PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

REFERAT

la disciplina

Metode avansate de cercetare în psihologie

Tema: Rolul factorului psihic in afectiunile dermatologice

Realizat:

Masterand anului I,

ANGELICA-ADRIANA (HOLICI)

CUPRINS
 1.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA PIELII

2.SEMIOLOGIA DERMATOLOGICĂ

3.TRATAMENTUL PRINCIPALELOR BOLI DERMATOLOGICE

4. EXAMENUL CLINIC AL BOLNAVULUI CU PROBLEME DERMATOLOGICE

5.TULBURĂRILE PSIHIATRICE LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI
DERMATOLOGICE

6.TULBURĂRI DE PERSONALITATE ȘI AFECȚIUNI DERMATOLOGICE.

7. CONEXIUNEA MINTE – SISTEM NERVOS – PIELE

8.PSIHODERMATOLOGIE

9.TULBURĂRILE PSIHIATRICE LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI

DERMATOLOGICE TULBURĂRILE DE PERSONALITATE LA PACIENŢII CU
AFECŢIUNI DERMATOLOGICE

10. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI

DERMATOLOGICE

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII

 Pielea este unul din cele mai mari organe ale corpului, un înveliş membranos
conjunctivo-vascular; cu o greutate de 4 - 5 kg ,luând în considerare şi hipodermul, la 18-20 kg şi
suprafaţă de 1,6- 1,8 m2, fiind constituit din piele, anexele pielii, precum şi mucoase.
Mucoasele sunt prelungiri ale pielii la nivelul cavităţii bucale, nazale şi genitale.
Anexele cutanate sunt:

 glandele sudoripare,
 glandele sebacee,
 părul,
 unghiile
. Grosimea pielii variază în funcţie de:
 regiunea cutanată: 4 mm la palme şi plante, şi între 0,2-0,5 mm la pleoape, prepuţ şi
gland;
 sexul şi vârsta, mai subţire la femei, copii şi bătrâni.

Aspectul macroscopic al pielii

Pielea are culori variabile în funcţie de un anumit tip constituţional, culoarea fiind dată de
gradul de pigmentaţie şi de vascularizaţie.
Pigmentaţia pielii este dată de pigmentul melanic, iar culoarea pielii este determinată pe
de o parte de un factor genetic, prin moştenirea tipului de piele şi pe de altă parte de gradul de
expunere la radiaţia solară. După expunerea la ultraviolete naturale (lumina solară) sau artificiale
(lămpi) se stimulează pigmentogeneza.
În funcţie de răspunsul pielii la expunerea la radiaţiile ultraviolete există 6 tipuri de piele:
a.Tipul blond care nu se bronzează niciodată şi se înroşeşte întotdeauna după expunere la
UV;
b. Tipul de piele care se înroşeşte întotdeauna şi se bronzează foarte puţin după
expunerea la UV;
c. Tipul constituţional care se înroşeşte uneori după expunere la UV şi care se bronzează
destul de bine;
d. Tipul de piele care numai ocazional se înroşeşte la expuneri agresive solare (bruneţii
constituţionali);
e.Tipul mediteranean sau arab, la care nu apare eritem ci direct bronzare;
f. Tipul de piele specific negrilor.
Vascularizaţia influenţează culoarea pielii atât la persoanele sănătoase cât şi în stări
patologice. În anumite boli pielea poate fi alb-palidă (anemie), icterică (hepatită), cu
tegumentul de culoare galbenă (depunere de pigment biliar). La bolnavii cu diabet sau la
hipertensivi, la nivelul feţei apare un eritem sau o congestie cu telangectazii (dilataţii
venoase). Persoanele diabetice prezintă eritroză facială ( faţa roşie).
Eritemul pudic este fiziologic şi funcţional şi apare la unele persoane la nivelul feţei şi
decolteului; se caracterizează prin apariţia bruscă, la persoanele emotive a unei roşeţi declanşată
de emoţii, stres. La anumite persoane care au o hipersensibilitate la frig pot să apară eriteme
faciale şi ale extremităţiilor produse de frig (eritem pernio). Culoarea eritemului este violacee şi
predomină la nivelul nasului, degetelor, genunchilor, coapselor.
Eritemele generalizate sunt cauzate de o alergie la un medicament sau o boală
infecţioasă (scarlatină, rujeolă, rubeolă, megaleritem epidemic, sifilis exantem subit).

Eritemele localizate sunt cauzate de o cauză fizică (insolaţie), chimică (dermită

artificială), medicamentoasă (eritem pigmentat fix), infecţioasă (intertrigo, erizipel,
erizipeloid, pasteureloză, trichinoză) sau dermatologică (dermatomiozită, lupus eritematos
diseminat).

La nivelul pielii se observă linii care se întretaie în toate direcţiile, acestea constituie
cadrilajul natural al pielii, iar la nivelul degetelor formează amprentele digitale (dermatoglife).
Cadrilajul este mai accentuat la nivelul pliurilor unde pielea se încreţeşte. În condiţii patologice
din diverse afecţiuni dermatologice cronice cadrilajul pielii este accentuat datorită pruritului.
Acest proces de îngroşare a cadrilajului natural prin afecţiuni dermatologice pruriginoase se
numeşte lichenificare.
Tot pe suprafaţa cutanată se observă mici orificii care se numesc pori şi reprezintă locul
de deschidere la nivelul cutanat al glandelor sebacee şi a firelor de păr.
Elemente de anatomie a pielii:
Pielea se compune din trei straturi:
 hipodermul (ţesutul subcutanat) (subcutis);
 dermul (pielea propriu-zisă) (corium);
 epidermul (epidermidis)
Epidermul
 stratul exterior al pielii;
 format din rânduri de celule legate între ele - keratinocite, aşezate unele peste altele;
 această organizare dă posibilitatea pielii de a-şi modifica forma cu uşurinţă în timpul
mişcării;
 celulele epidermului se unesc cu cele ale dermului printr-o membrană bazală.
Melanocitele şi celulele Langerhans sunt alte celule ale epidermului.( Melanocitele provin
din neuroectoderm şi sintetizează pigmentul melanic sau melanina. ) Celulele Langerhans sunt
celule cu rol imunologic, numite şi santinelele pielii. Au rol în preluarea şi prelucrarea
antigenelor provenite din mediul extern şi în transmiterea informaţiei antigenice spre limfocitele
T. Sunt implicate mai frecvent în patogenia unor boli cum sunt dermatita atopică, eczema
de contact, psoriazis.
Dermul:
 este o patură conjunctivă densă;
 este format din celule, fibre şi substanţă fundamentală.
 în substanţa fundamentală, lângă ţesutul de graniţă se află fibrocite (care dezvoltă fibre),
celule adipoase şi ale sistemului imunitar: histiocite, limfocite;
 Substanţa fundamentală are rolul de a hrăni atât dermul cât şi structurile epidermului
 în reţeaua de fibre elastice şi colagene se găsesc vase sanguine, limfatice şi numeroase
terminaţii nervoase;
 se găsesc glande sudoripare şi sebacee.
 La nivelul dermului există terminaţii nervoase libere ce preiau senzaţia tactilă şi de
durere şi o transmit centrilor nervoşi superiori.

