Resursele de apă

Republica Moldova, în comparație cu alte state europene, este o țară cu resurse de ape relativ
modeste. Resursele de apă sunt reprezentate de apele de suprafață și de cele subterane. În
conformitate cu Legea Apelor, gestionarea resurselor de apă se efectuează în baza celor 2
districte ale bazinelor hidrografice Nistru și Dunărea–Prut și Marea Neagră (în limitele teritoriului
Republicii Moldova).

În prezent se enumeră peste 4000 de iazuri și circa 120 de lacuri de acumulare (ce au un volum
mai mare de 1 mil. m3). Volumul estimativ de resurse de apă concentrat în acestea este de 1,3
km3.

Principalele surse de asigurare cu apă pentru Republica Moldova (mai sigure și mai calitative)
rămân a fi râurile Nistru și Prut. Apele râurilor mici, pe lângă faptul că înregistrează debite foarte
mici, sunt poluate și foarte poluate, iar apele subterane (în peste 90% de cazuri) înregistrează o
mineralizare ce depășește 1,5 g/l.

Circa 70% din tot volumul scurgerii ale râurilor Nistru și Prut se înregistrează în perioada lunilor
martie-iulie. Astfel, deja în luna august, când necesarul pentru irigare (și nu numai) este încă
mare, resursele disponibile de apă se reduc esențial. Pe lângă caracterul inegal de distribuție
pe parcursul anului, în perioada 2011-2019, debitul acestor râuri s-a diminuat cu circa 25%.
Există mai multe cauze care explică situația creată, principala fiind atribuită modificărilor
climatice. Într-adevăr, creșterea temperaturii aerului, mai ales în perioada caldă a anului, și
cantitatea insuficientă de precipitații sunt principalele cauze ale diminuării volumului de resurse
disponibile de apă din ultima perioadă. Însă și factorul antropic și-a spus cuvântul. Diminuarea
suprafețelor cu păduri, extinderea suprafețelor cu terenuri agricole, dar și reglementarea
scurgerii prin construcția de baraje de către partea ucraineană au diminuat esențial atât
cantitatea, dar mai ales calitatea resurselor de apă din aceste două râuri din ultima perioadă.

A doua mare problemă în distribuția resurselor de apă constă în caracterul său spațial inegal.
Cele mai mari cantități de resurse de apă de suprafață sunt concentrate în extremitățile de est
și de vest a țării. Teritoriile din interiorul țării dispun de resurse modeste, iar aprovizionarea cu
apă din cele 2 râuri este foarte dificilă și chiar nerentabilă (din cauza costurilor foarte mari
pentru pompare). Unica soluție în acest caz ar fi construcția unor iazuri mici, destinate
acumulării apelor din precipitații (pluviale). La construcția acestor iazuri trebuie să se ține cont
de mai mulți factori, printre care se enumeră specificul orografic (iazurile trebuie amplasate în
formele joase de relief), reducerea maximă a infiltrării apei, dar și diminuarea maximală a
evaporației (iazurile ar trebui să aibă o formă îngustă, iar pe maluri să fie plantate fâșii riverane
de protecție).

O soluție privind conservarea resurselor de apă de suprafață se consideră acumulările de apă.

În prezent se enumeră peste 4000 de iazuri și circa 120 de lacuri de acumulare (ce au un volum
mai mare de 1 mil. m3). Volumul estimativ de resurse de apă concentrat în acestea este de 1,3
km3. Problema acestor acumulări constă în gradul lor înalt de colmatare (înnămolire). Perioada
îndelungată de exploatare a acestora, prezența suprafețelor extinse de terenuri agricole din
apropiere și lipsa fâșiilor riverane de protecție sunt cauzele înnămolirii acestora. Majoritatea
acestor lacuri au fost construite în perioada anilor 1960-1980, iar gradul lor de colmatare
variază de la 22% (l. Costești-Stânca) până la 71% (l. Comrat). În majoritatea cazurilor apa
acestor acumulări este foarte poluată și nu se recomandă pentru utilizare. În plus, în perioada
caldă a anului, din cauza temperaturilor excesive și a evaporării intense, volumul acestor
acumulări se poate diminua, în medie, cu circa 40%.

