[ SIMTE ]

ÎNSPREăOăARHITECTUR ăăSENZORIAL

Student arhitect: Ecaterina Ghiţă

Îndrum tor: prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade
CUPRINS

[ introducere ] vedere de ansamblu asupra lucrării

1 [ s ăveziăşiăs nu crezi ] ochiul hegemonic I era ecranului I efecte I exemple

2 [ inchide ochii ] vizibil+invizibil I viziunea focalizată vs. viziunea periferică

3 - 3.1 [ ascult ] simţul auzului

3.2 [ atinge ] simţul tactil
3.3 [ miroase ] simţul olfactiv
3.4 [ gust ă] simţul gustativ

4 [ tr ieşte ] concluzii I oraşul fără bariere (fizice+psihice)

6 [ exemple ]

[ bibliografie ]

2
All material in nature,
the mountains and the streams and the air and we,
are made of Light which has been spent,
and this crumpled mass called material casts a shadow,
and the shadow belongs to Light.

(Louis Kahn)

[ introducere ]

Motivul pentru care am ales acest subiect este datorat în primul rand temei
delicate a proiectului de diplomă. Sunt pusă pentru prima dată în ipostaza în care
trebuie să amenajez şi să construiesc un spaţiu accesibil pentru toţi1. Şi dacă,
până nu de mult, întelegeam prin asta câteva rampe aruncate repede la finele
proiectului, pentru a fi în acord cu legislatia, mă bucur acum să descopar că
lucrurile sunt mult mai profund complicate.

“Access for All” îi include pe “toţi”: copii, bătrâni, persoane cu handicap - nu

numai locomotor, dar şi vizual sau auditiv - care putem fi chiar noi in viitor. În
privinţa accesibilităţii, oraşele de azi prezintă o mare problemă, şi mai mult, ele
tind să ia o direcţie radical greşită cu privire la percepţie, situând-o în dezacord
cu condiţia umană.

Chiar şi acum, după o cantitate suficientă de documentare, încă atribui

termenului “percepţie” o trimitere către vizual, deşi propria-i definiţie se referă la
toate manifestările exterioare care pot fi sesizabile şi care se revarsă asupra
noastră fără nicio altă interpunere, conducând către cunoaşterea lumii

1
Competiţia Shindler Awards 2010, “Access for All”- Berlin- concurs dedicat adaptarii în vederea folosirii de
către persoanele cu disabilităţi, a unui sit cu caracter recreaţional şi sportiv, situat în imediata vecinătate a
Olympia Stadion.

3
înconjurătoare2. Este un proces psihic de înţelegere sau cunoaştere prin
intermediul tuturor simţurilor, nu e sinonim cu “a vedea”.
Problema, dezvoltată şi analizată în primul capitol, este tocmai această
mentalitate generală a lumii de a atribui un înţeles mult prea însemnat imaginii pe
care o vedem, mai exact imaginii care ni se arată, şi de a suprima celelalte
simţuri care de fapt ne definesc cu adevărat existenţa.
Arhitectura în special este poate cea mai de impact formă a acestei absurdităţi,
care, prin dezvoltarea tehnologică şi mai grav, prin scuza unui manifest artistic,
tinde să manipuleze. Ea ne obligă de multe ori la atenţie forţată, ne transpune
într-un alt univers, într-o lume în care să uităm de problemele sau de rutina vieţii
noastre şi în care să ne vindem unor iluzii care oferă pentru scurt timp un
sentiment sec de excitaţie.

În percepţia lumii oricine poate recunoaşte o latură vizibilă si una invizibilă: cea
vizibilă corespunde unor obiecte reale, palpabile, lizibile, iar cea invizibilă
răspunde la senzaţii, emoţii, sentimente, la trăirile unui om care trăieşte. Aceasta
din urmă, cea care ne ghidează acţiunile şi reacţiunile şi ne defineşte starea de a
fi, este deseori înghiţită de o societate care ne absoarbe simţurile prin seducţie
cu imagini şocante şi promisiuni deşarte.

Cel de-al doilea capitol îndeamnă la o conştientizare a acestei laturi invizibile, a

simţurilor care ne definesc percepţia asupra lumii şi propria existenţă, spre o
înţelegere de sine mai sinceră şi mai profundă, necesară întreţinerii sufletului.
Se afirmă că arhitectura trebuie să susţină această mişcare, fiind mediul principal
de desfăşurare a experimentării lumii.

2
PERCÉPЭIE, percepЮii, s.f. 1. Proces psihic prin care obiectele Ьi fenomenele din lumea obiectivă care
acЮionează nemijlocit asupra organelor de simЮ sunt reflectate în totalitatea însuЬirilor lor, ca un întreg unitar;
imagine rezultată în urma acestei reflectări; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare;
înЮelegere, cunoaЬtere. – Din lat. perceptio, fr. perception. Sursa: DEX '98

PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simЮurilor Ьi al gândirii, prin reflectare
nemijlocită; p. ext. a înЮelege, a pricepe. – Din lat. percipere Sursa: DEX '98

4
În capitolul al treilea se definesc şi se descriu aceste simţuri principale prin care
percepem lumea: un spaţiu trăit este un spaţiu văzut, atins, auzit, mirosit şi
gustat. În mod conştient sau nu, el acţionează asupra stării interioare a omului.

Pe lângă câteva concluzii, ultimul capitol prezintă în linii mari fundamentele

unei arhitecturi fără obstacole fizice sau psihice, o arhitectură care să se
adreseze tuturor şi în care să se poată trăi liber.

Întreaga lucrare intercalează exemple şi note personale care îi dau tonul, cu alte
păreri publicate, susţinând si continuând în principal viziunile a doi recunoscuţi
arhitecţi contemporani, ale caror proiecte şi cuvinte se bazează pe dezvoltarea şi
buna conservare a unei lumi interioare pe care arta şi arhitectura ar trebui să o
susţină: Peter Zumthor şi Juhani Pallasmaa, însoţiţi de asemenea de părerile sau
contrapărerile altor însemnaţi filozofi şi arhitecţi care s-au confruntatat cu
subiectul. Ea se prezintă sub forma unui manifest care indeamnă spre o
apreciere spirituală şi o reîntoarcere la simţuri, ca o soluţie alarmant necesară
trăirii şi supravieţuirii.

