DISCALCULIA- IMPLICAȚII ASUPRA ÎNVĂȚĂRII

Discalculia reprezintă o tulburare ce privește matematica, în care persoana are dificultăți în rezolvarea
problemelor de aritmetică și în însușirea conceptelor matematice. Alături de dislexie și disgrafie, care se manifestă
prin dificultăți în învățarea cititului și a scrisului ortografic, intră în categoria dificultăților de învățare.
Copiii cu discalculie nu sunt în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să efectueze calcule simple, de
bază (ex. 8-2) dar asta nu înseamnă că au o problemă intelectuală. Discalculia poate fi, de asemenea, caracterizată
atât prin dificultăți în ceea ce privește citirea, cât și calculul matematic. Copiii cu discalculie necesită de multe ori o
lungă perioadă de timp pentru a-și îndeplini sarcinile de matematică, fie ele și simple. Ar putea să numere pe degete
chiar și în clasele mai mari. Aceste dificultăți poartă denumirea de dificultăți automatice.
Un alt domeniu problematic este cel lingvistic, deoarece copilul poate manifesta dificultăți în ceea ce
privește înțelegerea numerelor ca fiind concepte. Deși gradul de inteligență a acestor copii poate fi unul ridicat, ei
pot înțelege limitat numerele și simbolurile numerice.
O altă problemă este reprezentată de dificultățile de planificare, care conduc la insuficiența copilului de a
efectua calcule în mod eficient. Acest copil ar putea avea dificultăți în a urma chiar o strategie evidentă în rezolvarea
problemelor aritmetice, pierde șirul și durează mult însușirea strategiilor. Discalculiile pot fi, de asemenea, bazate pe
dificultăți de percepție vizuală, care conduc la dificultăți în sarcini ce implică o gândire logică, precum și în ceea ce
privește efectuarea calculelor.
Deşi simptomele de dificultate în calcul pot apărea încă de la grădiniţă sau din clasa I-a, discalculia este rar
diagnosticată înainte de sfârșitul clasei a I-a, deoarece până la această dată instruirea matematică oficială nu a avut
de regulă loc în cele mai multe şcoli. Ea devine de regulă evidentă în cursul clasei a II-a sau a IlI-a.

Semne de avertizare
Mai multe comportamente ne pot avertiza și sugera discalculia:
 Îi este greu mai ales să învețe la matematică, să raționeze sau să-și susțină raționamentul,
 Respinge anumite activități școlare, dar și în viața de zi cu zi
 Are dificultăți în a înțelege anumite chestiuni legate de timp și spațiu.
 Dificultăți în probleme cotidiene: numărarea banilor sau citirea orei
 Confuzie între semnele matematice: +, -, x și ÷
 Dificultăți în înțelegerea conceptului de timp și estimarea timpului care a trecut, a noțiunii de mai devreme
sau mai târziu
 Dificultate în estimarea dimensiunii aproximatice a unui obiect di apropiere sau a unei distanțe
 Incapacitatea de a citi numere alcătuite mai multe cifre sau repetarea lor în ordine inversă (67 în loc de 76)
 Dificultatea în a ține scorul în timpul unui joc

Gradele discalculiei
 Tulburările nu sunt aceleași pentru fiecare copil, diferă de funcția care este perturbață sau de stadiul de
dezvoltare. Cercetatorii din acest domeniu au identificat 6 tipuri de discalculie:
1. Discalculie verbală – Dificultate în denumirea cantităților matematice, a numerelor, a termenilor, a simbolurilor și
a relațiilor matematice
2. Discalculie practognostică – Dificultate în a enumera, a compara, a manipula cantitățile matematice simbolice
3. Discalculia lexicală – Dificultate în citirea semnelor și simbolurilor matematice
4. Discalculia grafică – Deficiență în scrierea semnelor și simbolurilor matematice
5. Disacalculia ideognostică – Dificultate în a face operații mentale și în a înțelege unele concepte matematice
6. Discalculia operațională – Dificultate în execuția operațiilor metamatice, de calcul numeric, de rezolvare de
exerciții și probleme, chiar daca sunt insușiți anumiți algoritmi matematici.

Implicații asupra învățării și dezvoltării sociale

Nu există un tratament specific, se va recomanda instruirea individuală și stabilirea unui program adecvat
de învățare, fiecare fiind diferit, cu simptome diferite şi trebuie susţinut să se dezvolte într-un mod personalizat.
Este necesar și sprijinul afectiv, mai ales că o astfel de tulburare nu are legătură cu inteligența copilului.
Ar fi de preferat ca și învățătorul să-l susțină, să-i acorde mai mult timp pentru efectuarea exercițiilor, să nu
fie ignorat, neglijat, privit diferit față de colegii lui. Altfel , copilul va avea de suferit atât din punct de vedere
emoțional cât mai ales intelectual. Va avea o încredere scăzută în forţele proprii, va dezvolta complexe de
inferioritate, va avea probleme de socializare şi ca adult poate deveni anxios, depresiv şi neîmplinit.