LICEUL TEHNOLOGIC ”MIHAI VITEAZU”

VULCAN – JUD. HUNEDOARA

NR. ….… / ………... 2023

TEMA proiectului:
Metode şi mijloace de măsurare a mărimilor mecanice

EXAMEN
DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR
PROFESIONALE PENTRU OBŢINEREA
CERTIFICATULUI DE CALIFICARE
PROFESIONALĂ NIVEL 5

Îndrumător de proiect Prof. Graure Lothar

Candidat Mandoc Ioana Marinela
Clasa II M
Ruta de pregătire profesională directă
Profil tehnic
Domeniu electric
Calificarea profesională Maistru electromecanic aparate de măsură şi
automatizări
Anul absolvirii 2023
METODE ŞI MIJLOACE DE
MĂSURARE A
MĂRIMILOR MECANICE

2
 CUPRINS

ARGUMENT.......................................................................................................................................4
CAPITOLUL I.....................................................................................................................................5
NOȚIUNI INTRODUCTIVE......................................................................................................................5
CAPITOLUL II...................................................................................................................................7
METODE DE MĂSURARE A MĂRIMILOR MECANICE......................................................................7
2.1. Măsurarea forţelor................................................................................................................................................7
2.2. Mijloace pentru măsurarea maselor.....................................................................................................................9
2.3. Mijloace pentru măsurarea presiunilor..............................................................................................................11
2.4. Măsurarea vitezei...............................................................................................................................................12
2.5. Mijloace pentru măsurarea acceleraţiei.............................................................................................................15
2.6. Măsurarea turaţiilor............................................................................................................................................17
CAPITOLUL III................................................................................................................................19
NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ ŞI NORME DE PREVENIRE ŞI
STINGERE A INCENDIILOR.................................................................................................................19
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................21

3
 ARGUMENT

Pentru realizarea proiectului de absolvire a şcolii postliceale de maiştri, domeniul

electric, proiect de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de
calificare profesională nivel 5, mi-am propus să abordez o temă care a avut şi are încă un
impact direct asupra oricărei activităţi umane, şi anume procesul de măsurare.
Având în vedere domeniul studiat, electric şi calificarea obţinută prin absolvirea
şcolii de maiştri, maistru electromecanic aparate de măsură şi automatizări, am ales tema
„Metode şi mijloace de măsurare a mărimilor mecanice”.
Tema aleasă are ca idee centrală activitatea de măsurare, control, de comparare cu un
etalon. În acest sens, am început prin a sublinia importanţa procesului de măsurare,
parcurgând în continuare cele mai reprezentative mărimi mecanice şi modul lor de măsurare
efectivă.
Lucrarea am structurat-o pe 3 capitole, după parcurgerea bibliografiei indicate de
coordonator. În a doua parte a proiectului am punctat câteva norme de protecţia muncii,
norme de sănătate şi securitate în muncă şi norme de prevenire şi stingere a incendiilor,
specifice domeniului mecanic general. La final există o listă cu referinţele bibliografice, în
ordinea alfabetică a autorilor.
Lucrarea de faţă cuprinde 3 capitole, după cum urmează:
Capitolul I : Generalităţi;
Capitolul II : Metode de măsurare a mărimilor mecanice;
Capitolul III : Norme de sănătate şi securitate în muncă şi PSI specifice.
Am considerat că această problematică a mărimilor mecanice şi a modului şi
mijloacelor de măsurare merită o atenţie deosebită ce poate şi trebuie dezvoltată, motiv
pentru care am ales ca temă a proiectului de absolvire a şcolii de maiştri, nivel 5 de
calificare, lucrarea cu titlul “Metode şi mijloace de măsurare a mărimilor mecanice”.
Lucrarea este precedată de un argument, o notă de prezentare şi fundamentare,
necesitatea tratării temei, încheindu-se cu bibliografie.
Cu aceasta consider că am reuşit să aprofundez acest domeniu, pe baza cunoştinţelor
acumulate la orele de curs teoretice, dar şi la orele de laborator tehnologic şi cele de
instruire practică, ocazie cu care mi-am desăvârşit pregătirea de specialitate.