5
1 [ s ăveziăşiăs nu crezi ]

“În secolul XX a avut loc furtul perfect: a fost furată realitatea însăşi.” 3

Încep cu un exemplu cunoscut nouă, cu care ne confruntăm conştient sau

inconştient foarte des: Magazinul Cocor, Bucureşti. În reamenajarea sa, s-au
investit circa 30 de milioane de euro, o sumă imposibil de cuprins, mai ales pe
fundalul unei ”crize economice” şi a unui oraş cu mari probleme esenţiale. Suma
este irelevantă totuşi. Soluţia însă, demonstrează superficialitatea care a stat la
baza acestei mari investiţii, de a acoperi un punct negru al oraşului. E ca şi cum
au luat Cocorul şi l-au bagat sub covor, ca să nu-l mai vedem, un covor ţipător de
sticlă peste care au mai agăţat nişte imense televizoare (mai exact LED High
Definition)

Efectul produs este cel dorit: îţi atrage imediat atenţia şi te rupe total de restul
peisajului rămas prin contrast parcă şi mai dezolant. Teăfur . Şi ne lăsăm furaţi,
pentru că alternativa nu ne satisface, pentru că spiritele noastre ţipă, iar noi ne
ascundem în fantezii în loc să le înfruntăm.

“Anestetica” lui Neil Leach analizează această societate bazată pe o “cultură a

simulării”, în care “rolul imaginii de a reflecta realitatea degenerează în mascarea
si pervertirea respectivei realităţi” 4.

Filmele oferă senzaţii tari, avalanşa de reclame luminoase ne invită pe tarâmuri

fantastice şi ne garantează satisfacerea, fardul ne acoperă impurităţile,
cicatricele le ascundem. Căutăm prin toate metodele uşi prin care să evadăm.
Imaginea succesului este de o perfecţiune estetică absurdă şi sterilă, lipsită de
spiritualitate şi înlocuită de … o poză. Şi această poză devine un ideal.

3
Anestetica / Neil Leach, p7, adaptat din Crima perfectă / Jean Baudrillard
4
Anestetica / Neil Leach, p8

6
Conform lui Neil Leach, “principiul fantasmagoriei, bombardamentul senzorial al
tehno-esteticii sunt cele care ilustrează potenţialul esteticii de a induce o formă
de anestezie. Accentul pe prezentarea vizuală îl copleşeşte şi îl intoxică pe
privitor. Experienţa estetică serveşte astfel ca un soi de “narcotic”.
Ea are efectul unui anestezic asupra organismului, dar nu prin amorţirea, ci prin
invadarea simţurilor. Senzorii excitaţi alterează conştiinţa foarte asemănător cu
felul în care o face drogul, numai că ei acţionează prin distragere senzorială, şi
nu prin modificare chimică. [Baudelaire, Benjamin]
Astfel, intoxicarea cu principiu estetic poate anestezia subiectul si diminua
simţurile.” 5

Principiul estetic este un drog asupra ochiului şi pune treptat stăpânire pe fiinţa
noastră. Este, pentru Juhani Pallasma, principiul estetic al “ochiului hegemonic”,
celui care critică, analizează şi dă verdicte, care “caută dominare peste toate
câmpurile producţiei culturale şi pare să slăbească capacitatea noastră pentru
empatie, compasiune şi participare în lume.” 6
”Dominanţa ochiului şi suprimarea celorlaltor simţuri, tinde să ne împingă înspre
detaşare, izolare si exterioritate. Arta ochiului a produs cu siguranţă structuri
impunătoare şi provocatoare, dar nu a îmbunătăţit înrădăcinarea condiţiei
umane.” 7

Acest declin al prezentului, al artei şi arhitecturii percepute vizual, într-o lume

tehnologică bazată pe producţie în masă şi viteză, “tinde să înstrăineze viziunea
de participare emoţională si identificare”.8 Şi această participare emoţională ne
defineşte cu adevărat existenţa.

5
Anestetica / Neil Leach, p40
6
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p22, trad. autorului: “The hegemonic eye seekes domination
over all fields of cultural production, and it seems to weaken our capacity for emphaty, compassion and
participation with the world.”
7
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p19, trad. autorului “The dominance of the eye and the
suppression of the other senses tends to push us into detachment, isolation and exteriority. The art of the
eye has certainly produced imposing and thought-provoking structures, but it has not facilitated human
rootedness in the world.”
8
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p22, trad. autorului “The current industrial mass production of
visual imagery tends to alienate vision from emotional involvement and identification.”

7
Frumosul a adoptat o nouă semnificaţie, departe de înţelesul său primordial. A
devenit rezultat al unei forme sau imagini superficiale, seci, care domină privirea
şi abuzează perceperea. Leach susţine că termenul “aesthesis” din greaca veche
se referea nu la teorii abstracte ale frumosului, ci la percepţia senzorială”. El
implică o înălţare a simţurilor şi a emoţiilor şi o trezire a acestora, adică opusul
total al “inesteticului.” 9

În „Trecerea de la facultatea de judecare a frumosului la facultatea de judecare a

sublimului”, Kant dezvoltă înţelesul comun al frumosului care se adresează unor
sentimente critice de forme şi imagini ale obiectelor din natură, de sentimentul
sacru al sublimului, „pe care il găsim în spirit”, pe care îl percepem senzorial.
Kant susţine că ”frumosul naturii priveşte forma obiectului care constă în limitare,
însă dimpotrivă, sublimul poate fi întîlnit şi la un obiect lipsit de formă, întrucît
nelimitarea este reprezentată în el”. Sentimentul sublimului este o plăcere care
rezultă doar indirect, adică provine din sentimentul unei opriri momentane a
forţelor vitale, urmată imediat de o izbucnire a lor, mult mai puternică; în
consecinţă, ca emoţie ea pare să nu fie un joc, ci o îndeletnicire serioasă a
imaginaţiei”10

