Aurel Ciocîrlea-Vasilescu

Ion Neagu Mariana Constantin

TEHNICI DE MĂSURARE
ÎN DOMENIU
manual pentru:
clasa a XI-a, ruta directă
clasa a XII-a, ruta progresivă
Filiera tehnologică – profil Tehnic
Editor: Costin DIACONESCU
Redactor-şef: Carmen BIRTA
Redactor: Gabriela NIŢĂ
Tehnoredactor: Banu GHEORGHE
Corectură: Mihaela RADA
Referenţi ştiinţifici:
Conf. univ. dr. ing. Sorin KOSTRACHIEVICI – Universitatea „Politehnică” – Bucureşti
Prof. gr. I Silvia PĂTRAŞCU – Grupul Şcolar Ind. „D. Gusti” – Bucureşti
Coperta: Valeriu STIHI

Editura CD PRESS
Bucureşti, Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 18, sector 4
Cod 040157
Tel.: (021) 337.37.17, 337.37.27, 337.37.37
Fax: (021) 337.37.57
e-mail: office@cdpress.ro

©Copyright CD Press, 2007

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CIOCÎRLEA-VASILESCU, AUREL
Tehnici de măsurare în domeniu : manual pentru clasa a
XI-a, ruta directă şi pentru clasa a XII-a, ruta progresivă filiera
tehnologică, profil Tehnic / Aurel Ciocîrlea-Vasilescu, Mariana
Constantin, Ion Neagu. - Bucureşti : CD PRESS, 2007
ISBN 978-973-1760-33-9

I. Constantin, Mariana
II. Neagu, Ion

001.91(075.35)

Manualul a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 1342/68
din 19.06.2007, în urma evaluării calitative şi este realizat în conformitate cu programa analitică
aprobată prin Ordin al Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3172/30.01.2006.
 CUPRINS

I. TEHNICI ŞI TEHNOLOGII DE MĂSURARE A MĂRIMILOR CARACTERISTICE

PROCESELOR TEHNOLOGICE ................................................................................................................. 5

1. PROCESE DE MĂSURARE ........................................................................................................................ 6

1.1. Tipuri de procese ........................................................................................................................ 6

1.2. Componentele procesului de măsurare ................................................................................ 10

2. METODE DE MĂSURARE ....................................................................................................................... 13

2.1. Metode de măsurare directe ................................................................................................... 13

2.2. Metode de măsurare indirectă ............................................................................................... 18

3. MIJLOACE PRNTRU MĂSURAREA MĂRIMILOR TEHNCE CARACTERISTICE PROCESELOR INDUSTRIALE ...........20

3.1. Mijloace pentru măsurarea mărimilor geometrice................................................................20

3.2. Mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice ..................................................................36

3.3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor fizico-chimice ...........................................................54

3.4. Măsurarea mărimilor termice .................................................................................................63

3.5. Mijloace pentru măsurarea mărimilor electrice ....................................................................69

4. INSTALAŢII ŞI SISTEME DE MĂSURARE .................................................................................................79

4.1. Considerente generale.............................................................................................................79

4.2. Elemente componente de bază ale instalaţiilor sau ale sistemelor de măsurare .............. 81

4.3. Reprezentări grafice ale structurii unei instalaţii..................................................................84

4.4. Tipuri de structuri ale sistemelor de măsurare......................................................................85

II. UTILIZAREA TEHNICILOR DE MĂSURARE PENTRU DETERMINAREA–MONITORIZAREA MĂRIMILOR
TEHNICE SPECIFICE PROCESELOR INDUSTRIALE ..............................................................................87
1. NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ŞI DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR ...........................88
1.1. Norme de tehnica securităţii muncii .......................................................................................88
1.2. Norme de prevenire şi stingere a incendiilor ........................................................................89
2. DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ SPECIFICĂ OPERAŢIILOR DE MĂSURARE–MONITORIZARE A MĂRIMILOR TEHNICE
CARACTERISTICE PROCESELOR INDUSTRIALE .........................................................................................90

3. CRITERII DE SELECTARE A MIJLOACELOR ŞI A METODELOR DE MĂSURARE ............................................... 91

3.1. Indicatori metrologici şi economici ai mijloacelor de măsurare accesibile operatorului ..93
3.2. Tipul de producţie în cadrul căreia se realizează procese de măsurare. Productivitatea
impusă măsurării, costul aplicării metodei............................................................................93
4. OPERAŢII PREGĂTITOARE PENTRU UTILIZAREA TEHNICILOR DE MĂSURARE...............................................95
4.1. Asigurarea condiţiilor de microclimat ....................................................................................95
4.2. Reglaje prevăzute în instrucţiunile de utilizare ....................................................................95
4.3. Selectarea domeniilor de măsurare în funcţie de valoarea prognozată .............................96

4.4. Verificarea legăturilor funcţionale dintre componente .......................................................96

APLICAŢII PRACTICE.................................................................................................................................97
Lucrare de laborator nr. 1: Măsurarea dimensiunilor exterioare cu ajutorul şublerului ...........97
Lucrare de laborator nr. 2: Măsurarea dimensiunilor exterioare şi a abaterilor de formă cu
ajutorul micrometrului .................................................................................................................100
Lucrare de laborator nr. 3: Controlul unghiurilor cu cale unghiulare .......................................102
Lucrarea de laborator nr. 4: Măsurarea unghiurilor cu ajutorul raportorului ..........................104
Lucrare de laborator nr. 5: Măsurarea nivelului .........................................................................105
Lucrare de laborator nr. 6: Determinarea rezistenţelor electrice prin metode de punte........106
Lucrare de laborator nr. 7: Măsurarea puterii electrice consumate în curent continuu prin
metoda industrială a ampermetrului şi voltmetrului ................................................................109

Proiect ............................................................................................................................................ 110

Răspunsuri la fişe de evaluare ..................................................................................................... 110
Bibliografie .................................................................................................................................... 112
I. TEHNICI ŞI TEHNOLOGII DE MĂSURARE A
MĂRIMILOR CARACTERISTICE PROCESELOR
TEHNOLOGICE

Tema 1. Procese de măsurare

Tema 2. Metode de măsurare

Tema 3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor

tehnice caracteristice proceselor
industriale

Tema 4. Instalaţii şi sisteme de măsurare

DUPĂ STUDIEREA ACESTUI MODUL, VEI FI CAPABIL:

• Să execuţi operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare.
• Să utilizezi tehnici de măsurare pentru determinarea/monitorizarea mărimilor
tehnice specifice proceselor industriale.
• Să explici structura instalaţiilor/sistemelor de măsurare.

5
 1 PROCESE DE MĂSURARE
Procesele de măsurare a unor mărimi fizice sunt
indispensabile pentru asigurarea bunei funcţionări a
unei game largi de maşini şi instalaţii.
1.1. Tipuri de procese
În funcţie de domeniul de aplicabilitate procesele
de măsurare se clasifică în:
-procese de măsurare şi verificare în cercetare şi
laboratoare de dezvoltare;
-procese de măsurare în domeniul controlului
tehnic;
-procese de măsurare în domeniul încercărilor
instalaţiilor;
-procese de măsurare în marile procese industriale
în flux;
-procese de măsurare în procese industriale indivi-
duale descentralizate.
1.1.1. Procese de măsurare şi verificare în
cercetare şi laboratoare de dezvoltare
În cercetare şi în laboratoarele de dezvoltare, proce-
sele de măsurare, prelucrare şi interpretare a rezulta-
telor obţinute sunt activităţi complexe, desfăşurate de
specialiştii care activează nemijlocit în cercetare.
În cercetarea ştiinţifică, există o unitate indisolu-
bilă între studiile teoretice şi partea experimentală a
acestora.
Studiile teoretice permit stabilirea interdependen-
ţei dintre diferiţi parametri ai proceselor tehnice şi legile
care stau la baza fenomenelor, utilizând realizările ştiin-
ţei din diverse domenii.
6
De fapt, orice activitate tehnică sau ştiinţifică se
desfăşoară prin evaluarea cantitativă a diverse mărimi,
parametri.
Cercetările experimentale urmăresc verificarea
adevărului ipotezelor şi teoriilor care au stat la baza
studiilor referitoare la procesele cercetate. Totodată,
sunt investigate fenomene pentru care nu se pot obţine
rezultate cu aplicabilitate practică pe cale teoretică, din
cauza complexităţii acestora.
Cercetările în domeniul tehnologiei construcţiilor
de maşini vizează fenomenele care se produc în siste-
mul tehnologic al maşinilor-unelte de prelucrări prin
aşchiere, de deformări plastice, de prelucrări electro-
chimice etc.
Astfel, în sistemul tehnologic al maşinii-unelte,
la prelucrarea prin aşchiere, se fac cercetări asupra
elementelor care îl compun (maşina-unealtă, scula,
dispozitivele de prindere a piesei şi, respectiv, a sculei,
piesa de prelucrat) în corelaţie cu procesul de aşchiere,
urmărindu-se stabilirea regimurilor de aşchiere, a forţe-
lor de aşchiere, prelucrabilitatea materialelor etc.
Într-un proces de cercetare experimentală care
are ca scop determinări cantitative ale uneia sau ale
mai multor mărimi, se efectuează un număr finit de
măsurători cu o suficientă exactitate, menţinând
aceleaşi condiţii (metode, mijloace de determinare,
mediu ambiant etc.).
De exemplu, dacă scopul unei cercetări experi-
mentale este de a stabili variaţia forţei de aşchiere F în
funcţie de avansul s la găurirea unui material oarecare
şi în anumite condiţii de lucru (diametrul şi geome-
Tema 1
tria burghiului, materialul acestuia, viteza de aşchiere,
prelucrarea cu sau fără lichid de răcire etc.), se stabi-
lesc anumite valori ale avansului burghiului s1, s2, ..., sn
pentru care se măsoară valorile forţelor de aşchiere
corespunzătoare F1, F2, ..., Fn. Pentru determinarea fiecă-
reia din aceste valori ale forţei de aşchiere, de exemplu
pentru F1, se fac mai multe măsurări, toate în aceleaşi
condiţii de lucru, inclusiv cu acelaşi avans s1. Rezulta-
Fig. 1.1. Schema dinamometrului cu element elastic de formă inelară, pentru măsurarea componentelor Fx şi Fz la strunjire, unde:
Rxt, Rzt – traductoare tensiometrice rezistive solocitate la tracţiune ; Rxc, Rzc – traductoare tensiometrice rezistive
solicitate la compresiune
În cazul cercetării comportării la vibraţii a structurii
elastice a unui sistem tehnologic, se fac încercări
de lungă durată, cu aparatură relativ costisitoare,
prelucrarea datelor obţinute la măsurări realizându-se
cu ajutorul calculatorului.
Asemenea măsurări se justifică, deoarece permit
găsirea soluţiilor de îmbunătăţire a comportării la vibra-
ţii a structurii studiate, precum şi utilizarea rezultatelor
în cazul proiectării unor maşini similare.
Din punctul de vedere al vibraţiilor, studiul
comportării sistemului tehnologic poate fi făcut prin
două moduri de măsurare a acestora:
- măsurarea vibraţiilor în diferite puncte ale
sistemului tehnologic, în diferite condiţii de lucru ale
acestuia, fără excitarea suplimentară, cum ar fi regimul
de mers în gol sau cel de aşchiere;
- măsurarea vibraţiilor în diferite puncte ale
sistemului tehnologic, pentru situaţia în care maşina-
unealtă nu funcţionează, sistemul elastic fiind excitat
cu forţe variabile, de obicei, între sculă şi piesă, pe
diferite direcţii.
Aceste încercări se fac în scopul măsurării nivelu-
lui vibraţiilor şi al determinării surselor de vibraţii,
urmărindu-se micşorarea efectelor vibraţiilor asupra
Procese de măsurare
1
tele măsurărilor vor diferi însă unele de altele, datorită
erorilor aleatoare, obţinându-se astfel un şir de valori
ale forţei de aşchiere.
În cazul măsurării forţei de aşchiere la strunjire se
utilizează un dinamometru cu element elastic de formă
inelară (Fig. 1.1.), pe care se amplasează traductoare
tensiometrice rezistive conectate în punte electrică.
deplasărilor sculei faţă de piesă, în vederea creşterii
preciziei de prelucrare şi a productivităţii prelucrării.
1.1.2. Procese de măsurare în domeniul
controlului tehnic
Tehnologia de control reprezintă o succesiune
logică de operaţii, faze, mânuiri făcute în scopul comen-
surării preciziei de prelucrare, cu precizie şi producti-
vitate corespunzătoare scopului şi cu costuri conve-
nabile. Echipamentele de control sunt indispensabile
tehnologiilor de control.
Echipamentele de control reprezintă totalitatea
mijloacelor concepute şi realizate în scopul controlului
preciziei cu productivitate, precizie şi costuri convena-
bile.
Controlul este activitatea prin care se stabileşte
dacă valoarea mărimii măsurate îndeplineşte condiţiile
impuse în documentaţia de execuţie aferentă.
Controlul implică şi aspectul calităţii, în sensul
că, pe lângă activitatea de măsurare, o include şi pe
aceea de comparare a valorii măsurate cu o valoare de
referinţă.
7
1 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
1.1.3. Procese de măsurare în domeniul La încercarea conductelor, se vor folosi manometre
încercărilor instalaţiilor înregistratoare sau manometre indicatoare cu element
Înainte de a fi date în folosinţă, instalaţiile se supun
obligatoriu la încercări, în scopul depistării şi remedierii
defectelor.
Astfel, instalaţiile de distribuire a gazelor naturale,
atât cele exterioare, cât şi cele interioare, se supun la
trei încercări, conform schemei de mai jos.
Încercările
instalaţiilor
Încercarea Încercarea Încercarea
preliminară de rezis- de
tenţă etanşeitate
• Încercarea preliminară se poate face pe porţiuni
de instalaţie sau pe întreaga lucrare.
Încercarea se efectuează cu aer comprimat, la
următoarele presiuni:
- 9 kgf/cm2 pentru coductele de presiune medie;
- 4kgf/cm2, pentru conductele de presiune
redusă;
- 1kgf/cm2, pentru conductele de presiune inter-
mediară sau joasă.
Durata încercării va fi de minimum o oră, pentru
conductele de medie presiune, şi de 30 până la 600
minute pentru conductele de presiune redusă, inter-
mediară sau joasă, în funcţie de diametrul conductelor.
Pe toată durata creşterii presiunii, se va urmări indicaţia
manometrului de control, iar la apariţia unor defecte,
se întrerupe controlul şi se goleşte instalaţia. Eliminarea
aerului din instalaţie se va face prin capătul opus celui
de umplere.
Încercările vor fi reluate numai după remedie-
rea defectelor. După terminarea probei, nu se admit
pierderi de presiune.
• Încercarea de rezistenţă se face în aceleaşi condi-
ţii ca şi încercarea preliminară. Îmbinările dintre
tronsoane, care nu au fost supuse la încercarea prelimi-
nară, se verifică cu apă şi cu săpun. Nu se admit pierderi
de presiune.
• Încercarea de etanşeitate la toate instalaţiile se face
la presiunea de regim. Nu se admit pierderi de presi-
une.
8
elastic, clasa de precizie 1.
Presiunea de încercare se realizează cu pompe
de mână sau cu compresoare acţionate cu motoare
electrice, alese în funcţie de mărimea presiunii necesare
şi de volumul instalaţiei.
După efectuarea încercărilor de rezistenţă şi
etanşeitate, se întocmeşte un proces- verbal de recep-
ţie, în care se consemnează parametrii de încercare şi
rezultatele obţinute.
Instalaţiile de alimentare cu apă se supun la probe
de etanşeitate, în scopul depistării defectelor. Pentru a
fi uşor controlabilă, instalaţia trebuie să fie neacoperită.
Încercarea la presiune a conductelor se efectuează în
două etape:
- încercarea pe tronsoane;
- încercarea generală.
Încercările pe tronsoane reprezintă probe parţi-
ale, care se fac pe diverse porţiuni de reţea, pentru a
permite acoperirea conductelor, pe măsura executării
instalaţiei.
Încercarea generală a instalaţiei are loc înainte de
darea acesteia în exploatare.
Încercările se fac cu apă rece, prin legarea provizo-
rie la reţeaua de apă a şantierului, dacă există suficientă
presiune, sau prin introducerea apei cu ajutorul unei
pompe, montată astfel încât apa să circule în acelaşi
sens în care va circula la darea în folosinţă.
Presiunea de probă pentru instalaţiile interioare este
mai mare de 1,5 ori decât presiunea de regim, dar nu
mai mică de 6kgf/cm2. Presiunea se menţine minimum
20 min, timp în care nu se admite scăderea presiunii.
Presiunea în instalaţie se citeşte cu ajutorul unui
manometru montat lângă pompă. Pentru mai multă
siguranţă, se montează două manometre, în două
puncte diferite ale instalaţiei. Presiunea citită la cele
două manometre trebuie să corespundă, având în
vedere diferenţa de nivel dintre ele. Dacă presiunea
indicată diferă, se schimbă manometrele între ele, iar
dacă diferenţa se menţine, rezultă că pe porţiunea
dintre cele două manometre există un defect.
Pe durata de 20 min a probei nu trebuie să se
observe la manometru nicio scădere de presiune.
După încercarea cu apă rece urmează încercarea
de etanşeitate la cald. Pentru aceasta, se menţine în
funcţiune instalaţia de apă caldă şi circulaţia timp de
6 ore, apa din instalaţie având temperatura de regim
(60–70°C).
Tema 1
1.1.4. Procese de măsurare în marile procese
industriale în flux
În cadrul proceselor tehnice, măsurarea poate avea
obiective diferite, cel mai des întâlnite fiind:
- monitorizarea, care constă în urmărirea perma-
nentă a celor mai semnificativi parametri, în scopul
realizării unui „istoric” al evoluţiei procesului, precum
şi avertizarea în cazul depăşirii unor limite de prealar-
mare/alarmare.
Exemplu:
La o instalaţie de epurare a apelor reziduale, se
monitorizează cantităţi de apă, concentraţia substan-
ţelor gazoase sau solide dizolvate în apă după aplica-
rea procedurilor de epurare, pe când la un sistem de
monitorizare clinică a pacienţilor trebuie cunoscuţi
parametrii vitali (tensiune arterială, puls, respiraţie).
Fig. 1.2. Instalaţie de epurare a apelor reziduale.
- comanda (controlul) proceselor, care presupune
menţinerea parametrilor investigaţi la anumite valori
sau între anumite limite, pentru a se asigura funcţia
obiectiv impusă procesului controlat.
Exemple: reglarea – fie separată, fie în cascadă – a
temperaturii, a presiunii şi a nivelului, într-un proces de
încălzire.
- cercetarea experimentală inginerească, efectuată
cu scopul de a pune în evidenţă atât aspecte construc-
tive, cât şi funcţionale în calitatea echipamentelor sau
proceselor conduse.
Exemple de experimente cu caracter de cercetare:
determinarea gradientului de temperatură într-un
cuptor rotativ pentru fabricarea cimentului, eviden-
ţierea forţelor de tracţiune la roţile tractoare ale unui
automobil care se deplasează pe un teren cu grade
complexe de solicitare etc.
Procese de măsurare
1
1.1.5. Procese de măsurare în procese industri-
ale individuale descentralizate
În conceperea proceselor de măsurare, trebuie să
se ţină seama de următoarele condiţii principale:
- să se asigure o exactitate de măsurare, în
concordanţă cu toleranţa prescrisă, pentru fiecare
dimensiune măsurată;
- să se asigure semnalele necesare a fi transmise
către linia de prelucrare, în vederea realizării corecte a
intercondiţionării control-prelucrare;
- tactul măsurării să coincidă sau să fie mai mic
decât cel al prelucrării;
- să se permită asigurarea unui grad de flexibili-
tate suficient de mare, astfel încât să nu necesite timpi
mai mari de trecere de la o dimensiune la alta decât ai
liniei de prelucrare.
• Asigurarea exactităţii de măsurare
Părţile cele mai importante din cadrul sistemelor
de control sunt subansamblele de măsurare. Acestea
trebuie să fie astfel concepute şi realizate, încât erorile
generate în sistemul de control să fie cât mai mici. În
funcţie de materialul piesei de prelucrat, sistemul de
control va fi prevăzut cu subansamble care să evite
apariţia erorilor cauzate de deformaţiile elastice şi cu
sisteme de compensare a temperaturii, în funcţie de
temperatura mediului la care se face controlul.
• Semnalele transmise la linia de prelucrare
Sistemul de control trebuie astfel conceput, încât
să poată transmite către linia de prelucrare acele tipuri
de semnale care îi sunt necesare, în funcţie de gradul
de prelucrare a informaţiilor liniei.
Pentru liniile automate, unde este necesar ca siste-
mul de control să răspundă dacă dimensiunea verificată
se înscrie în câmpul de toleranţă, semnalele transmise
sunt sub formă de contact electric. Pentru cazul „piesă
bună”, acestea vor transmite un semnal care va permite
continuarea ciclului de lucru, iar pentru cazurile „piesă
mică sau mare” semnale care vor opri ciclul de lucru.
• Tactul măsurării
Timpul afectat măsurării trebuie să ţină seama în
mod obligatoriu de timpul prelucrării piesei, în sensul
că nu trebuie să conducă la timpi suplimentari afectaţi
controlului.
Pentru realizarea acestei condiţii esenţiale, trebuie
acordată o atenţie deosebită analizei duratelor fazelor
procesului în ansamblul său:
- timpii de transport al subansamblelor sistemului
de control;
9
1 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
- timpii afectaţi prelucrării dimensiunii controlate;
- timpii afectaţi transmiterii informaţiilor şi, impli-
cit, viteza de răspuns a sistemului de control.
• Gradul de flexibilitate
Gradul de flexibilitate al sistemului de control
trebuie să fie în deplin acord cu cel de prelucrare. Astfel,
pentru liniile automate care sunt destinate prelucră-
rii unui număr redus de tipodimensiuni de piese, este
1.2. Componentele procesului de măsurare
Componentele procesului de măsurare sunt:
măsurandul, mijloacele de măsurare, etaloanele.
1.2.1. Măsurare-măsurand
Măsurarea constă într-o succesiune de operaţii
experimentale, realizate pentru determinarea canti-
tativă a unei mărimi.
Măsurarea este operaţia metrologică prin care o
mărime fizică este comparată cu unitatea de măsură
specifică.
Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte
măsurand.
Rezultatul măsurării este valoarea efectivă V, care
ne arată de câte ori unitatea de măsură se cuprinde în
mărimea de măsurat.
V = M/U.M. = k (1)
unde: M - mărimea de măsurat
U.M.- unitatea de măsură
k Є R+ ≠ 0
deci: V = k [U.M.]
Măsurarea se termină odată cu aflarea valorii V a
mărimii măsurate şi prezintă un aspect cantitativ.
1.2.2. Mijloace de măsurare
Mijloacele de măsurare sunt sisteme tehnice
construite în scopul comparării mărimii de măsurat
cu unitatea de măsură specifică, în scopul aflării
valorii măsurate.
După tipul de semnal utilizat pentru măsurare,
mijloacele de măsurare pot fi: mecanice, electrice,
pneumatice, hidraulice, optice, acustice, nucleare sau
combinaţii ale acestora (optico-mecanice, electrico-
pneumatice etc.).
10
suficientă conceperea unui sistem de control, care
să permită schimbarea dornurilor de control de la o
dimensiune la alta.
După modul de utilizare, mijloacele de măsurare
pot fi:
- mijloace de măsurare manuale, la care operato-
rul intervine în toate fazele de măsurare (de exemplu:
măsurarea cu şublerul, măsurarea cu micrometrul);
- mijloace de măsurare mecanizate, la care o parte
din operaţiile de măsurare se execută fără intervenţia
operatorului;
- mijloace de măsurare automatizate, la care,
măsurile sunt executate fără intervenţia operatorului.
Exemplu: sortatoarele pentru bile de rulmenţi.
După natura semnalului de intrare, mijloacele de
măsurare pot fi pentru:
- mărimi mecanice;
- mărimi termice;
- mărimi electrice;
- mărimi optice;
- mărimi acustice.
După complexitate, mijloacele de măsurare se
clasifică în:
a) măsuri – sunt cele mai simple mijloace de
măsurare, care materializează unitatea de măsură ori un
multiplu sau un submultiplu al acesteia;
b) instrumente de măsurare - conţin în interiorul
lor cel puţin o măsură şi permit compararea directă a
mărimii de măsurat cu unitatea de măsură;
Exemplu: şubler, micrometru.
Fig. 1.3. Micrometru de exterior
c) aparate de măsurare - sunt subansambluri
formate din măsuri, subansambluri traductoare, inter-
mediare sau de prezentare a rezultatelor măsurării;
Tema 1
Exemplu: aparate optice, aparate pentru măsura-
rea temperaturii.
d) instalaţii de măsurare - sunt ansambluri compuse
din aparate, măsuri etc. formate în scopul măsurării mai
multor parametri ai aceleiaşi mărimi fizice sau chiar a
mai multor mărimi;
Exemplu: microscopul de atelier, spectroscopul.
Fig. 1.4. Microscop de măsurare
e) sisteme de măsurare - sunt ansambluri formate
din aparate, măsuri şi instalaţii, utilizate pentru efectua-
rea măsurărilor şi pentru centralizarea rezultatelor.
Exemplu: sistemul de măsurare şi control de la o
centrală electrică.
1.2.3. Etaloane. Categorii de etaloane.
Clasificare
Etalonul este un mijloc de măsurare simplu,
destinat definirii, reproducerii, determinării, conser-
vării sau generării uneia sau mai multor valori cunos-
cute ale unei mărimi, pentru a servi drept referinţă în
operaţia de comparare a etalonului cu alte mijloace
de măsurare.
Etalonul poate fi:
- o măsură etalon;
- un aparat de măsurat etalon;
- un traductor etalon;
- un ansamblu de măsurare etalon.
Mijloacele de măsurare etalon au o destinaţie bine
precizată, şi anume aceea de etalonare a altor mijloace
de măsurare.
Etaloanele nu se folosesc pentru măsurări curente.
Există trei categorii de etaloane:
- etaloane de definiţie;
- etaloane de conservare;
- etaloane de transfer.
Etaloanele de definiţie constituie referinţa iniţială
pentru măsurarea unei mărimi. Etaloanele de definiţie
Procese de măsurare
1
„generează” unitatea de măsură, prin „materializarea”
definiţiei sale, în cadrul unui experiment fizic bazat pe
această definiţie.
Exemplu:
Etalonul de definiţie pentru unitatea de lungime
este un laser a cărui frecvenţă este sincronizată pe
un multiplu al frecvenţei atomului de cesiu 133. Acest
etalon „reproduce” experimental definiţia metrului, şi
anume:
- lungimea drumului parcurs de lumină în vid, în
fracţiunea 1/299792458 dintr-o secundă;
- etalonul de definiţie pentru unitatea de timp este
un etalon atomic cu cesiu, care „generează” secunda
în conformitate cu definiţia ei, şi anume 9192631770
perioade ale radiaţiei atomului de cesiu 133.
Fig. 1.5. Etalon de definiţie pentru masă
Etalonul de conservare este un obiect sau un sistem
tehnic care „păstrează” o anumită valoare a unei mărimi
fizice, cu o bună stabilitate în timp. Valoarea etalonului
de conservare trebuie determinată prin comparare cu un
etalon de definiţie sau cu alte etaloane de conservare.
Exemplu:
- o greutate din oţel sau din fontă este folosită ca
etalon de conservare pentru masă;
- o cală plan paralelă este un etalon de conservare
pentru lungime;
- un rezistor din manganin este un etalon de
conservare pentru rezistenţa electrică ş.a.
Fig. 1.6. Etalon de conservare pentru presiune
11
1 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Etaloanele de transfer fac trecerea de la etaloanele Exemplu: un manometru-etalon cu piston şi

de conservare la alte etaloane ale unor mărimi derivate greutăţi generează o presiune ale cărei valori se calcu-
(transfer dimensional), la etaloane ale aceleiaşi mărimi, lează în funcţie de masa totală a părţii mobile şi de aria
dar de valori diferite (transfer adimensional) şi, respectiv efectivă a ansamblului piston-cilindru.
la etaloane în regim variabil (transfer static-dinamic). Etaloanele pentru transfer adimensional se
numesc etaloane de raport. Ele se folosesc îndeosebi
în domeniul mărimilor electrice. Sunt constituite din
„dispozitive de raport“ de mare precizie (divizoare de
tensiune, comparatoare de curent, transformatoare de
curent şi de tensiune etc.), care permit efectuarea unor
comparări 1: n, prin metode de raport.
Etaloanele pentru transfer static-dinamic sunt
destinate transpunerii în regim de variaţie sinusoidală,
în impulsuri sau în altă dependenţă de timp a unor
mărimi de valoare cunoscută. Se cunosc de asemenea
etaloane pentru mărimi ca: forţa, tensiunea electrică,
Fig. 1.7. Etalon de transfer pentru presiune curentul electric, puterea electrică etc.
Clasificarea etaloanelor se poate face după două
Etaloanele pentru transfer dimensional se numesc criterii mai importante: după componenţa lor şi după
etaloane de derivare. Cu ajutorul acestor etaloane se subordonarea metrologică, conform tabelului 1.1.
„reproduce” o mărime derivată pe baza unei ecuaţii
fizice, în funcţie de alte mărimi cunoscute.
Tabelul 1.1
Clasificarea etaloanelor
Definiţie Exemple
etalon de masă de 1kg , cală
• Etalonul individual este acel mijloc de măsurare care îndeplineşte
individual plan paralelă etalon, manometru
singur de sine stătător, rolul de etalon.
etalon, voltmetru etalon
• Etalonul colectiv este format dintr-un grup de mijloace de măsurare
de acelaşi tip, cu caracteristici metrologice apropiate, asociate
pentru a îndeplini împreună rolul de etalon. Valoarea care se atribuie
După grup de lămpi incandescente, ca
colectiv etalonului colectiv este media valorilor individuale, obţinându-se astfel
componenţă etalon, de intensitate luminoasă
un etalon cu caracteristici superioare faţă de cele ale unui etalon
individual (stabilitate în timp, siguranţă, repetabilitate, posibilitate de
modificare a componenţei etc.)
• Seria de etaloane reprezintă un grup de etaloane individuale cu trusa de cale plan paralele, trusa
serie de etaloane valori nominale diferite, asociate în scopul acoperirii unui interval de de cale unghiulare, serie de
valori. greutăţi etalon etc.
• Etalonul primar reprezintă etalonul unei mărimi fizice care are cele
După mai înalte caracteristici metrologice. Etaloanele primare servesc la
primar
subordonarea „transmiterea unităţilor de măsură” către etaloane cu caracteristici
metrologică metrologice inferioare.
în funcţie de • Etalonul secundar are valoarea stabilită prin comparare directă sau
exactitate secundar indirectă (prin etaloane intermediare) cu etalonul primar al mărimii
fizice respective.

Etaloanele secundare cu exactitatea cea mai compară cu etaloanele secundare de ordinul I, pentru
ridicată sunt etaloane secundare de ordinul I. Acestea stabilirea valorii lor. La rândul lor, etaloanele secundare
se compară direct cu etalonul primar. Etaloanele de ordinul III, de exactitate şi mai scăzută, se compară
secundare de ordinul II, de exactitate mai scăzută, se cu etaloanele secundare de ordinul II ş.a.m.d.

12
 METODE DE MĂSURARE
2.1. Metode de măsurare directe
Metoda de măsurare directă este metoda prin
2
Exemple de măsurări care folosesc metoda
directă sunt: măsurarea unei lungimi cu ajutorul unei
care valoarea măsurandului este obţinută nemijlocit
rigle gradate, măsurarea unei mase folosind o balanţă
şi nu prin măsurarea unor mărimi legate funcţional
cu braţe egale ş.a.
cu măsurandul. O clasificare generală a metodelor de măsurare
este prezentată în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Metode de măsurare cu caracter general Exemple
Măsurarea lungimii cu rigla
a) diferenţială Compararea etaloanelor de tensiune prin
Comparare directă
b) de „zero” opoziţie
Comparare 1:1 Calorimetru diferenţial
a) simplă Compararea maselor cu o balanţă cu braţe egale
Comparare indirectă b) prin substituţie Compararea rezistenţelor cu o punte cu braţe de
Comparare
c) prin permutare aceeaşi impedanţă (punte-comparator)
simultană
Compararea maselor prin metoda seriei închise
Prin adiţionare Compararea rezistenţelor electrice prin
Metode de însumare
măsurare Comparare 1:n
Balanţă cu braţe neegale
directă Prin multiplicare Compensator de curent continuu
Punte de măsurare
Manometru cu element elastic
mecanică Balanţă dinamometrică
Cu memorie Instrument electric indicator
Comparare
succesivă Voltmetru digital
electrică
Fluxmetru electronic
Amperormetru electrolitic
Cu alte tipuri de memorie
Termometru cu lichid
Manometru cu coloană de lichid
Metode de măsurare Maşină de forţă cu încărcare directă
indirectă Măsurarea densităţii
Măsurarea rezistivităţii

13
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Măsurarea poate fi efectuată printr-o comparare
2 simultană sau printr-una succesivă.
În compararea simultană, măsurandul este
comparat nemijlocit cu una sau cu mai multe valori de
referinţă ale aceleiaşi mărimi, furnizată de un etalon,
care participă la fiecare măsurare.
Exemplu: o lungime comparată cu lungimea
cunoscută a unei cale plan paralele, o masă comparată
cu masa unei greutăţi etalon folosind o balanţă cu braţe
egale ş.a.
În compararea succesivă, mărimea de referinţă
(etalonul) nu participă la fiecare măsurare. Etalonul este
folosit pentru etalonarea (gradarea) iniţială şi (dacă este
necesar) pentru reetalonarea periodică a unui aparat
care stochează în „memoria” sa informaţia de etalonare.
Exemplu: măsurarea presiunii cu un manometru,
măsurarea tensiunii electrice cu un voltmetru ş.a.
Rezultă că, la compararea simultană, informaţia de
măsurare este transmisă în acelaşi moment de la etalon
şi de la obiectul supus măsurării operatorului uman,
prin aparat, pe când, la compararea succesivă, această
informaţie circulă în două etape: mai întâi, pe calea
etalon–aparat (la etalonare) şi apoi pe calea obiect
supus măsurării aparat–operator (la fiecare măsurare,
aşa cum rezultă şi din figura 2.1.).
Etalon
Obiect Aparat Operator
supus
măsurării
a
1 Etalon Aparat
Obiect
2 supus Aparat Operator
măsurării
b mărimea de referinţă este adusă la zero:
Fig. 2.1. Modalitatea de realizare a transmiterii informaţiei de
măsurare:
a - la compararea simultană; b - la compararea succesivă;
1 - în cazul etalonării; 2 - în cazul măsurării.
Compararea simultană este predominantă, deseori
singura utilizată, în măsurările de cea mai înaltă precizie,
proprii laboratoarelor de metrologie, ca de exemplu:
compararea cu mare precizie a maselor, măsurarea
lungimii folosind radiaţii etalon etc.
Măsurarea prin metoda comparării simultane se
poate face fie prin comparare 1:1, fie prin comparare 1:n.
14
2.1.1. Metode de măsurare prin comparare
simultană 1:1
Compararea 1:1 este fie o comparare directă, în
situaţia în care măsurandul este comparat nemijlocit
cu o mărime de referinţă, fie o comparare indirectă, în
situaţia în care compararea este efectuată cu ajutorul
unui aparat (comparator) intermediar etalonat anterior.
Compararea directă 1:1, prin metoda diferen-
ţială şi metoda de zero
a) Metoda diferenţială constă în măsurarea nemij-
locită a diferenţei dintre măsurand şi o mărime de
referinţă cunoscută, de valoare apropiată de cea a
măsurandului:
x = x0 + d (2)
unde: x = valoarea măsurandului
x0 = valoarea de referinţă, cunoscută
d = diferenţa măsurată direct
Exemplu: măsurarea lungimii unei piese, prin
comparare cu o piesă de referinţă (un etalon, o cală
plan paralelă), măsurând cu un comparator cu cadran
diferenţa d dintre lungimile pieselor (Fig. 2.2).
Fig. 2.2. Compararea lungimilor a două piese prin metoda
diferenţială
b) Metoda de zero este un caz particular al metodei
diferenţiale, în care diferenţa dintre măsurand şi
x = x0 (3)
În acest fel, aparatul nu mai măsoară propriu-zis,
el fiind folosit doar ca indicator de nul. Drept urmare,
influenţa sa asupra incertitudinii de măsurare este şi
mai mică, în procesul de măsurare intervenind numai
incertitudinea datorată insensibilităţii de nul.
Cu alte cuvinte, relaţia (3) ar trebui scrisă astfel:
x = x0 ± ui (4)
unde: ui reprezintă incertitudinea datorată insensi-
bilităţii indicatorului de nul.
Tema 2
Metoda diferenţială şi metoda de zero sunt,
în general, cele mai precise metode de măsurare,
deoarece pentru ambele metode incertitudinea intro-
dusă de aparat este minimă. Această metodă prezintă
dezavantajul că necesită un etalon de valoare apropi-
ată de valoarea măsurandului sau un etalon de valoare
variabilă.
Compararea indirectă 1:1
Principalele variante ale comparării 1:1 indirecte
sunt: metoda comparării simple, metoda substituţiei şi
metoda permutării.
a) Metoda comparării 1:1 indirecte simple (Fig. 2.3.a),
constă în compararea celor două mărimi – măsurandul
şi referinţa – cu ajutorul unui aparat numit comparator
1:1.
Rezultatul este dat de expresia:
x = K xo (5)
unde: K - factor introdus de comparator, K≈1.
Acesta adaugă o sursă importantă de incertitudine
în procesul de măsurare, atât în cazul în care K = 1, cât şi
în cazul corectării lui K, introducând în relaţia (5) valoa-
rea sa reală, diferită de 1 (în realitate, K = 1 + ε, unde ε
este o corecţie neaplicată).
b) Metoda substituţiei (metoda Borda), numită şi
„metoda efectelor egale”, elimină eroarea sistematică
a comparatorului printr-o măsurare dublă. Cele două
mărimi de comparat se aplică succesiv aparatului, egali-
tatea lor fiind asigurată de faptul că au acelaşi efect
asupra aparatului. În acest fel, eroarea aparatului este
eliminată, fiindcă ea intervine la fel în ambele măsurări.
Incertitudinea măsurării depinde de sensibilitatea
comparatorului şi de erorile aleatoare.
c La a doua măsurare, x şi x0 se schimbă între ele. Dacă
Fig. 2.3. Metoda de măsurare prin comparare 1:1 indirectă:
a - comparare simplă; b - metoda substituţiei;
c - metoda permutării
Metode de măsurare
Metoda substituţiei poate fi ilustrată prin compara-
rea a două mase, cu ajutorul unei balanţe cu braţe egale
(Fig. 2.3.b). În metoda substituţiei, pe lângă masele
2
de comparat (masa necunoscută x şi masa etalon x0),
mai este necesară o masă auxiliară xt, numită „tară”,
de valoare apropiată de x şi de x0. La prima măsurare
se pune pe un platan al balanţei masa x şi pe al doilea
platan masa auxiliară xt.
Prin variaţia valorilor xt, se ajunge la echilibrul
balanţei.
Dacă lungimile braţelor balanţei sunt l1 şi l2, aplica-
rea legii pârghiilor conduce la relaţia:
l1 · x = l2 · x (6)
La a doua măsurare, se înlocuieşte masa x cu masa
etalon x0, iar pe celălalt platan se păstrează nemodifi-
cată masa xt, necunoscută.
Se reechilibrează balanţa, prin variaţia valorilor x0
şi rezultă:
l1 · x0 = l2 · xt (7)
unde: x0 - valoarea care asigură echilibrul.
Relaţiile (6) şi (7) raportate (membru cu membru)
sunt echivalente cu:
x/x0 =1 şi x = x0 (8)
Rezultatul nu depinde nici de raportul lungimi-
lor braţelor de pârghie l1/l2, nici de masa auxiliară xt.
Prin faptul că exclude influenţa erorilor sistematice
ale balanţei, metoda se aplică în măsurările de cea mai
înaltă precizie.
c) Metoda permutării (metoda Gauss), numită şi
metoda „transpoziţiei”, reprezintă o altă posibilitate de
eliminare a erorii comparatorului, în cazul unei compa-
rări 1:1. Şi în acest caz se fac două măsurări succesive.
Caracteristic pentru această metodă este schimbarea
între ele a mărimilor comparate, de la prima la a doua
măsurare, ceea ce face ca erorile aparatului să afecteze
cele două mărimi pe rând, în egală măsură.
Pentru a ilustra această metodă, se consideră tot
compararea a două mase, cu ajutorul unei balanţe cu
braţe egale (Fig. 2.3.c). La prima măsurare, se aşază
masa necunoscută x pe primul platan şi masa etalon x0
pe al doilea platan.
Astfel, rezultă:
l1 · x = l2 · xo (9)
l1≠ l2, va fi necesară o modificare a masei etalon, pentru
a obţine echilibrarea balanţei. Fie x0’ noua valoare care
echilibrează balanţa. Se obţine:
l1 · x0’ = l2 · x (10).
Egalităţile (9) si (10) sunt echivalente cu:
15
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
x/x0’ = x0 /x (11)
2 şi
Şi în acest caz, rezultatul final care reprezintă
media geometrică a celor două rezultate parţiale este
independent de raportul lungimilor braţelor de pârghie
l1/l2.
2.1.2. Metode de măsurare prin comparare
simultană 1:n
Compararea 1:n este o metodă de comparare
simultană, în care măsurandul este comparat cu
o mărime de referinţă de valoare sensibil diferită
(măsurandul şi referinţa au valori în raportul 1:n, unde
n ≠ 1).
Există două posibilităţi de a compara simultan
doi măsuranzi de valori diferite: metode de adiţionare
(însumare), prin combinarea mai multor valori, astfel
încât să permită în final o comparare 1:1, şi metode de
multiplicare (de raport), în care se foloseşte un dispozitiv
de raport intermediar prin comparare.
• Metode de comparare prin adiţionare
Sunt metode relativ complexe, folosind valori
auxiliare şi un număr suficient de comparări, astfel
încât, în cele din urmă, compararea 1:n să se realizeze
printr-un număr anumit de comparări 1:1.
Exemplu: trebuie etalonată o masă etalon de 10
kg, prin comparare cu o masă de 1 kg, a cărei valoare
este cunoscută.
Pentru aceasta, se vor folosi o serie de mase auxiliare
de 1 kg, 1kg, 2kg şi 5 kg (ale căror valori nu trebuie să fie
cunoscute), pe baza următoarei proceduri:
- se etalonează prima masă de 1 kg, prin comparare
cu etalonul de referinţă de 1 kg;
- se etalonează a doua masă auxiliară de 1 kg în
acelaşi fel, prin comparare cu referinţa de 1kg;
- se etalonează a treia masă auxiliară, de 2 kg, cu
masa însumată (1kg+1kg) a două din etaloanele de 1 kg
(de valori acum cunoscute);
- se etalonează a patra masă auxiliară, de 5 kg,
cu masa însumată (1kg+1kg+1kg+2kg) a celor patru
etaloane de valori cunoscute, determinându-se astfel şi
valoarea unui etalon de 5 kg;
- se compară, în sfârşit, masa de 10 kg cu masa
însumată (1 kg + 1 kg + 1 kg + 2 kg +5 kg), determinându-
se astfel valoarea ei în raport cu masa de referinţă
(cunoscută) şi cu masele auxiliare (determinate prin
16
procesul de măsurare etalonare descris). Se observă că
în această secvenţă de măsurări s-au efectuat numai
comparări 1:1 (care, pentru precizie maximă, pot fi
făcute prin substituţie sau prin permutare). În final însă,
măsurarea este o comparare 1:10, ilustrată schematic în
figura 2.4.
Fig. 2.4. Compararea unei mase de 10 kg cu o masă de 1 kg, prin
metoda de adiţionare, folosind patru mase auxiliare, de 1 kg (1’),
1 kg (1”), 2 kg şi 5 kg şi efectuând cinci comparări 1:1, succesive.
• Metode de comparare 1:n prin multiplicare
Se mai numesc şi metode de raport, deoarece
folosesc un dispozitiv de raport care permite compararea
simultană a două mărimi de valori diferite (Fig. 2.5.).
x Dispozitiv de x0
raport
Fig. 2.5. Principiul metodei de multiplicare (de raport)
De cele mai multe ori, metodele de multiplicare sunt
similare metodelor de zero, în care una dintre mărimi
este comparată cu un multiplu sau cu o fracţiune din
cealaltă mărime.
Raportul de multiplicare sau de divizare, reprezentat
de un număr adimensional, este dat de dispozitivul de
raport.
Cel mai cunoscut exemplu de metodă de
multiplicare este compararea a două mase cu ajutorul
unei balanţe cu braţe inegale (bascula zecimală, bascula
romană etc.). Masa de măsurat este dată de relaţia:
x = (l2/l1) xo (13)
unde: xo - masa de referinţă;
l1, l2 - lungimile braţelor de pârghii ale balanţei.
Precizia metodei depinde nemijlocit de precizia
raportului l1/l2.
În măsurările mărimilor electrice, metodele
de multiplicare sunt folosite pe scară largă şi sunt
Tema 2 Metode de măsurare

cunoscute mai mult sub denumirea de metode de
raport. Ele au deseori o precizie ridicată, datorită
preciziei bune a dispozitivelor de raport electrice, cum
ar fi punţi, divizoare rezistive, divizoare inductive ş.a.
Ecuaţia generală de măsurare a metodelor de
raport este:
x = k xo (14)
unde: k – parametrul caracteristic dispozitivului de
raport.
Parametrul k poate avea una sau mai multe valori
fixe; în acest caz, pentru obţinerea relaţiei (14) este
necesară variaţia valorii de referinţă xo. Alte dispozitive
de raport permit variaţia raportului caracteristic k în
trepte fine, astfel că mărimea de referinţă poate avea o
valoare fixă (sau mai multe valori fixe).
2.1.3. Metode de măsurare prin comparare
succesivă
Tuturor metodelor de comparare succesivă prezen-
tate le este caracteristică conversia mărimii de măsurat,
x, într-o mărime intermediară, v, care este comparată cu
2
o mărime de aceeaşi natură, v0, generată în interiorul
aparatului.
Metoda comparării succesive „conţine” deci
şi o comparare simultană, la care însă nu participă
măsurandul, ci mărimi intermediare, una aflată în
relaţie cu măsurandul (mărimea v), iar cealaltă în relaţie
cu mărimea de ieşire a aparatului (mărimea v0).
Cu alte cuvinte, compararea succesivă înlocuieşte
compararea simultană dintre măsurand şi mărimea de
referinţă, printr-o comparare simultană între alte două
mărimi, una rezultată din conversia măsurandului şi alta
care, prin conversie, devine mărimea de ieşire a apara-
tului (indicaţia aparatului). Figura 2.7. ilustrează princi-
piul metodei de măsurare prin comparare succesivă.

