Delimitări conceptuale:

tehnologie, strategie, metodologie

 Educația unei personalități a fost și este o problemă foarte
complicată. Rezolvarea ei nu este simplă în condiții
economice și sociale optime de dezvoltare a societății. În
legătură cu aceasta se caută căi diferite pentru a ameliora
situația și una din ele, pe care o propun oamenii de știință,
pedagogii, psihologii, este elaborarea unor tehnologii
educaționale moderne, care ar permite nu numai
NOTA
îmbunătățirea calitătții procesului educațional, ci și BENE!!!
rezolvarea problemei însușirii unui volum imens de informații
într-un timp relativ scurt fără a afecta starea psihică a
instruiților. Cauza principală constă în atingerea de către
societatea umană a unei etape critice: volumul cunoștințelor
acumulate de omenire a devenit comparabil cu volumul
informației transmis pe cale genetică.
 Tehnologia
educativă 

este procesul de integrare a resurselor tehnologice în

procesele de învățare pentru a facilita o educație, formală sau
non-formală, mai diversă și optimizată. De asemenea, este
definit ca spațiul intelectual pedagogic al cărui obiect de studiu
este Tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) ca
modalități de reprezentare, diseminare sau acces la cunoștințe
și în contexte educaționale, de la școlarizare, educație formală,
informal, îndepărtat și superior. Tehnologia educațională a
apărut ca concept în 1941 în Enciclopedia cercetărilor
educaționale, deci la mijlocul secolului al XX-lea în America
de Nord a apărut ca disciplină pedagogică. Apariția rețelelor
sociale și al doilea război mondial au fost evenimente istorice
cu un puternic impact asupra dezvoltării tehnologiei
educaționale. De atunci, au fost create institutele de cercetare
educațională, în care proiectele de cercetare și dezvoltare din
acest domeniu au jucat un rol principal. În paralel, intrând în
anii șaizeci aplicația educațională a mass media iar procesele
de comunicare din clasă încep să fie studiate.
 Tehnologia
educațională
este o parte integrantă a
procesului de învățare. În ultimele
decenii, datorită dezvoltării
științei, ea s-a schimbat dincolo
de recunoaștere. Și acum
tehnologia educațională - nu este
doar tehnică, ci, de asemenea, o
varietate de sisteme cibernetice.
În forma clasică tehnologia
educațională este alcătuită de
abilități de predare, oferind gama
profesională, pe bază științifică de
specialitate specifice de operare
pentru copil, ca parte a
interacțiunii sale cu lumea. Aceste
elemente de activitate fac posibilă
formarea unei relații cu mediul.
denumeşte ansamblul metodelor, al
mijloacelor şi al modurilor de
organizare a învăţării, din care
educatorul selecţionează elementele
necesare proiectării, desfăşurării şi
evaluării unei activităţi sau unui
sistem de activităţi didactice sau
extradidactice, în funcţie de
obiectivele pedagogice, de natura
conţinuturilor şi de situaţiile de
învăţare”. Potrivit definiţiei date de
Consiliul Naţional pentru Tehnologia
Educaţională din SUA, tehnologia
educaţională este „proiectarea,
aplicarea, evaluarea sistemelor,
tehnicilor şi auxiliarelor pentru
perfecţionarea procesului de învăţare
umană”. Tehnologia poate ajuta,
până la un punct, pedagogia – dar nu
o poate înlocui.’’
totalitatea teoria sau ştiinţa
proceselor de unei tehnici sau a
producţie, inclusiv unui ansamblu de
operaţiile şi
Tehnologie tehnici caracteristice
regulile aferente unei ramuri a
acţiunii productive
sau neproductive

vizează ştiinţa
metodelor şi
mijloacelor antrenate
în procesele implicate
în realizarea unui
produs
 Strategie
un ansamblu de acțiuni și
o acțiune decompozabilă într-o
operații de predare –
suită de decizii – operații, fiecare
învățare, în mod deliberat
decizie asigurând trecerea la
structurate sau programate,
secvența următoare pe baza
orientate în direcția
un grup de două sau mai valorficării informațiilor
atingerii, în aceste condiții
multe metode și procedee dobândite în etapa anterioară. În
de maximă eficacitate, a
integrate într-o structură acest sens, strategia devine un
obiectivelor prestabilite.
operațională, angajată la model de acțiune care acceptă in
nivelul activității de predare- initio posibilitatea schimbării
învățare-evaluare, pentru tipurilor de operații și
realizarea obiectivelor succesiunea lor.
pedagogice generale.