(not )

“ Într-o clădire precum cea a fundaţiei Cartier – în care amestec intenţionat

imaginea reală şi imaginea virtuală -, asta inseamnă că în acelaşi plan nu ştiu
niciodată dacă văd imaginea virtuală sau imaginea reală. Dacă privesc faţada,
care e mai mare decât clădirea, nu ştiu dacă văd reflexia cerului sau cerul în
transparenţă… Dacă privesc apoi copacul prin cele trei planuri de sticlă, nu ştiu

9
Anestetica / Neil Leach, p40; cu trimitere la Wlad Godzich, Cuvant inainte la Paul de Man, Rezistenta la
Teorie
10
Critica facultăţii de judecare (Trecerea de la facultatea de judecare a frumosului la facultatea de judecare
a sublimului) – I. Kant

8
niciodată dacă vad copacul în transparenţă, în faţă, în spate, sau reflexia
copacului. Şi când plantez doi copaci în paralel ca din întâmplare în raport cu un
plan de sticlă, nu pot să ştiu dacă există un al doilea copac sau dacă este un
copac real. Acestea sunt jocuri pentru a te introduce in bucătărie, aş spune
bucătăria arhitecturală, cea pe care n-ar trebui s-o dezvăluim niciodată şi despre
care trebuie, din când în când, să vorbim. Acestea sunt mijloace pentru arhitect
de a crea un spaţiu virtual sau un spaţiu mintal, este un mod de a abuza simţurile
şi este, mai ales, un mod de a conserva un teritoriu de destabilizare.” 11

Într-o societate deja confuză, într-o eră a ecranului care ne “abuzează simţurile”,
mă întreb, de ce alege arhitectul să scoată în evidenţă tocmai acest lucru. N-am
fost acolo şi pot doar să-mi imaginez, pe baza unor poze şi a descrierii de mai
sus a autorului, spaţiul virtual creat. Şi primul gând exagerat este ca aş intra într-
un ecran de sticlă vrând să ating copacul. Iar odată acolo, voi fi puternic
impresionată de efectele vizuale formate care mă vor absorbi total. Pentru că
“obiectul singular este redat acestei dimensiuni enigmatice, neinteligibile chiar de
către cel care l-a creat, care ne obsedează şi ne încântă”12, după cum observă
Jean Baudrillard în acelaşi dialog.
Totodată, Pallasmaa consideră că “un obiect de arhitectură n-ar trebui să devină
transparent în rolul utilitar şi raţional. Trebuie să-şi păstreze secretul şi misterul
nepenetrabil pentru a ne incita imaginaţia şi emoţiile.”13

Deşi nu sunt în măsură să critic în vreun fel acest tip de arhitectură, rezultatul
unor minţi fantastice, cu atât mai mult să o culpabilizez pentru declinul societăţii,
nu pot să nu observ că mulţi arhitecţi geniali, precum Jean Nouvel, Calatrava sau
Gehry, au fost la rândul lor cumpăraţi de societate, transformaţi în mărci
înregistrate, în alte panouri publicitare ale succesului.

11
Obiectele singulare / Jean Baudrillard + Jean Nouvel, p12; Jean Nouvel vorbind despre Fundatia Cartier
12
Obiectele singulare / Jean Baudrillard + Jean Nouvel, p16
13
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p62, trad, autorului. “A piece of architecture should not become
transparent in its utilitarian and rational motives; it has to maintain its impenetrable secret and mistery in
order to ignite our imagination and emotions.”

9
2 [ închide ochii ]

“Cunoaştereaă aă devenită analoag ă cuă viziuneaă clar , iar luminaă esteă considerat ă
metaforaăadev rului”14

Pentru Goethe ”ochiul îşi datorează existenţa luminii. Din organe auxiliare
indiferente ale animalelor, lumina scoate la iveală un organ care să fie pe măsura
ei; şi astfel se formează ochiul făcut prin lumină şi pentru lumină, pentru care
lumina interioară să vină în întâmpinarea celei din afară.”
În ochi rezidă o lumină latentă care se trezeşte la cea mai mică excitaţie
dinăuntru sau din afară: prin porunca imaginaţiei, putem evoca în întuneric cele
mai luminoase imagini. În vis, lucrurile ne par ca în plină zi. În stare de trezire
percepem şi cele mai uşoare efecte ale luminii de afară; chiar atunci când ochiul
suferă o atingere mecanică mai puternică, ţâşnesc lumini si culori.15

Pallasmaa susţine că arhitectura articulează experienţa de a fi in lume şi ne

întăreşte simţul realităţii şi al sinelui. Cu alte cuvinte, arhitectura nu are ca scop
popularea unor lumi de pură fabricaţie şi fantezie. Simţul sinelui, întărit de artă şi
arhitectură, ne permite să intrăm în dimensiunea mentală a visului, imaginaţiei şi
a dorinţei. Clădirile şi oraşele furnizează orizontul pentru înţelegerea şi
confruntarea condiţiei existenţiale. În loc să creeze obiecte de seducţie vizuală,
arhitectura relatează, intermediază şi proiectează înţelesuri. “Înţelesul de bază al
oricărei clădiri este mai presus de arhitecură: ne direcţionează conştiinţa înapoi
la lume şi înspre propriul nostru înţeles de sine şi de existenţă.”16

Rolul esenţial al acestei arte e înainte de toate acoperişul sub care ne

desfăşurăm natural activităţile vieţii. Este ceea ce Peter Zumthor numeşte “o

14
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p15 “knowledge has become analogous with clear vision and
light is regarded as the metaphor for truth”
15
Lumină şi culoare. Afinitatea dintre simţuri şi realitate (introducere la Teoria culorii) / Johann Wolfgang
Goethe
16
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p11 trad autorului: The ultimate meaning of any building is
beyond architecture: it directs our conciousness back to the world and towards our own sense of self and
being.”