Metodele de comparare succesivă au avantajul

simplificării operaţiei de măsurare. Compararea succe-
sivă se impune ca metodă de măsurare a mărimilor
fizice pentru care este imposibil, dificil sau incomod de
realizat un etalon care să servească pentru compararea
directă.
Metoda de comparare succesivă este specifică
aparatelor de măsurat indicatoare, în care au loc una
sau mai multe conversii ale mărimii de măsurat.
Exemplu: La un miliampermetru magnetoelec-
tric, curentul de măsurat este convertit într-un cuplu
mecanic care acţionează asupra acului indicator al
aparatului. Acestui cuplu activ i se opune un cuplu
rezistent, creat de elementul elastic (arc spiral, banda de Fig. 2.6. Multimetru digital
suspensie). Poziţia indicatorului aparatului este determi-
nată de echilibrul celor două cupluri. Se produce astfel
o comparare între cuplul activ şi cuplul rezistent, deci
între două mărimi care iau naştere în interiorul aparatu-
lui, în general de altă natură decât măsurandul.
Un fenomen asemănător se produce într-un cântar
dinamometric, într-un manometru cu element elastic
sau într-un tahometru centrifugal, unde, prin conversia
măsurandului, se ajunge la o forţă sau la un cuplu activ,
echilibrat de o mărime rezistentă corespunzătoare. La
un multimetru digital (Fig. 2.6.), mărimea de măsurat Fig. 2.7. Principiul metodei de măsurare prin comparare
– tensiune, curent, rezistenţă etc. – este convertită într- succesivă
o tensiune, într-un interval de timp sau într-o frecvenţă, x - mărime de intrare; y - mărime de ieşire.
care este comparată cu o mărime de referinţă
corespondentă.

17
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
2.2. Metode de măsurare indirectă
2 Prin aceste metode, valoarea măsurandului este
obţinută din valoarea (sau valorile) măsurată (măsurate)
a altei (sau ale altor) mărimi, legate de măsurand, prin-
tr-o dependenţă funcţională.
Măsurările indirecte se aplică acelor mărimi pentru
care nu se dispune de procedee practice avantajoase
de comparaţie nemijlocită cu o mărime cunoscută
aparţinând aceleiaşi clase. În asemenea cazuri, valoarea
se obţine prin intermediul unor mărimi de altă natură,
direct măsurabile, şi în raport de care există relaţii
cunoscute de dependenţă a mărimii de măsurat. După
forma acestor relaţii de dependenţă, se deosebesc
două variante:
- metode indirecte explicite,
- metode indirecte implicite.
2.2.1. Metode indirecte explicite
Metodele indirecte explicite sunt utilizate atunci
când mărimea care se măsoară indirect depinde de
cele direct măsurabile printr-o relaţie explicită.
Există numeroase mărimi pentru care asemenea
relaţii facilitează măsurarea lor.
Exemplu: suprafeţele sau volumele nu se determină
prin compararea directă cu unitatea, ci se măsoară
lungimile laturilor şi, prin intermediul acestora, se
calculează suprafaţa sau volumul corpului respectiv, pe
baza unor relaţii cunoscute. În mod similar, rezistivitatea
ρ a unui material conductor pentru care se poate scrie
relaţia:
ρ = R A/l,
se determină prin măsurarea directă a rezistenţei
R, a ariei A şi a lungimii l corespunzătoare unui eşantion
din materialul respectiv.
Introducând în relaţia de mai sus valorile obţinute,
se deduce prin calcul valoarea rezistivităţii ρ.
Alte exemple: măsurarea densităţii prin
măsurarea masei m şi a volumului V şi aplicarea formulei
ρ=m/V; măsurarea conductivităţii unui conductor prin
măsurarea rezistenţei R, a lungimii l, şi a secţiunii S,
ale conductorului şi determinarea conductivităţii σ cu
ajutorul formulei σ =l /R S.
Rezultă astfel că măsurările indirecte explicite
constau din mai multe măsurători directe simultane,
urmate de calcule relativ simple efectuate de operator.
18
2.2.2. Metode indirecte implicite
Aceste metode diferă de metodele explicite prin
aceea că mărimea care se determină indirect depinde
de cele direct măsurabile printr-o relaţie implicită.
Un exemplu îl poate constitui evaluarea
coeficienţilor de variaţie cu temperatura a unei
rezistenţe electrice conform relaţiei
Rθ = Rθ0[1 + α(θ – θ0) + β(θ – θ0)2 + γ(θ – θ0)2].
Problema este aceea a determinării coeficienţilor α,
β, γ care intervin sub o formă implicită în relaţia de mai
sus, pe baza măsurării temperaturii θ şi a rezistenţelor
corespunzătoare Rθ. Pentru obţinerea rezultatului, se
vor parcurge etape similare, ca la metodele indirecte
explicite, şi anume: măsurarea directă a temperaturii
şi a rezistenţei, introducerea în relaţie şi deducerea
coeficienţilor. Diferenţele constau în faptul că sunt
necesare mai multe valori ale mărimilor direct
măsurabile – deci o succesiune de măsurări directe –
urmate de calcule complexe ce pot fi efectuate numai
de un operator sau de un calculator.
Pentru determinarea coeficienţilor, în exemplul
considerat s-ar părea că sunt necesare trei măsurări
ale rezistenţei Rθ, la trei temperaturi diferite, cu care se
formează un sistem de trei ecuaţii, prin rezolvarea căruia
rezultă α, β, γ. O astfel de tratare a problemei ar conduce
la soluţii valabile numai pentru cele trei temperaturi
sau pentru o gamă restrânsă de temperatură. Dar
interesează ca relaţia să fie adevărată pentru o gamă
largă de variaţii ale lui θ. Obţinerea unor soluţii corecte
implică efectuarea unui număr mare de măsurări în
întreg domeniul pentru care se urmăreşte valabilitatea
relaţiei, astfel încât să se înglobeze o cantitate cât mai
mare de informaţie privind caracterul dependenţei R =
f(θ).
Aceasta conduce la formarea unui sistem cu un
număr de ecuaţii cu mult mai mare decât numărul de
necunoscute, care este incompatibil. Se recurge atunci
la o rezolvare aproximativă, prin metode care ţin de
matematicile superioare.
Observăm că măsurările indirecte implicite necesită
operaţii complicate în care partea de calcul capătă un
rol preponderent.
În ultimele decenii, ca urmare a progresului
tehnologic înregistrat în domeniul calculatoarelor, au
apărut echipamente şi instalaţii complexe de măsurare
şi calcul care facilitează aplicarea metodelor de
măsurare indirecte implicite, cum ar fi analizoarele de
frecvenţă.
Tema 2 Metode de măsurare

Fişă de evaluare. Tema: Procese de măsurare 2

1 Stabileşte valoarea de adevăr a următoarelor enunţuri:
1. Etaloanele nu se folosesc pentru măsurări curente.
2. Mijloacele de măsurare etalon au o destinaţie bine precizată: etalonarea altor mijloace de măsurare.
3. Etaloanele primare servesc la „transmiterea unităţilor de măsură” către etaloane cu caracteristici metrolo-
gice superioare.

2 Alege varianta de răspuns corectă:

1. Există trei categorii de etaloane:
a. de definiţie; de conservare; pentru etalonarea mijloacelor de măsurare.
b. de definiţie; de conservare; de transfer.
c. de definiţie; de conservare; cu dispozitiv de raport.
2. Metoda diferenţială constă în măsurarea nemijlocită:
a. cu ajutorul unui aparat numit comparator 1:1;
b. a diferenţei dintre măsurand şi o mărime de referinţă cunoscută, de valoare apropiată de cea a
măsurandului;
c. printr-o comparare dublă.
3. Metoda permutării (metoda Gauss) elimină:
a. erorile aleatorii.
b. erorile etalonului primar sau secundar.
c. eroarea comparatorului.

3 Completează spaţiile libere cu expresia corectă:

1. Măsurarea este operaţia metrologică prin care o mărime ……………… este comparată cu unitatea de
măsură specifică.
2. Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte …………………... .
3. Etaloanele secundare de precizia cea mai ridicată sunt etaloane secundare de ordinul....... .

4 Clasifică procesele de măsurare în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

5 Enumeră încercările la care sunt supuse instalaţiile de distribuire a gazelor naturale.

6 Explică următorii termeni: măsurare, măsurand, mijloace de măsurare, etalon.

7 Clasifică etaloanele după: - componenţă; - subordonare metrologică.

8 Clasifică metodele de măsurare.

19
 3
MIJLOACE PRNTRU MĂSURAREA
MĂRIMILOR TEHNICE
CARACTERISTICE PROCESELOR
INDUSTRIALE
Mijloacele pentru măsurarea mărimilor tehnice
caracteristice proceselor industriale se clasifică după
mărimea măsurată în:
-mijloace pentru măsurarea mărimilor geome-
trice;
3.1. Mijloace pentru măsurarea mărimilor geometrice
Mijloacele pentru mărimi geometrice se clasifică
după mărimea măsurată în:
-mijloace pentru măsurarea lungimilor;
-mijloace pentru măsurarea unghiurilor.
3.1.1. Mijloace pentru măsurarea lungimilor
Măsuri terminale pentru lungimi
Măsurile terminale pentru lungimi sunt măsuri
ale căror valori reprezintă distanţa dintre suprafeţele
terminale perpendiculare pe axa de măsurare. Aceste
suprafeţe se numesc suprafeţe de măsurare.
Grupa măsurilor terminale cuprinde:
- lame plan-paralele;
- cale plan-paralele;
- calibre;
- lere pentru grosimi;
- sfere.
1. Lamele plan-paralele sunt lame confecţio-
nate din sticlă optică, folosite pentru verificarea plani-
tăţii suprafeţelor prelucrate prin lepuire (cale plan-
paralele,calibre); au forma cilindrică, iar cele două baze
sunt perfect plane şi paralele. Sunt păstrate în truse, iar
20
-mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice;
-mijloace pentru măsurarea mărimilor fizico-
chimice;
-mijloace pentru măsurarea mărimilor termice;
-mijloace pentru măsurarea mărimilor electrice.
pentru verificare se pot folosi una sau mai multe lame
plan-paralele.
2. Calele plan-paralele sunt folosite atât pentru
conservarea şi transmiterea unităţii de măsură a lungi-
mii, cât şi pentru verificarea şi reglarea instrumentelor
de măsurare. Au forma paralelipipedică, cu două supra-
feţe de măsurare, plane şi paralele, cu finisare foarte
bună. Se confecţionează din oţel, carburi metalice ce
conţin wolfram sau materiale ceramice, cu coeficient
de dilatare termică liniară mică la temperaturi cuprinse
între 10 şi 30 °C, şi cu duritate de 65 HRC. Suprafeţele de
măsurare au o rugozitate de 0,012 mm. Materialul nu
este magnetic. Elementele caracteristice ale unei cale
plan-paralele sunt prezentate în figura 3.1.
SM ln
SM
Sr
Fig. 3.1. Cale plan-paralele
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Sm – suprafaţa demăsurare
Sr – suprafaţa de referinţă
ln –lungimea nominală
Principalele abateri ale calelor plan-paralele sunt
prezentate în figura 3.2.
SM
i
l lm
SR
a) b) c) d)
Fig. 3.2. Abaterile calelor plan-paralele
a) cala plan paralelă geometric ideală;
b) abaterea lungimii mediane;
c) abatere de la paralelism;
d) abatere de la perpendicularitate a suprafeţelor
laterale.
Lungimile nominale ale calelor plan-paralele sunt
termeni ai unor progresii aritmetice şi sunt standardizate
şi precizate în tabele.
Calele plan-paralele sunt prezentate în truse, unde
o lungime nominală este cuprinsă o singură dată.
Pentru măsurare, se foloseşte o cală sau construcţii
de cale, numite „blocuri de cale”, formate prin aderare,
constând în apăsarea uşoară a calelor una peste
cealaltă, combinată cu o mişcare de translaţie.
La utilizarea calelor plan-paralele, trebuie să se ţină
seama de următoarele indicaţii:
- înainte de a fi utilizate, calele se şterg cu o cârpă
moale;
- calele se verifică periodic;
- înainte de utilizare, se ţin în aceeaşi încăpere
cu piesa de măsurat, pentru aducere la aceeaşi
temperatură;
- după utilizare, se curăţă, se şterg, se ung şi se
reintroduc în trusă;
- se evită utilizarea calelor plan-paralele în încăperi
cu umiditate mare cu aburi sau supraîncălzite.
3. Calibrele sunt măsuri terminale, care se folosesc
la controlul dimensiunilor, al formelor şi al poziţiei
relative a pieselor. Ele sunt mijloace de verificare,
deoarece nu măsoară efectiv dimensiunile, ci verifică
dacă acestea corespund sau nu prescripţiilor din
desenul de execuţie. Calibrele se folosesc, deci, la
verificarea valorilor extreme admisibile.
4. Lerele pentru grosime sunt măsuri terminale
cu valoare unică, în formă de lamelă metalică flexibilă.
Se utilizează la verificarea interstiţiului dintre două
suprafeţe prelucrate, la reglarea şi apoi la verificarea
reglajului unor mecanisme, la determinarea jocului
apărut ca urmare a uzurii mecanismelor.
5. Sferele sunt bile calibrate de diametre diferite,
utilizate la controlul conicităţilor interioare. Ele sunt
păstrate în truse.
3
Măsuri de lungime cu repere
Măsurile de lungime cu repere sunt măsurile ale
căror valori sunt reprezentate de distanţa dintre două
repere, care sunt trasate perpendicular pe axa de
măsurare. Ele pot fi rigle cu valori unice şi rigle cu valori
multiple.
Metrul etalon - prototip internaţional (Fig.
3.3.) este o bară executată dintr-un aliaj cu 90% Pt şi
10% Ir, cu secţiunea de forma literei „k” înscrisă într-un
pătrat cu latura de 20 mm. La capete, are trasate câte
trei repere, astfel încât distanţa dintre reperele centrale
este de 1 m, la temperatura de 20°C.
Fig. 3.3. Metrul etalon (prototipul internaţional)
Metrul etalon - prototipul naţional este o riglă
confecţionată din acelaşi aliaj ca şi prototipul internaţional,
având în plus un reper trasat la 0,5 m; are simbolul 6c şi este
păstrat la Institutul Naţional de Metrologie, Bucureşti.
1. Riglele sunt confecţionate sub forma de bară
rigidă, putând fi alcătuite dintr-un singur element (rigle
rigide) sau din mai multe elemente (rigle flexibile).
Cele mai utilizate sunt:
- rigle metalice rigide, întâlnite în varianta etalon
sau de lucru; sunt utilizate pentru măsurare sau verifi-
care şi pot fi confecţionate din oţel inoxidabil (rigle de
verificare) sau din oţel carbon (rigle de lucru);
- rigle de contracţie, care sunt rigle flexibile, utilizate
în turnătorii; gradaţiile ţin seama de contracţia pieselor
la răcire. Aceste rigle au valoarea diviziunii mai mare cu
1, 1,5 şi 2%, în funcţie de valoarea contracţiei specifice a
metalelor pentru care se realizează forma;
- metri şi dublu-metri, care se confecţionează din
lemn şi se folosesc la măsurarea ţesăturilor. Ei sunt
21
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

divizaţi în centimetri, iar reperele 0 şi 100 coincid cu

feţele terminale, care sunt protejate cu colţare de metal.
2. Ruletele sunt măsuri de lungime cu valori multi-
ple, sub formă de benzi de măsurare, divizate în unităţi
3 de lungime. Ele sunt fixate la capătul terminal de axul
unui dispozitiv de înfăşurare, care rulează banda în
interiorul unei casete.
Ruletele se fabrică în următoarele variante:
- rulete obişnuite, folosite la măsurări curente, în
industrie sau în activităţile obişnuite;
- rulete cu lest, utilizate la măsurări în plan vertical,
pentru măsurarea stocurilor din rezervoare;
- rulete din fibră de sticlă, utilizate la măsurări sub
tensiune electrică;
- rulete de buzunar, folosite la măsurări curente.
3. Panglicile de măsurare sunt măsuri cu repere
cu scară unilaterală sau cu valori multiple, confecţio-
nate sub formă de bandă. Ele sunt:
- panglici topografice metalice, utilizate la măsurări
topografice obişnuite;
- panglici din ţesături textile sau din mase plastice,
utilizate în croitorie sau cizmărie;
- benzi de hârtie, utilizate la măsurări informative,
în industria textilă.
Panglicile de croitorie şi de cizmărie sunt confec-
ţionate sub formă de bandă din pânză cauciucată,
prevăzută la capete cu întărituri metalice. Divizarea
panglicilor de croitorie se execută pe ambele părţi, în
centimetri. Panglicile de cizmărie sunt divizate pe o
faţă în centimetri, iar pe cealaltă în „puncte cizmăreşti”
(1 punct cizmăresc este egal cu 6,67 mm).
Instrumente cu riglă şi cursor pentru
măsurarea lungimilor
Instrumentele cu riglă şi cursor folosite la măsura-
rea lungimilor sunt formate dintr-o riglă, care are un
cioc sau un braţ la un capăt, şi un cursor cu braţ. Supra-
feţele de măsurare se află între feţele interioare ale
ciocurilor sau ale braţelor.
Această grupă de instrumente cuprinde instru-
mentele de măsurat fără vernier (clupe, zoometre),
instrumentele cu vernier (şublere) şi compasurile de
măsurat.
1. Clupele sunt instrumente din lemn, folosite
pentru măsurări exterioare, în domeniul forestier şi în
industria de prelucrare a lemnului.
Clupele forestiere (Fig. 3.4) sunt folosite la măsurarea
pe teren a dimensiunilor arborilor şi a trunchiurilor
copacilor tăiaţi.
Fig. 3.4. Clupa forestieră
Clupele forestiere sunt divizate în centimetri şi au
domeniul de măsurare cuprins între 50 şi 100 cm.
Clupele de buzunar se folosesc în industria de
prelucrare a lemnului, la măsurarea grosimii scânduri-
lor (pentru sortare). Ele sunt divizate în milimetri şi au
domeniul de măsurare cuprins între 100 şi 150 mm.
2. Zoometrele (Fig. 3.5) sunt instrumente utilizate
la măsurarea înălţimii, lungimii şi grosimii animalelor.
Fig. 3.5. Zoometru
3. Şublerul este cel mai răspândit mijloc pentru
măsurat lungimi şi este format dintr-o riglă cu scară
gradată şi un cursor cu vernier. Precizia de măsurare
poate fi: 0,1 mm, 0,05 mm, 0,02 mm.
Şublerele sunt caracterizate de: limita superioară
de măsurare (mm), exactitatea de măsurare, grosimea
peste cele două ciocuri, lungimea ciocurilor şi greuta-
tea lor.
Limita superioară de măsurare, notată cu L, poate
avea valori de 150; 200; 300; 500; 800; 1000; 1500; 2000
mm.
Din punct de vedere constructiv, şublerele pot
fi cu o pereche de ciocuri, cu două perechi de ciocuri,
cu două perechi de ciocuri şi cu tijă de adâncime.
Din punctul de vedere al destinaţiei, şublerele pot
fi:
a) şublere de exterior şi de interior (Fig. 3.6) folosite
pentru măsurarea dimensiunilor interioare şi exterioare;
ele pot fi prevăzute şi cu tijă pentru adâncime.

22
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
6 5
1
3
3 4
2 8
Fig. 3.6. Şubler de exterior şi de interior
1, 2 - ciocuri; 3 - suprafeţe de măsurare; 4 – vernier; 5 - riglă;
6 - şurub de fixare.
b) şublere de adâncime, utilizate numai pentru
măsurarea adâncimilor (Fig. 3.7.).
Fig. 3.7. Şubler de adâncime.
La aceste şublere, rigla gradată culisează într-un
suport-traversă, care poartă vernierul, suprafaţa de
sprijin fiind lama. Măsurarea se face aşezând şublerul
pe suprafaţa frontală a găurii care se măsoară.
c) şublere pentru trasaj (Fig. 3.8) sunt compuse din-
tr-o riglă fixată pe o talpă de fontă cu baza plană, care
foloseşte la poziţionare pe masa de trasaj. Pe riglă se
deplasează cursorul cu cioc ascuţit, pentru trasaj (sau,
în unele variante constructive, plat, pentru măsurare).
Fig. 3.8. Şubler pentru trasaj
d) şublere pentru roţi dinţate (Fig. 3.9), format din
două rigle perpendiculare una pe alta, fiecare având
cursor şi vernier. Aceste şublere sunt folosite exclusiv
pentru măsurarea grosimii dinţilor roţilor dinţate.
8
5 3
2
4 7 3 7 6
1
Fig. 3.9. Şubler pentru roţi dinţate
1 - echer cu scala gradată; 2, 3 - cursoare cu vernier;
4 - limitator de înălţime; 5, 6 - cursoare de avans fin;
7, 8 - şuruburi de blocare.
4. Compasurile pentru măsurat sunt compuse
din bare articulate, terminate cu vârfuri utilizate pentru
încadrarea piesei de măsurat. Compasurile sunt prevă-
zute cu un sector circular, divizat în unităţi de lungime.
Instrumente cu şurub micrometric pentru
măsurat lungimi
Instrumentele de măsurat cu şurub micrometric se
mai numesc şi micrometre. Funcţionarea lor se bazează
pe transformarea mişcării de rotaţie a unui şurub
micrometric în mişcare de translaţie. Pasul şurubului
micrometric este de 0,5 mm, deci la o rotaţie completă
a tamburului, deplasarea liniară a tijei este de 0,5mm.
Micrometrele au o precizie de măsurare mai mare
decât a şublerelor, şi anume: 0,01 mm; 0,002 mm;
0,001 mm.
Principalul criteriu de clasificare a micrometrelor
este destinaţia lor. Din acest punct de vedere, micro-
metrele pot fi:
- micrometre de exterior;
- micrometre pentru roţi dinţate;
- micrometre pentru filete;
- micrometre pentru adâncime;
- micrometre de interior;
- micrometre pentru sârme;
- micrometre pentru ţevi;
- micrometre pentru tablă;
- micrometre cu pârghie.
Dintre acestea, prezentăm în continuare câteva
tipuri de micrometre, mai des utilizate.
23
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

1. Micrometre de exterior. La micrometrul de 3.Micrometrele pentru filete sunt folosite pentru

exterior, deschiderea potcoavei reprezintă principalul măsurarea diametrului mediu, a diametrului interior
element determinant al limitei de măsurare. Microme- sau exterior al filetelor (Fig. 3.12).
trul şi elementele sale componente sunt prezentate în
3 figura 3.10.
Domeniile de măsurare ale micrometrelor cresc
1 2

din 25 în 25 de milimetri.
Micrometrele de exterior sunt fabricate în
următoarele dimensiuni: 0–25 mm, 25–50 mm, până la
475–500 mm.

3 4 6 2 5 7 Fig. 3.12. Micrometru pentru filete

1, 2 – vârfuri de măsurare

Micrometrele pentru filete se deosebesc de

Fig. 3.10. Micrometru de exterior
1 - potcoavă; 2 - braţ cilindric; 3 - nicovală;
4 - tija şurubului micrometric; 5 - tambur;
6 - dispozitiv de fixare; 7 - dispozitiv de limitare a apăsării
Pentru măsurare, se introduce piesa între supra-
feţele de măsurare. Apoi se realizează contactul dintre
tija şurubului micrometric şi piesă, după care prin
rotire continuă, se realizează forţa de apăsare necesară
măsurării. Citirea indicaţilor constă în citirea milimetri-
lor şi a jumătăţilor de milimetri de pe braţul cilindric şi a
sutimilor de pe tambur.
2. Micrometrele pentru roţi dinţate sunt micro-
metre de exterior, utilizate pentru măsurarea elemen-
telor constructive ale roţilor dinţate. Aceste micrometre
au ca elemente caracteristice dimensiunea suprafeţe-
lor de măsurare, care au forma unor talere (Fig. 3.11).
micrometrele obişnuite prin utilizarea unor vârfuri de
măsurare speciale (Fig. 3.13). Aceste vârfuri se introduc
în alezajele special practicate în tija şi în nicovala micro-
metrului.
Măsurarea elementelor filetului cu acest microme-
tru este o metodă directă de măsurare şi se foloseşte,
în general, la filetele cu precizie scăzută. Limita superi-
oară de măsurare a acestor filete este cuprinsă între 25
şi 200 mm. Micrometrele pentru filete cu limita superi-
oară de măsurare mai mare de 25 mm sunt însoţite de
cale de reglare.
Fig. 3.13. Vârfuri de măsurare
4. Micrometrele de adâncime (Fig. 3.14 şi 3.15) se
folosesc pentru măsurarea adâncimii pragurilor şi a
găurilor înfundate.

Fig. 3.11. Micrometru pentru roţi dinţate

Sunt folosite pentru măsurarea cotei peste dinţi,
la roţile dinţate cilindrice. Diametrul minim al talerelor Fig. 3.14 Micrometru de adâncime
este de 25 mm. Limitele superioare de măsurare sunt
cuprinse între 25 mm şi 100 mm.

24
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Fig. 3.15. Modul de folosire a micrometrului de adâncime
Domeniul de măsurare al micrometrelor de
adâncime este de 0-25 mm. Pentru mărirea domeniului
de măsurare, se folosesc prelungitoare. Acestea sunt tije
care se asamblează la şurubul micrometric, confecţio-
nate din 25 în 25 mm.
Aparate comparatoare
Aparatele comparatoare sunt aparate cu amplifi-
care care se prezintă în diferite variante constructive.
Ele se folosesc la compararea dimensiunilor liniare ale
piesei măsurate, în raport cu dimensiunea de compa-
raţie.
Din această categorie fac parte:
- comparatoarele cu cadran circular;
- comparatoarele cu pârghie;
- comparatoarele de interior;
- minimetrele;
- ortotestele;
- pasametrele;
- optimetrele.
Cu excepţia optimetrelor, care sunt aparate cu
amplificare optico-mecanică (prezentate la cap. 4,2 din
partea a II-a a manualului) celelalte aparate compara-
toare enumerate sunt cu amplificare mecanică. Dintre
acestea, cele mai utilizate sunt comparatoare cu cadran
circular care pot fi folosite la măsurarea abaterilor
efective dar şi la măsurători absolute ale unor dimensi-
uni mici sau ale unor deformaţii care nu depăşesc limita
superioară de măsurare pe scara gradată.
În figura 3.16 este prezentată schema de principiu
şi aspectul constructiv al unui comparator cu valoarea
diviziunii de 0,01 mm.
1
3
4
7 57 4
3
1
3
6 1
2 2
Fig. 3.16. Comparator cu cadran circular
a - schema de principiu; b - vedere generală;
c - comparator cu suport
Scara gradată a comparatorului cu cadran circu-
lar are 100 de diviziuni, iar deplasarea palpatorului cu
1 mm conduce la rotirea acului indicator cu 360°. Pentru
a putea realiza o măsurare cu ajutorul comparatorului,
acesta se fixează într-un suport, ca în figura 3.16.c.
Pentru a verifica funcţionarea comparatorului,
se ridică şi se coboară uşor tija palpatorului, folosind
butonul 5.
Reglarea la cota nominală (la zero) se face fixând
comparatorul în suport şi punându-1 în contact cu
blocul de cale de reglare, astfel ca tija palpatorului să
se găsească aproximativ la jumătatea cursei. Orienta-
rea pentru aprecierea mărimii cursei se face cu ajutorul
indicatorului de rotaţii 6. În acest fel, acul indicator 7
poate ocupa o poziţie oarecare faţă de scara gradată.
După aceasta, se aduce reperul zero în dreptul
acului indicator, prin desfacerea şurubului 4 şi rotirea
ramei 3 odată cu cadranul circular.
Cu ajutorul indicilor 7, se indică câmpul de toleranţă
stabilit conform documentaţiei constructive.
25
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Fişă de evaluare. Mijloace pentru măsurarea lungimilor

3
1 Alege varianta de răspuns corectă:
1. În grupa instrumentelor pentru măsurat lungimi cu riglă şi cursor intră:
a) şublerele şi micrometrele;
b) şublerele şi compasurile;
c) şublerul de exterior şi calele;
d) şublerele şi zoometrele.
2. Caracteristicile roţilor dinţate se măsoară cu:
a) calibre pentru roţi dinţate;
b) şubler pentru exterior;
c) micrometre cu pârghie;
d) şublere pentru roţi dinţate.
3. Mijloacele pentru măsurat lungimi, confecţionate sub formă de bară rigidă dintr-unul sau mai multe
elemente, se numesc:
a) rulete; b) rigle; c) panglici; d) şublere.
4. Măsurile de lungime care au valori multiple sub formă de benzi de măsurare divizate în unităţi de lungime
şi care sunt fixate la capătul terminal de axul unui dispozitiv de înfăşurare, se numesc:
a) panglici; b) fire geodezice; c) rulete; d) panglici de croitorie.
5. Ruletele folosite pentru măsurări sub tensiune electrică sunt:
a) rulete de buzunar; b) rulete cu lest;
c) rulete din fibră de sticlă; d) rulete din ţesături textile.

2 Completează spaţiile libere:

1. Şublerele sunt instrumente pentru măsurat lungimi cu precizia de ...................................
2. Din grupa măsurilor terminale pentru lungimi fac parte: .................................................
3. Lamele plan-paralele sunt lame confecţionate din sticlă optică, folosite pentru verificarea planităţii supra-
feţelor prelucrate prin ....................................
4. Calele plan-paralele se confecţionează din ........................., carburi metalice ce conţin wolfram sau materiale
ceramice; la temperaturi cuprinse între 10–30 °C, au coeficient de dilatare termică liniară mică, iar duritatea materi-
alului este de 65 HRC.

3 Precizează modul de reglare la zero a comparatorului cu cadran.

4 Explică în ce constă pregătirea calelor plan-paralele înainte de utilizare.

Aplicaţie practică:
1. Alege din laboratorul tehnologic sau din atelierul de instruire practică o piesă.
2. Stabileşte mijloacele de măsurare adecvate.
3. Măsoară dimensiunile piesei.
4. Calculează aria suprafeţei piesei, folosind metoda geometrică.
5. Controlează una din dimensiunile tolerate cu ajutorul comparatorului.