Hipodermul:
 se compune din celule adipoase de mărimi diferite, vase sanguine, limfatice şi centri
nervoşi;
 îndeplineşte funcţia de sprijin a dermului, protejează organismul de lovituri mecanice;
 este numit şi depozitul de energie;
 are grosime variabilă, în funcţie de zone (inexistent pe pleoape)
Anexele pielii sunt:
 Cornoase: părul şi unghiile,
 Glandulare: glande sudoripare şi glande sebacee.
.
La nivelul dermului există terminaţii nervoase libere ce preiau senzaţia tactilă şi de durere şi
o transmit centrilor nervoşi superiori.
Pruritul (mâncărimea) este un simptom considerat ca o formă particulară de durere, ce
impune reacţia de scărpinat. În urma gratajului pielii, secundar pruritului pot apărea eroziuni sau
excoriaţii (ulceraţii superficiale).
Anexele pielii sunt reprezentate de:
- glandele sudoripare şi sebacee care sunt situate în interiorul pielii, respectiv în derm şi
se exteriorizează pe suprafeţa epidermului;
- părul şi unghiile care constituie fanerele. Acestea sunt situate la exteriorul pielii, iar
părul are şi o porţiune profundă dermică.
Glandele sudoripare Sunt formate din trei părţi:
 - o parte glandulară situată în profunzime;
- un duct sau canal profund;
- un duct superficial, un canal excretor ce duce la suprafaţă secreţia glandei.
Există două tipuri de glande sudoripare:
- glandele sudoripare ecrine ce se găsesc pe toată suprafaţa cutanată, au un miros acid şi
sunt influenţate de factorii externi (căldură şi umiditate) şi factori interni şi nervoşi;
- glandele sudoripare apocrine, sunt diferite faţă de cele ecrine şi se găsesc la nivelul
axilelor, perimamelonar, la nivel perigenital şi în zona perianală. Aceste glande au o sudoare mai
vâscoasă cu un pH alcalin şi miros caracteristic; în anumite stări patologice (infecţii
bacteriene) glandele se inflamează iar afecţiunea se numeşte hidrosadenită.
Glandele sebacee. Sunt glande acinoase şi se găsesc în interiorul dermului, atât liber cât şi
în asociaţie cu firul de păr formând “complexul pilo-sebaceu”. Glandele sebacee libere se
găsesc: la marginea liberă a pleoapei, la nivelul glandului, la nivelul buzelor inferioare. Sunt
glande sebacee ectopice izolate, dar la unele persoane se prezintă în număr mai mare cu aspect
de grămăjoare dispuse izolat sau confluente şi deranjează d.p.d.v. estetic.
Produsul de secreţie al glandelor sebacee se numeşte sebum şi este constituit din acizi
graşi, esteri, colesterol.
Sebumul are rolul de a lubrifia firul de păr pe care îl înveleşte şi îl protejează de mediul
exterior. Secreţia este eliberată la nivelul foliculului pilos, apoi ajunge la suprafaţă pe lângă tija
firului de păr, dar se poate deschide şi liber la nivelul pielii. Secreţia sebacee se accentuează în
perioada de pubertate când intră în funcţiune secreţia hormonilor sexuali, fiind sub control
hormonal endocrin. Se constată o exacerbare a secreţiei sebacee în perioada pubertară şi
prepubertară.
Secreţia sebacee poate fi în cantitate normală la nivelul tegumentului sau în exces, atunci
când apare sindromul seboreic cu manifestări clinice atât la nivelul pielii cât şi la nivelul
firului de păr.
Secreţia sebacee împreună cu secreţia sudoripară formează o peliculă hidro-lipidică a
pielii, cu rol protector.
Numărul glandelor sebacee este determinat genetic, dar poate fi influenţat şi de factori
sexuali hormonali. Hormonii estrogeni diminuă secreţia sebacee iar androgenii, hormonii
masculini, exacerbează secreţia sebacee şi accentuează creşterea părului.
În anumite situaţii patologice, androgenii secretaţi în exces la nivelul ovarelor sau a
suprarenalelor duc la creşterea pilozităţii la femei, în zone unde nu ar trebui să existe
pilozitate. Aceste zone se numesc zone androgen- dependente şi ele sunt: mustaţa, obrazul,
perimamelonar, regiunea suprapubiană şi linia albă abdominală.
Pilozitatea exagerată se numeşte hirsutism.
 Dereglările patologice care pot determina hirsutism şi sindrom seboreic sunt:
- dereglări hormonale la nivelul ovarelor chistice, cu secreţie de hormoni androgeni de la nivelul
chisturilor;
- afecţiuni ale glandelor suprarenale, respectiv sindromul Cushing cu hipersecreţie de cortizol şi
androgeni;
- sindromul adreno-genital sau suprareno-genital prin defecte enzimatice genetice ale CSR.
Secreţia sebacee poate fi inhibată prin tratamente locale cu substanţe antiseboreice,
cât şi prin tratamente generale sistemice, cele mai eficiente bazându-se pe medicamente
antiandrogenice.

Firul de păr. Este o anexă cutanată ce se exprimă liber la suprafaţa pielii şi care are o
porţiune profundă inclavată la nivelul dermului profund sau hipodermului.
Partea superioară a părului, vizibilă la exterior se numeşte tija firului de păr iar în
profunzime se află rădăcina firului de păr care este învelită de foliculul pilos.
Părul propriu-zis este formată din trei straturi:
- stratul intern sau medulara;
- porţiunea mijlocie sau corticala;
- la exterior, epidermiculul.
Porţiunea profundă a părului este înconjurată de foliculul pilos, care se prezintă sub forma
unei umflături cu mai multe straturi, de la interior spre exterior:
- teaca epitelială internă;
- teaca epitelială externă;
- teaca conjunctivă fibroasă, care înveleşte foliculul pilos.
Foliculul pilos prezintă în porţiunea profundă o umflătură ca un bulb numită bulbul
firului de păr, unde se găsesc celule germinative care sunt asemănătoare cu celulele epidermice
din stratul bazal. În porţiunea inferioară a bulbului se găseşte o invaginare a dermului ce se
numeşte papila dermică. Aceasta conţine substanţă fundamentală şi fibroblaste cu rol de
regenerare a firului de păr. Din bulb şi papila dermică începe regenerarea părului, rezultând un
nou fir de păr.
Pilozitatea poate fi:
- androgen dependentă,
- non-androgen dependentă (la nivelul capului, la nivelul genelor, la nivelul
sprâncenelor).
 Există o predispoziţie genetică pentru alopecie sau hirsutism.
Pilozitatea din aria frontală, temporală şi vertex este influenţată de hormonii androgeni, în
special la bărbat (mai puţin la femeie). La subiecţii predispuşi genetic poate să apară, în aceste
condiţii, o formă de cădere a părului numită alopecia androgenică.
Ciclul firului de păr evoluează în trei stadii succesive, care participă la regenerarea
continuă a părului:
- stadiul anagen reprezintă stadiul de creştere a părului; perioada de anagen variază, în
funcţie de anumite zone topografice de la câteva luni la 2-3 ani. În condiţii normale 80-85% din
firele de păr se găsesc în perioada de anagen, restul sunt în perioada de cădere;
- stadiul catagen, de stagnare a creşterii firului de păr;
- stadiul telogen, de eliminare, de cădere a firului de păr ce durează câteva luni. Un
procent de 15-20% din totalul firelor de păr se află la un moment dat în stadiul telogen. Dacă
firele de păr din telogen depăşesc 20%, vorbim de o stare patologică care poate fi dată de
boli endocrino-metabolice sau carenţiale şi duce la alopecie.
Culoarea firului de păr este dată de pigmentul melanic (eumelanina - neagră si
feomelanina - roşie), care prin combinaţie pot da diferite nuanţe de culori părului. Culoarea
părului este produsă de melanocitele de la nivelul bulbului firului de păr. Melanocitele
sintetizează melanina şi o depozitează în melanozomi (granulaţii sau organite) care o transferă
apoi keratinocitelor de la nivelul tijei firului de păr.
Funcţiile firului de păr sunt:
- izolaţie termică destul de redusă;
- protecţie mecanică mai redusă;
- funcţie sexuală şi socială;
- funcţie tactilă.
Funcţiile pielii
1. Funcţia de apărare, constă în faptul că pielea protejează organismul împotriva
noxelor biologice, chimice şi fizice din exterior. Pielea este o barieră impermeabilă pentru
agenţii infecţioşi din mediul exterior (micotici, microbieni, parazitari).
În momentul când această funcţie este alterată şi agentul infecţios depăşeşte bariera de
apărare ale pielii, inocularea acestuia se face prin anumite porţi de intrare. Asemenea porţi de
intrare pot să apară la nivelul mâinilor (prin diverse substanţe chimice), cu apariţia unor
manifestări clinice de tip dermatite de contact. Când apărarea locală este învinsă pot apărea
furuncule, abcese, flegmoane, micoze şi/sau infecţii virale cutanate.
 Elementul esenţial al barierei este: filmul sau pelicula hidro-lipidică a pielii, formată din
secreţie de sebum şi sudoare (sudoarea este apoasă şi cu pH acid). Reducerea filmului se poate
face prin: degresare excesivă, secreţie mai redusă fiziologic, reducerea naturală a secreţiei la
vârstnici.
2. Funcţia de regenerare se produce prin procesul de keratinogeneză şi melanogeneză.
Dacă nu ar exista această funcţie de regenerare ar fi imposibilă funcţionarea întregului organism.
De această funcţie este legat şi procesul de reparaţie cutanată care acţionează atunci când
tegumentul este agresionat şi apare o lezare cutanată cu lipsă de substanţă.
Keratinogeneza este procesul prin care keratinocitele din stratul bazal, germinează,
regenerează şi prin funcţia lor de sinteză iniţiază procesul de sinteză de proteine (scleroproteine).
Când printr- o agresiune se rupe stratul bazal, regenerarea se face mai greu şi lasă cicatrice. Dacă
agresiunea este mai superficială, stratul bazal declanşează procesul de reparaţie care se face mult
mai rapid şi această ulceraţie se vindecă fără cicatrice.
3. Funcţia mecanică constă în faptul că pielea oferă un suport elastic realizat prin
dermul profund, cu rol de protecţie al structurilor subiacente şi al organelor interne.
4. Funcţia de organ de simţ este reprezentată de simţul tactil, termic realizat prin
receptori şi senzaţia de durere şi prurit, prin terminaţiile nervoase libere.
5. Funcţia de menţinere a echilibrului intern al organismului (homeostazia internă) este
realizată de piele prin protecţia la nivelul stratului cornos împotriva pierderilor hidro-elecrolitice
ale organismului. La pacienţii cu arsuri extinse pot apărea perturbări ale homeostaziei interne,
ceea ce demonstrează că severitatea arsurilor este proporţională cu gradul dezechilibrelor hidro-
electolitice (pierderi de apă şi săruri).
6. Funcţia de organ imunologic prin celulele Langerhans care preiau informaţia
antigenică de la nivelul pielii, o prelucrează şi o transmit limfocitelor T ganglionare. Pielea este
pe de-o parte un organ imunologic de sine stătător, pe de altă parte este integrat în sistemul imun
al organismului.
Se dovedeşte că tot mai multe afecţiuni dermatologice, până în prezent neelucidate ca
patogenie au în mecanismul de producere al bolii procese imunologice (dermatita de
contact, dermatita atopică, vasculitele, colagenozele, lichenul, psoriazisul).
7. Termoreglarea este un proces complex în care pielea, alături de centrii nervoşi
superiori deţine un rol important în menţinerea constantă a temperaturii corpului. Pielea
participă la acest proces prin termoreceptori, reţeaua vasculară cutanată împreună cu glandele
sudoripare şi prin ţesutul grăsos termoizolant al dermului profund.
8. Rolul endocrin al pielii este deţinut de capacitatea pielii de a sintetiza vitamina D sub
acţiunea radiaţiei solare.
 9. Funcţia estetică a pielii se realizează prin caracteristicile specifice fiecărui tip de
piele (seboreică, uscată, sensibilă) şi prin culoarea şi textura pielii.

