Activitate 3.1.3.

Dizabilitate – implicații asupra învățării

Dislexo-disgrafia și discalculia sunt tulburări încadrate în categoria tulburărilor specifice
de învățare și, implicit, a CES.
DISLEXO-DISGRAFIA reprezintă tulburarea de citire-scriere (scriere/citire lentă, cu
greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit/scris, învățare foarte dificilă a scris-cititului), care
se constată în cazul parcurgerii unui traseu normal de învăţare a scris-cititului şi în ciuda
eforturilor depuse de copil. Ritmul scrierii/citirii este sub medie, copilul face mai multe greşeli
decât media sau are probleme de înţelegerea textului. Se poate întâlni dislexie, disgrafie sau, cel
mai frecvent, dislexo-disgrafie.
DISCALCULIA este o tulburare care vizează calculul matematic și raționamentul logico-
matematic. Copiii cu discalculie nu sunt în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să
efectueze calcule simple, de bază, fără a avea însă un deficit intelectual.
În cazul acestor tulburări de învățare se constată manifestarea unei modalităţi speciale de
prelucrare a informaţiei, datorată dezvoltării şi funcţionării diferite de tipicitate a sistemului
nervos central. Disfuncţia poate fi cauzată de intervenţia factorilor nocivi din timpul sarcinii,
naşterea prematură, complicaţiile în timpul naşterii sau diferite traume şi boli care afectează
sistemul nervos central în perioada copilăriei mici. Aceste afecţiuni , chiar la nivel minim, ale
activităţii nervoase superioare pot provoca tulburări la nivelul limbajului, motricităţii,
echilibrului, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, atenţiei, percepţiei vizuale, auditive şi
tactile, memoriei precum şi în prelucrarea secvenţială a informaţiei. Afectarea uneia sau mai
multor dintre aceste capacităţi perturbă procesul de însuşire a abilităţilor de citire (ca şi pe cele
legate de scris sau calcul matematic).
Intervențiile recuperatorii/aameliorative în cazul dislexo-disgrafiei se referă la demersuri
logopedice specializate, focalizate nu doar asupra limbajului scris-citit, ci și asupra motricității
generale și fine și raționamentului perceptiv-spațial. În cazul discalculiei, nu există terapii
specifice, ci strategii de învățare organizată, în pași mici, respectând principiul exersării, trecerii
de la ușor la greu și de la simplu la complex.
În afara strategiilor recuperative / de învățare, este esențial suportul motivațional și
emoțional acordat copiilor care prezintă dislexo-disgrafie / discalculie, precum și atitudinea
cadrului didactic de la clasă. Eşecul şcolar cu care se confruntă afectează direct stima de sine şi
induce complexe de inferioritate, sentimente de inutilitate, anxietate, tulburări psihosomatice,
nevrotice sau tulburări de comportament. Astfel de copii întâmpină deseori dificultăţi de
integrare în grup şi de acceptare.
Iată o serie de principii și tipuri de abordări necesare cadrului didactic care lucrează cu
copii care prezintă dislexo-dosgrafie / discalculie:
• Să se informeze cu privire la fenomenul tulburărilor de învățare și nevoile de învățare asociate;
• Să manifeste atitudine pozitivă, empatică;
• Să utilizeze curiozitatea copilului pentru a construe motivația de învățare;
• Să fie flexibili şi dispuşi să ne modifice planificările;
• Toate activităţile să fie scurte şi să pregătim mai multe variante pentru fiecare lecţie;
• Să construiască context de succes pentru copil, în care să își poată demonstra aptitudinile şi
cunoştinţele;
• Să fie pregătiţi pentru mai multe explicaţii într-un mod variat;
• Să opereze cu maximum 6 noțiuni noi într-o lecție;
• Să reformuleze instrucţiunile într-un mod accesibil;
• Să organizeze momente frecvente de consolidare și exersare, eventual prin alte căi de abordare;
• Să ia în considerare interesele copilului, hobbyurile lui, activităţile extraşcolare, pentru
motivare;
• Să ia în considerare faptul că acest copil are capacități limitate de atenșie distributive atunci
când scrie / citește / face operații matematice;
• Să folosească motișia adecvată permanent;
• Să formeze rutine prin activităţi similare;
• Să observe semnele oboselii;
• Să fie atenţi la scăderea încrederii în sine;
• Să finalizezez fiecare oră în aşa fel încât copilul să simtă că a avut succes;
• Să fie bun ascultător pentru copil;
• Să respecte pauza și nevoia de pauză;
• Să folosească metode activ-participative şi practice, precum și mijloace de predare / învățare
multisenzoriale și distractive, cu material concret-intuitiv;
• Să ia în considerare stilul și ritmul individual de învăţare al elevului;
• Să scrie pe tablă cu litere mari, lizibile, folosind culori pentru a susține orientarea percepției în
spațiul tablei;
• Să utilizez metode de evaluare favorabile şi adecvate posibilităţilor copilului (examinare orală,
înregistrări audio şi video).
• Să formuleze o singură cerinţă deodată;
• Să dea timp suficient şi să ajute;
• Să aibă răbdare;
• Să comunice permanent cu părinţii.
Elemente de ambianţă a învăţării în clasă:
• Copilul cu disgrafie/dislexie/discalculie să stea în prima bancă, cu un coleg cooperant și
emaptic, care îl ajută la nevoie.
• Să nu fie agitaţie în jurul lui, ca să nu-i distragă atenţia.
• Materialele didactice care îl ajută la învăţare să fie la îndemâna lui.
• Tabla să fie albă.
• Copilul în cauză să aibă la dispoziţie o copie xerox a informaţiilor de pe tablă, de preferinţă pe
hârtie de culoarea crem.
• Pentru copilul cu dislexo-disgrafie, banca trebuie să aibă o înclinaţie de 45 grade (este mai
aproape de verticalitatea tablei, pentru uşurarea asocierelor perceptiv-spaţiale cu spaţiul foii).
Metodă de susţinere a învăţării acasă pentru copiii cu dislexie:
1. Se citeşte de către adult conţinutul textului, o dată sau de două ori.
2. Se cere copilului să facă un rezumat oral, chiar în propoziţii scurte. Este întrebat ce a înţeles,
ce a reţinut, dacă şi-a format o idee (chiar generală). Este îndemnat să-şi amintească tot ce ştia
deja despre subiectul atins în textul citit. Se subliniază în text cuvintele sau propoziţiilor
reproduse de copil.
3. Se realizează harta conceptuală – se desenează imagini sau cuvinte-cheie asociate cu
simboluri grafice pentru transpunerea în plan grafic a conţinuturilor citite.
4. Se citeşte textul din nou, în timp ce copilul urmăreşte harta conceptuală.
5. Se cere copilului să citescă textul, având harta conceptuală ca instrument de suport.