26
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Mijloace pentru măsurarea nivelului
Măsurarea nivelului în instalaţiile industriale repre-
zintă, în multe cazuri, una din problemele de bază pe
care le ridică supravegherea corectă a acestora, precum
şi introducerea automatizării.
Nivelul reprezintă înălţimea unui lichid sau solid
(de obicei sub formă de pulbere sau de granule), consi-
derată de la un reper luat ca referinţă, până la suprafaţa
liberă a acestuia.
Nivelul se măsoară în unităţi de lungime.
În tehnică, cunoaşterea acestui parametru poate fi
necesară în două situaţii:
- în menţinerea nivelului între anumite limite
minime şi maxime, caz în care se utilizează scheme
mai simple, care să lucreze doar la ieşirea din limite,
comanda de reglare fiind asigurată prin regulatoare
bipoziţionale (exemplu: rezervoarele-tampon, benzile
transportoare, buncărele de cereale etc.);
- în controlul riguros al nivelului şi în cunoaşterea lui
exactă, în orice moment, în acest caz necesitatea unor
echipamente cu performanţe superioare este evidentă
(exemplu: o serie de instalaţii chimice, ca: distilatoarele,
amestecătoarele, schimbătoarele de căldură, reactoa-
rele, care impun măsurarea continuă a nivelului).
Menţinerea în limite şi determinarea exactă a
nivelului necesită o bună cunoaştere a procesului
căruia i se aplică măsurarea. Sunt anumite instalaţii,
în special în industria chimică, la care intervin agenţi
corozivi, la temperaturi înalte, sau la presiuni diferite
de cea atmosferică. Aceasta implică luarea unor măsuri
speciale pentru elementele sensibile ale mijloacelor de
măsurare care vin în contact direct cu aceştia.
Măsurarea nivelului lichidului se poate face cu
diverse mijloace, de la cele mai simple din punct de
vedere constructiv, cum ar fi joja de nivel, până la cele
mai complexe, cum ar fi: traductoarele ultrasonice,
traductoarele bazate pe proprietăţi electrice, traduc-
toarele cu radiaţii nucleare.
• Cele mai utilizate pentru măsurarea nivelului
din rezervoare, datorită preţului scăzut, sunt traduc-
toarele cu plutitor (Fig. 3.17.a).
2
3
3
1
Fig. 3.17.a Traductor cu plutitor
1- contragreutate; 2- cablu; 3- plutitor
Aceste traductoare funcţionează pe principiul
presiunii hidrostatice şi utilizează un plutitor mare şi
greu, pentru a putea dezlocui suficient lichid. Depla-
sarea liniară a plutitorului este echilibrată de o contra-
greutate, prin intermediul unui cablu. Pentru indicarea
nivelului, se utilizează un contor mecanic montat pe
mantaua rezervorului. Variantele mai noi ale acestui tip
de traductor au o deplasare a plutitorului echilibrată,
prin intermediul unei benzi perforate, de un resort.
Perforaţiile benzii acţionează un contor mecanic, cu rol
de indicator local. Eroarea tipică a acestui tip de traduc-
tor este de cca 10 mm. Din cauza frecării mecanice din
scripeţi, resort şi indicator, fiabilitatea este scăzută.
Un alt dezavantaj al traductoarelor cu plutitor îl
reprezintă modificarea continuă şi bruscă a poziţiei
plutitorului, din cauza turbulenţelor lichidului din rezer-
vor. Modificările poziţiei produc o continuă accelerare
şi decelerare a mecanismului traductorului, ceea ce
conduce la uzura contorului şi a celorlalte componente.
Aceste componente nu pot urmări mişcări şi acceleraţii
bruşte. Adesea, mecanismul cu roţi dinţate care acţio-
nează indicatorul (contorul) cedează, conducând la
citiri eronate şi la nesincronizări. Acest fapt implică o
fiabilitate scăzută a măsurătorii.
• O variantă îmbunătăţită a traductoarelor cu pluti-
tor o reprezintă traductoarele cu servo-mecanism
(Fig. 3.17.b). În acest caz, se utilizează un imersor de dimen-
siuni reduse, prins de un fir rezistent şi flexibil, care este
desfăşurat de pe un tambur. Resortul este înlocuit de
un servo-motor electric care poziţionează exact pluti-
torul, în contact cu fluidul. Principiul de funcţionare se
bazează pe utilizarea unui sistem ingenios de cântărire,
care măsoară continuu greutatea plutitorului şi forţa
arhimedică. Frecarea mecanică a servo-mecanismului
şi a indicatorului local nu influenţează eroarea şi sensi-
bilitatea acestui tip de traductor. Nici turbulenţele din
rezervor nu afectează direct performanţele, deoarece
27
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
există un circuit integrator al servo-mecanismului care
elimină efectul variaţiilor bruşte de nivel. Acest traduc-
tor măsoară nivelul mediu, chiar dacă există variaţii
bruşte ale produsului din rezervor, eliminând mişcările
3 care nu sunt necesare şi care produc uzura componen-
telor. Traductoarele moderne cu servo-mecanism sunt
inteligente, au un număr minim de componente în
mişcare şi, implicit, asigură o bună precizie şi fiabilitate
în timp. Pe lângă faptul că măsoară nivelul de lichid,
aceste traductoare sunt capabile să măsoare nivelul
de apă (interfaţa) şi densitatea produselor din rezer-
voare. Erorile de măsurare sunt mai mici de 1 mm pe
un domeniu de măsură de 40 m.
Fig. 3.17.b Traductor cu servomecanism
• Traductoare ultasonice (cu radar)–Fig.3.18–
nu au componente în mişcare. Acestea utilizează o
antenă în interiorul rezervorului.
Fig. 3.18. Utilizarea metodei radar pentru măsurarea nivelului din
rezervoarele de stocare.
Pentru măsurarea nivelului de lichid, traductoarele
radar utilizează microunde, în general cu frecvenţa de
10 GHz. Distanţa parcursă este calculată din comparaţia
semnalului emis cu cel reflectat. Undele electromagne-
tice se propagă cu o viteză apropiată de viteza luminii.
Datorită nivelului mic de măsurat (1÷35 m) şi a rezolu-
ţiei impuse, o metodă bazată pe măsurarea timpului
28
este aproape imposibilă. Soluţia constă în măsurarea
defazajului dintre semnalul emis de antenă şi cel reflec-
tat de suprafaţa lichidului. În funcţie de acest defazaj,
se poate măsura nivelul de produs .
Traductoarele radar se utilizează la măsurarea
nivelului produselor din industria chimică, din rafină-
rii, din rezervoarele navelor petroliere. Traductoarele
radar pot fi utilizate şi pentru rezervoarele sub presi-
une, ca, de exemplu, rezervorul de stocare GPL (gaz
petrolier lichefiat). Traductoarele radar se pot folosi şi în
cazul produselor vâscoase, cum ar fi bitumul fierbinte,
produsele poluante şi lichidele foarte turbulente.
Mijloace pentru măsurarea ariilor suprafeţe-
lor (planimetre)
Pentru determinarea ariei unei suprafeţe, se utili-
zează instrumente numite planimetre. Planimetrele
au un vârf care se deplasează pe conturul suprafeţei
de măsurat, iar mişcarea acestuia este transmisă unui
mecanism integrator ce afişează aria suprafeţei.
În cele ce urmează, sunt prezentate principalele
tipuri de planimetre.
l. Planimetrul polar (Fig. 3.19)
Tija polară se fixează într-un punct 0, situat în interi-
orul sau în exteriorul ariei de măsurat. Vârful metalic B
este deplasat pe conturul ariei, iar mişcarea acestuia
este transmisă prin intermediul braţului trasor 4, unui
mecanism integrator 3.
În mecanismul integrator se află o rotiţă, situată
pe un ax paralel cu braţul trasor. Rotiţa se rostogoleşte
fără alunecare, când este deplasată perpendicular pe
axul braţului trasor, şi alunecă fără rostogolire, când
este deplasată în direcţia acestui braţ.
B 4
3
CB
A
2 1
O
Fig. 3.19. Planimetru polar
1 – tijă polară; 2 – greutate; 3 – dispozitiv integrator;
4 – braţ trasor
B – vârf metalic;
CB – conturul suprafeţei de măsurat;
A – aria de măsurat.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Aria rezultată din măsurare pe conturul CB este
dată de relaţia:
A=aN=2πrlN
unde:
a – constanta planimetrului;
r – raza rotiţei integratoare;
l – lungimea braţului trasor;
N – numărul de rotaţii ale rotiţei integratoare.
a, l şi r sunt date în fişa tehnică (cartea tehnică) a
planimetrului.
2. Planimetru polar cu disc
Fig. 3.20. Planimetru polar cu disc:
1 - tijă polară; 2 - braţ trasor;
3 - mecanism integrator;
4 - roată dinţată; 5 - disc circular;
6 - disc cu centrul în punct fix
CB – conturul suprafeţei de măsurat.
Planimetrul polar (Fig. 3.20) este alcătuit din tija
polară 1, pe care este fixat vârful de urmărire B şi
mecanismul de integrare 3. De tija polară sunt fixate şi
discurile ce transmit mişcarea mecanismului integrator.
3. Planimetrul rectiliniu este folosit pentru
măsurarea ariilor lungi şi înguste. Caracteristic acestui
tip de planimetru este faptul că punctul de articulaţie
se deplasează în linie dreaptă.
4. Planimetrul radial este utilizat la măsurarea de
înregistrare.
5. Maşina pentru măsurat suprafaţa pieilor este
utilizată pentru măsurarea suprafeţelor moi şi flexibile.
Principiul de funcţionare a maşinii constă în însumarea
suprafeţelor de arii care vin în contact cu un număr de
palpatori.
Maşina se compune din (Fig. 3.21): batiu, dispozi-
tiv de alimentare, mecanism de acţionare şi antrenare,
dispozitiv de măsurare, mecanisme integratoare şi
înregistratoare.
3
Fig. 3.21. Dispozitivul de măsurare al maşinii de măsurat
suprafaţa pieilor
1 - rolă conducătoare; 2 - role;
3 - ştift; 4 - mecanism integrator
Dispozitivul de măsurare funcţionează în felul
următor: pielea antrenată între cilindri apasă ştiftu-
rile pe cilindrul 2, acţionând prin apăsare în canalele
mecanismului integrator. Când maşina merge în gol,
datorită dimensiunilor acestor ştifturi, mecanismul
integrator nu este acţionat. Maşina măsoară dimensi-
unea efectivă a pieilor, indiferent de forma suprafeţei
acestora.
Mijloace de măsurare a volumelor (dozatoare
volumetrice)
Măsurarea volumelor se poate face cu:
a) măsuri pentru determinarea volumului lichidelor,
gazelor, cantităţii de lichide străine incluse în produsele
de bază;
b) instalaţii pentru distribuirea carburanţilor.
· Măsuri din sticlă
Măsurile din sticlă sunt mijloace de măsurare utili-
zate în laboratoare. Ele au precizie ridicată şi sunt uşor
de manevrat şi de utilizat.
Pentru a corespunde scopului pentru care au fost
construite, măsurile din sticlă trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii;
- sticla să fie incoloră, fără defecte, să fie rezistentă
la coroziune şi la şocuri termice;
- dopurile să fie etanşe, robinetele în stare bună, iar
inscripţionarea măsurii rezistentă în timp.
29
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

În practică, se întâlneşte o mare varietate de

măsuri pentru volume utilizate în diverse domenii de
activitate.
1. Cilindrii gradaţi (Fig. 3.22.a) măsoară volume
3 de: 5,10, 25, 50,100, 250, 500,1000 ml.
Ei pot fi: de umplere; de golire; cu dop şlefuit.

a b c d

Fig. 3.23. Pipete

a – pipetă fără scară gradată;b – pipetă cu scara gradată;
c – micropipetă de umplere;
d – micropipetă de umplere şi golire.

Operaţiile efectuate la verificarea pipetelor sunt:

a b c - verificarea aspectului exterior;
- determinarea capacităţii prin metoda volume-
trică sau gravimetrică;
Fig. 3.22. Cilindri şi baloane pentru lichide
a – cilindru gradat; b – balon cotat fără dop; - verificarea timpului de scurgere.
c – balon cotat cu dop. 4. Biuretele sunt folosite în laborator, pentru deter-
minarea volumelor mici de lichide, prin golire. Se întâl-
nesc sub formă de biurete şi microbiurete, în funcţie de
Pe cilindrii gradaţi sunt marcate volumul nominal cantitatea de lichid golită.
şi diviziuni ale acestuia.
2. Baloanele cotate (Fig. 3.22.b şi c) măsoară
volume mari, cu precizie crescută. Capacitatea baloa-
nelor cotate poate fi de: 25, 50,100, 200, 250, 500,1000,
2000 ml.
Din punctul de vedere a construcţiei, baloanele
cotate pot fi cu dop sau fără dop, iar din punctul de
vedere al măsurării, pot fi de golire sau de umplere.
Cilindrii şi baloanele se pot verifica prin metoda
gravimetrică sau prin metoda volumetrică.
3. Pipetele (Fig. 3.23) sunt măsuri din sticlă utilizate
pentru măsurarea cantităţilor mici de lichid. În funcţie
de volumul măsurat, pipetele se împart în pipete şi
micropipete. Volumul măsurat de pipete se exprimă în
a b c
volumul golit din pipetă, la temperatura de 20°C.
Volumul pipetelor poate fi: 1,2,5,10,20,25,50,100 Fig. 3.24. Biurete
ml, iar al micropipetelor: 0,005; 0,01; 0,02; 0,05; 0,1; 0,2; a - biuretă simplă; b - microbiuretă;
0,5 ml. c - microbiuretă cu robinet simplu
Din punct de vedere constructiv, pipetele pot fi de
umplere (cu reper) sau de umplere şi de golire (cu scara Din punct de vedere constructiv, biuretele
gradată). (Fig. 3.24) pot fi:
a) simple, confecţionate din sticlă şi prevăzute sau
nu cu robinet la capătul inferior;

30
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
b) cu bulă, care au în partea superioară un balon
ce se constituie într-un rezervor care face parte din
capacitatea totală a biuretei;
c) microbiurete, folosite pentru determinarea
volumelor foarte mici de lichide; pot avea capacitatea
de 1; 2; 5 ml şi au dispozitiv de umplere şi de golire;
d) biurete automate (Fig. 3.25), care se construiesc
la următoarele capacităţi: 10; 25; 50; 100; 200 ml; ele
sunt prevăzute cu un dispozitiv de preaplin, aşezat în
partea superioară, care asigură scurgerea surplusului
de lichid aspirat prin tubul lateral.
Biuretele se verifică prin metoda gravimetrică.
a b
Fig. 3.25. Biurete automate
a - biuretă automată
b - biuretă automată specială pentru dozare
5. Măsuri speciale
• Seringile (Fig. 3.26) sunt destinate injectării de
substanţe medicamentoase în organisme vii. În ultimul
timp, seringile se construiesc din materiale sintetice,
pentru folosinţă unică şi au volume diferite (0,5; 5; 10;
20 ml).
La seringi se verifică aspectul exterior, etanşeita-
tea, volumul, prin toate cele trei metode: volumetrică,
gravimetrică şi geometrică.
Fig. 3.26. Seringă: 1 - loc pentru montarea acului;
2 - cilindru gradat; 3 - piston; 4 - tijă piston
• Butirometrele (Fig. 3.27) sunt utilizate în indus-
tria de prelucrare a laptelui, pentru stabilirea conţinu-
tului de grăsimi din produsele lactate. Butirometrele
sunt gradate în procente, pentru fiecare produs verifi-
cat: lapte, brânză, zer. Măsurarea se bazează pe separa-
rea grăsimilor, în urma reacţiei dintre acidul sulfuric
concentrat, cazeină şi sărurile de calciu. Butirometrele
se verifică prin metoda gravimetrică sau volumetrică.
3
Fig. 3.27. Butirometru pentru lapte
• Fiolele sunt mijloace de măsurare utilizate în
industria petrolieră.
Ele pot fi:
- fiole gradate (Fig. 3.28.a) folosite pentru măsura-
rea cantităţii de impurităţi mecanice din produsele
petroliere. Separarea impurităţilor se face prin centrifu-
gare, iar volumul unei fiole este de 125 ml;
- fiole colectoare de apă (Fig. 3.28.b) folosite pentru
măsurarea cantităţii de apă din produsele petroliere.
a b
Fig. 3.28. Fiole pentru produse petroliere
a-fiolă gradată;
b-fiolă colectoare de apă.
· Instalaţii pentru distribuit carburanţi
1. Cisternele auto sunt rezervoare utilizate pentru
transportul lichidelor pentru alimentarea rezervoarelor
fixe.
Din punctul de vedere al modalităţii de descărcare,
cisternele pot fi cu descărcare totală sau cu descărcare
parţială, iar din punct de vedere constructiv, pot avea
un compartiment sau mai multe.
31
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Volumul cisternelor auto poate fi de la 1000 până
la 4000 l. Cisternele sunt prevăzute cu:
- dispozitiv de scurgere;
- robinet de eliminare a aerului;
3 - gură de umplere cu capac;
- sistem de ventilare;
- indice de nivel;
- contor volumetric;
- dispozitiv de înclinare a rezervorului pentru
uşurarea curgerii.
2. Cisternele-vagon se aseamănă, din punct de
vedere constructiv, cu cisternele auto. Ele sunt utilizate
pentru transportul combustibililor pe calea ferată.
Calibrarea cisternelor se face prin metoda gravi-
metrică sau volumetrică. Pentru stabilirea volumului se
foloseşte apă, iar măsurarea se face cu mijloace etalon.
3. Rezervoarele sunt utilizate pentru depozitarea
lichidelor. Volumul rezervoarelor se determină prin
calibrare la umplere şi la golire. Ele pot fi montate pe
sol, la demisol sau pot fi îngropate.
3.1.2. Mijloace pentru măsurarea unghiurilor
Măsurarea unghiurilor se poate face prin trei
metode:
- cu măsuri terminale (cale unghiulare, echere,
şabloane,calibre)
- prin metoda goniometrică, unde unghiul este
determinat direct în grade, minute şi secunde, utilizând
raportoare, cap divizor, microscop universal;
- prin metoda trigonometrică, măsura unghiurilor
rezultă din calcul, folosind funcţiile trigonometrice.
Măsuri terminale pentru unghiuri
1. Calele unghiulare (Fig.3.29) sunt măsuri etalon
pentru unghiuri; ele se prezintă sub formă de plăci
prismatice şi se construiesc din oţel tratat, cu coeficient
de dilatare mic pentru temperaturi cuprinse între 10-
50°C.
Duritatea minimă a suprafeţelor de măsurare este
de 62 HRC, iar muchiile au raza sub 0,5 mm, cu rugozi-
tate de 0,012 mm - pentru suprafeţele de măsurare şi
0,8 - pentru celelalte suprafeţe. Calele unghiulare sunt
lipsite de magnetism, zgârieturi, bavuri.
Din punctul de vedere al numărului de unghiuri şi
formei bazei prismei, calele unghiulare pot fi:
32
Fig. 3.29. Cale unghiulare
- cale prismă trapezoidală (Fig. 3.29.a), care au un
singur unghi de lucru, cu măsura cuprinsă între 1-9°;
- cale prismă triunghiulară (Fig. 3.29.b), care au
măsura unghiului de lucru cuprinsă între 10°-90°;
- cale prismă patrulateră (Fig. 3.29.c), care au patru
unghiuri de lucru;
- cale prismă poligonală (Fig. 3.29.d), care au mai
multe unghiuri de lucru.
Suprafeţele de lucru ale calelor (cele care delimi-
tează unghiurile) sunt şlefuite, pentru a se putea alcătui
blocuri de cale necesare măsurării diverselor unghiuri.
Pentru prinderea calelor în blocuri, acestea sunt prevă-
zute cu găuri pentru ştifturi conice sau cu găuri pentru
şuruburi.
Calele unghiulare se fabrică şi se livrează sub formă
de seturi, la care diferenţa unghiului activ dintre diferite
cale este de 100, 10, 1’, 10’’.
Pentru controlul unor unghiuri mai des întâlnite, se
folosesc seturi care au în componenţa lor cale la care
unghiurile de lucru sunt de: 15°, 30°, 45°, 55°, 65°.
Controlul cu ajutorul calelor unghiulare se face prin
metoda fantei de lumină, la care erorile de măsurare
sunt cuprinse între 15‘ şi 30°. Pe de altă parte, din cauza
faptului că aprecierea gradului de coincidenţă a calelor
şi unghiurilor se face vizual, în acest control intervin
adesea erori subiective, variabile în funcţie de experi-
enţa operatorului.
2. Şabloanele (Fig.3.30) sunt utilizate pentru
măsurarea unghiului de ascuţire a sculelor aşchietoare.
Precizia verificărilor efectuate cu aceste mijloace este
scăzută.
Fig. 3.30. Şabloane unghiulare
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
3. Echerele sunt mijloace de măsurare cu valoare
fixă, utilizate pentru verificări şi trasări de unghiuri.
Valoarea unghiurilor active este, de regulă, de 90°,
dar se mai construiesc şi echere pentru unghiuri de 300,
450, 600 şi 1200.
În figura 3.31. sunt prezentate principalele forme
constructive ale echerelor cel mai des utilizate.
Fig. 3.31. Echere
a - echer simplu; b - echer cu talpă; c - echer profilat;
d - echer pentru suprafeţe; e - echer lamă
Verificarea echerelor se poate face prin următoa-
rele metode:
- metoda fantei de lumină, prin care se compară trei
echere, două câte două, observând fanta de lumină;
- metoda calibrelor lamelare;
- metoda comparării cu un echer etalon.
Aparate goniometrice
Aparatele goniometrice sunt mijloace de măsurare
pentru unghiuri, prevăzute cu două suprafeţe de
aşezare, care se pot roti una faţă de cealaltă.
Deci, metoda de măsurare este metoda suprapu-
nerii suprafeţelor de măsurare peste laturile unghiului
ce trebuie măsurat.
Din această grupă de aparate fac parte;
- raportoarele;
- nivelele cu bule de aer;
- capetele divizoare;
- microscoapele de atelier şi universale.
1. Raportoarele sunt instrumentele cel mai des
folosite la măsurarea unghiurilor. Diviziunile raportoa-
relor mecanice sunt marcate din 10’ în 10’ şi din 5’ în 5’,
pentru raportoarele optice.
Se întâlnesc mai multe tipuri de raportoare, care
diferă între ele prin modul de citire şi prin modul de
aşezare a suprafeţelor de măsurare.
a) Raportorul universal (Fig. 3.32) are domeniul
de măsurare cuprins între 0 şi 360°, o precizie de citire
de 5‘ (24 de diviziuni, câte 12 de o parte şi de alta a
reperului zero).
3
Fig. 3.32. Raportor universal
b) Raportorul optic tip Zeiss (Fig. 3.33, a) are un
domeniu de măsurare cuprins între 0° şi 360°, cu o preci-
zie de citire de 5″. Raportorul se compune din corpul 1,
care este format din două părţi: una fixă, care face corp
comun cu rigla 2 şi una mobilă, care se roteşte în jurul
unui ax, de care se fixează rigla mobilă 4, cu ajutorul
şurubului 3. În interiorul părţii fixe a corpului 1, este
montată o placă circulară de sticlă, pe care este trasată
o scară de la 0 la 360°, numerotată din 90° în 90°.
Discul mobil şi rigla 4 pot fi fixate în poziţie de
măsurare cu ajutorul pârghiei 6. Pe partea posterioară
a părţii mobile, în dreptul lupei, se află un orificiu
prevăzut cu un filtru verde din sticlă. Prin acest orificiu,
se luminează prin transparenţă scara gradată şi lupa, cu
ajutorul unei surse luminoase. Citirea unghiului dintre
rigle se face vizând prin lupă (imaginea scării gradate
se suprapune peste imaginea vernierului)–Fig 3.33, b.
4 5 1 2
3
6
a
b
Fig. 3.33. Raportor optic
2. Nivelele cu bule de aer se folosesc pentru deter-
minarea abaterilor de la poziţiile orizontală sau verticală
ale suprafeţelor plane. Din punct de vedere constructiv,
ele se prezintă în două variante:
33
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

a) nivela cu cadran (Fig. 3.34), prevăzută cu un 1. Măsurarea unghiurilor cu ajutorul riglei de

tub de sticlă umplut cu eter etilic, în interiorul căruia sinus (Fig.3.35) se bazează pe poziţionarea corectă a
rămâne o bulă de aer care se deplasează de-a lungul piesei şi calcularea unghiului, în funcţie de înălţimile H
3 unui cadran; valoarea diviziunii poate varia de la 4” la l’,
iar distanţa dintre repere este de 2 mm;
şi h ale celor două cale.
Cunoscând lungimea L a riglei de sinus, putem
b) nivela cu microscop, utilizată atunci când cele calcula:
două suprafeţe ale piesei sunt separate.
Determinarea măsurii unghiulare se face relativ sin ,
la o suprafaţă de referinţă, faţă de care se efectuează
măsurarea. unde valoarea unghiului α se obţine din tabele
trigonometrice.
De regulă, lungimea L are valoarea 100 mm sau
multiplu de l00 mm.

2. Rigla de tangentă se foloseşte conform unui

principiu de măsurare asemănător cu al riglei de sinus,
cu deosebirea că, în calcul, nu se foloseşte lungimea
Fig. 3.34. Nivelă cu bulă de aer riglei, ci distanţa dintre calibre. Schema de principiu
pentru măsurarea unghiurilor folosind rigla tangentă
Aparate trigonometrice este prezentată în figura 3.36.
Utilizarea aparatelor trigonometrice se bazează pe
măsurarea directă a unor dimensiuni, apoi pe calcularea
măsurii unghiului aplicând formule trigonometrice.
Aparatele trigonometrice sunt:
- rigla de sinus;
- rigla de tangentă.

Fig. 3.36. Principiul măsurării cu rigla de tangentă

Relaţia de calcul este:

a b
,

unde L = l + l1

c d

Fig. 3.35. Rigla de sinus

a) - principiul de măsurare al riglei de sinus;
1 – rigla de sinus; 2 – piesa de controlat;
3 - ceas comparator; 4 – suport.
b) – măsurarea cu ajutorul riglei de sinus:
c) – rigla de sinus; d) – montaj de măsurare;

34
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Fişă de evaluare. Tema: Mijloace pentru măsurarea unghiurilor

1 Alege varianta de răspuns corectă:

3
1. Calele unghiulare sunt:
a) instrumente pentru măsurarea unghiurilor;
b) măsuri etalon pentru unghiuri;
c) aparate de măsurare pentru unghiuri;
d) metode de măsurare pentru unghiuri.

2. Măsurile etalon pentru unghiuri sunt:

a) rigla sinus, calele unghiulare, echerele;
b) rigla tangentă, echerele, raportoarele;
c) calele unghiulare, şabloanele, echerele;
d)raportoarele, echerele, calele unghiulare.

3. Din grupa aparatelor goniometrice pentru măsurarea unghiurilor fac parte:

a) nivelele cu bulă de aer, microscoapele de atelier, riglele sinus;
b) raportoarele, nivele cu bulă de aer, capetele divizoare, microscoapele;
c) rigla sinus, rigla tangentă, raportoarele, echerele;
d) echerele, calele unghiulare, raportoarele, nivele cu bulă de aer.

2 Completează spaţiile libere:

1. Rigla de sinus şi rigla de tangentă fac parte din categoria aparatelor .................................. .
2. Echerele sunt mijloace de măsurare cu valoare fixă, utilizate pentru verificări şi .................... de unghiuri.
3. Nivelele cu bule de aer se folosesc pentru determinarea abaterilor de la poziţiile ..................sau .......................
ale suprafeţelor plane.
4. Şabloanele sub formă de unghiuri sunt utilizate pentru măsurarea unghiului de ................... a sculelor aşchi-
etoare.
5. Măsurile terminale pentru unghiuri sunt: ...................................................................... .
6. Verificarea echerelor se poate face prin următoarele metode: ............................................... , metoda calibrelor
lamelare, metoda comparării cu un echer etalon.

3 Enumeră părţile componente ale raportorului optic tip Zeiss.

4 Clasifică biuretele, din punct de vedere constructiv.

5 Explică principiul de măsurare al traductoarelor ultrasonice.

35
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
3.2. Mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice
3.2.1. Mijloace pentru măsurarea forţelor
(dinamometre) Din punct de vedere constructiv, dinamometrele
3 Forţa este definită ca fiind acţiunea exercitată de
pot fi:
- cu element elastic;
un corp asupra altui corp. - hidraulice;
Este o mărime vectorială, caracterizată prin - pneumatice;
următoarele noţiuni: - electro-mecanice.
- mărimea forţei - valoarea numerică a acesteia; Dinamometrele cu element elastic sunt folosite
- suportul forţei; pentru măsurarea forţelor, precum şi pentru verificarea
- sensul forţei; maşinilor unelte. Elementul de bază al acestor dinamo-
- punctul de aplicaţie al forţei. metre este elementul elastic, care se deformează sub
Relaţia de definire a forţei, ca mărime fizică, este: acţiunea forţelor. Deformaţia elementelor elastice este
F=ma proporţională cu mărimea forţei.
O altă forţă des întâlnită este greutatea: Elementele elastice se construiesc din oţeluri arc
G=mg sau înalt aliate cu crom, nichel şi molibden. De regulă,
Cu ajutorul acestor relaţii, putem defini forţa ca elementul elastic se execută dintr-o singură bucată, nu
fiind acţiunea exercitată asupra unui corp de masă m, are incluziuni şi este prelucrat prin forjare, eliminându-
imprimându-i corpului acceleraţia a. se operaţia de prelucrare prin aşchiere.
Greutatea se defineşte ca fiind forţa care, acţio- Cele mai bune dinamometre sunt cele la care
nând asupra unui corp, îi imprimă acestuia acceleraţia elementul elastic are forma de bară, de secţiune plină
căderii libere locale, g. sau inelară, deoarece este asigurată o solicitare axială
În SI, unitatea de măsură pentru forţă este newton uniformă a întregului material.
(N). Newton-ul este forţa care, aplicată unui corp cu Elementele elastice cele mai folosite sunt prezen-
masa de un kilogram, îi imprimă o acceleraţie de 1 metru tate în figura 3.37.
pe secundă la pătrat: 1N =1 kg m/s2.
Multiplii şi submultiplii newtonului sunt prezentate
în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Denumire Simbol Valoare
Kilonewton (stena) kN (sN) 10 3N a b c
Fig. 3.37. Elementele elastice pentru dinamometre:
hectonewton hN 10 2N
a - element elastic bară; b - element cu arcuri;
decanewton daN 10 1N c - element inelar
În figura 3.38 este prezentat un dinamometru cu
newton N 10° N
element elastic de formă inelară. La acest dinamome-
decinewton dN 10 -1N tru, deformaţiile care se obţin sunt mari, dar tensiu-
nile variază mult în secţiune şi de-a lungul conturului
centinewton cN 10 -2N
elementului elastic.
milinewton mN 10 -3N
micronewton μN 10 -6N

Forţele se măsoară cu aparate numite

dinamometre. Acestea au o construcţie simplă şi
dimensiuni de gabarit reduse. Măsoară forţa cu o pre-
cizie cuprinsă între ±0,1 şi ±0,6%, pentru dinamometrele
etalon, şi între ±1 şi ±3%, pentru dinamometrele de
lucru. Fig. 3.38. Dinamometrul cu element elastic de formă inelară

36
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Aceste dinamometre pot fi folosite atât la tracţiune,
cât şi la compresiune, dar alternanţa de solicitări duce
la modificări în comportarea elastică a materialului. De
aceea, se recomandă utilizarea unui dinamometru într-
un singur sens de solicitare (întindere sau compresiune).
Etalonarea se va face, de asemenea, separat pentru cele
două tipuri de solicitări.
Dinamometrul rombic (Fig. 3.39) poate fi utilizat
atât la întindere cât şi la compresiune.
Fig. 3.39. Dinamometru rombic
Dinamometrul furcă (Fig. 3.40.) este utilizat pentru
măsurarea forţelor de compresiune şi la tracţiune.
Săgeata de deformare se măsoară în axa de solicitare la
compresiune.
Fig. 3.40. Dinamometru furcă
Dinamometrele hidraulice (Fig. 3.41) se folosesc
pentru măsurarea forţelor mari, de ordinul a mii de
tone forţă. În aceste situaţii, elementele elastice devin
inutile, din cauza creşterii gabaritului.
Principiul de funcţionare este similar cu cel al
preselor hidraulice, adică transformarea forţei în
presiune.
Presiunea care se exercită prin apăsarea pistonului
asupra lichidului închis în cilindru este proporţională
cu forţa aplicată pistonului: F = p A.
Deci, prin măsurarea la manometru a presiunii p şi
cunoscând secţiunea pistonului se poate afla forţa F.
Dinamometrele hidraulice au precizie scăzută, din
cauza frecărilor dintre piston şi cilindru şi a celor din
ghidajele maşinii.
Dinamometrele pneumatice (Fig. 3.42.a) sunt
utilizate la măsurarea forţelor care acţionează asupra
unei maşini-unelte.
3
3
1
2
h
Fig. 3.41. Schema dinamometrului hidraulic cu piston:
1– cilindru; 2 – piston; 3 – manometru.
Asupra grinzii 1 acţionează o forţă P, care trebuie
măsurată. În urma acţiunii forţei, grinda se deformează,
determinând modificarea distanţei dintre ea şi duza
amplificatorului pneumatic. Măsurarea se face reglând
presiunea în sistemul pneumatic, astfel încât sistemul
să revină la poziţia zero. Măsurând variaţia de presiune,
se poate afla forţa ce acţionează asupra grinzii.
a b
Fig. 3.42. Dinamometru pneumatic
Dinamometrele electromecanice au posibilitatea
să măsoare variaţia rapidă a forţei. Ele au o serie de
calităţi cum sunt: gabarit mic, siguranţă în exploatare,
deservire comodă şi folosesc foarte multe tipuri de
traductoare electrice capabile să convertească efectul
aplicării unei forţe şi anume deformarea elementului
elastic, în mărimi electrice. Cele mai folosite
traductoare sunt cele piezoelectrice, magnetoelastice,
rezistive, capacitive, inductive, tensometrice etc.
În figura 3.42.b este reprezentat un dinamometru
inductiv cu miez mobil, unde: 1-cilindru special cu
membrană elastică; 2-bilă; 3-element de prelucrare a
forţei; 4-armătură mobilă; 5-armătură fixă; 6-înfăşurări
ale bobinei; 7-conductoare; 8-racord; 9-capac.
37
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
3.2.2. Mijloace pentru măsurarea presiunii Tabelul 3.2
Unitatea de măsură Simbolul N/m2 (SI)
Presiunea este o mărime fizică derivată, care carac- 1 kg forţă pe metru
kgf/m2 9,80665
pătrat
terizează starea unui fluid şi reprezintă raportul dintre
3 forţă şi suprafaţa pe care se exercită perpendicular şi
uniform repartizat:
1 dynă pe cm pătrat
(microbar)
dyn/cm2 (barye)
(μbar)
10-1

1 mm coloană de apă mm H2O 9,80665

. 1 mm coloană mercur
Unităţi de măsură
În SI, unitatea de măsură pentru presiune derivă
chiar din relaţia de definiţie şi este newton pe metru
pătrat: [p] = N/m2.
1 N/m2 este presiunea produsă de o forţă de 1 newton,
normală şi uniform distribuită pe o suprafaţă cu aria de 1
metru pătrat.
Multiplii şi submultiplii cel mai des utilizaţi ai N/m2
sunt: daN/m2; kN/m2; MN/m2; GN/m2; N/cm2; mN/mm2.
Pentru măsurarea presiunii, mai există o serie de
unităţi de măsură care, deşi nu fac parte din SI, mai sunt
uneori folosite.
În sistemul MKS, unitatea de măsură pentru presiune
este tot N/m2, dar ea se numeşte pascal şi se notează Pa.
În sistemul CGS, unitatea de măsură pentru
presiune se numeşte dyna pe centimetru pătrat sau
barye şi se notează dyn/cm2. Ea se defineşte ca fiind
presiunea rezultată din aplicarea unei forţe normale
şi uniform distribuită de o dynă, pe o suprafaţă de un
centimetru pătrat: 1 dyn/cm2 = 1 μbar
Multiplii baryei mai des utilizaţi sunt următorii:
hectobarul 1 hbar = 108 dyn/cm2
barul 1 bar = 106 dyn/cm2
milibarul 1 mbar = 103 dyn/cm2
Se utilizează şi următoarele unităţi de măsură:
- milimetru coloană de apă (la temperatura de
20° C), notat mm H20;
- milimetru coloană mercur (la temperatura de 0° C
şi acceleraţia gravitaţională g = 9,80665 m/s2), notat
mm Hg sau torr;
- atmosfera tehnică (kilogram forţă/cm2), notată at;
- atmosfera absolută notată ata; n ata = (n + 1)at
- atmosfera fizică, folosită în meteorologie.
Legătura dintre unităţile de măsură tolerate şi
unitatea de măsură în SI este dată în tabelul 3.2.
Mijloacele pentru măsurarea presiunii se deosebesc
între ele în funcţie de: principiul de funcţionare; soluţia
constructivă; precizia de măsurare; tipul fluidului
măsurat, lichid sau gaz; valoarea presiunii nominale.
mm Hg (torr) 133,322
1 atmosferă tehnică
at (kgf/cm2) 9,80665 x10 4
(1 kg forţă pe cm pătrat)
1 atmosferă fizică ATM 1,01325 x105
După principiul de funcţionare, mijloacele pentru
măsurat presiuni se împart în:
- aparate cu lichid, a căror funcţionare se bazează
pe legea fundamentală a hidrostaticii: diferenţa de presi-
une dintre două puncte aflate la adâncimi diferite într-un
lichid este egală cu produsul dintre greutatea specifică a
lichidului şi diferenţa de nivel dintre cele două puncte.
Din această grupă de aparate, fac parte aparate cu
tub în formă de U.
- aparate cu element elastic, a căror funcţionare
se bazează pe deformaţia unor elemente elastice sub
acţiunea presiunii (membrane, tuburi Bourdon, tuburi
spirale, silfoane);
- aparate cu piston şi greutăţi, a căror funcţionare
se bazează pe legea lui Pascal: presiunea exercitată din
exterior asupra unui lichid se transmite integral în toată
masa lichidului; ele sunt construite numai ca etaloane.
- aparate electrice – care funcţionează pe baza
variaţiei proprietăţilor electrice ale materialelor supuse
la presiune (manometre cu cuarţ, manometre cu rezis-
tenţă de manganin);
- aparate combinate – care funcţionează pe baza
combinaţiei diferitelor principii de măsurare (traduc-
toare electrice, traductoare pneumatice).
După valoarea presiunii măsurate, mijloacele
pentru măsurat presiunea sunt:
- manometre – care măsoară presiuni mai mari
decât presiunea atmosferică;
- vacuummetre – care măsoară presiuni mai mici
decât presiunea atmosferică;
- manovacuummetre – care măsoară atât presiuni
mai mari, cât şi mai mici decât presiunea atmosferică;
-micromanometre, microvacuumetre, micro-
manovacuummetre, care măsoară presiuni cu valori
până la 500 mm H2O.

38
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Aparatele cu lichid pentru măsurarea
presiunii se caracterizează prin construcţie simplă
şi precizie ridicată, fiind utilizate în laboratoare şi în
industrie, ca aparate etalon. Ele pot fi manometre,
vacuummetre şi manovacuummetre.
Principiul de funcţionare se bazează pe echilibra-
rea presiunii de măsurat, prin presiunea hidrostatică
produsă de o coloană de lichid.
Din punct de vedere constructiv, ele sunt aparate
cu citire directă şi se pot împărţi în următoarele grupe:
- aparate cu tub U;
- aparate cu rezervor şi tub, care pot fi cu tub verti-
cal sau înclinat;
- aparate cu plutitor;
- aparate cu balanţă inelară;
- aparate cu clopot.
Domeniul de măsurare al acestor aparate este
cuprins între 0,1 - 0,15 MN/m2. Peste aceste valori ale
presiunii, ele devin inoperante, din cauza lungimii prea
mari a coloanei de lichid.
1. Aparatul cu tub U (Fig. 3.43) este cel mai simplu
aparat cu lichid. El se compune dintr-un tub de sticlă în
formă de U, fixat pe un suport rigid.
Cea mai mare dintre presiuni împinge lichidul din
tub în cealaltă ramură (Fig. 3.44.). Diferenţa de nivel
apărută între cele două ramuri este direct proporţio-
nală cu diferenţa dintre cele două presiuni.
3
Fig. 3.44. Funcţionarea monovacuummetrului
De obicei, valoarea presiunii este exprimată direct
în unităţi de măsură, datorită gradării scării în aceste
unităţi.
Sensibilitatea acestor aparate este invers propor-
ţională cu greutatea specifică a lichidului manometric;
pentru aceeaşi presiune, denivelarea produsă în tub va
fi cu atât mai mare, cu cât densitatea lichidului este mai
mică.
Tuburile se construiesc până la o înălţime de 2 m,
iar în cazuri speciale, pentru laboratoare, au înălţimea
de 3 m.
Limita inferioară de măsurare pentru acest tip de
aparate este 100 mm H2O, deoarece, sub această limită,
erorile relative de măsurare cresc foarte mult.
2. Aparate cu rezervor şi tub vertical
La aceste aparate (Fig. 3.45.), unul din braţe se
înlocuieşte cu un vas cu secţiunea mult mai mare
(de aproximativ 400 ori) decât celălalt braţ. Ca lichid
manometric, la aceste aparate se foloseşte mercurul.