4
 CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Procesul de măsurare este partea integrantă şi absolut necesară a oricărui tip de

producţie. În funcţie de tipul de producţie, se aleg mijloace de măsurare potrivite.
Controlul trebuie să asigure o productivitate corespunzătoare prelucrării şi execuţiei
produselor să fie cât mai economic (cota-parte care-i revine din preţul de cost al produselor
să fie cât se poate de redusă).
Productivitatea înaltă se poate realiza pe două căi:
1. Folosirea unor mijloace de control şi măsurare de înaltă productivitate, proiectate şi
construite special sau adaptate la o anumită producţie;
2. Aplicarea unor metode de înaltă productivitate, folosindu-se fie mijloace de măsurare
universale, fie mijloace speciale.
Ambele căi trebuie să conducă la micşorarea substanţială a numărului de controlori,
în raport cu volumul de producţie.
Astfel, după cum s-a constatat practic, controlul cu productivitate înaltă reduce,
pentru aceeaşi cantitate de produse prelucrate, până la de 10 ori numărul de controlori.
Totodată, în preţul de cost al produselor, cota-parte care revine controlului se
micşorează de la câteva procente, la câteva fracţiuni de procente.
Măsurarea este operaţia metrologică prin care o mărime fizică este comparată cu
unitatea de măsură specifică.
Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte măsurand.
De multe ori, aflarea rezultatului cantitativ al măsurării nu este suficientă. De aceea,
în practica curentă, măsurarea este, în mod frecvent, urmată de control şi verificare.
Controlul include noţiunea de calitate, deoarece el presupune şi un proces de
comparare a valorii măsurate cu o valoarea de referinţă şi, deci, stabileşte concordanţa cu
normele iniţial impuse.
Prin verificare se stabileşte dacă valoarea determinată corespunde valorii impuse,
compararea făcându-se direct cu mărimea impusă.
Scopul măsurării este obţinerea experimentală a unei informaţii cantitative asupra
anumitor proprietăţi ale unui obiect sau sistem şi exprimarea ei sub o formă adecvată pentru
utilizator.
Ansamblul operaţiilor experimentale care se execută în vederea obţinerii rezultatului
măsurării constituie procesul de măsurare.
Procesul de măsurare conţine următoarele elemente principale:
1. măsurandul (mărimea de măsurat)
2. metoda de măsurare
3. aparatul de măsurat
4. etalonul.

5
 În funcţie de natura, precizia şi scopul măsurării, aceste elemente au o importanţă
relativ diferită.
1. Măsurandul - nu toate proprietăţile unui obiect sau ale unui sistem sunt măsurabile.
O prima condiţie de măsurabilitate este ca mărimea să constituie o mulţime ordonabilă,
adică o mulţime în care să se poată defini relaţiile de egal, mai mic şi mai mare între
elementele ei.
2. Metoda de măsurare – prezenţa mărimii de referintă (a etalonului), chiar dacă
uneori este mai puţin evidentă, este indispensabilă. Se pot deosebi măsurări prin comparaţie
simultană şi măsurări prin comparaţie succesivă.
3. Aparatul de măsurat – în general, mărimea de ieşire depinde nu numai de mărimea
de intrare, ci şi de alte mărimi care influenţează aparatul. Aceste mărimi sunt numite mărimi
de influenţă. Cele mai obişnuite sunt mărimile caracteristice mediului în care se face
măsurarea: mărimi perturbatoare electromagnetice şi mărimi proprii obiectului supus
măsurării.
4. Etalonul – unicitatea şi conformitatea măsurărilor, în orice loc şi la orice moment,
reclamă un sistem de etaloane care să asigure: generarea principiilor unităţii de măsură,
menţinerea acestor unităţi de măsură şi corelarea între ele a unităţilor de măsură.
Procesele de măsurare a unor mărimi fizice sunt indispensabile pentru asigurarea
bunei funcţionări a unei game largi de maşini şi instalaţii. De fapt, orice activitate tehnică
sau ştiinţifică se desfăşoară prin evaluarea cantitativă a diverse mărimi, parametri.
În funcţie de domeniul de aplicabilitate, procesele de măsurare se clasifică în:
- procese de măsurare şi verificare în cercetare şi laboratoare de dezvoltare;
- procese de măsurare în domeniul controlului tehnic;
- procese de măsurare în domeniul încercărilor instalaţiilor;
- procese de măsurare în marile procese industriale în flux;
- procese de măsurare în procese industriale individuale descentralizate.
Tehnologia de control reprezintă o succesiune logică de operaţii, faze, mȃnuiri făcute
în scopul comensurării preciziei de prelucrare, cu precizie şi productivitate corespunzătoare
scopului şi cu costuri convenabile.
Echipamentele de control sunt indispensabile tehnologiilor de control. Echipamentele
de control reprezintă totalitatea mijloacelor concepute şi realizate în scopul controlului
preciziei cu productivitate, precizie şi costuri convenabile.
Controlul este activitatea prin care se stabileşte dacă valoarea mărimii măsurate
îndeplineşte condiţiile impuse în documentaţia de execuţie aferentă. Controlul implică şi
aspectul calităţii, în sensul că, pe lȃngă activitatea de măsurare, o include şi pe aceea de
comparare a valorii măsurate cu o valoare de referinţă.

