Sunteți pe pagina 1din 6

B.

Filiera tehnologică

Profilul: Servicii comunicare şi abilităţi funcţionăreşti, prezenţă


agreabilă şi disponibilitate la program flexibil.
Specializarea: Tehnician în activităţi economice
Cei care lucrează în acest domeniu efectuează
evidenţe contabile, realizează situaţii financiare, Specializarea: Tehnician în turism
finanţe şi fiscalitate, asigurări, contracte
Absolvenţii specializării tehnician în turism
economice, analiza pieţei, statistici, negocieri în
prezintă potenţialilor consumatori pachete de
afaceri, prezintă şi identifică instrumente de
servicii (masă, cazare, activităţi distractive)
plată.
pentru petrecerea timpului liber şi stabilesc
În procesul de instruire teoretică şi practică, elevii strategiile de comercializare a produselor
dobândesc competenţe privind: evidenţa turistice. Totodată ei urmăresc derularea
contabilă, utilizarea strategiilor, tehnicilor şi sejururilor, au sarcina de a asigura calitatea
tacticilor de negociere, analiza indicatorilor serviciilor turistice, astfel încât acestea să
economici de la nivelul agentului economic, corespundă criteriilor impuse de normele
identificarea elementelor negociabile dintr-o protecţiei consumatorilor.
vânzare, diferenţierea categoriilor de preţuri,
La elevii ce parcurg această specializare se
calcularea diferitelor categorii de preţuri,
urmăreşte: dezvoltarea abilităţii de comunicare
recunoaşterea diferitelor strategii de preţ,
persuasivă, atât direct cât şi indirect cu
negocierea vânzării produselor şi serviciilor,
beneficiarii (prin telefon, internet); adoptarea
utilizarea tehnicilor fiscale; utilizarea unor
unui comportament etic în relaţiile publice şi de
mijloace informatice în activităţile comerciale;
protocol; realizarea activităţii de consiliere
aplicarea dispoziţiilor legale în materie de
turistică şi marketing turistic.
practici comerciale contractuale, în termeni
favorabili agentului economic; analizarea rolul Se recomandă să se orienteze spre un astfel de
asigurărilor în economie şi a eficienţei activităţii domeniu cei care au putere de convingere,
societăţilor de asigurări. abilităţi de comunicare, inclusiv într-o limbă de
circulaţie internaţională, prezenţă agreabilă şi
prezenţă de spirit, spontaneitate.
Specializarea: Tehnician în administraţie
Funcţionarul administrativ înregistrează şi
Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
prelucrează informaţiile legate de activitatea şi
specificul instituţiei unde lucrează, comunică cu Specializarea: Tehnician analize produse
publicul, realizează relaţii publice şi de protocol, alimentare
execută lucrări de birou şi secretariat, identifică Elevii care urmează o astfel de specializare îşi
veniturile publice, determină impozitele şi taxele. formează competenţe privind: determinarea
Pe parcursul acestei specializări se urmăreşte valorii nutritive a produselor alimentare;
formarea elevilor pentru utilizarea efectuarea diferitelor analize de laborator (în
echipamentelor birotice şi pentru activitatea de industria alimentară extractivă, industria
secretariat, redactarea şi trierea corespondenţei, fermentativă, industria de morărit, panificaţie şi
desfăşurarea activităţilor specifice relaţiilor produse făinoase, industria prelucrării legumelor
publice precum şi de protocol, organizarea unor şi fructelor) şi interpretează rezultatele;
şedinţe de lucru, analizarea veniturilor publice, efectuarea analizelor specifice la obţinerea
analizarea cheltuielilor publice. produselor de origine animală; determinarea
falsificărilor produselor alimentare prin analize
Natura activităţilor solicită atenţie distributivă şi
de laborator.
concentrată de nivel superior, abilităţi de

