Ierusalim - Gradina Ghetsimani

Acesta era locul de rugaciune si liniste cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul.
Astazi se pastreaza aici cativa maslini seculari care amintesc de faptul ca, aici, Domnul i-a invitat pe
Sfintii Apostoli sa se roage impreuna cu El inainte sa fie vandut de Iuda, dar i-a gasit adormiti.
(Referinta biblica: Luca 22, 46)

Tot in Gradinea Ghetsimani Domnul se roaga cu lacrimi (Referinta biblica: Luca 22, 39-44) pentru a
trece paharul suferintei de la El, insa “nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca” ii spune Tatalui Ceresc.

In Gradina Ghetsimani are loc vanzarea lui Iuda (Referinta biblica: Luca 22, 47-53). De aici incep
patimile Mantuitorului. Aici oamenii l-au tradat pe Dumnezeu. Cu sabii, sulite, cu viclenii si minciuni
au venit sa prinda pe Fiul lui Dumnezeu. Mantuitorul il primeste pe Iuda cu dragoste: “Prietene pentru
ce ai venit?”. Il numeste prieten pe cel care prin sarutare Il tradeaza. Tradatorul se teme de oameni si nu
de Dumnezeu, vine noaptea si nu ziua pentru a-L pierde pe Cel in care crezuse pana atunci. Este cel
trimis de Tatal pentru a impaca lumea si a o scoate din pacate, este vandut ca un rob pe bani.

In Gradina Ghetsimani se afla: Biserica Natiunilor. (Referinta biblica: Matei 26, 46-56)

Prima biserica ridicata aici dateaza dun secolul al IV-lea dar a fost distrusa in cutremurul din 747.
Cruciatii au ridicat o noua biserica in anul 1170, dar si aceasta a fost distrusa in 1345.

Biserica actuala, cunoscuta si sub numele de Biserica Agoniei, are 12 calote, dupa numarul natiunilor
care au contribuit la ridicarea ei. A fost construita de arhitectul italian Antonio Barluzzi, in anul 1924.

Adaposteste piatra pe care a fost vandut Mantuitorul de catre Iuda. Geamurile sunt acoperite cu vitralii
violet, care nu permit decat putin luminii sa patrunda in interior, semi-intunericul simbolizand
vanzarea, lupta intunericului cu lumina, punerea “Luminii sub obroc.”

BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT ŞI A ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS

In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar în general, majoritatea oamenilor, o
numesc Biserica Sfântului Mormânt, pentru că această biserică a fost construită pe locul în care Iisus
Hristos a fost răstignit şi îngropat într-un mormânt săpat în piatră. Alţii o numesc Biserica Învierii
pentru că aici a înviat Domnul. Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, dar şi
pentru cei de alte confesiuni creştine, care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui Dumnezeu pentru
toate câte a făcut El pentru noi.

— Curtea —
În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în care se adună pelerini în timpul marilor sărbători
şi procesiuni creştine de peste an, dar şi pentru a asculta indicaţiile ghizilor despre istoria bisericii şi a
evenimentelor sfinte petrecute în timp aici. Din această curte cu formă pătrată de pot vedea împrejur
mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi copţilor.

— Intrarea —
Spre nord se deschid sub forma unor arce două intrări, una zidită, iar alta cere permite accesul în
Biserica Sfântului Mormânt. Pe această uşă numită poarta sfântă sunt două inscripţii adresate
pelerinilor: „…închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de lumină” şi „Intraţi, în
curţile Domnului, în mormântul dătător de viaţă, unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte lumina cea
binecuvântată”. Coloanele de marmură albă din stânga intrării sunt fisurate în partea de jos. Tradiţia ne
spune că într-un an, credincioşii ortodocşi, neavând cu ce să achite taxele impuse de turci pentru
intrarea în Sfântul Mormânt au rămas afară pentru a primi din cer Sfânta Lumină. Atunci, în chip
minunat, focul dumnezeiesc, care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt, a lovit
aceste coloane lăsând aceste urme vizibile şi astăzi.

— Piatra Ungerii —
Intrând în biserică, la numai câţiva metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o
lespede din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat
trupul Domnului după ce l-au coborât de pe cruce. Aici, ne spune Evanghelia „au luat deci trupul lui
Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul
unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.
…Acolo l-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape”.
Deasupra plăcii de marmură atârnă frumos mai multe candele. Toţi credincioşii care intră astăzi în
Biserica mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în acest loc cu multă evlavie, sărutând şi udând cu
lacrimi piatra unde a fost înfăşurat cu arome şi giulgiu trupul neînsufleţit al lui Iisus. Pe mozaicul din
faţă este prezentat în culori foarte vii acest eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din
marmură, acoperită cu mir şi petale de trandafir, în Vinerea Mare, mulţimile cântă prohodul Domnului.