6
 CAPITOLUL II

METODE DE MĂSURARE A MĂRIMILOR MECANICE

Mijloacele pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

se clasifică după mărimea măsurată în:
- mijloace pentru măsurarea mărimilor geometrice;
- mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice;
- mijloace pentru măsurarea mărimilor fizico-chimice;
- mijloace pentru măsurarea mărimilor termice;
- mijloace pentru măsurarea mărimilor electrice.
Mijloacele pentru mărimi geometrice se clasifică după mărimea măsurată in:
- mijloace pentru măsurarea lungimilor;
- mijloace pentru măsurarea unghiurilor.

2.1. Măsurarea forţelor

Cunoaşterea modului de desfăşurare a unui proces tehnologic necesită obţinerea

rapidă de informaţii privind valoarea fiecărui parametru tehnic. În unele cazuri însă,
informaţia privind condiţiile de desfăşurare a unui proces tehnologic este convertită, adică
transformată, în valori numerice care sunt prelucrate mai apoi digital, de calculatoare, de
microprocesoare.
Măsurarea forţelor în sistemele tehnice este o componentă de bază a procesului de
funcţionare a sistemelor mecanice, dar şi pneumatice şi hidraulice, întrucât variaţiile
necontrolate ale acestui parametru ar putea pune în pericol nu numai funcţionarea, dar şi
securitatea celor care deservesc sistemul: muncitori, tehnicieni, personal de control şi
verificare, personal de întreţinere, putând să producă defecţiuni majore manifestate în timp,
prin tensiuni interne şi fisuri ce se pot produce, prin strângeri mai mari decât este permis,
sau prin forţe de acţionare care să obosească pe utilizator.
Măsurarea forţelor este deosebit de utilă, fie pentru determinarea forţelor de strângere
cu care se acţionează sau asamblează anumite sisteme şi care nu trebuie să depăşească
anumite valori, pentru a nu produce tensiuni interne, fie pentru determinarea forţelor de
apăsare; fie pentru determinarea forţelor de apăsare, de acţionare asupra anumitor sisteme
tehnice, are de asemeni nu trebuie să depăşească anumite valori, pentru a nu suprasolicita
utilizatorul.
Forţa este o mărime fizică vectorială, care măsoară acţiunea unuia sau mai multor
sisteme fizice asupra unui corp, prin schimbarea stării de mişcare a acestuia faţă de un
sistem de referinţă dat. Când împingem sau tragem un corp spunem că exercităm o forţă
asupra lui. Relaţia de definiţie a forţei ca mărime fizică este:
F = m·a [N]
unde: m = masa [m];

7
 a = acceleraţia [m/s2].
În viaţa noastră de toate zilele acţionează forţa de atracţie gravitaţională. Această
forţă este exercitată asupra fiecărui corp fizic de către Pământ şi poartă denumirea de
greutatea corpului.
Relaţia de definiţie a greutăţii este:
G = m·g [N]
unde: m= masa, în kg
g = acceleraţia gravitaţională (g = 9,806 m/s²).
Acceleraţia gravitaţională variază de la un punct la altul pe suprafaţa Pământului, în
funcţie de latitudine şi altitudine.

2.1.1. Unităţi de măsură pentru forţă

În sistemul internaţional SI, forţa este o mărime derivată şi unitatea ei de măsură este
newtonul (simbolizat N). Newtonul este forţa care imprimă unei mase de 1 kilogram o
acceleraţie de 1 metru pe secundă la pătrat.

Punct de Altitudine g
Latitudine nordică
observaţie [m] [m·s-2]
Canalul Panama 9s 0 9,78243
Bermude 32s 0 9,79806
Denver 40s 1638 9,79609
Punctul standard 9,80665
Groenlanda 70s 0 9,82534

Unitate de măsură în SI Alte unităţi de măsură

Relaţia de
Denumire Simbol Denumire Simbol echivalenţă
dina dyn 10-5 N
newton N Kilogramforţă kgf 9,80665 N

2.1.2. Aparate pentru măsurarea forţelor

Aparatul utilizat pentru măsurarea forţei se numeşte dinamometru.
a) Dinamometru cu element elastic (fig. 1)
Sub acţiunea forţei F se deformează elementul elastic 1 (arc, resort), care determină
deplasarea dispozitivului de indicare.

b) Dinamometre hidraulice (fig. 2)

Funcţionează pe principiul măsurării presiunii transmisă printr-un lichid de la un
piston de suprafaţă cunoscută A, asupra căruia acţionează forţa de mărime F.