SEMIOLOGIA DERMATOLOGICĂ
Leziuni elementare cutanate

1. Leziuni elementare prin modificări de coloraţie

- macula sau pata, este o leziune produsă de modificări ale coloraţiei pielii prin
perturbări ale vascularizaţiei (macula eritematoasă), sau prin modificări ale pigmentaţiei pielii
(macula pigmentară). Maculele pot fi izolate sau diseminate pe o suprafaţă mare (membre,
trunchi, abdomen);
- telangiectazia (vinişoare), dilataţii venoase la nivelul pomeţilor întâlnite la tipurile de
ten cuperozic şi în acneea rozacee; la nivelul membrelor inferioare se numesc venectazii;
- echimozele, de culoare violacee care îşi modifică culoarea de la violaceu la verde -
gălbui;
- leziuni de purpură, ce se produc prin mici extravazări eritrocitare, apar subcutanat şi
se observă ca puncte mici roşii care nu dispar la digitopresiune; pot apărea în tulburări de
circulaţie, purpure, vasculite, HTA;
- petele pigmentare, care pot fi: hipercrome, prin exces de pigment:pistruii sau
efelidele, lentigo solar sau petele solare; nevii pigmentari sau aluniţele;petele pigmentare
postlezionale sau reziduale, secundare leziunilor de lichen plan, psoriazis, eczemă, postarsură sau
alte dermatoze; nu sunt definitive, dispar după un timp variabil; pigmentaţie difuză sau
generalizată ca în boala Addison, prin insuficienţă a glandei corticosuprarenale.
-pete acrome, lipsite de pigment, cum sunt în:
- vitiligo;
- albinism;
- pete acrome sau hipocrome postinflamatorii sau postlezionale.
Vitiligo este o o boală dobândită cu mecanism probabil autoimun caracterizată prin apariţia
unor pete lipsite complet de pigment (acrome), prin fuga pigmentului din anumite zone,
localizate în special la nivelul articulaţiilor, feţei, zonei genitale.
Albinismul este o boală congenitală care se produce datorită unui deficit enzimatic al
enzimei tirozinaza ce intervine în sinteza pigmentului melanic sau a melaninei.
Macule acrome pot apărea în pitiriazisul verzicolor (micoză superficială), psoriazis, eczemă.
 2. Leziuni elementare de tip solid apar printr-un infiltrat sau exces tegumentar şi pot fi leziuni
papuloase, nodulare, tumorale sau vegetante.
Papula este o leziune cutanată solidă, apărută de obicei ca tip de leziune primară, cu
diametru de câţiva mm (între 1 şi 5 mm). Pot fi leziuni micropapuloase, de 1-2 mm sau altele
mari, cu suprafaţă verucoasă, în special cele cu localizare la nivelul gambelor (datorită
ortostatismului prelungit).
Exemple:
- papula din lichenul plan;
- verucile vulgare de la nivelul mâinilor şi plantelor;
- veruci plane;
- eczema papuloasă;
- papula din acnee;
- papula din sifilis;
- papula din tuberculoză;
- papula din tulburările de metabolism al lipidelor (xantoame, xantelasmă);
- papula din moluscum contagiosum - boală virală produsă de un poxvirus;

Nodulul are un diametru între 0,5-2 cm. Când este mai mare se numeşte nodozitate şi
poate avea aspect tumoral sau de nodul inflamator (exemplu – în eritemul nodos).
Tumora reprezintă o creştere în exces de ţesut şi poate fi benignă sau malignă. Tumora
benignă este bine delimitată, păstrează aspectul ţesutului din care provine şi are o evoluţie lentă,
spre deosebire de cea malignă care are o evoluţie rapidă şi nu mai păstrează structura ţesutului
din care se dezvoltă.
Vegetaţia reprezintă o creştere de ţesut papilomatos cu aspect de “creastă de cocoş”;
când se dezvoltă foarte mult pot lua o formă conopidiformă.
Vegetaţia poate apărea în condilomatoza genitală (vegetaţiile veneriene sau condiloamele
acuminate), boală cu transmitere sexuală, sau pot apărea mase vegetante în evoluţia unor cancere
cutanate.

3. Leziuni elementare cu conţinut lichid

- vezicula este o leziune cu un conţinut clar, cu diamentru sub 0,5 cm; apare în eczeme,
dermatite de contact, herpes şi zona zoster;
- bula are un diametru peste 0,5 cm şi conţinut seros sau sero-citrin; poate să apară în
boli severe buloase autoimune sau prin factori fizici (frig, soare), arsuri chimice, boli infecţioase
(impetigo bulos);
 - pustula este o leziune lichidiană cu conţinut purulent ce poate apărea primar (în
foliculitele) sau secundar în suprainfecţii; pustulele foliculare pe firul de păr au etiologie
microbiană, bacteriană, micotică; pot să apară pustule sterile în psoriazisul pustulos.

4. Leziuni prin pierdere de substanţă

- ulceraţia depăşeşte membrana bazală cu extindere în derm, mai mult sau mai puţin
profund şi lasă cicatrici la vindecare; uneori poate fi o distrugere masivă de ţesut cutanat şi
subcutanat cu denudarea planurilor profunde, dezvelind aponevroze, tendoane sau chiar osul;
- eroziunea este o pierdere de substanţă superficială ce nu depăşeşte membrana bazală şi
se vindecă fără cicatrice;
- fisura este o pierdere liniară de substanţă ce poate să apară pe fundul pliurilor şi în jurul
orificiilor ( bucal, anal şi vaginal);
- excoriaţiile sunt leziuni postgrataj şi apar în afecţiunile dermatologice acompaniate de
prurit.

5. Deşeuri cutanate
- scuama este o leziune care se produce prin aglutinarea celulelor cornoase din stratul
superficial, ca în psoriazis, lichen etc;
- crustele se formează prin uscarea secreţiilor de pe suprafaţa pielii şi pot fi purulente
(gălbui), cruste brune-negre după sângerare (crustă hematică);
- escara reprezintă o distrugere de ţesut prin oprirea circulaţiei în aria respectivă (pacienţi
imobilizaţi în pat).

6. Sechele cutanate
- cicatricele pot fi hipertrofice (cheloidiene), atrofice (plisabile), hiperpigmentare;
- atrofia este o leziune cutanată secundară sau primară ce poate apărea în anumite boli
(lichen sclero-atrofic, lupus, sclerodermie).

7. Alte leziuni
- poichilodermia reprezintă o combinaţie de atrofie, hiper- sau hipopigmentaţie şi
telangectazii;
 - comedoanele pot fi închise sau deschise şi sunt mici chisturi ce se formează la
orificiul de deschidere a foliculului pilos. Comedoanele deschise au vârful de culoare neagră,
culoare care se produce prin oxidarea keratinei (punctele negre);

- vergeturile se produc prin ruperea fibrelor elastice din derm şi se prezintă ca nişte
cicatrici liniare; pot apărea în sarcină, creşteri rapide în greutate şi/sau înălţime, tratamente
cortizonice, boala Cushing.
8. Leziuni mixte
- eritemato-scuamoase: psoriazis, eczemă cronică, micoze, lupus eritematos cronic discoid;
- papulo-veziculoase: eczemă acută, dermatită de contact;
- leziuni eritemato–papulo-veziculoase, cu exudaţie: eczeme de contact, eczeme mixte, eczeme
varicoase şi microbiene;
- papulo-pustuloase: acnee polimorfă, acnee rozacee;
- papulo-scuamoase: lichen plan;
- scuamo-crustoase: eczemă cronică impetiginizată, neurodermită;
- ulcero-crustoase;
- ulcero-necrotice;
- veziculo-buloase: zona zoster, pemfigoidul bulos, dermatită herpetiformă, impetigo microbian.
Bolile de piele nu doar ca iti pericliteaza sanatatea, ci te afecteaza si din punct de vedere
estetic și psihologic.

Bolile de piele cele mai comune sunt cauzate de alergii, iritanti externi, dezechilibre
hormonale, afectiuni diverse ale organismului sau reactii agresive ale sistemului imunitar. De
multe ori, bolile de care suferi in interior, se reflecta fidel in aspectul pielii tale..

Cancerul de piele
Din pacate cancerul de piele este diagnosticat din ce in ce mai des in prezent, fiind cea
mai grava afectiune dermatologica. Tipurile comune de cancer al pielii apar in zona capului, pe
fata, gat, brate si palme. Melanomul, cea mai letala forma, fiind responsabila de aproximativ trei
sferturi  din decesuri.  Protectia impotriva razelor ultraviolete este principala cale de prevenire a
cancerului de piele.

Acneea
Statisticile medicale ne arata ca, aproximativ 80% dintre pacientii care se prezinta la
dermatolog, sufera de o forma usoara sau cronica de acnee. Chiar daca este cea mai raspandita
boala de piele, acneea nu iti pune viata in pericol.Acneea apare atunci cand canalele pielii care
fac legatura intre pori si glandele sebacee se infunda, devenind un mediu propice de inmultire
pentru bacteriile cauzatoare de infectii.

Lotiunile antiacneice pot controla acneea usoara si moderata, in timp ce antibioticele

orale devin necesare pentru tratarea acneei severe.

Urticaria
Urticaria se manifesta prin aparitia de mici umflaturi rosii, insotite de mancarimi. De
regula, afectiunea apare ca raspuns alergic la un aliment sau medicament. Stresul sau alte infectii
sunt cauze comune ale urticariei, care dispare, de regula, de la sine.

