Cunoștintele 

= informații cognitive generalizate și abstractizate în urma înțelegerii unor

relații de tip cauză-efect, stabilite cu ocazia desfașurării unor fenomene/procese reale.
Tehnologia informaţiei (TI) = toate mijloacele tehnice şi metodologice disponibile
pentru culegerea, stocarea, regăsirea, prelucrarea, transmiterea şi recepţionarea informaţiei
sub diversele sale forme şi în diferite domenii.
Subsistemul informaţional cuprinde ansamblul fluxurilor şi circuitelor informaţionale,
precum şi totalitatea mijloacelor, metodelor şi tehnicilor, prin care se asigurã prelucrarea și
transmiterea datelor.
Sistemul informatic este o componentã a sistemului informaţional, acea parte care preia
şi rezolvã sarcinile de culegere, prelucrare, stocare şi transmitere a datelor, cu ajutorul
sistemelor de calcul.
Un sistem de calcul este un ansamblu de componente hardware (dispozitive fizice) și
software (programe), care permite soluționarea unor probleme a căror rezolvare poate fi
descrisă sub forma unui algoritm.
Într-o abordare logica, un calculator este un sistem stratificat pe mai multe niveluri
ierarhice.

Funcțiile unui sistem de operare:

1. administrarea resurselor hardware ale sistemului (accesul la procesor, memorie, hard‐
disk, comunicarea in retea, precum si cu alte dispozitivele de intrare/iesire) - impunerea
de reguli pentru folosirea in comun a resurselor (multiplexare)

2. oferirea unei interfete unice pentru utilizator, indiferent de diferentele hardware dintre
arhitecturi- uniformizarea raspunsurilor date de calculator (portabilitate)

3. diagnosticarea si monitorizarea functionarii diferitelor componente

 O prima functie a unui sistem de operare consta in administrarea resurselor hardware ale
sistemului. In cazul unui calculalor, este vorba mai ales despre accesul la procesor,
memorie, hard‐disk, comunicarea in retea, precum si cu alte dispozitivclc de
intrare/iesire. Aceste resurse pot fi solicitate de aplicatii multiple si de utilizatori
multiplii.
 Sistemul de operare este si cel care permite unei aplicatii sa ruleze pe sisteme fizice
diferite, deoarece uniformizeaza raspunsurile date de calculator si intermediaza accesul
la resurse. Sistemele dc operare trebuie prin urmare sa poata interactiona cu arhitecturi
hardware si cu periferice foarte diverse. el fiind cel care faciliteaza accesul aplicatiilor la
 resursele hardware. Aceasta functie se numeste portabilitate si se refera la oferirea unei
interfete unice pentru utilizator, indiferent de diferentele hardware dintre arhitecturi.
 Un SO foloseste drivere pentru comunicarea cu dispozitive periferice. Acestea sunt
programe care traduc comenzile sistemului de operare in comenzi inteligibile
echipamentelor, precum si iesirea acestora in mesaje accesibile sistemului.

COMPONENTELE UNUI SISTEM DE OPERARE:

1. Nucleul (Kernel) – conţine programele necesare pentru gestionarea resurselor
calculatorului şi pentru controlarea activităţii echipamentelor şi programelor;

2. Interfaţa (Shell) – defineşte modul în care utilizatorul interacţionează cu S.O.

Shell-ul reprezinta interpretorul de comenzi al sistemului de operare care are rolul de a

interpreta comenzile date de utilizator, realizand o interfata intre acesta si sistemul de
operare si de asemenea ofera facilitati de programare intr-un limbaj propriu avand
caracteristicile asemanatoare cu ale limbajelor de nivel inalt, permitand scrierea si utilizarea
de programe.In concluzie,un shell este o interfata intre utilizator si kernel. Actioneaza ca un
interpretor sau ca un translator. Cu alte cuvinte, shell-ul accepta comenzi scrise de utilizator,
le interpreteaza, si apoi executa programele corespunzatoare.
Functia de mediere a sistemului de operare:
Functia de mediere a sistemului de operare are doua subcomponente:

• interfata cu aplicatiile (API ‐ Application Programming Interface) permite

aplicatiilor sa acceseze facil resursele hardware ale sistemului fara a controla toate detaliile
tehnice ale aplicatiilor;
UI ‐  • interfata cu utilizatorul permite acestuia din urma sa comunice cu calculatorul, pr
in comenzi text (TUI ‐ Text User Interface) sau printr‐o interfata grafica (G Graphical User
Interface).
Organizarea datelor si informatiilor pe disc
sub formă de fişiere şi directoare (MS-DOS) sau foldere (Windows).

fişier = o colecţie de informaţii grupate sub acelaşi nume, şi care au aceleaşi proprietăţi.
(un program executabil, un text, o imagine, un grup de comenzi)
Sisteme de fisiere
FAT 16(File Allocation Table)
■ Suporta partitii de maxim 4 GB.
■ Marimea unui fisier nu poate depasi 2 GB.
FAT 32:
■ Suporta partitii de pana la 2 TB.
■ Marimea unui fisier nu poate depasi 4 GB.
Bazele aritmetice ale calculatoarelor
Circuitele basculante bistabile (CBB) =
circuite logice secvenţiale cu 2 stări stabile (distincte)
tranziţia între cele 2 stări făcându-se numai la modificarea unei variabile de intrare.
au posibilitate de memorare
Celulele elementare de memorare sunt CBB = 1 bit
 BIT (binary digit ) = unitate elementară de informaţie, cantitatea obţinută în urma actului
de alegere între două alternative echiprobabile.

