Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document
Universitatea Tehnica a Moldovei

HIDRODINAMICA
Indicaţie metodică pentru efectuarea lucrărilor
de laborator la hidraulică

Chişinău
2013

0
 Universitatea Tehnica a Moldovei
Facultatea Inginerie şi Management în Construcţia de Maşini
Catedra Maşini şi Sisteme de Producţie

HIDRODINAMICA
Indicaţie metodică pentru efectuarea lucrărilor
de laborator la hidraulică

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2013

1
 Prezenta indicaţie metodică conţine noţiuni teoretice, descrierea
instalaţiilor de laborator, metodica efectuării cercetărilor experimentale,
prelucrarea datelor experimentale şi întrebări pentru autocontrol.
Indicaţia metodică este elaborată pentru studenţii facultăţilor :
„Inginerie şi Management în Construcţia de Maşini”, ,,Inginerie
Mecanică şi Transporturi” şi ,,Energetică”.
Lucrarea permite studenţilor să se pregătească de sine stătător
pentru efectuarea lucrărilor de laborator şi pentru susţinerea acestora.
Profesorul verifică dacă studenţii sunt pregătiţi pentru efectuarea lucrărilor
de laborator. Pentru executarea lucrărilor de laborator studenţii sunt
împărţiţi în grupuri a cîte 5-6 persoane sub egida profesorului.
Raportul pentru fiecare lucrare de laborator conţine: denumirea şi
numărul lucrării de laborator, scopul lucrării, noţiuni generale, descrierea
instalaţiei, ordinea efectuării experienţei, tabele cu date experimentale,
prelucrarea datelor experimentale, dependenţele grafice experimentale,
analiza datelor experimentale şi concluzia pentru lucrare.
La prima lucrare de laborator toţi studenţii iau cunoştinţă de tehnica
securităţii în laboratorul de hidraulică şi semnează catalogul.

Au elaborat: prof.univ. Vasile Javgureanu

conf.univ. Eugen Guşan
conf.univ. Pavel Gordelenco
lect. Andrian Casian
Responsabili de ediţie: prof.univ. Vasile Javgureanu
Recenzent: conf.univ.,dr. Ilie Manole

Redactor : E. Gheorghişteanu
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 26.12.2013 Formatul hârtiei 60x80 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 3,25 Comanda nr. 133
UTM, 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9
© U.T.M., 2013
2
 Lucrarea de laborator nr.1
REGIMURILE DE CURGERE A LICHIDULUI

Scopul lucrării: Determinarea regimurilor de curgere a lichidului;

verificarea condiţiilor de efectuare.

1.1. Noţiuni generale

Experimental s-a demonstrat că există două regimuri de curgere
a lichidului: laminar şi turbulent. Laminar se numeşte curgerea
lichidului fără pulsaţia vitezei şi, ca urmare, fără amestecul
particulelor elementare. Această curgere a primit denumirea de la
cuvântul latin lamina, ce înseamnă-strat.
Turbulent se numeşte curgerea lichidului cu pulsaţia vitezei,
ceea ce aduce la amestecul particulelor elementare. Această curgere
a lichidului au numit-o turbulentă de la cuvântul latin turbulentos,
ce înseamnă-haotic, vârtej.
Determinarea regimului de curgere este foarte important pentru
soluţionarea mai multor probleme practice, ca exemplu pentru
calculul pierderii presiunii.
Criteriul care permite determinarea regimului de curgere a
lichidului este numărul adimensional Reynolds, care pentru
conducte rotunde se determină prin relaţia:

(1.1)

unde: V - viteza medie a lichidului în conductă;

d - diametrul interior al conductei;
- coeficientul vâscozităţii cinematice a lichidului, care
depinde de tipul lichidului şi de temperatură.

3
 Valoarea critică a numărului Reynolds caracterizează trecerea
de la un regim de curgere a lichidului la altul, Recr=2320. Pentru
Re<2320 curgerea lichidului se consideră laminară, pentru Re>2320
- turbulentă. Este necesar a menţiona că curgerea laminară a
lichidului poate fi obţinută şi pentru valori Re>Recr, numai că aşa o
curgere va fi stabilă şi o mică excitare („perturbare‟) duce la
mişcarea turbulentă a lichidului.
Prezenţa regimului laminar şi turbulent al lichidului poate fi
urmărită după un fir de lichid colorat într-un tub de sticlă străveziu:
pentru regimul laminar de curgere firul colorat este drept şi nu se
observă amestec cu alte particule elementare; pentru regimul
turbulent de curgere firul colorat intensiv se amestecă în secţiune ca
urmare a pulsaţiei de viteză.

1.2. Descrierea instalaţiei

Schema instalaţiei experimentale este prezentată în fig.1.1. Apa
de la conductă se transmite în rezervorul 1, nivelul în care se
menţine constant cu ajutorul nervurii de nivel. Din rezervorul cu
presiune 1, apa curge prin conducta de sticlă verticală 2, care are o
intrare lentă. Debitul apei se reglează cu ajutorul robinetului 3 şi se
măsoară cu un vas etalonat 4 prin metoda volumică.
În scopul vizualizării curgerii lichidului, la intrare în conductă
se introduce un lichid colorat printr-un ac din rezervorul 5. Debitul
lichidului colorat se reglează cu robinetul 6.

1.3. Ordinea efectuării lucrării

1) Se analizează construcţia instalaţiei.
2) Se umple rezervorul 1 în aşa fel ca nivelul apei să fie
constant în timpul experienţei.
3) Se deschide robinetul 3 şi se stabileşte un consum minimal
de apă.

4
 Fig.1.1. Schema instalaţiei experimentale

4) Se deschide robinetul 6 şi firul de colorant se deplasează la

intrarea în conducta de sticlă. Analizând caracterul mişcării firului
de colorant, vizual se determină regimul de curgere al lichidului.
5) Se măsoară debitul lichidului prin metoda volumică, iar
temperatura lichidului – cu termostatul.
6) Se repetă experienţa de 4-5 ori, mărind de fiecare data debitul
lichidului. Se determină momentul de trecere a regimului laminar în
turbulent. Rezultatele experimentale se includ
în tabelul 1.1

1.4. Prelucrarea datelor experimentale

1) Se determină debitul lichidului în tubul de sticlă:
,
unde: w - volumul lichidului în rezervorul etalonat, m3
t - timpul de umplere a rezervorului, s.
5
 2) Se calculează viteza medie a lichidului în conductă:

,
unde: A - aria secţiunii conducte, m2
d - diametrul conductei, m.
3) Se determină coeficientul cinematic de vâscozitate a apei
(pentru temperaturi T0,C, anexa 1).
4) Se calculează numărul Reynolds după formula 1.
5) Se compară numărul Re din fiecare experienţă cu numărul
Recr = 2320 şi se determină regimul de curgere a lichidului (tabelul
1.1.).
6) Se compară regimul de curgere a lichidului în conducta de
sticlă, vizual şi calculat, după numărul lui Reynolds.
Tabelul 1.1. Determinarea regimului de curgere a lichidului

după numărul
cinematică ν
Temperatura
Viteza v,m/s

Viscozitatea

Reyndds Re
rezervorului
Regimul de

Regimul de
experienţei

vizualizat

apei T,0C
lichidului

lichidului
curgere a
Numărul

Volumul

Numărul
umplerii
curgere

Debitul
Timpul

Q,m /s
W,m3

t,s 3

,m2/s

Re
1
2
3
4

Întrebări pentru autocontrol

1) Prin ce se deosebeşte regimul de curgere laminar de cel turbulent?

2) Cu ce este egală mărimea numărului critic a lui Raynolds Recr?
3) Depinde oare Recr de natura lichidului?
4) Cum se va schimba numărul Re la încălzirea lichidului, daca
v = const, d = const?