— Golgota – altarul jertfei mântuitoare —

La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai
spaţios cu două altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost
înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează
locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul
altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de
răstignirea Domnului. În imediata apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a
trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari. „Şi toate mulţimile care
veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar alţii Îl huleau
împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu
ştiu ce fac!” Şi „strigând iarăşi cu glas mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat
în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi
multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat s-au sculat. …Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe
Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era Acesta!” (Evanghelia după Matei, cap 27). Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a
altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri
transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur. Credincioşii pot atinge această stâncă
printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt
de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie ca „Locul
Căpăţânii”. Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de
sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului
omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.

— Cuvuclionul sau Sfântul Mormânt —

Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a
bisericii şi înaintăm spre Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul Mormânt se află
în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit
cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră. Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu
forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi aici
marchează locul exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos. La intrarea în
mormânt, în partea dinspre răsărit, se află icoana învierii Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos
văzând să ne închinăm, Sfântului Domnului Iisus…”, iar în partea superioară alte inscripţii ale învierii:
„Toţi credincioşii să se închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu
adevărat Hristos Dumnezeu”, şi: „Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos,
învăţaţi că a murit, şi a înviat din nou, trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe
urmă, în care nădăjduim”. În faţa acestora atârnă numeroase candele.

— Capela Îngerului —
Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi are două încăperi. Intrând pe o
uşă joasă în primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol
peste care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din
piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul
Domnului coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca
fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut
ca morţi. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi.
Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”. Mt. 20. Pe această piatră
la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dreapta şi în
stânga în pereţii sunt două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în
sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta
lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii credincioşilor care aşteaptă afară.

— Sfântul Mormânt —
 În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită
Sfântul Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit
decât raiul, şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o
uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri
lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în
rugăciune în capela îngerului, iar alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare. De fiecare dată câte un
călugăr ortodox supraveghează închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita
neorânduiala sau îmbulzeala. În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din
marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului
Răscumpărător, care după trei zile a înviat. În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au
îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de
speranţă. Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi lasă în suflet o bucurie
şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de necredinţă, se ridică
parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte a
făcut el pentru noi. Aici realizezi, poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice
gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi de Hristos,
nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul Mormânt:
”Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată
să te slăvim”.

— Biserica Învierii —
Cuvuclionul are un caracter interconfesional, şi acolo slujesc zilnic, după un program stabilit, mai
întâi ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolicii.
Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit ajungem în faţa unei biserici mari numită Biserica
Învierii. Această biserică se află în centrul întregului complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate
ortodocşilor. Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice
ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă
aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al
pământului. Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin
atmosfera interioară tipic ortodoxă.
Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu
altarul armenilor, spre apus altarul copţilor, nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi, iar spre nord
capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care aparţine franciscanilor, este construit pe locul în care
Domnul s-a arătat după înviere femeilor mironosiţe: „Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi
bucurie mare au alergat să vestească (învierea) ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele iată Iisus le-a
întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” Mt.
28. Altarul este cunoscut şi sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru că aici este locul în
care Iisus s-a arătat iarăşi Mariei Magdalena, care stătea afară lângă mormânt şi plângea: „şi a văzut pe
Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că
este grădinarul, i-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica. Iisus i-a
zis: Maria! Întorcându-se, aceea, i-a zis Învăţătorule”. Ioan 20.
 Urcând câteva trepte ajungem într-o altă capelă catolică, în locul care după tradiţie, Mântuitorul S-
a arătat Sfintei Fecioarei Maria, după înviere. În interiorul capelei se află şi un fragment din coloana de
piatră de care a fost legat Domnul, la pretoriu, când ostaşii romani l-au bătut şi l-au batjocorit. Tot aici
tradiţia ne spune că Patriarhul Ierusalimului şi Sfânta Împărăteasă Elena au atins lemnul crucii de un
mort şi îndată acela a înviat.

— Altarul închisorii lui Iisus —

Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul şi Biserica Învierii continuă dinacest loc spre
răsărit până la un mic altar construit peste locul în care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi
răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse
picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau legaţi cu un lanţ. Din acest motiv locul acesta este
numit şi paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de
răstignire. Sfânta Sa Mamă,Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus împreună cu alte femei
evlavioase şi toate plângeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi umilirile lui Iisus Maica
Domnului a leşinat aici de durere. Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului făcătoare
de minuni. Mulţi creştini o numesc şi „Icoana Maicii Domnului care clipeşte”, pentru în icoană Maica
Domnului închide şi deschide uşor ochii.

— Altarul Sfântului Longhin —

În partea de răsărit a Bisericii Învierii, plecând de la Altarul închisorii lui Iisus spre Golgota,
întâlnim pe rând două paraclise mici.În primul dintre ele tradiţia localizează locul în care soldaţii
romani au omorât un sutaş roman cu numele Longhin.Acest sutaş era un fel de superior al soldaţilor
romani însărcinat cu supravegherea răstignirii lui Iisus. Mişcat profund toate cele văzute el a mărturisit
înaintea tuturor căci „cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” Mt. 27, 54. Pentru mărturisirea
acestui adevăr el a fost decapitat, iar capul său aruncat în groapa de gunoi a oraşului. O femeie oarbă
din oraş descoperă prin vedenie capul Sfântului şi primeşte îndată vindecare. Astfel Sfântul Longhin a
devenit primul martir şi mărturisitor al credinţei creştine.

