocrotirea
Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir ne spune mult despre
renumele sfântului, despre pietatea străbunilor, ca şi de
strânsele şi vechile lor legături cu creştinătatea ortodoxă,
despre această unitară închegare de credinţă din vechea vatră a
creştinismului apostolic.
Cinstim numele şi pomenirea acestui slăvit mucenic, pentru că
el a cinstit numele lui Hristos. Să luăm aminte la viaţa lui
pilduitoare, pentru că el a luat aminte la viaţa şi cuvântul lui
Iisus. Îi cerem ajutor şi ocrotire, pentru că el însuşi a fost
ocrotit cu ajutorul lui Iisus, şi la rândul lui, a ajutat şi altora să
dobândească nume nemuritor. Dragostea sa ne învaţă să
gustăm şi să vedem că e bun Domnul.
Să vedem cât suntem de mari în neputinţele noastre, ca în felul
acesta, cunoscând puţinătatea noastră în nemăsurată veşnicie,
să ne păzim mai cu tărie de orice alunecare înspre „latura şi
umbra morţii” care este păcatul.
Luptă bună să luptăm, nu pentru bunătăţi lesne trecătoare, ci
pentru tot ceea ce ne apropie de Mântuitorul Hristos. Cu cât
ispitele şi greutăţile vor fi mai mari, cu atât şi noi să avem
dragoste faţă de Hristos şi să căutăm a împlini poruncile Lui.

5
Cu dragoste, împlinitori de tot lucrul bun, să ne apropiem de
Hristos, ca să putem înţelege mai bine misiunea noastră, a
fiinţei pe care o credem puternică, dar care e atât de
neputincioasă; să putem înţelege mai bine sfinţenia vieţii
pilduitoare a Sfântului Dimitrie şi a tuturor sfinţilor şi
mucenicilor noştri.
În acest fel vom avea duhul înaltei comuniuni cu Hristos,
alături de toţi „binecuvântaţii Tatălui”. Întru acestea ne simţim
cu adevărat „zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor”,
piatra cea din capul unghiului fiind Iisus Hristos, întru care
orice zidire bine alcătuită creşte să ajungă un locaş sfânt în
Domnul.
Întru aceasta ne ştim şi noi împreună zidiţi „spre a fi locaş al
lui Dumnezeu în Duh” cum ne încredinţează Sfântul Apostol
Pavel (Efeseni, 2, 20-22).
Iar la judecata ce va să vie, să putem primi şi noi mângâierea
slugii cu doi talanţi.
Să fim urmaşi vieţii Sfântului Dimitrie în aşa fel, încât
totdeauna să putem zice împreună cu Sfântul Apostol Pavel:
„Vieţuiesc eu, dar nu eu, ci Hristos vieţuieşte întru mine” şi în
felul acesta să intrăm în „bucuria Domnului” şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, unde dorim să ajungem cu toţii. Amin.