2011

Universitatea Tehnică
”Gheorghe Asachi” din
Iași

Inginerie Economică
Industrială

[TERMOLIPIREA
MATERIALELOR TEXTILE]
Termolipirea materialelor textile
4.1.Tehnologia de TERMOLIPIRE
Obiectivele tehnologice ale TERMOLIPIRII:
Termolipirea este un procedeu tehnologic ce deţine o pondere de 2-5 %
din timpul de fabricaţie a produselor de confecţii, avînd drept obiectiv general
îmbinarea materialelor textile, prin utilizarea adezivilor termoplastici, care se
materializează la nivel de produs pe seama obiectivelor tehnologice specifice
(figura 4.1). utilizarea adezivilor termoplastici, care se materializează la nivel de
produs pe seama obiectivelor tehnologice specifice (figura 4.1).

Fig.4.1. – Obiectivele tehnologice ale termolipirii

Scopul îmbinărilor tprin termolipire în cadrul produsului îl constituie

conferirea şi asigurarea stabilităţii în timp, a ţinutei şi aspectului produsului, prin:
 asigurarea stabilităţii formei şi a dimensiunilor diferitelor zone de produs;
 asigurarea stabilităţii poziţiei relative în timp a straturilor sau a
componentelor de produs.
Pe acest considerent, întăriturile (inserţiile) sunt considerate “scheletul”
invizibil al produsului.

2
 Principiul de bază pentru obţinerea efectului tehnologic util prin
tehnologia de termolipire îl constituie “fluidizarea” temporară a adezivilor
termoplastici, pătrunderea acestora prin
macro şi microporii din structura
materialului şi solidificarea acestuia în
noua configuraţie, când forţele de
adeziune generate, asigură îmbinarea
materialelor.
Analiza structurală a îmbinărilor
termolipite TL evidenţiază elementele
componente (figura 4.2): suportul
întăriturii, adezivul termoplastic şi materialul
de bază.

Materiale termoadezive
În categoria de materiale termoadezive utilizate în producţia confecţiilor
textile, cunoscute sub numele de “inserţii” sau “întărituri”, se regăsesc:
 întărituri cu suport textil plan şi strat de termoadeziv;
 benzi de întărire cu suport textil şi adeziv;
 benzi termoadezive;
 benzi neţesute cu inserţii cusute (aţă, banda foarte îngustă de
ţesătură);
 benzi duble, de neţesut, îmbinate prin cusături ascunse, pentru fixarea
tivurilor;
 fire termoadezive;
 materiale termoadezive reticulare, libere sau pe suport detaşabil de
hârtie (VILEDON);
 pastă sau praf termoadeziv;
 văl termoadeziv.
Forma de prezentare a întăriturilor condiţionează domeniul tehnologic
de utilizare şi condiţionează structurarea locurilor de muncă şi adoptarea
echipamentelor tehnologice (utilaje şi dispozitive).
În acest context, întăriturile folosite în confecţii se prezintă sub
următoarele forme:
 repere croite - pentru dublarea integrală a reperelor din material de
bază şi stabilizarea contururilor tăiate, profilate;
 role cu benzi tăiate pe bié - pentru stabilizarea contururilor tăiate
curbate şi pentru materiale elastice;
 role cu benzi, obţinute direct de la furnizori:
- cu destinaţie specială (ex. pentru betelii, răscroieli, tivuri);
- universale, pentru stabilizarea contururilor interioare şi
exterioare, cu profile liniare.
Suportul textil al întăriturilor poate fi o ţesătură din bumbac, viscoză, lînă,
poliester, păruri sintetice cu masa specifică 70-280 g/m2, tricot din urzeală cu fir
de bătătură din viscoză sau PES cu masa 50-120 g/m2, material neţesut din
bumbac, viscoză, PES, PA cu masa 20-50 g/m2.