13
Sunt recomandaţi cei care au dexteritate Profilul: Tehnic
manuală, gust şi miros dezvoltat, rapiditate în
Specializarea: Tehnician mecatronist
reacţii.
Exemple de sisteme mecatronice sunt: roboţii (de
toate tipurile), CD-player-ul, videocamerele,
Specializarea: Tehnician ecolog şi protecţia aparatele automate de copiat, maşini unelte cu
calităţii mediului adaptare automată a sculelor, maşini de măsurat
în coordonate, aparate medicale de investigare şi
Pe parcursul anilor de studiu elevii îşi formează
diagnoză etc.
competenţe privind: controlul aplicării măsurilor
de protecţie a calităţii apei, aerului şi solului; Pe parcursul studiilor elevii îşi dezvoltă
recoltarea şi transportul probelor de apă şi sol în competenţe în domeniul exploatării, întreţinerii
vederea efectuării analizelor fizico-chimice şi şi depanării produselor şi sistemelor
microbiologice; controlul modului de colectare, mecatronice.
transport şi depozitare a deşeurilor, precum şi
Sunt recomandaţi cei care au capacitate de
supravegherea procesului de valorificare a
investigare experimentală, abilităţi
deşeurilor periculoase; gradului de poluare al
organizatorice şi sunt creativi.
apelor de suprafaţă şi subterane, al aerului;
supravegherea modului de exploatare şi Termenul „mecatronic” a fost utilizat pentru
întreţinere a reţelelor de canalizare. prima dată în anul 1975 de către concernul
japonez Yaskawa Electric Corporation, fiind o
Pentru această specializare pot opta cei care
prescurtare a cuvintelor Mechanics-Electronics-
preferă lucrul în natură, au spirit de observaţie,
Control. Mecatronica reprezintă un domeniu
abilitate de a-şi organiza munca şi dexteritate
nou, în care sunt interconectate disciplinele
manuală.
mecanică, electrotehnică-electronică şi
informatică.
Specializarea: Tehnician pentru animale de
companie
Specializarea: Tehnician operator tehnică de
Elevii care urmează o astfel de specializare îşi calcul
formează pe parcursul studiilor competenţe
Operatorul pentru tehnici de calcul utilizează
teoretice şi practice privind: identificarea
calculatorul şi alte instrumente: imprimante,
componentelor organismului animal şi
scanere, modemuri, sisteme de operare şi
explicarea funcţionării acestuia; asigurarea şi
programe. Introduce date, gestionează baze de
aplicarea tehnologiilor de creştere şi exploatare a
date şi prestează alte sarcini folosind programele
animalelor domestice, examinarea clinică a
instalate în computer; încarcă suporturi de
animalelor prin metode semiologice şi prin
stocare a datelor, rulează programe. El lucrează
utilizarea unor instrumente şi aparate moderne;
cu resursele oferite de un sistem de calcul
descrierea, înregistrarea şi raportarea
complex, pe care le distribuie diferiţilor
manifestărilor clinice şi modificărilor patologice
utilizatori; urmăreşte buna funcţionare a tuturor
ale animalelor; efectuarea tratamentelor la
echipamentelor pe care le supraveghează;
animalele bolnave şi executarea unor intervenţii
sesizează eventualele erori în funcţionarea
chirurgicale sau obstetricale simple.
sistemului şi remediază defecţiunile produse. De
Sunt recomandaţi cei care au robusteţe şi asemenea, participă la întreţinerea curentă a
rezistenţă la efort fizic, spirit de observaţie şi echipamentelor şi le alimentează cu materiale
dexteritate manuală. consumabile (hârtie, toner).

