Intăriturile utilizate în industria confecțiilor

textile pot fi clasificate după mai multe criterii:

 Funcția îndeplinită în produs:
• întărituri de rezistență,
• întărituri pentru formare,
• întărituri mixte.

 modul de obținere:
• întărituri cu suport textil,
• întărituri fără suport textil.

 locul de aplicare pe produs:

• întărituri pentru piepți,
• întărituri pentru repere mici,
• întărituri pentru betelii și cordoane,
• întărituri pentru canturi și terminații,
• întărituri pentru buzunare,
• întărituri pentru mâneci, inclusiv umeri etc.

 modul de prezentare:
• Suprafețe plane,
• benzi sub formă de role,
• materiale termoadezive reticulare, fixate sau nu pe
suport de hârtie,
• fire termoadezive.
 Ca strat suport al întăriturilor se pot utiliza
țesături, tricoturi și textile nețesute, cărora li se impun
cerințe specifice, cum ar fi:
• masa specifică redusă;
• grosime mică;
• contracții reduse;
• permeabilitate bună la aer, apă și vapori;
• rigiditate redusă la încovoiere;
• rezistență la temperatura de topire a adezivului;
• capacitate bună de lipire;
• capacitate de modelare spațiala.
• Țesăturile suport pot fi din bumbac, lână, viscoza,
poliester, poliamida, filamente sintetice și păruri de
animale, precum și diferite combinații
(Bbc+viscoza+PES+lână+păr de animal).
• Tricoturile au o utilizare mai redusă în comparație cu
țesăturile și nețesutele. Se utilizează, în general,
tricoturi urzite, realizate din fire de bumbac, viscoza,
poliamida, poliacril sau poliester. Pentru întărituri
multielastice se tricotează fire de poliester texturat.
• Materiale nețesute au cea mai largă utilizare,
varietatea foarte mare de materiale fiind dată de
tehnologia de obținere, compoziția fibroasă și masa
specifică. Suportul textil nețesut poate fi realizat din
fibre, fire și filamente obținute prin extruderea direct
din polimeri.
• Adezivii pot fi utilizați în stare lichidă, sub formă de pastă, de
pulberi, de granule, de fibre, de fibride, de spume, de folii,
de rețele etc. Se pot utiliza adezivi solubili, ce se solidifică
după evaporatea solventului, sau adezivi termoplastici.
Ultimii au cea mai largă utilizare și se caracterizează prin
trecerea adezivului din stare fluidă la anumite valori de
temperatură, pentru a „umezi” materialele suport și a difuza
în structura acestora. Prin răcire se realizează resolidificarea
adezivului și consolidarea forțelor de adeziune realizate.
• La baza realizării termoadezivilor pot sta: polietilena de
înaltă și joasă presiune; poliamide și copoliamide; poliesteri
și copoliesteri; policlorura de vinil; etilenvinilacetat și
etilenvinilalcool.
• Se pot diferenția două tehnologii de realizare a întăriturilor:
 o tehnologie clasică, în care adezivul este depus pe un
suport textil țesut, tricotat sau nețesut;
 o tehnologie neconvențională, în care un strat fibros este
consolidat cu un termoadeziv prin diferite procedee.
Calitatea ansamblului termolipit trebuie asigurată începând cu etapa
de alegere a întăriturilor, astfel încât să se asigure atât
compatibilitatea adezivului cu materialul de bază, din punct de
vedere al termostabilității, contracțiilor, porozității, grosimii,
culorii etc., cât și rolul îndeplinit de întăritura în structura
produsului vestimentar.
Pentru termolipirea catifelelor, a blănurilor, a cașmirurilor sau a altor
materiale dificile se recomandă întărituri 3P, care se pot aplica la
valori mici ale temperaturii și presiunii și permit păstrarea
aspectului și a tușeului materialului termolipit.
Pentru termolipirea materialelor cu elasticitate pe orizontală, se
recomandă întărituri cu fire inserate longitudinal, care asigură
stabilitatea pe verticală, fără a diminua elasticitatea orizontală a
materialului de bază.
Materialele bielastice, tip „strech”, folosite pentru produse de
îmbrăcăminte exterioară, pot fi prelucrate doar dacă au fost
termolipite. Pentru păstrarea caracteristicilor de elasticitate se
recomandă întărituri bielastice cu suport trivotat sau nețesut.
