Înscrisul pe suport informatic

undefined
undefined
https://www.universuljuridic.ro/inscrisul-pe-suport-informatic/2/

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire
profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind
toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de
activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Vreau cont PREMIUM!

Un prim considerent este reprezentat de faptul că legea specială distinge între semnătura electronică simplă și cea
extinsă. De asemenea, instanța menționează că adresa de e-mail reprezintă o semnătură electronică simplă. Alt aspect
precizat este faptul că există raporturi juridice încheiate prin mijloace electronice fără a fi necesară atașarea unei
semnături electronice extinse, chiar dacă nu există o practică judiciară semnificativă. Instanța supremă consideră că ar fi
golite de conținut prevederile legale procedurale referitoare la înscrisurile pe suport electronic, privind posibilitatea
comunicării prin telex, fax sau poștă electronică, în situația refuzului recunoașterii unor raporturi juridice pentru lipsa
semnăturii electronice extinse. În cadrul altui considerent este specificat faptul că o comunicare a unui înscris pe suport
informatic este eficientă juridic în condițiile art. 283 C. pr. civ, care instituie o prezumție de validitate, dacă există garanțiile
precizate în cadrul prevederii. În cazul în care această prezumție nu este răsturnată, documentul constituie instrument
probator cu respectarea condițiilor enunțate în art. 282 C. pr. civ, respectiv să fie inteligibil și să prezinte garanții suficient
de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului său și a identității persoanei de la care emană. Ultimul
aspect evidențiat de instanța supremă este reprezentat de lipsa necesității unei semnături electronice, având în vedere
faptul că manifestarea de voință a angajatorului nu este materializată în format electronic, ci în formă clasică (pe suport
de hârtie), documentul PDF reprezentând doar o copie a documentului emis olograf.

Afirmația Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la faptul că există raporturi juridice încheiate prin mijloace
electronice, fără a fi necesară atașarea unei semnături electronice extinse, este confirmată inclusiv de art. 3 din Legea nr.
455/2001, care prevede că „nicio dispoziție a prezentei legi, nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de
voință și a libertății contractuale a părților”. Astfel, trebuie să fie recunoscute și înscrisurile în formă electronică cărora nu
li s-a atașat o semnătură electronică extinsă, chiar dacă nu este specificată în legea specială valoarea probatorie a unui
înscris electronic purtând o semnătură electronică simplă.

Referitor la golirea conținutului prevederilor legale procedurale cu privire la înscrisurile pe suport electronic, privind
posibilitatea comunicării prin telex, fax sau poștă electronică, în situația refuzului recunoașterii unor raporturi juridice
pentru lipsa semnăturii electronice extinse, considerăm că aserțiunea este incontestabilă. Scopul legiuitorului în
momentul edictării art. 154 alin. (6) C. pr. civ. respectiv, „comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face
de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și
confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării,
instanța odată cu actul de procedură va comunica un formular care va conține: denumirea instanței, data comunicării,
numele grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către
destinatar cu data primirii, numele în clar și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței și va fi expediat
instanței prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace” nu a fost acela de a impune existența unei semnături
electronice extinse. Acest fapt se datorează procedurii complexe a utilizării unei astfel de semnături electronice. În
situația în care s-ar impune folosirea semnăturii electronice extinse, această metodă de comunicare nu ar fi uzitată
aproape niciodată. Legiuitorul ar fi precizat expres necesitatea unei semnături electronice extinse dacă acest fapt
reprezenta un deziderat. De asemenea, conform literaturii juridice de specialitate[15], când instanța folosește poșta
electronică pentru comunicare, scanează actul și ulterior îl transmite în forma obținută în acest mod. Pentru a răspunde,
partea căruia i-a fost trimis formularul, în situația în care dorește să comunice în aceiași modalitate, printează formularul,
îl completează (îl semnează inclusiv), apoi îl scanează, iar ulterior îl restituie instanței în vederea confirmării[16].
Observăm că în această situație particulară nu există posibilitatea atașării unei semnături electronice extinse
formularului, fiind obligatorie cea olografă. Precizăm și faptul că utilizarea sintagmei înscris pe suport electronic creează
multiple confuzii între noțiuni, respectiv între înscrisul pe suport informatic și cel în formă electronică. Înscrisul pe suport
informatic vizează suportul pe care este înregistrat actul juridic[17]. Suportul specific în care e stocată informația este fie
intern (memoria unui calculator, laptop, tabletă, telefon etc.), fie extern (CD, DVD, memory stick, tehnologia Cloud
etc.)[18]. Instanța supremă, prin expresia suportul electronic, presupunem că se referă tot la suportul informatic.
Considerăm deci, improprie sintagma utilizată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Considerentul instanței supreme în care este specificat faptul că o comunicare a unui înscris pe suport informatic este
eficientă juridic, în condițiile art. 283 C. pr. civ., care instituie o prezumție de validitate dacă există garanțiile precizate în
cadrul prevederii, îl apreciem ca fiind veridic. În situația în care nu este contestată această prezumție, iar condițiile
prevăzute de art. 282 C. pr. civ. sunt îndeplinite conform art. 284 C. pr. civ., înscrisul face deplina dovadă între părți.
Aceste aspecte reies din însăși dispozițiile legale menționate.
În ultimul considerent Înalta Curte de Casație și Justiție menționează faptul că nu este necesară o semnătură electronică,
având în vedere că manifestarea de voință a angajatorului nu este materializată în format electronic, ci în formă clasică
(pe suport de hârtie), documentul PDF reprezentând doar o copie a documentului emis olograf. Din cele menționate
anterior reiese că există un înscris pe suport de hârtie semnat olograf și care a fost scanat în vederea transmiterii pe
e-mail. Astfel nu era necesară existența unei semnături electronice. În cazul în care nu exista o manifestare de voință în
formă clasică preexistentă, puteam face referire la necesitatea unei semnături electronice atașate înscrisului.