3
 Pentru asigurarea adecvanţei optime la materialul de bază, se impun
cerinţe specifice suportului de întăritură, privind compatibilitatea din punct de
vedere al:
 contracţiei;
 flexibilităţii;
 grosimii;
 culorii.
În scopul asigurării stabilităţii îmbinărilor termolipite, se utilizează suport
neţesut consolidat cu fire prin coasere, iar pentru mărirea elasticităţii şi a
flexibilităţii se apelează la procedeul de „despicare fragmentată ” (similar cu
procedeul de „galonare ” a blănurilor).
În tabelul 4.1 sunt prezentate caracteristicile adezivilor temoplastici cu
frecvenţa cea mai mare de utilizare.

Tabel 4.1. Tipuri de adezivi folosiţi:

de termolipire
Temperatura

Temperatura
de spălare
C

C
Tip adeziv
0

0
Caracteristici Domenii de
specifice utilizare

- se termolipeşte bine cu Repere mici

fierul
-.atenţie.poate strapunge
LD 121/127 materialul 60
- scade rezistenţa dupa
Polietilena
curaţire uscată, dar se reface
PE prin călcare
-vâscozitatea mare, necesita -cămăşi
presiune şi temperatura mari -produse
HD 143/149 95
prespălate cu
enzime, vopsite
-temperatura de topire - produse din
ridicată, vâscozitatea mare, lână, bumbac şi
necesita timp mare pt. amestecuri
normal 132/138 60
termolipirea materialelor de
Poliamida lână
PA -reacţionează slab la abur
MV 116/132 -reacţionează la abur 40
-temperatură, viscozitate,-produse din
Pt.
82/83 presiune reduse piele, blană, 30
piele
înlocuitori
Poliester normal 132/138 - nu reacţionează la abur - materiale din > 60
- viscozitate, presiune reduse fibre sintetice şi
PES MV 116/132 60
în amestec
LD -PE – polietilenă de joasă presiune, HD – PE – polietilenă presiune înaltă, MV – multivariabil,
adeziv cu perfomanţe superioare de termolipire, la temperaturi joase şi înalte.

Cerinţe impuse adezivilor, care se constituie criterii de alegere:

 o bună adeziune cu materialul;
 flexibilitate şi elasticitate compatibile cu materialul;

4
  o bună rezistenţă la solicitări repetate în procesul de purtare şi
întreţinere
 temperatura de înmuiere, inferioară limitei de termostabilitate a
materialului

Stratul de adeziv poate avea o dispunere:

 continuă de tip pelicular,
utilizată la termolipirea
reperelor mici, la bluze,cămăşi;
 discontinuă – particule
distribuite uniform sau
neuniform (figura 4.3). Fig.4.3 - Depunere adeziv - 3P

a b
Fig.4.3 - Dispunerea adezivului
a – dispunere uniformă - b – dispunere neuniformă
Mesh -CP

Expresii folosite pentru cuantificarea dispunerii particulelor de adeziv pe

suprafaţa întăriturii:
a). Mesh = numărul de particule de adeziv, pe diagonala de 1 inch.
b). CP (computer point) = numărul de particule pe 1 cm2.
Tabelul 4.2 ilustrează conversia între cele două expresii ale dispunerii
particulelor de adeziv şi domeniul de valori.

Tabel 4.2. Conversia CP -Mesh

CP 1 10 20 37 52 110 180
Mesh 2 7 11 15 17 25 32

Particulele de adeziv se depun sub formă de pastă, praf, granule sau

combinat.

Varianta de depunere combinată - 3P (figura 4.3), se realizează în două

etape:
 se depun particulele de pastă (1), cu temperatura de topire şi viscozitate
mai mare;
 se presară deasupra adeziv praf (2), cu temperatura de înmuiere şi
viscozitate mai joase.
Acest tip de întăritură, cu granulaţie fină, se utilizează în special în cazul
materialelor sensibile, dificile, subţiri.