6
 Lucrarea de laborator nr.2
CONSTRUIREA LINIEI PIEZOMETRICE
ŞI DE PRESIUNE HIDRODINAMICĂ
PENTRU CONDUCTA CU SECŢIUNE VARIABILĂ

Scopul lucrării:
1) A examina ecuaţia lui Bernoulli.
2) A măsura şi calcula mărimile care sunt părţi componente ale
ecuaţiei lui Bernoulli.
3) A construi liniile de presiune şi piezometrice pentru conducta
cu secţiune variabilă după datele experimentale.
4) A determina valoarea înclinaţiilor hidraulice şi piezometrice
pentru secţiunile 1-2 şi 6-7.

2.1. Noţiuni generale

Ecuaţia lui Bernoulli este ecuaţia de bază din hidraulică. Ea
exprimă legea conservării energiei pentru un regim permanent de
curgere a lichidului. Cu ajutorul ei se efectuează calculele la aşa
parametri ca presiunea şi viteza. Ecuaţia lui Bernoulli este folosită
pentru rezolvarea multor probleme inginereşti: pentru calculul
conductelor, curgerea lichidelor prin orificii şi ajustaje, deversoare
şi altele.
Pentru două secţiuni ale unui flux elementar cu dimensiuni
infinite (reale) ecuaţia lui Bernoulli are următoarea formă:

(2.1)

Ecuaţia lui Bernoulli are interpretare geometrică şi energetică.

În cazul interpretării geometrice fiecare termen al ecuaţiei lui
Bernoulli se numeşte înălţimea respectivă, iar în hidraulică presiune
respectivă.
7
 Sensul geometric al termenilor, componente ale ecuaţiei lui
Bernoulli, este următorul:
z-înălţimea geometrică sau presiunea geometrică; deci distanţa
pe verticală de la o suprafaţă arbitrară dar numaidecât orizontală,
numită suprafaţă de referinţă şi notată 0-0, până la centrul de
greutate al secţiunii alese;
P/ρg – înălţimea piezometrică sau presiunea piezometrică, deci
distanţa pe verticală de la centrul de greutate al secţiunii alese până
la nivelul lichidului în piezometrul conectat la el;
Suma - presiunea hidrostatică sau potenţială;

– înălţimea cinetică sau presiunea cinetică;

- coeficientul lui Coriolis, care ţine cont de distribuţia

neuniformă a vitezelor în secţiune şi se determină în felul
următor:

unde: - media după timp a vitezei locale în secţiunea fluxului

- viteza medie în secţiunea fluxului
A - suprafaţa secţiunii fluxului.
Coeficientul lui Coriolis depinde de regimul de curgere a
lichidului (pentru curgere laminară 2, pentru turbulentă
1,1). Suma celor trei parametri ai ecuaţiei lui Bernoulli

se consideră presiunea totală sau

hidrodinamică mică a fluxului elementar cu dimensiuni infinite
(reale).

8
 - reprezintă suma pierderii de presiune între secţiunea
1-1 şi 2-2. Egalitatea (2.1.) poate fi înlocuită cu următoarea
expresie:
H1 = H2 + ∑h1-2 ,
iar suma pierderilor de presiune este alcătuită din două tipuri de
pierderi:
∑h1-2=∑hl+∑hM
unde : hl - pierderile de presiune pentru fiecare lungime a
conductei;
hM - pierderile de presiune locală.
Toţi parametrii ecuaţiei lui Bernoulli din formula (2.1) au o
dimensiune liniară şi pot fi reprezentaţi grafic în formă de segment,
depus în fiecare din secţiuni consecutiv pe verticală de la suprafaţa
de referinţă 0-0 (fig.2.1.).
Linia, punctele căreia se înalţă deasupra suprafeţei de referinţă
0-0 la mărimea presiunii hidrostatice se numeşte linia de presiune
şi se notează E-E (fig.2.1.)

Linia, punctele căreia se înalţă deasupra suprafeţei de referinţă

0-0 la înălţimea presiunii hidrostatice se numeşte linia
piezometrică şi se notează P-P.
În sens energetic, toţi parametrii ecuaţiei lui Bernoulli
reprezintă energia specifică a lichidului, deci energia raportată la o
unitate de greutate a lichidului.

9
 P
P

Plan de referinţă

Fig.2.1. Reprezentarea grafică a ecuaţiei lui Bernoulli

pentru un flux elementar cu dimensiuni infinite(reale)

Întrucât z şi - este energia specifică potenţială de poziţie şi

presiune, z + - energia specifică potenţială a lichidului; -

energia specifică cinetică.
Suma a trei parametri z + + = E - reprezintă energia
specifică mecanică totală a lichidului în secţiunea dată a fluxului;
– energia specifică mecanică, consumată pentru
învingerea rezistenţei hidraulice a mişcării lichidului între secţiunile
1-1 şi 2-2 şi care se transformă în energie de căldură în rezultatul
lucrului forţelor de frecare.
10
 În sensul energetic linia de presiune arată caracterul schimbării
energiei specifice mecanice totale a lichidului de-a lungul fluxului,
iar piezometrică-energia specifică potenţială.
Linia de presiune pentru un flux elementar cu dimensiuni
infinite (real) este permanent în descreştere, pentru că presiunea
hidrodinamică sau energia mecanică specifică totală, de la secţiune
la secţiune, întotdeauna se micşorează de-a lungul fluxului cu
mărimea pierderilor de presiune sau de energie specifică.
Schimbarea liniei de presiune este caracterizată printr-o
înclinaţie hidraulică:

i= = = (2.2)

Înclinarea liniei de presiune pentru un flux elementar cu

dimensiuni infinite (reale) întotdeauna va fi pozitiv. Linia
piezometrică poate fi atât ascendentă cât şi divergentă (scădere).
Schimbarea energiei specifice potenţiale la o unitate de lungime a
conductei se numeşte înclinare piezometrică.

ipz = (2.3)

Înclinarea liniei piezometrice se consideră pozitivă, când linia

piezometrică este divergentă şi negativă, când linia piezometrică
este ascendentă.
Din punct de vedere geometric înclinarea liniei de presiune şi
piezometrică pe o porţiune a conductei se determină ca tangenta
unghiului de înclinare a liniei de presiune şi liniei piezometrice
raportată la suprafaţa de referinţă.
Între liniile de presiune şi piezometrică (fig.2.1) se află energia
specifică cinetică. Dacă o porţiune a conductei este liniară şi are
secţiune constantă, atunci în această porţiune energia specifică
cinetică în toate secţiunile va fi aceeaşi, iar linia de presiune şi
piezometrică sunt ascendente şi paralele.
11
 Dacă secţiunea pe o porţiune a conductei se măreşte, în acest
caz linia de presiune şi piezometrică se apropie între ele, fiindcă se
transformă energia cinetică a fluxului de lichid în energie potenţială,
aşa curgere se numeşte difuzor.
În cazul micşorării secţiunii conductei linia de presiune şi
piezometrică se depărtează una de alta din cauza transformării
energiei potenţiale în cinetică şi curgerea lichidului se numeşte
difuzor convergent.
2.2. Descrierea instalaţiei
Schema principială hidraulică a instalaţiei experimentale este
prezentată in fig.2.2.

Fig.2.2 Schema instalaţiei experimentale

Schema principială este compusă din rezervorul de jos 1 şi cel
de sus 2, pompa centrifugă 3, care transmite lichidul din rezervorul
de jos în cel de sus. Debitul lichidului în rezervorul de sus se
reglează cu ajutorul robinetului 4. Nivelul lichidului în rezervorul
de sus se verifică cu indicatorul tubular de sticlă 9, iar acesta
permanent se menţine cu ajutorul conductei de scurgere 5. În
12
continuare, rezervorul de sus cu apă intră în conducta cu secţiune
variabilă 6. La 12 secţiuni ale conductei sunt conectate 10
piezometre scoase la panoul piezometric. Debitul de lichid prin
conducta 6 se reglează cu ajutorul robinetului 7, iar volumul
lichidului ce curge se măsoară cu apometrul 8. Prin conducta 6
lichidul se scurge în rezervorul de jos.
În fig.2.2. porţiunea conductei cu secţiune variabilă este
prezentă într-un circuit drept. Diametrele secţiunilor şi distanţa
dintre ele sunt parametri constructivi ai instalaţiei experimentale şi
sunt incluse în tabelul 2.1. Planul de referinţă 0-0 se selectează
arbitrar, dar obligatoriu orizontal, întrucât amplasarea lui nu
influenţează rezultatul final.