Republica Moldova, cu o densitate mare a populaţiei (118 locuitori pe km2 ), dispune de rezerve
de apă relativ mici (1,31 km3 ). În medie, din resursele interne, fiecărui locuitor îi revin 330 m3
de apă pe an. Volumul apelor de suprafață din Republica Moldova este de 14,6 km3 /an. Din
acestea, o bună parte revine fluviului Nistru, cu un debit de 10,7 km3 /an și râului Prut, cu un
debit de 2,8 km3 /an. Râulețele și lacurile de acumulare au un debit de cca 1,1 km3 /an.

Componența apei atrale

Fiind în contact permanent cu solul și cu aerul, apa dizolvă și ia cu sine multe dintre substanţele
întâlnite în cale. Iată de ce în natură nu există apă pură.

Apa naturală este un amestec de substanţe

Există mai multe tipuri de apă naturală. După modul de migrare, după gradul de contact cu
mediul, după condiţiile climaterice, deosebim ape:

– curgătoare și stătătoare;

– de râu, mare, ocean, fântână, izvor, lac;

– de ploaie și de ninsoare;

– freatice (subterane);

– dure și moi

– etc.

Evident, apa de ploaie sau de ninsoare este cea mai pură. Ea este rezultatul procesului natural
de distilare: evaporarea de la suprafaţa apelor, condensarea vaporilor în straturile de aer reci și
întoarcerea lor la sol sub formă de ploaie sau ninsoare. Cu toate acestea, în contact cu aerul,
vaporii de apă se amestecă cu impurităţile întâlnite în aer (dioxid de carbon, oxigen, azot,
amoniac, vapori de acizi ș. a.). Iată de ce apa distilată în laborator este mai pură decât cea
„distilată“ în natură.

Cele mai bogate în substanţe utile sunt apele subterane (freatice). Ajunse la suprafaţă, aceste
ape formează izvoare de ape minerale. Unele ape minerale conţin anumite cantități de săruri
solubile și gaze necesare organismelor vii. În Republica Moldova, sunt puse în vânzare, pentru
consum, diferite tipuri de ape minerale autohtone și de import.

Apa naturală bogată în ioni de calciu și magneziu se numește apă dură. Asemenea apă nu este
bună de spălat, deoarece nu face spumă atunci când folosim săpun. Dimpotrivă, apa săracă în
săruri de calciu și magneziu, numită apă moale, este bună de spălat. Cea mai înaltă duritate o
are apa de mare, în timp ce apa de ploaie este moale. Apa din râuri și lacuri este mai moale
decât apa din izvoare și fântâni.

Apa potabilă
Pentru necesitatea sa vitală, alimentară, omul poate folosi doar apa potabilă (bună de băut).
Spre deosebire de apa distilată, care conţine doar molecule de H2O, apa potabilă este un
amestec de apă și anumite substanţe, în anumite cantităţi. Componentele apei potabile nu sunt
dăunătoare, majoritatea dintre ele (în special sărurile de calciu, magneziu, fier, potasiu) fiind
chiar strict necesare pentru funcționarea normală a organismului nostru. Contează mult și
compoziția cantitativă a acestor substanțe în apă.

Conform Standardului de Stat din Republica Moldova, un litru de apă potabilă nu trebuie să
conţină mai mult de 1, 0 g de săruri.

În țara noastră, doar jumătate din fântânile folosite au apă potabilă corespunzătoare normelor.
În multe cazuri însă, gradul de mineralizare a apei din fântâni depășește 1,5 g/l. Apa potabilă
trebuie să fie inofensivă pentru sănătatea omului și a animalelor; nu trebuie să aibă miros;
trebuie să fie plăcută la gust; să poată fi utilizată în diverse scopuri (menajere, la irigare etc.).

Calitatea apei potabile în Moldova are constant un nivel scăzut. Potrivit specialiștilor, cea mai
gravă situaţie se atestă în localităţile rurale, unde principala sursă de apă sunt fântânile.
Totodată, specialiștii atenționează - apa de calitate proastă duce la diferite patologii, în funcție
de deficitul sau surplusul unor componenți chimici. Ea afectează aparatul digestiv, ficatul și
poate provoca apariția gastritei.