— Altarul Împărţirii Veşmintelor —

Acest altar este foarte aproape de Golgota. În acest loc soldaţii romani au aruncat sorţii (zarurile)
pentru hainele lui Iisus: „Iar ostaşii, dacă au răstignit pe Iisus, au luat hainele Lui, şi le-au făcut patru
părţi, fiecare ostaş o parte, şi cămaşa. Şi era cămaşa necusută, de sus ţesută peste tot. Şi au zis ostaşii
între dânşii: să nu o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru dânsa, a căruia va fi, ca să se împlinească
Scriptura, ce zice: „Împărţit-au hainele Mele lor şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” Psalmul. 21, 19
Deci ostaşii acestea au făcut”. (Ioan 19, 23-24)

— Paraclisul Cununii de Spini —

Acest paraclis se află în imediata apropiere a locului răstignirii, la numai câţiva metri de paraclisul
lui Adam. În centrul paraclisului este un stâlp de granit încadrat sub o sfântă masă din marmură
împrejmuită cu sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiţia ne spune că a fost aşezat Domnul în pretoriu,
când soldaţii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt
reliefate câteva scene ale judecăţii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu şi astăzi din
lemnul icoanelor se poate observa cum sângele încă mai curge din picioarele şi fruntea lui Iisus. În
vinerea de dinainte de Paşti mulţi credincioşi îşi alipesc urechea de sfânta masă de marmură care
încadrează stâlpul de granit şi pot auzi sunetul suferinţelor. Mulţi creştini aud aici loviturile biciului,
precum şi bătăile ciocanului care au bătut cuiele în mâinile şi în picioarele lui Iisus.

— Paraclisul aflării Sfintei Cruci —

Între Paraclisul Încoronării Domnului cu Spini şi cel al Împărţirii Hainelor se află un culoar care
coboară în partea de răsărit a muntelui Golgota. În vechime aici erau nişte cisterne imense săpate în
piatră pentru acumularea apei care era folosită în anotimpul secetos. După răstignire Crucea Domnului
a fost aruncată de evrei în această cisternă împreună cu cele ale tâlharilor. Pentru a se şterge urma
acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât pe la începutul secolului
patru aproape nimeni nu mai ştia ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În
această vreme Sfânta Împărăteasă Elena a venit la Ierusalim şi preluând unele informaţii de la localnici
a săpat în aceste cisterne până a găsit cele trei crucii în partea cea mai de jos a cisternei. Astăzi aici se
află un mic paraclis închinat Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei Împărătese Elena care
asista la aceste săpături şi arunca bani din aur soldaţilor romani pentru a continua săpăturile. Urcând
câteva trepte spre Biserica Învierii ajungem în altarul „Tâlharului Dismas, care pe cruce a primit
făgăduinţa iertării. Tradiţia ne spune că nimeni nu ştia care dintre cele trei cruci era a Domnului şi
atunci au luat toate cele trei cruci şi au mers pe locul în care se află astăzi altarul arătării Domnului de
lângă Sfântul Mormânt. Şi aşa a lucrat Dumnezeu că trecând pe acolo un convoi cu un mort spre
groapă şi atingând mortul de cele trie cruci mortul a înviat în momentul în care a fost atins de crucea pe
care a fost răstignit Iisus.
Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari
minuni ale creştinătăţii şi ele continuă şi astăzi să impresioneze sau să convertească total la credinţă nu
numai pe cei mai puţini credincioşi, dar şi pe alţi oameni, de alte religii, care din simpli turişti devin
creştini în cel mai autentic sens al cuvântului. Aceste minuni sunt realităţi care încălzesc şi bucură
nespus sufletele multor credincioşi care vin la Mormântul Domnului şi se întorc la casele lor cu
credinţa că Dumnezeu este aproape şi ajută fiecare credincios care se închină cu credinţă adevăratului
şi unicului Dumnezeu numit Iisus Hristos.

Ierusalim - Mormantul Maicii Domnului

Prima Biserica e inaltata de Sfanta Imparateasa Elena in anul 325. E distrusa de persi in 614. Cruciatii,
in secolul al XI-lea, ridica din nou manastirea pe locul ruinelor din secolul al IV-lea. Coborand spre
interior, la jumatatea scarilor, aflam doua paraclise, situate in dreapta si in stanga: Paraclisul Sfintilor
Ioachim si Ana si Paraclisul Sfantului Iosif.

Aici, in satul Ghetsimani, s-au adunat Apostolii pentru a vedea cum se pune in mormant Maica Vietii.
Pe piatra funerara se vede foarte bine intiparit trupul. Pentru a fi protejat de pietismul gresit intentionat,
mormantul Maicii Domnului a fost acoperit cu un geam, dupa ce mai multi pelerini au rupt fragmente
din piatra funerara. In spatele Mormantului Maicii Domnului se afla icoana facatoare de minuni a
Maicii Domnului, Ierusalimitissa.