2.3. Ordinea efectuării experienţei

1) Se cuplează pompa centrifugă 3, iar robinetul 4 şi supapa 7
trebuie sa fie închise.
2) Se deschide robinetul 4, se completează rezervorul de sus 2
şi conducta cu secţiune variabilă 6 cu piezometre. După
completarea lor, surplusul de lichid se scurge prin conducta de
scurgere 5 în rezervorul de jos. Pe indicatorul tubular de sticlă 9 este
un semn care corespunde nivelului de umplere a rezervorului de sus.
3) Se verifică nivelul lichidului în piezometre. Dacă nivelul este
diferit, este necesar a înlătura aerul din conductele de conectare a
piezometrelor.
4) Se deschide robinetul 7, lichidul va curge în rezervorul de jos
şi în piezometre se va instala nivelul de lichid respectiv.
5) Cu ajutorul robinetului 7 se instalează nivelul lichidului în
primul piezometru la indicaţia profesorului. În cazul nivelului
scăzut al lichidului în rezervorul de sus este necesar a deschide mai
mult robinetul 4, pentru ca debitul lichidului în rezervorul de sus să
depăşească debitul prin conducta 6.
6) Se înregistrează indicaţiile piezometrelor în tab.2.1.
7) Se înregistrează timpul unei rotaţii a indicatorului
apometrului.
8) Se decuplează pompa.

13
2.4. Prelucrarea datelor experimentale
1) Se calculează aria secţiunii vii a conductei A

A=

2) Se determină debitul lichidului prin conducta cu secţiune

variabilă prin divizarea volumului lichidului W , care trece prin
apometru pe parcursul unei rotaţii a indicatorului la timpul rotaţiei
t:

Q= ;
3) Se calculează vitezele medii în secţiunile conductei:

v= ;
4) Se calculează energia cinetică specifică.
5) Se calculează energia specifică mecanică totală în toate
secţiunile.
6) Se calculează pierderile de energie între secţiunile conductei
:
; ş.a.
7) Se determină valorile înclinărilor hidraulice şi piezometrice
pentru porţiunile conductei între secţiunile 1-2 şi 6-7 după
formulele (2.2.) şi (2.3.) respectiv.
8) Se construiesc liniile piezometrice şi de presiune pe hârtie
milimetrică cu dimensiuni de 200x300 mm în scara respectivă.

14
 Tabelul 2.1. Determinarea parametrilor ecuaţiei lui Bernoulli
Numărul secţiunii
Mărimea
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Diametrul conductei d, м 0,032 0,08 0,032 0,08 0,032
Distanţa între secţiuni l, м – 3,2 0,2 0,1 0,4 0,3 0,4 0,25 1,0 0,55 0,4 0,2
Aria secţiunii vii a conductei
A, м2
Energia potenţială de poziţie
Z, м
Energia potenţială de presiune
, м

15
Energia specifică potenţială
,м
Debitul lichidului Q, м3/s
Viteza , м/с
Energia cinetică specifică
/2g,m
Energia mecanică specifică
totală

Pierderile de energie între

secţiuni ,м |
 Întrebări de autocontrol
1) Ce reprezintă fiecare termen al ecuaţiei lui Bernoulli şi suma
lor în sensul geometric?
2) Ce reprezintă fiecare termen al ecuaţiei lui Bernoulli şi suma
lor în sensul energetic?
3) Care este dimensiunea termenilor ecuaţiei lui Bernoulli?
4) Ce energie este depusă pe linia de presiune?
5) Ce energie este depusă pe linia piezometrică?
6) Ce energie este depusă între liniile de presiune şi
piezometrică?
7) De ce în denumirea de energie se utilizează cuvântul
specifică?
8) Care este descrierea matematică a înclinării hidraulice?
9) Care este descrierea matematică a înclinării piezometrice?
10) Daţi interpretarea geometrică a înclinării liniei hidraulice şi
piezometrice?
11) Cînd linia piezometrică se urcă de-a lungul curgerii
hidraulice?
12) Arătaţi pe diagrama construită pierderile de presiune între
oarecare două secţiuni?
13) Cum se determină debitul lichidului în conductă?
14) În ce secţiune a conductei va fi cea mai mică presiune?
15) Cum se modifica viteza şi presiunea la îngustarea şi
dilatarea conductei şi de ce?

16
 Lucrarea de laborator nr.3
DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE FRECARE
HIDRAULICĂ ŞI PIERDERILOR
DE PRESIUNE LONGITUDINALE ÎN CONDUCTE

Scopul lucrării:
1) Determinarea experimentală şi teoretică a coeficientului de
frecare hidraulică.
2) Calculul pierderilor longitudinale de presiune hidraulică.

3.1. Noţiuni generale

În curgerea lichidului real o parte de energie a fluxului se
consumă la înfrângerea rezistenţelor hidraulice. Această parte de
energie se transformă ireversibil în căldură, se repartizează în lichid
şi în corpurile înconjurătoare, de aceea ea este condiţional numită
pierdută.
În practica de calcule hidraulice energia pierdută este numită
presiune pierdută. Determinarea pierderilor de presiune reprezintă o
problemă de bază, care apare pe parcursul proiectării şi calculului
sistemelor de acţionare hidraulică. În scopul simplificării sensului
fizic al apariţiei pierderilor de presiune, ele sunt divizate în două
componente: pierderi de presiune longitudinale( ) şi rezistenţe
hidraulice locale( ). Pierderile de presiune longitudinale apar
atât între straturile fluxului în mişcare cât şi între flux şi pereţii
conductei. În caz particular pierderile de presiune au loc în mişcarea
lichidului în sectoarele liniare ale conductei şi conductelor cu
secţiune variabilă.
Formula de bază pentru calculul pierderilor de presiune
longitudinală în conducte cu secţiune rotundă în regim laminar, cât
şi turbulent, este formula lui Darsy-Weisbach:
= (3.1)

unde: λ - coeficientul de frecare hidraulică.

17
 l - lungimea sectorului de conductă, m;
d - diametrul interior, m;
v - viteza medie a fluxului, ;
g - acceleraţia căderii libere, ;
Natura coeficientului de frecare hidraulică se desfăşoară vizual
în graficul lui Nikuradze (fig.3.1.), care a fost construit în baza
datelor experimentale.

Fig.3.1. Graficul lui Nikuradze

Cercetările lui Nikuradze au fost efectuate pe conducte cu

rugozitate artificială create prin lipirea particulelor de dimensiuni
stabilite pe peretele interior al conductei.
Graficul indică următoarele:
1) La mod general coeficientul de frecare hidraulică η
reprezintă o funcţie a numărului lui Reynolds Re şi a rugozităţii
relative , deci
λ=f( ),
unde: ∆ - rugozitatea absolută.