10
anvelopantă şi un fundal pentru viaţa care se desfăşoară în ea, pe ea şi peste tot
în jurul ei, un recipient sensibil la ritmul paşilor pe podea, la concentrarea pentru
17
muncă, la liniştea somnului” . Este în primul rând un spaţiu intim, căruia omul,
prin felul său de a fi, şi nu prin cum îl fabrică alţii, îi dă un sens si îi conferă un
aer personal, unic.

Zumthor crede că arhitectura de azi trebuie sa reflecteze asupra sarcinilor şi

posibilităţilor sale fireşti. Arhitectura nu este un vehicul sau un simbol pentru
lucruri care nu aparţin de esenţa sa. Într-o societate care celebrează
neesenţialul, arhitectura poate să opună rezistenţă, să împiedice risipirea de
forme şi înţelesuri şi să vorbească propria sa limbă.18 “Atunci când intâlnim
obiecte sau clădiri care par împăcate cu ele însele, percepţia noastră devine
calmă şi banală. Obiectele percepute nu au nici un mesaj pentru noi, sunt pur şi
simplu acolo. Însuşirile perceperii devin tăcute, nepărtinitoare şi satisfăcute.”19

Un spaţiu perceput este un spatiu simţit, care n-ar trebui să impună senzaţii sau
imagini prea evidente, ci să ofere libertatea de a le regăsi singur, cu ajutorul
imaginaţiei proprii. Obiectul-semnal se vrea admirat, ne atrage forţat atenţia către
el, devenind în acest mod un obstacol. Viziunea focalizată ne îndreaptă gândurile
şi privirea către acest obiect care îşi face apariţia, dezvăluindu-şi fără ruşine
detaliile. Devii obligat să-l priveşti chiar dacă vrei doar să-l ocoleşti, te face să te
rupi de senzaţiile proprii şi să intri in ritmul său. O faţadă transparentă sau un
panou puternic luminat pe timpul nopţii creeaza un şoc interior inconştient, care
nu permite clipa intimă a unei viziuni periferice, de ansamblu, de linişte.

17
Thinking Architecture / Peter Zumthor. p13, trad. autorului “Architecture has it’s own realm. It has a
special physical relationship with life. I do not think of it primarily as either a message or a symbol, but as an
envelope and background for life which goes on in and around it, a sensitive container for the rhythm of
footsteps on the floor, for the concentration of work, for the silence of sleep.”
18
Thinking Architecture / Peter Zumthor. p26
19
Thinking Architecture / Peter Zumthor. p17, trad. Autorului: “When we look at objects or buildings which
seem to be at peace within themselves, our perception becomes calm and dulled. The objects we perceive
have no message for us, they are simply there. Our perceptive faculties grow quiet, unprejudiced and
unacquisitive.”

11
Pallasmaa afirmă că o viziune focalizată ne confruntă cu lumea, pe când o
viziune periferică ne invăluie în carnea lumii.20 “Este o evidenţă medicală faptul
că viziunea periferică are o mai mare prioritate în sistemul nostru mental şi
perceptual. Viziunea periferică ne integrează în spaţiu, pe când viziunea
focalizată ne împinge în afara spaţiului, făcându-ne simpli spectatori.” 21
Privirea lungă nefocalizată şi defensivă a timpului nostru, împovărată de o
supraîncărcare senzorială, poate deschide noi orizonturi ale viziunii şi gândului,
eliberate de dorinţa implicită a ochiului pentru control si putere.

Misterul luminii de Lună de exemplu, care răspunde unei viziuni periferice,

permite o detaşare faţă de claritatea falsă a ochiului. Omul nu trebuie să fie atent
decât la el şi la ce simte. “Umbrele puternice şi întunericul sunt esenţiale,
deoarece diminuează claritatea vederii, fac adâncimea şi distanţa ambiguă şi
invită o viziune periferică inconştientă şi o fantezie tactilă.”22

Gândindu-ne la momentele noastre cele mai exaltante, ne amintim cum închidem

deseori ochii pentru a lăsa senzaţiile să ne cuprinda mai puternic. În acelaşi mod
suntem îndemnaţi acum, să închidem ochiul critic, să-l deschidem pe cel interior
şi să-l lăsăm pe el să ne modeleze. În spatele lui stau forţe ce depăşesc orice
concept virtual al unei lumi care şi-a pierdut conceptul.

20
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p10, trad. autorului “Focused vision confronts us with the world
whereas peripheral vision envelopes us in the flesh of the world.”
21
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p13, trad. auotului: ”In fact, there is a medical evidence that
peripheral vision has a higher priority in our perceptual and mental system.” (Anton Ehrenzweig-The
Psychoanalysis of Artistic Vision and Hearing: An Introduction to a theory of Unconscious
Perception)[…]“Peripheral vision integrates us with space, while focused fision pushes us out of the space,
making us mere spectators” […]
22
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p44 “Deep shadows and darkness are essential,
because they dim the sharpness of vision, make depth and distance ambigous, and invite
unconscious peripheral vision and tactile fantasy.”

12
Daca am fi orbi, ne-am gasi într-un întuneric care e doar al nostru, pe care îl
percepem ca pe o sferă a simţurilor, trezită doar de interacţiunile cu fiinţe sau
obiecte externe, identificabile sau nu, care sunt de fapt tot simţuri. Suntem
înconjuraţi de emoţii, de energii şi de vibraţii şi lăsăm intuiţia să ne ghideze.

Un om care n-a vazut niciodată lumina, nu visează imagini sau culori, ci doar
emoţii şi sentimente, pe fundal sonor. El plasează în realitatea virtuală a visului
atingeri, sunete, mirosuri şi gusturi, senzaţii. Dacă a văzut doar o secvenţă,
atunci el visează acea secvenţă, în acele culori, de parca ar vedea. Figurile
oamenilor noi sunt doar pete neclare ale imaginaţiei proprii. “Pentru mine, cineva
ca mama mea va arata mereu ca la 30 de ani.”23. Acest om nu cunoaşte
degradarea vizuală sau impactul său asupra psihicului. Ochiul nu caută frumosul
estetic, ci pe cel interior. Timpul e doar o clipă continuă.