5
 Distribuţia adezivilor influenţează tuşeul, flexibilitatea, starea suprafeţei
şi rezistenţa subansamblului termolipit.
În acest context, granulaţia, distribuţia şi cantitatea de adeziv, devin criterii
importante în alegerea întăriturilor:
 pentru materiale groase, masă specfică mare, se utilizează adezivi cu
granulaţie mare, CP 1, 10, 20;
 pentru materiale subţiri, uşoare, granulaţie se utilizează adezivi cu
granulaţie mare, CP 52, 110, 150, 180;
 granulaţia mare asigură flexibilitate;
 granulaţia mică rigidizează subansamblul termolipit.
În concluzie, mărimea particulei de adeziv, va fi cît de mare posibil şi cît
de mică e necesar.
Pentru compatibilizarea rigidităţii îmbinărilor termolipite cu cea a
materialelor de bază se va ţine cont de viscozitatea şi modul de dispunere a
adezivului.
Pe acelaşi considerent, pentru a asigura pătrunderea adezivului în
structura materialului doar pînă la 30-50% din grosimea acestuia, se impune ca o
cerinţă tehnologică specifică pentru adezivi temperatura de înmuiere (tabelul 4.1)
Din punct de vedere al vîscozităţii adezivilor se recomandă:
 vîscozitatea joasă (90-300 Pa.s) pentru piele, blană, catifea;
 vîscozitatea medie (500-600 Pa.s) pentru materiale hidrofobizate;
 vîscozitatea ridicată (≈800 Pa.s) pentru stofe de paltoane;
 vîscozitatea înaltă (≈2500 Pa.s) pentru ţesături utilizate la rochii, costume;
 vîscozitatea foarte înaltă (>2500 Pa.s) pentru ţesături utilizate la bluze,
cămăşi.

4.2.Conţinutul fizic şi tehnologic al termolipirii

Conţinutul fizic al procesului de termolipire
Caracterul şi intensitatea interacţiunii între adeziv şi suprafeţele
materialului, factori determinanţi în atingerea obiectivului tehnologic, depind de
natura chimică şi starea fizică a acestora.
Contactul adeziv-material, nu se instalează instantaneu, ci în timp, fiind
determinat de caracteristicile reologice ale adezivului la temperatura dată:
 în prima etapă, are loc “udarea” materialului de către adezivul ajuns în
stare fluidă, avînd loc şi adsorbţia adezivului;
 apoi are loc:
- pătrunderea prin difuzie a adezivului
- formarea unui strat de celule, ce interacţionează cu materialul
 consolidarea forţelor de adeziune instalate, prin solidificarea adezivului.
Conţinutul fizic al procesului include:
- fenomene fizice de transfer termic spre, în şi dinspre semifabricat,
la încălzire şi răcire,
- plastifierea cu schimbarea stării de agregare, curgerea prin difuzie
forţată şi solidificarea adezivului,
- compresia materialului, mecanică sau aerodinamică.

6
 În acest context, fiind implicate o serie de caracteristici ale materialului şi
adezivului:

 Caracteristici determinante:
a) – de care se ţine cont în asigurarea compatibilităţii adeziv – material
(compoziţia fibroasă, caracteristicile termice: temperatura de topire, înmuiere,
solidificare);
b) – care condiţionează dimensionarea programelor tehnologice (grosimea,
starea suprafeţei, porozitatea, stabilitatea dimensională, conductivitatea termică).
 Caracteristici implicite, care influenţează caracteristicile determinante -
parametrii de structura ai materialului;
 Caracteristici ce pot suferi modificări, în cadrul procesului (culoarea,
flexibilitatea, parametrii geometrici).