8
 Fig. 1. Dinamometre cu element elastic

Fig. 2. Dinamometru hidraulic

2.2. Mijloace pentru măsurarea maselor

Masa este o mărime fizică fundamentală care caracterizează cantitatea de materie din
care este alcătuit un corp. În Sistemul Internaţional unitatea de măsură pentru masă este kg.
Masa, m, este mărimea fizică scalară fundamentală în SI care măsoară proprietatea
materiei de a fi inertă şi de a provoca un câmp gravitaţional.
Operaţia de măsurare a masei se numeşte cântărire, iar mijloacele de măsurare se
numesc aparate de cântărit.
Unitatea de măsură pentru masă este unitate de măsură fundamentală în SI şi poartă
denumirea de kilogram, cu simbolul kg.

9
  Multipli şi submultipli kilogramului sunt:
Denumirea Valoarea Simbolul
tona 1000 kg t
quintal 100 kg q
deca kilogram 10 kg dakg
kilogram 1 kg = 1000 g kg
hectogram 0,1 kg = 100 g hg
decagram 0,01 kg = 10 g dag
gram 0,001 kg = 1 g g
decigram 0,0001 kg = 0,1 g dg
centigram 0,00001 kg = 0,01g cg
miligram 0,000001 kg = 0,001g mg

Putem măsura masa unui corp cântărindu-l cu ajutorul unor instrumente: cântarul,
balanţa.
Să cântărim masa unui corp înseamnă să comparăm această masă cu cea a unor
corpuri care ştim deja cât cântăresc şi care se numesc greutăţi.
 Aparate de cântărit automate
Execută toate operaţiile din procesul de măsurare fără participarea operatorului.
Clasificare:
 Balanţe automate înregistratoare folosite pentru materiale granulare (grâu, secară);
 Dozatoare, efectuează dozări cumulative;
 Bascule automate înregistratoare, folosite pentru cântărirea continuă a materialelor ce
se deplasează pe bandă;
 Aparate de cântărit cu pârghii şi indicare numerică
 Balanţa semiautomată digitală
Avantajele afişării numerice:
- eliminarea erorilor subiective de citire
- vizualizarea rapidă a informaţiei de măsurare
- interpretarea uşoară a informaţiei
 Aparate de cântărit cu funcţionare neautomată
 balanţe simple de lucru
 balanţe etalon
 balanţe compuse
 bascule zecimale
 bascule romane (fig. 3)

10
 Fig. 3. Bascule romane
 Aparate de cântărit cu echilibrare automată
 balanţe şi bascule semiautomate utilizate în comerţ, la poştă pentru cântărirea
scrisorilor şi a coletelor (fig. 4).

Fig. 4. Balanţa etalon semiautomată digitală

Fig. 5. Cȃntar de bucătărie

2.3. Mijloace pentru măsurarea presiunilor

Prin definiţie, presiunea este o mărime fizică egală cu intensitatea forţei (Newton –
N) aplicată pe unitatea de suprafaţă (m2). Unitatea de măsură pentru presiune în Sistemul
Internaţional de unităţi de măsură SI este pascalul – Pa:
1 Pa = 1 N/1 m2
Relaţii între diferite unităţi de măsură ale presiunii
1 bar = 105 N/m2;
1 kgf/m2 = 9,80665 N/m2;
1 atm = 101.325 N/m2.
Măsurarea presiunii se realizează cu: aparate cu lichid, manometre, vacuumetre,
barometre, aparate cu piston şi greutăţi, aparate pentru măsurat presiuni absolute joase.
 Aparate cu piston şi greutăţi
Aparatele cu piston şi greutăţi se utilizează în special ca aparate etalon datorită
performanţelor deosebite ale acestora.

11
 Fig. 6. Măsurarea presiunii cu legea lui Pascal

Principiul de funcţionare se bazează pe legea lui Pascal, presiunea lichidului

manometric din interiorul cilindrului 1 fiind echilibrată de presiunea dată de piesele
calibrate 2, care se aşează pe talerul 3 al pistonului 4. La echilibru, valoarea presiunii este
dată de relaţia:

unde G este suma forţelor corespunzătoare greutăţilor pistonului cu taler şi a pieselor

calibrate aşezate pe acesta, în N.
Aa – aria activă a pistonului, în m2;
r1, r2 – raza pistonului, respectiv a cilindrului.

2.4. Măsurarea vitezei

Mărimea fizică numită viteză are 3 aspecte:
- viteză liniară [m/s];
- viteză unghiulară [rad/s];
- viteză de rotaţie [rad/s].
Măsurarea vitezei liniare
Viteza este o mărime vectorială care caracterizează mişcarea unui punct în raport cu
un sistem de referinţă.
Tuburile Pitôt – sunt utilizate pentru măsurarea vitezei apei. Tubul se scufundă în
apă, cu deschiderea contra curentului de apă, va produce o ridicare acesteia până la un
anumit nivel. Viteza de curgere a apei se determină cu formula:
v = C√H
unde: v - viteza curentului de apă;
C - constanta tubului;
H - înălţimea coloanei de apă din tub.

