LICEUL TEORETIC COMUNA PERIAM

REFERAT

Elev: GHILASE COSMIN

Periam

1
 2022
LICEUL TEORETIC COMUNA PERIAM

LUPTE DE GLADIATORI

Elev: GHILASE COSMIN

2
 Periam
2022
ARGUMENT

Am ales luptele cu gladiatori pentru ca mereu când vizionam filmele cu gladiatori și soldați
le priveam cu plăcere. Dacă as fi trăit in acele timpuri sigur mi-aș fi dori sa fiu un gladiator si sa
lupt în Coloseumul de la Roma.

LUPTE DE GLADIATORI

Aceste lupte sunt de origine etruscă, fiind apoi imprumutate de către campanii, iar de la
aceștia de către romani. La început aveau un caracter privat, constituind un fel de prinos ce se
aducea la moartea unor personaje importante, ai căror urmași considerau o datorie a lor (munus) să
le onoreze astfel memoria; cu alte cuvinte, luptele de gladiatori aveau la început caracterul unui rit
funerar. Primele lupte de gladiatori au avut loc în anul 264 î.e.n., cu ocazia funeraliilor lui Iunius
Brutus; fiii acestuia au organizat în Forum Boarium lupte între trei perechi de gladiatori. In anii
următori ele au fost reluate, dar la intervale neregulate, tot cu titlu privat si pentru a da mai multă
strălucire unei ceremonii funerare.

Spre sfirsitul secolului al III-lea şi în tot cursul secolul lui al II-lea î.e.n. Luptele de
gladiatori au devenit tot mai frecvente, iar numărul luptătorilor a sporit mereu: In anul 216 au luptat
deodată 22 de perechi, în anul 200 numărul lor a ridicat la 25, iar în anul 183 la 60 de perechi. De
asemenea, și numărul acestor spectacole le-a înmulțit astfel, in anul 174 au avut loc mai multe
spectacole, iar unul din ele, in amintirea lui Flaminius, a durat trei zile. Gustul pentru luptele de
gladiatori a crescut tot mai mult. Cuprinzând mari mase de oameni din rândurile celor de jos. Însă
au rămas şi luptele de gladiatori organizate cu ocazia funeraliilor unor personaje importante sau la
aniversarea mortii lor.1

In ultimul secol al republicii luptele de gladiatori au devenit un mijloc de atragere a maselor

de partea cuiva care aspira la înalte magistraturi în stat. Pentru a ne da seamă de proportiile pe care
le-a luat această goană a diferiților candidati pentru cîştigarea voturilor, este de ajuns să amintim că
încă în anul 63 f.e.n. senatul a sprijinit o lege potrivit căreia urma să fie invalidată alegerea unui

1
Pierre Grimal, Civilizația romană, volumul II, traducere și note de Eugen Cizek, editura Minerva, București, 1973, p.
410/p. 411
3
magistrat care va fi finanţat astfel de spectacole în cursul celor doi ani care precedau alegerea . Cu
toate aceste măsuri de îngrădire, goana a continuat, fiecare din pretendentii la sprijinul maselor
căutînd să dea spectacolelor organizate de el cit mai mare amploare şi strălucire; aşa a făcut
Pompeius, despre ale cărui spectacole Cicero spunea în anul 52 că s-au succe dat la intervale aşa de
scurte, încît toată lumea s-a situ rat de ele 31, Cezar le-a reînnoit atracţia prin luxul scinteie tor ce
le-a dat 32. Au urmat apoi împărații care, începînd cu August însuşi, au considerat aceste spectacole
cel mai bun mijloc de a tine masele sub ascultare. Așa se explică de altfel, şi grija pe care ei au
avut-o pentru construirea unor lăcașuri speciale pentru aceste spectacole: amfiteatrele.

Acest amfiteatru, cel mai mare din întreaga lume romană. A fost construit pe locul 1
grădinilor Casei de aur (Domas Aurea) a lui Nero; el ocupa depresiunea în care Nero proiectase
crearea unui lae vast (stagnum Neronis), aşa încăt configurația terenului dispensa lucrări vaste de
escavati pentru arena, iar, pe de altă parte, pantele învecinate ale colinelor Esquilin, Velia și Caelius
constituiau o bază solidă de susținere a băncilor din amfiteatru. Construit din piatră dură și
compactă de travertin, Coloseul are forma unei elipse rotunjite cu axele exterioare de 188 m în
lungime şi 156 m în lätime; în interior, arena are axele corespunzătoare de 80 și 54 m. In exterior
fațada era formată în antichitate de trei rânduri de arcade suprapuse, formând trei etaje, inițial cu
statui, deasupra cărora etaj constând dintr-un se afla al un zid plin, deci arcade oarbe, împodobit cu
pilaștri corintici. Arcadele primelor trei et erau despărțite prin stâlpi ale căror capiteluri erau dorice
la parter, ionice la etajul întii şi corintice la etajul al trei lea. In interior, în spațiul rezervat
spectatorilor (cavea). Gradenele se sprijineau pe etaje serie de galerii concentrice boltite, al căror
număr se reducea de la un etaj serveau pentru circulația spectatorilor; acest sistem de scări la altul;
ele permitea cu ușurință accesul spectatorilor, precum şi ieșirea for rapidă prin niște deschizături
largi (vomitoria).

Arena era împrejmuită de o palisadă; între ca si primele bănci care erau cu patru metri mai
sus arenei de nivelul se afla un coridor destinat pentru serviciu şi tot odată pentru apărarea
spectatorilor de un eventual atac al fiarelor sălbatice. Solul arenei era impermeabil, aşa că ea putea
fi umplută cu apă şi bărcile puteau naviga atunci când se organizau lupte navale.2

Cumplite erau însă luptele dintre oameni și aceste fiare sălbatice. Organizatorii lor aveau
grijă să le dea o cit mai mare varietate, pentru a satisface prin toate mijloacele setea de priveliști
sângeroase a mulțimii spectatorilor. Astfel, uneori lupta se ducea în chip inegal, în sensul că
animalele din arenă serveau ca țintă pentru oamenii înarmați cu arcuri care trăgeau asupra lor din
adăposturile de după gratiile de fier, aşa incit publicul asista la țipetele îndurerate ale fiarelor şi la
2
Pierre Grimal, Civilizația romană, p. 411/ p.414
4
moartea for într-un lac de sânge. Uneori în arenă se reprezentau adevărate scene de vânătoare în
pădure; căci se ,,monta” o pădure in care vânători urmați de haite de câini atacau animalele ascunse
printre copaci. Riscurile pentru oameni erau mai mici, datorită armamentului lor.

În concluzie, luptele de gladiatori erau cumplite fiind ținute într-un Coloseum imens.

BIBLIOGRAFIE

 Pierre Grimal, Civilizația romană, volumul II, editura Minerva, București, 1973.