Bit: 0,1
Secvenţe de biţi de lungimi date:
tetrada: 4 biţi,
octet/byte: 8 biţi,
semicuvant: 16 biţi,
cuvânt: 32 de biţi,
cuvânt dublu: 64 de biţi
Sistem de numeratie = un mod de reprezentare a unor cantitati, prin intermediul unor
simboluri, respectand un anumit algoritm de combinare.
Conversia 16 -> 2 :
fiecarei cifre hexa din numar i se asociaza un grup de cate 4 biti (locatii care pot lua
valoarea 0 sau 1), a caror valoare in baza 2 va corespunde cifrei hexa.
Conversia din binar in hexa (2 -> 16):
Se imparte numarul scris binar, in grupuri de 4 biti pornind de la dreapta la stanga; daca
ultimul grup din stanga este incomplet (nu are 4 biti), se completeaza cu zerouri bitii lipsa.
Fiecarui grup de 4 biti i se atribuie valoarea cifrei in hexa.
Conversia 8 -> 2 :
fiecarei cifre octale din numar i se asociaza un grup de cate 3 biti (locatii care pot lua
valoarea 0 sau 1), a caror valoare in baza 2 va corespunde cifrei octale.
Conversia din 2 -> 8:
Se imparte numarul scris binar, in grupuri de 3 biti, pornind de la dreapta la stanga; daca
ultimul grup din stanga este incomplet (nu are 3 biti), se completeaza cu zerouri. Fiecarui
grup de 3 biti i se atribuie valoarea cifrei in baza 8.
Conversia părții fracționare a unui număr real , din baza 10 într-o bază oarecare X:
Se realizează cu aproximație
(precizia transformării depinde de numărul de cifre determinate după virgulă)
Se fac înmulțiri succesive cu baza X, se păstrează întregii și partea fracționară se înmulțește
în continuare.
 Legătura dintre starea logică a ieşirii şi toate combinaţiile posibile ale nivelurilor logice
ale intrărilor poate fi sintetizată într-un tabel - tabel de adevăr.

Poarta “ŞI”/“AND” f=x∙y

Poarta “SAU”“OR” f = x + y

Poarta “NU”/“NOT”

Poarta “ŞI-NU”/“NAND”

Poarta “SAU-NU”/“NOR”

Poarta “SAU-EXCLUSIV”/“XOR”