Fig. 3.43. Manovacuumetrul cu tub U

Între cele două braţe ale tubului, se găseşte o scară

gradată, cu reperul zero la mijloc (scară bilaterală).
Tubul de sticlă este umplut până la jumătatea scării
gradate, adică până la reperul zero, cu lichid manome-
tric – care poate fi apă sau mercur, iar pentru manome-
tre foarte sensibile cu benzen, toluen sau alcool.
Cu acest tip de aparate, se pot măsura atât supra-
presiuni, cât şi depresiuni. Presiunea de măsurat „se
leagă” la unul din capetele tubului, celălalt capăt
rămânând în legătură cu presiunea atmosferică. Fig. 3.45. Manometru cu tub vertical

39
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Deosebirea faţă de aparatul cu tub U este aceea că,
la aparatele cu rezervor şi tub vertical, presiunea se află
făcând o singură citire pentru determinarea diferenţei
de nivel.
3 Dacă Pa > Pb, rezervorul se racordează la instalaţia
cu presiunea de măsurat Pa, capătul tubului vertical
rămânând liber, sub acţiunea presiunii atmosferice Pb.
În al doilea caz, Pa < Pb, tubul vertical se racordează
la instalaţia de presiune de măsurat Pa, iar rezervorul
rămâne sub acţiunea presiunii atmosferice.
Aceste aparate se folosesc în laboratoare, ca
manometre sau vacuummetre etalon de verificare -
când lichidul manometric este mercurul - sau în indus-
trie, caz în care lichidul manometric este apa.
Scara aparatelor este etalonată în unităţi de presi-
une. Gradarea se face prin comparare cu un aparat
etalon.
Domeniul de măsurare este limitat la valori cuprinse
între 0,15 - 0,3 MN/m2 - pentru suprapresiuni şi de până
la - 0,15 MN/m2 pentru depresiuni.
Erorile de măsurare sunt cuprinse în intervalul ±1,5-
3 mm coloană de lichid.
3. Aparatele cu rezervor şl tub înclinat (Fig. 3.46)
sunt folosite pentru măsurarea micropresiunilor de
ordinul milimetrilor coloană de apă.
Aceste aparate sunt asemănătoare cu aparatele
cu rezervor şi tub vertical, cu deosebirea că tubul este
înclinat cu un unghi α faţă de orizontală. Acest lucru
este necesar pentru a se obţine deplasări mari ale lichi-
dului în tub, pentru variaţii mici de presiune.
Fig. 3.46. Micromanometrul cu rezervor şi tub înclinat
Ca lichide manometrice, pot fi utilizate toate lichi-
dele folosite la manometre; doar în mod special, este
folosit alcoolul etilic.
Din punct de vedere constructiv, aceste aparate
pot fi realizate cu unghi de înclinare, fix sau variabil, a
tubului.
La acelaşi lichid manometric şi pentru aceeaşi scară
a aparatului, presiunea limită măsurată va fi cu atât mai
mare cu cât unghiul de înclinare este mai mare.
40
Unghiul de înclinare are valoarea minimă de 15°,
deoarece, sub această valoare a unghiului, se obţine în
tub un menisc întins şi neclar, ceea ce duce la lipsa de
precizie a citirii.
apă.
Scara aparatului se gradează în mm coloană de
Domeniile de măsurare ale acestor aparate sunt
cuprinse între aproximativ 10 şi 200 mm H2O (100–
2000 N/m2).
Erorile de măsurare variază între 0,5 şi 1,5% din
limita superioară a domeniului de măsurare.
Erorile aparatelor pentru măsurat presiunea cu lichid
manometric depind mai puţin de calitatea execuţiei
manometrului şi mai mult de citirea valorii presiunii.
Erorile de citire au ponderea cea mai mare. Ele se
produc, în general, din neatenţia operatorului.
Aceste erori pot fi diminuate prin folosirea unor
dispozitive speciale de vizare, cu lupă şi vernier
(Fig. 3.47.).
Fig. 3.47. Dispozitiv de citire cu lupă şi vernier
Fig. 3.48. Meniscul lichidelor în tuburi capilare
O altă eroare este cauzată de capilaritate (Fig.
3.48.). Aceasta este dată de forţele de tensiune super-
ficială. Aceste forţe pot fi orientate spre exteriorul
lichidelor (menisc concav) sau spre interiorul acestora
(menisc convex). În cazul aparatelor cu tub U, presiunile
suplimentare se anulează, deoarece cele două braţe au
acelaşi diametru. La aparatele cu braţe de diametre
diferite, aceste presiuni nu se echilibrează. De aceea, se
produce o denivelare iniţială, chiar pentru poziţia zero
a aparatului.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
La aparatele cu mercur, nivelul scade în tubul
capilar sub poziţia zero, iar la cele cu apă, creşte peste
poziţia zero. Această eroare se elimină prin aplicarea de
corecţii, folosind pentru aceasta tabele.
Fenomenele de capilaritate se reduc prin folosirea
de tuburi cu diametre mai mari de 5 mm.
Pentru compensarea erorii de capilaritate, citirea
se va face totdeauna vizând vârful calotei meniscului.
O altă eroare însemnată este provocată de modifi-
cările de temperatură. La creşterea temperaturii, tubul
se dilată diferit de scara gradată, ceea ce face ca, la
temperaturi crescute, aceste manometre să fie mai
puţin precise.
Lichidul manometric este, de asemenea, dilatat de
căldură; densitatea lichidului scade, iar manometrul
arată presiuni mai mari. Corecţia se face tot cu ajutorul
tabelelor.
O altă eroare este dată de neverticalitatea tubului
sau a riglei gradate. Ea este evitată folosind firul cu
plumb sau nivela cu apă.
Verificarea aparatelor cu coloană de lichid cuprinde
următoarele operaţii:
- verificarea aspectului exterior;
- verificarea scării gradate;
- verificarea sensibilităţii.
Mijloacele de măsurare cu traductor elastic
sunt cel mai frecvent utilizate, datorită următoarelor
avantaje:
- obţinerea directă a valorii măsurate;
- construcţie simplă şi robustă;
- precizie crescută;
- utilizare simplă;
-posibilitatea de adaptare a dispozitivelor de
semnalizare, înregistrare şi transmitere la distanţă.
Toate aceste mijloace de măsurare a presiunii au în
componenţa lor un traductor de presiune, un element
elastic. Funcţionarea aparatelor cu traductor elastic se
bazează pe deformarea acestui traductor, sub acţiunea
presiunii.
Deformarea elastică a elementului este proporţio-
nală cu presiunea de măsurat şi se transmite la un ac
indicator prin intermediul unui mecanism cinematic,
care are rol şi de amplificator. Acul indicator traduce
deformaţia direct în unităţi de presiune.
Traductoarele elastice pot fi:
- cu tub Bourdon (Fig. 3.49.a);
- cu tub elicoidal (Fig. 3.49.b);
- cu tub spiral (Fig. 3.49.c);
- cu membrană (Fig. 3.49.d);
- cu capsulă (Fig. 3.49.e);
- cu silfon (Fig. 3.49.f).
3
Fig. 3.49. Tipuri constructive de traductoare elastice
Elementul elastic este cel care dă şi denumirea
aparatului pentru măsurat presiunea, astfel că există:
aparate cu membrană, aparate cu tub Bourdon, aparate
cu burduf etc.
Aparatele de măsurare cu traductor elastic sunt
folosite ca manometre, vacuummetre, manovacuum-
metre şi manometre diferenţiale.
Eroarea de măsurare a acestor aparate este provo-
cată de comportarea elementului elastic. Erorile care
apar sunt:
- de liniaritate a caracteristicii presiune-deformaţie;
- de citire a indicaţiilor;
- de încadrare a limitei superioare a măsurării sub
limita de proporţionalitate a materialului din care este
confecţionat elementul elastic.
Materialele folosite pentru elementele elastice sunt
aliaje cupru-beriliu, bronz fosforos, aliaje cupru-nichel
şi oţeluri inoxidabile aliate cu Ni, Cr, Ti, Mo.
La aparatele care măsoară presiunea unor lichide
agresive, piesele care vin în contact cu lichidul trebuie
executate din materiale inerte din punct de vedere
chimic.
Aparatele construite pentru măsurători obişnuite
nu pot fi folosite în cazul unor fluide agresive sau în
medii corosive. Pentru aceste măsurători, se folosesc
aparate construite special.
În mod obişnuit, aceste aparate sunt protejate din
construcţie împotriva prafului, a apei, a mediilor explo-
zive, a umidităţii.
Aparatele de construcţie obişnuită pot fi folosite în
condiţii de vibraţii care nu depăşesc valorile vibraţiilor
din halele industriale.
Pentru condiţii de şocuri de orice natură, se
construiesc aparate speciale.
41
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
• Aparatele cu tub elastic au elementul elastic
sub formă de tub, care poate fi curbat (Bourdon) sau
spiral.
Tubul are secţiune ovală.
3 Aparatele cu tub Bourdon (Fig. 3.50) se folosesc la
măsurarea presiunii, atât pentru lichide, cât şi pentru
gaze. Aparatele pentru gaze au prevăzută în peretele
carcasei o fereastră pentru expansiunea gazelor, în
cazul apariţiei unei suprapresiuni. Carcasa acestor
aparate este vopsită în culori convenţionale, specifice
gazului de măsurat.
Fig. 3.50. Aparat cu tub Bourdon
1 - element elastic; 1 - arc tubular de deschidere;
2 - pârghie de legătură; 3 - sector dinţat;
4 - pinion; 5 - ac indicator; 6 - cadran;
7 - cep filetat de legătură; 8 - carcasă;
9 - ramă; 10 - geam de protecţie
Elementul elastic al acestor aparate este un tub
Bourdon, care se prezintă sub forma unui tub curbat,
cu secţiune ovală (Fig. 3.51), care se deformează atât în
secţiune, cât şi în deschidere. Deformaţiile deschiderii
sunt transmise printr-un mecanism cu roţi dinţate la
axul acului indicator. Acul indicator transformă mişca-
rea de rotaţie în unităţi de presiune.
Fig. 3.51. Schema deformării tubului Bourdon sub influenţa
presiunii:
a, b – axele elipsei în repaus; a´, b´ - axele elipsei sub presiune;
γ, γ´, R, R´ - parametrii geometrici ai tubului în stare de repaos
şi, respectiv, sub presiune.
42
La aparatele cu tub spiral, deplasarea capătului
liber este mai mare pentru aceeaşi temperatură şi, de
aceea, ele sunt preferate în cazul în care măsurarea este
însoţită de înregistrare (sunt necesare curse mai mari).
Sensibilitatea aparatelor cu tub depinde de:
- forma secţiunii tubului;
- mărimea razei de curbură a tubului;
- grosimea pereţilor tubului;
- materialul din care este confecţionat tubul.
Domeniul de măsurare al acestui tip de aparate
este:
1. pentru aparate cu tub Bourdon, între 1000 N/m2
- 1000 MN/m2;
2. pentru aparate cu tub spiral, între 1000 N/m2 - 25
NM/m2;
3. pentru aparatele cu tub elicoidal, între 10 000
N/m - 60 MN/m2.
2
• Aparatele cu membrană funcţionează pe
baza deformării elastice a membranelor sub acţiu-
nea presiunii. Membranele pot fi folosite singure sau
combinate câte două, când formează capsule.
a) Aparate cu membrană, al căror element elastic
este o membrană montată într-o cameră de presiune
(Fig. 3.52.).
Fig. 3.52. Manometru cu membrană
Transmiterea presiunii şi transformarea ei în indica-
ţie pe cadranul aparatului se face prin acelaşi mecanism
multiplicator, ca şi în cazul manometrului cu tub.
Membranele sunt plăci metalice subţiri, cu feţe
plane sau ondulate concentric, confecţionate din
diferite aliaje metalice (bronz fosforos, bronz cu beriliu).
Sub acţiunea presiunii, membrana se deformează,
iar centrul ei se deplasează şi transmite mişcarea la
mecanismul amplificator.
Deoarece deformaţia membranei sub acţiunea
presiunii este mică, aparatele cu membrană au o sensi-
bilitate scăzută.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Aceste aparate sunt utilizate în medii agresive sau
în medii care au viscozitate mare.
Domeniul de măsurare este cuprins între 1000 N/
m2 şi 4 MN/m2.
b) Aparate cu capsulă, al căror element elastic este
o capsulă formată din două membrane lipite pe contur
(Fig. 3.53.).
Fig. 3.53. Manometru cu capsulă
Sub acţiunea presiunii introduse în capsulă, defor-
maţia care apare este transmisă prin acelaşi tip de
mecanism ca şi la manometrele descrise anterior.
Domeniul de măsurare este cuprins între 100 N/m2
până la 60 000 N/m2.
• Aparatele cu silfon au o construcţie
asemănătoare cu a celorlalte manometre, cu diferenţa
că elementul elastic este un tub elastic, numit silfon.
Silfonul este un tub cilindric cu pereţii ondulaţi,
ale cărui variaţii de lungime sub efectul presiunii sunt
transformate în deplasări circulare ale acului indicator,
printr-un mecanism cinematic (Fig. 3.54.).
Fig. 3.54. Aparat cu silfon
Materialele din care se confecţionează elementul
elastic sunt acelaşi ca şi la celelalte elemente elastice
prezentate până acum. În unele cazuri, pentru mărirea
domeniului de măsurare, în interiorul burdufului se
montează un arc spiral.
Presiunea poate acţiona atât din interior cât şi
din exterior. Se utilizează în special cu dispozitive de
înregistrare sau în sisteme de reglare automată.
Domeniul de măsurare al acestor aparate este
3
cuprins între 50 N/m2 - 0,5 MN/m2.
Aparatele pentru măsurat presiunea arteri-
ală sunt utilizate în domeniul medical şi se mai numesc
sfigmomanometre. Ele sunt de două feluri:
a) Sfigmomanometre cu coloană de mercur
(Fig. 3.55.);
b) Sfigmomanometre cu element elastic (Fig. 3.56.).
1
4
2
3
Fig. 3.55. Aparat pentru măsurarea presiunii arteriale cu
manometru cu mercur
1 - manometru; 2 - brasardă; 3 - pară de cauciuc; 4 - tuburi de
legătură.
Fig. 3.56. Sfigmomanometru cu manometru cu element
elastic
43
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Aparatele pentru măsurat presiunea în pneu-
rile autovehiculelor cele mai utilizate sunt cele cu
Acest manometru are în interior un piston, un
piston şi cu arc (Fig. 3.57).
arc şi o bucşă. La pătrunderea aerului comprimat prin
orificiul de acces, pistonul este împins. El comprimă
3 arcul din interior şi antrenează o bucşă, care se află
înaintea scării gradate. Datorită frecării, bucşa rămâne
în aceeaşi poziţie, corespunzătoare presiunii, putând
fi citită. Aducerea bucşei la poziţia iniţială se face prin
scuturare.

Fig. 3.57. Aparat pentru măsurat presiunea în penurile

autovehiculelor

Fişă de evaluare. Tema: Mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice

Completează spaţiile libere:

1 Forţa este o mărime vectorială, caracterizată 8 În afara sistemelor, se mai utilizează

de următoarele noţiuni:....................................................... . următoarele unităţi de măsură:
- ............................................................. notat
2 În SI, unitatea de măsură pentru forţă este mm H20;
newton, notat cu N, care, prin definiţie, este ................... - ............................................................. notat
........................................................ . mm Hg sau torr;
- ....................................................................,
3 Măsurarea forţelor se execută cu aparate notată at;
numite ........... . - .........................................................................
..... notată ata;
4 Din punct de vedere constructiv, - ................................................................,
dinamometrele pot fi: ............................................................ folosită în meteorologie.
...................... .
9 Mijloacele pentru măsurarea presiunii se
5 Multiplii şi submultiplii cel mai des utilizaţi ai deosebesc în funcţie de: .......................................................
acestei unităţi de măsură pentru presiune sunt: .......... . ............ .

6 În sistemul MKS, unitatea de măsură

10
Precizaţi care sunt multiplii şi submultiplii
pentru presiune este tot N/m2, dar ea se newtonului.
numeşte………………….
11
Enumeraţi părţile componente ale aparatu-
7 În sistemul CGS, unitatea de măsură pentru lui cu tub Bourdon.
presiune se numeşte ………………… .

44
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
3.2.3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor
cinematice (viteze, turaţii, acceleraţii)
Mijloace pentru măsurarea vitezei
Viteza liniară este o mărime vectorială care
caracterizează mişcarea unui punct material în raport
cu un sistem de referinţă. Ea este rezultatul raportului
dintre distanţa parcursă şi timpul necesar parcursului:
Dimensional: [v] = L T-1.
În SI, viteza liniară se măsoară în m/s.
Măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor
se realizează cu vitezometrul cu kilometraj (Fig. 3.58).
Acesta este un mijloc de măsurare instalat pe bordul
autovehiculelor, pentru indicarea vitezei şi a distanţei
parcurse. În aceeaşi carcasă sunt montate două
aparate: vitezometrul, pentru indicarea vitezei orare, şi
kilometrajul, pentru indicarea distanţei parcurse.
Măsurarea se face prin legarea celor două aparate
prin intermediul unui cablu flexibil, care transmite
mişcarea de la cutia de viteze la axul de antrenare al
aparatului.
Fig. 3. 58. Vitezometru cu kilometraj
Mijloace pentru măsurarea vitezei de rotaţie
La mişcarea de rotaţie, viteza unghiulară a unui
punct material este definită de relaţia:
unde:
- ω este viteza unghiulară;
- Δφ este unghiul corespunzător arcului de cerc
parcurs;
- t este timpul necesar parcursului.
Unitatea de măsură pentru viteza unghiulară este
rad/s.
Mijloacele pentru măsurarea vitezei de rotaţie
se numesc tahometre. Ele pot fi portabile şi de banc.
Din punctul de vedere al principiului de funcţionare,
tahometrele pot fi mecanice şi electrice.
3
1. Tahometrele mecanice sunt, în general
,portabile. Ele pot fi:
- cu dispozitiv centrifugal;
- cu dispozitiv cronometric;
- vibratoare;
- hidrocentrifugale;
- pneumatice.
• Tahometrele mecanice cu dispozitiv centrifugal
sunt caracterizate de o precizie scăzută, care nu
depăşeşte valoarea de 2%. Ele sunt prevăzute cu o cutie
de viteze, ceea ce dă posibilitatea utilizării aceluiaşi
tahometru în mai multe domenii de măsurare.
• Tahometrele cu dispozitiv centrifugal lucrează
pe baza creşterii forţei centrifuge cu pătratul turaţiei
maselor în rotaţie. Un astfel de tahometru este
prezentat în figura 3.59.
Fig. 3.59. Tahometru cu dispozitiv centrifugal:
1 – ax de antrenare; 2 – pârghie; 3 – greutăţi; 4 – piesă mobilă;
5 – ghidaj; 6 – pârghii;7 – sector dinţat; 8 – pinion; 9 – ac
indicator;10 – scară gradată.
Axul de antrenare 1 primeşte mişcarea de la
axul căruia îi măsurăm turaţia. Mişcarea de rotaţie se
transmite apoi prin intermediul pârghiilor 2, care au
greutăţi la capete, la piesa mobilă ce culisează într-
un ghidaj (care are rolul de a transforma mişcarea de
rotaţie în mişcare de translaţie). De la acest ghidaj,
prin intermediul pârghiei 6, mişcarea trece în zona
mecanismului de prelucrare a semnalului, în scopul
afişării mărimii măsurate.
45
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Domeniul de măsurare al tahometrelor cu
dispozitiv centrifugal este cuprins între 30 min-1 şi 48
000 min-1 (unităţi de turaţie).
Cunoscând turaţia, se poate afla viteza unghiulară,
3 folosind formula:
• Tahometrele mecanice cu dispozitiv cronome-
tric sunt tahometrele mecanice care au montat în plus
un contor de rotaţii şi un cronometru. Acestea sunt
montate astfel încât să poată fi pornite simultan, prin
schimbarea poziţiei axului de antrenare la pornirea
tahometrului.
Valoarea turaţiei se obţine împărţind indicaţiile
contorului (care reprezintă numărul rotaţiilor) la valoa-
rea indicaţiilor cronometrului (care reprezintă numărul
unităţilor de timp considerate).
2. Tahogeneratoarele electrice sunt mijloace de
măsurare pentru viteza de rotaţie. Ele pot fi:
- generatoare;
- cu curenţi Foucault;
- cu impulsuri;
- stroboscopice.
Tahometrele generatoare sunt mijloace de
măsurare care folosesc principiul inducţiei electromag-
netice şi care transformă viteza de rotaţie într-o tensi-
une care poate fi măsurată cu ajutorul unui voltmetru.
Ele pot funcţiona în curent continuu sau în curent
alternativ. Tahometrul care funcţionează în curent
continuu este dinamul cu colector, la care excitaţia este
dată de un magnet permanent.
Forţa electromotoare care se produce este propor-
ţională cu turaţia. Măsurarea efectivă se face cu un
voltmetru a cărui scară gradată este divizată în rotaţii
pe minut.
Acest tip de tahometru este sensibil la variaţiile
de temperatură, care pot produce variaţii ale inducţiei
magnetice.
Tahometrele generatoare de curent alternativ
(Fig. 3.60) sunt construite pe principiul alternatoare-
lor. Ele au excitaţia constantă, realizată cu un magnet
permanent.
46
Fig. 3.60. Tahogenerator de curent alternativ
Acest tip de tahometru este folosit pentru măsura-
rea vitezei de rotaţie până la 3000 rot/min, caz în care
magnetul permanent este fix şi înfăşurarea indusă este
rotativă.
Când magnetul permanent este rotativ şi
înfăşurarea indusă este fixă, aparatul măsoară peste
3000 rot/min.
• Tahometrele stroboscopice folosesc strobo-
scopul (Fig. 3.61), care este o lampă electronică de tip
fulger, care produce impulsuri luminoase cu frecvenţă
ce poate fi reglată. Stroboscopul se bazează pe faptul
că ochiul vede sistemul rotitor în repaus atunci când
frecvenţa impulsurilor este egală cu frecvenţa de rotaţie.
Stroboscopul cu obturare mecanică se compune dintr-
un disc cu fante şi un tahometru cu ajutorul căruia se
citeşte viteza de rotaţie a arborelui cu disc.
Disc cu mărci
Aparat de Generator de
n
impulsuri frecvenţe
Lampa fulger
Fig. 3.61. Măsurarea stroboscopică a turaţiei
Mijloace pentru măsurarea acceleraţiei
Din relaţia de definiţie a forţei ca mărime fizică
variabilă,
F = ma,
rezultă că aceasta depinde de masa şi de acce-
leraţia obiectului care se studiază. Aparatele care
măsoară acceleraţia unui obiect în mişcare sunt
denumite accelerometre. Partea cea mai importantă
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
din construcţia acestor aparate o reprezintă captorul
(traductorul).
Captorii pentru măsurarea parametrilor unei vibra-
ţii sunt de două feluri:
• cu punct fix (cvasistatică), care măsoară mişcarea
vibratorie în raport cu un element mobil;
• seismici, care funcţionează pe principiul unui
sistem oscilant format dintr-o masă, un element elastic
şi un amortizor.
În principiu, un captor pentru măsurarea vibraţii-
lor (captor seismic) are următoarele elemente compo-
nente (Fig. 3.62): suportul S, legat rigid de obiectul a
cărui vibraţie se măsoară, masa, legată de suport prin
intermediul arcului de constantă k, şi amortizorul c.
Traductorul T, legat de masa m, transformă mişcarea
într-un semnal electric.
Fig. 3.62. Schema principială a unui captor seismic:
S - suport; m - masă seismică; c - amortizor; k - element elastic;
T - traductor.
Din punctul de vedere al caracteristicilor tehnico-
metrologice, cel mai răspândit este captorul piezoelec-
tric pentru măsurarea vibraţiilor.
În comparaţie cu alte tipuri de captori, cei piezoe-
lectrici au o serie de avantaje, şi anume:
• sunt autogeneratoare (nu necesită alimentare
separată);
• nu au piese mobile care să fie supuse uzării;
• au o construcţie robustă şi compactă;
• sunt uşor de etalonat şi de utilizat;
• pot fi montaţi în orice poziţie;
• sunt puţin influenţaţi de condiţiile de mediu;
• în afară de acceleraţii, se pot utiliza şi la măsura-
rea vitezelor şi a deplasărilor.
3
Fig. 3.63. Schema principială a unui captor piezoelectric
funcţionând prin compresiune:
1 - carcasă; 2 - masă inertă; 3 - resort; 4 - pastile de cristale
piezoelectrice; 5 - borne de ieşire; 6 - baza accelerometrului.
Captorii piezoelectrici pot funcţiona prin compre-
siune, forfecare sau încovoiere.
Cei mai uzuali sunt captorii piezoelectrici care
funcţionează prin compresiune şi forfecare.
Schema principală a unui captor piezoelectric,
funcţionând prin compresiune, este prezentată în
figura 3.63.
Pe cele două discuri din cristale piezoelectrice este
aşezată o masă grea, întregul sistem fiind preîncărcat
cu ajutorul unui resort rigid şi montat pe o bază masivă.
Când captorul este supus vibraţiilor, masa va exercita
asupra cristalelor o forţă variabilă, proporţională cu
acceleraţia. Datorită efectului piezoelectric, între cele
două discuri va apărea o tensiune variabilă, proporţio-
nală cu forţa perturbatoare, implicit cu acceleraţia.
Caracteristicile accelerometrelor
Accelerometrele sunt de tip monoaxial, adică sunt
mijloace de măsurare care pot determina valoarea
acceleraţiei doar pe o singură axă. Axa de măsurare
este perpendiculară pe suprafaţa de montare a accele-
rometrului.
Accelerometrele care au trei axe de măsurare,
conţin trei elemente seismice monoaxiale, care sunt
montate pe trei direcţii perpendiculare între ele. La
acest tip de aparate, există trei ieşiri electrice indepen-
dente. Ele se folosesc în cazul în care este necesară
măsurarea acceleraţiei pe trei direcţii, deoarece apara-
tul asigură o ortogonalitate mai bună decât trei accele-
rometre montate monoaxial pe fiecare direcţie.
Caracteristicile accelerometrelor pot fi:
• fizice – forma, dimensiunile, masa şi frecvenţa;
• electrice – raportul de amplificare şi sensibilita-
tea.
47
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Accelerometrele au, în general, formă cilindrică. – debitul caracteristic (debitul nominal) - cantitatea
Ele sunt prevăzute cu şuruburi pentru montare, aşezate maximă de lichid care trece prin contor în timp de o
la baza accelerometrului. oră;
Masa accelerometrelor este relativ redusă, fiind – pierderea de presiune în contor;
3 cuprinsă între 0 şi 60 de grame. În general, pentru un
accelerometru cu dimensiune mai mare, sensibilita-
– presiunea şi temperatura limită - valorile admisi-
bile pentru ca erorile de măsurare să fie minime.
tea este mai mare, iar frecvenţa de rezonanţă este mai Contorul cu palete (Fig. 3.64) are corpul turnat în
mică. Cele mai mici accelerometre au diametrul de 6 general din bronz fosforos şi este prevăzut cu două
mm şi înălţimea de 6 mm, iar cele mai mari au diame- orificii, pentru intrarea şi pentru ieşirea lichidului. La
trul de 50 mm şi înălţimea de 50 mm. intrare, are montată o sită confecţionată din metal sau
Pentru măsurarea vibraţiilor cu precizie crescută din mase plastice, cu rolul de a opri pătrunderea diferi-
este necesar să se folosească accelerometre cu sensibi- telor impurităţi.
litate mare, cu gamă mare de frecvenţe şi cu greutate Dispozitivul de măsurare este construit dintr-o
mică. roată cu palete, care este pusă în mişcare de lichidul
Trebuie ţinut seama de faptul că accelerometrele care trece prin contor. Mecanismul de transmitere are
cu sensibilitate mare sunt în general mai grele. rolul de a prelua mişcarea de rotaţie şi de a o transmite
Alegerea accelerometrelor se face ţinând seama dispozitivului integrator, format dintr-un cadran cu ace
de următoarele criterii: indicatoare, care totalizează lichidul trecut prin aparat.
• precizia măsurătorilor este afectată de greutatea
crescută a accelerometrului;
• gama de frecvenţă care trebuie măsurată trebuie
să fie compatibilă cu gama de frecvenţă a accelerome-
trului;
• gama dinamică a accelerometrului trebuie să fie
adecvată măsurătorilor care vor fi efectuate; accele-
rometrele pentru şocuri vor fi alese din gama pentru
niveluri înalte ale semnalelor, iar accelerometrele sensi-
bile, pentru niveluri slabe ale semnalelor;
• depăşirea temperaturii maxime de funcţionare
a accelerometrului produce depolarizarea cristalului
piezoelectric, deci pierderea sensibilităţii; Fig. 3.64. Schema contorului cu palete:
• funcţionarea corectă a accelerometrelor este 1 – corp; 2 – sită; 3 – dispozitiv de măsurare;
puternic influenţată de factorii de mediu, ca: umidi- 4 – casetă; 5 – orificii calibrate; 6 – orificii;
7 – mecanism de transmitere;
tate, zgomote acustice, câmpuri magnetice şi radiaţii 8 – mecanism integrator de debit
intense.
Indicarea debitelor se face pe două tipuri de
3.2.4. Metode şi mijloace pentru măsurarea cadrane:
debitelor – cu cinci scări gradate, circulare; o gradaţie de pe
scara de ordin superior reprezintă o rotaţie completă a
Aparate pentru măsurarea cantităţilor de scării imediat următoare (Fig. 3.65.,a);
lichide – cu fante pentru înscrierea debitului (Fig. 3.65.,b).
Aparatele pentru măsurat cantităţile de lichide se
numesc contoare.
Contoarele pentru apa potabilă se numesc apome-
tre.
Caracteristicile acestor mijloace de măsurare sunt:
– calibrul contorului - mărimea diametrului orificiu-
lui de intrare şi de ieşire a lichidului;

48
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

unde: V – volumul;
t – timpul.
- debit de masă – masa de fluid scursă în unitatea
3
de timp:

,
a b
în care: m – masa;
Fig. 3.65. Cadrane pentru apometre
t – timpul.
Ecuaţiile dimensionale de exprimare a debitului
Ambele tipuri de cadrane sunt prevăzute cu ac sunt:
indicator central, care poate indica fracţiuni de 1 dm3. – pentru debitul de volum:
Caracteristicile tehnice ale contorului cu palete sunt: [Qv] = L3 T – 1
– domeniul de măsurare: 10 -3... 104m3; – pentru debitul masic:
– presiunea maximă de lucru: 10 bari; [Qm] = M T – 1
– etanşeitatea garantată cu apă, la 16 bari, timp de Debitul de volum se exprimă în m3/h; l/s; l/h;
3 min; Debitul de masă se exprimă în: kg/h; t/s; t/h;
– temperatura lichidului max. 30° C; Măsurarea debitelor de fluide se bazează pe:
– sensibilitate garantată: contorul înregistrează – determinarea presiunii diferenţiale;
sigur debite începând cu valori de 2% din Qnom; – determinarea presiunii dinamice;
– toleranţele garantate: erorile tolerate se găsesc – determinarea vitezei medii de deplasare;
sub ± 3% pentru intervalul 2–5 % Qnom şi sub ±2% – inducţia electromagnetică;
pentru debite cuprinse între 5 şi 100% Qnom . – propagarea oscilaţiilor sonore în fluid;
Pe lângă părţile principale, în construcţia acestor – ionizare;
aparate mai sunt incluse dispozitive de protecţie contra – efecte calorice asupra fluidului.
îngheţului. Metoda volumetrică se aplică la lichide şi gaze
La alegerea şi amplasarea contorului, trebuie să (Fig. 3.66). Debitul reprezintă suma anumitor volume
se ţină seama de locul de amplasare, de presiunea în elementare de fluid, constante în intervalul de timp în
conductă şi de pierderile de presiune pe care acesta care se face determinarea.
o provoacă. Pentru o funcţionare corectă, contoarele
trebuie să fie umplute în permanenţă cu apă, pentru a
împiedica acumularea de aer în conductă şi în aparat.

Aparate pentru măsurarea debitului a

d

Debitul este cantitatea de substanţă solidă, lichidă

sau gazoasă care trece printr-o secţiune oarecare în
unitatea de timp. b
Astfel, debitul se poate exprima sub două forme:
- debit de volum – volumul de fluid scurs în unita- e
tea de timp:
c

Fig. 3.66. Contoare volumetrice

49
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Rezervoarele etalonate (Fig. 3.66.,a) sunt rezervoare
de volume; înălţimea coloanei de lichid este marcată
pe un indicator de nivel, la care se citeşte volumul
evacuat.
3 Contorul volumetric pentru lichide (Fig. 3.66.,b)
contorul volumetric umed pentru gaze (Fig. 3.66.,d) şi
contorul volumetric cu burduf pentru gaze (Fig. 3.66.,e)
sunt instrumente prevăzute cu una sau cu mai multe
camere de volum cunoscut, a căror umplere şi golire
succesivă este transmisă unui index integrator. Pe
cadranul acestuia, se citeşte numărul de camere golite,
deci debitul.
Principiul de măsurare a contorului cu palete
rotitoare (Fig. 3.66., c) se bazează pe umplerea şi golirea
a două spaţii care iau naştere succesiv, prin rotirea în
sensuri diferite a două palete.
Metoda gravimetrică (Fig. 3.67) este o metodă
de măsurare a debitului care se aplică la lichide şi gaze.
Debitul este produsul dintre volumul şi densitatea
fluidului trecut prin contor într-un anumit interval de
timp. Mărimile caracteristice sunt volumul şi densitatea.
a b
Fig. 3.67. Metoda gravimetrică de măsurare a debitelor:
a – contor de masă; b – contor de masă interferenţial; 1– contor
diferenţial; 2 – senzor de densitate;3 – calculator electronic.
Contoarele de masă (Fig. 3.67.a), folosite pentru
măsurarea debitelor de apă, sunt instrumente prevă-
zute cu camere de volume cunoscute, care se dezechi-
librează prin umplere, antrenând un sistem de pârghii
cu ajutorul cărora se transmite numărul de umpleri
ale camerelor la sistemul indicator. Printr-un sistem
de integrare, numărul de umpleri este transformat în
cantitate de lichid scurs.
Contorul de masă interferenţial (Fig. 3.67.b) se utili-
zează pentru lichide şi pentru gaze. Sunt formate dintr-
un sector de conductă de secţiune cunoscută, în care
este montat un contor cu turbină sau un contor diferen-
ţial, prin intermediul căruia se înregistrează volumul
de fluid scurs prin conductă. Senzorul de densitate
50
măsoară şi transmite valorile densităţii unei unităţi de
integrare, care afişează masa de fluid scurs.
Metoda micşorării locale a secţiunii de
curgere (Fig. 3.68.) se aplică la lichide şi gaze. O stran-
gulare locală a secţiunii de trecere printr-o conductă
are ca efect o pierdere locală de presiune. Această
metodă foloseşte proporţionalitatea care există între
debitul trecut prin secţiunea strangulată şi pierderea
de presiune produsă local. Metoda se aplică atât la
conducte, la orificii practicate în pereţii rezervoarelor,
cât şi în canalele deschise.
Fig. 3.68. Metoda micşorării secţiunii locale la conducte
Ajutajul de măsurare (Fig. 3.68.,a) este un dispozitiv
cu reducere locală a secţiunii de curgere a fluidului prin
conducta sub presiune şi este conceput ca un orificiu
circular axial. Măsurând căderea de presiune în amonte
şi aval, se deduce valoarea debitului.
Ajutajul Venturi (Fig. 3.68.,b) este asemănător celui
anterior prezentat, dar se continuă cu un difuzor, care
este un tub divergent de conicitate mică şi de lungime
redusă.
Tubul Venturi (Fig. 3.68.,d) este un dispozitiv de
reducere a secţiunii de trecere a unei conducte sub
presiune, care are formă convergent-divergentă, între
cele două porţiuni existând o zonă scurtă cilindrică,
numită gâtuire. Aceste două porţiuni au rolul de a face
trecerea lentă la dimensiunile normale ale conductei,
măsurarea efectuându-se între diametrul nominal şi
diametrul minim.
Diafragma (Fig. 3.68, c şi e) este o rezistenţă locală
creată în interiorul unei conducte. Poate avea forma
circulară sau de segment. Peretele transversal are
grosime mică şi creează o pierdere de presiune locală.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Orificiul de măsurare (Fig. 3.69. a) este o deschidere
amenajată în peretele unui rezervor de lichid, în scopul
măsurării debitului. Debitul de lichid se calculează în
funcţie de variaţia înălţimii h într-un interval de timp.
Duza de măsurare (Fig. 3.69.b) este un ajutaj calibrat
convergent, fixat pe peretele rezervorului. Măsurarea
se face la fel ca la orificiul de măsurare.
Pragul lat (Fig. 3.71. b) este pragul a cărui creastă
orizontală, în contact cu apa, este suficient de lungă
încât liniile de flux să devină practic paralele cu creasta.
Pragul triunghiular (Fig. 3.71. c) este un perete
profilat, folosit pentru determinarea debitului la care
un lichid în curgere realizează un contact pe lungime
3
mare, în aval şi în amonte.

a b b

Fig. 3.69. Orificii de măsurare la rezervoare

c
Pentru canale deschise, măsurarea debitelor se
Fig. 3.71. Praguri de măsurare
face amenajând pe curs deversoare (Fig. 3.70), praguri
(Fig. 3.71) şi canele de măsurare (Fig. 3.72).
Sectorul de canal convergent-divergent (Fig. 3.72)
este folosit pentru obţinerea unei căderi de presiune
destinată măsurării debitului.
a
b

c
d

Fig. 3.72. Canal de măsurare

e

f Metoda centrifugală (Fig. 3.73.) se aplică la

g debit şi diferenţa de presiune care se creează într-o
Fig. 3.70. Tipuri de deversoare
a - deversor simplu; b - deversor dreptunghiular;
c - deversor triunghiular; d - deversor parabolic;
e - deversor trapezoidal; f - deversor circular;
g - deversor proporţional.
lichide şi la gaze şi foloseşte legătura funcţională dintre
curbă parcursă de un fluid între porţiunea concavă şi
cea convexă, considerând aceeaşi secţiune transversală.
Curba în care se măsoară diferenţa de presiune se mai
numeşte cot de măsurare.
p1

Toate tipurile de deversoare, praguri, canale de p2

măsurare şi coturi prezentate în figuri sunt întâlnite pe
cursurile amenajate hidrotehnic. De exemplu, pragul cu
profil curb (Fig. 3.71,a) constă într-un perete submersibil dp
de secţiune curbă, căruia lichidul îi urmăreşte conturul,
atât pe creastă cât şi în aval. Fig. 3.73. Cot de măsurare

51
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Metoda rezistenţei opuse de un corp

la înaintarea fluidului (Fig. 3.74) foloseşte
proporţionalitatea care există între debitul trecut
printr-un tub şi mărimea deplasării unui corp care are
3 dimensiuni cunoscute sau care pot fi calculate.
Aceste mijloace de măsurare se numesc rotametre
şi pot avea mai multe forme constructive.

a b

c d

Fig. 3.75. Mijloace de măsurare a vitezei fluidului

a b

a) Flotorul (Fig. 3.75.a) este un corp plutitor, antrenat

c sub forma de tijă, care, introdus într-o conductă, permite
Fig. 3.74. Rotametre
a) Rotametrul cu corp liber (Fig. 3.74.a) este un
instrument compus dintr-un tub cu o uşoară conicitate,
aşezat în poziţie verticală, în care, sub acţiunea presiunii
fluidului, se deplasează liber un corp calibrat, cu o formă
specială şi a cărui poziţie indică debitul fluidului.
b) Rotametrul cu corp ghidat (Fig. 3.74.b) se
deosebeşte de primul rotametru prin faptul că piesa din
interiorul tubului nu mai este liberă, ci se deplasează
solidar cu o tijă al cărei capăt indică valoarea debitului.
c) Rotametrul cu corp articulat (Fig. 3.74.c) se
compune dintru-un corp a cărui poziţie indică debitul,
fiind articulat şi solidar cu o tijă al cărei capăt liber indică
debitul scurs, pe o scară gradată.
Metoda explorării câmpului de viteze (Fig.
3.75) este o metodă care se aplică atât la lichide, cât şi la
gaze. Ea foloseşte legătura directă dintre debit şi viteza
de curgere a fluidului.
de curentul de lichid, folosit la determinarea direcţiei
de curgere şi a vitezei curenţilor de suprafaţă sau de
adâncime.
b) Sonda pentru gaze (Fig. 3.75.b) este un instrument
stabilirea vitezei la o anumită adâncime.
c) Tubul Pitot-Prandtl (Fig. 3.75.c) este tot o sondă,
prevăzută cu prize de presiune, şi este folosit pentru
măsurarea diferenţei dintre presiunea dinamică şi cea
statică.
d) Morişca (Fig. 3.75.d) este un instrument prevăzut
cu o elice, căreia curentul de fluid îi imprimă o mişcare
de rotaţie. Măsurând viteza de rotaţie, se determină
debitul.
Metoda electromagnetică se aplică la lichidele
cu o anumită conductibilitate. Ea se bazează pe propor-
ţionalitatea dintre foiţa electromotoare indusă de un
curent de lichid, la trecerea printr-un câmp magnetic.

Fig. 3.76. Debitmetru electromagnetic

52
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Mijlocul de măsurare (Fig. 3.76.) se compune lui de tranzit, indicatorul este injectat în conductă şi se
dintr-un segment de conductă prevăzut cu un electro- măsoară intervalul de timp în care acesta parcurge o
magnet şi din doi electrozi aflaţi în contact cu lichidul lungime cunoscută între două secţiuni.
care curge prin conductă. Forţa electromotoare indusă La această metodă se folosesc:
de fluidul care traversează câmpul magnetic este
convertită în debit, prin intermediul unui integrator.
– trasori neradioactivi (Na2Cr2O7, NaCl, LiCl);
– trasori radioactivi (brom 82, sodiu 24, crom 51,
3
Metoda injectării sau diluţiei se aplică la tritiu, aur 198).
lichide şi la gaze, şi constă în introducerea unor soluţii
identificabile în fluid, urmată de determinarea în aval
a concentraţiei de substanţă, ştiind că diluţia este
proporţională cu debitul. În procedeul măsurării timpu-

Fişă de evaluare. Tema: Mijloace pentru măsurarea mărimilor

cinematice; Metode şi mijloace pentru măsurarea debitelor
1 Completează spaţiile libere:
1. Viteza liniară este rezultatul raportului dintre……………………….
2. În SI, viteza liniară se măsoară în…………………..
3. La mişcarea de rotaţie, viteza unghiulară a unui punct material este determinată de
relaţia:…………………….
4. Unitatea de măsură pentru viteza unghiulară este ……
5. Mijloacele pentru măsurarea vitezei de rotaţie se numesc ………………….. .
6. Tahogeneratoarele electrice sunt mijloace de măsurare pentru viteza de rotaţie. Ele pot fi:………………..
7. Tahometrele mecanice sunt în general portabile. Ele pot fi:……….........................................
8. Debitul se defineşte ca fiind cantitatea de substanţă solidă, lichidă sau gazoasă care……………………
9. Debitul se poate exprima sub două forme:......................................................

2 Completează tabelul următor:

Nr. crt. Mărimea de măsurat Unitatea de măsură Metoda de măsurare folosită Mijlocul de măsurare folosit

3 Explică principiul de funcţionare a tahometrelor cu dispozitiv centrifugal.

4 Precizează caracteristicile tehnice ale contorului cu palete.

5 Enumeră şi reprezintă grafic tipurile de deversoare studiate.
6 Enumeră mijloacele de măsurare a vitezei fluidelor.

Aplicaţie practică
Monitorizează zilnic consumul de apă caldă şi de apă rece din locuinţă.
Înregistrează datele într-un tabel.
Identifică zilele din săptămână cu consum mare.
Prezintă modalităţile de reducere a consumului de apă.

53
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
3.3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor fizico-chimice
3.3.1. Măsurarea masei
- transportabile.
După principiul de funcţionare:
3 Masa m este mărimea fizică scalară fundamentală
în SI, care măsoară proprietatea materiei de a fi inertă şi
- mecanice;
- electromecanice.
de a provoca un câmp gravitaţional.
Unitatea de măsură pentru masă este unitate de Mijloace de cântărire mecanice
măsură fundamentală în SI şi poartă denumirea de 1) Balanţele etalon (Fig. 3.77) sunt utilizate pentru
kilogram, cu simbolul kg. transmiterea unităţii de masă şi pentru verificarea
Multiplii şi submultiplii kilogramului sunt prezentaţi maselor. Sunt balanţe simple, executate cu mare
în tabelul 3.3.: precizie. Balanţele de precizie au o mare sensibilitate la
Tabelul 3.3 influenţa factorilor de mediu. Pentru a evita influenţa
Denumirea Simbolul Valoarea oricărui factor de mediu, balanţele etalon sunt ţinute
în incinte închise şi sunt acţionate de la distanţă, prin
tonă t 1000kg
intermediul unei mâini mecanice.
quintal q 100kg
decakilogram dakg 10 kg
kilogram kg lkg = 1000 g
hectogram hg 0,1kg =100g
decagram dag 0,01kg = 10g
gram g 0,001 kg = 1 g
decigram dg 0,0001 kg = 0,1g=10 -1g
centigram cg 0,00001 kg = 10 -2g
miligram mg 0,000001 kg = 10 -3 g

Pentru a afla masa unui corp, este necesară

compararea acestuia cu unitatea de masă, lucru care se
realizează cu mijloace de măsurare pentru masă.

