Colosseum cel mai mare amfiteatru roman, simbol al

culturii si civilizatiei romane; spectacolele si jocurile de

la Colosseum

Constructia Coloseumului a fost inceputa in anul 72 dupa Hristos, in timpul domniei

imparatului Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, si a fost incheiata in anul 80 dupa
Hristos, la un an dupa moartea imparatului. La inceput, numele acestuia era Amfiteatrul
Flavius. Uriasul amfiteatru a fost construit in locul unui lac artificial, parte din marele
parc construit de Nero in centrul Romei, care includea si o statuie colosala, de 36 de
metrii inaltime, ce il prezenta pe Nero in chip de zeu al soarelui; aceasta statuie a dat
numele actual al constructiei.

Monumentul are forma eliptica, iar in mijloc se afla arene cu aceeasi forma, in jurul
careia sunt tribunele pentru spectatori. El este considerat cel mai grandiose amfiteatru
construit vreodata Colosseumul ar putea avea, este estimat, între 50.000 și 80.000 de
spectatori[4][5] având o audiență medie de aproximativ 65.000;[6][7] a fost folosit pentru
concursuri cu gladiatori și spectacole publice, cum ar fi bătălii maritime pentru o scurtă
perioadă de timp, când hipogeumul a fost în curând completat cu mecanisme de
susținere a celorlalte activități, vânători de animale, execuții, reînnoiri ale unor bătălii
celebre și drame bazate pe mitologia clasică. Clădirea a încetat să fie folosită pentru
divertisment în epoca medievală timpurie. Mai târziu a fost refolosită în astfel de
scopuri, cum ar fi locuințe, ateliere, cartiere pentru o ordine religioasă, o cetate, o
carieră și un altar creștin. Coloseumul are dimensiunea de circa 189 de metrii in lungime
si 156 de metri in latime. Peretele exterior, are 47 de metrii inaltime, este alcatuit din 3
etaje, format din arcade, si un al IV-lea nivel, unde se gasesc un fel de ferestre. Fiecare
dintre cele 3 etaje a avut, la inceput 80 de arcade.

Deși a fost ruinat parțial din cauza pagubelor provocate de cutremure și hoți de
piatră, Colosseum este încă un simbol iconic al Romei Imperiale și este listat ca una
dintre Cele șapte minuni ale lumii.[8] Este una dintre cele mai populare atracții turistice
ale Romei și are, de asemenea, legături cu Biserica Romano-Catolică, deoarece în fiecare
Vinerea Mare Papa conduce o procesiune torchlită "Calea Crucii", care începe în zona
din jurul Colosseumului.[9]
 Spectatorii primeau bilete sub forma de bucati de ceramic, pe care erau indicate
prin numere, sectiunea si randul. Scaunele respective erau etajate, construite din piatra,
formand cercuri in jurul arenei. Randul de jos se numea podium si era rezervat exclusive
imparatului, familiei sale si senatorilor. Podiumul era delimitat de arena printr-un
parapet inalt, care apara spectatorii de fiarele salbatice aduse pentru spectacol. Mai sus
erau locuri pentru publicul larg organizat pe trei nivele. Primul avea 20 de randuri de
scaune care in present sunt distruse, unde se asezau conducatorii orasului si nobilii. Al
doilea nivel era compus din 16 randuri de scaune si era destinat cetatenilor romani.
Intre nivelul al doilea si al treilea era un perete destul de inalt. Scaunele ultimului nivel
erau amplasate intr-un plan mai inclinat pentru a permite spectatorilor de aici (ei
faceau parte din categoria sociala inferioara), sa vada.

Sub arena, langa fundatia peretelui exterior, se aflau custile pentru fiare. Structura de
rezistenta a monumentului a suferit pagube inseminate in decursul veacurilor, din
cauza cutremurelor ce au condus la prabusirea unor portiuni mari din cladire.

Un timp indelungat, amfiteatrul a reprezentat, pentru locuitorii si vizitatorii Romei, un

loc de distractie, care oferea spectacole de lupte ale gladiatorilor cu fiare salbatice. Au
fost, fara indoiala, deliciul multimii in amfiteatre si un mijloc politico-social de a-ti atrage
multimea.

Luptele de gladiatori au fost simbolice la inceput, apoi s-au transormat intr-un spectacol
care multumea setea multimii. Dar pentru majoritatea romanilor jocurile vor fi fost mai
mult decat o simpla sete de sange. A fost o anumita magie si atractie pentru jocurile pe
care societatea lor parea sa inteleaga, comparabila poate cu cea din societatile mezo-
americane. Intrarea in Roma la jocuri a fost mereu libera. Era dreptul oricarui cetatean
liber de a vedea jocurile, nicidecum un lux.

Traditia privitoare la luptele de gladiatori se pare ca este putin mai veche decat Roma
insasi. Astfel, de la etrusci dateaza primele astfel de manifestari razboinice.

In vremurile primitive exista obiceiul sacrificarii sclavilor unui razboinic pentru a-i onora
moartea. Deasemenea, prizonierii de razboi erau sacrificati. Insa, pentru a le da o sansa
supravietuitorilor si pentru a nu mai aparea sacrificial atat de crud aceste sumbre
spectacole s-au transformat in luptele de arena.
Primele inregistrari la Roma ale gladiatorilor dateaza din vremea jocurilor date in
onoarea decedatului Junius Brutus in 264 i.Hr.. Trei perechi de sclavi s-au luptat intre ei
in acea zi. Ei au fost chemati bustuarii. Acest nume se refera la expresia latina bustum
care inseamna „mormantul” sau „rugul funerar”. Astfel bustuarii pareau sa fie inarmati
cu ceea ce mai tarziu au fost cunoscute la gladiatori sub numele de Samnite – un scut
dreptunghiular, o sabie scurta, o casca si aparatori.