Spaţiul arhitecturii devine astfel un simplu adăpost de vânt, un aer placut sau nu,
pe care îl respiri. Un sentiment familiar pe care îl cauţi atent în orice amănunt: un
gust, un sunet, un miros. O atingere.

Arhitectura lui Peter Zumthor este construită în jurul corpului. Spaţiile nu au

menirea de a te impresiona vizual, ci te învăluie subtil în atmosfera lor, într-o
beţie de simţuri.
Pentru Philip Ursprung, profesor de Artă Modernă şi Contemporană din cadrul
Universităţii de la Zürich, experienţa trăită in Capela Saint Benedict a fost o
schimbare bruscă de percepţie a cărei proces de tranziţie l-a transpus in montaje
cinematice ale simţurilor. Acest pasaj între exterior şi interior trimite la teorii din
culturi mai vechi, care vizează trecerea de la abstract la concret. Spaţiul interior,
a cărui formă si materialitate diferă total de imaginea exterioară, şi care nu
comunică cu exteriorul decât printr-o gură de cer, este puternic simţit prin căldura
şi senzualitatea lemnului care-l înconjoară, în contrast cu scările de beton rece
de la intrare. Detalii precum atingerea mânerului, sau uşa în sine care parcă

23
http://www.answerbag.com/q_view/11187

13
pluteşte, şi uşurimea cu care te mişti în această capelă, creează senzaţia de a fi
parte dintr-un corp rezonant al unui imens instrument muzical care îţi transformă
ecoul paşilor in muzică şi te face să vibrezi. Lumina puternică şi forma planului
ca o lacrimă îţi influenţează mişcarea corpului într-o spirală care te trimite
inconştient spre o comunicare divină, într-un “loc în care imaginile mentale,
memoria spaţială, impresiile divergente ale terenului, credinţa religioasă şi
reflexia sceptică se întâlnesc.”24

“A experimenta arhitectura la modul concret, înseamnă a o atinge, a o vedea, a

o auzi şi a o mirosi.” 25

24
Earthworks: The Architecture of Peter Zumthor - Philip Ursprung; Eseu Pritzker Architecture Prize 2009
trad. autoului :“The chapel serves as a place where mental images, spatial memory, divergent impressions
on the ground, religious faith, and skeptical reflection converge.”
25
Thinking Architecture / Peter Zumthor. p17, trad. autoului: “To experience architecture in a concrete way
means to touch, see, hear and smell it.” – 58

14
3 | 3.1 [ ascult ]

“Oricine a fost vrăjit de sunetul picurării apei în întunericul unei ruine, este martor
la extraordinara capacitate a urechii de a sculpta un volum din vidul
întunericului.”26

Sunetul este coloana sonoră a vietii. E poate cel mai important reper pe care ne
bazăm, prin care anticipăm situaţii şi după care întorcem privirea. Ne introduce
treptat în atmosfera spaţiului, ne pune pe o scenă şi ne lasă să dans m.
“Vederea izolează, pe când sunetul încorporează; viziunea e direcţională, pe
când sunetul e omni-direcţional. Simţul vederii implică exterioritate, dar sunetul
creează o experienţă interioară.”27. Prin sunet înţelegem mişcare. Este produsul
interacţiunilor între obiecte, e vocea caracteristică fiecarui material. E un semnal,
o semnatură.

Dar ca să înţelegem sunetul, trebuie mai întâi să cunoaştem tăcerea. Şi mai

mult, să ne punem în pielea unui om surd. Să ieşim la o plimbare într-un oraş
încărcat de imagini, simboluri, gesturi, expresii. Ochii ne traduc imaginea şi devin
astfel principalii ghizi. Îşi fac fundalul lor, o compoziţie de proporţii. Pentru un om
28
surd, arhitectura e un spaţiu mut al mişcării. E o imagine dinamică, un gif , un
format al alternanţei grafice. Mişcarea, continuă sau discontinuă, stabileşte
ritmul de ansamblu, un fundal general.

Numită “arta liniştii împietrite”29 sau “muzică îngheţată”30, arhitectura ar trebui să

stabilească o relaţie cât mai armonică cu mediul şi cu corpul omenesc, să
asigure un ritm plăcut de forme şi culori. Orice clădire sau spaţiu are sunetul său
26
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p50 trad. autorului: “Anyone who has become entranced by the
sound of dripping water in the darkness of a ruin can attest to the extraordinary capacity of the ear to carve a
volume into the void of darkness.”
27
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p49 “Sight isolates, whereas sound incorporates; vision is
directional, whereas sound is omni-directional. The sense of sight implies exteriority, but sounds creates an
experience of interiority.”
28
Graphic Interchange Format, extensie de format digital, o poză care se mişcă.
29
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p51 “architecture is the art of petrified silence”
30
Johan Sebastian Bach “ I call architecture frozen music”

15
caracteristic de intimitate sau monumentalitate, invitare sau respingere,
ospitalitate sau ostilitate. Un spaţiu este inţeles şi apreciat prin ecoul său la fel de
mult ca prin forma sa vizuală, dar perceperea acustică rămâne de obicei ca o
experienţă inconştientă pe fundal.31

Pe străzile unui oraş încărcat de gălăgie, muzica/sunetul au devenit o artă/simţ

de abuz, un semnal luminos, un ţiuit continuu al unui spaţiu mereu treaz, mereu
în exces de informaţie, în care “urechile noastre au fost orbite” 32.