18
 2) Există cazuri de circulaţie a lichidului când coeficientul de
frecare hidraulică ‘η’ depinde numai de numărul lui Reynolds Re
sau numai de rugozitatea relativa .
3) Pierderile de presiune longitudinale în conducte sunt
proporţionale cu viteza medie la puterea „m‟, deci ,
unde : m - indicele gradului, care poate avea valori 1;1.75;1.75-2;2.
Pe diagrama lui Nikuradze se poat evidenţia trei zone ce
caracterizează dependenţa
Prima zonă – zona regimului laminar de circulaţie. Ea se află
între numărul lui Reyndds 0< <2320. Coeficientul de frecare
hidraulică depinde numai de numărul lui Reynolds: λ=f( ). El nu
depinde de rugozitatea relativă, fiindcă asperitatea pereţilor este
cufundată în stratul laminar al fluxului.
Pierderile de presiune longitudinală în această zonă sunt
proporţionale cu viteza coeficientului de frecare hidraulică şi pot fi
determinate sub formula teoretică:
(3.2)
Pe diagrama lui Nikuradze dreapta I corespunde regimului
laminar de mişcare a lichidului.
Zona a doua – zona regimului nestabil. Ea se mai numeşte
zona de trecere. Aici are loc trecerea regimului laminar în turbulent
şi invers – turbulent în laminar. Schimbarea regimului de mişcare
în această zonă are loc cu oscilaţia mărimii λ, din acest motiv nu se
recomandă utilizarea acesteia în sistemele hidraulice.
Zona a doua a regimului nestabil este marcată pe diagramă cu
cifra II şi amplasată în limita numărului lui Reynolds
2320< <4000.
Zona a treia – zona regimului turbulent de mişcare a fluxului.
Ea se amplasează după numărul lui Reynolds > 4000 şi este
marcată cu cifra III.
Practica arată că, la trecerea în regim turbulent pe peretele
conductei se păstrează un strat mic în care particulele puţin frânate
şi direcţionate spre pereţi îşi păstrează mai mult sau mai puţin un
19
oarecare caracter de curgere în strat, apropiat de regimul laminar.
Acest strat se numeşte vâscos sau strat laminar. Grosimea lui este
foarte mică şi ajunge până la sutimi sau chiar miimi de parţi de la
diametrul conductei (fig.3.2.).
Între stratul vâscos şi miezul regimului turbulent apare un sector
de trecere, în limita căruia oscilaţia vitezei scade brusc.
În dependenţă de coraportul grosimii stratului vâscos „δ” şi
înălţimea asperităţilor de pe pereţii „∆” ai conductei zona regimului
turbulent de mişcare se împarte în trei domenii:
1) Domeniul conductelor hidraulice netede. El este
situat între numerele lui Reynolds

4000 < < 20 =

unde: – zona limita a numărului lui Reynolds, care

deosebeşte domeniul conductelor hidraulice netede de domeniul
hidraulic rugos cu rezistenţa prepătratică. În acest domeniu
grosimea substratului vîscos „δ” este mai mare decât valorile
rugozităţii conductei (δ >∆).
În acest caz valorile rugozităţii sunt cufundate în substratul
vâscos (fig.3.2,a), asupra căruia fluxul lichidului alunecă lin şi nu
acţionează la pierderea de presiune. Coeficientul de frecare
hidraulică se află numai în funcţia numărului lui Reynolds λ=f( )
şi nu depinde de rugozitatea relativă. Pierderea de presiune
longitudinală a conductei în orice domeniu este proporţională cu
viteza medie la puterea 1.75( ).
Valoarea coeficientului de frecare hidraulică în acest domeniu
se poate calcula după formula lui Conacava:
λ= .
Dacă 4000< < , λ se calculează după formula lui Blasius:
λ= (3.3)
Pe grafic domeniul conductelor hidraulice netede este indicat cu
dreapta 1 (fig.3.1.).
20
 a)
b)
Fig.3.2. Schema conductei hidraulice netede şi rugoase.

2) Domeniul prepătratic de rezistenţa a conductelor rugoase.

În această zonă creşte numărul lui Reynolds, iar grosimea
stratului vâscos descreşte. În acest caz valurile rugozităţii încep să
apară deasupra stratului vâscos, stimulând turbulenţa fluxului şi
creşterea pierderilor de presiune (fig.3.2,b). Coeficientul de frecare
depinde atât de numărul lui Reynolds, cât şi de rugozitatea relativă a
conductei.
Pierderile de presiune longitudinală ale conductei sunt
proporţionale cu viteza medie la puterea 1.75†2, adică
∙ . Acest domeniu intră în numerele lui
Reynolds

unde: – numărul lui Reynolds limitat, care desparte

domeniul rezistenţei conductei cu rugozitate.
Valoarea coeficientului de frecare hidraulică poate fi calculat
după formula Altşulea:
λ 0.11 . (3.4)
Domeniul prepătratic de rezistenţă hidraulică a conductelor
rugoase este amplasat pe diagrama Nikuradze între dreptele 1 şi 4.
3) Domeniul prepătratic de rezistenţă hidraulică a
conductelor rugoase sau domeniul automodel.
21
 Este amplasat pentru numărul lui Reynolds >500 .
În acest domeniu grosimea stratului vâscos este cu mult mai
mică decât înălţimea valurilor de rugozitate, din acest motiv
coeficientul de frecare hidraulică nu depinde de numărul lui
Reynolds, dar depinde numai de rugozitatea relativă η=f( ).
Pierderile de presiune sunt proporţionale cu viteza medie la
pătrat = , din acest motiv domeniul se numeşte prepătratic.
Pentru determinarea coeficientului de frecare hidraulică în
limita acestui domeniu se poate utiliza formula lui Nikuradze,
λ=
sau formula lui Şifrinson
λ=0.11 . (3.5)
Domeniul prepătratic al conductelor hidraulice rugoase este
situat în fig.3.1., la dreapta de linia 4.
Este clar că rugozitatea pereţilor conductei întotdeauna este
neuniformă, de aceea este imposibil a determina cu un procedeu
geometric valoarea medie a înălţimii asperităţilor, din acest motiv în
formulele de calcul se foloseşte rugozitatea echivalentă .
Rugozitatea echivalentă se numeşte o aşa rugozitate uniformă
care permite în calcul aceleaşi valori ale coeficientului de frecare
hidraulică λ ce se numeşte rugozitatea naturală a conductei.
Valoarea rugozităţii echivalente pentru conducta dată se
determină prin cercetări hidraulice experimentale ale acestei
conducte în domeniul prepătratic de rezistenţă, iar rugozitatea
echivalentă se calculează în baza datelor experimentale ale
coeficientului λ din formula lui Şifrinson (3.5.).
Valoarea rugozităţii experimentale a conductei, determinată
experimental, este expusă în îndrumare şi depinde de :
a) materialul conductei;
b) metoda fabricării;
c) termenul de exploatare şi starea conductei.

22
 Tabelul 3.1. Determinarea coeficientului hidraulic de frecare

Regimul
Numărul lui Determinarea coeficientului λ
curgerii Reynolds
Laminar

Proiectarea conductelor
De trecere
hidraulice nu se recomanda.

(f-la lui Blauzer)

Domeniul 1

( f-la lui Canacov)

Domeniul 2
Turbulent

( f-la lui Alitşuli)

( f-la lui Şifrinson)

Domeniul 3

( f-la lui Nikuradze)

3.2. Descrierea instalaţiei experimentale

Lucrarea se efectuează la instalaţia experimentală, schema şi
descrierea căreia au fost prezentate în lucrarea de laborator nr.2
(fig.2.2.) în care este selectat un sector liniar de conductă pentru
experienţa între secţiunile 1-1 si 2-2 cu lungimea l şi diametrul
interior constant d`.
Pentru măsurarea înălţimilor piezometrice în secţiunile
nominalizate sunt cuplate piezometrele 1 şi 2. Debitul lichidului în
23
conductă se reglează cu ajutorul robinetelor 4 şi 7. Volumul
lichidului care curge în conductă se măsoară cu debitmetrul 8
(fig.2.2.).