Acest prim meci de la Roma premergator marilor intreceri din amfiteatru a avut loc in
Boarium Forum, piata de carne de pe malurile Tibrului. Dar luptele se vor stabili in
curand in Forum Romanum, in inima Romei.

Intr-o etapa ulterioara ele erau intelese ca parte a unei ceremonii, apoi ca divertisment.

Acest lucru a devenit cunoscut sub numele de evenimente Munera, ceea ce insemna
„datorie” sau „obligatie”. Ele au fost intelese ca obligatiile dedicate defunctului. Acestea
au fost indeplinite catre spiritele stramosilor prin sangele gladiatorilor.

Deseori, aceste evenimente sangeroase erau urmate de un banchet public in cadrul

Forumului.

Se poate gasi o credinta in unele parti vechi ale lumii antice, greu de inteles de catre
omul modern, ca sangele sacrificiilor pentru cei morti i-ar putea ridica intr-un anume fel,
acordandu-le o forma de zeificare. Prin urmare, patricienii multor familii, care au facut
astfel de sacrificii de sange pentru cei morti in forma Munera, deveau descendentii unor
stramasi divini.

Treptat, aceste jocuri s-au transformat, pierzandu-si caracterul de rituri funerare.

Acesta s-a intamplat aproape de sfarsitul erei republicane de la Roma, timp in care
luptele de gladiatori au pierdut in mare parte sensul lor ca un rit de semnificatie
spirituala.

Popularitatea lor ridicata au dus la secularizarea lor treptata. A fost inevitabil ca ceva
care a fost atat de popular ar deveni un mijloc de propaganda politica. Astfel, politicienii
mai mult si mai putin bogati au gazduit jocuri cu gladiatori pentru a se face populari.

Senatul a incercat tot posibilul pentru a stopa aceste evolutii, dar nu a indraznit sa
infurie poporul prin interzicerea unor astfel de sponsorizari politice.
Datorita rezistentei senatoriale, deabia la 20 i.Hr. Roma a avut primul sau amfiteatru din
piatra (construit de Statilius Taur, iar teatrul a fost distrus in marele incendiu de la Roma
in anul 64).

Curand plictisiti de intrecerile si luptele obisnuite, editorii (cei care organizau jocurile) au
trebuit sa inventeze noi metode si intreceri pentru a capta interesul publicului. Cezar si-
a imbracat chiar proprii gladiatori in armuri de argint la jocurile de inmormantare in
onoarea tatalui sau. Dar chiar si acest lucru in curand nu mai emotionat multimea.

Dupa ce imperiul a fost condus de imparati, utilizarea esentiala a jocurilor ca un

instrument de propaganda nu inceteaza. A fost un mijloc prin care domnitorul a putut
demonstra generozitatea sa. Jocurile au fost „cadoul” sau pentru popor. (Augustus
aduce in arene peste 625 de perechi de luptatori. Traian a avut nu mai putin de 10.000
de perechi in jocurile sale care au avut loc, pentru a sarbatori victoria sa asupra dacilor.
In acea perioada numele gladiator devenise sinonim cu cel de dac.)

Jocurile private inca au continuat sa fie tinute, dar nu au putut (si fara indoiala nu ar
trebui) rivaliza cu cele stabilite de catre imparat. In provinciile jocurile au ramas privat
sponsorizate, dar in Roma insasi astfel de jocuri au fost lasate pe seama pretorilor (si
mai tarziu la chestori) pe parcursul lunii decembrie, cand imparatul le gazduia..

Chiar daca se desfasoara in Roma sau in provincii, jocurile nu se mai tin in cinstea
memoriei decedatilor, ci in onoarea imparatului.

Jocurile si cerinta lor pentru o cantitate mare de gladiatori a adus cu sine existenta unei
noi profesii, lanista. El a fost antreprenorul care a furnizat politicienilor bogati ai
republicii trupele de luptatori. (Mai tarziu, sub imparati, intreaga „industrie” de carne
vie a fost sub mainile imparatilor.)

Lanista era un om apartinand clasei de mijloc care a facut bani prin cumpararea de sclavi
sanatosi de sex masculin, formandu-i si antrenandu-i ca sa fie gladiatori si apoi ii vinde
sau ii inchiriaza pentru jocuri. Astfel lanista devine curand unul dintre cei mai populari
oameni din Republica

Gladiatorii au fost intotdeauna imbracati sa semene cu barbarii. Fie ca intr-adevar au

fost barbari sau nu, luptatorii purtau armuri si arme intentionat exotice si ciudate
Aceasta transforma lupta dandu-i un sentiment national – lupta Imperiului cu barbarii.
Tracii, dacii si alte neamuri barbare invise de Roma se regaseau desgur si in amfiteatru.
Hoplitii greci sunt si ei participant la fel ca si Murmillo, care este uneori numit Galia, deci
ar putea exista o conexiune. Aceasta nu dovedeste decat puterea si maretia civilizatiei
romane.

Existand mai multe tipuri de gladiatori si specializari in arme, fiecare gladiator are un
oponent care devine cu timpul legendar in ochii multimii. Spre exemplu un Secutor,
puternic protejat si care avea o casca cu gauri la ochi pentru protectie putea fi usor
invins de un adversar cu armura mai usoara si mai indemanatic.

In anul 405, Regele Honorius a interzis luptele cu gladiatori, dar luptele cu animale au
continuat pana la decesul lui Teodoric cel Mare. In perioada invaziei barbarilor,
Coloseumul a inceput sa se degradeze. Din secolul al XI-lea si pana in anul 1132,
renimitul amfiteatru a servit drept refugiu pentru familiile romane aristrocate, care
luptau pentru influentarea si controlul cetatenilor.