14
Specializarea: Tehnician proiectant CAD imaginaţia, creativitatea, capacitatea de a evalua
şi de a lua decizii, comunicarea şi lucrul în echipă,
Tehnicienii sunt pregătiţi în proiectare cu
spirit de observaţie, asumarea responsabilităţilor,
ajutorul computerului, folosind programe
sociabilitatea, abilităţi de comunicare, dorinţa de
informatizate de tip Autocad. Ei desenează
a învăţa.
planşele unor piese şi produse folosind tehnica
modernă, înlocuindu-se astfel planşeta cu
proiectarea prin intermediul programelor
Specializarea: Tehnician designer mobilă şi
informatizate. Pe parcursul şcolarizării elevii
amenajări interioare
dobândesc competenţe de: utilizare a
computerului în proiectare CAD; utilizarea Cei care profesează în domeniu execută modele
schemelor şi diagramelor specifice; utilizarea de mobilă şi accesorii pentru aceasta, schiţează
documentaţiei tehnice pentru asigurarea calităţii designul arhitectural pentru interioare, pentru
produselor. mobilierul din apartamente, birouri şi alte tipuri
de clădiri, sfătuiesc cu privire la alegerea mobilei
Exercitarea acestei meserii solicită coordonare
şi accesoriilor, amenajează şi recondiţionează
ochi-mână, dexteritate digitală şi manuală de
interioarele din clădiri.
nivel mediu, percepţia formei, capacitate de
analiză şi sinteză. Sunt recomandate persoanele care au aptitudini
creative pentru artă şi design, aptitudini de calcul
numeric, cu vedere plană şi în spaţiu, simţ estetic.
Specializarea: Tehnician desenator pentru
construcţii şi instalaţii
Specializarea: Tehnician designer vestimentar
Practicanţii unei astfel de ocupaţii execută
manual şi/sau cu ajutorul programelor Tehnicienii designeri se documentează cu privire
informatice desene tehnice, planuri şi la evoluţia şi tendinţele modei pe plan mondial.
reprezentări grafice. Ei proiectează modele vestimentare, realizează
prototipurile, execută cusături manuale şi la
El realizează planurile de ansamblu şi detaliile
maşină, pentru confecţionarea produselor
pentru lucrări de construcţii şi instalaţii, citeşte şi
vestimentare, efectuează colorarea materialului
interpretează planurile de ansamblu şi a
textil.
detaliilor pentru lucrări de construcţii şi
urbanism, utilizează tehnologiile informatice în Pe parcursul şcolarităţii elevii îşi formează
activitatea de proiectare pentru lucrări publice şi competenţe privind: construirea de tipare de
instalaţii, multiplică schiţele, planurile şi bază pentru îmbrăcăminte şi transformarea lor în
desenele tehnice utilizând diverse instrumente modele; executarea de cusături şi efectuarea
digitale sau manuale, execută, desenele şi îmbinărilor prin termolipire.
planurile după care se realizează, transformă, Semnificative pentru această ocupaţie sunt:
întreţin şi repară diferite construcţii, instalaţii, creativitatea, percepţia spaţială şi percepţia
instrumente, piese sau echipamente industriale formei, dexteritatea digitală, aptitudinile de
etc.; calcul.
Activitatea desenatorului tehnic implică multă
acurateţe şi precizie, implicând interacţiuni
Specializarea: Tehnician în instalaţii electrice
interpersonale frecvente (cu colegii, furnizorii,
clienţii). Specialiştii din acest domeniu realizează citirea
unor scheme cu traseele instalaţiilor electrice,
Dintre aptitudinile intelectuale, de atenţie,
executarea unor lucrări în vederea fixării şi
afectiv-volitive şi de personalitate necesare în
susţinerii diverselor piese ale instalaţiilor
exercitarea profesiunii menţionăm atenţia
electrice, revizuirea diferitelor elemente
distributivă şi concentrată, dexteritatea,

