Simularea Iași

Subiectul I
A. 1. Două locuri în care motanul crede că își poate ascuți ghearele sunt: ,,mobila’’
și ,,covorul’’.
2. d)
3. c)
4. a)
5. Adevărat; Fals; Fals; Fals; Fals; Fals.
6. O trăsătură identificabilă în primul text-fragmentar o constituie prezența personajelor:
motanul (narator-personaj) și Satoru, așa cum reiese din secvența: ,,Bărbatul m-a așezat
într-o cutie de carton...’’.

7. O idee comună, a celor două texte fragmentare, o constituie comportamentul unei

pisici.
În primul text-fragmentar, se prezintă povestea unei pisici rănite, care este salvată de un
bărbat cu inimă mare și va rămâne în casa acestuia.
În cel de-al doilea text-nonliterar, se evidențiază informații despre comportamentul
pisicilor și limbajul nonverbal pe care acestea îl au, transmițând o serie de emoții.

8. Consider că este important să ai un animal de companie, având în vedere faptul că

prezența acestuia poate să-ți schimbe viața și te ajută în momentele dificile.
Orice om trece prin clipe neplăcute, iar un animal de companie ar putea să-l ajute să
înfrunte aceste obstacole mult mai ușor. Așa cum se evidențiază și în textul-suport 1.,
Satoru are grijă de motanul adoptat, îngrijindu-l, în ciuda faptului că acesta era
neastâmpărat prin casă, iar între cei doi se creează o relație strânsă.

9. Ideea textului ,,Memoriile unui motan călător’’, de Hiro Arikawa, mă trimite cu gândul
la opera literară ,,Războiul care mi-a salvat viața’’, de Kimberly Brubaker Bradley.
O valoare morală, la nivelul celor două texte, o constituie generozitatea.
În textul-suport, Satoru dă dovadă de generozitate în momentul în care acesta salvează o
pisică rănită, ducând-o la veterinar.
În romanul lui K.B. Bradley, povestea are un final fericit, cu toate că Ada este rănită în
timpul bombardamentelor din Londra, ea se bucură de reîntâlnirea cu Untișor, calul ei,
manifestându-și sentimentele de dragoste și de grijă unul față de celălalt.

Ideea textului ,,Memoriile unui motan călător’’, de Hiro Arikawa, mă trimite cu gândul la
opera literară ,,Cum e lumea’’, de Veronica Niculescu D. Niculescu.
O valoare morală, la nivelul celor două texte, o constituie generozitatea.
În textul-suport, Satoru dă dovadă de generozitate în momentul în care acesta salvează o
pisică rănită, ducând-o la veterinar.
În textul Veronicăi Niculescu, Bianca, un pui de urs, își dorește libertate, însă fără a se
gândi la anumite pericole. După ce reușește să evadeze din cușcă, ea este amenințată cu
moartea, dar bunătatea și compasiunea Marei o vor salva.

B. 1. a)
2. c)
3. Locuia IZOLAT într-o casă curată, unde STĂPÂNEA o ordine desăvârșită.
4. a)
5. „Animalele VORBISERĂ mai multe limbi, adică FUSESERĂ poliglote, cum vă
PLĂCUSE vouă să spuneți.”
6. I-a pus câteva copci. Instituția acesta este o clinică?
7. Animalele de companie ne învață/ să fim mai buni/ și să ne jucăm mai mult/.
8. al, fii, aceeași, sa, va rămâne, cea mai frumoasă.

Subiectul al II-lea

Cu emoție și cu bucurie doresc, îmi amintesc și acum ziua în care am reușit să am

propriul animal de companie. Nu mă așteptam nicidecum, însă surprizele vin atunci când
te gândești mai puțin.
Era o zi frumoasă de primăvară, iar soarele dorea să ne-ncălzească sufletele, dar
parcă îmi anticipa și fericirea ce urma să-mi pășească în viață. Eram concentrat la ceea ce
urma să fac atunci când voi ajunge acasă. La un moment dat, un lătrat mi-a atras atenția.
Nu înțelegeam și nu știam de unde se aude. Să fi fost posibil așa ceva?
Mi se părea că-l aud destul de clar, nu aveam niciun dubiu. M-am apropiat de
copacul din fața mea. Lângă trunchiul acestuia, desigur, se afla un cățeluș de rasă beagle.
Era un pui de culoare albă, precum spuma laptelui, pufos, și cu labele pătate de un
negreu asemănător nopții. Ochii lui albaștri ca bolta cerească păreau să fie mari ca două
mărgele, întrucât m-au fascinat din acea clipă.
Nu-mi venea să cred! Simțeam că-mi sare inima din piept de bucurie. Era
animalul meu preferat pe care mi-l doream. Nu-mi permiteam să-mi cumpăr unul. Se
vedea că acesta fusese abandonat de către o familie. Nu am mai stat pe gânduri și l-am
luat cu mine. La început, mi-a fost greu, dar am fost bucuros că în urma vizitei la
veterinar micuțul era sănătos.
Zilele treceau, iar câinele creștea și se acomoda de minune alături de mine. Am
decis să-l numesc Pico. El s-a atașat mult de mine. L-am acceptat și l-am iubit din prima,
însă din partea lui sentimentele au fost opuse. Mi-aduc aminte că voiam să creez o
atmosferă aparte. Am decis să cumpăr niște plușuri și să mă joc cu ele. Eram convins că
Pico își dorea și el să experimenteze jocul. Timp de câteva zile, aceste momente de
relaxare au reușit să ne apropie, iar animalul meu preferat îmi cerea deseori să ne jucăm.

-Frumosul meu animal, vrei să ne jucăm?

-Ham, ham, ham, și dădea din coadă fericit.
-Am înțeles, hai să-ncepem distracția.
 Minutele treceau și noi ne bucuram unul de altul.
-Pico, vreau să îți spun că am obosit!
Abia atunci am conștientizat că acea clipă ne-a apropiat și ne-a făcut să fim
împreună oriunde și oricând.
Pico este și va rămâne animalul, care mă înțelege cel mai bine și care mă iubește
necondiționat. Nu voi uita niciodată acea zi, care m-a făcut să radiez de fericire, având cel
mai frumos câine.