Mahomed al II-lea

A fost al
saptelea sultan al Imperiului
Otoman. El a domnit între 1444
și 1446, și ulterior între 1451 și
1481, până la moartea sa. La 29
mai 1453, el a
cucerit Constantinopolul,
aducând astfel
sfârșitul Imperiului Bizantin. A
fost cel de-al treilea fiu al
sultanului Murad al II-lea și a
ajuns sultan la vârsta de 12 ani
după abdicarea tatălui său, ca apoi să-și înceapă a doua și cea mai importantă domnie la moartea
lui Murad al II-lea. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman.

Prima domnie

Mahomed a devenit sultan în urma abdicării lui Murad al II-lea în 1444, acțiune fără precedent
în istoria Imperiului Otoman. Până atunci, începând de la vârsta de 5 ani, tânărul Mahomed a
deținut în mod oficial rolul de guvernator la Amasya, puterea efectivă având-o un lala, îndrumător
politic și educativ al prințului otoman, numit de sultan. Schimbarea bruscă în politica otomană a
fost interpretată ca o oportunitate de reluare a ostilităților. În contextul sosirii cruciaților la Varna
în toamna lui 1444, Murad al II-lea a fost chemat de vizirul Çandarlı Halil, om politic căruia
precedentul sultan i-a atribuit responsabilitatea supravegherii lui Mahomed, să conducă armata
împotriva creștinilor. După victoria obținută în bătălia de la Varna, Murad s-a întors la Manisa.
Prima domnie a lui Mahomed al II-lea s-a caracterizat printr-o succesiune de crize politice și
economice interne. Devalorizarea monedei de argint cu 10% de către tânărul sultan a avut efecte
negative asupra funcționarilor otomani și a ienicerilor. Acestia din urmă s-au răsculat în 1446
la Edirne, iar această criză a dus la rechemarea lui Murad al II-lea de către Çandarlı Halil pașa în
1446. În urma detronării sale, Mahomed s-a îndreptat spre Manisa ca guvernator, unde a rămas
până la moartea tatălui său în 1451.

Succese militare

Primul obiectiv al lui Mahomed al II-lea la reinstaurarea sa a fost pacificarea frontierelor

imperiului înainte de cucerirea capitalei byzantine. Orașul era râvnit de otomani și datorită
semnificațiilor politice și religioase, dar și pentru a elimina un „ghimpe în coastă”.Asediul a durat
aproximativ două luni și, la 29 mai 1453, orașul a căzut, fiind supus jafului.

Cucerirea Constantinopolului în 1453 l-a transformat pe Mahomed al II-lea în cel mai renumit

conducător în lumea musulmană. În următorii 30 de ani el a încercat nu numai să facă din noua
capitală cel mai important și mai frumos oraș din lumea întreagă, ci și să devină, el însuși, ca urmaș
al împăratului Bizanțului, conducătorul absolut al unui imperiu în plină expansiune. Pentru a
realiza acest lucru, el a început prin a distruge tot ceea ce reamintea de puterea bizantină. A
ordonat uciderea oricăruia dintre grecii bizantini ce ar fi putut fi numit împărat. Apoi, flota sa a
pătruns în Marea Neagră și a obligat toate formațiunile aflate de-a lungul coastei să plătească
tribut ca o recunoaștere a supremației otomane
Ulterior căderii Constantinopolului, Mahomed al II-lea a primit predarea Galatei, o colonie genoveză
la acea vreme. Orașul, numit în limba turcă Konstantiniyye, a mai primit o denumire, Istanbul, care
a devenit oficială, însă abia în 1930. Controlul strâmtorilor a dat o lovitură grea comerțului genovez
în Marea Neagră, aceasta fiind ulterior înconjurată în secolul al XVI-lea de teritorii cucerite de
otomani sau dependente de aceștia.

În 1462 a urmat campania contra Țării Românești, al cărei domn era Vlad Drăculea, supranumit
„Țepeș” (cunoscut ca Vlad Țepeș). Deși a provocat pagube semnificative armatei otomane ca urmare
a atacului de noapte de la Târgoviște, Țepeș s-a retras în Ungaria și Mahomed al II-lea a reușit să-l
impună ca domn pe Radu cel Frumos.[

Războiul cu Moldova (1475–

1476)

În 1456, Petru Aron (1419-1467) acceptase să

plătească otomanilor un tribut anual de 2000 de
ducați de aur pentru a-și asigura frontiera
sudică, el fiind astfel primul domn moldovean
care a acceptat cererile turcilor. Succesorul
său, Ștefan cel Mare, a respins suzeranitatea
otomană, și ca urmare a izbucnit un șir de
războaie.] Ștefan a încercat să aducă și Țara
Românească în sfera sa de influență și a susținut
un favorit al său pentru tronul muntenesc. A
urmat o luptă de durată între diferiții domnitori
munteni susținuți de maghiari, de otomani și de
Ștefan. În 1475 a fost trimisă o armată otomană
în frunte cu Hadım Ali Paşa (?-1511) pentru a-l
pedepsi pe Ștefan pentru amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia
de la Vaslui. Mahomed al II-lea a adunat o mare armată și a intrat în Moldova în iunie 1476. Între timp, grupuri
de tătari din Hanatul Crimeii (un aliat recent al otomanilor) au fost trimise să atace Moldova, invaziile lor fiind
respinse. Alte surse menționează însă că unele forțe tătaro-otomane au „ocupat Basarabia și au cucerit
Cetatea Albă, cucerind teritoriul de la sud de gurile Dunării. Ștefan a încercat să evite o luptă deschisă cu
otomanii și a urmat politica pământului pârjolit”.

În cele din urmă, Ștefan a trebuit să lupte deschis cu otomanii. Moldovenii i-au atras pe otomani într-o pădure
pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând riscul ca armata sa să fie învinsă,
Mahomed al II-lea a atacat cu garda sa personală, și a reușit să-i remotiveze pe ieniceri, întorcând soarta
bătăliei. Ienicerii turci au traversat pădurea și i-au atacat pe apărătorii ei în luptă corp-la-corp.

Armata moldoveană a fost învinsă (cu pierderi grele de ambele părți), iar cronicile spun că întregul câmp de
luptă era acoperit de oasele morților, de unde probabil și toponimul (Valea Albă în română, Akdere în turcă).

Ștefan cel Mare s-a retras în partea nord-vestică a Moldovei sau chiar în Polonia și a început să strângă o nouă
armată. Otomanii nu au reușit însă să cucerească niciuna din cetățile fortificate din Moldova
(Suceava, Neamț, Hotin), fiind în schimb hărțuiți de atacurile de gherilă ale moldovenilor. În curând, au început
să se confrunte cu probleme de aprovizionare și cu o epidemie de ciumă, armata retrăgându-se pe teritoriul
otoman. Chiar și așa, obiectivul de a opri amestecul lui Ștefan în Țara Românească a fost îndeplinit.