Clasificarea mijloacelor de cântărit

Mijloacele de măsurare pentru mase se pot clasifica
după următoarele criterii:
După numărul de pârghii utilizate:
- instrumente cu o pârghie, numite balanţe, care
pot fi cu braţe egale sau inegale;
- instrumente cu mai multe pârghii, numite bascule,
la care braţele pârghiilor sunt în general inegale.
După modul de efectuare a cântăririlor:
- manuale, la care toate operaţiile (aşezarea pe
masa de cântărit, aşezarea greutăţilor şi ridicarea de pe
aparat) sunt realizate de un operator;
- semiautomate, la care o serie de operaţii se
execută automat;
- automate, la care toate operaţiile se execută
automat.
După modul de instalare:
- fixe;
Fig. 3.77. Balanţă etalon
2) Balanţele analitice (Fig. 3.78) sunt utilizate
în laboratoare, precum şi în activitatea didactică şi
de cercetare. Sunt balanţe simple, cu sensibilitate şi
precizie ridicate. Domeniul de măsurare este cuprins
între 2 şi 200 g. Fiind o balanţă simplă, cântărirea se
face prin echilibrarea masei de cântărit, cu măsuri
echivalente. Unele balanţe analitice sunt prevăzute,
suplimentar, cu o scară micrometrică, pentru mărirea
preciziei de citire a valorii măsurate. Oscilaţiile balanţei
sunt echilibrate de amortizoare. Ca şi balanţele etalon,
balanţele analitice sunt influenţate de factorii de
mediu. De aceea, balanţa analitică este închisă într-o
carcasă, iar greutăţile adiţionale, sub formă de călăreţi,
sunt acţionate mecanic.

54
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Fig. 3.78. Balanţă analitică
1– pârghie: 2 – coloană de susţinere a pârghiei;
3 – ac indicator; 4 – scară gradată; 5 – scară micrometrică;
6 – dispozitiv de izolare; 7 – amortizoare; 8 – talere; 9 – piuliţe
de reglare a poziţiei de echilibru; 10 – greutăţi adiţionale;11
– tambur de acţionare a greutăţilor; 12 – paftale;13 – sistem
cuţit-peniţă; 14 – carcasă;15 – picioare cu înălţime reglabilă
3) Balanţele tehnice (Fig. 3.79) sunt tot balanţe
simple, utilizate la cântăriri curente, de precizie redusă.
Balanţele tehnice se verifică la funcţionarea în gol
şi la încărcarea cu 10% şi 100% din sarcina maximă.
Balanţele tehnice sunt incomode la utilizări frecvente,
deoarece talerele sunt plasate sub pârghie, ceea ce le
face uneori de neutilizat.
2 egale cu eroarea tolerată; în această situaţie, arătătorul
3 5
6 maximă. Pentru verificarea la suprasarcină, se încarcă
7 4
1 4
Fig. 3.79. Balanţa tehnică
1 – suport; 2 – pârghie; 3 – coloană; 4 – talere;
5 – paftale; 6 – vergele de legătură; 7 – buton pentru acţionarea
dispozitivului de izolare
4) Balanţele compuse (Fig. 3.80) au talerele
aşezate deasupra pârghiilor şi trei puncte de încărcare,
deci sprijinul se face pe trei cuţite. Aceste balanţe sunt
cel mai des utilizate în activităţile curente de cântărire.
Cele mai cunoscute sunt balanţele tip A, numite şi
balanţe Beranger, după numele inventatorului.
1
3
5
4
2 3
Fig. 3.80 Balanţa compusă (tip Beranger)
1 – talere; 2 – pârghie de cântărire cu braţe egale, 3 – cuţite
duble de sarcini; 4 – cuţite de legătură; 5 – pârghie ajutătoare
Verificarea balanţelor compuse se face verificând
indicaţiile în gol şi apoi la încărcarea cu 10% şi 100% din
sarcina maximă, utilizând greutăţi etalon.
5) Basculele zecimale (Fig. 3.81) sunt instrumente
de cântărit cu mai multe pârghii inegale. Sunt folosite
la cântărirea maselor de ordinul sutelor de kilograme.
Cântărirea se face la un raport egal cu 1/10, între
greutăţile aşezate pe platan şi masa de cântărit.
Basculele zecimale sunt construite pentru sarcini
maxime de 50, 100, 200 şi 500 de kilograme.
La basculele zecimale se verifică sensibilitatea,
justeţea la sarcina maximă şi comportarea la suprasarcină.
Sensibilitatea se verifică aşezând pe platformă greutăţi
mobil trebuie să se deplaseze cu cel mult 3 mm faţă de
cel fix. Justeţea se verifică încărcând bascula cu sarcina
platforma basculei cu o sarcină cu 30% mai mare decât
sarcina maximă. După ce bascula a stat aproximativ 30
min în suprasarcină, se verifică integritatea perniţelor.
6
2
5
1 3
Fig. 3.81. Bascula zecimală
1 - postament; 2 - platformă; 3 - pârghia de sarcină; 4 - pârghia
principală; 5 - platanul pentru greutăţi; 6 - dispozitivul de
echilibrare
55
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

6) Basculele romane servesc la cântărirea unor
mase mai mari de 500 kg, putând fi construite şi variante
pentru cântăriri de până la 200 000 kg. Acest tip de
bascule nu utilizează greutăţi de lucru, construcţia
3 bazându-se pe utilizarea pârghiilor cu braţe inegale.
Echilibrarea sarcinilor de cântărit se face prin
Dispozitivul de înclinare are rolul de a transforma
mişcarea verticală a platanului în mişcare de rotaţie a
acului indicator. Acest lucru este realizat cu ajutorul
unei pârghii de ordinul I, cu două cuţite (unul de sprijin
pentru pârghie şi unul de sarcină).

deplasarea unor greutăţi constante, numite cursoare

sau romane, de-a lungul unor braţe cu diviziuni.
7) Basculele romane obişnuite (Fig. 3.82.) au 2
acelaşi principiu de funcţionare ca toate basculele
romane, diferind de acestea atât prin sarcina maximă, 3
care poate fi 100, 200, 500, 1000, 2000 kg, cât şi din
punct de vedere constructiv. 1 1
Ele se pot fabrica în diferite variante, în funcţie de
destinaţie. Astfel, se fabrică bascule romane pentru
vite, utilizate în ferme şi abatoare. Acestea au în zonele
laterale nişte vergele de oţel, pentru a împiedica
mişcările animalului cântărit. Alte variante sunt balanţa Fig. 3.83. Balanţă semiautomată cu cadran
cu pâlnie, varianta forestieră, varianta cu format masă, 1 - talere; 2 - cadran; 3 - ac indicator
pentru obiecte voluminoase şi varianta suspendată,
pentru cântărirea obiectelor în mişcare. Mijloace de cântărire electromecanice
Verificarea acestor bascule se face la suprasarcină, Mijloacele de cântărire electromecanice sunt
în gol şi la 10% din sarcina maximă. mijloace de măsurare a masei şi se caracterizează prin
dimensiuni mici, construcţii robuste şi manipulare
5 uşoară. Ele prezintă avantajul că afişează şi înregistrează
4 rezultatele, precum şi că prelucrează aceste rezultate,
3 în unele situaţii
Cântarele electromagnetice se împart în două
grupe:
– cântare derivate din cele mecanice, la care
deplasarea pârghiei de echilibrare, produce o
modificare de curent electric (Fig. 3.84);
2 – cântare cu traductoare elastice conţinând captori
(Fig. 3.85), la care deplasarea pârghiei este convertită în
1 semnal electric.

Fig. 3.82. Basculă romană obişnuită

1 - postament; 2 - platforma; 3 - pârghie mare gradată; 4 - pârghie
mică gradată; 5 - dispozitiv de echilibrare

8) Balanţe semiautomate cu cadran, la care

cântărirea se face automat, operatorul efectuând numai
încărcarea-descărcarea balanţei şi citirea indicaţiilor.
Una dintre cele mai simple balanţe semiautomate este
prezentată în figura 3.83.
Sistemul de pârghii este asemănător cu cel de la
celelalte balanţe, cu deosebirea că are o rezistenţă mai Fig. 3.84. Principiul de funcţionare a unui cântar electromecanic
mare.

56
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Fig. 3.85 Captori pentru balanţe
a-magnetoelastic; b-piezorezistiv; c-capacitiv;
d - inductiv; e - piezoelectric; f - acustic
În ultimul timp, tehnica măsurării masei s-a
îmbunătăţit, datorită dezvoltării tehnicilor de măsurare
cu mărci tensometrice (Fig. 3.86). Mărcile tensometrice
sunt utilizate la construcţia balanţelor electronice.
Aparatele de cântărit electronice (Fig. 3.87), măsoară
indirect masa corpurilor, prin determinarea greutăţii
lor.
Fig. 3.86. Schema de principiu a unui captor cu mărci
tensometrice pentru măsurarea masei (D1,...D4 - mărci
tensometrice).
Fig. 3.87. Balanţă electronică
3.3.2. Metode şi mijloace pentru măsurarea
densităţii
Densitatea este o mărime derivată în SI, care se
defineşte ca masa unităţii de volum: 3
.
Ecuaţia dimensională este:
[ρ] = L– 3 × M
Greutatea specifică este greutatea unităţii de
volum, exprimată prin relaţia:
.
Spre deosebire de densitate, greutatea specifică
este o mărime ce variază în funcţie de acceleraţia gravi-
taţională, g.
Unitatea de măsură a densităţii în SI este kg/m3, iar
unitatea tolerată este g/cm3.
Relaţia de legătură dintre cele două unităţi de
măsură este:
1 g/cm3 = 103 kg/m3.
Densitatea este influenţată de temperatură şi
de presiune. Presiunea are în general un efect slab,
care poate fi neglijat,dar efectul temperaturii trebuie
compensat. La valori bine determinate ale tempera-
turii şi presiunii, densitatea este o mărime caracteris-
tică pentru o substanţă anumită. Datorită faptului că
prezenţa impurităţilor modifică mult densitatea, această
mărime poate caracteriza puritatea substanţelor.
Determinarea cu precizie a densităţii este folosită
la evaluarea unor proprietăţi fizice ale substanţelor,
cum sunt: vâscozitatea, tensiunea superficială, punctul
de fierbere etc.
Măsurarea continuă a densităţii îşi găseşte aplica-
ţii în industria chimică, petrochimică, metalurgică, a
materialelor de construcţii, alimentară, urmărindu-se
prin aceasta asigurarea calităţii atât la produsele finite,
cât şi la cele intermediare.
Determinarea volumului V - în vederea calculării
densităţii - este de obicei dificilă, de aceea, în practică se
foloseşte densitatea relativă d (masă volumică relativă),
care se defineşte prin raportul dintre densitatea ρ a
corpului studiat şi densitatea ρ0 a unei substanţe de
referinţă aflată în condiţii de stare cunoscute:
57
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Densitatea relativă este o mărime adimensională.
3 Măsurarea densităţii relative constă în
compararea masei unui volum anumit din substanţa
dată, aflată la temperatura t 0C cu masa aceluiaşi volum
de apă, la temperatura de 40 C. Valoarea densităţii
relative se notează cu şi se calculează cu relaţia:
,
în care:
m – masa substanţei de studiat;
m0 – masa apei, la temperatura de 4 0C;
V – volumul substanţei de studiat, egal cu volumul
apei.
Măsurarea densităţii lichidelor se poate face prin
metode bazate pe:
- echilibrul hidrostatic;
- determinarea masei şi volumului unui corp;
- determinarea punctului de fierbere;
- principiul vaselor comunicante.
Mijloace de măsurare a densităţii pe princi-
piul hidrostatic
Măsurarea densităţii pe principiul hidrostatic se
poate face cu:
- densimetre;
- balanţe hidrostatice;
- balanţe Mohr -Westphal.
1) Densimetrele se împart în două grupe:
- pentru lichide cu densitate mai mică decât densi-
tatea apei (densimetre pentru produse petroliere) cu
domeniul de măsurare cuprins între 0,650 şi 1 g/cm3;
- pentru lichide cu densitate mai mare decât densi-
tatea apei (lacto-densimetre) densimetre pentru apa
de mare, cu domeniul de măsurare cuprins între 1 şi 2
g/cm3.
Densimetrele (Fig. 3.88) sunt confecţionate din
sticlă şi se compun dintr-un plutitor, o cameră de
lestare pentru menţinerea verticalităţii şi au, în unele
cazuri, un termometru.
58
Fig. 3.88. Densimetru cu masa constantă
1 – plutitor; 2 – cameră de lestare; 3 – tijă; 4 – termometru
Principiul care stă la baza măsurării densităţii este
acela că adâncimea de cufundare a unui densimetru
variază invers proporţional cu densitatea lichidului.
Valoarea densităţii măsurate cu ajutorul densime-
trelor depinde de:
- corectitudinea indicaţiilor;
- capilaritatea lichidului.
Pentru lichide netransparente (lapte, produse
petroliere), citirea indicaţiilor se face la partea superi-
oară a meniscului, în vreme ce, pentru lichide transpa-
rente, citirea se face la partea inferioară a meniscului.
Indicaţiile densimetrice sunt influenţare de efectul
de capilaritate şi de temperatura la care se face deter-
minarea. De aceea, trebuie aplicate corecţii de capila-
ritate şi corecţii de temperatură.
În cazul capilarelor, cum este şi tubul densimetru-
lui, la limita dintre lichid şi aer se formează un menisc
convex – în cazul lichidelor care „nu udă“ pereţii vasului
(de exemplu, mercur) – sau un menisc concav – în cazul
lichidelor care „udă“ pereţii vasului (apă, produse petro-
liere, soluţii alcoolice).
Neuniformitatea forţelor de interacţiune dintre
lichid şi pereţii vasului provoacă efectul de capilari-
tate, iar rezultatul măsurării densităţii lichidelor poate
fi modificat de meniscul ce se formează.
De aceea, dacă măsurarea densităţii se face cu un
densimetru recomandat pentru un alt tip de lichid,
rezultatul se corectează cu un coeficient de capilari-
tate, specific fiecărui lichid.
Densitatea lichidului depinde de temperatura
acestuia. De aceea, la etalonarea densimetrului, se ţine
seama de temperatură. Etalonarea densimetrelor se
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

face, conform normelor în vigoare, la temperatura de Vt – volumul plutitorului la temperatura la care

20°C.
2) Balanţa hidrostatică poate conferi o determi-
nare foarte exactă a densităţii corpurilor lichide şi solide;
de aceea, ea este folosită ca metodă de etalonare.
Această metodă constă în cântărirea corpului în
aer şi în apă, după care densitatea corpului se deter-
mină din relaţia:
se face măsurarea.
3) Balanţa Mohr-Westphal este o balanţă
hidrostatică cu braţe inegale, cu ajutorul căreia se
determină densitatea relativă a unui lichid sau a unui
corp solid.
3
În figura 3.90 este prezentat principiul măsurării
densităţii cu balanţa Mohr-Westphal.

unde:
m – masa corpului a cărui densitate se deter-
1
mină;
m – masa greutăţilor de echilibrare a forţei
2
ascensionale;
V – volumul corpului solid;
ρ – densitatea lichidului de imersie. Fig. 3.90. Balanţa Mohr -Westphal
1
În figura 3.89 este prezentat modul de determi- 1 – pârghie cu braţe inegale; 2 – suportul pârghiei;
nare a densităţii unui lichid, cu ajutorul balanţei hidros- 3 – contragreutate; 4 – indicator; 5 – scară gradată; 6 – cuţit
tatice. de sarcină; 7 – plutitor; 8 – cilindru de sticlă; 9 – termometru;
10 – cuţit

Echilibrarea balanţei se face cu ajutorul călăreţilor.

Fig. 3.89.Balanţa hidrostatică
1 – taler prevăzut cu dispozitiv de suspendare; 2 – fir de platină;
3 – plutitor.
Densitatea lichidului se calculează cu formula:
Determinarea densităţii prin această metodă se
face prin parcurgerea următoarelor faze:
- echilibrarea balanţei în aer împreună cu plutitorul;
- termostarea plutitorului şi a lichidului de măsurat
(egalizarea temperaturilor);
- echilibrarea balanţei cu ajutorul călăreţilor;
- citirea densităţii relative pe scara gradată.
Măsurarea densităţii prin cântărirea unui
volum constant se face prin cântărirea corpului anali-
zat şi a unui volum de apă distilată egal cu al corpului,
cu ajutorul unui instrument numit picnometru.

unde:
m – masa plutitorului;
m – masa greutăţilor cu care este echilibrată
1
balanţa, când plutitorul este cufundat în lichidul a cărui
densitate trebuie determinată;
ρa – densitatea aerului;
ρg – densitatea materialului din care sunt
confecţionate greutăţile folosite; Fig. 3.91. Picnometru

59
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Determinarea densităţii cu picnometrul (Fig. 3.91)
se face efectuând următoarele operaţii:
- se cântăreşte picnometrul gol;
- se cântăreşte picnometrul umplut cu apă disti-
3 lată;
- se calculează capacitatea picnometrului;
- se înlocuieşte apa cu lichidul de analizat;
- se cântăreşte picnometrul umplut cu lichidul de
analizat;
- se determină densitatea (prin calcul).
Prin această metodă se pot determina şi densită-
ţile corpurilor solide. În acest caz, picnometrul are gâtul
mai larg, iar lichidul de imersie nu trebuie să producă
reacţie şi nici să dizolve solidul.
Verificarea picnometrelor constă în verificarea
capacităţii lor, prin metoda gravimetrică.
3.3.3. Măsurarea viscozităţii
Viscozitatea este proprietatea fluidelor de a
opune rezistenţă la curgere, ca rezultat al interacţiunii
mecanice dintre particulele constituente.
Dacă straturile de fluid se deplasează în timpul
curgerii paralel între ele, curgerea se numeşte
laminară.
Dacă particulele de fluid trec dintr-un strat în altul,
curgerea este turbulentă.
Viscozitatea poate fi dinamică, cinematică sau
convenţională.
a) Viscozitatea dinamică (η) se măsoară în regim
de curgere laminară. În Sistemul Internaţional, unitatea
de vâscozitate dinamică este Pascal x secunda (Pa s).
În practică, pentru viscozitatea dinamică se
foloseşte unitatea centipoise (cP):
1cP = 1x10 -3Pa s = 1 mPa s;
Viscozitatea dinamică se determină cu relaţia:
[Pa/s],
unde:
d – distanţa parcursă de fluid în curgere;
s – suprafaţa în secţiune a fluidului în curgere;
v – viteza de deplasare;
F– forţa de rezistenţă învinsă de lichid.
b) Viscozitatea cinematică (ν) se determină cu
relaţia:
60
[m2/s],
unde:
η - viscozitatea dinamică
ρ - densitatea fluidului
În Sistemul Internaţional, unitatea de viscozitate
cinematică ν este m2/s.
În practică, pentru viscozitatea cinematică se
foloseşte unitatea centistokes (cSt):
1cSt = 10 -6 m2/s =1 mm2/s.
c) Viscozitatea convenţională se determină prin
măsurarea timpului de curgere a unui anumit volum
de lichid, în condiţii stabilite convenţional.
Viscozitatea este influenţată de temperatură invers
proporţional: la creşterea temperaturii, viscozitatea
scade.
Mijloace şi metode pentru măsurarea visco-
zităţii
Aparatele utilizate pentru măsurarea viscozităţii
se numesc viscozimetre. Clasificarea viscozimetrelor se
face după mai multe criterii:
După principiul constructiv, viscozimetrele
pot fi:
- cu tub capilar;
- cu corp căzător;
- cu orificiu de scurgere;
- cu corp rotitor.
După mărimea măsurată, ele se pot clasifica în:
- aparate pentru determinarea viscozităţii
cinematice;
- aparate pentru determinarea viscozităţii
dinamice;
- aparate pentru determinarea viscozităţii conven-
ţionale.
După locul de utilizare, viscozimetrele se
împart în două grupe:
- viscozimetre de laborator, care efectuează
determinări discontinue, în condiţii de temperatură
constantă şi cu o precizie ridicată;
- viscozimetre automate, care permit măsurarea
continuă, a viscozităţii în procesele tehnologice.
Una dintre cele mai utilizate metode de determi-
nare a viscozităţii este aceea a curgerii printr-un tub
capilar. Cel mai folosit este viscozimetrul Ubbelohde
(Fig. 3.92.).
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Cu ajutorul acestui aparat se măsoară direct viscozi-
tatea cinematică a lichidelor. În acest caz, se determină
timpul de scurgere a unui volum determinat de lichid
printr-un tub capilar, produsă sub acţiunea greută-
ţii proprii, în condiţiile formării unui nivel suspendat
de lichid prin ruperea coloanei de scurgere. În timpul
determinării, coloana de lichid se găseşte la presiune
atmosferică.
Fig. 3.92. Viscozimetrul cu nivel suspendat Ubbelohde
Aparatul este executat din sticlă şi este format
dintr-un tub cu trei ramuri: ramura cu capilar (2),
ramura cu rezervor (1) (având diametrul egal cu suma
celorlalte două ramuri) şi a treia – tubul de legătură cu
atmosfera (3). Ramura (2), este un tub cu două bule, una
de compensare (5) şi alta de măsurare (6), care se conti-
nuă printr-un tub capilar (4). De o parte şi de alta a bulei
de măsurare, sunt trasate două repere m1 şi m2 , care
delimitează un volum de lichid al cărui timp de curgere
prin capilar se măsoară. Tubul capilar se deschide în
bula nivelului suspendat C, având forma unei calote
sferice, care comunică cu atmosfera prin ramura (3) şi
cu rezervorul B al ramurii (1). Pe rezervor sunt marcate
două repere foarte apropiate, x şi y, care indică nivelul
minim, respectiv maxim, al lichidului în viscozimetru.
3.3.4. Mijloace pentru măsurarea timpului
Timpul este o mărime fundamentală în Sistemul
Internaţional. Unitatea de măsură pentru timp este
secunda, notată s.
La a 13-a Conferinţă Generală pentru Măsuri şi
Greutăţi a hotărât ca secunda să fie definită astfel:
„Secunda este durata a 9 192 631 770 perioade ale
radiaţiei corespunzătoare tranziţiei între cele două
niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului
de Cesiu 133“.
Multiplii secundei sunt:
Minutul 1 min = 60 s;
Ora 1 h = 60 min = 3 600 s;
Ziua 1 zi = 24 ore;
3
Anul 1 an = 365 zile;
Secolul 1 secol = 100 ani;
Mileniul 1 mileniu = 10 secole.
Submultiplii secundei sunt milisecunda (ms) şi
microsecunda (μs).
În construcţia de maşini, mijloacele pentru măsura-
rea timpului intră în componenţa aparatelor şi a insta-
laţiilor şi au rol de temporizare, de antrenare a dispozi-
tivelor de programare sau de deplasare a suportului de
înregistrare.
Mijloacele pentru măsurarea timpului se numesc
ceasuri. Domeniul care se ocupă cu proiectarea şi
construcţia acestor dispozitive se numeşte orologerie.
Din punct de vedere constructiv, ceasurile se
împart în: mecanice, electromecanice, electronice.
Ceasurile mecanice folosesc pentru acţionare
energia cedată de un arc spiral tensionat.
Ceasurile electromecanice folosesc pentru
acţionare energia electrică, iar mişcarea este transmisă
pe cale mecanică.
Ceasurile electronice sunt considerate ceasurile
care au în construcţia lor atât dispozitive electronice
pentru acţionare, cât şi pentru indicaţie.
Din punctul de vedere al indicaţiei, ceasurile
pot fi digitale sau analogice.
Ceasurile mecanice au în construcţia lor traduc-
toare de timp de tip oscilatoriu, cu sau fără perioadă
proprie de oscilaţie. Antrenarea ceasurilor mecanice
se face folosind energia mecanică eliberată de un arc.
Acest tip de aparate prezintă dezavantajul că perioada
de oscilaţie este dependentă de momentul motor
creat de dispozitivul mecanic de antrenare. Tipurile de
traductoare de timp cel mai des folosite în construcţia
ceasurilor mecanice sunt prezentate în figura 3.93.
61
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Pentru a evita supratensionarea arcului motor,

1 se introduce în mecanism un limitator de cuplu,
3’
care începe să patineze la atingerea cuplului maxim
2 admis. Acest tip de ceas are avantajul că va continua
3 3
să funcţioneze şi în cazul întreruperii alimentării cu
energie electrică, datorită faptului că arcul rămâne
G tensionat. În figura 3.94. este reprezentat schematic un
ceas electromecanic.

Fig. 3.93. Traductoare mecanice de timp

a - traductor de timp cu pendul; b - traductor de timp cu sistem
oscilatoriu arc - balans; c - traductor de timp cu masă oscilantă,
fără perioadă proprie de oscilaţie; 1 - masă oscilantă; 2 - roată
ancorată; 3, 3‘ - palete masă oscilantă

Traductorul de timp cu pendul (Fig. 3.93.a) are

perioada de oscilaţie dependentă de masa pendulului,
de lungimea pendulului, dar şi de acceleraţia
gravitaţională şi de momentul de inerţie al pendulului.
Traductorul de timp cu sistem oscilatoriu arc-balans
(Fig. 3.93.b) are perioada de oscilaţie dependentă de
elementele geometrice ale arcului spiral (lungime, lăţime
şi grosime a secţiunii), de momentul de inerţie al balan-
sului, dar şi de modulul de elasticitate al arcului spiral.
Traductorul de timp cu masă oscilantă fără perioadă
proprie de oscilaţie (Fig. 3.91.c) are perioada de oscilaţie
dependentă de momentul de inerţie al masei oscilante
şi de amplitudinea unghiulară a oscilaţiei. Acest tip de
traductor de timp are următoarele avantaje: construcţia
este simplă, are posibilitatea reglării perioadei de oscila-
ţie şi perioada este independentă de poziţia în spaţiu.
Ceasurile electromecanice se caracterizează
prin faptul că energia mecanică înmagazinată la ceasu-
rile anterior prezentate în arcul motor a fost înlocuită
cu energia electrică înmagazinată într-o baterie sau
obţinută direct de la reţea.
Cele mai răspândite ceasuri electromecanice sunt
echipate cu motoare sincrone, la care baza de timp este
furnizată de frecvenţa reţelei.
Ceasurile electromecanice au o parte mecanică, iar
precizia lor depinde de frecvenţa reţelei electrice.
Folosirea ceasurilor electromecanice nu este
posibilă în cazul reţelelor electrice a căror frecvenţă nu
este stabilizată. În această situaţie, se foloseşte acţiona-
rea electrică, dar se introduce un traductor mecanic de
timp şi un mecanism pentru rezerva de timp. Un astfel
de ceas are în componenţă un ceas mecanic cu arc
motor tensionat de un motor electric sincron, folosind
o reducţie corespunzătoare.
Fig. 3.94. Ceas electromecanic
1 - motor sincron; 2 - rotorul motorului sincron;
3 - pinion dispus pe axul rotorului;
4 - roată dinţată; 5 - pinion; 6 - roată pe axul căreia este dispus
secundarul; 7, 8, 9, 10 - transmisie dinţată de demultiplicare a
mişcării secundarului şi transmitere la axul minutarului;
11, 12, 13, 14 - transmisie dinţată de demultiplicare şi transmisie
la axul indicatorului orar.
Acest tip de ceasuri este folosit la contoarele
electrice cu dublu tarif.
Ceasurile electronice au o largă răspândire,
atât în industrie, cât şi în viaţa de toate zilele. Avantajele
pe care le prezintă sunt: precizie de indicare ridicată,
operaţii de asamblare simple, cost de producţie şi de
întreţinere scăzut.
Din punctul de vedere al indicaţiei, ceasurile
electronice pot fi:
- cu indicaţie analogică;
- cu indicaţie numerică.
Din punct de vedere constructiv, elementul
principal al unui astfel de ceas este micromotorul pas-
cu-pas, care are rolul de transformare a impulsurilor
electrice într-o mişcare mecanică. Aceleaşi sisteme

62
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

se folosesc şi în cazul în care, la ieşire, este necesară Cronometrele sunt mijloace folosite pentru
o mişcare mecanică pentru antrenarea suporturilor măsurarea intervalelor de timp. Ele se utilizează în
înregistratoarelor sau programatoarelor. competiţii sportive şi în activităţi de producţie, atunci
La acest tip de ceasuri, indicaţia numerică se poate când este necesară cronometrarea unor operaţii
face prin mai multe metode. Dintre acestea, cea mai
cunoscută este cea cu cristale lichide. Ele se caracte-
tehnologice de prelucrare sau de montaj. Au o precizie
ridicată. De exemplu, cronometrul din figura 3.95
3
rizează prin faptul că nu generează lumină, ci disper- măsoară timpul cu o precizie de sutimi de secundă.
sează lumina din mediul ambiant.
Contrastul indicaţiei nu variază cu intensitatea
luminoasă din încăperea în care sunt folosite.
Prezintă următoarele avantaje: consumul mic de
putere şi posibilitatea utilizării în condiţiile unei ilumi-
nări puternice.
Traductoarele de timp folosite sunt de tipul oscila-
toarelor mecanice cu pendul, cu arc-balans şi, cel mai
frecvent, de tip diapazon cu cuarţ. Oscilatoarele de
tip diapazon cu cuarţ folosesc oscilaţiile unei plăcuţe
de cuarţ, care vibrează liber într-o capsulă etanşă, sub
influenţa curentului electric de întreţinere. Frecvenţa
de oscilaţie a traductorului are valori de la 32 kHz până Fig. 3.95. Cronometru cu afişaj digital
la 4,194304 MHz. Funcţionarea acestor ceasuri este cu
atât mai bună, cu cât frecvenţa folosită este mai mare.
Dacă, din punct de vedere constructiv, este necesar
un consum mic de energie electrică, atunci frecvenţa
aleasă va fi mai mică.

3.4. Măsurarea mărimilor termice

3.4.1. Scări de temperatură
Temperatura este o mărime fizică fundamentală în
S.I., care caracterizează gradul de agitaţie dezordonată
a moleculelor unui corp.
Temperatura este cu atât mai mare, cu cât agitaţia
este mai mare.
Unitatea de măsură pentru temperatura termodi-
namică este unitate fundamentală în SI şi se numeşte
Kelvin.
Kelvinul se defineşte ca fiind fracţiunea de 1/273,16
din temperatura termodinamică a punctului triplu al
apei.
Ea a fost adoptată pe baza propunerii lui W.
Thomson (Kelvin), care, studiind ciclul Carnot, a stabilit
o scară termodinamică a temperaturii care nu depinde
de felul substanţei termometrice.
Pentru punctul triplu al apei, s-a stabilit valoarea
numerică 273,16. Punctul triplu al apei este temperatura
la care cele trei stări de agregare, solidă, lichidă şi gazoasă,
se găsesc în echilibru.
Pe scara de temperaturi Kelvin, intervalul de la
punctul de topire a gheţii pure la punctul de fierbere a
apei este împărţit în 100 de părţi. Acest lucru asigură o
legătură uşoară cu scara Celsius.
O altă unitate de măsură este gradul Celsius,
unitate tolerată, care reprezintă a suta parte din inter-
valul de temperatură determinat de două repere: tempe-
ratura de topire a gheţii, notată cu 0 grade, şi temperatura
de fierbere a apei, notată cu 100 grade, considerate la
presiune atmosferică normală.
În sistemul FPS [foot-pound-second], utilizat în
general în ţările anglo-saxone, unitatea de măsură
pentru temperatură se numeşte grad Fahrenheit,
notat cu F care reprezintă a 180-a parte din intervalul de

63
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
temperaturi mărginit de temperatura de topire a gheţii,
notată cu 32, şi temperatura de fierbere a apei, notată cu
212.
Relaţiile de conversie sunt:
3
tC = (tF – 32) şi, respectiv, tF = tC +32, unde:
tC – temperatura în grade Celsius;
tF – temperatură în grade Fahrenheit.
Scara de temperaturi Reaumur a fost stabilită în
1736 şi împarte intervalul dintre temperatura de topire
a gheţii, notată cu 0, şi temperatura de fierbere a apei,
notată cu 80, în 80 de părţi.
3.4.2. Măsurarea temperaturilor
Temperatura se măsoară cu instrumente numite
termometre. Principiile utilizate pentru măsurarea
temperaturilor sunt:
- dilataţia corpurilor;
- variaţia rezistenţei electrice;
- efectul termoelectric;
- radiaţia şi culoarea corpurilor;
- modificările de stare fizică.
După principiul de funcţionare, termometrele se
clasifică în următoarele grupe:
- termometre bazate pe dilatarea corpurilor (gaze,
lichide şi solide);
- termometre cu rezistenţă electrică (metalice sau
semiconductoare);
- termometre termoelectrice (termocupluri);
- termometre bazate pe radiaţia termică a corpu-
rilor (optice, monocromatice, cu radiaţie totală, de
culoare);
- termometre bazate pe schimbarea stării fizice.
Termometre bazate pe dilatare şi pe variaţia
presiunii în incinta corpului termometric cele mai
cunoscute sunt termometrele din sticlă cu lichid
(Fig. 3.96), care se folosesc la măsurarea temperaturilor
locale, în domeniul –200 ÷ 1050°C.
Principiul de funcţionare a acestor termometre se
bazează pe dilataţia unui lichid într-un spaţiu închis. Ele
sunt confecţionate din sticlă transparentă, cu calităţi
termice bune şi coeficient de dilatare de maxim 2,55 •
105 grad-1.
Lichidul termometric poate fi:
- pentan -200...200C
- alcool etilic -110...750C
64
- toluen -80...1000C
- mercur -35...8000C
- aliaj de galiu 0...10500C
a) b) c)
Fig. 3.96. Termometre din sticlă cu lichid
Termometrele din sticlă cu lichid pot fi realizate în
variantele constructive următoare.
Termometre cu capilar masiv (Fig. 3.96.a) sunt
termometrele la care capilarul are diametrul aproape
egal cu al rezervorului.
Termometre tubulare (Fig. 3.96.b) au scara interi-
oară şi rezervorul montate la capătul tijei, în prelungirea
corpului tubular. Scara gradată este trasată pe o placă
opacă, în interiorul corpului tubular.
Termometre cu capilar neprotejat (Fig. 3.96.c), la
care capătul superior al capilarului este îndoit şi fixat pe
o placă pe care este trasată scara gradată.
Termometre speciale
Din această categorie, fac parte tipurile
următoare.
Termometre din sticlă, cu mercur cu contacte
electrice fixe (contacte electrice de platină) la anumite
repere de temperatură. La indicarea temperaturii, mercu-
rul închide un circuit electric. Aceste termometre pot fi
folosite în instalaţii de reglare.
Termometre din sticlă, cu mercur şi contacte
electrice mobile, numite şi termometre Wertex, au un
contact fix la baza capilarului şi un contact mobil, care
se deplasează în interiorul capilarului. Aceste termo-
metre sunt utilizate la indicaţii electrice.
Termometre medicale, care pot fi:
- umane obişnuite, pentru temperaturi 35-42°C;
- pentru naşteri premature 35-42°C;
- veterinare 37-420C.
Toate aceste termometre au valoarea diviziunii
egală cu 0,l°C.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Termometre de baie terapeutică, gradate între 0 °C şi
50 °C; aceste termometre au marcată cu roşu diviziunea
0 sau 1 °C.
Termometre bazate pe dilatarea corpurilor
solide
Aceste termometre se prezintă în două variante
constructive:
- termometre cu tijă;
- termometre bimetalice.
Termometrele cu tijă (Fig. 3.97) se bazează în
funcţionare pe fenomenul de dilatare la încălzire a
corpurilor solide.
Termometrul cu tijă este compus dintr-un tub cu
coeficient de dilatare mare, în care este introdusă o
tijă cu coeficient de dilatare mic. Tubul este introdus
în întregime în mediul a cărui temperatură se măsoară.
Diferenţa de dilatare dintre tijă şi tub determină
mişcarea mecanismului indicator.
mare de dilatare (1), şi aliaj de invar cu nichel, pentru
lama cu coeficient mic de dilatare (2). Cu (3) şi (4) sunt
notate poziţiile posibile ale bimetalului, în funcţie de
temperatură.
Termometrele bimetalice se folosesc în intervalul
de temperatură – 50 ... + 450 °C. Ele au o construcţie
3
robustă şi sunt adeseori utilizate cu contacte electrice şi
înregistratoare. Peniţa termometrelor este prinsă direct
de elementul sensibil, deoarece are forţă suficientă
pentru a învinge frecarea dintre peniţă şi hârtie.
Termocupluri
Măsurarea temperaturii cu ajutorul termocuplurilor
se bazează pe fenomenul termoelectric. Acesta constă
în existenţa unei forţe termoelectromotoare într-un
circuit compus din materiale conductoare diferite.
În figura 3.99, sunt prezentate circuite termo-
electrice cu două sau cu trei conductoare diferite.
În practică, se construiesc foarte multe tipuri
de termocupluri, diferite prin destinaţie şi prin
dimensiuni:
- termocupluri cu bandă, pentru măsurarea
temperaturilor suprafeţelor cilindrice;
- termocupluri pastilă, pentru măsurarea
temperaturii suprafeţelor plane;
- termocupluri cu vârfuri, pentru măsurarea
temperaturii materialelor bune conducătoare de
electricitate.

Fig. 3.97. Termometru cu tijă

1 – tub de protecţie; 2 – tijă; 3 – pârghie;
4 – ax; 5 – arc; 6 – ac indicator.

Termometre bimetalice (Fig. 3.98.) au elementul

a b
sensibil format dintr-un bimetal, adică o piesă lamelară,
confecţionată din două lame lipite între ele, având Fig. 3.99. Termocupluri
coeficienţi de dilatare diferiţi. a - compus din două materiale;
b - compus din trei materiale
Limitele de utilizare a termocuplurilor sunt
următoarele:
Cu-Constantan - 200...600 °C
Fe-Constantan -200...900 °C
Fe-copel 0...800 °C
CromeI-Copel -50...800 °C
Fig. 3.98. Principiul de funcţionare a termometrului bimetalic Cupru-Copel 0...600 °C
NiCr-Ni 0...1 200 °C
Pentru temperaturi de până la 450 °C, se folosesc Cromel-Alumel -50...1 300 °C
bimetale fier-nichel şi crom, pentru lama cu coeficient Pt Rh-Pt 0...1 600 °C

65
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Pentru temperaturi de peste 1600 °C, se folosesc
termocupluri pe bază de aliaje de platină, aliaje de
iridiu, aliaje de rodiu, termocupluri molibden-wolfram,
taliu-molibden.
3 În general, electrozii termocuplurilor se sudează
cu flacără electrică.
Electrozii sunt fire sau benzi izolate între ele. În
exterior, au o teacă ce protejează termocuplul de
şocurile mecanice, precum şi de acţiunea mediului.
Constructiv, cel mai răspândit termocuplu are
forma unui tub, în interiorul căruia sunt introduşi
electrozii.
Bornele de legătură se găsesc la un capăt al
tubului, fiind protejate şi ele împotriva prafului, a apei
şi a agenţilor corosivi.
Bornele de legătură sunt marcate cu + şi –, pentru
a indica polaritatea termocuplului
3.4.3. Măsurarea energiei termice
Figura 3.100. Contoare pentru măsurarea energiei termice
În Sistemul Internaţional de unităţi, energia termică
sau cantitatea de căldură este o mărime fizică derivată.
Potrivit principiului conservării energiei, enunţat
în mecanică, energia mecanică a unui sistem izolat
se conservă în decursul timpului, dacă frecările şi
fenomenele disipative sunt neglijate. Efectuând un
bilanţ energetic în cazul unui sistem ce evoluează,
se observă faptul că o parte din energia mecanică
se transformă în căldură (acelaşi lucru se întâmplă
în electricitate, când un rezistor primeşte energie
electrică). Căldura care se manifestă prin modificarea
mediului exterior, permite ca energia termică să fie
66
măsurată cu aceeaşi unitate de măsură ca şi energia şi
lucrul mecanic: joule (J).
Iniţial, ca unitate de măsură pentru cantitatea
de căldură, s-a utilizat caloria (cal); în prezent,
folosirea acestei unităţi nu mai are decât o justificare
tradiţională.
Caloria reprezintă cantitatea de căldură necesară
pentru a ridica temperatura unei mase de 1 g de apă cu
1 ºC, de la 14,5 ºC la 15,5 ºC.
Caloria se poate defini în raport cu unitatea SI
astfel:
1cal = 4,184 J.
Fluidul purtător de energie termică (lichid sau gaz)
este denumit în mod uzual agent termic.
Apa caldă şi fierbinte se caracterizează prin
temperaturi superioare valorii de 30 ºC, fiind utilizată
pentru uzul casnic şi industrial. Sistemele de distribuţie
centralizată asigură transportul de la sursă (centrale
termo-electrice, centrale termice) la beneficiari.
Mijloacele de măsurare a energiei termice se numesc
generic contoare de energie termică (Fig. 3.100.).
Contorul de energie termică este constituit dintr-un
contor care măsoară debitul de agent termic, din două
traductoare de temperatură (uzual termorezistenţe, una
amplasată pe conducta tur, alta amplasată pe conducta
retur faţă de consumatorul de energie termică) şi un
bloc electronic de calcul al energiei termice). Contorul
de debit şi cele două traductoare de temperatură
transmit blocului de calcul semnale electrice de ieşire.
În figura 3.101 sunt prezentate variante ale
configuraţiei contorului de energie termică şi tipurile
uzuale de contoare de debit, respectiv de traductoare
de temperatură.
Contoarele de energie termică se pot realiza în trei
variante constructive:
- contoare complete, care nu conţin subansambluri
separabile (contoare de debit, traductoare de
temperatură, bloc de calcul);
- contoare combinate, care conţin subansambluri
separabile (contoare de debit, perechi de traductoare
de temperatură, bloc electronic de calcul);
Contoarele hibride sunt cele care la verificările
metrologice iniţiale sunt considerate drept contoare
combinate, iar după verificare sunt considerate
contoare complete (cu subansambluri inseparabile); în
mod frecvent, aceste contoare sunt denumite contoare
compacte.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Fig. 3.101. Variante ale configuraţiei contoarelor de energie termică:

A- contoare de debit; a - cu morişcă; b - Woltmann; c - cu piston inelar oscilant; d - electromagnetic; e - cu ultrasunete; f - cu diafragmă;
g - vortex; B1- termorezistenţe cu două fire; B2- termorezistenţe cu patru fire; C- bloc electronic de calcul; D- variante de evidenţiere a
informaţiei de ieşire din blocul electronic de calcul; E- PC.