15
componente, întreţinerea şi repararea aparatelor, Specializarea: Tehnician în aviaţie
instalaţiilor.
Tehnicienii în aviaţie cunosc construcţia şi
Pentru a exercita meseria de electrician sunt funcţionarea organelor aeronavelor, a
necesare atenţie distributivă şi concentrată de instalaţiilor, echipamentelor şi aparatelor de la
nivel foarte bun, capacitate de a lucra la înălţime bordul aeronavelor. Sunt capabili să coordoneze
(căţărat pe stâlpii de înaltă tensiune), percepţia şi să efectueze lucrări de asamblare a structurii
formelor şi percepţie spaţială de nivel mediu, aeronavelor şi lucrări de montarea/demontare a
acuitate vizual-cromatică. Remedierea sistemelor, instalaţiilor şi aparatelor de la bordul
defecţiunilor solicită din partea tehnicienilor o aeronavelor. De asemenea, pot executa lucrări de
bună rezistenţă fizică şi capacitate de a face faţă întreţinere şi reparaţii la structura aeronavelor.
unui efort îndelungat. Tehnicienii în aviaţie efectuează probe şi
verificări la sol ale aeronavelor.
Efectuează lucrări de întreţinere ale aeronavelor,
Specializarea: Tehnician instalaţii bord (avion)
aplică tehnologii specifice industriei aeronautice,
Tehnicienii instalaţii de bord (avion) posedă efectuează probe şi verificări la sol ale
abilităţi de comunicare, inclusiv în limba engleză, aeronavelor.
au capacitatea de a citi şi interpreta documentaţia
tehnică, coordonează echipe de lucru, cunosc şi
respectă regulile şi legislaţia din aviaţie. Ei Specializarea: Tehnician metrolog
cunosc construcţia şi funcţionarea organelor
Tehnicianul metrolog asigură măsurători ale
aeronavelor, a sistemelor, echipamentelor. Sunt
cantităţilor fizice - greutate, distanţă, suprafaţă,
capabili să coordoneze şi să efectueze lucrări de
capacitate, masă ş.a.m.d. - pe baza unui set
mentenanţă la sistemele şi echipamentele
unificat, precis şi comparabil de măsuri la nivel
aeronavale, să aplice tehnologii specifice
naţional şi internaţional. Aceasta poate include şi
industriei aeronautice la realizarea şi repararea
măsurarea curentului electric, a temperaturii, a
componentelor instalaţiilor de la bord,
intensităţii luminii ş.a.m.d. Tehnicianul metrolog
coordonează şi efectuează probe şi verificări la
realizează măsurători specifice diferitelor
sol a aeronavelor.
domenii utilizând echipamente de măsurare
Execută, întreţin şi repară instalaţiile şi ultramoderne, maşini de măsurat 2D, 3D,
echipamentele aeronavei (instalaţii de iluminare, centrale de măsurare, aparate de măsurare şi
avertizare, observare, instalaţii electrice de evaluare a abaterilor.
dirijare, instalaţia de combustibil, climatizare,
Realizează măsurători cu instrumente şi aparate
motoare termice de aviaţie), aparatele de bord
specifice, verificări ale aparatelor, instalaţiilor de
pentru pilotaj şi navigaţie, aparatele de
măsurat, etalonări ale aparatelor, operaţii de
radiocomunicaţie şi giroscopice, aparatele pentru
întreţinere şi reparaţii ale aparatelor şi
controlul parametrilor sistemelor de propulsie,
instalaţiilor, reglarea aparatelor, instalaţiilor,
utilizează circuitele electronice specifice
încadrează în normele metodologice de utilizare
echipamentelor de aviaţie.
aparatele şi instalaţiile.
Pot lucra în domeniul aerospaţial, dar pot avea şi
deschideri spre domenii înrudite, cum ar fi
transporturile rutiere, feroviare, nave maritime şi Specializarea: Tehnician multimedia
fluviale ori spre domeniul mai larg al Tehnician multimedia – viitor absolvent cu
automatizărilor. abilităţi fundamentale pentru: cunoaşterea şi
înţelegerea noţiunilor teoretice, elementelor şi
componentelor hardware/ software ale
aplicaţiilor multimedia; editarea digitală a