3.2 [ atinge ]

“Through vision, we touch the stars and the sun”33

Pielea este cel mai mare ţesut al corpului uman, ea ne învăluie cu totul, ne
îmbracă, ne dă o analiză colectivă a situaţiei noastre. Ea nu se adresează unui
singur organ (ochi, nas, ureche, gură), ci le simte pe toate. Prin ea definim
suprafaţa, temperatura, culoarea, forma, textura. Atingerea e simţul la care ochii
apelează când văd. Este sentimentul care exprimă cel mai adevarat realitatea
obiectului atins şi relaţia noastră cu el. “Ochiul este organ al distanţei şi separării,
pe cand atingerea este simţul apropierii, intimităţii şi afecţiunii.”34

Atingerea defineşte materialul. Un material natural reacţionează plăcut cu corpul

uman, pe când un material sintetic poate provoca alergii fizice si psihice.
Observăm acest lucru cel mai bine în materialele textile cu care ne imbrăcăm:
bumbacul lasă pielea să respire şi oferă un confort natural, pe cand poliesterul
electrizează şi creează senzaţii de sufocare. Materialele naturale sunt cele mai

31
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p50
32
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p51 “Our ears have been blinded.”
33
Modernity and the Hegemony of Vision / Marleau-Ponty, citat in Hapticity and Time / Juhani Pallasmaa
34
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p46, trad. autorului: ”The eye is the organ of distance and
separation, whereas touch is the sense of nearness, intimacy and affection.”

16
bune pentru ca corpul uman să se desfăşoare în toata libertatea sa, pe care să
se muleze şi cu care să se identifice.

Multe din construcţiile prezente tind să neglijeze aceste proprietăţi ale

materialelor naturale, în favoarea unei producţii sintetice în masă a unor
suprafeţe curate, netede şi estetizate, mai ieftine si mai durabile, care să
corespundă în primul rând unui profit, dar si unui concept inuman. Acestea provin
din frica de îmbătrânire şi de acceptare a ciclului natural al vieţii, afişând
imaginea unei perfecţiuni false la care aspirăm.

Pallasmaa afirmă că “în timp ce arhitectura geometriei încearcă să construiască

baraje pentru a opri curgerea timpului, arhitectura palpabilă şi multisenzorială
35
face experienţa timpului vindecatoare şi plăcută.” Materialele naturale evocă
durabilitatea naturală, asemeni nouă: înţelegem o suprafaţă care îmbătrâneşte
odată cu noi. Arhitectura care foloseşte astfel de materiale se adresează omului
şi îi întăreşte simţurile proprii. Materialele senzuale şi simţul tradiţiei evocă o
experienţă binefăcătoare a duraţiei naturale şi temporal continuă. Această
arhitectură nu se zbate în faţa timpului, ci concretizează cursul lui, sau îl face
acceptabil. Ea caută să acomodeze în loc să impresioneze, evocă domesticitate
şi confort în loc de admiraţie şi respect.36

Materialele şi suprafeţele au un limbaj propriu: piatra vorbeşte despre

îndepărtatele ei origini geologice, durabilitate şi simbolismul inerent al
permanenţei; cărămida te face să te gândeşti la pământ şi foc, gravitate şi
veşnicele tradiţii ale construcţiei; bronzul evocă extrema caldură a producţiei ei,
vechile procese de topire şi trecerea timpului, măsurate în infăţişarea lui. Lemnul
vorbeşte despre cele două existenţe ale sale: prima, a unei vieţi de copac

35
Hapticity anf Time / Juhani Pallasmaa, trad. autorului: “Whereas the architecture of geometry attempts to
build dams to halt the flow of time, haptic and multisensory architecture makes the experience of time
healing and pleasurable.”
36
Hapticity anf Time / Juhani Pallasmaa “Sensuous materiality and the sense of tradition evoke a
benevolent experience of natural duration and temporal continuum. This architecture does not struggle
against time, it concretizes the course of time and makes it acceptable. It seeks to accommodate rather than
impress, evoke domesticity and comfort rather than admiration and awe.”

17
crescând şi a doua, a unui artefact uman sculptat de mâna atentă a unui tâmplar
sau ebenist. Acestea sunt toate materiale si suprafeţe care vorbesc plăcut
despre timp. 37

3 - 3.3 [ miroase ]

“Puternicul miros al algelor de mare ne face să simţim adâncimea şi greutatea

mării şi transformă orice port banal în imaginea pierdutului Atlantis.”38

Un spaţiu plăcut emană un aer placut, un aer pe care-l inspiri si expiri, în acest
proces caracteristic vieţii, numit respiraţie. Exercitiile cele mai simple de yoga au
la bază acest proces. Te indeamnă la o conştientizare a simţurilor tale, prin
respiraţie: să stai întins şi să-ţi asculţi respiraţia. Prin ea, te identifici cu universul
şi realizezi că eşti parte din el. Te asculţi. Eşti viaţă.

Spaţiul arhitectural ar trebui să folosească acest simţ pentru o identificare plăcută

cu el. Nu să abuzeze, dar să direcţioneze, să atragă subtil spre o placută
compatibilitate. Si să se folosească de mirosuri naturale, singurele care
acţionează cu efect benefic asupra noastră. Asta nu se referă numai la flori sau
plante cu miresme diverse, ci in special la o bună ventilaţie a unui spaţiu aerisit,
mereu proaspăt, în ambianţă cu mediul care îl inconjoară, pe care îl respir m.

După părerea lui Pallasmaa, mirosul trezeşte amintiri şi ne transpune în ipostaze

mai vechi, pe care acesta le-a înregistrat. “Un miros specific ne re-plasează
inconştient într-un spaţiu total uitat de memoria retinei. […] Nasul face ca ochii
să-şi amintească.”39

37
Hapticity anf Time / Juhani Pallasmaa
38
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p55 “The powerful smell of seaweed makes one sense the
depth and weight of the sea,and it turns any prosaic harbour town into the image of the lost Atlantis.”
39
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p54 “A particular smell makes us unknowingly re-
enter a space completely forgotten by the retinal memory. […] The nose makes the eyes
remember.”