Dermatita atopica sau eczemele

Dermatita atopica este o boala cronica a pielii, care ia forma unor portiuni uscate si mancarimi
intense. Din pricina scarpinatului, apar de multe ori umflaturi si roseata. In faze avansate, pielea
se crapa si secreta fluid. Cand rana se vindeca, apare o crusta solzoasa in regiunea afectata.
Dermatita alergica de contact apare la varsta adulta si este provocata de substante cosmetice,
parfumuri iritante sau diverse metale din bijuterii. Tratamentul vizeaza hidratarea intensa a pielii
cu creme speciale.

Rozaceea
Rozaceea este o afectiune dermatologica caracterizata printr-o roseata permanenta a tenului.
Aceasta apare mai des la femei. Pe masura ce progreseaza boala, pigmentul rosiatic evidentiaza
vasele foarte mici de sange, care devin vizibile (in special in pometi). Medicamentele topice si
antibioticele orale sunt folosite, de regula, ca tratament.

Alunitele
Alunitele sunt clasificate drept patologii dermatologice, care apar cand anumite celule ale pielii
(melanocite) se dezvolta grupate, cu tesut in jurul lor. Fiecare om are mai multe sau mai putine
alunite, iar un individ din zece prezinta cate o alunita care isi modifica aspectul, deci este
susceptibila sa se transforme in melanom, un tip sever de cancer de piele. In aceasta situatie,
consultul medical devine vital.

TRATAMENTUL PRINCIPALELOR BOLI DERMATOLOGICE

În tratarea bolilor dermatologice, pe lângă aspecte legate de tratamentul etiologic,

patogenic sau simptomatic specific fiecărei afecţiuni, trebuie avut în vedere anumite aspecte de
ordin epidemiologic şi psiho-social.
 În patologia dermatologică un loc însemnat îl ocupă bolile dermatologice cu patologie
infecţioasă (microbiană, micotică, parazitară, virală). Aceste afecţiuni cutanate de etiologie
infecţioasă pot beneficia de tratament specific etiologic, cu rezultate foarte bune postterapeutice,
respectiv cu vindecare în majoritatea cazurilor.
Pentru obţinerea acestui deziderat atât pacientul cât şi personalul medical trebuie să
urmeze tratamentul cu stricteţe, pentru că multe afecţiuni dermatologice necesită timp mai
îndelungat de tratament (de exemplu în micozele pielii capului tratamentul durează 6 săptămâni,
iar în onicomicoze durata tratamentului este în medie de 3 luni.)

Îngrijirea bolnavului cu afecţiuni dermatologice

Tratamentul afecţiunilor dermatologice implică în majoritatea cazurilor două modalităţi
terapeutice majore, respectiv tratamentul local şi tratamentul sistemic.
Într-o serie de afecţiuni dermatologice trebuie urmate recomandări speciale referitoare la
regimul igieno-dietetic al pacietului (de exemplu, în urticaria acută postalimentară, eczema
acută, acneea rozacee).
În plus sunt anumite dermatoze care necesită măsuri de îngrijire specială a pielii şi a
fanerelor. În special pielea seboreică sau pielea atopică, xerotică, cu tendinţă la uscăciune,
trebuie să respecte recomandări adaptate tipului de ten.
Regimul igieno-dietetic
Alimentar. În psoriazis: evitarea grăsimilor, a cărnurilor grase, a proteinelor animale,
evitarea dulciurilor concentrate, interzicerea consumului de alcool.
În urticarii şi eczeme acute postalimentare: regim de cruţare digestivă sau regim de excludere
şi reintroducere a alimentelor cu potenţial alergizant-declanşant.
Alte recomandări :
- regim desodat - în afecţiuni care beneficiază de tratament corticoterapic sistemic, în ulcere
venoase, manifestări de dermită de stază pe fond de insuficienţă cardiacă congestivă sau
insuficenţă venoasă cronică;
- regim fără gluten, fără ioduri - în dermatita herpetiformă.
Alcoolul. În majoritatea bolilor dermatologice se recomandă evitarea consumului de
alcool. Dintre bolile dermatologice agravate de consumul cronic de alcool menţionăm:
psoriazisul, eczemele cronice, prurigo-uri, acneea rozacee, lichenul, porfiria cutanată tardivă.
Fumatul. Fumatul este interzis în afecţiunile dermatologice din patologia vasculară
(ulcerele arteriale sau venoase din arteriopatiile obliterante cronice ale membrelor inferioare,
trombangeita obliterantă sau insuficienţa venoasă cronică a membrelor inferioare, crizele acro-
asfixice din sindromul Raynaud). Fumatul este un factor de agravare al bolii psoriazice.
 Regimul de viaţă
- evitarea suprasolicitărilor, a traumelor psihice şi a emoţiilor negative în majoritatea
bolilor cu componentă psiho-somatică (psoriazis, eczeme, dermatită atopică, neurodermită,
lichen plan, prurigo-uri).

Comportamentul recomandat legat la expunerea la lumina UV.

Lumina UV poate fi naturală (băi de soare) sau artificială (lămpi UV).
Bolile ameliorate prin helioterapie (expunere la UV în scop terapeutic) sunt eczemele,
dermatita atopică, psoriazisul, parapsoriazisul, pitiriazisul rozat Gibert.
După expunerea excesivă la radiaţia UV sau la persoanele cu piele sensibilă (tipul I sau
II) poate să apară un eritem actinic (solar) şi chiar arsuri solare, în funcţie de gradul de expunere.
Boli agravate de expunerea la soare: nevi pigmentari, leziuni precanceroase cutanate,
lupusul eritematos cronic discoid şi lupus eritematos sistemic, dermatomiozita.
Boli favorizate şi agravate de radiaţia solară:
- cancere cutanate, fotodermatoze, erupţii polimorfe la lumină, urticaria solară,
prurigo solar, eczema solară, lichenul actinic, porfiria cutanată tardivă, eritemele
pelagroide , pelagra (deficit de triptofan şi vitamina PP), vitiligo.
Alte boli induse de radiaţia solară sunt:
- fotodermatoze postmedicamentoase pot apărea după administrarea unor antibiotice cu
potenţial fotosensibilizant (ampicilină, chinolone, tetraciclină, doxicilină, griseofulvină, acidul
nalidixic).
- reacţii de fotosensibilizare induse de plante numite fitofotodermatoze (apar după
contactul pielii cu plante cu potenţial fotosensibilizant ca pătrunjel şi morcov sălbatic, muşcate).
Pentru ca să apară acest tip de reacţie sunt necesare patru condiţii: soare + planta + pielea +
umiditate.
Legat de comportamentul cutanat după expunerea la UV trebuie avut în vedere
următoarele:
- să se adapteze expunerea la radiaţia solară în funcţie de fototipul cutanat (după Fitzpatrik);
- este recomandată o expunere gradată, progresivă, evitând orele de expunere între 11 şi 16 şi
utilizarea adecvată a loţiunilor fotoprotectoare.
Măsuri recomandate pentru îngrijirea tegumentelor în tratamentul unor afecţiuni
dermatologice
• Pielea seboreică trebuie întreţinută prin utilizarea unor loţiuni pentru ten seboreic. Părul
seboreic trebuie spălat cu şampoane antiseboreice pe bază de sulfură de seleniu sau ketoconazol.
• Pielea atopică, xerotică este o piele cu tendinţă la uscare, deshidratare, cu apariţia unor
dermatite iritative în general pe zonele expuse intemperiilor (faţă, mâini). De aceea, se
recomandă utilizarea unor loţiuni pentru ten atopic sau sensibil; în special la pacienţii prezentând
acest tip de piele se recomandă evitarea pe cât posibil a spălărilor dese, cu detergenţi agresivi şi
protecţia prin mănuşi a mâinilor în manoperele casnice.
• Pielea sugarilor, a copiilor mici trebuie îngrijită cu produse destinate sugarilor; copiii
atopici necesită o îngrijire specială a pielii acestora, cu emoliente care să prevină apariţia
leziunilor specifice de dermatită atopică, iar la apariţia primelor leziuni necesită aplicaţii cât mai
de scurtă durată de dermatocorticoizi, pentru a preveni efectele secundare ale acestora.
• Pielea vârstnicilor are o tendinţă fiziologică de uscăciune, de a forma mici fisuri pe
suprafaţă, care reprezintă poarta de intrare fie pentru diferiţi alergeni (detergenţi, sintetic, lână),
fie pentru agenţi biologici (microbieni, micotici). Acest aspect se accentuează în condiţii
patologice: carenţă vitaminică, deshidratare, insuficienţă renală, hepatită cronică.
O formă particulară de eczemă la bătrâni este eczema asteatozică sau fisurară, cu
localizare în special la nivelul gambelor care apare la persoanele vârstnice, în special iarna, în
hipovitaminoze, stări carenţiale.