Conţinutul tehnologic
Termolipirea se defineşte ca un procedeu tehnologic termomecanic, în
cadrul căruia materializarea obiectivului tehnologic presupune acţiunea utilajului
asupra componentelor îmbinării, prin :
- agenţii tehnologici de încălzire şi răcire;
- forţa de presare, dezvoltată de organele de lucru.
Pentru obţinerea efectului tehnologic util, acţiunea tehnologică (termică şi
mecanică –figura 4.5) se adreseaza în principal adezivilor, dar în mod obiectiv
se răsfrînge şi asupra materialelor textile, la nivelul cărora se înregistrează şi
efecte tehnologice secundare.

a b
Fig.4.5 - Conţinutul tehnologic al termolipirii
a-acţiuni termice b – acţiuni mecanice

Acţiunea temperaturii poate fi bilaterală sau unilaterală, în funcţie de

varianta tehnologică de termolipire şi grosimea materialelor.

Din punct de vedere al structurării zonei de produs, al productivităţii

muncii şi al sensibilităţii materialelor implicate în cadrul procedeelor de
termolipire, se apelează la diferite variante de poziţionare a materialelor de
bază, respectiv intarituri (tabelul 4.3).

7
 Tabel 4. 3. Variante tehnologice de termolipire
Varianta
tehnologică Variante Domenii de utilizare, condiţii specifice
TL
- cea mai utilizată variantă, la toate
categoriile de produse, pentru majoritatea
zonelor topografice de produs
- poziţia relativă a straturilor de material
depinde de modul de încălzire şi
sensibilitatea termică a materialelor

Pachet
simplu
- pachet simplu cu strat dublu de întăritură,
- straturile de întăritură se aplică simultan
pe materialul de bază, cu o prefixare
provizorie prin termopunctare, durata de
expunere, i creşte, - cazul gulerului de
cămaşă
- se aplică succesiv, în cazul dublării
suplimentare a feţei de sacou în zona
umărului

- termolipirea simultană a două

subansambluri,asigură creşterea
productivităţii muncii pe operaţie
-durata de expunere a pachetelor
„sandwich” este mai mare, decât la
pachetul simplu
- se utilizează sistem de încălzire bilateral
Dispunere
- poziţionarea straturilor de material de
sandwich
bază în interior – varianta a, se utilizează
pentru materiale termosensibile, adezivi cu
temperaturi de inmuiere joase
- poziţionarea straturilor de material de
bază în exterior – varianta b, se utilizează
pentru întărituri termosensibile, adezivi cu
temperaturi de inmuiere ridicate.

Metode tehnologice speciale de termolipire

Cerinţele de calitate specifice impuse de anumite particularităţi ale
materiei prime, impun adoptarea de soluţii şi metode tehnologice de termolipire
speciale (figura 4.6).

8
 a b
Fig.4.6 - Metode de termolipire speciale
a – termolipire „în ramă” b– temolipire „în bloc”
1- material de bază, 2 – strat de dublare, 3 strat de
întaritură, 4,5 - îmbinări prin termolipire

a) Termolipirea „în ramă”, se utilizează în cazul materialelor transparente.

Reperul de întăritură (3) se croieşte la dimensiuni egale cu reperul de
bază (1), iar reperul de dublare (2) poate fi din material de bază sau din
întăritură. Îmbinarea prin termolipire (4) a reperului de bază se realizează
numai pe zona rezervei de coasere. În acest mod se asigură menţinerea
caracteristicilor materialelor de bază, concomitent cu ţinuta şi stabilitatea
elementului de produs.

b) Termolipirea „în bloc”, se utilizează în cazul materialelor cu un grad

mare de destrămare, respectiv cu contracţii mari, mult diferenţiate în
funcţie de direcţia de tăiere. Decuparea reperelor are loc în acest caz
după termolipire.

Structura operaţiei de termolipire

Structura operaţiilor de termolipire (O TL ), din punct de vedere al acţiunilor
tehnologice efectuate asupra obiectelor muncii, include 3 trepte (figura 4.7):
 T I - cuprinde alimentarea şi suprapunerea reperelor de întăritură peste cele
de bază;
 T II -cuprinde termolipirea propriu-zisă, (materializarea obiectivului tehnologic),
activitate generatoare de valoare, care condiţionează dimensionarea
timpului de bază;
 T III , - include evacuarea semifabricatului
T I şi T III includ activităţile auxiliare, care înglobează un volum mare de
manevrări ale obiectelor muncii.
Conţinutul şi dimensiunea acestor trepte depinde de:
- obiectivele tehnologice specifice (figura 4.1);
- forma de prezentare a întăriturilor;
- caracteristicile constructive ale modelului;
- dotarea tehnologică.