18
(not )

Mirosul natural al nostru şi al lumii s-a pierdut în esenţe sintetice de parfumuri şi

soluţii anesteziante. O plimbare cu transportul în comun este covârşitoare pentru
nas, care percepe zeci de mirosuri diferite, propagate în exces din toate părţile.
Esenţa cea mai potrivită este mirosul nostru natural. Este ceea ce emană corpul,
produsul a ceea ce mancăm, bem, consumăm, simţim. Dar pe care încercăm să
îl acoperim cu un miros comun într-o lume plină de ele, de frica de a emana
mirosuri neplăcute, precum transpiraţia.. Dar chiar şi-acest factor a devenit evitat
excesiv, desi este dovedit stiintific că hormonii emanaţi actionează asupra
creierului şi au mai multe roluri, printre care şi cel de afrodisiac. În multe culturi,
cu cât mirosul e mai pregnant, cu atât mai mult dovedeşte bărbăţia sau
feminitatea respectivului individ. Într-adevăr, acest miros natural, în combinaţie
cu alte materiale de obicei sintetice, creează mirosuri foarte neplăcute, ceea ce
este de evitat în contextul unui spaţiu public, comun, aglomerat. Totuşi, această
parte neplăcută poate fi prevenită printr-o curăţenie fizică a noastră şi a modului
de viaţă. Întreaga obsesie de a ascunde ceva natural, de a ne fi ruşine de noi şi
de procesele noastre naturale a condus spre această falsă estetizare a
umanităţii.

3 - 3.4 [ gust ]

Deşi aparent nu reiese o legătură directă între arhitectură şi gust, acesta din
urmă este o senzaţie involuntară şi inconştientă pe care o simţim în gură atunci
când interacţionăm cu obiecte. Materialele acestor obiecte creează senzaţii nu
numai tactile, emană mirosuri şi atribuie gusturi. Există o subtilă transmitere între
experienţa tactilă şi gust. Vederea ne trimite la gust, de asemenea. Anumite
culori şi detalii delicate evocă senzaţii orale. O suprafaţă de piatră lustruită şi
delicat colorată este simţită subliminal pe limbă. Experienţa senzorială a lumii îşi
are originea în senzaţia interioară a gurii, şi lumea tinde să se reîntoarcă la

19
origini. Cea mai veche origine a spaţiului arhitectural se află în cavitatea
bucală.40

(not )

Trecând prin analizarea concretă a cuvântului “gust” , de la senzaţie chimică

orală la un înţeles simbolic, cel de gust pentru frumos, în natură si artă, de bun
gust sau de prost-gust, despre care vorbeşte Kant in “Critica facultăţilor de
judecare”:„Gustul este facultatea de apreciere a unui obiect sau a unei
reprezentări printr-o plăcere sau neplăcere fără nici un interes. Obiectul unei
astfel de satisfacţii se numeşte frumos.”

Gustul nu ţine de nişte condiţii estetice impuse, nu acţionează asupra raţiunii

conştiente şi nu caută definiţii, este „starea sufletească proprie jocului liber al
imaginaţiei şi intelectului, întrucât ele se acordă una cu alta aşa cum este
necesar pentru o cunoaştere în genere”; este întruchiparea tuturor simţurilor care
ne afectează percepţia subiectivă.

Conceptul care defineşte o imaginaţie a sa, în cadrul unui concept general al

existenţei, concept pe care îl ignoră, îndreaptă stimulii perceperii spre acea
realitate şi înfrânează o imaginaţie individuală care să solicite natural intelectul.
„Numai când imaginaţia în libertatea ei activează intelectul, iar acesta provoacă
fără ajutorul conceptelor jocul regulat al imaginaţiei, reprezentarea este
comunicabilă nu ca gând, ci ca sentiment interior al unei stări finalizate a
sufletului”.
Omul trebuie să înveţe să se desfăşoare liber, neghidat de un sistem care să-i
impună realitatea. Imaginaţia proprie devine absorbită în fanteziile externe, care
îi acaparează simţurile şi dezorientează “gândurile adevărate”.

40
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p59

20
4 [ tr ieşte ]

Concluziile înclină spre o conştientizare a influenţelor negative din jurul nostru şi

o retrezire a simţurilor prin care să percepem “adevărata realitate”. Perfecţiunea,
la fel ca frumosul sau esteticul, au căpătat un înţeles extrem de material, departe
de cel absolut, care ne împinge spre parvenire. S-a transformat într-un scop
superficial al existenţei, un rezultat al succesului, sub forma unui limbaj critic.

Ruskin consideră că “imperfecţiunea este într-un fel esenţială pentru tot ce

cunoaştem în viaţă. ”Este simbolul vieţii într-un corp muritor, adică al unei stări
de fenomene şi schimbări. Nimic care trăieşte nu este şi nu poate fi rigid perfect;
este pe de o parte degradabil, pe de alta nativ. Şi in toate lucrurile care au trăit
există anumite imperfecţiuni şi deficienţe, care nu sunt numai semne de viaţă, ci
şi surse de frumuseţe. 41

Din punct de vedere al arhitecturii, implicit al societăţii, problema e vizibil

evidentă, sub forma unei imagini de plastic pe un fundal nedegradabil al
ceasurilor chinezeşti care ticăie permanent în minţile noastre

Pentru Peter Zumthor, clădirile pot avea o frumoasă tăcere pe care o asociază
cu atribute cum ar fi ”compoziţia, evidenţa de sine, durabilitatea, prezenţa şi
integritatea, totodată cu senzualitate şi căldură; o clădire care să fie ea insăşi, să
fie o clădire, să nu reprezinte nimic, doarăs fie.”42

Arhitectura trebuie să-şi reevalueze conceptul iniţial care i-a dat sens şi a facut-o
parte esenţială din vieţile noastre. Ea nu e rezultatul unui scop estetic sau
vreunui concept fantezist, ea este în primul rând spaţiul în care dormim,
măncăm, lucrăm, socializăm şi trebuie să ofere libertatea unei desfăşurări
41
John Ruskin, citat in Hapticity and Time – Juhani Pallasmaa , trad. autorului “Imperfection is in
some sort essential to all that we know of life.
42
Thinking Architecture / Peter Zumthor. p32 “To me, buildings can have a beautiful silence that I associate
with attributes such as composure, self-evidence, durability, presence and integrity, and with warmth and
sensuousness as well; a building that is being itself, being a buiding, not representing anything, just being.”