Tratamente locale utilizate în dermatologie

Tratamentul prin comprese umede necesită dizolvarea unei substanţe active într-o
soluţie apoasă obţinându-se concentraţia dorită.
Se folosesc în special când pielea este inflamată, cu fenomene celsiene sau cu exudaţie
(exudaţia = vasodilataţie, eritem, vezicule cu apariţia de lichid pe suprafaţa pielii );
Aceste substanţe pot fi:
- rivanol 1% - soluţie;
- muşetel - efect antiseptic, calmant, antiexudativ;
- acid boric în concentraţie de 1-2-3%, în soluţie apoasă (apă distilată, apă fiartă şi răcită)
cu efect antiseptic, antiexudativ şi calmant;
- borax, în concentraţie de 1-2-3%, efect antiseptic, antiinflamator, dezinfectant,
antiexudativ;
- alte plante medicinale cu efect calmant: coada şoricelului, trei fraţi pătaţi.
 - soluţia de cloramină - se utilizează de regulă pentru toaleta şi spălarea unor ulceraţii
suprainfectate cu germeni rezistenţi (piocianic, proteus, enterobacter) sau alţi germeni Gram-
negativ, rezistenţi la antibiotice.
Reguli: nu se utilizează pe suprafaţă mare, nu se recomandă aplicarea foarte mult timp pentru
evitarea efectului secundar iritativ cu maceraţia tegumentelor sau dezvoltarea unor reacţii
alergice la substanţele dizolvate.
Atenţie! acidul boric aplicat timp îndelungat sau pe suprafaţă mare poate fi nefrotoxic.
Băi dezifectante localizate sau generalizate se pot efectua cu substanţele de mai sus. Se
mai pot efectua infuzii folosite în acest scop.
Coloranţi : se utilizează pioctanina sau violetul de genţiană 0,5-1-2% sau eozină 1-2%,
cu efect antiexudativ, sicativ, animicotic, anibacterian. Uneori pot apărea reacţii alergice la unul
din coloranţi.
Suspensii sau soluţii preparate în farmacie. Folosesc o substanţă medicamentoasă sau
mai multe (eritromicina, hidrocortizon, acidul salicilic, rezorcina, sulful precipitat) şi substanţe
vehicul care ajută la penetrarea medicamentelor active la nivelul pielii. Aceste soluţii pot să fie:
propilenglicolul, tween 80, glicerina pentru aderenţa de planul cutanat, iar ca bază se foloseşte
soluţie apă distilată-alcool. Alcoolul favorizează evaporarea mai rapidă a apei, ceea ce conferă
aderenţă substanţei active pe suprafaţa pielii.
Suspensiile nu se utilizează pe zonele ulcerate, foarte inflamate, cu exudaţie (alcoolul
poate produce iritaţii). Se utilizează pentru tenurile mai grase, pe zonele păroase (pielea capului,
barbă, torace anterior).
Spray-urile: vehicul pentru substanţa activă este un gaz (freonul) aflat sub presiune
combinat cu substanţe active. Sunt foarte eficiente pe zonele inflamate, cu exudaţie, la nivelul
plicilor, în cazul unor arsuri superficiale în faza iniţială: Oximed (tetraciclină + cortizon); nu se
utilizează pe o perioadă mare de timp.
Mixturile: sunt produse magistrale, ce reprezită combinaţii între pudre inactive (talc, oxid
de zinc) şi soluţii apoase; pudrele inactive nu se absorb, deci nu au acţiune medicamentoasă în
profunzimea pielii, ci au un efect calmant numai de suprafaţă. Produsele se introduc în soluţii
apoase: glicerină, apă distilată. Se mai pot introduce medicamente active: mentol, antibiotice
(eritromicină, tetraciclină), cortizonice (hidrocortizon, supercortisol), antimicotice.
Se recomandă aplicarea acestora pe zonele cu exudaţie, eritem, zone pruriginoase. Nu se
recomandă aplicarea pe ulceraţii.
Se utilizează în faza iniţială a unor afectţuni inflamatorii, sau după comprese (2-3 zile),
până la reducerea inflamaţiei. Nu se utilizează în zonele păroase.
Tratamentul se adaptează în funcţie de leziuni şi evoluţia acestora. Se continuă
tratamentul cu mixtură până în momentul în care inflamaţia s-a remis (în acneea inflamatorie cu
leziuni papulo-pustuloase inflamate), mixtura cu antibiotice (la forme severe de acnee rozacee,
forme de eczemă de contact facială) până la remitere, după care se recomandă aplicaţie de creme
locale. Au efect de uscare a leziunilor papulo-veziculoase şi calmare.
Paste: combinaţii de pudre (talc, oxid de zinc) cu baze grase (unguent de tip lanolină şi
vaselină). Se pot asocia substanţe active.
 Unguente: produse farmacologice ce combină în părţi egale baze de tip lanolină -
vaselină. Au efect de profunzime: pătrund mai adânc în tegument împreună cu substanţele active
din unguente.
Se utilizează în afecţiuni cronice, cu tegumente îngroşate, modificate prin afecţiunea
cronică. Se folosesc atât pe tegumentele indemne cât şi pe tegumentele ulcerate, pe pielea fără
păr cât şi pe cea cu păr (psoriazis al pielii capului, eczema cronică lichenificată, cu evoluţie de
ani de zile).
Creme: combinaţii între baze grase de unguent (lanolină - vaselină) şi apă distilată.
Efectul acestora este mai superficial la nivelul tegumentului. Se recomandă în afecţiuni
inflamatorii acute şi subacute (nu cronice), pe suprafeţe exudative şi pe zonele plicilor (axilară,
inghinală), pe zonele ulcerate. Exemplu: fucidine (cremă şi unguent), conţine acid fucidic - activ
asupra stafilococului aureus.
Reacţii alergice după aplicaţii locale de creme, unguente, soluţii sau sprayuri pot să apară
la oricare din componentele produsului.
Se presupune a fi o reacţie alergică locală atunci când în urma unui tratament local corect
recomandat pentru boala respectivă, erupţia cutanată sau leziunea se agravează; poate să apară
local o reacţie cu eczematizare, prurit şi exudaţie (formare de vezicule).
Reacţiile alergice după aplicaţii locale pot să apară la baza de unguent, la parfumanţi, la
substanţele conservante, la substanţa activă din componente. Este important de reţinut că odată
sensibilizat la o anumită substanţă individul respectiv va dezvolta această reacţie alergică locală
de fiecare dată când va ajunge în contact cu acea substanţă.
Şampoanele: produse tipizate ce conţin pe lângă o substanţă degresantă (detergent) şi
substanţe active medicamentoase: sulf, extracte de plante cu efecte antiseboreice, sulfura de
seleniu (antiseboreic) sau zinc piritinol (efect antiseboreic), ketoconazol.
Substanţe chimice cu efect distructiv:
- Nitratul de argint în concentraţii variabile: efect antiexudativ (comprese 1g/1000L),
(creionul cu nitrat de argint, concentraţie de 1-2-3-5% pe fisuri, cu efect de stimulare a
granulaţiei); în concentraţie de 10-20% are efect distructiv.
- Acidul tricloracetic - poate fi utilizat în concentraţii de la 10% la 75%, cu efect de
peeling slab sau puternic 35%-70-80%, realizându-se o arsură chimică (TCA) a ţesutului; este
utilizat pentru distrugerea papiloamelor, a unor granuloame piogene, angioame, peeling cutanat
(dermatocosmetologie).
- Acidul azotic fumans în concentraţie de 100% - efect distructiv şi caustic; se recomandă
pentru distrugerea unor veruci vulgare,veruci plane, papiloame, granuloame.
-Azotul lichid - sub presiune, păstrat în recipiente speciale poate fi folosit ca substanţă
distructivă, caustică pentru veruci, papiloame, tumori cutanate.
- Substanţe citotoxice sau citostatice locale: în cancere cutanate (5-florouracil sau
Efudix), cu efect distructiv local pentru tratamentul unor keratoze actinice sau veruci seboreice.
- Podofilina - extract vegetal.
- Podofilitoxina - pentru tratamentul verucilor genitale (vegetaţii veneriene).
 - Imiquimod (Aldara cremă 1%) poate fi recomandat pentru tratamentul unor vegetaţii
veneriene, a leziunilor de moluscum contagiosum, a unor cancere cutanate superficiale.
- Acidul salicilic în concentraţii de 15-20% poate avea un efect distructiv, keratolitic.
- Acidul lactic 15–20% are un efect keratolitic, similar cu cel al acidului salicilic şi se
poate combina cu acesta în reţete magistrale.
- Ureea poate fi folosită în tratamentul topic dermatologic de la concentraţii de 3-5-10–
20% până la concentraţia de 50%, cu efecte diferite. La concentraţia de 1-3% se obţine hidratarea
pielii şi acţiune emolientă, la 10-20 % se poate folosi în psoriazis ca decapant, iar în concentraţia
de 40-50% se recomandă pentru avulsia chimică a unghiei.

Tratamentul local în diferite afecţiuni dermatologice

Se pot efectua: băi dezinfectante parţiale (mâini sau picioare, zona genitală) sau totale
(pemfigus vulgar, piodermite extensive) cu soluţii antiseptice (soluţie hipermanganat de potasiu,
soluţie cloramină, clorhexidină, sau alte substanţe dezinfectante).
Sunt recomandate mai frecvent în piodermite, eczeme piodermizate, scabie suprainfectată,
pediculoză. În piodermite: detaşarea crustelor.
În psoriazis: tratamente decapante cu unguente cu acid salicilic 5-10 % , precipitat alb de
mercur sau uree 20%.
- paste sicative cu antibiotice

În micoze pe lângă tratamentul sistemic adaptat fiecărei forme clinice este necesar un
tratament local. Pentru o formă comună de micoză se recomandă utilizarea unui antimicotic (vezi
capitolul micoze).
Tratamentul local în micozelor pliurilor mari:
- Coloranţi: eozină 1-2%, pioctanină 1% (violet de genţiană) sau streptomicozanul.
- Comprese umede: soluţii de acid boric sau borax 3% numai la începutul tratamentului, până la
reducerea exudaţiei.
- Antimicotice topice: trebuie administrate 10-14-21 zile clotrimazol, isoconazol (Travogen),
natamicina (Pimafucin), bifonazol (Biazol), miconazol (Miconaft), econazol, ketoconazol
(Nizoral).
Se recomandă evitarea băilor frecvente şi fierbinţi, evitarea săpunurilor, a lenjeriei de
sintetic. Pentru micozele complicate cu suprainfecţie bacteriană este obligatorie asocierea unui
tratament antibiotic local şi /sau general, curăţirea crustelor, şi aplicaţii locale de comprese cu
rivanol, dacă se asociază fenomene celsiene locale.
Dacă există şi o componentă de eczematizare a micozei trebuie redusă exudaţia prin
comprese locale de soluţie acid boric 3% sau borax sau utilizarea de mixturi sicative.