67
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Fişă de evaluare. Tema: Măsurarea mărimilor termice

3 1 Completează spaţiile libere:

1. Temperatura este o mărime fizică care caracterizează................
2. Unitatea de măsură pentru temperatura termodinamică este unitate fundamentală în SI şi se
numeşte................
3. Punctul triplu al apei este acea temperatură la care .................
4. Temperatura se măsoară cu instrumente numite...............

2 Alege varianta de răspuns corectă:

1. Pentru măsurarea temperaturilor mai mari de 1600 °C, în construcţia termocuplurilor se pot folosi
următoarele materiale:
a) platină, aliaje de iridiu, Ni Cr- Ni; b) cromel-copel, cromel-alumel, platină; c) platină, aliaje de iridiu, molibden-
wolfram, taliu-molibden; d) cupru, argint, platină.
2. Termometrele cu traductor bimetalic sunt folosite în următoarele aplicaţii:
a) contacte electrice; b) contacte electrice, înregistrarea şi măsurarea temperaturii; c) numai la măsurarea
temperaturii; d) numai la înregistrare şi măsurare.
3. Punctul de fierbere al apei, de 100 °C, este echivalent, pe scara Kelvin, cu:
a) 373, 16K; b) 273, 16K; c) 100 K; d) 473, 16 K.
4. Temperatura de (–13) °C, exprimată în Kelvin, are valoarea:
a) 286,16 K; b) 260,16 K; c) –13 K; d) 250 K.
5. Temperatura de 50 °C, exprimată pe scara Fahrenheit, are valoarea:
a) 82 °F; b) 122 °F; c) 50 °F; d) 152 °F.

3 Enumeră lichidele termometrice.

4 Clasifică termometrele după principiul de funcţionare.

5 Descrie termometrele bimetalice.

6 Enumeră trei tipuri de termocupluri.

7 Precizează limitele termice de utilizare a termocuplurilor.

68
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
3.5. Mijloace pentru măsurarea mărimilor electrice
3.5.1. Mărimi şi unităţi de măsură electrice
• Intensitatea curentului electric este o
mărime fundamentală în SI şi reprezintă cantitatea de
sarcină electrică ce trece prin secţiunea transversală a
unui conductor în unitatea de timp.
Unitatea de măsură a intensităţii curentului electric
este amperul (A).
Amperul este definit ca fiind intensitatea a doi
curenţi electrici constanţi, identici, care, circulând prin
două conductoare rectilinii, paralele, foarte lungi, de
secţiuni neglijabile, aşezate în vid la distanţa de 1 m
unul de altul, produce între aceste conductoare o forţă
de 2.10 -7 N pe fiecare metru de lungime.
• Tensiunea electrică este lucrul mecanic
efectuat de sursă pentru deplasarea sarcinii electrice
pe întregul circuit.
Dimensional: [U]=L2 M T-3 I-1
Unitatea de măsură a tensiunii electrice, în SI, este
voltul (V).
Voltul este definit ca fiind tensiunea electrică deter-
minată de un câmp electric uniform, cu intensitatea de
un amper pe metru, pe distanţa de un metru, măsurată
de-a lungul liniilor de câmp.
• Rezistenţa electrică pentru un conductor
izotrop se exprimă ca fiind câtul dintre tensiunea la
borne U şi intensitatea I a curentului electric continuu
care îl parcurge.
Dimensional: [R]=L2 M T-3 I-2.
Unitatea de măsură a rezistenţei electrice, în SI,
este ohmul (Ω).
Ohmul se defineşte ca fiind rezistenţa electrică
dintre două puncte ale unui conductor filiform, între
care, aplicând tensiunea electrică de un volt, se stabi-
leşte un curent electric constant cu intensitatea de 1
amper, atunci când conductorul nu este sediul unor
tensiuni electromotoare.
• Energia electrică reprezintă puterea electrică
consumată de un receptor, într-un interval de timp.
Se exprimă cu relaţia:
W= P. (t2 – t1)
Un generator electric transformă energii de altă
natură în energie electrică (generatorul nu „generează”
energia electrică).
Ea nu este energia curentului electric, ci este
energia câmpului din circuitul electric.
Energia electrică poate varia, chiar dacă intensitatea
curentului din circuit se menţine constantă.
Relaţiile de definiţie sunt: W =U ·I ·t = I2 ·R· t = U2·t/R.
Dimensional: [W]=L2 ·M· T-2.
3
Unitatea de măsură a energiei electrice se numeşte
joule (J). 1J = 1 W/s
Joulul este energia electrică dezvoltată în timp de
o secundă, într-un circuit electric parcurs de un curent
electric constant, cu intensitatea de un amper, când
tensiunea electrică aplicată la bornele circuitului este
de un volt.
Unitatea de măsură utilizată în practică pentru
energia electrică este kilowattora (kWh). aparatul utili-
zat pentru măsurarea energiei electrice este contorul
prezentat în figura 3.102.
Fig. 3.102 Contor electronic monofazat de energie electrică
Puterea electrică este energia primită sau cedată
de un sistem electric, în unitatea de timp.
Dimensional: P =L2 · M · T-3.
În curent alternativ, se deosebesc următoarele
puteri: aparentă, activă şi reactivă.
• Puterea aparentă este produsul dintre valoa-
rea tensiunii efective, U (indicată de un voltmetru
montat la bornele circuitului) şi intensitatea efectivă, I
(indicată de un ampermetru înseriat în circuit), adică:
P = U· I
Unitatea de măsură a puterii aparente este volt-
amperul (VA).
• Puterea activă în curent alternativ reprezintă
puterea disipată pe un rezistor de rezistenţă R; ea este
produsul dintre tensiunea efectivă, intensitatea efectivă
şi factorul de putere:
P = Pa · cosφ = U · I · cosφ,
unde cosφ este factorul de putere.
Unitatea de măsură a puterii active este wattul (w).
• Puterea reactivă este dată de relaţia:
Pr =Pa· sinφ
Unitatea de măsură a puterii reactive este varul
(VAR).
69
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
3.5.2. Caracteristicile metrologice ale
mijloacelor electrice de măsurare
Pentru alegerea mijloacelor electrice de măsurare
3 în vederea efectuării unor măsurări, este necesară
cunoaşterea caracteristicilor metrologice ale acestora.
Caracteristicile metrologice se referă la compor-
tarea mijloacelor de măsurare, în raport cu mărimea
supusă măsurării şi cu modul de obţinere a rezultatului
măsurării.
Ele se exprimă prin parametrii funcţionali privind
mărimile de intrare, de ieşire şi de influenţă, fără să
implice structura internă a mijloacelor de măsurare.
Intervalul de măsurare este intervalul de valori
ale mărimii de măsurat pe întinderea căruia un mijloc
de măsurare poate furniza informaţii de măsurare, cu
incertitudini de măsurare prestabilite.
Intervalul de măsurare este cuprins între o limită
inferioară şi una superioară. Aparatele analogice au o
scară gradată, definită ca un ansamblu de repere şi cifre
care permite determinarea valorii mărimii măsurate. La
aceste aparate, limita inferioară este zero şi aparatul
este denumit după limita superioară. De exemplu, un
ampermetru de 10A poate măsura maximum 10A.
În general, intervalul de măsurare corespunde
întregii scări gradate.
Capacitatea de suprasarcină reprezintă capacita-
tea unui mijloc de măsurare electric de a suporta, fără
defecţiuni, sarcini ce depăşesc condiţiile de referinţă
sau intervalul de măsurare, (de exemplu, pentru un
ampermetru analogic de clasă 1 se prevede o sarcină
de 120%).
Rezoluţia (prag de sensibilitate) este cea mai
mică valoare a mărimii de intrare care determină o
variaţie distinct sesizabilă a mărimii de ieşire. Pragul de
sensibilitate este utilizat pentru mijloacele de măsurare
la care mărimea de ieşire prezintă o variaţie continuă,
de exemplu, la aparatele analogice.
Sensibilitatea (S) este raportul dintre variaţia
mărimii de ieşire şi variaţia corespunzătoare a mărimii
de intrare.
Constanta aparatului este inversul sensibilităţii
(1/S) şi se exprimă, de exemplu, în amperi/diviziune,
ohmi/diviziune.
Un termometru electric care măsoară tempera-
turi între –40°C şi +120°C şi are o scară gradată cu 80
diviziuni prezintă o sensibilitate de 0,5 diviziuni/°C şi o
constantă de 2°C/diviziune.
70
Incertitudinea de măsurare este domeniul de
valori în care se pot situa erorile de măsurare, cu o
anumită probabilitate. Incertitudinea de măsurare
estimează limitele erorilor de măsurare.
Exactitatea este caracteristica metrologică a
unei măsurări şi reprezintă calitatea acesteia în ceea ce
priveşte gradul de afectare a rezultatelor măsurării cu
incertitudinea de măsurare.
Exactitatea şi incertitudinea de măsurare se află
într-o legătură strânsă. Exactitatea ridicată corespunde
unei incertitudini de măsurare mici, respectiv exactita-
tea scăzută unei incertitudini de măsurare mari.
Eroare limită de măsurare reprezintă valoarea
maximă posibilă pentru eroarea aparatului, care garan-
tează că erorile de măsurare cu care se obţin valorile
măsurate sunt mai mici sau egale cu eroarea limită de
măsurare, pentru întregul interval de măsurare.
3.5.3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor
electrice
Mijlocul de măsurare electric poate fi reprezentat
ca o reţea de captare, de transmitere şi de recepţie a
informaţiei, reţea numită lanţ de măsurare.
Mijlocul de măsurare electric constituie un canal
informaţional de-a lungul căruia circulă un semnal
energetic purtător al informaţiei de măsurare, numit
semnal metrologic.
Structura mijloacelor de măsurare are în compo-
nenţă elemente cu funcţia de a efectua operaţii
aritmetice (adunări, multiplicări etc.), operaţii anali-
tice (derivări, integrări etc.), operaţii logice (codificări,
decodificări etc.). Introducerea microprocesoarelor
conduce la adăugarea de noi funcţii şi performanţe.
Pentru reprezentarea mijloacelor de măsurare sau
a elementelor componente în scheme, au fost adoptate
anumite semne convenţionale.
Semnalul metrologic care circulă de-a lungul
lanţului de măsurare este constituit dintr-o mărime
fizică ce prezintă un parametru variabil, care ia valori în
concordanţă cu valoarea mărimii măsurate.
După modul de variaţie a semnalului metrologic şi
a modului de prezentare a valorii măsurate, mijloacele
de măsurare electrice se clasifică în:
- mijloace de măsurare electrice analogice;
- mijloace de măsurare electrice digitale;
- mijloace de măsurare electrice mixte.
1. Aparatele analogice au caracteristic faptul că
atât diversele mărimi în care este convertit succesiv
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
semnalul metrologic, cât şi mărimea de ieşire, sunt
legate de mărimea de măsurat prin relaţii continue
(uzual, de proporţionalitate y = k · x).
Ele urmăresc în mod continuu variaţia mărimii de
măsurat. Valoarea măsurată se obţine prin aprecierea
poziţiei unui ac indicator, a unui inscriptor sau a unui
spot luminos, în raport cu reperele unei scări gradate.
2. Aparatele digitale sunt caracterizate prin
faptul că semnalul metrologic este discontinuu,
măsurarea repetându-se după un anumit interval de
timp, iar valoarea măsurată este prezentată sub formă
de număr în afişaj (Fig. 3.103).
Fig.3.103. Voltmetru digital
Pentru măsurarea oricărei mărimi, aparatele
digitale pot fi realizate atât pe baza unei metode
electrice de măsurare analogice, cât şi pe baza unei
metode electrice de măsurare digitale.
În prezent, există tendinţa de a se folosi metodele
electrice de măsurare digitale, datorită avantajelor pe
care le prezintă: obţinerea directă a valorii măsurate,
exactitate ridicată, posibilitatea înregistrării sau trans-
miterii la distanţă a informaţiei de măsurare.
3. Aparatele electrice de măsurare mixte au
caracteristic faptul că rezultatul măsurării se obţine
parţial sub formă digitală şi parţial sub formă analo-
gică.
În aparatele electrice de măsurat, mişcarea organu-
lui mobil se obţine pe baza transformării în energie
mecanică a diferitelor tipuri de energie furnizate de
mărimea de măsurat.
Astfel, după principiul de funcţionare, există:
aparate de tip magnetic, feromagnetic, electrodinamic
şi cu inducţie care folosesc energia câmpului electro-
magnetic pentru a crea cuplul activ necesar deplasării
acului indicator. Aparatele de tip electrostatic utilizează
energia câmpului electrostatic, iar cele termice efectul
caloric al curentului electric.
În tabelul 3.4. sunt prezentate simbolurile
aparatelor de măsurare mixte.
Tabelul 3.4.
Tipul
3
Simbol
aparatului
magnetoelectric
feromagnetic
electrodinamic
ferodinamic
electrostatic
termic cu fir cald
de inducţie
cu termocuplu
cu redresor
Aparatele magnetoelectrice sunt formate din unul
sau mai mulţi magneţi permanenţi, ficşi sau mobili,
şi una sau mai multe borne, parcurse de curentul de
măsurat. Cuplul activ este produs de câmpul de induc-
ţie magnetică al magnetului permanent ce interacţi-
onează cu curentul din bobină. Aparatele magneto-
electrice funcţionează numai în curent continuu. Pot
funcţiona şi în curent alternativ, dacă li se asociază
celule redresoare. Din punctul de vedere al frecvenţei
curentului măsurat, aparatele electromagnetice pot fi
folosite până la frecvenţe de ordinul kilohertzilor.
Aparatele feromagnetice sunt formate dintr-o
bobină fixă, parcursă de curentul de măsurat, şi o piesă
din fier moale, introdusă în câmpul magnetic creat de
curent.
Aparatele electrodinamice sunt alcătuite din una
sau mai multe bobine mobile, parcurse de curentul de
măsurat. Dacă miezul bobinelor este confecţionat din
fier, atunci ele se numesc ferodinamice.
Aparatele electrostatice sunt formate din piese
metalice fixe şi piese metalice mobile, între care se
exercită forţe electrostatice.
Aparate termice cu fir cald funcţionează prin dilata-
rea unui fir conductor parcurs de curentul de măsurat.
Aparatele feromagnetice, electrodinamice,
electrostatice şi termice se folosesc atât în curent
alternativ, cât şi în curent continuu.
71
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Aparatele feromagnetice şi electrodinamice se
folosesc la frecvenţa reţelei de 50 Hz.
Pentru frecvenţe mai mari, inductanţele parazite
ale înfăşurărilor şi capacităţile parazite ale pieselor
3 componente devin o sursă de erori.
Aparatele termice permit măsurarea curenţilor de
frecvenţe foarte înalte, chiar de sute de kilohertzi, cu
precizarea că, la aceste frecvenţe, inductanţa firului şi
efectul pelicular pot altera precizia aparatelor.
Aparatele electrostatice funcţionează bine la
frecvenţe înalte, iar cele cu inducţie funcţionează
numai în curent alternativ.
Aparatele de inducţie folosesc circuite inductoare
fixe, care acţionează asupra curenţilor pe care conduc-
toarele mobile îi induc în piese.
Aparatele cu termocuplu sunt formate prin asoci-
erea unui aparat magnetoelectric cu un termocuplu
încălzit de curentul de măsurat.
Aparatele cu redresor sunt formate prin asocierea
unui aparat magnetoelectric cu unul sau cu mai multe
dispozitive redresoare.
Aparate magnetoelectrice
1) Ampermetrele şi voltmetrele magnetoelectrice
au ca element de bază un dispozitiv magnetoelectric,
la care s-a micşorat sensibilitatea, în scopul creşterii
preciziei şi a fidelităţii.
Între cele două mijloace de măsurare nu există
diferenţe mari, ele putând fi folosite pentru măsura-
rea tensiunii, respectiv a curentului electric, diferenţa
constând în limitarea rezistenţei lor interne.
Dacă unui milivoltmetru îi înseriem în circuit o
rezistenţă adiţională, îl transformăm în voltmetru, pe
diferite domenii de măsurare. Totodată, milivoltmetrul
poate fi utilizat ca ampermetru, prin şuntarea lui cu
rezistenţe bine calculate.
Datorită rezistenţei pe care o prezintă, cablurile
de legătură au efect de rezistenţe adiţionale asupra
milivoltmetrului. Aceste cabluri se aleg în concordanţă
cu valoarea înscrisă pentru ele pe cadran.
Avantajele acestor mijloace de măsurare sunt:
– sensibilitate mare;
– consum relativ mic;
– scară uniformă;
– amortizare bună.
Principiul de funcţionare constă în acţiunea unui
câmp fix de inducţie magnetică, asupra unei bobine
parcurse de curent (Fig. 3.104).
72
Fig. 3.104. Aparat magnetoelectric
1 – magnet permanent; 2 – piese polare;
3 – miez cilindric; 4 – şunt magnetic;
5 – bobină mobilă; 6 – corector de zero
Circuitul magnetic este format dintr-un magnet
permanent în formă de potcoavă, terminat cu două
piese polare care au deschiderea cilindrică şi dintr-un
şunt magnetic.
Piesele polare, şuntul şi miezul se confecţionează
din oţel moale. Reglarea poziţiei şuntului magnetic
permite menţinerea constantă a inducţiei în întrefier.
În întrefierul format de piesele polare şi miezul cilin-
dric, se roteşte o bobină mobilă, confecţionată dintr-un
cadru de aluminiu, pe care se înfăşoară un conductor
izolat. Bobina se fixează pe un ax de rotaţie, sprijinit
prin pivoţi pe un lagăr de safir. Acul indicator este fixat
pe un ax a cărui oscilaţie este limitată de contragreutăţi.
Cuplul rezistent este creat cu ajutorul arcurilor spirale.
Amortizarea sistemului mobil se face cu ajuto-
rul curenţilor care se induc în cadrul de aluminiu şi în
bobină şi care creează un cuplu de frânare.
2) Galvanometrul este un dispozitiv de măsurat
magnetoelectric, utilizat pentru măsurarea curentului
electric continuu de valori mici. Este un aparat puţin
robust, dar de sensibilitate mare. La măsurarea curen-
tului, precizia este mică.
Rg G
K1
Ret K2
mA
I
B Rh
Fig. 3.105. Schema de determinare a caracteristicilor
galvanometrului
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Cu ajutorul circuitului din figura 3.105, se deter-

mină valorile caracteristicilor galvanometrului:
– rezistenţa critică exterioară, care este rezistenţa
conectată la bornele galvanometrului, pentru care
funcţionarea are loc în regim critic;
– rezistenţa internă, care este rezistenţa electrică
3
măsurată la bornele aparatului;
– perioada oscilaţiilor libere, care reprezintă timpul
necesar echipamentului mobil şi aparatului pentru a
efectua o oscilaţie completă.
Galvanometrele pot fi:
– galvanometre magnetoelectrice; Fig. 3.106. Aparat feromagnetic cu atracţie
– galvanometre balistice; 1 – bobină; 2 – piesă de fier moale
– galvanometre de rezonanţă.
Cuplul mediu fiind nul, aparatele magnetoelec- 2. Aparatul feromagnetic cu repulsie (Fig. 3.107)
trice nu dau nicio indicaţie în curent alternativ. În cazul este format dintr-o bobină rotundă, în interiorul
în care frecvenţa curentului alternativ este suficient de căreia se găsesc două piese de fier moale, una fixă şi
joasă, acul aparatului vibrează, urmărind variaţiile de alta mobilă. Acestea se magnetizează în acelaşi sens,
sens ale cuplului respectiv. fiind plasate în acelaşi câmp magnetic şi, prin urmare,
În funcţionarea aparatelor magnetoelectrice, se resping. Acest lucru determină deplasarea piesei
erorile sunt determinate de frecări în lagăre, de etalo- mobile.
nare imprecisă sau de asamblare defectuoasă a siste-
mului mobil. Influenţa câmpurilor exterioare este
neglijabilă, datorită inducţiei puternice a magnetului
permanent. Aparatele magnetoelectrice au o clasă
de precizie bună şi sensibilitate ridicată. Consumul de
putere necesar măsurării este mic, de ordinul zecimilor
de watt.
Ele au dezavantajul că funcţionează numai în
curent continuu şi nu suportă supraîncărcări mari. În
cazul unui curent prea ridicat, arcurile spirale se supra-
încălzesc şi îşi modifică modulul de elasticitate.

Aparate feromagnetice Fig. 3.107. Aparat feromagnetic cu repulsie

Principiul de funcţionare constă în interacţiunea
dintre câmpul magnetic al unei bobine fixe parcurse de
curentul de măsurat şi una sau mai multe piese mobile
din material feromagnetic.
1. Aparatul feromagnetic cu atracţie (Fig. 3.106)
este format dintr-o bobină în care poate pătrunde o
piesă de fier moale, sub acţiunea câmpului magnetic
creat de curenţii din bobină; piesa de fier moale se
magnetizează şi este atrasă în interiorul bobinei.
1 – bobina rotundă; 2 – piesa fixă; 3 – piesa mobilă
Principala sursă de erori în funcţionarea în curent
continuu a aparatelor feromagnetice o constituie
histerezisul magnetic al piesei mobile, care determină
indicaţii diferite la creşterea şi la descreşterea curen-
tului de măsurat, provocând erori de 3–4%. Pentru a
reduce aceste erori, se utilizează materiale magnetice
cu inducţie remanentă mică (aliaje de FeNi).
În curentul alternativ, curenţii turbionari induşi de
fluxul magnetic alternativ al bobinei în piesele metalice
mobile duc la slăbirea câmpului şi la micşorarea indica-
ţiilor, provocând erori de 1–2%. Pentru a reduce aceste
erori, se utilizează piese mobile, de dimensiuni reduse
şi carcase din material plastic.

73
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Influenţa câmpurilor magnetice exterioare este
pronunţată, deoarece câmpul magnetic propriu este
relativ redus. Pentru a evita acest neajuns, aparatele se
ecranează.
3 Aparatele feromagnetice se utilizează în curent
continuu şi în curent alternativ şi pot măsura curenţi de
ordinul sutelor de amperi.
Aparate electrodinamice şi ferodinamice
Principiul de funcţionare a aparatelor electrodi-
namice şi ferodinamice constă în interacţiunea dintre
câmpul magnetic creat de curentul ce trece printr-o
bobină fixă şi curentul care parcurge o bobină mobilă
(Fig. 3.108).
Fig. 3.108. Aparat electrodinamic
Aparatele la care bobina fixă este prevăzută cu
un miez feromagnetic în scopul întăririi câmpului, se
numesc ferodinamice (Fig. 3.109).
Fig. 3.109. Aparat ferodinamic
Erorile ce pot apărea în funcţionarea aparatelor
electrodinamice sunt cauzate de câmpurile magnetice
exterioare, intensitatea câmpului magnetic propriu
fiind relativ redusă. Aparatele ferodinamice nu sunt
influenţate de câmpuri magnetice exterioare, ele
având un câmp propriu mai intens, dar prezintă efectul
de histerezis magnetic al curenţilor turbionari ce apar
în miez.
Pentru micşorarea acestor erori, aparatele electro-
dinamice se ecranează, iar cele ferodinamice se reali-
zează cu miezul din tole secţionate.
74
Aceste aparate funcţionează în curent continuu şi
în curent alternativ la frecvenţă industrială, ca amper-
metre, voltmetre, wattmetre şi contoare.
Aparate electrostatice
Aceste aparate utilizează forţa electrostatică exerci-
tată de armătura fixă a unui condensator variabil asupra
armăturii mobile.
Varierea capacităţii se poate realiza în două
moduri:
– prin varierea suprafeţei active a armăturilor
(Fig. 3.110 a);
– prin varierea distanţei dintre armături
(Fig. 3.110 b).
Fig. 3.110 Aparate electrostatice
a – cu variaţia suprafeţei armăturilor;
b – cu variaţia distanţei dintre armături
În ambele cazuri, la aplicarea unei tensiuni între
armăturile fixe şi mobile, acestea se încarcă cu electrici-
tate de semn contrar şi se resping. În primul caz, aceasta
duce la rotirea armăturii mobile în spaţiul dintre armătu-
rile fixe, iar cuplul rezistent este dat de arcurile spirale.
În cel de-al doilea caz, se produce o deplasare a plăcii
mobile suspendate între cele două plăci fixe, astfel: una
o atrage, fiind încărcată cu electricitate de semn contrar,
iar cealaltă o respinge, fiind încărcată cu electricitate de
acelaşi semn. În acest caz, cuplul rezistent este dat de
greutatea plăcii mobile.
Aparatul electrostatic funcţionează şi la aplicarea
unei tensiuni alternative, cuplul mediu fiind diferit de
zero.
Principala calitate a acestor aparate este aceea că
nu absorb curent, măsurarea făcându-se cu consum
de energie foarte redus, practic nul. Aparatele se utili-
zează numai ca voltmetre pentru măsurarea tensiunilor
înalte.
Aparate termice
Principiul de funcţionare al aparatelor termice
se bazează pe dilatarea unui fir parcurs de curentul
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
de măsurat. Dilatarea este transmisă la acul indicator,
printr-un sistem de amplificare mecanică (Fig. 3.111).
Fig. 3.111. Aparat termic
1 – fir activ; 2 – arc plat de oţel; 3 – fir de mătase; 4 – rolă;
5 – fir de bronz fosforos
Firul activ este confecţionat din aliaje cu coefici-
ent ridicat de dilatare termică (platină sau argint) şi are
un diametru redus, de până la 0,1 mm. Firul activ este
întins de arcul plat de oţel, prin intermediul unui fir de
mătase, înfăşurat pe o rolă, şi de un fir de bronz fosfo-
ros.
Datorită întinderii exercitate de arcul de oţel,
alungirea firului activ determină rotirea rolei şi, deci, a
acului indicator.
Aceste aparate funcţionează atât în curent conti-
nuu, cât şi în curent alternativ, până la frecvenţe de
ordinul sutelor de kilohertzi.
La frecvenţe foarte înalte, inductanţa firului şi
efectul pelicular dau erori apreciabile. Consumul de
putere este destul de ridicat, de ordinul waţilor, şi un
mare dezavantaj îl constituie fragilitatea firului activ
şi inerţia termică, care împiedică urmărirea variaţiilor
rapide de curent.
3.5.4. Măsurarea tensiunii, intensităţii şi
rezistenţei
Măsurarea tensiunii, intensităţii şi rezistenţei se
face:
– cu ajutorul aparatelor indicatoare;
– metode de zero.
Metodele de măsurare ale celor trei mărimi sunt
studiate împreună, datorită legăturii care există între
ele, ceea ce face ca, pentru măsurarea uneia, să fie
nevoie şi de măsurarea celorlalte două, ele fiind legate
prin legea lui Ohm.
Transmiterea unităţii de măsură a rezistenţei se
face pornind de la rezistenţele etalon, care sunt apoi
transmise aparatelor de măsurare.
Unitatea de tensiune se transmite de la elemente
Weston etalon, iar unitatea de intensitate se transmite
de la un element Weston etalon, cu ajutorul compen-
satoarelor de curent continuu şi alternativ.
Cele mai folosite mijloace de măsurare ale rezis-
tenţei, tensiunii şi intensităţii curentului electric sunt
3
la metoda zero: compensatoarele, punţile Wheatstone
şi punţile Thomson. Punţile Wheatstone şi cele de tip
Thomson compară valoarea rezistenţei de măsurat cu
valorile rezistenţelor din braţele punţii.
Compensatoarele de curent continuu raportează
valoarea unei tensiuni la valoarea forţei electromo-
toare a unui element Weston, prin intermediul rapoar-
telor de rezistenţă. Punţile sunt echilibrate cu ajutorul
galvanometrului.
Aparatele indicatoare utilizate pentru măsurarea
tensiunii sunt voltmetrele, pentru intensitate amper-
metrele, iar pentru rezistenţe ohmetrele.
3.5.5. Măsurarea rezistenţelor electrice
1. Puntea Wheatstone. În figura 3.112 este
reprezentată cea mai simplă punte Wheatstone,
formată din patru rezistenţe, o sursă de curent şi un
galvanometru.
Fig. 3.112. Puntea Wheatstone
Atâta timp cât prin diagonală nu trece curent
electric, între rezistenţe se stabileşte relaţia:
r1/r3 = r2/r4
Din această relaţie, se obţine valoarea unei rezis-
tenţe, în funcţie de celelalte trei. Acest lucru este posibil
doar în cazul în care există o singură sursă de curent
electric şi se respectă condiţia de echilibru.
2. Puntea Thomson este o punte care se obţine
din puntea Wheatstone, prin adăugarea a încă două
braţe, care au valori aflate într-un raport dat cu braţele
primei punţi (Fig. 3.113).
75
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Relaţia de echilibru a punţii este:
Rx = (a/b) R + (r · d/c + d + r)(a/b – c/d)
Dar, din construcţie:
a = c, b = d şi, prin urmare, avem:
3 Rx= (a/b) R
Eroarea datorată ajustării rezistenţelor punţii
Thomson poate fi de 0,02%. La măsurarea rezistenţelor
foarte mici (10 –5 – 10 –6W) eroarea poate ajunge până
la 0,1%.
Fig. 3.113. Puntea dublă Thomson
3. Ohmmetrele sunt mijloace de măsurare pentru
rezistenţe electrice.
După domeniul de măsurare, pot fi:
– microohmmetre;
– miliohmmetre;
– ohmmetre;
– kiloohmmetre;
– megaohmmetre;
– teraohmmetre.
După principiul de măsurare, ele se clasifică în:
a. Ohmmetre magnetoelectrice, care au în compo-
nenţa lor un aparat magnetoelectric şi o sursă de
alimentare.
b. Ohmmetre electronice, care au în componenţa
lor şi circuite cu semiconductori.
Alimentarea acestor aparate se face cu elemente
uscate sau cu acumulatoare, ele putând lucra în curent
continuu şi curent alternativ.
76
În figura 3.114 sunt prezentate două tipuri de
ohmmetre:
- ohmmetru cu circuit serie, care are relaţia de
funcţionare: I=U/(r+rx)
unde:
r – rezistenţa instrumentului,
rx – rezistenţa care se măsoară;
- ohmmetrul cu circuit paralel, la care relaţia este:
I= U (r + rx/(rrx + ra(r+rx)
Ohmmetrele cu schemă serie sunt recomandate
pentru măsurarea rezistenţelor mari, iar cele cu schemă
paralel, pentru rezistenţe mici.
Fig. 3.114. Ohmmetre serie şi paralel
3.5.6. Măsurarea puterii electrice
În curent continuu, puterea se poate măsura cu
wattmetrul. În curent alternativ, puterea activă se
măsoară cu wattmetre, iar puterea reactivă cu varmetre.
Ambele puteri pot fi măsurate cu un singur dispozitiv
de măsurat, folosit pentru măsurarea puterii în reţele
monofazate.
1. Wattmetrele electrodinamice (Fig. 3.115) sunt
utilizate pentru măsurarea puterii active. Ele sunt
constituite din două circuite:
– bobinele fixe A, legate în serie cu consumatorul,
care au rol de ampermetru;
– bobina mobilă B de tensiune, legată în paralel,
care rol de voltmetru.
Tema 3 Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale
Fig. 3.115. Wattmetrul electrodinamic
Wattmetrul electrodinamic se poate utiliza atât în
curent continuu, cât şi în curent alternativ. Pentru a evita
ca deviaţia acului să se facă în ambele părţi, se leagă o
bornă a înfăşurării în serie şi cealaltă bornă a înfăşurării
în paralel. Aceste borne sunt notate cu o steluţă şi se
numesc borne generatoare.
Wattmetrele electrodinamice se construiesc pentru
mai multe limite de măsurare a intensităţii şi tensiunii.
Din punct de vedere constructiv, ele sunt dimen-
sionate pentru anumite valori ale acestor mărimi, dar
pot fi extinse cu ajutorul rezistenţelor adiţionale sau al
transformatoarelor de tensiune.
2. Wattmetrele cu inducţie sunt reprezentate în
figura 3.116.
Bobinele 1 ale acestui aparat sunt realizate din
sârmă groasă, cu un număr mic de spire şi sunt legate
în circuit serie.
Bobinele 2 sunt executate din sârmă subţire şi sunt
legate printr-o inductanţă, în paralel cu circuitul de
alimentare.
Fig. 3.116. Wattmetrul cu inducţie cu câmp rotitor
3.5.7. Măsurarea energiei active
Contorul de energie electrică este un aparat
electric care măsoară şi înregistrează energia electrică.
Funcţionarea contoarelor se bazează pe existenţa unor
elemente motoare, asemănătoare cu cele ale wattme-
3
trelor, care dau un cuplu proporţional cu puterea.
Cuplul rezistent al contorului este proporţional cu
viteza de rotaţie.
Contorul are inclus, din construcţie, un mecanism
integrator, care transformă mişcarea de rotaţie în
valoare de energie electrică consumată.
Pentru măsurarea energiei de curent alternativ, se
utilizează numai contoare bazate pe principiul inducţiei
(Fig. 3.117).
Contorul se compune din doi electromagneţi, unul
având înfăşurarea legată în serie în circuitul de curent,
iar celălalt în derivaţie, pe reţeaua electrică.
Printre polii acestor electromagneţi trece un disc
de aluminiu, care este mobil. El străbate şi polii unui
magnet permanent, al cărui rol este de a crea un cuplu
de frânare.
Curenţii din bobinele electromagneţilor deter-
mină apariţia unor fluxuri magnetice, proporţionale cu
curenţii şi care produc curenţi turbionari în discul de
aluminiu.
1
d
5
u 3 4
+ +
n
m 2
Fig. 3.117. Contorul electric de inducţie
1 – electromagnet de tensiune;2 – electromagnet de curent; 3
– disc;4 – frână magnetică; 5 – mecanism integrator
Curenţii turbionari şi fluxurile magnetice creează
cuplul motor, care este proporţional cu puterea activă.
Acţiunea fluxului produs de magnetul permanent şi
de curenţii turbionari induşi produce câmpul rezistent.
77
 Tehnici de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Fişă de evaluare. Tema: Măsurarea mărimilor electrice
3 TEST A
1 Alege varianta corectă de răspuns:
1. Mărimea care exprimă sarcina electrică ce
străbate secţiunea transversală a unui circuit în unita-
tea de timp poartă numele de:
a) tensiune la borne; b) rezistivitate electrică;
c) energie electrică; d) intensitate a curentului
electric.
2. Ohmmetrele sunt aparate pentru măsurarea:
a) tensiunii electrice; b) rezistenţei electrice;
c) diferenţei de potenţial; d) intensităţii curentului
electric.
3. Funcţionarea contoarelor pentru energia
electrică se bazează pe existenţa, în construcţia
acestora, a unor elemente motoare care creează:
a) tensiune proporţională cu puterea; b) cuplu
proporţional cu puterea; c) intensitate proporţională
cu rezistenţa electrică; d) tensiune proporţională cu
intensitatea de curent electric.
4. Principiul de funcţionare a aparatelor termice
pentru măsurarea parametrilor de curent electric se
bazează pe fenomenul de:
a) încălzire a conductorului parcurs de curent
electric; b) proporţionalitate între putere şi intensitate;
c) dilatare a unui fir parcurs de curent electric; d) efect
magnetic al curentului electric.
5. Aparatele care măsoară parametrii curentu-
lui electric şi folosesc fenomenul fizic de interacţiune
dintre câmpul magnetic creat de curentul electric care
trece printr-o bobină fixă şi curentul ce parcurge o
bobină mobilă sunt:
a) magnetoelectrice; b) electrodinamice şi ferodi-
namice; c) ferodinamice; d) termice.
2 Completează spaţiile libere:
1.Unitatea de măsură a intensităţii curentului
electric este ...........................................
2.Unitatea de măsură a tensiunii electrice, în SI
este .....................
3.Unitatea de măsură a rezistenţei electrice, în SI,
este..................
4.Unitatea de măsură a energiei electrice se
numeşte ..........
78
TEST B
1 Completează spaţiile libere:
1. Puterea aparentă este produsul dintre .....
2. Unitatea de măsură a puterii aparente este.....
3. Unitatea de măsură a puterii active este..............
.
2 Alege varianta corectă de răspuns:
1. Aparatele pentru măsurarea parametrilor curen-
tului electric care utilizează forţa electrostatică exerci-
tată de armătura fixă a unui condensator variabil asupra
armăturii mobile sunt:
a) magnetoelectrice; b) feromagnetice; c) electro-
dinamice; d) electrostatice.
2. Aparatele de tip magnetic, feromagnetic,
electrodinamic şi cu inducţie folosesc, pentru a crea
cuplul activ necesar deplasării acului indicator:
a) energie mecanică; b) energie electrică; c)
energia câmpului electromagnetic; d) un tip oarecare
de energie.
3. Sursa principală de erori care apare în funcţio-
narea în curent electric continuu a aparatelor feromag-
netice, care duce la creşterea sau la descreşterea curen-
tului de măsurat, este determinată de:
a) frecarea din lagărele aparatelor; b) magnetiza-
rea pieselor aparatelor; c) forţele electromagnetice
care apar în timpul măsurării; d) histerezisul magnetic
al pieselor mobile.
4. Pentru întărirea câmpului magnetic, aparatele
feromagnetice au bobina fixă prevăzută cu:
a) rezistenţă electrică; b) piesă mobilă suplimen-
tară; c) bobină suplimentară; d) miez feromagnetic.
5. Erorile care apar la aparatele magnetoelectrice
se datorează:
a) curenţilor suplimentari; b) câmpurilor magnetice
exterioare; c) dimensiunilor reduse; d) fenomenului de
histerezis.
6. Aparatele termice pentru măsurarea parame-
trilor curentului electric continuu sau alternativ au în
componenţă un fir care, sub efectul curentului electric
de măsurat, suferă un proces fizic de:
a) întindere; b) dilatare; c) magnetizare; d) modifi-
care a proprietăţilor electrice.
 INSTALAŢII ŞI SISTEME
DE MĂSURARE

După funcţiile îndeplinite, instalaţiile şi sistemele

4
deteriorarea maşinii sau care prezintă pericol pentru
de măsurare se clasifică în: cel ce deserveşte maşina.
a) instalaţii de verificare/testare şi diagnosticare a Luând în considerare principalii factori pertur-
echipamentelor, instalaţiilor, sistemelor industriale batori care provoacă abateri de prelucrare şi erori de
b) instalaţii de supraveghere si control a procese- măsurare, toate instalaţiile de măsurare utilizate în
lor industriale controlul activ pot preveni apariţia rebutului.
Instalaţiile de măsurare utilizate în automatele de
4.1. Considerente generale control pasiv efectuează controlul pieselor fără a inter-
veni în procesul tehnologic de prelucrare. De aceea, ele
Instalaţiile de măsurare utilizate în automatele de sunt folosite în producţia de serie şi de masă, pentru
control activ şi pasiv se clasifică în funcţie de prezenţa realizarea unor produse cu precizie mare, cu producti-
sau absenţa acţiunii instalaţiei de măsurare asupra vitate mare şi cu un preţ acceptabil.
procesului tehnologic de prelucrare a piesei în:
Schemele structurale ale automatelor de control
activ şi pasiv sunt prezentate în figurile 4.1 şi 4.2.
• instalaţii de măsurare utilizate în automatele
de control activ;
• instalaţii de măsurare utilizate în automatele
de control pasiv.
Automatele de control activ reprezintă cea mai
avansată formă de control tehnic al calităţii. Instalaţiile
de măsurare utilizate modifică desfăşurarea procesului
tehnologic la prelucrarea piesei pe maşina-unealtă,
permiţând:
• comanda întreruperii prelucrării, atunci când Fig. 4.1. Schema structurală a automatului de control activ:
piesa ajunge la dimensiunea stabilită sau la comanda 1 - cap de măsurare cu element de comparare; 2 - amplificator;
3- element de execuţie; 4 - maşină-unealtă;
schimbării automate a regimului de prelucrare în orice 5 - traductor de reacţie.
moment;
• reglarea maşinii-unelte, deci a sculei, pentru
începerea unui nou ciclu de fabricaţie;
• comanda opririi sau a blocării maşinii-unelte, în
cazul ruperii sculei, când semifabricatul are dimensiuni
necorespunzătoare sau în alte cazuri care pot provoca

79
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

relativ mare şi o oarecare sensibilitate la vibraţii, având

în construcţie, în general, pârghii.
Capul de măsurare cu traductor electric poate
fi cu două sau cu mai multe contacte, cu sau fără
amplificarea deplasării contactelor în raport cu
deplasarea tijei de măsurare. Amplificarea propriu-
zisă se obţine de preferinţă pe cale mecanică sau
4 pneumatică, partea electrică având drept scop numai
automatizarea procesului de control. El se foloseşte în
Fig. 4.2. Schema structurală a automatului de control pasiv:
1 - cap de măsurare cu element de comparare; 2 - amplificator; scopul unui control limitativ (de limite), pentru a vedea
3 - instalaţie de sortare; 4 - proces controlat dacă dimensiunile efective ale pieselor de controlat se
încadrează sau nu în câmpul de toleranţă prescris sau
în intervalul stabilit (fără a preciza valoarea efectivă a
Instalaţiile de măsurare utilizate în controlul activ fiecărei dimensiuni în parte).
sau pasiv trebuie să asigure următoarele cerinţe: Schema de principiu a capului de măsurare cu
precizie mare, erori de justeţe şi fidelitate mici şi traductor electric cu două contacte este redată în
sensibilitate ridicată. O altă caracteristică metrologică, figura 4.3.
viteza de răspuns, trebuie să fie mai mare la automatele
de control pasiv. De asemenea, eroarea de zero (fuga
zeroului) trebuie să fie, pe cât posibil, mai mică,
aceasta impunând condiţii speciale întregii instalaţii de
măsurare.
Ţinând seama de principiile de funcţionare, insta-
laţiile de măsurare pot fi mecanice, electrice, pneuma-
tice, optice, cu radiaţie etc. Această clasificare este mai
mult convenţională; în realitate, majoritatea instalaţii-
lor de măsurare reprezintă sisteme combinate, formate
din tipurile menţionate.
Se deosebesc instalaţii de măsurare care vin în
contact cu piesa măsurată şi instalaţii de măsurare cu
acţiune asupra piesei, fără contact. Cel mai des utili-
zate sunt instalaţiile de măsurare cu contact cu piesa,
Fig. 4.3. Schema de principiu a capului de măsurare cu traductor
datorită simplităţii, robusteţii şi eliminării influenţei
electric cu două contacte:
impurităţilor, geometriei piesei sau lichidului de răcire 1 - tijă palpatoare; 2 - ghidaj; 3 - pârghie; 4 - contacte; 5 - şurub
asupra procesului de control. Într-o serie de cazuri micrometric; 6 - arcul forţei de măsurare; 7 - arc.
speciale, viteze foarte mari de deplasare a piesei, sensi-
bilitate mărită a suprafeţei piesei controlate la acţiuni
mecanice, procese de producţie care se desfăşoară la
temperaturi înalte, se folosesc instalaţiile de măsurare
fără contact.
Instalaţiile de măsurare mecanice prezintă
robusteţe mare dar precizia este mică. Se pot realiza
cu traductoare mecanice cu acţiune directă: calibre
rigide, calibre pană, calibre reglabile şi cu traductoare
mecanice cu amplificare mecanică.
Instalaţiile de măsurare electrice pot avea în Fig. 4.4. Schema de principiu a capului de măsurare cu traductor
componenţă capete de măsurare cu traductoare inductiv:
electrice cu contacte, traductoare inductive şi 1 - tijă de palpare; 2 - traductor inductiv;
traductoare capacitive. Sunt robuste, însă au gabarit 3 - arcul forţei de măsurare; 4 - piesă.