9
 Alimentarea poate fi:
- continuă (benzi din rolă);
- discontinuă (repere croite).
 Evacuarea:
- continuă (mecanică, automată, benzi din rolă);
- discontinuă, manuală sau automată cu stivuitor.

Fig.4.7 - Structura operaţiei de termolipire - OTL

Treapta T II defineşte conţinutul fizic, specific obiectivului tehnologic al
operaţiei O Tl şi presupune acţiuni termice şi mecanice la nivel de material. T II se
structurează din trei stadii tehnologice succesive (figura 4.7), diferenţiate prin
conţinutul lor fizic, în funcţie de caracteristicile materialului textil:
Stadiul SII.1 - pregătirea semifabricatului, prin fluidizarea (înmuierea)
adezivului, prin încălzire, asigură condiţii eficiente pentru termolipirea propriu-
zisă.
Stadiul SII.2 – termolipirea propriu-zisă, cînd se obţine efectul tehnologic
util . Se realizează în prezenţa temperaturii, sub acţiunea presiunii mecanice
directe, din partea organului de lucru, cînd adezivul pătrunde în structura
materialului. Este necesară menţinerea temperaturii de lucru în material pe
durata termolipirii propriuzise.
Stadiul SII.3 – fixarea (definitivarea) îmbinării, prin care se asigură
revenirea materialelor îmbinate în stare sticloasă, prin răcire.
Parametrii tehnologici de lucru, (T - temperatura, P – presiunea şi t –
durata procesului) se dimensionează diferenţiat pe stadii, în funcţie de
caracteristicile materialului, adezivului, performanţele utilajului şi poziţia relativă
a componentelor îmbinării.

10
 4.3.Programe tehnologice ale operaţiei de termolipire
Programul tehnologic include succesiunea desfăşurării în timp a stadiilor
S I , S II , S III şi setul de valori pentru parametrii tehnologici de lucru, temperatura
(T), presiunea (P) şi durata (t). În cazul preselor cu bandă transportoare viteza
benzii (V) reprezintă un parametru de lucru, cu implicaţii directe în dimensionarea
temperaturii şi presiunii.

Temperatura de termolipire (T) este asigurată în principal prin

încălzire electrică şi se poate regla pe utilaj în intervalul 1200 - 220 0C, în funcţie
de:
- caracteristicile termice ale adezivului,
- natura chimică a adezivului
- termostabilitatea materialului
- vîscozitatea adezivului
- performanţele utilajelor.
Restricţii impuse regimului termic:
T organ de lucru = T topire adeziv + (20 – 300 C)
T înmuiere adeziv < T termostabilitate material
Temperatura organelor de lucru, pentru adezivii utilizaţi, are valori
cuprinse în domeniul 120 -1800C.

Presiunea (P) exercitată de către organele de lucru, ia valori intervalul

15 - 30 N/cm2, asigură pătrunderea adezivului fluidizat în structura materialului
de bază.
Uniformitatea distribuţiei presiunii pe suprafaţa semifabricatului, factor
important în asigurarea calităţii termolipirii, este dependentă de:
- parametrii de formă ai organelor de lucru;
- starea suprafeţei organelor de lucru;
- structura şi starea bandajelor.