16
imaginilor, a sunetului şi a materialelor video, regleze presele de imprimat şi maşinile, să
realizarea animaţiilor; dezvoltarea paginilor web imprime monocrom sau color prin diferite
şi a prezentărilor interactive; conceptualizarea şi tehnologii de imprimat, să folosească culori
producerea efectivă a proiectelor multimedia. variate care necesită precizie de amestec de
culoare şi apreciere estetică a originalului, să
Specialiştii din acest domeniu vor avea
regleze tonurile de culoare şi să compenseze
competenţe pentru a crea produse multimedia ce
deficienţele din tipăriturile de probă, să întreţină
includ grafică raster şi vectorială, mişcare, sunet
şi să facă reparaţii curente la maşinile de
şi interactivitate. Această calificare oferă
imprimat.
absolvenţilor abilităţile esenţiale pentru
dezvoltarea de proiecte multimedia necesare Câteva exemple de meserii strâns legate de
pentru a se angaja într-o gamă largă de meserii termenul de tipografie: tipograf, designer grafic,
din industria media sau pentru continuarea desenator tehnic, director artistic de producţie,
studiilor în domeniul Cinematografie şi Media. artişti în domeniul graffiti, designer web şi multe
altele.
Specializarea: Tehnician poligraf
În plus, era digitală, computerizată, a lărgit
Munca de tipograf este aceea de a imprima o
enorm cercul celor care se ocupă cu tipografia sau
serie de tipărituri. Tehnicianul tipograf are ca
diverse aspecte ale ei, astăzi oricine având acces
îndatoriri: să pregătească tot felul de tipărituri şi
la procesul creativ tipografic.
suporturi de imprimat, să amestece culori, să

C. Filiera vocaţională

Filiera vocaţională este potrivită pentru elevii care au înclinaţii către un anumit domeniu de activitate.
Vocaţia se manifestă ca o tendinţă dominantă sau ca o nevoie profundă a persoanei, de a efectua un anumit
tip de activitate; reprezintă „chemarea” spre îndeplinirea unei activităţi socio-profesionale implicând o
interacţiune optimă între aptitudinile („ce ştiu să fac?”) şi atitudinile faţă de un domeniu („cum mă
raportez la ...”).
În funcţie de domeniile în care activează persoanele, vocaţia lor poate fi pentru: ştiinţă, tehnică, artă,
educaţie, sport, conducere socială etc.

Profilul: Arte vizuale şi arte plastice Competenţele pe care elevii le dobândesc privesc:
folosirea instrumentarului specific; utilizarea
Specializarea: Arte plastice şi decorative
mijloacelor specifice comunicării vizuale
Calificarea profesională: Tehnician pentru artistice; argumentarea proiectelor şi susţinerea
tehnici artistice lor cu limbaj de specialitate.
Ocupaţia solicită aptitudini artistice şi talent. Ei
utilizează o varietate de materiale, mijloace şi
Specializarea: Arhitectură, arte ambientale şi
metode artistice pentru a-şi exprima ideile,
design
gândurile şi sentimentele. Între instrumentele şi
materialele utilizate se numără: creioane, Calificarea profesională: Desenator tehnic
planşete, truse de desen, ipsos, metal, ţesături, pentru arhitectură şi design
lemn, piatră, ceară. Cele mai multe ore sunt din Specialiştii în domeniu elaborează schiţe şi
aria curriculară “Arte”. planuri pentru construcţii şi restaurări, execută
desene la o anumită scară, utile în urbanistică şi
amenajarea teritoriului. Pe parcursul studiilor