21
naturale, neinfluenţabile; o arhitectură care să se adreseze tuturor, în care
perceperea noastră şi mediul înconjurător să-i definească forma, nu limbajul
subiectiv al artistului. Rolul arhitectului este de a găsi varianta care leagă
limbajele deja existente (ale materialelor sau culorilor, ale sitului in sine), fără a
interveni asupra înţelesului care se adresează exclusiv nouă.

Tema proiectului de diplomă şi a concursului Schindler Award care a formulat-o,

are ca scop rezolvarea problemelor funcţionale şi de accesibilitate din cadrul
oraşelor, care să corespundă unei arhitecturi fără obstacole fizice sau psihice şi
în care să ne integrăm toţi în mod egal. În ton cu leitmotivul acces pentru toţi,
accentul cade pe persoanele cu handicap (fizic, locomotor, vizual, auditiv,
psihologic), considerând că o arhitectură care răpunde nevoilor lor, va asigura un
mediu bun pentru toata lumea;
Scopul merge mai departe de improvizarea unor rampe sau locuri de parcare
speciale, înspre integrarea viziunii unui mediu comun care să respecte
diferenţele între oameni, care să asigure protecţie şi accesibilitate într-un design
clar şi simplu de înţeles.

Suntem îndemnaţi înspre o apreciere spirituală şi o reîntoarcere la simţuri, care

"să reconstruiască experienţa unei lumi interioare nediferenţiate, în care nu
suntem doar spectatori ci în care aparţinem inseparabil."43

43 43
The Eyes of the Skin / Juhani Pallasmaa, p25 “the task of art and architecture in general is to
reconstruct the experience of an undifferentiated interior world, in which we are not mere
spectators, but to which we inseparably belong.”

22
5 [ exemple ]

Peter Zumthor - Capela Saint Benedict - Sumvitg

Photo © Architekturburo Zumthor,

Haldenstein

Interiors are like large instruments,

collecting sound, amplifying it,
transmitting it elsewhere. That has to
do with the shape peculiar to each
room and with the surface of materials
they contain, and the way those
materials have been applied.
(The Sound of a Space)

[ Peter Zumthor / Atmospheres ]

Peter Zumthor - B ileăTermale - Vals

23
Steven Hall - The Stretto House - Dallas, Texas

Casa reprezintă formula

arhitecturală a unei partituri
muzicale formată din patru
părţi care se întrepătrund,
proces denumit “stretto”.
Aceasta permite divizarea
spaţului astfel încât fiecare
parte să se continue în cea
următoare. Astfel,
pardoseala depăşeşte
următorul nivel, acoperişul
întrece pereţii, iar pereţii
ondulaţi atrag lumina
soarelui către spaţiul
interior. Se apelează la
simţuri şi la percepţia
artistică într-o experienţă
arhitecturală formată din
secvenţe de lumină, texturi
şi mirosuri, pe fundalul
muzical al unui pârau ce
traversează situl.

24
Gordon Murray & Alan Dunlop - The Hazelwood School - Glasgow

Şcoală destinată
copiilor cu disabilităţi,
al carei design şi
particularităţi stilistice
şi tehnice se
modelează în jurul
corpului omenesc şi
al simţurilor, într-o
clădire vibrantă şi
plină de căldură.

25
Alvaro Leite Siza - TOLO HOUSE

26
HerbertBayer - Lonesome city dweller

27
[ bibliografie ]

1. Peter Zumthor / Thinking Architecture, Ed. Birkhäuser;

2. Peter Zumthor / Atmospheres: Architectural Environments - Surrounding Objects,
Ed. Birkhäuser
3. Juhani Pallasmaa / The Eyes of the Skin (Architecture and the senses), Wiley-
Academy 2005
4. Juhani / Hapticity and time, articol din Architectural Reiew nr.1239, mai 2000
5. Steven Holl / Haptic Realm, Meshing Sensation and Thought
6. Maurice Merleau Ponty / Phenomenology of Perception, Routledge London 2002
7. Neil Leach / Anestetica, Ed. Paideia 1999, colecţie: Spaţii imaginate
8. Jean Baudrillard + Jean Nouvel / Obiectele singulare, Ed. Paideia 2005
9. Bernard Tschumi / Architecture and Disjunction, Cambridge MIT Press 1994
10. Immanuel KANT / Critica facultăţii de judecare, Ed. All 2007, Colecţia Opere Kant
11. Immanuel KANT / Despre formă şi principiile lumii sensibile şi ale celei inteligibile
12. Johann Wolfgang Goethe / Lumină şi culoare. Afinitatea dintre simţuri şi realitate
(introducere la Teoria culorii ) / Gândirea lui Goethe în texte alese- alegerea şi
sistematizarea textelor, traducere şi comentarii de Mariana Sora , Bucureşti: Minerva
,1973)
13. Christian Norberg-Schulz / Genius Loci, Towards a Phenomenology of Architecture,
Rizzoli, New York. 1980
14. Martin Heidegger / Originea Operei de Artă, Humanis, Bucureşti 1995
15. Gaston Bachelard / The Poetics of Space, Boston 1994
16. Philip Ursprung / Earthworks: The Architecture of Peter Zumthor - Eseu Pritzker
Architecture Prize 2009
El Croquis nr. 88, 89- Peter Zumthor
El Croquis nr. 78- Steven Holl

http://www.arcspace.com/books/zumthor/
http://www.newgeography.com/content/00444-architecture-age-austerity
http://www.ebility.com/articles/beyondappearances.php (Beyond Appearances -
Architecture and the senses)
http://storiesofhouses.blogspot.com/2006/04/stretto-house-in-dallas-by-steven-holl.html

28