Unitatea centrală
3. Conduce şi controlează întregul proces în cadrul sistemului de calcul
4. Este conectată la celelalte componente printr-o serie de magistrale (bus-uri).
5. La PC-uri - Microprocesorul- controlează operaţiile fiecărui subsistem şi le coordonează
într-o unitate funcţională
Microprocesorul
 chip (un circuit integrat complex)
 prelucrează informaţii prin executarea unor operaţii logice şi matematice diverse.
 este compus din două părţi importante: unitatea de execuţie (EU – Execution Unit) şi
unitatea de interfaţă a bus – ului (BIU – Bus Interface Unit).
 Operaţiile pe care le execută microprocesorul se fac prin intermediul unor zone de
memorie ale microprocesorului, numite registre.
Memoria internă
 Stochează programele şi datele, în formă binară, pe toată durata de prelucrare a acestora.
 Împreună cu microprocesorul participă la efectuarea operaţiilor stabilite de programul în
execuţie.
 Caracteristica semnificativă a memoriei interne - unitatea centrală poate accesa datele cu
o viteză foarte mare
Memoria internă - caracteristici:
1. Capacitatea (dimensiunea) este strâns legată de microprocesorul utilizat. Unitatea de
măsură este KB (kilobytes), MB sau GB.
1 KB (kilobyte) = 1024 B
1 MB (megabyte) = 1024 KB
1 GB (gigabyte) = 1024 MB
1 TB (terabyte) = 1024 GB
1 PB (petabyte) = 1024 TB
2. Timpul de acces reprezintă intervalul de timp dintre momentul în care s-a emis o cerere
de acces, pentru scriere sau citire, şi momentul în care începe efectiv operaţia respectivă.
Unitatea de măsură este ms (microsecunde) sau ns (nanosecunde).
3. Modul de organizare şi adresare - memoria internă este structurată în celule binare, locaţii
și zone:
 celula binară reprezintă circuitul electronic capabil să memoreze informaţii de un bit;
 octetul reprezintă o succesiune de 8 biţi care pot fi adresaţi individual după adresa
fiecăruia în parte;
 locaţiile de memorie reprezintă zone de memorie care au asociate o adresă unică, iar
conţinutul poate fi scris sau citit într-un singur ciclu de memorie.
 Zona de memorie reprezintă o succesiune de mai multe locaţii
4. Ciclul de memorie = intervalul de timp în care este realizată citirea sau scrierea unei
unităţi de informaţie din/în memorie. (Unitatea de măsură este ms sau ns, şi mai poate fi
definit drept intervalul de timp dintre două operaţii succesive.)
Memoria cu acces aleator(RAM):
= o memorie temporară unde sunt păstrate programele şi datele încărcate de pe disc sau
introduse de la tastatură sau de la un alt periferic de intrare.
= este memoria la dispoziţia utilizatorului (de lucru)
- „acces aleator" semnifică faptul că datele pot fi extrase din memorie în orice ordine.
- mai este numită şi Read – Write Memory (RWM)
- este volatilă, în momentul în care calculatorul este închis (deconectat, decuplat de la sursa
de alimentare), orice informaţie stocată este pierdută.
SIMM (Single In-line Memory Module) = o plăcuţă de silicon care conţine o serie de
cipuri de memorie, iar pinii de conectare sunt aşezaţi pe un singur rând. De obicei se
utilizează două perechi identice (mai sunt cunoscute sub denumirea de memorii pe 32 biţi).
DIMM (Dual In-line Memory Modules) conţine cipuri de memorie ca şi SIMM-urile
dar cu o densitate mai mare (mai sunt cunoscute sub denumirea de memorii pe 64 biţi).
Memoria ROM
 reprezintă o memorie de stocare permanentă, utilizată pentru memorarea programelor
care permit boot-area (încărcarea, lansarea) calculatorului şi executarea unor diagnostice.
se numeşte read only deoarece nu este posibilă inscripţionarea de noi date sau
programe (este formată din circuite al căror conţinut este programat la fabricaţie şi nu poate
fi schimbat de utilizator).
memorie non-volatilă - informaţiile stocate în această memorie sunt disponibile în
permanenţă indiferent de starea calculatorului.
În memoria ROM este stocat sistemul BIOS (Basic Input Output System)
o colecţie de rutine care asigură interfaţa între sistemul de operare şi partea hardware a
calculatorului.
rutinele de boot-are, care se ocupă de încărcarea sistemului de operare şi programul de
setup, de configurare a sistemului.

Pentru păstrarea parametrilor de configuraţie ai calculatorului, BIOS-ul foloseşte o

memorie RAM, numită CMOS (Complementary Metal Oxid Semiconductor)
Aici se află, codificate, toate setările făcute în setup (acest tip de memorie non-volatilă
este denumită şi NVRAM – Non Volatile RAM).
Conţinutul memoriei se păstrează şi după închiderea calculatorului, deoarece CMOS-ul
este alimentat de o baterie.
BIOS-ului se mai ocupă şi de testarea componentelor hardware (memorie, tastatură
etc.) la pornirea PC-ului.
Placa de bază( mainboard/motherboard)
 o priză (socket) pentru microprocesor 
 sloturi în care se instalează memoria sistemului (DIMM)
 un chipset, care constituie magistrala care face legătura între microprocesor, memoria
RAM și periferice
 un chipset pentru memoria non-volatilă care conține sistemul BIOS
 un ceas intern (generator de tact), care produce sincronizarea diverselor componente
 sloturi pentru carduri de extindere
 conectori electrici de putere, care primesc energie electrică de la sursa de alimentare și o
distribuie la microprocesor, chipset-uri, memorie RAM și la cardurile de extindere, plăci
grafice (care necesită o putere mai mare decât poate oferi placa de bază)

Hard-discul este o unitate ce conţine o stivă de discuri de metal, numite platane.

Fiecare faţă a fiecărui platan este acoperită cu un strat subţire de material metalic. Fiecare
suprafaţă de platan are asociat un cap magnetic, utilizat pentru scrierea şi citirea datelor de
pe disc.
Fiecare platan este divizat într-o serie de cercuri concentrice, numite piste, iar fiecare pistă
este divizată în sectoare.
Numărul de sectoare/pistă diferă de la hard-disc la hard-disc. Numărul de piste pe platan
este acelaşi cu numărul poziţiilor capului de citire/scriere. Toate pistele cu acelaşi număr
alcătuiesc un cilindru

Unităţile de compact disc (CD-ROM – Compact Disk – Read Only Memory)

a apărut ca o extensie a HDD-ului în 1984.
= disc de plastic cu diametrul de 4.7”.
informaţiile sunt structurate în sectoare, care pot fi citite independent
 are o singură pistă, o spirală care porneşte din centru spre marginea exterioară.

Unităţile DVD (Digital Versatile Disk)

Citirea discurilor DVD se realizează prin intermediul unei raze laser cu o lungime de undă
mai scurtă decât în cazul CD-ROM-ului.
Sunt posibile astfel densităţi de stocare mai mari.
Stratul pe care se păstrează informaţia este de două ori mai subţire decât în cazul CD-urilor.
Raza laser are două intensităţi, cea mai puternică fiind folosită pentru citirea celui de-al
doilea strat.