17
liceale elevii îşi formează competenţe privind: Profilul: Pedagogic
folosirea instrumentelor şi a tehnicilor de
Specializarea / calificarea profesională:
reprezentare şi machetare specifice; utilizarea
Învăţător –educatoare
mijloacelor comunicării vizuale artistice sau,
după caz, a limbajului grafic convenţional; Învăţătorul/ educatoarea desfăşoară o activitate
utilizarea mijloacelor computerizate în profesională şi socială complexă şi importantă de
elaborarea proiectelor şi în comunicare; educare a copiilor. Învăţătorul/ educatoarea
susţinerea şi argumentarea unui proiect. asigură desfăşurarea programelor de instruire
pentru preşcolari/ şcolari, evaluează progresele
realizate de copii/ elevi; organizează activităţi
Profilul: Muzică, Coregrafie, Arta Actorului extraşcolare pentru recreerea elevilor,
supraveghează elevii în clase şi alte locuri din
Specializarea: Muzică
incinta şcolii.
Calificări profesionale: Corist; Instrumentist;
Între atribuţiile şi responsabilităţile învăţătorului
Corepetitor
/ educatoarei se numără: identificarea nevoilor
Muzicienii interpretează vocal sau instrumental, individuale de învăţare ale fiecărui copil,
ca solişti sau ca membri ai unei orchestre. planificarea programelor de instruire bazate pe
Competenţe privind: descifrarea partiturilor aceste nevoi, oferirea unui mediu stimulator
corale de dificultate medie; interpretarea pieselor pentru învăţare, în care fiecare copil să-şi
corale, respectând indicaţiile dirijorului; dezvolte potenţialul său maxim, formarea la
susţinerea unui repertoriu vocal. Instrumentiştii copii a abilităţilor de bază (scris, citit, socotit,
descifrează şi reproduc partituri destinate comunicare), prin intermediul programei şcolare,
formaţiilor instrumentale; interpretează, cu evaluarea progreselor elevilor, pregătirea
ajutorul unui instrument muzical diferite programelor de recuperare pentru elevii care au
partituri; respectă disciplina impusă de formaţia nevoie de ajutor suplimentar. Învăţătorul/
muzicală din care fac parte. Corepetitorii educatoarea se întâlneşte şi discută cu părinţii
descifrează partituri de acompaniament cu elevilor, cu alte cadre didactice şi alţi specialişti
dificultate medie; acompaniază interpreţi vocali pentru a evalua nevoile şi progresele lor,
sau instrumentali. desfăşoară sau supraveghează activităţi în afara
clasei, participă la întâlniri, seminarii, cursuri.

Specializarea: Arta actorului Pe parcursul anilor de studiu, elevii îşi formează


competenţe de: comunicare interpersonală,
Calificarea profesională: Instructor de teatru
planificare a activităţilor instructiv-educative,
Instructorii de teatru se ocupă de organizarea elaborarea şi confecţionarea materialelor
unor trupe de teatru de amatori şi de pregătirea didactice, organizarea şi coordonarea
unui spectacol de teatru. Accentul se pune pe aria activităţilor didactice şi a altor situaţii de învăţare
curriculară „Arte”, în cadrul căreia se studiază în cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare.
discipline prin care se urmăreşte dezvoltarea
capacităţilor artistice: Arta actorului, Euritmie,
Estetica şi teoria spectacolului de teatru, Istoria Profilul: Sportiv
teatrului universal şi românesc. Specializarea / calificarea profesională:
În timpul studiilor liceale, elevii dobândesc Instructor sportiv în: atletism, handbal, înot,
competenţe privind: repartizarea rolurilor; volei
pregătirea regiei tehnice (decorurile, recuzita); Instructorii sportivi comunică şi colaborează cu
organizarea repetiţiilor; organizarea elevii, părinţii, alte persoane implicate în
spectacolelor de teatru pentru trupa instruită organizarea activităţilor sportive; selectează
(informare, publicitate, mobilizarea grupurilor); copiii care au aptitudini sportive, în vederea
îndeplinirea atribuţiei de sufleur. pregătirii lor şi participării la competiţii; se ocupă
18

S-ar putea să vă placă și