Planul de referinţă

Fig.3.3. Schema sectorului experimental al conductei

3.3. Ordinea efectuării experienţei

1) Se ia cunoştinţă de instalaţia experimentală.
2) Se cercetează în instalaţie sectorul experimental de conductă
şi se notează lungimea şi diametrul interior al conductei în tabelul
3.2.
3) Se măsoară temperatura lichidului T şi după tabel (vezi
anexa 1 ) se determină vâscozitatea cinematica ν.
4) Se închide robinetul 4 şi se cuplează pompa centrifugă.
5) Se reglează debitul minimal al lichidului cu ajutorul
robinetului 4.
6) Se notează în tabelul 3.2 indicaţiile piezometrelor 1 şi 2;
P1/ρg; P2/ρg .
7) Se măsoară timpul curgerii volumului de lichid în conductă
după indicaţiile debitmetrului w=0.1 .
8) Se măreşte debitul lichidului în conductă şi se efectuează 3-5
măsurări ale debitului. Datele măsurate se includ în tabelul 3.2.
9) Se deconectează instalaţia experimentală.

24
 3.4. Prelucrarea datelor experimentale
Pentru fiecare încercare se determină:
1) debitul lichidului : Q = ;

2) viteza medie a fluxului de lichid în conductă: V= ;

3) mărimea pierderilor de presiune pe lungimea sectorului de
conductă studiat:
= ;
4) valoarea experimentală a coeficientului de frecare hidraulică
după formula lui Darsy-Weisbach
= ;

Tabelul 3.2. Determinarea experimentală a pierderilor de

presiune pe lungimea sectorului conductei şi a coeficientului de
frecare hidraulică
experimental al
piezometrului

Coeficientul experimental de
, м3
Numărul experienţei

conductei

Debitul lichidului , м3/s

Indicaţiile

Sectorul

experimentală
Viteza medie , м/s

frecare hidraulică λex

Timpul , s
Volumul lichidului

Pierderea de presiune
Lungimea l, м

longitudinală
,м
,м

Diametrul

heex,m
d,м

1
3,2 0,032
2
3

25
 Tabelul 3.3. Calculul teoretic al coeficientului de frecare hidraulică şi
pierderea de presiune longitudinală a conductei
Numerele

Coeficientul teoretic de frecare

longitudinale teoretice ht, m

Vâscozitatea cinematică a lui

Sectorul de

Rugozitatea echivalentă a
conductei

………………………..
Temperatura lichidului

calcul al

Numărul lui Reynolds, Re

Pierderile de presiune
Reynolds
Numărul de calcul

…………………
………………………..
limită
lichidului ,ν,m2

hidraulică λt
conductei, Δe
T,°C

…………………

=500 d/Δe
=20 d/Δe
Diametrul,
Lungimea,

d,m
m

1
2 3,2 0,032

3.5. Determinarea teoretică a coeficientului de frecare

hidraulică şi a pierderii de presiune pe lungimea conductei

Calculele se efectuează în aceleaşi condiţii de curgere a

lichidului pe sectorul experimental al conductei ca şi în partea
experimentală:
1) Se calculează mărimea lui Reynolds : .
2) După anexa 2 se alege valoarea rugozităţii echivalente a
conductei Δe.
3) Se calculează valorile limită ale numărului lui Reynolds:
.

26
 4) Se determină domeniul de rezistenţă hidraulică şi după
formulele respective (6,7,8 şi 9) se determină valorile coeficientului
de frecare hidraulică (tabelul 3.1);
5) După formula lui Darsy-Weisbach se calculează pierderile de
presiune pe lungimea experimentală a conductei:
.
6) Rezultatele calculelor se înscriu în tabelul 3.3;
7) Se compară valoarea coeficienţilor de frecare hidraulică
experimentală cu cea teoretică şi pierderea de presiune
longitudinală în dependenţă de numărul lui Reynolds, grafic.

Întrebări pentru autocontrol

1) Care sunt cele două categorii ale pierderilor de presiune şi

pe care din ele le întâlniţi în lucrarea de laborator îndeplinită ?
2) Care este cauza provocării pierderilor de presiune
longitudinală?
3) Scrieţi formula lui Darsy-Weislach.
4) Care savant a demonstrat, la mod general, de ce depinde
coeficientul de frecare hidraulică ?
5) Explicaţi sensul noţiunilor ,,conductă hidraulică netedă “ şi
,,conductă hidraulică rugoasă “?
6) Cum se determină λ în regimul laminar de mişcare a
lichidului?
7) Cum se determină λ în regimul turbulent de mişcare a
lichidului ?
8) La ce regim de mişcare a lichidului şi domeniu de rezistentă
hidraulică se referă formulele următoare ?

27
 ;

9) Explicaţi metoda experimentală de determinare la şi

?
10) Explicaţi metoda teoretică de calcul la şi ?
11) Explicaţi de ce pierderea de presiune longitudinală
experimentală se determină, la instalaţia experimentală, ca diferenţa
presiunilor piezometrice în secţiunile 1-1 şi 2-2?

28
 Lucrarea de laborator nr.4
DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE REZISTENŢĂ
HIDRAULICĂ LOCALĂ
Scopul lucrării:

1. Determinarea pe cale experimentală a coeficientului de

rezistenţă hidraulică locală în conducte cu secţiune variabilă.
2. A compara valoarea coeficienţilor de rezistentă hidraulică
locală cu valoarea lor din îndrumar pentru domeniul de rezistenţe
prepătratice.

4.1. Noţiuni generale

La rezistenţele hidraulice locale se referă schimbarea bruscă a
configuraţiei fluxului pe un sector scurt, care solicită deformarea
fluxului (comprimare, dilatare). Exemplu de rezistenţe hidraulice
locale pot fi robinete, supape, plase, filtre, coturi etc. La curgerea
lichidului prin rezistenţele hidraulice locale, fluxul de fluid se
desprinde de pereţi formându-se zone de vârtej. În rezistenţele
hidraulice locale au loc pierderi de presiune şi pierderi de vârtej. La
deformarea fluxului se măreşte neuniformitatea repartizării vitezelor
în secţiune şi pierderile la frecare pe lungimea rezistenţei hidraulice
cresc. Pierderile de presiune în vârtejuri sunt legate de desprinderea
fluxului de perete şi pierderea energiei la formarea mişcării
circulare în zona de vârtej.
În calculele practice pierderile de energie în rezistenţele locale,
ca regulă, se exprimă în fracţiuni de la energia cinetică specifică
(presiunea cinetică) prin relaţia Weisbach:
hloc= = ;
unde: v1- viteza medie în secţiune până la rezistenţa locală;
v2- viteza medie în secţiune după rezistenţa locală;
ξ şi ξ’- coeficienţii rezistenţei locale.
Ca regulă în calcule se ia viteza medie după rezistenţa locală.
29
 Mărimea ξ depinde de tipul rezistenţei locale (configuraţia ),
numărul lui Reynolds şi rugozitatea pereţilor, iar pentru
dispozitivele de închidere (robinete) de asemenea - şi de gradul de
deschidere.
În majoritatea rezistenţelor locale regimul laminar se observă
numai la numerele Reynolds (Re) foarte mici, când forţele de inerţie
ale particulelor de lichid sunt neînsemnate în comparaţie cu
frecarea vâscoasă. În cazul dat circulaţia are loc fără desprinderea
fluxului, iar pierderile de presiune sunt proporţionale cu viteza la
puterea întâi; în cazul dat coeficientul rezistenţei locale se exprimă
prin relaţia:

ξ= ;

unde: A- constanta care depinde de tipul rezistenţei locale şi

gradul de strângere a fluxului .
În regimul turbulent de circulaţie în domeniul prepătratic de
rezistenţă pentru aprecierea aproximativă a coeficientului de
rezistenţă locală se foloseşte formula lui Alitsulea:
ξ= + ξprep .

În cele mai multe cazuri la mărirea numărului lui Reynolds

coeficientul rezistenţei locale descreşte. Independenţa coeficienţilor
de rezistentă locală ξ de Re la trecerea bruscă, la fel şi cotitura
bruscă, lărgirea bruscă, îngustarea, încep la Re ≥ 3000, iar la treceri
line–cot lin, lărgire, îngustare la Re ≥10000.

