Dreptul, aşa cum a fost el numit în doctrină, “drept viu”, nu putea rămâne constant în faţa schimbărilor.

Nici
contractul, ca instrument juridic fundamental în dreptul privat, nu putea evita adaptările la tehnologii impuse de
evoluţia societăţii spre lumea virtuală şi spre pragmatismul ineret ei.
Contractul reprezintă acordul de voinţă între două sau mai multe părţi cu intenţia de a constitui, modifica sau
stinge un raport juridic. Se fixează astfel şi elementele unui contract: consimţământul părţilor, capacitatea, obiectul
şi cauza. Codul civil la art. 1179 alin. 2 prevede şi forma pe care o îmbracă un contract, iar în măsura în care legea
prevede o anumită formă, aceasta trebuie respectată sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile.
Forma poate fi exprimată astfel:
– în mod verbal
– în mod scris
– printr-un comportament care nu produce îndoieli asupra efectelor juridice
– în mod electronic

Forma contractului, ce constituie de asemenea şi un mijloc probatoriu, este cea care diferenţiază contractul clasic
de contractul electronic. Principala diferenţă dintre cele două contracte este reprezentată de materializarea lor. Spre
exemplu: în locul acordului verbal sau al altor gesturi pe care le cere forma contractului clasic, la contractul
electronic întâlnim un mesaj de date pe suport electronic.
Cu toate că în doctrină întâlnim o controversă între cele două tipuri de contracte, vom aprecia că nu este vorba
despre două contracte diferite. Altfel spus, contractul în formă electronică nu reprezintă un nou tip de contract, ci
doar caracterizează un alt mod de a contracta prin intermediul reţelei de internet, prin suprimarea distanţelor dintre
subiectele de drept. Electronica este astfel un mod de a realiza contractul. Rezultă că nu avem diferenţe între natura
juridică a contractului clasic şi cea a contractului electronic, diferenţele fiind doar de formă.

Contractul în formă electronică prezintă următoarele caracteristici:

– se încheie prin mijloace electronice de prelucrare a informaţiei
– poate să fie probat prin astfel de mijloace de prelucrare a informaţiei
Părţile trebuie să apeleze la forma de înscris electronic pentru a putea proba contractul în faţa instanţei.

Nu trebuie făcută confuzie între contract în formă electronică şi contract încheiat prin mijloace electronice. Acesta
din urmă nu poate fi probat în faţa instanţei, chiar dacă este înregistrată convorbirea. Spre exemplu: un contract
încheiat prin skype sau la telefon. Acest contract ar putea ajunge totuşi să fie probat, în măsura în care instanţa
permite acest lucru, prin martori. Altfel spus, contractul în formă electronică este specia, iar contractul încheiat
prin mijloace electronice este genul.

Când dorim să încheiem un contract în formă electronică, un lucru foarte important ce trebuie avut în vedere este
momentul încheierii. Acesta este important sub următoarele aspecte: în funcţie de acel moment se apreciază
posibilitatea de revocare, caducitatea ofertei, existenţa cauzelor de nulitate sau anulabilitate, calculul termenelor de
prescripţie, locul încheierii contractului, dar şi legea aplicabilă în caz de conflict.

Momentul încheierii este cel în care acceptarea întâlneşte oferta. Sistemul recepţiunii spune astfel: încheierea
contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent dacă ofertantul a
luat sau nu cunoştinţă de cuprinsul lui.
Un aspect important ce trebuie avut în vedere la determinarea momentului încheierii contractului este marcarea
temporală a documentelor şi atestarea locului unde s-au încheiat acestea din partea furnizorului de servicii de
marcare temporală sau de către notarul public. Marcarea temporală este o colecţie de date în formă electronică,
ataşată în mod unic unui document electronic şi certifică faptul că anumite date în formă electronică au fost
prezentate furnizorului de servicii de marcare temporală.
Momentul încheierii unui contract între un comerciant şi un consumator este marcat de primirea confirmării de
către consumator, referitor la comanda sa.

În ceea ce priveşte locul încheierii contractului, acesta trebuie ştiut pentru a se determina legea aplicabilă în caz de
conflict. De obicei, locul încheierii este acela unde acceptarea ofertei se întâlneşte cu oferta, deci locul unde se află
ofertantul. Contractul se poate încheia şi fără înştiinţarea ofertantului atunci când acceptarea se face potrivit ofertei
prin săvârşirea de către destinatarul ofertei (acceptantul) a unui act sau fapt concludent. În acest caz, locul
încheierii este acela unde se află destinatarul ofertei.

Aşa cum am precizat mai sus, în dreptul procesual civil, instituţia probei este supusă principiului legalităţii, ceea ce
înseamnă că, pentru a fi admisă, o probă trebuie să fie recunoscută de lege. Mijloacele de probă atunci când ne
referim la contractele electronice se reduc la înscrisul în formă electronică, reglementat de Legea 445/2001.
Înscrisul electronic trebuie să conţină semnătura autorului, aceasta purtând denumirea de semnătură electronică.
Semnătura electronică (digitală) validă oferă cititorului un motiv puternic de confirmare a faptului că mesajul sau
documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital
nu a fost modificat de la data emiterii acestuia. Asupra documentului se aplică o funcţie hash-code, obţinându-se
amprenta documentului. Printr-un algoritm se aplică cheia privată peste amprenta documentului, rezultând
semnatura electronică.
Semnatarul este acea persoana care deţine un dispozitiv de creare a semnăturii electronice şi care acţionează fie în
nume propriu (persoana fizică),fie în numele unui terţ (persoana juridică).
Semnătura electronică:
• nu este o semnătură scanată
• nu este o iconiţă
• nu este o poză
• nu este o hologramă
• nu este un smart card

O semnătură electronică trebuie să îndeplinească în mod cumulativ, următoarele condiţii:

1. Este legată în mod unic de semnatar.

2. Asigură identificarea semnatarului.
3. Este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar.
4. Este legată de documentul în formă electronică la care se raportează, în aşa fel încât orice modificare a
documentului, ulterioara semnării, să ducă automat la invalidarea semnăturii.