Conform textului art. 282 C. pr. civ., instrumentul probator al actului juridic îl constituie documentul care reproduce aceste
acte. O opinie exprimată într-o lucrare juridică de specialitate[19] prezintă o confuzie în doctrină între suportul informatic,
pe care este reprodus actul juridic și documentul care reproduce datele acestui act. Toate înscrisurile generate electronic
sunt stocate pe suport informatic (memoria calculatorului, hard extern etc.). Aceasta este sursa neclarității. Documentul
care reproduce un act juridic pe suport informatic este fișierul care conține înregistrarea[20]. Înscrierea reprezintă faptul
mecanic al redării datelor unui act juridic pe suport informatic, iar mijlocul de probă care corespunde acestui fapt mecanic
este documentul ce reproduce înscrierea făcută pe suport informatic[21]. De asemenea, această înscriere de date pe
suport informatic poate fi considerată, tehnic, o manifestare a activării unui înscris în formă electronică[22]. Nu putem
nega validitatea informațiilor prezentate anterior, însă vom face unele precizări. Referitor la relația existentă între acești
termeni și aspectele prevăzute de Legea nr. 455/2001, rezultatul procesului de înscriere este realizarea unui înscris în
formă electronică conținut într-un document. Acest proces de redare a datelor unui act juridic reprezintă crearea unor
date între care există relații logice și funcționale, și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație
inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. Accesul la înscrisul în
formă electronică se face prin intermediul unui fișier. Așadar, conținutul unui astfel de fișier este reprezentat de înscrisul
în formă electronică. Dorim a face mențiunea că înscrisul în formă electronică căruia i s-a atașat o semnătură electronică
tot într-un document, respectiv într-un fișier se află.

Ne punem următoarea întrebare, dacă sunt redate datele unui act juridic pe suport informatic, iar actul juridic nu are
forma unui înscris clasic preexistent, nu este necesară existența unei semnături electronice? Dacă răspunsul este
afirmativ, înscrisul electronic căruia i s-a atașat o semnătură electronică are valoarea probatorie consacrată în legea
specială, nu în C. pr. civ. În cazul în care a fost stabilită puterea doveditoare a înscrisului în formă electronică, nu mai are
relevanță forța probantă a înscrisului pe suport informatic ca fișier. Însă, dacă înscrisul în formă electronică nu poartă o
semnătură electronică extinsă, ci o semnătură electronică simplă, valoarea probatorie a acestuia nu este precizată în
Legea nr. 455/2001. Apreciem că în această situație, înscrisul electronic căruia i s-a atașat o semnătură electronică
simplă va putea fi un început de dovadă. Această aserțiune cu privire la forța probantă rezultă din modul în care sunt
formulate articolele din legea specială privind regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică, în principal art. 5 din
Legea nr. 455/2001. Opinia enunțată este împărtășită și în lucrări juridice de specialitate[23].

Un alt motiv pentru care considerăm că puterea doveditoare a acestui înscris electronic care poartă semnătura
electronică simplă, nu poate fi cea enunțată de art. 284 C. pr. civ. respectiv cea referitoare la înscrisul pe suport
informatic, este faptul că prin atașarea acestei semnături nu pot fi îndeplinite cumulativ condițiile din cadrul art. 282 și 283
C. pr. civ.