Timpul (t) de expunere a semifabricatului se compune din suma tuturor

timpilor necesari derulării celor 3 stadii ale operaţiei O TL , având valori de 8 – 30
secunde.
Durata primului stadiu S I este dependentă de tipul utilajului, temperatura
organelor de lucru, caracteristicile termice ale materilelor şi ale adezivului.
Durata stadiului S II depinde de vîscozitatea adezivului, temperatură,
valoarea presiunii şi porozitatea materialului.
Durata stadiului S III este dependentă de inerţia termică a materialului şi
adezivului, de sistemul de răcire utilizat şi compoziţia chimică a adezivului.
Viteza benzii, la presele continui, ia valori în intervalul 1,50 –9,15 m/min.
Pentru materialele cu sensibilitate deosebită la presarea mecanică, oferta
constructorilor include:
- utilaje cu presare „soft”, fiind vorba de presiune în trepte;

11
 - utilaje pneumatice, la care presarea se face cu vacuum, la o
diferenţă de presiune de 0,2 - 6 kPa, încălzirea realizîndu-se prin
radiaţie în domeniul infraroşu.
Prin încălzirea dielectrică (în curent de înaltă frecvenţă – CIF),
temperaturile dezvoltate sunt de 110 - 120oC, materialul atinge valori mai mici ale
temperaturii, timpul se reduce cu 33%, iar rezistenţa îmbinării creşte cu 50%.
Prin proiectarea şi derularea programelor tehnologice se are în vedere:
- minimizarea duratei şi a consumurilor energetice;
- protejarea materialelor la solicitări mecanice şi termice;
- asigurarea calităţii îmbinărilor.
Erorile şi imperfecţiunile dimensionării programelor tehnologice produc
dereglări în mecanismul procesului de termolipire, generînd efecte tehnologice
secundare, cu implicaţii negative privind, ponderea defectelor în produs şi nivelul
productivităţii muncii.

Efecte tehnologice secundare

1.Modificarea dimensiunilor reperelor, ca efect al contracţiei
componentelor subansamblului şi a dimensionării incorecte a adaosurilor
tehnologice.
În cazul contracţiei diferenţiate a straturilor, acest defect se manifestă
prin:
- rularea reperelor, care se manifestă în special la materialele de
grosime mică;
- formarea cutelor pe suprafaţa reperelor.
Cauzele contracţiei diferenţiate sunt:
- temperatura prea mare;
- finisajul materialului;
- incompatibilitatea material - adeziv, din punct de vedere al
contracţiei;
- gradient termic mare (diferenţe mari de temperatură între straturi).
2.Dezlipire:
- locală (în interior, formarea bulelor de aer, ondulări);
- pe toată suprafaţa, de la margini.
Cauzele care conduc la dezlipirea straturilor sunt:
- defecte ale întăriturii (lipsa adezivului);
- indici de contracţie diferiţi între materialul de bază şi inserţia
termoadezivă;
- degradarea formei, suprafeţei organelor de lucru.
3.Străpungerea adezivului pe suprafaţa materialului afectează aspectul
estetic. Pe materialele de culori închise se manifestă cu aspect de cristale, iar la
cele de culori deschise asemănător unor pete de grăsime.
Cauzele generatoare ale acestui defect de termolipire sunt:
- presiune prea mare;
- viscozitate prea mică (în raport cu grosimea şi porozitatea
materialului)
- asperităţi pe suprafaţa cilindrului de presare

12
 4.Rigidizarea zonelor termolipite manifestată prin scăderea flexibilităţii
subansamblului.
Cauze generatoare ale acestui defect sunt:
- temperatura prea mare;
- presiunea prea mare;
- cantitate de adeziv prea mare sau distribuită necorespunzător
(densitate de depunere prea mare).
5.Modificarea culorii materialului, cu implicaţii asupra calităţii finale a
produsului de îmbrăcăminte. Există situaţii în care regimul tehnologic nu poate fi
adaptat caracteristicilor materialului de bază şi se recurge la o tratare termică a
tuturor reperelor din material de bază, chiar dacă nu se dublează cu inserţie
termoadezivă.
Cauzele care generează diferenţe de nuanţă sunt:
- culoarea întăriturii necorespunzătoare;
- regimul termic incorect, neadaptat la material (lipsa informaţiilor
privind finisajul materialului, coloranţii utilizaţi etc.).

