Subiectul al III-lea

La hanul lui Mânjoală

de Ion Luca Caragiale
NUVELA FANTASTICĂ
Eseu nr. 2: Particularități de construcție a unui personaj – Fănică

I. INTRODUCERE
1. Date despre autor
Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru,
comentator politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și
unul dintre cei mai importanți scriitori români.
2. Date despre operă
Nuvela fantastică „La hanul lui Mânjoală” de Ion Luca Caragiale a fost publicată pentru prima dată
în anul 1898 în revista „Gazeta Săteanului”. A fost apoi retipărită în volumele „Momente” (1901) și „Nuvele,
povestiri” (1908) și se distinge de alte opere similare prin încorporarea a trei universuri diferite: comic,
tragic și fantastic.
3. Date despre personaj (introducere în eseu)
Fănică este personajul principal, individual, masculin al nuvelei „La hanul lui Mânjoală” de Ion
Luca Caragiale, surprins în călătoria spre casa viitorului său socru, pocovnicul Iordache.

II. CUPRINS
4. Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales
În ceea ce privește statutul social, Fănică este fiul unui boier care călătorește spre casa viitorului
său socru, pocovnicul Iordache, cu a cărui fiică mai mare urmează să se logodească.
Din punct de vedere moral, Fănică dă dovadă de lipsă de maturitate, deoarece uită cu ușurință de
angajamentul său și face avansuri coanei Marghioala, hangița văduvă bănuită de vrăjitorie. De asemenea, se
comportă iresponsabil și imatur. Acesta nu este complet pregătit pentru însurătoare, dat fiind faptul că
amână întâlnirea cu socrul său, poposind la han. Este credincios și respectă „datinile”, fiindcă, intrând în
odaia curată și îmbietoare a hanului, caută icoane cărora să se închine.
Psihologic, Fănică este un personaj credibil – nici inocent, dar nici posesor al unor intenții
malefice. Acesta nu pare să considere că a fost victima unor practici malefice supranaturale nici în finalul
poveștii, când dezbate cu socrul lui cele petrecute.
5. Evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate
Una din trăsăturile principale ale personajului este naivitatea. Acesta este naiv, deoarece este
tentat să interpreteze rațional evenimentele, neluând în calcul o serie de coincidențe.
O scenă din care reiese această trăsătură este aceea în care tânărul, așezându-se la masă, vrea să
se închine, dar observă cu uimire că pe peretele de la răsărit nu se află nicio icoană, despre care
cocoana îi spune că nu ar folosi la nimie: „- Dă-le focului de icoane! d-abia prăsesc cari și păduchi de lemn...”.
Când tânărul își face totuși cruce, după obicei, izbucnește „un răcnet” și el crede că a călcat „cu potcoava
cizmii, pe un cotoi bătrân, care era sub masă”. Cocoana se repede și deschide ușa ca să iasă afară „cotoiul
supărat”, dar aerul rece stinge lampa. Credințele populare spun că pisica neagră este una dintre înfățișările pe
care le ia diavolul, iar graba cu care femeia îi deschide ușa insinuează un prim element al vrăjitoriei.
O altă scenă semnificativă este cea în care Fanică este nevoit să plece de la han din cauza orei
întârziate, însă femeia încearcă să-l împiedice. La plecare, hangița se comportă ciudat, luându-i căciula
bărbatului, pe care „o tot învârtea ș-o răsucea” și uitându-se la acesta într-un mod neobișnuit. Tânărul pleacă,
iar pe drum îl cuprinde o stare neplacută „durere la cerbice, la frunte și la tâmple fierbințeală și bubuituri în
urechi”. Începe furtuna, iar calul acestuia este oprit din drum de către un ied negru pe care Fănica îl ia în
desagă, însă animalul fuge înapoi la han. Bărbatul se întoarce și el la han, după ce află că rătăcise timp de patru
ore în jurul acestuia. Așadar, naivitatea lui îl face să nu o suspecteze pe Marghioala.
6. Analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție şi/sau de limbaj ale nuvelei
studiate, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de
caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative,
registre stilistice, limbaj etc.).
Un prim element de structură semnificativ pentru construcția personajului îl reprezintă
modalitățile de caracterizare.
În mod direct (caracterizare directă), personajul îşi face un portret succint prin
autocaracterizare ironică: „tânăr, curăţel şi obraznic, mai mult obraznic decât curăţel” şi pentru a
demonstra această însuşire, o ciupeşte pe hangiţă de braţ şi îi spune ce ochi frumoşi are „- Strașnici ochi ai,