aspectul dinamic, activ,

prin care cadrul didactic
dirijează învățarea. un ansamblu de procedee prin
care se realizează conlucrarea
dintre profesor și elevi în vederea
predării și învățării unui volum de
informații, a formării unor
priceperi și desprinderi, a
dezvoltării personalității umane.
Strategiile didactice presupun îmbinarea tuturor elementelor procesului
instructiv-educativ în contexte concrete. Strategia a fost definită ca un mod
de combinare și organizare cronologică a ansamblului de metode si mijloace
alese pentru a atinge anumite obiective. Strategia de predare-învăţare este
expresia unităţii organice a metodelor, procedeelor, mijloacelor de
învăţământ şi a modurilor de organizare a învăţării , în derularea lor
secvenţială pentru atingerea obiectivelor instructiv-educative.
Strategia didactică este un termen unificator, integrator, care reunește
sarcinile de învățare cu situațiile de învățare, reprezentând un sistem complex
și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care Construirea unei strategii adecvate
vizează atingerea unor obiective. Ea este necesară în orice act pedagogic,
ocupând un loc central în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și intereselor elevilor și nivelului lor de
organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a profesorului. pregătire reprezintă, din acest punct de
Ea este concepută ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicați
actorii predării – învățării, condițiile realizării, obiectivele și metodele vizate. vedere, o provocare continuă și un efort
Astfel, strategia prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și permanent de creativitate didactică din
mai eficient pentru abordarea unei situații concrete de predare si învățare. În
acest fel, prin proiectare strategică se pot preveni erorile, riscurile si partea profesorului.
evenimentele nedorite din activitatea didactică. În calitate de elemente
faptice, metodele sunt cosusubstanțiale strategiilor. Cu alte cuvinte, strategia
nu se confundă cu metoda sau cu metodologia didactică, deoarece acestea din
urmă vizează o activitate de predare-învățare-evaluare, în timp ce strategia
vizează procesul de instruire în ansamblu și nu o secvență de instruire..
desemnează fie combinația mai reprezintă teoria care
multor metode prin care se urmărește prin esența sa
realizează efectiv actul educativ, fie valorificarea mijloacelor,
"teoria care sudeaza între ele aceste metodelor și procedeelor
metode, o anumită concepție didactice în relație optimă cu
pedagogică, proprie epocii și atitudinea profesională a
școlii". Este "teorie și practica a cadrelor didactice, cu harul
metodelor de învațământ, știința pedagogic și celelalte
care se ocupă cu definirea, componente ale procesului de
clasificarea și valorificarea instruire, în vederea
sistemului metodelor de învățământ, Metodologia
optimizării în permanență a
bazate pe o concepție unitară activității didactice
despre actul predării și învățării, pe
principiile și legile care stau la baza
acesteia".

este un compartiment al filozofiei care

se ocupă de studiul metodelor de
cercetare proprii unei științe, ansamblul
metodelor de cercetare folosite într-o
anumită știință, și teorie despre metodă.
Metodica, în definirea acelorași surse,
este ‖parte a didacticii generale care
studiază principiile, metodele și formele
de predare adaptate specificului
predării fiecărui obiect, manual în care
se tratează elementele de bază ale
acestui compartiment.
 raţionalizarea
mod de abordare conţinuturilor
a unei situaţii de
instruire
Metodologia
didactică

determină
structurile
acţionale

vizează
optimizarea
instruirii
Depind
combinatorică
e de
structurală între
metode, mijloace,
forme, relaţii,
decizia
concepţia pedagogică a cadrului didactic,
obiectivele instructiv-educative,
conţinuturile instruirii, tipul de învăţare
necesară, stilul de predare al profesorului,
caracteristicile psihosociale ale
partenerilor ergonomia spaţiului instructiv-
educativ şi orizontul timpului de instruire.