„Emigrația și declinul României – posibile cauze și consecințe”, Claudia

Postelnicescu, Revista Sinteza, Revistă de Cultură și Gândire strategică,

01/11/2017

După anul 1989, emigrația unor categorii de români (de la căpșunari la

intelectuali) se produce în valuri succesive.
Cei dispuși să emigreze sunt, în general, tineri, de cele mai multe ori absolvenți
de facultate sau intelectuali cărora, în țară, nu li se apreciază cum ar trebui
munca.
Există mai multe categorii de români care au ales drumul pribegiei.
În perioada comunistă și după anul 1989, foarte mulți au ales să emigreze în
diverse părți ale lumii. Acești oameni au fost asimilați în societatea adoptivă, au
învățat limba, și-au consolidat educația și au devenit oameni de succes în țările
în care s-au stabilit. Cei mai mulți dintre ei nu se mai consideră cetățeni români,
nu votează și privesc cu indiferența unor străini ceea ce se întâmplă în țară.
Ei reprezintă forțe de muncă proaspete în țările receptoare, sunt respectați, bine
plătiți și au locuri de muncă stabile.
Alți români au plecat cu ideea clară de a se întoarce după o anumită perioadă.
Acești oameni nu au beneficiat de o formare suficientă în țară, uneori nu au nici
experiență profesională, prin urmare șansele de a urca pe scara profesională sunt
limitate. Problema cu care se confruntă acești tineri în procesul de angajare este
discrepanța între ceea ce au învățat la școală sau abilitățile pe care le-au dobândit în
procesul educațional și solicitările angajatorului. Ei nu s-au asimilat în societățile în
care trăiesc, nu au învățat limba, nu și-au îmbunătățit educația și nu au reușit să
ocupe locuri de muncă mai bune decât cele pe care le aveau în România.
Formează enclave românești, unde se vorbește numai românește. Deși uneori
trăiesc doar din asistența socială, ei se consideră norocoși.
Există și acel grup de emigranți format din infractori, care se dedau la jafuri,
furturi, trafic de persoane și cu stupefiante etc. în special în țările europene.
Deși toate cele trei categorii menționate au părăsit țara în căutarea unei vieți mai
bune și mai sigure, cei care pleacă în Europa occidentală nu pot fi considerați
emigranți deoarece Constituția Uniunii Europene prevede că toți cetățenii din
țările membre sunt cetățeni europeni.
Suntem emigranți în țara din care plecăm și imigranți în cea în care ajungem,
dar în ceea ce priveșște teritoriul Uniunii Europene, această noțiune nu poate fi
aplicată.