cocoană Marghioalo!” Parcă este determinat să facă acest lucru de către forţele necuratului, spunând că: „m-a
împins dracul s-o ciupesc”.
Caracterizarea indirectă pune în lumină alte trăsături ale personajului, acestea putând fi
deduse pornind de la fapte, comportament, dar și din relațiile cu celelalte personaje. Astfel, putem
observa faptul că, Fănică nu este complet pregătit pentru însurătoare, dat fiind faptul că amână
întâlnirea cu socrul său, poposind la han. Este credincios și respectă „datinile”, fiindcă, intrând în odaia
curată și îmbietoare a hanului, caută icoane cărora să se închine. Este naiv, negăsind vreo icoană în odaie,
Fănică renunță, se încrede în justificarea hangiței (pericolul invaziei carilor), apoi calcă din greșeală cu
potcoava cizmei un cotoi bătrân care dă năvală afară prin ușa deschisă.
Fănică realizează că a stat la han mai bine de două ore, în loc de o jumătate, precum își propusese, și
decide să pornească la drum prin viscol. Aici ne dăm seama de faptul că drumețul prezintă personalități
contradictorii, din cauză că e lovit brusc de simțul responsabilității și dorința de a-și respecta
promisiunea. Hangița încearcă să-l convingă să renunțe, dar în zadar. „Dusă pe gânduri, ședea pe pat cu
căciula (lui) în mână, o tot învârtea și o răsucea, privind adânc în fundul ei”. Pregătindu-se să plece, Fănică
își face cruce, auzind în spatele său trântindu-se ușa hanului, însoțită de un vaiet de cotoi.
Îi place confortul: „Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, dar ca odaia aceea… Ce pat! Ce
perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe ca laptele”. De asemenea, aflăm că lui Fănică îi plac bucatele
gustoase: „Bună mâncare! pâne caldă, rață friptă pe varză, cârnați de purcel prăjiți, și niște vin! și cafea
turcească!” , dar și femeile frumoase: „Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă, știam.
Niciodată însă de când o cunoșteam – ș-o cunoșteam de mult (…) – niciodata nu mi se păruse mai plăcută…”.
Cel de-al doilea element de structură semnificativ pentru construcția personajului îl
reprezintă acțiunea. Fănică este un tânăr călător, care dorea să ajungă la pocovnicu Iordache, viitorul său
socru. În timp ce era pe drum, vede hanul lui Mânjoală, care aparţinea văduvei acestuia. Femeie vrednică şi
pricepută, aceasta reparase clădirea, ba chiar şi făcu ceva bani. Călăreţul îşi aduse aminte o întâmplare ciudată,
când nişte tâlhari atacaseră hanul, un caz misterios când unul dintre atacatori căzuse mort şi al doilea rămăsese
mut. Intervenţia unor forţe obscure nu se opreşte aici. Când Mânjoloaia a început să strige, jandarmii erau deja
la poartă de parcă fuseseră preveniţi. Fănică se îndreptă spre han. Acolo întâlneşte hanghiţa, o întruchipare a
răului şi a necuratului, mascată sub o femeie atrăgătoare şi senzuală. Simte o atracţie demonică faţă de ea.
Interiorul hanului era încântător: totul este alb, o căldură cumplită… Lipsesc icoanele. Când oaspetele se aşează
la masă, se aude mieunatul unui cotoi care intră pe uşă şi, lăsând ca aerul să intre, stinsese lampa. Mai târziu,
în timp ce naratorul era servit cu cină îmbelşugată, afară se stârneşte o vijelie nebună. Hotărât să ajungă la
logodnica sa, acesta pleacă, contrar spuselor Mânjoaloaiei. La plecare, a observat că aceasta îi ţinea căciula,
uitându-se în ea. În timp ce gonea cu calul, pe Fănică îl duru rău capul. La un moment dat, calul se opri şi în
faţă apăruse un ied negru. Atunci acesta îl puse în desaga pe spinarea calului, animalul înnebunit dârdâie şi
aleargă năucit, peste gropi şi buşteni, înapoi spre han. Trântit jos din goana nebună a animalului , tânărul o
întâlneşte cu un pândar de la care află că rătăcise în jurul hanului vreo patru ore. Merge înapoi la han. Acolo
vede iedul, dispărut de altfel, care intră şi se ascunde sub pat. Tânărul este luat cu forţa din han de pocovnic şi
timp de patruzeci de zile, aflându-se la un schit, se debarasează de vrăjile malefice şi se însoară cu fata
pocovnicului. Mult timp după aceasta, Fănică află că hanul arsese cu tot cu Mânjoloaia.

III. ÎNCHEIERE
7. Concluzia
În concluzie, credibilitatea personajului-narator contribuie semnificativ la introducerea cititorului în
lumea fantastică a nuvelei „La hanul lui Mânjoală”. Deși faptele petrecute sunt neobișnuite, încadrându-se în
categoria supranaturalului, caracterul teluric al personajului Fănică permite cititorului să se identifice cu
acesta.