Valorile experimentale ale coeficienţilor de rezistenţă locale

pentru domeniul prepătratic de rezistenţe ξprep se indică în
îndrumare .
Lucrarea de laborator se efectuează cu ajutorul instalaţiei de
laborator din lucrarea de laborator nr.2 (fig.2.2).

30
 4.2 Ordinea efectuării experienţelor
1) Se ia cunoştinţă de instalaţia experimentală.
2) Se găsesc rezistenţele hidraulice locale în instalaţie, valorile
cărora sunt indicate în tabelul 4.1.
3) Se închide robinetul 4 şi se cuplează pompa centrifugă.
4) Cu ajutorul robinetului se instalează debitul maximal al
lichidului .
5) Se notează indicaţiile în tabelul 4.1.
6) Se măsoară timpul curgerii volumului de lichid prin conductă
conform indicilor debitmetrului 8.
(w=0.1m3).
7) Se opreşte instalaţia .

4.3. Prelucrarea datelor experimentale

1) Se calculează debitul :Q=w/t
2) Se calculează aria secţiunii vii a conductei: A= .

3) Se calculează viteza medie în secţiuni: V= = .

4) Se calculează presiunea cinetică în secţiuni:

5) Se calculează presiunea hidrodinamică în secţiuni:

H= z+ + .
6) Se determină valoarea înclinaţiilor hidraulice pe sectoarele
conductei cu diametrul constant între secţiunile 1-2 şi 6-7 conform
relaţiei :
= .

31
 Tabelul 4.1. Determinarea experimentală a coeficientului rezistenţei hidraulice locale
Denumirea Numărul secţiunilor

Diametrul d, m 1 2 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Distanţa între secţiuni l, m Tipul rezistenţelor locale

Suprafaţa secţiunii Cot Cot Lărgire Îngustare Lărgire Îngustare

A, m2 brusc lent treptată treptată bruscă bruscă

Presiunea geometrică Z, m

Presiunea potenţială

32
,m

Debitul Q, m3/с

Presiunea cinetică ,м
Presiunea hidrodinamică
,m
Pierderile de presiune locale
hm, m
Coeficientul rezistenţei
hidraulice locale ξ
 7) Se determină pierderile de presiune în rezistentele hidraulice
locale ca diferenţa presiunilor hidrodinamice în secţiuni până şi
după rezistenţa locală cu scăderea pierderilor la frecare după
lungime. Exemplu de determinare grafică a pierderilor locale de
presiuni după formula (4.1) pentru două rezistenţe locale este
prezentat în figura 4.1.

hloc = Hi+Hi+1-hl ; (4.1)

unde: hl=inl – pierderi de presiune la frecare după lungime pe

segmentul între piezometre, instalate în secţiuni până şi după
rezistenţele locale ;

in – înclinarea hidraulică pe segmentul conductei;

l – lungimea segmentului de conductă cu suprafaţa constantă în
care apare pierdere de presiune la frecare pe lungimea cu diametrul
constant.
8) Se calculează pentru fiecare rezistenţă locală valoarea
experimentală a coeficientului de rezistenţă conform relaţiei
Weisbach:

ξ= ;

unde: v – viteza medie după rezistenţa locală.

9) Se compară valoarea obţinută a coeficienţilor de rezistenţă

locală cu valoarea lor din îndrumar (anexele 3–8).

33
 a) b)
Fig. 4.1. Determinarea pierderii de presiune în rezistenţele
hidraulice locale după formula (4.1) cot frânt, îngustare
bruscă

Întrebări pentru autocontrol

1) Ce se numeşte rezistenţă hidraulică locală şi care este cauza

solicitării pierderilor de presiune în ele?
2) De ce depinde coeficientul rezistenţei locale la general?
3) Explicaţi metoda experimentală de determinare a pierderilor de
presiune hloc în rezistenţele hidraulice locale şi coeficientul ei loc.
4) Pentru care rezistenţă locală presiunea cinetică se ia
obligatorie în secţiunea până la rezistenţă ?
5) Scrieţi formula lui Weisbach şi explicaţi însemnătatea
acesteia.
6) De ce depinde şi cum se determină valoarea coeficientului
rezistenţei locale conform îndrumarului?

34
 Lucrarea de laborator nr.5
CURGEREA LICHIDULUI PRIN ORIFICII ŞI AJUTAJE

Scopul lucrării:

1) A determina experimental valoarea numerică a coeficienţilor

de comprimare a jetului de lichid, de viteză şi de debit la curgerea
lichidului prin orificiu în perete subţire şi ajutaj Venturi.
2) A compara valoarea experimentală a coeficienţilor respectivi
cu valoarea acestora din îndrumar.

5.1. Noţiuni generale

Curgerea lichidului prin orificii. Procesele de curgere a
lichidului din rezervoare prin orificii este răspândită pe larg în
tehnică. Curgerea poate fi ori în atmosferă (curgere liberă), ori în
spaţiu ocupat de lichid (curgere sub nivel). Esenţa fizică a
procesului de curgere constă în faptul că energia potenţială a
lichidului în repaos trece în energie cinetică a lichidului, iar o parte
din energie se consumă pentru învingerea rezistenţei la curgere.
Orificiul se consideră mic dacă presiunea în toate punctele se
consideră egală. Viteza de apropiere poate fi neglijată, iar viteza
locală în toate punctele suprafeţei comprimate se consideră egală şi
coeficientul lui Coriolis se ia α=1. Ca regulă orificiul se consideră
mic, dacă se îndeplineşte următoarea condiţie: d0≤0,1H, unde H
este adâncimea cufundării centrului orificiului sub nivelul suprafeţei
libere în rezervor (presiunea geometrică); d0 - diametrul orificiului.
La ieşirea din orificiu jetul de lichid se comprimă. Suprafaţa
secţiunii jetului în locul comprimării maximale este mai mic ca
suprafaţa orificiului. Comprimarea jetului este condiţionată de
forţele de inerţie a particulelor de lichid, care, la trecerea în orificiu,
se mişca după o traiectorie în formă de curbură (fig.5.1).
Comprimarea maximală a jetului este la distanţa l=(0,5‚1)d0.

35
 Fig.5.1. Instalaţie experimentală

Comprimarea jetului se consideră perfectă, dacă se îndeplineşte

condiţia d0≤3a, unde a este distanţa până la suprafaţa liberă a
fundului sau a peretelui lateral. Dacă această condiţie nu se
îndeplineşte, comprimarea va fi incompletă. Dacă jetul este
comprimat pe tot perimetrul, atunci el este complet. Dacă din una
sau mai multe parţi comprimare nu este, el este incomplet. Există
curgere prin orificii mici în perete subţire şi gros. Peretele se
consideră subţire, dacă jetul care iese se atinge numai de muchia
orificiului.
Practic peretele se consideră subţire, dacă grosimea lui este
δ≤1,5d0, în acest caz grosimea nu influenţează condiţiile de curgere.
Examinăm curgerea printr-un orificiu mic într-un perete subţire
cu comprimarea perfectă şi completă a jetului la presiune constantă.
Raportul suprafeţei secţiunii comprimate a jetului la suprafaţa
orificiului se numeşte coeficientul de comprimare a jetului.
36
 ε0 = = . (5.1)
Viteza Vj în secţiunea comprimată a jetului se determină prin
formula:
, (5.2)

unde :φ0 = – coeficientul vitezei, ce caracterizează

micşorarea adevărată a vitezei Vj în raport cu cea teoretică
Vjt= ;
unde: – coeficientul căderii de presiune (rezistenţă) la
curgerea prin orificiu.