80
Tema 4
Capul de măsurare cu traductor inductiv oferă
avantajul unei sensibilităţi şi precizii ridicate. În figura
4.4. este prezentată schema de principiu a unui cap de
măsurare cu traductor inductiv, prin intermediul căruia
o mărime mecanică, măsurată, se transformă în variaţia
impedanţelor unor bobine.
Instalaţiile de măsurare cu traductoare
pneumatice au inerţie mare (timp de răspuns ridicat)
însă prezintă robusteţe, precizie ridicată, raport de
amplificare mare, posibilitatea măsurării fără contact
cu piesa, siguranţă în funcţionare şi folosirea în locuri
greu accesibile. Cea mai utilizată schemă de măsurare
cu traductor pneumatic este prezentată în figura 4.5.
mărimea de ieşire, presiunea din camera de măsurare,
este modificată în anumite limite proporţional cu
variaţia mărimii de intrare şi cu variaţia interstiţiului
duză-clapetă.
Fig. 4.5. Schemă de măsurare cu traductor pneumatic.
Fig. 4.6. Instalaţie pentru măsurarea electrică a temperaturii
Instalaţii şi sisteme de măsurare
Instalaţiile de măsurare cu traductoare optice şi
cu radiaţie au o utilizare limitată de complexitatea lor
constructivă.
4.2. Elemente componente de bază ale
instalaţiilor sau ale sistemelor de măsurare
4
O instalaţie sau un sistem de măsurare reprezintă
un mijloc de măsurare constituit din mai multe aparate
de măsurat (situate în fluxul semnalului) sau auxiliare
(nesituate în fluxul semnalului), dar care livrează energie
auxiliară pentru menţinerea funcţiunii instalaţiei,
necesare pentru captarea şi adaptarea unui semnal
de măsurare şi pentru emiterea valorii măsurate,
ca „imagine” a mărimii de măsurat. Dacă numărul
aparatelor se reduce la unu, atunci instalaţia devine un
aparat.
81
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Aparat Wa = energie auxiliară

auxiliar Sm = semnal de măsurare

Wa

Xi Aparat de Sm Aparat de Sm Aparat de xe

4 măsurat măsurat măsurat

Fig. 4.7.Componentele unei instalaţii de măsurat

În figura 4.6. este prezentat un exemplu de instala- După rolul pe care îl au în cadrul instalaţiei de
ţie de măsurat, iar în figura 4.7 sunt prezentate compo- măsurat, aparatele de măsurat se numesc: captor,
nentele unei instalaţii de măsurat. adaptor, emiţător (Fig. 4.8.).

Aparat Wa = energie auxiliară

auxiliar Sm = semnal de măsurare

Wa

Xi Captor Sm Adaptor Se Emiţător xe

C A E

Mărimea Valoarea
de măsurat
Senzor Amplificator Emiţător direct:
Sesizor (sondă) Calculator - indicator
Convertizor - inscriptor
- numărător
Emiţător indirect
Fig. 4.8. Denumirea aparatelor de măsurat, după rolul lor în cadrul instalaţiei de măsurat.

• Captorul este un aparat de măsurat care
captează mărimea de măsurat la intrare şi emite la
ieşire un semnal de măsurare corespunzător (exemplu:
termometrul cu rezistenţă).
Dacă mărimea de intrare este, în acelaşi timp,
şi semnal de măsurare, captorul, ca prim element al
instalaţiei, nu este necesar.
Când energia semnalului de măsurare este luată
direct de la măsurand, captorul este activ, iar în cazul în
care mărimea de măsurat comandă o energie auxiliară,
livrată captorului de o sursă auxiliară, captorul este
pasiv.
Partea captorului care sesizează direct mărimea
de măsurat şi care este sensibilă la aceasta din urmă,
se numeşte senzor sau sondă (exemplu: fotoelemen-
tele). Captorul trebuie să micşoreze pe cât posibil influ-
enţa mărimilor perturbatoare asupra semnalului de
măsurare.
• Adaptorul este un aparat de măsurat dintr-
o instalaţie. Este situat între captor şi emiţător şi are
diferite funcţiuni. Astfel, el poate fi: amplificator de
măsurare, traductor, calculator etc.
Amplificatorul de măsurat este un aparat de
măsurat cu energie auxiliară la care energia de intrare
comandă energia auxiliară de ieşire (exemplu: amplifi-
carea puterii).
Calculatorul este un aparat de măsurat adaptor
care serveşte la prelucrarea ulterioară a semnalelor de
măsurare, efectuând operaţii de calcul.
Se deosebesc: aparate de conexiune, care servesc
la conectarea a două sau a mai multor semnale de
măsurare; aparate de funcţie, care transformă semnalul
de intrare xi după o anumită relaţie matematică (funcţie)
în semnal de ieşire xe şi aparate de temporizare, care
formează dependenţa temporară dintre semnalele de
ieşire şi cel de intrare.

82
Tema 4
• Emiţătorul este un aparat de măsurat care
foloseşte energie auxiliară şi emite (livrează) valoarea
măsurată a mărimii de măsurat.
Emiţătorul poate fi direct (vizual) sau indirect.
În cazul în care emiţătorul este prevăzut cu
dispozitive care livrează informaţii suplimentare, la
valoarea măsurată cu aparate de semnalizare, emiţător
de semnal limită, semnalizator cu valoare limită etc.
Emiţătorul direct livrează (emite) valoarea măsurată
într-o formă direct inteligibilă pentru observator. Cele
mai importante emiţătoare directe sunt: indicatoarele,
înregistratoarele şi numărătoarele.
Indicatorul este un emiţător direct, care permite
citirea directă a valorii măsurate.
Indicatorul analog indică valoarea măsurată, cu
ajutorul unui indicator, pe o scală (aparate cu indicator,
osciloscoapele etc.).
Indicatorul digital indică valoarea măsurată în
formă de numere, adică în valori discrete ale indicaţiei.
Dacă o scară analogă constă într-un şir de cifre situate
Mijloc de
măsurat
Traductor de
măsurat
Traductor de
măsurat unitate
Fig. 4.9. Denumirea mijloacelor de măsurare după forma semnalului.
a) Traductorul de măsurare este un mijloc de
măsurare care transformă un semnal de intrare analog
într-un semnal de ieşire analog, dependent de cel de
intrare.
În cazul în care la intrarea şi la ieşirea traductorului
de măsurare se află aceeaşi mărime fizică şi aparatul
Instalaţii şi sisteme de măsurare
pe un element mobil faţă de o fereastră sau faţă de un
reper, este vorba de o indicaţie analoagă cu ajutorul
unei scări analoage cifrate.
Inregistratorul este un emiţător direct, care
înscrie valoarea măsurată – de cele mai multe ori
proporţională cu timpul – pe o bandă mobilă, pe o
diagramă polară etc.
Numărătorul este un emiţător direct, care
formează valoarea măsurată ca sumă sau ca integrală
4
de timp, aceasta fiind emisă într-o formă directă şi
vizibilă.
Emiţătorul indirect livrează valoarea măsurată într-o
formă recunoscută numai cu dispozitive sau cu cunoş-
tinţe speciale.
După forma semnalului, mijloacele de măsurat se
clasifică în: traductoare şi convertizoare (Fig. 4.9).
Convertizor
Convertizor Convertizor
analog-digital digital-analog
Convertizor
de cod
lucrează fără energie auxiliară, traductorul se numeşte
transformator sau convertizor.
Exemplu: transformator de curent.
Traductorul unitate este un traductor cu domeniul
semnalului de ieşire normat, care necesită, de regulă,
energie auxiliară. Acest traductor se mai numeşte
transmiţător sau convertizor standard de măsurare.
83
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
b) Convertizorul este un aparat de măsurat la care
semnalul de intrare diferă structural de cel la ieşire
(exemplu: analog-digital; digital-analog) sau care are
numai o structură digitală.
4 4.3. Reprezentări grafice ale structurii unei instalaţii
Reprezentarea grafică a unei instalaţii de măsurat
este redată în figurile 4.7 şi 4.8.
Schema de montaj trebuie să conţină toate
aparatele de măsurat, aparatele auxiliare şi elementele
constructive ale instalaţiei, sub formă de simboluri sau
ca aparate-bloc.
Legăturile dintre aparate trebuie reprezentate
simplificat, dar clar.
Schema de montaj conţine: simbolul aparatului,
aparatul-bloc, schema funcţională.
Simbolul aparatului reprezintă aparatul de măsurat,
aparatul auxiliar sau un element constructiv reprezen-
tat într-o formă simplificată sau printr-un semn normat
(standardizat).
Aparatul-bloc reprezintă un aparat de măsurat,
aparat auxiliar sau element constructiv reprezentat
grafic simplificat sub formă de dreptunghi, în interiorul
X1 X2
(Xe)
X1 Xe
X1
X1 Xe
Xi2= Xi1+ Zez
Xi1
Xe2
Fig. 4.10. Structura semnalului bloc:
a) structură în lanţ; b) structură în paralel; c) structură în cerc.
84
-Convertizorul analogic-digital transformă un
semnal de intrare analog, într-un semnal de ieşire
digital.
- Convertizorul digital-analog transformă un semnal
de intrare digital într-un semnal de ieşire analog.
căruia se desenează sau nu simbolul normat al
aparatului.
Schema funcţională este o reprezentare simbolică
a legăturilor dintre semnalele sistemului, adică dintre
semnalele de măsurare ale instalaţiei, ale aparatului
sau ale unui număr de aparate şi instalaţii.
În această schemă, elementele de transmitere ale
instalaţiei ori ale aparatului se reprezintă ca semnale
bloc, iar legăturile lor, prin linii de acţiune cu sens.
Părţile componente ale unei scheme funcţionale
sunt: semnalul bloc, linia de acţiune, sensul de acţiune.
Semnalul-bloc se reprezintă de preferinţă printr-un
dreptunghi, cu o linie dublă la latura semnalului de ieşire
(Fig. 4.10.).
X3 X4
(Xe)
a)
X21
X2= X21+ X22
X22
b)
c)
Tema 4
Linia de acţiune este o linie continuă subţire, care
indică drumul unui semnal de măsurare. Ea porneşte,
de regulă, de la latura mică a semnalului bloc.
Sensul de acţiune se reprezintă cu săgeţi, pe linia
de acţiune care determină un proces de măsurare, de
comandă etc.
4.4. Tipuri de structuri ale sistemelor de măsurare
Cele mai importante legături dintr-o schemă
funcţională sunt: structura în lanţ, structura în paralel şi
structura în cerc, reprezentate în figura 4.10.
Principii de funcţionare – principiul energiei
Transmiterea semnalelor nu se poate face fără
schimb de energie. Spre exemplu, la măsurarea piesei
cu un aparat de tip Abbe vertical, piesa este palpată
cu o „forţă de măsurare” F, care produce o deformaţie
elastică. În acest proces, are loc un schimb de energie
care influenţează semnalul de măsurare. Ca urmare,
la folosirea unui mijloc de măsurare trebuie să se
Fişă de evaluare. Tema: Instalaţii şi sisteme de măsurare
1 Completează spaţiile libere:
1. O instalaţie sau un sistem de măsurare repre-
zintă un mijloc de măsurare constituit din mai multe
......................................................... situate în fluxul semnalu-
lui sau auxiliare, care livrează energie auxiliară pentru
menţinerea funcţiunii instalaţiei.
2. Aparatul de măsurat care captează mărimea
de măsurat la intrare şi emite la ieşire un semnal de
măsurare corespunzător poartă numele de ....................
.................................. .
3. Viteza de răspuns trebuie să fie mai mare la
automatele de control .......................... .
4. În cazuri speciale, cum ar fi viteze foarte mari
de deplasare a piesei, sensibilitate mărită a suprafe-
ţei piesei controlate la acţiuni mecanice, procese de
producţie care se desfăşoară la temperaturi înalte, se
folosesc instalaţiile de măsurare ..........................................
............. .
Instalaţii şi sisteme de măsurare
Sensul de acţiune caracterizează un semnal de
măsurare ca semnal de intrare sau de ieşire.
4
controleze nu numai schema de funcţionare, ci şi
măsura în care nivelul energetic nu determină erori de
adaptare prea mari ale mărimii de măsurat. De aceea,
este necesar să se întocmească „schema fluxului de
energie”.
Schema fluxului de energie indică faptul că trans-
miterea semnalului este legată de transmiterea puterii.
În fiecare semnal transmis, apar simultan două
mărimi de măsurat, al căror produs trebuie să reprezinte
puterea semnalului. Aceste mărimi de măsurat se
numesc intensităţi şi trebuie urmărite întotdeauna în
schemă.
2 Răspunde prin adevărat sau fals:
1. Instalaţiile de măsurare mecanice prezintă
robusteţe şi precizie mare.
2. Adaptorul este un aparat de măsurat dintr-o
instalaţie, situat între captor şi emiţător, care are diferite
funcţiuni, cum ar fi: amplificator de măsurare, traductor,
calculator etc.
3. Emiţătorul este un aparat de măsurat care
foloseşte energia proprie şi care livrează valoarea
măsurată a mărimii de măsurat.
4. Indicatorul este un emiţător direct, care permite
citirea directă a valorii măsurate.
5. Înregistratorul este un emiţător direct, care
înscrie valoarea măsurată – de cele mai multe ori
proporţională cu timpul – pe o bandă mobilă, pe o
diagramă polară etc.
85
 II. UTILIZAREA TEHNICILOR DE MĂSURARE
PENTRU DETERMINAREA – MONITORIZAREA
MĂRIMILOR TEHNICE SPECIFICE PROCESELOR
INDUSTRIALE

Tema 1. Norme de tehnica securităţii muncii

şi de prevenire şi stingere a incendiilor

Tema 2. Documentaţia tehnică specifică

operaţiilor de măsurare/monitorizare a mărimilor
tehnice caracteristice proceselor industriale

Tema 3. Criterii de selectare a mijloacelor

şi a metodelor de măsurare

Tema 4. Operaţii pregătitoare

pentru utilizarea tehnicilor de măsurare

DUPĂ STUDIEREA ACESTUI MODUL, VEI FI CAPABIL:

• Să execuţi operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare.
• Să utilizezi tehnici de măsurare pentru determinarea/monitorizarea mărimilor
tehnice specifice proceselor industriale.
• Să gestionezi conflictele şi aşteptările factorilor interesaţi.

87
 1
NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII
MUNCII ŞI DE PREVENIRE ŞI
STINGERE A INCENDIILOR
1.1. Norme de tehnica securităţii muncii
Problemele cu caracter organizatoric aferente
activităţii de măsurare pot influenţa hotărâtor (direct
sau indirect) producerea accidentelor de muncă sau a
îmbolnăvirilor profesionale, a securităţii personalului şi
a aparatelor (instalaţiilor).
Datorită acestui lucru, se va acorda o atenţie deose-
bită următoarelor elemente:
-controlul frecvent al condiţiilor la locul de muncă;
-controlul dotării instalaţiilor şi al aparatelor cu
dispozitive de tehnica securităţii muncii, precum şi a
personalului, cu echipament şi materiale de protecţie,
înainte de începerea lucrului;
-organizarea locului de muncă şi a activităţii
respective;
-asigurarea disciplinei în muncă;
-supravegherea permanentă a elevilor, sub aspec-
tul respectării normelor de protecţia muncii;
- lucrarea de laborator se va executa numai după
verificarea montajului de către profesor, respectând
îndrumările şi indicaţiile profesorului;
- nu se va lucra cu mâinile ude şi nu se vor atinge
părţile aflate sub tensiune,
- nu se va efectua niciun fel de modificări asupra
montajului, atâta timp cât acesta se află sub tensiune ;
- se vor utiliza echipamentul şi materialele de
protecţie individuală.
Este strict interzisă orice modificare a destina-
ţiei aparatului sau a utilajului, dacă acestea contravin
normelor şi regulamentelor în vigoare.
88
Existenţa şi buna funcţionare a aparatelor de
măsură şi control şi a dispozitivelor de protecţie a muncii
fac parte din buna organizare a locului de muncă.
La fiecare loc de muncă, vor fi afişate la loc vizibil
instrucţiunile de protecţia muncii şi de lucru, însoţite de
schemele aparatelor şi ale utilajelor şi de instrucţiunile
de folosire.
Laboranţii şi profesorii sunt obligaţi să asigure
organizarea corespunzătoare a activităţii, la fiecare loc
de muncă, în condiţii de securitate a personalului şi a
aparatelor, prin:
-verificarea bunei funcţionări a aparatelor şi a
instalaţiilor, luând măsuri operative de remediere a
deficienţelor;
-verificarea modului în care se întreţin aparatele,
instalaţiile şi legarea la pământ şi la nul a celor care pot
produce accidente prin electrocutare;
-instruirea corespunzătoare a elevilor, verificarea
cunoştinţelor acestora, menţinerea strictă a ordinii şi
disciplinei;
-repartizarea sarcinilor, îndrumarea şi controlul
operaţiilor, asigurarea asistenţei tehnice permanente;
-asigurarea iluminatului, a încălzirii şi a ventilaţiei în
laborator.
Personalul desemnat poate îndeplini lucrările de
verificare numai după ce şi-a însuşit temeinic următoa-
rele cunoştinţe:
-regulamentul de ordine interioară a unităţii;
-legislaţia de protecţie a muncii în vigoare, aferentă
activităţii respective;
Tema 1 Instalaţii şi sisteme de măsurare
1
-normele de protecţie a muncii, generale, şi cele Elevii care nu sunt în deplină capacitate de muncă
specifice locului de muncă; sau care nu sunt echipaţi corespunzător, nu vor fi admişi
-instrucţiunile de lucru; în laborator.
-noţiunile de prim-ajutor.
Niciun elev nu va fi repartizat, respectiv, primit în
laborator şi nu va fi pus să lucreze, decât după ce i s-a
făcut instructajul specific de protecţie a muncii care
trebuie finalizat prin verificarea însuşirii cunoştinţelor
necesare, rezultatul consemnându-se în fişa de
instructaj.
Pentru a completa măsurile tehnice, de protecţie ATENŢIE !
colectivă, luate în laboratorul de metrologie, este Manevrarea instrumentelor, a mijloacelor de
necesar să se utilizeze echipamentul şi materialele de lucru, a machetelor grele se va face cu atenţie, pentru
protecţie . a evita riscul accidentării.
Distanţele de transport manual nu vor depăşi 60 m.
Înălţimea maximă la care se pot ridica manual pe verti-
cală sarcinile maxime admise este de 1,5 m.

1.2. Norme de prevenire şi stingere a incendiilor

Respectarea normelor P.S.I. este obligatorie pentru

întreg personalul din instituţii, întreprinderi, ateliere ATENŢIE !
etc. Este interzisă spălarea mâinilor sau a pieselor cu
Pentru aceasta, este necesar ca fiecare loc de muncă benzină.
să fie dotat cu aparatură de stins incendii, formată
din: stingătoare de incendiu, furtune de incendiu
prevăzute cu ajutaje, rastele cu unelte P.S.I. (găleţi,
lopeţi, târnăcoape). Personalul de la locul respectiv de
muncă este obligat să cunoască locul de amplasare al
aparaturii din dotare şi funcţionarea acesteia.
La fiecare loc de muncă, trebuie să fie afişat un plan
de evacuare în caz de incendiu. În planul de evacuare
sunt stabilite atribuţiile personalului în caz de incendiu
şi schema de evacuare.
Pentru prevenirea incendiilor sunt interzise:
-blocarea căilor de acces;
-depozitarea de produse (materiale) inflamabile în
locuri special neamenajate;
-improvizaţiile de natură electrică;
-folosirea materialelor P.S.I. în alte scopuri;
-utilizarea focului deschis în locuri neamenajate
sau interzise;
-folosirea produselor petroliere pentru degresarea,
spălarea pieselor, aparatelor;
-fumatul în locuri neamenajate;
-executarea de lucrări de întreţinere, reparaţii etc.
la instalaţiile electrice de către personal neautorizat.

89
 2
DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ SPECIFICĂ
OPERAŢIILOR DE MĂSURARE –
MONITORIZARE A MĂRIMILOR TEHNICE
CARACTERISTICE PROCESELOR
INDUSTRIALE

Documentaţia însoţitoare se compune din:

cărţi tehnice, instrucţiuni de utilizare a aparatelor şi
echipamentelor de măsurare utilizate.
Cu excepţia mijloacelor de măsurare simple, a căror
utilizare nu mai ridică probleme (şubler, manometru,
ampermetru, termometru de sticlă, densimetru etc.),
mijloacele de măsurare complexe (Fig. 2.1.) sunt
însoţite de un material scris, numit Instrucţiuni de
exploatare/utilizare, Carte tehnică/manual tehnic etc. În
cazul aparatelor de măsurat relativ complexe, această
documentaţie este esenţială.
Pentru unele categorii de aparate de măsurat (de
exemplu, pentru cele electronice există recomandări
internaţionale care stabilesc conţinutul obligatoriu al
documentaţiei însoţitoare).
Documentaţia trebuie să cuprindă: destinaţia
aparatului, caracteristici tehnice, instalarea, modul de Fig. 2.1. Optimetru vertical
utilizare, principiul de funcţionare, descrierea părţilor
componente, indicaţii de întreţinere şi depanare.
Documentaţia însoţitoare este necesară nu numai
pentru punerea în funcţiune a acestuia, ci şi pe tot
parcursul exploatării sale.

90
 3
CRITERII DE SELECTARE A
MIJLOACELOR ŞI A METODELOR
DE MĂSURARE

Selectarea mijloacelor şi metodelor de măsurare se face în funcţie de un număr însemnat de factori,

prezentaţi sintetic în figura 3.1.

Fig. 3.1. Criterii de selectare a mijloacelor şi a metodelor de măsurare.

În figura 3.2. este exemplificată alegerea mijloacelor de măsurare în funcţie de caracterul producţiei.

91
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

Fig. 3.2. Alegerea mijloacelor de măsurare în funcţie de tipul producţiei.

Alte criterii după care se face alegerea mijloacelor de măsurare sunt:

- natura, mărimea şi precizia parametrului care se analizează;
- fiabilitatea metrologică;
- productivitatea controlului;
-calificarea operatorului uman etc.
În construcţia de maşini, criteriile care stau la baza concepţiei, alegerii şi destinaţiei metodelor şi mijloacelor
de măsurare şi control al preciziei de prelucrare sunt prezentate în figura 3.3:

Fig. 3.3. Criterii pentru alegerea metodelor şi mijloacelor de măsurare în construcţia de maşini;
∆L – eroarea limită de măsurare; tp – toleranţa prescrisă parametrului controlat.

92
Tema 3 Criterii de selectare a mijloacelor şi metodelor de măsurare
3.1. Indicatori metrologici şi economici ai mijloacelor de măsurare
accesibile operatorului
Sensibilitatea este raportul dintre variaţia mărimii
de ieşire observată la aparat şi variaţia mărimii de
intrare care a generat-o.
Exemplu: sensibilitatea de 100 mm/μA la un
galvanometru cu oglindă înseamnă că un curent de 1
μA creează (produce) o deplasare de 100 mm pe scara
galvanometrului.
Rezoluţia (pragul de sensibilitate) este cea mai mică
valoare a mărimii de intrare care determină o variaţie
distinct sesizabilă a mărimii de ieşire.
Termenul rezoluţie este utilizat pentru mijloacele
de măsurare la care mărimea de ieşire prezintă o variaţie
discontinuă, de exemplu la aparatele digitale. Rezolu-
ţia este egală cu o unitate a ultimului rang zecimal (un
digit).
Rezoluţia se exprimă în unităţi ale mărimii măsurate
(de exemplu: microvolţi, miliamperi etc.)
Domeniul de măsurare reprezintă diferenţa dintre
valoarea maximă şi cea minimă care pot fi măsurate cu
ajutorul mijlocului de măsurare utilizat.
Valoarea diviziunii reprezintă valoarea variaţiei
mărimii măsurate între două repere consecutive.
3.2. Tipul de producţie în cadrul căreia se realizează procese de măsurare.
Productivitatea impusă măsurării, costul aplicării metodei
Procesul de măsurare este parte integrantă şi
absolut necesară a oricărui tip de producţie. În funcţie
de tipul de producţie, se aleg mijloacele de măsurare
potrivite, pe baza criteriilor menţionate în capitolul 3.
Controlul trebuie să asigure o productivitate cores-
punzătoare prelucrării şi execuţiei produselor şi să fie
cât mai economic (cota-parte care-i revine din preţul
de cost al produselor să fie cât se poate de redusă).
Productivitatea înaltă se poate realiza pe două căi:
1. folosirea unor mijloace de control şi măsurare
de înaltă productivitate, proiectate şi constru-
ite special sau adaptate la o anumită produc-
ţie;
2. aplicarea unor metode de control de înaltă
productivitate, folosindu-se fie mijloace de
măsurare universale, fie mijloace speciale.
Timpul de răspuns este intervalul de timp care trece
între aplicarea mărimii de măsurat şi stabilirea indica-
ţiei corespunzătoare mărimii aplicate.
3
Disponibilitatea este noţiunea care exprimă posibi-
litatea ca un produs să-şi îndeplinească funcţiunea
pentru care a fost realizat.
Justeţea este calitatea unui mijloc de măsurare de a
indica o valoare cât mai apropiată de mărimea reală.
Fidelitatea este caracteristica unei măsuri sau a
unui aparat, de a avea variaţii cât mai mici la măsurarea
aceleiaşi mărimi în condiţii identice.
Exactitatea reprezintă corespondenţa dintre
indicaţia aparatului şi adevărata mărime a cantităţii
măsurate.
Clasa de exactitate este valoarea covenţional
stabilită în funcţie de eroarea tolerată, de abateri,
de diverse caracteristici, admisă de prevederile unui
standard de stat, ale unei instrucţiuni de verificare sau
ale unei norme interne.
Fiabilitatea metrologică reprezintă capacitatea unui
sistem de a funcţiona fără defecţiuni în decursul unui
anumit interval de timp.
Ambele căi trebuie să conducă la micşorarea
substanţială a numărului de controlori, în raport cu
volumul de producţie.
Astfel, după cum s-a constatat practic, contro-
lul cu productivitate înaltă reduce, pentru aceeaşi
cantitate de produse prelucrate, până la de 10 ori
numărul de controlori.
Totodată, în preţul de cost al produselor, cota-
parte care revine controlului se micşorează de la
câteva procente, la cîteva fracţiuni de procent.
Mijloacele de măsurat de înaltă productivitate
se clasifică astfel:
• după principiul de funcţionare avem:
1. dispozitive de control cu calibre rigide;
2. dispozitive de control cu diferite tipuri de
comparatoare;
3. dispozitive de control cu calibre rigide şi
comparatoare;
93
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

4. traductoare şi aparate electrice cu contact; 2. aparate şi instalaţii semiautomate;

5. traductoare şi aparate rezistive;
6. traductoare şi aparate inductive
7. traductoare şi aparate capacitive;
3 8. traductoare şi aparate fotoelectrice;
9. traductoare şi aparate pneumoelectrice;
10. aparate şi instalaţii complexe.
3. aparate şi instalaţii automate şi automatizate.
În figura 3.4b este reprezentat un dispozitiv de
control multidimensional cu patru calibre limitative,
pentru verificarea diametrelor d1, d2, d3 şi a lungimii l a
piesei din Figura 3.4a.

• după gradul de automatizare:

1. dispozitive de control unidimensionale şi
multidimensionale;
l

a b

Fig. 3.4. Dispozitiv de control multidimensional cu calibre limitative pentru verificarea succesivă a dimensiunilor:
a – piesa; b – dispozitivul.

94

OPERAŢII PREGĂTITOARE
PENTRU UTILIZAREA
TEHNICILOR DE MĂSURARE
4.1. Asigurarea condiţiilor de microclimat
Influenţa condiţiilor de microclimat asupra
mijloacelor de măsurare se manifestă în două moduri:
prin acţiuni reversibile şi prin acţiuni ireversibile. Din
prima categorie fac parte cele datorate dependenţei
caracteristicilor metrologice de mărimile specifice
aerului înconjurător: temperatură, umiditate, presiune
etc. A doua categorie de acţiuni include efecte de
îmbătrânire, coroziune şi alte tipuri de deteriorări care
se produc, de obicei, în timp mai îndelungat.
În metrologie, sunt stabilite aşa-numitele condiţii de
referinţă, definite pentru categorii şi tipuri de mijloace
de măsurare. Condiţiile de referinţă cele mai obişnuite
sunt următoarele:
- temperatura de referinţă cel mai des folosită este
de +20°C, dar este întâlnită şi valoarea de +23°C;
- umiditatea de referinţă, exprimată în unităţi de
umiditate relativă a aerului, care poate fi orice valoare
din intervalul 40... 65%;
4.2. Reglaje prevăzute în instrucţiunile de utilizare
Insrucţiunile de utilizare ale mijloacelor de măsurare
complexe prevăd pregătirea aparatului în vederea
măsurării. Operaţiile pregătitoare sunt specifice fiecărui
mijloc de măsurare. În cele ce urmează este prezentat
ca exemplu modul de reglare al optimetrului vertical
tip ZEISS (Fig. 4.1), care este folosit pentru măsurări
comparative.
Modul de funcţionare al optimetrului se bazează
pe un mecanism de amplificare optico-mecanică.
4
- presiunea de referinţă, de obicei, cu valoarea de
98066,5Pa (1 kgf cm2).
Asupra majorităţii tipurilor de mijloace de măsurare,
influenţa cea mai mare o are temperatura. Umiditatea
aerului are efecte importante numai dacă depăşeşte
o anumită valoare (de exemplu 80%), iar presiunea
atmosferică are, de regulă, o influenţă neglijabilă.
Desigur, există şi excepţii, cum sunt:
- aparatele de măsurat curenţi electrici foarte slabi,
care sunt puternic inflenţate de umiditatea aerului;
- la cântăririle de mare precizie, unde este necesar
să se facă o „corecţie de presiune”, pentru a se ţine
seama de efectul forţei Arhimede asupra corpului
cântărit.
Aparatul este folosit pentru măsurări comparative.
Dimensiunea maximă măsurată 150 mm, eroarea de
măsurare ±0,0003 mm.
Pentru reglarea aparatului în vederea măsurării,
se deblochează braţul 2 al aparatului prin slăbirea
şurubului 3. Rotind piuliţa 1 se aduce palpatorul 11 în
contact cu blocul de cale, până în momentul în care în
ocularul 6 apare imaginea scării gradate, moment în
care se strânge şurubul 3.
95
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
4 rozeta 1, până în momentul apropierii reperului zero de
Fig. 4.1. Optimetrul vertical tip ZEISS
4.3. Selectarea domeniilor de măsurare în funcţie de valoarea
prognozată
Un aparat de măsurat poate avea mai multe
intervale de măsurare. Aceste intervale multiple, care
se obţin prin acţionarea unei „comenzi” a aparatului
(comutator, borne etc.), se mai numesc domenii
de măsurare (uneori se mai folosesc şi termenii
„subintervale de măsurare”, „game de măsurare” şi
„scări de măsurare”).
La aparatele cu mai multe domenii de măsurare,
limitele domeniilor succesive se aleg din anumite
4.4. Verificarea legăturilor funcţionale dintre componente
În cazul unui circuit electric, verificarea legăturilor
funcţionale dintre componentele circuitului se poate
face astfel:
- vizual, verificând corectitudinea montajului
(dacă legăturile au fost corect făcute, conform
schemei, dacă lipiturile sunt stabile) şi izolaţia
cordonului de alimentare;
96
Claritatea imaginii riglei gradate se obţine prin
orientarea unui fascicol de lumină către fanta ce
luminează scara gradată, cu ajutorul oglinzii 4, şi prin
rotirea monturii ocularului 6. În ocularul 6 se observă
un reper fix şi imaginea scării gradate. După obţinerea
în ocular a unei imagini clare a riglei gradate, se repetă
operaţia de reglare grosieră (manevrând şurubul 3 şi
reperul fix).
Suprapunerea reperului zero cu reperul fix se
realizează prin reglaj fin din rozetă, după ce a fost
slăbit şurubul 9. După reglare, se strânge şurubul.
Introducerea sau scoaterea calei de reglaj şi a piesei de
sub palpator se face după apăsarea pârghiei 10.
Reglarea perpendicularităţii dintre axa corpului
de măsurat şi măsuţa 13 se face astfel încât suprafaţa
măsuţei să fie paralelă cu suprafaţa plană a palpatorului.
Această operaţie se realizează aducând palpatorul în
contact cu cala de 5... 7 mm şi reglând din şuruburile 12
până în momentul în care se obţine o abatere cât mai
mică sub 0,5 mm, în patru puncte extreme ale calei.
şiruri de numere, de preferinţă progresii geometrice
sau şiruri apropiate de acestea. În cazul aparatelor
analogice, sunt uzuale şiruri de forma 1·10n; 2·10n; 5·10n
sau 1·10n; 3·10n, unde n este întreg (pozitiv, negativ sau
nul). Cadranele acestor aparate pot fi prevăzute cu o
singură scară gradată; la acestea, valoarea măsurată
se citeşte prin înmulţirea indicaţiei, în diviziuni, cu
„constanta” aparatului.
- cu aparate de măsură cum ar fi voltmetrul,
ampermetrul, cu ajutorul cărora se măsoară
tensiunea, respectiv intensitatea curentului electric;
în cazul când circuitul a fost realizat corect, valorile
măsurate trebuie să corespundă cu prevederile
documentaţiei tehnice.
 APLICAŢII PRACTICE
Profesorul are posibilitatea să aleagă numărul de
ore şi temele de laboartor în funcţie de competenţele
pe care trebuie să le atingă elevii şi de dotarea labora-
torului. Pentru efectuarea lucrărilor practice, elevii vor
fi împărţiţi în grupe de maxim 4–5 elevi. Constituirea
grupelor se face ţinând cont de performanţele şcolare,
de abilităţile practice, de preferinţele elevului, astfel
încât să rezulte grupe neomogene, în care elevii să
Lucrare de laborator nr. 1: Măsurarea dimensiunilor exterioare
cu ajutorul şublerului
1. Consideraţii teoretice
Şublerul face parte din categoria instrumentelor
pentru măsurat lungimi cu vernier. Clasificarea
şublerelor se face după criterii ce ţin seama de:
a) domeniul de utilizare (de exterior, de interior,
pentru adâncime, pentru trasaj etc.);
b) exactitatea de măsurare;
c) domeniul de măsurare.
Vernierul este o scară gradată suplimentară, care
alunecă de-a lungul riglei principale. Diviziunile acestei
scări sunt realizate in acelaşi sens cu cele de pe riglă.
Intervalul dintre diviziunile scării vernierului este mai
Precizia de citire a Numărul de diviziuni ale
şublerului, p vernierului
1/10 = 0,1 10
1/20 = 0,05 20
1/50 = 0,02 50
5
fie diferiţi din punctul de vedere al performanţelor
şcolare.
Activitatea în echipe le oferă elevilor posibilitatea
să găsească modul de rezolvare şi de mediere a conflic-
telor care pot apărea din cauza părerilor diferite referi-
toare la rezolvarea unei probleme. Distribuirea sarcini-
lor de lucru se face astfel încât fiecare elev să cunoască
toate activităţile grupei. În continuare, sunt prezentate
câteva exemple de lucrări de laborator.
mic decât cel dintre diviziunile de pe riglă. Divizarea
scării vemierului este în aşa fel realizată, încât pentru n
diviziuni ale scării vemierului corespund (n - 1) diviziuni
de pe riglă.
Precizia de citire a şublerelor poate fi de 0,1; 0,05
sau 0,02 mm. Cele mai utilizate şublere sunt cele cu
două perechi de ciocuri (pentru exterior şi pentru
interior) şi cu tijă pentru adâncime.
În tabelul următor sunt date caracteristicile
vernierului:
Lungimea scării Valoarea unei diviziuni
gradate(vernier),mm (vernier),mm
9 0,9
19 0,95
49 0,98
97
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Schemele celor trei tipuri de verniere sunt
prezentate în figurile1, 2, 3.
5
Fig. 1. Vernier cu valoarea diviziunii 0,1 mm.
Fig. 2. Vernier cu valoarea diviziunii 0,05 mm.
Fig. 3. Vernier cu valoarea diviziunii 0,02 mm.
Valoarea diviziunii şublerului se determină cu
relaţia:
Vd=Vi/Nd
unde: Vi – este valoarea intervalului dintre două
diviziuni, pe scara riglei (Vi = 1 mm);
Nd – numărul de diviziuni de pe vernier.
Exemplu: Pentru şublerul al cărui vernier a fost
prezentat în figura 3, valoarea diviziunii are:
Vi = 1 mm; Nd = 50 diviziuni; atunci: Vd = 1/50 =
0,02 mm.
Valoarea lungimii măsurate se obţine folosind
formula:
VM = NR x Vi+Nl x Vd
unde: VM – este valoarea măsurată;
NR – numărul reperului de pe riglă, în raport cu
reperul 0;
Vi – valoarea intervalului dintre două diviziuni de
pe scara riglei = 1 mm;
98
Nl– numărul reperului de pe vernier care se află în
prelungirea unui reper pe scara riglei;
Vd – valoarea diviziunii( 0,1; 0,05 sau 0,02 mm).
În figurile 4, 5, 6 sunt prezentate exemple de citire
a valorii măsurate cu şublerul.
Fig. 4. Vernier cu valoarea diviziunii 0,1 mm (poziţionat: 10,6
mm).
Fig. 5. Vernier cu valoarea diviziunii 0,05 mm
(poziţionat: 6,25 mm).
Fig. 6. Vernier cu valoarea diviziunii 0,02 mm
(poziţionat: 1,36).
2. Instrumente şi materiale necesare
Materialele necesare pentru efectuarea lucrării de
laborator sunt:
- şublere pentru exterior, cu valoarea diviziunii
Vd = 0,1; 0,05 sau 0,02 mm;
- piese de diferite forme şi dimensiuni;
-documentaţia tehnică (desen, plan de operaţii,
normă tehnică, caiet de sarcini, normă de metrologie
legală, instrucţiune de metrologie legală, normă
tehnică de metrologie).
3. Scopul lucrării (parametrul controlat)
Scopul lucrării este de a determina abaterile de
la cilindricitate şi circularitate a unei piese cilindrice
 Aplicaţii practice

cu lungimea de 300 mm şi diametrul de 20±0,1 mm,
obţinută prin strunjire de degroşare.
4. Schema de măsurare
Pentru măsurarea unei piese cilindrice, se va folosi
schema din figura 7.
dispozitivului de avans fin, prin blocarea cursorului cu
şurubul său.
Există şublere cu indicaţie numerică, avînd posibi-
litatea conectării la PC-uri, pentru interpretarea rezulta-
telor pe bază de software adecvat.
Pentru utilizarea corectă a şublerelor, trebuie
respectate următoarele reguli:
- piesa se prinde corect între suprafeţele de
măsurare;