12
 Fig. 7. Tub Pitôt

Anemometrele sunt în general utilizate pentru determinarea vitezei gazelor. Pentru

determinarea vitezei vântului în meteorologie se foloseşte anemometrul cu cupe, fig. 8,
format dintr-un sistem de cupe fixate în capătul unui ax vertical. Sub influenţa vântului,
sistemul de cupe se roteşte, mişcarea se va transmite unui ac indicator printr-un sistem de
roţi dinţate. Citirea vitezei se face direct pe cadranul aparatului.

Fig. 8. Anemometrul cu cupe

Anemometrele digitale se utilizează pentru determinarea vitezei curentului de aer la

aparatele de aer condiţionat – fig. 9.

Fig. 9. Anemometrul digital

Unităţi de măsură. Relaţia de definiţie indică faptul că viteza este o mărime derivată
care, în sistemul internaţional se măsoară în metri pe secundă:
[v]si = m/s

13
Măsurarea vitezei unghiulare
Viteza unghiulară reprezintă unghiul corespunzător arcului de cerc parcurs în
unitatea de timp de către un mobil în mişcarea circulară uniformă.
Unitatea de măsură indică viteza unghiulară a unui punct în mişcarea circulară
uniformă a cărei rază vectoare parcurge un unghi la centru de un radian în fiecare secundă.
Măsurarea vitezei de rotaţie
Viteza de rotaţie se măsoară cu ajutorul tahometrelor. Tahometrele se împart în două
mari categorii:
1. tahometre mecanice;
2. tahometre electrice.
Tahometrele mecanice sunt, în general, portabile. Ele pot fi:
 cu dispozitiv centrifugal
 cu dispozitiv cronometric
 vibratoare
 hidrocentrifugale
 pneumatice
Tahometrele mecanice cu dispozitiv centrifugal sunt caracterizate de o precizie
scăzută, care nu depăşeşte valoarea de 2%. Tahometrele cu dispozitiv centrifugal lucrează
pe baza creşterii forţei centrifuge cu pătratul turaţiei maselor în rotaţie.
Domeniul de măsurare al tahometrelor cu dispozitiv centrifugal este cuprins între 30
min şi 48.000 min-1.
-1

Viteza unghiulară:
rad/sec
Tahometrele mecanice cu dispozitiv cronometric sunt tahometrele mecanice care
au montat în plus un contor de rotaţii şi un cronometru.
Tahogeneratoarele electrice sunt mijloace de măsurare pentru viteza de rotaţie. Ele
pot fi:
- generatoare;
- cu curenţi Foucault;
- cu impulsuri;
- stroboscopice.
Tahometrele generatoare sunt mijloace de măsurare care folosesc principiul
inducţiei electromagnetice şi care transformă viteza de rotaţie într-o tensiune care poate fi
măsurată cu ajutorul unui voltmetru. Ele pot funcţiona în curent continuu sau în curent
alternativ.
Tahometrele generatoare de curent alternativ sunt construite pe principiul
alternatoarelor. Ele au excitaţia constantă, realizată cu un magnet permanent.

Fig. 10. Tahometrele generatoare

14
 Tahometrul este folosit pentru măsurarea vitezei de rotaţie până la 3000 rot/min, caz
în care magnetul permanent este fix şi înfăşurarea indusă este rotativă.
Tahometrele stroboscopice folosesc stroboscopul, care este o lampă electronică de
tip fulger, care produce impulsuri luminoase cu frecvenţă ce poate fi reglată.

Fig. 11. Tahometrele cu dispozitiv centrifugal

1 - ax de antrenare; 2 - pârghie; 3 - greutăţi; 4 - piesa mobilă; 5 - ghidaj;
6 - pârghii; 7 - sector dinţat; 8 - pinion; 9 - ac indicator; 10 - scară gradată.

Fig. 12. Tahometrele stroboscopice

2.5. Mijloace pentru măsurarea acceleraţiei

Acceleraţia reprezintă variaţia continuă a vitezei unui corp în mişcare în unitatea de
timp.

Unitatea de măsură: m/s2

Mijloacele de măsurare pentru acceleraţii sunt: rezistive; capacitive; inductive.
Aparatele care măsoară acceleraţia unui obiect în mişcare sunt denumite accelerometre.
Partea cea mai importantă din construcţia acestor aparate o reprezintă captorul (traductorul).
Captorii pentru măsurarea parametrilor sunt:
- cu punct fix: care măsoară mişcarea vibratorie, în raport cu un element mobil.
- seismici: care funcţionează pe principiul unui sistem oscilant, format dintr-o masă,
un element elastic şi un amortizor.