„În cazul concentrațiilor de săruri minerale, adică mineralizării excesive a apei sau cum i se mai
spune în popor, apa dură, ea poate duce la anumite tulburări ale tractului gastro-intestinal,
poate scădea pofta de mâncare, slăbiciuni generale. Dacă se înregistrează o cantitate sporită
de calciu, magneziu, atunci poate duce la dezvoltarea litiazelor biliare sau urinare sau cum
cunoaște populația, formarea calculelor în vezica urinară, vezica biliară. Apa care are o
mineralizare scăzută poate contribui la dereglarea balanței hidrosaline, la dezvoltarea maladiilor
cardiovasculare,,.

Poluarea apei
În urma activităţii de zi cu zi a omului, în condiţii casnice sau în diversele procese de producere
industrială, se acumulează cantităţi uriașe de ape folosite, numite ape reziduale. Unde nimeresc
aceste ape? De cele mai multe ori, apele reziduale sunt vărsate neregulamentar în sol, râuri
sau lacuri. Apele naturale poluate devin periculoase pentru mediul ambiant în general și pentru
oameni, animale și plante în particular. Cei mai răspândiţi poluanţi în Republica Moldova sunt
apele menajere (mai ales cele cu detergenţi), deșeurile animaliere (poluare biologică),
scurgerile industriale și cele cu produse petroliere (de la unităţile de transport). Pe măsura
creșterii numărului de automobile, a sporit și concentraţia gazelor de eșapament în atmosferă.
Acestea nimeresc apoi în sol împreună cu apa de ploaie sau zăpada, poluând mediul în care
trăim.
Purificarea apei
Există două modalităţi de purificare a apei: a) naturală sau spontană și b) planificată sau
tehnologică. Purificarea naturală presupune un șir de procese care au loc independent de
intervenția omului:

– filtrarea prin nisip sau prundiș, cu înlăturarea obiectelor și particulelor suspendate în apă;

– vaporizarea apei și condensarea vaporilor, cu întoarcerea ulterioară a apei în sol sub formă
de ploaie și ninsoare;

– distrugerea poluanţilor biologici organici de către bacteriile din sol. Purificarea tehnologică.
Sursa principală de asigurare cu apă a populaţiei din orașe este apa din râuri. În prezent, când
în râuri nimeresc (direct sau indirect) ape reziduale, apa din râuri poate fi folosită doar după
curăţarea planificată în staţiile de purificare (epurare) a apei. Procesul de purificare cuprinde
mai multe etape consecutive: filtrarea, dezinfectarea, limpezirea ș.a.

I Filtrarea. Pentru început, apa din râu este pompată (1) în bazinul de decantare 2, apoi trecută
prin filtrul 3 (plasa de metal). Aici apa este curățată de obiectele mari (sticle, pești, beţe etc.).

II Dezinfectarea. Apa filtrată este supusă dezinfectării cu ajutorul clorului din dispozitivul 4. Apa
poate fi dezinfectată și cu ozon sau hipoclorit de sodiu.

III. Limpezirea. Pentru a îndepărta particulele mai mici de substanțe, care nu s-au oprit pe filtru
la etapa I, apa este supusă limpezirii și filtrării printr-un strat de nisip în bazinul 5. Astfel, după
această etapă, apa este deja potabilă.

IV. Dezinfectarea repetată. La trecerea ulterioară prin apeduct, apa poate „prinde“ diferiţi
microbi. De aceea, apa potabilă este tratată suplimentar cu dezinfectant, apoi cu ajutorul
pompei 6 este îndreptată spre consumatori.

O modalitate de purificare suplimentară a apei este tratarea ei cu cărbune activat. Se știe că

medicii recomandă administrarea pastilelor de cărbune activat în cazul intoxicaților alimentare.
Cărbunele activat are o mulţime de pori, în care sunt absorbite particulele de substanţe. Astfel,
cărbunele curăţă aparatul digestiv de substanţele nocive. În mod similar, la trecerea apei printr-
un strat sau un filtru cu cărbune activat, pe suprafaţa acestuia se fixează substanţele organice,
ionii metalelor grele și alţi poluanţi prezenți în apă. Este o modalitate simplă, accesibilă și
eficientă de purificare a apei de impurităţile toxice. Totodată, apa poate fi purificată și prin
distilare. În asemenea caz, nu obţinem însă apă potabilă obișnuită, cu un anumit conţinut de
săruri folositoare, apă care să fie plăcută la gust și miros. Apa obținută prin distilare este
utilizată la prepararea soluţiilor, care servesc diferitor scopuri în laborator, industrie, medicină
etc.