În eczeme tratamentul local se adaptează stadiului eczemei (acută, subacută sau

cronică). Se efectuează cu comprese antiexudative cu rivanol, soluţii de acid boric, antibioterapie
locală pe leziunile infectate.
Se mai pot utliliza în funcţie de stadiul eczemei:
- mixturi calmante;
- dermatocorticoizi;
- pimecrolimus;
- calcipotriol;
- creme şi unguente.
Tratamentul sistemic al eczemelor beneficiază de antihistaminice, corticoterapie,
desensibilizare nespecifică.

În infecţii bacteriene se recomandă dezinfecţie locală cu soluţie betadine sau alcool

iodat 1%, deschiderea colecţiilor abcedate, unguente cu antibiotice (neomicină, bacitracină,
kanamicină, gentamicină, mupirocin, fucidine) şi paste ichtiolate (ichtiol 10-20%) pentru a
delimita procesul inflamator.
Se asociază:
- tratamente sistemice cu antibiotice;
- tratamentul terenului pentru a preveni recidiva leziunilor prin vaccinoterapie,
vitaminoterapie, imunoterapie.

În ulcerul varicos trebuie efectuat un tratament local adaptat stării ulcerului (ulcer
vechi, suprainfectat, cu ţesut necrotic-sfacelar pe suprafaţă sau ulceraţie curată, cu sau fără ţesut
de granulaţie).
- se efectuează toaleta locală a ulceraţiei prin spălare energică cu soluţie de apă
oxigenată, betadine, rivanol sau ser fiziologic;
 - în ulcerele cu sfaceluri pe suprafaţă, fără ţesut de granulaţie se procedează la aplicaţii de
topice ce conţin enzime proteolitice ( Elase, Curiosin, Fibrolan, Iruxol, Debrisan) pentru a
debrida ulceraţia şi a îndepărta ţesuturile necrozate;
- în ulcerele curate dar fără granulaţie se stimulează formarea ţesutului de granulaţie prin
aplicaţii de unguente (sulfasalazină argentică, unguente cu balsam de peru sau nitrat de argint,
unguente antibiotice).

În psoriazis tratamentul este individualizat în funcţie de forma clinică, evoluţie, vârstă,

afecţiuni asociate. Se recomandă regim de viaţă fără stres, cu evitarea emoţiilor negative şi regim
alimentar cu evitarea alimentelor bogate în grăsimi, în special animale şi a dulciurilor
concentrate; se recomandă o alimentaţie bogată în legume, fructe, crudităţi; este recomandat
evitarea fumatului şi a consumului de alcool; efecte benefice asupra bolii au curele heliomarine
de 2- 3 săptămâni/an.
Tratamentele locale: medicamente decapante pentru îndepărtarea scuamelor cu acid
salicilic 5%, rezorcină, uree, cignolină (derivat de antranol).
Se mai recomandă dermatocorticoizi (Dermovate, Elocom, Fluocinolon), calcipotriol
(Daivonex). În formele eritrodermice şi pustuloase se recomandă tratament sistemic cu retinoizi
sau PUVA-terapie (substanţe fotosensibilizante combinate cu tratament cu ultraviolete).

În scabie şi pediculoză trebuie efectuat tratamentul local al pacienţilor cu medicaţia

corespunzătoare cu scabicide şi/sau pediculicide (vezi tratament). În plus se impune controlul
contacţiilor din mediul familial şi efectuarea unei anchete epidemiologice pentru a putea depista
sursa de infecţie şi a opri lanţul epidemiologic de transmitere al afecţiunii.
Este necesar să se ia măsuri de dezinfecţie a lenjeriei şi a spaţiului de locuit.

Tratamentul în urgenţele dermatologice

Urgenţele dermatologice sunt dermatozele care prin evoluţia lor sau prin complicaţiile pe
care le pot da pot pune viaţa pacientului în pericol. Următoarele afecţiuni cutanate pot fi urgenţe
în dermatologie:
- şocul anafilactic;
- urticaria acută generalizată;
- edemul angioneurotic cu edem al limbii şi sau edem glotic;
 - eritemul polimor cu leziuni extinse ale mucoaselor;
- sindromul Stevens- Johnson;
- sindromul Lyell;
- eritrodermiile;
- toxidermiile postmedicamentoase;
- psoriazisul pustulos generalizat;
- stafilococia malignă a feţei;
- erizipelul bulos sau ulcero-necrotic;
- fasceita necrozantă;
- eczeme acute diseminate sau generalizate;
- fitofotodermatozele cu leziuni extinse.
Tratamentul în urgenţele dermatologice se efectuează de regulă prin administrarea i.v. de
hemisuccinat de hidrocortizon iniţial 100 mg, asociat cu administrarea de 10 ml Calciu gluconic
10% şi vitamina C 1g. În plus se recomandă asocierea antibioterapiei sistemice dacă urgenţa este
de etiologie bacteriană sau adaptarea tratamentului sistemic în funcţie de boală.
În cazurile de şoc anafilactic se recomandă asocierea în tratament a adrenalinei ½ fiolă
s.c. şi a unui antihistaminic i.m.

Examenul clinic al bolnavului cu dermatoze

1. Culegerea datelor
Informaţii amănunţite despre:
 manifestări de dependenţă;

 starea generală,

 sistemul nervos

 condiţiile de viaţă şi de muncă.

Examinarea bolnavului se face:

 într-un mediu ambiental optim;
 încăpere cu o temperatura de 18-20 grade;
 factorii termici, frigul sau căldura pot masca simptomatologia;
 este indicată lumina naturală , cea solara, directă poate schimba aspectul leziunilor;
 se poate folosi şi lumina artificială;
  la examinarea părului se va folosi lumina Wood care, prin fluorescenţă, oferă detalii
importante în stabilirea alterărilor suferite de perii infectaţi cu paraziti.
Prin interviul cu pacientul se vor aduna date despre:
 afecţiune;

 antecedentele fiziologice şi patologice;

 mediul în care trăieşte şi îşi exercită profesia;

Anamneza va cuprinde:
 date generale despre pacient:
 vârsta şi sexul bolnavului;
 profesia;
 condiţiile de muncă;
 igiena locuinţei;
 alimentaţia;
 viaţa sexuală
 date despre boală:
 circumstanţele în care a apărut;
 dacă membrii familiei lui, atât pe ramura ascendentă, cât şi descendentă au (avut)
aceleaşi manifestari;
 dacă la locul de muncă există şi alţii care suferă de aceeaşi boala.
 evoluţia (sezonieră);
 eventuale analize de laborator;
 tratamentele făcute şi efectul acestora.
Examenul obiectiv:
 precizează particularităţile leziunilor elementare;
 inspecţia vizuală permite identificarea formei şi a culorii;
 palparea oferă date despre consistenţă, profunzimea în straturile pielii şi existenţa
tulburărilor senzitive şi termice.

Distribuţia leziunilor elementare poate fi:

 generalizată (pe toata suprafata corpului),
 localizată pe anumite regiuni:
- simetrică (psoriazis) sau
- asimetrică
Leziunile cutanate pot fi expresia manifestărilor morbide produse de suferinţa:
 organelor digestive,
  sistemului circulator,
 organelor respiratorii,
 aparatului uro- genital,
 sistemului neurovegetativ si endocrin.
Examenul clinic este completat de:
 examenul de laborator,
 examenul citologic si histopatologic,
 reactivitatea cutanată
Circumstanțe de apariție a bolilor dermatologice
 Infecţii virale (ex herpes) cu transmitere prin contact direct cu leziunea sau cu
secreţii infectate;
 Infecţii bacteriene cutanate (ex piodermita, impetigo, erizipel) produse frecvent de
stafilococ şi streptococ;
 Infecţii fungice (dermatofiţii, sau dermatomicoze) favorizate de mediul aerob,
umed, şi temperaturi de 20-30 grade;
 Prezenţa paraziţilor (scabia, pediculoza);
 Pot determina urticaria:
 tratamente medicamentoase (antibiotice)
 consumul de alimente (ouă, lapte, căpşuni)
 alergeni inhalaţi (polen, praf );
 contactul cu: plante, medicamente, păr de animale, cosmetice (dermatita de
contact);
• Expunerea la factori care induc sau întreţin unele leziuni ( soare, frig, vânt, în cazul
unui bolnav cu lupus eritematos);
 Infecţii TBC;
 Alţi factori (ex. alcoolul, fumatul pot agrava psoriazisul).