15
 Elementele componente ale unui captor sunt:

Fig. 13. Elementele componente ale unui captor

- suportul S: legat rigid de obiectul a cărui vibraţie se măsoară,

- masa, legată de suport prin intermediul arcului de constantă K,
- amortizorul C,
- traductorul T: legat de masa m, transformă mişcarea într-un semnal electric.
Cel mai răspândit este captorul piezoelectric pentru măsurarea vibraţiilor.
Avantaje:
- sunt autogeneratoare;
- nu au piese mobile care să fie supuse uzurii;
- au o construcţie robustă şi compactă;
- sunt uşor de etalonat şi de utilizat;
- pot fi montaţi în orice pozitie;
- sunt puţin influenţaţi de condiţiile de mediu;
- în afară de acceleraţii, se pot utiliza şi la măsurarea vitezelor şi a deplasărilor.

Fig. 14. Elemente componente:

1 - carcasa; 2 - masă inertă; 3 - resort; 4 - pastile de cristale piezoelectrice;
5 - borne de ieşire; 6 - baza accelerometrului.

Captorii piezoelectrici pot funcţiona prin compresiune, forfecare sau încovoiere. Cei
mai uzuali sunt captorii piezoelectrici care funcţionează prin compresiune şi forfecare.
Caracteristicile accelerometrelor:
-Accelerometrele sunt de tip monoaxial, adică sunt mijloace de măsurare care pot
determina valoarea acceleraţiei doar pe o singură axă.
-Axa de măsurare este perpendiculară pe suprafaţa de montare a accelerometrului.

16
Caracteristicile accelerometrelor pot fi:
- fizice - forma, dimensiunile, masa şi frecvenţa;
- electrice - raportul de amplificare şi sensibilitate;
- accelerometrele au în general formă cilindrică;
- ele sunt prevăzute cu şuruburi pentru montare, aşezate la baza accelerometrului.
Din punctul de vedere al caracteristicilor tehnico-metrologice, cel mai răspândit este
captorul piezoelectric pentru măsurarea vibraţiilor.
În comparaţie cu alte tipuri de captori, cei piezoelectrici au o serie de avantaje:
• sunt autogeneratoare (nu necesită alimentare separată);
• nu au piese mobile care să fie supuse uzării;
• au o construcţie robustă şi compactă;
• sunt uşor de etalonat şi de utilizat;
• pot fi montaţi în orice poziţie;
• sunt puţin influenţaţi de condiţiile de mediu;
• în afară de acceleraţii, se pot utiliza şi la măsurarea vitezelor şi a deplasărilor.
Captorii piezoelectrici pot funcţiona prin compresiune, forfecare sau încovoiere.
Cei mai uzuali sunt captorii piezoelectrici care funcţionează prin compresiune şi
forfecare.
Pe cele două discuri din cristale piezoelectrice este aşezată o masă grea, întregul
sistem fiind preîncărcat cu ajutorul unui resort rigid şi montat pe o bază masivă. Când
captorul este supus vibraţiilor, masa va exercita asupra cristalelor o forţă variabilă,
proporţională cu acceleraţia. Datorită efectului piezoelectric, între cele două discuri va
apărea o tensiune variabilă, proporţională cu forţa perturbatoare, implicit cu acceleraţia.
Masa accelerometrelor este relativ redusă, fiind cuprinsă între 0 şi 60 de grame. În
general, pentru un accelerometru cu dimensiune mai mare, sensibilitatea este mai mare, iar
frecvenţa de rezonanţă este mai mică. Cele mai mici accelerometre au diametrul de 6 mm şi
înălţimea de 6 mm, iar cele mai mari au diametrul de 50 mm şi înălţimea de 50 mm.
Pentru măsurarea vibraţiilor cu precizie crescută este necesar să se folosească
accelerometre cu sensibilitate mare, cu gamă mare de frecvenţe şi cu greutate mică.
Trebuie ţinut seama de faptul că accelerometrele cu sensibilitate mare sunt în general
mai grele.
Alegerea accelerometrelor se face ţinând seama de următoarele criterii:
• precizia măsurătorilor este afectată de greutatea crescută a accelerometrului;
• gama de frecvenţă care trebuie măsurată trebuie să fie compatibilă cu gama de frecvenţă
a accelerometrului;
• gama dinamică a accelerometrului trebuie să fie adecvată măsurătorilor care vor fi
efectuate; accelerometrele pentru şocuri vor fi alese din gama pentru niveluri înalte ale
semnalelor, iar accelerometrele sensibile, pentru niveluri slabe ale semnalelor;
• depăşirea temperaturii maxime de funcţionare a accelerometrului produce depolarizarea
cristalului piezoelectric, deci pierderea sensibilităţii;
• funcţionarea corectă a accelerometrelor este puternic influenţată de factorii de mediu, ca:
umiditate, zgomote acustice, câmpuri magnetice şi radiaţii intense.