Pentru țesăturile destinate produselor ce se spală cu enzime se
recomandă întărituri din PES sau PA de densitate înaltă, pentru
că enzimele atacă viscoza și compușii cu celuloză. Suportul
fibros al întăriturii este de preferat să fie consolidat cu jet de
apă, ceea ce-i conferă o bună rezistență la abraziune.
• Pentru produsele ce urmează a fi spălate sau vopsite, se
recomandă întărituri cu adezivi PE- LD (înaltă densitate), iar
parametrii termolipirii trebuie să asigure rezistență bună la
dezlipire.
• La materialele subțiri, ușor deformabile și destrămabile, zonele
de butoniere se termolipesc cu întărituri ușoare, inclusiv tip „ață
de păianjen”.
 Operațiile de termolipire, diferențiate prin
tipul de întăritură utilizat și utilajele folosite la
asamblarea întăriturii cu materialul de bază, au o
structură comună, ce evidențiază următoarele faze
componente:
• FAZA I – alimentarea reperelor ce vor constitui
ansamblul termolipit;
• FAZA II – termolipirea propriu-zisă;
• FAZA III – evacuarea ansamblului termolipit.
• Faza I, de alimentare, se poate realiza în mod
continuu sau discontinuu.
Alimentarea continuă se utilizează în cazul benzilor
de întăritură și material de bază.
Alimentarea discontinuă constă în așezarea reperelor
de material de bază și întăritură într-o anumită
ordine, pe o suprafață fixă sau mobilă.
• Faza II, necesită acțiuni termice și mecanice, realizate
prin intermediul sistemelor de încălzire și presare.
Acestei faze îi corespund 3 stadii, diferențiate prin
conținutul fizic.
• Faza III, de evacuare a ansamblului de termolipit de
pe suprafața de lucru, se poate realiza cu sau fără
intervenția operatotului.
• La asigurarea calității ansamblului termolipit contribuie într-o măsură
hotărâtoare valorile parametrilor tehnologici: temperatura, presiune și
timpul.
• Temperatura de termolipire trebuie să asigure topirea adezivului. In
funcție de tipul utilajului, a sistemului de încălzire și a caracteristicilor
materialului de bază, valoarea temperaturii de topire se
suplimentează cu 20-30grade C. Se reglează în functie de:
- caracteristicile termice ale adezivului
-natura chimică a adezivului
-termostabilitatea materialului
-performanțele utilajului.
• Presiunea- este un factor determinant în păstrarea poziției relative a
reperelor din ansamblul dublat, asigurarea transferului termic către
adeziv, pătrunderea adezivului fluidizat în structura materialului de
bază. Se impune o presiune uniformă, realizată la un contact strâns
între cele două suprafețe. Presiunea are următoarele efecte:
-la contactul adezivului de pe inserție cu materialul de bază
facilitează lipirea acestuia
- facilitează transferul de căldură de la presă la agentul adeziv
- plastifierea agentului adeziv, ajutându-l să adere la materialul de
bază, obținându-se o putere adezivă uniformă.
• Timpul este un parametru tehnologic ce influențează atât calitatea
termolipirii, cât și productivitatea muncii. Timpul poate fi stabilit direct,
prin relee de timp, la presele cu acționare discontinuă, sau indirect,
prin viteza de deplasare a benzilor transportoare, la presele cu
acționare continuă. Timpul de expunere a semifabricatelor se
compune din suma timpilor:
-timpul necesar pentru ridicarea temperaturii agentului adeziv până la
temperatura de gelatinizare cu ajutorul căldurii presei
-timpul necesar pentru ca agentul adeziv să pătrundă în fibră sau în
materialul de bază pentru a căpăta putere adezivă.
• Aburul tehnologic este un parametru suplimentar, ce poate fi utilizat
doar la unele prese cu acționare discontinuă. Utilizarea aburului este
recomandată în cazul țesăturilor din lână și a altor materiale care se
modifică dimensional în prezența umidității.
1. Papaghiuc, V., Procese şi maşini pentru pregătirea
tehnică a fabricaţiei şi croirea materialelor textile.
Editura ,,Gh. Asachi”, Iaşi, 2000.
2. Marinescu,D.R., Marinescu, N.I., Managementul
tehnologiilor neconvenţionale, Editura tehnică,
Bucureşti, 1991.