4.4.Condiţii de asigurare şi evaluare a calităţii

Condiţiile generale necesare realizării calităţii în procesele de termolipire
pot fi împărţite în două categorii, avînd în vedere etapele procesului de producţie
responsabile şi distribuţia responsabilităţilor în cadrul sistemelor de producţie,
între client şi producător:
 Asigurarea compatibilităţii adeziv – material textil, (contracţii,
termostabilitate, vîscozitate, porozitate, culoare, grosime etc.) în etapa de
alegere a materialelor pentru confecţionarea produsului.
 Cerinţe tehnologice, în practica de producţie:
- corelare dimensională şi a formei reperelor de întăritură şi material de
bază;
- semne de poziţionare a întăriturilor (prezenţă, precizie, vizibilitate);
- dispunerea semifabricatelor pe suprafaţa organelor de lucru (se evită
marginile laterale ale benzii, datorită gradientului termic pe suprafaţă);
- amplasarea utilajelor în secţie (se evită zonele afectate de curenţi de
aer);
- alegerea adecvată a utilajelor, dispozitivelor;
- elaborarea programelor tehnologice corespunzătoare şi implementarea
acestora;
- reglarea, întreţinerea utilajelor.
Pentru evaluarea calităţii îmbinărilor termolipite, literatura de specialitate şi
practica de producţie utilizează trei categorii de indicatori specifici:
 Indicatori mecanici: rezistenţa la dezlipire, la forfecare, rigiditatea;
 Indicatori estetici: culoare, luciu, planeitate, străpungerea adezivului pe
material;
 Indicatori funcţionali: rezistenţa la umiditate, spălare, curăţire chimică.
O metodă accesibilă, de evaluare a calităţii în practica de producţie, îl
constituie criteriul dispunerii adezivului în structura îmbinării (tabelul 4.4).

13
 Tabel 4.4 - Dispunerea adezivului în structura îmbinării prin termolipire
Varianta de dispunere a Defecte, cauze, soluţii
adezivului
0 1
Poziţie corectă adeziv, îmbinare
corespunzătoare.
Distribuţie corectă, adezivul pătrunde în
material pînă la 30%, din grosimea
acestuia
Adezivul străpunge materialul de bază
- efect de val pe suprafaţa
- temperatura, presiune prea mari
- depăşirea vîscozităţii
Adezivul străpunge materialul suport
- temperatura prea mare
- se recomandă utilizarea depunerii adeziv
3P

Îmbinare insuficientă
- adezivul nu s-a înmuiat suficient
- temperatura prea mică
- alegerea unei întărituri cu sensibilitate
termică mai bună
Îmbinare necorespunzătoare
- adezivul curge, particule unite
- rigiditate crescută a îmbinării
- reducerea intensităţii parametrilor de lucru

Această metodă este adecvată pentru întărituri cu dispunere discontinuă a

particulelor de adeziv, cu pondere maximă, în producţia de confecţii.

4.5.Utilaje de termolipire
Procedeele tehnice de termolipire se diferenţiază prin:
1.natura agenţilor tehnologici de:
 încălzire:
- indirectă, prin încălzirea electrică a organelor de lucru;
- directă, prin plasarea semifabricatului în cîmp de curenţi de înaltă
frecvenţă (CIF).
 răcire:
- cu vacuum;
- prin conducte cu apă ;
2.natura forţei de presare:
 mecanică;
 combinată (mecanică şi aerodinamică).

Pentru fabricaţia produselor de îmbrăcăminte se folosesc următoarele

categorii de utilaje de termolipire (figura 4.8):

14
 Utilaje nespecializate Utilaje specializate

a b c
Fig.4.8 - Utilaje de termolipire
a – fierul de călcat; b – presa discontinuă; c – presa cu bandă continuă

4.5.1.Utilaje nespecializate pentru termolipire

Fierul de călcat
Se utilizează pentru termolipirea benzilor de întăritură în scopul
stabilizării contururilor tăiate, respectiv cusute, pe cant, rever, terminaţie,
răscroiala mînecii, linia de deschidere a buzunarului etc. (figura 4.9).