Debitul lichidului la scurgerea lichidului prin orificiu va fi :

Q=VjSt=ε0φ0s0 =µ0s0 ; (5.3)

unde: µ0= ε0φ0 – coeficientul debitului, care reprezintă, din punct

de vedere fizic, raportul debitului lichidului vâscos (debitul real) la
debitul lichidului nevâscos (debitul teoretic).
Valoarea experimentală a coeficientului vitezei φ0 poate fi
determinată după coordonatele x şi y ale unui punct oarecare din
jetul care curge (vezi fig.5.1.) după formula:

φ0= . (5.4)

Valorile numerice ale φ0, ε0, şi µ0 ca regulă se determină

experimental şi ele depind de numărul lui Reynolds Re care se
calculează după viteza de curgere teoretică :

Ret = = (5.5)

37
 Pentru lichide cu vâscozitate joasa (apă, benzină, gaz),
scurgerea cărora are loc la numere mari ale lui Reynolds (Re≥105),
coeficienţii de curgere au următoarele valori medii :

φ0=0,97; ε 0=0,64; µ0=0,62 .

Pentru numere Reynolds mai mici, coeficienţii φ0, ε0, şi µ0 se
determină după diagrama lui Alitsulea (fig.5.2).

Fig.5.2. Dependenţa coeficienţilor de debit µ0, de viteză φ0

şi de comprimare a jetului ε0 de numărul lui Reynolds

Scurgerea lichidului prin ajutaje. Ajutaj se numeşte un

niplu scurt cu lungimea de la trei la şase diametre, unit la un orificiu
într-un perete subţire. Niplurile pot fi cilindrice, conice şi conoidale.

38
 Fig.5.3. Tipuri de nipluri

Niplurile cilindrice se divizează în exterioare ,,nipluri Venturi” şi

interioare ,,nipluri Borda”.
Niplurile conice pot fi convergente sau divergente (fig.5.3). În
tehnică niplurile sunt utilizate pentru a forma jeturi cu caracteristici
necesare. Niplurile convergente formează jeturi cu energie cinetică
mare, care sunt necesare pentru ajutajul hidromonitoarelor,
hidroturbinelor ş.a. La curgerea lichidului prin niplul Venturi ca şi
scurgerea prin orificii cu perete subţire, imediat după intrare în niplu,
are loc comprimarea jetului (fig.5.4). Prin urmare, jetul iarăşi se dilată
în aşa fel încât la ieşirea din niplu lucrează secţiunea completă şi
coeficientul de comprimare a jetului ε=1.
Întrucât în secţiunea comprimată a lichidului viteza jetului este
mai mare decât la ieşirea din niplu la scurgerea în atmosferă, atunci.
conform ecuaţiei lui Bernoulli, presiunea în secţiunea comprimată este
mai mică decât cea atmosferică (Pj<Pat), deci în secţiunea comprimată
se formează vacuum. Prezenţa vacuumului în secţiunea comprimată
măreşte debitul lichidului prin niplu în comparaţie cu scurgerea
lichidului prin orificiu mic cu perete subţire în aceleaşi condiţii:

H0=HH; d0=dH.
Pentru toate tipurile de nipluri formulele pentru determinarea
vitezei şi debitului la scurgerea în atmosferă, ca şi în cazul scurgerii
prin orificii mici şi cu pereţi subţiri, sunt aceleaşi, iar valorile numerice
ale coeficienţilor φH şi µH se deosebesc.

39
 Fig.5.4.. Scurgerea lichidului prin niplu Venturi

Pentru valori mari ale numărului lui Reynolds Re>105 valorile

medii ale coeficienţilor de viteză şi de debit pentru scurgeri prin nipluri
Venturi sunt egale : φH= µH=0,82.
Coeficientul de debit µH pentru niplul cilindric exterior depinde de
lungimea relativă a niplului lH/dH şi numărul lui Reynolds.
În baza datelor experimentale se recomandă formula empirică [3]
pentru determinarea coeficientului de debit:

µH= . (5.6)

5.2. Descrierea instalaţiei

Instalaţia (fig. 5.1) este compusă din rezervorul de presiune 1, în
peretele căruia pe rând se montează o placă cu orificiu sau niplu
cilindric exterior. Cu ajutorul rezervorului etalonat 2 se măsoară
40
debitul lichidului la scurgere. Instalaţia are o pompă pentru alimentarea
cu lichid a rezervorului sub presiune şi robinet pentru reglarea
debitului. Presiunea H la scurgere se măsoară cu piezometrul 3, iar
cantitatea lichidului în rezervorul etalonat se măsoară cu piezometrul 4.
Instalaţia are un dispozitiv pentru măsurarea coordonatelor x şi y ale
oricărui punct a jetului şi un dispozitiv micrometric pentru măsurarea
diametrului secţiunii comprimate a jetului. De partea constructivă a
instalaţiei studenţii iau cunoştinţă în timpul lucrării de laborat

5.3. Ordinea efectuării experienţelor

1) Se montează în peretele subţire al rezervorului sub presiune o
placă cu orificiu. Se măsoară diametrul orificiului.
2) Se fixează dispozitivul basculant în poziţia care îndreaptă jetul
lichidului în rezervorul de colectare.
3) Se închide cu dop orificiul de evacuare a lichidului din
rezervorul etalonat.
4) Se deschide robinetul de ieşire a aerului din rezervorul de
presiune.
5) Se cuplează pompa. Se umple rezervorul cu lichid sub presiune.
Se închide robinetul de eliberare a aerului, când din acesta va începe să
curgă apă. Se instalează după piezometrul 3 în rezervorul sub presiune
la indicaţia profesorului.
6) Se măsoară diametrul secţiunii comprimate a jetului.
7) Se măsoară coordonatele x şi y ale unui punct a jetului.
8) Se îndreaptă jetul experimental cu dispozitivul de direcţie în
rezervorul etalonat cu fixarea timpului la scurgerea volumului dat.
9) Se schimbă valoarea presiunii şi se repetă experienţa încă de
două ori. Rezultatele măsurării se notează în tabelul 5.1.
10) Se decuplează pompa şi se eliberează lichidul din rezervorul
de presiune şi rezervorul etalonat.
11) Se măsoară lungimea şi diametrul niplului cilindric exterior.
Se montează niplul în peretele rezervorului sub presiune.
12) Se îndeplinesc punctele 2-5 şi 7-10 cu niplu cilindric exterior.
13) Se măsoară temperatura lichidului.

41
 Tabelul 5.1. Determinarea experimentală a coeficientului
de contractare a jetului de viteză şi debit

Timpul umplerii Presiunea Diametrul Coordonata Coefici-

Numărul rezervorului hidrodina- jetului punctu entul de Coefici- Coeficien-
experienţei etalonat mică H,m în lui jet ului contrac- entul de tul de
secţiunea lichid ului tare a viteză debit
t, s
contractată X, m lichidului Y μ
dj, m ε

42
2

 diametrul orificiului d0, m;

 temperatura lichidului T,˚C;
 viscozitatea cinetică a lichidului ν,m2/s;
 volumul rezervorului etalonat w,m3;
 coordonata oricărui punct al jetului y, m .
5.4. Prelucrarea datelor experimentale
1) Se determină debitul lichidului la scurgere prin orificiu după
formula:

2) Se determină coeficientul de contractare a jetului ε0 după

formula (4.2).
3) Se determină coeficientul după viteză y0 după datele
măsurate ale coordonatelor jetului x şi y .
4) Se determină coeficientul după debit:

µ0= .

5) Se determină numărul Reynolds:

Re= .

6) Se repetă calculele după punctele 1,2,3,4 şi 5 pentru cazul

curgerii prin niplul Venturi .
7) Valoarea din îndrumar a coeficienţilor la curgerea prin
orificiu mic în perete subţire se determină după diagrama Altşulea
(fig. 5.2), iar pentru curgerea prin niplu Venturi – după formula
(5.6).