Manifestări de dependență
a. Leziuni dermatologice (elementare):
 distribuţia anatomică a erupţiei;
 forma, consistenţa, conţinutul;
 data debutulului;
 evoluţia leziunilor în timp;
 caracterul acut, cronic, sau recidivant;
 tratamente anterioare;
b. Durerea:
 intensitatea (variabilă);
  localizarea (frecvent în aria afectată);
c. Pruritul:
 localizat sau generalizat;
 exacerbat nocturn (scabie);
d. Leziuni de grataj (scabie,pediculoză);
e. Febra;
f. Frison (debutul erizipelului);
g. Leziuni ungheale;
i. Paraziţi adulţi sau ouă (pediculoză);
j. Alte manifestări:
 greaţă;
 vărsături;
 cefalee;
 edeme
2, Analiza și interpretarea datelor
 Probleme:
 Alterarea integrităţii pielii;
 Risc crescut de suprainfectare a pielii;
 Disconfort;
 Risc crescut de alterare a imaginii de sine şi a imaginii corporale;
 Deficit de igienă

3. Planificarea îngrijirilor
Obiective:
 Ameliorarea durerii;
 Prevenirea extinderii leziunilor;
 Prevenirea complicaţiilor,
 Redobandirea unei imagini de sine pozitivă;
 Reintegrarea socio-profesională.

4. Realizarea inervențiilor
Obiective:
 Ameliorarea durerii;
 Prevenirea extinderii leziunilor;
  Prevenirea complicaţiilor,
 Redobandirea unei imagini de sine pozitivă;
 Reintegrarea socio-profesională.

Autonome:
 asigurarea igienei tegumentelor;
 igiena unghiilor, tăierea scurt, eventual manuşi sterile;
 schimbarea lenjeriei de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
 monitorizarea funcţiilor vitale;
 bazinete si urinare sterile în cazul leziunilor din zonele genitală, perianală şi
fesiera;
 respectarea dietei;
 prevenirea suprainfecţiilor leziunilor;
 efectuarea de educaţie pentru sănătate;
5.Evaluarea
Se evaluează:
- rezultatul obţinut în urma aplicării îngrijirilor autonome şi delegate;
- satisfacţia pacientului.
Educația pentru sănătate în prevenirea afecțiunilor dermatologice:
Identificarea şi eliminarea factorilor favorizanţi
 leziuni contagioase;
 agenţi iritanţi;
 microorganisme;
 traumatisme;
 expunerea prelungită la soare;
 înţepăturile de insecte;
 alimentaţie echilibrată, evitând alimentele alergice;
Măsuri de igienă 
 tegumentelor şi mucoaselor;
 a anexelor pielii;
 lenjeriei de corp;
 a locuinţei
 Măsuri de prevenire a transmiterii infecţiei:
 prezentarea la medic imediat ce se observă o leziune;
 evitarea autotratării;
 prevenirea leziunilor de grataj prin tăierea scurtă a unghiilor
 TULBURĂRI DE PERSONALITATE ȘI AFECȚIUNI
DERMATOLOGICE

Studiile actuale au dovedit că tulburările de personalitate apar la pacienţii cu

afecţiuni dermatologice, în funcţie de nivelul de severitate al bolii de piele, luând în
considerare unele caracteristici socio-demografice, precum genul, vârsta, nivelul de
educaţie,
. Studiul afecţiunilor dermatologice reprezintă un domeniu de interes major,
din mai multe considerente. În primul rând, acestea se numără printre cele mai
întâlnite afecţiuni, fiind prezente la oameni din diverse culturi şi categorii de vârstă,
. În al doilea rând, vizibilitatea acestor afecţiuni are un impact profund la nivel
psihologic, ducând la probleme de complianţă, imagine corporală negativă, calitate precară a
vieţii şi stigmatizare, care pot cauza depresie, anxietate, fobie, tulburări somatoforme şi de
adaptare .
Totodată, există efecte la nivel social, prin discriminare şi izolare, precum şi la nivel
economic, având în vedere costurile ridicate ale tratamentului şi pierderile financiare provenite
din absentarea de la locul de muncă, din pricina dermatozelor. Având în vedere implicaţiile
bolilor de
piele la nivel individual şi social, se impune o strânsă colaborare între specialiştii din domeniul
dermatologic şi cei din domeniul sănătăţii mentale, pentru a oferi untratament corepunzător
pacienţilor.

. CONEXIUNEA MINTE – SISTEM NERVOS – PIELE

Legătura între piele şi minte a fost îndelung dezbătută, iar termenul„psihosomatic” este
utilizat pentru a defini bolile fizice provocate de factori psihologici. Alexander (2008) consideră
că orice boală este psihosomatică, avândîn vedere că factorii emoţionali influenţează toate
procesele fizice. El aminteşte de afirmaţiile lui Joseph V. Klauder referitoare la legătura între
psihic şi piele: „Psihicul exercită o mai mare influenţă asupra pielii decât asupra oricărui alt
organ… Pielea este un organ important de exprimare a emoţiilor, comparabil în acest sens doar
cu ochiul”.
Legătura între corp şi factorii psihologici a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri,
fiind menţionată de Hipocrate (460–377 î.Hr.), care scria despre cazuri de persoane care erau
afectate de stres emoţional şi care reacţionau la acesta, prin smulgerea părului (França et al.,
2013).
Cu toate acestea, cercetările amănunţite cuprivire la legătura dintre minte şi piele au
început în secolul al nouăsprezecelea, cu studiile realizate de Robert Ader în domeniul
psihoneuroimunologiei.
 În prezent,este cunoscut faptul că activitatea mentală cauzează schimbări electrice în
cortexul cerebral, care sunt transportate către talamus şi hipotalamus, unde sunt transformate în
substanţe chimice, precum neurotransmiţători, neurohormoni şi neuropeptide.Apoi, prin
intermediul circulaţiei sau al nervilor, aceste substanţe ajung la toatecelulele corpului, unde sunt
decodate şi încep să lucreze, conform mesajului primit
Conexiunea între piele şi creier se poate datora faptului că ambele au aceeaşi
origine ectodermă şi sunt afectate de aceiaşi hormoni şi neurotransmiţători
(Basavaraj, Navya şi Rashmi, 2010). Această proprietate a pielii de a produce
aceleaşi substanţe ca şi creierul face ca pielea să fie considerată un creier exterior.
Există un feedback permanent între piele şi creier, care se manifestă chiar
şi în timpul somnului, astfel încât fiziologia pielii este influenţată de gânduri, iar
senzaţiile cutanate sunt transmise către creier, interpretate şi recunoscute de minte.
Această conexiune nu influenţează doar dezvoltarea fizică a individului, ci are
impact şi asupra dezvoltării sale psihologice .Efectele contactului interuman fizic asupra
dezvoltării individului sunt de o importanţă deosebită. Astfel, lipsa contactului piele–piele duce
la o creştere rapidă a nivelurilor de cortizol plasmatic, ceea ce reprezintă un indiciu pentru corp
că
există o schimbare în mediu sau o stare de stres.
Alterarea cronică a echilibrului de cortizol plasmatic şi alţi hormoni şi mediatori
chimici duce la dezvoltarea necorespunzătoare a ţesutului nervos şi distrugerea ţesutului normal
anterior, care cauzează deficite în sănătate, comportament, emoţii şi relaţii. În timp ce deprivarea
cronică de contactul fizic interuman este asociată cu o deteriorare semnificativă a creierului, o
apropiere tandră şi iubitoare duce la schimbări pozitive în ţesutul nervos, fiind asociat cu
îmbunătăţirea învăţării şi a IQ-ului, achiziţia limbajului şi a cititului, memorie, rezolvare sporită
a problemelor vizual-spaţiale, precum şi altecapacităţi umane.

PSIHODERMATOLOGIE

Psihodermatologia este un domeniu relativ nou al medicinei şi reprezintă o

interacţiune între psihiatrie, dermatologie şi psihologie.Acest concept cuprinde mecanismele
mentale şi emoţionale implicate în originea,menţinerea sau agravarea afecţiunilor dermatologice,
precum şi consecinţele mentale,emoţionale şi sociale ale dermatozelor.Importanţa conexiunii
psihic-piele este încă subestimată.
. Există diverse clasificări ale afecţiunilor pielii, dar cel mai acceptat sistem de
clasificare este cel menţionat de Koo and Lee (Basavarajah, Navya şi Rashmi,2010; Ghosh et al.,
2013), în care sunt luate în calcul trei categorii, în funcţie de legătura între bolile de piele şi
tulburările mentale:
1. Psihofiziologice (psihosomatice), care sunt favorizate sau agravate de stresul
emoţional. Acestea includ psoriazisul, eczema, dermatita atopică, acneea, formele cronice de
urticarie, hiperhidroza.
 2. Psihiatrice primare, care reprezintă o manifestare fizică a unei tulburări psihiatrice.
Psihopatologia (incluzând tulburarea obsesiv-compulsivă,anxietate, depresie şi psihoză) este
responsabilă pentru afecţiunile dermatologice autoinduse, precum tricotilomania, dermatita
artefactă, parazitoza iluzorie, tulburarea dismorfică corporală.
3. Psihiatrice secundare, care cauzează tulburări psihiatrice sau psihologice,ca urmare a
pielii desfigurate. Aceste afecţiuni dermatologice sunt vitiligo, psoriazis,alopecia areată, ihtioză,
acnee conglobată şi pot duce la anxietate, depresie saugânduri suicidare.

