Circul

Cuvantul circ vine din latinescul circus, care inseamna cerc, in plan simbolic, semnificand
infinitul, perfectiunea, unitatea. La circ, privirile spectatorilor converg spre cercul luminat al arenei,
nici un obstacol nu se interpune, timpul si spatiul devin, practic, fara limite, spectacolul transcende
realitatea imediata si, de la inceputuri, pana astazi, isi indeplineste fara cusur functia, pe care grecii
antici o numeau catharsis, adica privitorul uita de sine, contopindu-se total cu bucuria
momentului.

Circul in Antichitate
Cele mai vechi documente fac referire la scene de circ care aveau loc cu peste 3000 de ani in urma,
cand egiptenii, de exemplu, organizau defilari cu animale salbatice aduse din Africa: lei, elefanti,
camile etc. In China, desene din perioada preistorica, infatiseaza acrobati si dresori de animale. In
Creta, la Cnossos, un intreg perete pictat, din jurul anului 2400 i.Hr., arata tineri atleti, iar in Grecia,
artistii se manifestau mai ales in strada sau in pietele publice.







Romanii sunt, insa, cei care au impus spectacolul de circ, prin vestitul Circus Maximus, construit
dupa modelul hipodromurilor grecesti , cu o arena de 634 metri lungime, inconjurata de gradene
pentru public si cu o capacitate de 350 000 de persoane. Spectacolele de circ erau organizate in
Roma antica, din initiativa lui Romulus, intemeietorul cetatii, spune traditia, pe de o parte, pentru a le
atrage si a le rapi pe sabine, femei dintr-un trib invecinat, pentru a le face nevestele comandantilor de
legiuni si ale soldatilor sai. Pe de alta parte, spectacolul de circ, care avea loc in fiecare zi si era
gratuit, avea menirea de a castiga, de catre imparat, simpatia poporului, intr-o epoca de autoritarism
si de demagogie. Jocurile se deschideau cu o parada a comediantilor (precedata de o fanfara), acestia
amuzandu-i pe oameni cu tot felul de tumbe si de acrobatii in mod voit ratate, executate prin sarituri
pe cai in galop. Deasupra arenei evoluau dansatorii pe sarma. Dupa saltul mortal al unui copil,
imparatul Marc Aureliu a cerut ca saltelele de protectie sa fie obligatorii (ceva asemanator cu plasele
folosite astazi de trapezisti). Se mai puteau vedea maimute interpretand la instrumente muzicale,
ursi boxeri, elefanti dansatori etc.







Se organizau si curse de care (sarete), pentru care spectatorii puteau paria si spectacole mai dure,
in care oameni calare sau pe jos infruntau animale salbatice, in cadrul asa-numitelor bestiare.

Circul de la Evul Mediu la epoca moderna
Dupa caderea Imperiului roman, circul s-a mutat in iarmaroace si balciuri. Saltimbanci, mimi (actori
de pantomima), acrobati, jongleuri au inceput sa calatoreasca dintr-o localitate in alta, cucerind noi
teritorii. In mod ciudat, dupa secolul al VI-lea, cuvantul circ a disparut (nemaifiind consemnat ca atare
in documentele timpului), reaparand tocmai in secolul al XVIII-lea, pe frontispiciul unei cladiri din
Londra Royal Circus. Aici erau prezentate publicului spectacole de calarie, renumit fiind, la vremea
aceea, un tanar soldat de numai 26 de ani Philip Astley care, imbracat intr-un costum rosu,
prezenta, intr-o arena rudimentara, tot felul de numere, impreuna cu calul sau. Circul era pe cale sa
se (re)inventeze. Treptat, s-au adaugat si alte momente, cu muzicanti, animale si clovni.
In 1807, la Paris, un italian, dresor de canari, infiinteaza Circul olimpic Franconi, cu scena circulara
(pista), unde caii puteau sa mearga in galop, cu viteza constanta, iar calaretul, in picioare, usor
aplecat spre centrul cercului, isi mentinea echilibrul gratie fortei centrifuge. Mai palpitant era numarul
in care calaretul se prindea de doi cai in acelasi timp, cu un picior pe gatul unui cal si cu celalalt pe
saua celui de-al doilea. Clovnii (in limba engleza, clown inseamna badaran, mojic) au inceput sa
devina tot mai placuti publicului, prin amestecul de caraghios, ridicol, dar si de bun-simt si de cinism
indraznet. Primul machiaj al clovnilor in stilul pe care il putem vedea si in prezent, la circ, a fost facut
de Joseph Grimaldi (Clown Joey), cel mai cunoscut mim si clovn englez, de la inceputul secolului al
XIX-lea, inspirat de commedia dellarte. Memoriile sale au fost publicate, dupa moartea sa, prin grija
marelui scriitor Charles Dickens.