43
 Întrebări pentru autocontrol

1) Ce se subînţelege sub termenul de ‟‟perete subţire‟‟. Cum se

determină cantitativ această noţiune?
2) Cum se lămureşte comprimarea jetului de lichid la ieşirea din
orificiu?
3) Cum se lămureşte fenomenul comprimării la curgerea
lichidului real în comparaţie cu cel ideal ?
4) Cum sunt legaţi între ei coeficienţii de comprimare, după
viteză şi după debit ?
5) De ce depinde la general coeficientul după viteză şi după
debit?
6) De ce apare vacuum în secţiunea comprimată a niplului
cilindric?
7) Daţi definiţia niplului?
8) Cum se determină debitul în lucrarea dată de laborator?
9) Vor fi oare debitele apei şi ale uleiului egale la curgerea prin
orificiu mic cu perete subţire la presiuni egale?
10) De ce în secţiunea comprimată a jetului coeficientul lui
Coriolis α=1?
11) Va fi oare lungimea zborului jetului la curgerea prin orificiu
în perete subţire şi în niplu cilindric, dacă vor fi egale diametrele şi
presiunea?
12) Se va schimba presiunea geometrică H a apei dacă orificiul
în perete subţire se va schimba cu niplu?
13) Cum se va schimba coeficientul după viteză cu micşorarea
coeficientului de rezistenţă hidraulică a orificiului mic în perete
subţire?
14) Cum se va schimba coeficientul după viteza în cazul
curgerii în atmosferă cu micşorarea coeficientului după debit a
orificiului mic cu perete subţire?
44
 Bibliografie

1. Чугаев Р.Р. Гидравлика: Техническая механика жидкостей.

Л.: Энергоиздат, 1982. – 672 с.
2. Гидравлика, гидромашины и гидроприводы: Учебник для
машиностроительных вузов / Т.М. Башта, С.С. Руднев, Б.Б. Некрасов
и др. – 2-е изд., перераб. – М.: Машиностроение, 1982. – 423 с.
3.Справочное пособие по гидравлике, гидромашинам и
гидроприводам / Я.М. Вильнер, Я.Т. Ковалёв, Б.Б. Некрасов и др.,
под общ. ред. Б.Б. Некрасов – 2-е изд., перераб. и доп. – Минск:
Высш. шк., 1985 – 382 с.
4. Методические указания к лабораторным работам по
гидравлике (гидродинамика) / Е. Т. Гушан, В. Г. Дима, В. Н.
Жавгуряну, И. Т. Цэрна, И. И. Шарагов – Кишинэу, Т.У.М., 1999.

45
 Tabelul 1. Vâscozitatea cinematică a apei potabile

t, ºC t, ºC t, ºC t, ºC

0 0,0179 7 0,0143 25 0,0090 60 0,0048

1 0,0173 10 0,0131 30 0,0080 70 0,0042

46
2 0,0167 12 0,0124 35 0,0072 80 0,0037
ANEXE

3 0,0162 15 0,0114 40 0,0065 90 0,0033

4 0,0157 17 0,0109 45 0,0060 100 0,0029

5 0,0152 20 0,0101 50 0,0055

Anexa 1
 Anexa 2

Tabelul 2. Valorile ∆e pentru diferite tipuri de conducte

Tipul Starea conducţiei ∆e, mm
conducţiei
1 2 3
Lungit din
sticlă şi
metale Nouă, tehnic netedă
colorate

Nouă şi curată
Oţel fără
sudură După cîţiva ani de expenatare

Nouă şi curată

Coroziune nesemnificativă după

curăţire
Oţel de
sudură Moderat ruginită

Veche, ruginită

Puternic ruginită cu depuneri

mari

47
 Continuarea tab. 2

1 2 3

Nituit în lung şi lat câte un rând 0,30-0,40

de nituri; stare bună a suprafeţei

Cu nituri duble în lungime şi

nituri simple în lat; necorodată
Oţel nituit
Cu nituri simple în lat şi nituri
duble în lung; în interior cu 1,20-1,30
smoală sau acoperite cu lac

Cu patru-şase rânduri de nituri

în lungime; timp îndelungat a 2,0
fost în exploatare

Cu patru în lat şi şase în lung 4,0

rânduri de nituri

Nouă şi curată
Oţel zincat
După câţiva ani de exploatare

48
 Anexa 3
Cotitură bruscă(cot) la unghiul Ө

Pentru conducte cu secţiune 1

rotundă e.b în dependenţă de
unghiul de rotire Ө este 2
inclusă în tabelul de mai jos: 1

V
V

Ө,grade 30 40 50 60 70 80 90 110 1302 150 180

e.b 0,2 0,3 0,4 0,55 0,7 0,9 1,1 1,87 2,6 3,2 3,6

Anexa 4

Cotitura centrală (record) la unghiul Ө

Conform cercetărilor lui G. N
Abramovici 2p =0,73ABC; unde:
A-funcţia unghiului de rotire Ө,
pentru Ө =90˚ egală cu unu;
B-funcţia razei relative de curbură; (R0/d)
se determină după tabel;
C-funcţia formei secţiunii transversale a
conductei egală cu unu pentru secţiune
rotundă şi pătrată.

Ө,grad 0 20 30 45 60 75 90 110 130 150 180

A 0 0,31 0,45 0,60 0,78 0,90 1,0 1,13 1,20 1,28 1,40

49
 Valoarea parametrului B din formula lui G. N. Abramovici
pentru cotitură lentă
R0/d B R0/d B R0/d B
0,50 1,18 1,50 0,17 20 0,05
0,60 0,77 2 0,15 25 0,05
0,70 0,51 4 0,11 30 0,04
0,80 0,37 9 0,09 35 0,04
0,90 0,28 8 0,07 40 0,03
1,00 0,21 10 0,07 45 0,03
1,25 0,19 15 0,06 50 0,03

Anexa 5
Difuzor conic cu secţiune rotundă
Căderea de presiune în acest caz se determină după formula:

hdif=dif  ;

unde: dif - se determină în părţile coeficientului de pierdere

pentru lărgire bruscă;
dif = kdif(1-S1/S2)2
Mai jos sunt prezentate valorile kdif în dependenţă de unghiul
de conicitate Ө;
Q, grad 5 10 15 20 30
Kdif 0,15 0,25 0,35 0,45 0,65

50
 Anexa 6
Difuzor conic cu secţiune rotundă

Valoarea conf depinde de

unghiul conicităţii Ө şi raportul d1 /d2.
Valoarea dif este prezentata mai jos:

hconf =dif  ;
Coeficienţii de rezistenţă ai difuzorului conic

d1/d2 Unghiul conicităţii Ө, grad

10 20 30 40
1,2 0,04 0,05 0,07 0,08
2,0 0,07 0,09 0,12 0,14
3,0 0,08 0,10 0,14 0,17

Anexa 7
Lărgirea bruscă a conductei
Căderea de presiune hl. b. Se determină conform teoremei Borda,
după formula:

he.b = =e.b ;
unde: e.b = (1-S1/S2)
2

Valorile e.b sunt prezentate

mai jos.
S1/S2 0,01 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1

e.b 0,50 0,45 0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0

51
 Anexa 8

Îngustarea bruscă a conductei

Pentru Re<104, conform datelor lui I. E. Ideliciuc.

î.b= 0,5(1-S1/S2);
hî.b= î.b ;

Mai jos sunt prezentate valorile î.b

S2/S1 0,01 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1

e.b 0,50 0,45 0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0

52
 CUPRINS

Lucrarea de laborator nr.1

REGIMURILE DE CURGERE A LICHIDULUI.............................3
Lucrarea de laborator nr.2
CONSTRUIREA LINIEI PIEZOMETRICE
ŞI DE PRESIUNE HIDRODINAMICĂ
PENTRU CONDUCTA CU SECŢIUNE VARIABILĂ...................7
Lucrarea de laborator nr.3
DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE FRECARE
HIDRAULICĂ ŞI PIERDERILOR DE PRESIUNE
LONGITUDINALE ÎN CONDUCTE..............................................17
Lucrarea de laborator nr.4
DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE REZISTENŢĂ
HIDRAULICĂ LOCALĂ.................................................................29
Lucrarea de laborator nr.5
CURGEREA LICHIDULUI PRIN ORIFICII ŞI AJUTAJE............35

Bibliografie................................................................................45
Anexe.........................................................................................46

53