4.5.2.Utilaje specializate pentru termolipire

Prese cu funcţionare discontinuă
Presele cu acţionare discontinuă se utilizează pentru dublarea integrală
prin termolipire a reperelor mici (figura 4.10) şi pentru termolipirea bezilor pe
zone mici ale reperelor mari (figura 4.11).

15
 a

Cele două organe de lucru pentru încălzire şi presare, perna inferioară

şi superioară (figura 4.11), acţionate pneumatic prin mişcările ciclice pe care le
efectuează în plan vertical şi orizontal, alimentarea continuă a bezii de întăritură,
în combinaţie cu dispozitivele de depunere şi stivuire, asigură posibilitatea
optimizării metodelor de lucru.
Utilizarea unei astfel de prese (VS 3,5/8 – Kannegiesser), asigură o
creştere a productivităţii muncii cu :
- 35% pentru termolipirea benzilor de întăritură la terminaţia
mânecilor de sacou în raport cu termolipirea cu fierul de călcat;
- 85% pentru termolipirea benzilor de întăritură la deschiderea
buzunarului lateral oblic.

a b
Fig.4.11 - Secvenţele desfăşurării termolipirii
la prese cu acţionare discontinuă

16
 c
Fig.4.11 - Secvenţele desfăşurării termolipirii
la prese cu acţionare discontinuă

Fig.4.12 - Presa de temolipit cu bandă continuă

Prese cu funcţionare continuă

Presele cu funcţionare continuă sunt prevăzute cu bandă transportoare
pentru deplasarea semifabricatului şi cilindrii pentru încălzirea, presarea şi
răcirea semifabricatului (figura 4.12).
Presele de acest tip sunt echipate în general cu sisteme de acţionare
pneumatice şi electromecanice, sisteme electrice de încălzire, sisteme automate
electronice de programare, echipamente de urmărire şi control al parametrilor de
lucru.
Presele specializate pe operaţii se echipează cu dispozitive tehnologice
de conducere şi preformare a reperelor (figura 4.13).

17
 Fig.4.13 - Presa cu alimentarea continuă cu preformare, pentru betelii

Pentru creşterea productivităţii, sunt prevăzute cu sisteme automate de

alimentare, respectiv de evacuare a semifabricatelor termolipite.

a b

c
Fig.4.14 - Sisteme de evacuare a reperelo termolipite
a – stivuitor cu bare; b – stivuitor cu ventuze cu vacuum; c – stivuitor cu sertare

18
 Performanţele utilajelor de termolipire se apreciază prin:
 precizia şi siguranţa echipamentelor de programare, urmărire şi control a
parametrilor tehnologici de lucru;
 flexibilitatea şi disponibilitatea sistemelor de programare;
 uniformitatea distribuţiei temperaturii şi a presiunii;
 fiabilitatea bandajelor pernelor, respectiv a benzilor de transport ;
 viteza de lucru;
 calitatea îmbinărilor obţinute;
 fiabilitatea şi mentenanţa utilajului, cît şi a echipamentelor din dotare,
Menţinerea nivelului de performanţă proiectat este dependent de
corectitudinea deservirii şi de modul de întreţinere şi reglare.

Presele de termolipire cu bandă transportoare se constituie ca locuri de

muncă cu o pondere semnificativă a activităţilor manuale de alimentare, fiind
deservite de un numar relativ mare de operatori (figura 4.15). Numărul acestora
depinde de dimensiunea presei şi derularea fluxului tehnologic şi material în
cadrul sistemului de lucru.

Fig.4.15 - Deservirea presei de termolipire cu bandă

Printre firmele reprezentative, specializate în producţia de utilaje de

termolipire se pot enumera : Reliant, Kannegiesser, Macpi, Vaporetta, Martin etc.

19