5
- piesele de măsurat se curăţă foarte bine înaintea
operaţiei de măsurare;
- privirea trebuie să cadă corect pe scara gradată a
şublerului;
- şublerele se verifică periodic cu ajutorul calelor
plan-paralele în atelierele de metrologie.
Fig. 7. Schema de măsurare a diametrelor exterioare pentru: Erorile tolerate ale indicaţiilor şublerelor nu trebuie
a – cilindricitate; b – circularitate. să depăşească valorile prescrise în norme.
Erorile tolerate se compară cu eroarea reală, care
se determină prin diferenţa dintre indicaţia şublerului
5. Modul de lucru şi dimensiunile nominale ale calelor plan-paralele care
se folosesc în acest scop.
Pentru a explica modul de lucru, la această lucrare Verificarea şublerelor se va face obligatoriu la
de laborator folosim şublerul din figura 8. temperatura de 20°C.
Tabelul 1
Secţiunea Diametrul Diametrul
Direcţia de Diametrul
de minim maxim
măsurare măsurat
măsurare dmin dmax
1 I
1 II
1 III
1 IV
2 I
2 II
2 III

Fig. 8. Şublerul folosit în lucrarea de laborator: 2 IV

1 - riglă; 2 - şurub de blocare pentru mecanismul de avans fin; 3 I
3 - cursor; 4 - şurub de fixare al cursorului; 5, 6 - ciocuri pentru
3 II
interior; 7,8- ciocuri pentru exterior; 9 - vernier; 10 - dispozitiv de
avans fin al cursorului. 3 III
3 IV
După deblocarea şurubului 4 al cursorului 3 şi a 4 I
şurubului 2 al dispozitivului de avans fin, piesa va fi 4 II
prinsă între ciocurile şublerului, astfel încât să se poată 4 III
stabili valoarea diametrului de măsurat. Prin deplasa- 4 IV
rea şublerului într-un plan perpendicular pe axa supra-
5 I
feţei cilindrice, se determină dimensiunea minimă. Se
5 II
fixează această dimensiune cu ajutorul cursorului şi a
5 III

99
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Se efectuează citirea, conform indicaţiilor
anterioare. Pentru a determina abaterile de la forma
geometrică corectă, vor fi realizate cel puţin 5
măsurători, în secţiuni diferite, pentru conicitate şi
minimum 4,(1-I, II-II, III-III, IV-IV); conform figurii 7.,
pentru determinarea ovalităţii.
Feţele de măsurare ale şublerului vor fi apăsate pe
piesă în aşa fel încât să mai existe o uşoară alunecare a
şublerului în raport cu piesa.
5
Rezultatele măsurătorilor se compară cu prevederile
documentaţiei tehnice şi vor fi trecute în tabelul 1.
6. Concluzii
a) Formulează observaţii şi concluzii proprii
despre caracteristicile obiectului măsurat şi procesul
de măsurare.
Lucrare de laborator nr. 2: Măsurarea dimensiunilor exterioare
şi a abaterilor de formă cu ajutorul micrometrului
1. Consideraţii teoretice
Micrometrele sunt aparate de măsurare pentru
lungimi, a căror funcţionare se bazează pe transforma-
rea mişcării de rotaţie a unui şurub micrometric cu pas
fin în mişcare liniară.
Micrometrele diferă între ele, în funcţie de piesele
ce trebuie măsurate; se întâlnesc micrometre de
exterior, de interior, de adâncime, pentru sârme, pentru
roţi dinţate etc.
Micrometrul folosit în această lucrare de laborator
este reprezentat în figura 1:
Fig. 1. Micrometru de exterior obişnuit:
1 - potcoava; 2 - nicovala;3 - tija; 4 - dispozitiv de blocare
5 - braţ cilindric; 6 - tambur;
7 - dispozitiv de limitare a apăsării.
100
b) În urma comparării şi interpretării rezultatelor
măsurării, stabileşte dacă piesa analizată prezintă
abateri constante de la forma geometrică.
c) Se analizează precizia şi procedeul tehnologic
prin care au fost realizate piesele şi se precizează
criteriile care au stat la baza selectării mijlocului de
măsurare
Notă
- Piesa la care dimensiunea măsurată are valoarea
cuprinsă între dimensiunea minimă prescrisă şi
dimensiunea maximă prescrisă în documentaţia
tehnică este bună.
- Diametrul interior minim care se poate măsura
depinde de cota A, care este standardizată (10 mm).
- Diametrul exterior maxim care se poate măsura
cu şublerul depinde de cota B, care este standardizată.
Valoarea diviziunii micrometrului se obţine folosind
relaţia:
Vd=p/Nd
unde:
p - pasul şurubului micrometric (p = 0,5 mm);
Nd - numărul diviziunilor de pe tambur (Nd= 50
diviziuni).
Înlocuind valorile, se obţine: Vd = 0,5/50 = 0,01
mm.
Pentru o citire corectă a valorilor indicate de
micrometru, trebuie să ştim că:
- pe braţul cilindric 5 se găsesc două scări
gradate;
- scara milimetrilor, cu diviziuni din milimetru
în milimetru numerotate din 5 în 5 mm;
- scara jumatăţilor de milimetru, cu diviziuni
din milimetru în milimetru şi nenumerotată;
- pe circumferinţa tronconică a tamburului
6 sunt trasate 50 de diviziuni, la intervale egale,
numerotate din 5 în 5, de la 0 până la 50.

1 suprafeţele de măsurare, cu ajutorul dispozitivului de
2
Fig. 2. Scările gradate de pe braţul micrometrului
1 — braţ cilindric; 2 — tambur gradat
La măsurarea cu ajutorul micrometrului, se pot ivi
situaţiile de citire exemplificate în figura 3.
a b
Fig. 3. Exemplu de citire:
a – 8 mm; b – 6,82 mm
2. Instrumente şi materiale necesare
Pentru realizarea acestei lucrări de laborator, sunt
necesare următoarele materiale: micrometru pentru
măsurarea dimensiunilor exterioare, cu valoarea
diviziunii Vd = 0,01 mm, cu documentaţia însoţitoare
(instrucţiuni de utilizare-reglare), cala de reglare din
trusa micrometrului sau din trusa de cale plan-paralele
şi piese de diferite forme şi dimensiuni cu documentaţia
tehnică aferentă.
3. Scopul lucrării
Perceperea modului de măsurare a parametrului
verificat şi utilizarea corectă a micrometrului în procesul
de măsurare.
Aplicaţii practice
4. Modul de lucru
Înainte de măsurarea cu ajutorul micrometrului,
trebuie verificat dacă acesta este reglat la zero.
Pentru acest lucru, la micrometrul care are limita
de măsurare cuprinsă între 0 şi 25 mm, se apropie
limitare a apăsării, până când acestea vin în contact. Se
observă dacă reperele 0 de pe tambur şi de pe braţ sunt
5
în prelungire. Dacă nu sunt, micrometrul va fi reglat
la zero conform instrucţiunilor de utilizare, de către
personalul specializat pentru întreţinerea mijloacelor
de măsurare.
Pentru micrometrele care au limita inferioară de
măsurare de 25 mm sau mai mare, se folosesc calele
de reglare existente în trusa micrometrului. Lungimea
unei astfel de cale este egală cu limita inferioară de
măsurare a micrometrului. După ce micrometrul a fost
verificat, se începe măsurarea propriu-zisă. Se roteşte
tamburul, până când piesa de măsurat se poate
introduce uşor între suprafeţele de măsurare ale tijei
şurubului micrometric şi nicovală. Prin rotirea tambu-
rului 6 în sensul înşurubării, suprafeţele de măsurare
se aduc în contact cu suprafeţele piesei.
După ce s-a obţinut contactul cu piesa, se conti-
nuă deplasarea tijei, prin intermediul dispozitivului 7
de limitare a apăsării. Dispozitivul de limitare a apăsării
are rolul de a asigura o forţă constantă de strângere a
piesei, pentru a înlătura erorile care pot apărea datorită
acestei forţe. Se blochează tija şurubului micrometric,
cu ajutorul dispozitivului de blocare 4 şi se face citirea
valorii măsurate.
Pentru a fi păstrată acurateţea măsurătorilor,
micrometrele sunt verificate periodic, în cadrul
atelierului de metrologie. Această verificare constă în:
- verificarea planităţii şi paralelismului suprafeţelor
de măsurare;
- verificarea justeţei indicaţiilor;
- verificarea dispozitivului de limitare a apăsării.
Utilizarea micrometrelor necesită respectarea
următoarelor reguli:
- curăţarea suprafeţelor de măsurat;
- măsurarea pieselor în stare de repaus;
- aplicarea uşoară a pieselor pe suprafeţele de
măsurare;
- păstrarea instrumentelor în cutii ferite de
umezeală, de lovituri, de şocuri, de agenţi corozivi.
Se recomandă ca în timpul măsurării, şurubul
micrometric să fie acţionat prin intermediul dispo-
101
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

zitivului de limitare a forţei de măsurare, pentru a se 5. Concluzii

evita erorile de măsurare care pot apărea din cauza
deformaţiilor şurubului micrometric şi ale materialu-
lui piesei, în punctele de contact.
Există micrometre cu indicaţie numerică cu posibi-
litatea conectării la PC-uri, pentru interpretarea rezulta-
telor pe baza de software adecvat.
Rezultate măsurărilor vor fi comparate cu preve-
derile documentaţiei tehnice şi vor fi centralizate în
a) Formulează observaţii şi concluzii proprii despre
caracteristicile obiectului măsurat şi despre procesul
de măsurare, precizând criteriile care au stat la baza
selectării mijlocului de măsurare.
b) Analizează precizia şi procedeul tehnologic prin
care au fost realizate piesele şi compară valorile notate
în tabel.

5
tabelul următor: Piesa se consideră bună, dacă valorile dimensio-
nale respectă condiţia:
Dimensiuni limită Lmin<LN<Lmax
Dimensiunea masurata Concluzii
prescrise
Citirile
Lmin=LN+ai Lmin=LN+aS Valoare
C1 C2 C3
medie

ai ; as – abaterile inferioară, respectiv, superioară

care au fost prescrise în proiect;
LN – dimensiunea nominală prescrisă.

Lucrare de laborator nr. 3: Controlul unghiurilor cu cale unghiulare

1. Consideraţii teoretice Calele unghiulare se execută în trei clase de precizie

Dimensiunile unghiulare, alături de cele liniare,
determină suprafeţele pieselor şi poziţiile reciproce ale
acestora.
Calele unghiulare sunt măsuri folosite pentru verifi-
carea prin metoda directă a unghiurilor sau pentru
gradarea aparatelor şi a scalelor goniometrice. Ele se
prezintă sub forma unor plăci prismatice triunghiulare,
dreptunghiulare sau poligonale.
Calele unghiulare cel mai des folosite sunt de
patru tipuri (I, II, III, IV), în funcţie de mărimea unghiului
activ:
- cale unghiulare de tip I, cu unghiul de lucru
α= 1– 9°;
- cale unghiulare de tip II, cu α = 10 – 90°;
- cale unghiulare de tip III, cu patru unghiuri de
lucru, pentru care α+β = γ+δ = 180°.
- cale unghiulare de tip IV, numite şi cale poligo-
nale.
(0; 1; 2). Calele cu precizia cea mai bună se găsesc în
clasa 0.
Unghiurile de diferite valori se obţin prin aderare,
folosind calele din trusă. Unghiurile calelor trusei
variază în trepte de 30“ sau 10“, de la 0° la 90°.
2. Instrumente şi materiale folosite
Pentru această lucrare, se va folosi o trusă de
cale unghiulare (Fig. 1.) care conţine 19, 36 sau 94 de
cale unghiulare cu instrucţiunile de utilizare, aparat
comparator cu documentaţia însoţitoare (instrucţiuni
de utilizare-reglare), suport pentru aparatul
comparator, piese pentru verificat cu documentaţia
tehnică aferentă.

102

Fig.1. Trusă de cale unghiulare
3. Scopul lucrării
Perceperea modului de măsurare a parametrului
verificat (unghi) şi utilizare corectă a calelor unghiulare
în procesul de măsurare.
4. Modul de lucru
În figura 2 este prezentată schema de măsurare
la verificarea unui şablon unghiular folosit la trasare,
în industria mobilei. Unghiul şablonului, αS şi unghiul
calei, αC au aceeaşi valoare nominală.
În funcţie de valoarea nominală, se alege din trusa
de cale unghiulare cala sau calele pentru formarea unui
bloc de cale cu dimensiunea egală cu cea a unghiului
de verificat. Se aşază şablonul care trebuie verificat în
dispozitivul de aşezare, cu una din suprafeţele active
ale unghiului în contact cu suprafaţa mesei de control.
Citirile Lungimea calei, l, mm C1
I
II
III
5. Concluzii
a) Formulează observaţii şi concluzii proprii despre
lucrare, despre caracteristicile obiectului măsurat şi
despre procesul de măsurare.
Aplicaţii practice
Cală unghiulară
Şablon
s
5
Fig. 2. Schema de măsurare cu cale unghiulare.
Se aşază cala unghiulară sau blocul de cale cu una
din feţele active în contact cu cealaltă suprafaţă activă
a unghiului şablonului.
Palpând cu ajutorul comparatorului în unul din
punctele A sau B ale calei unghiulare, se efectuează
prima citire. Palpând apoi în cel de-al doilea punct,
situat la o distanţa cunoscută (recomandabil lungimea
calei unghiulare), se realizează a doua citire.
Se calculează apoi abaterea unghiului şablonului
faţă de valoarea calei, folosind diferenţa dintre citirile la
cele două capete ale calei unghiulare.
Rezultatele măsurătorilor se compară cu preve-
derile documentaţiei tehnice şi vor fi menţionate în
tabelul următor:
C2 h = C1- C2 Tipul de variaţie a
unghiului
b) Analizează precizia şi procedeul tehnologic prin
care au fost realizate piesele şi precizează criteriile care
au stat la baza selectării mijlocului de măsurare.
c) Compară valoarea din desenul de execuţie cu
valorile obţinute prin măsurare.
103
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
Lucrare de laborator nr. 4: Măsurarea unghiurilor
cu ajutorul raportorului
1. Consideraţii teoretice
Mijloacele de măsurare pentru mărimi unghiulare
cel mai des folosite în activitatea atelierelor mecanice
sunt raportoarele. Ele se prezintă în două variante
5
constructive:
- raportor mecanic cu vemier;
- raportor optic.
Raportoarul mecanic prezentat în figura 1 are
în componenţă un vernier care se roteşte pe scara
aparatului o dată cu rigla mobilă.
Vernierul are rolul de a face posibilă citirea
fracţiunilor de grad ale unghiului măsurat. Precizia
acestuia este de 2‘. Pe vernier se găsesc 30 de diviziuni.
Fig. 1. Raportor mecanic
Raportorul optic (Fig. 2.) are domeniul de măsurare
cuprins în intervalul 0...360°.
Precizia de citire a rezultatelor măsurării cu acest
instrument este de 5“.
Fig. 2. Raportor optic aşezat pe piesă:
1- corpul instrumentului;
2- riglă; 3 - şurub de fixare;
4 - riglă mobilă; 5 -lupă.
104
Sistemul optic de citire a raportorului se compune
dintr-o lupă şi un filtru verde din sticlă optică. Prin
orificiul practicat în partea posterioară a părţii mobile,
peste care este montat filtrul, pătrunde lumina, care
iluminează scara gradată şi lupa.
Citirea unghiului măsurat se face privind prin
lupă imaginea scării gradate. Acest lucru este posibil,
datorită suprapunerii imaginii scării gradate peste
imaginea vemierului.
2. Instrumente şi materiale necesare
Pentru această lucrare de laborator se va folosi un
raportor mecanic sau un raportor optic, în funcţie de
dotarea laboratorului cu instrucţiunile de utilizare, şi
diverse piese pentru măsurat cu documentaţia tehnică
aferentă.
3. Scopul lucrării
Perceperea modului de măsurare a parametrului
verificat şi utilizarea corectă a raportorului în procesul
de măsurare.
4. Schema de măsurare
În figura 3 sunt reprezentate modalităţile de
măsurare pentru diferite piese.
Pentru măsurarea cu ajutorul raportorului, se
procedează în felul următor:
- se montează rigla mobilă la raportor;
- se aşează rigla fixă pe una din laturile unghiului;
- se suprapune rigla mobilă peste cea de-a doua
latură a unghiului;
- se verifică inexistenţa fantei de lumină, dintre
rigla mobilă şi piesă;
- cu ajutorul şurubului, se fixează raportorul în
poziţia ce reprezintă mărimea unghiului;
- se realizează citirea valorii măsurate;
- rezultatele măsurătorilor vor fi înregistrate într-un
tabel asemănător cu prezentat la pagina următoare.

Fig. 3. Modalităţi de măsurare a unghiurilor.
Lucrare de laborator nr. 5: Măsurarea nivelului
1. Scopul lucrării.
Lucrarea are ca scop exemplificarea modului de
lucru cu două tipuri de aparate pentru măsurarea
nivelului şi compararea rezultatelor indicate de
acesteaparate.
2. Materiale necesare
Pentru efectuarea lucrării de laborator, va fi folosită
instalaţia prezentată în figura 1.
Instalaţia de măsurare se compune din două
nivelmetre şi două vase cu apă, legate între ele.
Ambele nivelmetre sunt aparate de laborator cu ace de
măsurare, operatorul efectuând citirea în momentul în
care acul de măsurare atinge suprafaţa liberă a apei.
Primul aparat, nivelmetrul digital, este compus
dintr-un suport, o coloană verticală prevăzută cu o
cremalieră precisă de măsurare şi o cremalieră de
deplasare, precum şi cu un cap de măsurare. În capul
de măsurare, există un traductor optic de deplasare,
care angrenează cu cremaliera de măsurare de pe
coloană. La ieşire, acest traductor transmite semnale
la un bloc electronic, care le prelucrează şi le afişează
pe aparatul indicator digital. În principiu, aparatul are
o rezoluţie de 0,01mm. Aparatul are două cadrane şi
două butoane de aducere la zero. La deplasare, unul
dintre cadrane adiţionează şi celălalt scade valoarea
deplasării.
Aplicaţii practice
Valoarea Valoarea minimă Valoarea Valoarea
nominală prescrisă maximă măsurată
prescrisă
5. Concluzii
5
a) Formulează observaţii şi concluzii proprii despre
lucrare, despre caracteristicile obiectului măsurat şi
despre procesul de măsurare, precizând criteriile care
au stat la baza selectării mijlocului de măsurare.
b) Analizează precizia şi procedeul tehnologic prin
care au fost realizate piesele.
Al doilea aparat permite citirea valorilor nivelului
pe o riglă foarte precisă, gradată în mm, pe care, cu
ajutorul unui sistem optic, se poate face o interpolare
la nivel, de 0,01 mm.
Se măsoară nivelul în unul dintre vase, prin golire.
Apa se goleşte treptat în cel de-al doilea vas.
3. Modul de lucru
Se umple vasul superior cu apă şi se reglează
ambele nivelmetre, astfel ca suprafaţa liberă a apei să
fie înţepată de acele ambelor aparate. Din butonul de
punere la zero, se prescrie această valoare nivelmetrului
digital. La nivelmetrul cu citire, se citeşte pe riglă
valoarea nivelului zao, aceasta fiind cota de instalare a
aparatului.
Se goleşte în trepte vasul superior şi se citesc
valorile nivelului la cele două aparate. În timp ce
nivelmetrul digital ne indică direct nivelul zdi, cu valori
negative, la celălalt aparat se citesc valorile curente zai.
Valorile nivelului la acest aparat se obţin din relaţia:
zi = zao – zai .
Se efectuează circa zece măsurări.
Se va calcula diferenţa dintre cele două indicaţii cu
formula:
Δzi = zi – zdi.
105
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
4. Prelucrarea datelor

Valorile nivelului se trec în tabelul următor:

Nr. crt. zao zai zi zdi ∆zi Observaţii

5. Concluzii
5
Formulează observaţii şi concluzii proprii despre
lucrare.

Fig. 1. Standul de nivelmetrie:

1-nivelmetrul cu ac cu citire optică; 2-nivelmetrul cu ac digital;
3-vas.

Lucrare de laborator nr. 6: Determinarea rezistenţelor electrice

prin metode de punte
1. Consideraţii teoretice

Rezistenţa electrică pentru un conductor izotrop

se exprimă ca fiind câtul dintre tensiunea la borne, U,
şi intensitatea, I, a curentului electric continuu care îl
parcurge. Unitatea de măsură a rezistenţei electrice, în
SI, este ohmul (Ω).
Măsurarea rezistenţelor electrice se poate face:
-prin metode directe;
-prin metode de zero.
În cazul măsurării prin metode directe, se pot aplica
următoarele variante:
-metoda ampermetrului şi voltmetrului;
-metoda de comparaţie.
Metoda ampermetrului şi voltmetrului se
foloseşte pentru determinarea rezistenţelor cuprinse
între 10 -2 şi 105 Ω.
Metoda se bazează pe utilizarea legii lui Ohm
şi constă în determinarea rezistenţei de măsurat Rx
din raportul Ux de la bornele ei şi curentul Ix care îl
parcurge.
Din punct de vedere al montajului electric folosit,
acesta poate fi montaj aval, figura 1a, şi montaj amonte,
figura 1b.
Fig. 1. Măsurarea rezistenţelor prin metoda ampermetrului şi
voltmetrului:
a- montaj aval; b- montaj amonte.
Montajul amonte are voltmetrul montat la bornele
ansamblului format din rezistenţa de măsurat şi
ampermetru, iar montajul aval are voltmetrul montat
la bornele rezistenţei de măsurat.
La montajul aval, valoarea rezistenţei este dată de
relaţia:
Rx= Ux/Ix=UI(I–Iv),
unde: Iv= U/Rv;
Iv - intensitatea curentului electric prin voltmetru;
Rv - rezistenţa internă a voltmetrului.

106

Pentru montajul amonte, valoarea rezistenţei este
dată de relaţia:
Rx= Ux/Ix= (U-RAI)/I,
unde: RA este rezistenţa internă a ampermetrului.
Prin metoda de comparaţie, se compară două
rezistenţe de valoare comparabilă ca ordin de mărime,
montate în serie sau în paralel.
Cele două variante de montaj sunt prezentate în
figura 2.
În montajul din figura 2a, voltmetrul măsoară
succesiv tensiunea, Ux, la bornele rezistenţei, Rx, şi U0 la
bornele rezistenţei, R0, de valoare cunoscută. Valoarea
rezistenţei, Rx, este mai precisă, dacă rezistenţa internă
a voltmetrului este neglijabilă.
Fig. 2. Măsurarea rezistenţelor prin comparare:
a – montaj în serie; b – montaj în paralel.
În cazul montajului din figura 2b, ampermetrele
măsoară curenţii I0 şi Ix şi valoarea rezistenţei, Rx,
este exactă, atunci când rezistenţele interioare ale
ampermetrelor sunt neglijabile.
Mijloacele de măsurare pentru rezistenţe se
numesc ohmmetre. Dintre aceste aparate, cele mai
cunoscute sunt ohmmetrele cu citire directă. Acestea
se utilizează atât în laborator, cât şi în exploatare.
Se utilizează la măsurarea directă a rezistenţelor.
Rezistenţa care se măsoară se introduce între bornele
ohmmetrului.
Aplicaţii practice
Din punctul de vedere al schemei constructive, se
deosebesc două tipuri de ohmmetre: ohmmetru serie
şi ohmmetru derivaţie (Fig.3.).
mA
5
Fig. 3. Tipuri de ohmmetre:
a- ohmmetru serie; b- ohmmetru derivaţie.
La toate tipurile de ohmmetre, este necesară o
reglare preliminară, înainte de utilizare. Scările gradate
ale ohmmetrelor nu sunt liniare nici la ohmmetrul serie,
nici la cel derivaţie, şi se prezintă ca în figura 4.
Fig. 4. Scările ohmmetrelor.
Metodele de zero fac parte din clasa metodelor
de comparaţie. La această metodă mărimea de măsurat
se compară cu o mărime etalon de aceeaşi natură.
În acest caz, aparatului de măsurat îi revine sarcina
de a indica absenţa semnalului între două puncte
ale circuitului de măsurat. Acest lucru se întâmplă
atunci când între valoarea mărimii de măsurat şi cea a
elementului etalon există un anumit raport.
În cazul acestei măsurări, se urmăreşte indicaţia
zero, precizia etalonării aparatului neavând niciun efect
asupra rezultatului.
O caracteristică importantă în această situaţie de
măsurare este sensibilitatea cât mai ridicată, pentru a
indica cât mai precis nulul semnalului.
La acest tip de măsurare, se folosesc circuitele de
tip punţi Wheatstone sau punţi Thomson.
107
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice
2. Schema de măsurare 3. Scopul lucrării

Puntea Wheatstone este o reţea completă, formată
din patru laturi, patru noduri şi două diagonale. Laturile
sunt formate din patru rezistenţe a, b, Rx, R, iar pe
diagonalele de măsurare există un galvanometru şi pe
diagonala de alimentare o sursă de curent continuu, E,
figura 5.
Identificarea componentelor, cunoaşterea modului
de realizare a unui circuit şi a efectuării şi interpretării
măsurătorilor.
4. Modul de lucru
Elevii identifică componentele necesare realizării

5
montajului, realizează montajul conform figurii 6,
verifică legăturile funcţionale dintre componente.
Corectitudinea executării este verificată de către
profesor.

Fig. 5. Schema de principiu a punţii Wheatstone, unde:

a, b – rezistoare variabile în trepte; R – rezistor de echilibrare a
punţii; Rx– rezistenţa de măsurat; G – galvanometru;
E – sursă de tensiune electrică; Rp – rezistor de protecţie;
k1= întrerupătorul galvanometrului; k2 = întrerupătorul pilei.

Principiul metodei constă în echilibrarea schemei,

Fig. 6. Schema de montaj pentru măsurări de rezistenţe cu
adică în atingerea situaţiei în care, prin modificarea puntea simplă:
convenabilă a valorilor celor patru rezistenţe care P- punte simplă (se introduce fişa în locaşul W); Rp- rezistenţa
formează laturile punţii, curentul prin diagonala de de protecţie; E- sursa de tensiune continuă, a cărei valoare
măsurare este nul (Ig= 0). este aleasă în funcţie de rezistenţele Rx care se măsoară;
În această situaţie, căderile de tensiune la bornele G- galvanometru; Rx- rezistenţa de măsurat; 2- întrerupătorul
rezistenţelor a şi Rx, respectiv b şi R, sunt egale două pilei şi al galvanometrului.
câte două:
a · I1 = b · I2 şi X · I1 = R · I2. Rezultatele măsurătorilor vor fi trecute în tabelul
În această situaţie: următor:
a/Rx = b/R. Rezistenţa Rezistenţa
Pentru determinarea valorii unei rezistenţe a b a/b de echilibru, de măsurat,
necunoscute, X când se cunosc valorile celorlalte R Rx
rezistenţe, se foloseşte relaţia:
Rx = R · a/b.
Această relaţie este valabilă atunci când puntea 5. Concluzii
este echilibrată, deci a fost îndeplinită condiţia de nul.
Formulează observaţii şi concluzii proprii despre
lucrare.

108
 Aplicaţii practice

Lucrare de laborator nr. 7: Măsurarea puterii electrice

consumate în curent continuu prin metoda industrială
a ampermetrului şi voltmetrului
1. Consideraţii teoretice 2. Materiale necesare

Puterea consumată de receptoare se determină cu ampermetre, voltmetre - magnetoelectrice,

relaţia : feromagnetice
P = RI2 = UI =U2 / R,
5
rezistoare fixe şi variabile (consumatori)
unde: R = rezistenţa receptorului (sarcinii) surse de c.c.; cordoane de legătură
I = intensitatea curentului ce străbate receptorul
U= tensiunea la bornele sarcinii 3. Scopul lucrării
Măsurarea puterii consumate de receptoare în c.c.
se poate face: Cunoaşterea modului de realizare a unui circuit,
a) indirect utilizând un voltmetru şi un amper- alegerea montajului potrivit în funcţie de valoarea
metru şi calculând puterea măsurată prin înmulţirea consumatorului, efectuarea şi interpretarea calculelor
indicaţiilor celor două aparate P= UV ·IA de corecţie efectuarea şi interpretarea măsurătorilor.
b) direct utilizând wattmetrul
Măsurarea puterii în c.c. prin metoda indirectă 4. Mod de lucru
comportă două variante pentru instalaţia de măsurare,
în funcţie de modul de legare voltmetrului faţă de Se realizează montajul de măsurare conform figurii 1.
ampermetru şi anume:
a) varianta amonte voltmetrul se leagă înaintea
ampermetrului şi măsoară atât tensiunea la bornele
receptorului (U) cât şi căderea de tensiune pe rezistenţa
internă a ampermetrului (rA IA)
b) varianta aval voltmetrul se leagă după
ampermetru şi indicaţia (IA), a ampermetrului este
suma dintre intensitatea (I) a curentului de sarcină ce
străbate receptorul şi intensitatea (I V = UV / RV) curentului
ce străbate voltmetrul.
Măsurarea puterii în c.c. prin metoda indirectă Fig. 1. Schemele de montaj
constă în:
a) măsurarea cu voltmetrul a tensiunii UV la bornele
receptorului Se întocmeşte şi completează tabele de valori
b) măsurarea cu ampermetrul a intensităţii IA a pentru măsurările şi calculele efectuate.
curentului ce străbate receptorul (curentul de sarcină)
c) înmulţirea indicaţiilor celor două aparate UV ·IA 5. Concluzii
d) efectuarea corecţiilor pentru a elimina erorile
sistematice datorate consumului propriu al aparatelor Formulează observaţii şi concluzii referitoare la
de măsură în felul următor : lucrarea efectuată.
- varianta amonte P = UV · IA - rA (IA) 2
- varianta aval P = UV · IA - (UV)2 / RV
Erorile sistematice prezintă importanţă numai în
cazul în care ordinul de mărime al puterilor măsurate este
comparabil cu cel al puterilor consumate de aparatele
de măsurat. Dacă ordinele de mărime diferă şi eroarea
sistematică este foarte mică, ea poate fi neglijată.

109
 Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

PROIECT
Proiectul îşi propune evaluarea competenţelor II. Cuprinsul Proiectului
relevante pentru modul, pe o perioadă cunoscută – Mărimea fizică măsurată: …………………………
de către elev. Elevilor li se oferă o listă cu propuneri – Interpretarea simbolurilor înscrise pe aparat: …
de teme, în funcţie de dotarea laboratorului, precum – Principiul de funcţionare: ………………………
şi conţinutul recomandat al proiectului. Elevii pot – Elementele componente : ……………………
lucra în grupe de 2–3 membri, alegerea temei fiind la – Reprezentarea schematică: ………………………
latitudinea lor. – Parametrii de funcţionare specifici: ……………
Se va urmări valorificarea competenţelor – Surse de erori de măsurare: ………………………

5
dobândite pe durata parcurgerii manualului şi a altor – Metode de verificare pentru mijlocul de măsurare
lucrări din domeniu recomandate. Îndrumarea elevilor descris: ………………………………
şi valorificarea conţinuturilor se vor efectua în cadrul – Analiza comparativă
orelor de laborator tehnologic. – Cu alte mijloace de verificare a aceleiaşi mărimi fizice.

I. Tema: Bibliografie recomandată: poate fi utilizată selectiv

Mijloace pentru măsurarea mărimilor …………… bibliografia prezentului manual, cărţile tehnice ale
……................................................................................................. aparatelor, precum şi Internetul.
Grupa nr. : … Durata de desfăşurare va fi stabilită pe o perioadă
Numele şi prenumele elevilor: ………………… bine precizată, comunicată elevilor în timp util.
……………............................................................................ Temele propuse şi conţinutul recomandat pentru
Clasa: ……… proiect au în vedere dotarea laboratorului de profil din
Durata desfăşurării proiectului: ………………… unitatea şcolară.

RĂSPUNSURI LA FIŞE DE EVALUARE

TEMA: PROCESE DE MĂSURARE 7. dyna pe centimetru pătrat sau barye şi se notează
Subiectul 1: 1.-A; 2.-A; 3.-F dyn/cm2.
Subiectul 2: 1.-b; 2.-b; 3.-c 8. milimetru coloană de apă (la temperatura de 20°
Subiectul 3: 1. - fizică; 2. - măsurand; 3. - I C; milimetru coloană mercur (la temperatura de 0° C şi ac-
TEMA: MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA LUNGIMILOR celeraţia gravitatională g = 9,80665 m/s2); atmosfera tehnică
Subiectul 1: 1.-d; 2.-d; 3.-b; 4.-c; 5.-c (kilogram forţă/cm2); atmosfera absolută; atmosfera fizică;
Subiectul 2: 1. 0,1; 0,05; 0,02 mm. 2. lamele plan- 9. principiul de funcţionare; soluţia constructivă;
paralele, calibrele, lerele pentru grosimi, sferele. 3. le- precizia de măsurare; tipul fluidului
puire . 4. oţel.
TEMA: MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA UNGHIURILOR TEMA: MĂSURAREA MĂRIMILOR CINEMATICE;METODE
Subiectul 1: 1.-b; 2.-c; .3-b. ŞI MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA DEBITELOR
Subiectul 2: 1. trigonometric; 2. trasări; 3. orizontală .... 1. distanţa parcursă şi timpul necesar parcursului:
verticală; 4. ascuţire; 5. cale unghiulare, echere, şabloane, 2. m/s.
calibre; 6. metoda fantei de lumină
TEMA: MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA MĂRIMILOR 3. , unde: ω este viteza unghiulară, Δφ este
MECANICE unghiul corespunzător arcului de cerc parcurs; t este timpul
1. mărimea forţei - valoarea numerică a acesteia;- necesar parcursului.
suportul forţei; 4. rad/s.
2. forţa care, acţionând asupra unui corp cu masa de un 5. tahometre.
kilogram, îi imprimă acestuia acceleraţie 6. tahometre generatoare; tahometre cu curenţi
3. dinamometre Foucault; tahometre cu impulsuri, tahometre stroboscopice.
4. dinamometre cu element elastic;- dinamometre 7. tahometre mecanice cu dispozitiv centrifugal;
hidraulice tahometre mecanice cu dispozitiv cronometric.
5. daN/m2; kN/m2; MN/m2; GN/m’; N/cm2; mN/mm2. 8. trece printr-o secţiune oarecare în unitatea de timp.
6. pascal şi se notează Pa.

110
 Aplicaţii practice

9. - debit de volum – volumul de fluid scurs în unitatea Subiectul 2

de timp: 1. amperul (A).
2. voltul (V).
3. ohmul (Ω).
unde: V – volumul ; t – timpul. 4. joule (J)
- debit de masă - masa de fluid scursă în unitatea de
timp: TEMA: MĂSURAREA MĂRIMILOR ELECTRICE
TEST B
Subiectul 1

5
1. valoarea tensiunii efective, U (indicată de un voltmetru
montat la bornele circuitului) şi intensitatea efectivă, I
TEMA: MĂSURAREA MĂRIMILOR TERMICE (indicată de un ampermetru înseriat în circuit
Subiectul 1 2. volt-amperul (VA).
1. gradul de agitaţie dezordonată a moleculelor unui 3. wattul (W).
corp Subiectul 2
2. Kelvin. 1. d)
3. cele trei stări de agregare, solidă, lichidă şi gazoasă, 2. c)
se găsesc în echilibru 3. d)
4. termometre 4. d)
Subiectul 2 5. b)
1. c) 6. b)
2. b)
3. a) TEMA: INSTALAŢII ŞI SISTEME DE MĂSURARE
4. b) Subiectul 1
5. a) 1. aparate de măsurat; 2. captor; 3. pasiv; 4. fără
contact.
TEMA: MĂSURAREA MĂRIMILOR ELECTRICE Subiectul 2
TEST A 1. A; 2. A; 3. F; 4. A; 5. A.
Subiectul 1
1. d) intensitate a curentului electric.
2 b) rezistenţei electrice;
3. b) cuplu proporţional cu puterea;
4. c) dilatare a unui fir parcurs de curent electric;
5. c) ferodinamice;

111
 BIBLIOGRAFIE
1. Ciocîrdia, C., Ungureanu, I., Bazele cercetării
experimentale în tehnologia construcţiilor
de maşini, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979.
2. Ciocîrlea-Vasilescu, A., Constantin, Mariana,
Măsurări tehnice, Editura Cvasidocumentaţia
PROSER & Printech, Bucureşti, 2005.
3. Ciocîrlea-Vasilescu, A., Metrologie industrială,
Editura Cvasidocumentaţia PROSER & Printech,
Bucureşti, 2005.
4. Ciocîrlea-Vasilescu, A., Constantin, Mariana;
Ciocîrlea-Vasilescu, Ioana, Elemente de tehnologie
mecanică, Editura PRINTECH, Bucureşti, 2004.
5. Dodoc, P., Metrologie generală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
6. Gheorghiu, Tatiana, Constantin, N., Auxiliar
curricular pentru ciclul superior al liceului,
profilul tehnic, modulul: Tehnici de Măsurare
în Domeniu, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
2006, Programul PHARE TVET RO 2005/005
– 551.05.01 – 02.
7. Ghiţescu, D., Mirea, A., Instalaţii tehnico-sanitare
şi de gaze, Manual pentru şcoli profesionale,
anul I şi II, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972.
8. Iliescu, C. şi col., Măsurarea electrică a mărimilor
neelectrice; îndrumar de laborator, Institutul
Politehnic Bucureşti, 1992.
9. Ionescu, G. şi col., Traductoare; principii şi metode
de proiectare, Institutul Politehnic Bucureşti,
1980.
10. Ionescu, G., Măsurări tehnice şi traductoare,
Institutul Politehnic Bucureşti, 1975.
112
11. Micu, C. şi col., Aparate şi sisteme de măsurare în
construcţia de maşini, Editura Tehnică, Bucureşti,
1980.
12. Millea, A., Cartea metrologului – Metrologie
generală, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
13. Neagu, I., Cecetări privind utilizarea optimă a
mijloacelor de măsurare după 2(3) coordonate în
laboratoarele de metrologie, lucrare metodico-
ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I,
Universitatea Politehnică Bucureşti, 2004.
14. Neagu, I., Constantin, Mariana, Ciocîrlea-
Vasilescu, A., Măsurători şi legislaţie metrologică,
Editura Cvasidocumentaţia PROSER & Printech,
Bucureşti, 2007.
15. Popescu, D., Sgârciu, V., Echipamente pentru
măsurarea şi controlul parametrilor de proces,
Editura Electra, Bucureşti, 2002.
16. Sturzu, A. şi col., Îndrumător practic uzinal şi de
laborator pentru controlul preciziei de prelucrare
în construcţia de maşini, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1976.
17. Sturzu, A., Ionescu, Mihaiela, Controlul preciziei
dimensionale şi geometrice, Editura PRINTECH,
Bucureşti, 2006.
18. Udrea, C., Doboş, F., Panaitopol, H., Îndrumar
de laborator şi proiectare la automate de control
şi servire, Institutul Politehnic Bucureşti, 1980.
19. Lăzărescu, I., şi col., Toleranţe şi măsurări
tehnice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1969.