TULBURĂRILE PSIHIATRICE LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI

DERMATOLOGICE

Prevalenţa exactă a psihopatologiei în rândul pacienţilor cu afecţiuni ermatologice nu este

cunoscută. Cu toate acestea, într-un studiu realizat de 2015, au fost găsite diferenţe întrE
prevalenţa anumitor aspecte psihopatologice în rândul pacienţilor cu boli de piele:
depresie clinică , anxietate şi ideaţie suicidara, tulburările obsesive şi iluzionale. tulburarea de
deficit de atenţie şi hiperactivitate ,atacul de panică .Cele mai răspândite diagnostice
dermatologice ale pacienţilor cu problem psihopatologice au fost urticaria cronică ,psoriazisul şi
alopecia
Într-un studiu cu privire la prevalenţa tulburărilor mentale în rândul pacienţilor cu cu
psoriazis, Ferreira et al. (2017) au constatat că cele mai răspândite tulburări mentale la
persoanele cu această afecţiune a pielii sunt tulburările de somn ,disfuncţiile sexuale ,tulburările
de personalitate ,anxietatea ,adaptarea ,depresia şi tulburările de dependenţă de substanţe .
Pacienţii cu psoriazis se confruntă cu un nivel mai ridicat al anxietăţii, depresiei şi lipsă a
controlului, cu o stare de bine redusă, o atitudine mai pasivă asupra vieţii, o implicare mai
scăzută în relaţii şi o pierdere a scopului în viaţă, comparativ cu persoanele sănătoase.
Totodată, cercetătorii au arătat că intensitatea psihopatologiei este afectată de durata bolii
de piele, un timp îndelungat ducând la un disconfort sporit în contactele interpersonale. De
asemenea, oamenii care s-au confruntat cu o atitudine negativă din partea celor din jur au obţinut
scoruri mai ridicate pentru somatizare, tulburarea obsesiv-compulsivă, sensibilitate
interpersonală,
ideaţie paranoidă şi psihotism, comparativ cu persoanele care nu au fost expuse unui astfel de
comportament.
În ceea ce priveşte vârsta, s-a obţinut o corelaţiepozitivă cu tulburarea obsesiv-
compulsivă şi o corelaţie negativă cu ostilitatea.
Nivelul educaţional are, de asemenea, un impact asupra simptomelor psihopatologice.
Persoanele cu un nivel ridicat al educaţiei obţinând scoruri mai scăzute pentru depresie, ostilitate
şi ideaţie paranoidă, decât persoanele cu educaţie vocaţională.
În ceea ce priveşte genul, nu s-a obţinut nicio relaţie cu simptomele psihopatologice,
la un nivel statistic semnificativ. Totuși. femeile au obţinut scoruri mai ridicate decât bărbaţii,
pentru somatizare, depresie, anxietate, fobie şi psihotism.
 TULBURĂRILE DE PERSONALITATE LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI
DERMATOLOGICE

Manualul Statistic de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale

(American Psychiatric Association, 2016) defineşte tulburările de personalitate ca fiind modele
persistente de comportamente şi trăiri interioare, care diferă semnificativ de normele mediului
cultural, debutează în adolescenţă sau la vârsta de adult tânăr, sunt stabile în timp şi cauzează
suferinţă şi disfuncţii individului.
Tulburările de personalitate sunt grupate în trei categorii, în funcţie de caracteristicile şi
simptomele similare. Grupul A (Clusterul ciudat şi excentric)cuprinde tulburările de
personalitate paranoidă, schizoidă şi schizotipală. Aceste tulburări implică utilizarea fanteziei şi
proiecţiei şi se asociază cu o tendinţă către gândirea psihotică. Pacienţii pot fi vulnerabili
biologic cu privire la distorsiunile cognitive în condiţii de stres. Grupul B (Clusterul dramatic,
emoţional şi dezordonat/
imprevizibil) cuprinde tulburările de personalitate antisocială, borderline, histrionică şi narcisistă.
Aceste tulburări implică modificarea dispoziţiei şi utilizarea mecanismelorde apărare precum
disocierea, negarea, scindarea şi trecerea la act. Grupul C (Clusterul anxios sau temător) cuprinde
tulburările de personalitate evitantă,dependentă şi obsesiv-compulsivă. Aceste tulburări implică
utilizarea izolării,agresivităţii pasive şi ipohondriei.).
Există un număr relativ redus de studii care au investigat legătura dintreafecţiunile
dermatologice şi tulburările de personalitate. Ashwanikumar et al. (2018)menţionează că bolile
de piele pot produce schimbări la nivelul personalităţii,precum instabilitate ridicată în relaţiile
interpersonale şi imaginea de sine, precum şi o impulsivitate sporită. Cu cât pacienţii se
confruntă mai mult cu o boală de piele, cu atât manifestă un disconfort sporit în contactele cu cei
din jur, având sentimente de inferioritate şi inadecvare.
În ceea ce priveşte prevalenţa tulburărilor de personalitate în rândul persoanelor
cu boli de piele, studiile au relevat valori diferite.
PacienţIi cu acnee severă, au arătat că prezentau tulburări psihiatrice, precum depresie şi
anxietate, sau tulburări de personalitate.
Ambele studii menţionate au arătat că cele mai întâlnite tulburări de personalitate la
pacienţii cu afecţiuni dermatologice sunt obsesiv-compulsivă, evitantă şi borderline/arcisistă,
histrionică şi obsesivcompulsivă.
Pacienţii cu tulburare de personalitate narcisistă se pot confrunta cu o criză personală, ca
urmare a desfigurării provocate de afecţiunea dermatologică, având în vedere faptul că acordă o
importanţă deosebită aspectului fizic.
Totodată, pacienţii cu tulburare de personalitate histrionică au reacţii emoţionale
disproporţionate şi îşi pot leza pielea, cu scopul de a obţineatenţie. De asemenea, pacienţii cu
tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă manifestă o preocupare excesivă pentru ordine,
perfecţionism şi control, ceea ce poate duce la comportamente compulsive, precum
spălarea/ciupirea pielii sauconcentrarea excesivă asupra corpului şi disconfortul produs de
imperfecţiuni minore sau nonexistente ale pielii.
În cercetarea lor, bazată pe o revizuire sistematică a literaturii de specialitate,referitoare la
prevalenţa comorbidităţilor psihiatrice la pacienţii cu psoriazis,Ferreira et al. (2017) au arătat că
cele mai întâlnite tulburări de personalitate la pacienţii cu psoriazis sunt tulburarea de
personalitate borderline , urmată de tulburările de personalitate din Clusterul C şi de tulburarea
de personalitate
schizotipală .
Totodată, într-un studiu realizat pe pacienţi cu lupus au găsit o prevalenţă mai ridicată a
tulburărilor de personalitate în rândul pacienţilor cu lupus .
S-a constatat că cele mai întâlnite tulburări de personalitate la aceşti pacienţi sunt:
evitantă, depresivă şi obsesiv-compulsivă. De asemenea, s-a observat o comorbiditate cu
tulburările psihiatrice, cea mai frecventă fiind comorbiditatea între tulburările de personalitate
evitantă şi obsesiv-compulsivă,cu tulburările anxioase şi depresive.actual a fost investigarea
tulburărilor de personalitate lapacienţii cu afecţiuni dermatologice, în funcţie de nivelul de
severitate al bolii de
piele, luând în considerare unele caracteristici socio-demografice, precum genul,vârsta, nivelul
de educaţie.
Ipoteze specifice, cu privire la legătura între tulburările de personalitate şi bolile de
piele:
Ipoteza 1: Nivelul de severitate al afecţiunii dermatologice corelează cu nivelul de severitate al
tulburării de personalitate.
Ipoteza 2: La pacienţii cu afecţiuni dermatologice, există o legătură între nivelul de severitate al
tulburării de personalitate şi caracteristicile socio-demografice (vârstă, gen, nivel de educaţie),
astfel :
 corelaţie pozitivă cu vârsta,
 scoruri mai ridicate pentru femei, comparativ cu bărbaţii, scoruri mai ridicate pentru
persoanele cu un nivel mediu de

Studiile au arătat că nivelul de severitate al bolilor de piele corelează cu nivelul de severitate

al tulburărilor de personalitate. Această legătură poate fi explicată prin legătura strânsă şi
influenţa reciprocă între piele şi minte. Pe de o parte, elementele mentale şi emoţionale sunt
implicate în originea, menţinerea sau agravarea bolilor de piele, iar pe de altă parte, afecţiunile
dermatologice au consecinţe mentale şi emoţionale .
Psihopatologia în rândul adulţilor cu afecţiuni dermatologice este un domeniu de cercetare
relativ nou în România.
., Legătura dintre tulburările de personalitate şi afecţiunile dermatologice explică
necesitatea unui tratament complex al pacientului, nu numai la nivel dermatologic şi psihiatric, ci
şi la nivel psihologic. Rezultatele studiului indică nevoia unei colaborări strânse între specialiştii
sănătăţii pielii şi cei ai sănătăţii mentale, cu scopul de a oferi pacientului tratamentul
corespunzător.
arată tendinţe generale, obţinându-se un efect slab de asociere între nivelul de severitate al
tulburărilor de personalitate şi nivelul de severitate al afecţiunii dermatologice, respectiv vârstă.
Legătura dintre afecţiunile dermatologice şi tulburările de personalitate reprezintă o constatare de
o importanţă considerabilă.

BIBLIOGRAFIE
1.Oanță.F, Curs de dermatologie pentru studenți,Brasov, 2007.
2.Ionescu.G, Tulburările personalității,Bucureşti, Editura Asklepios, 1997.
3.. NATALIA CONSTANTINESCU, MARGARETA DINCĂ, Tulburările de personalitate la
pacienţii cu afecţiuni dermatologice., Revista de psihologie ,nr.1,2019
4, Pătrașcu V, Bolile dermatologice și infecțiile sexual- transmisibile, Editura Sitech,2018
5.Mircea Lazarescu “Psihopatologie clinica”,Ed. Helicon Timisoara
6.Vălean ,M.Boli de piele,PDF

7.Solovan, C., Chiticariu. E, Timofte.A,Dermatologie și venerologie,editura Mirton,

Timișoara,201