Necesitatea îndeplinirii cumulativ a condițiilor precizate pentru ca înscrisul pe suport informatic să dețină puterea
doveditoare enunțată în art. 284 C. pr. civ., reiese din Dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 34/2016 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție. Oferim următorul exemplu: trecerea numelui celui care a redactat înscrisul în formă
electronică, la finalul acestuia, reprezintă o semnătură electronică, însă datele înscrise nu sunt protejate contra alterării și
contrafacerilor, astfel încât integritatea documentului nu este pe deplin asigurată. De asemenea, nu există garanții
suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului acestuia și a identității persoanei de la care
acesta emană. Aceste argumente pot fi susținute contra tuturor tipurilor de înscrisuri electronice, cărora li s-a atașat o
semnătură electronică simplă, datorită faptului că datele pot fi ușor alterate. Semnătura electronică „reprezintă date în
formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de
identificare”, conform art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001. Deci o semnătură electronică reprezintă orice date care permit
identificarea semnatarului. Astfel există un spectru larg de date ce pot fi încadrate în categoria semnăturilor electronice.
În lipsa unei metode de identificare, nu ne aflăm în prezența unui înscris pe suport informatic, deoarece, potrivit art. 282
C. pr. civ. respectivele date trebuie să prezinte o garanție serioasă cu privire la identitatea persoanei care redactează
actul juridic pe suport informatic. Concludem că datele unui act juridic pe un suport informatic, actul juridic neavând forma
unui înscris clasic preexistent, care poartă o semnătură electronică extinsă, are valoarea probatorie precizată în legea
specială, iar în situația în care e atașată datelor o semnătură electronică simplă, documentul nu este pe deplin asigurat
cu privire la integritatea datelor. De asemenea, garanțiile nu pot fi suficient de serioase pentru a face deplină credință în
privința identității persoanei de la care emană datele redate pe un suport informatic. Menționăm și faptul
că lipsa semnăturii electronice determină imposibilitatea identificării persoanei care a redat datele pe suport informatic.

În literatura juridică de specialitate[24] a fost exprimată opinia potrivit căreia înscrisul pe suport informatic ar putea fi
definit ca „documentul care nu este făcut în formă electronică, care reproduce date ale unui act juridic pe suport
informatic și care îndeplinește cumulativ condiția inteligibilității și pe cea a prezentării de suficiente garanții de credibilitate
în privința conținutului și a semnăturii persoanei de la care emană”. Există și o mențiune cu privire la interpretarea
prevederilor referitoare la înscrisul pe suport informatic, în sensul că acestea au în vedere exclusiv contractele scanate și
stocate pe un anumit mijloc de stocare, pentru a opera distincția între cele două tipuri de înscrisuri[25].

Înainte de a ne exprima opinia cu privire la înscrisul pe suport informatic este imperios a defini actul juridic. Actul juridic
civil reprezintă manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica ori
stinge un raport juridic civil concret. Astfel, conform definiției stipulate în art. 282 C. pr. civ. nu este necesară existența
unui înscris clasic preexistent care să constate actul juridic, fiind posibilă direct transpunerea actului juridic pe suport
informatic. Trebuie să ne întrebăm care a fost intenția legiuitorului. Separarea completă a celor două noțiuni, respectiv a
înscrisului pe suport informatic de înscrisul în formă electronică, nu poate opera. În situația în care facem referire la
scanarea unui înscris clasic, rezultatul acestui proces reprezintă un înscris în formă electronică.

[15] C. Roșu, Drept procesual civil – Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, anul 2016, p. 166.

[16] Ibid.

[17] D. Cimpoeru, Dreptul Internetului, Ed. C.H. Beck, București, anul 2013, p. 135.

[18] Ibid.

[19] S. Popovici, op. cit. – https://lege5.ro/App/Document/gi3toojrge4a/titlurile-de-valoare-in-forma-electronica?

pid=257138433#F21.

[20] G. C. Frențiu, D.L. Băldean, Noul C. pr. civ. comentat și adnotat, Ed. Hamangiu, București, anul 2013, p. 503.
[21] S. Popovici, op. cit. – https://lege5.ro/App/Document/gi3toojrge4a/titlurile-de-valoare-in-forma-electronica
?pid=257138433#F21.

[22] R. Bercea, Documentul care reproduce datele unui contract înscris pe un suport informatic reglementat prin Proiectul
C. civ. român constituie un nou mijloc de probă?, citată de S. Popovici, op. cit. –https://lege5.ro/App/Document/gi3too
jrge4a/titlurile-de-valoare-in-forma-electronica?pid=257138433#F21.

[23] F. Măgureanu, Drept procesual civil, ed. a XII-a, Ed. Universul Juridic, București, anul 2010, p. 342.

[24] G. Piperea, C. Antonache, P. Piperea, A. Dumitriu, M. Piperea, A. Rățoi, A. Atanasiu, Noul Cod de procedură civilă.
Note. Corelații. Explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 315.

[25] Ibid.

Pagina 2 din 4 « 1 2 3 4 »
© 2022 Copyright Universul Juridic. Toate drepturile rezervate.