2.6. Măsurarea turaţiilor

Turaţia este o mărime mecanică care indică numărul de rotaţii efectuate în timp de
către un mobil aflat în mişcare de rotaţie uniformă. Măsurarea turaţiei este necesară pentru
verificarea modului de funcţionare a motoarelor electrice, motoarelor cu ardere internă,
maşinilor unelte etc. Aparatul folosit pentru măsurarea turaţiei se numeşte turometru.

17
2.6.1. Turometrul centrifugal
Este unul dintre cele mai utilizate turometre mecanice, care măsoară turaţia unui
arbore aflat în mişcare de rotaţie. Aparatul are un ax 1 care va fi antrenat într-o mişcare de
rotaţie, prin cuplarea capătului său la arborele a cărui turaţie dorim să o aflăm - fig. 15.
Sub acţiunea forţei centrifuge, greutăţile se depărtează de ax prin intermediul
pârghiilor, iar piesa culisantă se va deplasa pe ax. Mişcarea de deplasare a piesei va
determina modificarea poziţiei pârghiei care acţiona asupra sectorului dinţat, ce angrenează
cu roata dinţată. Odată cu rotirea roţii dinţate se roteşte şi acul indicator care va indica
turaţia arborelui.

Fig. 15. Turometrul centrifugal Fig. 16. Stroboscopul

2.6.2. Stroboscopul
Metoda stroboscopică serveşte la observarea corpurilor aflate în mişcare de rotaţie cu
un anumit caracter de periodicitate.
Stroboscul este o lampă electronică cu impulsuri luminoase cu frecvenţă reglabilă (cu
ajutorul generatorului de frecvenţă), pe arborele căruia se măsoara turaţia n şi se montează
discul prevăzut fie cu fante, fie cu mărci lipite radial, până când ochiul observatorului vede
sistemul în stare de repaus. În acest moment, frecvenţa impulsurilor luminoase a devenit
egală cu frecvenţa de rotaţie a arborelui împreună cu discul, deci se poate citi turaţia sau
frecvenţa direct la generatorul de impulsuri.

18
 CAPITOLUL III

NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ ŞI NORME

DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR

Protecţia muncii, tehnica securităţii şi igiena muncii constau din măsuri pentru
asigurarea celor mai bune condiţii de muncă, evitarea accidentelor şi prevenirea
îmbolnăvirilor.
Securitatea şi igiena muncii se realizează atât prin măsuri organizatorice, cât şi prin
contribuţia nemijlocită a activului de producţie.
Locurile de trecere ca: drumurile de acces şi de circulaţie, coridoarele, trebuie să fie
permanent libere, să nu se permită depozitarea materialelor pe ele. Podeaua atelierelor
trebuie să fie netedă, orice deteriorare sau denivelare trebuind reparată astfel încât, la
trecerea mijloacelor de transport, să nu se piardă echilibrul obiectelor transportate, stivuite,
care să devină surse de accidente.
Sculele şi aparatele, instrumentele de măsură manuale trebuie să fie permanent în
perfectă stare. La fel cozile de ciocan trebuie să fie împănate şi capătul dălţilor să fie fără
floare. Metodele de lucru improvizate sau periculoase pot fi sursă de accidente. La lucrări de
montaj se impune folosirea centurii de siguranţă.
Folosirea echipamentelor de protecţie: palmarele, căştile, ochelarii şi genunchierele
sudorilor, capacele şi ecranele de protecţie a polizoarelor, intră în obligaţia muncitorilor care
nu trebuie să execute o lucrare ce nu le-a fost încredinţată şi pentru care nu au fost special
instruiţi.
Aplicarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice privind protecţia muncii trebuie să
fie permanent verificată de către organele de conducere, şefii de echipe, maiştri şi inginerii
coordonatori de formaţii de lucru.
Pentru micşorarea zgomotului se vor folosi antifoane de cauciuc ce dau rezultate
bune în protecţia fonică.
Instrumentele şi aparatele de măsură şi control vor trebui verificate periodic din
punct de vedere al siguranţei exploatării, dar şi al etalonării (se va face doar în ateliere şi
centre speciale de metrologie).
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi înlăturarea cauzelor care pot provoca
accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale trebuie luate o serie de măsuri, sarcini ce
revin atât conducătorului locului de muncă, dar şi lucrătorilor.
Acestea sunt:
- asigurarea iluminatului, încălzirii şi ventilaţiei în atelier şi în depozitele unde se face
verificarea;
- maşinile şi instalaţiile să fie echipate cu instrucţiuni de folosire;
- să fie asigurată legarea la pământ şi la nul a tuturor maşinilor şi aparatelor de măsură
acţionate electric;
- maşinile să fie echipate cu ecrane de protecţie conform normelor de protecţie a muncii;

19
- atelierele şi depozitele să fie echipate în locuri vizibile cu mijloace de combatere a
incendiilor (stingătoare, nisip, hidrant);
- atelierul să fie dotat cu mijloace de ridicat pentru manipularea pieselor mai mari de 20 kg
în vederea cântăririi;
- muncitorii să poarte echipament bine ajustat pe corp cu mânecile încheiate, iar părul să fie
acoperit sau legat;
- înainte de începerea lucrului va fi controlată starea maşinilor, a aparatelor de măsură şi
control, a dispozitivelor de pornire-oprire şi inversare a sensului de mişcare;
- se va verifica înaintea lucrului dacă atmosfera nu este încărcată cu vapori de benzină sau
alte gaze inflamabile sau toxice;
- la terminarea lucrului se deconectează legăturile electrice de la prize, maşinile vor fi
oprite, la fel aparatele de măsură electrice, sculele se vor aşeza la locul lor, iar materialele şi
piesele vor fi stivuite în locuri indicate;
- muncitorii nu se vor spăla pe mâini cu emulsie de răcire şi nu se vor şterge pe mâini cu
bumbacul utilizat la curăţirea maşinii. Dacă pentru spălarea maşinilor a fost necesară
utilizarea produselor uşor inflamabile se va folosi imediat apă şi săpun;
- ciocanele trebuie să aibă cozi din lemn de esenţă tare, fără noduri sau crăpături; este
interzis lucrul cu ciocane, nicovale care au fisuri, ştirbituri, spărturi sau deformări în formă
de floare;
- la folosirea trasatoarelor şi punctatoarelor se cere atenţie pentru a nu produce înţepături, iar
după utilizare vor fi aşezate în truse speciale;
- dacă în timpul realizării unei operaţii mecanice sar aşchii, vor fi purtaţi ochelari de
protecţie;
- în cazul polizării cu ajutorul maşinii vor fi verificate cu atenţie pietrele de polizat să nu
prezinte fisuri sau spărturi, precum şi prinderea pietrei pe maşină. Polizorul trebuie să aibă
prevăzut ecran de protecţie.
Respectarea normelor P.S.I. este obligatorie pentru întreg personalul din instituţii,
intreprinderi, firme, ateliere etc.
Pentru aceasta, este necesar ca fiecare loc de muncă să fie dotat cu aparatură de stins
incendii, formată din: stingătoare de incendiu, furtune de incendiu prevăzute cu ajutaje,
rastele cu unelte P.S.I. (găleţi, lopeţi, tȃrnăcoape). Personalul de la locul respectiv de muncă
este obligat să cunoască locul de amplasare al aparaturii din dotare şi funcţionarea acesteia.
La fiecare loc de muncă, trebuie să fi e afişat un plan de evacuare în caz de incendiu.
În planul de evacuare sunt stabilite atribuţiile personalului în caz de incendiu şi schema de
evacuare.
Pentru prevenirea incendiilor sunt interzise:
-blocarea căilor de acces;
-depozitarea de produse (materiale) inflamabile în locuri special neamenajate;
-improvizaţiile de natură electrică;
-folosirea materialelor P.S.I. în alte scopuri;
-utilizarea focului deschis în locuri neamenajate sau interzise;
-folosirea produselor petroliere pentru degresarea, spălarea pieselor,
aparatelor;
-fumatul în locuri neamenajate;
-executarea de lucrări de întreţinere, reparaţii etc. la instalaţiile electrice de
către personal neautorizat.

20
 BIBLIOGRAFIE

[1]. A. Ciocârlea, I. Neagu, M. Constantin – Tehnici de măsurare în domeniu,

Editura CD Press, Bucureşti, 2007;
[2]. A. Ciocârlea, M. Constantin – Solicitări şi măsurări tehnice, Editura All,
Bucureşti;
[3]. A. Popescu – Manual pentru Cultura de Specialitate - Domeniul Mecanic,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004;
[4]. M. Tenescu, T. Gheorghiu, C. Ghiţă, C. Cepisca – Măsurări Tehnice, Editura
Aramis, Bucureşti, 2005.

21